MONEDA ŞI CREDIT

MONEDA ŞI ROLUL SĂU ÎN ECONOMIE

FuncŃiile monedei în economia de piaŃă

FuncŃiile monedei au apărut şi evoluat odată cu moneda; unele dintre acestea au dispărut
sau şi-au pierdut conŃinutul, altele însă au rezistat de-a lungul timpului.
Pe scurt, acestea s-au sintetizat astfel:

funcŃia de mijloc de schimb, de intermediar al schimbului. Moneda îndeplineşte această
funcŃie deoarece ea este instrumentul unic al tranzacŃiilor, ea delimitează clar cele două momente
ale schimbului, vânzarea şi cumpărarea. Moneda este de fapt mijlocitorul, intermediarul
schimbului, ea este prezentă în orice tranzacŃie, unanim acceptată de către toŃi participanŃii la
viaŃa economică şi socială dintr-un teritoriu.
Unii autori definesc această funcŃie a monedei mijloc de plată sau instrument de plată;

funcŃia de instrument de măsură a valorii, se manifestă atunci când moneda serveşte ca
numitor comun pentru exprimarea valorii mărfurilor şi serviciilor.
Moneda permite măsurarea, dimensionarea corectă a valorii mărfurilor, bunurilor,
serviciilor, drepturilor; în acelaşi timp moneda permite ,,cuantificarea relaŃiilor sociale, permite
fiecărui individ să-şi cunoască drepturile şi obligaŃiile în societate.”
Concret, moneda îndeplineşte această funcŃie prin preŃ, care este acelaşi ca formă de
manifestare pentru bunurile eterogene. Putem spune că moneda este etalonul general de
măsurare a valorii; chiar dacă unele aspecte ale vieŃii sunt măsurate în metri, litri, kg, etc,
moneda este singura care măsoară şi compară exact dimensiunea fiecărui aspect al vieŃii noastre.
Moneda este numitorul comun pentru toate aceste aspecte atât de eterogene ale vieŃii, doar cu
ajutorul ei le putem măsura şi compara exact.

funcŃia de rezervă de valoare. ApariŃia monedei a făcut ca valoarea unei mărfi, a unui
serviciu, să fie reprezentată de o anumită cantitate de bani. Prin exercitarea acestei funcŃii,
moneda permite transferul în timp al valorii şi face legătura între prezent şi viitor; moneda este
singurul instrument ce poate fi utilizat pentru a transfera puterea de cumpărare din prezent spre
viitor.

Abordare funcŃiilor monedei diferă de la un autor la altul astfel, mulŃi specialişti
desprind ca funcŃie a banilor şi funcŃia de mijloc de plată sau instrument al plăŃilor amânate.
Moneda îndeplineşte această funcŃie atunci când serveşte la stingerea unor obligaŃii ce nu rezultă
din schimbul direct de mărfuri, în situaŃii care depăşesc sfera circulaŃiei mărfurilor, cum ar fi
plata unor taxe, rente, impozite. Nu întotdeauna vânzarea mărfii este însoŃită imediat de încasarea
contravalorii ei. Moneda îndeplineşte această funcŃie şi atunci când se plătesc salariile – pentru o
muncă prestată anterior plăŃii.
Formele monedei în economiile contemporane
Moneda metalică
Moneda metalică, iniŃial confecŃionată din aur şi argint, este în prezent confecŃionată din
metal obişnuit. Moneda cu valoare integrală sau cu valoare intrinsecă este moneda, este forma în
care a apărut iniŃial moneda metalică, şi reprezintă aceea monedă care conŃine o cantitate de
metal preŃios egală cu cantitatea de metal preŃios ce i se atribuie prin valoarea nominală
O formă a monedei metalice este şi moneda divizionară a cărei valoare nominală este
submultiplu al unităŃii monetare. Această monedă este expresia pentru valorile fracŃionare ale
unităŃii monetare sau este expresia semnelor monetare de valori mici. Este confecŃionată din
aliaje pe bază de nichel sau aluminiu şi este utilizată pentru efectuarea plăŃilor mărunte.
Moneda metalică este confecŃionată de agenŃii guvernamentale speciale ( în România moneda este
bătută la R.A. Monetăria Statului) şi depozitată la băncile de emisiune.

1
 Bancnota
Bancnota sau biletul de bancă este un ban de credit care a apărut în strânsă legătură cu
moneda metalică (iniŃial bancnota era convertibilă în monedă intrinsecă), ulterior ea e devenit un
ban autentic, distinct de moneda metalică, pus în circulaŃie de banca centrală.
Într-o altă abordare, bancnota poate fi definită ca fiind un titlu de credit emis de Banca
Centrală prin care acesta se obligă să restituie la prezentare (la vedere) valoarea nominală a lor.
Astăzi bancnota este o monedă de hârtie fiduciară care circulă şi îndeplineşte funcŃia de monedă,
datorită încrederii pe care întreaga comunitate o are în Banca Centrală şi implicit, în întregul
sistem social economic în care se derulează procesele economice respective.
În fiecare Ńară, autoritatea monetară, respectiv Banca Centrală sau de Emisiune, deŃine
privilegiul emiterii bancnotelor şi monedelor, în general a semnelor monetare, fiind o manifestare a
suveranităŃii naŃionale. Banca Centrală deŃine de asemenea privilegiul de a stabili repartizarea pe
cupiuri de bancnote şi monede, fiind responsabilă de confecŃionarea lor la standarde superioare şi
menŃinerea în circulaŃie la nivel calitativ ridicat a unei cantităŃii satisfăcătoare de semne monetare.
Trebuie menŃionat faptul că moneda şi bancnota aflate la deŃinătorii non-bancari, formează
numerarul în circulaŃie.
Moneda de cont
Moneda de cont (moneda scripturală) - reprezintă înscrisul dintr-un cont bancar creat pe
baza numerarului sau a unui credit acordat de către sistemul bancar; este reprezentată de
disponibilităŃile aflate în conturile curente sau la vedere care circulă între aceste conturi prin
operaŃiuni de virament sau de transfer. Aceste disponibilităŃi în conturi la vedere au aceleaşi
calităŃi precum moneda efectivă, putând fi transformate, fără restricŃii, una în cealaltă
Instrumentele de credit
Instrumentele de credit (instrumentele de plată fără numerar, titlurile de credit, efectele de
comerŃ), sunt documente scrise cu formă şi conŃinut consacrate prin lege şi reprezintă o obligaŃie a
debitorului de a rambursa la o scadenŃă o anumită sumă de bani determinată şi de a plăti o
dobândă. Din gama instrumentelor de credit fac parte cambia, cecul, warantul, bonul de tezaur etc.

cambia – este titlul de credit care cuprinde obligaŃia de a plăti sau de a face să plătească
la scadenŃă o sumă determinată.
Din definiŃie rezultă cele două forme ale cambiei:
- cambia care cuprinde obligaŃia de a plăti se mai numeşte şi bilet la ordin;
- cambia care cuprinde obligaŃia de a face să se plătească se mai numeşte şi trată sau poliŃă.
Frecvent folosită este în Ńara noastră denumirea de cambie în locul celei de trată sau poliŃă.
Cambia pune în legătură trei persoane:
 trăgătorul, persoana fizică sau juridică care în calitate de creditor ordonă plata; el este şi
emitentul cambiei;
 trasul, persoana fizică sau juridică care în calitate de debitor va plăti suma înscrisă pe
cambie;
 beneficiarul, persoana fizică sau juridică căreia i se va plăti suma menŃionată în cambie.
Pentru a fi valabilă, o cambie trebuie să cuprindă următoarele elemente:
 denumirea titlului - cambie - înscrisă în text şi exprimată în limba în care a fost
redactată;
 ordinul necondiŃionat de plată - plătiŃi;
 numele trasului - cel care urmează să plătească, adresa, numărul contului şi banca
acestuia;
 semnătura autografă a trăgătorului, adresa, codul fiscal şi ştampila;
 numele beneficiarului - cel ce va încasa cambia;
 data şi locul emiterii;

2
  scadenŃa ;
 locul plăŃii;
 suma în litere şi cifre;
 moneda în care se exprimă suma.
Beneficiarul unei cambii are următoarele posibilităŃi de a-şi exercita drepturile ce decurg
din textul acesteia, astfel:
 să o prezinte trasului spre acceptare, pentru a fi sigur că o va plăti la scadenŃă (prezentare
facultativă) sau pentru că trăgătorul cere expres această menŃiune pe cambie (prezentare
obligatorie), urmând ca la scadenŃă să o prezinte trasului pentru a o plăti;
 să o gireze în favoarea unui terŃ faŃă de care are obligaŃii de plată, achitându-şi astfel
datoriile. În acest caz trebuie menŃionate pe versoul cambiei, următoarele elemente:
- numele beneficiarului, girantului, adică numele persoanei care a remis cambia;
- numele persoanei căreia i-a fost girată cambia, denumit giratar;
- data girării;
- semnătura beneficiarului.
După completarea acestor rubrici de pe versoul cambiei, acest document va fi predat
giratarului care devine noul beneficiar al cambiei.
 să sconteze la o bancă înainte de scadenŃă.
Biletul la ordin este un înscris prin care emitentul se obligă necondiŃionat să plătească
beneficiarului sau deŃinătorului legal al biletului la ordin suma menŃionată pe înscris, la o
anumită dată, denumită scadenŃă. Biletul la ordin este o promisiune de a plăti. Orice obligaŃie
referitoare la biletul la ordin intră sub incidenŃa aceloraşi reguli şi reglementări care guvernează
cambia.
Elementele esenŃiale ale biletului la ordin sunt:
 denumirea titlului - bilet la ordin - înscrisă în text şi exprimată în limba în care a fost
redactat;
 promisiunea de plată, pură, simplă, necondiŃionată a unei sume de bani bine
determinată prin formularea “voi plăti…”, cu trecerea sumei de bani în litere şi cifre şi indicarea
monedei în care se va face plata;
 scadenŃa sau momentul plăŃii trebuie să fie certă, unică şi posibilă. ScadenŃa poate fi de
patru feluri: la vedere, la un anumit termen de la vedere, la un anumit termen de la data emiterii,
la o dată fixă. În cazul în care scadenŃa nu este menŃionată, biletul la ordin se socoteşte plătibil la
vedere;
 locul plăŃii; dacă această menŃiune nu este trecută expres, se consideră adresa
emitentului;
 numele (şi adresa) beneficiarului, deci a celui în favoarea căruia sau la ordinul căruia
urmează să se facă plata;
 data şi locul emiterii; data, cuprinzând: ziua, luna şi anul, este absolut obligatorie pentru
stabilirea momentului plăŃii. Locul emiterii dacă nu este trecut expres se consideră adresa, locul
indicat lângă numele emitentului;
 semnătura emitentului, autografă.
Biletul la ordin este o cambie simplificată în care trăgătorul este în acelaşi timp şi tras,
adică cel ce emite înscrisul se angajează să plătească o sumă de bani pe care o datorează altei
persoane.

cecul – reprezintă un ordin scris dat de un client băncii sale prin care cere
acestuia să plătească o anumită sumă fie lui, fie unei persoane menŃionate de client.
Instrumentul este creat de către trăgător care, în baza unui disponibil constituit în prealabil
la o bancă, dă ordin acesteia care sa află în poziŃia de tras, să plătească la prezentare o sumă
stabilită unei terŃe persoane numită beneficiar sau însuşi trăgătorului emitent aflat în poziŃie de
beneficiar.
Cecul implică trei părŃi:

3
  trăgătorul, este persoana fizică sau juridică care ordonă plata;
 trasul, este societatea bancară care trebuie să efectueze plata;
 beneficiarul, persoana fizică sau juridică către care se efectuează plata.
Elementele obligatorii ale cecului sunt:
 denumirea de cec, care trebuie să figureze expres în textul ordinului de a plăti dat de
trăgător băncii;
 ordinul necondiŃionat de plată a sumei înscrisă în cec, care se formulează ,, plătiŃi în
schimbul acestui cec”. Acest ordin trebuie să fie clar, precis, să exprime suma şi moneda în care
este emis cecul;
 numele trasului, adică numele băncii plătitoare;
 locul de plată pentru ca beneficiarul să ştie unde să se prezinte pentru a încasa cecul;
 data şi locul emiterii cecului, cu precizarea clară a zilei, lunii şi anului emiterii, pentru a
permite trasului (băncii) să calculeze termenul de plată a cecului. Data trebuie să fie certă,
posibilă şi unică. Dacă nu este precizat locul emiterii cecului, se consideră că acest loc este
localitatea trăgătorului (emitentului);
 semnătura emitentului. Dacă aceasta lipseşte, se cere ştampila emitentului.
Moneda electronică
Moneda electronică a apărut datorită dezvoltării tehnologice care a făcut posibil transferul
electronic al fondurilor băneşti (între diferite conturi) şi reprezentată, în principal, de cărŃile de
plată (card), uneori numite şi “bani de plastic” (card de credit şi card de debit). Această monedă
este emisă de banca deŃinătorului de card. Trebuie menŃionat faptul că deşi banii electronici de pe
un astfel de card pot fi utilizaŃi ca substitut pentru numerar, diferenŃa dintre aceste mijloace de
plată este importantă: banii electronici nu reprezintă o monedă recunoscută oficial (moneda
fiduciară propriu-zisă).

Definirea monedei

Termenul de monedă este de origine latină şi provine de la numele zeiŃei Junon Moneta, în
templul căreia romanii băteau, la Roma, monede.
Problema definirii monedei a fost din totdeauna dificilă şi controversată. Un punct de
vedere comun este acela că moneda este bunul care a spart trocul şi a transformat schimbul direct
într-un schimb indirect, cu două faza distincte, vânzarea şi cumpărarea. Într-o altă abordare,
moneda este ,, un anumit fel de bani şi anume piesele metalice cu valoare proprie deplină sau
inferioară valorii nominale. O altă definiŃie dată monedei este aceea că ,,moneda este o piesă
metalică, de o anumită formă, dimensiune, greutate, dintr-un anumit aliaj, cu puritate prestabilită,
cu însemne specifice, care circulă ca bani într-un areal dat, pe baza unui acord de voinŃă sau
impus, fiind emisă (bătută) de către o autoritate monetară.”
Moneda reprezintă alături de imn, limbă, drapel, teritoriu, un însemn al independenŃei şi
suveranităŃii unui stat.
Istoric, noŃiunea de monedă a apărut mai târziu decât cea de bani, mai exact în momentul
în care s-a trecut de la sistemul de schimb ponderal al metalelor preŃioase la lingouri marcate,
cărora li se confirma greutatea şi calitatea aliajului, la origine ea a reprezentat un instrument de
intermediere a schimburilor.
În ceea ce priveşte banii, inclusiv moneda, aceştia sunt definiŃi ca ,, un instrument social, o
formă particulară imediat mobilizabilă a avuŃiei sociale, o întruchipare transmisibilă şi
omnivalentă a puterii de cumpărare, care conferă deŃinătorului dreptul asupra unei părŃi din
produsul social al Ńării emitente.” În sens larg ,,banii constituie ansamblul modalităŃilor da
plată direct utilizabile pentru efectuarea tranzacŃiilor pe piaŃa bunurilor şi serviciilor, altfel spus,
ansamblul activelor acceptate peste tot, de toŃi, în toate timpurile, pentru stingerea datoriilor”.

4
 CREDITUL ŞI DOBÂNDA
DefiniŃia creditului
Etimologic, cuvântul credit provine din latinescul creditum – participiul trecut al verbului
credea, credere – şi semnifică credinŃa celui care dă bunuri sau sume de bani că va primi în
schimb valori echivalente. Această origine a noŃiunii scoate în evidenŃă un element psihologic
necesar unei operaŃiuni de credit: încrederea.
Creditul exprimă ansamblul de relaŃii economice prin care capitalul disponibil ca urmare a
nesincronozării momentelor reproducŃiei este reintrodus în circuitul economic.
Legea bancară defineşte creditul ca fiind ,,orice angajament de punere la dispoziŃie sau
acordare a unei sume de bani ori prelungirea scadenŃei unei datorii, în schimbul obligaŃiei
debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli
legate de această sumă sau orice angajament de achiziŃionare a unui titlu care încorporează o
creanŃă ori a altui drept la încasarea unei de bani”. De regulă creditul este purtător de dobândă şi
este garantat cu bunuri sau valori acceptate ca atare.
Elementele creditului
Elementul esenŃial al creditului îl reprezintă, după cum rezultă şi din termenii de origine ai
cestuia, încrederea, şi anume încrederea celui ce dă cu împrumut o anumită sumă, că o va primi
înapoi la scadenŃă, însoŃită de o dobândă. În momentul în care se acordă un credit, este ca şi când
s-ar elibera un brevet de moralitate sau o cauŃiune morală pentru debitor.
Un prim element constitutiv al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea
printr-un interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.
Pentru timpul care va trece între primirea unei sume de bani şi rambursarea sa beneficiarul va
plăti o dobândă. Celelalte elementele constitutive ale oricărei operaŃiuni de credit sunt schimbul
de bani separat de timp, folosirea banilor, plata unei dobânzi. În orice operaŃiune de credit
intervin două subiecte: cel care acordă creditul - numit creditor; cel care primeşte creditul -
numit debitor.
Alte elemente ale creditului sunt:
 scadenŃa - reprezintă momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului;
 ratele parŃiale - care se rambursează eşalonat, la anumite termene, conform înŃelegerii
stipulate în contractul de credit;
 termenul graŃie - perioada între momentul angajării creditului şi începerea rambursării
lui;
 garanŃiile creditului - formate din bunuri, mobile sau imobile, ce se constituie la
dispoziŃia creditorului pentru asigurarea îndeplinirii de către debitor a obligaŃiilor ce rezultă din
contractul de credit;
 dobânda - reprezintă preŃul plătit de către debitor creditorului sau pentru împrumutul
acordat pe un termen determinat..

FuncŃiile creditului
Avantajele creditului sunt evidenŃiate prin funcŃiile sale :
a) funcŃia distributivă constă în mobilizarea resurselor băneşti disponibile la un moment dat
în economie şi redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri, sectoare de
activitate care au nevoie de fonduri de finanŃare;
DisponibilităŃile băneşti se referă la surplusurile de capital de circulaŃie aflate temporar sub
formă inactivă în conturile bancare ale societăŃilor comerciale, în conturile de economii ale
populaŃiei depuse la casele de economii ori la băncile comerciale. Oferind aceste disponibilităŃi
celor ce au nevoie de fonduri, creditul sporeşte puterea de acŃiune productivă a capitalului,

5
punând astfel în mişcare forŃele economice latente şi contribuind la creşterea avuŃiei reale a
societăŃii.
b) funcŃia de transformare a economiilor în investiŃii: creditul sporeşte puterea de acŃiune
productivă a capitalului contribuind la creşterea avuŃiei reale a societăŃii.
Orice individ poate economisi o anumită sumă de bani, mai mare sau mai mică, în funcŃie
de venitul şi comportamentul său economic. Economisirea neurmată de investire constituie o
tezaurizare şi reprezintă un factor de dezechilibru pentru viaŃa economică Creditul este cel care
pune la dispoziŃia întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând transformarea economiilor
inactive în investiŃii. Din acest punct de vedere, creditul este un factor important al creşterii
economice.
c) funcŃia de emisiune monetară: această funcŃie s-a manifestat la început prin renunŃarea la
monedele cu valoare intrinsecă şi trecerea la utilizarea monedei fiduciare (cu valoarea fictivă,
bazată pe încredere), adică a bancnotei. Ulterior, prin intermediul instituŃiilor de credit, s-au creat
alături de bancnotă, multiple instrumente şi tehnici de plată (trata, viramentul, biletul la ordin,
cecul) care au dus la diminuarea folosirii numerarului în acordarea creditului şi la creşterea în
mari proporŃii a monedei scripturale în acest scop. Cu ajutorul acestor instrumente şi tehnici s-a
uşurat semnificativ procesul de acordare a creditelor.
d) funcŃia de asigurare a stabilităŃii preŃurilor: se realizează prin reglarea dimensiunilor
cererii şi ofertei de mărfuri şi servicii, creditându-se consumul pe de o parte şi stocurile, pe de
altă parte. Creditul oferă pentru proprietarii mărfurilor respective posibilitatea depozitării lor şi
obŃinerii cu anticipaŃie, într-o proporŃie mai mare sau mai mică, a contravalorii acestora. Creditul
are un rol deosebit şi în promovarea relaŃiilor economice internaŃionale, stimulând exporturile şi
importurile, asigurând o desfăşurare normală, rapidă şi în deplină siguranŃă a operaŃiunilor de
export - import.
Formele creditului în economia de piaŃă
În economia de piaŃă întâlnim în principal, următoarele tipuri de credite :
 creditul comercial, este acela în care creditorul este o persoană fizică sau juridică
nebancară. Apare atunci când mărfurile sau serviciile nu sunt achitate imediat de către clienŃi.
Acest credit se acordă sub formă de marfă. Este avantajos atât pentru producător (vânzător) care
poate astfel să-şi vândă mai repede marfa, dar şi pentru comerciant (cumpărător) care nu are
fondurile necesare pentru a plăti imediat marfa. În astfel de cazuri, vânzătorul, care este şi
creditor, trage o cambie asupra cumpărătorului său, care are şi calitatea de debitor, prin care îl
obligă să plătească la o anumită dată, menŃionată pe cambie drept data scadenŃei ;
 creditul bancar, este acel credit în care creditorul este o bancă. Este forma preponderentă
în prezent, se acordă pe termen scurt, mediu şi lung, prin instituirea anumitor garanŃii. Creditul
bancar realizează distribuirea şi redistribuirea capitalurilor în toate direcŃiile, de la clienŃi spre
bănci şi invers, capitalurile nefiind constrânse să se mişte doar într-un singur sens ca în cadrul
creditului comercial.
 creditul ipotecar, este un credit de finanŃare pentru cumpărarea de bunuri imobile, de
obicei bunul imobil achiziŃionat serveşte drept garanŃie pentru credit. Aceste credite se acordă pe
baza de contract de credit ipotecar prin care se stabilesc condiŃiile de scadenŃă, dobânda şi
valoarea garanŃiilor, precum şi clauzele referitoare la neonorarea la scadenŃă a principalului
şi/sau a dobânzii.
 creditul de consum, se acordă pe termen scurt sau mediu, persoanelor fizice, pentru
achiziŃionarea unor bunuri de valoare mare şi folosinŃă îndelungată sau pentru procurarea unor
servicii;
 creditul de producŃie, se acordă se acordă pentru realizarea producŃiei viitoare, în acest
caz, obŃinerea producŃiei este determinată de utilizarea monedei.
Dobânda şi factorii care determină nivelul ratei dobânzii

6
 Dobânda reprezintă suma de bani ce revine deŃinătorului de capital la rambursarea sumei pe
care a împrumutat-o sau preŃul folosirii capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl
implică împrumutul respectiv sau costul creditului. Dobânda mai poate fi definită ca fiind ,, un
venit însuşit de proprietarul oricărui capital antrenat într-o activitate economică oarecare, sub
formă de excedent, în raport cu capitalul avansat.”
 Un prim factor în funcŃie de care se stabileşte nivelul dobânzii pasive cât şi cel al
dobânzii active este rata de bază a băncii centrale, care este rata de bază din care derivă toate
celelalte rate ale dobânzilor de pe piaŃă. Scopul ratei de bază este acela ca ea să se constituie ca
referinŃă pentru nivelul general al ratelor dobânzii în cadrul economiei.
 Un alt factor determinant care determină un anumit nivel al ratei dobânzii este inflaŃia. O
rată a dobânzii care nu este ajustată în funcŃie de inflaŃie (rata dobânzii pe care un debitor o
plăteşte pentru un credit bancar, spre exemplu) reprezintă rata nominală, în timp ce rata care
este ajustată in funcŃie de inflaŃie reprezintă rata reală.
 Raportul dintre cererea şi oferta de credite – în momentul în care oferta de bani creşte,
se înregistrează o scădere a ratelor dobânzii, în timp ce scăderea ofertei de bani duce la
majorarea ratelor dobânzii. Oferta de credite este determinată în principal de nivelul
economisirii din Ńara respectivă, care este la rândul său influenŃat de nivelul individual al
venitului, nivelul consumului, stabilitatea economică şi politică dintr-o Ńară. Cererea de credite
este intercondiŃionată de cei trei mari debitori – guvern, agenŃi economici şi populaŃie;
 Lichiditatea este un alt factor care determină nivelul ratei dobânzii. S-a constatat faptul
că sunt preferate de către creditori acele forme de împrumut care să le asigure lichiditatea;
 Riscul nerambursării influenŃează de asemenea nivelul dobânzii. Rambursarea la termen
este o condiŃie esenŃială a perpetuării relaŃiilor de credit. Orice credit acordat este atent
monitorizat din punct de vedere al riscurilor pe care le generează iar dobânzile vor fi stabilite în
funcŃie de gradul de risc.

ACTIVITATEA BANCARĂ
Banca NaŃională a României, bancă a băncilor

Conform prevederilor Legii nr. 312/2004, cu privire la Statutului legal al BNR, art. 1, BNR
este banca centrală a României, instituŃie publică independentă, cu personalitate juridică, şi are
ca obiectiv fundamental (art. 2 al aceleiaşi legi), asigurarea şi menŃinerea stabilităŃii preŃurilor.
Acelaşi articol 2 menŃionează şi principalele atribuŃii ale BNR:
- elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi valutare;
-autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenŃială a instituŃiilor de credit,
promovarea şi monitorizarea bunei funcŃionări a sistemelor de plăŃi, pentru asigurarea stabilităŃii
financiare;
- emiterea bancnotelor şi monedelor, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României.
BNR i se atribuie calitatea de unică instituŃie autorizată să emită însemne monetare sub formă de
bancnote şi monede;
- administrarea rezervelor internaŃionale ale României.
BNR este o bancă a băncilor, clienŃii ei fiind celelalte bănci din sistem, Trezoreria
Statului, casele de compensare precum şi alte entităŃi autorizate de această bancă. BNR este
condusă de un Consiliu de administraŃie, format din 9 membri aleşi de Parlamentul României la
propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două Camere. Numirile se fac pe o
perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Dintre cei 9 membri, 4 aparŃin direct
structurii executive permanente a BNR, Guvernatorul şi cei trei Viceguvernatori, dintre care unul
este Prim-viceguvernator. CeilalŃi 5 membri nu sunt salariaŃi ai BNR, nu pot fi parlamentari şi nu
pot face parte, potrivit legii, din justiŃie sau din administraŃia publică, pentru evitarea oricăror
situaŃii de conflict de interese.

7
 BNR efectuează operaŃiuni pasive, de procurare de resurse, precum şi operaŃiuni active, de
plasare de resurse.
Din grupa operaŃiunilor pasive fac parte:
■ operaŃiunile de formare a capitalului propriu. Capitalul propriu al BNR este în întregime
de stat şi are o pondere redusă în totalul pasivului, comparativ cu nivelul înregistrat la băncile
comerciale. Fondurile incluse în structura capitalului propriu sunt: fondul statutar, prevăzut în
statutul de funcŃionare al BNR, fondul de rezervă şi profitul bancar;
■ operaŃiunile de primiri de depuneri. Depuneri la Banca Centrală fac celelalte bănci din
sistem care au cont curent deschis la această bancă, prin care se efectuează viramentele
interbancare, precum şi Trezoreria Statului datorită rolului de casier al statului pe care-l
îndeplineşte această bancă, cu sume ce provin din încasările de taxe şi impozite. Printre sursele
atrase figurează şi depozitele unor organisme internaŃionale sau ale unor bănci străine, precum şi
împrumuturile de la bănci străine şi cumpărări de DST de la FMI;
■ operaŃiunile de emisiune de semne monetare. Acestea reprezintă principalele operaŃiuni
prin care banca de emisiune îşi asigură marea majoritate a mijloacelor de plată pe care le
utilizează concordanŃă cu obiectivele politicii economice a statului. Se are în vedere emisiunea
monedei scripturale şi a cantităŃii de numerar, corespunzătoare structurii masei monetare;
Din grupa operaŃiunilor active fac parte:
● operaŃiunile de creditare. Acestea reprezintă cea mai mare pondere în totalul
operaŃiunilor active efectuate de BNR şi constau în credite acordate statului, sub forma creditelor
guvernamentale, cât şi celorlalte bănci, prin operaŃiunile de rescontare şi acordare de
împrumuturi pe gaj de efecte comerciale sau publice;
● operaŃiunile privind achiziŃia unor titluri ale împrumuturilor de stat, îndeosebi bonuri de
tezaur, constituie o modalitate frecventă prin care banca de emisiune îşi fructifică resursele.
OperaŃiile de vânzare-cumpărare a titlurilor de credit pe piaŃa liberă reprezintă una dintre
politicile monetare şi de credit realizate de BNR;
● operaŃiunile de vânzare – cumpărare de aur, devize şi valute. BNR efectuează aceste
tipuri de operaŃiuni pentru a-şi consolida rezerva de aur, rezerva valutară şi pentru a influenŃa
cursul monedei naŃionale faŃă de valutele străine, în funcŃie de obiectivele politicii valutare ale
Ńării.
InstituŃiile de credit, a doua verigă a sistemului bancar românesc
În România cea de a doua verigă a sistemului bancar este formată din instituŃiile de credit
autorizate conform legii. Denumirea de ,, instituŃie de credit” este preluată din ,,Prima directivă
bancară” care a definit acest concept şi a precizat cerinŃele necesare pentru acordarea autorizării.
InstituŃia de credit ,,reprezintă:
a) o entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri
rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu;
b) o entitate, alta decât cea prevăzută la lit. a), care emite mijloace de plată în formă de
monedă electronică, denumită în continuare instituŃie emitentă de monedă electronică;
În sensul prezentei legi, prin public se înŃelege orice persoană fizică sau juridică, ori
entitate fără personalitate juridică, ce nu are capacitatea şi experienŃa necesare pentru evaluarea
riscului de nerambursare a sumelor depuse. Nu intră în categoria public: statul, autorităŃile
administraŃiei publice centrale şi locale, agenŃiile guvernamentale, băncile centrale, instituŃiile de
credit, instituŃiile financiare şi alte instituŃii similare.
În România, instituŃiile de credit se pot constitui şi funcŃiona ca bănci, organizaŃii
cooperatiste de credit, instituŃii emitente de monedă electronică şi case de economii pentru
domeniul locativ. BNR este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea şi
supravegherea prudenŃială a instituŃiilor de credit
Se interzice oricărei persoane, alta decât o instituŃie de credit autorizată, să utilizeze
denumirea de "bancă" sau "organizaŃie cooperatistă de credit", "cooperativă de credit", "casa

8
centrală a cooperativelor de credit", "bancă cooperatistă", "bancă centrală cooperatistă", "bancă
ipotecară/bancă de credit ipotecar", "bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ",
"instituŃie emitentă de monedă electronică" sau derivate ori traduceri ale acestor denumiri, în
legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepŃia cazului în care această utilizare
este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un acord internaŃional, sau când, din contextul
în care este utilizată denumirea respectivă, rezultă neîndoielnic că nu este vorba despre
desfăşurarea unei activităŃi bancare.

ActivităŃi permise instituŃiilor de credit

InstituŃiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaŃiei acordate, următoarele
activităŃi:
a) atragere de depozite şi de alte fonduri rambursabile;
b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare,
factoring cu sau fără regres, finanŃarea tranzacŃiilor comerciale, inclusiv forfetare;
c) leasing financiar;
d) operaŃiuni de plăŃi;
e) emitere şi administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărŃi de credit, cecuri de
călătorie şi alteasemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;
f) emitere de garanŃii şi asumare de angajamente;
g) tranzacŃionare în cont propriu şi/sau pe contul clienŃilor, în condiŃiile legii, cu:
- instrumente ale pieŃei monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de
depozit;
- valută;
- contracte futures şi options financiare;
- instrumente având la bază cursul de schimb şi rata dobânzii;
- valori mobiliare şi alte instrumente financiare transferabile;
h) participare la emisiunea de valori mobiliare şi alte instrumente financiare, prin
subscrierea şi plasamentul acestora ori prin plasament şi prestarea de servicii legate de astfel de
emisiuni;
i) servicii de consultanŃă cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri şi alte
aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni şi achiziŃii şi prestarea altor
servicii de consultanŃă;
j) administrare de portofolii şi consultanŃă legată de aceasta;
k) custodie şi administrare de instrumente financiare;
l) intermediere pe piaŃa interbancară;
m) prestare de servicii privind furnizarea de date şi referinŃe în domeniul creditării;
n) închiriere de casete de siguranŃă;
o) operaŃiuni cu metale şi pietre preŃioase şi obiecte confecŃionate din acestea;
p) dobândirea de participaŃii la capitalul altor entităŃi;
r) orice alte activităŃi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului
financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activităŃi,
dacă este cazul.
Banca NaŃională a României poate retrage autorizaŃia acordată unei instituŃii de credit în
următoarele situaŃii:
a) instituŃia de credit nu şi-a început activitatea pentru care a fost autorizată în termen de 1
an de la data acordării autorizaŃiei sau a încetat să mai desfăşoare activitate de mai mult de 6
luni;
b) autorizaŃia a fost obŃinută pe baza unor informaŃii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
c) instituŃia de credit nu mai îndeplineşte condiŃiile care au stat la baza acordării
autorizaŃiei;

9
 d) instituŃia de credit nu mai posedă suficiente fonduri proprii sau există elemente care
conduc la concluzia că într-un termen scurt instituŃia de credit nu îşi va mai putea îndeplini
obligaŃiile faŃă de deponenŃi sau alŃi creditori şi, în special, nu mai poate garanta siguranŃa
fondurilor/instrumentelor financiare care i-au fost încredinŃate;

Cooperativele de credit.

Cooperativa de credit reprezintă instituŃia de credit constituită ca o asociaŃie autonomă de

persoane fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraŃiilor lor comune de ordin
economic, social şi cultural, a cărei activitate se desfăşoară, cu precădere pe principiul
întrajutorării membrilor cooperatori. Cooperativele de credit se constituie prin asocierea liberă a
persoanelor fizice, fără nici un fel de discriminare pe criterii de naŃionalitate, origine etnică,
limbă, religie, apartenenŃă politică, avere, condiŃie socială, rasă sau sex.
Cooperativele de credit se organizează pe o rază teritorială de operare proprie, stabilită prin
actul constitutiv. Raza teritorială de operare a unei cooperative de credit reprezintă spaŃiul
geografic în care cooperativa de credit îşi desfăşoară activitatea şi poate cuprinde o arie
determinată din cadrul unui oraş, neputând excede spaŃiului geografic al acestuia, sau poate
cuprinde unul sau mai multe sate şi/sau comune limitrofe din raza unui judeŃ. Razele teritoriale
de operare ale cooperativelor de credit afiliate la aceeaşi casă centrală nu se pot întrepătrunde.
Aceste entităŃi se constituie pe baza actului constitutiv, cu un număr minim de membri
cooperatori fondatori, stabilit prin actul constitutiv-cadru, care nu poate fi mai mic de 1000,
fiecare dintre aceştia trebuind să subscrie şi să verse cel puŃin numărul de părŃi sociale stabilit
prin actul constitutiv-cadru.

ActivităŃi permise cooperativelor de credit

Cooperativele de credit pot desfăşura, în limita autorizaŃiei acordate, următoarele activităŃi:

a) Acceptarea de depozite de la membrii cooperatori
b) Acordarea de credite, inclusiv credite ipotecare, membrilor cooperatori;
c) Acordarea de credite întreprinderilor mici şi mijlocii, organizaŃiilor obşteşti şi de cult,
asociaŃiilor familiale, persoanelor fizice cu profesii liberale reglementate, care au sediul social şi
îşî desfăşoară activitatea în raza teritorială de operare a cooperativei de credit;
d) Derularea de credite, în numele şi în contul statului, din surse puse la dispoziŃie,
pentru membrii cooperatori, precum si pentru întreprinderi mici şi mijlocii, organizaŃii obşteşti şi
de cult, asociaŃii familiale, persoane fizice cu profesii liberale reglementate, care au sediul social
şi îşî desfăşoară activitatea în raza teritorială de operare a cooperativei de credit;
e) Emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi de credit;
f) PlăŃi şi decontări;
g) Transferuri de fonduri;
h) Contractarea de împrumuturi intercooperatiste şi de la bănci;
i) OperaŃiuni de vănzare/cumpărare de valută contra monedei naŃionale, efectuate în
numerar, cu membrii cooperatori şi cu alte persoane fizice, în conformitate cu reglementările
valutare în vigoare;
j) ConsultanŃă privind activităŃile desfaşurate de organizatiile cooperatiste de credit,
acordată membrilor cooperatori, precum şi persoanelor fizice, întreprinderilor mici şi mijlocii,
organizaŃiilor obşteşti şi de cult, asociaŃiilor familiale, persoanelor fizice cu profesii liberale
reglementate, care au sediul social şi îşî desfăşoară activitatea în raza teritorială de operare a
cooperativei de credit;
InstituŃiile emitente de moneda electronica, persoane juridice romane, se constituie sub
forma juridică de societate pe acŃiuni în conformitate cu legislaŃia comercială. InstituŃiile
10
 emitente de monedă electronică sunt acele persoane juridice emitente de mijloace de plată în
formă electronică, moneda electronică fiind definită în temeiul aceleiaşi legi ca fiind valoarea
monetară ce reprezintă o creanŃă asupra emitentului şi îndeplineşte cumulativ următoarele
condiŃii:
• este stocată pe un suport electronic;
• este emisă în schimbul primirii de fonduri a căror valoare nu poate fi mai mică decât
valoarea monetară emisă;
• este acceptată ca mijloc de plată şi de alte entităŃi decât emitentul.
Moneda electronică a apărut ca urmare a dezvoltării tehnologiei care a făcut posibil
transferul electronic al fondurilor băneşti între diferite conturi şi este reprezentată în principal de
cărŃile de plată, card de debit şi card de credit, uneori numite şi ,, bani de plastic”

Băncile pentru domeniul locativ

Principul după care îşi desfăşoară activitatea este existenta unei perioade minime de
economisire, urmata de acordarea unui credit cu dobânda fixă pentru activităŃi in
domeniul locativ.
Creditele obŃinute pot fi folosite doar pentru îmbunatatirea domeniului locativ cum ar fi
renovare, extindere, modernizare, constructie sau cumparare de locuinte.
Bancile pentru locuinte ofera dobinzi speciale la depozite, iar dobinda pentru credit este, in
general, mai mica decit la creditele ipotecare clasice. Asa cum arata statisticile BNR, inclinatia
populatiei catre economisire este destul de redusa, dar o data cu stabilizarea preturilor imobiliare
populatia va intelege ca economisirea este unica solutie de constituire a avansului pentru creditul
locative.
Băncile comerciale

Băncile comerciale sau de depozit sunt acele bănci care au ca principal obiect de activitate
primirea de depuneri, transformarea lor în capital de împrumut şi distribuirea sub formă de
credite agenŃilor economici din industrie, comerŃ, agricultură. Principala lor activitate este cea de
intermediere, respectiv de a pune în legătură pe deŃinătorii de fonduri temporar disponibile cu cei
care au nevoie temporar de resurse financiare suplimentare, pentru realizarea anumitor procese
de producŃie sau de investiŃii.
Pe lângă faptul că primesc depozite şi acordă credite, băncile comerciale mai efectuează pentru
titularii deconturi, operaŃii de casă şi plăŃi în cont. Pentru a putea exista ca entitate juridică, orice
societate bancară are mai întâi nevoie de o autorizaŃie eliberată de BNR. Respectiva autorizaŃie
este acordată după consultarea în prealabil a unei documentaŃii care cuprinde: - date despre
calificarea şi experienŃa conducătorilor băncii. Sunt admise doar persoane cu studii superioare de
specialitate; - nivelul minim al capitalului subscris; - studiul de fezabilitate al băncii; - date
despre acŃionarii semnificativi şi fondatorii băncii; - structura acŃionariatului; - adresa băncii şi
auditorul independent.
LegislaŃia în vigoare stabileşte şi o serie de activităŃi ce le sunt interzise băncilor, după cum
urmează:  angajarea de tranzacŃii cu bunuri mobile şi imobile;  achiziŃionarea propriilor
acŃiuni sau gajarea lor în contul datoriei băncii;  acordarea de credite condiŃionate de vânzarea
respectiv cumpărarea acŃiunilor băncii;  primirea de depozite sau alte valori în situaŃia în care
banca se află în stare de încetare a plăŃilor etc;
Pentru a-şi îndeplini funcŃiile specifice, băncile comerciale efectuează următoarele
operaŃiuni: I. operaŃiuni pasive sau operaŃiuni de procurare de resurse; II. operaŃiuni active sau
operaŃiuni de avansare, de plasare de resurse;
OperaŃiunile bancare de pasiv
OperaŃiunile de constituire a capitalului social şi a diferitelor categorii de fonduri de
rezervă
11
 Fiind constituite sub forma societăŃilor pe acŃiuni, băncile îşi formează capitalul social prin
emisiunea şi subscrierea de acŃiuni. La înfiinŃarea unei bănci, vărsămintele în contul de capital
social trebuie efectuate în formă bănească în totalitate în momentul constituirii. Capitalul social
reprezintă fondurile depuse iniŃial de acŃionari, din care banca îşi va acoperi cheltuielile de
constituire, de achiziŃionare de sedii, logistică. Acesta nu trebuie imobilizat în întregime în active
nepurtătoare de dobândă, o parte importantă a capitalului social trebuie utilizată în demararea şi
iniŃierea afacerilor aducătoare de venituri.
Capitalul unei bănci comerciale îndeplineşte anumite funcŃii în asigurarea unei bune
funcŃionări şi a viabilităŃii pe termen lung a unei bănci, şi anume:

capitalul este un amortizor împotriva riscului de faliment, prin absorŃia pierderilor
neaşteptate, pentru care nu s-au constituit provizioane, pierderi ce pot cauza băncii probleme
semnificative dacă nu ar exista acest tampon sub formă de capital;

capitalul creează băncii cadrul funcŃional prin furnizarea fondurilor necesare pentru
autorizare, organizare şi înzestrare operaŃională. Nu se poate deschide o bancă fără un capital
social a cărei dimensiune variază de la o Ńară la alta. Capitalul este singura sursă de acoperire a
valorii imobilelor, echipamentului, mobilierului şi a tuturor celorlalte condiŃii necesare unei bune
funcŃionări a băncii. ExperienŃa a demonstrat că băncile bine capitalizate au avut posibilitatea să
Ńină pasul cu modernizarea,

prin dimensiunea lui, capitalul promovează încrederea publicului în bancă, asigură
creditorii şi deponenŃii de tăria potenŃialului său financiar.

OperaŃiunile de primire de depozite

Reprezintă cele mai importante operaŃiuni pasive ale băncilor comerciale deoarece prin
acestea băncile îşi atrag marea majoritate a resurselor necesare desfăşurării activităŃii lor.
Legea bancară defineşte depozitul ca fiind ,,suma de bani încredinŃată în următoarele
condiŃii: să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă sau orice alte facilităŃi, la cerere sau
la un termen convenit de către deponent cu depozitarul; să nu se refere la transmiterea
proprietăŃii, la furnizarea de servicii sau la acordarea de garanŃii.”
Depozitele bancare au un dublu caracter:
a) ele sunt obligaŃii ale băncii faŃă de deponenŃi, obligaŃii rezultate din mobilizarea
capitalurilor temporar disponibile, cale importantă de constituire a resurselor de creditare pentru
bănci;
b) ele reprezintă pentru deponenŃi creanŃe faŃă de bancă, mijloace de plată pa care
deponenŃii le pot utiliza în orice moment pentru efectuarea de plăŃi către terŃi, prin operarea în
cont. În acelaşi timp depozitele bancare mai pot fi abordate din două puncte de vedere:
reprezintă o formă de existenŃă a banilor, respectiv a banilor de cont sau scripturali; reprezintă
principala formă de mobilizare a capitalurilor şi economiilor temporar disponibile existente într-
o economie.
În activitatea băncilor apar două tipuri de depozite:
 depozite la vedere – caracterizate prin faptul că pot fi oricând utilizate de către
deponenŃi, prin plăŃi în cont sau retrageri. Reprezintă cea mai stabilă sursă a băncilor comerciale
şi se caracterizează printr-un grad mare de lichiditate şi elasticitate. Sunt remunerate la un nivel
scăzut de dobândă faŃă de depozitele la termen, dar deponenŃii fiind iubitori de lichiditate,
acceptă un nivel scăzut de dobândă deoarece pot dispune oricând de banii lor. Ele constau în
soldurile conturilor de disponibilităŃi ale persoanelor fizice şi juridice, acreditive, ordine de plată,
cec-uri cu limită de sumă etc.
Aceste depozite au în practica bancară două forme importante de manifestare:
 conturi curente – deservesc a titularii de cont agenŃi economici şi persoane particulare
care primesc carnete de cecuri; prin aceste conturi se desfăşoară operaŃiunile de casierie –
încasări şi plăŃi de sume prin cecuri, viramente, ordine de plată. Sunt destinate să înregistreze

12
operaŃiuni multiple ca semnificaŃie şi frecvenŃă şi diferite ca sens (debitoare şi creditoare).
FuncŃia principală a contului curent este efectuarea operaŃiunilor de casierie ale titularilor de
cont. Datorită caracterului lor foarte elastic, la acest tip de conturi se bonifică dobânzi foarte
mici.
 conturi de depozit – asigură fructificarea unor economii ale firmelor sau persoanelor pe
un termen mai îndelungat, deci mişcările din cont prin încasări sau plăŃi sunt mai restrânse.
Resursele mobilizate în aceste conturi au un grad mare de stabilitate în timp. OperaŃiunile
înregistrate în acest cont sunt depărtate în timp şi de minimă frecvenŃă. Depozitele la vedere
reprezintă o resursă constantă a băncilor comerciale, utilizarea lor necesitând însă prudenŃă
maximă datorită faptului că ele pot fi oricând retrase;
 depozitele la termen - pot fi retrase la un anumit termen stabilit cu anticipaŃie, conform
unei convenŃii între bancă şi deponent. Formează o bază sigură de resurse de creditare, dar
deponenŃii nu au satisfăcută preferinŃa spre lichiditate.
RelaŃia dintre deponent şi bancă se concretizează într-un cont bancar, ca expresie a
raporturilor între bancă şi client. Contul bancar este în acelaşi timp un document contabil, o
convenŃie, un document al comerŃului cu banca. ClienŃii băncii se afirmă şi acŃionează ca titulari
de cont. În operaŃiunile de primiri de depozite sunt implicate două persoane: deponentul, cel ce-şi
încredinŃează banii şi depozitarul, adică cel ce primeşte banii, respectiv banca. Un element
esenŃial în perpetuarea relaŃiilor dintre deponent şi depozitar îl constituie încrederea pe care cel
ce face depunerea o are în banca pe care a ales-o, că banii lui vor fi bine gestionaŃi.
OperaŃiunile de refinanŃare de la Banca Centrală
„RefinanŃarea constă în cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creanŃă pe care
banca le are în portofoliul ei, în schimbul unor lichidităŃi de care are nevoie urgentă sau apelarea
la credite de la BNR care acŃionează ca împrumutător de ultimă instanŃă. Băncile îşi procură
aceste instrumente financiare făcând investiŃii în titluri de valoare sau acceptând garanŃii titluri
de valoare în procesul de acordare a creditelor.” Pe lângă capitalurile proprii şi depozitele atrase
de la clienŃi, pentru a-şi întregi resursele necesare desfăşurării activităŃii lor, băncile pot apela pe
diferite termene, la refinanŃări de la Banca Centrală. Resursele astfel atrase sunt denumite şi
resurse nondepozit.
OperaŃiunile pe piaŃa interbancară
Băncile comerciale dispun de anumite lichidităŃi imediate, sub formă de numerar în
casieria proprie precum şi sub formă de disponibilităŃi în contul deschis la Banca Centrală,
lichidităŃi pe care aceste bănci încearcă să le aducă la un volum cât mai mic deoarece sunt
neproductive. OperaŃiunile efectuate de o bancă cu alte bănci (autohtone, străine, internaŃionale)
precum şi cu instituŃii financiare nebancare, sunt înregistrate într-un post intitulat, după cum este
situat în activul bilanŃului băncii în cauză, sub denumirea credite interbancare, sau în pasivul
băncii respective, sub denumirea împrumuturi de la bănci sau instituŃii financiare. În România
aceste posturi bilanŃiere se numesc active interbancare, respectiv pasive interbancare.

OperaŃiunile bancare de activ

Pentru a-şi desăvârşi funcŃia de intermediar financiar, băncile vor plasa resursele atrase
către cei care înregistrează un deficit de resurse în activitatea lor. Prin aceste plasamente băncile
urmăresc să-şi fructifice cât mai bine resursele de care dispun.
Din grupa operaŃiunilor active mai semnificative sunt următoarele:
OperaŃiunile de creditare a persoanelor fizice şi juridice
Creditarea este operaŃiunea prin care o persoană fizică sau juridică, debitor, obŃine
fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sau juridică, creditor, asumându-şi obligaŃia să le

13
restituie sau să le plătească la termen/scadenŃă.ClienŃii băncilor comerciale pot fi persoane fizice
şi juridice, indiferent de forma de proprietate şi organizare, române şi străine, rezidente în
România, care au conturi deschise la societăŃile bancare din Ńara noastră şi care derulează
operaŃiuni prin aceste conturi. Aceste categorii de persoane pot să beneficieze de credite bancare
dacă îndeplinesc condiŃiile legale de constituire şi organizare şi se încadrează în normele de
creditare proprii fiecărei unităŃi bancare.O persoană fizică sau juridică recurge la serviciile de
creditare ale unei bănci atunci când activitatea sa înregistrează un deficit sub forma decalajului
între necesarul şi existentul de disponibilităŃi băneşti. Ca o instituŃie abilitată legal să acopere
astfel de decalaje, banca urmăreşte să pună în corespondenŃă resursele sale cu necesităŃile
clientului în cel mai profitabil mod posibil şi cu un risc cât mai scăzut.
OperaŃiunile de scontare
Scontarea reprezintă operaŃiunea de vânzare a unui titlu de credit, la o bancă, de către
posesorul acestuia, înainte de scadenŃă. Prin scontare posesorul titlului primeşte de la bancă o
parte din valoarea titlului şi anume valoarea actuală.
Va =Vn -S, unde: Vn=valoarea nominală a titlului, S =scontul.
Scontul este suma de bani plătită de posesorul titlului băncii pentru serviciul de creditare
făcut, calculat în funcŃie de taxa scontului (dobânda percepută) şi numărul zile dintre scontare şi
scadenŃă. Formula de calcul este:
VnxTsxNz
S= ,
360x100
unde: S=scontul; Vn=valoarea nominală; Ts=taxa scontului; Nz=numărul de zile dintre
scontare şi scadenŃă.
După scontare, banca devine noua proprietară a titlului şi are dreptul să pretindă
emitentului să plătească. Banca trebuie să selecŃioneze atent cambiile pe care le scontează,
analizând potenŃialul economic şi solvabilitatea fiecărui semnatar al cambiei, mai ales că prin
rescontare ea devine, în calitate de cosemnatară a cambiei, obligată de a plăti în caz de
necesitate şi îşi asumă riscul de a participa la acoperirea sumei de plată.
INFLAłIA
NoŃiunea de inflaŃie
NoŃiunea de inflaŃie îşi are originea în cuvântul latin ,, inflatio, inflare” care înseamnă a
umfla, a exagera. InflaŃia reprezintă un dezechilibru apărut între masa monetară mai mare şi
volumul de bunuri şi servicii, mai mic, dezechilibru manifestat prin creşterea generalizată a
preŃurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Dacă volumul bunurilor şi serviciilor
rămâne în urma masei monetare, această situaŃie determină o creştere a preŃurilor şi scăderea
proporŃională a puterii de cumpărare a banilor, concretizând astfel prezenŃa inflaŃiei.
,,Conceptul modern asupra inflaŃiei o defineşte ca un proces complex prin care se afirmă
multiple dezechilibre din economie, cu caracter general şi în continuă evoluŃie.” Într-o altă
abordare, inflaŃia este ,, o rupere de echilibru la un moment dat, dintre masa monetară şi masa de
bunuri, prin înmulŃirea semnelor monetare într-o asemenea măsură încât să fie urmată de
fenomenul general de urcare a preŃurilor şi de depreciere monetară”. Conceptul de inflaŃie este
strâns legat de masa monetară în circulaŃie şi de raporturile acesteia cu necesarul obiectiv de
monedă al economiei. Potrivit cerinŃelor echilibrului monetar, în economie trebuie să existe o
cantitate de monedă în concordanŃă cu necesităŃile schimbului de mărfuri şi servicii. În caz
contrar, dacă în circulaŃie se află monedă fără valoare proprie, cursul acesteia faŃă de nevoile
circulaŃiei determină devalorizarea sa faŃă de celelalte mărfuri.

14
 Forme de manifestare ale inflaŃiei

S-au stabilit anumite forme de inflaŃie, în funcŃie de cauzele sau consecinŃele acesteia, după
următoarele criterii:
a) în funcŃie de ritmul de creştere al preŃurilor sau de gradul de intensitate, rezultă:
- inflaŃie târâtoare caracterizată prin faptul că ritmul de creştere al preŃurilor este 2-4% pe
an, ritmul deprecierii banilor este mai mic decât ritmul emisiunii monetare iar încrederea
populaŃiei în monedă se menŃine încă. Deprecierea monetară este lentă, fără convulsii
economice.
- inflaŃie deschisă, caracterizată prin faptul că preŃurile cresc cu 5-10% pe an, dezechilibrul
se adânceşte, încrederea în monedă începe să scadă:
- inflaŃie galopantă, caracterizată prin faptul preŃurile cresc cu peste 15%pe an, moment în
care apar grave dezechilibre economice
- hiperinflaŃia, sau inflaŃia cronică, caz în care preŃurile cresc cu peste 50% pe an,
reprezintă forma maximă a inflaŃiei. Istoria reŃine exemplul Germaniei, în anul 1923, când o
jumătate de kilogram de unt a costat 280 miliarde de mărci, un dolar echivala la acea vreme cu
4,2 trilioane mărci. Este specifică situaŃiilor în care controlul asupra evoluŃiilor economice este
pierdut, constă în depăşirea oricăror bariere logice de reconstrucŃie a economiei.
b) în funcŃie de cauza principală care o generează distingem:
- inflaŃie prin cerere, generată de un anumit exces al cererii globale de bunuri şi servicii
faŃă de oferta globală, inelastică, disponibilă pe piaŃă. Acest tip de inflaŃie se manifestă după
următorul scenariu: cererea ce nu poate fi satisfăcută antrenează raritatea, care atrage în toate
situaŃiile creşterea preturilor, ceea ce determină o intensificare şi mai mare a cererii, cumpărătorii
anticipând noi majorări de preŃuri. Ca atare, fenomenul se autoîntreŃine şi se autoamplifică;
- inflaŃia prin costuri, constă în creşterea părŃii obiective din structura preŃurilor, creştere
datorată unor factori endogeni (salariile, dobânzile, materiile prime) sau exogeni (costurile
materiale generate de creşterea preturilor hidrocarburilor, de exemplu). InflaŃia prin costuri se
distinge de inflaŃia prin cerere prin aceea că nu se poate autoîntreŃine.
- inflaŃia internă, numită şi endogenă sau structurală, are drept cauză dezechilibrele
structurale proprii Ńării în cauză;
- inflaŃia importată numită şi exogenă, provocată de cauze localizate în exterior, dar care
se resimt în interiorul Ńării de referinŃă prin intermediul preŃurilor de import. PreŃurile interne pot
creşte şi datorită creşterii preŃurilor la produsele importate
c) în funcŃie de gradul de depreciere a monedei, rezultă:
- inflaŃie latentă, apărută în situaŃia în care ritmul deprecierii banilor este mai mic decât
ritmul creşterii emisiunii monetare, încrederea în monedă se menŃine încă;
- inflaŃie reală, apărută în cazul în care deprecierea monetară se resimte, utilizatorii de
monedă încep să-şi piardă încrederea în aceasta, nimeni nu mai doreşte lichidităŃi exprimate în
moneda respectivă;
- inflaŃie epidemică, apărută atunci când ritmul deprecierii monetare este mult mai mare
decât ritmul (deja mărit) al emisiunii monetare. Moneda înregistrează o depreciere totală,
dezechilibrele economice sunt grave.
d) în funcŃie de efectele inflaŃiei asupra creşterii economice, rezultă:
- stagflaŃia, reprezintă aceea situaŃia în care economia este caracterizată de o inflaŃie rapidă,
de o creştere nesemnificativă, adesea ,,creştere zero” şi prin recesiune economică;
- slumpflaŃia, caracterizată prin fenomenul de declin economic, de scădere a economiei
naŃionale pe durata de manifestare a inflaŃiei.

15
16