You are on page 1of 50

Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Capitolul I.

MOTIVAŢIE

Bolnavii epileptici ridică şi în prezent probleme de reabilitare, de


reîncadrare în familie, societate, comparativ cu bolnavii cu alte infirmităţi
corporale. Dacă în Evul Mediu bolnavul epileptic era total marginat
social, fiind considerat "demonizat", în prezent acesta este încă frustrat la
alegerea profesiei, la alegerea şi primirea funcţiilor, la încadrare, etc, faţă
de cei valizi şi cu aceeaşi pregătire; în acceaşi măsură epilepticului îi sunt
limitate posibilităţile de participare la activităţi culturale, sportive,
artistice, jocuri distractive, etc. Toate acestea, ca şi tendinţa de izolare
cauzată de anxietate, de tema de a nu face criză, fac din epileptic un om
retras, singuratic, care se simte excomunicat din multe satisfacţii şi
bucurii ale vieţii.
După unii autori numeroasele influenţe stresante şi de frustrare pe
care le întâmpină bolnavul de epilepsie se exercită asupra lui mult mai
sever şi mai nefavorabil, în formarea unei personalităţii şi a unui
comportament vicios, decât boala însăşi. Această situaţie poate şi trebuie
să fie combătută eficient prin educaţia sanitară, care se adresează în
aceeaşi măsură bolnavului cât şi anturajului acestuia. În special o instruire
adecvată anturajului ar duce la popularizarea ideii că epilepsia, departe de
a fi o boală ruşinoasă, este o afecţiune ca oricare alta; ar face mai
eficientă supravegherea bolnavului privind respectarea dietei şi a
regimului de viaţă prescris; ar duce, nu în ultimul rând, la înlăturarea
sentimentului de condamnare, de marginalizare resimţit de bolnav şi în
consecinţă, la creşterea calităţii vieţii bolnavului.

1
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

CAPITOLUL II.

Istoric

Epilepsia reprezintă una din bolile cunoscute încă din trecutul


îndepărtat al omenirii. Acum 4000 de ani intâlnim prima prevedere
legislativă provind statutul bolnavului epileptic – codul lui Hammurabi
care interzicea vânzarea sclavilor epileptici.
Hipocrate şi şcoala sa au făcut primele tentative de a găsi o
explicaţie naturală a fenomenelor convulsive, arătând că răul sacru nu
este cu nimic mai divin decât celelalte boli.
În această epocă se invocă la originea epilepsiei forţe
supranaturale, substanţe toxice, menţinându-se totodată ideea origini
satanice a acesteia.
Paracelsus realizează un important pas în demistificarea bolii,
stabilind un raport direct între traumatismele craniene şi epilepsie.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea epilepticii încep să fie
consideraţi bolnavi, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea se fac primele
încercări chimioterapeutice.
Huglings Jackson face prima recunoaştere a mecanismului
descărcării epileptice. El considera toate crizele ca având punct de plecare
leziunea.
Definiţie

Epilepsia este un sindrom de diverse etiologii, determinat de


descărcări neuronale excesive, cu caracter paroxistic, tranzitor,
intermitent şi interactiv, manifestat prin crize brusce cu tulburarea
intermitentă a unor funcţii cerebrale, cele mai adesea însoţite de alterarea
conştiinţei.

2
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Epilepsia este o stare patologică care a fost cunoscută încă în


perioadele îndepărtate ale istoriei omenirii, fiind atestată identificarea ei
în preistorie. Este o tulburare paroxistică şi trecătoare în activitatea
creierului, cu apariţie bruscă, dispariţie spontană şi tendinţă la
repetabilitate ce se caracterizează prin descărcarea unui grup sau a
totalităţii neuronilor cerebrali afectaţi la un moment dat de un sincronism
excesiv prin manifestări convulsive şi prin tulburări de conştiinţă şi de
personalitate, asociate crizelor sau în raport cu acestea.

Epidemiologie

Prelevaţia epilepsiei este de cel puţin 4 - 6 ‰. Rata de debut, mai


mare în prima copilărie şi există vârfuri ulterioare la adolescenţă şi peste
vărsta de 65 de ani. În puţine cazuri din cele cu debut în copilărie,
epilepsia este asociată cu handicapul mintal.

Etiologie

Sunt cunoscute multe cazuri de epilepsie şi frecvenţa lor variază cu


vârsta. La nou născut cuazele cele mai frecvente sunt traumatismele
abstreticale, malformaţiile congenitale, tulburări metabolice şi injecţiile.
La adulţi şi vârstnici cauzele cele mai frecvente sunt boala
aminomusculară, Tcc, şi tulburarea aminală degenerativă, tumori
cerebrale, droguri şi intoxicaţii.
La cel puţin jumătate dintre pacienţi nu se găseşte vreo cauză după
investigaţii detaliate; în asemenea cazuri factorii genetici par a avea o
semnificaţie mai mare decât cei cu patologie demonstrabilă.

3
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Etio-patologie

I. Epilepsia idiopatică - nu se cunoaşte cauza.


II. Epilepsia simptomatică - se crede că ar fi cauzată de un factor
ereditar indispozant.
Factori:
- prenatali
- natali
- postnatali
Factori prenatali - factori exogeni ce acţionează asupra mamei în
timpul sarcinii:
- traumatisme abdominale
- infecţii ale mamei
- factori toxici (alcool, noxe profesionale)
Factori natali:
- distacii de naştere
- traumatismele fătului în timpul naşterii
- incompatibilitate Rh
Factori postnatali:
- traumatisme cranio-cerebrale
- infecţii la cap
- factori alergici
- tulburări în metabolismul calciului, glucozei,
glucidelor

4
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Clasificare

Liga Internaţională Împotriva Epilepsiei a redactat versiunea


clasificării crizelor convulsive (Gastaut 1969), care este acum în utilizare
generală într-o versiune uşor reviziută (Dreifuss 1981).
Clasificarea crizelor convulsive
I. Crize parţiale sau cu debut focal
1. cu simptomatologie elementară (fără tulburări de conştiinţă)
- motorii
- vegetative
2. cu simptomatologie complexă - secundar generalizate - cu tulburări de
conştiinţă
- psihomotorii
- intelectuale
- ideaţionale
- afective
- exclusiv alterarea conştiinţei
3. cu simptomatologie compusă (simptome elementare şi complexe)
II. Crize generalizate - fără debut focal
1. Neconvulsive (PM)
- crize astatice
- absenţe tipice sau atipice
- crize epileptice comotoase, fără convulsii
2. Convulsive
- miclonice
- clonice
- tonice
5
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

- tonico-clonice (convulsii majore)


- absenţe
III. Crize unilaterale sau predominant unilaterale
- clonice
- tonice
- tonico-clonice
IV. Crize eratice ale nou-născutului (convulsii variabile tonice,
clonice sau tonico-clonice, unilaterale, alternante sau
generalizate)
V. Stările de rău epileptic
Criza parţial simplă  include criza motorie jacksoniană şi
o varietate de criză senzorială în care fenomenele sunt limitate,
conştiinţa nu este afectată.
Criza parţial complexă sau “epilepsie de lob temporal”.
Este adesea precedată de o criză parţială simplă ce durează câteva
secunde şi care poate lua forma unor halucinaţii olfactive,
gustative, vizuale, auditive sau a unor senzaţii corporale. Pacientul
poate prezenta modificări de gândire, percepţie sau emoţie,
conştiinţă, tulburări.
Criza tonico-clanică generalizată este criza epileptică
obişnuită, cu instalare bruscă, fazele tonică şi clanică şi o perioadă
privată de mai multe minute, în timpul cărora pacientul nu poate fi
trezit.
Criza mioclanică, atonică este criza cu contracţii
mioclanice extinse sau atacuri de cădere şi care nu pune probleme
psihiatrului.

6
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Absenţa este tipul clinic ce cere ca trăsătură cardinală


tulburarea de conştiinţă. Atacurile încep brusc, fără aură, au o
durată de ordinul secundelor şi se termină brusc.

7
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Simptomatologia

Forme clinice
epilepsia generalizată:
criza majoră (Grand-mal)
criza minoră (Petit-mal)
epilepsie localizată:
motorie
senzitivă
vegetativă
forme particulare
Criza paroxistică majoră are mai multe faze:
prodomul
aura epileptică
accesul convulsivant
faza stertoroasă

Prodomul
De obicei precede cu câteva ore sau zile instalarea crizei.
Apar manifestări de tip motor, senzitiv, vegetativ, tulburări psihice.
Bolnavii sunt conştienţi de aceste simptome. Simptomele care apar
în prodom, de tip motor-mioclonii localizate într-un anumit
segment, de tip vegetativ (căscat, strănut, mestecat involuntar), de
tip senzitiv (amorţeli), tulburări de auz (acufene), tulburări de
vedere (puncte strălucitoare), gust, miros neplăcut, tulburări
psihice, depresie, indispoziţie, anxietate, euforie, nelinişte.

8
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Aura
Aura epileptică are o durată foarte scurtă şi prezintă
particularităţi individuale. Bolnavul poate să-şi ia primele măsuri
de precauţie.
Manifestări: tulburări ale analizatorului olfactiv, gustativ,
senzitiv, motor. Aura nu apare întotdeauna. Debutul este în general
brutal, cu paloare bruscă, strigăt şi pierderea cunoştinţei precum şi
prăbuşirea bolnavului.
Accesul convulsivant
Accesul convulsivant are două faze: una tonică, scurtă, care
durează 20-30 de secunde cu contractura generalizată, ochii
imobili, pupile midriatice, abolirea reflexului fotomotor şi a
reflexului cornean, cianoza, apnee – prin contractura diafragmului,
emisiuni involuntare de urină şi materii fecale, şi o faza clonică.
Faza clonică – bolnavul prezintă contracturi succesive şi
ritmice de scurtă durată, generalizate, urmate de muşcarea limbii şi
apariţia la nivelul gurii a unei spume abundente şi uneori
sangvinolente. Faza clonică durează 1-2 minute.
Faza stertoroasă
Durează de la câteva minute până la câteva ore. Bolnavul se
află într-un somn profund (comatos), musculatura este relaxată,
reflexele fotomotor cornean şi reflexele osteondioase sunt abolite.
Poate exista reflexul Babinski lateral.
Uneori crizele se repetă la nesfârşit – crize “subinrante”,
instalându-se starea de rău comiţial, care constituie o urgenţă
medicală – exitusul putându-se produce prin edem pulmonar acut,
edem cerebral sau hemoragii cerebrale.
Criza paroxixtică minoră (petit mal, absenţe)

9
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Accesul este de scurtă durată (câteva secunde), suprimarea


conştiinţei nu este urmată de cădere şi convulsii. Bolnavul îşi
întrerupe brusc activitatea, devine palid, scapă obiectele din mâini,
stă împietrit, apoi îşi reia activitatea fără a avea cunoştinţa crizei.
La copil se pot întâlni frecvente crize de genul absenţelor,
chiar până la 50-100/zi – pienolopsia.
Epilepsia motorie – paroxisme convulsive localizate la nivelul unui
segment al corpului (faţă, membre). Bolnavul este conşient de aceste
crize (secuse motorii de contractură – crize Jacksoniene, urmate sau
nu de o criză majoră).
Epilepsia senzitivă – crize jacksoniene senzitive: amorţeală, răceală,
fierbinţeală, cu posibilitate de extindere. Criza durează puţin (până la
un minut), bolnavul este conştient.
Epilepsia vegetativă – localizată la nivelul hipotalamusului, este
manifestată prin tulburări sub formă de accese vasomotorii: căldură,
răceală, tulburări de culoare: paloare, roşeaţă, cianoză, crize de
salivaţie, epigastrologii, crize ambulatorii motorii, chiar complexe, cu
deplasarea bolnavului.
Echivalenţa comiţială – localizată la nivelul unui lob temporal. Bolnavul
prezintă stări de vis, halucinaţii, crize ambulatorii motorii, chiar
complexe cu deplasarea bolnavului.

Forme particulare
Mioclonii – crize de tip motor (focale) Kacksoniene. Sunt crize localizate
la un anumit segment. Generalizarea este foarte rară, deschisă mai
ales la copil.
Epilepsia reflexă – criza este declanşată de anumiţi factori: auditivi
(zgomote, muzică), vizuali (lumina prea puternică, vizionarea TV).
Epilepsia catamenială – la femei, în perioada premenstruală.
10
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Diagnosticul pozitiv
Diagnosticul pozitiv se precizează pe baza:
aspectului clinic
traseului EEG
pneumoencefalogramei gazoase (vizualizarea sistemului intraventricular
prin introducere de aer)
arteriografiei selective
echografiei
radiografiei craniene simple (pentru localizare)

Evoluţia şi prognosticul
Depind de gravitatea leziunilor cerebrale, aplicarea corectă a
tratamentului şi condiţiile de asistenţă medico-socială aplicată bolnavului.
Evoluţia, deşi de durată sau cronică, este puternic influenţată de aplicarea
judicioasă a tratamentului şi corecta folosire a complexului de măsuri
recuperatorii.
Diagnosticul diferenţial
Diagnosticul diferenţial se face cu:
Convulsiile febrile – frecvenţe la copilul de 1-3 ani. În primel ore de la
declanşarea febrei, puseul febril este mare: 40-41 grade C. Copilul
prezintă o singură criză, nu respectă succesiunea fazelor din criza
epileptică.
Crize de spasmofilie (tetanie) – se pot însoţi de pierderea cunoştinţei,
cădere, dar nu respectă succesiunea fazelor din criza epileptică, nu
prezintă faza stertoroasă, nu are semne neurologice.
Crize dismetabolice – are tablou semnificativ: bolnavul este flămând
înainte de cădere, este anxios, neliniştit, are transpiraţii reci. Glicemia
este scăzută. EEG normal.

11
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Crize uremice – ureea este crescută, bolnavul prezintă antecedente renale.


Crizele sunt tipice, nu respectă succesiunea din criza epileptică, nu
prezintă amnezia crizei. EEG normal.
Crize de pierdere a cunoştinţei cu contracturi tonico-clonice după
acţiunea unor factori: electroşocm cu electrocuţie, insolaţie (edem
cerebral). Criza nu prezintă toate fazele din criza epileptică, factorii
care acţionează se cunosc.
Epilepsia alcoolică.
Crizele de isterie – prezenţe mai frecvente la femei, sunt declaraţi de
factori psihici, în prezenţa anturajului pentru a impresiona. Îşi alege
locul pentru cădere. Poate fi scoasă din criză prin excitanţi puternici
(udare cu apă, ciupire, pălmuire, compresiune pe oase). Nu are semne
neurologice, nici modificări EEG.
Profilaxie. Tratament
Prin tratarea epilepsiei se urmăreşte obţinerea încetării crizelor
epileptice, fără afecrtarea funcţiilor de relaţie şi vegetativi ai
organismului.
Mijloace de tratament folosite:
igieno – dietetice (profilactice)
medicale
chirurgicale

Conduita igieno-dietetică:
abţinerea totală de la consumul de băuturi alcoolice care
generează şi favorizează apariţia manifestărilor epileptice,
precum şi substanţe şi droguri epileptogene.
evitarea consumului excesiv de lichide şi sare – favorizează
apariţia dezechilibrelor hidro-electrolitice.
12
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

alimentaţie obişnuită fără excluderea grăsimilor, regimul


cetogen este considerat anticonvulsivant.
evitarea atmosferi combinate şi expunerea îndelungată la
temperaturi ridicate (accentuează hipoxia cerebrală).
îndepărtarea factorilor care scad pragul de excitabilitate
encefalică, ami ales la copii (vegetaţii adenoidiene, focare
septice, parazitoze intestinale, corectarea dezechilibrelor
endocrino-umorale).
supravegherea proceselor febrile la copiii cu predispoziţie
convulsivantă.

Tratamentul medicamentos
Tratamentul medicamentos este diferen’iat pentru fiecare bolnav, este
administrat fără întrerupere ani de zile şi după dispariţia fenomenelor
paroxistice.
Tratamentul de elecţie în paroxismele de tip “grand mal”
Fenobarbitalul (luminalul) – anticonvulsivant – în doză mică 0,10 g
seara (dacă crizele sunt nocturne) sau dimineaţa (dacă crizele sunt
diverse) sau fracţionat în 2-3 prize – doza este mai mare: 0,20 – 0,30 g/24
h. Dezavantajul terapiei cu fenobarbital – somnolenţa – se corectează cu
doze mici de amfetamină, efedrină. Efecte secundare: edeme ale feţei,
dermatită, eritematoasă, leziuni cutanate buloase (fenomene alergice).
Hidantoina (fenitoina) doza la adult este de 0,30 – 0,50 g/24 h.
Primidona – doză de 1,50 – 2 g/24 h. Potenţează efectele
fenobarbitalului, de aceea nu se asociază cu aceasta.
Fenurona (fenilacetiluree) – doză de 1,50 – 2 g/24h.

13
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Efecte toxice: deprimarea funcţiilor hematogene. Se asociază cu


fenobarbitalul şi hidantoina, pentru reducerea riscului toxic (doza de 0,60
g/zi).
Tratamentul de elecţie în crizele “petit mal”
Trimetadiona: 0,90 – 2 g/zi în doze fracţionate. Stimulează apetitul
şi creşte capacitatea de muncă. Criza dispare în decurs de 72 h. Nu se
asociază cu hidantoina. Se mai recomandă: Diazepamul (doxepine),
Carbomazepinul, Temezon (atalactamida).
Medicaţia discontinuă
Săruri de brom (0,50 – 1 g/zi), 3 – 6 zile/lună în mod discontinuu.
Acetazalamida (0,50 – 3 g/zi), 3 – 6 zile/lună
Sulfat de magneziu – inhibă excitabilitatea neuronală, efect
antiedematos. Se administrează I.V. 3 – 6 zile/lună în soluţie de 25%, 10,
20 ml.
Pneumoterapia cerebrală – se extrage 30 – 70 ml LCR şi se
introduce aceeaşi cantitate de aer, de 2 – 3 ori în 3 – 6 luni.
Neuroleptice minore sau majore. Neuleptil în cazul tulburărilor
psihice.
Tratamentul stării de rău epileptic
Constă în:
asigurarea unui microclimat confortabil (imobilizarea în
decubit lateral cu capul în extensie, aspirarea secreţiilor).
se administrează I.V. 1 – 2 fiole Diazepam sau
Haloperidol şi se continuă cu fenobarbital I.M. 0,80 f în
două prize la interval de 4 h, apoi (după 4 h) se
administrează Procaină 1% asociat cu 25 mg
Levomepromazină în perfuzie endovenoasă glucozată
45% sau perfuzie cu barbiturice.

14
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Se mai poate folosi sulfatul de magneziu sau calciu bromat I.V.,


clisma de cloral hidrat 1%, 4 – 6 f, refrigeraţie cu pungă de gheaţă pe
vasele mari, puncţie rahidiană decompresivă. La nevoie, aspiraţia
secreţiilor bronhice, cort de oxigen, combaterea edemului pulmonar cu
Strofantină, vitamine, Acth.
Trartament chirurgical
Tratamentul cauzat de înlăturare a unui focar lezionar abordabil
chirurgical, se aplică numai dacă tratamentul simptomatic medicamentos
aplicat corect este nesatisfăcător.
Tulburări psihice în epilepsie
Formele clinice în boala epileptică comportă o amplă variabilitate a
tulburărilor psihice interparoxistice, care nu pot fi corelate cu frecvenţa
sau vârsta de apariţie a manifestărilor critice.
Modificări psihice limită sau “caracter epileptic” în care se
remarcă tendinţa la detaliere şi perseverenţă ideatorie, oscilaţii
afective disforice, suspiciozitate, exaltarea sentimentului
religios.
Epilepsia psihopatiformă – bolnavii prezintă tulburări de
comportament, cu păstrarea discernământului asupra
intervenţiilor sociale, dar cu insuficientă capacitate de frânare
asupra pornirilor instinctiv – emoţionale.
Psihoza epileptică – cu tulburări, manifestări ale
discernământului asupra propriei persoane şi ale interrelaţiilor
sociale. Se constată accentuarea şi a vâscozităţii ideatorii, a
iritabilităţii explozive, un deficit accentuat al funcţiilor de
cunoaştere (tulburări de diferite grade ale percepţiei, atenţiei,
memoriei, raţionamentului).

15
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Demenţa epileptică – involuţie progresivă a funcţiilor de


cunoaştere şi afective, datorită deteriorării ireversibile a
substratului morfo-funcţional encefalic.
Coeficientul cel mai ridicat de stări demenţiale se întâlneşte în
populaţia copiilor epileptici.

Aspecte socio-familiale şi de recuperare a bolnavilor


epileptici

Alegerea profesiei
În dirijarea epilepticilor spre anumite profesii, “scara de risc
permisibil”, elaborată de GOODELASS, împarte diferite tipuri de
preocupări în 5 categorii, după cum urmează:
Grupa de risc minim (epilepticii care prezintă crizele cele mai severe) –
pot efectua diferite munci la domiciliu: pot lucra în ateliere (cu
măsuri de protecţie), pot folosi unelte, dar nu pot lucra la diferite
maşini sau dispozitive care pot genera accidente.
Categoria riscului minor permisibil - efectuarea diferitelor munci de birou
sau de mişcare de mărfuri (dar numai cu mecanizare protejată), munci
care nu periclitează epilepticul într-o eventuală criză.
Categoria riscului moderat permisibil – munci care nu necesită o
supraveghere permanentă, diferite prestări, activităţi, care nu prezintă
diferite responsabilităţi privitor la activitatea altora.
Categoria riscului mare permisibil – se permit aproape fără restricţii mai
toate activităţile, inclusiv conducerea autovehiculelor.
Categoria riscului maxim permisibil – nu cunoaşte restricţii la încadrare.

Activităţi care se contraindică epilepticilor:

16
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

munci fizice intelectuale grele (suprasolicitante)


munci în subteran
muncă la înălţime, în apropierea focurilor şi apelor
conducerea diferitelor vehicule mecanizate
munci cu expunere la diferite noxe
munca în ture de noapte.
Dispenzarizarea bolnavilor epileptici
Dispensarizarea teritorială a epilepticilor la nivelul unor servicii de
specialitate este cea mai eficientă metodă de asistenţă ambulatorie a
bolnavilor. Dispensarizarea trebuie să înceapă cu întocmirea unei
evidenţe teritoriale exhaustive a bolnavilor.
Bolnavii ajunşi la tratament conservator vor fi dirijaţi terapeutic de
un medic specialist neurolog şi psihiatru. Asistenţa medicală aduce
indicaţii şi sfaturi la cunoştinţa bolnavului şi a persoanelor care ajung în
contact zi de zi cu bolnavul, sfaturi în ceea ce priveşte modul de viaţă al
acestuia.
Atât bolnavul cât şi aparţinătorii trebuie să cunoască şi să respecte
disciplina tratamentului, modul de viaţă ce se cere realizat precum şi
locurile periculoase care trebuiesc evitate: foc, ape, înălţime. Se insistă
asupra pericolului de consumare a băuturilor alcoolice şi asupra evitării
stressurilor şi a suprasolicitărilor.
Dispensarizarea se face conform unui program periodic, şi anume:
în cazul unei evoluţii favorabile a bolii, aceştia vor fi chemaţi la serviciul
de specialitate cam la 6 luni interval, şi mai frecvent în cazul unor
evoluţii nefavorabile.

17
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

O deosebită însemnătate trebuie să aibă în dispensare acordarea


unui sprijin posibil, rezonabil şi competent şi organizarea vieţii sociale a
bolnavuluii epileptic în probleme deosebite, ca: utilizarea timpului liber
al epilepticului, practicarea sportului, sexualitatea, căsătoria, problema
descendenţilor, alăptarea, divorţul, etc.
Epilepsia şi căsătoria
Căsătoria pentru mulţi epileptici este o adevărată dilemă,
frământările îndelungate, care se finalizează până la urmă în situaţii
nerezolvate, tentative falimentare şi frustraţii. Complexul de inferioritate
în care trăieşte majoritatea epilepticilor, neîncrederea şi inhibiţia lor,
precum şi încadrarea într-o anumită categorie de handicapaţi ai societăţii
îngreunează întemeierea unei căsătorii.
De aceea se impune imperativul social-moral, că epilepsia nu poate
fi tăinuită între partenerii care vor să se căsătorească.
Descoperirea ulterioară a bolii de către partenerul celălalt, poate
duce la o scindare ireparabilă între parteneri.
Căsătoria epilepticilor trebuie contraindicată îndeosebi în trei
situaţii:
când partenerul epileptic, sau amândoi, pe lângă boala propriu-zisă sunt şi
oligofreni
dacă sunt epileptici amândoi partenerii
în cazul în care unul din parteneri ale tulburări comportamentale grave pe
lângă epilepsie
Epilepsia şi sarcina

18
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Epilepsia nu este o boală ereditară, dar ţine cont de o predispoziţie


convulsivantă crescută. Actualmente se estimează transmiterea genetică
la o frecvenţă de 2 – 3%. Viaţa sexuală echilibrată nu dăunează
epilepticului. Statisticile arată că dintre femeile epileptice, în perioada de
gestaţie au născut feţi vii, în vreme ce 100% dintre bărbaţii epileptici au
avut descendenţi vii.
S-a constata deasemeni că paroxismele epileptice nu exercită
influenţă nocivă asupra sarcinii.
Chiar apariţia crizei în timpul travaliului poate permite decurgerea
naşterii per vias naturales.
Alte probleme medico-sociale la epileptici
Conducerea autovehiculelor de către bolnavii epileptici a suscitat discuţii
foarte aprinse. Traficul rutier devine din ce în ce mai crescut, iar
circulaţia un act de mare complexitate , ce solicită sub aspect fizic şi
pshic din ce în ce mai mult şi pe omul sănătos. Intrarea epilepticului
în acest flux reprezintă un mare hazard, fiind unanim admis că
oboseala, tensiunea, căldura, stresurile, sunt factori favorizanţi ai
apariţiei paroxismelor, momentele cele mai neaşteptate.
Problema criminalităţii printre epileptici. Frecvenţa criminalităţii la
epilepticii fără tulburări psihice nu diferă de cea a populaţiei generale.
Formele de epilepsie cu tulburări psihice mari pot fi legate de unele
delicte, crime sexuale, efectuate în timpul acceselor.
Asigurările pe viaţă împotriva accidentelor. Din acest punct de vedere un
bolnav epileptic prezintă o creştere a riscului la accidente cam de opt
ori mai mare decât în cazul populaţiei generale.

19
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu epilepsie


Persoana cu epilepsie este adesea dezavantajată total. Unele studii
pe pacienţii epileptici arată că aceştia au dificultăţi serioase cu serviciul.
Numeroşi pacienţi suferă mai mult datorită concepţiilor greşite şi
prejudecăţilor altor persoane în legătură cu epilepsia, decît afecţiunii ca
atare. Problemela apar la şcoală, la locul de muncă şi în viaţa de familie.
Pot fi afectate perspectivele de căsătorie. În cadrul îngrijirii persoanelor
cu epilepsie este important a se încerca reducerea acestor neînţelegeri şi a
susţine pacientul şi familia sa.
În îngrijirea pacientului cu epilepsie se va ţine seama de faptul că
acesta este adesea pus în situaţii dificile cauzate de declanşarea crizelor în
cele mai diferite locuri. Vom discuta cu pacientul pentru a-l face să
înţeleagă reacţia celor din jur, şi să o accepte pe cât posibil.
Pacientul va trebui să-şi accepte suferinţa şi eşecurile cauzate de
boală, să înţeleagă că în afara perioadelor de rău sunt normali, la fel ca
ceilalţi, că această problemă nu-I face infimi.
Va primi explicaţii referitoare la tratament, la boală, la necesitatea
de a se prezinta periodic la medic.
Importante sunt discuţiile cu familia, care va fi învăţată cum să se
poarte cu ei în cazurile de declanşare a crizelor şi după. Pacienţii cu
epilepsie au mare nevoie de suprotul familiei. Împreună, familia şi
pacientul, vor trebui să depăşească această situaţie, să o accepte, să nu se
culpabilizeze. Faptul că se culpabilizezază îi face să aibă un comprtament
forate grijului şi supraprotectiv.

20
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

În îngrijirea bolnavului epileptic se ţine seama de faptul că această


boală creează anxietate, temă de a nu face crize. Din această cauză există
tendinţa de izolare, modificându-şi comportamentul, devenind răutăcioşi.
Pacientul cu epilepsie va fi susţinut şi integrat în grupuri, unde este
acceptat, ţinându-se seama şi de indicaţiile medicale, forma de epilepsie,
vârstă.
Se urmăreşte diminuarea reactivităţii convulsivante a creierului şi o
încadrare socială corespunzătoare. Tratamentul medicamentos trebuie să
fie accesibil şi eficient, inofensiv pentru organism, inofensiv pentru
organism.

21
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Capitolul III
CAZ CLINIC I

Numele: O
Prenumele: L
Sex: masculin
Vârsta: 35 ani
Domiciliu: Botşani, jud. Botoşani, str. Aleea Teilor, nr. 1
Starea civilă: Căsătorit
Cultura: 12 clase
Nu prezintă proteze, instrumente ajutătoare, alergiii.
Elemente fizice: I=1, 72 m; H=69 kg;
Relaţii familiale armonioase
Antecedente personale: căsătorit, un copil sănătos, soţia aparent
sănătoasă. Neagă TBC şi afecţiuni infecto-contagioase. Stagiul militar
satisfăcut. Lucrează ca gestionar la “Loteria Naţională”.
Antecedente heredo-colateraleale: tatăl decedat în urma unui accident.
Mama aparent sănătoasă.
Analiza medicală: bolnavul vine la internare pentru creşterea frecvenţei
crizelor caracterizate prin cădere cu pierderea cunoştinţei,
contractului tonico-cronice, spumă roază la gură (îşi muşcă limba),
pierdere involuntară de urină.
Acuză: cefalee, insomnie, irascibilitate,. Recunoaşte consumul de băuturi
alcoolice. Nu prezintă diaree, vărsături sau pierderi sangvinolente.

22
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Stabilirea iniţială a nevoilor fundamentale

O.L.
Respiraţia: se situează în limite Odihnă şi somn: insomnie
normale.
Eliminare: normală Igiena: respectă regulile de igienă
corporală, vestimentară şi a
mediului.
Mişcare şi mobilizare: hiperacti- Informare şi educaţie: dezinteres de
vitate, necoordonarea mişcărilor a învăţa
Asigurare: probabilitate de atingere Spirit: nu participă la activităţile
a integrităţii fizice religioase
Lucru: dificultate de a-şi asuma Temperatura: se situează în limite
rosturile sociale normale
Recreere: dezinteres în participarea Comunicare: ineficace la nivel
la activităţi recreative intelectual şi afectiv
Mâncare şi băutură: consumator de Îmbrăcăminte: corespunzătoare
etanol, bulimie

23
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Prescripţii medicale

O.L.
DATA EFECTUĂRII OBSERVAŢII
TRATAMENT
Carbomazepină 06.03 – 11.03 Oral 2 cp/zi
12.03 – 18.03 Oral 3 cp/zi
Fenobarbital 06.03 – 15.03 IM 1 f/zi
Haloperidol 07.03 – 18.03 Oral 3x50 pic/zi
Romparkin 07.03 – 18.03 Oral 3 cp/zi
Napoton 08.03 – 18.03 Oral 2 cp/zi
Diazepam 06.03 – 18.03 IM 2 f/zi
Vitamina B1 06.03 – 12.03 IM 1 f/zi
Vitamina B6 06.03 – 12.03 IM 1 f/zi

24
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Examene de laborator – diverse

6 III – Recoltarea sângelui pentru: uree = 18 mg%


glicemie = 137 mg%
Hb = 12,26 g%
USH = 31/46 mm
Calcemie = 8,6 mg%
L = 10.800 mc
Probe hepatice:
Tymol = 4 UML
ZnSO4 = 14 USH
8 III – Recoltarea sângelui pentru VDRL = negativ
6 III – Recoltarea urinii pentru examenul de urină:
albumină/absent
glucoză/absent
sediment: rare epitelii plate
rari cilindri hialino granuloşi

25
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Examen psihiatric

Pacient cunoscut spitalului de psihiatrie prin internări anterioare,


revine la internare cu trimitere de triaj pentru creşterea frecvenţei crizelor
şi a intenşităţii acestora. La internare este agitat pshihomotor, prezintă
tremurături ale extremităţilor şi semne de împregnare etanolică. Este
orientat temporo-spaţial. Acuză cefalee, amorţeli, hipopraxie voluntară.
Prezintă tulburări de percepţie. Conţinutul gândirii este redus (bradilalie,
bradipsihie).
Imaginaţie săracă.

26
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Tratament

O.L.
ORAR
Medicamente administrate per/os
6,00 12,00 18,00 24,00
1 cp 1 cp -
Carbomazepină 1 cp
Romparkin 1 cp 1 cp 1 cp -
Haloperidol 50 pic 50 pic 50 pic -
Napoton 1 cp - 1 cp -
ORAR
Medicamente administrate IM 6,00 12,00 18,00 24,00
Fenobarbital - - 1f -
Diazepam - - 1f -
Vitamina B1 - 1f - -
Vitamina B6 - 1f - -

Îngrijiri diverse:
Măsurarea şi notarea în FO a funcţiilor vitale TA, puls, temperatură,
respiraţie.
Administrarea medicamentelor.
Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat.

Regim alimentar:

- interzicerea consumului de alcool


- evitarea consumului excesiv de lichide şi sare
- regim alimentar obişnuit, fără excluderea grăsimilor

27
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Modul de Acţiune Efecte adverse


Medicamentul prezentare
Fenobarbital Comprimate Anticonvulsivant Oboseală,
- 15 mg antiepileptic hip- somnolenţă,
- 100 mg notic agitaţie,
Fiole confuzie
- 40 mg
- 200 mg
Haloperidol Sol. uz intern 2 Neuroleptic Indomnie, stare
mg/ml flacon de Antipsihatic depresivă, sdr.
10 ml Sedativ Parkinsonian
Romparkin Comprimate 2 Antiparkinsonian Uscăciunea
mg gurii, tulburări
de vedere,
constipaţie.
Napoton Drageuri 10 mg Tranchilizant Somnolenţă,
oboseală,
cefalee, apatie
Diazepam Comprimate Tranchilizant, Somnolenţă,
- 2 mg miorelaxant, oboseală,
- 10 mg anticonvulsivant ameţeli,
Fiole uscăciunea gurii
- 10 mg
Carbomazepină Comprimate 200 Antiepileptic, Somnolenţă,
mg hipnotic greaţă, vomaă,
tremurături ale
mâinilor, astenie
Vitamina B1 Comprimate Substitutiv în
- 2 mg stările de deficit de
- 10 mg tiamină -
fiole
- 10 mg
Vitamina B6 Comprimate 250 Substitutiv în
mg stările de deficit de -
piridoxină

28
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Nevoia Sursa de Diagnostic de


Problema Obiective
fundamentală dificultate nursing
06.03 – 08.03 Consumul de Foame Alimentaţie Interzicerea
2000 alcool exagerată exagerată consumului de
A mânca şi a bea cantitativ alcool

Mişcare şi mobi- Criza epileptică Nu poate să-şi Incapacitate de Prevenirea


lizare controleze a-şi controla crizelor
mişcările mişcările epileptice
Asigurare Criza epileptică Pericol de Posibilitate de Prevenirea
alterare a atingere a crizelor
fizicului integrităţii comiţiale
fizicului
Odihnă şi somn Agitaţie Dificultate de a Insomnie Sedare
psihomotorie dormi
A elimina Consum de Transpiră Dioforeză Combaterea
etanol transpiraţiilor

09.03 – 11.03 Criza epileptică Nu-şi Hiperactivitate Sedare,


2000 coordonează imobilizare
Mişcare şi mişcările
mobilizare
Odihnă şi somn Agitaţie Dificultate de a Insomnie Sedare
psihomotorie dormi

Comunicare Consumul de Dificultatea de Ineficace la Interzicerea


etanol a înţelege ceea nivel intelectual consumului de
ce I se spune alcool
12.03 – 15.03 Agitaţie Creşterea în Hiperactivitate Combaterea
2000 psihomotorie ritm a agitaţiei
mişcărilor psihomotorii
Odihnă şi somn Efecte adverse Oboseală, Somnolenţă Combaterea
ale senzaţie de somnolenţei
medicamentelor somn
30
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Recreere Agitaţie Nu desfăşoară Dezinteres de a Convingerea


psihomotorie activităţi practica pacientului să
recreative activităţi desfăşoare
recreative activităţi
recreative
Informare, Hiperactivitatea Lipsă de interes Dezinteres de a Convingerea
Educaţie în învăţa pacientului să
achiziţionarea desfăşoare
de noi activităţi
cunoştinţe. informative

Nevoia Sursa de Diagnostic de


Problema Obiective
fundamentală dificultate nursing
16.03 – 18.03 Stare depresivă Nu comunică Comunicare Combaterea
2000 ineficace la mutismului
nivel afectiv
Odihnă şi somn Efecte adverse Oboseală, Somnolenţă Combaterea
ale senzaţie de somnolenţei
medicamentelor somn
lucru Izolare Neputinţă Dificultatea de Combaterea
a-şi asuma izolării
rolurile sociale pacientului,
psihoterapie

18.III.2000
Pacient cunoscut spitalului prin internări anterioare, revine cu trimitere
pentru creşterea frecvenţei crizelor cu suspendare a cunoştinţei şi
creşterea în intensiate a acestora şi a simptomatologiei exprimată clinic
prin: cefalee difuză, ameţeli, iritabilitate explozivă, tulburări
neurovegetative, frecvente decompensări narcofilice etanolice.
Se externează cu recomandările:
- continuarea tratamentului cf. Rp. Cu : Clorpromazină
Fenobarbital
Diazepam
- evitarea locurilor cu risc pentru viaţa bolnavului (sursă de foc, apă)
- C.M. pe perioada internării

31
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

CAZ CLINIC II

Numele: I
Prenumele: P
Sex: masculin
Vârsta: 36 ani
Domiciliu: Nicşeni, jud. Botoşani
Starea civilă: necăsătorit
Cultura: 4 clase
Nu prezintă proteze, instrumente ajutătoare, alergiii.
Elemente fizice: I=1, 62 m; H=60 kg;
Relaţii familiale armonioase
Antecedente personale: repetate internări la spitalul Socola – Iaşi, TBC
pulmonar (1986) – internat în spitalul Fiziologic, neagă afecţiuni
infecto-contagioase, poliomelită la vârsta de 4 luni.
Antecedente heredo-colaterale: Bolnavul vine la internare cu bilet de
trimitere din DMC pentru o nouă decompensare caracterizată clinic
prin: cefalee, insomnii, tulburări de comportament, creşterea
frecvenţei crizelor comiţiale. Nu prezintă diaree, vărsături sau pierderi
sangvinolente.

32
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Stabilirea iniţială a nevoilor fundamentale

I.P.
Respiraţia: se situează în limite Odihnă şi somn: insomnie
normale.
Mâncare şi băutură: bulimie Îmbrăcăminte: ţinută neîngrijită.
Mişcare şi mobilizare: hiperacti- Temperatura: se situează în limitele
vitate, necoordonarea mişcărilor normale.
Asigurare: prezintă crize comiţiale Informare şi educaţie: dezinteres de
grand mal a învăţa
Lucru: neputinţă Spirit: incapacitate de a participa la
activităţi religioase
Recreere: incapacitate de a desfăşu- Comunicare: ineficace la nivel
ra activităţi recreative intelectual (limbaj incoerent,
logoree) şi afectiv (muţenie)

Prescripţii medicale

O.L.

33
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

DATA EFECTUĂRII OBSERVAŢII


TRATAMENT
Haloperidol 60 pic/zi 22.01 – 3.02.2000 Oral 20 pic de trei ori
pe zi.
Fenobarbital 22.01 – 03.02.2000 Oral 1 cp x 2/zi
2 cp/zi 24.01.2000 IM 1 f/zi
1 f/zi
Clordelazin 3 cp/zi 22.01 – 03.02 2000 Oral 1 cp x 2/zi
Romparkin 3 cp/zi 22.01 – 03.02.2000 Oral 1 cp x 3/zi

Examene de laborator – diverse

21.I.2000 – Recoltarea sângelui pentru: uree = 18 mg%


glicemie = 95 mg%
Hb = 13,86 g%
VSH = 7/16 mm
Calcemie = 8,7 mg%
L = 6600 mc
Probe hepatice:
Tymol = 4 UML
ZnSO4 = 14 USH
Recoltarea sângelui pentru VDRL = negativ
22.I.2000 – Recoltarea urinii pentru examenul de urină:
albumină/absent
glucoză/absent
sediment: rare epitelii plate
23.I.2000 – QI = 59 oligofrenie gr. I

34
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Examen psihiatric

La vârsta de 4 luni bolnavul a suferit de poliomelită. A fost


spitalizat la spitalul de copii. Chiar în timpul spitalizării a prezentat crize
comiţiale. Frecvenţa actuală a crizelor afirmată de mamă: “face 3 zile la
rând crize multe apoi se mai opreşte; are timpuri când vorbeşte şi timpuri
când nu vorbeşte. Treabă nu face defel. Câteodată e rău, strică, sparge,
sare la noi”.
Se constată un deficit psihic global la nivel de oligofrenie gradul I.
Relativ orientat global. Discernământ critic diminuat.

35
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Tratament

I.P.
ORAR
Medicamente administrate per os
6,00 12,00 18,00 -
1 cp 1 cp -
Fenobarbital -
Romparkin 1 cp 1 cp 1 cp -
Haloperidol 20 pic 20 pic 20 pic -
Clordelazin 1 cp 1 cp 1 cp -
ORAR
Medicamente administrate IM 6,00 12,00 18,00 24,00
Fenobarbital - 1f - -

Îngrijiri diverse:

Măsurarea şi notarea în FO a funcţiilor vitale TA, puls,


temperatură, respiraţie.
Administrarea medicamentelor.
Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat.

Regim alimentar:

- interzicerea consumului de alcool şi băuturi alcoolice


- evitarea consumului excesiv de lichide şi sare
- regim alimentar obişnuit, fără excluderea grăsimilor
- evitarea expunerii îndelungate la temperaturi ridicate

36
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Modul de Acţiune Efecte adverse


Medicamentul prezentare
Fenobarbital Comprimate Anticonvulsivant, Oboseală,
- 15 mg antiepileptic, hip-somnolenţă,
- 100 mg notic de lungă agitaţie,
durată confuzie, erupţii
cutanate alergice
Haloperidol Sol. uz intern 2 Neuroleptic Insomnie, stare
mg/ml flacon de Antipsihatic depresivă, sdr.
10 ml Sedativ Parkinsonian,
Fiole de 5 mg tulburări extrapi-
/ml ramidale
Romparkin Comprimate 2 Antiparkinsonian Uscăciunea
mg gurii, tulburări
de vedere, con-
stipaţie, greaţă,
vomă, greutăţi
de micţiune
Clordelazin Drajeuri 25 mg neuroleptic, anti- Sedare, somno-
psihotic, sedativ lenţă, tulburări
de vedere, uscă-
ciunea gurii

37
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Nevoia Sursa de Diagnostic de


Problema Obiective
fundamentală dificultate nursing
22.01 – 24.01 Boala psihică Foame Alimentaţie Combaterea
2000 exagerată exagerată bulimiei
A mânca şi a bea cantitativ

Mişcare şi mobi- Criza comiţială Nu poate să-şi Incapacitate de Prevenirea


lizare controleze a-şi controla crizelor
mişcările mişcările comiţiale

Asigurare Pierderea Pericol de Posibilitate de Prevenirea


cunoştinţei alterare a atingere a crizelor
fizicului integrităţii comiţiale
fizicului
Odihnă şi somn Agitaţie Dificultate de a Insomnie Sedare
psihomotorie dormi

40
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Mişcare şi Agitaţie Nu-şi Hiperactivitate Sedare,


mobilizare psihomotorie coordonează imobilizare
mişcările
Igienă Boală psihică Incapacitatea Incapacitatea Educaţie
efectuării de a-şi acorda sanitară şi
îngrijirilor de îngrijiri de ajutarea
curăţenie igienă bolnavului în
efectuarea
toaletei
Îmbrăcăminte Tulburări de Ţinută Dezinteres faţă Ajutarea
gândire neîngrijită de ţinuta sa bolnavului în
vestimentară alegerea
hainelor
Comunicare Boală psihică Dificultate de a Comunicare la Ajutarea
înţelege ceea ce nivel intelectual bolnavului să
I se spune înţeleagă ceea
ce I se
comunică
28.I.2000 Mediu necores- Oboseală, sen- Somnolenţă Combaterea
Odihnă şi somn punzător (salon zaţie de somn somnolenţei
neaerisit)
Informare, edu- Tulburări de Greutate în a- Dificultate de a Combaterea
caţie gândire chiziţionarea de învăţa bolii psihice
noi comportari
Mişacare şi Tulburări de Creştere în ritm Hiperactivitate Combaterea
mobilizare gândire a mişcărilor hiperctivităţii

Mâncare şi bău- Boala psihică Foame Alimentaţie Combaterea


tură exagerată exagerată bulimiei
cantitativ

1.II – 2.II.2000 Izolarea de Nu comunică Comunicare Combaterea


Comunicare anturaj (mutism) ineficace la ni- mutismului
vel afectiv
Lucru Dificultate de a Incapacitatea Neputinţă Ajutarea
se implica într- de a desfăşura pacientului în a
un rol activităţi desfăşura o
activitate

41
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Recreere Incapacitate de Imposibilitatea Încapacitatea Stimularea


a împlini o de a se amuza de a desfăşura bolnavului,
activitate în activităţi activităţi convingerea să
recreativă recreative recreative participe la
activităţi
recreative

2.II.2000
Se externează în prezenţa familiei, cu următoarele recomandări:
- Tratament cu:
carbomazepin 2 cp/zi
fenobarbital 20 cp/zi
Diazepam 2 cp/zi
- supravegehere din partea familiei
- va evita locuinţe cu risc pentru vârsta bolnavului, va
evita sursele de foc, apă
- dispensarizare prin dispensarul medical comunal şi
prin cabinetul de psihiatrie

42
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

CAZ CLINIC III

Numele: C
Prenumele: A
Sex: feminin
Vârsta: 62 ani
Domiciliu: Vlădeni, jud. Botoşani
Starea civilă: divorţată
Cultura: 4 clase
Nu prezintă proteze, instrumente ajutătoare, alergiii.
Elemente fizice: I=1, 58 m; G=66 kg;
Antecedente personale: două surori aparent sănătoase, divorţată, N=0,
A=1. Prima menstruaţie – 13 ani, ultima menstruaţie 37 ani. A fost
internată la spitalul Dr. Petru Groza, Oradea. A lucrat cadrul CAP.
Studii – patru clase (rezultate şcolare slabe). Pensionară.
Antecedente heredo-colaterale: părinţi decedaţi. Are un nepot cu
antecedente psihiatrice.
Anamneza medicală: Bolnava vine la internare cu autosanitara cu bilet de
trimitere din policlinica judeţeană pentru creşterea frecvenţei crizelor
comiţiale. Acuză cefalee, insomnie, tulburări de comportament,
irascibilitate. Orientată temporo-spaţial şi la propria persoană. Nu
prezintă diaree, vărsături sau pierderi sangvinolente. Ţinută vestimentară
neordonată, igienă corporală necorespunzătoare.

43
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Stabilirea iniţială a nevoilor fundamentale

C.A.
Respiraţia: dispune Odihnă şi somn: insomnie
Mâncare şi băutură: bulimie Îmbrăcăminte: ţinută vestimentară
neordonată
Mişcare şi mobilizare: imobilizare Temperatura: afebrilă
Asigurare: probabilitate de atingere Informare şi educaţie: incapacitate
a integrităţii fizice de a învăţa
Lucru: neputinţă Spirit: incapacitate de a participa la
activităţi religioase
Recreere: nu desfăşoară activităţi Comunicare: ineficace la nivel
recreative intelectual şi afectiv

Eliminare (constipaţie) Igienă: necorespunzătoare

44
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Prescripţii medicale

C.A.
DATA EFECTUĂRII OBSERVAŢII
TRATAMENT
Fenobarbital 16.11 – 26.11.1999 Oral 1 cp/zi
Sulfat de magneziu 16.11 – 24.11.1999 In 1 f/zi
Glucoză 33% 16.11 – 26.11.1999 In 1 f/zi
Fenilopină 16.11 – 25.11 Oral 2 cp/zi
Furosemid 16.11 – 25.11 In 1 f la 2 zile
Multivitamin 16.11 – 26.11 Oral 6 cp/zi
Brofimen 16.11 – 22.11 Oral 3 cp/zi
Diazepam 16.11 – 25.11 Oral 3 cp/zi
Clorpromazin 16.11 – 25.11 Oral 4 cp/zi
Supozitoare de gliceri- 22.11 Rectal 1 sup/zi

45
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Examene de laborator – diverse

16.11 – Recoltarea sângelui pentru: uree = 26 mg%


glicemie = 79 mg%
Calcemie = 9,6 mg%
L = 7900 mc
Probe hepatice:
Tymol = 4 UML
ZnSO4 = 12 USH
17.11 – Recoltarea sângelui pentru VDRL = negativ
18.11 – Recoltarea urinii pentru examenul de urină:
albumină/absent
glucoză/absent
sediment: rare epitelii plate

Examen psihiatric

Bolnava în evidenţa spitalului de psihiatrie este internată pentru


mărirea frecvenţei crizelor comiţiale. Acuză cefalee, insomnie, ameţeli.
Ţinuta neîngrijită, mimica anxioasă, privire imobilă. Atenţie involuntară,
inhibiţie psihomotorie. Orientată temporo-spaţial. Se consideră bolnavă
psihic. Nu declară implicaţii judiciare.

46
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Tratament

C.A.
ORAR
Medicamente administrate per os
6,00 12,00 18,00 24,00
- 1 cp -
Fenobarbital -
Fenilopină 1 cp - 1 cp -
Clorpromazin 1 cp 2 cp 1 cp -
Brofimen 1 cp 1 cp 1 cp -
Diazepam 1 cp - 1 cp -
Multivitamin 2 cp 2 cp 2 cp -
ORAR
Medicamente administrate IM 6,00 12,00 18,00 24,00
Glucoză 33% - 1f - -
Sulfat de magneziu - 1f - -
Ferosemid - 1f - -
ORAR
Medicamente administrate rectal
6,00 12,00 18,00 24,00
Supozitoare de glicerină - 1 sup - -

Îngrijiri diverse:

Măsurarea şi notarea în FO a funcţiilor vitale TA, puls,


temperatură, respiraţie.
Administrarea medicamentelor.
Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat.
Asigurarea confortului fizic şi psihic necesar

Regim alimentar:

- Abţinerea de la consumul de alcool şi băuturi alcoolice


- evitarea consumului excesiv de lichide şi sare
- regim alimentar obişnuit, fără excluderea grăsimilor

47
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Modul de Acţiune Efecte adverse


Medicamentul prezentare
Fenobarbital Comprimate Anticonvulsivant, Oboseală,
- 15 mg antiepileptic, hip- somnolenţă,
- 100 mg notic de lungă agitaţie,
durată confuzie, erupţii
cutanate alergice
Clorpromazin Drajeuri 25 mg Neuroleptic Somnolenţă,
Antipsihatic potenţarea
Sedativ băuturilor
Antivomitiv alcoolice,
tulburări de
vedere
Diazepam Comprimate Tranchilizant, Somnolenţă,
- 2 mg miorelaxant, oboseală,
- 10 mg anticonvulsivant ameţeli,
Fiole 10 mg uscăciunea gurii
Brofimen Comprimate a 8 Expectorant Rareori greaţă
mg (flacon cu 20 Fluidifiant
buc), soluţie Mucolitic
pentru uz intern
Multivitamin Drajeuri Asociaţie polivita- Nu se adminis-
minică echilibrată, trează la parkin-
care acţionează în sonieni în timpul
carenţele vitami- tratamentului cu
nice levadope
Sulfat de Fiole 2 g/10 ml - deprimant central Infectarea rapidă
magneziu - anticonvulsivant poate provoca
congestia feţei,
hipotensiune,
colaps
Supozitoare de Supozitoare Declanşează
glicerină 2,13 g reflexul de ---- -
1,39 g

48
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Nevoia Sursa de Diagnostic de


Problema Obiective
fundamentală dificultate nursing
16.11 – 18.11 Boala psihică Foame Alimentaţie Combaterea
1999 exagerată exagerată bulimiei
A mânca şi a bea cantitativ

Mişcare şi mobi- Criza comiţială Nu poate să-şi Incapacitate de Prevenirea


lizare controleze a-şi coordona crizelor
mişcările mişcările epileptice
Asigurare Criza epileptică Pericol de Posibilitate de Prevenirea
alterare a atingere a crizelor
fizicului integrităţii comiţiale
fizicului
Odihnă şi somn Agitaţie Dificultate de a Insomnii Combaterea
psihomotorie dormi insomniei

49
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Nevoia Sursa de Diagnostic de Obiective


fundamentală dificultate Problema nursing
18.11 – 21.11 Tulburări de Diminuarea imobilitate Combaterea
Mişcare şi gândire mişcărilor imobilităţii
mobilizare
Îmbrăcăminte Tulburări de Ţinută Dezinteres faţă Ajutarea
gândire neîngrijită de ţinuta sa bolnavului în
vestimentară alegerea
hainelor
Igienă Boală psihică Incapacitatea Incapacitatea Ajutarea
efectuării de a-şi acorda pacientului în
îngrijirilor de îngrijiri de efectuarea
curăţenie igienă toaletei
Respiraţia Prezenţa de Senzaţia de dispun Dezobstruarea
secreţii pe căile sufocare căilor
respiratorii respiratorii
22.11 – 24.11 Boală psihică Dificultatea de Comunicare, Ajutarea
Comunicare a înţelege ceea implicare la pacientei să
ce I se spune nivel intelectual înţeleagă ceea
ce I se
comunică

Nevoia Sursa de Diagnostic de Obiective


fundamentală dificultate Problema nursing
Eliminare Încetinirea Pacienta nu Constipaţie Combaterea
tranzitului prezintă scaune constipaţiei
intestinal
Mişcare şi Agitaţie Creşterea în Hiperactivitate Combaterea
mobilizare psihomotorieritm a agitaţiei
mişcărilor psihomotorii
Odihnă şi somn Efecte adverse Oboseală, sen- Somnolenţă Combaterea
ale medicamen- zaţie de somn somnolenţei
telor
25.11 – 26.11 Stare depresivă Nu comunică Comunicare Combaterea
Comunicare (mutism) afectivă la nivel mutismului
afectiv

50
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

Igienă Boală psihică Incapacitatea Igienă necores- Ajutarea paci-


de a-şi efectua punzătoare entei în efectua-
îngrijiri de rea toaletei
curăţenie
Recreere Tulburări de Imposibilitatea Încapacitatea Convingerea
gândire de a se amuza de a desfăşura pacientei să
în activităţi ctivităţi participe la
recreative recreative activităţi
recreative

26.11.1999
Bolnava în evidenţa Spitalului de Psihiatrie Botoşani, a fost
internată pentru creşterea frecvenţei crizelor comiţiale, cefalee, ameţeli,
agitaţie psihomotorie. A fost tratată în stare anticonvulsivant,
tranchilizant, sedativ, diuretic, vitamine. Se externează în stare ameliorată
la solicitarea bolnavei. Se recomandă:
- tratament conform Rp
- interzicerea consumului de alcool
- dispensarizare prin dispensarul medical
- reinternare la nevoie

51
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

CAPITOLUL IV

Concluzii

Un loc aparte în tratarea pacientului cu epilepsie îl ocupă


psihoterapia. De puterea de convingere a asistentului/asitentei medicale
depinde ca pacientul să accepte necesitatea tratamentului şi să-l urmeze
cu permanenţă. Atmosfera de calm şi simpatie pe care va şti să o creeze
în jurul pacientului, îl vor face pe acesta să-şi recapete optimismul şi
încrederea în viaţă.
Astfel asistentul medical discută permanent cu pacientul, pentru a
nu-I confirma sentimentele de respingere, dă relaţii despre tratament,
modul de administrare, îl ajută în găsirea unor activităţi prin care să se
simtă valoros, în comunicarea cu familia. Răspunde la întrebările
familiei, stimulând-o să rămână în contact cu bolnavul, să nu-l respingă,
să-l accepte aşa cum este.
Totodată asistentul medical va informa medicul despre starea
pacientului, dacă este agitat sau liniştit, dacă se alimentează suficient,
dacă întreţine relaţii şi contacte cu cei din jurul lui, dacă doarme noaptea.
De asemenea va avea grijă ca pacientul să fie supravegheat
permanent, deoarece crizele epileptice se pot declanşa oricând.
Bolnavul de epilepsie e un bolnav cu risc, de aceea el va fi îngrijit
şi observat nu numai în timpul crizelor, cât şi în afara acestora.
Asistentulmedical va urmări ca bolnavul să păstreze regimul
igieno-dietetic impus pe tot cursul spitalizării. Fără consum de cafea,
alcool, sare, lichide în exces, deoarece consumul acestora poate precipita
apariţia crizelor. Asistentul medical va comunica zilnic la vizită

52
Îngrijirea bolnavului cu Epilepsie

medicului, eventualele modificări survenite în evoluţia şi prognosticul


bolii. Urmăreşte evoluţia bolii sub tratamentul anticonvulsivant şi sedativ.
La externare, bolnavului I se explică necesitatea de a urma
tratamentul anticonvulsivant permanent, să meargă la control periodic. El
va cunoaşte împrejurările periculoase ce trebuie evitate la locul de muncă,
cât şi în viaţa particulară, cum ar fi primejdia focului, a apelor libere, a
înălţimii, conducerii autovehiculelor. Se va insista asupra pericolului de a
consuma băuturi alcoolice, cafea şi asupra importanţei evitării stresurilor
şi suprasolicitărilor.
Datoria asistentului medical este să-l convingă pe pacient că poate
să ducă o viaţă normală sau cel puţin apropiată de normal.

53

You might also like