FLORILE GÂNDULUI LA AL II LEA NUMĂR

Inst. Larisa Băzăvan,

SAM „Toma Caragiu” Ploieşti

În acordurile ample ale primăverii, cu mare bucurie, împreună cu colegii din ţară realizăm numărul 2 al revistei
„Florile gândului”. Flori de gând în preajma Sfintelor Sărbători a Învierii, presărate cu raze de soare, cu parfum de
floare şi cu minunată culoare.
Colaboratori fideli ai ziarului „Popas în lumea copilăriei” ni s-au alăturat şi la această publicaţie, contribuind
prin articole la realizarea unui conţinut cu o tematică variată. La fiecare număr se adaugă şi alţi colegi dornici de a ne
face cunoscute împlinirile, preocupările, frământările lor.
Sunt încântată de încrederea acordată şi de seriozitatea cu care redactaţi articolele, în mare parte originale.
Fiecare articol înseamnă implicare, dăruire, colaborare şi chiar prietenie.
Prin intermediul celor două publicaţii am iniţiat proiecte de parteneriat, am reuşit să ne cunoaştem, am
organizat întâlniri, mese rotunde.
Ni s-au alăturat elevi, părinţi, oameni de alte profesii care au găsit în paginile celor două publicaţii gânduri de
lumină, petale de suflet, înţelepciune, dăruire.
Învăţăm unii de la alţii arta de a modela tinere mlădiţe, suntem în pas cu noutăţile şi fiecare dintre noi se
apleacă cu grijă asupra copiilor în lumea cărora ne place să pătrundem .
Gânduri curate şi sincere pentru oamenii care cred şi se roagă pentru pace şi prietenie!
Buchete de dalbi ghiocei, parfumate zambile, graţioase narcise şi cochete magnolii pentru fiecare cadru
didactic din şcolile noastre care ştiu să iubească frumosul, realizând o educaţie durabilă!
Ne-am prins într-o horă a prieteniei ca într-un joc mirific cu oameni maturi şi înţelepţi, veseli şi buni, cu inimi
vibrând de emoţie.
Frânturi de gând pentru aceia care îi învaţă pe elevi să admire primăverile, iubindu-le ca pe nişte fiinţe dragi.
Adăugaţi gândurilor mele înţelepciunea dumneavoastră, pe care cu generozitate să o oferim copiilor a căror
viaţă poate înflori prin noi.
Raze de speranţă pentru copiii de azi. Doar de ei depinde ca omenirea să vadă primul răsărit de soare al
mileniului patru.
Copiii sunt asemenea trandafirilor. Trebuie să aibă un mediu propice, apă, soare şi un sol bun, dar doar aceste
condiţii, sigure, nu vor fi suficiente pentru a obţine atât de minunatele flori. Trandafirii trebuie tăiaţi cu grijă, la vreme
potrivită şi din locul potrivit şi apoi învăţaţi să crească în mijlocul celorlalte flori din grădină – altfel vor face flori
sălbatice.
În acelaşi fel şi copiii, dacă nu sunt educaţi cu iubire şi corespunzător vor creşte sălbatici.
Aşa cum este nevoie de preocupare şi de efort pentru a obţine nişte trandafiri minunaţi, tot astfel este nevoie de
acestea şi pentru a creşte nişte copii minunaţi. (Kay Kutma – Copiii, darul lui Dumnezeu)

Pentru noi, Dumnezeu a creat florile

Minuni şi splendori cu parfum dăruite.
În petalele lor se răsfrâng culorile
Strălucind în sclipiri de raze sfinţite.

Pentru noi, Dumnezeu ne trimite din cer

Bucurie, speranţă, iubire şi vis
Floare de gând nesecat giuvaier
Petale de-argint, parfum de cais.

Oamenii buni dăruiesc flori de gând

Curate şi limpezi, nesecate izvoare
Prin vorbe curate în suflet plăpând
Răsărind în lumină din vers şi urare.

Dragii mei, voi trăiţi cu inimi arzând

Ştiţi cânta, vorbiţi clar, vibraţi ca izvorul
Dăruiţi bogăţia din cuget şi gând
Şi le ţeseţi copiilor dragi, viitorul.

3
 JUNIMISTUL CREANGĂ

Inst. Iulia Dascalu

Sc.cu cls. I-VIII, nr. 1-1 Decembrie, jud. Ilfov

Creangă a dobândit conştiinţa de scriitor prin Eminescu. Două spirite uriaşe s-au întâlnit în aceşti doi oameni,
cu apariţie pitorescă pe străzile Iaşului, având să întruchipeze, curând, două culmi ale spiritualităţii noastre: cea
populară, prin Creangă, cea cultă, prin Eminescu. Creangă umbla îmbrăcat în postav ţărănesc şi-şi răspândea cu
generozitate snoavele de Păcală, vorbele de duh, proverbele şi versurile satirice. Eminescu avea poza unui erou
romantic, şi-şi structura teoriile pe filozofia germană, într-un mod declamator şi pasionat. Creangă, care se plângea că n-
a învăţat limbi străine şi că n-a ştiut spre ce scriitori occidentali să se îndrepte, asculta cu admiraţie şi religiozitate
vorbele poetului, care-l luminau în multe dintre nedumeririle sale, printre care sensul noii politici, în care se implicase şi
el, susţinându-i pe adversarii conservatorului Iacob Negruzzi. Eminescu a descoperit în Creangă geniul popular, în care
credea profund, un erudit al mediului ţărănesc, dar şi calităţile personale ale artistului autentic.
Ajungând cu Eminescu la Junimea, învăţătorul cu înfăţişare de ţăran uriaş i-a cucerit pe membrii cenaclului
prin umorul său care aluneca deseori în glumă obscenă şi îndrăzneli triviale, aplaudate şi cerute de mulţi dintre
intelectualii distinşi ai Societăţii. Glumele şi chiar unele dintre scrierile lui Creangă păreau astfel marcate de un umor
grosier, dar autorul lor a conştientizat pesemne târziu, prin reacţiile ascultătorilor din cenaclu, caracterul lor îndrăzneţ,
modelul popular pe care şi-l însuşise folosind din abundenţă, cu lipsa de pudoare a spiritelor inocente, exprimarea
licenţioasă. Este de remarcat că, prin conştiinţa sa de scriitor, Creangă şi-a ferit textele publicate în Convorbiri literare
de asemenea îndrăzneli, rămânând în sfera aluziei, formă elevată şi subtilă de a comunica sensuri vulgare, precum în
Moş Nichifor Coţcariul sau în unele fragmente din Amintiri. Aceasta relevă puternica sa personalitate, spiritul selectiv,
elaborarea şi rafinarea expresiei, fără a suprima caracterul frust al vorbirii populare.
La Junimea se râdea mult, hazul era regele adunării, se preferau glumele corosive, măscăricioase şi se făcuse
regula că anecdota primează (G. Călinescu, op. cit., pag. 200). Creangă se simţea încurajat, făcea faţă solicitărilor şi îşi
confirma talentul de a comunica verbal cu interlocutorii, apelând la turbinca năzdrăvană doldora de snoave, glume şi tot
ce poate înveseli un ascultător.
Creangă a fost declarat la Junimea scriitor poporal. Prin calificaţia de poporal afectară însă a socoti producţia
lui ca o speţă cu totul inferioară, ori măcar spontană şi primară, în nici o legătură cu literatura cultă (G.
Călinescu, op. cit., pag. 199). Junimiştii, care i-au aplaudat poveştile şi au elogiat povestirea Moş Nichifor Coţcariul nu
păreau deci, după afirmaţia lui Călinescu, conştienţi de valoarea reală a acestor scrieri, fiind în primul rând receptivi la
sonoritatea populară a expresiei şi la prezenţa neîntreruptă a umorului. S-a întâmplat astfel că Maiorescu, care a cerut
manuscrisul povestirii Moş Nichifor Coţcariul, intrigat de faima dobândită imediat după lectură, nu i-a recunoscut
valoarea de capodoperă şi a sugerat să nu fie publicată în Convorbiri literare.
Este de presupus că în mediul junimist, având un auditoriu atent, cult, raţional, ironic, Creangă şi-a sporit
încrederea în sine, deşi a afişat consecvent o nelinişte a complexului ţărănesc, care se părea că ascunde o hâtră ipocrizie.
Era mulţumit când unul sau altul dintre boieri îi spunea că i-au plăcut paginile sale şi căuta confirmări la alţi ascultători
dispuşi să-şi spună părerea, printre care Tinca Vartic, elevii Şcolii Normale, copiii din şcoala sa, diferiţi prieteni fără
preocupări literare. Observaţiile junimiştilor, atât de râvnite, le ignora însă când îşi definitiva povestea, fiindcă el simţea
mai bine ca oricine valoarea acesteia, rezultată din perfecta armonizare a conţinutului cu forma. Printre ascultătorii de la
Junimea erau şi tineri de origine ţărănească, deci Creangă nu s-a rupt de mediul său natural, şi reacţia acestor tineri,
miraţi de prospeţimea graiului său popular, trebuie să fi fost de mare sprijin în înfruntarea neliniştilor fireşti ale
aspirantului la desăvârşire.
În mediul junimist se făcea politică conservatoare şi se considera că mersul firesc al societăţii româneşti
trebuie continuat după modelul său patriarhal, cu două clase, ţăranii şi boierii, într-o armonie ce asigura echilibrul
social. G. Călinescu presupune mândria ţăranului Creangă când se vedea pus pe aceeaşi treaptă în chivernisirea ţării cu
boierii, pe care-i cunoştea acum mai bine prin Pagor, Negruzzi, Xenopol, Lambrino, Conta ş.a. Dar, deşi măgulit de a
accede în intimitatea lor, Creangă şi-a păstrat nealterată atitudinea ţărănească faţă de boier, care nu a fost netulburată şi
armonioasă, ci de adversitate, după cum este ilustrată în cele câteva portrete din Poveşti: boierul hapsân din Punguţa cu
doi bani, cel ipocrit din Ivan Turbincă sau cel păcălit din Povestea lui Stan Păţitul. Creangă are simpatie pentru ţăranul
harnic, om obişnuit, cu gospodărie, priceput, pus pe treabă, pe care-l consideră ascultătorul său fidel şi pe care-l
răsplăteşte, prin personajele create, cu bucuria imaginară a numeroase bogăţii.
Diverse sunt motivele anticlericalismului lui Creangă. Firea preotului pus pe câştig a cunoscut-o în satul său şi-
n lumea în care a învăţat pentru a deveni şi el preot. Chipurile caricaturale de preoţi dovedesc că receptarea acestora s-a
făcut în spiritul critic al tatălui său, al unchiului Vasile, oameni cu credinţă moderată, capabili să discearnă între
valoarea credinţei şi cea a emisarilor săi. A avut apoi conflicte cu superiorii care l-au exclus pe diaconul Creangă pentru
comportament recalcitrant din rândul slujitorilor bisericii. Critica sa la adresa preoţilor a găsit sprijin şi în atitudinea
atee a junimiştilor. Astfel, scriitorul şi-a îndreptat hohotul de râs şi spre domeniul sacrului, abordând cu aparentă
nepăsare atitudinea demistificatoare, deşi, expresia reverenţioasă la adresa divinităţii persistă în dorinţa personajelor
sale de a acţiona conform normelor creştine: în devotamentul lui Ivan, în înfrângerea dracilor. Câteva expresii din
Poveşti sunt însă pline de îndrăzneală şi haz derutant prin modul în care sunt asociate credinţele circumscrise
creştinismului: Tot mănăstiri să croieşti dacă vrei să te bage dracii în samă, să-ţi vie cu banii de-a gata la picioare şi

4
să te facă putred de bogat (I. C., op. cit., pag. 37); Ia aşa păţeşti dacă te strici cu dracii. În sărăcăciosul ist de
raiu […] şezi cu banii în pungă şi duci dorul la toate (I. C., op. cit., pag. 150).
Se poate spune deci, că, prin Junimea, în Creangă s-a deşteptat sau s-a întărit dorinţa de a scrie şi încrederea în
sine, că atmosfera cenaclului a fost stimulativă, confirmându-i valoarea de artist. I-a dezvoltat spiritul critic, făcându-l
să înţeleagă faptul că tezaurul popular, ce a constituit baza prozei sale, e sursă de înţelepciune şi de aleasă artă. I-a
dovedit că umorul e o modalitate sigură de a comunica, de a oferi darul cărţii în forma cea mai agreabilă şi mai plină de
succes. Şi, în sfârşit, i-a oferit paginile unei reviste de prestigiu, legătura cu cel mai de seamă critic, un Maecena al
vremii, Titu Maiorescu.
Dar cea mai de seamă încurajare şi apreciere a primit-o de al Eminescu: Lasă, Creangă, ai să citeşti în
Junimea, tu n-ai nevoie să fii corectat de nimeni! (G. Călinescu, op. cit., pag. 202).

SĂNĂTATE MENTALĂ ŞI EMOŢIONALĂ

Prof. Dr. Maria Mariana Gheorghe

ISJ Prahova/C.N. Mihai Viteazul Ploieşti

Ce este mintea?
Mintea reprezintă ceea ce ne separă pe noi de Dumnezeu.
Marea majoritate a oamenilor nu sunt conştienţi de existenţa minţii şi de modul în care ea operează.
Psihologii occidentali au studiat şi au aflat, totuşi, câte ceva despre acest subiect dificil.
Medicina modernă precizează că nervii aferenţi aduc senzaţiile de la periferia sau extremităţile coloanei
vertebrale; apoi aceste senzaţii trec printr-o zonă aflată în partea posterioară a capului. De aici ele trec în
circumvoluţiunea frontală superioară a creierului, locul presupus al intelectului sau al minţii. Mintea simte senzaţiile
respective şi trimite impulsurile mecanice prin nervii aferenţi spre diferitele extremităţi ale corpului: mâini, picioare etc.
A da o definiţie sănătăţii pe plan mental-spiritual este o sarcină destul de dificilă, deoarece trebuie să
identificăm cele mai importante calităţi mental-spirituale, care, dacă sunt tulburate, pot afecta serios echilibrul mental.
Liniştea spirituală poate fi serios afectată de egocentrism-tendinţa de a raporta totul la sine, egoism şi
necunoaştere. Se poate observa uşor că o persoană foarte egocentristă poate fi foarte supărată când îi sunt puse la
îndoială autoritatea, cunoştinţele sau realizările. Un om modest cu aceleaşi realizări nu va reacţiona aproape deloc la
criticile nedrepte ale celorlalţi şi practic va vedea partea pozitivă a criticii şi îşi va corecta activitatea în consecinţă.
Într-un mod asemănător, avariţia poate deveni sâmburele tulburării mentale.
Este de asemenea un fapt cert că o persoană preocupată de propriul sau ego poate să nu observe obiectivele şi
nici să nu întrezărească adevărul. Crede că întotdeauna ştie totul, iar cunoştinţele sale sunt mai bune decât ale celorlalţi.
Este ciudat totuşi că starea de sănătate mentală poate fi obţinută numai prin eforturile conştiente ale individului, în timp
ce stare de sănătate a corpului este înnăscută.
Dezechilibrul pe care îl simţim pe plan mental-spiritual este probabil cea mai complicată şi incitantă problemă
căreia trebuie să-i facem faţă. Nimeni nu este scutit, deşi există diferite grade de manifestare. Cu cât egoismul şi
egocentrismul individului sunt mai mari, cu atât mai mari sunt posibilităţile ce duc la o prabuşire mentală.
Prin urmare, putem defini sănătatea ca libertate faţă de egoism în sfera mentală, având ca rezultat unificarea cu
adevărul.

Ce este emoţia?
Emoţia este o combinaţie a gândului şi a dorinţei. Fiecare idee este încărcată cu un anumit grad de emotivitate.
Emoţiile nu reprezintă altceva decât dorinţe străbătute de diverse gânduri. Vibraţiile emoţiilor vor stârni excitări
corespunzatoare în materia mentală, astfel încât toate gândurile omului vor fi deranjate şi afectate, în strânsă legătură cu
emoţia din acel moment.
Pe plan emoţional, cea care înrobeşte individul şi care îi captează toată atenţia este pasiunea excesivă - pasiune
în cel mai larg sens al cuvântului.
Pasiunea neobişnuită pentru orice arată un anumit grad de dezechilibru pe plan emoţional. Pasiunea pentru o
cauză, chiar înaltă, care îl determină pe individ la acţiuni distructive împotriva altora, este mai degrabă o stare de boală,
decât idealism justificat.
Ni se întâmplă adesea să confundăm necesităţile şi incertitudinile emoţionale cu dragostea adevărată, cu
afecţiunea. Acestea din urmă presupun altruism fără rezerve. Ataşamentul emoţional este cel care cere constant de la
ceilalţi, pretinzând că de fapt dăruieşte…Desigur nici opusul pasiunii, apatia, nu este de preferat. Apatia este un stadiu
emoţional extrem de nesănătos, foarte mult înrudit cu ideea de moarte. De dorit este un stadiu de calm, creativ şi
dinamic, nu pasiv, indiferent sau distructiv, un stadiu unde predomină dragostea şi emoţiile pozitive, ca opus al urii şi al
altor emoţii negative. Pentru a-şi putea justifica originea şi destinul, fiinţele umane trebuie să-şi depăşească natura
animală, făcând eforturi conştiente de a evolua, nu atat în corpul fizic, cât în sferele mentală şi emoţională.

5
 Ideea centrală este că sănătatea pe plan emoţional este eliberarea de pasiune, având drept rezultat o stare
dinamică de calm şi seninătate.

TEHNICI DE COMUNICARE ÎN GRUPURI MICI DE ELEVI

Înv: Adriana Caciuc,

Şcoala Ţarna Mare, Fălticeni, jud. Suceava

Toate elementele care ţin de comunicare se reiau concentric, la un nivel mai ridicat şi în clasele următoare, dar
cu cerinţe sporite. Ele au în vedere, cu prioritate, exersarea actului comunicării atât ca emisie, cât şi ca receptare,
precum şi cultivarea spiritului creator la elevi.
Cadrul cel mai prielnic îl constituie jocul. Deoarece jocul se bazează pe un suport material cât mai bogat şi mai
variat în semnificaţii, am folosit pe lângă materialul ilustrat din caietul special (insuficient) şi material didactic
confecţionat de mine. Pe baza materialului oferit copiilor , ca şi prin folosirea unor metode şi tehnici active am încurajat
comportamentul comunicativ al copiilor.
Activităţile prin care s-a realizat opţionalul de la clasa I au fost: lecturi după imagini, care îi ajută pe copii să
descopere ei înşişi situaţia concretă în care pot comunica între ei, fără intervenţia învăţătorului, jocuri cu jetoane, jocuri
de atenţie, exerciţii de exprimare verbală, nonverbală şi paraverbală, etc.
Jocurile propuse se desfăşoară fie individual, fie în echipă, deoarece orice competiţie e stimulativă.
Tehnica de lucru: Povestea în cerc
Tema: „Ce poţi cumpăra cu un bănuţ?”
Procedura:Aranjaţi în cerc, elevii vor alcătui o poveste de grup. Primul elev începe cu o propoziţie cu formulă
de început.
De exemplu: A fost odată…
Celălalt elev din stânga lui continuă, respectând logica continuităţii discursului formulat anterior; De exemplu:
…o zână bună. Ea a venit la Mircea şi i-a oferit un bănuţ de aur.
Ce să fac cu el? a întrebat băiatul?
Poţi să îţi cumperi ce vrei…a zâmbit zâna.
Şi băiatul a cumpărat …..o planetă…etc
Elevul care se reţine, este eliminat din joc.
În final se poate scrie textul obţinut în cerc, îmbunătăţindu-l cu expresii (la clasa I se realizează oral).
Prezentarea poveştii obţinute.
Se concluzionează despre contribuţia fiecăruia.
Tehnica de lucru: Comunicare nonstop
Tema: „Ce fac la bunici?”
Procedura: Un elev enunţă o propoziţie despre bunici.
De exemplu: Bunicii mă aşteaptă cu drag în fiecare vacanţă de vară.
Alt elev continuă gândul acestuia, pornind de la ultimul cuvânt din propoziţia colegului, adică vară.
De exemplu: Vara , e plin de cireşe coapte cireşul din curte..
Următorul elev continuă gândul, pornind de la cuvântul curte.
De exemplu: Curtea bunicilor e plină de păsări.
Activitatea continuă în dependenţă de obiectivul propus, timpului disponibil sau până la epuizarea ideilor.
Elevii pot fi ajutaţi şi de jetoane cu imagini ce prezintă activităţi ce pot fi desfăşurate la bunici.
Pauză cognitivă: Îngheţaţi-dezgheţaţi Tema: Pisoiul lui Paul
Pisoiul lui Paul
Paul a primit un pisoi. E un motǎnel tare simpatic. Numele lui e Petic. Pisoiul are o patǎ maro pe cap. Pata e ca
un petic. Paul a pus lapte pentru pisoi. E pǎtat pe pantaloni. Pisoiul Petec e curat tot timpul. Acum stǎ pe pat.
Procedura:
Elevii scriu pe un bileţel o întrebare asupra textului şi se ridică în picioare.
La comanda moderatorului: Dezgheţaţi, elevii circulă prin clasă .
La comanda: Îngheţaţi, elevii se opresc, găsindu-şi perechea.
Îşi schimbă bileţelele, răspunzând unul altuia la întrebarea de pe bileţel.
Evaluarea se realizează prin elevul-expert sau învăţătorul, care vor circula la perechile stabilite şi vor asculta
răspunsurile, acceptând sau corectând răspunsurile elevilor.
Exemple de întrebări: „Ce a primit Paul?”, „Care e numele motanului?”, „Ce culoare are pata?”. „Cum arată
pata?”, „Ce a pus Paul pentru pisoi?”, „Unde stă pisoiul?”.
Tehnică de lucru: Linia valorii
în baza textului: „Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă
Tema: „Iezii din poveste, elevi în clasa I”

6
 Situaţia problemă: „A procedat oare corect iedul cel mic, lăsându-i pe fraţii lui să deschidă uşa lupului?”
Procedura: Se trasează o linie, sau se stabileşte o linie imaginară în sala de clasă.
Se marchează convenţional punctele diametral opuse: sunt de acord, sunt categoric împotrivă.
Fiecare elev îşi găseşte poziţia în spaţiu în dependenţă de poziţia proprie faţă de situaţia- problemă.
Discută cu vecinul din dreapta şi din stânga.
Are posibilitatea să-şi schimbe locul dacă se lasă convins.
Se generalizează activitatea prin discursuri în faţa clasei.
Diagrama Venn Tema: „Ştiu cum să mă îmbrac!”
După discuţii despre îmbrăcămintea specifică fiecărui anotimp, cea pe care o poartă fetele şi cea pe care o
poartă băieţii, se consolidează cunoştinţele cu ajutorul diagramei Venn.
Se împarte clasa în două grupe, în fiecare existând câte o fată.
În cercul roşu se scriu aspecte caracteristice fetelor, în cel verde cele specifice băieţilor, iar în spaţiul galben,
care intersectează cele două cercuri mari se scriu asemănările dintre cele două categorii.
La sfârşit are loc schimbul de informaţii între grupuri şi fiecare grupă îşi completează diagrama cu elementele
pe care le-a omis.

FATA BĂIATUL
-rochie -au părinţi, bunici, -are păr scurt
-cercei fraţi - poartă pantaloni
-codiţe -alcătuirea corpului -preferă maşinile
-se joacă cu e la fel
păpuşile -au aceeaşi
-are părul lung înfăţişare
-au aceleaşi CARACTERISTICI
CARACTERISTICI drepturi

Bibliografie:
Cristea, Georgeta, L., Miţu, A., 1999, „Comunicare în situaţii concrete”, Ed. Aramis, Bucureşti
Oprea, C., 2003, „Pedagogie. Alternative metodologice interactive” , Ed. Universităţii Bucureşti

UTILIZAREA CALCULATORULUI ÎN LECŢII

Învăţător :Vitaliş Dorina

Şcoala „Teodor Murăşanu”, Turda

Lecţia modernă a devenit un adevărat challenge pentru cei care predau la catedră în şcoala de azi. În fiecare zi
ai în faţă elevi care privesc zilnic televizorul, DVD-playerul şi mai ales calculatorul. Să spunem că unii dintre ei chiar se
cred regii acestuia. Dacă adăugăm şi faptul că mulţi dintre ei au acces la internet am completat un tablou al elevului din
şcoala comtemporană.
Problema cu care ne confruntăm cei care lucrăm la catedră, în momentul de faţă, este cantitatea mare de
informaţii pe care elevii o găsesc pe internet şi pe care, din păcate, nu sunt capabili să o selecteze, fără a cădea în
capcane nedorite. Cunosc acest lucru de la elevii mei care au încercat să se joace pe inernet şi s-au ales cu viruşi
surpriză. Este adevărat că un program anti-virus bun ar reduce problemele, dar să nu uităm şi de preţuri.
Pentru elevii clasei la care lucrez, calculatorul este un instrument cu care au contact zilnic. În clasă i-am
învăţat să lucreze în Microsft Office. Bineînţeles, am insistat la scrierea cu diacritice. Această idee mi-a venit de la
faptul că redactez revista ciclului primar în şcoala noastră şi mulţi dintre elevi îmi aduceau articolele scrise de mână,
uneori greu de citit. Le-am propus celor care scriu să redacteze textele pe calculator şi să mi le trimită pe adresa de mail.
Suntem deja la al treilea număr pe care îl realizăm aşa şi durata de redactare s-a redus la mai puţin de jumătate.
În lecţiile pe care le desfăşor la clasă, calculatoul îmi este util la lecţiile de ştiinţe, educaţie plastică, muzică şi
nu în ultimul rând limba română. În anul şcolar trecut am vizionat în clasă filmul „Dumbrava minunată” ca suport
pentru lecţia cu acelaşi titlu şi fragmente din filmul „Amintiri din copilărie”, tot ca suport pentru lecţia cu acelaşi titlu.
Am folosit, bineînţeles, videoproiectorul pentru a putea urmări cu atenţie toţi copiii materialele.
La orele de muzică descifrăm cântecele cu ajutorul unei orgi dintr-un program pe care l-am obţinut prin
bunăvoiţa unei colege învăţătoare pe site-ul didactic.ro. Elevii sunt deosebit de încântaţi şi m- au rugat să le dau şi lor
acest program pentru a exersa mai mult acasă. În fiecare oră de muzică câte doi elevi interpretează câte un scurt cântecel
şi pe orga din calculator.

7
 În cadrul orelor de ştiinţe folosim un program realizat de colegi de-ai noştri din zona Ardealului. Programul are
chestionare pentru fiecare lecţie a programei, imagini sugestive, multe curiozităţi şi mici filmuleţe. Majoritatea elevilor
şi-au achiziţionat programul şi în clasă abia aşteaptă să vadă cine a obţinut cel mai mare punctaj la teste. De asemenea,
în cadrul lecţiilor, utilizând şi videoproiectorul, am prezentat serii de animale şi serii de plante în format Power Point.
Deosebită plăcere le face elevilor să deseneze pe calculator. Am întrebat o elevă de ce îi place să desene mai
mult pe calculator decât pe foaia de hârtie. Mi-a spus că dacă greşeşte e mai uşor să steargă sau dacă nu îi place lucrarea
nu o salvează. Şi în acest caz nu risipeşte o foaie de hârtie. Iată câteva lucrări ale elevilor mei.
În şcoala noastră există un cabinet AEL, dar din păcate cei din ciclul primar nu reuşim să ajungem la el, fiind
permanent ocupat de cei mari după un program bine stabilit.
Vă prezint câteva monente ale unei activităţi transcurriculare care a avut ca temă „Toamna”.
Clasa a fost împărţită în patru grupe. Cele patru grupe trebuiau:
să realizeze un colaj cu frunze;
să noteze pe un poster cât mai multe versuri care vorbesc despre toamnă;
să decupeze din hârtie glasată fructe de toamnă şi să alcătuiască cu ele un colaj;
să deseneze pe calculator o lucrare care să sugereze toamna.
Fiecare grupă a avut timp de lucru câte 15 minute pentru fiecare etapă. Am optat pentru varianta ca toţi să
realizeze o singură lucrare pentru fiecare sarcină, pentru a avea finalitate. Am să vă prezint desenul pe care l-au realizat.
Lucrarea a fost executată de elevii mei în clasa a doua.
Aştept ca într-un viitor să putem primi temele copiilor prin e-mail şi să reducem consumul de hârtie şi de
timp.Trăim totuşi într-o perioadă în care ar trebui să ne gândim că e nevoie să protejăm natura mai mult ca oricând. Iar
viteza informaţiei ne poate economisi mult timp.

UN ÎNCEPUT FRUMOS

Carmen – Elena Cristea

Şcoala SAM Cristeşti, judeţul Iaşi

Anul trecut scolar mi-am început cariera de cadru didactic uşor înfricoşată de ceea ce va urma. Ştiam că
meseria pe care mi-am ales-o nu e deloc uşoară, necesitând multă răbdare, pricepere şi destoinicie din partea celui ce o
profesează. Mai mult decât atât, colegele mele mai mari îmi vorbiseră despre “cât de greu este să stăpâneşi în prezent o
clasă de elevi”. De parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, când am ajuns la şcoală am aflat, spre marea mea
dezamăgire, că aici sunt şi clase de SAM şi că eu le voi fi profesor de limba română. În mintea mea începeau să se
deruleze diverse scenarii în care eram pusă în diferite posturi total nefaste.
Pe 15 septembrie 2006 am păşit pentru întâia oară într-o clasă de elevi, în postura de profesor de această dată.
Deşi uşor emoţionată, am încercat să mă impun încă din prima clipă cu toate că autoritatea nu prea îmi este zugrăvită pe
chip. Am ieşit foarte mulţumită de la prima oră, deoarece văzusem pe chipurile micuţilor (erau clasa a V-a) multă
seriozitate şi dorinţă de a învăţa. Aceiaşi mulţumire s-a păstrat până la finele zilei întrucât toate celelalte clase pe la care
trecusem au manifestat o atitudine similară cu cea dintâi. Pe parcursul zilelor ce au urmat am descoperit că un copil
poate fu uşor manevrat indiferent de mediul din care provine şi de educaţia pe care a avut-o în prealabil. Cu mult tact şi
răbdare am reuşit să îi fac pe copiii să se simtă atraşi nu doar de mine ci, mai important, de materia pe care o predau.
Îmbinând seriozitatea cu blândeţea, jocul cu “lucrurile serioase”, am făcut din ora de limba şi literatura română o oră la
care elevii se aşază cu drag în bancă.
Acum, când am căpătat un pic de experienţă, stau şi mă gândesc adesea: oare să fi fost eronate părerile
colegelor mele?

STRATEGII DE STIMULARE A MOTIVAŢIEI ELEVILOR

Prof. Laura Moşteanu

Colegiul Naţional “Ion Minulescu”, Slatina, Olt

La vârsta şcolară, învăţarea este activitatea de bază a elevului şi, ca orice activitate umană,este influenţată de o
multitudine de factori interni şi externi, este motivată şi orientată către atingerea unui scop.
Motivaţia reprezintă totalitatea motivelor care dinamizează comportamentul uman, iar motivaţia şcolara
cuprinde ansamblul factorilor interni ai personalităţii elevului care-i determină,organizează şi susţin activitatea de
învăţare a elevului.
Pentru profesor este foarte important să cunoască principalele forme ale motivaţiei şcolare şi să creeze condiţii
optime pentru stimularea motivaţiei elevilor. Trebuie să ştim ce scopuri îşi propun elevii, ce aşteaptă ei de la şcoală, de

8
ce învaţă sau de ce nu sunt capabili de efortul de a învăţa, de ce sunt demotivaţi şi cum anume să acţionăm pentru a
creşte randamentul activităţii lor.
În activitatea didactică apar mai multe forme de motivare:
Motivaţia intrinsecă şi extrinsecă.
Motivaţia extrinsecă se referă la factori externi care dinamizează activitatea de învăţare.Elevul învaţă pentru a obţine
recompense de la cei din jur, pentru a-şi mulţumi părinţii sau profesorii sau pentru a nu fi pedepsit.
Atunci când elevul este profund implicat în sarcinile de învăţare şi depune efort pentru împlinirea sa personală
este vorba despre motivaţie intrinsecă.
Deşi la vârstele mici predomină motivaţia extrinsecă, aceasta trebuie înlocuită treptat de cea intrinsecă, care
trebuie apoi întărită.Profesorul poate acţiona în acest sens astfel:
-să îl determine pe elev să-şi aleagă singur activităţile pe care le desfăşoară şi în care este sigur ca va avea succes;
-obiectivele activităţii de învăţare trebuie să fie formulate clar, astfel încât elevii să ştie ce se aşteaptă de la ei şi să poată
folosi strategii adecvate pentru finalizarea activităţii;
-elevii să fie puşi mai des în situaţii de succes şcolar astfel încât să dobândească încredere în forţele proprii şi să fie
dispuşi în continuare la efort;
-să se creeze un climat socio-afectiv propice competiţiei, în care elevul să-şi satisfacă nevoia de afirmare şi de prestigiu
social.
Motivaţia pozitivă şi negativă.
Aceste forme de motivare se referă la sistemul de recompense şi pedepse care se aplică elevului. Profesorul
trebuie să accentueze latura pozitivă a motivarii prin:
- evidenţierea progreselor făcute de elevi;
- laude, încurajări şi aprecieri adresate atât în particular dar şi în faţa colegilor, pentru a-i întări stima de sine;
- aprecierea nu numai a rezultatului la care a ajuns elevul ci şi a efortului şi perseverenţei cu care a acţionat pentru
atingerea obiectivelor;
- întărirea capacităţii de autoevaluare a elevilor.
Motivaţia afectivă şi cognitivă.
Motivaţia afectivă este predominantă la vârste mici, când elevul îşi îndeplineşte sarcinile pentru a fi apreciat de
părinţi, de colegi şi de învăţător. În categoria motivelor cognitive intră dorinţa elevilor de a cunoaşte (în sens general –
curiozitatea) declarată ca factor dinamic de bază al activităţilor de învăţare („învăţ pentru că vreau să cunosc cât mai
mult”; „învăţătura mă intereseaza, îmi place”), şi, în acelaşi timp, atracţia (interesul teoretic) exprimată de elevi pentru
unul sau mai multe obiecte de învăţământ. Având în vedere valenţele formative deosebite ale motivării cognitive,
aceasta poate fi stimulată de profesor prin:
identificarea intereselor, capacităţilor şi aptitudinilor elevilor;
autoevaluarea strategiilor şi tehnicilor de învăţare;
stimularea curiozităţii intelectuale prin sarcini cât mai variate şi modalităţi diverse de evaluare;
utilizarea unor metode moderne, activ-participative, de predare-învăţare-evaluare;
antrenarea în activităţi extraşcolare în care elevii să-şi cultive aptitudinile;
evitarea supramotivării sau a submotivării în vederea obţinerii performanţei.
Cadrul didactic trebuie să acţioneze în activitatea la clasă pentru întărirea motivaţiei pozitive, intrinseci şi
cognitive a elevului. Motivaţia poate fi cultivată şi întreţinută pentru că depinde de factorii cu care elevul intră în
contact pe parcursul formării sale: eşecuri şi succese, reacţiile persoanelor din anturajul sau, alegeri educaţionale şi de
cariera etc. Dintre toţi aceştia, profesorul este cel care poate stimula motivaţia elevilor, iar rezultatele nu vor întârzia să
apară, concretizate în performanţe şi succese profesionale, pentru că un om motivat este într-adevăr un om de succes.

Bibliografie:
Paraschiva, Alina-Maria-Psihologia educaţiei, Editura Printech,Bucureşti, 2007
Cosmovici,A., Iacob, L.-Psihologie şcolară,Editura Polirom, Iaşi,1999.
Prin conceptul de motivatia învatarii scolare desemnam ansamblul factorilor interni ai personalitatii elevului
care-i determina, orienteaza, organizeaza si sustin eforturile în învatare. Acesti factori interni sunt motivele, adica acele
cauze de ordin mental – imagini, judecati, idei – care apar ca rezultat al reflectarii în constiinta scolarului a obiectelor,
situatiilor si cerintelor mediului si care intra în relatie cu trebuintele sale, determinând anumite tensiuni emotionale.
Astfel motivele care îi determina pe elevi sa învete sunt de mai multe feluri: sociale, cognitive, de ordin afectiv,
profesionale, ale autorealizarii, succesul sau insuccesul scolar, aptitudinile speciale.
Daca acceptam ca sfera comportamentelor de invatare este plurimotivata, atunci trebuie sa se evidentieze complexitatea
fatetelor mecanismului motivational al invatarii. Astfel, dupa locul pe care il ocupa motivatia in structura activitatii de
invatare, distingem:
1. motivatia intrinseca, ale carei caracteristici dinamogene decurg din insesi sarcinile si continutul activitatii de invatare,
si motivatia extrinseca, careia ii sunt proprii elemente ce tin de efectele sau factorii externi care dinamizeaza activitatea
de invatare. Aceasta clasificare are o mare valoare operationala pentru educatori, cercetat si atestat fiind faptul ca, in
general, eficienta motivelor intrinseci este mai ridicata decat a celor extrinseci;
2. motive stimulatorii (lauda, incurajarea, aprecierea obiectiva, relatii socio - afective tonice, respectul opiniei,
organizarea logica si sistematica a informatiilor tec.) si motive inhibitive (situatii contradictorii, teama de nota, blamul,

9
pedeapsa, aprecierea subiectiva, indiferenta, monotonia tec.), functionalitatea lor fiind conditionata de nivelul de varsta
al elevilor, de structura si particularitatile personalitatii acestora, de relatiile socio - afective din colectivul scolar;
3. motive adaptative (de semn pozitiv) si motive dezaptative (de semn negativ), caracterul lor polar fiind dat de:
finalitatiile formative ale procesului de invatamant; tipul si structura metodologiei educationale; gradul de insatisfactie
pe care il provoaca in personalitatea elevului un anumit tip de relatii educative; valoarea diagnostica si prognostica pe
care o capata pentru scoala, pentru educatori, pentru elev si pentru alti factori scolari, starile dinamogene ale
psihismului elevului;
4. motivatie inalta (ridicata), medie si redusa (scazuta), calificand gradul de angajare educationala al elevilor, statutul
lor in structura clasei si in situatii variate de invatare, de pregatire profesionala.
In functie de scopurile pe care si le propun cadrele didactice in clasa, de echilibrul creat de invatare in structurile
personalitatii, in functie de caracterul structurat sau nestructurat al organizarii starilor motivatorii si al caracterului
homeostazic (de deficit) sau de dezvoltare, practica educationala

STUDIUL IZOTOPILOR RADIOACTIVI. CHIMIE CLASA a IX-a

GENERATOR DE RADIOIZOTOPI 99Mo-99mTc

Mirela Stoinel
Liceul Teoretic “Traian Lalescu” Orşova

Izotopul este specia chimică cu acelaşi număr atomic Z dar cu număr de masă A diferit (adică aceleaşi
proprietăţi chimice dar proprietăţi fizice diferite). Cuvântul "izotop" provine din grecescul isos (egal) şi topos (loc). Toţi
izotopii unui element chimic au în învelişul electronic acelaşi număr de electroni, iar nucleele lor au acelaşi număr de
protoni; ceea ce este diferit reprezintă numărul de neutroni .
Elementele ce prezintă radioactivitate naturală sunt cele de la poloniu (Z=84) la uraniu (Z=92). Elementele
transuranice cu numere atomice cuprinse intre 92 si 109 sunt obţinute artificial şi sunt de asemeni radioactive. Pe lângă
elementele grele, există şi elemente uşoare (cu număr atomic mai mic de 83) care prezintă izotopi radioactivi.
Numărul izotopilor artificiali – radioizotopi – este mult mai mare decât al izotopilor radioactivi naturali. În
natură există şi izotopi stabili, în număr de 275, în special în cazul elementelor uşoare. Izotopii sunt relativ stabili, în
sensul că durata lor de înjumătăţire este foarte mare, în cazul 1H fiind de 1066 ani.
Aplicaţiile izotopilor în medicină sunt numeroase şi se referă în special la izotopii elementelor radioactive.
Aceste aplicaţii au contribuit la dezvoltarea unei noi ramuri a medicinii, şi anume medicina nucleară. Iată câteva
exemple:
Diagnosticarea - folosirea unor izotopi radioactivi care emit raze gama asupra corpului uman. Aceste raze
produc anumite modificări fiziologice specifice asupra porţiunilor din corp care se cercetează şi permit medicilor să
diagnosticheze cazul respectiv.
Radioterapia - tehnică de tratament folosită în majoritatea cazurilor de cancer. Cercetătorii au observat că în
urma bombardării ţesuturilor afectate de cancer cu anumiţi izotopi radioactivi, cum ar fi de exemplu iod-131 sau
iridiu-192 celulele canceroase sunt complet distruse.
Analize biochimice – pentru a determina prezenţa unor urme de elemente radioactive în corpul uman (în cazul
unor boli profesionale, apărute în urma contactului cu elemente radioactive – de exemplu minerii de la minele de plumb
sau uraniu, lucrătorii de la Centralele atomoelectrice) se folosesc teste cu izotopi radioactivi.
Exemple de izotopi utilizaţi în medicina nucleară:
Molibden-99-folosit pentru producerea izotopului numit technetium-99m, care este cel mai des folosit izotop în
medicină;
Technetium-99m – folosit în cercetarea scheletului uman şi a muşchiului inimii, dar de asemenea, şi pentru
cercetarea creierului, a glandei tiroide, a ficatului, a splinei, a presiunii sanguine
Crom-51 – folosit la cercetarea sângelui ( în special în cazurile de leucemie – leucemia este un cancer al
sângelui)
Cobalt-61 – folosit în radioterapie
Cupru-64 – folosit pentru studierea bolilor genetice
Iod-125 – folosit în tratamentul cancerului de creier
Iod-131 – folosit în cazurile de cancer al glandei tiroide
GENERATORI DE IZOTOPI
Într-o serie de reacţii nucleare în care în final se formează mai mult de un radionuclid, se pot alege perechi de
radionuclizi legaţi genetic în care unul (radionuclidul părinte) are T1/2 mai mare si prin dezintegrarea lui generează un
alt radionuclid (radionuclidul fiica) cu T1/2 mult mai mic. Acest sistem denumit generator de izotop permite
introducerea pe scară largă in medicină a radionuclizilor de viată scurtă si ultrascurtă, putând fi transportaţi la distanţe
mari de locul producerii lor, ceea ce în cazul livrării radionuclidului-fiică în formă separată de radionuclidul-părinte nu
ar avea sens datorită dezintegrării totale a acestuia în timpul transportului.

10
Pentru ca un radionuclid rezultat din astfel de generatori să poată fi aplicat ca trasor radioactiv în medicină, în scopuri
diagnostice, acesta trebuie să posede anumite caracteristici nucleare, fizice, biologice şi chimice. Sub aspectul
caracteristicilor nucleare radionuclidul respectiv trebuie să posede o radiaţie gamma monoenergetică cu o energie
suficient de mare ca să poată fi uşor detectată si colimată, dar în acelaşi timp destul de mică, astfel încât dozele de
absorbţie la iradierea internă (în organul ţintă) să fie cât se poate de reduse. De asemenea se pune şi problema iradierii
externe pentru personalul care manipulează astfel de generatori, fapt ce determină grosimea ecranului de protecţie
(containerului) în care este montat generatorul. O altă caracteristică nucleară importantă este timpul de
înjumataţireT1/2, care poate varia de la câteva minute la câteva ore.
Din punctul de vedere al caracteristicilor biologice, radionuclidul-fiică în concentraţii trasoare trebuie să nu fie
toxic, pirogen şi să nu producă reacţii adverse. Radionuclidul produs în generator, sau compuşii lui, trebuie să posede o
afinitate selectivă de localizare într-un anumit organ, iar perioada biologică să fie suficient de mică.
În ceea ce priveşte caracteristicile chimice, radionuclidul fiică trebuie să posede forme chimice stabile şi care permit o
separare a lui de radionuclidul părinte prin procedee fizico-chimice simple (eluţie, extracţie, distilare).
GENERATORUL DE 99Mo-99mTc
Radionuclidul-părinte 99Mo pentru acest generator se obţine fie prin iradierea cu neutroni(reacţie n,gamma) a
izotopului stabil 98Mo care în amestecul natural de izotopi ai molibdenului se află în procent de 24,4, sau din produşii de
fisiune ai 235U din care se separă forma de „fără purtător” de înaltă activitate.
Utilizarea generatorului se bazează pe separarea izotopului fiică 99mTc de izotopul părinte 99Mo şi este
condiţionată de puritatea radionuclidică şi radiochimică a izotopului separat, ceea ce impune alegerea unei metode de
separare adecvate, astfel că fixarea în generator a izotopului părinte să se facă astfel încât să nu contamineze izotopul
fiică. Aceasta metodă, cea mai potrivită, este cromatografia-fenomenul de adsorbţie-desorbţie. Izotopul părinte 99Mo
obţinut din produşii de fisiune ai uraniului, este adsorbit pe coloana cromatografică în funcţie de condiţiile de lucru, de
factori ce pot influenţa eficienţa eluţiei generatorului. Soluţia de 99 Mo necesară pentru generatorul de 99mTc cu
activitate specifică mare,se utilizează în continuare astfel încât 99Mo se adsoarbe în Al2O3 la un pH egal cu 5. În aceste
condiţii 99.9% din 99Mo a fost adsorbit.
Studiile de puritate radiochimică, chimică si biologică au demonstrat că produsul obţinut se încadrează în
limitele impuse si poate fi folosit cu succes în medicină.
Departamentul Radiofarmaceutice, Compusi Marcaţi si Surse Inriale IFIN a preparat
truse pentru marcare cu Tc-99m liofilizat injectabil, steril si apirogen, 6 flacoane multidoza/trusă

COPIII DE AZI, POT PROTEJA PĂMÂNTUL DE MÂINE!

Inst. Răţoi Larisa Ioana

Şcoala cu clasele I-VIII Blăgeşti, Paşcani

Educatia privind mediul înconjurator oferă elevilor posibilitatea să-si exprime ideile personale, dar şi o
atitudine personală legată de responsabilitatea pe care şi-o asumă în privinţa mediului în care trăiesc. Nu este suficient
să informăm elevii despre faptul că mediul este poluat, ci ei trebuie să fie capabili să analizeze, să sintetizeze şi să
generalizeze informaţiile dar să descopere şi cauzele care au determinat aceste lucruri. Este necesar sa înteleagă că
problemele mediului nu se rezolvă prin soluţii tehnice, să vină în contact direct cu natura, să se apropie de copaci, de
pietre, plante, animale.
Educaţia ecologică a copiilor începe foarte devreme şi trebuie să continuie de-a lungul întregului ciclu de
învăţământ.
Omul şi mediul sunt inseparabili, existenţa omului fiind dependentă de mediu, iar factorii mediului – apa,
aerul, solul – fiind modificaţi, in urma folosirii lor de către om. Astfel apare poluarea, aspect implicit al vieţii.
Poluarea a însoţit pe om de la apariţia lui pe Pământ. Această stare de lucruri nu a apărut neapărat din acţiuni voit
răufăcătoare ale omului, ci fie din necesitate, fie din dorinţa de a-şi înlesni munca, de a-şi crea condiţii mai bune de
viaţă.
Fiind zilnic martori ai schimbărilor fireşti dar şi nefireşti ce au loc în natură, copiii trebuie ajutaţi să înţeleagă,
încă de mici, că tot ce există în jurul nostru nu este inepuizabil, că trebuie folosit cu chibzuinţă şi nu la întâmplare. Prin
educaţia ce se realizează în şcoală încercăm să formăm o generaţie conştientă de nevoia păstrării unui echilibru între om
şi natură, o generaţie care să realizeze că viaţa omului pe Pământ depinde de acest echilibru biologic a cărui încălcare se
răzbună, mai devreme sau mai târziu. Toate componentele mediului trebuie tratate cu responsabilitate. Elevii pot uşor să
devină prieteni ai naturii, să o înţeleagă, să-i aprecieze frumuseţea, să-i cunoască toate componentele şi particularităţile,
să se apropie de ea şi să o protejeze.
Deprinderile şi obişnuinţele formate în copilărie se păstrează, in mare parte, pe tot parcursul vieţii. Încă de
mici, copiii trebuie să-şi formeze atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă normele de păstrare a igienei
mediului, care sporesc poluarea prin acţiuni iresponsabile.
Nu este necesar să avem o disciplină specială în cadrul căreia să învăţăm cum să protejăm natura pentru că
natura face parte din viaţa noastră, este izvorul recreerii noastre, al sănătăţii, obiectul admiraţiei, sursa de inspiraţie
precum şi resursele de care avem nevoie pentru a trăi.
La Şcoala Blăgeşti- Paşcani,elevii îndrumaţi de cadrele didactice ,au ca Eco-cod următoarele cuvinte:

11
„Respectă natura ,aşa cum şi ea te respectă pe tine!”
Astfel, elevii şcolii au plantat pomi în curtea şcolii ,pentru a o înfrumuseţa ,sperând că într-o zi copiii lor să
fie mândri de aceşti pomi .
La orele de Educaţie ecologica şi Educaţie tehnologică ,elevii clasei a IV-a au realizat diferite obiecte din
deşeuri, înţelegând astfel că acestea pot folosi şi la altceva decât la „sufocarea” mediului.
Lucrările din diferite sortimente de hârtie sunt foarte îndrăgite de copii şi putem apela la cunoştinţele din
cadrul celorlalte discipline de învăţământ, pentru formarea unor atitudini corecte faţă de mediul natural. Elevii vor fi
conştienţi de necesitatea reciclării hârtiei. Reciclarea hârtiei înseamnă nu numai reducerea poluării estetice şi chimice a
spaţiilor naturale, ci şi evitarea folosirii materialului lemnos pentru fabricarea tuturor sortimentelor de hârtie..
Iată câteva exemple:
Macheta „Cartierul meu” realizată din carton, hârtie, ambalaje:
Costume realizate din materiale refolosibile:
Realizarea unor „braduţi” din sticlele de plastic:
Activităţile extraşcolare – excursiile, vizitele, drumeţiile, acţiunile de ecologizare, serbările şcolare sunt tot
atâtea ocazii de a dedica mediului atenţia cuvenită, de a stimula atitudinea responsabilă a copiilor faţă de tot ceea ce îi
înconjoară.
Preocuparea pentru protecţia mediului trebuie să fie grija numărul unu a omului zilelor noastre . Elementele
vitale ale vieţii trebuie asigurate atât pentru azi cât şi pentru mâine, pentru generaţiile viitoare.

VALOAREA TEORIEI INTELIGENŢELOR MULTIPLE

Învăţător: Brânzei Corina

Şcoala cu cls. I-VIII Lespezi,
Comuna Gârleni, Jud. Bacău

Autorul Teoriei inteligenţelor multiple este Howafrd Gardner, profesor de teoria cunoaşterii, educaţie şi
psihologie la Universitatea Harvard, precum şi de neurologie la Facultatea de Medicină din Massachusetts, S.U.A. în
teoria sa Gardner porneşte de la ideea că unii copii cu coeficient ridicat de inteligenţă nu au rezultate bune la şcoală,
fiind consideraţi "deştepţi" numai cei care au punctaje mari la testele de inteligenţă. El a fost şocat şi de lunga listă de
persoane celebre care au reuşit remarcabil în viaţă, dar au avut dificultăţi în şcoală, ca de exemplu Picasso, Einstein,
Mozart, Ghani, Freud, Darwin.
Conform tradiţiei suntem tentaţi să-i considerăm "inteligenţi" pe cei care sunt buni la obiectele de bază din
şcoală, adică matematică sau literatură, iar pe ceilalţi să-i considerăm "talentaţi". Dacă le numim pe unele inteligenţe şi
pe celealte talente înseamnă că nu le considerăm la fel de importante şi egale.
În viziunea lui Gardner o inteligenţă este un mod de a rezolva problemele şi de a dezvolta produse
considerate ca valori în cel puţin o cultură. Ea este o promisiune de potenţial bio-psihologic. Valorizarea inteligenţei
este determinată de domeniul sau câmpul în care ea se manifestă. Acest domeniu sau câmp poate fi o disciplină sau un
meşteşug practicat în societate. Faptul că domeniul sau câmpul de manifestare determină inteligenţa care este valorizată
subliniază importanţa actului educativ în dezvoltarea uneia sau mai multora dintre inteligenţele umane în funcţie de
oportunităţile şi posibilităţile de dezvoltare.
Studiind modul în care oamenii rezolvă problemele Gardner a ajuns la concluzia că există opt tipuri de
inteligenţă care se pot defini pe baza a 10 criterii printre care:
• Existenţa unui sistem propriu de simboluri (cuvinte, numere);
• Manifestarea abilităţii respective să fi avut loc de la primele semne ale existenţei oamenilor pe Pământ;
• Să se cunoască în care parte a creierului este localizată inteligenţa respectivă.
Tipurile de inteligenţă identificate de Gardner sunt: lingvistică, logico-matematică, muzicală, spaţială,
naturalistă, corporală/kinestezică, intrapersonală, interpersonală.
Psihologul american a reuşit să identifice şi al noulea tip de inteligenţă, cea existenţială, dar pentru că nu a
reuşit să determine care zonă cerebrală este responsabilă de activarea acelei inteligenţe, ea nu este recunoscută.
Inteligenţa lingvistică este caracteristică persoanelor care gândesc cu predilecţie în cuvinte şi folosesc cu
uşurinţă limba pentru a exprima şi înţelege realităţi complexe. Ei au o deosebită sensibilitate pentru înţelesul şi ordinea
cuvintelor, sonoritatea şi ritmurile limbii. Copiii cu inteligenţă predominant lingvistică învaţă repede limba maternă şi
limbile străine, citesc cu plăcere, folosesc metafore şi îşi aleg mai târziu cariera pe baza capacităţilor lingvistice.
Prevalenţa inteligenţei logico-mternatice determină analiza cauzelor şi efectelor, înţelegerea relaţiilor dintre
acţiuni, obiecte şi idei. Abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi de a efectua operaţii logice complexe sunt
caracteristici care ies în evidenţă în cazul acestei inteligenţe împreună cu abilităţile de gândire deductivă şi inductivă şi
capacităţile critice şi creative de rezolvare a problemelor. Oamenii cu inteligenţă logico-matematică îşi aleg meserii de
contabil, matematician, chimist, fizician.

12
 Persoanele cu inteligenţă muzical-ritmică gândesc în sunet, ritmuri, melodii şi rime. Sunt sensibili la
tonalitatea, intensitatea, înălţimea şi timbrul sunetului; recunosc, creează şi reproduc muzica folosind un instrument sau
vocea. Ei se implică într-o ascultare activă şi sensibilă şi stabilesc o legătură puternică între muzică şi emoţii.
Inteligenţa spaţială înseamnă a gândi în imagini şi de a percepe cu acurateţe lumea vizuală. Abilitatea de a
gândi tridimensional, de a transforma percepţiile şi de a recrea aspecte ale experienţei vizuale cu ajutorul imaginaţiei
sunt caracteristice acestei inteligenţe. Posesorii ei au capacitatea de a înţelege relaţiile din spaţiu şi de a lucra cu obiecte.
Această inteligenţă o posedă cu precădere pictorii, arhitecţii, fotografii.
Persoanele la care este dominantă inteligenţa naturalistă înţeleg lumea naturală, iubesc plantele şi animalele.
Au abilitatea de a recunoaşte şi clasifica indivizi şi specii şi de a stabili relaţii ecologice. Interacţionează eficient cu
creaturi vii şi pot discerne cu uşurinţă fenomene legate de viaţă şi de forţele naturii. Astronomii, biologii, ecologii care
posedă acest tip de inteligenţă nu operează cu simboluri sau scheme ca matematicienii sau chimiştii, ci mai degrabă
organizează tiparele observate clasificându-le şi categorisindu-le.
Dominanţa inteligenţei kinestezice aduce după sine gândirea în mişcări şi folosirea corpului în moduri
sugestive şi complexe. Ea implică simţul timpului şi al coordonării mişcărilor întregului corp şi ale mâinilor în
manipularea obiectelor. O au cu precădere dansatorii, sculptorii, sportivii, actorii.
A avea inteligenţă interpersonală înseamnă a gândi despre alte persoane şi a le înţelege, a fi empatic, a
recunoaşte diferenţele între oameni şi de a aprecia modul lor de gândire, fiind sensibili la motivele, intenţiile şi stările
lor. Ea implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane din familie sau din societate. Persoanele cu
inteligenţă interpersonală dominantă sunt conducători, vânzători, psihologi care înţeleg cum "funcţionează" oamenii.
Inteligenţa intrapersonală determină înţelegerea de sine, conştientizarea punctelor tari şi slabe, planificarea
eficientă, atingerea obiectivelor personale, monitorizarea în relaţiile cu alţii. Este vorba despre cunoaşterea de sine şi de
luarea de decizii pe baza acesteia.
Gardner este convins că inteligenţa existenţială este o modalitate de cunoaştere a lumii care îi caracterizează
pe filosofi, pe cei ce-şi pun întrebări despre sensul fericirii, începutul universului, etc. Probabil că şi spiritualitatea
aparţine acestui tip de inteligenţă.
Gardner susţinea că teoria inteligenţelor multiple reflectă mai adevărat datele despre comportamentul uman
inteligent şi, nu în ultimul rând, stă la baza unei reforme de substanţă a şcolii. Obiectivul acesteia ar fi substituirea
"şcolii uniforme" printr-una cu adevărat centrată pe elev. Şcoala visată de Gardner vizează:
- Dobândirea unei înţelegeri profunde în cadrul câtorva discipline-nucleu;
- Încurajarea elevilor în folosirea cunoaşterii asimilate pentru rezolvarea de probleme cu care se pot confrunta în
comunitatea mai largă;
- Încurajarea combinaţiei unice de inteligenţe a fiecărui elev.
Fiecare tip de inteligenţă poate fi folosit în calitate de conţinut al învăţării şi mijloc/mediu de comunicare al
conţinutului. În şcoala centrată pe individ, atât metodele de evaluare cât şi curriculum-ul favorizează diferite profiluri de
inteligenţe ale elevilor. În cazul evaluării se avansează procedurile şi instrumentele care se aplică diverselor inteligenţe,
cum ar fi evaluarea proiectelor în timp ce acestea sunt în progres. Avantajele utilizării metodei sunt contextualizarea
învăţării şi evaluării, conştientizarea paşilor în rezolvarea unei probleme sau în crearea produsului dar şi observarea
folosirii diferitelor medii specifice fiecărei inteligenţe.
Gardner propune reformularea curriculum-ului din perspectiva deprinderilor, cunoştinţelor şi mai ales a înţelegerii,
adaptându-1, pe cât posibil, stilurilor de învăţare şi profilurilor intelectuale ale elevilor.
Tehnicile şi materialele care pot fi folosite în predare prin valorificarea teoriei inteligenţelor multiple sunt:
1. Inteligenţa lingvistică
- lecturi
- discuţii în grupuri mici sau mari
- folosirea cărţilor
- fişe de lucru
- manuale
- brainstorming
- activităţi de scriere -jocuri de cuvinte
- prezentări făcute de elevi
- povestiri
- dezbateri
- jurnale
- citire în cor
- citire individualizată
- memorarea faptelor de limbă
- folosirea reportofoanelor, casetofoanelor
- publicaţii
2. Inteligenţa logico-matematică
- probleme de matematică rezolvate pe tablă
- întrebări socratice
- demonstraţii ştiinţifice

13
- clasificări şi categorisiri
- creare de coduri -jocuri matematice
- cuantificări şi calcule
- prezentări logico-secvenţiale ale unei teme
3. Inteligenţa spaţială
- hărţi
- grafice
- diagrame
- vizualizare
- fotografii
- video -film
- evaluări artistice
- povestiri în imagini
- pictură, colaje, arte vizuale
- simboluri grafice
- exerciţii de gândire vizuală
- folosirea organizatorilor grafici
- iluzii optice
- culori
- folosirea microscoapelor
4. Inteligenţa kinetică
- mişcare creativă
- mimă
- dramatizare
- exerciţii fizice
- lucru manual
- sculptură corporală
- folosirea limbajului corporal
- materiale palpabile
- exerciţii de relaxare fizică
- răspunsuri corporale
5. Inteligenţa muzicală
- cântat, murmurat, fluierat
- ascultarea muzicii
- folosirea instrumentelor muzicale
- analiza muzicii
- batere de ritm
- folosirea muzicii de fond
- legarea melodiilor de concepte
- crearea de noi melodii
- ascultarea imaginilor muzicale interne
- discografii
- supermemorie muzicală
6. Inteligenţa interpersonală
- cooperare în grup
- mediere de conflict
- predare reciprocă
- sesiuni de brainstorming în grup
- implicare în viaţa comunităţii
- simulări
- cluburi academice
- întâlniri şi consultări în contextul învăţării
7. Inteligenţa intrapersonală
- studiu independent
- învăţare în ritm propriu
- spaţii personale de învăţare
- perioade de reflecţie de un moment
- centre de interes
- opţiuni la tema de casă
- alegerea timpului
- instruire autoprogramată
- activităţi autoevaluative
- sesiuni de stabilire a ţelurilor proprii.

14
 Şcoala individualizată presupune şi câteva roluri noi: specialişti în evaluare, specialişti în relaţia elev-
curriculum, specialişti în relaţiile şcoală-comunitate. Ea este mai eficientă în mobilizarea resurselor individuale.

METODE INTERACTIVE DE GRUP APLICATE LA GRĂDINIŢĂ

Ed. Frusina Chiriac, Ed. Steluţa Dima, Inst. Elena Hrimiuc

Grădiniţa cu program prelungit nr. 11 Brăila

In contextul actual al înnoirii învăţământului românesc, al exploziei informaţionale, cadrele didactice din
învăţământul preşcolar, şi nu numai, sunt nevoite să apeleze la diverse modalităţi de valorizare şi dezvoltare a
potenţialului fiecărui copil în parte, condiţie a unei educaţii moderne. Una din aceste modalităţi o reprezintă metodele
interactive de grup. Deşi reprezintă o noutate şi sunt apărute relativ recent, aceste metode iau din ce în ce mai mult locul
celor tradiţionale .
Vă prezentăm câteva metode pe care le-am adaptat pentru învăţământul preşcolar, respectiv pentru copii de 5-7
ani.
Tehnica Lotus este o metodă interactivă de grup care stimulează potenţialul creativ şi inteligenţele multiple,
dezvoltă capacitatea de relaţionare, de lider de grup, de autoevaluare şi autoapreciere, îmbină munca individuală cu cea
colectivă pe baza unei teme principale realizată prin mijloace diferite.
Am folosit această metodă la activităţile de educaţie plastică: desen din imaginaţie, desen decorativ, pictură,
modelaj, colaj.
Se porneşte de la o temă centrală, cum ar fi: scenă dintr-o poveste („Fata moşului şi fata babei”), ilustrarea
unei poezii („Somnoroase păsărele”), decorarea unor obiecte(„Oul de Paşte”), pictură cu plastilină („Flori de
primăvară”), colaj („Peisaj de primăvară”).
Metoda poate fi desfăşurată pe grupuri mici şi copiii lucrează simultan astfel: un grup desenează, un grup
modelează , alt grup decorează în timp ce un alt grup realizează colajul, dar tema este aceeaşi pentru toate grupurile. De
exemplu, pentru tema „Scenă din povestea „Fata moşului şi fata babei” am împărţit colectivul de copii în patru grupe
care s-au constituit după culoarea simbolului primit. Regulile de desfăşurare a activităţii: fiecare copil a avut ca sarcină
să deseneze, să modeleze, să lipească sau să decoreze cu culoarea aleasă în funcţie de simbolul primit, dar să nu repete
acelaşi element. Pe tot parcursul activităţii au utilizat materiale de aceeaşi culoare. La sunetul clopoţelului dat de
educatoare lucrările s-au schimbat de la stânga la dreapta, iar în spaţiul rămas liber copiii au adăugat alte elemente care
corespundeau tematicii. Activitatea s- a desfăşurat pe fond muzical şi în final liderul a prezentat analiza muncii de grup.
O altă metodă pe care am utilizat-o cu succes este „Pălăriile gânditoare”. Este o tehnică interactivă de grup
de stimulare a creativităţii prin care copiii îşi exprimă liber gândirea în acord cu semnificaţia culorii pălăriei primite. De
regulă se folosesc 6 pălării, dar la grădiniţă am folosit doar 4: albastră, galbenă, verde şi roşie. Pălăria galbenă e
strălucitoare şi prezintă aspecte pozitive, pălăria albastră este sobră, rece şi prezintă aspectele negative, pălăria roşie este
empatică şi prezintă stări afective, comportamente contrastante, în timp ce pălăria verde este optimistă şi prezintă noi
situaţii posibile.
La grupa pregătitoare am utilizat această metodă pentru fixarea poveştii „Cenuşăreasa”. Am ales 4 lideri care
au purtat câte o pălărie gânditoare, iar copiii s-au grupat în jurul liderului, în funcţie de culoarea ecusonului - pălărie.
Am cerut fiecărei grupe să rezolve următoarele sarcini:
- Pălăriile galbene: „Care sunt personajele pozitive din poveste şi de ce?”
- Pălăriile albastre: „Care sunt personajele negative din poveste şi de ce?”
- Pălăriile roşii:”Ce s-ar fi întâmplat dacă personajele negative ar fi avut un comportament pozitiv?”
- Pălăriile verzi:”Conturaţi un alt final al poveştii”
Copiii au dezbătut situaţiile expuse din perspectiva culorii pălăriei gânditoare şi au găsit soluţii, răspunsuri, au
oferit sugestii, s-au consultat, au făcut comentarii şi au realizat câte un poster. La sfârşitul activităţii liderii au prezentat
posterele cu rezolvările situaţiilor date.
În preajma zilei de 1 Martie am confecţionat mărţişoare, iar în final am creat versuri cu ajutorul metodei
CVINTET.
Prin utilizarea acestei metode copiii şi-au sintetizat cunoştinţele referitoare la semnificaţia acestui simbol al
primăverii. Împărţiţi în două grupe ei şi-au exprimat gândurile, ideile, sentimentele personale prin intermediul
cuvintelor.

Iată câta cvintete realizate cu copiii grupei mari pregătitoare:

Mărţişorul Florile
Frumos, românesc Vesele, frumoase
Venind, primăvara aducând Îmbobocind, înflorind, dăruind
Ne înveseleşte, ne întinereşte Ne parfumează, ne luminează

15
 Vestitorul. Chipurile.

Fluturaşul Ghiocelul
Mic, drăgălaş, Gingaş, mititel
Zburând, bucurii aducând Răsărind, înflorind, clătinând
Ne vesteşte, ne dăruieşte Ne trezeşte, ne bucură
Primăvara. Clopoţelul.
Ca educatoare am observat că prin utilizarea acestor metode copiii învaţă să colaboreze, să interacţioneze, să
găsească soluţii împreună, să nu îşi marginalizeze colegii timizi, să accepte părerea celorlalţi şi să comunice.

,, JOCUL DIDACTIC ŞI DEZVOLTAREA

ABILITĂŢILOR DE COMUNICARE LA ELEVI ’’

Înv. Domnica Tudor, Înv. Anca Nechita

Şcoala ,,Teodor Murăşanu ,, Turda, Jud. Cluj

,,Limba română este tezaurul cel mai preţios pe care îl moştenesc copiii de la părinţi ,depozitul cel mai sacru lansat de
generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-l primesc”.
(Vasile Alecsandri )

Limba şi literatura română ca disciplină şcolară are un loc bine definit şi este recunoscut faptul că are un rol
important în întreaga activitate instructiv-educativă.
Dezvoltarea exprimării influenţează direct dezvoltarea gândirii şi ,invers,orice acţiune întreprinsă în direcţia
dezvoltării gândirii logice are consecinţe în dezvoltarea exprimării .Ştim că la venirea în şcoală bagajul lexical al
elevilor este destul de important ,dar redus la situaţia de vocabular pasiv.
De aceea se impune necesitatea de a valorifica întreg vocabularul aflat în posesia elevilor ,de a-l transforma în
vocabular activ ,apoi de a-l îmbogăţi treptat şi sistematic ,prin toate formele de activitate. Faţă de exprimarea elevilor
trebuie să impunem anumite cerinţe şi anume ,preciziunea,plasticitatea,claritatea şi coerenţa exprimării.
Este o datorie de prim ordin pentru fiecare dascăl de a dezvolta la elevi capacitatea de a exprima cu uşurinţă,de
a-i face apţi să mânuiască în mod corect acel minunat instrument al vorbirii care este limba ,pentru ca să asimileze şi să
sesizeze în cel mai înalt grad nuanţele şi posibilităţile exprimării .
Vom aminti câteva din jocurile didactice utilizate în orele de limba şi literatura română la clasele I şi a II-a.
Prin jocul ,,Schimbaţi litera ”elevii au reuşit să-şi dezvolte capacitatea de selectare alături de activizarea şi
îmbogăţirea vocabularului,expresivitatea limbajului.
Sarcina didactică a jocului : formarea de cuvinte cu sens prin schimbarea unei litere.
Material didactic - ilustraţii reprezentând diferite obiecte
Desfăşurarea jocului
Am explicat copiilor modul de desfăşurare şi cerinţele. Ei au primit foi de hârtie pe care au scris cuvântul
dat,apoi timp de 2-3 minute fiecare copil a scris cuvinte formate conform cerinţelor .
La semnalul dat elevii au încetat scrierea .Unul dintre elevi a citit cuvintele scrise , ceilalţi verificau. S-a
procedat la fel până la epuizarea cuvintelor posibile.
Au fost declaraţi câştigători acei copii care aveau pe hârtie cuvinte neşterse.
De exemplu –toc,loc,joc,foc,soc,poc,coc,doc,lac,lan,lat ,etc.
Fiecare sunet a fost surprins în exerciţii separate , ţinând cont ca ele să nu se afle la începutul , la sfârşitul şi mijlocul
cuvântului .
Jocul utilizat în aceste lecţii a fost : ”Când spunem a ?”
Sarcina jocului a fost sesizarea existenţei sunetului amintit în următoarele exemple :
“ Foaie verde şi-o lalea
Avionul are ”a ”
Ariciul mititel
Nu-l duce pe ”a” cu el”
” Cu aţa mi-am lucrat
Un şerveţel vărgat
Are însă aţa mea
Cumva şi sunetul ”a”? ”
În continuare copiii au dat exemple de cuvinte care conţin acest sunet , mai întâi la începutul cuvântului , la mijloc
şi la sfârşit . A câştigat grupa care a reuşit să spună cât mai multe cuvinte .
Jocul ” Cuvintele s-au încurcat ” a avut ca scop îmbogăţirea , precizarea şi activizarea vocabularului .
Desfăşurarea jocului : Am ales câteva proverbe cunoscute de elevi şi le-am scris pe baloane colorate . Elevii au
citit independent cuvintele , apoi au încercat să le aşeze în aşa fel încât să găsească proverbul dat .

16
 Ei au descoperit proverbele :
,,Pomul bun se cunoaşte după roade şi omul , după fapte . ”

care de Omul se
dimineaţă ajunge scoală departe

” Omul care se scoală de dimineaţă, departe ajunge”

Am dat celor trei grupe de elevi aceste fişe ,câştigând grupa care a reuşit să descifreze şi să scrie prima proverbul.
În continuarea acestui joc am scris pe tablă poezia ,,Jocul proverbelor”şi le-am spus elevilor că:
,, Proverbele toate
Sunt amestecate
Vă rog, dacă ştiţi
Să le potriviţi”.
Fiecare grupă va dezlega strofa dată :
Grupa I Grupa II Grupa III
Doar c-o uscătură Astăzi furi un ou Ulciorul la apă
E vai de picioare Capra sare masa Se vede la greu
Unde nu e cap Mâine furi un bou Prietenul bun
Pădurea nu moare Iada sare casa Nu merge mereu
Jocul didactic rezolvă prin conţinutul său o mare parte din problemele educaţiei intelectuale. El are o contribuţie
importantă în precizarea , consolidarea , sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor .
Rămâne la latitudinea fiecărui dascăl să selecteze , să adapteze , să aplice jocurile didactice la clasa în vederea
dezvoltării vorbirii elevilor .

Bibliografie
Şerdean ,Ioan,Metodica predării limbii române,Bucureşti,Ed.didactică şi pedagogică,1985
Verza Emil,Conduita verbală a şcolarilor mici,Bucureşti,Ed. Didactică şi pedagogică,1973
Nuţă Silvia, Metodica predării limbii române,Bucureşti,Ed.Aramis,2000

PROIECT DE ACTIVITATE

Înv. Domnica Tudor, Înv. Anca Nechita

Şcoala ,,Teodor Murăşanu ,, Turda, Jud. Cluj

Aria curriculară: LIMBĂ ŞI COMUNICARE

Disciplina opţională: ,,Dăinuind prin joc şi cânt”
Tema activităţii: ,,Tradiţii şi obiceiuri de primăvară ale românilor”
,,ŞEZĂTOARE RELIGIOASĂ DEDICATĂ SFINTELOR PAŞTI ”
Propunătoare: Domnica Tudor
Anca Nechita
Şcoala: ,,Teodor Murăşanu” Turda, Jud. Cluj
Scopul lecţiei: Valorificarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical însuşite, corelarea dintre
text şi melodie, exteriorizarea trăirii muzicii interpretate prin mişcări ale corpului, mimică, gestică şi dans.
Obiectivele operaţionale:
-să recite corect, expresiv,versurile premergătoare fiecărui cântec;
-să interpreteze cântecele propuse respectând corelarea dintre text şi melodie;
-să interpreteze corect rolurile personajelor din sceneta religioasă;
-să se manifeste spontan,dezinvolt în activitatea desfăşurată,
exteriorizându-şi propriile trăiri;
-să manifeste interes pentru acest gen de activităţi;
Metode utilizate povestirea,dramatizarea,demonstrarea,memorizarea,interpretarea în cor,cu solist,pe grupe;
Mijloace: costume populare,obiecte pentru decor specifice sărbătorii Paştelui ( coşuri cu ouă
vopsite,icoane,cozonaci;
Tipul lecţiei: formare de priceperi si deprinderi ;
Elevii participanţi: clasele a III –a A şi a III- a B
Locul de desfăşurare: sala de clasă

17
 Desfăşurarea activităţii

♦ Pentru început, câţiva elevi din cele două clase prezintă tema şi importanţa sărbătorilor specifice primăverii,
în special a celei dedicate Învierii Domnului, sărbătoarea Sfintelor Paşti.

♦ Urmează şezătoarea dedicată sărbătorilor de Florii şi de Paşti în care se prezintă nu numai teoretic ci şi practic
obiceiurile şi tradiţiile ardelenilor. Copiii reuşesc să transmită prin talentul şi preocuparea lor informaţii despre
aceste vechi şi mari sărbători

♦ Alţi elevi prezintă sceneta ,,Învierea Domnului”interpretând cu multă sensibilitate personajele:

Maria, Magdalina, Salomia, Îngerul, soldatul Login, Petru, arhiereul .

♦ Se continuă cu: legendele cu ouă roşii, ”Povestea pascăi”, cu obiceiuri referitoare la Vinerea Mare, Săptămâna
luminată, ”Paştele Cailor”.

♦ Doi băieţi demonstrează obiceiul cu ,,udatul fetelor” în a doua zi de Paşti, iar unul dintre ei nu numai că
interpretează cântecul religios specific acestei sărbători individual ci şi cu colegii, dar cântă cu sensibilitate o
frumoasă şi veche priceasnă.

♦ La sfârşitul şezătorii, gazda îi serveşte pe invitaţi cu cozonac şi ouă roşii.

ROLUL JOCULUI ÎN VIAŢA COPILULUI

Inst. Iţă. Magdalena

GPN Bârzeşti, Argeş

Jocul este activitatea spontană şi voluntară, care nu este obligatorie, motivaţia este intrinsecă şi nu serveşte
niciunui obiectiv, din perspectiva adultului . Din perspectiva copilului, jocul este activitatea esenţială, tot ce realizează
copilul mic are legătură cu jocul. Activitatea în care copilul se angajează cu plăcere şi bucurie nemăsurată, este jocul,
iar dacă-l privim îl vedem devotat acţiunii pe care o desfăşoară.
Jocul este realitatea proprie numai pentru copil, în care este implicat total şi din care este scos cu dificultate.
Când chemăm copilul şi este în timpul jocului, nu numai că răspunde, dar nu simte nici foamea , nici setea. Copilul se
joacă din primele clipe de viaţă, numai că acest joc diferă în funcţie de vârstă şi de dezvoltarea copilului.
Jocurile sunt clasificate în funcţie de criteriul stabilit, astfel: de socializare, de cunoaştere şi simbolizare.
Socializarea exprimă gradul în care un copilul relaţionează cu ceilalţi copii.
Din perspectiva socializării jocul este:
Jocul solitar: este specific bebeluşului şi copilului până la 30 de luni. Copilul desfăşoară activităţi cu obiecte,
jucării, singur fără a împărţi acţiunile cu copiii din jur.
Jocul paralel: în care cei doi copii se joacă unul lângă altul şi din când în când se privesc. În parc este uşor de
observat cum la groapa de nisip fiecare copil îşi umple găletuşa, preocupat numai de ce face el.
Jocul asociativ: copiii stau unii lângă alţii dar de multe ori se imită între ei, imitaţie din care rezultă uneori
conflictele.
Jocul cooperativ: când copiii îşi propun o ţintă şi îşi fixează regula de care ţin seama pentru atingerea ei.
Prima regulă este fiecare la rândul său . Aruncă mingea apoi o aruncă şi colegul; după 36 de luni acest tip de joc este
primordial în viaţa copilului .Împărţind şi aşteptând se antrenează pentru a-şi forma autocontrolul.
Din perspectiva cunoaşterii jocul este:
Jocul funcţional: când copilul asociază obiectul cu funcţia pe care o are. Ia telefonul şi îl pune la ureche etc;
în acest fel învaţă sensul lucrurilor din jur şi înţelege semnificaţia lor.
Jocul de construcţii: în care copilul suprapune cuburi, aranjează forme, execută o construcţie pe care o şi
denumeşte.
Jocul dramatic: în care unul sau mai mulţi copii se joacă ceva imaginar sau pretind că merg undeva.

18
 TARAS ŞEVCENKO, POETUL NAŢIONAL AL UCRAINIENILOR

Prof. Anca Sabo, Liceul de Artă, Baia Mare

Constituită în timpuri grele, de frământare politică şi socială, literatura trebuia să îndeplinească funcţii
multiple: să biciuiască vicii, să afirme virtuţi sau să exprime durerea poporului asuprit.
Dacă Mihai Eminescu exprimă în poezia sa spiritualitatea românească, Taras Şevcenko, poetul naţional al
ucrainenilor luptă puternic pentru libertatea socială a omului de rând, dând glas durerilor sale.
Taras Şevcenko, reprezentant notabil al romantismului literar slav si european „creatorul mitului Ucrainei”, s-a
născut la 9 martie 1814, în familia unui iobag din satul Kirilovka, gubernia Kiev. Apoi, destinul l-a dus, odată cu
moşierul căruia îi aparţinea, la Sankt Petersburg, unde poetul a fost „răscumpărat”, devenind om liber si „pictor
autorizat”. Viata marelui poet romantic ucrainean, bardul eliberării naţionale si sociale a neamului său, a fost agitată,
cunoscând exilul pe ţărmul Marii Aral şi fiindu-i sortit statutul de soldat. Întors după ani lungi acasă, poetul care a scris
Fata vrăjită, devenit imnul ucrainenilor de pretutindeni, moare în urma unui atac de cord în martie 1861.
La doar două săptămâni după moartea lui a fost oficial desfiinţată iobăgia.
Primele lui poezii au reprezentat o mare descoperire pentru contemporanii săi, deoarece acestea au dezvăluit
profunzimile simţirii ucrainene. Dublat şi de un spirit de observaţie deosebit, marele poet lasă să vibreze şi în picturile
sale strigătul disperat al cazacului.
Opera sa poetică se constituie în jurul următoarelor teme: natura, iubirea, fie ea de mamă sau de ţară,
frământările şi zbuciumul poporului.
Cobzarul, volumul apărut în 1840 a devenit cartea de suflet a fiecărui compatriot, iar portretul său a primit
statutul de icoană în fiecare casă ucraineană.
Astfel, Taras Şevcenko reprezintă pentru ucraineni trecutul, prezentul, şi viitorul lor , opera oglindindu-se
întreaga lor înţelepciune milenară.
Fiind înzestrat cu o puternică compasiune faţă de nedreptăţile sociale, Şevcenko îşi arată prietenia faţă de
vecinii lor din provinciile româneşti asuprite şi ele de ocupaţie străină. Numai prin unirea forţelor se putea trece peste
barbariile ce le îngrădea libertatea ambelor popoare: „Voi valahi, munteni/ Şi voi moldoveni,/ Turcului temut / Domnii
v-au vândut/ V-au supus amar/Hanului tătar/ Nu vă tânguiţi,/ Ci vă înfrăţiţi, Mâinile vă daţi/ Cu cazacii fraţi.”
Înălţându-se deasupra lumii contemporane prin autenticitate şi sinceritatea faptelor de viaţă şi prin ascensiunea
gândurilor şi aspiraţiilor sale, creatorul intră în conflict cu societatea, convenţiile şi prejudecăţile ei şi cu obstacolele de
clasă.
Soarta lui de poet naţional este rodul suferinţei sale ca om şi al dragostei sale pentru poporul său. Dacă viaţa a
fost crudă şi nedreaptă cu el, urmaşii lui îi vor păstra vie memoria nu numai prin recunoaşterea meritelor sale
scriitoriceşti, ci şi prin crearea unor lucruri frumoase, ce vor salva lumea de la împietrire.
Receptarea poetului în literatura română nu a întârziat să apară. Comentariile criticilor literari scot în evidenţă
destinul special pe care l-a avut şi sacrificiul făcut pentru poporul său, fiind astfel îndrăgit de oamenii simpli pe care i-a
susţinut cu mare dragoste. Astfel, Constantin Dobrogeanu-Gherea mărturisea: „Faptul că el a fost un mare patriot, face
să fie citit şi admirat de clasele avute, iar faptul că a vărsat cele mai fierbinţi lacrimi pentru poporul muncitor, pentru cei
mici şi săraci, îl face să fie iubit de aceştia din urmă.” Mihail Sadoveanu îi apreciază valoarea de model şi mentor al
poporului ucrainean: „Cât a durat regimul ţarist, opera poetică a lui Taras Şevcenko a dormitat, aşteptând o auroră a
libertăţilor şi pentru poporul ucrainean. Această auroră a celor mulţi şi obijduiţi s-a aprins în Răsărit şi arde asupra
lumii. Glasul răsună din morţi; noroadele îl ascultă şi se bucură de întoarcerea între ele a lui Taras Hrehorovici
Şevcenko, poetul pământului lor. (...) Trebuie să avem teamă de Eminescu; trebuie să vorbim cu teamă de Şevcenko!”
Cunoaşterea şi înţelegerea istoriei devenirii Ucrainei si prin opera poetului ei naţional, Taras Sevcenko, are o
însemnătate în dialogul cultural dintre ţările noastre. Timp de doi ani am avut ocazia să îmi desfăşor activitatea la Liceul
ucrainean „Taras Şevcenko” din Sighetu Marmaţiei unde am fost impresionată de pasiunea cu care elevii şi profesorii
acestei instituţii sărbătoreau ziua de 9 martie dedicată marelui poet.

Fata vrăjită

„Suspină Niprul larg, se zbate,

Iar vântul şuierând turbat
Apleacă sălciile-nalte,
Ridică valu-nvolburat.
Iar luna palidă-n vâltoare
Prin nori se-arată când şi când,
Ca barca în albastra mare,
Ba apărând, ba dispărând.
De trei ori n-au cântat cocoşii,
Nimeni în jur nu glăsuia,
Doar buha îşi chema strămoşii
Şi-arar arţarul scârţâia.”

19
 GÂNDURI

„Curge apa-n marea-albastră

Fără încetare:
Caută noroc cazacul,
Dar noroc nu are.” (Gând I)

„Vânt năvalnic, vânt năvalnic!

Mării-i ştii suflarea,
Scoală marea, cu ea cântă
Şi întreabă marea.
Ştie ea unde mi-e dragul,
Ea-i purtă norocul
Ea-ţi va spune, marea-albastră,
Unde-i este locul.”
(Gând II)

„Greu-prea greu să fii în viaţă

Orfan, fără nime’:
N-ai de cine să te-apropii, -
Să te-neci îţi vine!
Îneca-m-aş eu de tânăr,
N-aş umbla prin lume,
Îneca-m-aş, grea e viaţa,
Unde-aş sta anume.”
(Gând III)

„La ce bun sprâncene negre,

Ochi căprui-povară,
La ce buni tineri şi veseli
Anii de fecioară?
Anii tinereţii mele
Pier în vânt zadarnic”
(Gând IV)

MITUL ŞI LITERATURA

Profesor Cîrstea Ionica

Grup Şcolar Ferdinand I, Curtea de Argeş

S-a spus că poeţii au inventat miturile, dar, mai degrabă, adevărul este că mitologia dă viaţă inspiraţiei
poetice.
Istorie sacră ce relatează un eveniment din timpul fabulos al începuturilor, mitul ia naştere în cultura cu
aspect oral. El relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, în timpul fabulos al începuturilor,
povesteşte cum, mulţumită isprăvilor fiinţelor supranaturale, s-a născut o realitate.
Celebra baladă Monastirea Argeşului, publicată de Vasile Alecsandri în culegerea Poezii poporale
(1852), face referire la construirea unui monument arhitectonic real. Succesul de care s-a bucurat această poezie
tradusă în mai multe limbi se explică prin profunzimea cu care tratează o temă literară fundamentală: condiţia
creaţiei şi a creatorului.
Categoric mitul creaţiei este mai vechi şi anticipă într-un fel evenimentul concret, zidirea mănăstirii.
Originea o regăsim în mitul cosmogonic: creaţia lumii din haos, prin sacrificiu, prin moartea violentă a unei
fiinţe. Larga răspândire a acestui cântec bătrânesc, pe cale orală, s-a datorat meşterilor zidari aromâni, vestiţi în
întreg sud-estul Europei şi cunoscuţi sub numele de goge. Variantele cele mai valoroase din punct de vedere
artistic rămân cele româneşti şi sârbeşti.
Ideea pe care se bazează conţinutul mitic al baladei este că numai prin jertfirea proprie sau a cuiva
apropiat, omul poate crea ceva desăvârşit. Jertfa înseamnă moarte dar ea nu este impusă din exterior, ci este o
moarte rituală care va da viaţă creaţiei.
Personajul feminin din baladă, Ana, nu se opune jertfei şi n-o acceptă cu gesturi teatrale; ea se supune pur şi
simplu, ca într-un ritual, dorinţei lui Manole. Înainte de a sosi, este pusă la încercare de stihiile naturii. A probat
astfel, prin iniţiere, că e demnă de a participa la un rit cosmic şi numai jertfa ei va fi primită.

20
La rândul său, Manole a îndrăznit să dea viaţă unei capodopere desăvârşite, supraomeneşti. Locul meşterului nu
mai este printre oameni, ci alături de Ana, pentru a împlini sensul mitic al sacrificiului total. Se poate spune că
Manole a fost supus unei probe pe care a picat-o. A vrut să fie asemenea Creatorului şi dorinţa i-a fost
îndeplinită. Totuşi, pentru că nu s-a arătat mulţumit de ce a realizat, lăudându-se că va ridica o altă mănăstire
mult mai frumoasă, a fost aspru pedepsit.
O replică demnă de această bijuterie folclorică este piesa de teatru Meşterul Manole de Lucian Blaga.
Subiectul este preluat din balada populară, dar este tratat cu mijloacele literaturii culte. Cadrul e acelaşi:
pe Argeş în jos şi în timp mitic românesc.
Faţă de prototipul folcloric, Manole trăieşte incertitudini şi ezitări mari. Pe Mira (corespondentă cu Ana
din baladă) o zideşte sub magia unui joc naiv şi copilăresc, dar cu accente tragice. Remuşcările vor fi
insuportabile. De la prima până la ultima scenă, când se prăbuşeşte în clopotniţă (din proprie voinţă) viaţa lui se
scurge picătură cu picătură şi trece în fiinţa operei.
Prin amprenta originală a lui Blaga, mitul scapă de zona restrânsă a oralităţii şi se înscrie definitiv în
circuitul teatrului şi al literaturii, instituţii ale culturii moderne.
În Aspecte ale mitului, Mircea Eliade demonstrează că moartea violentă a creatorului naşte propriul
său mit. Dacă balada populară este povestea unei iniţieri ratate, drama lui Lucian Blaga devine povestea naşterii
unui mit, pentru că, nu întâmplător, acţiunea este plasată în timp mitic românesc. Accentul nu cade nici pe erou,
nici pe construcţia în sine, ci pe modul în care un fapt istoric reuşeşte să supravieţuiască în memoria colectivă.
(Un rol important îl are, bineînţeles şi capodopera arhitectonică de care sunt şi acum atât de mândri locuitorii
oraşului Curtea de Argeş.)
Mitul originar s-a degradat, devenind poveste, iar drama lui Blaga va constitui renaşterea unui mit.

PROFESORUL MODERN – ELEVUL POSTMODERN

Ionescu Mădălina Florentina

Profesor de limba şi literatura română la “Florin Comişel” Ploieşti

În ultimii ani s-a acordat o atenţie deosebită adjectivului postmodern, doctrinele şi practicile
postmoderne invadându-ne viaţa. Filosofia postmodernă reprezintă dezvoltare, dar implică atât aspecte pozitive,
cât şi aspecte negative. Modernismul şi postmodernismul nu pot fi temporar distinse unul de altul, întrucât pot
susţine coexistenţa lor simultană, ca doua faţade diferite ale modernităţii.
Interacţiunea dintre expert şi nonexpert, dintre profesor şi actul propriu-zis al predării este văzuta
adesea ca un dialog în care predomină mai degrabă influenţa reciprocă, decât o simplă transmitere a ideilor de la
un individ la altul. Fiecare individ în parte ar trebui să fie văzut ca centru al unui proces de învăţare şi să aibă
posibilitatea de a compara de la egal la egal puncte de vedere cu alţi indivizi sau grupuri. În şcoală, elevii ar
trebui încă de la o vârsta fragedă să fie ghidaţi să vadă felul în care ideile şi instituţiile sunt croite pentru a se
potrivi nevoilor, intereselor şi valorilor umane. De exemplu, o carte exprimă nevoi distincte, dar şi fundalul
autorului, pe când curriculum-ul şcolar reflectă valorile şi anumite aspecte ale societăţii.
Datoria profesorului este de a dezvolta o înţelegere culturală, de a susţine perceperea lumii ca
promovând valori neutre, nealterabile şi neîndoielnice. Învăţământul primar şi gimnazial reprezintă o cale spre
socializare şi de încercare de a insufla spiritul cetăţenesc. Trebuie să conlucrăm şi cu elevii şi cu părinţii într-o
manieră dialogată, să identificăm perspectivele care îmbină elemente vechi şi noi. Elevii au nevoie să descopere
valori durabile şi idealuri care să nu contravină experienţei lor de viaţă, dar care în acelaşi timp să asigure o bază
adecvată pentru existenţa lor de zi cu zi. Accentul postmodern cade pe elementul concret, cu atât mai mult cu cât
învăţarea trebuie să îmbine concretul şi generalul. Este preferabil ca profesorii şi elevii să înveţe împreună, decât
să ne aflăm în prezenţa unuia care îi spune celuilalt cum să procedeze. Este absolut necesar ca valorile şi
interesele elevilor să fie luate in calcul, astfel încât bogăţia experienţei lor de viaţă să fie valorificată şi de ceilalţi
elevi şi de profesor.
În cadrul relaţiei profesor – elev omul modern este întruchipat de profesor. Principale trăsături ale
omului modern sunt caracterul muncitor, disciplinat şi responsabil. Particularizând, mulţi dintre profesorii de
astăzi se regăsesc în această succintă caracterizare. Ne recunoaştem ca fiind acele persoane constrânse de efort,
care credem despre propria persoana că ne străduim din greu în tot ceea ce întreprindem şi că facem tot ce ne stă
în putinţă. Omul modern este dornic să îşi planifice viitorul, să îl organizeze pentru ca ulterior să simtă satisfacţia
lucrului bine realizat. El acceptă să lucreze pentru scopuri ideologice, crede în voinţa liberă şi în autonomia
personală, dar va urma opinia majorităţii, subordonându-şi interesele binelui general. De asemenea, omul
modern crede în raţiune, ştiinţă, succes şi mai presus de toate în emoţie. La această listă de calităţi
postmodernismul opune prezenţa ipocriziei, a disimulării distanţei dintre idei şi realizări, adică eşecul oricărui
proiect.

21
 Omul postmodern, elevul zilelor noastre, nu are dominante de sine şi nici identitate stabilită. Este dornic
să se implice în diverse proiecte, chiar şi superficiale, care nu i-ar aduce niciun beneficiu. Este circumspect în
raport cu regulile generale, nu acceptă judecăţi de evaluare sau ierarhizare, agreează noutatea, participarea
individuală în dauna celei durabile şi profunde, nefiind încrezător în acest tip de proiecte.
Învăţământul modern funcţionează în prezenţa unei intenţii educaţionale mai largi, a unui ideal
educaţional care reprezintă tipul de personalitate pe care comunitatea doreşte să îl formeze şi să îl multiplice în
rândul viitorilor săi cetăţeni, în timp ce un învăţământ postmodern nu se poate desfăşura sub semnul idealului, ci
împotriva lui, deşi pot apărea oricând dificultăţi mari. Elevul este receptat ca fiind un centru de interese şi de
preocupări. Dacă are loc centrarea câmpului educativ pe şcolar, şcoala dobândeşte atributele unui mediu familiar
şi sigur. Profesorul este privit ca un expert, dar acest lucru nu este acceptat în totalitate mereu. Deşi aproape
omniscient, se poate pune sub semnul întrebării metoda folosită, căci el ar trebui să îi înveţe pe elevi cum să
înveţe folosind metode tehnologice. Un avantaj al cercetării orientate spre sine este acela că prin intermediul ei
elevii sunt mult mai implicaţi în stabilirea lucrurilor pe care le învaţă şi mai ales a motivului pentru care învaţă,
încât vor fi capabili să îşi exprime propriile nevoi şi interese.
Susţin necesitatea existenţei unei relaţii şi a unei abordări democratice şi dialogate, iar în cadrul
acesteia, activităţile profesorilor să fie orientate spre crearea unor materiale educative motivaţionale pentru elevi.
Nu este suficient să creezi elevilor îndemânări şi capacităţi, iar apoi să le abandonezi, deoarece mulţi tineri au
nevoie permanent de încurajări şi de ajutor pentru a învăţa lucruri elementare şi necesare în lumea
contemporană. Ca profesori, nu avem sarcina principala de a-i impresiona pe elevi cu anumite cunoştinţe, ci de
a-i ajuta să observe că se confruntă cu acelaşi tip de probleme ca şi noi. Deoarece sarcina noastră esenţială este
de a educa, trebuie să şi relaţionăm, să socializam cat se poate de mult, iar pentru a-i încuraja pe elevi să
stabilească un dialog cu noi, este necesar să fim chiar noi înşine, profesorii, mult mai deschişi la ideea de dialog.
Trebuie să ne dezvoltăm şi să ne promovăm o imagine ca fiinţe sensibile, cunoscătoare a naturii umane şi
dispuse să interacţioneze cu alţi învăţaţi, să înveţe de la ei, să ofere şi să câştige.
Pentru ca procesul să fie eficient, perceperea informaţiilor trebuie să se facă în manieră postmodernă, adică lecţia
să se constituie prin participarea activă a elevilor. Lecţia reprezintă o necunoscută până când atenţia şi interesul
elevilor se concentrează asupra ofertei profesorului. Din acel moment, ea va deveni rezultatul implicării fiecărui
elev in parte. Profesorul este cel care organizează informaţiile eficient, urmărind de la început să stârnească
interesul elevilor, să îi încurajeze să coopereze, să răspundă la propriile întrebări, să dezvolte analogii, să
imagineze diverse ipostaze şi să tragă concluzii. Lecţia va fi cu atât mai interesantă cu cât profesorul va propune
teme care vin în contradicţie cu ideile elevilor.
O clasă postmodernă presupune oportunităţi pentru interacţiuni sociale, investigaţii independente, studiu şi
exprimarea creativităţii. Clasa va crea astfel cunoaşterea şi nu va fi supusă cunoaşterii tradiţionale. Trebuie ţinut
cont şi de comunicarea non-verbală pe care ei o stabilesc cu noi. Ţinuta lor, look-ul promovat, accesoriile uneori
chiar dureroase de tip piercing sau tatuaje ne sugerează multe despre caracterul uneori rebel al tinerei generaţii.
Cei trecuţi deja de perioada teribilă a adolescenţei nu sunt mereu capabili să îi înţeleagă şi manifestă repulsie faţă
de acest adevăr al vieţii lor, dând astfel naştere unor controverse şi eternului conflict dintre generaţii. Elemente
de acest gen trebuie asimilate, acceptate, supuse discuţiei pentru o înţelegere corectă a fenomenului şi pentru a se
renunţa la acea optică asupra copilului postmodern, conform căreia el ar fi un monstru care trebuie modelat şi
educat.
Autoritatea profesorului se diminuează în raport cu cea a elevului şi de aceea astăzi, trăind într-o societate
postmodernă, fiind înconjuraţi de personalităţi postmoderne mai mult sau mai puţin conturate, încercând să
promovăm valori moderne, este necesară o modificare a viziunii asupra lumii şi asupra valorilor ei autentice
Astfel, prin aceasta profesie, elevii trebuie în acelaşi timp să fie intimidaţi şi impresionaţi de oferta educaţională
a profesorului pentru a fi dispuşi să colaboreze. Greşelile nu trebuie sancţionate imediat, căci fac parte din viaţa
noastră şi este nevoie de ele pentru a obţine răspunsuri bune. Greşelile pot constitui un punct de plecare pentru o
proxima lecţie, deci pe baza lor se pot construi strategii care îi vor conduce pe elevi la descoperire. Cele două
categorii trebuie să conştientizeze şi posibilitatea că toţi suntem supuşi greşelii, întrucât nimeni nu se află în
posesia adevărului absolut. Cât trăim, învăţăm din greşelile proprii, dar şi din greşelile altora, extinzând astfel
orizontul cunoaşterii.
Ne aflăm permanent într-un proces supus schimbării. Trebuie să ne adaptăm permanent acestor modificări, să
fim capabili să distingem elementele bune de cele rele, să le putem selecta conform aptitudinilor şi intereselor
noastre. Ca fiinţe mature şi mai ales ca profesori avem sarcina să le insuflăm elevilor noştri dragostea de frumos,
de nou şi mai ales de bine, pentru că procesul adaptării lor la cerinţele noastre, ale societăţii umane în care
trebuie să se integreze, să se deruleze cât mai eficient.

22
 PROIECT DE ACTIVITATE

Aria curriculară: LIMBĂ ŞI COMUNICARE

Disciplina opţională:,, Dăinuind prin joc şi cânt”
Tema activităţii: ,,Tradiţii şi obiceiuri de primăvară ale românilor”
“ŞEZĂTOARE RELIGIOASĂ DEDICATĂ SFINTELOR PAŞTI”
Propunătoare: Domnica Tudor; Anca Nechita
Şcoala: ,,Teodor Murăşanu” Turda, Jud. Cluj
Scopul lecţiei: Valorificarea în practica muzicală a elementelor de limbaj muzical însuşite,corelarea dintre text
şi melodie, exteriorizarea trăirii muzicii interpretate prin mişcări ale corpului, mimică, gestică şi dans.
Obiectivele operaţionale:
-să recite corect, expresiv, versurile premergătoare fiecărui cântec;
-să interpreteze cântecele propuse respectând corelarea dintre text şi melodie;
-să interpreteze corect rolurile personajelor din sceneta religioasă;
-să se manifeste spontan, dezinvolt în activitatea desfăşurată,
exteriorizându-şi propriile trăiri;
-să manifeste interes pentru acest gen de activităţi;
Metode utilizate povestirea, dramatizarea, demonstrarea, memorizarea, interpretarea în cor, cu solist, pe grupe;
Mijloace: costume populare, obiecte pentru decor specifice sărbătorii Paştelui (coşuri cu ouă vopsite, icoane,
cozonaci;
Tipul lecţiei: formare de priceperi si deprinderi;
Elevii participanţi: clasele a III –a A şi a III- a B
Locul de desfăşurare: sala de clasă
Desfăşurarea activităţii
Pentru început, câţiva elevi din cele două clase prezintă tema şi importanţa sărbătorilor specifice primăverii, în
special a celei dedicate Învierii Domnului, sărbătoarea Sfintelor Paşti.
Urmează şezătoarea dedicată sărbătorilor de Florii şi de Paşti în care se prezintă nu numai teoretic ci şi practic
obiceiurile şi tradiţiile ardelenilor. Copiii reuşesc să transmită prin talentul şi preocuparea lor informaţii despre
aceste vechi şi mari sărbători
Alţi elevi prezintă sceneta ,,Învierea Domnului” interpretând cu multă sensibilitate personajele:
Maria, Magdalina, Salomia, Îngeru , soldatul Login, Petru, arhiereul.
Se continuă cu: legendele cu ouă roşii, ”Povestea pascăi”, cu obiceiuri referitoare la Vinerea Mare, Săptămâna
luminată, ”Paştele Cailor”.
Doi băieţi demonstrează obiceiul cu ,,udatul fetelor” în a doua zi de Paşti, iar unul dintre ei nu numai că
interpretează cântecul religios specific acestei sărbători individual ci şi cu colegii, dar cântă cu sensibilitate o
frumoasă şi veche priceasnă.
La sfârşitul şezătorii, gazda îi serveşte pe invitaţi cu cozonac şi ouă roşii.

CUNOAŞTEREA UNIVERSULUI FAMILIAL AL ELEVILOR

Inst. Cristina Badea

Grupul Şcolar „Simion Stolnicu” Comarnic - Prahova

Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, comunitatea locală, întreaga societate, iar
colaborarea între ele este absolut necesară. Învăţătorul este cel care facilitează munca în parteneriatul cu părinţii
sporindu-i eficienţa. El trebuie să cunoască ce relaţii există în sânul familiei şi mai precis să-i cunoască bine pe
părinţi pentru a putea să ferească elevul de influenţa nefastă a unor părinţi. Această misiune nu este uşor de
îndeplinit pentru că există diferite tipuri de părinţi: indulgent, autoritar, indiferent, protector şi democratic.
Pentru a cunoaşte mai bine părinţii elevilor mei, la fiecare generaţie, în cadrul activităţilor cu părinţii am
prezentat caracteristicile şi modul de manifestare a fiecărui stil, dar mai ales avantajele şi dezavantajele pe care
le prezintă fiecare. Astfel:
• Stilul indulgent

23
 Acest tip de părinte îi permite copilului să se manifeste cum vrea el, fără a-i impune prea multe restricţii. Se
consultă cu el când ia o decizie, îi dă libertate de exprimare, manifestă interes faţă de tot ce face copilul, iar
cazurile în care îl pedepseşte sunt foarte rare. Această atitudine îi permite copilului să aibă o personalitate
distinctă, marcantă, originală, îi dezvoltă capacitatea de a lua decizii şi îi dezvoltă creativitatea.
Pe de altă parte, copilului crescut într-o manieră indulgentă, îi va fi greu să înţeleagă rolul limitelor, al
regulilor şi să ţină cont de ele atunci când situaţia o va cere; de aceea pentru foarte mulţi adulţi, el este un copil
obraznic sau chiar un ,,copil problemă”.
• Stilul autoritar
Părintele care adoptă stilul autoritar se caracterizează prin faptul că îi cere copilului să respecte cu stricteţe,
fără să comenteze, regulile impuse şi la cea mai mică greşeală este pedepsit. Intenţia copilului de a-şi manifesta
independenţa este interpretată ca pe o formă de răzvrătire, fapt ce reprezintă o sursă importantă a conflictelor
părinte - copil. Stilul autoritar al părintelui îl învaţă pe copil să devină ordonat, disciplinat, respectuos, îi dezvoltă
simţul critic, îl învaţă să devină perfecţionist.
Din păcate adoptarea acestui stil parental atrage după sine numeroase dezavantaje. Copilul crescut în acest
mod va învăţa foarte greu să devină maleabil, sensibil la dorinţele altora. El va fi neiertător cu cei care greşesc.
De asemenea, acest copil va întâmpina dificultăţi în realizarea unei comunicări eficiente, va fi lipsit de iniţiativă,
de curaj şi veşnic nemulţumit, deoarece se teme în permanenţă că ar putea greşi.
• Stilul indiferent
Un părinte indiferent neglijează copilul, nu este preocupat de realizările lui şi nici nu manifestă trăiri
emoţionale pozitive pentru el. Copilul al cărui părinte se manifestă indiferent, învaţă că părerea lui nu contează
prea mult, se simte lipsit de importanţă şi uneori absolvit de orice responsabilitate. El va deveni timorat şi va
avea un complex de
inferioritate. Acest tip de copil se va baza doar pe experienţa lui, va fi mai rezistent la greutăţile vieţii.
Din cauza lipsei de afecţiune, copilul va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic. Unii îl vor considera un
copil „fără suflet”, „de gheaţă”.
• Stilul protector
Aparent acest tip de părinte pare a fi un model. El este extrem de atent la nevoile copilului şi se dedică cu
toată fiinţa lui meseriei de părinte. Îi oferă copilului în permanenţă securitate, sprijin şi protecţie. Are grijă să-şi
înveţe copilul să fie precaut şi rezervat faţă de tot ce vine din afara familiei. Din păcate, uneori protecţia acordată
copilului este exagerată, părinţii devin veşnic îngrijoraţi, văd pericole la fiecare colţ de stradă. Atunci când apare
o problemă se grăbesc să caute vinovaţi, intră în panică, se ,,consumă”.
Dezavantajele pe care le atrage acest stil parental sunt numeroase. Când este mic, copilul are stări de frică
nejustificate. O dată cu trecerea timpului, copilul se va simţi „sufocat” şi va manifesta tendinţa de a se îndepărta
de părinţi. El găseşte că este dificil să comunice direct cu părintele despre anumite probleme personale, de temă
că acesta nu-l va înţelege şi se va îngrijora. În acest fel, copilul va învăţa să ascundă informaţia, va avea o viaţă
secretă, personală, nebănuită de părinte.
• Stilul democratic
Părintele care se comportă democratic are în vedere întotdeauna ca drepturile copilului să fie respectate, fără
a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate consecvent şi urmate de toţi membrii familiei. Prin urmare,
părintele care îmbrăţişează stilul democratic este suficient de indulgent, flexibil şi deschis spre nou pentru a
accepta tot ce ar putea ameliora viaţa copilului şi a familiei, însă este în acelaşi timp suficient de autoritar pentru
a impune o disciplină riguroasă, a-l învăţa pe copil să înveţe reguli şi să îndeplinească sarcinile care i se dau.
Părintele este şi destul de protector pentru a-i oferi copilului securitatea şi sprijinul de care are nevoie. El este de
asemenea şi suficient de înţelegător şi încrezător în capacitatea copilului de a lua unele decizii personale, îl
încurajează să fie independent, îi respectă opiniile, interesele şi personalitatea. Manifestă căldură faţă de copil, îl
apreciază.
Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul îşi va dezvolta un echilibru emoţional care va sta la baza
dezvoltării armonioase a personalităţii sale, va putea comunica eficient cu cei din jur, va manifesta creativitate,
iniţiativă, autonomie personală. Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic, îl va învăţa pe copil să îi
respecte pe alţii, să ia în considerare opinia celorlalţi, să accepte observaţii, având totodată curajul să-şi exprime
punctul de vedere.
Cu toate că în aparenţă stilul democratic are multe avantaje, este bine de menţionat faptul că un copil crescut
în acest mod se va adapta cu greu unui stil autoritar pe care îl poate întâlni la şcoală, în grupul de prieteni, la
locul de muncă. El ar putea fi considerat bleg pentru că nu execută prompt sarcinile care i se dau sau dimpotrivă,
impertinent pentru că ,,discută’’ ordinile.
În cadrul dezbaterilor ce au urmat acestei prezentări am observat că unii părinţi consideră anumite valori ca
fiind calităţi (independenţă şi exprimare liberă), în timp ce alţii le consideră defecte (răzvrătire, comentarea
ordinelor). Fiecare părinte şi-a făcut o analiză asupra stilului parental pe care îi manifestă faţă de copil. Astfel au
putut să-şi dea seama de avantajele şi dezavantajele pe care le are copilul. De asemenea am constatat că un
părinte poate avea mai multe stiluri parentale, în funcţie de diferiţi factori. Într-o familie fiecare părinte poate
avea stilul său propriu, care uneori se completează cu cel al partenerului, iar alteori se dovedeşte a fi

24
incompatibil, ajungând să dezorienteze copilul şi să-i creeze un climat afectiv nefavorabil dezvoltării
armonioase.
Desigur că nu putem cunoaşte pe deplin toţi părinţii elevilor doar în cadrul şedinţelor cu părinţii. Trebuie să
existe întâlniri cu aceştia în cadrul vizitelor la domiciliul sau al vizitelor părinţilor la şcoală.
Între familie şi învăţător trebuie să existe o permanentă colaborare bazată pe încredere, respect, stimă,
cointeresare în obţinerea eficienţei maxime în educaţia copilului.

FLORILE GÂNDULUI

Prof. Nella Dinu- Şcoala cu clasele I-VIII Oreavu, jud Buzău

Înv Ioana Jurubiţă- Şcoala cu clasele I-VIII Oreavu, jud Buzău

Nu de mult,am citit un articol, în care se arăta că un fotograf german, de câte ori făcea fotografii,spunea
clienţilor săi „Gândiţi frumos!” în loc de „Zâmbiţi!”, aşa cum suntem obişnuiţi. Acest îndemn spre gândirea
pozitivă, constructivă se materializează în zâmbete, fotograful obţinând efectul dorit.
Tot astfel trebuie să procedăm şi noi,dascălii,cu elevii noştri. Înzestraţi cu mult har,răbdare şi talent
pedagogic, noi le înlesnim intrarea zilnică, pe nesimţite , în templu spiritului, pe fereastra deschisă spre tainele
lumii, şi, descifrând împreună mistere şi semne magice, ieşim de acolo, întotdeauna, mai bogaţi sufleteşte şi
spiritual, încântaţi de aventura cunoaşterii noastre şi de rezultatul ei
Menirea noastră nu este doar de a ne aventura împreună în jungla necunoaşterii, dar şi aceea de a-i
determina pe elevi să gândească pozitiv, de a le cultiva valorile etice fundamentale—frumosul, binele şi
adevărul. Urmărind dezvoltarea a acestor aptitudini în educaţia morală a elevilor, am organizat în şcoală
concursul „Cel mai frumos mărţişor”, un proiect cu un impact deosebit asupra elevilor, atât prin latura creativă,
cât şi prin descoperirea latentelor valenţe estetice.
Ideea ne-a venit în urma unor excursii în pădure, organizată la sfârşitul toamnei,când elevii au adunat
frunze de diverse forme, într-o gamă coloristică extrem de variată,de la galben-verzui la roşu.
Impresionaţi de frumuseţea pădurii, de spectacolul magic al frunzelor aventuriere, de generozitatea
naturii pentru tabloul oferit prin care ne mângâia sufletul şi ne răsfăţa privirea, elevii cu înclinaţie spre creaţie au
realizat excepţionale compuneri narativ-descriptive, care au fost citite şi apreciate în cadrul cercului „Steluţe...
literare”.Frunzele le-au oferit însă, colegilor de la ciclul primar,cu promisiunea că vor aduna, tot pentru ei, şi
ultimele flori ale toamnei pentru a demara în cele mai bune condiţii proiectul lor.
Mânuţe mici, unele extrem de abile, au realizat adevărate lucrări de artă în miniatură, ce emanau căldură
frumuseţe si bucurie, deşi erau confecţionate din aceste materiale de o răceală frustantă: frunze uscate, flori
presate, pene de la diverse păsări, toate lipsite de viaţă şi de emoţie.
Au reuşit, însă, să transmită emoţie mărţişoarele copiilor,pentru că în imaginaţia lor fără limite, dublată
de excepţionale abilităţi estetico-practice, orice combinaţie de materiale utilizate a fost posibilă, prinzând viaţă
şi devenind ulterior, purtătoare de semnificaţii. Mesajul ascuns, tainic şi misterios al fiecărei a fost descifrat tot
de copii, care în cuvinte puţine şi de o simplitate dezarmantă, au reuşit să exprime... florile gândului.

COPIII, BENEFICIARII PRINCIPALI AI PROIECTELOR

Inst. Ioana Oprea

Şcoala Gimn. “I.Creangă” Galaţi

“Viitorul aparţine celor ce cred înfrumuseţa propriilor visuri!”

Visul nostru, al dascălilor, este ca interesele copilului să primeze în măsura în care îl priveşte. Educaţia nu
învaţă, ci zideşte, construieşte, creşte, formează un elev informat, responsabil, pregătit pentru viaţă.
Am ales ca temă a proiectului “Drepturile şi responsabilităţile copilului”, deoarece acestea trebuie
însuşite, în primul rând, de beneficiarii lor: copiii.
Toate acestea le-am împletit în culorile prieteniei şi am obţinut un buchet multicolor format din patruzeci
şi nouă de şcoli din şapte judeţe: Galaţi, Ilfov, Iaşi, Vâlcea, Maramureş, Buzău, Argeş. Cele peste o sută de cadre
didactice şi-au unit eforturile în implicarea activă a copiilor pentru a-şi cunoaşte drepturile şi a-şi asuma
responsabilităţile corelative. De asemenea, trebuie să determinăm toţi factorii antrenaţi în educaţie, să accepte că,
indiferent de vârstă, copilul este un subiect social activ în universul său, al familiei, al comunităţii, pentru a fi
protejaţi de abuzuri de orice fel. Acţiunile noastre vor conduce la responsabilizarea copiilor, la formarea şi
manifestarea unor atitudini favorabile luării deciziilor şi exprimării opiniei personale. Fiecare elev participant la
proiect va avea posibilitatea sa dovedească gradul de însuşire a noţiunilor exersate în cadrul activităţilor
proiectului prin rezolvarea testului cuprins în revista-concurs “Curcubeul copilăriei”.
Cu bucurie, afirm că materialele primite, pentru prima evaluare a proiectului, reflectă măiestia, dăruirea
şi profesionalismul omului de la catedră care picură suflet în tot ceea ce face pentru bijuteriile sale cele mai

25
dragi, elevii. Aspecte din aceste activităţi vor fi prinse între filele cărţii “Glasuri de copii”. Această publicaţie se
doreşte să fie corolarul muncii celor peste 3000 de elevi, coordonaţi de dascălii lor. Totodată, dorim să fie
manualul de bune practici, îndrumătorul care să promoveze idealul nostru de a “construi” oameni pregătiţi, care
să cunoască, să lupte pentru a-şi câştiga drepturile şi a învăţa să le respecte pe ale celorlalţi.
Mulţumesc pe această cale tuturor persoanelor implicate în proiect, care au muncit cu dăruire fără a
urmări alt scop decât binele copilului. Ca o încununare a acestei munci, a venit girul acordat de inspectoratul
şcolar al fiecărui judeţ, amplificat de recunoaşterea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

ÎNVĂŢAREA LIMBII ŞI TELEVIZORUL

Înv. Bunghez Alina, Gr. Şc. „Simion Stolnicu”-Comarnic

Copiii care se uită cel mai mult la televizor vorbesc cel mai prost,n întâmpină cele mai mari probleme în
comunicare. Slăbirea capacităţii de a asculta şi de a urmări un material prezentat oral, abilitatea scăzută în
reflectarea într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, tendinţa de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau
în locul acestora, scăderea cunoştinţelor de vocabular şi proliferarea ticurilor verbale sunt doar câteva din
problemele cu care se confruntă noua generaţie în ceea ce priveşte stăpânirea şi întrebuinţarea limbii în procesul
de comunicare.
Fenomenul devine mai vizibil abia după clasa a III-a sau a IV-a, când devin necesare abilităţi lingvistice
de un nivel superior care, datorită timpului îndelungat petrecut în faţa televizorului în primii ani de viaţă, nu s-au
dezvoltat.
Se pare că în măsura în care copiii se uită la televizor excesiv de mult încă din primii ani de viaţă,
mai târziu, vor întâmpina dificultăţii mari în comunicare.
„Limbajul bine dezvoltat, ca şi sinapsele pe care le generează, este dobândit numai prin implicarea
interactivă. Copiii au nevoie să vorbească şi să asculte. Ei au nevoie să se joace cu cuvintele şi să raţionalizeze
cu ajutorul lor. Ei trebuie să discute despre problemele pe care le ridică învăţatul, planificarea şi organizarea
comportamentului. Trebuie să fie receptivi la noile cuvinte şi poveşti, pentru a construi o bază personală a
înţelesului semantic. Ei au nevoie de călăuzirea personală a adulţilor care să le ofere exemple potrivite de
gramatică, pentru că ordinea cuvintelor şi sintaxa este mijlocul prin care copiii vor învăţa să analizeze idei,să
raţionalizeze în legătură cu relaţiile abstracte etc.” (HEALY,1990)
Experienţa TV nu este una interactivă, ci , dimpotrivă, ea pasivizează complet puterile mentale ele
omului. Nu este o experienţă vie, aplicată la situaţii specifice, particulare ale vieţii. Copilul nu este provocat să-şi
pună întrebări, să se implice într-o conversaţie. Comunicarea cu televizorul este una monologică şi impersonală.
Numai televiziunea vorbeşte, însă nu nouă sau copilului, ci unei mase de oameni, tuturor şi nimănui în special.
Cei mici au însă nevoie de o adresare personală, de dialog. În faţa televizorului, copii nu îşi pun întrebări, nu
caută soluţii, nu vorbesc şi, cu adevărat, nici nu ascultă. Ei sunt doar absorbiţi în interiorul fluxului de imagini şi
sunete fascinante ce ies din cutia TV.
Părinţii sunt cei mai buni pedagogi în învăţarea limbii,deoarece ei sunt capabili să sesizeze sau să
intuiască tot ce se întâmplă în mintea copilului—cu ce viteză şi ce anume poate el să priceapă-- pentru a-şi putea
adapta dialogul nivelului lui de înţelegere. Televiziunea însă, folosind un ritm mult prea rapid sau un nivel de
limbaj diferit de cel la care se află copilul, îl va obişnui pe acesta să nu mai facă efortul de a pătrunde înţelesul
cuvintelor care îi sunt adresate.
Ultimele cercetări arată că, pentru dezvoltarea gândirii abstracte, copii trebuie să exerseze în folosirea
cuvintelor neînsoţite de imagini. Imaginile limitează imaginaţia şi intuiţia doar la nivelul semnificaţiei lor ,
determinate de suprafaţa sau forma lor concretă. Ele nu deschid, nu provoacă,nu eliberează gândirea precum o
fac cuvintele.
Dr. Gordin Well observă că acei copii care au petrecut mai mult timp în perioada preşcolară ascultând
poveşti, vor fi mai buni la şcoală mai târziu, şi asta pentru că poveştile nu sunt legate de imagini deja existente şi
stimulează astfel gândirea şi imaginaţia. Televiziunea, în această perspectivă , arată Rice şi Haight, frânează
dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei,a abilităţilor şi strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionării, imaginile
sunt punctul axial al comunicării, şi nu cuvântul.
În raport cu receptarea cuvintelor , separat de imagini, ca mijloc optim de dezvoltare a gândirii,
vizionarea TV se află într-un punct diametral opus. Uitându-ne la televizor, nu numai că nu auzi cuvintele
neînsoţite de imagini, ci, mai mult, imaginile devin punctul axial al comunicării. Televiziunea nu dezvoltă, după
cum arată Rice şi Haight, abilităţile si strategiile verbale, ci mai curând le reprimă. Din această cauză televizorul
nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces.

Bibliografie: „Efectele micului ecran asupra minţii copilului” Ed. Prodromos

26
 PROIECT DE PARTENERIAT -
“DIN TRADIŢIILE ŞI OBICEIURILE NEAMULUI ROMÂNESC”

Înv. Lăzărică Ramona- Mirela

Şcoala cu Clasele I-VIII Lespezi – Gîrleni, Bacău

În triada „şcoală – familie – comunitate”, şcoala trebuie să-şi asume un rol hotărâtor în derularea unor
proiecte de parteneriat care să vină în ajutorul elevilor şi în interesul acestora. Prin intermediul parteneriatelor
educaţionale se îmbogăţeşte şi se lărgeşte aria preocupărilor elevilor, oferindu-le posibilitatea de a beneficia de o
mai completă şi competentă informare în domeniile care îi interesează.
Multe din obiceiurile şi tradiţiile noastre româneşti au rămas fără conţinut şi, cel mai adesea, din ce în
ce mai puţini îşi amintesc semnificaţiile tradiţiilor noastre. Pornind de la acest fapt, Şcoala SAM Cosmeşti –
Galaţi, prin iniţiativa doamnei învăţătoare Golea Florentina, a iniţiat un Proiect de parteneriat intitulat “Din
tradiţiile şi obiceiurile neamului românesc”. La acest proiect de parteneriat ne-am alăturat şi noi, elevii clasei a
II-a A, de la Şcoala cu Clasele I-VIII Lespezi-Gîrleni.
Prin activităţile pe care le-am propus să le realizăm, elevii implicaţi vor cunoaşte specificul nostru
românesc, tradiţiile şi obiceiurile noastre, în vederea păstrării şi preţuirii lor aşa cum le-am moştenit de la
strămoşi, de-a lungul timpului.

Scopul proiectului de parteneriat: socializarea şi stabilirea unor relaţii de prietenie şi colegialitate între
elevii din diferite zone şi medii culturale (rural, urban); formarea şi dezvoltarea la elevi a unor componente
educaţionale, morale şi de caracter (dragostea faţă de patrie, dragostea faţă de valorile spirituale ale neamului),
dorinţa de a cunoaşte specificul nostru, fiinţa noastră naţională, românească prin înţelegerea implicării elevilor în
cunoaşterea, păstrarea şi transmiterea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti .

Obiectivele proiectului de parteneriat: cunoaşterea tradiţiilor, a obiceiurilor locale şi ale altor

localităţi din diferite zone ale ţării prin excursii, vizite, mese rotunde, mini – festival; vizitarea principalelor
locuri de păstrare a tradiţiilor şi obiceiurilor (case memoriale, muzee, teatre); conştientizarea importanţei
păstrării obiceiurilor şi tradiţiilor; adoptarea unor atitudini pozitive faţă de obiceiurile străbune; culegerea şi
prezentarea unor tradiţii şi obiceiuri din zonele natale; socializarea şi stabilirea unor relaţii de prietenie şi
colaborare între elevii din diferite localităţi ale ţării noastre.
În cadrul acestui proiect de parteneriat se vor realiza albume fotografice cu activităţile desfăşurate pe
parcursul proiectului; revista proiectului ,,Asta-i la hora românească”; Festivalul tradiţiilor; Colţul etnografic
(expoziţie cu produse realizate si colecţionate de copii).
În luna decembrie al anului 2007, noi, elevii clasei a II-a A de la Şcoala cu Clasele I-VIII Lespezi-
Gîrleni, Bacău, am lansat acest Proiect de parteneriat. După ce ne-am amintit cu ajutorul prezentării Power
Point, tradiţiile şi obiceiurile sărbătorilor de iarnă: Moş Nicolae, Colindele, Moş Crăciun, Capra, Uratul, Ursul,
Sorcova, Semănatul, am “închinat” acestora un spectacol.
Colindele s-au păstrat din generaţie în generaţie ca ceva scump fiinţei neamului românesc, răsunând an
de an în preajma sfintei sărbători a Naşterii Domnului. La fel au răsunat şi la noi în clasă, făcând spectatorii să-şi
„unească” glasurile cu cu cele ale elevilor. Am vestit tuturor celor prezenţi marea taină petrecută în ieslea din
Betleem.
Aplauzele spectatorilor ne-au demonstrat că ştim să ne păstrăm tradiţiile şi obiceiurile.

„Dragobetele – sărbătoarea tinereţii şi a iubirii la români” a fost cea de-a doua activitate desfăşurată
în cadrul acestui proiect de parteneriat. Fiu al Babei Dochia, „Dragobetele” era sărbătorit pe 24 februarie.
Sărbătoarea de Dragobete este echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin,
sărbătoare a iubirii.
Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat
chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al
animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete,
iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi. În ziua de 24 februarie satele româneşti
răsună de veselia tinerilor. Cine participă la această sărbătoare va fi ferit de bolile anului, şi mai ales de febră.
Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlnesc
în faţa bisericii şi pleacă să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară.
Acestea au fost unele din informaţiile pe care le-au primit elevii clasei pe care o conduc. Aceştia au mai
putut urmări în cadrul acestei activităţi, alături de părinţi, o prezentare Power Point a legendei Dragobetelui,
precum şi a modului în care este sărbătorit Dragobetele în alte zone ale ţării noastre
Îmbrăcaţi în costume populare, elevii au fost încântaţi să sărbătorească şi ei Dragobetele, printr-un
„mănunchi” de cântece şi dansuri populare, în jurul expoziţiei organizate cu prilejul acestei sărbători populare.

27
 Vom continua cu mult drag şi celelalte activităţi din proiect, iar informaţiile primite despre tradiţiile şi
obiceiurile românilor, le vom împărtăşi şi altora, pentru a păstra necontenit şi viu spiritul românesc.

TRIADA “ŞCOALĂ – FAMILIE – COMUNITATE”

Înv. Merluşcă Simona

Şcoala cu Clasele I-VIII Lespezi – Gîrleni, Bacău

“Şcoala nu poate nici să ofere totul, nici să ceară totul de la elevi. Şcoala, ca loc ideal, ar trebui să fie în
zilele noastre acel spaţiu în care copiii se socializează în acord cu standardele de convieţuire într-o societate
democratică, învăţând în mod plăcut lucrurile serioase şi profunde, care îi ajută să se cunoască mai bine, să
înţeleagă lumea în care trăiesc.” (Dakamara Georgescu)
În contextul societăţii actuale este necesară disponibilitatea reciprocă a tuturor “actorilor” educaţiei:
şcoală, familie, comunitate pentru ca elevii noştri să-şi aleagă drumul corect în viaţă.
Şcoala este considerată unul din factorii responsabili ai reuşitei şcolare a elevilor. Cadrul didactic este
cel care, prin practicarea unor metode pedagogice active şi individualizate trezeşte şi menţine curiozitatea
elevului şi atitudinea pozitivǎ a acestuia faţǎ de învǎţare. Şcoala îi asigură copilului pregătirea pentru activitatea
profesională, dar, conduita generală poartă amprenta climatului familial. Rostul familiei în formarea copilului
pentru viaţă este hotărâtor.
Cadrele didactice şi părinţii nu trebuie să acţioneze ca nişte complici, pentru a-l “strivi” pe elev.
Colaborarea părinţilor alături de cadrele didactice, în procesul formării copilului în toate planurile personalităţii
sale, presupune cunoaşterea reciprocă şi punerea de acord în orice demers pedagogic.
Nu putem vorbi de şcoală fără familie, dar nici de familie fără şcoală. Actul pedagogic, fie în şcoală, fie
în familie, evoluează pe cadranul dragoste – exigenţă, iubire – respect, autoritate – încredere. Aşa cum procesul
de învăţământ are obiective precise în educarea elevilor, aşa şi familia ar trebui să ţină seama de obiectivele
educaţionale realizabile în cadrul ei.
În „Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar”, Elvira Creţu prezintă obiective educaţionale
realizabile în familie. Dintre acestea amintim:
- asigurarea dezvoltării fizice şi psihice normale, prin măsuri preventive de ocrotire a sănătăţii copilului;
- formarea capacităţii de a comunica, prin asimilarea progresivă a structurilor lingvistice specifice limbii
materne;
- cultivarea interesului pentru şcoală, stimulându-i curiozitatea de a afla, de a şti, punându-l în contact cu
preşcolari, cu reviste şi cărţi colorate şi alte materiale stimulative;
- asigurarea de către părinţi a rolului de colaborator activ al grădiniţei / şcolii;
- cunoaşterea cerinţelor specifice grădiniţei / şcolii;
- crearea condiţiilor necesare activităţii de învăţare continuă;
- controlul îndeplinirii sarcinilor şcolare;
- controlul respectării programului zilnic;
- crearea condiţiilor necesare extinderii capacităţii de cunoaştere, prin mijloace adiacente: cărţi, reviste,
expoziţii, teatru, radio, calculator, excursii;
- crearea condiţiilor necesare dezvoltării aptitudinilor muzicale, plastice, teatrale, sportive;
- consolidarea deprinderilor moral - civice, a conduitei civilizate, în relaţiile cu ambianţa extinsă
progresiv.
Şcoala vine în ajutorul nu numai a elevilor, ci şi a părinţilor prin realizarea unor Programe de activităţi
cu părinţii.
Ca puncte de reper în realizarea unor astfel de programe amintim:
- părinţii să cunoască specificul activităţii şcolii, obiectele de studiu, orarul, tipul de manuale şi rechizite,
precum şi alte materiale necesare copilului;
- părinţii să cunoască în mod curent progresul copilului;
- să cunoască schimbările survenite în evoluţia copilului înregistrate sistematic de către cadrul didactic;
- să li se creeze condiţiile optime pentru a-şi cunoaşte cadrele didactice care vor contribui la educarea
copilului, dar şi aceştia pe părinţi;
- părinţii să se cunoască între ei, să acţioneze în spirit de echipă pe „frontul educaţional”.

Programele de activităţi cu părinţii pot fi realizate cu ajutorul acestora, chiar de la prima şedinţă
cu părinţii. Învăţătorul / dirigintele le poate prezenta acestora un argument al acestui program, scopul şi
obiectivele, iar activităţile pot fi stabilite de comun acord. Cu ajutorul unui astfel de program relaţia dintre şcoală
şi familie va fi mult mai strânsă şi mult mai în avantajul elevului.
“Programul de activităţi cu părinţii” are ca obiective cunoaşterea structurii familiei, a tipurilor de
părinţi, a comportamentului părinţilor fată de elevi, a condiţiilor familiale de viaţă ale elevilor din clasă, al

28
climatului educativ din familie; realizarea unei strânse colaborări între şcoală şi familie pentru educarea
copilului, pentru obţinerea unor progrese în domeniul comportamentului, al deprinderilor şi priceperilor de
muncă precum şi implicarea în mod direct a tuturor părinţilor în activităţile extraşcolare.
Prezentăm câteva din activităţile care se pot derula într-un astfel de program:
• Completarea unui chestionar de către părinţi, la prima şedinţă cu părinţii, din analiza căruia observăm
ce activităţi şi-ar dori să se realizeze împreună.
• Lectorate cu părinţii pe diverse teme educative, folosind prezentarea PowerPoint.
• Sărbătorirea zilelor de naştere ale copiilor, oferindu-le sărbătoriţilor “cadouri surprize”, realizate de
părinţi şi ceilalţi colegi.
• Pregătirea unor concursuri de măşti, de costume pentru carnaval, de mini-scenete, dramatizări.
• Participarea părinţilor la toate activităţile din cadrul proiectelor educaţionale în care clasa de elevi este
implicată.
• Realizarea unui portofoliu al părinţilor care să cuprindă prezentarea pe scurt a activităţilor la care au
participat.
• Pregătirea excursiilor cu ajutorul părinţilor.

Alături de şcoală şi familie, în educarea elevului vine în ajutor şi comunitatea. Elevul, educatorul şi
familia fac parte din aceeaşi comunitate. Pentru buna integrare a elevilor în comunitaea din care face parte,
educatorul în colaborare cu familia trebuie să conlucreze în crearea şi punerea în aplicare a unor proiecte care să-
i antreneze pe elevi în viaţa comunităţii. Unele proiecte s-ar putea referi la destindere şi timpul liber, prin
organizarea de activităţi de recreere cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii membrilor comunităţii şcolare.
Triada şcoală –familie –comunitate trebuie văzută ca o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a
clasei de elevi. Parteneriatele şcoala-familie-comunitate sunt esenţiale în procesul de educaţie a elevilor şi în
succesul lor la şcoală.
Parteneriatele dintre şcoli, familii şi comunităţi pot: ajuta educatorul în munca sa, perfecţiona abilităţile
şcolare ale elevilor, îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor, conecta familiile cu membrii şcolii şi ai
comunităţii şi pot crea un mediu mai sigur în şcoli.
Motivul principal pentru crearea unor astfel de parteneriate este dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes
la şcoala şi, mai târziu, în viaţă.

FOLOSIREA METODELOR ACTIVE ÎN REDACTAREA

OMPUNERILOR LA CICLUL PRIMAR

Înv. Urdă Elena,

Şcoala cu Clasele I-VIII Lespezi- Gîrleni, Bacău

În “Creativitatea”, Al. Roşca preciza:

„Progresul omenirii nu este posibil fără activitatea creatoare, teoretică sau practică, a oamenilor. Din
acest motiv este firesc ca activitatea creatoare să fie considerată ca forma cea mai înaltă a activităţii
omeneşti” (Al. Roşca).
Dezvoltarea exprimării orale şi scrise este o condiţie primordială în instruirea şi educarea elevilor
pentru formarea personalităţii lor. Un obiectiv central al studiului limbii române în ciclul primar este dezvoltarea
competenţelor elementare de comunicare orală şi scrisă ale elevilor.
Încă din clasa a II-a, elevii încep să înveţe strategii de redactare. Până la sfârşitul clasei a IV-a, elevii
deprind modalităţile de construire a diferitelor tipuri de compuneri: scrieri funcţionale (biletul, felicitarea, cartea
poştală, scrisoarea); scrieri imaginative (compuneri libere); scrieri interpretative despre textile literare studiate
(planul simplu de idei, planul dezvoltat de idei, rezumatul).
Compunerile realizează o sinteză a tot ceea ce învaţă elevii atât la limba şi literatură română cât şi la
celelalte discipline de învăţământ. Valoarea lecţiilor de compunere constă în faptul că oferă condiţii optime
pentru punerea elevilor în situaţia de a exersa în mod sistematic actul exprimării. Activitatea elevilor la aceste
lecţii angajează în mod efectiv capacităţile lor intelectuale, de creaţie. Creativitatea este asociată cu
originalitatea, inventivitatea, producerea noului, cu libertatea interioară, curajul, excepţionalitatea. În cadrul
creativităţii vorbim de imaginaţie, inspiraţie şi talent.
Pentru stimularea elevilor, modelul modern de construcţie a orei de compunere liberă este mult mai
flexibil şi permisiv, schimbând paşii tradiţionali. Astfel, în elaborarea unei compuneri libere, putem stabili etape:
1. Propunerea temei de către elevi;
2. Personalizarea temei;
3. Notarea de idei, sentimente fără o anumită ordine;
4. Realizarea unei ciorne, cu restructurări successive;

29
5. Discuţii în perechi, în grup cu colegii, dialog cu învăţătorul;
6. Redactarea variantei finale a compunerii;
7. Recitirea şi corectarea textului;
8. Pregătirea textului pentru prezentare;
9. Lectura şi evaluarea compunerii;
10. Autoevaluarea compunerii.
Orele de compuneri libere trebuie să încurajeze imaginaţia elevilor prin folosirea unor activităţi de
învăţare cum ar fi:
• Poveşti inversate- Se citeşte elevilor o poveste. Se identifică personajele, apoi se modifică
rolurile din text: cei buni devin răi şi invers. Se propune construirea unei noi poveşti în condiţiile date.
• Poveşti actualizate- Se propune ca elevii să actualizeze o poveste cunoscută şi îndrăgită de ei.
Personajelor din povestea cunoscută li se modifică activităţile: directoare a unei companii, utilizator al unor
programe de calculator, parcurgerea unui drum nu cu o caleaşcă ci cu o bicicletă.
• Dragonul- Se împarte clasa de elevi în grupuri. Fiecare grup are o foaie A4 împăturită. Sarcina
de lucru este compunerea unei poezii pe o temă aleasă de grupul de elevi. Un elev din grup scrie pe o parte a foii
un vers. Împătureşte hârtia astfel încât să nu se vadă scrisul. Fiecare elev din grup continuă, scriid câte un vers şi
împăturind apoi foaia. Se continuă până se termină dragonul. În final, se citeşte în faţa clasei poezia făcută de
fiecare grup.
Noua orientare a învăţământului românesc urmăreşte dezvoltarea gândirii elevilor, prin folosirea
metodelor şi tehnicilor activ- participative: brainstorming, tehnica ciorchinelui, diamantul, metoda mozaic,
metoda SINELG, jurnalul cu dublă intrare, cubul, cvintetul, metoda turul galeriei etc. Aceste metode active pot fi
folosite cu succes şi în orele în care elevii au de redactat compuneri. Prezint doar două dintre ele pe care le-am
folosit la orele de limba şi literatura română când elevii au avut de redactat o compunere.
Brainstorming (asaltul de idei) este o metodă activă prin intermediul căreia un grup de elevi îşi
exprimă pe rând şi în mod liber tot ce le vine în minte în relaţie cu o anumită temă propusă spre creaţie. Trebuie
avut în vedere însă: evitarea oricărei critici în emiterea ideilor noi; acceptarea oricăror idei prin eliberarea de
frânele posibile ale autocontrolului inhibitiv sau ale evaluării care poate bloca ritmul căutărilor noi; extinderea
cât mai mare a numărului de idei pentru a amplifica astfel şansele de apariţie a soluţiilor noi şi valoroase;
valorificarea constructivă a ideilor altora prin reformularea şi combinarea originală a lor, pentru sporirea
disponibilităţii creatoare a grupului. Ideile consemnate de fiecare elev din grup pot fi folosite în redactarea
compunerii. Prin brainstorming, elevii pot identifica idei novatoare, pe care le pot include în propriile
compuneri.
Ciorchinele este o altă metodă activ – participativă folosită pentru a stimula gândirea creatoare. Ea
poate fi realizată în echipe de 4–6 elevi. Înainte de a folosi această metodă, învăţătorul prezintă tuturor elevilor
tipul de compunere ce va trebui redactat şi suportul necesar: imagini, cuvinte de sprijin, început dat, sfârşit dat,
etc. Fiecare grup de elevi se gândeşte la un titlu pentru compunerea ce urmează a fi redactată. Un reprezentant al
grupului va scrie pe tablă titlul ales. Se citesc toate titlurile. Fiecare grup îşi poate păstra titlul ales , sau din
titlurile scrise pe tablă se alege unul singur pentru toată clasa. Se trece apoi la folosirea metodei Ciorchinele.
După completarea ciorchinelui, se propune elevilor „să îmbrace” cele scrise în ciorchine şi să redacteze
individual compunerea.

Introduc Cuprins
ere
Titlul
compunerii

Încheiere

Cultivarea spiritului creativ al elevului depinde de capacitatea învăţătorului de a crea o atmosferă

propice procesului de învăţământ. El este legătura dintre copil şi lumea înconjurătoare, ce deschide posibilităţi de

30
dobândire a unei experienţe proprii, sprijinindu-i în ordonarea şi sistematizarea cunoştinţelor. Gândirea creativă
şi flexibilă este generalizată de angajarea elevilor în operaţii de analiză, sinteză şi generalizare.

BIBLIOGRAFIE
Roşca, Alexandru - Creativitatea, Bucureşti 1972, Ed. Enciclopedică Română;
Nuţă, Silvia – Metodica predării limbii române în clasele primare, Bucureşti 2000, Ed. Aramis;
*** - Recuperarea rămânerii în urmă la lectură (învăţământ primar), Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
Proiectul pentru învăţământul rural;

,, FII ŞI TU ALĂTURI DE NOI!”

DEMERSURI EDUCATIVE PENTRU ACCESIBILIZAREA LA COPII A SEMNIFICAŢIEI

,,DUMINICII FLORIILOR”

Instit. Bărboni Elena, Grădiniţa,,Floarea Soarelui”

Instit. Bojneag Maria, Grădiniţa cu program normal nr.3 Hunedoara

Duminica Floriilor este sărbătoarea creştinească care marchează începutul Săptămânii Patimilor
Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Din adâncimile faptelor de credinţă ale timpurilor ce au trecut, în fiecare an ce soseşte în calendarul
bisericesc, cu Sărbătoarea Sfintelor Paşte, din inimile bunilor creştini şi apărători ai credinţei, se revarsă prinos
de iubire şi căinţă înaintea celui ce s-a născut pentru noi, ca să se jertfească pentru păcatele omenirii!
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este celebrată în cel mai minunat anotimp al pământului şi
al cerului, primăvara, anotimpul reînvierii naturii, al reluării ciclurilor vieţii, al Învierii Domnului nostru Iisus
Hristos!
Imensitatea Bucuriei Invierii lui Hristos nu poate fi exprimată numai într-o zi, sau într-o săptămână, ci
ea trebuie căutată, păstrată şi împărtăşită permanent în sufletele, în faptele şi purtările noastre de buni creştini,
de la cei mai mici copii, pînă la cei mai mari şi la adulţi!
Această bucurie se cuvine să o preţuim, ca pe cea mai adevărată bogăţie, ce poate fi împărţită frăţeşte
între semeni, ca un balsam tămăduitor primit de sufletul oricărui creştin de bună credinţă!
Cu toţii credem, că ştim viaţa şi faptele lui Iisus Hristos, că le înţelegem şi le avem ca pilde sfinte şi de
tărie pentru viaţa noastră, dar de fiecare dată cînd ne aflăm în aşteptarea Sfintelor Paşte, trăim intens şi mereu
reînviat sacrificiul său, durerea patimilor sale, simţind adevărul micimii şi vremelniciei noastre, în care ne
aflăm în faţa Lui, Cel ce a înviat din morţi şi care stă la dreapta Tătălui Ceresc! Iar noi, ca educatori şi buni
credincioşi, avem datoria sfântă, nescrisă de nimeni, ci resimţită de fiecare în inima sa, să facem cunoscute şi să
semănăm faptele şi viaţa lui Hristos Domnul din sufletul şi inima noastră, în sufletul micuţilor noştri, împlinind
pe înţelesul lor, lucrarea de credinţă creştinească a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.
Duminica Floriilor prinde viaţă în oraşul nostru, an de an, chemându-şi locuitorii credincioşi, după
participarea la slujba bisericească din această zi, să formeze o uriaşă Cruce de Flori cu lăţimea de 1,5m şi
lungimea de 10m, aşezată în inima oraşului.
În spiritul acestei sărbători, se organizează acţiuni pentru copiii şi toţi locuitorii oraşului, de
către oamenii de artă, cultură, biserică şi a tuturor celor de bună credinţă, ai comunităţii noastre.
Personal, într-o bună colaborare cu comunitatea noastră, prin autorităţile ei locale, am aderat la
implicarea copiilor şi a părinţilor, în derularea acţiunii locale cu genericul „Fii şi tu alături de noi”, desfăşurând
o serie de acţiuni educative, atent concepute, pentru a da roadele formative aşteptate: accesibilizarea
semnificaţiei Sărbătorii de Florii; implicarea creştinească a copiilor alături de familie şi biserică; conştientizarea
afectivă şi civică a rolului de membru al comunităţii locale.
Demersul educativ derulat în climatul grădiniţei, cuprinde metoda ”paşilor mici”, care să favorizeze
atingerea reală a impactului socio-afectiv aşteptat şi al reflectării bunei credinţe cu prilejul acestei sărbători:
a) prezentarea semnificaţiei sărbătorii prin textul literar cu caracter biblic creat pentru
copii.( ex.C.Manea, Floriile , din Iepuraşul de Paşte, nr.4/2003; prezentarea textului din
Biblia copiilor);
b) regăsirea şi întărirea trăirilor sărbătorii prin mesajele de idei şi de imagini
zugrăvite artistic în creaţiile lirice - activitatea de educare a limbajului şi comunicarii
orale. (Floriile, Vasile Alecsandri, In ziua de Paşte de Elena Farago, din culegerea de
poezii ”Fapte bune, fapte rele” Ed. Tehno-Art);
c) deschidere către acţiunile locale cu comunitatea: rugăciunea copiilor la Catedrala
Ortodoxă şi împărtăşirea lor :„Lăsaţi, copiii să vină la mine!” ; „Cîntând Îl slăvim pe
Fiul şi Tatăl” - cântece religioase; desene pe asfalt , pictură şi desen: ” Flori pentru

31
 Iisus”.
La nivelul comunităţii locale s-a incheiat un proiect de colaborare care va prinde viaţă an de an, atât
cât bunul Dumnezeu va îngădui să-l împlinim, cu fiecare nouă generaţie de copii şi părinţi.

Bibliografie:
1. Călin, C.M, Teoria educaţiei, Bucureşti, Ed.All, 1999.
2. Cucoş, C, Educaţia religioasă, Iaşi, Ed.Polirom, 1999.
3. Duguesne, J, Dumnezeu pe înţelesul copiilor, Bucureşti, Ed. Humanitas
Educaţional, 2005.
4. Tomşa, Ghe.coord, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, M.Ed.C, Bucureşti, 2005

Din dorinţa împărtăşirii experienţei noastre faptice, sufleteşti şi de credinţă pioasă, prezentăm demersul
didactic al lecturii activ-explicative a textului literar cu caracter religios şi a elementelor muzicale, practice şi
plastice integrate, prin care să accesibilizăm înţelegerea semnificaţiei zilei creştineşti de sărbătoare, şi să întărim
trăirile şi legăturile de suflet ale copiilor, cu Dumnezeu şi Fiul Său, Iisus Hristos.
Motto: „ Sunt creştin şi port în suflet
O credinţă minunată,
Că Iisus Hristos e Fiul
Cerescului nostru Tată.
Dumnezeul cel din ceruri
Arătându-ne iubirea,
Ne-a trimis nouă pe Fiul
Să ne-aducă fericirea.”
(Sunt creştin, din Sunt copil,Isuse, O.Ciobanu, M.Purţuc, D.Ava -
material în sprijinul desfăşurării orei de religie, Ed. Sapientia, Iaşi, 2001, p.57)

PROIECT DIDACTIC

Categoria de activitate: Educaţie religioasă

Educarea limbajului şi comunicării orale
Educaţie plastică
Tema: ,,Duminica Floriilor”
Forma de realizare: activitate integrată
Scopul :*perceperea şi receptarea semnificaţiei zilei de sărbătoare „Duminica Floriilor” în contexte accesibile
interdisciplinare;
*exprimarea verbală şi nonverbală a emoţiilor şi trăirilor personale prin intermediul recitării şi realizarea
unor lucrări artistico-plastice;
*antrenarea afectivă a implicării în realizarea acţiunii locale „Crucea de Flori”.
Obiective operaţionale (cognitive, afective şi psihomotorii):
Copilul va fi capabil pe parcurs şi la sfârşitul activităţii:
*să asculte atent textul literar cu caracter biblic ;
*să reţină evenimentul Intrării lui Iisus în Ierusalim;
*să comenteze pe baza ideilor impresiile şi trăirile faţă de cunoaşterea lui Dumnezeu;
*să recite expresiv versurile poeziei memorate „Floriile” de V.Alecsandri;
*să reflecte plastic şi verbal trăirile personale dedicate evenimentului religios, prin desen şi pictură;
Metode didactice: conversaţia, expunerea expresivă, exersarea, dialogul.
Organizarea copiilor: frontal şi individual.
Mijloace didactice: textele literare ; imaginile ilustrative ale conţinutului textului; imaginile poeziei; Biblia
copiilor.
Demersul didactic:
1.Captarea atenţiei : Sunt invitate două florărese cu coşuri pline de flori care motivează de ce au atât de multe
flori „pregătirea pentru sărbătoarea de Florii”. Se dăruiesc flori copiilor pentru a le avea pentru acţiunea
locală ,,Crucea de flori „ (dialogul)
2.Prezentarea activităţii şi a scopului ei:
* vom audia povestirea ,, Intrarea lui Iisus în Ierusalim”;
*vom recita poezia „Floriile”de V. Alecsandri în cinstea sărbătorii lui Iisus;
*vom participa cu părinţii la formarea unei mari Cruci de Flori în oraş, în cinstea lui Iisus, unde ne
aşteaptă o mulţime mare de oameni şi copii, cu care vom desena împreună pe asfalt, cu cretă colorată „Flori
pentru Iisus”, din iubire şi preţuire pentru El. (explicaţia)

32
3.Reactualizarea cunoştinţelor şi a aspectelor afective privind:
* De ce mergem la biserică?
*Cum ne rugăm şi ne închinăm lui Dumnezeu în Biserică?
*Ce să-i cerem astăzi lui dumnezeu?
Se utilizează Biblia copiilor ilustrată şi în versuri pentru perceperea directă.
4.Dirijarea noii învăţări şi obţinerea performanţelor:
a) Expunerea activă/explicativă a textului literar însoţită de imaginile care îl ilustrează.
Cuvintele şi expresiile literare vor fi explicate cu copiii concomitent cu fragmentele textului
lecturat de educatoare, întrerupt pe parcursul expunerii pentru explicitarea cuvintelor şi noţiunilor
(expunerea, problematizarea, dialogu, explicaţia):
„Arhangelul Gavriil i-a vestit Mariei că avea să nască Prunc Sfânt.
(Al cui Fiu era Pruncul Sfânt? Se activizează copiii în discuţii.)
Şi Pruncul Sfânt s-a născut la vremea cuvenită.
(Ce sărbătoare era când s-a născut? ; se recunoaşte imaginea Naşterea de Crăciun şi copiii o vor
descrie cu cuvintele lor, exprimând trăiri şi sentimente personale... Să citim mai departe ce se mai întămplă.......
Iisus a fost un copil ascultător de părinţii săi pământeşti, Iosif şi Maria, dar El ştia că Dumnezeu este tatăl Său
Ceresc.
După ce a crescut mare, Iisus a început să călătorească prin Iudeea, ţara evreilor, însoţit de cei doisprezece
ucenici ai Săi. (Oare cum îi chema? Prezint imaginea şi se discută cu copiii. Se continuă lectura....)
Iisus săvârşea multe minuni şi vindeca de orice boală pe toţi cei care îi cereau ajutorul(se prezintă imagini şi se
discută).
(Ce fapte minunate ştiţi că a făcut?)
De aceea poporul îl iubea şi-i asculta învăţăturile. Dar cărturarii şi fariseii nu-l aveau la inimă. (Ce înseamnă că
nu-l aveau la inimă? De ce oare? ; se caută explicaţia”
Nu credeau că este Fiul lui Dumnezeu”)
Acum , Iisus se afla în drum spre Ierusalim, cel mai mare oraş al iudeilor. El a vorbit către doi ucenici de ai săi:
- Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi veţi găsi un asin legat. Luaţi-l şi de va zice cineva ceva, spuneţi-i
că Domnul are trebuinţă de el. Aşa au făcut şi au adus asinul pe care Iisus s-a urcat şi-au pornit spre Ierusalim .
Aici s-au adunat mulţime de oameni, care l-au primit cu ramuri şi flori în mână, cu mare bucurie. Toţi oamenii
şi copiii strigau:
- Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!
Arhiereii s-au supărat şi L-au întrebat pe Iisus:
- De ce strigă copiii aceste lucruri?
(Voi ce credeţi?......Să citim ce-a spus Iisus.)
Atunci Iisus le-a spus:
- Voi n-aţi citit că lauda lui Dumnezeu vine din gura copiilor?
Se citeşte din Biblia copiilor :”Lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui
Dumnezeu este a celor ca ei.” (Marcu 10:14).
(De ce oare Dumnezeu şi Iisus iubesc copiii?)
În acest fel s-a întâmplat intrarea lui Iisus în Ierusalim. Această mare sărbătoare se mai numeşte
Floriile, deoarece este o sărbătoare a primăverii şi a Bisericii Noastre Creştine Ortodoxe. De Florii îi felicităm
pe toţi aceia care poartă nume de flori, ca: Florica, Florin,Viorel, Margareta... Mai spuneţi şi voi alte nume. Să
aflăm, cine dintre voi mai are nume de flori ?
b) Educarea limbajului: Copiii recită expresiv poezia Floriile de V. Alecsandri, individual şi în grup,
de trei ori, potrivit numărului de strofe, ca un dar pentru Iisus şi pentru cinstirea celor care au nume de flori,
dintre cei prezenţi la acţiune (copii, părinţi, invitaţi).
Floriile
Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii,
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii!

Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba prin câmpii,
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii!

Lumea-i toată-n sărbătoare,

Ceru-i plin de ciocârlii!
Vin Floriile cu soare

33
Şi soarele cu Florii!
c) Educaţie plastică: Se anunţă copiii care participă la acţiunea de desene pe asfalt în centrul oraşului şi pictură
la Galeriile de Artă cu tema ”Flori pentru Iisus”,
d) Evaluarea formativă a activităţii se va face prin prezenţa şi participarea la slujba religioasă la
Catedrala Ortodoxă şi la realizarea acţiunii ”Crucea de Flori”.
5) Încheierea activităţii : Adresăm mulţumiri pentru participarea şi modul de interrelaţionare al tuturor celor
prezenţi. Se împart florile primite prin donaţia florăreselor invitate şi a unor părinţi.
Concluzie simplă de învăţătură a inimii şi cugetului creştin: „educaţia religioasă contribuie din plin la
formarea copilului, la implicarea lui responsabilă în viaţa activă şi în social.”(Gh.Tomşa şi aut.2005.p.218)
exprimă clar ceea ce am încercat să confirmăm prin activitatea descrisă. Dimensionată şi realizată potrivit
vârstelor copiilor şi necesităţilor lor prin modalitatea de a acţiona astfel, am oferit copiilor un set de cunoştinţe
folosind metoda lecturii active şi metode acţional- practice, cu un pronunţat caracter religios, asigurând un suport
formativ de interiorizare şi transpunere în fapte de viaţă, a unor normative de viaţă religioase ca un ansamblu
simplu, dar convingător de valori spirituale.
„A avea fără a te bucura de ceea ce ai, nu înseamnă nimic”.
Esop (secolul VI î.Ch.)
ANEXE
Îndemn
I. Nistor

Dacă-ţi iese pe cărare

O furnică, n-o călca,
Doar şi tu poţi fi asemeni
În cărarea altora.

Nu strivi firul de iarbă,

Nici plăpânzii ghiocei
Ce-ţi stăjuiesc drumul vieţii,
Căci şi tu poţi fi ca ei.

Tot ce este viu sub soare

Fie insectă sau floare,
Ori pasăre zburătoare
Vrea aer, apă şi soare.

Dacă tu nu le poţi da.

Cel puţin nu le lua.
Să nu provoci, ţi se cere,
Nici lipsuri şi nici durere.
Ci, dimpotrivă, creştine
Fă bine la orişicine!

Sfaturi bune
I.Nistor

Mama mea m-a învăţat

Să vorbesc frumos,
Să mă port mereu curat,
Să fiu cuviincios.
-Ţine minte, fiul meu,
Mi-a zis astăzi ea,
Se supără Dumnezeu
De nu faci aşa.
Îngeraşul tău, îţi spun,
Este supărat,
De-ai lăsat lucrul cel bun,
Pentru un păcat.
Vorba şi fapta cea rea,
De le-ai folosit,
Sufletul şi inima
Ţi le-ai murdărit.

34
Mâinile mici
H. Ţugui

Harnici, pricepuţi la multe,

Mai cu toţi de vârsta ta
Sar cu grabă, pe-ntrecute,
Pe părinţi a-i ajuta.

Mâna mică, mâna bună,

Meşterind cu hărnicie!
Din căuşu-ţi de lumină
Creşte a vieţii bucurie.

Fapte bune
V. Tulbure

De pe-acuma, fapte bune

Câte poţi să faci ţi-oi spune:
Poţi să dai la porumbei
Câte-o strachină de mei!

De la-nec, albina poţi,

Întinzând un pai să scoţi!
Poţi udând cu stropitoarea,
Să ajuţi să crească floarea!

Poţi să treci fără să strici,

Muşuroiul de furnici!
Iar pisoii mici şi dragi,
Poţi de coadă să nu-i tragi.

Să-nvăţăm de la furnici
F.Costinescu

Să-nvăţăm de la furnici
De când suntem încă mici,
Cea mai sfântă să ne fie
Lecţia de hărnicie!

Le-aţi privit,dar nu în joacă,

Să aflaţi ce pot să facă?
Toată ziua, cât de mare
Cară hrană în spinare.

Greutatea-i cât un bloc,

Dar nu zic nicicând: nu pot!
Aşa-s ele, muncitoare,
Harnice nevoie mare!

Deci, cât suntem noi de mici

Să-nvăţăm de la furnici!

Rugăciunea florilor
E.Farago

Plăpând ghiocelul
Ieşind din zăpadă
Strigă: Tatăl nostru!
Ca lumea să-l vadă.

Care eşti în ceruri,

35
Strigă floarea-n soare
Şi valuri de lumină
Căzură din zare.

Smerit, busuiocul,
Când vântul îl mână,
Şi-i scutură roua
Sfinţească-se-ngână!

Albastră ca cerul
O nu-mă-uita
Spunea: Împărăţia
Să fie doar a ta.

Şi facă-se voia
Suspină o camelie,
Călcătă-n picioare
Pe-o alee pustie.

Când nuferi în lacuri

Văd stele că sunt
Şoptesc: Cum e în ceruri
Aşa şi pe pământ.

Şi grâul când moare

Vuieşte într-una
A zis: Pâinea noastră
Cea de totdeauna.

Iar volbura şi gura

De leu, amândouă
La fel, rugătoare,
Au zis: Dă-ne-o nouă.

Cu gândul la fluturi
Stau razele-n astre
Şi spun: Iartă-ne nouă
Greşelile noastre.

Precum noi iertăm

Greşiţilor noştri- încet
Răspunde garoafa
Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Şoptesc: Nu ne duce
Pe noi în ispită.

Iar spinii ce-odată

Martirii purtară,
Şi ne izbăveşte
De rele –oftară.

Iar vântul porneşte

Ecoul divin
Şi-n freamăt pădurea
Răspunde: Amin!
(Ciobanu,O, Purţuc, M., Arva,D., Sunt copil, Iisuse, Editura Sapientia, Iaşi, 2001, Material în
sprijinul desfăşurării orei de religie cls.I-IV)

OBICEIURI DE FLORII

36
 Sâmbăta Floriilor este serbată la români în amintirea a trei Lazăr (cel sărac, Lazăr de Vitania, pe care l-a
înviat Domnul Iisus Hristos şi Lazăr numit şi Lăzărică, mort de dorul plăcintei).
În sâmbăta aceasta nu este bine de tors, pentru ca să nu aştepte morţii în zadar la poarta raiului.
Gospodinele dau în această zi de pomană.
Floriile- Duminica Floriilor, care precede pe cea a Paştilor, este începutul săptămânii mari şi ne
aminteşte intrarea Mântuitorului în Ierusalim, primirea triumfală şi întâmpinarea cu ramuri de finic şi alte flori.
La noi, finicul a fost înlocuit cu mlădiţe de salcie, iar la italieni cu ramuri de măslin. Din această zi a Floriilor
încep toţi pomii şi toate florile a înmuguri şi a înflori.
De aceea, salcia e de mare preţ în această zi şi fiecare credincios se întoarce de la biserică cu rămurele
de salcie, pe care le păstrează cu sfinţenie lângă icoană, ca păzitoare de rele.
În multe locuri, după ce lumea a ieşit de la biserică, credincioşii se încing la mijloc cu salcie, ca să nu-i
doară şalele la muncile câmpului (mai ales la secere) sau în alte împrejurări.
Salcia trebuie să fie sfinţită la biserică. La fel, pe cine-l baţi, la Florii, cu mâţişori de salcie aduşi de la
biserică, nu-l mai dor urechile în tot timpul anului(credinţă din Tighina- Basarabia).
Prin alte părţi, există credinţa că, dacă fetele dau cu salcie prin păr, în ziua de Florii, le creşte părul. Iar
în Bucovina, când e furtună, spre a feri casa de trăsnete, se aruncă în foc mâţişori de la Florii, ori tei de la
Duminica Mare. De asemenea, de Florii şi la Joia Mare, nu este permis a se descânta. La rutenii din Bucovina,
venind gospodarul acasă cu mlădiţele de salcie de la biserică, atinge uşor cu ele pe fiecare copil, femeia şi ceilalţi
casnici, pe spate, apoi punându-le la locul cel mai ferit.
Puţin înainte şi după Duminica Floriilor, se lipesc şi se văruiesc din nou pereţii caselor de la ţară şi din
mahalalele oraşelor, se spală curat toate blidele, laiţele, scaunele, blidarele, masa, uşile, cercevelele. Tot în acest
timp, femeile se îngrijesc să aibă surcele (lemnişoare) roşii, coajă de pădureţ, dediţă etc. pentru boielile de ouă.
Îşi dau silinţa să le posede chiar de Florii, pentru ca ouăle să fie tot aşa de frumoase cum e ziua de Florii, când
oamenii ies de la biserică cu mlădiţe de mâţişori în mâini, bucurându-se că sărbătorile Paştilor se apropie.
(din vol. Sfintele Paşti în datini şi obiceiuri, alcătuit şi redactat de Boris Crăciun, ed. Porţile
Orientului, Iaşi, 1994)

FRUMUSEŢEA NATURII

Dorobanţu Sebastian, Clasa a III-a B

Institutor Liliana Bârlogeanu
Şc. Cu clasele I-VIII nr. 7, Bucureşti

Veselă şi-nfloritoare
Gazdă foarte primitoare
Natura se dezmorţeşte
Viaţa-n jur o răspândeşte.

Sprintene, neobosite
Şi de noi toţi îndrăgite,
Harnicele vrăbiuţe
Se aşează pe crenguţe

Pe un pai de păpădie
Gărgăriţa cea zglobie
Cică vrea să se odihnească
Şi un pic să se-ncălzească.

Iar motanul cel viclean

Stă la pândă –
În gheruţa-i ascuţită
Poate –i cade şi lui
Vreun pui.

GÂNDĂCELUL

Bănică Matei, Clasa a III-a B

Inst. Liliana Bârlogeanu
Şc. Cu clasele I-VIII nr 7, Bucureşti

-Gândăcel, mititel

37
 Ce faci tu, singurel
În scutec de bumbăcel?
Cât e noaptea de lungă
Tu să dormi singur pe o frunză?

- Când mă scol
Privesc în jur
De pe firul meu de grâu;
Cu ţânţarul, prietenul meu,
Facem planuri lângă râu.

PRIMĂVARA

Cotleţ Denisa, Clasa a III-a B

Inst. Liliana Bârlogeanu
Şc. cu clasele I-VIII nr 7, Bucureşti

Primăvara a sosit
Florile au înflorit
Păsările vor începe
Ca să-şi facă cuibuleţe.

Primăvăra –ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii
Vin Floriile cu soare,
Şi soarele cu Florii.

FLUTURI
Dorobanţu Sebastian, Cls a III-a B
Inst. Liliana Bârlogeanu
Şc.cu clasele I-VIII nr 7, Bucureşti

În grădina înflorită
Delicaţi şi coloraţi,
Zboară nişte fluturaşi
Mititei şi drăgălaşi.

Ei în zbor parcă dansează

Parcă râd şi se distrează;
Îi privim mereu miraţi
Şi rămânem fascinaţi.

PRIMĂVARA

Dorobanţu Sebastian, Cls a III-a B

Inst. Liliana Bârlogeanu
Şc.cu clasele I-VIII nr 7, Bucureşti

Păsărele mici, voioase

Ciripesc necontenit
Şi anunţă zgomotoase:
,,Primăvara a sosit!”

38
Bucuroşi sunt toţi copiii,
Au ieşit din nou la joc
Şi adună floricele
Purtătoare de noroc.

PRIMĂVARA

Stan Matei, Cls. a-III-a B

Inst. Liliana Bârlogeanu
Şc. cu clasele I-VIII nr. 7, Bucureşti

Buburuza cea frumoasă

La geamul meu a venit,
Şi ne anunţă bucuroasă:
- Primăvara a sosit!
Soarele zâmbeşte iară,
Florile încep s- apară,
Păsările ciripesc;
Primăvară, te iubesc!

CĂŢELUŞUL MEU

Mihaela Buzdugan, Cls. I A, Inv. Maria Teletin

Şc. cu claseleI-VIII nr 7, Bucureşti

Căţeluşul meu cel mic

N-are teamă de nimic.
De e vreme bună, rea
El păzeşte casa mea.

Sunt pe lume mulţi căţei,

Şi mari dar şi mititei
Dar cum e căţelul meu
Nu-ntâlneşti aşa mereu.

IEPURAŞUL

Eliza Vulpe, cl I A, Înv. Maria Teletin

Şc. cu clasele I-VIII nr. 7, Bucureşti

Am găsit un iepuraş
La cosit în grâu
Îl pierduse prin trifoi
Poate mama lui.

L-am luat şi l-am adus

Pân-la mine acasă;
Tremura în mâna mea
Blana lui frumoasă.

- Nu te teme, iepuraş!

39
Am livada plină -
Şi-o să-ţi dau să creşti voinic
Varză din grădină.

OMUL DE ZĂPADĂ

Eliza Vulpe, cls. I A, înv. Maria Teletin

Şc. Cu clasele I – VIII nr. 7, Bucureşti
Omul de zăpadă
Are guturai.
Tare i-ar fi bună
O cană de ceai.
Zice iepuraşul
Îndulcindu-şi glasul:
- Îţi ofer un ceai,
Dar te costă...nasul!

PISOIAŞ

Birleanu Adrian, cl. A I A, Înv. Maria Teletin,

Şc. cu clasele I-VIII nr 7, Bucureşti

Leo, pisoiaş,
S-a urcat pe făraş
Până l-a văzut bunica
Şi l-a luat cu măturica.

Motănaş s-a-nfuriat
Şi cu laba el a dat
Bunicuţa supărată,
I-a luat brânzica toată.

PRIMĂVARA

Grigore Andreea, cl I A, Înv. Maria Teletin,

Şc. cu cls I-VIII nr 7, Bucureşti

Primăvară, ai venit
Cu căldură şi cer însorit!
Toţi copacii înfloresc,
Rândunelele sosesc
Cuiburile construiesc
Puişorii ciripesc.

PERUŞUL
Şerban Robert, cl I A,Înv. Maria Teletin,
Şc. cu cls I-VIII nr7, Bucureşti

40
Am acasă un peruş
Mic şi jucăuş-
Mă ascultă, ciripeşte,
Mult pe mine mă iubeşte.

PRIMĂVARA
Ciungan Bogdan, cl I A, Înv. Maria Teletin
Şc. nr 7 , Bucureşti

Câmpul, iată a-nverzit,

Cocorii au venit,
Soarele ne-a-nveselit
Pomii toţi au înflorit.

Primăvară, dulce crăiasă!

Cu clopoţei de ghiocei
Şi cu raze călduroase,
Ai sosit la noi în case!

MOTANUL
Ciungan Bogdan, cl I A, Înv. Maria Teletin
Şc. nr 7 , Bucureşti

Afară ninge liniştit

Şi motanul miaună
La uşă zgribulit
Şi de spate arcuit.

Nu, copii, voi să nu credeţi

Că eu sunt aşa de rău
Dar motanul este pedepsit
Căci prânzul meu el l-a servit

ALBINUŢA
Băiculescu Tania, cl I A, Înv. Maria Teletin
Şc. nr 7, Bucureşti

Albinuţa, hărnicuţă
Din floare-n floare zboară
Ea miere adună
Că-I dulce şi bună.

PRIMĂVARA
Leahu Mădălina, cl I A, înv. Maria Teletin
Şc. nr 7 , Bucureşti

Primăvară, primăvară
Te aştept să vii în ţară,
Că mi-e dor de păsărele,
De soare, de floricele,
De câmpia înverzită,

41
Şi livada îmbobocită.

IARNA
Căpraru Miruna, cl I A, Înv. Maria Teletin
Şc. nr 7. Bucureşti

Iarna cerne fulgi de nea

Peste pomi şi casa mea.
Afară e un ger cumplit
Iar la geamul meu
O vrăbiuţă a venit.
Cip! Cip! Cip!

DOAMNA MEA

Roman Bianca, cls I A, Înv. Maria Teletin

Şc. nr 7 ,Bucureşti

Doamna mea învăţătoare

Eu sincer vă mulţumesc,
Datorită dumneavoastră
Ştiu să scriu şi să citesc.

Sunteţi bună, răbdătoare,

Cu oricare dintre noi
Zi de zi cu multă grijă
Mă-nvăţaţi lucruri noi.

Eu, atunci când voi fi mare

Cu drag şi cu mult respect,
Mă voi gândi la dumneavoastră,
Draga mea învăţătoare.

LA ŞCOALĂ

Bogdan Voinea, cl I A, ÎNV. Maria Teletin

Şc. nr 7, Bucureşti

Dimineaţa ne sculăm,
Spre şcoală ne îndreptăm
Să citim, să socotim,
Alfabetul să îl ştim.

Suntem mici, vom creşte mari,

La anul vom fi mai tari
Noi cu cifrele jonglăm
Învăţăm să le-adunăm.

Repetăm mereu în minte

Fii cuminte! Fii cuminte!
Pe doamna s-o ascultăm

42
Note mari noi să luăm.

IARNA
Roşu Alexandra, cls I A, Înv. Maria Teletin
Şc. nr 7, Bucureşti

Iarna a venit,
Cu zăpadă ne jucăm
Şi cu sania ne dăm.
Hai, copii, pe deal în sus!

Câte unul câte doi,

Ne suim în sănioară
Săniuţă fuge, zboară,
Noi cu bulgări ne jucăm.

O FLOARE, UN ÎNGER, O PASĂRE MĂIASTRĂ

Vitan Alexandru, cl I A, Înv. Maria Teletin

Şc. nr 7, Bucureşti

Eşti ca o floare,
În zi cu soare,
Eşti ca un înger
În cer, de dor, ce plânge.
Eşti ca o pasăre măiastră,
Ce vine mereu la fereastră.
Şi dimineaţa roua curge.
În cer, de dor, un înger plânge.

ANOTIMPURILE

Necula Elena, cl I A, Înv. Maria Teletin

Şc. nr 7, Bucureşti

Primăvara a sosit
Ghiocelul a-nflorit
Vara vine iar vacanţa
Cu trenul din Franţa.

Toamna este ruginie,

Gutuia este arămie
Iarna este friguroasă
Moş Crăciun trece pe acasă.

PLOAIA
Archip Irina, cl II, Înv. Logofetici Camelia,

43
 Şc. cu clasele I-VIII nr 7 Bucureşti

Afară plouă ne-ncetat

Soarele nu mai apare
Norii sunt răzbunători
Trec cocori din zare-n zare.

PRIMĂVARA
Archip Irina, cl II, Înv. Logofetici Camelia,
Şc. cu clasele I-VIII nr 7 Bucureşti

Mugurii plesnesc în pom

Trei gândaci se joacă-n iarbă
- Cum de vreţi ca să mai dorm?
Zise ursu-ncet în barbă.

O CIUPERCĂ
Archip Irina, cl II, Înv. Logofetici Camelia,
Şc. cu clasele I-VIII nr 7 Bucureşti

O ciupercă scoate capul

Printre frunze şi nuiele
Şi se miră şi se-nterabă
-Unde am ieşit eu oare?

TOAMNA
Ţânţaru Alexandra, Cl II, înv. Logofetici Camelia
Şc nr 7, Bucureşti

Toamna-I anotimp frumos

Dar e cam noros
Plouă şi frunzele cad
Şi nu mai e cald.

E cam friguleţ afară

ŞI noi ne îmbrăcăm
Că nu vrem să răcim
Sau să îngheţam.

PRIMĂVARA
Falevici Radu, cl II, înv Logofetici Camelia
Şc nr 7, Bucureşti

Primăvara când soseşte

Totu-n ogradă înfloreşte
Toţi pomii înfrunzesc îndată
De se miră lumea toată.

Furnicuţele muncesc
Şi deloc nu ostenesc

44
Şi tot cară şi tot cară
Multe bucate –n cămară.

Zăpada când se topeşte

Pământu-n apă musteşte
De sub frunze ies grăbite
Toate florile plăpânde.

URARE PENTRU MĂMICA

Panait Denisa, cl II, ÎNV. Logofetici Camelia

Şc. nr 7, Bucureşti

Astăzi e un cer albastru

Cum sunt ochii mamei mele
Un albastru ca acesta
Vezi numai la albăstrele.

E atâta frumuseţe
Şi atâta de senin
Că mi-e sufletul fierbinte
Şi de bucurie plin.

Îi urez măicuţei mele

Sănătate, bucurii
Şi o mie de noroace
La iubiţii ei copii!

ANOTIMPURILE

Panait Denisa, cl II, ÎNV. Logofetici Camelia

Şc. nr 7, Bucureşti

Primăvara minunată
După iarnă va veni
Imediat cum se dezgheaţă
Pomii toţi vor înflori
Ghiocei şi viorele
Vor împodobi pădurea
Şi la colţuri rândunele
Cuiburi îşi vor construi
Şi uite aşa uşor uşor
Vine vara călduroasă.
Vine luna lui Cuptor
Fructe coapte avem pe masă
Peste dealuri şi câmpii
Toamna îmbracă alte straie
Frunzele sunt ruginii
Iarba se transformă-n paie
Toate astea prevestesc
Iarna care o să vină
Şi în sus pe cer plutesc
Fulgii albi ca o lumină.

45
MUNTELE
Alexandru Luchia, Cl II , înv Logofetici Camelia
Şc. nr 7, Bucureşti

În zare când privesc

Văd muntele mare şi semeţ
Pietrele pe el sclipesc
Şi iarba creşte răzleţ

Brazii verzi şi falnici

Îi stau mereu în preajmă
Tufişuri mici
Cresc pe aici.

PRIMĂVARA
Radu Antohi cl II, înv. Camelia Logofetici
Şc. nr 7, Bucureşti

Primăvara a venit
Frunzele au înverzit
Păsărele vin în zbor
Şi se-ntorc la cuibul lor.

Ursul nu doarme deloc

Fiindcă iese din bârlog
El iese după vânat
Căci iarna n-a prea mâncat

Toată zăpada s-a topit

Iar ghioceii au răsărit
În parc copiii vin în grup
Iar albinele ies din stup.

În grădini şi pe ogor
Oamenii muncesc de zor
Tractoarele ies la arat
Iar semănătorile la semănat.

NATURA
Pantazică Cătălin cl II, Înv Logofetici Camelia
Sc nr 7, Bucureşti

Muntele cel falnic

Se înalţă în zarea albastră
E împodobit cu brazi
De jos până –n creste.

Şi în pădurea verde
Sunt păsări mii şi mii
Şi animale multe
Să le ocrotim, copii!

FRUMOASĂ-I NATURA

46
 Buzdugan Andrei, cl. II, înv. Logofetici Camelia
Şc. nr 7, Bucureşti

Natura-i frumoasă
Când ştii s-o ocroteşti
Natura-i frumoasă
Când ştii s-o îngrijeşti

Şi munţii cu zăpezi
Câmpiile bogate
Pădurile verzi
Ne-aduc multă sănătate.

PRIMĂVARA

Topală Minodora
Şcoala nr. 10 Botoşani

Primăvara când soseşte

Natura întinereşte,
Şi omul se primeneşte!

Se-ntorc păsări călătoare,

Susură din nou izvoare
Ies mieluţii pe câmpii,
Numai zvon de bucurii.

Copilaşii stau la soare

Numai vântul cu o boare
Duce-al florilor parfum
Aruncându-l peste drum.

Şi senină când e zarea

Aşteptăm privighetoarea.

MAMEI

Topală Minodora
Şcoala nr. 10 Botoşani

Cum ai vegheat al nostru drum

Cum ai trudit măicuţa mea,
Cum nopţi întregi nu ai dormit,
Cum cerul ni l-ai înstelat.
Cum al tau glas duios şi drag,
Ne-aşteaptă şi azi în prag.
Cum numai dragoste ne-ai dat
Chiar când de tine ai uitat!
Cuvinte eu nu pot găsi
Să-ţi pot din suflet mulţumi.
Şi azi, când mamă sunt şi eu
Mă rog la bunul Dumnezeu
Pentru a mamei sănătate
Şi pentru zile-ndelungate.

PROIECT DIDACTIC

47
 LECŢIE DE GÂNDIRE CRITICĂ

PROPUNĂTOR: TEODORA BOSNEA

ŞCOALA: Gr. Şc. „Simion Stolnicu”- Comarnic
Clasa a IV-a A
Data: iunie 2007
CUM SĂ FACEM FAŢĂ DEFICITULUI DE APĂ - abordare transdisciplinară
OBIECTIVE GENERALE:
• Formarea deprinderilor de protecţie a mediului
• Dezvoltarea capacităţii de a gândi critic
• Cultivarea educaţiei ecologice
OBIECTIVE OPERAŢIONALE :
pe parcursul şi la sfârşitul atelierului elevii vor fi capabili :
O 1 Să identifice rolul apei în natură şi în special în viaţa omului
O 2 să numească cel puţin două din locurile din Apuseni prezentate
O 3 să explice modul în care s-a format peştera şi s-au modelat stâncile de calcar
O 4 să asocieze termeni potriviţi apei
O 5 să utilizeze termeni adecvaţi
O 6 să distingă diferite măsuri de propecţie a mediului şi să comenteze consecinţele poluării mediului
O 7 să argumenteze de ce este necesar să păstrăm apa
O 8 să compare lucrările colegilor şi să le evalueze
CONDIŢII PREALABILE :
Pentru a învăţa din această lecţie trebuie să aibă cunoştinţe de geografie şi ştiinţe, deprinderi corecte de citire
corectă, de prinderi de a viziona un film didactic, capacităţi de comunicare, de scriere, de aplicare a metodelor
R.W.C.T. , de gândire critică
EVALUARE :
(PREDICTIVĂ, CONTINUĂ)
• Elevii vor demonstra eficienţa atelierului prezentând posterele lor prin care vor reliefa aplicarea
practică a cunoştinţelor
• Emiterea unor judecîţi de valoare prin justificări, argumente, convingeri
• Observarea proceselor de gândire , formarea strategiilor de învăţare în grup
• Observarea deprinderilor de citire, scriere, comunicare
MANAGEMENTUL RESURSELOR ŞI AL TIMPULUI:
• TIMPUL : 3 ore (Evocare : 20 min. , Realizarea sensului : 70 min. , Reflecţie:30 min.)
• RESURSE: DVD : “Munţii Apuseni Apa” – film didactic în realizare proprie ;
coli A 4, hârtie colorată, carioci, acuarele,
METODE ŞI PROCEDEE R.W.C.T.
M1 brainstorming
M2 ciorchine
M3 vizionarea filmului didactic
M4 gândiţi- lucraţi în perechi- comunicaţi
M5 cubul – asociază
M6 reţeaua de discuţii
M7 problematizare
M8 dezbatere
M9 jurnalul dublu
M10 eseul
M11 turul galeriei
DESFĂŞURARE
SPARGEREA GHEŢII:
• „ CUVÂNTUL INTERZIS” APA
EVOCARE:
• M1 ( BRAIINSTORMING) - Ce ştim despre apă?
Se emit idei care nu se repetă
• M2 ( CIORCHINE ) – Se alcătuieşte ciorchinele referitor la rolul apei în natură şi în special în viaţa
omului.
• M3 ( VIZIONAREA FILMULUI DIDACTIC )
Este vizionat filmul didactic „Munţii Apuseni – Apa” realizat de propunătoare
Elevii vor viziona filmul activ, punând întrebări ori de câte ori au nedumeriri, comentând
REALIZAREA SENSULUI:
Se anunţă tema şi obiectivele

48
 • M 4 ( GÂNDIŢI- LUCRAŢI ÎN PERECHI- COMUNICAŢI )
Elevii vor scrie liste de idei cu informaţiile observate şi descoperite în film , colaborând în cadrul grupei
Astfel, Gr. 1 se va ocupa de informaţiile referitoare la gheţarul de la Scărişoara,
Gr. 2 - Dealul cu melci
Gr. 3 – cascada Pisoaia
Gr. 4- Arieşul şi lacul de la Mihoieşti
Se va realiza un PUZZLE di informaţiile celor 4 grupe

• M 5 ( CUBUL – ASOCIAZĂ)
Ce este apa pentru tine? Asociază idei apei (viaţă, frumuseţe….)
• M 6 (REŢEAUA DE DISCUŢII)
Consecinţele poluării asupra mediului pot fi evitate sau măcar diminuate?
Da, pentru că…
Nu, pentru că…
Elevii vor găsi, în grup, argumente pro şi contra .
• M 7 (JOC DE ROL/ problematizare)
Imaginează-ţi că eşti ultima picătură de apă de pe Planeta Albastră. Cine ai vrea să te bea? De ce?
Argumentează!
• M 8 ( DEZBATERE )
Rezerva de apă a Terrei este pe terminate.
Găseşte modalităţi prin care omul poate face faţă deficitului de apă .

REFLECŢIE :
• M 9 (JURNALUL DUBLU )
Comentează informaţiile date ( Cantitatea de apă dulce este limitată; Omul distruge mediul din lipsă sau
din prea mult; Mediul se descurcă fără om! Dar omul fără mediu? Apa este un bun comun mondial!)
• M10 (ESEU)
Alcătuiţi un eseu despre poluarea apei
Concomitent, alţi elevi vor picta animale aflate în pericol din cauza poluării apelor
• M 11 (TURUL GALERIEI)
Elevii vor evalua eseurile şi picturile aflate la turul galeriei

PROIECT DE ACTIVITATE TRANSDISCIPLINARĂ

„CUIBUL COPILARIEI”

Institutor, Mariana Dragu

Liceul Pedagogic, Ploiesti
CLASA: a II-a D
DISCIPLINE VIZATE:
Limba şi literatura română
Matematică
Ştiinţe
Religie
Educaţie muzicală
Educaţie plastică
Educaţie tehnologică
Educaţie fizică
TEMA: Cuibul copilăriei
TIPUL ACTIVITĂŢII: transcurriculară
OBIECTIVE GENERALE:
• cultivarea capacităţii de comunicare verbală şi nonverbală, orală şi scrisă;
• formarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru familie;
• dezvoltarea creativităţii elevilor prin stimularea gândirii convergente şi divergente;
• formarea unor atitudini şi comportamente adecvate anumitor situaţii de viaţă.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
I cognitive:
Elevii vor fi capabili:
• să formuleze propoziţii respectând cerinţe date;
• să enumere formule de politeţe;
• să completeze semnele de punctuaţie şi ortografie într-un enunţ dat;
• să citească corect şi expresiv enunţuri şi fragmente din lecturi;

49
 • să povestească fragmente din textele studiate;
• să găsească cuvinte cu acelaşi sens sau cu sens opus;
• să reconstituie familiile de cuvinte date;
• să compună şi să rezolve probleme cu două operaţii;
• să selecteze alimente sănătoase dintr-o listă dată;
• să intoneze corect cântecele: „Copiii Terrei”; „Prăjitura”, ”Când citim”;
• să contureze, să decupeze, să îmbine corect şi estetic piesele colajului;
• să formuleze concluzii cu privire la relaţiile din cadrul familiei;
• să recite expresiv rugăciunea.
II afective:
Elevii vor fi capabili:
• să manifeste un comportament adecvat în activitatea pe echipe;
• să-şi exprime sentimentele de dragoste şi recunoştinţă faţă de familie;
• să aprecieze obiectiv lucrările proprii şi pe ale celorlalţi.
III motorii:
Elevii vor fi capabili:
• să mânuiască instrumentele şi materialele indicate (fişe, decupaje, jetoane etc )
• să asambleze corect şi estetic;
• să se mişte în ritmul muzicii.

STRATEGIA DIDACTICĂ: exersativ-formativă

RESURSE PROCEDURALE: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, jocul didactic, procesul de situaţie,
problematizarea, observarea.
RESURSE MATERIALE: lecturi cu conţinut educativ, imagini din lecturile studiate,calculator, videoproiector,
planşe, mulaje din diferite materiale, figurine din carton, fişe suport pentru activitatea individuală şi pe echipe,
ecusoane, jetoane, markere, planiglob, globul terestru, joben, foarfece, lipici, hârtie colorată,steguleţe, diplome.
FORME DE ORGANIZARE: pe echipe - familii
TIPUL DE EVALUARE: observare şi apreciere verbală
probă practică
SCENARIUL ACTIVITĂŢII
Momentele Elemente de conţinut Metode Mijloace Evaluare
activităţii
Moment • Se vor crea condiţiile psiho-
organizatoric ergonomice în vederea asigurării
unui climat propice învăţării.

Captarea • Se va anunţa scopul activităţii explicaţia imagini

atenţiei („Călătorie” pe tărămul iubit al simbol
copilăriei,având alături familia de
acasă şi familia de la şcoală).
• Se va indica forma de lucru pe
parcursul desfăşurării activităţii
(pe echipe-familii).

Dirijarea • Se va descifra cu ajutorul observarea “Copacul

învăţării învăţătorului simbolul copilăriei- conversaţia Devenirii”
Copacul Devenirii. Se va face
analogie între cuib şi familie- locul problematizarea imagini evaluare
cald şi ocrotitor care protejează procesul de orală
mica făptură ce-şi va lua apoi situaţie
zborul în viaţă.
• Se va observa şi se va comenta lucru în echipă fişe de lucru
imaginea proiectată pe ecran, ce joc de rol evaluare
înfăţişează o secvenţă din textul orală
„Cheile” de Tudor Arghezi. Se va continuă
cere elevilor să participe la conversaţia planiglob probă
procesul de situaţie formulând exerciţiul glob practică
propoziţii în care să-şi exprime jocul didactic pământesc
părerile pro şi contra referitoare la steguleţe
atitudinea lui Miţu şi Baruţu. exerciţiul
jetoane din evaluare

50
• Pentru a-i ajuta pe copiii care au de carton orală
îndeplinit sarcini de adulţi, se va joben continuă
cere elevilor să colaboreze în exerciţiul
rezolvarea şi corectarea problemei
de matematică de pe fişe, precum imagini
şi în alcătuirea unui meniu figurine din evaluare
sănătos pentru o masă la picnic cu carton orală
familia. Elevii vor intona conversaţia jetoane
cântecelul „Prăjitura”. exerciţiul
• Ieşirea în mijlocul naturii analiza planşă cu
presupune respectarea normelor de personajul evaluare
protecţie a mediului înconjurător. principal orală
Elevii vor enumera câteva reguli
de comportare civilizată, vor cânta imagini
„Copiii Terrei”, vor flutura problematizarea
steguleţe şi doi se vor juca imagini evaluare
simbolic cu globul pământesc. figurine din orală
• Se va solicita notarea pe inimioare carton continuă
de carton a cuvintelor magice ce joc de mişcare jetoane
„înmoaie” inimile părinţilor atunci conversaţia planşă
când copiii doresc să-şi repare cleşte, cuie
greşelile. Se vor citi câteva exerciţiul probă
exemple de la fiecare grupă. practică
• Elevii vor intui imaginea ce
exerciţiul imagini
înfăţişează un alt personaj care
constituie un model de
comportament în ceea ce priveşte
foarfece,
relaţia cu părinţii şi atitudinea faţă
lipici, hârtie probă
de învăţătură („Camaradul meu,
colorată practică
Coretti” de Edmondo de Amicis).
explicaţia
Pentru a-şi exprima admiraţia şi
“Turul
solidaritatea, elevii vor rezolva
icoană galeriei”
câteva din „sarcinile” lui Coretti:
completarea semnelor de
punctuaţie şi ortografie într-un
portofoliul
enunţ dat, găsirea sinonimelor
pentru cuvintele „iubire”.
„prieten”, a antonimelor pentru
cuvintele „bucurie”, „hărnicie” etc.
• Se va cere elevilor să povestească
pe scurt cum a înţeles şi Iliuţă,
personajul principal din lectura
„Banul muncit” de Al. Mitru, care
este valoarea strădaniei personale
şi care este rolul părinţilor în
formarea unei atitudini pozitive
faţă de muncă. Se va evidenţia
importanţa unităţii si a iertării
într-o familie. Se vor folosi ca
suport imagini proiectate cu
retroproiectorul.
• Se va atrage atenţia elevilor că nu
este suficient să ne îndreptăm
faptele rele care pot avea
consecinţe grave, provocând dureri
adânci în sufletul părinţilor, aşa
cum se întâmplă în lectura
„Cuiele” de Pop Simion. Elevii vor
fi solicitaţi să scoată „cuiele”
folosind simbolic „cleştele” şi
constatând apoi ”găurile” rămase.

51
 Elevi din grupe diferite vor
reconstitui, cu ajutorul jetoanelor
desprinse de pe mulajul înfăţişând
o scenă din povestire, „familiile”
cuvintelor „copil” şi „părinte”.
• Pentru destindere, copiii vor
participa la „Jocul degeţelelor”.
Elevii vor fi ajutaţi să înţeleagă că
relaţiile familiale trebuie să se
bazeze pe încredere şi unitate.
Imaginea proiectată a unei scene
din lectura „Mănunchiul de nuiele”
îi va ajuta să desprindă concluzii
referitoare la necesitatea
colaborării şi întrajutorării în
cadrul familiei şi a celorlalte
grupuri din care facem parte.
• Pentru a dovedi că şi-au însuşit
atitudinile pozitive cu privire la
relaţiile din cadrul grupului, se va
cere elevilor să folosească
materialele date, sa decupeze, sa
lipeasca şi fiecare echipă să
realizeze un colaj cu titlul
„Familia mea de la şcoală”. Se va
realiza evaluarea şi autoevaluarea
lucrărilor obţinute.
• La temelia familiei se află
credinţa. Elevii vor mulţumi
printr-o rugăciune pentru familiile
lor minunate care îi cresc cu drag
şi le fac viaţa frumoasă şi uşoară.
• Se va cere elevilor să-şi termine de
completetat acasă portofoliul
realizat pe parcursul activităţii,
alcătuind o scrisoare de mulţumire
adresată tutoror celor care îşi aduc
contribuţia la crearea şi asigurarea
„cuibului cald al copilăriei”. De
asemenea, vor adăuga la portofoliu
şi o fişă de lectură pe care o vor
realiza pentru lectura „Preţul
dragostei”, care a fost studiată la
clasă.
• Se va va intona cântecelul „Când
citim…”

Evaluarea • Se vor face aprecieri şi observaţii conversaţia recompense evaluare

performanţelor asupra modului de participare la orală
activitate şi asupra calităţii
rezolvării sarcinilor personale şi de
grup.
• Elevii vor fi răsplătiţi cu
recompense simbolice, diplome şi
dulciuri.

PROIECT DE ACTIVITATE TRANSDISCIPLINARĂ

Tema:Protecţia mediului înconjurător;

52
Propunător:Ghinea Maria;
Şcoala: „B.P.Haşdeu”-Câmpina;
Clasa:a IV-a B;
Perioada în care s-a structurat proiectul:25.04.2007 - 25.05.2007;

Protocolul organizării lecţiei

Proiectul s-a realizat la cls a IV-a B.Le-am propus elevilor ideea mea, iar ei au ales să se implice în
unanimitate.
Într-o lume a industrializării, a creşterii demografice, a limitării resurselor naturale, a accentuării
gradului de poluare a apei, aerului şi solului, am dorit să lansăm şi noi un „SOS!Salvaţi PĂMÂNTUL!” şi să
cercetăm măsurile aplicabile pentru a diminua efectele poluării. Am dorit să ne implicăm cu toate forţele în acest
sens.
Elevii au fost anunţaţi că toate cunoştinţele adunate pe perioada proiectului vor fi evaluate, iar fiecare
pas se va regăsi în activităţi practice (fişă în portofoliu, jucărie din deşeu, plantarea unui brăduţ, prezentarea unei
scenete).Concluziile vor fi prezentate într-o activitate la sfârşitul perioadei pe 25.05.2007.
Le-am sugerat elevilor să culeagă informaţii (indicându-le surse de informare: reviste, ziare, internet
etc.), să facă schimb de informaţii şi să colaboreze.
Am stabilit sarcini de lucru individual (în baza de colectare materiale) şi pe grupe (în faza de prelucrare
a materialului selectat).În timp ce unii dintre elevi pregăteau sceneta „Copilul şi floarea”, alţi elevi se ocupau de
conceperea invitaţiilor pe tema aleasă „Protecţia mediului înconjurător”, iar alţii de pregătirea materialelor
necesare pentru plantarea unui brăduţ în curtea şcolii.
Cu toţii ne-am ocupat de redactarea unor fluturaşi cu sfaturi utile privind protecţia mediului, care să fie
distribuite elevilor de la alte clase şi de confecţionarea unor jucării din deşeuri (sticle, materiale textile, fire,
bucăţi de lemn, bucăţi de cauciuc etc.).
O grupă de elevi a avut de selectat material informaţional de pe internet, pe tema dată şi de cuprins
acest material în fişe de portofoliu (cu imagini aferente informaţiilor selectate), îndrumaţi permanent de mine.
Au fost dirijaţi să înveţe cântecul „Sfaturi bune”.
În general elevii au dovedit că deţin informaţii despre aer, apă, sol, floră şi faună, că au luat cunoştinţă
despre cauzele şi efectele poluării la nivelul factorilor de mediu şi cunosc măsuri ce trebuie luate pentru a
diminua aceste efecte.
Permanent au venit cu sugestii, întrebări, idei în realizarea fiecărui pas al proiectului, culminând cu
participarea la plantarea brăduţului pe care l-am numit Treeb şi pe care tot ei l-au imortalizat în imagini.
Abordarea transdisciplinară a temei a însemnat, astfel, o abordare globală, dictată de întrebările şi
preocupările copiilor, a dus la dezvoltarea creativităţii, cooperării, a socializării copiilor, la bucurie şi împlinire.
Obiective fundamentale:
∗Dezvoltarea deprinderii de caracterizare şi localizare a surselor de poluare a naturii;
∗Dezvoltarea conştiinţei ecologice a elevilor prin conştientizarea necesităţii ocrotirii naturii;
∗Dezvoltarea sentimentului de dragoste şi admiraţie faţă de frumuseţea naturii;
∗Dezvoltarea interesului şi a responsabilităţii pentru menţinearea unui mediu natural echilibrat, propice vieţii.
Obiective operaţionale:
1.Să conştientizeze efecte ale acţiunii omului asupra mediului înconjurător;
2.Să cunoască cauzele poluării apei, aerului, solului;
3.Să identifice măsuri de protecţie a mediului înconjurător;
4.Să comunice în forme diverse, observaţii şi comparaţii asupra corpurilor din natură şi asupra experimentelor
realizate;
5.Să enumere plantele şi animalele ocrotite de lege;
6.Să ia atitudine împotriva celor ce poluează;

Mijloace şi materiale
Harta fizică a României, imagini, videoproiector, brăduţ, fluturaşi cu sfaturi, jucării din deşeuri, globul
pământesc personificat, sceneta „Copilul şi floarea”, portofoliu de lucru.

Metode şi procedee
Observaţia, conversaţia, descoperirea, jocul, proiecţia, explicaţia, problematizarea.
Nr. Secvenţele Activitatea învăţătorului Activitatea elevilor
Crt. lecţiei
1. Captarea şi -Asigură materialele necesare desfăşurării -Pregătesc materialele
orientarea lecţiei. necesare;
atenţiei elevilor -Creează şi asigură climatul de ordine şi -Aşteaptă în linişte
discilplină. începerea lecţiei;
2. Reactualizarea -Verifică tema scrisă şi conţinutul lecţiei printr- -Răspund la întrebări;
cunoştinţelor un şir de întrebări;

53
 -„Ce sunt deşeurile?”
-„Care este scopul refolosirii deşeurilor?”
-„Din ce sunt confecţionate obiectele de pe
bănci?”
-„Ce ştiţi despre reciclarea hârtiei?”
-„Ce concluzie desprindem din ceea ce am
învăţat azi?”
3. Anunţarea -Anunţă tema lecţiei, notează titlul şi subliniază -Notează titlul lecţiei.
lecţiei scopul acestuia.
4. Dirijarea -Prezintă imagini pe video-proiector despre -Răspund la întrebări;
învăţării poluarea aerului,apei şi solului. -Afişează diferite date
-Conduce observaţia copiilor cu ajutorul unor calendaristice stabilite
întrebări: pentru a aminti oamenilor
-„Ce sugerează imaginea aceasta?” de necesitatea protejării
-„Care sunt efectele poluării aerului?Dar a elementelor de mediu;
apei?Dar a solului?” -Subliniază diferenţele
-„Ce măsuri trebuie luate pentru a diminua dintre un mediu poluat şi
efectele poluării la nivelul factorilor de mediu?” unul nepoluat;
-Explică necesitatea apariţiei unor legi de „...pentru a avea o viaţă
protecţie a mediului înconjurător şi a respectării sănătoasă.”
acestor legi de către oameni; „...pentru a lăsa urmaşilor
-Prezintă imagini cu aspecte ale naturii o moştenire sănătoasă.”
nepoluate;
-Cere elevilor să sesizeze diferenţa dintre aceste
imagini şi cele prezentate la început;
-„De ce este necesar să luptăm pentru un mediu
mai curat, mai sănătos?”
5. Conexiunea -Stabileşte cu elevii un regulament ce trebuie -Notează;
inversă respectat şi-l notează în fişe de lucru; -Participă la jocul de rol;
-Cere elevilor să se pregătească pentru
dramatizare: „Copilul şi floarea”
-Cere elevilor să interpreteze comportamentul
personajelor din scenă.
6. Încheierea -Încheie lecţia prin cântecul: „Sfaturi bune” -Interpretează cântecul;
lecţiei
7. Tema pentru -Dă elevilor căte un set de fişe cu mesaje
acasă ecologice pe care elevii trebuie să le distribuie
prietenilor, colegilor de la alte clase.

RĂDĂCINI

Motto:
„Din pajişti, florile-au crescut pe ii,
Pădurea-n grinzi şi-n solzii de şindrilă
Iar cerul pur ca gândul de copil
S-a strecurat mai limpede-n idilă.”
(Matei Stăncioiu, Emanoil Copăcianu - „Breaza”)

Inst. Aldescu Diana

Şcoala cu clasele I-VIII, Nr. 2, Comarnic

Breaza este o aşezare în care s-a zămislit o artă populară viguroasă, pe care şirul generaţiilor de
localnici şi-a pus pecetea creatoare.
„Hronic” scris pe pânză de-a lungul veacurilor, costumul popular a fost şi continuă să fie aici un simbol
al frumosului şi, totodată, un document al experienţei acumulate şi transmise prin timp.
Măiestria şi priceperea femeilor din Breaza în brodatul iilor şi ţesutul brâielor, fotelor şi ilicelor,
constituie un semn că acest meşteşug s-a transmis din generaţie în generaţie. Natura înconjurătoare a contribuit şi
ea la dezvoltarea gustului pentru frumos, la dezvoltarea motivelor de pe cusături. S-ar putea spune, recurgând la
o metaforă, că prin pădurile din apropiere, în lunca Prahovei şi a Proviţei, pe malurile iazurilor de odinioară, prin
poieni şi livezi, pe coastele dealurilor Gurga, Sinoiu şi Lazului au înflorit, parcă, odată cu florile, şi iile, fotele

54
sau brâiele brezenilor. Am putea spune că de acolo le-au „cules” fetele şi nevestele când soseau primăverile; le-
au „cules” vara când păzeau vitele ori strângeau fânul din „Livezi” sau de pe dealul Sinoiu; le-au „cules” toamna
când băteau prunele în Valea Lungă, pe Zănoaga, Ograda, Borăngoci şi Gornei. Odată cu buchetele de flori au
„cules” din câmpul înflorit căldura şi armonia culorilor vegetale, ca să le „răsădească” apoi cu acul pe pânză...
Imaginaţia şi creativitatea lor le-a purtat pe tarâmul basmelor, în lumea Feţilor - Frumoşi care pleacă în căutarea
unei crenguţe care cântă, unei flori care rămâne veşnic proaspătă....care va purta noroc... Şi astfel au descifrat
misterul florilor care nu mor. Acestea sunt florile brodate. Există sute de modele, sute de utilizări ale florilor sau
ale stelelor. În broderia zonei predomină culoarea roşie, dar ici colo mai apar accidente de albastru, roz sau crem.
Veselia şi exuberanţa naturii răsar din mâini dibace de veacuri. Măiestria brodezelor te cucereşte instantaneu. La
fel de tare te uimeşte delicateţea numelor de motive: merişorul, floricica, dusurica ...o muzică ce răsărea în urma
acului. Stelele stilizate sunt luminoase, ele se brodează fără excepţie cu mătase albă sau ecru şi dau o sclipire
misterioasă broderiilor. Apar şi motive animaliere pe care cu greu le deosebeşti de flori sau stele, poate doar
după nume: unghia găii mică, unghia găii mare...Geografia este şi ea prezentă. Florile formează râuri pe
mânecile sau pieptul de ie...
Aţi văzut vreodată o clacă de broderie atunci când femeile au „zor”? Mâinile li se mişcă incredibil de
repede dar cu o precizie magistrală, broderia este făcută pe pânză fină, firele se numără aproape instantaneu...şi
apar flori care nu mor.
Brezenii - tineri şi bătrânii - au purtat cu mândrie costumul tradiţional „mocănesc”, la fel cum îl poartă
pe cel mai nou - „costumul de Breaza”.
Portul „mocănesc” feminin a fost adus din vremuri de demult de dincolo de Carpaţi, de către femeile
care au venit prima oară şi s-au aşezat aici pe malurile Prahovei. El este alcătuit din câteva piese principale:
rochia sau hondrocul, ia, laibărul, marama.
Rochia se confecţiona din dimie (stofă ţesută în casă din lână de oaie) de culoare neagră, mai rar vişinie
sau castanie. Avea patru până la şase clini, iar la poale - două până la opt cerculeţe de catifea sau de mătase
colorată. Ia era lucrată din pânză ţărănească de in sau cânepă, la început, apoi din bumbac. Era împodobită cu
„râuri” sau broderii de mână, în vremea veche, cu arnici şi mulinuri - în perioadele mai apropiate. Motivele de pe
ii au fost geometrice (moştenire de la daci): coloritul lor continuă să fie şi azi roşul şi negrul, ca în Ţara Bârsei şi
Făgăraşului. Laibărul era o haină scurtă, fără mâneci, ale cărei margini se tiveau cu benzi late de mătase. În
partea din faţă avea trei nasturi, dintre care unul - cel din mijloc - se încheia, lăsând expusă privirii broderia de
pe mâneci şi de pe pieptul iilor. Iarna, femeile din Breaza purtau scurteică, o piesă de îmbrăcăminte
confecţionată tot din dimie, catifea sau postav; era, de fapt, o haină lungă până la pământ, aidoma cu cea purtată
în Transilvania. Marama era folosită pentru acoperirea capului femeilor măritate, mai ales în zilele de sărbătoare,
la nunţi, la cumetrii, la biserică.
Portul feminin „de Breaza” are în componenţa lui două piese importante: ia şi fota. Ia este confecţionată
din pânză ţărănească de bumbac, este încreţită în jurul gâtului sub un guler îngust, are gura încadrată de şiruri de
broderii cu motive florale cusute cu arnici. Câmpul brodat este presărat cu fluturi metalici fixaţi cu mărgele de
diferite mărimi. Fota este ţesută din fir sau lână, plisată în jurul corpului; are la poale o bantă lată de roşu aprins
sau vişiniu, încadrată între două grupe de vărgi înguste de culoare roşie sau neagră. Şiruri paralele de fire
metalice urcă de la poale. Capetele, care se suprapun, au alesături cu forme geometrice, în roşu pe fond negru, şi
sunt conturate cu fir metalic auriu sau alb.
Costumul bărbătesc „mocănesc” are în componenţa sa două piese: cămaşa cu mâneci largi, din bumbac
înălbit, din in sau cânepă, şi cioarecii. Cămaşa era strânsă la mijloc cu un chimir de piele, cumpărat de la
negustorii braşoveni. În chimir bărbaţii purtau amnar, cremene, iască şi un ştergar de pânză vărgată, ceva mai
mare ca o batistă. Cioarecii erau confecţionaţi din dimie de lână albă şi aveau clini până la genunchi. Fruntaşii
satelor Breaza - învăţătorii, preoţii şi funcţionarii primăriei - purtau haine albe cu găitane.
Ca încălţăminte, atât bărbaţii cât şi femeile purtau odinioară opinci din piele. Femeile, pe lângă opinci,
mai purtau iarna, scarpeţi cu talpa de cauciuc, cu faţa de dimie neagră sau roşie. Specific pentru îmbrăcămintea
de odinioară din Breaza era fusta sau fustarul, piesă pe care bărbaţii o purtau peste pantaloni.
Tot în vremurile de demult, dar şi astăzi, purtau bunzi sau cojoace, iar pe cap - căciuli mocăneşti din
blană de miel, de culoare neagră sau fumurie.
Portul bărbătesc „de Breaza” este asemănător cu cel din alte zone de munte: cămaşă din in sau cânepă
sau bumbac, pantaloni din dimie, strâmţi(cioareci), brâul de lână şi, rar, chimirul.
Astăzi, ca pretutindeni în ţară, portul la Breaza a căpătat amprentele contemporaneităţii. Îmbrăcămintea
confecţionată în serie, variată ca piese şi ca aspect a luat locul portului „mocănesc” sau a celui cunoscut sub
denumirea de „costumul de Breaza”. Totuşi, se poate spune că tradiţia are încă rădăcini puternice în ceea ce
priveşte îmbrăcămintea. La Breaza, mai cu seamă în zilele de sărbătoare, se poate vedea încă vechiul port, care
colorează atmosfera străzilor, dă frumuseţe peisajului natural aparte de aici.

BIBLIOGRAFIE:
●STĂNCIOIU M., COPĂCIANU E.- „Breaza”, Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1985
●DOROBANŢU CAROLINA- „Rădăcini”,Editura Intact, 2003

55
 METODA PHILLIPS 6-6, ÎN LECŢIA DE CONSOLIDARE
LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Resedea Neluţa - Prof. Limba şi literatura română

Gr. Şc. «C.Brâncuşi», Petrila

În contextul tot mai popular de reformulare a învăţământului, de restructurare a acestuia, are loc,
printre altele, şi introducerea alături de metodele tradiţionale de învăţământ, cele moderne, de învăţare activă,
centrată pe elev, care îşi fixează ca scop formarea şi dezvoltarea gândirii critice.
Anul acesta, la pregătirea lucrării scrise semestriale, la limba şi literatura romană, clasa a X- a, la care
predau , am folosit metoda Phillips 6/6 (numită astfel, după cel ce a fundamentat-o, în 1948, D. J. Philips), sigur
că nu pentru prima dată, iar rezultatul a fost peste aşteptări.
Metoda este una modernă, agreată de elevi, deoarece permite ca aceştia să lucreze pe grupe, le permite
să se exprime liber, fiecare lăsând o amprentă asupra rezultatului, care e comunicat apoi întregii clase.
Clasa se împarte în grupe de câte şase elevi, care urmează să discute pe o temă dată, în timp ce
profesorul explică în ce constau sarcinile de lucru, precum şi durata de timp.Fiecare grup e bine organizat, astfel
încât are un reprezentant şi un coordonator. Într-un timp stabilit de profesor, în funcţie de dificultatea sarcinii sau
de volumul ei, cei şase membri au discuţii, schimburi de idei, e baza cărora se întocmeşte fişa de lucru, sau
raportul, cu privire la tema propusă. Reprezentantul este cel care prezintă apoi celorlalţi (profesorului şi clasei)
acest raport, care va concura cu celelalte – ale altor grupe – stabilindu-se forma finală.
Concret, la clasă, ca sarcină de lucru am stabilit recapitularea prozei scurte - basmul, povestirea, nuvela
– şi mai precis câteva citate din operele studiate (basmul Povestea lui Harap-Alb – de I. Creangă, povestirea
Fântâna dintre plopi – de M. Sadoveanu şi nuvela psihologică Moara cu noroc – de I. Slavici ), pe care elevii le-
au primit ca fişe de lucru , urmănd ca fiecare grupă să studieze acel citat : să îl încadreze în opera din care face
parte, să discute elementele sale, importanţa acestuia, la ce personaje sau momente-cheie face referire, ce tip de
text este, cărui gen literar aparţine şi care sunt argumentele, etc.
Observând fiecare elev, fiecare grupă, am constatat că metoda se confunda parţial cu Brainstormingul,
însătotuşi îşi păstra caracterul analitico-sintetic, cu toată spontaneitatea protagoniştilor.
Ca, de altfel toate metodele activ-participative, metoda Philips 6-6 prezintă dezavantajul deficitului de
timp şi mai ales faptul că, personal, am constatat că se pretează la clase bune. Însă mai multe sunt avantajele
oferite :
- contribuie la fundamentarea şi aplicarea reală a cunoştinţelor ;
- accentul aici cade pe elev, pe persoana care învaţă;
- elevul se sincronizează cu propria sa perspectivă şi capacitate de asimilare a cunoştinţelor;
- prin intermediul acesteia se pot cuantifica imediat rezultatele învăţării;
- dezvoltă relaţiile de grup, dar în acelaşi timp şi învăţarea independentă;
- permite elevului să sintetizeze unele idei provenite din alte surse decât cele şcolare;
- pune în valoare calităţile profesorului ca organizator, dar şi ca persoană empatică, ludică;
Tot ca un avantaj, dar de această dată personal, am constatat că rezultatele obţinute la evaluarea
semestrială care a urmat acestei lecţii, au fost bune şi foarte bune, în parte şi datorită utilizării acesteia (prima
parte a lucrării cerea analizarea unui citat din prozele studiate). Elevii au obţinut note mari, media generală a
clasei fiind 8,03.

Bibliografie : M. Ionescu, I. Radu – Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

I. Scheau – Gândirea critică – Metode active în predare-învăţare Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2004

COMPORTAMENT DEVIANT ÎN CONTEXTUL

INADAPTĂRII CERINŢELOR ŞCOLII

56
 Resedea Neluţa – Prof. limba şi literatura română
Gr. Şc. „C.Brâncuşi” - Petrila

REGÂNDIREA permanentă a procesului educaţional asigură în mare măsură, obţinerea de către elev a
unui randament de nivel maximal, în funcţie de posibilităţile individuale şi de efortul depus. Prima reprezentare
a copilului despre sine însuşi este adeseori formată în primii ani de şcoală. Aici şcolarul este confruntat cu un
grup de copii de aceeaşi vârstă şi pus în situaţia să se compare sistematic cu ei,dar mai mult decât comportarea
colegilor şi propria conduită sunt importante aprecierile făcute de cadrul didactic, care contribuie la dezvoltarea
capacităţii de autoapreciere sau autodepreciere. Această atitudine se instalează precoce la şcolarul mic şi
generează o anumită accepţie despre succesul sau insuccesul şcolar considerate ca o consecinţă a propriului
comportament măsurat de cadrul didactic în aprecierile sale. De aceea justeţea şi tactul cu care sunt făcute aceste
aprecieri au o deosebită importanţă în formarea opticii elevului faţă de sine.
Realitatea demonstrează faptul că la elevi nu se formează întotdeauna trăsăturile de personalitate
dorite de şcoală şi familie. Aceasta se explică prin faptul că fiecare copil are trăsături deosebite, un mod propriu
de a reacţiona la influenţele şcolii. Spre exemplu aceeaşi metodă de învăţământ poate declanşa o reacţie
deosebită, înregistrându-se rezultate deosebite, uneori chiar contrarii.
Acelor elevi care nu obţin rezultatele necesare, care se se încadrează mai greu în ritmul general al
clasei şi nu se bucură de prestigiu în faţa colegilor, cărora li se formează anevoios reprezentări morale,
deprinderi comportamentale corespunzătoare este necesar să li se acorde o atenţie deosebită, să li se asigure la
timp asistenţă psihologică şi educaţională. Alfel aceştia pot deverni indiferenţi pot dobândi o atitudine negativă
faţă de şcoală, colegi, profesori care le afectează capacitatea de autoapreciere şi deterioarează starea lo psihică.
Devieri comportamentale ca minciuna, înşelătoria, chiulul sunt adesea utilizate ca manifestări prin care încearcă
să depăşească situaţia apăsătoare în care se află unii dintr ei, dacă nu se bucură de atenţia colectivului, a
profesorilor şi dacă nu li se acordă posibilitatea de a depăşi impasul în care se găsesc.
Astfel de elevi, în general, provin din familii cu nivel socio-cultural scăzut cu un climat socio-afectiv
neprielnic, în care relaţiile între membrii respectivi se bazează adesea pe forţă şi brutalitate.Urmările directe sau
indirecte ale unor astfel de condiţii sunt o rămânere în urmă în dezvoltarea intelectuală şi afectivă a acestor copii.
Etica pedagogică impune cadrelor didactice să acorde acestor elevi o atenţie deosebită, răbdare şi tact,
pentru a le cultiva încrederea în sine şi în cei din jur, pentru a le stimula interesul pentru cunoaştere, pentru a le
forma o atitudine faţă de învăţătură, de disciplina şcolară, pentru ale da posibilitatea obţinerii unui statut pozitiv
în colectiv şi formării dorinţei de autoapreciere.
Evoluţia generală a elevilor este în strânsă dependenţă cu evaluarea unor trăsături de personalitate cu
un profund conţinut etic: demnitatea, spiritul de iniţiativă, curajul răspunderii , care au implicaţii adânci în
activitatea şi viaţa şcolară. Valorificarea potenţialului lor are loc numai în măsura în care profesorul îi cunoaşte
şi îi stimulează deoarece la baza aceloraşi manifestări negative ca : indisciplină, nepregătire, frică pot fi factori
diferiţi.
Minciuna, teama, reacţia dureroasă a unor elevi faţă de note sau observaţii faţă de observaţii, trebuie
să avertizeze asupra unor factori perturbatori în evoluţia acestora şi să nu fie sancţionate fără cunoaşterea
cauzelor.
Orgoliul şi exigenţa exagerată a unor părinţi care doresc să realizeze copiii lor performanţe
superioare indiferent de posibilităţi duc adesea la manifestarea unor atitudini de revolta a elevilor şi nu sunt rare
cazurile când aceştia refuză să ami înveţe, chiulesc sau mint pentru a-şi manifesta revolta. Se creează asfel
conflicte greu de rezolvat între copil şi părinte pe de o parte şi între copil şi cadrele didactice pe de altă parte.
Adaptarea şcolară este în mare măsură determinată de factori externi elevului care pot influenţa dezvoltarea lui
viitoare şi modul de a se manifesta.
Cunoaşterea personalităţii elevilor şi a particularităţilor fiecăruia, care se face cu deosebită atenţie şi
acordând mult timp intocmirii de teste de personalitate sau altor metode de investigare, este o premisă
obligatorie pentru obţinerea rezultatelor aşteptate, privind integrarea acestuia în sistemul educaţional.

REDACTAREA UNEI COMPUNERI - SUGESTII

Prof. Resedea Neluţa, Gr. Şc. „C. Brâncuşi”- Petrila

În pedagogia modernă, elevul devine participant activ la propria formare, neconstituind un simplu
obiect al procesului educaţional, iar profesorul se situează pe poziţia nouă, de îndrumător al acestuia. Astfel, el îi
transmite noţiunile fundamentale, îl dotează cu metode şi tehnici de studiu, îl învaţă cum să înveţe.
Din această perspectivă, compunerea, ca obiect de învăţământ, capătă sarcini noi: însuşirea exprimării
corecte, orale şi scrise, dezvoltarea imaginaţiei şi gândirii, formarea deprinderii de a-şi ordona logic ideile, de a

57
le dezvolta, de a crea, după posibilităţile fiecăruia, contribuind astfel, alături de celelalte obiecte, la formarea
personalităţii copiilor.
Compunerile sunt comunicări reduse sau ample, rezultate în urma unui proces de elaborare, prezentate oral
(expuneri) sau scris (compuneri propriu-zise), prin care se asigură transmiterea unui volum de informaţii.
Iniţierea în redactarea compunerii presupune stimularea gândirii independente, a viziunilor personale, a
sentimentelor elevilor, ei fiind îndrumaţi în a observa, a aprecia cu sensibilitate şi a reflecta asupra celor
observate pentru a reuşi să exprime cât mai bine ceea ce observă, simt şi gândesc. Astfel, mai întâi elevii ar
trebui să îşi organizeze materialul necesar compoziţiei, apoi să-l aranjeze şi să-l redea printr-o comunicare scrisă
ori orală, ca mai apoi să distingă între diferite tipuri de compoziţii.
Această activitate se concretizează în practica şcolară printr-o pregătire indirectă - cu caracter permanent,
constând în formarea la elevi, a deprinderilor de a observa, compara fenomene, de a generaliza, sintetiza şi
formula concluzii pe baza acestor activităţi, de a citi şi a munci cu cartea, de a-şi perfecţiona şi dezvolta
capacitatea de a se exprima - şi printr-o pregătire directă, sistematică privind înarmarea elevilor cu cunoştinţe
despre structura compunerilor şi elaborarea lor, care urmăreşte transmiterea de cunoştinţe teoretice despre
structura unei compuneri, îndrumări despre tehnica elaborării acesteia(se realizează prin lecţii speciale despre
compuneri şi structura lor se sprijină pe studiul unor fragmente de lectură).
Etapele privind elaborarea unei compuneri:
Alegerea, formularea şi analiza subiectului -constituie punctul de plecare în elaborarea unei compuneri.
Subiectul fie că este impus, fie că este liber ales, trebuie să stârnească interesul celui ce trebuie să elaboreze
compunerea şi să fie clar formulat.
Documentarea şi căutarea ideilor, activitate care în tratatele clasice se numeşte invenţiune.
Documentarea constă în căutarea faptelor, a exemplelor necesare pentru a răspunde la solicitările
subiectului; presupune adunarea observaţiilor, gândurilor, sentimentelor, părerilor, cunoştinţelor în legătură cu
subiectul stabilit şi formularea lor sub forma unor idei, a unor propoziţii. Cu fiecare zi, elevii îşi îmbogăţesc
cunoştinţele, se documentează. Din aceste cunoştinţe şi din altele obţinute din lecturile cărţilor, din spectacolele
pe care le-au văzut sau ascultat, din observaţiile lor, elevii le vor alege pe acelea de care au nevoie în alcătuirea
compunerii cerute.
Valorificarea experienţei personale constituie o sursă de documentare pentru orice tip de subiect şi mai
ales pentru acelea care se bazează pe observarea realităţii înconjurătoare. A folosi experienţa personală în
documentarea pentru o compunere însemnă a şti să se interogheze această experienţă în legătură cu problema
pusă în discuţie, loc important avându-l în acest sens şi imaginaţia.
Alcătuirea planului sau dispoziţiunea
Faptele, ideile descoperite în timpul documentării trebuie ordonate după un plan, astfel încât
compunerea să aibă trei părţi: introducere, cuprins şi încheiere.
Alcătuirea planului de idei şi mai ales organizarea acestora, fiind o operaţie originală, trebuie să
izvorască din subiectul compunerii şi să aibă o înlănţuire logică, firească, naturală.
Elocuţiunea(oral) sau stilizarea(scris) - este etapa de elaborare propriu-zisă, iar practica şcolară trebuie să
folosească ambele modalităţi, având în vedere disponibilităţile lor formative .
Elaborarea orală a unei compuneri dezvoltă la elev capacitatea de a vorbi liber în public, care se
formează în timp, prin repetate exerciţii. De asemenea, dezvoltă încrederea elevilor în forţele proprii, curajul.
Elaborarea orală are şi unele efecte negative, căci poate favoriza graba, neatenţia, nerespectarea regulilor
gramaticale, aspecte care pot fi prevenite cu tact, pedagogic, de către profesor.
Elaborarea scrisă avantajează mai mult elevii, creându-le un climat mai puţin tensionat şi oferindu-le
posibilitatea de a relua ideile, în scopul clarificării lor şi a expresiei. Formularea în scris a ideilor, în cuvinte,
propoziţii, fraze, presupune respectarea mai multor cerinţe:
- folosirea unui vocabular adecvat în funcţie de conţinutul compunerii şi ceea ce exprimă (consultarea
dicţionarelor);
- respectarea normelor gramaticale, a normelor ortografice şi de punctuaţie;
- în cazul folosirii citatelor sau a unor cuvinte, expresii ce aparţin unor autori, punerea lor între ghilimele;
- adoptarea unui stil potrivit, în concordanţă cu subiectul compunerii; folosirea unei exprimări clare,
corecte, îngrijite prin alegerea potrivită a substantivelor, adjectivelor şi verbelor, prin evitarea unor
construcţii de fraze prea lungi, a repetiţiilor supărătoare.
În legătură cu aşezarea textului în pagină, li se atrage atenţia elevilor asupra esteticii compunerii.
Bilbliografie : C. Parfene – Compoziţiile în şcoală – EDP, Bucureşti 1980

DIFICULTĂŢI ÎN PREDAREA ŞI ÎNSUŞIREA LIMBII LITERARE

ÎNTR-O COMUNITATE RURALĂ

Resedea Neluţa - prof. Limba şi literatura română

58
 Gr. Şc. „C. Brâncuşi” – Petrila

În atingerea scopurilor formulate în Curriculum Naţional, în privinţa limbii şi literaturii române, în cazul
comunităţilor din mediul rural, profesorii se confruntă cu reale dificultăţi în însuşirea limbii române literare.
Între anii 2005-2007, predând ca institutor în mediul rural ( zona Pui, judeţul Hunedoara), am constatat că
elevii, atât în scris cât şi în exprimarea orală folosesc forme ale limbii neîngrijite, regionale. De pildă, în poezia
Arici, arici, bogorici, a lui T. Arghezi (pe care am propus-o pentru memorare şi discutare la clasa I, în cadrul
opţionalului Literatură pentru copii) câteva cuvinte sunt chiar deformate, acest lucru datorându-se şi
fonetismelor dialectale specifice zonei:
- înlocuirea vocalelor anterioare prin cele centrale corespunzătoare – ă, â(ţepi-ţăpi, simte-sâmte);
- reprezentarea diftongului oa printr-un o (poate-potescoată-scotă);
- înlocuirea articolului nehotărât un prin pronunţarea lui on (un vecin-on vecin);
- înlocuirea lui e cu i în cuvântul peste (pistă), etc.,
dar şi particularităţilor legate de vârsta şcolară mică, categoria socio-profesională a familiilor din care provin şi
care sunt majoritatea agricultori, care părăsesc rar şi pentru scurt timp satul.
Alături de aceste aspecte fonetice, mai există şi unele lexicale, care se manifestă prin înlocuirea unui
termen cu un altul local, în cazul relatărilor sau reproducerilor neversificate ori folosirea predominantă a
efectului simplu în exprimare.
Se ştie că obiectivele fundamentale urmărite pentru realizarea unei educaţii lingvistice eficiente se pot
rezuma la formarea şi consolidarea deprinderilor elevilor de a se exprima în limba literară, atât oral, cât şi scris şi
dezvoltarea diglosiei la copii, adică a capacităţii de a folosi alternativ varianta standard şi nonstandard a limbii,
în funcţie de situaţiile de comunicare.
Variantele standard şi nonstandard sunt complementare din punct de vedere funcţional, echivalente – din
punct de vedere structural şi conceptual. De aceea se impune ca profesorul de română să nu afişeze atitudini de
dispreţ sau renegare a graiurilor şi dialectelor, ci să facă trecerea treptată de la acestea, la varianta standard, prin
frecventă raportare la varietăţile regionale.
M.Ciolac, într-un studiu dedicat acestor aspecte, sugerează câteva etape în sprijinirea profesorului în
ameliorarea acestor probleme : reperarea contextelor comunicative, stabilirea caracterului lor şi stabilirea
elementelor acestora, înzestrarea elevilor cu mijloace lingvistice care să permită materializarea în plan
comunicaţional, formarea deprinderii de a evita fenomene dialectale, recurgând la norma literară în situaţiile
oficiale sau a exprimării scrise.

Bibliografie : M. Ciolac – Sociolingvistica şcolară - Ed. All

LEGĂTURI DE GRUP-TEME FOLOSITE IN ORELE DE CONSILIERE SI ORIENTARE,

CLASELE A TREIA SI A PATRA

Înv. Sorina Ghiurca

Şcoala cu clasele I-VIII, Lespezi
Com . Gîrleni, jud. Bacău

59
Vă aflaţi la petrecerea din noaptea Crăciunului. Aţi fost invitaţi la un coleg să sărbătoriţi venirea lui Moş
Crăciun.
1.Elevii se adună în cerc şi fiecare îşi imaginează că se află la o petrecere. Ei îşi închipuie că au în
mână câte un pahar cu suc şi unul câte unul ridică mâna şi rostesc un discurs laudativ la adresa lor. După
fiecare discurs, elevii se prefac că sorb din paharul cu suc, în conformitate cu discursul. Timpul de
desfăşurării 10 minute.
2.Unul după altul, elevii spun câte o propoziţie laudativă despre ei înşişi ,, Nu vreau să mă laud ,
dar……” . Fiecare îşi face câte un compliment. Timp 10 minute.
3.Elevii se aşează în bănci şi fiecare desenează ceva pozitiv despre ei înşişi. Timp de desen 5
minute.
4.Grupaţi elevii câte trei în echipă. Timp de lucru 5 minute.
Completaţi tabelul cu relaţiile care se dezvoltă în cadrul unui grup.
După expirarea timpului se discută toate conceptele cheie, fiecare grup îşi completează cu idei noi schema.

Încredere

Respect

Ce puteţi face în situaţia în care cineva are putere

asupra dumneavoastră?Aţi putea:
1. Să vorbiţi sincer despre gândurile şi
sentimentele voastre. Faceţi acest lucru , chiar
dacă acel cineva este mult mai puternic decât voi.
Nu permiteţi ca puterea acelei persoane să vă
reducă la tăcere.
2. Fiţi un bun ascultător. Ascultaţi ce are să vă
spună persoana mai puternică.
3. Cereţi !Cereţi! Cereţi! Dacă vreţi să obţineţi ceva
de la o persoană cu multă putere, cereţi continuu şi
în mod politicos, până când cererea vă va fi
satisfacută.

Structura unei propoziţii despre noi este următoarea:

,,Mă simt / Sunt ( o emoţie ) când (acţiune), deoarece (motivele)”.

În timp ce veţi citi povestirea de mai jos, schimbaţi fiecare propoziţie scrisă îngroşat cu o propoziţie despre
voi care începe cu ,, eu,,.
Exemplu:
Viorica şi Ana sunt afară. Este o zi frumoasă.
,,Hai să mergem astăzi la lac! spune Viorica.”

,,Dar mergem tot mereu acolo şi lacul e murdar! Nu-mi place deloc, spune Ana. “
(,,Mă simt frustrată când îmi spui unde să mergem , deoarece uneori aş vrea să aleg şi eu locul.”)

60
 ,,Nu trebuie să fii atât de răutăcioasă. Cred că eşti pur şi simplu geloasă , eu mă distrez de minune
la lac, spune Viorica.”
(,,Mă simt/ Sunt……………………………când……………..deoarece………………….”)
,,Singurul motiv pentru care te distrezi atât de bine este că tu ştii să înoţi, toată lumea te admiră.
Nu-mi place deloc când toţi îţi zâmbesc şi numai despre tine vorbesc. Nimeni nu se uită la mine, spune
Ana.
(,,Mă simt /Sunt……………………când…………………….deoarece…………………….. ”)
,,Te urăsc când spui asta! Nu-i adevărat deloc. Am văzut persoane care te admirau şi pe tine,
spune Viorica.
(,, Mă simt/Sunt………………………când………………………deoarece…………………”)

,,Mă urăşti când îţi mărturisesc ce simt cu adevărat ? Am crezut că suntem prietene, Viorica, dar cred că
m-am înşelat ! La revedere! strigă Ana.”
(,,Mă simt /Sunt……………………când……………………deoarece…………………… .”)
Completaţi o pânză de paianjen cu formele negative care pot apărea în cadrul unui grup şi legăturile dintre ele.

Citiţi textele din casete , apoi timp de 20 minute desenaţi deasupra fiecărei casete imaginea tipică
pentru un bragonez şi imaginea tipică pentru un ruterian. Timp de lucru 20 minute.

Bargonezii trăiesc într-o ţară

numită Bargonia. Această ţară se află
situată în cealaltă parte a lumii şi este
localizată între insulele Zether şi
Teebonia. Oamenii din Bargonia sunt
minunaţi. Copiii se bat doar extrem de rar
cu alţii , iar adulţii muncesc cu toţii în
pace. Alimentul cel mai important în
Bargonia este orezul dar farfuriile
bargonezilor nu sunt niciodată goale.
Vremea este stabilă de-a lungul anului în
Bargonia, bate o briză uşoară şi este
întotdeauna cald şi însorit.
Ruterienii sunt dintr-o altă ţară numită
Rutris. Şi această ţară se află în cealaltă parte
a lumii , între insulele Bilbo şi Treblin.
Oamenii din Rutris sunt extrem de răi. Copiii
ţipă mereu unul la celălalt, iar adulţii se
lovesc adeseori unii pe alţii. Adulţii nu
reuşesc să termine niciodată ceea cea au de
făcut, deoarece ori sunt somnoroşi, ori ţipă
unii la alţii în timp ce muncesc.
Vremea în Rutris este tot timpul rece,
vântoasă şi ploioasă.

61
Bibliografie :Conflictele si comunicarea-un ghid prin labirntul artei de a face faţă conflictelor,Editura ARC,
1998

TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE…

Institutor Maria Ivan
S.A.M. Toma Caragiu Ploieşti

Moto: “Petrecu acolo vreme uitatã, fãrã a prinde de veste, fiindcã rãmãsese tot aşa de tânãr, ca şi când
venise. Trecea prin pãdure, fãrã sã-l doarã mãcar capul. Se desfãta în palaturile cele aurite, trãia în pace şi în
linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curãţenia aerului, ca un
fericit.”
( “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” de Petre Ispirescu)

Aceştia suntem noi, dascălii. Şi putem privi acest fragment din basmul pe care l-am citit şi recitit de atâtea
ori cu elevii noştri, ca pe o metaforă a existenţei noastre dintre zidurile şcolilor, ale sălilor de muzeu, ale
mănăstirilor, sălilor de teatru sau concert, din aerul munţilor si din briza mării, în fine, din toate locurile, unde
am fost însoţiţi de copiii pe care i-am avut sub păstorire.
A nu mira pe nimeni această comparaţie….
Ideea acestei ... incercări de articol s-a născut dintr-o clipă de viaţă în care mi-am exprimat o nedumerire.
Este vorba despre o discuţie pe care am avut-o acum câţiva ani cu un bun prieten, despre mama lui, de
profesie învăţătoare. Doamna (şi acest cuvânt merită « bolduit » în context, deşi l-aş scrie de fapt cu majuscule)
era un model: de mamă, de soţie, de conduită în societate, de învăţătoare, de …. toate acestea, în pericol de a
deveni doar nişte … obosite clişee în societatea delirantă de astăzi. Şi totuşi, Doamna le avea pe toate!...
Dar cel mai important dintre toate mi-a fost revelat de către fiul său, în discuţia mai sus amintită. Discuţia a
avut loc într-o zi frumoasă, într-o mică excursie, într-un moment în care Doamna juca …tenis de câmp.
Ştiu, ştiu, ştiu, chiar şi Doamnele mai fac uneori asta, dar Doamna noastră avea o expresie de bucurie
îngerească pe chip, o avusese întreaga zi, iar cuvintele sale şi felul însufleţit în care vorbea erau incredibile
pentru mine, învăţătorul şi … « trăitorul » debutant, care – mea culpa – îi considera pe cei mai « în vârstă »
trecuţi, blazaţi, lipsiţi de puterea sau de motivele necesare … bucuriei.
Fiul său mi-a dezlegat misterul: felul în care Doamna îşi manifesta bucuria era strâns legat de lucrul cu
copiii. Nu poţi lucra ani buni cu copiii, în preajma lor, fără a-ţi păstra o doză de inocenţă, candoare, bucurie de a
trăi, plăcerea de a te juca, prezente la un cadru didactic în proporţii mai mari decât la reprezentanţi ai altor
profesii. (Afirmaţia nu se bazează pe niciun studiu şi nicio statistică, deşi sunt convinsă că nu sunt prima care o
emite…).
Aceasta este « Tinereţea fără bătrâneţe » : fericirea de a te simţi mereu tânăr, pentru că sufletul îţi vibrează în
acelaşi ritm cu al unor copii încă extrem de inocenţi la 6-10 ani, transmiţi trăsături pozitive de caracter, transmiţi
comportamente, dar, mai ales, transmiţi stări. Stări de spirit, inspiri sentimente şi insufli credinţe. Imposibil să
rămâi indiferent la această revărsare a propriului suflet către cei mici… Nu numai imposibil să rămâi indiferent,
ci imposibil să nu simţi şi să reacţionezi la revărsarea de iubire copleşitoare care vine către tine, dascălul, din
partea copiilor!
Da, aceasta este « Tinereţea fără bătrâneţe », zvâcnirea din suflet, binecuvântarea pe care o simt în fiecare zi
că mă aflu printre Ei, « copiii mei »! Nu am o vârstă înaintată, experienţa mea se măsoară în trei-patru generaţii
de elevi, dar ŞTIU că, indiferent unde mă va duce viaţa profesională sau personală, printre copii sau nu, voi avea
mereu sufletul tânăr, problemele nu mi-l vor atinge într-un mod distructiv, am să vibrez mereu în faţa unei flori,
a unui copac înflorit sau dezgolit, a unui peisaj minunat din natură, la auzul unui cântec, la vederea unui copil
care se joacă, zâmbeşte, plânge sau scrie concentrat. Aceasta deoarece copiii, în timp ce eu îi îndrum, mă
« îndrumă » şi ei pe mine, fără s-o ştie. Momentele de tristeţe, de epuizare, dispar ca un fum când glasurile
cristaline se ridică şi strigă cu drag: « Doamna!!!»
Nu sunt tânără numai datorită frumoasei vârste biologice pe care o am, sunt tânără pentru că sunt
« Doamna »…pentru că eu cânt şi mă joc în fiecare zi…

Dedicat cu dragoste si dor Doamnei învăţătoare speciale din viaţa mea, Frusina Cucu, care a plecat
cu modestie la o plimbare printre îngerii Bunului Dumnezeu, după ce i-a slujit o viaţă pe cei … pământeni.

62
 TRADIŢII ŞI OBICEIURI-VALORI DE SEAMA ALE CULTURII LOCALE
ROMÂNEŞTI PARTENERIAT NAŢIONAL

Slogan:
„În cultură nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis şi reînnoit.”
Domeniul şi tipul de educaţie în care se încadrează:
Cultural - artistic
Educaţie inter şi multiculturală
Cultură şi civilizaţie românească
Artă populară, folclor
Acest proiect este o iniţiativă a unui colectiv mai larg al liceului, determinată de rezultatele anterioare obţinute
cu elevii la Festivalul internaţional „Festa della Scuola” şi în proiecte ca HANDS ON EUROPE şi LADA DE
ZESTRE. Potenţialul material şi uman al liceului gazdă, bunele relaţii de parteneriat pe probleme educative cu
organizaţiile de tineret şi culturale ale judeţului, relaţiile de colaborare cu numeroase cadre didactice din şcoală şi
din străinătate îndreptăţesc aşteptările deosebite ale activităţii propuse. De asemenea, în ultima perioadă , toate
cadrele de conducere şi de organizare din echipele selectate au încheiat stagii de perfecţionare didactică şi
educativă, stagii în străinătate şi beneficiază de burse şi granturi (Socrates, CIAPS, Educaţia pentru formarea
adulţilor, Managementul proiectelor educative).Semnalele primite din partea partenerilor din ţară, din 17 judeţe,
pe site-ul proiectului îndreptăţesc ambiţia de a face din actuala iniţiativă o reuşită, permanentizând astfel
preocuparea cadrelor didactice, a părinţilor şi a elevilor pentru conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural
naţional, în contextul multiculturalităţii din Uniunea Europeană .Proiectul îşi propune să confrunte idei şi
metode, căi şi modalităţi originale prin care cadrele didactice de astăzi contribuie la educaţia moral civică şi
estetică a elevilor.
ARGUMENT

În creaţia populară românească s-a înglobat de-a lungul vremurilor geniul poporului românesc. Acesta şi-a creat
valori artistice inegalabile, reprezentând un adevărat patrimoniu naţional, care nu face altceva decât să
întregească identitatea noastră ca popor european. Marele filosof Constantin Noica propunea pentru un dicţionar
al tuturor culturilor ce trebuia sa fie scos sub egida UNESCO, trei cuvinte româneşti: colinda, doina, dor,
deoarece aceste cuvinte sunt reprezentative pentru spiritualitatea românească. În vremurile progresului pe care îl
trăim, când ştiinţa si tehnica au luat o amploare fără precedent, asistam cu tristeţe cum valorile culturale,
veritabile documente de viaţă, pierd din ce în ce mai mult teren. De aceea, considerăm că este oportun să veghem
ca adevăratele comori ale poporului să nu se piardă în negura vremurilor, din uitare sau neglijenţă. Cadrele
didactice sunt cele dintâi care trebuie să le cunoască, să le înţeleagă, să le păstreze şi să le transmită mai departe.
Acest parteneriat pare a fi o modalitate funcţională prin intermediul căreia dascălii pot lua contact direct cu
valorile culturale, se pot întoarce la izvoare, la tot ceea ce este mai autentic, pentru a se constitui în ceea ce
trebuie să numim cu dragoste şi mândrie „identitate naţională”.

Scop

conservarea patrimoniului cultural şi a tradiţiilor;

dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin identificarea, conservarea, înregistrarea şi promovarea
producţiilor folclorice locale.
cunoşterea tradiţiilor minorităţilor naţionale, mediatizarea şi valorizarea lor;
formarea personalităţii elevilor prin însuşirea de valori ale culturii naţionale şi universale;
creşterea calităţii în învăţământ;
cultivarea abilităţilor de comunicare, comunicare interculturală în relaţiile interpersonale;
îmbogăţirea universului cunoaşterii elevilor, conform particularităţilor de vârstă ale acestora;
formarea şi dezvoltarea sentimentului patriotic.
acceptarea multiculturalităţii ca elemente de îmbogăţire a culturii româneşti;
formarea şi dezvoltarea la elevi a unor componente educaţionale, morale şi de caracter (dragostea faţă de patrie,
dragostea faţă de valorile spirituale ale neamului, dorinţa de a cunoaşte specificul nostru, fiinţa noastră naţională,
românească prin înţelegerea implicării elevilor în cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti în vederea
păstrării fiinţei noastre naţionale şi dăinuirii ei peste veacuri).

Obiectivele generale ale Proiectului:

O1 cunoaşterea valorilor folclorice locale;

O2 formarea unor abilităţi de recondiţionare a materialelor
cu specific popular local;
O3 realizarea unor obiecte şi mijloace didactice auxiliare în

63
 scopul eficientizării procesului instructiv-educativ;
O4 dezvoltarea interesului pentru promovarea tradiţiilor;
O5 formarea unor deprinderi de lucru în echipă (împărţirea
sarcinilor de lucru, preluarea responsabilităţilor,
realizarea materialelor);
O6 trezirea curiozităţii şi dezvoltarea interesului elevilor faţă
de valorile culturii naţionale;
O7 implicarea elevilor în multiple activităţi de documentare,
de observare, de culegere de date;
O8 realizarea activităţilor cultural-ştiinţifice şi educative cu
elevii unităţilor şcolare implicate în proiect;
O9 Explorarea asemănărilor şi diferenţelor generate de
cultură dintre persoanele care convieţuiesc într-un
anumit spaţiu geografic;
O10 Crearea unui climat şcolar caracterizat prin deschidere
faţă de diversitatea etno-culturală a elevilor şi prin
valorificarea pozitivă a diferenţelor.

VII. Grup ţintă:

Direct:
educatoare şi învăţători / institutori din întreaga ţară;
40 profesori de diferite specialităţi;
500 elevi, 1000 părinţi.
Indirect:
2000 vizitatori ai site-ului proiectului : www.traditie.uv.ro
comunităţile locale

Grupuri de vârstă:
3 - 6 ani ( învăţământ preşcolar )
6 - 10 ani ( învăţământ primar )
10 - 19 ani (învăţământ gimnazial şi liceal )

Aspecte de la lansarea oficială a proiectului.

În prezent proiectul este în derulare. Judeţele participante şi-au postat deja prima activitate pe site-ul
www.tradiţie.uv.ro. Aşteptăm cu interes următoarele activităţi.

Inv.Nicoleta Dinu
Inv.Ecaterina Truică
Liceul Teoretic Henri Coandă Craiova

O NOUĂ ABORDARE EDUCAŢIONALĂ

Educ: Brînză Cecilia şi Lefter Daniela

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.6 „ Elena Farago ”, Vaslui

În şcoala tradiţională se pune accentul pe transmiterea cunoşţintelor gata elaborate, pe când în şcoala modernă se
pune accentul pe aspectul formativ: elevul trebuie să fie capabil de cunoaştere prin efort propriu.
Putem considera o lecţie ca fiind eficientă dacă ea contribuie la sporirea
- cunostinţelor, întărirea priceperilor şi deprinderilor, îmbogăţirea sferei
- emoţionale şi cultivarea interesului elevilor pentru disciplina studiată,
- antrenându-i în forme pozitive de comportament.

TIPURI DE RELAŢII EDUCATOARE - COPIL

I. LECŢIE TRADIŢIONALĂ:
a) educatoarea comunică noile cunoştinţe:

Fişe individuale
Educatoare
Caiete speciale

64
 Material
bibliografic Expunere + demonstraţii
Experienţe
Mijloace
didactice

Copil 1 Copil 2 Copil 3 Copil n

II. LECŢA MODERNĂ:

Educatoarea organizator şi consultant:

Copil 2 Copil 3

Copil n
Copil 1
Educatoare

Sarcini de lucru

Activitatea copiilor

Copil 2 Copil 3

Copil 1 Copil n

Educatoar
e

Concluzii şi sinteze

65
Evaluarea activităţii copilor
 METODE UTILIZATE ÎN REFORMA CURRICULARÃ

METODE UTILIZATE ÎN PREDARE ŞI ÎNVĂŢARE

Centrate pe acţiunea educatoarei Centrate deopotrivă pe acţiunea Centrate cu precădere pe acţiunea

educatoarei şi a copilului copiilor

- Povestire - Dialog didactic - Problematizarea

- Descriere argumentativ - Învăţarea prin descoperire
- Demonstraţie - Conversaţie euristică - Munca în grup
- Explicaţie - Discuţia colectivă - Algoritmizarea
- Instructaj - Exerciţiul
- Studiul de caz
- Braistormingul

O analiză comparativă a activităţilor desfaşurate în şcoala tradiţională şi în cea modernă scoate în evidenţă
următoarele aspecte:

ŞCOALA TRADIŢIONALĂ ŞCOALA MODERNĂ

- elevul este privit mai mult ca obiect al instruirii ;
- accentual se pune pe insuşirea cunoştinţlor;
- abordarea nediferenţiata a obiectivelor;
- o îmbinare slabă a învăţării individuale şi pe grupe.
- elevul devine subiect în procesul instructiv-educativ ;
- se urmareşte nu numai achiziţia de cunoştinţe ci şi
dezvoltarea aptitudinilor elevilor;
- abordare diferenţiată a obiectivelor în funcţie de
competenţele pe care le posedă fiecare elev;
- o bună îmbinare a învăţării individuale şi pe grupe.

FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE PREDARE ŞI ÎNVĂŢARE

Avantaje: se asigură conducerea

concomitentă a tuturor copiilor, dirijarea
activă a perceperii informaţiei transmise,
receptarea sistematică şi consolidarea de
către toţi copiii.

Limite: Insuficienta luare în considerare a

particularităţilor individuale, a ritmului de
Frontale muncă a copiilor, a nivelului de pregătire
anterioară

Avantaje: asigură educatoarei posibilitatea de

a lua în considerare particularităţile fiecărui
Activităţi copil, ritmul său de lucru, pregătirea
Individuale anterioară

Limite: posibilităţi de aplicare limitate

deoarece organizarea sa necesită mult timp şi
mari eforturi din partea educatoarei

Avantaje: asigură o mai bună luare în

considerare, decât activitatea cu întreaga
Grup Lmite: unii copii rămân pasivi şi pot folosii
clasă, a cerinţelor abordării diferenţiate,
rezultatele obţinute de ceilalţi
deschide largi posibilităţi de cooperare şi
control reciproc

66
 EVALUAREA constituie o activitate de colectare, organizare şi interpretare a datelor obţinute prin
intermediul instrumentelor de evaluare în scopul :
• EMITERII UNEI JUDECĂŢI DE VALOARE ASUPRA REZULTATELOR MĂSURĂRII;
• ADOPTĂRII UNEI DECIZII EDUCAŢIONALE FUNDAMENTATE PE CONCLUZIILE
DESPRINSE DIN INTERPRETAREA ŞI APRECIEREA REZULTATELOR .
Deci evaluarea înseamnă :

Măsurare Interpretarea şi aprecierea Adoptare deciziei

- procedee specifice rezultatelor - judecată expertă
- instrumente de măsură - criterii unitare şi obiective

feed- back
Evaluarea progresului Alte componente ale sistemului
şcolar de învăţământ

TRADIŢIONALE

INSTRUMENTE DE
EVALUARE
ALTERNATIVE
(MODERNE)
Observarea sistematică
Investigaţia
Proiectul
Portofoliul
Tema pentru acasă
Activitatea independentă
Autoevaluarea

Tradiţionale: Probe scrise, probe orale, probe practice

ALTERNATIVE ÎN ÎNVATAMANTUL PREŞCOLAR ŞI PRIMAR
După Revoluţia din 1989 au pătruns în ţara noastră aşa – numitele pedagogii alternative cum ar fi :
● Pedagogia Montessori
● Pedagogia Waldorf
● Programul Step by Step
● Ghidismul
● Metoda proiectelor la vârstele timpurii
Curriculum pentru învăţământul preşcolar este gândit în spiritul aplicării metodei proiectelor la vârstele
timpurii deci, a planificării activitaţilor instructiv-educative pe teme. Se asigură astfel parcurgerea secvenţială a
programei în care limbaj, matematică, artă, ştiinţă, psiho-motricitate, joc al copiilor tind să clarifice o temă
conducând la stimularea manifestării comportamentale dorite.
Temele abordate la grupa mare-pregătitoare sunt apropiate de mediul în care se dezvoltă copilul, de nivelul de
cunoştiţe şi de interesele lui.
Proiectul tematic toamna s-a desfăşurat pe o perioadă de patru săptămâni, fiecare săptămână având câte un
subproiect. Proiectul i-a implicat pe copii în conducerea investigaţiei în mediul imediat, asupra fenomenelor şi
evenimentelor despre care au dorit să inveţe mai multe.În prima fază a proiectului educatoarele împreună cu
copiii au ales subiectul şi au planificat intregul demers didactic necesar realizării proiectului. Obiectivele de
referinţă şi comportamentele pe care le-am urmărit pe parcursul proiectului au fost stabilite cu ajutorul copiilor

67
prin tehnica „ Ştiu, vreau să ştiu, am invăţat ”.Li s-a cerut copiilor să inventarieze prin discuţii în perechi sau în
grup cunoştinţele pe care le deţin despre anotimpul toamna.Ideile lor le-am notat în rubrica ştiu. Ceea nu ştiu şi
ar dori să ştie le-am grupat în rubrica vreau să ştiu, iar la evaluarea proiectului a fost completată rubrica „Am
învăţat ”.
În faza a doua care reprezintă inima proiectului s-au desfăşurat activităţi de decumentare şi investigare :
observări spontane şi organizate, plimbări, excursii, vizite etc.În acestă etapă copii au deţinut rolul primordial
acţionând conform responsabiliţăţilor întrebuinţate de educatoare, de colegi sau alese chiar de ei.Spaţiul
educaţional fiind împărţit pe arii de stimulare a permis copiilor lucrul în grupuri mici, asumarea de roluri,
experimente.În desfăşurarea activităţilor s-a realiyat o îmbinare armonioasă între metodele tradiţionale şi
moderne de predare,învăţare, evaluare.Tehnica ciorchinelui i-a încurajat pe copii să gândeasca liber şi deschis,
copii exprimăndu-şi idei legate de tema pusă în discuţie (fructe, legume,flori, etc), fixăndu-se mai bine
cunoştinţele şi structuându-şi informaţiile.Metodele : Mozaic, Cadranele, Cubul introduse în dsfăşurarea
activităţilor au favorizat învăţarea prin cooperare şi colaborare pentru copii.
Cea de-a treia etapă a proiectului „ Evaluarea ” a scos în evidenţă activitatea actorilor implicaţi cât şi
produsele muncii lor ( finalităţile proiectului ).S-a realizat un album cu fotografii realizate in timpul proiectului,
expoziţii cu lucrările realizate de copii şi un spectacol literar muzical „Carnavalul toamnei”.În derularea
proiectului au fost implicaţi părinţi, învăţători, profesori, membri ai comunităţii locale.
Noile abordări educaţionale cu caracter de interdisciplinaritate stimulează şi dezvoltă pe mai multe planuri
personalitatea în curs de formare a copilului.

CÂTEVA CONSIDERAŢII PRIVIND CALITATEA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII ÎN

EDUCAŢIA PREUNIVERSITARĂ

Prof. Maria-Ana Lazăr,

Liceul de Informatică Petroşani

Noi, oamenii zilelor noastre, cerem tot mai insistent calitate în produse, servicii, inclusiv în domeniul
educaţiei.
Dacă am avea azi o şcoală bună, am putea avea pretenţia ca mâine să avem o societate mai eficientă, mai
bună. Acest lucru însă impune cu necesitate implementarea unui sistem de asigurare a calităţii în învăţământul
preuniversitar. Simpla creştere cantitativă a ofertei educaţionale nu mai poate satisface nevoile unei societăţi a
cunoaşterii. Pentru ca dezvoltarea sistemului educaţional să devină ,,intensivă” şi orientată spre calitate, este
nevoie ca toate elementele legate de asigurarea calităţii să fie înţelese şi utilizate în mod unitar de cadrele
didactice, de elevi, de părinţi.
Calitatea reprezintă totalitatea trăsăturilor şi caracteristicilor unui produs sau serviciu care determină
capacitatea acestuia de a satisface nevoi afirmate sau implicite (această definiţie aparţine Organizaţiei
Internaţionale pentru Standardizare – ISO).
Activitatea prin care calitatea se generează, se creează, prevenind prin acest fapt apariţia produselor
cu ,,defecte” o vom numi asigurarea calităţii.
Calitatea este produsă de cel care oferă pe piaţă respectivul produs sau serviciu, dar ea este definită de
client şi nu de către producător.
În context educaţional, calitatea este produsă în şcoală, dar este definită şi asimilată prin negociere între
şcoală şi comunitate şi asumată în parteneriat. Putem scoate în evidenţă două componente esenţiale ale calităţii:
• componenta obiectivă – care reprezintă respectarea de către serviciul educaţional a unui set de
specificaţii exprimat prin standarde;
• componenta subiectivă – care exprimă satisfacţia elevilor, părinţilor, societăţii în general, faţă de
serviciul educaţional realizat în şcoală sau sub egida şcolii.
Asupra componentei subiective trebuie să ne focalizăm atenţia, căci în sistemul nostru de învăţământ se
consideră calitatea ca fiind produsă şi definită exclusiv de şcoală ca ofertant de servicii educaţionale. Beneficiarii
şi clienţii educaţiei nu sunt decât în rare ocazii consultaţi şi atunci în variante formale.
Pentru a fixa mai bine conceptul calităţii în educaţie, apreciez ca utile afirmaţiile şi negaţiile următoare.
► Calitatea ESTE: Valoarea pe care elevii, părinţii elevilor, comunitatea locală o acordă serviciilor
educaţionale din şcoală.
◄ Calitatea NU ESTE: Asigurarea funcţionării şcolii. Putem vorbi de calitate numai după asigurarea
unei funcţionări corespunzătoare.
► Calitatea ESTE: Percepută în primul rând de către elevi, beneficiarii direcţi ai serviciilor
educaţionale.
◄ Calitatea NU ESTE: Responsabilitatea exclusivă a şcolii.
► Calitatea ESTE: Construită pe valori împărtăşite de elevi, profesori, părinţi.

68
 ◄ Calitatea NU ESTE: Produsă la ,,comandă” prin efectul unei legi sau al unui act normativ.
► Calitatea ESTE: Produsă în primul rând de oameni.
◄ Calitatea NU ESTE: Condiţionată numai de bani şi resurse materiale.
► Calitatea ESTE: Asigurată într-un sistem explicit de principii, criterii, standarde şi indicatori.
◄ Calitatea NU ESTE: Implicită şi un produs firesc al funcţionării ,,normale”.
► Calitatea ESTE: Definită şi asimilată prin negociere între şcoală şi comunitate şi asumată în
parteneriat.
◄ Calitatea NU ESTE: Impusă pe cale ierarhică.
► Calitatea ESTE: În permanentă evoluţie şi transformare în funcţie de nevoile beneficiarilor.
◄ Calitatea NU ESTE: Un set de proceduri imuabile, date o dată pentru totdeauna.
► Calitatea ESTE: Iniţiată prin autoevaluare şi evaluare internă.
◄ Calitatea NU ESTE: Asigurată exclusiv prin evaluare externă.
Construirea unui sistem de management al calităţii educaţiei în fiecare şcoală (organizaţie educaţională)
presupune a porni de la un set de principii directoare, pe baza cărora să stabilim criterii de evaluare, standarde,
indicatori şi proceduri specifice în educaţie – şcolii în cauză. Alte state europene îşi asumă în mod oficial
principiile de asigurare a calităţii.
Institutul de Ştiinţe Ale Educaţiei prin Laboratorul “Management educaţional” propune un set de
principii ale calităţii în educaţie. Prezint în continuare acest set de principii:
● educaţia de calitate este centrată pe clienţii şi beneficiarii serviciilor educaţionale;
● educaţia de calitate este oferită de instituţii responsabile;
● educaţia de calitate este orientată pe rezultate;
● educaţia de calitate respectă autonomia individuală şi are la bază autonomia instituţională;
● educaţia de calitate este promovată de lideri educaţionali;
● educaţia de calitate asigură participarea actorilor educaţionali şi valorizarea resurselor umane;
● educaţia de calitate se realizează în dialog şi prin parteneriat cu instituţii, organizaţii, cu beneficiarii
direcţi şi indirecţi ai educaţiei;
● educaţia de calitate se bazează pe inovaţie şi pe diversificare;
● educaţia de calitate abordează procesul educaţional în mod unitar şi sistemic;
● educaţia de calitate are ca obiectiv învăţarea permanentă şi îmbunătăţirea continuă a performanţelor;
● educaţia de calitate pune în evidenţă interdependenţa între furnizorii şi beneficiarii implicaţi în oferta de
educaţie.
Conducătorul organizaţiei educaţionale (directorul şcolii) este direct responsabil de calitatea educaţiei
furnizată de respectiva organizaţie (şcoală).
Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din fiecare şcoală realizează evaluarea internă a şcolii,
formulează propuneri de îmbunătăţire a calităţii educaţiei, elaborează un raport anual privind calitatea educaţiei
în şcoala respectivă.
Dacă sistemul de asigurare a calităţii în educaţie este privit în mod superficial, dacă nu este interiorizat în
spiritul lui, în primul rând de către noi, cadrele didactice, acest sistem va fi perceput ca o procedură birocratică
între multe altele existente. În acest fel vom continua ,,a ne face că facem” iar schimbările atât de necesare şcolii
se vor lăsa aşteptate.

Bibliografie
1. Legea nr. 87/2006 pentru aprobarea O.U.G nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei;
2. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de înv. preuniv. aprobat prin O.M.Ed.C. nr.
4925/2005;
3. www.edu.ro/ARACIP;
4. Asigurarea calităţii – Ghid pentru unităţile şcolare; partea I: Concept şi cadru metodologic, elaborat
de Institutul de Ştiinţe Ale Educaţiei prin Laboratorul “Management educaţional”, Bucureşti, dec.
2005.

MODALITĂŢI ACTIVE DE EDUCARE A UNOR COMPORTAMENTE

ECOLOGICE ALE ELEVILOR

Înv. Moldoveanu Elena

Şcoala cu clasele I-VIII “Matei Basarab” Ploieşti

“Dacă te gândeşti la ziua care va urma, ia-ţi mâncare. Dacă te gândeşti la anul care va urma, plantează un pom.
Dacă te gândeşti la secolul care va urma, educă copiii.” (vechi proverb chinezesc)

69
 Natura a fost şi este o preţioasa prietenă a omului, dar darurile ei (pădurile, apele) trebuie apărate,
trebuie folosite cu chibzuinţă. Nimeni nu are dreptul să le distrugă, să le producă vătămări, căci sunt bunuri ale
întregii comunităţi. Există anumite reguli de comportare în natură care trebuie respectate, dar mai presus decât
legile şi mai veşnică decât ele este conştientizarea elevilor privind funcţionarea mediului, interacţiunea dintre om
şi mediul său înconjurător, cunoaşterea problemelor legate de mediu şi a modului cum pot fi ele rezolvate,
formarea de atitudini şi proiecte active în numele educaţiei ecologice.
Ocrotirea naturii, păstrarea şi protejarea mediului în care trăim trebuie să fie o preocupare majoră a
educatorului care, prin specificul activităţii sale, are datoria de a forma elevii în spiritul respectului pentru natură.
În activitatea la clasă, ca şi în cadrul activităţilor extraşcolare am urmărit însuşirea de către elevi a
cunoştinţelor despre factorii de mediu şi importanţa acestora în menţinerea vieţii, cunoaşterea interacţiunii dintre
factorii de mediu şi vieţuitoare, dezvoltarea simţului civic, a unei atitudini ecologice, prin ocrotirea mediului
înconjurător.
Elevii au fost implicaţi în activităţi de sădire a plantelor şi a gardului viu din parcul şcolii, în activităţi
de îngrijire a animalelor de companie de la colţul viu din Cabinetul de ştiinţe al şcolii. La Muzeul de biologie
umană, elevii au vizionat documentare cu urmările poluarii aerului, solului, apei asupra sănătăţii oamenilor.
Excursiile şcolare au menirea de a pregăti copiii prin latura cognitivă a adevărurilor despre natură.
Astfel la faţa locului, copiii percep cum trebuie să se comporte un excursionist ca să nu aducă prejudicii naturii.
Dintre regulile generale de comportament ecologic putem reaminti:
- plimbările la munte se fac numai pe poteci marcate;
- să nu se distrugă puieţii de arbori;
- să nu se distrugă speciile de plante rare protejate de legile speciale;
- focul de tabară se face în anumite condiţii şi în locuri special amenajate;
- să se evite orice prejudicii aduse faunei;
- să se păstreze curaţenia în locurile unde s-a făcut popas.
În excursiile la munte organizate cu elevii, i-am îndemnat să asculte ciripitul păsărelelor, să asculte
susurul apelor, foşnetul frunzelor, să simtă mirosul florilor, să observe culorile florilor, să respire aerul curat de
la munte. Numai astfel îi putem învăţa pe copii să nu treacă indiferenţi pe lângă frumuseţile dăruite de natură.
Cu ocazia acţiunilor dedicate Zilei Pământului “Zâmbetul planetei stă în puterea ta!”, am organizat cu
elevii o campanie de colectare a maculaturii, realizând importanţa reciclarii hârtiei şi că prin această acţiune
participă şi ei într-o măsură la ocrotirea naturii.
Lecţiile de educaţie pentru sănătate pot fi de asemenea axate pe probleme ecologice şi de protejare a
mediului înconjurător. Dezvoltarea armonioasa fizică şi intelectuală a fiinţei umane este posibilă numai într-un
mediu natural curat, lipsit de poluare.
Insistând pentru educaţia de protejare a mediului înconjurător în toate acţiunile întreprinse cu elevii,
vom reuşi să îi facem să iubească natura, să ocrotească plantele şi animalele, să păstreze curăţenia oriunde,
fiindcă aceasta înseamnă sănătate, omenie, şi civilizaţie. Adevărata educaţie ecologică îşi va atinge scopul numai
atunci când elevii vor fi convinşi de necesitatea ocrotirii naturii şi vor deveni ei înşişi factori activi în acţiunea de
conciliere a omului cu natura.

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI DOLJ
LICEUL TEORETIC „HENRI COANDA” CRAIOVA
Str. Henri Coanda nr. 48, Craiova, Cod 200556,
Tel/Fax: 0251/542257 şi 0351/807043
E-mail: office@henricoandacraiova.ro/ www:henricoandacraiova.ro

AVIZUL AVIZUL AVIZUL AVIZUL

ISJ DOLJ CCD DOLJ Insp. Proiecte Scolare L. T. H. C. Craiova
Insp. Sc. Gen. Dir. Prof. Prof. E. VAIS Prof. Dr. M. DRAGU
Prof. E. OPRESCU Prof. E. Oprescu

A. DENUMIREA PROIECTULUI:
„Valorificarea tradiţiilor locale în raport cu

70
 multiculturalitatea Uniunii Europene”

a) Titlul : „Impactul globalizării asupra valorilor culturale

şi tradiţiilor populare româneşti”
Slogan: „În cultură nimic nu trebuie pierdut,
totul trebuie transmis şi reînnoit. ”

b) Domeniul şi tipul de educaţie în care se încadrează:

Cultural- artistic
Educaţie inter si multiculturală
Cultură si civilizaţie românească
Artă populară, folclor

c) Tipul proiectului: Simpozion naţional

B. APLICANTUL
¤ Liceul Teoretic „Henri Coandă ” Craiova
Str. Henri Coandă nr. 48, Craiova, Cod 200556,
Tel/Fax: 0251/542257 şi 0351/807043
E-mail: office@henricoandacraiova.ro/ www:henricoandacraiova.ro
Persoane de contact:
~ profesor Petre Carmen, Liceul Teoretic „H. Coandă” e-mail:carmenpetre54@yahoo.com

~ învăţător Dinu Nicoliţa e-mail :lthcdinu@yahoo.com ; tel: 0723198890

~ învăţător Truică Ecaterina e-mail: gabitruica00@yahoo.com ; tel:0766683062

TIP DE SCHIMBARE ÎN SISTEMUL

EDUCAŢIONAL ROMÂNESC

Inst. Spătariu Cristiana

Şcoala «Teodor Ştefănelli » Câmpulung Moldovenesc

Educatorii se găsesc în situaţia de a fi confruntaţi cu un mare număr de schimbări ale mediului

educaţional : un nou profil al elevului, număr scăzut de elevi la unele şcoli, resurse scăzute, aglomerarea de
activităţi, competiţia pentru obţinerea de fonduri, noile cerinţe şi aşteptări ale societăţii. Este evident că atunci
când acestei mixturi de factori de stress se mai adaugă încă unul- cum este adoptarea unei noi tehnologii
educaţionale, împreună cu toate implicaţiile complexe ale acestui proces- ea devine solicitantă pentru oricine este
implicat, generând reacţii de rezistenţă la schimbare şi difuzare a inovaţiei.
În adoptarea unei noi tehnologii educaţionale ,învăţatorul/ profesorul îşi impune individualitatea în multiple
moduri, în special, în felul în care predă şi în care reacţionează la implementarea unei noi tehnologii. Astfel pot
apărea reacţii diverse.
Din punctul meu de vedere, în prima fază am fost reticentă - deşi sunt deschisă la tot ce este nou, mi de
părea foarte greu de aplicat şi nu eram convinsă de modul în care inovaţia îl putea ajuta pe elev în procesul
didactic. Eram sigură că nici o altă modalitate de realizare a activităţii de învăţare nu o poate egala pe cea
tradiţională. Această părere a mea a suferit reale transformări în momentul în care am participat la un curs de
utilizare a noilor tehnologii în practica didactică şi am cunoscut câteva produse de soft educativ. Am avut şansa
să şi particip la o lecţie la care s-au folosit astfel de tehnici. Am descoperit lucruri extrem de interesante.
Învăţarea asistată de calculator este privită ca o provocare, o perturbare a gradului de cunoaştere a realităţii.
În contrast cu metodele tradiţionale, învăţarea asistată de calculator permite transmiterea de cunoştinţe şi
sugerează semnificaţiile acestora, dar lasă în egală măsură acest aspect la aprecierea individuală. Se pune mai
mult accent pe CUM decât pe CE cunoaştem. Strategiile de predare- învăţare se pliază pe particularităţile celor
care învaţă.
Am experimentat acest tip de învăţare cu elevii mei, copii de clasa a IV-a . Pot spune că lecţiile au stârnit un
interes deosebit din partea copiilor si mi-am dat seama că asfel de lecţii aşteaptă să facă la şcoală. Felul în care s-
au străduit să descopere noile informaţii, entuziasmul lor, implicarea personală şi motivaţia de care au dat
dovada m-au făcut să cred că folosirea noilor metode tehnologice poate fi eficientă. Prin utilizarea acestora elevii
care învaţă mai încet şi cei rămaşi în urmă pot face progrese evidente.
Este important de amintit factorii care intervin în implementarea unei noi tehnologii educaţionale :
• factori instituţionali- resurse puse la dispoziţie, asigurare de instruire şi suport tehnic , finanţare,

71
 • învăţători/profesori -soluţii pentru îmbunatăţirea calitaţii procesului de instruire, posibilităţi de
colaborare,
• elevi- acces la noua tehnologie, implicarea personală si motivaţie, posibilitatea de a dezvolta noi
cunoştinţe şi deprinderi pentru viaţa reală şi nu în ultimul rând, calitatea experienţei de învăţare,
tehnologia în sine.
Şcoala în care îmi desfăşor activitatea are avantajul că are cabinet de informatică, si anul trecut s-a realizat un
curs care viza introducerea informaticii ca instrument în procesul educaţional, implementat prin sistemul AeL.
Pe piaţă există o ofertă foarte diversificată de produse software pentru educaţie. Este important ca educatorul să
poată diferenţia un soft educational de un soft utilitar- comercial, sau un soft de prezentare . Doar softul
educaţional cuprinde o strategie didactică şi permite o interacţiune a elevului cu programul- ceea ce produce
învăţarea.
Datorită acestui fapt e necesară încurajarea participarii cadrelor didactice la cursuri de perfecţionare care să
vizeze aceasta temă. Mijloacele multimedia permit o accesare mai facilă a informaţiei şi reduc timpul de
căutare şi selectare a informaţiei. Informaţia sub formă de imagine şi sunet este mult mai rapid asimilată de către
elev . Viteza de transmitere duce la o asimilare mult mai rapidă a cunoştinţelor.
Pot spune că cei mai deschişi la nou sunt elevii noştri, asta şi datorită faptului că au în majoritate
calculatoare personale. Prin lecţiile desfăşurate pe calculator, la şcoală, ei nu-l vor mai considera doar o sursă de
joacă, ci una care le oferă posibilităţi multiple de învăţare.
Pentru mine, această schimbare mi-a stârnit interesul , dorinţa de a avea mai multe informaţii din acest
domeniu si m-a determinat să caut materiale didactice- CD-uri cu softuri educaţionale pe care să le pot folosi cu
succes atunci când este cazul.
Folosirea noilor tehnologii informaţionale nu presupune înlocuirea metodelor tradiţionale, ci o alternativă
viabilă, eficientă şi atractivă la metodele de predare – învăţare existente, un sistem complementar celui actual.

EDUCAŢIA ÎN FAMILIE – DRAGOSTEA ŞI AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ

Prof. Tacu Alina –Delia

Liceul teoretic ,,M. Sadoveanu’’- Paşcani

Într-o famile fericită, iubirea părinţilor pentru copiii lor este complementară cu autoritatea înţeleasă corect. Dar
cine deţine autoritatea în cadrul familiei? Ambii părinţi, desigur. E adevărat, copilul aşteaptă de la mamă
dragoste, iar de la tată-autoritate. Aceasta nu înseamnă că tatălui îi este interzis să-şi manifeste dragostea.
Trebuie să subliniem că nu există autoritate fără dragoste şi nici dragoste fără autoritate.
A iubi un copil nu înseamnă a-l alinta şi a-l dezmierda permanent, a-l privi când este mic - ca pe o jucărie, spre
amuzamentul nostru spre a-l transforma într-un căţel afectuos care să execute maşinal ceea ce-i cerem pentru a
ne lăuda astfel cu el în faţa rudelor şi prietenilor. Deopotrivă, iubirea pentru copiii noştri nu se va manifesta
eficient nici ferindu-i de contactele exterioare, de alte familii, de alţi copii şi, dacă ar fi posibil, chiar de
colectivităţile şcolare şi nici obligându-i să urmeze un program rigid, impus de noi.
A-i iubi pe copiii noştri înseamnă a le asigura, în măsura mijloacelor noastre ceea ce le trebuie din punct de
vedere material, şi, mai ales, a-i înconjura cu aleasă afecţiune, consacrându-le cât putem de mult din timpul
nostru, a realiza ceea ce numim ,,permanenţa noastră’’ alături de ei, lucru de care au nevoie până se realizează ca
oameni în stare să navigheze în viaţă, în societate, ,,conducând corabia proprie’’.
Unele voci pledează pentru realizarea educaţiei fără nici un fel de constrângere. Potrivit concepţiei acestora,
severitatea părintească nu ar avea alt efect decât acela de a-l face pe copil să se simtă persecutat, lipsit de
independenţă. Aceşti părinţi nu reuşesc, însă să imprime familiilor lor decât un climat anarhic. Toleranţa
excesivă, nesupravegherea copiilor nu permit formarea unui adevărat spirit de independenţă şi iniţiativă.
Desigur, nu suntem pentru constrângere brutală, dar sunt necesare şi frâne faţă de unele porniri ale copiilor,
cunoscând că instinctele, impulsurile nestăpânite pot duce la situaţii conflictuale.
Copiii obişnuiţi cu imediata satisfacere a plăcerilor lor, cei cărora li se îndeplinesc toate poftele, vor suferi mai
târziu eşecuri în relaţiile lor sociale, vor fi egoişti, neagreaţi de nimeni, nefericiţi. Ar fi o mare greşeală să nu-i
ajutăm pe copiii noştri să înţeleagă rostul fermităţii noastre ca părinţi, să nu le construim frânele necesare şi să-i
lăsăm să ne dicteze ceea ce vor. În afara celor arătate mai sus, ei pot deveni impulsivi, obraznici, ne pot
dispreţui, considerându-ne slabi. În această situaţie unii părinţi dezarmează sau trec în cealaltă extremă, devenind
ei violenţi. Agresivitatea naşte agresivitate.
Dacă unii părinţi sunt ,,o mână de fier’’ alţii sunt pentru indulgenţă, pozând în ,,prieteni ai copiilor lor’’. Şi unii
şi alţii greşesc. Marele pedagog Makarenko atrăgea atenţia părinţilor că ,,dacă prietenia devine exagerată,
educaţia încetează sau intervine procesul contrar - încep copiii să-şi educe părinţii’’. Prietenia dintre copil şi
adult trebuie să se bazeze neapărat pe respect pentru a da roadele scontate. Este de preferat autoritatea decât lipsa
totală de autoritate, care rezultă din dragoste oarbă, din slăbiciune sau inconştienţă.

72
 Adevărata autoritate, este cea bazată pe respectul pe care părintele îl impune copilului prin trăsăturile sale de
caracter şi modul de viaţă pe care-l duce. Devine astfel un model cu care copilul va dori să semene. Se creează în
felul acesta condiţii psihologice de dezvoltare la copii a sentimentului de independenţă, de libertate a acţiunilor
proprii.
Extremele trebuie evitate în educaţie. Se va prefera echilibrul care dă securitate afectivă a copilului.
Autoritatea trebuie să fie, într-adevăr consecventă, dar maleabilă şi atentă, să izvorască din grija noastră pentru
dezvoltarea copiilor, pentru pregătirea inserţiei lor sociale.
Este normal ca într-o familie exigenţele deosebite să fie formulate de tatăl COPIILOR mama, de acord în fond
cu tatăl, să realizeze, prin înţelegere şi blândeţe, o contrapondere rezonabilă în numele echilibrului afectiv
amintit mai sus. Mamele care-şi cresc singure copiii într-un spirit de responsabilitate, tind să se manifeste
autoritar, ,,bărbăteşte’’, prea dur. De aceea, nu greşesc mamele care, aflându-se în această situaţie, solicită
sprijinul altor bărbaţi apropiaţi de familie - rude, educatori de profesie, în cazul în care nu se recăsătoresc pentru
a asigura un tată copiilor lor. Părinţii vitregi ridică alte probleme - şi depinde de obligaţiile cu care ei vin în
familie, de formaţia lor profesional-culturală şi de trăsăturile psihice –ca să îndeplinească bine rolul părinţilor
naturali.
Pentru dezvoltarea viguroasă şi armonioasă a copiilor, este nevoie, aşadar, de autoritate părintească, aşa cum
este nevoie totodată de afecţiune, şi cu cât autoritatea noastră este liber consimţită de fiii şi fiicele noastre, cu atât
mai bine pentru noi.
Copilul trebuie să ştie că în casă există o deplină unitate de valori între părinţi şi o egalitate reală, amândoi
fiind în măsură să acorde recompense sau să impună restricţii. Echilibrul conţinut de atitudinea părintească dă
naştere unui echilibru identic şi în psihicul copilului, îl determină pe acesta să nu fie schimbător, capricios,
inegal. Abia când e înarmat cu o disciplină interioară rezultată tocmai din rigorile impuse de părinţi, copilul
izbuteşte să se simtă liber în mişcări, sigur de el şi devine pregătit pentru viaţă.
Dacă aprecierile şi opiniile părinteşti –gradul lor de eficacitate faţă-n faţă cu adevărurile realităţii - ar coincide
întotdeauna, ce simplu ar fi fost totul! Şi atunci lucrarea prezentată nu ar mai fi trebuit scrisă…

CABINETUL DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ - UNIVERS MAGIC VITAL

Prof.Constantin Veronica, Colegiul Tehnic,,Alexe Marin“ Slatina, Olt

MOTTO: ,,Aici e casa mea. Dincolo, soarele şi grădina cu stupi.

Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
Şi aşteptaţi să vorbesc. –De unde să-ncep?”
(L.Blaga, Către cititori)

I. Note lexicale:
Cabinet, cabinete, s.n.:
1.,,încăpere (dintr-o locuinţă sau dintr-o instituţie) destinată exercitării unei profesiuni sau a unei
activităţi”(Gheţie);
cabinet metodic:1.,,centru didactic al activităţii dintr-o şcoală, dintr-un oraş etc”;
2.,,biroul unei persoane cu o funcţie înaltă”;
3.,,consiliu de miniştri, guvern”;
4.,,încăpere în care se expun sau se conservă obiecte de muzeu, de studiu:cabinet de fizică , de chimie, de
numismatică(Din fr. cabinet). (Dicţionar universal, Bucureşti, 2006, p.184).
Material,materiale, s.n.:
1.,,totalitatea materiilor prime sau prefabricate din care pot fi executate diverse bunuri”;
2.,,(Rar) bun, produs”;
3.,,Totalitate a documentelor, informaţiilor şi datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, ştiinţifice
etc.; ceea ce constituie fondul, substanţa unei lucrări, a unei probleme. Expunere scrisă care cuprinde date şi
informaţii referitoare la o anumită problemă”(Din fr. matériel, lat. materialis)(DEX, p.604).
Didactic,-ă,didactici,-e, adj.,s.f.:
1.,,De sau pentru învăţământ, relativ la învăţământ. Care este menit să instruiască. Literatură didactică. (Peior.)
arid, sec.”
2.,,s.f., Parte a pedagogiei care se ocupă de principiile şi metodele predării materiilor de învăţământ şi cu
organizarea învăţământului.(Din fr. didactique, lat. disco, discĕre, didici, discitum,,a învăţa, a şti, a
cunoaşte”,din gr.) )(DEX, p.301).

II. Pledoarie firească pentru viaţa cabinetului:

,,Cine are să-l păstreze, cine nu, să-l înfiinţeze!”

73
 Mijloacele de învăţământ sunt instrumente, materiale utilizate pentru activizarea elevilor. Ele vehiculează
informaţii variate în forme diverse, realizează mai eficient obiectivele concrete şi devin instrumente ale
profesorului/elevului , ,,tehnici” de învăţare activă.
Şcoala , ca formă adecvată şi eficientă de instruire - ca răspuns la exigenţele actuale şi de perspectivă ale
societăţii - prin intrarea în Uniunea Europeană-trebuie să dispună de prezenţa unor mijloace de învăţământ
adecvate, ca o componentă a didacticii moderne.
În şcoala contemporană, funcţiile mijloacelor de învăţământ sunt diverse:
Funcţia informativă, de comunicare: evidenţiază elementele esenţiale, oferă sarcini de rezolvat şi punct de
sprijin, asigură conexiunea inversă sau posibilitatea de revenire , pentru aprofundare sau comparare;
Funcţia formativ-educativă: sprijină antrenarea calitativă a proceselor cognitive în formarea capacităţilor
intelectuale, antrenează realizarea obiectivelor afectiv-atitudinale(receptarea, convingerea, trăirea, motivaţia,
interesul valorizarea) şi a celor motorii(deprinderi de căutare şi mânuire, de rezolvare independentă etc);
Funcţia de activizare a elevilor în predare-învăţare: prin stimularea spiritului de observaţie, a curiozităţii şi
interesului, prin orientarea efortului cognitiv, a participării active, afirmarea iniţiativei sau creativităţii în
interpretare, prin susţinerea ilustrativ-demonstrativă a învăţării independente sau de grup;
Funcţia organizatorică prin: sprijinirea raţionalizării efortului şi a timpului în învăţare, combaterea
supraîncărcării, combaterea monotoniei şi oboselii, structurarea stilului de învăţare , atât pentru elevi, cât şi
pentru profesor.
Putem clasifica mijloacele de învăţământ astfel:
Mijloace informativ-demonstrative:( reprezintă surse de informare, transmit informaţii noi, exemplifică /
ilustrează noţiuni şi contribuie la realizarea obiectivelor cognitive): materiale intuitiv –naturale : plante, roci
etc.; obiecte special elaborate : forme de lut, obiecte de artă populară , cusături; reprezentări figurative:
fotografii, albume, desene, reproduceri de artă, hărţi literare, planşe, diapozitive, filme, înregistrări audio/video;
reprezentări simbolice: grafice, scheme etc;
Mijloace de exersare şi formare a deprinderilor: fişe de lucru, cărţi ;
Mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării : fişe de autoevaluare, teste predictive, curente, semestriale,
referate, portofolii.
III. Cabinetul de limba şi literatura română - univers magic vital:
În zilele noastre, când limba română este mai puţin agreată şi mai mult agresată din toate direcţiile, existenţa
în şcoli a unui cabinet de limba şi literatura română devine vitală. Nu este suficient să le amintim elevilor de
bacalaureat, nici ideea că a izbândi în viaţă presupune anumite valori, atât timp cât li se oferă suficiente false
modele pe care tinerii le acceptă destul de uşor. De aceea cabinetul de limba şi literatura română trebuie să fie
un univers magic , vital pentru facilitarea accederii la opera literară. Nu credem că există un cabinet perfect,
dar e bine dacă avem la îndemână câte ceva cu care să ne scoatem elevul din monotonia de fiecare zi; astfel ,
cabinetul devine o noţiune concretă, definită prin mobilier şcolar adecvat, corespunzând normelor în
vigoare şi prin ceea ce, cu inventivitate şi sârg, profesorul de limba română a adunat acolo: material didactic
clasic specific disciplinei:tablouri reprezentând portrete ale scriitorilor, personaje, scene din opere; ediţii
obişnuite pentru uz curent, sau speciale ilustrate de autori cunoscuţi, ediţii princeps ori de bibliofil;
manuscrise, reviste literare vechi, fotografii, albume, desene, reproduceri de artă, obiecte de artă populară,
hărţi literare, scheme recapitulative etc.; material didactic modern : filme didactice, diapozitive, folii
retroproiector, casete, CD-uri . Echipamentele tehnice- aparate de proiecţie, TV, calculator, imprimantă,
multiplicator, schener, aparat foto digital, video, CD-writer, conexiune internet- materiale şi obiecte de uz:
îndosariator, markere, hârtie de xerox, dosare, mape, bibliorafturi, coli flip;
Nu în ultimul rând, contează priceperea, inventivitatea, răbdarea, dăruirea şi spiritul de echipă,
deoarece nu toate şcolile dispun de spaţiu suficient şi adecvat pentru păstrarea echipamentelor tehnice , iar pe
de altă parte, mai sunt şcoli în care se învaţă în două schimburi şi sălile asociază material didactic de la ciclul
primar cu cel de la gimnazial, de la liceu cu cel de la SAM. Cu toate acestea, cabinetul are o importanţă majoră
în activitatea de învăţare.
Bibliografie:
1.Elena Joiţa (coordonator), Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară , Editura Arves, 2003;
2.Dumitru Salade (coordonator), Didactica, Bucureşti, 1982.
3.Constantin Cucoş, Pedagogie, Editura Polirom, 2006.

ROLUL ŞI IMPORTANŢA EDUCAŢIEI FIZICE DE LA CEA MAI FRAGEDĂ VÂRSTĂ

Educ. Carmen Murărescu

G.P.P.NR.2.Curtea de Argeş

,,Mens sana in corpore sano”, acest dicton cunoscut încă din antichitate îşi menţine
valabilitatea până în zilele noastre.

74
 La vârsta preşcolară activităţile de educaţie fizică şi sport practicate regulat ajută la creşterea şi dezvoltarea
armonioasă a organismului copiilor, asigură un raport optim între statură şi greutate, favorizează construcţia
osoasă, permit o bună dezvoltare a inimii, plămânilor şi muşchilor. Din propria experienţă, am constatat că
nevoia de mişcare a copiilor la vârsta de 3-6 ani este foarte mare. Ei ştiu să meargă, să sară, să se caţere, să
alerge, sunt capabili să înveţe jocuri, cântece, să se concentreze asupra câteorva lucruri, mai ales asupra celor
care îi amuză.
Ţinând cont de această constatare, am abordat activităţile de educaţie fizică într-o manieră distractivă.
Astfel, i-am antrenat în diverse jocuri care presupun mişcare iar ei au fost mult mai cooperanţi decât dacă i-aş fi
obligat să facă gimnastică la comandă: ,,atenţie, sus mâinile”, ,,sări pe loc”etc. În loc de acestea le-am spus: ,,
hai, să zburăm ca păsărelele”, ,,agitaţi-vă aripile, săriţi”!
La vârsta de 3-4 ani copiii învaţă să meargă cu tricicleta, bicicleta sau, chiar, cu rolele, acestea ajutându-i
să-şi coordoneze mişcările, să capete stabilitate, să-şi menţină poziţia corectă a coloanei vertebrale, să-şi
dezvolte simţul direcţiei şi al distanţei, precum şi atenţia..
Activităţile de educaţie fizică şi sport au fost introduse în grădiniţă pentru că se cunoşteau efectele lor
benefice atât asupra dezvoltării fizice a copiilor cât şi a celor psihice: îi ajută să se maturizeze emoţional,
relaţionează mai bine cu anturajul, le dezvoltă simţul tactic şi solidaritatea. De asemenea, sportul este benefic
pentru copiii timizi, închişi în ei, care în acest fel îşi pot ,,elibera” personalitatea
Practicarea activităţilor de educaţie fizică şi sport se face fără a exagera, în ceea ce priveşte volumul şi
intensitatea acestora, ţinând cont de particularităţile individuale şi de vârstă ale copiilor.
În continuare, voi descrie câteva jocuri de mişcare pentru alergare, săritură şi aruncare:
ŞOARECELE ŞI PISICA
●Condiţii:
Se joacă de obicei pe teren sau în sală, cu un grup de 15-20 copii.
 Descriere
Jucătorii formează un cerc cu faţa spre interior şi se apucă de mâini. Cercul are 1-2 porţi (acolo lasă o trecere,
nefiind prinşi de mâini). În cerc se află un jucător care este „şoarecele” iar în afară altul – „pisica”. Pisica
încearcă să prindă şoarecele.
Jucătorii din cerc uşurează fuga şoarecelui, permiţându-i intrarea
sau ieşirea din cerc prin ridicarea braţelor. Pisica poate intra sau ieşi din cerc numai folosind cele două porţi
existente.
 Reguli:
Dacă pisica a prins şoarecele, altă pereche începe jocul.
 Recomandări metodice:
Dacă după un timp de 1-2 minute pisica nu
reuşeşte să prindă şoarecele, conducătorul jocului
poate schimba rolurile celor care se urmăresc sau
poate numi altă pereche.
DRUM LUNG
Condiţii:
Pe teren sau în sală, 30 – 40 jucători,
3-4 popice sau ţăruşi pentru fiecare echipă.
Descriere:
Jucătorii împărţiţi pe echipe în flanc câte unul se aşează în spatele unei linii de plecare. Intervalul dintre echipe
este de 2-3m. În faţa fiecărei echipe, pe distanţa de alergare se aşează popicele sau ţăruşii la distanţa de 1-2m
unul de altul. La semnal, primul elev de la fiecare grupă aleargă ocolind în zig-zag obstacolele şi se întoarce în
acelaşi fel, atinge pe următorul şi trece la coada şirului. Câştigă echipa al cărei ultim jucător a trecut la întoarcere
primul linia marcată în faţa echipelor.
Reguli:
Elevii trebuie să ocolească ţăruşii în zig-zag.
Nu au voie să atingă sau să dărâme ţăruşii; dacă au făcut-o, trebuie să-i aşeze la loc şi apoi să continue jocul.
Recomandări metodice:
Jocul poate fi jucat la toate clasele, mărind numai numărul ţăruşilor şi implicit distanţa de alergare.
PODUL
Condiţii:
– Sală, teren
– Număr nelimitat de jucători.
• Descriere:
Jucătorii împărţiţi pe echipe, stau perechi aşezaţi în coloană câte doi ţinându-se de mână, la distanţa de 2 paşi
între ei. Distanţa dintre perechi este de 4-5 paşi. La semnal jucătorii se aşează în ghemuit, fără ultima pereche
care sare peste braţele colegilor până ajunge în faţă unde se aşează ghemuit după care porneşte perechea
următoare şi tot aşa până se termină tot şirul. Câştigă echipa care a revenit prima în formaţie.
• Reguli:

75
 Perechea care sare nu-şi va da drumul la mâini.
• Recomandări metodice:
Profesorul va stabili felul în care se va face săritura (cu bătaie pe un picior, pe două picioare etc.).
Înălţimea la care se ţin braţele va fi în funcţie de posibilităţile medii ale colectivului.
CURSA ÎNTR-UN PICIOR
Condiţii:Sală, teren/Număr nelimitat de jucători
• Descriere:
Parcurgerea unei distanţe dinainte stabilite, prin sărituri pe un picior până la un punct fix (sau o linie trasată pe
sol), întoarcere prin săritură pe celălalt picior sau prin alergare.
• Reguli:
Piciorul ridicat să nu se pună jos.
• Recomandări metodice:
Distanţa şi variantele de deplasare se stabilesc în funcţie de colectiv. Se acordă o atenţie deosebită modului de
a executa săriturile.
CEI MAI BUNI ŢINTAŞI
Condiţii:
 echipe de 7-8 jucători
 o minge suspendată
 sală de sport
 mingi de oină corespunzătoare numărului de jucători din echipe.
 Descriere:
Elevii sunt împărţiţi în echipe. La înălţimea de 2-3m de sol se suspendă o minge, iar de-o parte şi de cealaltă a
acesteia se pasează o linie, la distanţa de 8-10m.
Înapoia fiecărei linii se plasează câte o echipă, fiecare din ele având nai multe mingi de oină. La semnalul
profesorului, jucătorii încep să arunce cu mingile de oină în mingea suspendată.
Elevii recuperează aceste mingi şi se înapoiază la linia lor, de unde continuă aruncările la ţintă. Câştigă echipa
care are un număr cât mai mare de lovituri reuşite.
 Recomandări metodice:
- Pentru fiecare echipă se fixează câte un arbitru care numără de câte ori mingea suspendată a fost lovită.
Distanţa de aruncare se poate mări în funcţie de posibilităţile colectivului.
COŞUL MOBIL
 Condiţii:
 20-30 jucători
 un coş de plastic sau de nuiele
 mingi colorate (în două culori)
 teren sau sală
 Descriere:
Jucătorii se împart în două echipe egale, având la dispoziţie mai multe mingi. Un alt jucător, desemnat de
profesor, poartă un coş deasupra capului şi se deplasează foarte repede şi variat printre jucătorii ambelor echipe.
Aceştia încearcă, prin aruncare, să introducă cât mai multe mingi în coş.
Câştigă echipa care reuşeşte să realizeze un punctaj superior.
 Recomandări metodice:
Jocul se va repeta pentru a da satisfacţie ambelor echipe.
Elevul care aleargă cu coşul se înlocuieşte după ce o echipă câştigă.

SĂRBĂTOAREA PAŞTELUI

Inst. Iştvan Rodica,

Şc. cu cls. I-VIII, Leordeni, jud. Argeş

Obiceiuri pascale
Deşi la fel ca majoritatea sărbătorilor şi Paştele are origini creştine, de fapt aceasta fost o sărbătoare păgână.
Vechii saxoni au sărbătorit venirea primăverii aducând omagii zeiţei primăverii, Eastre. Când în secolul al
II-lea misionarii creştini au ajuns în mijlocul triburilor nordice cu serbările lor păgâne, au încercat să îi
convertească la creştinism. Au reuşit, însă numai într-o măsură oarecare. Pentru noii creştinii interdicţia de a-şi
serba vechile sărbători păgâne ar fi însemnat moartea. Pentru a salva vieţi, misionarii au decis să îşi popularizeze
mesajul religios încet, permiţând populaţiilor să îşi continue celebrările păgâne însă acestea trebuiau să fie în
manieră creştină. Aşa cum s-a întâmplat, sărbătoarea păgână Eastre avea loc la aceeaşi dată ca şi sărbătoarea

76
creştină a renaşterii Domnului. Astfel s-a alterat festivalul însăşi, devenind o sărbătoare creştină, iar numele
vechi de Eastre s-a schimbat în varianta modernă de Easter (Paştele în limba engleză).

Procesiunea de la miezul nopţii

Slujba de Înviere începe de la miezul nopţii, aşa este încă din Evul Mediu, când oamenii aşteptau răsăritul
soarelui pentru a se porni în procesiune spre biserică.
Ritualuri de stropit
Binecunoscut obicei pascal este stropitul fetelor, în a doua zi de Paşti. Fetele sunt stropite în Ardeal cu apă
de colonie, obicei unguresc, iar în Polonia, Germania şi Ucraina fetele se stropesc cu apă. Pe lângă udat se fac şi
urări de sănătate de vreme ce se crede că zăpada topită le face mai frumoase şi este aducătoare de noroc.
Conform credinţei religioase, obiceiul îşi are rădăcinile în faptul că evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus
care aduceau vestea Învierii Domnului.
Haine noi
În occident, şi mai ales englezii îşi cumpără haine noi, iar irlandezii participă la concursuri de dans cu
premii. În Franţa nu se trag clopotele între Vinerea Mare şi Duminica Paştilor.
În Suedia, copiii dau scrisori vecinilor şi primesc de la aceştia dulciuri sau bani, obicei asemănător cu cel de
Halloween: "trick or treat".

Simboluri pascale
Crucea
Crucea este simbolul crucificării, opusul Învierii. Totuşi, la consiliul de la Nicaea, în anul 325 Î.H.,
Constantin a decretat că întocmai crucea să fie simbolul oficial al creştinismului. Crucea nu este numai simbolul
pascal, dar este utilizată foarte mult de biserica catolică, ca simbol al credinţei.
Iepuraşul
Iepuraşul nu este o inovaţie modernă. Simbolul provine încă din vremea festivalurilor păgâne de Eastre.
Simbolul pământesc al zeiţei Eastre era iepurele. Germanii au adus cu ei simbolul iepuraşului pascal în
America. Numai după războiul civil devine răspândit ca fiind simbol creştin. De fapt sărbătoarea Paştelui nu era
celebrată în America până la acea dată.
Iepuraşul aducător de ouă roşii provine de pe meleaguri germane şi simbolizează fertilitatea.
Oul
Oul simbolizează Învierea. Ouăle roşii aveau menirea de a ţine răul departe şi simbolizau sângele lui Hristos.
Mielul
Reprezintă victoria vieţii asupra morţii. Îl simbolizează pe Cel care trebuie sacrificat pentru propria mântuire.

Mieii sunt membrii turmei lui Dumnezeu.

FLORILE GÂNDULUI

Educ :Puiu Irina ,Curtea de Arges,Gr. P.P. Nr. 2

Luni a-ncolţit o garofiţă,

Cu-n gând frumos de romaniţă.
Marţi ,un boboc de trandafir.
Îşi face loc în minte şir.
Miercuri,firav mărgăritarul.
Sfios se-nreabă care-i dorul.
Joi ,un trifoi cu patru foi.
Poartă noroc şi mai apoi.
Vineri regina crizantemă.
Împleteşte gânduri diademă.
Sâmbătă iat-a şi sosit.
Iar mii de flori au înflorit.
Şi ţes în curcubeu de şoapte.

77
Cuvântul sfânt de peste noapte.
Şi-n roua dimineţii sfinte.
Duminica ţese-nainte.
Vrăjită lumea gândului.
Gonită-n boarea vântului.
Şi descântată de cu zori.
De mii şi mii de mândre flori.
Petale alese pe-ndelete.
Culese doar de mândre fete.
Încep acum a-nşirui.
Din nou ,,FLORILE GÂNDULUI,,

LEGENDE DE PAŞTI

Inst. Ileana Sandu,

Şc. cu cls. I-VIII,Basarab I,Curtea de Argeş

1.,, După răstignirea lui Iisus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Pilat a fost învitat de mai marii
evreilor la un banchet ca să-l înveselească, fiind întristat. Tocmai ţinea în mână un ou, când pe neaşteptate a
intrat un centurion roman, care era de servici la Sfântul Mormânt şi a spus înspăimântat: ,,Hristos a înviat”. Pilat
a răspuns flegmatic:,,Hei, o să învie când se va înroşi oul acesta!” Şi minunea s-a înfăptuit pe loc, înrosindu-se
oul. Pilat s-a speriat şi a scăpat oul din mână. Acesta a căzut şi s-a spart.
De aceea se zice că a rămas obiceiul spargerii sau ciocnitul oulelor roşii.”
2.,,Duminică dimineaţă după Înviere, o gingaşă copilă, precupeaţă, care locuia în apropierea Golgotei, a
plecat cu poala şorţului plină cu ouă, ca să la vândă la piaţa Ierusalimului. Pe Drum a întâlnit un tânăr, dar
fanatic evreu, de viţă bună, căruia i-a spus pripit în loc de Bună ziua: ,,Hristos a înviat!”.
Tânărul răspunse înciudat că: ,,că o să învie când ouăle din poala ei se vor roşi ca îmbujoraţii ei obraji”.
Minunea se şi întâmplă pe dată, ceea ce face să sporească numărul credincioşilor.
De la această vorbăreaţă precupeaţă , se zice că, a rămas obiceiul de a se saluta lumea la Înviere cu
vorbele: “Hristos a înviat!”
3.,,În Pidalion se spune, că după condamnarea la moarte a lui Iisus, Pilat ca să-si arate convingerea de
nevinovăţiea aceluia, s-a spălat pe mâini, si a zis: ,,Sângele lui să cadă asupra voastră si a copiilor voştri!” Şi-n
acel moment toate lucrurile din casele necredincioşilor s-au înroşit printere care şi ouăle.”
Obiceiul de a se încondeia şi colora ouăle, se pierde în negura vremurilor: l-au avut păgânii ca şi evreii
chiar înainte de Hristos.
O supoziţie ce pare a nu fi deşartă, e aceea că colorarea diferită a oulelor şi înfrumuseţarea lor cu
desene, e un simbol cu semnificaţia că din ou iau viaţă, toate fiinţele vieţuitoare, chiar şi plantele.
De altfel Iisus în învăţăturile sale pline de înţelepciune şi parabolice spune că: ,,N-a venit să schimbe
legea, ci s-o îndrepte şi s-o completeze!” Aşa că frumosul obicei al colorării ouălelor a putut rămâne şi e probabil
că adepţii şi apostolii, bucurându-se, au roşit şi ei ouă, în ziua Învierii.”

LECTURA – PRINCIPALUL MIJLOC DE COMPLETARE A CULTURII

Înv. Elena Gavrilescu

Grup Şcolar „Simion Stolnicu” Comarnic

Limba română, cu toate părţile ei componente este chemată să-şi aducă aportul la formarea unor
oameni cu vocaţie culturală. Ca atare, grija noastră trebuie îndreptată spre însuşirea temeinică a limbii
române, în forma ei orală şi scrisă, şi a literaturii. Dar cum bazele acesteia se pun încă din primele clase,
învăţătorului îi revine sarcina să folosească întregul arsenal pedagogic de care dispune, pentru ca elevii să-şi
însuşească limba ca instrument de cunoaştere şi autoformare, nu numai ca instrument de comunicare. În acest
sens, o contribuţie însemnată şi-o aduce lectura în clasă, sub forma lecţiilor de citire şi lectura în afara clasei.
Lectura contribuie la dezvoltarea gustului elevilor pentru citit, la îmbogăţirea cunoştinţelor, la
formarea unui vocabular bogat şi colorat, la educarea lor etică şi estetică.
Lectura, îi apropie pe copii de creaţiile literare, le satisface interesul de a cunoaşte viaţa oamenilor şi
faptele lor.
La vârsta şcolară mică, pe elevi îi pasionează povestirile despre animale, plante şi din viaţa copiilor.
Basmul îi introduce într-o lume aparte, în care se petrec lucruri nemaipomenite, se dezleagă taine, iar copilul
trăieşte o bucurie sinceră atunci când binele învinge răul, când minciuna e strivită de adevăr.
Toate acestea contribuie din plin la formarea trăsăturilor de caracter ale viitorului adult.

78
 „Pentru adult – spunea Robert Dottrens în lucrarea << A educa şi a instrui>> - lectura este mijlocul
principal de a-şi completa cultura, fără ajutorul altuia.”, dar pentru a se ajunge la această performanţă, elevul
trebuie pregătit şi îndrumat.
Printre formele de îndrumare şi trezire a interesului pentru lectură, amintim povestirea învăţătorului
şi a elevilor, citirea expresivă a învăţătorului, întocmirea primei fişe de cititor, acţiuni de popularizare a cărţii
ca: expoziţii de cărţi, citirea unor poezii, a unor fragmente din anumite opere literare etc, adunări tematice în
acest scop, şezători literare, jocuri literare, organizarea bibliotecilor personale, alcătuirea unor liste de cărţi
recomandate pentru lectura în afara clasei, dezbaterile tematice, concursuri şcolare literare, vizionarea unor
spectacole sau a unor filme documentare şi artistice accesibile copiilor.
La învăţământul primar, cele mai eficiente forme ar fi:
• La clasa I, să se înceapă cu povestirea învăţătorului, în paralel cu încurajarea povestirii de
către elevi. Să se continue cu citirea expresivă a învăţătorului, care să emoţioneze puternic
sufletul copilului. După însuşirea cititului, este bine să se viziteze biblioteca şcolară şi
acolo, într-o atmosferă propice, să se facă şi prima fişă de cititor;
• La clasa a II-a, se poate continua cu citirea independentă a elevului, alternată cu citirea în
grup, ceea ce place mult copiilor. Acum se întocmesc şi se afişează listele cu lecturile
recomandate în afara clasei. De asemenea, se fac alte acţiuni de popularizare a cărţii, ca:
citirea unor scurte fragmente dintr-o operă literară, cu scopul de a le trezi interesul, recitarea
unor poezii frumoase, prezentarea unor filme cu basme, care se află în cărţile din bibliotecă.
Se pot organiza convorbiri scurte ale învăţătorului cu elevii despre cărţile citite şi eroii
acestora;
• La clasa a III-a se continuă cu jocuri literare, cu însemnări asupra cărţilor citite. Aceste
însemnări, pentru a nu supraîncărca elevii, se vor referi la: titlul cărţii citite, autorul,
expresii literare din cele mai frumoase întâlnite în cartea respectivă şi, la liberă plăcere, un
desen care să ilustreze un aspect din conţinutul cărţii. Abia din această clasă pot participa
conştient la concursurile literare;
• La clasa a IV-a, pe lângă unele forme folosite la clasa a III-a, se pot adăuga adunările
tematice organizate pe teme literare, cât şi şezătorile literare. În ceea ce priveşte însemnările
cu privire la lectura citită, acum se pot cere: titlul lucrării, autorul, copierea unor scurte
fragmente care conţin expresii literare deosebit de frumoase, eroii principali şi chiar un
scurt rezumat, care este bine să se aplice diferenţiat.
Pentru a avea o evidenţă a lecturii, se folosesc mai întâi caiete speciale, începând încă din clasa a
III-a. Acest caiet de lectură lasă elevului câmp liber de afirmare, de manifestare a personalităţii, imperativ al
învăţământului modern, obişnuindu-l cu cerinţele şcolare de mai târziu. În general, elevilor le place să
mânuiască un astfel de caiet, se străduiesc să-l facă frumos, ordonat, şi se mândresc cu el.
Pentru ca lectura să-şi atingă scopul, e nevoie ca pe lângă îndrumare şi evidenţă, să se facă controlul şi
evaluarea ei. Literatura de specialitate citează ca forme de control următoarele: verificarea curentă, cu ocazia
dezbaterilor tematice şi a lucrărilor scrise şi verificarea periodică prin lecţii speciale.
Cu ocazia orelor destinate lecturii, solicit elevii să povestească ceea ce au citit în afara clasei. Alternativ
cu povestirea, le cer să citească un basm, o istorioară sau numai un fragment din ele. Organizez, apoi discuţii
pe marginea celor citite, cu care ocazie subliniez mai multe aspecte ca: autorul, personajele, faptele lor mai
importante, aspectele morale, evidenţiate în lectura respectivă. Acum elevii îşi confruntă ideile, pro sau contra
faptelor unor personaje şi aceasta la nivelul puterilor de înţelegere şi la nivelul experienţelor de viaţă. Ora de
lectură devine un câmp larg de manifestare şi formare a personalităţii lor. Copiilor le place să se afirme, să
spună deschis gândurile, ideile, poziţia, aşa cum simt, fără oprelişte. Noi, dascălii, avem astfel un teren
deschis pentru a putea cunoaşte plusurile şi minusurile personalităţii copiilor, putând, să acţionăm pentru
înlăturarea trăsăturilor negative de caracter, şi pentru stimularea, formarea şi dezvoltarea trăsăturilor pozitive
ale caracterului elevilor noştri.
Dacă vom şti să trezim interesul elevilor noştri pentru citit, dacă îi vom îndruma, verfica şi stimula, vom
creşte generaţii care vor simţi o sete permanentă pentru citit, pentru cunoaştere, pentru lărgirea orizontului lor
cultural, ceea ce se va răsfrânge pozitiv asupra vieţii ţi activităţii lor, căci aşa cum spunea Miron Costin - „Nu
e altă şi mai frumoasă şi de mai folos în toată viaţa omului zăbavă decât cititul cărţilor!”

Bibliografie:
„Perfecţionarea procesului instructiv-educativ în ciclul primar” – EDP, Bucureşti, 1977
Revista „Învăţământul primar” Nr.4/2004 – Editura Miniped, Bucureşti

PE MALUL DUNĂRII VLĂSCENE SĂRBĂTORILE PREPASCALE

DATINI ŞI OBICEIURI TRADIŢIONALE DE PRIMĂVARĂ

institutor, Mădălina Oprişan, Şcoala nr.3 Oinacu – Comasca, judeţul Giurgiu

79
 profesor, Gigi Opri;an, Grup Şcolar Naval ”Viceamiral Ioan Bălănescu” Giurgiu, judeţul Giurgiu

Mai rar întâlnite chiar şi în regiunile cu bogate tradiţii folclorice din ţară, datinile şi obiceiurile de
primăvară se mai păstrează încă în unele localităţi ale judeţului Giurgiu, în forme bine reprezentate, dovedind că
viaţa spirituală a satelor noastre este încă legată de valorile culturii populare create de-a lungul timpului.
În Sâmbăta Floriilor, numită şi "Sâmbăta lui Lazăr", are loc Lazărul: conform tradiţiei, încă de
dimineaţa, gospodinele trebuie să facă mai întâi plăcinte, din care trebuie să mănânce toţi membrii familiei, în
credinţa ca "vor fi feriţi să cadă din copaci în tot timpul anului". În această zi este bine să nu se toarcă "pentru că
morţii să nu aştepte în zadar la Poarta Raiului" şi să se dea de pomană.
Tot în această zi cete de câte trei fete, cu vârste cuprinse între opt şi doisprezece ani, merg cu "Lazărul",
colind ce povesteşte soarta tragică a lui Lazăr, care, plecând în pădure să taie lemne, cade dintr-un copac şi
moare. Una dintre fete, cea mai mică, se îmbracă în rochie de mireasă, iar celelalte în costume naţionale şi duc
un coş de nuiele - numit "coşniţa" - în care pun ouăle primite. În unele localităţi, "lăzăriţele" poartă pe cap o
coroniţă de crenguţe de salcie. La casele unde sunt primite, lăzăriţele cântă cântecul lui Lazăr, în timp ce mireasa
dansează pe ritmul muzicii, în paşi de geampara, răsuncind o batistă în ambele sensuri sau fluturând-o lateral.
Pe lângă ouă - darul tradiţional al gazdei - fetele primesc uneori şi bani. La sfârşitul colindatului ouăle şi banii se
împart, în mod egal, între membrii cetei.
Un alt obicei, practicat de băieţi cu vârste cuprinse între opt şi paisprezece ani, constituiţi în grupuri de
câte doi, având crenguţe de salcie în mână, tăiate din pădure cu o seară înainte este Arătatul Său. Ceata pleacă la
colindat sâmbătă dimineaţa - în "Sâmbăta lui Lazăr" - şi merge din casa în casă cântând un colind specific. La
sfârşitul colindatului un băiat pune crenguţele de salcie la fereastră, iar gazda le dăruieşte ouă pe care le pune în
fiecare coş al fiecărui membru al cetei, şi, câteodată, se mai oferă şi bani.
Tot în Sâmbăta Lazărului se practică şi un alt obicei: Salcia. Astfel, cete formate din băieţi cu vârste
cuprinse între şase şi doisprezece ani, care merg din casă în casă cu buchete de salcie în mână. Ei cântă la
fereastră un colind specific, pun crenguţe de salcie în geam şi primesc în schimb ouă sau bani. Textele şi
melodiile culese prezintă puternice influenţe ale creaţiei culte, ceea ce semnifică o suprapunere a cântecului
învăţat în şcoala peste un obicei mai vechi.
Buieniţii este un obicei specific populaţiei de origine bulgară: cetele sunt formate din şapte fete cu
vârste de minim doisprezece ani. Personajul principal şi conducătorul cetei este "Buienitul", o fată, cea mai
înaltă, costumată băieţeşte. Celelalte şase au tulpane albe pe cap, cămăşi albe, ilice sau pulovere verzi, fuste
negre şi încălţăminte neagră. Ajunse la casa gospodarului, ceata se împarte în două părţi aşezate faţă în faţă şi
Buienitul pune o batistă pe umărul gazdei. Se intonează colindul în manieră antifonică, în limba bulgară, fiecare
grup preluând ultimul vers. La sfârşit, gazda dăruieşte ouă, care sunt strânse în coşniţă purtată de o fata şi un
băiat - mai mici ca vârstă - care au numai această funcţie. Buienitul sărută mâna gazdei şi ia batista, în care au
fost puşi bani. Acesta trebuie să meargă cu colindul trei ani la rând, iar celelalte fete până se căsătoresc.
Obiceiul se practică în Sâmbăta lui Lazăr, existând cazuri în care ceata, la cererea gazdei, interpretează
şi cântecul lui Lazăr, de data aceasta în limba română.
Focurile din Sâmbăta lui Lazăr obiceiul constă în aprinderea focurilor din lemne uscate sau viţă de vie,
în cimitir, la căpătâiul mormintelor, lângă cruce, la miezul nopţii dintre Sâmbăta Lazărului şi Duminica Floriilor.
Femeile iau cu ele peşte prăjit şi ţuică fiartă pentru a le împărţi celor din jur de sufletul morţilor.
Sfinţirea Salciei - în Duminica Floriilor este obiceiul ca oamenii să ducă crenguţe de salcie la biserică,
unde, în timpul slujbei, preotul stă cu genunchii pe ele. La plecarea acasă fiecare ia un bucheţel, în credinţa că,
dacă se pun aceste crenguţe de salcie sfinţită în jurul mijlocului, dispar durerile. Salcia sfinţită legată de corzile
viţei de vie o fereşte de "piatră şi mană". Se mai pun crenguţe de salcie şi la icoane, la ferestre şi la tocul uşii.
Zona folclorică Vlaşca, asemeni celorlalte zone folclorice din ţară, conţine un număr de genuri
specifice folclorului, obiceiurilor în forme bine reprezentate până în zilele noastre. Considerată de majoritatea
cercetătorilor ca o zonă cu slabe resurse, aria geografică ce corespunde zonei noastre a fost, de-a lungul timpului,
ocolită de programele de cercetare. Acest lucru explică şi referinţele relativ puţine, existente în literatura de
specialitate, referitoare la această parte a ţării.
Spre deosebire însă de părerile majorităţii celor care se ocupă cu fenomenul creaţiei populare în
condiţiile urbanizării, sistematizării şi modernizării localităţilor, folclorul şi obiceiurile în zona Vlaşca se
manifestă şi astăzi în forme bogat reprezentate de o mare valoare documentară şi artistică.

OBICEIURI ŞI SIMBOLURI DE PAŞTI

Ed. Puiu Irina, GR.P.P. NR.2 Curtea de Argeş

Cu 2000 ani înainte de Hristos chinezii foloseau ouă colorate. Cercetări etnografice descriu obiceiuri ale
ouălelor colorate în Ucraina (asemănătoare cu cele de la noi), Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Rusia,
Grecia, Italia, Franţa, Spania, Austria, Germania, Elveţia, Belgia, Olanda, Lituania, Finlanda, Estonia, Suedia,
Armenia, Egipt şi Anglia (unde ouăle colorate au fost înlocuite cu ouă de ciocolată).

80
 Dar de ce ouă roşii de Paşti ? Legendele creştine leagă simbolul ouălelor roşii de patimile lui Iisus.
Răstignirea şi învierea reprezintă reînvierea naturii primăvara şi cu reluarea ciclurilor vieţii. Oul, el însuşi
purtător de viaţă, devine un simbol al regenerării, al purificării şi al veşniciei. Legenda spune că atunci când Iisus
a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roşii. O altă tradiţie afirmă că Sf.Maria, venind
să-şi vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă, care s-au însângerat sub cruce. Altă legendă afirmă că după ce Iisus a fost
răstignit, cărturarii saducei şi rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei a spus: "Când va învia
cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus". Nici nu şi-a terminat acela
spusele şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi. În tradiţia populară românească ouăle
de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, sunt benefice
în felurite situaţii etc.
Culoarea roşie este simbol al focului purificator. O credinţă din Bucovina afirmă că oul roşu este
apărător de diavol. Acesta se interesează dacă oamenii fac ouă roşii şi umblă cu colinda, căci doar atunci când
aceste obiceiuri vor înceta, el va ieşi în lume. Altă poveste a ouălelor roşii: "Şase surori măritate au vrut să ucidă
pe a şaptea soră a lor, care făcea ochi dulci celor şase cumnaţi ai săi. Pietrele însă cu care au căutat să arunce
într-însa s-au colorat în diferite chipuri. Sora aceasta a rămas neucisă, dar în această amintire poporul a început
să coloreze ouăle în duminica Paştilor, când s-a întâmplat aceasta". Una dintre cele mai vechi mărturii privind
ouăle colorate de la români este a secretarului florentin al lui Constantin Brâncoveanu, Antonio Maria del
Chiaro, care, pe la 1700, se minuna de culoarea aurie a ouălelor vopsite de la Curtea domnitorului muntean.
Culorile folosite corespund unei anumite simbolistici:
Roşu = simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei şi bucuriei de viaţă.
Negru = absolutism, statornicie, eternitate.
Galben = lumină, tinereţe, fericire, recoltă, ospitalitate.
Verde = reînnoirea naturii, prospeţime, rodnicie, speranţă.
Albastru = cer, sănătate, vitalitate.
Violet = stăpânire de sine, răbdare, încrederea în dreptate.
Mai demult, ouăle erau vopsite în culori vegetale, astăzi se folosesc mai mult cele sintetice, chimice.
Culorile vegetale erau preparate după reţete străvechi, transmise din generaţie în generaţie, cu o mare varietate
de procedee şi tehnici. Plantele, în funcţie de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare sau de modul în
care erau combinate, ofereau o gamă extrem de variată de nuanţe. Extrem de diversificate şi ingenioase sunt
materialele şi instrumentele folosite la decorarea ouălelor. În funcţie de regiunile ţării, există procedee specifice
pentru realizarea ouălelor decorative. În unele părţi sunt folosite ouă fierte, în alte zone cele golite de conţinut.
Ouă decorative se mai fac cu vopselele în relief (Vrancea, Putna Sucevei), împodobite cu mărgele (Bucovina),
din lemn (zona Neamţ), din lut (Corund-Harghita) sau chiar din material plastic (Bucovina).
Ornamentica ouălelor decorative este extrem de variată, ea cuprinzând simboluri geometrice, vegetale,
animale, antropomorfe, skeomorfe (unelte de muncă) şi religioase. Astfel, numai în ornamentarea geometrică
deosebim simboluri şi semnificaţii precum:
linia dreaptă verticală = viaţa / spirala = timpul, eternitatea
linia dreaptă orizontală = moartea / dubla spirală = legătura dintre viaţă şi moarte.
linia dublă dreaptă = eternitatea
linia cu dreptunghiuri = gândirea şi cunoaşterea
linia uşor ondulată = apa, purificarea
Cea mai mare, şi cea mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an , este
sărbătoarea Paştelui, Paştele sau Învierea Domnului, deoarece în această zi “Hristos a Înviat din morţi cu moarte
pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, iar pe cei vii răscumpărându-i de sub jugul
păcatului strămoşesc şi împăcându-i cu Dumnezeu; şi al doilea, pentru că ea cade totdeauna la începutul
primăverii, anotimpul cel mai frumos şi mai plăcut, când toată natura învie.
În calendartul creştin, Paştele, această “trecere”, a căpătat sensul simbolic de trecere de la moarte la
viaţă, prin jertfa lui Iisus care a pătimit şi a murit în locul nostru. El este Mielul care ia asupra lui păcatul lumii,
devenit astfel ”Paştele nostru Hristos, care s-a jertfit pentru noi”, iar Sabatul, sîmbăta de odihnă a mozaicilor, a
fost înlocuită cu Duminica, ziua Domnului, instituită ca zi de odihnă pentru creştini abia în secolul al IV-lea de
către Împăratul Constantin cel Mare. În ziua de Paşti se deschide raiul. Sufletul fiecărui om năzuieşte, după
despărţirea de trup , a intra în rai. Deschizîndu-se raiul în ziua de Paşti prin Învierea lui Hristos şi rămând deschis
până la Înălţare, fiecare suflet merge în rai, fie oricât de păcătos. Dar nu numai cel ce moare în ziua de Paşti este
fericit, ci şi cel ce se naşte în această zi. Cuvântul ebraic pasa’h înseamnă trecere scăpare, eliberare. Grecii au
preluat cuvântul dându-i forma Pascha, latinii Paschae şi de aici, în româneşte Paşti. Fiind un nume plural, se
poate folosi şi vechea formă de Paşti în loc de Paşte, formă care s-a încetăţenit.
Sosind Paştele, atît cei care merg la Înviere, cât şi ceilalţi ai casei, se spală înt-un lighean în care se află
ouă şi bănuţi. Oul roşu semnifică sănătatea, iar banii bogăţia. La masă se ciocnesc ouăle roşii. Ciocnesc întâi
soţii, mai apoi copiii cu părinţii şi părinţii cu celelalte neamuri, amici şi cunoscuţi. Se crede că toţi cei ce
ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe lumea cealaltă. Se mai zice că al cărui ou se strică primul , acela e mai
slab, are să moară mai degrabă sau i se iartă păcatele. Cel mai mic de ani ţine oul cu capul în sus, iar cel mai
mare ciocneşte, zicînd : ”Hristos a Înviat!”, iar cel mai mic răspunde: ”Adevărat a Înviat!”. O legendă ne spune
că ,după răstignire, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Pilat, invitat la un ospăţ dat în cinstea lui de mai-marii

81
evreilor, îngândurat şi îndurat ţinea un ou în mână. Tocmai în acel moment, un centurion năvăli în sală, strigând
înspăimântat: ”Hristos a Înviat!”. Sceptic Pilat a replicat: ”O să învie, când se va înroşi oul acesta”. Şi oul s-a
înroşit pe dată. Minunea l-a făcut pe roman să scape oul din mână. De atunci, se zice, a rămas obiceiul ciocnirii
ouălor roşii. De fapt, este vorba de substituirea simbolică a sacrificiului prin lovirea ouălelor în cap. Mai
glăsuieşte legenda că, în dimineaţa Duminicii după Înviere o frumoasă copilă, cu poala plină de ouă, mergea
către piaţa din Ierusalim pentru a le vinde. Întâlnindu-se pe drum cu un tânăr evreu de viţă nobilă, impresionat de
vestea pe care o aflase, îi spune, în loc de bună ziua, ” Hristos a Înviat !”. De atunci a rămas obiceiul ca oamenii
să se salute la Înviere cu aceste vorbe.
Pentru a întîmpina în deplină curăţenie morală, sufletească această înnoire a lumii- ziua Luminată a
Învierii Domnului, s-ar cuveni ca toţi creştinii să se împărtăşească.
Mulţi s-au întrebat şi se mai întreabă şi acuma: de unde au provenit şi ce însemnătate au ouăle roşii? Nu
se poate da un răspuns mulţumitor. Din timpurile cele mai îndepărtate toate popoarele lumii celebrau sărbătoarea
Anului Nou la echinocţiul primăverii, epocă în care oamenii celebrează sarbătoarea Paştelui. În loc de copturi ei
îşi trimeteau ca simbol de afecţiune reciprocă ouăle roşii.
Se spune că oul reprezintă pe Creatorul lumii, care produce tot şi conţine în sine totul. Zilele destinate
pentru pregătirea ouălor sunt cele din Săptămîna Patimilor, începând de marţi, Vinerea seacă şi Sâmbăta Paştilor.
,,NIMIC NU ESTE MAI PUR, MAI SFÂNT ŞI MAI CURAT.
CUM ESTE CHPUL UNUI PRUNC ÎN PRAG.
NIMIC NU ESTE MAI DE PREŢ PE-ACEST PĂMÂNT.
CUM ESTE LINIŞTEA DIN SUFLET,PACEA UNUI GÂND.
NIMIC,NIMIC NU ESTE MAI DE PREŢ
DECÂT SĂ POŢI FI BUN ,SĂ ŞTI SĂ DĂRUIEŞTI.”
,,SFINTELE SĂRBĂTORI DE PAŞTE,SĂ VĂ ADUCĂ LUMINĂ ŞI PACE ÎN SUFLETE,SĂNĂTATE,ALĂTURI
DE TRADIŢIONALUL ,,HRISTOS A ÎNVIAT!,,

ASPECTE ALE CUPLULUI IN PROZA INTERBELICĂ

Prof. Sandu Raluca,

Gr. Şc. Construcţii nr. 2 Piteşti

Printre puţinele romane interbelice ce au ca punct de pornire viaţa satului se numără şi Ion, marele
succes al lui Liviu Rebreanu, care a dat naştere de-a lungul timpului multor discuţii, majoritatea contradictorii.
Totuşi, chiar şi acest roman stă sub semnul misterului ascuns în sufletul omului, fie el şi simplu, fără carte.
Drama lui Ion izvorăşte din neputinţa de a-şi depăşi propriile limite: Ion trăieşte în preistoria moralei, într-un
paradis foarte crud, el e aşa zicând bruta ingenuă. Caracteristic la Rebreanu e de altfel un anumit senzualism ce
exclude idealitatea. Raporturile dintre indivizi sunt la fel de posesive ca şi acelea dintre om şi mediul lui natural.
Ion sau Petre Petre posedă lumea în sensul că participă la ea prin toate simţurile.1
Nu ne miră deci că Ion nu se împlineşte sentimental până la sfârşitul cărţii şi moare datorită unei femei
pe care o crede marea sa dragoste. El nu are sufletul deschis spre dragoste, pentru el femeia reprezintă doar două
braţe de muncă şi o aducătoare de zestre de care se descotoroseşte rapid după ce-şi vede dorinţele împlinite.
Chiar şi Florica, fata văduvei lui Maxim Oprea, devine obiectul atenţiei sale abia după ce pământurile lui Vasile
Baciu au intrat în posesia lui.
Modalităţile de construcţie a personajului se redimensionează în celelalte romane ale lui Rebreanu, dar aproape
întotdeauna sentimentele sunt devansate de altceva mult mai puternic, căruia eroul nu-i poate face faţă: Apostol
Bologa din Pădurea spânzuraţilor acţionează stăpânit de sentimentul datoriei, iar Puiu Faranga din Ciuleandra
este chinuit de o agresivitate feroce care-l domină, îmbătându-i simţurile, dezvăluindu-i legătura secretă, dar şi
primejdioasă dintre tulburele eros şi moarte.
Dragostea îşi primeşte însă confirmarea la Rebreanu prin romanele considerate mai puţin valoroase,
precum Adam şi Eva, Jar sau Amândoi.
Adam şi Eva a fost considerat un reuşit amestec de senzualitate, mister şi credinţe orientale, una din
cele mai exotice cărţi din perioada interbelică. În acest caz, iubirea este interzisă prin cutumele colectivităţii, iar
individul care optează pentru eros alunecă inevitabil în moarte. De aceea, sufletele se întâlnesc, apoi se despart,
suferă, se caută în vieţi succesive şi încearcă să supravieţuiască prin iubire dincolo de nefiinţă şi uitare. O replică
a unui personaj din capitolul V- capitol intitulat Maria- subliniază exact această stare de lucruri: N-ai iubit
niciodată, nefericitule, şi doar nimic nu-i mai preţios în lume ca iubirea femeii! Acum ai să mori şi simţi că ai
trăit în zadar!2

1
2

82
Iubirea la Rebreanu se prelungeşte deci dincolo de moarte, urmând traseul florii albastre de care vorbea atât de
frumos Eminescu în poeziile sale…
Un senzitiv plin de pasiune, obsedat de problema dragostei, pe care o pune insistent în discuţie în
romanele sale, este Camil Petrescu. Discutăm aici despre o cu totul altă viziune asupra iubirii faţă de domnul
Rebreanu. Sentimentul erotic îmbracă aspecte familiare sau chiar casnice: se vorbeşte în Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război sau în Patul lui Procust despre psihologia femeii, despre frumuseţea ei în
anumite momente, despre căsătorie şi valorile morale ce stau la baza ei, despre gelozie, dezamăgire şi divorţ.
Lumea personajelor camilpetresciene este şi ea cu totul alta, căci cuplurile Ştefan Gheorghidiu- Ela sau Fred
Vasilescu- Dna. T se dezvăluie cititorilor în locaţii selecte, în împrejurări deosebite de care îşi aduc întotdeauna
aminte cu lux de amănunte. Intelectualul rafinat şi sensibil, creionat pe fondul unei societăţi moderne, citadine,
este deci specialitatea lui Camil Petrescu.
Tehnica sa este complexă: el preferă ca obiect de studiu bărbatul, dar, pentru că acesta nu se poate
dezvălui în totalitate decât integrat în experienţa de cuplu, va realiza un studiu de caz şi asupra femeii, privită de
această dată de cel care-i stă alături „şi la bine şi la rău”… Ela este studiată de Ştefan care, introducând-o în
societate, o va pierde; el descoperă lucruri pe care nu le ştia despre soţia lui şi înţelege că ea este gata să împartă
cu toată lumea(chiar şi cu domnul G.!) micile lor intimităţi şi drăgălăşenii, lucru care-l intrigă. Dragostea se
alterează şi dispare treptat precedată de gelozie şi accese de furie din partea lui Ştefan pe care însă cei doi soţi nu
le discută şi nu le lămuresc, deşi acestea duc la o ruptură inevitabilă, ceea ce dovedeşte lipsa de comunicare
dintre cei doi.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în cel de-al doilea roman al lui Camil Petrescu, Patul lui Procust, care ne
prezintă povestea a două cupluri: Fred Vasilescu - Dna. T. şi Ladima-Emilia Răchitaru. Prin acest roman,
literatura se îmbogăţeşte cu două personaje feminine conturate printr-o foarte reuşită antiteză: absolutul în iubire
(ascuns în existenţa unei femei aparent obişnuite - Dna. T.) şi femeia uşoară, vulgară, de mahala-Emilia
Răchitaru. Aceste două femei poartă cu ele poveşti de viaţă şi de dragoste ce dezvăluie un întreg univers interior,
total diferit de ceea ce se citeşte în privirile lor…
Camil Petrescu descrie iubirea ca pe un joc al ielelor pe care unii îl simt, iar alţii nu, ca pe un moment
plin de farmec, dar şi de suferinţă, ca pe un dans al sufletelor care nu poate atinge sublimul dacă cei doi
protagonişti nu se află pe acelaşi nivel spiritual şi sufletesc…
Un alt mare scriitor din perioada interbelică, de această dată dublat de vocaţia de critic, este George
Călinescu, romancierul care a dat măsura talentului său în romanul Enigma Otiliei, în care a creat portretul lilial,
delicat al Otiliei, o făptură absolut încântătoare, ce uimeşte prin tinereţe, prospeţime şi inteligenţă. Cuplul dorit
de cititor nu se realizează însă, căci afecţiunea pentru Felix este învinsă de priorităţile materiale, care pot deveni
realitate datorită lui Pascalopol…
Feminitatea capătă însă aspecte terifiante în descrierea celor două exponente ale clanului Tulea: Aurica este o
victimă a mamei ei şi a convingerilor acesteia, fata bătrână prin excelenţă, în timp ce Aglae Tulea întruneşte
toate caracteristicile pentru a putea fi considerată în unanimitate baba absolută, fără cusur în rău!
Un alt roman al domnului Călinescu ce merită amintit aici este Cartea nunţii, frumoasa poveste de
dragoste a doi tineri inocenţi, Vera şi Jim Marinescu. Cei doi se cunosc în timpul unei călătorii cu trenul, dar
împrejurări mai presus de voinţa lor fac din revedere un adevărat eveniment, ce culminează cu o nuntă frumoasă.
Este de remarcat portretul tinerei mirese, amintind de prezenţa Otiliei: frumoasă, delicată, feminină, dar mai
presus de toate atât de îndrăgostită de soţul ei…

BIBLIOGRAFIE:
1.Nicolae Manolescu- Arca lui Noe, Ed. 100+1 GRAMAR, Bucureşti, 2001;
2.Liviu Rebreanu- Adam şi Eva, Ed. Minerva, Bucureşti, 1982.

DECIZIILE CU CARE SE CONFRUNTĂ ADOLESCENTUL

Prof. gr.I Mihaela Contescu

Grup Şcolar Industrial”1Mai” Ploieşti

Adolescenţa este considerată ca o „piatră de hotar între lumea copilăriei, lăsată în urmă şi cea care se
aşterne înainte, a bărbăţiei”.
Perioada adolescenţei este o etapă a vieţii individului cuprinsă între 14 şi 25 ani, adolescenţa propriu-
zisă fiind între 16 şi 18 ani; este vârsta când se clădesc năzuinţele şi se „redescoperă lumea” datorită
posibilităţilor adolescentului de interpretare a lucrurilor, fenomenelor, de problematizare – tânărul fiind intens
preocupat de propriul destin.
Adolescenţa este etapa în care intervin îndelungate şi intense meditaţii asupra valorilor, în care se
elaborează un sens în viaţă şi în care începe să se contureze concepţia despre lume şi viaţă, dar şi despre propiul
EU.
Adolescentul este copilul-adult ce caută senzaţii şi emoţii puternice. El încearcă să depăşească limitele
pe care adulţii le impun, adeseori tocmai din dorinţa de a nu se supune lor, căci ideea e să trăieşti cât mai diferit

83
şi mai presus de ceilalţi. Experienţa proprie este dovada cea mai puternică şi mai convingătoare, care ţine loc de
întrebările fără răspuns la care adulţii, în general, nu se sinchisesc să caute soluţii. Tânărul adolescent simte însă
şi dorinţa de-a se retrage în sine ca la semnalul unei voci interioare mai presus de voinţã. Aceste momente sunt
mai intense decât escapadele dese din cotidian. Ele presupun lupta între diferitele emoţii ce-l încearcă, momente
de răscruce în conturarea modului de a gândi şi de a acţiona.
Relaţiile cu cei din jurul său sunt în mare parte rezultate ale educaţiei însuşite în copilărie şi nu depind
foarte mult, aşa cum se crede, de calitatea de adolescent. Este drept că tinerii sunt impulsivi şi uşor influenţabili,
dar valoarea lor constă în puterea de a diferenţia binele de rău şi de a se corecta atunci când au greşit; acest lucru
este posibil doar în contextul unei bune educaţii morale insuflate de familie.
Părinţii se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare şi refuză să-i asculte şi ce-i mai important să-i
înţeleagă. Frica de a comunica cu cei cărora le datorează viaţa poate fi în egală măsură atribuită şi tinerilor. La
prima confruntare de opinii legăturile cu familia tind să se răcească şi se distanţează, ca mai târziu să dea frâu
liber unor emoţii şi dorinţe faţă de nişte oameni mai mult sau mai puţin interesaţi să valorifice frustrarea lor.
Pe fondul unor astfel de probleme părinţii încetează să mai fie modelele ideale din copilărie.
Adolescenţa este perioada de vârstă când tânărul începe să se înstrăineze de părinţii lui, când nu mai
este aşa de apropiat de ei ca în copilărie. Această îndepărtare de părinţi este necesară pentru a construi un fel de
spaţiu psihologic numai al lui care să-l ajute să se cunoască şi să se înţeleagă mai bine.
Profesorul, ca autoritate, îşi pierde atributul de persoană care le ştie pe toate şi este văzut mai aproape
de realitate: ca având calităţi şi defecte. Uneori însă, defectele sunt uşor exagerate: din aceeaşi dorinţă a
adolescentului de a se detaşa de lumea celor din mari, precum şi datorită intransigenţei specifice adolescenţilor.
Profesorii, ca şi părinţii, construiesc acum o lume aparte de care adolescenţii încearcă să se detaşeze pentru a se
cunoaşte mai bine. Creditul profesorilor faţă de ei nu mai este aşa de mare ca până acum.
Dacă se îndepărtează de lumea adulţilor, adolescentul se apropie în schimb de cei de aceeaşi vârstă
cărora le acordă mai multă credibilitate deoarece trăiesc experienţe asemănătoare şi comunicarea cu ei se
realizează mai facil. Reperele şi punctele de sprijin ale adolescentului sunt acum prietenii. Prietenii sunt adesea
aleşi întâmplãtor. Relaţiile cu aceştia sunt intense şi profunde. Simpatia şi admiraţia capătă forme şi trăsături
asemănătoare cu ale dragostei, sentiment foarte stimulator pentru adolescenţi, căci el presupune dăruire,
apropiere şi împărtăşire a dorinţelor, visurilor. Prietenii adevăraţi sunt condiţia necesarã “împlinirii” unui
adolescent. Scopul lor e sã-şi împărtăşească unul altuia experienţele şi să găsească un echilibru permanent în cel
în care are încredere şi speranţa că va găsi răspunsul la întrebările ce-l frământă. Ideea e sã găseşti completarea
lipsurilor pe care le ai şi nicidecum imitare; în acest caz nu se mai poate vorbi despre prietenie ci despre un
sentiment de inferioritate.
Uneori “edificiul” este mult prea fragil şi se destramã vizibil sub influenţa invidiei şi a trădării sau doar
pentru că prietenul respectiv “nu mai prezintă interes”. Însă există şi un alt gen de prieteni a căror influenţă te
marchează negativ. Naivitatea, poate chiar dorinţa de-a părea altcineva în ochii celorlalţi, plasează adolescentul
într-un anturaj dubios de care este greu să te desprinzi mai târziu. Viciile cum sunt drogurile sau băutura,
huliganismul şi dezordinea, sunt “principii” de bază în astfel de grupuri. Începutul este pus ca un pretext pe
seama curiozităţii. Pasul următor este dependenţa.
Pe parcursul vieţii, omul, în procesul luării deciziilor personale, este supus mai multor presiuni: este
presiunea familiei, a prietenilor, a persoanelor cu autoritate (profesori, şefi, persoane vârstnice). Persoana adultă
ia propriile decizii ţinând cont în primul rând de interesele sale care uneori pot coincide cu dorinţele familiei sau
ale prietenilor, iar alteori pot să nu coincidă.
Adolescentul, fiind foarte nesigur de ceea ce este el şi ceea ce vrea de la viaţă este mai sugestibil faţă de
grupul de prieteni. Aceasta pentru că se creează un fel de sentiment de generaţie bazat pe ideea că eşti înţeles
mai bine de cei care trec prin aceleaşi experienţe ca şi tine.
Profesorii, persoanele vârstnice, familia au trecut prin acelaşi gen de experienţe, dar cu mult timp în
urmă, iar acum nu mai pot să înţeleagă ceea ce se întâmplă cu el (consideră adolescentul). Consideră persoanele
adulte ca fiind uşor conservatoare şi rigide şi creează un fel de front comun cu cei de aceeaşi vârstă împotriva
generaţiilor adulte.
De aceea, adolescentul este mai influenţat în deciziile lui de părerile celor de aceeaşi vârstă, de grupul de
prieteni decât de părinţi, profesori, persoane vârstnice. Idealurile de viaţă şi pregătirea profesională încep să
capete contur şi dispar în mod evident pasiunile vechi din copilărie, şi de ce nu? chiar interesul pentru şcoală.
Problema orientării profesionale se pune diferit în funcţie de capacităţile intelectuale ale tânărului şi de
dorinţa profilării pe un anumit domeniu de activitate. Pentru unii tineri viitorul profesional este un subiect
central, clar şi în acest scop ei acordă un interes deosebit materiilor şcolare corelate cu viitoarea profesie. Un alt
gen de tineri adolescenţi nu au fixată o profesie anume sau sunt influenţaţi de părinţi şi apropiaţi. Pentru ceilalţi
viitorul nu este proiectat în nici un fel.
Dacă facem abstracţie de relaţiile interpersonale ce pot influenţa adolescentul într-o măsură mai mică
sau mai mare se observă că ceea ce este foarte important în adoptarea unei decizii este sistemul de valori.
Fiecare persoană îşi trăieşte viaţa în funcţie de sistemul de valori pe care şi l-a ales. Aceste valori pot să difere
foarte mult de la o persoană la alta. Diferenţale sunt determinate în primul rând de cadrul familial în care a
crescut, de tipul de personalitate şi de sistemul său de convingeri. Chiar şi cei care pretind că trăiesc fără

84
principii etice sau după principii neutre din punct de vedere etic au un sistem de valori: acela al lipsei sistemului
de valori. Propriul sistem de valori face ca fiecare să aibă anumite principii pentru acţiunile, deciziile şi relaţiile
lui.
O problemă importantă pentru adolescent, cea a identităţii, este alegerea unui scop în viaţă; acesta nu
ştie că trebuie să urmeze un plan, însă ţelurile tinerilor sunt atât de înalte încât uneori sunt greu de atins şi chiar
imposibil.
Adolescenţa ocupă un loc important în viaţa omului. Este vârsta „marilor prefaceri”, marilor întrebări,
fiind socotită metaforic când „vârsta ingrată”, când „vârsta de aur”, adolescenţa rămânând ceea ce Rousseau
numea „ a doua naştere a personalităţii”.

CULOARE ŞI TEMPERAMENT

Inst: Pavel Elena,

Şcoala „Oltea Doamna”, Oradea

La modul general desenul este „activitatea grafică sau picturală prin care subiectul exersându-se încearcă
să producă sau să reproducă imagini ale unor obiecte şi situaţii, exprimă ceva din propria lui
personalitate”(Popescu-Neveanu, 1978).
Desenul poate fi considerat şi un mijloc cathartic, creând posibilitatea de expunere liberă, pe de o parte, a
gândurilor, iar pe de altă parte, a emoţiilor şi sentimentelor. Având o viaţă sufletească bogată, copiii pot prin desen
şi culoare să se elibereze de tensiunile interioare mai ales dacă sunt ajutaţi să folosească culoarea potrivită.
Definit ca latură dinamico- energetică a personalităţii temperamentul exprimă:
 fenomene caracteristice firii unui individ;
 înţelegerea susceptibilităţii sale la stimuli emoţionali;
 forţa şi rapiditatea răspunsurilor;
 calităţile dispoziţiei afective – intensitatea sau fluctuaţia acesteia(Allport, 1981).
Observăm deci, că principala sferă de manifestare a temperamentului este afectivitatea prin proprietăţile
acesteia de polaritate, mobilitate, intensitate, expresivitate. Temperamentul având o bază genetică, respectiv tipul
de activitate nervoasă superioară, se manifestă foarte de timpuriu, chiar din primul an de viaţă, concretizându-se în
apariţia nervozităţii şi iritabilităţii, reacţiilor vehemente, veseliei, sociabilităţii, toleranţei la frustraţii, rapidităţii în
comunicare şi activitate, adaptabilităţii la schimbările de mediu, reacţii rapide sau lente la stimuli noi(Şchiopu,
1981).
Datorită faptului că particularităţile fundamentale – forţă – echilibru – mobilitate – prezintă însemnate
variaţii şi intră în combinaţii diferite, avem de-a face mai degrabă cu variante intermediare temperamentale. Astfel
în categoria celor cu sistem nervos neechilibrat putem întâlni cazuri în care instabilitatea proceselor nervoase este
exprimată foarte puternic, iar forţa proceselor de excitaţie şi inhibiţie să nu fie aşa pronunţată, ceea ce conferă
conduitei individului unele momente de echilibru. La vârsta preşcolară şi şcolară mică putem întâlni reprezentanţi
aparţinând tuturor tipurilor de temperament cunoscute: melancolic, flegmatic, sangvinic, coleric.
Copiii melancolici şi flegmatici încadraţi în orientarea introvertită(Junc,1994) sunt mai meditativi, îşi
examinează cu atenţie stările sufleteşti, sunt cu o gândire mai abstractă, sunt anxioşi, aparent indiferenţi, distanţi şi
rezervaţi, sensibili, romantici. Se spune că aceştia au nevoie de culorile verde şi albastru sau alb pentru a da
naştere în interiorul lor, culorilor complementare ce ar permite sporirea activismului şi a dorinţei de comunicare.
De regulă ei folosesc mai puţine culori în desenele lor.
Sangvinicii şi colericii sunt dominant extravertiţi, orientaţi spre lumea obiectelor, ataşaţi de oameni,
sociabili, comunicativi, caută senzaţii tari, acţionează sub impulsul momentului, pot fi agresivi, impulsivi, plini de
iniţiativă. Prin urmare, mergând pe linie psihanalitică, acestor tipuri de copii trebuie să li se ofere posibilitatea de a
utiliza culorile roşu şi galben roşcat pentru a crea culori complementare cum ar fi verdele, pentru galben –
portocaliu şi roşu. Tipul ambivert, stabil, bine adaptat social utilizează între 4 – 6 culori.
Aceste sugestii pleacă de la ideile lui Junc, care subliniază , că orice fiinţă umană închide în ea
amândouă orientările, conştientul şi inconştientul aflându-se într-un permanent balans. Astfel, dacă la nivelul
conştientului suntem extravertiţi, la cel al inconştientului suntem intravertiţi şi invers.
Cum putem ajuta copiii, prin desen, să ţină sub control trăsăturile negative? De exemplu colericul,
caracterizat prin forţă – neechilibru – mobilitate va manifesta tendinţa spre compoziţii şocante, de aceea trebuie
îndemnat, stimulat spre echilibru, linişte, încurajându-l să aleagă subiecte din lumea plantelor sau animalelor şi să
folosească motive liniare care pot avea un efect liniştitor.
Sangvinicul fiind un temperament puternic – echilibrat – mobil, înclinat spre superficialitate va fi ajutat
să folosească centrul de interes fie prin forma elementelor , fie prin fondul obţinut.
Flegmaticul este puternic – echilibrat – inert, lent şi tipicar, monoton şi perseverent, cu un simţ critic
foarte dezvoltat. Se apucă greu de lucru de aceea trebuie stimulat şi orientat pentru a-şi învinge monotonia şi
încetineala. Pentrz exteriorizarea sentimentelor ests nevoie să fie antrenat câtmai des în activităşi de desen sau
pictură.

85
 Melancolicul fiind considerat un temperament slab, dar cu o viaţă interioară bogată, conştiincios şi
profund, sensibil, are tendinţa de a realiza lucrări cu multe detalii şi deosebită fineţe. Trebuie supravegheat pentru
a nu transforma desenul într-o singură soluţie de realizare a dorinţelor, de trăire fictivă fără antrenarea într-o
activitate ce implică mult mai mult decât solicită desenul.
BIBLIOGRAFIE
Bonchiş, Elena,(2003) Psihologia desenului copilului, Editura Universităţii din Oradea.

DE CE DESENEAZĂ COPILUL?

Educatoare: Niulaş Mariana

GR.cu P.P. nr: 45, Oradea

Considerând că omul posedă un instinct al expresiei care îşi caută căi proprii de manifestare, M.
Montessori (1977) subliniază că acestea ar fi scrisul pentru exprimarea ideilor şi desenul pentru arta figurativă.
Ea consideră desenul o modalitate de a scrie cu figuri, pe care copilul o foloseşte atunci când nu poate să-şi
exprime „ideile şi sentimentele care prind formă în el şi care sunt generate de ambianţă şi lucrurile care l-au
impresionat”(1977, p.271). Integrând desenul în tipurile de comportament uman, Montessori face o paralelă
între acesta şi vorbire subliniind „că aşa cum copilul vorbeşte tot aşa şi desenează”.
Fiind dependent de nivelul dezvoltării mintale, afective şi psihomotorii, desenul constituie pentru copil
„un fel de-al doilea grai” al său, de aici şi universalitatea, pluripotenţialitatea semnelor utilizate până în jurul
vârstei de 6-8 ani. Considerat un mod, un mijloc de exprimare, desenul satisface pe lângă alte trebuinţe ale
copilului şi pe cea de comunicare, dezvoltând un limbaj ce simbolizează la început ceea ce ştie copilul şi mai
apoi ceea ce vede. Interacţionând cu lumea, foloseşte desenul ca mijloc de descriere a experienţelor pe care el
le trăieşte, ca modalităţi de exprimare a diferitelor tehnici şi procedee, dar şi ca prilej de a crea obiecte,
caractere, o adevărată lume imagistică. Orice copil care cunoaşte o evoluţie normală începe să deseneze,
considerându-se că dacă acest tip de comportament nu apare până la vârsta de 2-3 ani este un semn clinic al
unei dezvoltări deficitare cel puţin din perspectiva expresiei plastice, figurative.
DE CE DESENEAZĂ COPILUL? Cel mai invocat motiv este cel al plăcerii declanşate şi întreţinute de
mişcarea ritmică a braţului, dar şi de urma lăsată de creion pe hârtie sau pe o altă suprafaţă. Primele mâzgăleli
sunt „o formă plăcută de activitate motrică prin care copilul îşi exersează membrele, la ea adăugându-se
plăcerea de a vedea urme produse prin mişcarea braţelor”.(Arnheim, 1979, p. 177). Desenul, subliniază acelaşi
autor, începe cu un fel de „zbenguială pe hârtie”. Forma, întinderea şi orientarea trăsăturilor sunt determinate
de construirea mecanică a braţelor şi a mâinii, de temperamentul copilului şi dispoziţia lui. Acest punct de
vedere este însă substanţial corectat de noile achiziţii din domeniul neurobiologiei sau psihologiei cognitive
care leagă aceste limite de activitatea bioelectrică a creielului sau de anumite constrângeri de natură cognitivă.
Problema care se ridică este cea a semnificaţiei acestor începuturi, sunt ele în totalitate involuntare sau sunt
expresii ale dorinţei copilului de a exprima ceva?, de a încerca „acea plăcere, de a forma pentru a forma şi mai
ales de a gândi forma şi tipul activ de formare”(Şuşală, 1982, p.76). Acest lucru poate fi relativ uşor de sesizat
în comportamentul copilului care, lucrând cu un creion sau cu un alt instrument se opreşte la un moment dat,
fiind surprins de „creaţia sa” pe care de cele mai multe ori nu o poate realiza corect. Această pornire a
copilului de 2-3 ani este asemănătoare cu ceea ce americanii numesc „action painting”(pictură - acţiune).
Gesturile copilului sunt libere, lipsite de cenzura judecăţii logice. Şuşală(1982) consideră prin analogie, că aşa
cum artistul nu-şi imaginează în totalitate şi clar momentul final, aşa şi copilul ajunge la creaţie în mod
întâmplător. Există tendinţa de a compara mâzgălelile copiilor cu arta modernistă, susţinându-se chiar că
aceste semne apărute în copilărie nu dispar din repertoriul adultului şi că ele pot fi reactivate şi reutilizate.
Deosebirea însă se pare că constă în intenţionalitate – în timp ce copilul realizează aceste „mark – making –
uri” spontan, adultul „deformează” realitatea deliberat urmărind realizarea unei idei. Astfel, spontaneitatea
adultului este aparentă, pe când cea a copilului este reală şi adevărată (?!). Cu toate acestea, asemănările cu
arta modernă sunt de-a dreptul şocante. A se vedea culoarea vie şi strălucitoare, transparenţa, uneori
disproporţionalitatea etc. Desenul copilului este mai mult decât o expresie a senzorialităţii sale, întrucât el
relevă multiplele şi complexele dimensiuni ale personalităţii – emoţionalitate, maturitate intelectuală, imagine
de sine, temperament etc. Pe măsură ce copilul creşte, tot mai multe obiecte din realitatea înconjurătoare îl
impresionează şi devin centrul atenţiei lui, încercând ulterior să le reproducă în desen.
Faptul că în desenele copiilor apar numai aspecte ce prezintă pentru el importanţă ne este cel mai bine
relevat de „desenul figurii umane” în care, de exemplu, la început nu apare – gâtul – „copilul mic nu desenează
această parte a corpului decât foarte rar şi este de înţeles – ce interes ar putea să aibă pentru un copil această
parte a corpului, neutră şi imobilă, eclipsată de părţile apropiate? ... care concentrează asupra lor toată
atenţia”(Claparede, 1975, p.113).
Prin urmare, desenul este pentru copil mijloc de exprimare, de comunicare, de descriere a experienţelor
sale afective, de descărcare şi rezolvare a unor stări tensionale, este joc întrucât produce plăcere şi nu este
rezultatul unor constrângeri exterioare.

86
 Aşadar desenul, mai ales cel liber, permite să se întrevadă unele din tendinţele lui profunde, ştiindu-se
că în reeducarea afectivă el constituie una din terapiile cele mai adecvate pentru vârsta preşcolară şi şcolară
mică.
Multiplele lui valenţe – mijloc de exprimare a emoţionalităţii, maturităţii intelectuale, a sinelui;
modalitate de pregătire pentru activităţile de citit – scris; mijloc de cunoaştere psihologică şi consiliere; tehnică
de psihoterapie – ne îndreptăţesc să susţinem ideea că mediul socio–cultural constituit din părinţi, educatoare,
învăţători, mass – media ar trebui să fie mai preocupat de această categorie de activitate prin crearea de
posibilităţi pentru toţi copiii de a accede la materialele pe care le implică, dar şi la cadrul instituţional care
facilitează dezvoltarea interesului, a gustului pentru desen. Aceasta cu atât mai mult cu cât majoritatea
psihologilor subliniază că progresele copilului la desen corespund îndeaproape celor realizate de gândirea sa.

BIBLIOGRAFIE
Bonchiş, Elena,(2003) Psihologia desenului copilului, Editura Universităţii din Oradea.

POEZIA, COPILUL ŞI LUMEA CE-L ÎNCONJOARĂ

Educatoare Pepene Viorica

Grădiniţa Ţibăneşti,judeţul Iaşi

Având o tematică variată, poeziile cuprind o complexitate de idei şi sentimente fapt pentru care au o
deosebită deosebită valoare instructiv educativă.
Poezia penrtu copii, reflectă lumea din jurul lor, natura în diferite ipostaze, anotimpuri, evenimente
sociale cum ar fi: sărbătoarea lui Moş Crăciun, 8 Martie, 1Iunie, aspecte din viaţa păsărilor şi animalelor,
fenomene ale naturii sau transmit mesaje cu conţinut etic, moral, civic, toate reflectate cu ajutorul formei
artistice.
Înţelegerea, memorarea şi trăirea afectivă a poeziilor, depinde de reuşita imaginilor artistice, a
limbajului accesibil, ritmului şi rimei.
În practica la grupă am observat că poeziile cu dialoguri şi monologuri, sunt foarte îndrăgite şi uşor de
memorat.
Imaginile întipărite în mintea copilului cu ajutorul poeziei sunt redate de cele mai multe ori în desen,
pictură, povestiri create de copii, jocuri.
Pentru copii, poezia este un joc de imagini abstracte şi impresii afective declanşate de limbajul artistic.
Reuşita memorării şi înţelegerii unei poezii de copil, depinde de alegerea educatoarei, de conţinutul educativ de
felul cum ştie să valorifice versurile, să le pună în valoare, aşa încât copilul să înţeleagă logic conţinutul, să simtă
şi să redea apoi muzicalitatea versurilor, intonaţia pauzele şi dialogurile.
Sensibilitatea vocii educatoarei, atitudinea ei se transmit usor la copil. Mesajul poeziei provoacă trăiri
afective copilului, sentimente de bucurie, admiraţie, compătimire sau dezaprobare faţă de comportamentul unor
personaje.
Cuvintele noi explicate cât mai pe înţelesul lor, îi ajută să reţină conţinutul, ideea principală, să le
îmbogăţească vocabularul copiilor, să-i ajute să înţeleagă şi să utilizeze struturile verbale orale corect din punct
de vedere lexical, fonetic şi sintactic.
Am desfăşurat cu grupa pregătitoare acţiuni ecologice în parcul din comună în parteneriat cu filiala
Clubului copiilor din localitate, am scris câteva poezii cu acest prilej şi doresc să fac cunoscute două dintre ele:
Copiii pădurii şi Planeta vie.

Copiii pădurii

Frunzele jelesc
În freamăt prelung.
Crengile trosnesc,
Iar copacii plâng.

Pe chip au răni,
E urma securii
Şi gem chinuiţi
Copiii pădurii.

Securea-i unealtă,
Nu ştie ce face.
Copacii suferă,

87
Lăsaţi-i în pace.

-Cine nu iartă
De copacii mor?
-Omul e de vină,
Coada de topor.

Să dobori ce-i viu,

Nu e-n legea firii.
Ocrotiţi mereu,
Copiii pădurii.

Întreaga planetă
E de partea naturii
Şi plânge de mila
Copiilor pădurii.

Planeta vie

Sădesc un pom şi-o floare,

Le ud apoi să crească.
Le dă lumină mândrul soare,
Veghez să nu se ofilească.

Nu arunc nimic pe jos,

Curat parcul vreau să fie,
- Oameni mari, vă rog frumos,
Să păstraţi planeta vie.

Altfel mor pădurile,

Pe pământ nu vor fi flori,
Pier vieţuitoarele,
Din oceane şi din mări.

Iubim parcul,crângul,iarba,
Animalele la pol,
Noi cei mici vă vom chema,
Cu planeta la control.

NEVOI FUNDAMENTALE ÎN COMUNICARE

Profesor Diana Haidei

Şcoala cu clasele I-VIII Zamfira

În procesul de comunicare există 6 nevoi relaţionale fundamentale. Acestea sunt:

1.Nevoia de a spune
2.Nevoia de a fi înţeles
3.Nevoia de a fi recunoscut
4.Nevoia de a fi valorizat
5.Nevoia de a influenţa
6.Nevoia de intimitate

Nevoia de a spune este nevoia de a transmite informaţii celor din jurul nostru. Permanent simţim
nevoia să spunem ceva, să aratăm, să explicăm. Dar cum şi ce spunem? Comunicarea se realizează 10% prin
cuvinte; 30 % prin tonul vocii; 30 % prin expresia privirii şi a feţei şi 30 % prin expresia întregului corp. Aşadar
mintea şi corpul reprezintă un sistem complex prin care comunicăm - ele trebuie să se susţină una pe alta.
Nevoia de a fi ascultat, înţeles se referă la faptul că într-o relaţie suntem întotdeauna 3: eu, tu şi relaţia
dintre noi. În momentul în care spun ceva, important este ca mesajul să ajungă la celălalt în acelaşi fel în care l-
am transmis, adică să fiu receptat şi înţeles. Teste efectuate cu privire la ascultare au demonstrat că o persoană
obişnuită îsi poate aminti numai 50% din ceea ce a ascultat (dacă este chestionată imediat) şi numai 25 % după 2
luni. Fenomenele care pot perturba comunicarea: blocajul, bruiajul, filtrarea informaţiei şi distorsiunea
informaţiei.

88
 În orice schimb informaţional între două sau mai multe persoane, deci în orice
proces de comunicare inter-personală apare nevoia de a fi recunoscut: nevoia ca celălalt să conştientizeze
prezenţa mea, valoarea informaţiei pe care o transmit etc. Nevoia de a fi recunoscut funcţionează în strânsă
legatură cu următoarea nevoie, aceea de a fi apreciat.
Nevoia de a fi apreciat este nevoia de a avea sentimentul că sunt importanţi pentru persoanele cu care
stabilesc relaţii de comunicare. Trăim într-o societate în care suntem foarte devalorizaţi. Vedem întotdeauna ceea
ce nu a făcut celălalt, nu şi ceea ce a făcut. Aceste părţi negative, repetate de mii şi mii de ori sterilizează
relaţiile, slăbesc încrederea în forţele proprii, în capacităţile noastre de a realiza ceva.
Nevoia de a influenţa reprezintă nevoia de a provoca o reacţie, o schimbare de opinii, credinţe,
comportamente, atitudini. Mijloace pentru îmbunătaţirea capacităţii de a influenţa: clarifică-ţi obiectivele,
structurează-ţi gândirea, pregăteşte-te să influenţezi, asigură-ţi timpul necesar pentru conversaţie, argumentează,
foloseşte mijloace vizuale.
Nevoia de intimitate - fiecare dintre noi avem "grădina noastră secretă", acea parte din noi pe care nu o
vom spune nimănui niciodată.
Ultimele 3 nevoi fundamentale prezentate sunt esenţiale pentru înţelegerea mecanismului prin care se
realizează motivarea unei persoane.
"Comunicarea este un mod de a exista al comunitaţii."
(John Dewey)

ÎNVĂŢĂREA CENTRATĂ PE ELEV, O NOUĂ PARADIGMĂ EDUCATIVĂ

inst. Mirela Octavia Pleş

Şcoala cu clasele I-VIII Ineu
Subunitatea Şcoala cu clasele I-VIII Husasău de Criş jud. Bihor

Reuşita învăţământului poate avea la bază tendinţa şcolii de a avea noi obiective şi conţinuturi , noi experienţe
de cunoaştere, de trăire şi acţiune, preocuparea pentru o“şcoala activă”, aceea care împleteşte gândirea şi
acţiunea activităţii intelectuale, cu experienţa practică sugerată din exterior. În acest context, schimbările în
educaţie îşi dovedesc legitimitatea.
Un raport recent, care sintetizează o serie de cercetări din mai multe domenii, prezintă mai multe variabile care
argumentează învăţarea centrată pe elev:
 Învăţarea presupune înţelegerea, iar aceasta înseamnă mai mult decât cunoaşterea faptelor ; această
afirmaţie este evidenţiată de comportamentele experţilor, indiferent de domeniul de cunoaştere în care
activează. Ei sunt de fapt experţi prin aceea că demonstrează o bază solidă de cunoştinţe procedurale
(adică moduri de operare cu informaţiile), înţelegerea faptelor, fenomenelor într-un cadru conceptual şi
nu în ultimul rând organizarea cunoştinţelor astfel încât acestea să fie uşor accesate şi aplicate
 Elevii construiesc cunoaşterea şi înţelegerea pe baza a ceea ce deja cunosc şi/sau cred; e evident că
este esenţială aflarea bagajului de reprezentări pe care elevii le posedă, căci invariabil, indiferent de
natura lor, acesta le va influenţa învăţarea şcolară. De multe ori aceste elemente (de „pre-cunoaştere“,
căpătate în contexte informale) sunt idei rezonabile şi adecvate în diferite situaţii limitate. Dar ele pot fi
şi aplicate impropriu în circumstanţe în care nu pot funcţiona ca atare.
 Elevii formulează noile cunoştinţe prin modificarea şi rafinarea conceptelor lor curente şi prin
adăugarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja. Elevii îşi modifică de fapt ideile când acestea sunt
nesatisfăcătoare pentru explicare, descriere, operare la modul general. Dacă profesorul le predă, ca
atare, un adevăr de nezdruncinat, mai mult ca sigur cå preconcepţiile despre care am vorbit anterior nu
se vor modifica. Dacă însă elevii au posibilitatea să descopere ei înşişi alternative plauzibile şi evident
folositoare atunci încep să-şi rafineze achiziţiile anterioare şi să adauge unele noi.
 Invăţarea este mediată de mediul social în care elevii interacţionează unii cu alţii ; elevii beneficiază
de oportunităţile de a-şi împărtăşi şi confrunta ideile cu alţii. In acest proces ideile individuale se
reconstruiesc şi înţelegerea se adânceşte.
 Invăţarea eficientă necesită preluarea de către elevi a controlului asupra propriei învăţări; elevii de
succes ştiu când au nevoie de informaţii suplimentare şi când au înţeles ceva. Ei sunt metacognitivi,
adică sunt conştienţi şi capabili de monitorizarea ideilor, gândurilor şi cunoştinţelor lor.
 Transferul, respectiv capacitatea de a aplica cunoştinţe în situaţii noi este afectat de gradul în care
elevii învaţå-pentru-înţelegere (şi învaţă-cu-înţelegere!)
Aşadar este evident că învăţarea este un act personal şi cere participare personală. Existenţa unei învăţări
eficiente depinde de implicarea,angajarea celui care învaţă în actul învăţării.Acest lucru poate fi realizat folosind
metode capabile să mobilizeze energiile elevului,să-i concentreze atenţia,să-l facă să urmarească cu interes şi
curiozitate lecţia,să-i câştige adeziunea logică şi afectivă faţă de nou; care-l îndeamnă să-şi pună în joc
imaginaţia, întelegerea, intuiţia, memoria.

89
 Acestea valorifica o tendinta naturala a gândirii,aceea de a a avansa prin organizarea şi reorganizarea
progresivă a cunoştinţelor,prin revenirea la experienţele anterioare,reinterpretarea şi restructurarea lor în lumina
noilor idei (spirala instruirii).
Gibbs (1992) dă o definiţie utilă a învăţării centrate pe elev. El afirmă că învăţarea centrată pe elev “oferă
elevilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi
la ritmul de studiu”Această perspectivă subliniază caracteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe elev,
promovând ideea că elevilor trebuie să li se ofere un control sporit asupra învăţării prin asumarea
responsabilităţii cu privire la: ceea ce se învaţă, modul cum se învaţă şi de ce şi momentul când se învaţă.
O consecinţă importantă a acestei definiţii o reprezintă necesitatea ca elevii să îşi asume un înalt grad de
responsabilitate în contextul învăţării şi să îşi aleagă în mod activ scopurile, precum şi să îşi administreze
învăţarea. Ei nu se mai pot baza pe faptul că profesorul ori persoana care predă la clasă le va spune ce, cum,
unde şi când să gândească. Ei sunt cei care trebuie să înceapă să o facă. De aici derivă câteva caracteristici
generale ale învăţării centrate pe elev :abordarea sistemică a procesului de învăţământ (evidenţierea
interdependenţei dintre funcţiile sale principale ); transformă elevul în co-participant la propria formare
(elevul e activ, răspunde la întrebări, ia parte la activităţi);dezvoltă gândirea creativă ( elevul are propriile
sale sugestii, propune noi interpretări);presupune învăţarea aplicată ( elevul devine capabil să aplice o
strategie de învăţare într-o anumită ipostază de învăţare);facilitează construirea cunoştinţelor ( în loc să fie
pasiv, elevul îndeplineşte sarcini care îl vor conduce la înţelegere).
Principiile care stau la baza învăţării eficiente centrate pe elev sunt:accentul activităţii de învăţare trebuie să
fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor ;recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al
cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe ;rolul
profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al elevilor pe care îi are în grijă. ;recunoaşterea
faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are loc în sala de clasă şi nici când cadrul didactic este de faţă ;
înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea trebuie împărtăşită şi elevilor ;
cadrele didactice trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea şi administrarea
propriului lor proces de învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor de învăţare atât în sala de clasă, cât
şi în afara ei ; luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte diferite.
Din cele enumerate mai sus se desprind câteva din avantajele ce derivă dintr-un învăţământ centrat pe elev
:creşterea motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare; eficacitate
mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste abordări folosesc învăţarea activă; învăţarea
capătă sens, deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege; posibilitate mai mare de includere - poate fi
adaptată în funcţie de potenţialul fiecărui elev, de capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare
specifice.
Acest proces de formare se orientează deci în final spre scopul de a spori succesul elevilor,
concentrându-se pe ceea ce este necesar pentru a îmbunătăţi experienţa de învăţare a elevilor şi implicarea lor
activă în acest proces, precum şi satisfacţia pe care le-o dă această învăţare. Acest lucru trebuie să se înscrie în
contextul general al îmbunătăţirii oportunităţilor oferite tinerilor în cadrul dezvoltării unei pieţe moderne a
muncii. Scopul implicit este de asemenea acela de a le permite să aibă încredere în procesul de învăţare, astfel
încât să poată continua să îşi pună în aplicare aptitudinile de învăţare la locul de muncă, la vârsta maturităţii,
precum şi în procesul de învăţare continuă.

Bibliografie :

Mitrofan N.,Aptitudinea pedagogică,Ed.Academiei,Bucureşti,1982

Muster D., Metodologia cercetării în educaţie şi învăţământ, Editura Literară, Bucureşti, 1989.
Neacsu I,Instruire şi învăţare,Ed.Ştiinţifică,Bucureşti,1990
Nicola I., Cercetarea psiho-pedagogică, Editura Tipomur, Târgu-Mureş, 1993;

MANAGERUL ŞCOLAR ÎNTRE VOCAŢIE ŞI PROFESIE

Prof. Voichiţa Cristea

Şcoala cu clasele I-VIII Gepiu, jud. Bihor

Pornind de la ipoteza că educaţia oferită de şcoală - calitatea ei - depinde de calitatea managerului din
şcoala respectivă «managerul fiind figura reprezentativă, promotorul schimbărilor culturale şi în ethosul organizaţional.
Formarea managerului şcolar se bazează pe un minim de vocaţie în domeniu şi experienţă concretă, pe sporirea
bagajului de cunoştinţă şi schimbări efective la nivel atitudinal şi comportamental.
Conducerea unităţilor de învăţământ constituie o activitate complexă care vizează procesul de
învăţământ în ansamblu, activitatea didactică, activitatea educativă (şcolară şi extraşcolară), perfecţionarea
pregătirii personalului didactic, auxiliar şi administrativ, activitatea economică, financiară şi gospodărească, relaţia
şcoală-familie, şcoală-comunitate etc.

90
 Managerul şcolar se formează ca urmare a îngemănării studiului reformei curriculare cu studiul
„ştiinţelor conducerii”, formare care-l fac să ia în considerare concluziile cercetării ştiinţifice şi psihopedagogice
lăsând deoparte formele rigide, structurile şi metodele de instruire tradiţională. Profesionalismul existent a fost
dobândit de către manager în procesul concret al practicii, proces în slujba căruia a pus capacităţi, cunoştinţe şi
deprinderi profesionale.
Managerul „personalizează” oferta educaţională a şcolii pe care o conduce; el nu numai aplică
curriculum-ul naţional ci îl proiectează pe cel la nivelul şcolii; Asigură o corespondenţă optimă între nevoile şcolii şi
cadrele didactice precum şi o comunicare eficientă nu numai în interiorul sistemului, pe cale ierarhică ci şi cu
comunitatea locală ale cărei nevoi şi interese trebuie să le respecte.
Managerul şcolar îşi exercită diversele categorii de roluri «funcţii şi atribute cunoscând temeinic legităţile
ce guvernează societatea, legile şi actele normative specifice care reglementează activitatea în domeniul educaţiei şi
învăţământului şi în funcţie de ele îşi orientează şi desfăşoară permanent activitatea de conducere şi execuţie.
Cunoaşterea şi aplicarea acestor legi trebuie realizată în strânsă legătură cu specificul activităţii dintre fiecare
unitate şcolară, căutând să se desprindă concluzii practice pentru activitatea prezentă şi viitoare, care să stea
la baza stabilirii obiectivelor prioritare, planificării şi organizării muncii în şcoală.
Cerinţa de bază a conducerii eficiente o constituie pentru manager cunoaşterea oamenilor cu care lucrează
(educatoare, învăţători, laboranţi, bibliotecari, personal economico-financiar şi administrativ-gospodăresc, elevi...)
îndeosebi sub raportul pregătirii lor, al trăsăturilor de personalitate şi al motivaţiei pentru activitatea desfăşurată,
un contract permanent cu ei, precum şi antrenarea lor la îndeplinirea obiectivelor stabilite.
Managerul şcolar va conduce bine organizaţia dacă se va baza pe o bună organizare, în cadrul căreia,
fiecare membru al colectivului, cât şi colectivul de muncă în ansamblu ştiu ce au de făcut, în sensul că li se stabilesc
atribuţii şi sarcini precise (însoţite de exigenţe cât mai înalte), beneficiază de orientare şi îndrumare pentru
îndeplinirea acestora „li se stimulează iniţiativa şi dorinţa de acţiune”.
Managerul va conduce unitatea şcolară în mod propriu, specific în vederea atingerii obiectivelor
propuse în care intuiţia, talentul organizatoric şi experienţa personală va juca un rol important întrucât întreaga
activitate managerială trebuie îndreptată spre asigurarea unei dezvoltări conştiente, durabile, permanente şi
generatoare de satisfacţii pentru toate grupurile de interes din şcoală.
Dezvoltarea în domeniul managerial şcolar trebuie privită ca un proces îndelungat desfăşurat pe întreaga
durată a carierei, implicând formare specializată, efectuată atât în cadrul organizaţiei cât şi în afara ei. De aceea,
dezvoltarea managerială constituie o componenţă integrantă a planului strategic al organizaţiei, având în vedere şi
tendinţele majore care au putut fi identificate în teoria şi practica managementului în ultimul deceniu:
-stilul managerial autoritar a devenit din ce în ce mai puţin utilizat existând tendinţe evidente înspre
stilul managerial participativ
-numărul nivelurilor manageriale tinde să scadă «organizaţiile devenind aproape liniare din punct de
vedere al nivelurilor ierarhice
-distribuţiile ce se pot delega de către manager au spectru tot mai larg
-elementul retributiv este din ce în ce mai strâns legat de performanţa şi rezultatele obţinute de
factorii umani implicaţi în sistem
-tendinţa generală este ca desfăşurarea activităţilor să se facă în cadrul unor echipe multidisciplinare
-atât în interiorul organizaţiei cât şi prin consultanţă managerii sunt propuşi din ce în ce mai mult unui
proces continuu de învăţare (prin formare sau autoformare)
-aportul tehnologiei informaţionale determină existenţa, în subordinea managerului şcolar a
persoanelor dispersate teritorial.
-managementul actual e axat în primul rând pe resursele umane
-managementul contemporan impune prezenţa unor manageri generalişti, care cunosc toate operaţiunile
organizaţiei, în ansamblu, ca şi interdependenţa dintre diferitele ei părţi; în esenţă se tinde spre o profesionalizare
specifică a managementului.
-se fundamentează impactul activităţii organizaţiilor şcolare asupra diferitelor grupuri, comunităţi
locale, firme particulare etc.
-mediul în care lucrează managerii şcolari e în permanenţă schimbare ceea ce determină crearea unei
organizaţii şcolare în continuă creştere şi dezvoltare
-se impune, tot mai frecvent, colaborarea managerului şcolar cu manageri din exteriorul acesteia, ceea ce
depăşeşte sistemul tradiţional al compartimentelor organizaţiei şcolare
-managerul trebuie să dezvolte competenţele profesionale ale celor din subordine şi să-i sprijine în a-şi
asuma decizii din ce în ce mai complexe
-managerul trebuie să-şi aprecieze singur nevoia de formare, dezvoltare managerială proprie fiind
responsabilitatea managerilor înşişi
-menţinerea nivelului motivării este o importantă problemă de dezvoltare managerială întrucât locurile
de muncă nu mai pot fi garantate pentru totdeauna ceea ce înseamnă că managerul contemporan va încerca să
motiveze atât angajaţii organizaţiei cât şi pe sine.
In aceste condiţii, faţă de calităţile şi abilităţile tradiţionale, managerul mileniului al III-lea va trebui să
facă dovadă de calităţi şi abilităţi manageriale noi.

91
 În cazul României, integrarea în structurile Europene şi Euroatlantice a produs un interes aparte faţă de
învăţământul din ţările dezvoltate ale Europei, ca şi faţă de cel din Statele Unite ale Americii, întrucât asupra sistemului de
învăţământ românesc exercită presiuni sistemele similare din alte ţări, influenţe ce trebuiesc selecţionate, prelucrate şi
adoptate din punct de vedere pedagogic.
În acest context, reforma învăţământului românesc a ţinut seamă şi de standardele ca care se operează în
ţările respective, mai ales pentru a se putea realiza mult râvnita recunoaştere în străinătate a diplomelor obţinute în
România.
Şcoala românească, ca element fundamental al educaţiei instituţionalizate, este deosebit de dinamică, reforma ei
aflându-se în plin proces de desfăşurare, fără a i se putea stabili un orizont limită. Dimpotrivă, dacă ne gândim că şi în alte
ţări reforma este continuă (cazul Suediei, de exemplu), acest orizont se va comporta exact ca fenomenul „Fata Morgana”,
deci se va îndepărta pe măsură ce ne îndepărtăm de el, pentru că însăşi fiinţa umană tinde spre perfecţiune.
Accesul la informaţie prin contact direct cu realităţile din alte ţări, prin televiziune şi radio, prin Internet,
permit utilizarea aproape instantanee în învăţământ a datelor şi informaţiilor din orice punct al planetei a obligat învăţământul
românesc să proiecteze programe analitice flexibile la abordări inter, pluri şi transdisciplinare a conţinuturilor instruirii ca
şi la o selecţie riguroasă a conţinuturilor de învăţământ Practic, în programele de reformă a şcolii româneşti se regăsesc
factorii care, mânuiţi cu rigurozitate şi măiestrie de către cei ce decid în domeniul politicii şcolare, converg înspre ideea
că educaţia e o investiţie necesară, rentabilă pe termene medii şi lungi, fără de care însăşi viitorul naţiunii este incert.
De altfel,concluzii recente ale UNESCO - bazate pe rapoarte ale unor ţări membre şi ale experţilor - pun
tot mai pregnant în evidenţă rolul educaţiei în societatea contemporană, educaţie pe care învăţământul românesc o oferă în
instituţiile şcolare unde valorile din sfera responsabilităţii, participării, altruismului şi al afectivităţii ocupă un loc primordial, iar
managementul este implicat în fenomenul educaţional începând cu organizarea sistemului şi instituţiilor de
învăţământ până la actul didactic, pe considerentul că omul - dincolo de ereditate şi mediu - este produsul şcolii, al
sistemului educativ din fiecare ţară.

BIBLIOGRAFIE
• Cerchez, N;Mateescu, E; EIemente de management şcolar ; Editura Spiru Haret, Iaşi 1995
• Cristea, Sorin;Managementul organizaţiei şcolare ,Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti
1996
• Florescu Maria Cristina ;Managementul Educaţiei ,Editura Euro Grup, Oradea 2002
• Joiţa Elena ,Management şcolar .Elemente de tehnologie managerială ,Editura Gheorghe Cârţu
Alexandru ,Craiova 1995
• Rodica Mariana Niculescu ,A învăţa să fii un bun manager ,Editura Inedit, Tulcea 1994

METODE ACTIVE ÎN ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE ELEV

înv. Ramona Nicoleta Moţ

Şcoala cu clasele I-VIII Ineu
Subunitatea Şcoala cu clasele I-VIII Husasău de Criş jud. Bihor

Pentru a avea cu adevărat elevul în centrul activităţii instructiv-educative, învăţătorul îndeplineşte roluri
cu mult mai nuanţate decât în şcoala tradiţională. În abordarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de
competenţele cadrului didactic de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev. Astfel, în funcţie
de context, învăţătorul acţionează mereu, dar adecvat şi adaptat nevoilor grupului.
Metodologia didactică este domeniul cel mai deschis înnoirilor, metodele având o sensibilitate deosebită
pentru adaptarea la condiţii noi. Reforma şcolară promovează ideea diminuării ponderii activităţii expozitive şi
extinderea utilizării metodelor moderne. Înnoirea metodologiei pune accent pe promovarea metodelor şi
procedeelor de instruire care să soluţioneze adecvat noi situaţii de învăţare, pe folosirea unor metode active
( care să stimuleze implicarea elevilor în activitatea de învăţare, să le dezvolte gândirea critică şi capacitatea de
adaptare la viaţă, să îi antreneze în activităţi de investigare şi cercetare directă a fenomenelor) şi apelarea la
metodele pasive numai când este nevoie, pe accentuarea tendinţei formativ-educative a metodei didactice, pe
extinderea metodelor care conduc la formarea capacităţilor de autoinstruire ce permit achiziţionarea şi
prelucrarea independentă a informaţiilor.
Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele obţinute depind de metodele utilizate. Marii
pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-se metode diferite se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că
însuşirea unor noi cunoştinţe sau comportamente se poate realiza mai uşor sau mai greu, în funcţie de metodele
utilizate.
Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia învăţătorului, de a căror cunoştinţe şi utilizare
depinde eficienţa muncii educative. Ioan Cerghit consideră că metoda este „o cale eficientă de organizare şi
conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile profesorului şi
ale elevului.”

92
 Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut şi înarmarea acestora cu capacităţi
necesare unei activităţi de învăţare productivă reprezintă modalitatea cea mai eficientă de educare a elevilor în
spiritul unei atitudini conştiente şi active.
Voi aminti în cele ce urmează câteva dintre tehnicile moderne de învăţare centrată pe elev.
Metoda Philips 6/6 se aplica atunci când o situaţie trebuie analizată din mai multe puncte de vedere, când o
problema are mai multe soluţii posibile. Metoda da posibilitatea unui număr cât mai mare de persoane, cu
concepţii diferite asupra modului de soluţionare a unei probleme să participe la dezbateri, la găsirea soluţiilor, la
alegerea celei mai potrivite. Metoda propusa de D.J.Philips prevedea divizarea grupului mare în mai multe
grupuri mici de câte şase persoane pentru a discuta timp de şase minute (de aici provine şi numele de Philips 6/6)
pentru rezolvarea problemei puse în discuţie. Desfăşurarea unei şedinţe creative de grup prin aceste metode
parcurge următoarele etape: constituirea a două până la şase grupuri de şase persoane, reuniunea participanţilor
în care fiecare lider de grup prezintă opiniile, soluţiile, punctele de vedere ale grupului pe care-l reprezintă,
dezbaterea între liderii grupurilor a ideilor pentru găsirea soluţiilor acceptate, acceptarea în plen a soluţiilor celor
mai bune.
Metoda bulgărelui de zăpadă constă în împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod
cooperativ în cadrul grupelor. Reuneşte următoarele faze de desfăşurare: faza introductivă-expunerea problemei;
faza lucrului individual-elevii lucrează individual cinci minute şi notează întrebările legate de subiect; faza
lucrului în perechi-discutarea rezultatelor la care a ajuns fiecare. Se solicită răspunsurile la întrebările
individuale; faza reuniunii în grupe mai mari-se alcătuiesc grupe egale cu numărul de participanţi format din
grupele mai mici şi se discută despre situaţiile la care s-a ajuns; faza raportării soluţiilor în colectiv-întreaga
clasă reunită analizează şi concluzionează asupra ideilor emise; faza decizională: se alege situaţia finală şi se
stabilesc concluziile.
Metoda “ciorchinelui” este o metodă didactică, folosită individual sau în grup, care constă în
evidenţierea de către elevi a legăturilor dintre idei, pe baza găsirii altor sensuri ale acestora şi a relevării unor noi
asociaţii dintre idei. La nivel mintal (cognitiv), stimulează valorificarea cunoştinţelor, părerilor şi convingerilor
personale, captează atenţia elevilor, dezvoltă gândirea liberă şi deschisă, stimulează creativitatea elevilor. La
nivel atitudinal, metoda stimulează o atmosferă de emulaţie între participanţi, formează răspunderea individuală
şi de grup, contribuie la formarea capacităţii de autocunoaştere şi autoevaluare, prin comparaţie cu ceilalţi
participanţi, stimulează motivaţia elevilor pentru a participa la activitate.
Metoda se desfăşoară după următoarele etape: se scrie un cuvânt sau o propoziţie-nucleu în mijlocul
tablei, al unei pagini de caiet sau al unei hârtii de phlipchart; se scriu cuvinte sau sintagme care le vin elevilor în
minte în legătură cu conţinutul termenului pus în discuţie, scrierea ideilor care le vin elevilor în minte în legătură
cu tema/problema propusă, până la expirarea timpului acordat.
Prin această tehnică se fixează mai bine ideile şi se structurează informaţiile facilizându-se reţinerea şi
înţelegerea acestora. Tehnica ciorchinelui poate fi aplicată atât individual, cât şi la nivelul întregii clase pentru
sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor. În etapa de reflecţie elevii pot fi ghidaţi prin intermediul unor
întrebări, în gruparea informaţiilor în funcţie de anumite criterii.
Metoda pălăriilor gânditoare corespunde diferitelor tipuri de gândire şi se bazează pe interpretarea de roluri
în funcţie de pălăria pe care o poartă. Copiii sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care-l
joacă. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul: pălăria albastră - este liderul, managerul, conduce jocul.
Este pălăria responsabilă cu controlul demersurilor desfăşurate; pălăria albă-este povestitorul, cel ce redă pe
scurt conţinutul textului; pălăria roşie - este psihologul care îşi exprimă sentimentele faţă de personajele
întâlnite; pălăria neagră - este criticul, este pălăria avertisment, centrată în special pe aprecierea negativă a
lucrurilor; pălăria verde - este gânditorul, care oferă soluţii alternative; pălăria galbenă - este creatorul simbolul
gândirii pozitive şi constructive, creează finalul.
Utilizarea acestor metode antrenează elevii într-o continuă participare şi colaborare, creşte motivarea
intrisecă deoarece li se solicită să descopere fapte, să aducă argumente pro şi contra. Lucrul în echipă dezvoltă
atitudinea de toleranţă faţă de ceilalţi şi sunt eliminate motivele de stres iar emoţiile se atenuează.
Pot susţine cu convingere că beneficiarii învăţământului centrat pe elev sunt copiii deoarece, aşa cum
spune ,,crezul instruirii active” : “Ce aud-uit; Ce aud şi văd-îmi amintesc puţin;Ce aud, văd şi întreb-încep să
înţeleg; Ce aud, văd, întreb şi exersez - îmi însuşesc şi deprind; Ceea ce pun în practică învăţ cu adevărat“

Bibliografie :
Cerghit Ioan,Metode de invatamant,E.D.P.,Bucuresti, 1997
Muster D., Metodologia cercetării în educaţie şi învăţământ, Editura Literară, Bucureşti, 1989.
Neacsu Ioan,Metode si tehnici de invatare eficienta,Ed.Militara,Bucuresti,1990
Nicola I., Cercetarea psiho-pedagogică, Editura Tipomur, Târgu-Mureş, 1993;

ŞCOLARUL MIC, VIITOR ADOLESCENT

Instit. Marioara Iuliana Horga

93
 Şcoala cu clasele I-VIII Gepiu
Subunitatea, Şcoala cu clasele I-IV Bicaci jud. Bihor

Şcolaritatea copilului nu se poate schiţa fără o imagine cât de cât conturată asupra stadiilor sale de dezvoltare
fizică şi psihică. De fapt „particularităţile de vârstă” sunt expresia stadiilor de evoluţie, a căror importanţă este
recunoscută drept o legitate obiectivă în demersul didactic.
Din punctul de vedere al dezvoltării senzo-motorii debutul şcolarităţii este marcat de anumite dificultăţi în
domeniul senzorio-motric, cu toate că, micul şcolar are în bagajul de cunoştinţe activităţi imitative. Astfel,
numeroase comportamente rămân încă globale, sincretice, deoarece disocierea grupelor musculare, angajate în
mişcări fine, nu reuşeşte, iar coordonarea mişcărilor în cadrul activităţilor complexe este greu realizabilă. Este
interesant de evidenţiat faptul că marea majoritate a şcolarilor mici stăpânesc aspecte perceptive şi motrice
propriu-zise dar numai o mică parte dintre ei sunt capabili de integrare perceptiv-motrică. De asemenea, se
observă o disociere destul de netă între rapiditate şi precizie; ritmul de lucru fiind încă prea lent, elevul din
clasele mici reuşeşte foarte greu să integreze cerinţele de viteză şi de precizie în executarea majorităţii sarcinilor
şcolare. Mai apoi, în preadolescenţă, se semnalează de asemenea, un moment de stângăcie în mişcări, condiţionat
de un anumit decalaj între ritmul de creştere a scheletului şi musculaturii, acesta din urmă dezvoltându-se mai
lent şi mai târziu. Exerciţiile fizice pot corecta impulsivitatea şi neîndemânarea în sfera motrică, astfel încât la
adolescent asistăm la perfecţionarea activităţii motrice sub aspectul forţei fizice, a preciziei şi coordonării
mişcărilor, a rezistenţei la efort şi nu în ultimul rând e de menţionat faptul că reglajul nervos al mişcărilor capătă
fineţe, cu toate că are totuşi o anumită fragilitate fizică, aflându-se într-o permanentă căutare a echilibrului între
nevoile de creştere ale corpului şi neconcordanţa faţă de maturizarea proceselor psihologice.
În realizarea sarcinilor şcolare un element deosebit de important este atenţia cu care şcolarul e nevoit să
opereze. În perioada micii şcolarităţi, atenţia copilului se caracterizează prin volum mic şi incapacitate de a se
distribui asupra mai multor obiecte sau activităţi. Treptat, până la adolescenţă, aceste inabilităţi se reduc, iar în
activitatea elevului adolescent sunt deja pe teren stabil trăsăturile controlului voluntar şi posibilitatea
coordonării complexe.
Ca procese mnemice există delimitări spectaculoase între micul şcolar şi adolescent, în sensul că, micul
şcolar memorează textual iar adolescentul memorează inteligibil. Adolescentul face apel la gruparea
materialului, la organizarea lui logică, la schematizări, puncte de sprijin, asociaţii şi alte asemenea care dau
memorării acestuia un caracter verbal-logic sistematic, cu reproducerea materialului în cuvinte proprii în timp ce
la şcolarul mic domină memorarea intuitivă.
Ar fi absurd pe de altă parte să disociem memoria de operaţiile de gândire, de dezvoltarea inteligenţei.
Întipărirea şi păstrarea experienţei nu reprezintă o simplă înmagazinare de urme care ulterior s-ar asocia între ele.
Pe măsură ce operaţiile logice se cristalizează, codul mnemic se apropie de exigenţele gândirii. Este demonstrat
că, odată cu trecerea de la şcolarul mic la cel mare, valorile coeficientului de corelaţie între diferitele laturi ale
proceselor mnemice scad în mod semnificativ. Dacă elevii mici fac apel în mod frecvent la un singur procedeu –
repetarea cu voce tare sau interiorizată – ceea ce imprimă procesului mnemic un caracter unitar, la adolescent
creşte diversitatea procedeelor mnemice relevându-se aspectul diferenţial şi accentuându-se mai ales deosebirile
intraindividuale. Se poate concluziona fără teama de a greşi că memoria şcolarului mic are un caracter
nemijlocit, stereotipic şi uniform în timp ce la adolescent se lărgeşte repertoriul proceselor mnemice, fapt care
aduce o creştere a indicilor memoriei ca volum, dar totodată şi o diversitate între elevi, şi, la acelaşi elev, între
diferitele domenii de cunoaştere, ceea ce imprimă o dispersie mai accentuată a cunoştinţelor.
Cu privire la dezvoltarea intelectuală se relevă în termeni diferiţi aceeaşi succesiune: la şcolarul mic gândirea
este concretă şi poartă amprenta primului sistem de semnalizare; în preadolescenţă are loc trecerea la gândirea
abstractă în vreme ce în perioada adolescenţei gândirea abstractă să devină sistematică. Astfel, şcolarii mici
manifestă o gândire magică de sub care, pe măsură ce cresc, ies treptat. La adolescenţă, ieşind de sub vraja
copilăriei, realitatea nu este întotdeauna la înălţimea aşteptărilor. De aceea, sunt posibile momente de revoltă şi
chiar de sancţionare pe plan moral a celor care încalcă norme sociale, idealist privite de acesta.
E interesant de observat totuşi că, devenind şcolar, copilul depăşeşte aura mitică a primei copilării, îşi
dezvoltă spiritul critic, începe să-şi contureze o viziune realistă asupra lumii şi permite instituirea unor noi norme
de viaţă în ceea ce-l priveşte. Realismul lui este situaţional şi concret, acceptând cu putere de lege „ doamna
învăţătoare a zis…” Realismul adolescentului însă este brutal chiar extravagant. El dezvoltă lungi meditaţii
asupra valorilor, având mereu controversate probleme morale.
În ceea ce priveşte interesul manifestat de şcolarul mic, se constată cu uşurinţă că acesta e îndreptat prin
excelenţă spre diferite fapte şi evenimente cuprinse în materiile de învăţământ în timp ce adolescentul , e

94
interesat nu numai de fapte şi evenimente ca atare ci şi de relaţiile dintre ele, de dependenţa lor cauzală. Chiar
interesul şcolar capătă în primii ani ai şcolarităţii un caracter episodic şi situativ în vreme ce interesul şcolar al
adolescentului are un caracter activ şi cognitiv.
Aptitudinile se formează şi se dezvoltă la şcolarul mic în acea activitate în care sunt implicate, fără a fi
conştientizate ca puncte de sprijin în activitate. Spre deosebire, adolescentul îşi probează frecvent aptitudinile,
care, deşi mobile şi legate de impresionabilitatea evenimentelor, devin operaţionale.
Desigur că această succintă prezentare a şcolarului mic ca viitor adolescent mă invită, ca dascăl, să
reconsider statutul educatului: obiect şi subiect al educaţiei, deoarece devine evident faptul că, mai mult decât „a
învăţa să înveţi” în zilele noastre este mai important „să înveţi cum să devii”.

Bibliografie:
1. Neacşu, I. - ,,Instruire şi învăţare”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;
2. Nicola, I. - ,,Pedagogie”, E.D.P., Bucureşti, 1992;
3. Piaget, J. - ,,Psihologie şi pedagogie”, E.D.P., Bucureşti, 1972.
4. Cosmovici, A., Iacob, L. „Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi,1999

COPIII DE AZI, VIITORUL DE MÂINE...

Instit. Cismaru Gabriela Adina

Grădiniţa nr. 2 - Şoimari

„Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societăţii”( N. Iorga)

„Pecetea pe care părinţii o lasă asupra structurii şi profilului spiritual-moral al personalităţii propriilor copii,
se menţine toată viaţa”(M. Golu)

Am să plec de la aceste minunate gânduri pline de adevăr şi am să subliniez că familia este principalul
partener educaţional al nostru, al dascălilor.Este binecunoscut faptul că, în primii ani de viaţă, până la intrarea
în grădiniţă a copilului, familia este aceea care se preocupă de educaţia copilului sub toate aspectele.Familia este
cea dintâi şcoală a copilului şi contribuţia pe care o aduce ea la educaţia acestuia poater favoriza sau înfrâna
acţiunea educativă a instituţiilor.
Socializarea începe să se realizeze în familie şi continuă în grădiniţă.Privindu-şi părinţii, copii îşi
formează o anumită imagine a societăţii, a relaţiilor dintre oameni şi se vor comporta ca atare.Astfel, ar trebui să
oferim copiilor noştri nu doar suportul material necesar dezvoltării ci şi o educaţie de calitate, un model de
urmat.
Nu este suficient să le spunem copiilor noştri ce să facă ci ei trebuie să vadă în comportamentul nostru
calea ce trebuie urmată – să fim modele bune pentru copiii noştri, pentru societatea de mâine.Aceasta ar fi calea
cea mai bună şi cea mai sigură de urmat – să fim mai întâi părinţi buni- şi pentru asta cred că ar trebui să ne
revizuim periodic conduita, obiectivele noastre, comportamentul şi chiar lista priorităţilor zilnice să vedem dacă
copilul nostru este printre ele.
Responsabilitatea părinţilor în cadrul educaţiei este imensă dar nu este totală. Într-o formă sau alta,
formarea tinerelor lăstare dincolo de copilărie, a fost dealungul istoriei, problema întregii comunităţi.Nu toţi
părinţii se pricep să-i îndrume corect pe copii, să adopte o atitudine pozitivă şi corectă faţă de aceştia. De aceea
este necesar ca educaţia primită acasă să fie corectată, împlinită, desăvârşită în şcoală, în această instituţie
specială cu cadre calificate pentru instruirea şi educarea tineretului.
Fiind elev, rolul primordial în educaţia copilului îl are şcoala, dar pentru o educaţie bună, este
necesară unitatea de acţiune între şcoală şi familie, între cerinţele şcolii şi cerinţele familiei.Când copilul aparţine
unei şcoli, respectiv grădiniţe, este bine ca familia să păstreze un contact permanent cu educatoarea şi sub
îndrumarea acesteia va organiza activităţile copilului acasă.
Educatoarea trebuie să fie un spirit viu, cu o gândire limpede, coerentă în mişcare, să aibă dragoste
pentru profesie şi pentru copii.Acestea sunt elementele esenţiale care compun caracterul unui dascăl. Odată găsiţi
acei oameni „făcuţi” pentru profesia aceasta, se pune problema creării unui sistem care să permită îndeplinirea
misiunii de educaţie a tinerei generaţii fără incoerenţe.
Ajutorul ce poate fi dat de părinţi poate viza mai multe aspecte, poate fi multiplu, variat dar condiţia ca
el să fie eficient este să fie dat la timp. Începând cu dragostea ce trebuie insuflată copiilor de a învăţa să scrie şi
să citească, de a afla lucruri noi; cu respectul cadrul didactic; asigurarea condiţiilor materiale necesare studiului;
stabilirea regimului de viaţă al copilului împreună cu grădiniţa; interesul manifestat pentru descoperirea
aptitudinilor copilului şi crearea posibilităţilor să şi le cultive - şi continuând cu ţinerea permanentă a legăturii
cu grădiniţa pentru a afla situaţia la învăţătură, comportamentul şi atitudinea copilului.

95
 Însă colaborarea grădiniţei cu familia se realizează eficient numai printr-o informare reciprocă cu
privire la dezvoltarea copilului, la comportamentul lui, la evoluţia lui, la cunoaşterea lui multilaterală.
De aceea sunt necesare forme variate de colaborare dintre grădiniţă şi familie şi pot aminti vizitele
la domiciliu, sedinţele cu părinţii, lectoratele, discuţiile libere pe teme educative, antrenarea comitetului de
părinţi în diferite acţiuni cu finalitate educativă, forme de îndrumare pedagogică a părinţilor cu ajutorul cărţilor,
a articolelor privind problemeleeducaţiei în familie.
Nu putem uita că societatea modernă impune perfecţiunea şi de multe ori cerinţele moderne, alinierea
la standardele actuale dă naştere la conflicte, la dorinţa de perfecţionare din partea părinţilor. Această dorinţă
însă, trebuie să ţină cont de dezvoltarea individuală a fiecărui copil, de capacităţile personale ale fiecăruia.
Nu trebuie uitat că fiecare copil este unic şi nu poate face ceea ce altul a făcut, sau dimpotrivă, poate
face mai mult.El este o individualitate şi de aceea educaţia primită trebuie adaptată personalităţii lui.Copilul are
nevoie să fie ajutat, apărat, călăuzit, are nevoie să se simtă important pentru cei din jurul lui.Greşelile nu trebuie
confundate cu eşecurile, ci transformate în căi pentru a învăţa, iar educatorul să-şi îndemne elevii să gândească
învăţatul, ca pe o aventură, să iscodească şi să trăiască curioşi.
Să încercăm să nu strivim pornirile bune ale copiilor noştri, să nu le lovim cumva aripile în zbor...să ne
ferim ca prin cuvintele noastre, prin atitudinile noastre să ne rănim copiii.
Să ne facem mici pentru a-i creşte...să fim din nou copii ca să putem privi ziua de mâine prin ochii
copiilor noştri, să putem simţi nevoile lor, grijile lor, şi inainte să-i certăm, să-i condamnăm, să ne certăm pe noi
că nu le putem oferi tot ceea ce au nevoie...Nu este de ajuns să le oferi partea materială...sufletul are nevoie de
mai mult...să deschidem porţile inimii să putem primi dragostea copiilor noştri. Să ne lăsăm învăţaţi de ei, de
tainele copilăriei şi atunci vom simţi din nou fericirea...
Ei ştiu să se bucure de tot...am avea multe de învăţat.Poate că am uitat multe în tumultul problemelor
noastre...poate că am uitat să ne bucurăm de lucruri mărunte, de ziua de măine,de raza de soare ce ne mângâie
faţa în zori, de adierea de vânt ce ne şopteşte la ureche, de stropii de ploaie ce ne plezneşte faţa. Să învăţăm de la
copii cum bucuria îşi face drum repede şi se întoarce răzbind chiar şi printre lacrimi...
Să readucem în viaţa noastră simplitatea lucrurilor şi frăgezimea copilăriei...şi atunci poate că ne-am uni
cu toţii şi ne-am aminti că am fost copii...ne va face bine acest lucru...
Chiar dacă sunt primar şi am prea multe treburi, puţină bunăvoinţă nu strică...Şi ce bine ar fi să vii mai
des în mijlocul copiilor să te bucuri de ei şi să-i bucuri cu o semnătură pe un referat...Cănd te gândeşti că
fericirea atâtor suflete ţine, de multe ori, de un simplu gest- acela de a-ţi semna numele pe o foaie. Şi n-ar trebui
uitat faptul că primul om care s-a străduit cu tine şi ţi-a ţinut mânuţa în pumnul lui să-ţi scrii numele a fost
educatoarea.Atunci poate ai înţelege mai bine nevoile şi rugăminţile copiilor din grădiniţe, a
educatoarelor.Trebuie subliniat faptul că nu puţine sunt localităţile care au grădiniţe înfloritoare şi şcoli
deasemenea – şi aici tot respectul primarilor dar şi cadrelor didactice care au ştiut să-şi apropie partenerii
educaţionali.Dar, aşa cum în orice pădure există şi uscături, la fel, şi-n rândul grădiniţelor noastre mai avem
exemple ce trebuiesc şlefuite...Îmi vin în minte mai multe întrebări:
- Cine este răspunzător pentru aceste situaţii- educatoarea, copilul, directorul, părinţii, primarul sau
noi toţi?
- Cine va avea de suferit în urma acestei proaste coordonări a banilor?Nu cumva copilul?
- Oare nu toţi copiii sunt la fel? Dacă da, de ce nu au aceleaşi drepturi şi de ce nu ne bucurăm cu toţii
la fel de ziua de azi?
- Ce vină au unii copii că s-au născut la sate? Oare ei nu merită o viaţă mai bună?
Părinte, educator, primar, preot, poliţist, avem cu toţii o îndatorire: să facem din copii noştri,
oamenii de mâine...să încercăm să lăsăm deoparte grijile vieţii, tumultul întâmplărilor din ziua de azi şi să
răspundem cu „ DA” invitaţiilor copiilor noştri în grădiniţe, la activităţile ce se desfăşoară, la spectacolul vieţii
oferit de ei, la acest moment...
Ei doar atât pot face şi asta ne-o arată... sunt lăstarii noştrii, suflet din sufletul nostru şi ni se dăruiesc
nouă...
NOI CÂT PUTEM FACE?! LE RĂSPUNDEM LA FEL?

CONTINUITATEA ACTIVITĂŢII EDUCATIVE DIN GRĂDINIŢĂ ÎN ŞCOALĂ

Înv. Sultana Elisabeta

Şcoala Specială Filipeştii de Târg

Pregătirea copilului pentru şcoală este unul din obiectivele majore ale taxonomiei educaţionale
preşcolare. Indicele acestei pregătiri îl constituie criteriul şcolarizării, disponibilitatea copilului de a se integra,
fără dificultăţi deosebite, în mediul şcolar instituţionalizat.
Grădiniţa de copii, fiind prima treaptă a sistemului nostru de învăţământ, urmăreşte ca pe baza unui
cuantum restrâns de cunoştinţe şi de abilităţi să-i pregătească pe copii pentru activitatea şcolară care începe cu un
an mai devreme.

96
 A pregăti copilul pentru şcoală nu înseamnă a. l învăţa prematur să scrie, să citească, să socotească. O
astfel de pregătire o înţelegem ca pe un proces de dezvoltare a acelor însuşiri şi capacităţi care vor permite o
adaptare uşoară a copilului la cerinţele clasei I şi nu ca o instruire mai timpurie, coborând în mod mecanic o
parte din sarcinile acestei clase în grădiniţă. O astfel ce pregătire are la bază cerinţele privitoare la continuitatea
între diferitele trepte ale sistemului de învăţământ.
Rolul grădiniţei este acela de a contribui, prin jocuri, exerciţii şi programe adecvate, la realizarea acelui
echilibru între excitaţie şi inhibiţie, care oferă suportul dezvoltării treptate a capacităţii de concentrare a atenţiei
pe durate de timp din ce în ce mai mari, de menţinere a stabilităţii în acţiune.
Grădiniţa înlesneşte copiilor achiziţionarea de informaţii despre mediul înconjurător, antrenându-i, prin
contactul direct cu acesta, la o activitate permanentă, interesantă, care să solicite participarea a cât mai multe
simţuri, stimularea gândirii şi a vorbirii.
În munca grădiniţei jocul primează, asigurând climatul emoţional propice desfăşurării oricărei activităţi,
stimulează procesele de receptare, înţelegere şi reproducere. Prin jocuri se pot realiza sarcinile didactice, de
instruire şi educare a preşcolarilor. Şi după intrare în clasa I, jocul continuă să facă parte integrantă din practica
instructiv educativă. El este însă adecvat noilor cerinţe şi sarcini.
O altă metodă practicată în mod curent în grădiniţă este activitatea directă a copilului cu materiale atât
în etapele de jocuri şi activităţi libere, cât şi în cadrul celor dirijate direct de către educatoare. Prin aceasta se
asigură o cunoaştere corectă, se satisface nevoia de mişcare şi de participare activă a fiecărui copil la rezolvarea
sarcinii dată de educatoare.
În grădiniţă se acordă o deosebită importanţă activităţii independente şi creatoare prin diferite forme de
activitate: jocuri de creaţie şi de construcţie, desen, modelaj, etc. În forme adecvate activităţile creatoare vor
ocupa un loc de seamă în activitatea şcolarului, asigurându-se respectarea cerinţei de bază pentru întregul nostru
învăţământ, şi anume, conducerea unitară a copiilor pe drumul pregătirii lor pentru viaţă.
Grădiniţa are misiunea de a preda şcolii copii vioi, energici, interesaţi şi dornici să înveţe, sociabili şi
încrezători în activitatea educatorului. Cu toate aceste calităţi, ei sunt totuşi copii. La vârsta de 6 ani, ei au o
putere de concentrare asupra aceluiaşi fel de activitate limitată la 25-30 de minute, oboseşte repede, au reacţii
imediate şi zgomotoase. Învăţătorul trebuie să-i cunoască îndeaproape şi să continue metodele de învăţare
intuitivă şi prin joc într-un context nou, paralel cu introducerea unor forme mai evoluate de învăţare specifice
şcolii. În acest mod se poate contribui din plin la reglarea întregului mecanism intelectual, afectiv, de
comportament al copiilor şi se pot realiza pe deplin sarcinile instructiv-educative specifice clasei I.

ASPECTE ALE COMUNICĂRII CU ELEVII DE CLASA I

Înv. Anastase Lidia

Şcoala cu clasele I- VIII Carol I Plopeni Prahova

În condiţiile şcolarizării copiilor la vârsta de 6 ani, considerăm că se impune o nouă abordare a

problematicii comunicării şi a limbajului elevului mic.
Relaţiile de comunicare sunt cele mai importante în cadrul procesului de predare-învăţare şi evaluare,
datorită funcţiilor pe care le au: funcţia formativ-educativă, funcţia de rezolvare a problemelor elevilor şi ale
grupului de elevi, de evaluare a randamentului şcolar, de favorizare a coeziunii de grup, de afirmare a grupului
prin îndeplinirea sarcinilor şcolare.
Tipurile de comunicare la care putem apela pe parcursul demersurilor didactice sunt diverse:
comunicarea verbală, paraverbală (empatică), nonverbală (gesturi sugestive, descriptive, expresive), scrisă,
comunicare vizuală cu funcţie informativă, de stimulare a gândirii independente, a spiritului de observare şi a
creativităţii.
Comunicarea didactică se desfăşoară între cel puţin doi parteneri (învăţător-elev, elev-învăţător, elev-
elev); mesajul este conceput, organizat şi structurat logic de către cadrul didactic pe baza unor obiective;
comunicarea se reglează şi se autoreglează cu ajutorul unor retroacţiuni (feed-back şi feed-forward).
Noi, dascălii, lucrăm cu sufletul şi cu mintea copilului şi pentru că la vârsta aceasta este extrem de
sensibil afectiv, suntem imperios obligaţi să utilizăm cele mai diverse forme ale comunicării, toate având drept
scop realizarea obiectivelor propuse de o manieră fină şi elegantă, ţesând o adevărată dantelărie din corzile
sufletului uman, făcându-l să vibreze şi să scoată la lumină ceea ce fiecare individ are mai valoros şi inedit.
Un loc aparte în comunicarea pe care o putem realiza la clasă este comunicarea gestuală. Apelăm
adeseori la acest tip de comunicare utilizând mişcările deictice (mişcări prin care se indică obiecte, locuri,
persoane) pentru a nu ne opri din comunicarea verbală şi a nu-i întrerupe cursivitatea.
Mişcările ritmice sunt utilizate pentru a reproduce ritmul unei acţiuni sau eşalonarea, ordonarea unor
obiecte.
Se apelează frecvent la gesturile de reglaj care dirijează, controlează şi întreţin comunicarea.
Mişcările afective utilizate în comunicarea cu copilul ne pot comunica stările sufleteşti prin care trece
emiţătorul, în cazul de faţă, copilul. Funcţia lor este emotivă. Astfel, copilul trist merge cu capul aplecat, umerii
căzuţi, având întipărită pe faţă o expresie de amărăciune, fără intenţia de a-şi dezvălui starea, ci numai

97
supunându-se spontan unei reguli de corespondenţă psihosomatică, potrivit căreia aspectul exterior tinde să
urmărească îndeaproape avatarurile interiorităţii. Cunoaşterea şi citirea corectă a unor astfel de mesaje către
dascăl îl poate ajuta să devină un adevărat suport pentru copil în activitatea şcolară.
Exagerarea reacţiei mimico-gestuale constituie un adevărat mod de a falsifica informaţia afectivă.
La clasă se poate folosi teatrul, dramatizarea sau jocul de rol pentru a atinge două acte comunicative
distincte: comunicarea internă (dintre eroi şi ficţiune întruchipaţi de actori) şi comunicarea externă (prin care
mesajul piesei ajunge la conştiinţa publicului, a copiilor.
Importantă este şi folosirea privirii semnificative, de încurajare şi de solidaritate în cazul în care
aprobăm sau dezaprobăm un anumit fapt. Copilul trebuie să simtă şi să înţeleagă semnificaţia privirii noastre,
care se poate constitui într-un suport, un sprijin sau un reper pentru activitatea lui viitoare. Când copilul ne caută
cu privirea şi ne cheamă la banca lui pentru că are nevoie de noi, atunci intrăm în rezonanţă cu nevoile lui, cu
solicitările lui şi reacţionă, ca atare, fără a fi nevoie de cuvinte.
Un alt aspect semnificativ al comunicării nonverbale este comunicarea tactilă, care constă în atingeri ce
transmit emoţii pozitive, cum sunt mângâierile pe creştetul capului copilului pentru a-l aproba, a-l încuraja, a-l
stimula sau dacă plânge pentru a-l linişti. La clasă mai putem folosi în actul comunicării şi atingerile de control
care vizează dirijarea comportamentului sau a atitudinilor.
La şcolarul mic se poate realiza cu succes comunicarea pe planul afectiv, folosindu-se comunicarea
muzicală. În activităţile de la clasă, muzica se dovedeşte a fi catalizatorul cel mai eficace al acestui proces.
Considerăm că dacă vom reuşi să intrăm în rezonanţă cu toate trăirile, frământările copiilor, dacă vom fi
capabili să stabilim o comunicare reală cu ei, ne putem declara fericiţi că am făcut un pas pozitiv în actul
complex al comunicării interumane.

PROFESOR ÎN ŞCOALA SPECIALĂ

Prof. Livia Rădulescu

Şcoala Specială Filipeştii de Târg

Cu mulţi ani în urmă, treceam pragul unei şcoli, denumită pe atunci „ajutătoare”. Veneam aproape
direct din amfiteatru şi, ca orice absolvent din vremea aceea, duceam cu mine un imens bagaj de vise, din care
nu lipseau olimpicii din clasele mele, experimente montate şi urmărite de elevi cu sufletul la gură, reviste
elaborate sub îndrumarea mea şi multe altele de felul acesta.
M-am trezit într-o comunitate de elevi total diferită de cea pe care o întâlnisem în practica pedagogică,
la un liceu prestigios, aflat într-un oraş din inima Ardealului. Elevii erau agitaţi, „vorbeau” neîntrebaţi, fiecare
despre un alt subiect, mai puţin despre activitatea didactică propusă de mine. Se exprimau greoi, uzând de un
vocabular sărac, din care nu lipseau cuvinte vulgare, injurioase, însoţite adesea de gesturi violente. Bătăile se
iscau din senin, punând în pericol integritatea fizică a elevilor şi dascălilor deopotrivă…
Toate cunoştinţele acumulate în anii de studii - pe vremea aceea, era la modă pregătirea temeinică –
păreau , dintr-o dată, că nu-mi folosesc la nimic…
Dar, într-o bună zi, mi-am spus că, dacă soarta mi i-a hărăzit mie pe aceşti copii, trebuie să aflu cât mai
multe despre ei, despre statutul lor special, despre modul în care îi pot ajuta să rămână în mijlocul societăţii, şi
nu la marginea ei.
Încet, încet, am învăţat să-mi cunosc elevii, să le cer exact ce şi cât pot face, să-i laud pentru asta, pentru
a căpăta încredere în forţele lor, să nu se simtă inutili şi marginalizaţi.
Am învăţat să proiectez activităţi, adaptându-le la nivelul lor de înţelegere, respectând adevărul
ştiinţific, păstrând totodată distincţia şi eleganţa nobilei noastre profesii. Astăzi pot afirma cu convingerea că
proiectarea transmiterii cunoştinţelor la standarde superioare este „floare la ureche” pe lângă proiectarea lecţiilor
pentru parteneri cu dizabilităţi de învăţare, aşa cum sunt elevii din şcolile speciale.
Am învăţat să fiu blândă, dar fermă, pentru că aceşti copii, ca toţi copiii, speculează slăbiciunea, iar
rezultatul poate fi dezagreabil.
Am învăţat că blândeţea generează comportamente afective, pe când violenţa naşte atitudini de frondă,
agitaţie şi non-cooperare.
Am învăţat să le respect personalitatea, obligându-i astfel să-i respecte pe cei din jurul lor.
În sfârşit, destul de repede, am învăţat să-i iubesc pe copiii aceştia, care adesea te au doar pe tine, fie că
eşti director, diriginte sau numai dascăl. Şi, după mai bine de 30 de ani de activitate dedicată acestor copii,
îndrăznesc să afirm că ei mi-au dăruit o parte din afecţiunea lor, care mi-a dat curajul să-i călăuzesc, generaţie
după generaţie, până la încheierea ciclului gimnazial

PORUMBELUL

Înv. Marinescu Ana

Şcoala”Eroilor” Lipăneşti, Prahova

98
 Motto: Pe cerul clar am văzut un porumbel…

Iubesc animalele pentru că, deşi sunt mai mici decât omul, ele sunt mai puternice în mediul lor de viaţă,
au instincte bune şi o adaptare mai puternică decât orice diplomaţie umană.
Eu iubesc porumbelul – este o pasăre care, prin simbol aduce pacea, iar prin fapt face trecerea de suflet
de la om la animal.
Este o pasăre aflată între sălbăticie şi domesticire, ca o etapă a vieţii omului transformat din maimuţă în
gânditor.
Poartă libertatea pe aripi şi starea de confort a adăpostului călduros pentru el şi familia sa.
Porumbeii sunt asemănaţi cu îndrăgostiţii, cei care cunosc fericirea deplină şi dragostea cea mai pură,
mai intensă şi mai puternică.
Prin tot ce are porumbelul se aseamănă cu aspiraţiile noastre de a fi mai presus, într-o lume paralelă cu
lumea anostă, dură, prea grea a realităţii.
De aceea îmi place atât de mult să le spun copiilor mei ”porumbeii mamei”, căci ei sunt chemarea mea
pentru viaţa frumoasă, plină de dragoste, de dăruire spre care îmi întind mâinile să o cuprind.
De multe ori visez că sunt un porumbel care doreşte să fie om. Poate cândva, în străfundurile timpului
am fost o dată un porumbel…

UN DASCĂL REFLEXIV
Înv. Constantin Doina
Şcoala „Eroilor” Lipăneşti Prahova

Are rigoarea cercetătorului, fantezia omului de condei şi acel patos caracteristic misionarului. Pe el îl
înţelegem într-un sens mai larg, acela de săditor al frumosului şi binelui. Prezenţa lui ca dascăl părea a fi o mână
cerească. Parcă anume este sortit să continue ceea ce vrednicii lui înaintaşi au realizat, un climat de elevaţie
spirituală.
Este, tobă de carte, dar şi un reflexiv substanţial, un îndrumător şi un animator. În acelaşi timp are
sensibilitatea unui creator dăruit. Toate îl îndreptăţesc să fie repede considerat un spirit norocos al acestui loc,
care nu duce lipsă de elite. Aceste calităţi îşi sporesc valoarea, dublate fiind de corectitudinea morală. În
vremurile amarnice, brutale a şcolii ţinea steagul valorile autentice.
Cariera de creator şi însăşi viaţa profesorului dacă au de suferit, suferă odată cu acestea însăşi
spiritualitatea locului.
În ciuda acestor vicisitudini şi pătimiri, profesorul îşi urmează drumul şi destinul. Continuă ceea ce atât
de nobil înfăptuiseră înaintaşii să. Sunt o dovadă vie seriile de copii care mărturisesc despre originalitatea şi
măiestria sa pedagogică. Aşa cum se manifestă ni se relevă ca un observator de adâncime şi un moralist cu verb
mustind de expresivitate.
E un om care a tras o brazdă peste adversităţile timpului adâncă. Dar o lecţie de umanitate ne dă acest
om, hăituit ca o fiară, ce întruchipează cărturarul cu inima cea bună, împărţitor de frumuseţe şi linişte.
Evocarea lui ne aminteşte ce vremuri amarnice ne-a fost dat să trăim şi cât de datori suntem cu
recunoştinţă faţă de cei care le-au străbătut cu demnitate şi jertfă.

99