Mecanismul cursului valutar

In trecut monedele nationale erau definite prin continutul valoric stabilit prin lege in
tara de emisiune. Acest continut purta numele de valoare paritara si reprezenta valoarea
unui etalon care a fost schimbat de mai mute ori. Folosirea valorilor paritare a fost de
scurta durata deoarece acestea se modificau la intervale mari de timp in timp ce valoarea
monedelor se modifica mult mai des.
Valorile paritare au fost:

a) glisante – continutul valoric (valoarea monedei) era ajustat periodic la intervale

scurte de timp (lunar, bilunar)
b) mobile – ajustarea se facea odata pe an

In ziua de azi folosim ca etalon monetar puterea de cumparare a monedei. In aceasta

situatie moneda emisa si pusa in circulatie are drept corespondent un etalon a carei
valoare este data de o anumita cantitate de bunuri si servicii produse in tara respectiva.
Raportul dintre valoare unitatii monetare a unei tari fata de cea a altui stat stabilit la un
anumit moment pe piata valutara poarta numele de curs valutar. Cursul valutar poate fi
exprimat astfel:

a) moneda straina / moneda nationala = n

in aceasta situatie putem defini valoare unei unitati monetare straine

exprimata in moneda nationala adica

moneda straina = n × moneda nationala

b) moneda nationala / moneda straina = m

in acest caz putem defini valoarea unitatii monetare nationale in functie de
moneda straina adica

moneda nationala = m × moneda straina

Singurele tari care folosesc acest mod de calcul si exprimare a cursului valutar sunt
Canada si Marea Britanie.

Cursul pietei sau cursul valutar economic reprezinta cursul practicat efectiv pe piata
la un moment dat, paritatea puterii de cumparare in acest caz putand fi influentata si de
factori subiectivi conjuncturali. Cursul pietei, exprimat pentru situatii in care variaza
conform cererii si ofertei de pe piata, poarta denumirea de cotatie.
Cotatia poate fi:
 a) directa sau incerta – se foloseste atunci cand exprimam valoarea unei unitati
monetare straine in moneda nationala
b) indirecta sau certa – se foloseste atunci cand exprimam valoarea unei unitati
monetare nationale in monede straine

Cursul valutar stabilit in mod unilateral de catre autoritatea monetara poarta numele
de curs oficial.
Cursul oficial poate fi:
a) paritar atunci cand valoarea sa este apropiata de raportul paritatilor celor doua
momente
b) conventional atunci cand valoarea cursului este stabilita in urma unui acord intre
cele doua tari.

Cursul oficial este stabilit fix in afara pietei valutare astfel fiind diferit de cursul real
rezultat din raportul puterilor de cumparare de pe piata. In cadrul pietei valutare intalnim
si termenii de curs de schimb la vanzare si curs de schimb la cumparare, acestia indicand
de fapt pretul de vanzare sau de cumparare al valutei respective.
Cursul valutar central reprezinta o notiune introdusa de Fondul Monetar
International prin care se cerea tarilor membre o evaluare cat mai reala a raporturilor
valorice dintre principalele monede tranzactionate la nivel international. In functie de
modul de variatie, cursurile valutare pot fi:
a) cursuri valutare fixe – stabilite de autoritatile monetare ale statelor sau aparute ca
urmare a interventiei acestora pe piata valutara
b) cursuri valuatare libere sau flotante – acestea sunt aparute in mod normal ca
urmare a functionarii neinfluentate a mecanismului pietei
c) cursuri fluctuante – pot varia intre anumite limite. FMI a stabilit ca variatia
cursurilor fluctuante poate fi marja de ± 2,25% fata de paritate. Astfel, daca
variatia cursului depasea aceste limite autoritatile monetare ale tarilor respective
erau obligate sa intervina pe piata valutara vanzand sau cumparand valuta.

Teorii privind calculul cursului valutar

1. Teoria egalitatii puterilor de cumparare – aceasta a pornit de la premiza ca
bunurile care fac obiectul comertului international sunt perfect substituibile si
atunci exista o relatie directa intre preturile lor exprimate in monede respective,
relatie ce formeaza cursul de schimb.
2. Teoria disponibilitatii titlurilor pe piata – aceasta explica cursul valutar atat prin
schimbul de bunuri si servicii dar si prin volumul portofoliului de titluri si devize.
3. Teoria reactiei exagerate – aceasta se defineste ca o amplitudine excesiva dar de
scurta durata a variatiei cursului ca raspuns la un diferential de inflatie(exprimarea
sub forma procentuala a diferentei intre ratele inflatiei din cele doua tari).
 4. Teoria ecartului umflat – aceasta exprima evolutia cursului de schimb in situtia
deosebita a unei piete dominata de specula.

Modelele de stabilire a cursului valutar

- modelul evolutiv – acesta tine seama de o serie de factori economici, financiari si

sociali ce pot influenta evolutia cursului in cele doua tari supuse analizei
- modelul Fleming - explica fluctuatiile cursului valutar ca fiind determinate de
anticiparile miscarilor de capitaluri, de valorile creantelor si de stabilitatea pe
termen scurt a preturilor bunurilor si a salariilor

Factorii de influentare a cursului valutar

I) Factorii interni

a.) Factori economici de productie si evaluare prin pret – productia de bunuri

este cea care determina cantitatea de bunuri din acea tara, element care raportat la
indicele preturilor ne da puterea de cumparare in tara respectiva pentru acel bun.
Acest indicator se regaseste in nivelul calitatii bunurilor, in politica ficala a tarii
respective, influentand astfel cursul valutar.
b.) Factori financiari – dobanda, creditul si masa monetara.
Volumul masei monetare impreuna cu posibilitatile de creditare existente,
influenteaza in mod direct nivelul preturilor din tara respectiva, element ce se
regaseste in valoarea inflatiei din acea tara, ce poate influenta in mod direct puterea
de cumparare a monedei respective.
c.) Factori din afara domeniului economic cum ar fi factori politici, sociali si
psihologici.
Factorii politici pot influenta prin diferitele masuri pe care le iau autoritatile
(legislatia fiscala, prevederile legale economice, masuri prin care autoritatile pot
stimula sau restrictiona productia de bunuri).
Factorii sociali previn crearea unui mediu social instabil (greve).
Factorii psihologici pot influenta prin crearea unui sentiment de nesiguranta
pentru potentialii investitori.
II) Factorii externi

a.) Situatia balantei de plati externe a ambelor tari – pentru echilibrarea balantei de
plati tarile cumpara sau vand valuta, in felul acesta influntand cerea sau oferta de pe
piata si deci pretul acelei valute.
b.) Raportul cerere-oferta privind monedele respective la nivel mondial
c.) Factori politici, sociali si psihologici specifici economiei mondiale.
Acestia sunt asemanatori factorilor din afara domeniului economic de la nivelul
unei tari dar putem adauga embargourile, razboaiele, acordurile politice
internationale.

Riscul valutar

Riscul valutar reflecta posibilitatea ca un partener sa inregistreze pierderi, in cazul

unui contract la termen a unei conventii de credit extern sau a unui acord international de
plati, datorita modificarii cursului valutar al valutei din contract, inregistrata in intervalul
de timp de la semnarea contractului pana la plata acestuia. Situatia in care cursul valutar
scade pe piata intr-o tendinta continua, se produce fenomenul de depreciere. Atunci cand
cursul valutar scade brusc in urma reducerii valorii paritare introduse de stat la intervale
mari de timp, poarta numele de devalorizare. Totodata, pe piata se pot intalni si
fenomenele inverse cunoscute sub numele de apreciere si revalorizare.
Riscul valutar pentru un importator apare in situatia cresterii cursului valutei din
contract sau a scaderii cursului monedei nationale.
In cazul unui exportator, riscul valutar apare in situatia scaderii cursului valutei
din contract sau prin cresterea valorii monedei nationale.
Riscul valutar are o influenta negativa asupra tranzactiilor comerciale, de aceea s-
au cautat mijloace de protectie inpotriva lui.

Protectia impotriva riscului valutar se poate realiza astfel:

Masuri de protectie in cadrul contractului – acestea au un caracter preventiv si

constau in inscrierea in contract a unor clauze asiguratorii. Aceste clauze pot fi:
- clauza valutara ce consta in legarea monedei de plata de o alta moneda
considerata mai stabila si devenita astfel moneda de referinta;
- clauza monedei internationale – valuta din contract este legata printr-un raport de
DST sau de o alta moneda internationala a carei valoare este data de un cos
valutar;
- clauza aur- in acest caz moneda de plata este legata de evolutia pretului aurului pe
pietele internationale;
- clauza pretului provizoriu – in acest caz prin contract se stipuleaza ca pretul final
va fi stabilit in momentul livrarii marfurilor.

Protectia in afara contractului – se poate face prin:

- speculatie valutara;
- arbitraj valutar;
- avansul si intarzierea tranzactiilor – reprezinta un gen de speculatie practicat de
comercianti si consta in avansul sau intarzierea tranzactiei sau in programarea
importurilor si exporturilor;
- hedging – reprezinta genul de operatiuni prin care un cumparator se angajeaza sa
cumpere la termen o suma in valuta si in acelasi timp se imprumuta cu aceeasi
suma, in aceeasi valuta, la acelasi termen;
- swap-ul valutar – reprezinta contractul prin care se poate schimba o valuta de pe o
piata cu alta de pe alta piata de la un termen la altul;
- optiunea valutara – reprezinta contractul incheiat intre un vanzator si un
comparator de valute care da dreptul cumparatorului dar nu si obligatia de a
cumpara cantitatea de valuta din contract la cursul si la termenul stabilit.

Metode de recuperare a eventualelor pierderi datorita

riscului valutar
- se poate face numai prin compensare.

Avem urmatoarele metode:

a) avansurile si intarzierile – sa incerci sa platesti cat mai tarziu si sa incerci in

acelasi timp sa incasezi cat mai repede;
b) creditele paralele – inseamna situatia in care creditorul (exportatorul) are de
incasat o anumita creanta la un anumit termen cu prevederea ca poate fi
schimbabila moneda din contract, dar despre care eu am informatii ca o sa scada
cursul. Fac un credit, ca debitor, in aceeasi valoare si in aceeasi valuta in care am
primit contractul. Daca pierd la primul castig la a doua;
c) acoperirea la termen – este situatia in care creditorul exportator face in
contrapartida o operatiune inversa; eventual printr-un credit, la scadenta, suma
incasata de la debitor va fi folosita pentru plata la termen a datoriei la care esti tu
debitor;
d) indexarea preturilor – este o metoada foarte folosita. Se inscrie in contract ca la
scadenta, la plata, indiferent ce se intampla cu preturile, in tara exportatorului sau
in tara importatorului, sau pe piata internationala, suma platita va fi aceeasi;
e) clauza de consolidare a valorii contractului de export prin stabilirea pretului in
marfuri si intr-o anumita cantitate.

Cadrul juridic al platilor internationale

Contractele internationale
Sunt acele contracte incheiate intre doua parti, persoane fizice sau juridice. In
contracte pot fi inscrise diferite clauze (calitatea marfii, marime, clauze de plati etc.)
Clauza de plata poate sa cuprinda urmatoarele: natura platii care ii revine fiecarui
partener, care este modalitatea de plata (ordin de plata, incaso, acreditiv), valuta in
care se va face plata si eventual in ce alta valuta, termenul de plata, pe baza caror
documente se face plata etc.

Contractele comerciale sunt incheiate de catre diferite societati comerciale, cadrul

juridic fiind stabilit prin vointa partilor, dar la nivel guvernamental pot fi incheiate
diferite acorduri si protocoale internationale care au la baza vointa autoritatilor
constituite in stat. Acordurile internationale se incheie intre imputernicitii statelor
respective (conducatori de state, prim ministri, ministri ai comerutului exterior) sau
intre reprezentanti ai bancilor centrale din tarile respective. Incheierea unor asemenea
acorduri trebuie, conform legislatiei din tarile respective, sa fie parafate de semnatura
parlamentului respectiv, de semnatura sefului statului, a primului ministru sau sa
ramana la atitudinea partilor care au semnat. Orice modificari ale contractelor se
poate face in aceeasi maniera in care au fot incheiate. In cazul dictaturilor de dreapta
sau de stanga, acordurile sunt ferme, in cazul democratiilor acordurile nu sunt
obligatorii, semnatarii obligandu-se doar ca vor facilita aplicarea acordurilor
respective.
Acordurile comerciale pot fi bilaterale, adica intre 2 state, sau multilaterale.
Principalele tipuri de acorduri care se folosesc sunt urmatoarele: acordul de clearing
(compensatie); acorduri de clearing si plati; angajamente interbancare de aplicare a
unor acorduri; acordul de plati.
In mod normal exista o separare clara intre acordurile comeciale si cele de plati. In
mod concret astazi, sub denumirea de acorduri de plati se intalnesc atat elemente de
tip comercial cat si de plati. In urma incheierii unor astfel de acorduri nu se pune
problema echilibrarii livrarilor si prestatiilor reciproce. In practica, la nivelul bancilor
centrale se face o urmarire statistica consemnata intr-o balanta si se incearca pe cat
posibil ca, cu o tara partenera sa existe un echilibru intre importuri si exporturi.

Protocoale si angajamente de plati

Se refera la faptul ca unele acorduri de plati incheiate intre 2 tari stabilesc numai
prevederi cadru si lasa detalierea lor la nivelul organismelor specializate. De multe ori
sunt incheiate si aranjamente bancare de aplicare a acordurilor.
Relatiile de plati pot fi:
- conventionale
- neconventionale
Cele conventionale sunt cele care sunt inscrise in texte oficiale scrise.
Cele neconventionale au la baza raporturi de drept privat, avand la baza contractele
care se incheie intre doua societati partenere.

Credite comerciale
In activitatea de baza a unei societati comerciale sunt folosite fondurile profit si
fondurile atrase.
Fondurile profit se refera la:
- partea din capitalul social de la infiintarea unei societati exprimata in bani;
- sumele incasate din activitatea societatii
Fondurile atrase:
- creditul comercial;
- credite bancare;
- creditele guvernamentale.

Creditele comerciale sunt necesare pentru ca in activitatea unei societati pot fi

implicate sume de bani mari. Depinde de factori economici si financiari, de
proportiile in care folosim diverse tipuri de fonduri. Creditul comercial se refera la
marfurile sau serviciile puse la dispozitia importatorului sau cumparatorului urmand
ca plata lor sa se faca dupa o anumita perioada stabilita de comun acord de parti.
Sa nu se confunde plata facuta pe masura vanzarii marfurilor cu creditul comercial.
Se poate plati si pe masura vanzarii. Cand este vorba de masini si utilaje complexe,
termenele de plata pot fi si de cativa ani. Creditele comerciale sunt de 2 tipuri:
- credite de export (furnizor) sunt credite pe care exportatorul le acorda
importatorului acceptand ca marfa sa fie platita dupa ridicarea ei la o data
convenita cu anticipatie. Acordarea de credit de furnizor cere sa-ti reconstitui pe
alte cai fondurile imobilizate (de obicei credite bancare) si inseamna si preluarea
de catre exportator a unor riscuri de natura comerciala.
- creditul de import – inseamna plata in avans de catre importator a intregii sume
sau o parte din ea exportatorului la solicitarea acestuia dar si acordarea de
asemenea credite inseamna imobilizari de fonduri pentru importatori de data asta.
Atat creditele de import cat si creditele de export pot duce la cheltuieli suplimentare:
diverse comisioane platite etc.

Credite guvernamentale
Sunt cele care se dau sau se primesc de catre guverne sau de diverse municpii sau
orase pentru a acoperi diverse necesitati finaciare si nu pentru finantarea unei
tranzactii comerciale anume.