MIRCEA ELIADE

(n. 13 martie 1907-d. 22 aprilie 1986)

BIBLIOGRAFIA

Mircea Eliade a fost istoric al religiilor, scriitor de fictiune, filozof si

professor roman la Universitatea din Chicago. Filozof i istoric al
religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957,
titular al catedrei deistoria religiilorSewell L. Averydin 1962,
naturalizat cetean american n 1966, onorat cu titlul deDistinguished
Service Professor. Autor a 30 de volume tiinifice, opere literare i
eseuri filozofice traduse n 18 limbi i a circa 1200 de articole i
recenzii cu o tematic extrem de variat, foarte bine documentate.
Opera complet a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fr
a lua n calcul jurnalele sale intime i manuscrisele inedite. Este
membru post-mortem al Academiei Romne(din 1990).

Unul dintre autorii preferati este Honor de Balzac. Eliade face

cunotin cu nuvelele luiGiovanni Papinii cu studiile socialantropologice ale luiJames George Frazer. Interesul fa de cei doi
scriitori l-a dus la nvarea limbiloritalianienglez; n particular
ncepe s studiezepersanaiebraica. Este interesat defilosofiei
studiaz lucrrile luiVasile Conta,Marcus AureliusiEpictet, citete
lucrri de istorie i n special peNicolae IorgaiB.P Hasdeu.

Mircea Eliade avea o serioas formaie filozofic nc dinRomnia.

Dup o pubertate dificil de intens studiu solitar, ncepnd din 1925
adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "ef al generaiei"
sale. nc de la vrsta de 14 ani, ncepuse s scrie articole de
entomologie, care trdeaz o surprinztoare imaginaie, ceva mai
trziu, primele romane.

RomanulGaudeamus, terminat n1928, partea a doua dinRomanul

adolescentului miop, cuprinde informaii autobiografice interesante
despre prima ntlnire cu viitorul lui profesor delogicimetafizic,
Nae Ionescu, care avea s aib o influen decisiv asupra carierei
sale. Recunoscnd talentul i cunotinele lui Mircea Eliade,Nae
Ionescui-a dat o slujb n redacia ziaruluiCuvntul. Dei prerile
posteritii sunt mprite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat
de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sauMihail Sebastian.

INDIA SECRETA

Dup cultura italian, filozofia indian devine a doua pasiune a lui

Mircea Eliade. Obinnd o burs particular, ncepe s studieze limba
sanscritiYogacuSurendranath Dasgupta, nCalcutta. ntors la
Bucureti , i d doctoratul n filozofie cu o dizertaie despre Yoga.

n1933capt mare popularitate romanulMaitreyi, bazat pe

experiena din India i pe date autobiografice. ntre1932i1943
public mai multe volume de proz literar, eseuri i lucrri tiinifice.

Sacrul si profanul reprezinta unul dintre pilonii principali ai viziunii lui in disciplina pe
care a dezvoltat-o, istoria religiilor. Lucrarea Sacrul si profanul a fost publicata in 1957 , in
limba germana . In 1965 Mircea Eliade lanseaza o versiune in limba franceza, publicata la
Editions Gallimard. Toate traducerile in limba romana au fost facute conform editiei franceze.

Baza gandirii in aceasta lucrare este faptul ca nu poate exista nicaieri o persoana in
totalitate non-religioasa. Oricare ar fi gradul de desacralizare a contemporaneitatii, memoria
istorica pastreaza urmele unei valorizari religioase. Spatiul profan pastreazalocuri
privilegiate, deosebite de celalalte, memoriile primare din copilarie, cu sarbatorile
religioase petrecute in familie. Aceste spatii devinlocuri sacre pentru ca determina o
bresa in universul ulterior de credinte sau de lipsa lor, a persoanei implicate.

Pentru Eliade diferenta dintre sacru si profan este perceperea unei revelatii care creeaza
spatiul sacru. Manifestarile sacrului sunt de faptiesiri din profan si sunt numite de
autorhierofanii, termen inventat de Eliade si intrat in mai toate limbile pamantului ca
termen care descrie manifestarile religioase din profan si intrarea in spatiul sacru.

Hierofaniile lui Eliade, adica manifestarile realitatilor sacre, sunt extrem de diferite si variaza
de la persoana la persoana, de la o cultura la alta si ultimativ de la un crez religios la altul.
Hierofania cea mai elementara consta in manifestarea sacrului intr-o piatra, munte, totem,
pana la hierofania suprema, care pentru un crestin este intruparea lui Dumnezeu in Iisus
Hristos.

Eliade gandeste si formuleaza sacrul si profanul ca doua moduri de a fi, ca dimensiunile

posibile ale existentei umane. Dimensiunile se intercaleaza temporar si se despart conform
cotidianului personal al fiecarui om. O alta teorie, care este fundamentata in lucrarea lui Eliade,
consta in evolutia istorica care influenteaza sacrul si ii determina granitele.

De exemplu, intr-o societate arhetipal agrara exista credinta in Mama Pamant, Gaia, Zeita
Mama, pentru ca universul de cunoastere al individului graviteaza in jurul principalei sale surse
de hrana, pe care o divinizeaza incearcand sa o induplece prin ritualuri si ofrande. Intr-o
societate de vanatori, exista credinta in totemul animal pentru ca existenta vanatorului si a
tribului sau este dependenta de prada sa, a carei bunavointa incearca sa o castige.

Homo Religiosus (Omul Religios)nu este o terminogie proprie lui Eliade, noutatea consta
in sensul si plasamentul pe care Eliade il face in universul religios pe care el l-a creat.
Radacinile acestei denumiri sunt antice, le gasim laCicero(De natura deorum2.72), care
vorbeste inEpistulae ad familiares 1.7.4despre acest tip de om care este scrupulos in
ritual si credinta, explicit si elocvent, fara insa a impune crezul lui altora. Crestinismul ulterior
lui Cicero impune insa o sacralizare a termenului printr-un comportament eclesiastic ancorat
intr-o formula combinata intre o scriptura si o traditie orala.

In epoca Iluminista si cea imediat premergatoare intalnim acest Homo Religiosus in

contextul natural al ambiantului uman, in lucrarea care incheie Renasterea si ne conduce spre
Iluminism, Linnaeuss Systema Naturae.Linnaeusincearca sa-l defineasca pe om intrun fel poate apropiat de cel al lui Eliade. Reforma religioasa universalizeaza (nu doresc sa
folosesc termenul globalizare)distinctia dintre Homo Religiosus si institutiile
religioase.Friedrich Schleiermacher elaboreaza teza care sustine absoluta dependenta a
omului prin fapte sau ganduri de Dumnezeul Tata si prin constiinta ultimativa a Homo
Religiosus, reprezentata de Iisus.

Imediat inaintasul lui Eliade,Max Scheler(1874 1928) redefineste

notiunea prin definitia antologica: Homo Religiosus este omul care
prin personalitatea sa si prin statura lui spirituala transforma
divinitatea in notiuni viabile si capabile de a penetra simturile si
sentimentele societatii in care traieste. (Scheler, 1960, p. 127).
Scheler distinge 4 arhetipuri de Homo Religiosus:artistul, liderul
social(omul de stat),eroul spiritual si geniul creator. Din aceste 4
tipuri principale, Scheler deriva homines religiosi care sustin o
societate corecta si justa. Filozofia atat de umanista si pacifista este in
antagonism total fata de ideile fasciste si comuniste ale
contemporaneitatii lui, din nefericire Eliade se va intoarce la Max
Scheler dupa inhalatia nociva a vremurilor formative din tineretea
lui.

Cateva explicatii despre cum vede Eliade notiunea de Homo Religiosus.

Teoria dezvoltata de Eliade despre Sacru si Profan se bazeaza pe 3
elemente distincte. Sacrul definit prin transcedental:Zeii politeismului,
Dumnezeul monoteist, Divinitatile animiste sau Nirvana,(locul in
care se concep minunile, asa cum povestesc eu studentilor in primul an
de facultate). Al doilea termen este hierofania, termen specific lui Eliade,
care defineste aparitia temporala a sacrului in lumea profana, este un
fel de teofanie minora sau daca vreti o aparitie supranaturala in Profan si
in sfarsit Homo Religiosus Eliadian este omul (credincios) care o
asteapta si o anticipeaza, gata sa acepte hierofania ca parte din
existenta lui in lumea profana.In concluzie se poate spune ca
Homo Religiosus Eliadian este interfata intre Sacru si Profan.