Deficiente psihomotorii

Deficientele fizice sunt definite ca abateri de la normalitate, in forma si functiile fizice ale
organismului, care tulbura cresterea normala si dezvoltarea armonioasa a corpului, modifica aspectul
exterior, reduc aptitudinile si puterea de adaptare a organismului la efortul fizic si diminueaza capacitatea de
munca productiva a individului. Deficientele fizice se caracterizeaza prin modificari morfologice mai mult
sau mai putin accentuate, produse in forma si structura corpului si manifestate prin o incetinire in crestere
sau printr-o crestere excesiva, prin o tulburare a dezvoltarii sau prin o dezvoltare disproportionata, prin
deviatii, deformatii sau alte defecte de structura, urmate sau precedate de tulburari functionale.
Cauzele deficientelor fizice si psihomotorii
Cauzele sunt foarte variate si pot afecta in mod diferit organismul. Acestea pot fi sistematizate dupa
criteriile folosite:
a) dupa originea cauzelor, pot fi
- cauze interne, determinate de procesele de crestere si dezvoltare, de natura functiilor
psihice, organice, somatice;
- cauze externe, raportate la conditiile de mediu, de viata si de educatie ale individului.
b) dupa caracterul direct/indirect avem cauze cu actiune directa care intereseaza elemente proprii
deficientei si cauze indirecte, care produc o afectiune morfologica sau functionala, putand afecta tot
organismul sau anumite regiuni ale corpului.
c) cauze predispozante, favorizante si determinante. Cauzele favorizante si predispozante sunt
legate de ereditate, de influentele nocive suferite de fat in perioada intrauterina, debilitetea
congenitala, imaturitatea si nasterea prematura, accidentele obstetricale. In aceasta categorie pot fi
inclusi si factorii care influenteaza negativ starea de sanatate si functionarea normala a organelor
(conditiile de igiena si de viata, regimul alimentar necorespunzator, dormitul in paturi prea moi sau
prea tari, regimul defectuos de viata, bolile cronice, interventiile chirurgicale, anomaliile senzoriale
s.a.
Factorii determinanti sunt cei care determina dezvoltarea deficientelor fizice si psihomotorii.
Acestia pot fi grupati dupa momentul actiunii lor in factori care actioneaza in perioada intrauterina, in timpul
travaliului si in perioada copilariei.
Clasificarea deficientelor fizice si psihomotorii
Clasificarea este dificila. Nu se foloseste un criteriu unic si se prefera o tipologizare a defectelor
fizice dupa mai multe criterii.
a) dupa prognosticul lor se pot deosebi deficiente neevolutive (fixate definitiv, statice, greu de
corectat) si deficiente evolutive in sens pozitiv sau negativ, care pot fi corectate mai usor;
b) dupa gravitatea lor avem deficiente fizice usoare (atitudini deficiente), deficiente medii
(morfologice si functionale, de ex. cifoze, lordoze, scolioze, disproportii intre segmente) si deficiente
accentuate (modificari patologice ajunse intr-un grad avansat de evolutie, de ex. malformatii ale
aparatului locomotor, paralizii);
c) dupa localizarea si efectele deficientei putem avea deficiente functionale si deficiente
morfologice.
Dupa cum se cunoaste, realizarea oricarei actiuni motrice presupune executie, receptie si prelucrare
de informatie, sub controlul si dominarea psihicului, deci psihomotricitate. Aceasta este o functie
complexa, de mare importanta in reglarea voluntara a actiunilor. Componentele psihomotricitatii sunt:
schema corporala, lateralitatea, conduitele motrice de baza, organizarea, orientarea si structura spatiotemporala, perceptia si reprezentarea miscarii.

PSIHOMOTRICITATEA este considerata in literatura de specialitate ca o functie complexa, o

aptitudine care integreaza atat aspecte ale activitatii motorii, cat si manifestari ale functiilor perceptive.
Conduitele psihomotorii ale fiecarui individ evolueaza in functie de inzestrarea sa aptitudinala, de gradul de
dezvoltare fizica si intelectuala si de influentele educative carora a fost supus pe tot parcursul copilariei. Ca
functie complexa ce determina reglarea comportamentului uman, psihomotricitatea include participarea
diferitelor procese si functii psihice care asigura atat receptia informatiilor cat si executia adecvata a actelor
de raspuns.
Din punct de vedere al psihomotricitatii corpul uman poate fi privit ca un mijloc de relatie cu sine, cu
altii si cu mediul inconjurator. De aici rezulta cele trei directii principale ale psihomotricitatii:

relatia cu sine cuprinde in special coordonarea posturala bazata pe reflexe cu componentele sale
spatiale, ritmice si energetice;

relatia cu alte persoane este importanta deoarece Eul corporal este perceput doar in functie de un
partener privilegiat care asigura un cadru protector (mama);

relatia cu mediul inconjurator depinde de legatura afectiva dintre mama si copil. In cadrul acestei
legaturi mama ofera copilului posibilitatea studierii lumii exterioare si a obiectelor. Acestea devin
elemente intermediare ale relatiei cu alte persoane. Exprimarea privilegiata a copului se realizeaza
prin intermediul jocului.
Asadar psihomotricitatea este formata din:
miscari care sunt strans legate de psihic si implica personalitatea in totalitate;
si in acelasi timp psihicul este strans legat de miscarile care ii conditioneaza dezvoltarea.
Tulburari ale psihomotricitatii
Tulburarile de psihomotricitate cunosc o paleta extrem de variata care se pot grupa in urmatoarele
categorii (dupa Paunescu si Musu):
Tulburari ale motricitatii: intarzieri in dezvoltarea motorie, marile deficite motorii, debilitatea motrica,
tulburari de echilibru, de coordonare, de sensibilitate.
Tulburari de schema corporala, de lateralitate, de orientare,organizare si structurare spatiala, de orientare
si structurare temporala.
Instabilitate psihomotorie.
Tulburari de realizare motrica : apraxia, dispraxia, disgrafia motrica.
Tulburari psihomotrice de origine afectiva.
2. Deficiente fizice si neuro-motorii
Sunt considerate handicapate fizic acele persoane care prezinta deficiente fizice suficient de grave
pentru a impiedica sau a face dificila derularea normala a vietii cotidiene. In general, cand se vorbeste de
deficiente fizice, se au in vedere infirmitatile motorii, dar pot fi incluse in aceasta categorie si deficientele
functiei cardio-respiratorii, care influenteaza negativ capacitatea fizica.
Principalele deficiente ale scheletului si ale aparatului de sustinere, prezentate pe scurt, sunt:
a) deficiente ale fetei, capului, gatului
- deficiente mecanice si motrice ale maxilarului - ocluzie, prognatism, timus (contractie spastica
involuntara a muschilor mandibulei ce impiedica deschiderea gurii);
- paralizie faciala, miscari involuntare ale fetei (ticuri, miscari automate), miscari anormale ale capului,
torticolis;
b) deficiente ale staticii si posturii: devierea coloanei vertebrale (cifoze, lordoze, scolioze), miscari
involuntare ale corpului, miscari bizare sau stereotipe, cum ar fi balansarea sau leganarea;
c) deficiente ale staturii si corpolentei: nanism, gigantism, achondroplazie, obezitate;
d) deficiente mecanice si motrice ale membrelor superioare: anchiloze, articulatii instabile, dislocari si
intepeniri cu reducerea sau pierderea miscarii;
2

e) deficiente mecanice si motrice ale membrelor inferioare, cauzate de lungimea inegala: luxatii
congenitale de sold, deficiente ale genunchiului, gleznei, piciorului etc.;
f) paralizie spastica a mai multor membre (hemiplegii, paraplegii, tetraplegii);
g) paralizie cu flascitatea membrelor;
h) alterari ale axei membrelor: restul unui membru asemanator amputarii ce se poate manifesta ca un
defect de dezvoltare (amelie, facomalie, apodie) sau ca rezultat al interventiei chirurgicale.
Clasificarea deficientelor fizice se face in functie de mai multe criterii:
a) din punctul de vedere al prognosticului (evolutiei) deficientei fizice vorbim despre: deficiente
neevolutive (statice, fixate definitiv, foarte greu de corectat) si despre deficiente evolutive (care progreseaza
sau regreseaza, putand fi corectate, intr-o proportie mai mare sau mai mica, mai usor sau mai greu);
b) din punctul de vedere al gravitatii exista:

deficientele fizice usoare, care includ micile abateri de la normalitatea corporala si sunt considerate
atitudini deficiente globale sau segmentare, care prin executarea de miscari corective (de timpuriu)
se pot corecta destul de usor si total (ex.: deficienta cifotica, gatul inclinat lateral sau inainte, umerii
adusi inainte sau asimetrici, torace in flexiune, picioare abduse sau adduse etc);

deficientele de grad mediu, in care sunt inglobate defectele morfologice si functionale stationare
sau cu evolutie lenta, care se corecteaza partial sau raman nemodificate; cele mai multe asemenea
deficiente sunt de tip segmentar (ex.: cifoze, lordoze, deformatii ale abdomenului, toracelui etc),
existand insa si deficiente medii globale (ex.: hiposomii, disproportii intre segmente etc);

deficientele accentuate, care constau in modificari patologice ajunse intr-un stadiu avansat de
evolutie; cele mai multe deficiente de acest tip sunt determinate in viata intrauterina (ex.:
malformatiile aparatului locomotor) sau ca urmare a unor paralizii, traumatisme osoase si articulare,
a unor infectii ale oaselor, muschilor, articulatiilor sau ale vaselor de sange;

c) din punctul de vedere al localizarii si al efectelor deficientei avem:

deficiente morfologice (cand este afectata forma corpului sau a segmentelor lui);

deficiente functionale (cand sunt afectate structura si functionarea organismului).

Ambele categorii mari de deficiente pot fi subimpartite in functie de intinderea si de profunzimea deficientei
in: deficiente globale (generale sau de ansamblu) si deficiente partiale (regionale, segmentare sau locale).
DEFICIENTELE MORFOLOGICE GLOBALE
E. Verza clasifica deficientele morfologice globale in: deficiente de crestere (hiposomie - nanism,
hipersomie - gigantism, intre inaltime si greutate de exemplu, disproportionalitate - intre cap si trunchi de
exemplu), de nutritie (obezitate, debilitate fizica), de atitudine (atitudine global insuficienta, de exemplu:
rigida sau global asimetrica), deficiente ale tegumentelor (palide sau vinetii, uscate sau umede, cu pete,
cicatrici, eczeme, cu hipertricoza - pilozitate pe tot corpul,), deficiente ale musculaturii (hipotonii sau
hipertonii), deficiente ale oaselor, ale articulatiilor.
DEFICIENTELE MORFOLOGICE PARTIALE
A doua categorie de deficiente fizice morfologice - dupa E. Verza - sunt deficientele morfologice
partiale in care sunt incluse: deficiente ale capului (ex.: cap macrocefal - supradimensionat in raport cu
corpul, cap microcefal - subdezvoltat in raport cu corpul, cap brahicefal - fara proeminenta occipitala, cap
doliocefal - cu diametrul antero-posterior alungit si cu o "sa" la mijloc, cap hidrocefal etc), ale fetei (fata
prea ovala, prea alungita, latita, cu cicatrici, malformatii, cu pareze, fata cu afectiuni ale ochilor - strabism,
3

ochi infundati sau prea apropiati etc, sau ale nasului, urechilor, fata cu dinti vicios implantati etc), deficiente
ale gatului (un gat prea lung sau prea scurt, prea gros sau prea subtire, gat cifotic, lordotic sau scoliotic, gat
rasucit - torticolis, gat cu relief tiroidian accentuat etc), deficiente ale trunchiului/ale toracelui (prea lung,
prea scurt, ingust, prea larg, prea bombat, plat, cu semne de rahitism, strangulat sau cu stern infundat), ale
abdomenului (un abdomen prea proeminent, strangulat, cu hernii sau prea moale), ale spatelui (spate cifotic,
scoliotic, asimetric), deficiente ale coloanei vertebrale, ale bazinului (cazut prea mult in jos, inclinat lateral
etc).
O alta categorie de deficiente morfologice partiale sunt cele ale membrelor superioare, care pot fi
inegale (in lungime sau grosime), asimetrice, ramase in flexie/extensie, cu umeri prea ingusti/largi, prea
cazuti sau "teposi", sau "adusi", cu brate inegale, cu coate in flexie/entensie, in O sau in X, cu antebrate
curbate, asimetrice, sau cu sechele traumatice, cu degete cu anomalii sau cu omoplati asimetrici etc.
Tot deficiente morfologice partiale sunt si deficientele membrelor inferioare, membre care pot fi inegale, cu
contracturi, cu solduri cu relief accentuat sau asimetrice, cu genunchi ramasi in flexie/extensie sau
asimetrici, cu gambe recurbate sau cu sechele traumatice, cu glezne strambe, in X sau scobite si cu degete
"in ciocan" - in flexie cu sprijin pe unghii - sau strambe, suprapuse sau deformate etc
DEFICIENTELE FUNCTIONALE
A doua mare categorie de deficiente fizice este reprezentata de deficientele functionale, in care
includem:
- deficiente ale aparatului neuromuscular (diferitele forme si grade de paralizii, tulburarile de mers, de
echilibru, de ritm, de coordonare a miscarilor);
- deficiente ale marilor aparate si functiuni ale organismului (ale aparatului respirator - ex.: insuficienta
respiratorie, ale aparatului cardiovascular - ex.: hipertensiune arteriala, ale aparatului digestiv si functiilor de
nutritie - ex.: obezitate, ale sistemului endocrin - ex.: insuficienta sexuala, nanism, deficiente ale organelor
de simt).
O alta clasificare a deficientelor fizice (motorii) este oferita de Robanescu (1976), care imparte
aceste deficiente in trei categorii:
a) deficiente fizice de origine osteo-articulara - in care sunt incluse malformatiile congenitale (ex.: luxatie
congenitala de sold, amputatie congenitala, picior stramb congenital), deformarile osoase aparute in timpul
procesului de crestere (inegalitatea membrelor, rahitism, cifoze, scolioze etc.) sau sechelele temporare sau
definitive ale accidentelor mai ales cele de circulatie si postcombustie);
b) deficiente fizice de origine neurologica care sunt reprezentate de: infirmitatea motrica de origine
cerebrala (ce presupune pareze, paralizii spastice, probleme de coordonare, miscari involuntare-sincinezii,
tulburari de echilibru la care se adauga si tulburari asociate de genul epilepsiei, tulburarilor senzoriale,
instrumentale - ex.: executia gesturilor etc), bolile neuronului motor periferic (sechelele de poliomelita si
afectiunile neurologice evolutive-miopatiile, distrofiile neuromusculare);
c) bolile cronice evolutive articulare (polioartritele reumatismale ale copilului si artropatiile din hemofilie).
in categoria tulburarilor de psihomotricitate includem toate tulburarile lateralitatii (ex: incrucisata,
contrariata), ale conduitelor motrice de baza (ex: ale mersului, saritului, ale controlului postural), tulburarile
de realizare motrica (apraxia - pierderea capacitatii de executie a gesturilor, a miscarilor adaptate unui scop,
dispraxia -incapacitatea de coordonare a gesturilor, disgrafia motrica - afectarea vitezei si a fortei scrisului
etc), tulburari ale conduitelor perceptiv-motrice {ale orientarii spatiale - necunoasterea termenilor spatiali,
perceperea gresita a pozitiilor in spatiu, orientarea incorecta in spatiu, lipsa memoriei spatiului si ale
orientarii temporale), tulburari ale schemei corporale (presupunand necunoasterea partilor corpului sau
incapacitatea de folosire a lor etc), instabilitatea psihomotorie (exces de miscare si incapacitate de orientare
si urmarire a unui obiect in miscare), tulburari ale conduitelor motrice fine (ex: incapacitate de concentrare
si de perseverare intr-o actiune anume).
4

Dizabilitati motorii definitive

Paraplegiile
Este vorba de o paralizie de origine medulara a celor doua picioare . Aceasta dizabilitate severa este
gestionabila in anumite conditii. Etiologia este variabila, dobandita sau congenitala. Forma congenitala cea
mai frecventa poarta denumirea de spina bifida. Paraplegia poate de asemenea fi dobandita prin
compresiunea maduvei spinarii, prin traumatism sau ruptura vasculara. Spina bifida, este o malformatie a
maduvei spinarii ce consista in malformatia maduvei in vertebrele posterioare ale zonei lombare.
Sira spinarii consista in mod normal din mai multe vertebre inchise ce protejeaza substanta nervoasa.
In spina bifida, malformatia (achizitionata la sfarsitul primei luni de dezvoltare embrionara prin inchiderea
incompleta a canalului tubului neural) da nastere unei umflaturi (mielingocele) care se poate situa in orice
loc al spatelui de la zona cervicala la cea lombara, aceasta ultima localizare fiind cea mai frecventa. In
functie de marimea amplasamentului malformatiei, consecintele sunt de ordin neurologic, ortopedic si
urinar, si tulburarile pot fi deci foarte importante : hidrocefalie, incontinenta urinara sfincteriana, paraplegie
si insensibilitate a membrelor inferioare. Etiologia nu este pe deplin elucidata, si de fapt acum ipoteza cea
mai plauzibila este ca lipsa acidului folic in primele trei luni care preced sarcina poate influenta decisiv
aceasta maladie.
Poliomelita este o paralizie musculara de intensitate variabila ce se caracterizeaza prin penetrarea
cailor digestive de catre un virus present in apa infectata care distruge celulele motoare ale maduvei spinarii
Aceasta afectiune este considerata acum ca fiind eradicata

Dizabilitati motorii evolutive

Exista in prezent peste 40 de maladii neuromusculare cunoscute sub denumirea de miopatii. Acestea
sunt atingeri motrice ce pot fi primare sau secundare (toxice sau endocrine) izolate sau asociate tulburarilor
de sensibilitate si/sau sistemului nervos. Printre ele.
distrofiile musculare progresive unde se include si distofia musculara Duchene de Boulogne, Beccker, etc.;
distrofiile musculare congenitale;
miopatiile congenitale, este vorba de o grupa de afectiuni relativ rare a caror punct comun este un deficit
motor cu hipotonie constatata la nastere sa in primele luni de viata;
miotoniile: sunt tulburari ale ale fibrelor musculare ce paralizeaza miscarile voluntare;
miastenia, care este o tulburare de transmisie neuromusculara, ce atinge in special muschii oculari, muschii
gurii si cei cervicali;
amiotrofiile spinale, ce ating neuronii motorii din partea anterioara a maduvei spinarii;
scleroza in placi;
boala Parkinson;
afectiuni articulare cronice
Toate aceste tulburari sunt de origine genetica, deci ereditare cu exceptia miositelor, a caror etiologie
nu este pe deplin studiata. Transmisia poate fi dominanta sau recesiva, legata sau nu de sex.
In general, simptomele se manifesta inaintea varstei de 5 ani. Copiii care sufera de distrofie musculara
au dificultati la mers, urcarea scarilor, ridicarea bratelor deasupra capului sau ridicarea de la sol. In mod
obisnuit, atrofia musculara afecteaza intai bazinul, apoi atinge muschii umerilor. Pe masura slabirii
muschilor, ei cresc in volum datorita inlocuirii fibrelor musculare cu tesut adipos (pseudohipertrofie). In
unele forme de distrofie musculara, boala devine invalidanta la adolescenta, pacientul fiind imobilizat in
scaunul cu rotile. Se observa modificari ale coloanei vertebrale (scolioza). Pneumoniile si alte afectiuni ale
cailor respiratorii sunt frecvente datorita functionarii defectuoase a muschilor respiratori. Semnele si
simptomele generale ale distrofiilor musculare constau in:
- slabiciune musculara
5

- lipsa de coordonare
- invaliditate progresiva
Semnele si simptomele specifice variaza in functie de tipul de distrofie musculara in cauza. Fiecare tip
difera in ceea ce priveste debutul simptomelor, grupele de muschi afectate si evolutia bolii.
Distrofia musculara Duchenne: debutul simptomelor are loc in general intre 3 si 5 ani. Ca urmare a
atrofiei muschilor membrelor inferioare, copiii au o tendinta accentuata de cadere si dificultati in ridicarea
de la sol. Pe masura slabirii, muschii cresc in volum datorita inlocuirii fibrelor musculare necrozate cu tesut
conjunctiv sau adipos (pseudohipertrofie). Utilizarea unui scaun cu rotile devine necesara la 12 ani. Unii
pacienti prezinta scolioza, retard mental sau sufera de insuficienta cardiaca.
Distrofia musculara Becker - simptomele sunt comparabile cu ale ale miopatiei Duchenne, dar
debuteaza intre 5 si 15 ani si sunt mai putin marcate.
Distrofia miotonica se caracterizeaza prin miotonie (contractii musculare anormal de prelungite cu
dificultati in decontractare). Debuteaza la 5 ani, afectand indeosebi mainile si limba. Muschii faciali pot fi de
asemenea afectati, precum si muschii gatului, degetelor si gleznei. Atrofia muschilor implicati in vorbire si
in deglutitie antreneaza dificultati in efectuarea acestor acte. Afectarea diafragmului determina dificultati
respiratorii.
Distrofia musculara a centurilor simptomele debuteaza la sfarsitul copilariei sau la inceputul varstei
adulte. Se caracterizeaza prin atrofia muschilor umerilor si soldurilor si prin dificultati respiratorii in cazul
atingerii diafragmului. Poate fi insotita de insuficienta cardiaca sau aritmie.
Distrofia facio-scapulo-humerala sau (distrofia Landouzy-Dejerine) se caracterizeaza prin afectarea
musculaturii faciale, astfel incat pacientul nu poate zambi, fluiera sau inchide ochii.

Distrofia musculara Duchenne de Boulogne

Unul din cazurile cele mai frecvent studiate este acest tip de distrofie ce atinge aproape exclusiv baietii
(1 din 3.500). Ea poate aparea intre 4-10 ani si se caracterizeaza printr-o pierdere progresiva a fortei
musculare si evolueaza printr-o afectare ascendenta a muschilor intre 5-15 ani la forme foarte grave.
Pierderea mersului se produce in jurul varstei de 10 ani, iar decesul poate surveni catre 20 ca urmare a unei
insuficiente cardiace sau respiratorii majore. Exista un tratament care intarzie instalarea efectelor bolii.
Structura genei responsabile de aceasta miopatie, situata pe cromozomul X, a fost identificata din
1985, la fel ca si proteina (distrofina) care comanda aceasta sinteza. In DMD aceasta sinteza nu se produce.
In 1/3 din cazuri mutatia genetica este noua.
O mare majoritate de studii efectuate la varsta copilariei (Billard 1993) pun in evidenta trei stadii
diferite ale bolii in functie de restrictia motrica:
a) copilul poate merge si se ridica singur (pana in jurul varstei de 6 ani);
b) copilul merge singur dar nu se poate ridica daca a cazut (pana in jurul varstei de 10 ani);
c) copilul nu se mai poate deplasa singur.
Studii efectuate asupra inteligentei acestor copii repartizeaza rezultatele de o maniera gausiana in jurul
valorii de 80 (QI).Informatii mai specifice pun in evidenta rezultate mai slabe la QI verbal in comparatie cu
cel de performanta care este normal dezvoltat pentru aceasta varsta. Deficitul cognitiv nu este global dar
afecteaza activitati specifice care ating anumite functii mnezice mediate verbal (memoria verbala, aritmetica,
exprimarea, lectura). In stadiul actual al cercetarilor nu exista nici un factor explicativ satisfacator asupra
acestor diferente.
Din punct de vedere afectiv sunt mai multe caracteristici asociate personalitatii copiilor cu miopatii:
agresivitate, dificultate de adaptare la situatii noi, anxietate. Dezvoltarea interesului pentru relatiile sociale
tinde sa fie perturbat in momentul in care copilul constientizeaza limitarile cauzate de evolutia maladiei sale.
Cel de-al doile satadiu din evolutia bolii, acela in care copilul nu se poate ridica singur odata cazut, pare sa
fie cauza unei perioade critice in dezvoltarea emotionala a copilului, ceea ce corespunde in fapt la o pierdere
a autonomiei. Din punct de vedere al incluziunii scolare pana la pierderea mersului copilul nu are nevoie de
6

adaptari speciale. Odata ce intervine folosirea scaunului cu rotile adaptarea mediului inconjurator la noile
particularitati devine importanta.
Scleroza in placi
Este o boala degenerativa, inflamatorie, a unor structuri din creier. Este provocata printr-un
mecanism imunologic dereglat, care nu este cunoscut suficient. Bizar, in unele organisme se produc
anticorpi care, in loc sa atace dusmanii ce vin din exterior, ataca componente ale propriului organism. Se
cunosc si femei care s-au imbolnavit de scleroza in placi in urma nasterilor.
La scleroza in placi este atacata mielina, o componenta a unor celule cerebrale. Din cauza pierderii
mielinei de pe terminatiile nervoase, (datorita raspunsului imun anormal prin care organismul nu-si mai
recunoaste propriile structuri si le ataca, le face sa dispara), se pierde capacitatea nervilor de a transmie
impulsurile electrice de la si inspre creier. Procesul patologic se desfasoara de-a lungul a unu-doua decenii,
in final neuronii degradandu-se suficient de mult ca sa afecteze functia cerebrala si aparand manifestarile
clinice. Boala este caracterizata de focare multiple de demielinizare raspandite in substanta alba din sistemul
nervos central. Placile de scleroza in numar de zeci de mii sunt de dimensiuni variabile, de la o gamalie de
ac pana la cativa centimetri. Ele pot fi instalate in emisferele cerebrale, trunchiul cerebral si maduva, avand
predilectie pentru substanta alba. La nivelul tecii se constata disparitia tecilor de mielina, axonul ramanand
multa vreme intact. in general, debutul bolii este intre 20-40 de ani. In Romania, frecventa bolii e cuprinsa
intre 30-40 la suta de mii. Din punct de vedere medical, nu se cunosc cauzele bolii.
Simptome: afectarea vederii (nevrita optica retrobulbara), paralizii oculare, diplopie, parestezii ale
extremitatilor si trigeminale. La proba indice nas se observa o tremuratura intentionala. Vorbirea e adesea de
tip cerebelos, scandata si exploziva. Sindromul vestibular se rezuma la un nistagmus (la 3/4 din bolnavi). In
stadii avansate de boala poate aparea deteriorarea mintala. Diagnosticarea se poate face si cu un aparat cu
rezonanta magneto-nucleara (RMN). Starea psihica influenteaza evolutia bolii. Vitamina B 2 ar putea avea
efect favorabil in remielinizare.
Scleroza multipla este o afectiune neurologica cronica, care afecteaza sistemul nervos central, in
mod special creierul, maduva spinarii si nervii optici. Scleroza multipla poate provoca dificultati in forta si
controlul muscular, tulburari de vedere, de echilibru, ale sensibilitatii si tulburari ale functiilor mentale.
Scleroza laterala amiotrofica, cunoscuta si ca boala Lou Gehrig, se caracterizeaza printr-o pierdere
(reducere) progresiva a anumitor celule nervoase ale creierului si maduvei spinarii denumite neuroni motori.
Neuronii motori comanda muschii voluntari, muschi care fac posibila miscarea. ALS este o boala
progresiva, invalidanta, fatala. Mersul, vorbitul, mancatul, inghititul si alte functii fundamentale devin mai
dificile cu timpul. Aceste afectiuni pot cauza diferite lezari, boli si alte complicatii. Primul semn al ALS este
reprezentat de obicei de o usoara senzatie de slabiciune intr-un picior, mana, fata sau limba. Alte probleme
sunt reprezentate de cresterea impreciziei si de dificultatea executarii actiunilor care necesita miscari de
precizie ale degetelor si mainilor. Pot apare si spasme musculare. Slabiciunea se extinde (propaga) la maini
si picioare timp de luni sau ani. In timp ce neuronii continua sa se piarda si sa se reduca ca numar, celulele
musculare care vor fi stimulate in mod normal de acesti nervi, incep de asemenea sa se reduca ca numar si
muschii se atrofiaza. ALS este o boala progresiva, invalidanta. Mersul, vorbitul, mancatul, inghititul si alte
functii de baza devin mai dificile cu timpul. Aceste afectiuni pot duce la lezari, boli, si alte complicatii.
Afectiunile respiratorii sunt cele mai frecvente complicatii grave ale ALS. In timp ce muschii gatului si
pieptului devin mai atrofici, inghititul si tusitul devin mai dificile, ceea ce cateodata determina aspirarea
mancarii si salivei in trahee. Aceasta determina aparitia pneumoniei (inflamatiei a tesutului pulmonar).
Afectiunile respiratorii se inrautatesc pe masura ce boala progreseaza, crescand riscul infectiilor si
insuficientei respiratorii. Pneumonia, embolismul pulmonar, insuficienta respiratorie si insuficienta cardiaca
(probabil datorita inexistentei unei respiratii corespunzatoare dupa ce muschii se atrofiaza) sunt cele mai
obisnuite cauze de deces printe bolnavii cu ALS. In majoritatea cazurilor, decesul survine nu mai tarziu de 3
pana la 6 ani de la debutul simptomelor, altfel unii indivizi supravietuiesc multi ani, chiar decade.
Sindroame musculare
Dintre acestea, cele mai frecvente sunt urmatoarele:
Miopatia este o boala heredo-familiala cu determinism genetic, aparand, de obicei, in copilarie sau
adolescenta, caracterizata prin slabiciune progresiva, atrofii musculare bilaterale si simetrice, interesand in
7

principal muschii de la radacina membrelor. Deficitul motor apare si se accentueaza paralel cu atrofia
musculara. Evolutia este lenta si progresiva, ducand la imobilizarea bolnavului la pat.
Miotonia este o afectiune de obicei congenitala, caracterizata prin dificultatea de a decontracta
muschii. Decontractia se face lent si cu efort. Cand bolnavul executa o miscare, muschii raman contractati
cateva secunde. Tulburarea este mai mare dupa repausul muscular si se reduce pe masura ce miscarea se
repeta. Apare in copilarie si este mai frecventa la barbati. Muschii sunt uneori proeminenti, dand bolnavului
un aspect atletic, dar forta musculara este scazuta.
Polimiozita este o inflamatie difuza a muschilor, care poate cuprinde si tegumentele
(dermatomiozita) sau nervii invecinati (neuromiozita). Apare la orice varsta, mai frecvent la femei si la
tineri. Forma acuta debuteaza cu semne generale infectioase, urmate de prinderea muschilor (dureri,
rezistenta dureroasa la palpare), uneori a tegumentelor, edeme, desen venos intarit, inflamatie a mucoaselor
si a nervilor (semne de polinevrita); alteori tumefactii articulare dureroase, adenopatie, splenomegalie etc.
Evolueaza catre atrofie musculara si cutanata. Prognosticul este grav, moartea survenind printr-o tulburare
cardiaca sau respiratorie. Formele subacute si cronice au o simptomatologie mai putin zgomotoasa, cu
evolutie mai indelungata. Tratamentul consta in repaus la pat, mobilizarea activa a membrelor,
Miastenia este o afectiune caracterizata prin deficit muscular, cu fatigabilitate musculara, care apare
sau se accentueaza la efort. Etiologia este necunoscuta, dar se pare ca in producerea ei ar interveni un
mecanism imunologic. Boala apare mai frecvent la femei. Debutul este subacut sau insidios, cu slabiciune
musculara pe masura ce muschiul se contracta. Tulburarea apare mai frecvent la muschii oculari, ai fetei,
limbii, masticatori si ai laringelui. Paraliziile sunt minime dimineata, se accentueaza la efort si devin
maxime seara. De obicei bolnavii prezinta strabism si diplopie, iar vorbirea este dificila. Este caracteristca
imposibilitatea bolnavului de a-si tine capul ridicat. Boala evolueaza cu perioade de agravare si ameliorare.

Sindromul piramidal
Fasciculul piramidal este portiunea initiala a caii motorii si este format de axonii neuronilor motori
centrali, care isi au corpurile celulare localizate in circumvolutia frontala ascendenta. Fasciculul piramidal
leaga scoarta motorie cu neuronul motor periferic. Ansamblul de simptome, provocate de leziunile
fasciculului piramidal, pe traiectul sau encefalic sau medular, poarta numele de sindrom de neutron motor
central sau sindrom piramidal. Apare in accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale si medulare, mielite,
fracturi de rahis, scleroza laterala amiotrofica etc Semnele clinice principale constau in pareze sau paralizii
ale miscarilor voluntare, cu sediul, de obicei, in partea opusa leziunii (datorita incrucisarii caii motorii).
Paralizia cuprinde teritorii intinse (hemiplegie, paraplegie). Este spasmodica, fie de la inceput, fie
dupa o perioada scurta de paralizie flasca. Reflexele osteo-tendinoase sunt exagerate dupa prima perioada de
diminuare (faza de soc). Semnul Babinski este prezent, tulburarile sfincteriene sunt obisnuite, iar atrofia
musculara, absenta. Manifestarea principala a sindromului piramidal este hemiplegia, caracterizata prin
pierderea motilitati voluntare a unei jumatati a corpului, datorita lezarii unilaterale a caii piramidale. Cauzele
principale sunt: accidentele vasculare cerebrale, tumorile intracraniene si, mai rar, traumatismele. in general,
hemiplegia evolueaza in doua faze: prima, de hemiplegie flasca, cu hipotonie si reflexe osteo-tendinoase
abolite, a doua de hemiplegie spasmodica, caracterizata de contractura si reflexe exagerate. Sindromul
paraplegie: paraplegia este paralizia celor doua membre inferioare. Cand deficitul motor este incomplet, se
numeste parapareza.

Ghergut, A., Neamtu, C., Psihopedagogie Speciala, Editura Polirom, Iasi, 2000.