You are on page 1of 1

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

EXAMENUL DE BACALAUREAT − 2008


Proba scrisă de limba şi literatura română − Proba A

♦ Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


♦ Timpul efectiv de lucru este de trei ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 098

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul
de mai jos:
Visterie doldora de vise,
Fermecată ladă a Pandorii,
Unde toate duhurile-nchise
Schimbă-n aur plumbul închisorii.

Cât de veche, galbenă şi roasă


Tu ne spinteci bezna suferinţii,
Când te-avem în mâini, misterioasă
Teacă pentru săbiile minţii.

Stup în care slove-naripate


Cu polenul lumii încărcate
Sucul nemuririi ne-au trecut,

Roi de buchi, seminţe-ale ideii,


Magic cosmos strâns în scoarţe; zeii
Au pierit că nu te-au cunoscut.
(Vasile Voiculescu, Cartea)

1. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia verbului a trece. 2 puncte


2. Precizează rolul cratimei din sintagma ,,duhurile-nchise”. 2 puncte
3. Transcrie, din text, un arhaism şi un neologism. 2 puncte
4. Menţionează două mărci lexico-gramaticale prin care se identifică eul liric în textul dat. 4 puncte
5. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. 4 puncte
6. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre concluzia lirică ,,zeii/ Au pierit că nu te-au cunoscut”,
prin raportare la textul poetic dat. 4 puncte
7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, definiţiile metaforice ale cărţii din ultimele două strofe,
prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
8. Precizează o trăsătură a tradiţionalismului interbelic, identificată în textul dat. 4 puncte
9. Motivează, prin evidenţierea a două trăsături, faptul că textul citat este, implicit, o artă poetică. 4 puncte

You might also like