GELIVITATEA n timpul exploatrii anumitor construcii, pe perioadele de iarn,

betonul din aceste elemente de construcii este supus, n general, la cicluri

alternante de nghe-dezghe. Dac masa de beton ntrit expus acestui fenomen
se gsete n stare umed i saturat cu ap, deteriorarea se va finaliza printr-o
distrugere rapid a betonului prin dezagregare (exfoliere i dislocri) n straturi
paralele (fig. 3-11). Acest fenomen apare datorit tensiunilor interne care iau
natere ca urmare a mririi volumului apei ngheate (cu cca. 9 %) n pori i fisuri,
conducnd la mrirea permeabilitii la ap, micorarea masei, a rezistenelor
mecanice i modulului de elasticitate. Gradul de gelivitate (STAS 3518-89) se
definete prin numrul de cicluri de nghe- dezghe succesive, pe care epruvetele
de beton saturate cu ap (care au vrsta de cel puin 28 de zile) le pot suporta, fr
ca reducerea rezistenei la compresiune s fie mai mare de 25% sau a modulului de
elasticitate cu mai mult de 15% i pierderea n greutate s scad mai mult de 5%,
fa de pe epruvete martor care sunt identice din toate punctele de vedere, care
ns nu se supun la gelivitate. n schimb, gelivitatea betonului exprim aptitudinea
sa de a rezista fr a suferii deteriorri la variaiile climatice care se produc, n
condiiile de utilizare, corespunztoare mediului.

PERMEABILITATEA I POROZITATEA Analiznd multitudinea cauzelor care

conduc la deteriorarea elementelor de beton, se remarc faptul c majoritatea
acestora evolueaz n funcie de o caracteristic foarte important a betonului
ntrit permeabilitatea
Permeabilitatea poate fi definit ca fiind proprietatea (unui material cu structur
poroas), care caracterizeaz cantitativ uurina cu care un fluid sau vapor trece
prin el, sub aciunea unei diferene de presiune.

COROZIUNEA BETONULUI reprezint un caz de alterare a proprietilor fizico

chimico - mecanice ale acestora, datorit unor agenii chimici (din mediul
nconjurtor sau dizolvai n apele sau soluiile care ajung n contact cu elementele
de construcii) i / sau factorii care favorizeaz degradarea pietrei de ciment i a
betonului n ansamblu. Studiul durabilitii betonului implic o analiz a
conglomeratului, dar i a componenilor si, separat, lundu-se n considerare: (NE
013-2002) cauzele externe, din mediul nconjurtor (de ex.: coroziunea datorat
carbonatrii1 , a atacului clorurilor de alt origine dect cea marin, a atacului
clorurilor din apa de mare, a mediului chimic agresiv, precum i a fenomenului de
nghe-dezghe etc.); cauzele interne, din interiorul masei betonului (de ex.:
reacia alcalii-agregat)

REZISTENELE MECANICE ALE BETONULUI ncercrile de rezistena pot fi

folosite ca un criteriu rapid de evaluare a unor proprieti ale betonului, fiind folosit

ca o msur a calitii acestuia. Diversele procedee de ncercare sunt caracterizate

prin: tipul de solicitare: ntindere, compresiune, ncovoiere, forfecare, torsiune;
evoluia n timp a solicitrii: continu, constant, oc, oscilant. Valorile
caracteristicilor de material se determin n laborator pe epruvete de dimensiuni
standardizate (cubice cu latura de 150 mm, cilindrice de 150 x H 300 mm sau
prismatice), n condiii standardizate cu maini de ncercat specifice, prin unul din
urmtoarele procedee: msurarea forei ce determin o anumit deformare sau
rupere a probei, pentru a determina de exemplu: alungirea, rezistena de rupere la
traciune; msurarea deformrii cauzate de o for definit pentru a determina de
exemplu limita de deformare n timp, modului de elasticitate longitudinal i
transversal; msurarea deformrii maxim posibile, pentru a determina de exemplu
alungirea la rupere, unghiul de ncovoiere la "ncercarea de pliere", coeficientul de
flambaj; determinarea numrului maxim posibil de aciuni ale forei sau de
deformri, pentru a determina de exemplu rezistena la oboseal, numrul de
ncovoieri de o parte i de alta pn la rupere; msurarea lucrului mecanic ce
determin o anumit deformare sau rupere, pentru a determina de exemplu
reziliena, rezistena la ncovoiere sau ntindere prin oc; Prin procedeele de
ncercare se imit condiii tipice de solicitare, plecndu-se de la condiii reale.
1. REZISTENA LA COMPRESIUNE Rezistena la compresiune se determin pentru
solicitri de compresiune monoaxial, biaxial i triaxial, realizate pe epruvete
cubice, cilindrice i/sau prismatice, la diferite vrste (3, 7, 14 sau 28 de zile), n
condiii standard, turnate i compactate n condiii similare punerii n lucrare a
betonului. Rezistena la compresiune a betonului se determin (conform STAS 756373 i STAS 1275-88), folosind prese hidraulice. Astfel, ea se determin prin aplicarea
unei fore uniform cresctoare pe epruvete cubice (fig. 3-15), cilindrice sau pe
fragmente de prism (fig. 3-15) rezultate de la ncercarea la ntindere prin
ncovoiere sau de la ncercarea de ncovoiere. Rezistena la rupere fc (MPa),
determinat pe astfel de epruvete este raportul dintre fora axial de compresiune
axial P (N), care provoac ruperea i aria suprafeei epruvetei A (mm2 ).
2. REZISTENA LA NTINDERE Rezistena la ntindere se determin prin dou
metode: metoda direct, pentru solicitri de ntindere centric (ntindere axial) i
metoda indirect, pentru ntindere din ncovoiere i ntindere din despicare.
3. Rezistena la forfecare nu reprezint un factor critic privitor la proiectarea
structural deoarece betonului este mult mai slab la ntindere chiar dac el pare a fi
supus la fore tietoare.
4.REZISTENA LA OC Rezistena la oc este o caracteristic a betonului pentru
anumite lucrri i se determin (conform STAS 6202-1962), folosind ciocan Foppl
avnd greutatea de 50 kg care este lsat s cad, de un anumit numr de ori, de la
o nlime din ce n ce mai mare, pn cnd epruveta se rupe (nu mai produce
reculul ciocanului). ncercarea reprezint numai un criteriu de apreciere
comparativ a comportrii betonului la aciunea ncrcrilor care se aplic brusc

asupra sa. Pentru repartizarea forei de oc pe toat suprafaa epruvetei, se aeaz

deasupra ei o plac de oel.
5. REZISTENA LA UZUR Rezistena la uzur este capacitatea suprafeei betonului
de a rezista frecrii datorit materialelor de aceeai natur sau de natur diferit,
eroziunii apelor ce transport particule abrazive etc. Rezistena la uzur a betonului
se determin (conform STAS 5501-1968), folosind metoda prin lefuire, n stare
uscat, cu ajutorul abrazivilor. Epruvetele pe care se efectueaz determinarea sunt
cuburi cu latura de (70+0,7) mm sau (100+0,7) mm. Proba supus ncercrii va fi
constituit din 3 epruvete. Se pot efectua ncercri de uzur i pe epruvete fasonate
din beton ntrit.

Mortare cu lianti minerali.

Mortarele sunt amestecuri omogene de liant, agregat marunt (nisip) si apa (si
eventuale adaosuri), care se aplica in straturi subtiri pe un anumit suport la care
adera si cu care conlucreaza dupa intarire, dand o piatra artificiala cu aspect de
gresie silicioasa.
Clasificarea mortarelor
Conform definitiei, mortarele se deosebesc de betoane din punct de
vedere al compozitiei, prin faptul ca dimensiunea maxima a granulelor de agregat
este mai mica. Acesta este motivul pentru care legitatile generale care stau la baza
caracteristicilor betoanelor ca: lucrabilitate, permeabilitate, rezistente mecanice
etc., sunt valabile si la mortare.
Exista totusi particularitati ce diferentiaza cele doua materiale:
- mortarele se toarna in straturi mai subtiri decat betoanele;
- de cele mai multe ori mortarele se toarna pe un suport poros ce
absoarbe apa.
In functie de domeniul de utilizare se deosebesc mai multe tipuri de
mortare: de zidarie, de tencuiala, decorative (colorate), poroase(pentru
tencuieli de izolare acustica), impermeabile, antiacide etc.
Din punct de vedere al liantului utilizat la preparare se deosebesc:

- mortare de ciment, care pot folosi ca liant numai cimentul sau

amestec de ciment cu mici cantitati de var sau argila, ce au rol de plastifiant;
- mortare de var, care folosesc ca liant varul, dar si amestecuri de var
cu cantitati reduse de ciment (pentru marirea rezistentelor mecanice) sau ipsos
(pentru marirea vitezei de intarire);
- mortare de ipsos, in care liantul principal este ipsosul, dar in proportii
reduse se mai poate adauga var ca intarzietor de priza;
- mortare de argila, in care liantul principal este argila, dar in amestec
se poate introduce var cu rol de stabilizare, ciment cu rol de marire a rezistentelor
mecanice, ipsos ca accelerator de priza etc.
Chiar daca la betoane problema rezistentelor mecanice este complex
tratata prin prisma functiunilor pe care trebuie sa le indeplineasca si corelat cu
conditiile de lucru ale elementelor respective de constructii, nu este mai putin
importanta rezistenta mortarelor prin prisma functiunilor si conditiilor specifice in
care lucreaza acestea. Din acest punct de vedere mortarele se clasifica in functie
de marca (rezistenta medie la compresiune determinata pe probe standard, in
conditii standard, la durate de intarire standard):
Fiecare din aceste marci de mortare, au caracteristici de compozitie
proprii si domenii de utilizare specifice.
Din punct de vedere al domeniului de utilizare mortarele trebuie sa
indeplineasca anumite conditii de consistenta, putand exista:
- mortare vartoase (ex.mortar de zidarie);
- mortare plastice (ex.strat de rezistenta la mortar de tencuiala);
- mortare fluide (ex.strat vizibil la tencuieli, sau tinci).
O alta clasificare care se justifica prin informatiile ce le confera la
evaluarea incarcarilor (pentru proiectare), evaluarea capacitatii de preparare si
transport etc., o constituie clasificarea in functie de densitatea aparenta a
mortarului proaspat:
- mortare grele care au ra

1801 kg/m3;

- mortare semigrele cu ra = 15011800 kg/m3;

- mortare usoare cu ra = 10011500 kg/m3;

mortare foarte usoare cu ra

1000 kg/m3.

Bitumurile - materiale organice, hidrofobe, de culoare nchisa (brun-la negru), care

functie de temperatura se prezinta ca mase rigid casante plastice sau fluidvscoase.

OBTINERE
Bitumuri naturale - formate prin oxidarea naturala a titeiurilor, procesul
petrecndu-se la suprafata scoartei. Cnd este amestecat cu diferite pulberi
minerale (calcar, argila, nisip, etc.) se numeste asfalt. Cnd este impregnat n
diferite roci sau n carbune se numeste bitum de roca, respectiv bitum de carbune.
Bitumuri artificiale - obtinute prin prelucrarea titeiului (bitum de petrol), fie prin
dist 616i85g ilarea uscata a lemnului sau carbunilor (gudroane si smoala).

Proprietatile bitumurilor sunt:

Tixotropia-lichefierea reversibila a unor geluri sub influenta unor actiuni

mecanice.Poate fi: izoterma sau sub variatie de temperatura.

La bitumurile semisolide, legaturile dintre micele care alcatuiesc structura

tridimensionala sunt slabe si pot fi anulate prin aport de energie calorica sau
mecanica.
Astfel prin ncalzirea bitumurilor semisolide creste enegia cinetica, provocnd
ruperea unor legaturi dintre micele si transformarea lor ntr-un liant plastic (gel-sol)
la temperatura mai ridicata, toate legaturile se distrug si bitumul se topeste,
transformndu-se ntr-un lichid vscos (sol). La racire fenomenele se produc invers,
datorita scaderii energiei cinetice.
Aceste transformari reversibile de structura denota comportarea tixotropica a
bitumurilor.

mbatrnirea bitumurilor

n timp, bitumurile pierd din plasticitatea lor, transformndu-se n mase friabile,

acest fenomen numindu-sembatrnire.
Limite de plasticitate - definesc intervalul de temperatura n care bitumurile pot fi
utilizate fara a curge sau a deveni casante.

Adeziunea bitumurilor pe suprafetele diferitelor materiale depinde de capacitatea

lor de a umecta suprafetele respective (de natura tensiunii interfaciale
superficiale)si de adsorbtie (chemosorbtie) pe care acestea o exercita asupra
bitumurilor si depinde si de natura suprafetei (adera mai bine pe suporturi bazice).
Rezistenta chimica. Bitumurile se caracterizeaza prin rezistenta buna la actiunea
coroziva a unui numar mare de agenti chimici cum sunt: bazele, sarurile, acizii.
n schimb nu rezista la actiunea uleiurilor, grasimilor si plastifiantilor utilizati n
industria maselor plastice.

ncercari asupra bitumurilor

Pentru aprecierea calitatii bitumurilor, conform metodelor standardizate, se

determina urmatoarele caracteristici:
-

a) limitele de plasticitate - se apreciaza prin punctul de nmuiere sau

de picurare (reprezinta limita superioara) si prin punctul de rupere (FRASS)
(reprezinta limita inferioara a intervalului);

b) penetratia - se apeciaza prin adncimea de patrundere a unui ac de

dimensiuni standardizate, sub greutatea unei tije de 100 g, timp de 5 s, n
masa bitumului aflat la temperatura de 25C;( Penetrometrul
RICHARDSON)

c )ductilitatea - se defineste prin alungirea n cm pe care o poate

suporta un bitum la temperatura de 25c si 0c pna la rupere;

d) stabilitatea la ncalzire - se determina prin mentinerea bitumului

timp de 5 ore la 163c n etuva, dupa care se calculeaza pierderea de
masa si scaderea penetratiei n % n raport cu bitumul initial.

Materialele de constructii sunt substante amestecuri de substante composite sau

material macromoleculare din care sunt alcatuite si se execcuta contructiile.
Clasificare
1. Dupa
a)
b)
2. Dupa
a)
b)
c)
d)
e)
3. Dupa
a)
b)

natura:
Anorganice
Organice
structura
Cristalina
Vitroasa
Amorfa
Micelara
Macromoleculara
character
Substante
Amestec de substante

c) Amestec de composite
d) Materiale asociate

PROPRIETATI
Proprietati
fizice pot
fi
optice,
termice,
electrice,
magnetice,
acustice. Acestea depind atat de structura cat si de modul de procesare al
materialului. Modificari minore ale compozitiei chimice pot afecta drastic
conductivitatea electrica in cazul semiconductorilor, expunerea la temperaturi inalte
poate reduce caracteristicile de refractaritate ale ceramicelor, iar mici cantitati de
impuritati pot determina modificari de culoare in cazul sticlelor si
polimerilor.
S-a constatat ca particularitatile retelelor cristaline influenteaza
anumite caracteristici mecanice precum ductilitatea, rezistenta la tractiune si
soc.
Unele materiale ceramice si majoritatea polimerilor nu prezinta aranjamente
atomice ordonate, fiind denumite amorfe. Comportarea acestora difera mult de cea
a materialelor cristaline. De exemplu, polietilena amorfa este transparenta in timp
ce polietilena cristalina este translucida. Structura cristalina nu este intotdeauna
perfecta, la nivelul grupelor de atomi sau celule cristaline putand exista numeroase
defecte.
Dintre proprietatile optice enumeram: culoarea, luciul metalic (in cazul
metalelor), opacitatea, reflexia, etc. Temperatura (de fierbere, evaporare,
sublimare, topire, solidificare, etc.), capacitatea calorica, conductibilitatea termica,
coeficentul de dilatare termica, caldura (caldura latenta, caldura specifica, etc),
refractaritatea (rezistenta la temperaturi inalte), conductibilitatea termica, etc. sunt
unele
din
cele
mai
intalnite proprietati
termice. Dintre proprietati
electrice enumeram:
conductivitatea
electrica,
rezistivitatea,
constanta
piezoelectrica,
constanta
dielectrica, etc.
Cele
mai
intalnite proprietati
magnetice sunt: magnetismul (proprietatea materialelor de a permite trecerea
liniilor de camp magnetic) , hysterezisul magnetic, permeabilitatea magnetica.
Dupa magnetism materialele se pot imparti in materiale paramgnetice,
feromagnetice sau magnetice. Absortia acustica, viteza sunetului fac parte din
proprietatile acustice.
Proprietatile chimice se refera, in special, la capacitatea materialului de a
reactiona sau de a rezista atacului fata de medii corozive, oxidante, reactive. Exista
o mare diveristate de proprietati chimice intalnite si studiate in special la
disciplinele de chimie, dintre acestea, in vederea caracterizarii unui material
intalnim: compozitia chimica, rezisitenta la agenti chimici (la coroziune), pH-ul,
concentratia, reactivitatea, afinitate pentru oxigen, solubilitatea, potentialul de
electrod, stabilitatea chimica, tensiunea superficiala, etc.
Proprietati mecanice ne arata modul in care materialele se comporta sub
actiunea fortelor exterioare la care sunt supuse in vederea testarii in diferite etape
ale procesului tehnologic, cat si pe timpul exploatarii. Acestea sunt: rezistenta la
rupere,
rezistenta
la
curgere,
modul
de
elasticitate,
densitatea,

duritatea, plasticitatea/ductilitatea, rigiditatea, tenacitatea, fragilitatea, rezistenta

la oboseala, etc.

OBTINEREA CIMENTULUI
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

Extragerea materialeleor prime din cariere

Maruntirea materialelor prime
(Amestecarea) Formarea amestecului brut: uscat, umed, semiumed.
Colectarea amestecului brut
Clinchenizarea in cuptor la 1450 grace C pana cand 20-22% din masa se topeste
Racier brusca
Macianre
Adaos ghips
STRUCTURA CIMENTULUI INTARIT

Betonul intarit este un material compozit, cu o structura complexa, compusa

din matrice si agregat.
Este un material poros si microfisurat cu o concentrare a defectelor
structurale in zona de interfata matrice-agregat.
Datorita varietatii materialelor componente, proportiilor dintre ele, cat si
tehnologiilor de punere in lucrare si tratare ulterioara, proprietatile betonului variaza
in limite largi.
Matricea inveleste granulele de agregat si umple golurile scheletului format
din acestea.
Adeziunea dintre partea lianta si agregatele mari variaza in functie de
compozitia mineralogica a cimentului si agregatelor, de starea suprafetei granulelor
de agregat, de proportia de apa, modul de punere in lucrare, conditiile de intarire,
etc.
Caracteristicile zonei de contact dintre matrice
agregat reprezinta un factor hotarator al calitatii betonului.

si

granulele de

O aderenta defectuoasa intre piatra de ciment si granulele de

agregat afecteaza in mare masura atat rezistentele mecanice ale betonului cat si
alte proprietati cum sunt: coeficientul de impermeabilitate, rezistenta la agresiuni
fizice si chimice, etc.
n linii mari, adeziunea matricei la suprafata granulelor de agregat se poate
realiza astfel:


adeziune mecanica, prin ancorarea in asperitatile suprafetei granulelor
de agregat. Acesta este tipul de aderenta care se realizeaza in mod curent intre
matrice si agregatele din beton si se manifesta mai accentuat la agregatele de
concasare, datorita rugozitatii suprafetei si la agregatele usoare cu porozitate
deschisa;

adeziunea prin epitaxie, o sudura directa a produsilor de hidratare ai

cimentului pe suprafata granulelor de agregat si care apare atunci cand exista
concordanta de structura intre acestia si orientare favorabila. Acest tip de aderenta
se intalneste la betoanele cu anumite agregate calcaroase si se accentueaza odata
cu trecerea timpului, datorita carbonatarii hidroxidului de calciu;

adeziunea chimica se stabileste in urma unor interactiuni chimice care

au loc intre produsii de hidratare-hidroliza ai cimentului si agregatele silicioase. Se
manifesta curent la betoanele cu agregate cuartoase intarite prin autoclavizare. n
acest caz, intre hidroxidul de calciu rezultat din hidroliza cimentului si bioxidul de
siliciu activ din agregat, au loc reactii chimice cu formarea de hidrosilicati de calciu.
Cantitatea de apa utilizata la prepararea betonului are o mare influenta
asupra structurii betonului intarit.
Din necesitatea asigurarii lucrabilitatii betonului, raportul apa-ciment are
valori cuprinse in mod obisnuit intre 0,35 si 0,70, deci mult mai mari decat cel al
pastelor de ciment de consistenta normala (0,230,29). De aceea, porozitatea
matricei din beton este mai mare decat a pietrei obtinute prin intarirea unei paste
de ciment si distributia dimensionala a porilor este diferita
7)Proprietatile cimentului proaspat
Cimentului I se impugn in functie de utilizare anumite cerinte privin proprietatile
sale principale:tipul de priza,apa de consistenta normala,rezistenta mecanica

8)Structura cimentului intarit:

Este o structura micro-poroasa si micro-fisurata.
Este alcatuita din produsele de hidratare ale cimentului,hidranti si hidroxizi din miez
hidratant al granulelor de ciment si din pori si mcrofisuri.Hidrosilicatiei se depun la
suprafata granulelor si se gasesc doua tipuri de pori: porii capilari si porii de gel

9)Rezistenta cimentului:
Cea mai importanta rezistenta a cimentului este rezistenta la compresiune
Factorii de care depinde rezistenta sunt:

-compozitia minerologica,proprietatea capilara,gradul de hidratare al

cimentului,raportul gel/spatiu

10)Tipuri de ciment:
1)Cimenturi unitare: sunt cimenturi care nu au adaosuri sau au cel mult 5%
adaos.Au rezistente initiale si finale mari.0
-sunt cimenturi cu rezistenta slaba la rezistenta chimica
2)Cimentul cu adaos:
-adaos intre 5-50%
Adaosurile pot fi:-zgura de furnal si zgura metalurgica
3)Cimentul hidrotehnic si cimentul rezistenti la sulfat
4)Cimentul special:
a)Cimentul pt drumuri
b)Cimentul aluminos
c)Cimenturi albe
d)Cimenturi colorate
e)Cimenturi ultrafine
11) Definarea si clasificarea betonului:
Definire:Betoanele sunt produse artificiale cu aspect de conglomerat
care se obtine dintr-un: - liant,apa,agregate.Amestecul de liant si apa formeaza o
pasta care prin intarire formeaza pasta de ciment.
Clasificare: se face dupa: -consistenta;densitatea aparenta;dupa gradul
de impermeabilitate;gelitate;compactare;armare;mod de turnare.

12) Componentii betonului:

Agregate(naturale- artificiale),liantul(organic-anorganic),aditivi(substante
introduse in masa amestecului care produc modificari dorite ale proprietatilor
betonului proaspat sau intarit),adaosuri(sustante sau materiale introdu in masa
betonului proaspat),apa(atunci cand se impune)

13) Proprietatile betonului proaspat:

Betonul proaspat reprezinta starea acestuia din momentul amestecarii

compozitiilor pana la punerea in lucrare care trebuie sa se efectueze inainte de
inceputul prizei.

14) Structura betonului intarit:

Este un material compozit cu o structura complexa compusa din matrice si
agregat.Este o structura microporoasa si microfisurata si poate avea 3 categorii:
grosierii d=0,1 mm;capilarii
d=1-100 n;de gel d=5-100 A

15) Gelivitatea betonului:

Reprezinta comportarea la inghet dezghet repetat.Materialele care se
distrug usor la inghet-dezghet repetat se numesc materiale gelire.Betonul nu este
un material geliv, deci este rezistent la inghet dezghet repetat.
16) Permeabilitatea betonului:
Betonul ete un material permeabil,permeabilitatea acestuia depinzand
de porozitatea lui.In porii capilari apa circula sub actiunea fortei capilare,iar prin
fisuri apa circula prin sub actiunea fortei gravitationale.Permeabilitatea depinde de:
-compactitatea betonului;categoria dimensionala a porilor,presiunea apei care
patrunde in pori.

17) Coroziunea betonului:

Agregatele silicioase nu sunt alocate de nici un agent chimic cu exceptia
acidului fluorhidric dupa natura fenomenului , coroziunea poate fi: chimica
,biologica.Dupa procesul de gradare coroziunea poate fi: - coroziune prin dizolvare
,reactie chimica.
18) Rezistenta betonului:
1.Rezistenta la compresiune: - este cea mai importanta caracteristica a
betonului,ea este inclusa in denumirea tipului de beton;se exprima prin intermediul
clasei betonului.
Rezistenta la compresiune depinde de: -agregat,ciment,raport a/c,conditii de
mediu(temperatura,umiditate,vant).Cu cat rezistenta la compresiune este mai mare
si raportul apa ciment mai mic rezistenta betonului este mai mare.
2.Intindere
3.Inconvoiere
19) Deformatiile betonului:

Deformatie specifica:
-=l/l0, =deformatie specifica;
l=deformatie;l=dimensiunea initiala.
La ciment apar deformatii plastice.Deformatia platica este deformarea care se
anuleaza la incetarea solicitarii.Plasticitatea este proprietatea de a se deforma fara
sa-si revina la loc.Agregatul are comportare aproape la fel elastica.In timp se absorb
urmatoarele deformatii: la timpul 0 are loc o deformatie instantanee;in timp
deformatia creste,se numeste curgere lenta;dupa un timp se mai anuleaza o parte
din deformatie.

28) Beton asfaltic:

Densitatea este maxima la procentul optim de bitum,la procent mai mic
decat optimul inseamna ca in beton raman goluri,la procent mai mare bitumul
inlocuieste agregatul.Rezistenta betonului este o marime rezistibila termic,de aceea
se determina la 22 grade celsius.