You are on page 1of 2

Mai exista minuni?

O poveste veche spune ca daca vrei sa-ti spun cum vei fi peste 5 sau 10 ani, ce vei face,
sau cum vei face, arata-mi cum iti petreci timpul acum. Cum este distribuit timpul tau?
Catre ce activitati este indreptat? Cum iti petreci timpul? Mai inveti ceva? Sau doar te
complaci?
Daca e adevarat sau nu la nivelul fiecaruia, tine de experienta noastra personala, dar la
nivelul unei organizatii sau al unei tari este expresia simplista a planificarii. Un termen
care este urat de multa lume prin prisma utilizarii sale excesive in vremea comunismului
romanesc, un termen care din pacate si-a pierdut intelesul. Poate ca lidershipul spontan,
bazat pe intuitie isi are meritele lui dar pe termen mediu sau lung nu ofera un tablou usor
de inteles si asimilat de catre oameni. Unde suntem si incotro ne indreptam? Daca
raspunsul este simplu de formulat si clar in continut, atunci si directia e clara, iar oamenii
se angreneaza fara mult efort de convingere in a participa la acest demers.
Recunosc faptul ca ma asteptam sa vad inca de la inceputul anului masuri coerente si
decise din partea Guvernului in doua directii care sa resolve atat prezentul cat si viitorul.
Grija fata de prezent ar fi trebuit reflectata in masurile care s-au luat pana acum, cu
intarziere e drept, dar care s-au luat. Efectele nu ar fi fost poate atat de dramatice daca: ar
fi fost luate din timp, cand inca lipsa de lichiditati era doar la inceput, adica la inceputul
anului 2010 si daca ar fi fost coordonate cu masurile care sa asigure viitorul, adica grija
fata de relansarea productiei si serviciilor, eventual ajutorul de degripare a IMM-urilor in
primul rand prin plata datoriilor statului catre mediul privat. Cand statul este primul rau
platonic, ce mesaj se poate transmite catre mediul de afaceri?
Cei care ma cunosc stiu ca iubesc aceasta tara. Dar tocmai de aceea, cred ca am dreptul sa
spun ca cred ca nu cunoastem bine cine suntem. Ne ridicam in slavi prin cartile de istorie
scrise de noi insine, dar cred ca am pierdut contactul cu realitatea. Este adevarat ca am
supravietuit intr-un spatiu istoric predispus furtunilor si cam dobandit comportament de
supravietuitori, dar asta ne-a adus si comportamente negative. Ne-am invatat sa
supravietuim, sa ‘ciupim”, sa inghitim vrute si nevrute.
Lipsa de determinare si coordonare sunt evidente acum cand lunile trec si nu se intampla
nimic, in afara concedierilor facute sub prisma fricii de esuare a unui accord cu FMI. E de
inteles poate faptul ca trebuie sa reducem consumul, sa suferim concedieri, dar intrebarea
ramane: pentru ce? Platim acest prêt, ca sa ce? Ce se va intampla bun in viitor daca
platim acest pret? Platim acest pret ca sa nu fie mai rau? Cat trebuie sa platim in plus ca
sa fie mai bine?
Se spune, pe buna dreptate, ca infrastructura si exporturile ne pot scoate din situatia
dificila, dar cine se ocupa de asta? Cine pune umarul intr-o situatie foarte grea? Unde este
indarjirea de iesi cu bine?
S-au facut schimbari in Guvern, se spera catre mai bine. Cum se urmareste obiectivul de
a crea acei kilometric de drumuri care pot de de lucru unei tari intregi, cu bani obtinuti de
la bugetul Uniunii Europene? Procesul obtinerii acestor bani nu este simplu, dar asa cum
tarile care au aderat la Uniunea Europeana au putut, noi nu putem?
In ultimele opt luni de zile de la inceputul acestui an, ne-am cautat directia. Am cautat
solutii, modalitati de arezolva situatia. De acum, ar fi trebuit sa stim unde si cum sa
actionam. Ar trebui sa o facem. Este ultimul moment al actiunii. De aici, lucrurile se vor
precipita mai mult.
Exista dorinta de a impinge lucrurile inainte? Exista vointa de a se face acest lucru? Mai
sunt posibile minuni?