Scribd Logo
Upload

Welcome to Scribd!

  • Iustin Popovici - Omul Si Dumnezeu Omul

    Uploaded by

    iulianalex
    202 views219 pages
    O dogmatica care este foarte eficienta pentru a contracara umanismul contemporan

    Copyright

    © © All Rights Reserved

    Available Formats

    PDF or read online from Scribd

    Did you find this document useful?

    Is this content inappropriate?

    Report this Document
    O dogmatica care este foarte eficienta pentru a contracara umanismul contemporan

    Copyright:

    © All Rights Reserved
    Download as PDF or read online from Scribd
    Flag for inappropriate content
    202 views219 pages

    Iustin Popovici - Omul Si Dumnezeu Omul

    Uploaded by

    iulianalex
    O dogmatica care este foarte eficienta pentru a contracara umanismul contemporan

    Copyright:

    © All Rights Reserved
    Download as PDF or read online from Scribd
    Flag for inappropriate content
    of 219
    Arhimandritul Tustin Popovici OMUL si DUMNEZEUL-OM Abisurile si culmile filozofiei Studiu introductiv si traducere Pr. prof. Loan Ici si diac. loan I. Ica jr. Prefata: prof. Ioannis N. Karmi an Postfafa Panayotierlgs, la ine’ aan te \ Editura Colectia, Dogmatica Seria: teme si tratate Coperta: Mantuitoru/, Ioana de Andrei Rubliov din cinul Deisis de la Zvenigorod. (1410-1420). 158x106, Actualmente la Galeriile Tretiakov din Moscova. Lector: diac. loan I, fe jr Viziune grafica: Maria-Comelia Oros Tehmoredactare si corectura: Paul Morar Traducere dupa versiunea neogreaca Aoxip. Tovetivos MonoBits, “Av@panog Kai CecrOporog, Gepera OpdoSozou Ozoroyiag Acriip, A@Hven, 1969. © Deisis, pentru prezenta versiune ISBN 973-97775-7-1 Pdrintele Iustin Popovici: lupta cu Protagoras sau criteriologia filozofiei ortodoxe a Adevarului > Néscut la 25 martie 1894, de praznicul Bunei-Vestiri, in sa- tul Branie din sudul Serbiei, intreaga existenti si operd teologicdt a parintelui Justin Popovici avea sd stea sub semnul Evangheliei, a2, vestii celei bune“ a Intrupdrii Cuvéntului gi Fiului lui Dumne~ zeu care se face om din Prea Curata Fecioari Maria ca s¢i-l facit ? fn realizarea acestui studiu introductiv am folosit: ,,Le Messager Orthodoxe“ (Paris) nr. 88, 1981, dedicat integral memoriei pirintelui Tustin Popovici: contribufii de P. Struve, ieromonah Amfilohie Radovici (Un homme évangélique, p. 3-10 ~ discursul la inmorméntarea parin- telui Tustin), Komnen Becirovici (Rencontre avec le Pére Justin — iulie 1976, p. 11-23), Jean Karmiris (Ascéte, Théologien, Patrologue, p. 24~ 27 ~ necrolog, publicat in ExwAnoia), Bernard le Caro (Théologie orthodoxe et catholique de VEglise selon le Pére Justin P., p. 28-31), Jean Besse (Une figure patristique, p. 32-36). P, Joseph Terestchenko, Le Pore Justin Popovitch, la bouche de l'Orthodoxie, La Lumiére du Thabor* nr. 2/1984, p. 13-30. P. Patric Ranson, Le Pére Justin Popo- vitch ou experience vivante de la Tradition, ,,Introduction™ la: Pere Justin Popovitch, L'Homme et le Dieu-Homme, L'Age d’Homme, Lau- sanne, 1989, p. 4-30, Monseigneur Athanase Jevtitch, Preface la: Pére Justin Popovitch, Philosophie orthodoxe de la Vérité. Dogmatique de T'Eglise Orthodoxe, t. 1, L’Age d’Homme, 1992, p. 11-18, Precum gi ‘monografia lui Thomas Bremer, Exklesiale Struktur und Ekklesiologie in der Serbischen Orthodoxen Kirche im 19. und 20. Jahrhundert (Ost- liches Christentum N.F. 41), Wiirzburg, 1992, p. 161-273: 0 analiz& suc- cinta a vietii gi o prezentare detaliati a ecleziologiei parintelui lustin Po- povici, precedata de o prezentare a biografiei gi ecleziologiei dascdlului sits, episcopul Nikolai Velimirovici (p. 107-160), ale cArui idei funda- mentale au fost preluate gi dezvoltate de parintele Tustin. 5 pe om dummezeu sau fiu al Iui Dumnezeu dupa har din Duhul Sf. La Botez, a primit numele Blagoe (de la Blagovesnik, nume- le sdrbesc al praznicului Bunei-Vestiri). Prin périnti — Spiridon si Anastasia — Blagoe descindea dintr-o veritabild dinastie sacerdo- talé, ivindu-se pe lume intr-o familie ce preofi din tatti in fiu de rm ‘mai putin de sapte generatii succesiv, intreruptii abia de tatdil stu, Intre 1905-1914, téndrul Blagoe urmeazé liceul, iar apoi seminarul din Belgrad pe care-l absolvé in ajunul izbucnirii primului rézboi mondial. fnrolat in armaté ca infirmier auxiliar, participa la luptele grele din anii 1914-1915 care au dus la infringerea eroicei armate sérbe coplesite de fortele unite ale coalifiei austro-ungare, germane si bulgare. Ia parte la lunga retragere in conditit dramatice a armatei sdrbe conduse de bétrénul rege Petru, prin Kosovo peste muntii ,,blestemati" care despart Serbia de Albania. Aici in retragere, la Skodar, ténérul Blagoe este tuns in monahism de mitropolitul Dimitrie al Serbiei, Primind numele — care se va dovedi iaritsi predestinat — Sfantului Tustin Martirul si Filozofil. Impreund cu un grup de tineri studenti sdrbi exceptionali, Parintele lustin este trimis de mitropolitul Dimitrie ~ prin insula Corfu — la studi in Rusia $i Europa. Dupé sase luni petrecute la Petrograd in perioada zbuciumaté care a precedat izbucnirea revolutiei din 1917 $i in care a luat contact cu efervescenta cul- turii $i filozofiei religioase ruse de la inceputul secolului, igi con- tinud pana in 1919 studiile la Oxford, dupa care vine la Atena pentru a studia si aprofunda in original scrierile Sfintilor Paringi si monumentele dogmatice $i simbolice ale Ortodoxiei. Leagé aici 0 stransét prietenie cu tandrul pe atunci Ioannis N. Karmiris, viito- rul titular al catedrei de dogmaticd a faculttpii de teologie din Atena, al céirei doctor périntele lustin devine in 1926 cu o tezd patristic privitoare la Problema persoanei si cunoasterii dup& Sfantul Macarie Egipteanul. intre timp, in 1923, publicase deja la Belgrad studiul despre Filozofia gi teligia lui Dostoievski, opera seriitorului rus constituind pentru péirintele lustin obiectul unei ‘meditatii constante $i insistente si un ferment activ in inspiratia reflectiei filozofice personale. 6 Intors in Serbia, pénd in 1934 — cu exceptia anilor 1931— 1932 efind a activat ca misionar in zona subcarpatica locuités de ortodocsi aflaté pe atunci in componenta Cehoslovaciei si sub jurisdictia Bisericii Ortodoxe Sarbe — parintele lustin va fi pro- ‘Jfesor la seminariile teologice din Sremski Karlovti si Bitolia pre- ‘dénd aici Noul Testament, patristica gi dogmatica. in acesti ani elaboreazii, in prelungirea investigatiilor din teza de doctorat asupra gnoseologiei scrierilor ,, macariene", densul studiu despre Gnoseologia Sfintului Isaac Sirul (1927). Intre figurile contemporane care I-au marcat cel mai mult in epoca interbelicé trebuie neapérat mentionati doi mari ierarhi ortodocsi al cétror fiu duhovnicese $i prieten a fost. Este vorba in primul rand de episcopul Nikolai Velimirovici (1880-1956), su- pranumit pe drept cuvént ,, Hrisostomul sérb‘ — incontestabil cea ‘mai remarcabila figura spirituala si teologictt a Ortodoxiei sarbe din prima jumédtate a secolului XX. in descendenta spiritualé di- rectét a Sfaintului Sava Nemania (1173-1236), intemeietorul Bi- sericii $i culturii sarbe, si al episcopului poet $i principe Petar Niegos al Munte-Negrului (1813-1851), episcopul Nikolai Velt- mirovi al Ohridei a fost promotorul inspirat al unei migcdiri de renastere spiritual traditional prin ascezt si rugdciune ~ de cea mai bund calitate si echilibru patristic - a viefii parohiale din Biserica Ortodoxdt Sarba: asa-numitele ,,frétii de rugdciune (bogomolje); parintele Iustin il considera pe episcopul Nikolai Velimirovici drept cel mai mare poviifuitor duhovnicese al poporului sdirb de la Sfantul Sava incoace. Aldturi de acesta, 0 puternica impresie asupra périntelui Justin a ldsat personalitatea ‘mitropolitului rus Antoni Hrapovitki (1863-1936), intdistcdtorul sinodului Bisericii Ortodoxe ruse din emigrafie, pe atunci cu sediul la Sremski Karlovgi. Nu a fost insi vorba atat de o influent teologica direct, ca in cazul episcopului Nikolai, parintele lustin réménénd strain de interpretarea, e adeviirat antiscolasticd $i antirationalisté, dar puternic psihologizanta si moralisté pe care (6ub influenja neokantianismului) mitropolitul Antoni o déidea dogmelor si spiritualitéitii ortodoxe. Inspiragia fundamental pentru parintele Justin erau Sfinfii Péringi greci i bizantini, cititi masiv $i studiati intensiv. Aléituri de Sfintii Macarie $i Isaac $i de intreaga literaturé asceticé $i duhov- niceascé a Filocaliei, reperele esentiale pentru savantul ieromonah sdrb vor rdmédne Sfingii Atanasie cel Mare si Ioan Damaschin. in 1932 $i, respectiv, 1935 acesta va publica primele doud volume (prolegomene $i invéjétura despre Dumnezeu in Treime $i, respec- tiv, hristologia) ale monumentalei sale opere: Dogmatica Bisericii Ortodoxe. Pe baza lor, va fi titularizat ca asistent si apoi conferen- fiar la facultatea de teologie din Belgrad (unde va preda pana la invazia germand a lugoslaviei din 1941). Desi in aceste doud prime volume péstreazé formal planul ,,dogmaticilor” scolastico- istorice ruse din secolul XIX (Macarie Bugakov si Silvestru Malevanski), Dogmatica péirintelui lustin aducea o cu totul alté abordare $i injelegere a dogmelor Bisericii. Era prima dogmatictt moderné care revenea in forta la adeviirata infelegere patristict a Adevatrului, Revelatiei si Bisericii. Pentru périntele Iustin ~ cum arattt inca din ,, prefata' ~ dogmatica nu este un sistem scolastie conceptual sau propositional, ci adevéirata ,filozofie ortodoxi a Adevirului* suprem identificat cu Persoana divino-umanét a lui Hristos, Unul din Treime si Capul Bisericii, prezent in ea prin Duhul Sfént. Dogmele nu sunt altceva decéit un ,rmozaic* in notiuni al ,Icoanei vii a lui Hristos transmise ca Revelatie de Traditie. Dar aceasté ,, Icoané vie“ nu poate fi véézutd in ,, moza- icul dogmelor decéit de mintea luminata si purificaté prin ascezd si sfintenie, asa cit dogmaticé este $i o ,filozofie a Duhului Sfant. Pentru prima data dupa seculara ,,captivitate occidentalé a teologiei ortodoxe de cupé secolul XV, dogmele mu mai sunt tratate doctrinalist, abstract, ca un sistem speculativ, ci intr-o injelegere autentic patristicd: si duhovniceascd, ca jaloane si expresii ale experientei spirituale si ascetice a Bisericit. Centra- Iitatea hristologicé, consecventd (Dummnezeul-om Hristos ca Alfa $i Omega teologiei Bisericii), concentratia ecleziologica a Revelatiei (Revelatie gi dogme existd numai in, prin, si pentru Bisericd), injelegerea riguroasd a hristologiei ca ecleziologie implicita si a ecleziologiei ca hristologie actualizaté — cu corolarul metodolo- 8 gic: eriteriul suprem, Dumnezeul-om — sunt deja clar enuntate; ele vor fi amplu reluate si orchestrate intr-un stil gi 0 arhitectonicé originald, total desprinsa de scolasticism, in monumentala eclezio- logie publicaté inséi, ca volumnul III al Dogmaticii, abia in 1978, cu un an inainte de moarte. In acest inteles ,, neopatristic“ (pe care-1 va afirma $i parintele Dumitru Sténiloae, a céirui Dogmatica aparea, coincident semnificativa poate, tot in 1978), pentru care cheia de boltdi a teologiei e Persoana divino-umand a lui lisus Hristos, ,dogmatica devine un cant de laud, 0 simfonie in cinstea Dumnezeului-om, Logosul intrupat si Capul Bisericii in care se unificé $i indumnezeieste umanitatea. Pe lange lucrul la ,, Dogmaticé", inainte de izbucnirea celui de-al doilea rézboi mondial, parintele Iustin a mai publicat in plind crizé economicd, politica si spiritual a Europei o serie de importante articole $i eseuri filozofico-teologice — ele vor fi cu- prinse in volumele Abisurile filozofiei (1957) si Omul si Dumneze- ul-om (1969) ~ eseud: Progresul in moara viefii (1933), un compen- diu de Teologie elementari (1939), iar in ajunul rézboiului un nou studiu despre Dostoievski, Europa i slavismul (1940). In timpul ocupatiei germane, périntele lustin trdieste drama poporutui sarb cotropit de nazisti si tragedia genocidului infaptuit de ustasii croafi catolici din statul fascisto-catolic al lui Ante Pavelici si cardinalului Stepinak, asupra sérbilor ortodocsi: 350.000 de sdrbi exterminagi in lagdre de tipul funestului Tasenovat — Ausschwitz-ul sdrbese — 200.000 deportagi, 240.000 catolicizati cu forja. Peregrindnd si ascuns prin méndistiri sdrbesti izolate, raspunde la teroarea istoriei gi explozia nihilista a ideolo- giilor prin rugdctune $i aprofundarea Revelatiei Bisericii. Traduce gi prelucreacd texte hagiografice si incepe seria comentariilor neo-testamentare cu Epistolele ioaneice si pauline, serie continua- 14 dupa rézboi si recent publicatdé in mai multe volume. Pentru intransigenta sa moral in fata comunisnmului gi a hui Tito, in 1945 este arestat si inchis, si numai putin a lipsit sé mu fie executat ca ,,ctugman al poporului. Eliberat, dar lipsit de drep- turi civile gi religioase, raidicesie din méanastire in méindstire. in cele din urma i se permite sc se stabileascd la mica méindstire de 9 maici Sfintii Arhangheli din Celie intemeiaté in secolul XIV de Principele Dragutin Iangé Valievo, unde va tréi ca duhovnic, slujind zilnic Sfénta Liturghie si scriindu-si opera, pand la moarte. Era inséi intens supravegheat de securitatea iugoslavé, unde era adeseori comvocat pentru interogatorii din cauza iesirilor sale misionare (neautorizate) in parohii si dieceze unde era che- mat la invitatia unor preoti sau episcopi curajosi. Cu toaté izolarea $i atenta supraveghere, viata ascetica si activitatea teolo- Sicti difucata in conditii de semiclandestinitate Iau féicut extrem de céiutat de ierarhi, clerici si credinciosi ortodocsi sarbi. in jurul tui s-a format un cere de ucenici, monahi ascei $i eruditi, cu doctorate in teologie la Atena, astéizi vrednici episcopi ai Bisericii Ortodoxe Séirbe, cum sunt: episcopii Atanasie Jevtici al Bosniei, Amfilohie Radovici al Munte-Negrului, Artemie Radoslavievici de Kosovo, Irinei Bulovici de Bacika $. a. Direct sau prin cores- pondenté, périntele Justin a avut numerosi discipoli si prieteni in Europa si America, sdrbi, rusi, greci (mai ales la Sf. Munte Athos), francezi, care-i furnizau in secret literatura filozoficé $i teologicé de ultima ord. Desi suporta nemijlocit rigorile sistemului totalitar $i sica- nele politiei politice, péirintele lustin n-a incetat sci-si manifeste critic $i profetic libertatea evanghelicé $i duhovniceaseé a adevi- ratului crestin $i monah. In scrisori deschise celebre el a continuat sd denunte deschis in termeni extrem de duri aservirea ierarhiei sdrbe reginului comunist (1971) precum $i caracterul politic al angajamentelor ei panortodoxe (1971, 1977) si ecumenice (1974), ‘Ji-a exprimat public admiratia pentru actiunile si opera profetica 4a ui Aleksandr Soljenitin, indemndnd deschis la rezistenti politica $1 spiritualét impotriva comunismului $i ateismului oficial. Jn singuréitatea chiliei sale de la Celie Parintele Tustin Popovici a reusit astfel sa-si continue vastul program de renovare neopatristicd a teologiei ortodoxe, finalizand proiecte mai vechi $i reusind sé publice, de reguli cu mare intdrziere, unele lucriri in Serbia sau in strainétate, ca de exemplu: eseul Conceptia Sfantului 10 Sava [svetosavlje]' ca filozofie a viefii (Miinchen, 1953), colectia de articole din anii '20 -'30 sub genericul Abisurile filozofiei (Miinchen, 1957) reluata partial $i amplificaté in versiunea neo- greacéi cu titlul Ommul si Dumnezeul-om (Atena, 1969) seu inter- vengiile din Biserica Ortodoxa si ecumenismul-(Tesalonic, 1974) Intre 1972-1977 apar in sdrbeste cele 12 volume din Viefile Sfinti- lor, monumentalul proiect la care lucrase ince din anii celui de-al doilea rézboi mondial, reprezenta o rescriere teologicé si 0 adap- tare contemporana dar perfect traditionald a vechiului ,, Synaxar“ bizantin completat cu noile ,, martyrologii" si selectii reprezentati- ve din literatura hagiografici a Bisericilor ortodoxe locale. De- parte de a fi un gen literar popular medieval, 0 anexéi mitologic- legendaré a Scripturii, pentru périntele Iustin ,, Viegile Sfintilor’ reprezentau, ca $i pentru Sfintii Péarinti, nu altceva decat ,,viaja lui Hristos insugi prelungité in umanitate, ,,continuarea Faptelor Apostolilor“, ,,dogmatica aplicaté" scu ,,dogmatica experimenta- Nofiune fundamentala preluatd de périntele Iustin de la episcopul Nikolai Velimirovici, si desemmnénd filozofia crestin despre viaf’, popor, stat si bisericd intr-o armonie ideala desivargiti practicati de Sfantul Sava Nemania, lumin&torul sarbilor (#1236). Scopul acestei ,filozofii* era acela de a face din intreg poporul sirb un rob al Iui Dumnezeu Gtheodul**in greaca), cum arati episcopul Nikolai in cartea sa din 1943, Poporul sarb ca Teodul [Srpski narod kao Teodul]. Doar prin ,teodulie sirbii devin sfrbi (srbi) iar mu sclavi (servi). Prin voinfa de teodulie ‘impinsd pnd la sacrificiul de sine in faimoasa batilie de la Kosovopolje (1389), poporul sérb ar fi asumat prin suferinfA un destin hristologic, de- venind un ,popor ales“, hristodul. Ideea ortodoxa sawa-itd (svetosavlje) © opusi ideii iluministe europene reprezentate de Dositei Obradovici (1742-1811), aga-numita dositejevstina, intre care poporul sarb trebuie 88 aleagi! Savoarea slavofilé etnocentristi a acestei filozofii nationale sarbe este dificil de contestat. Ea tinde s& identifice in mod periculos teo- logia gi istoria, crestinismul si natiunea, Biserica si poporul, Evanghelia si cultura populari, Explicabila prin contextul istoric specific si traditia crestinismului sarb si ca rispuns la ,teroarea istoriei“ indurat& de popo- rul sarb vreme de secole, inclusiv (sau poate mai ales) in secolul nostru, aceasta conceptie este problematicd in sine gi de natura a suscita legitime interogatiicritice. srt 1a“, vie, ,, morala ortodoxét" in actiune, ,, pedagogia“ si ,,enciclo- pedia" prin excelenfit a ,,Ortodoxiei“. In ultimii ani a reusit sci mai publice traducerile sdrbesti ale Liturghierului si Molitvelnicu- ui Mare, ca gi a unei Carfi de rugiciuni, iar cu un an inainte de a adormi in Domnul a aparut ,,céntecul" sétu ,,de lebéidé“, amplul volum III (ecleziologia) din Dogmatica Bisericii Ortodoxe (Filozo- fia ortodoxa a Adevarului) (1978). Rotunjindu-si simbolic perfect biografia, parintele arhiman- drit Iustin Popovici s-a stins din viata in 1979 la mandstirea Celie in chiar ziua in care implinea 85 de ani, de praznicul Bunei- Vestiri, adormind in Domnul inconjurat de aura reali a unei au- entice sfintenii. Morméntul scu a devenit loc de pelerinaj. Dupa chipul séiu s-au facut deja icoane riispandite in intreaga lume ortodoxd. La Sféntul Munte i s-au compus tropare $i condace. lar recent, episcopul Atanasie Jevtici?, ucenicul sciu, a anunfat ca se sperd ca numele périntelui Justin sa fie foarte curdnd inscris ca sfaint in sinexarul si calendaral Bisericii Ortodoxe Sérbe, si impli- cit in cel al Ortodoxiei ecumenice. Elocvente pentru aceastit recep- fie a figurii périntelui Tustin sunt cuvintele scrise la moartea sa de péirintele Ambroise Fontrier, pentru care parintele Iustin a fost: un stalp, o temelie, un marturisitor al adevaratei credinfe ortodoxe, Parinte si Dascil al Bisericii Universale, consti- inf ascunsa a Bisericii sArbe gi a intregii Biserici Ortodo- xe, mare intre teologji ortodocsi contemporani, arzitor aprator al evlaviei strimogesti, credincios gi infelept ico- nom al Tainelor lui Dumnezeu, luminat de Lumina ne- creati a Dumnezeirii celei in Trei Sori‘. ,,Fard indoiala, Pirintele Tustin a fost o figura patristic’. A vorbit limbajul Parinfilor in cuvinte noi, dictate gi inspirate de profunda gi autentica Tui experienfi a dogmei ortodoxe, gi care au ‘imbogitit in acelasi timp limba teologic’ sArba gi ortodo- x4, Pirintele Tustin avea locuind in El pe Cuvéintul lui Dumnezeu care inflicdra si roura deopotriva, iar aceasti flacira si roud se prefficea in viafa, in experienfa mistice, in viziuni, in contemplagii, in urcusuri duhovnicesti, in in- ? Preface, 1992, p. 14. 12 dumnezeire, Imensa lui stiinfa, erudifia sa, profunda sa cu- noastere a Scripturii, a patristicii si 2 filozofiei profane care se regisesc masiv, cantitativ si calitativ, in opera sa, n-au fost pentru el decét un material de constructie care na vtimat sfinfenia lui. Matiniile, privegherile, isihia, curifia gi toatd asceza transfiguririi si indumnezeirii sfinte au fost singura sa grija? in conditiile de liberalizare ideologicé din Iugoslavia de dupé 1979 au putut fi publicate $i comentariile la Epistolele ioa- neice si cele pauline, la Evanghelia dupd Matei si dupd Toan (acesta din urmé incheiat cu putin inainte de sfargitul viefii sale paméntesti). in total — potrivit aprecierii episcopului Atanasie Jev- tici — opera parintelui Iustin cuprinde 40 de volume, dintre care 30 au fost editate pénd acum in sdrbeste, iar alte 10 (dintre care 2 volume de predici transcrise dupa inregistrari) se aflé inca in manuseris. Prin volumul ca gi prin interesul subiectelor tratate, prin ‘amploarea si varietatea lor, opera Parintelui Tustin suport comparafia cu a celor mai importanfi Parinfi ai Bisericii*. ‘ Parintele lustin a abordat de predilectie genurile teologice traditional patristice: dogmatica, sinaxarul, comentariul biblic, o- milia. Dar opera sa cuprinde deopotriva studii teologice savante, eseuri filozofico-teologice, meditatii si scrisori. “Mesajul viefii si operei de 0 viatét a périntelui Tustin contra- ‘pus nihilismelor si utopiilor agresive ale secolului XX mu este altul decat cel al ,, Evangheliei“ intruparii Cuvantului lui Dumnezeu in Persoana divino-umand a tui Hristos. Sub semnul ei a stat sim- bolic intreaga sa existenfé si opera — un unic si gigantic imn teologic adus Intruparii si invierii lui Hristos, Fiul lui Dumnezew intrupat $i Capul Bisericii. in serisul sci, parintele Tustin s-a striiduit sé géseascd un limbaj nou — traditional si modern in acelasi timp — un limbaj duhovnicesc, biblic $i imnologie deopotri- vei, care si ateste experienta ecleziala a divino-umamitétii structu- rale a adevératului crestinism al Bisericii. Din perspectiva inte- 3 4pud P, Ranson, Introduction, 1989, p. 19-20. * Ibid., p. 17. 13 gratoare a motivului ioaneic $i patristic al Logosului si intruparii Lui ecleziale, géndirea profunda $i originald a périntelui Tustin Popovici a asimilat organic intreaga Traditie ecleziald vie a Ortodoxiei bizantine_,,clasice“ (Scripturd, patristicit, dogmaticé, cult, spiritualitate). in acelasi timp, insé, se simte efortul de inte- grare a unor motive speculative provenite din filozofia religioasé usd: atotunitatea, divino-umanitatea (Soloviov), cele doua filozofii (Florenski), sau din Dostoievski (opozitia contrastiva antropoteism ~ teantropism, Occident ~ Orient, catolicism ~ ortodoxie, critica pa- palitétii); degajate de zgura romanticd, gnostico-idealista, aceste ‘motive sunt reformulate insc in termenii cei mai strieti ai teologiei Patristice si bizantine ,, clasice“ (in sensul programului ,,neopa- tristic“ proclamat de périntele Gh. Florovski la prinul Congres international al facultitilor de teologie ortodoxd desfgurat la Atena in 1936). Mustréind remarcabil originalitatea $i forta gandirii teolo- gice a parintelui lustin, eseurile, meditagiile si articolele colectate in volumul: Omul si Dumnezeul-om circumseriu filozofie dar si meditativ, teologic dar $i liric, ceea ce s-ar putea denumi cu un title generic, o necesard si utilé introducere la o criteriologie orto- doxa. Mai exact, e vorba de un efort de a determina $i justifica in esenta lui ultima specificul si valoarea supremé in Ortodoxie in contextul eforturilor umanitaii de a da un réispuns la problema sensului (sau nonsensului) general al existentei, a rationalitaii (sau irationalitésii) viepii si a lumii. Punctul de plecare $i fundalul general all demersului il constituie o analizé: implacabild a datelor antinomice ale existenfei umane méicinate de finitudinea agresivé 4 péicatului, bolii si morfii dar mistuité in acelasi timp de nostal- gia ireprimabild a infinitdtii $i nemuririi. Existé ,,doud filozofii", argumenteaza parintele Justin re~ ludnd in cheie existentiald si limbaj moral ,,teodiceea“ logico- matematicd a périntelui P. A. Florenski (1883-1937). in Stalpul si intérirea Adevarului (1914) acesta din urmé ajungea la definirea a cout tipuri filozofice fundamentale: filozofia ortodoxé a ,, homo- ousianitatii® si filozofia ariand ereticéi $i occidemaldé moderné a 14 ,, homoiousianitiiii' prima dominate de logica trinitaré a iden- titdpit concrete, iar cea de-a doua de logica ariand perversd a identitéitii abstracte’. La pdrintele lustin, cele ,,doud filozofii” sunt: pe de 0 parte, filozofia adamica, umand, abstractéé a dezbi- néirii si fragmentdrii, individualisrmului, solipsismului si egoisnru- lui metaficie $i moral, filozofie demonicd a’ urii, a pesimismului ucigas $i sinucigas, $i a iadului, care duce la pierderea sensului gi ratiunii existenfei; iar, pe de alté parte, filozofia hristicé, divino- umané, concreti, filozofie $i practicé a atotunititii (svejedinstva), a unitétii dintre divinitate si umanitate, filozofia eclezialét a iubirii universale $i a optimismului vesnic asigurat de certitudinea Invie- ri, Fiinded singurd lumina spirituale a intruparii si Invierii tui Hristos asiguré un sens real, 0 rationalitate ultiméi sau logos (lo- gonost) al intregii existenfe méicinate altfel iremediabil in, moara ‘mortii“. Prima e filozofia ,umand" a omului pécdtos $i muritor, egoist si insingurat, filozofia diviziunii si a mortii, cea de-a doua e filozofia divino-umand a atotunitiifi", filozofia asceticé si so- borniceasea a Bisericii care atesta unitatea $i ,,rationalitatea“ iubirii gi vietii vesnice intregii existenje prin Intruparea si Jnvierea Dumnezeului-om lisus Hristos. Toate problemele umanitdtii si istoriei tragic zbuciumate sunt concentrate in problema omului. Dar singura solutie satisfa- cditoare a problemei omului 0 aduce numai Dumnezeul-om. Aceas- 1a fiinded, intrucat este creat ,,dupd chipul lui Dumnezen“ Logo- sul, omul este o divino-umanitate potentiald avénd menirea de a deveni o fiinga divino-umand in act. Ctiderea in piicat a insemnat (i inseamné) refuzul de céitre om al ,,chipului lui Dumnezeu gi al ontologiei divino-umane autentice $i baricadarea egoist-autonoma decastruoasd in ,,umanul" pur: in acest sens, ,,umanismul e , raul uman primordial", se transformd de fapt in antiumanism sa- tanic. (Pentru cd intre divino-umanismul umanului autentic ,,chip al [ui Dumnezeu“ si satano-umanisnal umanitafii pervertite ,, chip al satanei“, tertium non datur, mu existd naturdi mand, puri!) 5 Vezi diac. asist, oan I. Ica jr., Parintele P. A. Florenski (1882-1937). savant, filozof, teolog, preot si martir, ,Revista teologic&* I (73) (1991), nr. 5, p. 3-13 gi nr. 6, p. 33-44, aici p. 7 $i 35-36 15 Cu toate acestea, in eforturile lui, umaniste, omul aspiré $i tinde (fara a 0 putea atinge) nostalgic spre divino-umanitatea sa funda- mentald, Ca atare, revelafia Dumnezeului-om in Hristos n-a fost un eveniment neasteptat ci, dimpotrivé, ceva ,.natural, rational si necesar“, rezolvaind definitiv problema insolubild altfel a binelui gi rdului, ai vietii gi a morfii, a sensului adevérului; in Hristos, Binele, Viata, Adevarrul existd nu ca idee abstracti, ci ca Persoand concrett adeveiratd, bunk $i vesnicci. De aceea, pentru Ortodoxie ,,esenta“ si , totalitatea cresti- nismului, ,,comoara“ lui ,,cea mare“ e Persoana vie a Dumnezeu- omului Hristos Cel Intrupat, Inviat si Indiljat, si devenit de la Cincizecime Capul Trupului Séw divino-uman, social, istorie $i cosmic universal (sobornicesc): Biserica. Criteriul ultim gi imu- abil al eclezialitéii ortodoxe autentice — obligatoriu una, sféintd, soborniceascd (catolicd) $i apostolica ~ este divino-umanitatea ca- tolica (sobomiceasc4) si catolicitatea (sobomicitatea) divino-umand Adevéirul divino-uman apostolic si universal (sobornicese) al Bise- ricii nu poate fi injeles, pitstrat si extins decdt cu metode divino- umane apostolice si universale (sobornicesti). De aceea, metodele misionare ortodoxe nu sunt aliele decdt virtusile sau ascezele (nevointele) divino-umane: credinga, rugdciunea, postul, iubirea, bldndefea $i smerenia, ribdarea si umilina. Ascetismul e ,,scoala misionaré: a Ortodoxiei“, realizarea ei ,,interioara", concreti, ca- rre duce la ,,divino-umanizarea (u(o)bogocovecenia), ,trinitariz rea“ (u(o)troijcenia) gi ,, universalizarea“ (,,sobornicizarea), res- pectiv ,,eclezializarea' (u(o)crkvenia) persoanei umane, Plecéind de la aceasté ,,criteriologie" si ,,axiologie rigu- ros dogmaticé, asceticé $i ecleziald, parintele Justin va denunta incéi din anii '20 fairdi menajamente, de dragul adevarului, princi- palele tipuri de subversiune modernd gi deviere ideologicd in creg- tinism de la injelegerea, scopul $i metodele divino-umane si sobor- nicesti ale Bisericii. Nafionalismul in ortodoxism, papismul in ca- tolicism si ecumenismul in protestantismul si relativismul agnos- tie contemporan sunt pentru el simptomele istorice in acelasi timp concrete si simbolice (, idoli") ale unei unice diversiuni principia- Ie de tip ,,umanist“, prin care criteriul divino-umanitttii evanghe- 16 lice ¢ redus la fenomene pur umane idolatrizate prin absolutizare, gi in care locul Dumnezeului-om este luat de omul auiodivinizat in diversele aspecte ale existentei sale. ,Umanismul e chiar raul fundamental, primordial al omu- ui. fn numele omului autonom, omul a respins pe Dumne- zeu intr-o transcendenfa supraomeneascd si a rimas sin- ‘gur pentru el insusi iin sine insugi* Un prim ,, idol" al modernitéiii care a ficut ravagii in isto- ria crestindtaqii atdt in Apus edt si in Réiscrit, atdt in Evul Mediu edit $i in epoca modernd céind a dus la izbucnirea primului ré&boi mondial in intreaga Europé, $i la ale cétrui seducfii se dovedese sensibile inca Bisericile $i popoarele ortodoxe, este, deci, nationa- lism: in calea Jor prin istorie, multe Biserici Ortodoxe locale, gi indeosebi cea a noastra [sarbé, n. n.], s-au cantonat in nationalism, limiténdu-se la metodele gi scopurile nafiona- le. Biserica s-a adaptat poporului, in vreme ce adevarul era contrariul: poporul trebuia si se adapteze Bisericil* .E ceastil al doisprezecelea in care oamenii Bisericii noas- tre trebuie si inceteze a mai fi exclusiv slujitori ai nafio- nalismului pentru a deveni preofi si arhierei ai Bisericii celei una, sffntd, sobomiceasci [universalé, catolic@] gi apostolic’. Misiunea Bisericii, cea care i-a fost incredin- fata de Hristos, pe care au realizat-o Sfingii Paringi, e de a ‘cultiva gi de a realiza in sufletul poporului nestru constiin- fa faptului c& fiecare membru al Bisericii Ortodoxe e 0 persoand soborniceasci [universali, catolicd], 0 persoana vesnica gi divino-umani; c& e a lui Hristos si, deci, frate si slujitor al tuturor oamenilor gi tuturor creaturilor. Acesta e scopul pe care Hristos I-a dat Bisericii; orice alt scop nu e de la Hristos, ci de la Antihrist' Or, realizarea practic a acestui scop ¢ imposibilt altfel decdt printr-o sfinfenie autenticd, de aceea parintele lustin fiicea, inctt din 1923, un patetic apel la o reformé asceticé $i spiritualizare a intregii Biserici ortodoxe incepand cu parohiile gi termindnd cu episcopatul. Aceasta insemna concret practicarea de céitre tofi 17 credinciosii a ,,filozofiei divino-umane“ a Bisericii cuprinsé in exigentele formulate de virtujile ortodoxe fundamentale: credinfa, rugdciunea, postul, smerenia gi rabdarea. Mai gravéi decét,, blasfemia" nationalist in Risdrit este, in viziunea parintelui Tustin, evolutia spre ,,erezie“ petrecuta in Occidentul european. Aici divino-umanitatea eclezialés a fost uzur- até treptat de un ,,umanism religios" individualist in dowd versiuni: ,, maximalisté" $i ,,optimisté“ in romano-catolicism $i, respectiv, ,, minimalista“ si ,,pesimisté" in protestantism. Secula- rrizat, acest ,,umanism crestin' — provenit din abandonarea crite- riologiei adevéirului si metodelor divino-umane si ascetice pastrate in principiu in Ortodoxie ~ a condus in mod inevitabil la indivi- dualism, relativism $i nihilism ontologic $i moral, impingdnd in secolul nostru civilizatia european in pragul catastrofei. (Pentru © inelegere corecta a judecailor aspre ale parintelui Tustin la adresa ,,umanismelor“ occidentale contemporane mu trebuie pier- dute din vedere tragediile istorice ta care acesta a fost martor direct in cele dowd conflagratii mondiale, atrocitiyile si genocidu- rile comise in numele ,,omului nou" nazist sau comunist. ,,Mor- file“ omului s-au dovedit a fi consecintele istorice funeste ale unui proces de autoafirmare orgolioasd a omului simbolizate de pro- clamarea de cétre Nietzsche in 1882 a, morgii lui Dumnezeu", a aparitie: iminente a ,, supraomului“, $i a , reevaludrii tuturor va- loritor’) Incéi din 1925 ~ intr-un eseu consacrat implinirii a 1600 de ani de la Sinodul I Ecumenie (Niceea, 325) $i inspirat din argu- ‘mentatia périntelui P. A. Florenski din Stalpul si intarirea Adevi- rului (1914) ~ périntele Iustin a deruntat in ,, umanismele euro- pene, religios-crestine sau filozofic-ideologice, resurectia ,,aria- nismului“~ , mai la modé si mai réspéndit ca niciodata*, Recluse Ja esenta, simptomele ,,neoarianismului", a cdrui umbra apasé greu asupra intregii culturi $i civilizatii europene sunt: cobordrea ui Hristos la rangul de simplu om (erou, profet, invitdtor) $i inal. farea corelativd a ontului european la rangul de ,,masuré a tuturor lucrurilor“. Réidécina metafizicé a acestei conceptii e ,Satanismul', iar cea psihologicé e ,,egoismul si individualised 18 gnoseologic si moral, matrice subiectiva a rationalismului si rela- tivismului. Refuzul ,neoarian" al divino-umanitétii $i catolicitétii ascetice a Bisericii in ,,umanismele“ europene conduce la triumful principiului sofistic al lui Protagoras (sec. V i. Hr.): ,omul este ‘masura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt ca unele ce sunt si a celor ‘ce nu sunt ca unele ce nu sunt, asupra celui ontologic formulat in secolul VII d. Hr. de Sféntul Maxim Mérturisitorul: ,Hristos Dumnezeul-om e finta si masura tuturor lucrurilor* (Réispunsuri cditre Talasie 60). .,Arianismul n-a fost inc& ingropat, este astazi mai la mo- da gi mai difuzat dect niciodatd. S-a revarsat in sufletul si trupul Europei contemporane. Daca priviti cultura Eu- ropei, vefi vedea ci ea ascunde in adéncurile ei arianismu totul in ea se limiteaz’ 1a om si numai la el, Dumnezeul- * om Hristos e redus la limitele omului. Filozofia Europei, stiinja ei, civilizafia ei si in parte religia ei, s-au dezvoltat prin fermentul arianismului*. Victoria postumé a lui Protagoras asupra lui Hristos, a lui Arie asupra Sfantului Maxim in umanismul arianizant, dominant in cultura europeand modernéi, nu reuseste insd sé disimuleze ci- derea inevitabild a antropocentrismmului in idolatrie, politeism sau gnosticism. Supralicitarea umamului a eguat in devalorizarea lui, _,supraumanismul” dovedindu-se a fi doar o exalltare autodistruc- tiv a,,subumamutui". , Antropolatria, autodivinizarea orgolioa- sda omului avea sa esueze in ,,nihilismul devastator si dezuma- nizant al istoriei europene a secolului XX dezvéluindu-si in , infer- mul“ experientei lui sociale istorice esenja satanocentrica. ,, Dez- intrupand pe Hristos si proclaméndu-se ,,dumnezeu', omul umanist“ paréseste ,.chipul lui Dumnezeu facéindu-se de bunt- voie ,, chip al diavolului, sclav al péicatului si al mortit. In cresti- nism, constaté cu duritate parintele lustin, cdderea ,, umanisti a Jui Adam — avéind ca esentai egoismul luciferic $i orgoliul satanic — s-a reiterat cu luda, Arie $i papalitatea. (,,in istorie au existat trei cAderi principale: a lui Adam, a lui Iuda gi a papei“!) inainte de a se seculariza in filozofiile si ideologiile nihiliste ale modernitaii, | umanismul arianicant“ a aptirut $i se prelungeste in epoca noas- 19 tri in interiorul ,,crestinismului umanist al Occidentului (sub cele doua forme principale ale ,,papismului" $i ,,ecumenismu- lui"). Devierea de la , filozofia" divino-umané a Bisericii in cres- finismul occidental au manifestat-o cel mai limpede inlocuirea in cesta a metodelor divino-umane, ascetice i sobornicesti, cu me- tode pur umane: scolastica, inchizifia, politica, iezuitismul, ultra- montanismul. Esenta lor ,,umanisté a revelat-o dogma infailibi- litéfii papale proclamatit oficial de Coneiliul Vatican I in 1870 $i reafirmata de Conciliul Vatican If in 1960-1965. Dincolo de as- pectul religios, acest gest ar afirma axioma aflatd la baza intregii civilizatii europene moderne: ,,dogma infailibilitctii omului euro- pean", a stiintei, tehnicii, culturi $i politicii lui, $i expresie apoca- lipticé a mhilismului lor funciar: la numai 12 ani dupé procla- marea infailibilitatii pontificale din Conciliul Vatican I, Nietzsche proclama patetic ,, moartea lui Dunmezeu si aparitia ,, supraomu- lui“! Desi par sé aibét in veclere mai degrabé figura ultramon- tanisté a unei papalitéti idolatricate (in genul unui Joseph de Maistre) pe care o generalizeazé si radicalizeazé in critica sa, verdictele périntelui Tustin la adresa infailibilitatii papale sunt implacabile: Prin dogma infailibilitijii, papa a fost proclamat capul Bisericii si papa-om a luat locul Dumnezeului-om“ »Aceast dogma e nu numai o erezie, ci erezia ereziilor (panerezia), o revolta fiiri precedent contra Dumnezeului- om Hristos, o infricosatoare respingere a Domnului nostru lisus Hristos de pe pamant, 0 noua tridare a Iui Hristos, 0 noua rastignire a lui Hristos, nu pe lemn, ci pe crucea de aur a umanismului papist, Toate umanismele omului european nu sunt in esenfi nimic altceva decat o insurecfie Permanent contra Dumnezeului-om Hristos, Ele consti- tuie 0 «rastumare a tuturor valorilor» (Umwertung aller Werte) (Nietzsche}: Dumnezeul-om este peste tot ristumat de citre om, pe toate tronurile Europei e intronizat omul tumanismului european. Prin dogma infailibilitatii papel a fost proclamat ca dogma infailibilitatea omului in gene- ral". ,,Aceasta dogma are o semnificatie istorica mondial 20 pentru intreg destinul Buropei, si indeosebi pentru vremu- rile de Apocalipsa in care ea a intrat. in aceast’ dogma toate umanismele europene si-au gisit idealul si idolul: omul a fost proclamat divinitate suprema, atotdivinitate. Panteonul umanist european si-a gisit Jupiterul", dar gi-a revelat si esenfa: ,rezumat la ontologia sa, orice umanism nu e decdt un cult al omului‘, conducdind la ,idolatrie™ gi spoliteism*. ,,Constient sau inconstient toate umanismele pre- si post-renascentiste, protestante, filozofice, religioa- se, sociale, stiinfifice, culturale gi politice, cauta un singur lucru: s& opund credinfei in Dumnezeul-om credinta in om, si opuna Evangheliei, filozofiei si culturii Dumnezeu- lui-om evanghelia, filozofia si cultura dupa om‘ Dupé cum observa parintele Patric Ranson, périntele lustin are meritul de ,.a resitua in cadrul lor teologic veritabil criticile ortodoxe ale papalitétii. Reludnd critica lui Dostoievski din ,, le- genda Marelui Inchizitor’, el aratdé céi: yinfailibilitatea papala s-a nascut din nevoia de a gsi un alt criteriu al adevarului decit Dumnezeul-om: papa e un ‘om «infailibily care uzumpa adevarata gi singura infailibili- tate, cea a lui Hristos, Care e singurul Cap al Bisericii** De aceea, in Ortodoxia fidela divino-umanitétii infailibilitatea nu poate fi confiscaté de nici un individ, nici de mai mulfi, de nici un sinod sau de vreo Bisericd locald. Daca insci absolutisnul intolerant al definitiei papale sau nietzscheene reprezinté versiunea ,,tare“ a ,,infailibilitapii* omu- lui european, relativismul spiritual indiferent si toleranta univer- sald bazatéi pe agnosticism si scepticism teologic ce inspird in ma- re méasurd ecumenismul religios abstract sau sentimental contem- poran constituie versiunea ,,slabé" a aceleiasi ,,infailibilitati slnvers fafa de papalitate, ecumenismul nu cauta s& con fiste, s& uzurpeze sau inlocuiasc’ criteriul unic al Adevi- rului, ci si-l relativizeze, si-l inmoaie si slabeascd redu- cdndu-l la 0 colectie de opinii omenesti. Pentru parintele Tustin, ecumenismul, deci, este erezia ultima, cea care le ° Introduction, 1989, p. 28. 21 recapituleaza pe toate celelalte, pentru cf toate igi au locul lor in el. Este «panerezian, pentru cd vine dupa toate ese curile umanismului in cdutarea unui alt criteriu decat Dumnezeul-om‘*’ Sau in cuvintele péirintelui Iustin: »Orice micgorare, orice indepirtare, orice simplificare, orice antropomorfizare a obiectivului crestin distruge cres- tinismul, ii ia «sarea», il face paméntesc, il transforma intr-o simpla religie umanist3, intr-o filozofie umanisti, intr-o organizatie umanist’“ Cu toata duritatea lor, verdictele antiumaniste, antipapale $i antiecumenice nu sunt totusi, cum s-ar péirea Ia prima vedere, expresia unui triumfalism ortodoxist ori fanatism antioccidental (de tip slavofil). Le separé de acesta argumentatia hristologicd impecabilé ca si smerenia exemplara cu care este formulaté critica: »Cer smerit iertare pentru ci sunt si eu un pacatos gi cu adevarat atotpacdtos, si am indriznit s& ingaim aceste cu- vinte despre Conciliul Vatican II. Am facut-o din asculta- te, pentru c& mi s-a cerut aceasta mie, care sunt nimic gi atotpacdtos. Am implinit ascultarea cu sinceritate, cu con- stiinga, cu suspine gi cu stringere de inimi. Daca cineva, citind aceste randuri, se va simfi ofensat, si mi ierte, pen- tru cd sunt pacatos gi n-am stiut s4 exprim mai bine ade- varul despre Atotadevarul*. Accentul mi cade, deci, pe negativul criticii edt pe pozitivul inte- meierii autentice pe Adevar, iar ,, limbajul adevéirului e sincerita- tea". Asprimea $i radicalismul tonului este evanghelicd, apostoli- «gi profeticd si, ca $i la Sfintii Pain, au un sens pedagogic si terapeutic’. Périntele lustin precizeazd cu claritate criteriul auten- tic duhovnicese $i ortodox al distincfiei clare intre ,,pacat" $i nerezie— care trebuie detestate in minciuna lor ~ $i ,,paceitos“ i 7 Ihidem. * Cf. Panayotis Nellas, recenzie la , Omul gi Durmezeuil-om din revista »Kleronomia* 3 (1971), nr. 1, p. 111-124, aici p. 115-117; vezi traduce- rea acestui text ca ,postfafi* mai jos, la sfarsitul volumului de fad 22 eretic — care trebuie iubifi ca persoane concrete, vii. Iubirea insci nu poate dispensa de aclevéir si smerenie. De aceea el opune atét orgoliului absolutist al omului european ,, infailibil cét $i relativisrmului ,, ecumenic™ indiferentist, smerenia autenticd a cre- dinciosului ortodox adevarat, a cdrui congtiinidi a péicdtoseniei proprii si fermitate dogmatica exprimd numai si numai acceptarea neconditionatd a Persoanei Dumnezeului-om lisus Hristos drept criteriul ultim" $i, valoarea supremé“. Exista, deci, potrivit parintelui lustin, 0 singurd cale de rea- Tizare autenticd a adevaratului ecumenism ascetic $i eclezial, opu- sd ins tuturor diplomayiilor, negocierilor gi politizdrii lui ,, mult prea omenesti“ la Roma ori Geneva: cAinja gi intoarcerea tuturor, indiferent de confesiune (deci, inclusiv a ,, ortodocsilor“ ingisi!), Ia Ortodoxia integral, respectiv la Evanghelia Dumnezeului-om (Marcu 1,15). Solutia de principiu este urmétoarea: “Nu ajustarea Dumnezeului-om Hristos la spiritul lumii, i, din contra, ajustarea ascetic a spiritului lumii la spiri- tul etemitafii divino-umane a lui Hristos“. ,,Faré nici o indoial, pocdinfa e remediul pentru orice pacat, chiar si pentru pacatul total al papismului confinut in dogma pre- zumfioasa a infailibilitafii papei, dar si pentru orice pacat al fiecirui umanism in parte si al tuturor impreuna. Da, da, da, de pacatul Iui total favorit, «infailibilitateay, omul european umanist nu poate fi méntuit decét pocdindu-se din toatl inima inaintea Domnului Celui minunat, preabun si preamilostiv, Dumnezeul-om Hristos, Singurul care ‘mantuieste cu adevarat neamul omenesc de orice picat, de orice rau, de orice iad, de orice diavol, de orice pacat pe care |-ar putea inventa imaginafia omeneasca. Tofi Sfinfi Parinfi de-Dumnezeu-purtitori gi insuflaji ai celor gapte Sinoade Ecumenice reduc toate problemele Bisericii lui Hristos la problema Dumnezeului-om Hristos. Problema hristologicd le inchide in ea pe toate celelalte. Pentru ei, Dumnezeul-om, Hristos, este 0 valoare total a Bisericii lui Hristos. Porunca lor constanti gi etemi este: «Dé totul lui Hristos! Nu da pe Hristos pentru nimic! Nu umanism, 23 ci divino-umanism! Nu om, ci Dumnezeul-om! Hristos ‘nainte de toate gi mai presus de toatel»“ In aceasta perspectiva riguros hristocentricé i patristicé trebuie injelese $i avertismentele date de périntele Justin in trei Jfaimoase ,,scrisori deschise " cditre Sfantul Sinod al Bisericii Orto- doxe Sérbe denunténd in termeni severi aservirea ierarhiei fata de statul comunist si caracterul politic-conjunctural, diplomatic, al actiunilor ei panortodoxe $i ecumenice. Astfel, in 1971 scria despre relatiile dintre Bisericd gi stat urméitoarele afirmagii memorabile: 24 »(Trebuie s& ascultim de Dumnezeu mai mult decat de oameni» (Fapte 5,29). Acesta e sufletul, e inima Bisericii Ortodoxe, e Evanghelia ei, «panevanghelia» ei. Aceasta e cea ce o face si fie vie, e rafiunea ei de a fi. fn’ aceasta stA nemurirea si vegnicia ei, valoarea ei suprema si nu efemera. A asculta de Dumnezeu mai mult decat de oa- meni e principiul principiilor, criteriul criteriilor, e ceea ce € mai sfaint pentru ea. Aceast’ Evanghelie inchide in ea esenja tuturor dogmelor sfinte gi a tuturor sfintelor ca- noane ale Bisericii Ortodoxe. Nu poate fi vorba pentru Bisericd de a ceda, cu orice pref, cova in acest domeniu, nici de a se angaja pe calea compromisului nici cu oame- nii, nici cu demonii, «A asculta de Dumnezeu mai mult decéit de oameni» ¢ carta Bisericii Ortodoxe, carta ei eter- na gi neschimbabild, si rispunsul ei dat primilor persecu- tori ai Bisericii (Fapte 5,17-42) ca si tuturor persecutori- lor de-a lungul veacurilor pani la Judecata de Apoi, Pen- tru Biseric’ Dumnezeu e intotdeauna pe primul loc, iar ‘omul, oamenii intotdeauna pe locul doi. Trebuie si ascul- tm de oameni ct timp nu sunt impotriva lui Dumnezeu gi a poruncilor Lui. Dar cdnd ei se ridicd impotriva lui Dum- nezeu $i a poruncilor dumnezeiesti, Biserica trebuie si ra- ménd la Dumnezeu i si apere poruncile Lui si voia Lui, iar aceasta prin mijloace evanghelice. «Dafi cezarului ce e al cezarului gi lui Dumnezeu ce al lui Dumnezeu» (Matei 22,19-21), Cezarului - impozi- tul, banul pe care figureaza efigia imparatului. Lui Dum- nezeu — sufletul gi trupul ce poarta chipul lui Dumnezeu, si care aparfin lui Dumnezeu, viefii vesnice, Adevarului, Dreptatii, Ratiunii vegnice. «Dati cezarului ce e al cezaru- lui si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezew». Este limpede cd Biserica trebuie si giseasca sub fiecare regim, chiar i sub un regim ateu, un «modus vivendi», dar intotdeauna in limitele principiului evanghelic mai sus menfionat. Acest principiu implica pentru stat si nu se amestece in treburile inteme ale Bisericii si nu aduci atingere indatoririlor ei sfinte gi vesnice, Daci aceasti coexistent2 nu e realizabi- la, nui raméne Bisericii ca «modus vivendiy decét s& sufere pentru Domnul, sa trliasci in necazuri si greutafi, si sa le indure, luptand astfel pentru drepturile fundamen- tale al credinfei, constiintei gi sufletului. $: nu-i rmane s& raspund& persecutarilor decat ca si Apostolii: «udecati voi ingiva daca este drept inaintea lui Dumnezeu s& ascul- tm de voi mai mult decét de Dumnezeu» (Fapte 4,19)" in 1971 $i 1977 péirintele Iustin a recomandet ierarhiei sdr- be sd mu participe la pregditirea asa-zisului Sinod Panortodox, de- munjind aspectul precumpéinitor politic si tumesc al preocuparilor inscrise in temele ce figureazi pe agenda lui, teme minore orien- tate pe chestiuni de inidietate canonicd gi jurisdictie iar mu, ca la adevéiratele Sinoace Ecumenice, pe 0 mérturisire centralii a cre- dinjei ortodoxe. Daca problemele contemporane ale Bisericii Ortodoxe nu se rezolvi prin Dumnezeul-om si pe baza principiului divino-uman, apostolic si patristic, atunci ele nu vor putea primi o solufie ortodoxa si plcut lui Dumnezeu, ci vor duce in mod inevitabil 1a catastrofi, la schisma, la erezie sila diverse erori omenesti, la nihilism si anarhism* in acelasi sens gi pe acelagi ton trangant, profetic, ,,scrisoa- rea deschisa din 1974 atriigea atentia Sinodului sdrb asupra sin- cretismului $i compromisului inacceptabil manifestat in relapiile ‘ecumenice contemporane ale Bisericilor Ortodoxe desfisurate in spiritul relativismului dogmatic si in nesocotirea ordinii canonice 25 stricte a Bisericii vechi (care interzicea prin canoanele apostolice 10, 11, 43, 46, 64 orice rugdciune cu cei ce nu mérturisese aceeasi credintit pentru a nu-i face st creadé c& au $i ei unica credinta méntuitoare si a nu relativiza inacceptabil adevéirul de credinga $i caracterul lui eclezial). $i in acest rigorism canonic nu este ins& vorba nici de un triumfalism deplasat nici de o intransigenti orgo- lioaséi ori de fanatism ingust, ci doar de aceeasi asprime duhovni- c60ascdi, pedagogicd si terapeuticd, provenitit din convingerea ca: omul care cauté cu sinceritate sensul si lumina viefii igi va gisi intotdeauna bucuria spiritual, entuziasmul duhov- nicese si orizonturi larg deschise in sfanta si mistica Bise- tick Ortodoxa*, Périntele Iustin a chemat neobosit pe contemporani sé se uneascat cu Hristos, Dumnezeul-om. Ori aceastit unire nu e abstracti $i ideald, ci existé concret in Biserica care marturiseste integral Ortodoxia, respectiv care méirturiseste ascetic si sobornicesc pe Hristos, Dumnezeu descivérsit si om desewvarsit, practicénd astfel sfilozofia ortodox a Adevarului* prin metodele divino-umane ale intruparii si realizérii lui: Sfintele Taine $i Virtuti ascetice ale Bisericii, Prin viata sa ascetica, profund duhovniceaseé, prin intran- sigenta exemplard a constiinfei sale dogmatice si prin opera sa teologicé pe cit de vasti: pe atéit de profundii si autentic innoitoa- re (in sensul duhovnicese traditional ortodox al profuncimii ,,inno- irii"), parintele lustin Popovici a putut apdrea nu numai in Bise- rica Ortodoxt Sarbé, al cérei dasedl $i povéttuitor duhovnicesc a fost $i este, ca 0 figura cu adevéirat patristicd, ca un veritabil Sféint Péirinte al secolului XX. S-a spus chiar si aceea cf de la Sfantul Nicodim Aghioritul (1749-1806) incoace, Réisdritul ortodox n-a mai cunoscut o figuré in acelasi timp spiritual $i teologica de anvergura $i talia péirintelui lustin Popovici. Dincolo de orice exaltéri interesate sau conjuncturale, un Iucru este cert: altituri de contemporanul séiu de generatie, parin- tele Gheorghi Florovski (1893-1979) si de périntele Dumitru Sti niloae (1903-1993) mai téndr cu un deceniu, $i creator al unei 26 opere teologice de orientare similard si de aceeasi suprafatd, pa- rintele lustin Popovici este unul din exponenfii cei mai de seamé ai directiei neopatristice din teologia ortodoxé contemporand. Prin activitatea teologicd $i opera imensé a acestei veritabile ,, troige de ,,noi teologi", Ortodoxia contemporand a reusit sé recupereze creator continuitatea de substanta $i inspiratie cu modelul auten- tic ortodox al teologiei apostolice, patristice si bizantine, depdigind in principiu multiplele influente (,,pseudomorfoze dupét formula cristalograficd a lui Spengler preluatté de périntele Florovski) scolastice sau pietiste occidentale, infiltrate in Ortodoxie ca mode culturale sub presiunea factorilor istorici care au determinat in sens nefavorabil viata Bisericilor Ortodoxe in epoca postbizantiné si modern, Exemplaritatea demersului spiritual fundamental al acestor figuri patristice reintemeietoare in Ortodoxia secolului XX sti, deci, inainte de toate in registrul optiunilor metodologice care o- rienteazéi $i sustin monumentalitatea impresionanté: a operelor lor restauratoare, Ei au reaccentuat un adevéir elementar, cu valoare de principiu, pe care secolele din urmé l-au uitat cu 0 uitare vino- vatd, si anume faptul cd in teologia ortodoxé pentru ca cineva sé (fie cu adevarat ,,nou" si innoitor trebuie mai intdi sé se fact nvechi", intorcéndu-se la Paringit bisericii din vechime, Ia moce- ul lor de teologhisire, seu, altfel spus, ed in viata duhovniceasca cine vrea sti ,,meargd inainte" (sa ,,progreseze“) trebuie st se »intoarcé inapoi la Traditie. Pentru cé, inteleasd in adéincimile ei spirituale, ca predanie duhovniceascd, Tradifia, sau mai exact spus Sfanta Traditie nu e un depozit muceal, un conservator al unor relieve arheologice de interes strict documentar sau pur istoric, ci ascunde in ea ,,noutatea" eshatologicé radicala pe care 0 reprezintét in experienta istoricé a oricéiror generatii gi a tuturor epocilor istorice, existenta divino-umand in spatiul eclezial. De- parte de orice conservatorism reactionar si retrograd, recursul obligatoriu la Traditia vie — care nu inseamnd, incé dati, neapdrat un traditionalism fanatic si obtuz, cum $i inovatia e departe de a fi intotdeauna neapérat un progres — este asumarea existenfiala in Duhul Sfént a misterului merew acelasi si mereu 27 proaspéit al Revelatiei divino-umane aduse de Hristos in Bisericd, sau, altfel spus, centrarea existenjei si géndirii teologului pe co- ordonatele ,,verticale“ ale Revelatiei, a carei forma de comunica- re istoricd $i existential indispensabilé e prin excelenfé traditio- nallé. E vorba inainte de toate de traditionalismul ascezei $i con- templatiei care fac parte integranta din metodologia teologiei in infelesul ei patristic. Aceasta fiinded pentru Sfintii Parinti persoa- na teologului este solidaré cu teologia sa, nu poate fi pusé in pa- ranteze; ea mu se exclude obiectivant ci se include existential in demersurile sale. De aceea, pentru a teologhisi biblic $i patristic, _ teologul ortodox trebuie sé vietuiased apostolic $i patristic. Pentru a géndii ca Sfintii Périnti, el trebuie sd tréiased viata lor duhov- niceascd. Ori viaja duhovniceascé a teologului nu reprezinta in esenja ei altceva decdt indelungatul proces de depdsire ascetic- eclezialét a subiectivismului constiinfei pur umane $i individuale si de céistigare a constiinfei Idrgite divino-umane i universal-comu- nitare a Bisericii. Jn discursul ,,neopatristic" al périntelui Tustin Popovici exist insd, cu toatd grandoarea profetismului lor patetic, accente excesive (partial explicabile istoric) si limite ce nu pot fi ignorate, probleme care nu-si gases rezolvarea prin simplul fapt ca din perspectiva existentialistd asumaté nu sunt sesizate ca atare. Un cititor avizat mu poate face insti abstractie de ele. (O parte din aceste intrebiiri pe care le suscitii lectura acestor texte incitante sunt prezentate in recenzia decvoltatdé a lui P. Nellas la aparitia lor in neogreacd — $i care constituie postfata versiunii de fata -, $i unde se sugereazd $i directia in care ar trebui sd se fact o autentica:, receptare“ a ideilor lor, aflata la simetricé distant: de refuz $i exaltare.) Aceste puncte critice ale géndirii arhimandri- tului de la Celie tin pe de o parte de stilistica profetic-tradigionalds de tip romantic $i de specificul demersului teologic pe care I-a ilustrat exemplar (att in virtutile cat $i in deficientele lui), iar pe de alté: parte de un anume context cultural si istorie specific in ca- re acesta a fost formulat. 28 ince priveste primul aspect, cel principal, s-ar putea obiec- ta faptul ed, devenite radicale $i exclusive, hristocentrisnml si con- centratia lui ecleziologicé $i mistico-ascetica (,,verticald“) simpli- fice reductionist si sacrificd inacceptabil complexitatea antropolo- ‘gicd coneretéi a fenomenului uman in specificitatea lui culturaléi $i istoried. Limpede $i sigur céind e vorba de evaludri teologice si atitudini principiale, demersul profetico-traditionalist e mult mai putin pertinent, ba chiar de-a dreptul confuz, cdind e vorba de rea- Tittiti pedestre, de nuantele concrete ale fenomenelor empirice. Asa se face ci, in conditiile absenfei unei filozofii religioase din acest discurs eminamente hristocentric, lipseste o justificare ca atare (,orizontald") a onului, a lumii, a culturii gi a istoriei umane in ele insele, care sii fact dreptate creativitéitii umane pozitive, cul- turii $i civilizatiei occidentale realizate in spatiul intermediar, in intervalul dintre ,,abisurile “ si ,,culmile' filozofiei divino-umane a Adevéirului; astfel, ,,umanismmul" gi, Occidentul “ sunt in mod con- stant judecate exclusiv din punet de vedere religios, din perspec- tiva consecintelor potential negative ale pervertirii lor istorice (nu se face suficient distincfia intre consecingele necesare si cele doar posibile ale acestora), iar judecétile privitoare la civilizatia euro- peand si Biserica catolica sunt departe de a fi nuantate. Contextualizand, discursul este marcat vizibil de traumele provocate autorului de ,,teroarea istoriei", respectiv de catastro- ‘fale istorice, politice, ideologice, militare si spirituale care mar- cheazéi istoria Balcanilor si a poporului sarb in ultimele sute de ani, $i mai cu seamé in secolul nostru — traume care blocheazé 0 evaluare senind, obiectiva a culturii $i civilizatiei europene moder- ne in perspectiva realizéirilor ei fragile, dar reale, cantonénd-o intr-o retoried dramatica de tip romantic, dominaté de accente apocaliptice $i intr-o gdndire schematicd, dualistd, de extractie slavofil-dostoievskiand dificil contestabile. Acolo unde antieuro- penismnul $i antiumanisnnd ies din perimetrul duhovnicese si se conjugdé cu exaltarea mesianicé a faranului si poporului sérb _,teofor" $i ,,teodul", reverberatiile populismului si etnocentris- ‘mului slavofil devin din nefericire o certitudine, iar consecintele periculoasei fuziuni ale identificérii intre Evanghelie si cultura 29 populard, intre Bisericé $i natiune, intre teologie si mesianismul national, nu intérzie sit aparé. Posibilitatea si riscul ca atari a- firmapii $i judecéi duhovnicesti Ia adresa Occidentului, a Europei, a crestinismului occidental sa fie falsificate si instrumentalizate intr-un registra ideologic, in plan atét ecleziologic cat $i natio- nalist, justificéind secesiunea, schisma si autoafirmarea identitard orgolioasd de tip (hiper-),, ortodoxist" i mergénd pénd la violent polemicé, teologicd, politicd si militardé — sunt reale. Texte si

    You might also like