L7.

MOTORUL ELECTRIC DE CURENT CONTINUU

1. CONSIDERAŢII TEORETICE

1.1. Construcţie, principiu şi caracteristici de funcţionare

Motorul de c.c. prezintă aceleaşi elemente constructive ca şi generatorul de c.c. având

inductorul fix (stator) şi indusul mobil (rotor).
De asemenea poate fi realizat atât cu excitaţie separată (fig.1) cât şi cu autoexcitaţie
(derivaţie fig.2 serie fig.3 şi mixtă fig.4). Dintre acestea motorul cu excitaţie separată are
caracteristici de funcţionare asemănătoare celui derivaţie putând fi studiate împreună, iar
motorul cu excitaţie mixtă prezintă caracteristici intermediare între ale motorului serie şi
ale celui derivaţie. Lucrarea se referă în principal la motorul cu excitaţie separată.
+ I + + I +
I
I=Ie Ie Ia Ie Ia
U
U U U
Rsep Rd Rs Rd R s
M M M M
= = = =
Rc Ra Ra Ra Rc Ra
Ie
Rc Rc
- - - -
Fig. 0 Fig. 2 Fig. 3 Fig. 4

În regim de motor se alimentează atât înfăşurarea inductoare al cărui curent de

excitaţie Ie creează fluxul magnetic principal (Φe = Le Ie) cât şi înfăşurarea indusă al cărui
curent Ia dă naştere fluxului de reacţie al indusului (Φa = La Ia).
La motoarele de mare şi medie putere, peste cele două fluxuri se mai suprapun: fluxul
magnetic Φk al înfăşurării de compensaţie (ce are rolul de a-l neutraliza pe Φa) şi fluxul
Φc al înfăşurării auxiliare (care îmbunătăţeşte comutaţia).
Câmpul rezultant din întrefier (având fluxul de pol Φ) acţionează asupra
conductoarelor rotorice cu un cuplu electromagnetic de valoare medie :
M =KMΦIa (1)
care pune rotorul în mişcare cu turaţia :
U Ra
n= − ⋅M (2)
KE ⋅Φ KE ⋅ K M ⋅Φ 2

Sistemul perii - colector prin care se alimentează înfăşurarea rotorică are rolul de
invertor. El distribuie curenţii prin conductoarele rotorice aşa fel încât toate forţele
electromagnetice care acţionează asupra conductoarelor rotorice să dea cuplu de acelaşi
sens.
Curentul rotoric:

U−E
Ia = (3)
Ra
este eliminat de tensiunea U la perii, tensiunea contraelectromotoare :

E = KE ⋅Φ ⋅ n (4)

şi rezistenţa Ra a înfăşurării rotorice.

Funcţionarea în regim staţionar a motorului poate fi descrisă cu ajutorul
caracteristicilor din fig. 5,6,7.
Dintre acestea o importanţă deosebită prezintă caracteristica mecanică n (M) a cărei
alură este impusă de tipul excitaţiei (fig. 6).

n η n
n

n0 nm
n d
d+s
nn
, Ia s+d
M
s
P2n Ien Iem
P2 M Ie

Fig. 5 Fig. 6 Fig. 7

1.2 Pornirea motorului

Limitarea curentului de pornire la valori acceptabile se face prin înserierea cu rotorul a

unui reostat de pornire R (fig. 11) sau prin alimentarea rotorului la tensiune redusă. Pe
măsură ce motorul demarează, t.e.m. E creşte, curentul rotoric scade şi deci reostatul R se
va putea scurcircuita treptat (fig. 8) respectiv tensiunea U va putea creşte treptat până la
valoarea nominală. În acelaşi timp la pornire, reostatele de câmp Rc trebuiesc astfel legate
încât curentul de excitaţie să fie maxim pentru a realiza un cuplu de pornire mare.

1.3 Reglarea turaţiei

Turaţia motorului de c.c. se poate modifica prin:

a) înserierea cu rotorul a unui reostat de reglaj R, obţinând turaţii mai mici decât cea
nominală (fig. 9 - pentru excitaţie separată);
b) scăderea fluxului inductor (micşorarea curentului de excitaţie cu ajutorul reostatului
de câmp Re ) obţinând turaţii mai mari decât cea nominală (fig. 10 - pentru excitaţie
separată;
c) prin scăderea tensiunii de alimentare rotorice, obţinând turaţii mai mici decât cea
nominală (fig.10 - pentru excitaţie separată).
 n n Mr n Mr
Mr
Αn φ''<φ'
n0 A7 R=0 n0 R=0
A6
φ'<φn
R' n0
A4 A5
R' φn, Un
R''>R'
A2 A3 '
U <Un
R''>R' U''<U'
R'''>R'' A1
MI MII M M M
Fig. 8 Fig. 9 Fig. 10

Determinarea randamentului

Motorul de c.c cu excitaţie separată absoarbe pe la borne o putere electrică :

P1=UIa+ReIe2 (5)

şi dă la arbore o putere mecanică :

2 ⋅π ⋅ n
P2 = M 2 ⋅ (6)
60

Diferenţa dintre cele două puteri se disipă în motor sub formă de :

a) pierderi mecanice - Pm - dependente de turaţie ;
b) pierderi în fierul rotoric - PFe2 - dependente de turaţie ;
c) pierderi în înfăşurări :

Pj = Ra Ia2 +Ra Ia2 (7)

d) pierderi la perii :

Pp = ∆Up Ia (8)

dependente de căderea de tensiune la perii (∆Up ≅ 2V) ;

e) pierderi suplimentare :

Ps ≅ 0.01 UN IN (I / IN)2 (9)

Randamentul se poate determina direct :

P2
η= (10)
P1

sau calculând pierderile totale :

∑ P = Pm + PFe2 + Pj + Pp + Ps (11)
şi apoi randamentul :

∑P
η = 1− (12)
P1

Pierderile mecanice şi în fier se determină dintr-o încercare la mers în gol, cu relaţia :

Pm + PFe2 = U I0 - Ra I02 (13)

unde I0 este curentul rotoric la mers în gol.

2. PROCEDEU EXPERIMENTAL

2.1 Se identifică elementele constructive ale unui motor de c.c., se determină bornele,
se măsoară rezistenţele înfăşurărilor şi se citesc mărimile nominale de pe placa de timbru.
Se completează tabelul 1.

Tabelul 1
P2N UN IN UeN IeN nN P1N ηN Ra Rd Rs
(W) (V) (A) (V) (A) (rpm) (W) (Ω) (Ω) (Ω)

Mărimile necunoscute se calculează cu relaţiile de mai sus.

2.1 Se aleg aparatele şi se realizează montajul din fig.11 unde motorul încercat M2 (cu
excitaţie separată) este încadrat într-un grup Ward - Leonard care mai conţine: generatorul
G2, excitatricea G1, şi motorul asincron M1.
R S T
K2
F(rpm) A1

f1 Rem ReG Res Red

FEM M2 V2 G2 M1 G1
= = ~ =
f2 Rc3 Rc2
Rc1
Rc4 A2
K2 R
V1
T(Nm)

~ = ST

Fig. 11.
 2.2 Cu întrerupătoarele K1 şi K2 deschise, Rc1 şi Rc2 pe rezistenţă maximă şi Rc3
scurtcircuitat, se cuplează le reţea motorul asincron M1.
2.3 Cu R iniţial scurtcircuitat se realizează pornirea la tensiune redusă. Se închide K2 şi
pe măsură ce curentul Ia scade (ampermetrul A1) se scurtcircuitează treptat RC2 până când
tensiunea la borne (voltmetrul V2) creşte la valoarea nominală. Se deschide K2.
2.4 Cu R2 pe rezistenţă maximă şi voltmetrul V2 indicând tensiunea nominală, se
realizează pornirea cu reostat rotoric. Se închide K2 şi pe măsură ce curentul Ia scade
(ampermetrul A1), R se scurtcircuitează treptat.
2.5 Se efectuează încercarea în sarcină a motorului M2 folosind montajul din fig. 11 în
care: voltmetrele V1 şi V2 trebuie să indice tensiunile nominale (înscrise pe placa de timbru
a motorului), R şi Rc3 să fie scurtcircuitate, K1 deschis şi K2 închis.
Cu Rc4 pe rezistenţă maximă, se închide R1 şi apoi se scurtcircuitează treptat Rc4
crescând astfel sarcina motorului M2 (tensometrul T) se mai citesc: turaţia n
(frecvenţmetrul F), curentul Ia (ampermetrul A1) şi curentul Ie (ampermetrul A2).
Se deschide K1.
Se calculează: puterea P1 cu rel. (5), puterea P2 cu rel. (6) şi randamentul η cu rel.
(10). Rezultatele se trec în tabelul 2.
Tabelul 2
M2 n Ia P1 P2 η
(Nm) (rpm) (A) (W) (W)

Se trasează: n (P2) ; η (P2) ; Ia (P2)

2.7 Se măreşte treptat rezistenţa lui Rc3 măsurând turaţia n (frecvenţmetrul F) şi
curentul de excitaţie Ie (ampermetrul A2). Rezultatele se trec în tabelul 3.

Tabelul 3
Ie (A)
n (rpm)

Se trasează n (Ia). Se scurtcircuitează din nou Rc3.

2.8 Se studiază reglajul turaţiei ca reostat rotoric. Se fixează rezistenţa lui R la valoarea
Rmax/2. Cu Rc4 pe rezistenţă maximă se închide K1. Se scurtcircuitează treptat Rc4 şi se citesc
: turaţia n (frecvenţmetrul F) şi cuplul M2 (tensometrul T).
Se deschide K1, se fixează rezistenţa lui R pe valoare maximă Rmax şi se reiau
determinările. Rezultatele se trec în tabelul 4.

Tabelul 4
R Rmax/2 Rmax
n (rpm)
M2 (Nm)

Se deschide K1 şi se scurtcircuitează R.
Se trasează pe acelaşi grafic n(M) pentru R = 0 (tabelul 2), R=Rmax/2 şi Rmax (tabelul
4).
 2.9 Se studiază reglajul turaţiei prin diminuarea fluxului inductor. Se fixează rezistenţa
lui Rc3 la valoarea Rc3max/2 şi cu Rc4 pe rezistenţă maximă se închide K1. Se scurtcircuitează
treptat Rc4 citind valorile turaţiei n (frecvenţmetrul F) şi ale cuplului M2 (tensometrul T). Se
reglează apoi Rc4 pe rezistenţă maximă Rc3max şi se reiau determinările. Rezultatele se trec
în tabelul 5.

Tabelul 5
Rc3 Rc3max/2 Rc3max
n (rpm)
M2 (Nm)

Se scurtcircuitează Rc3 şi se trece Rc4 pe rezistenţă maximă.

2.10 Se studiază reglajul turaţiei prin modificarea tensiunii de alimentare.
Se reglează tensiunea de alimentare U (voltmetrul V2) la valoarea 0.75 UN cu reostatul
Rc2. Se scurtcircuitează treptat Rc4 şi se citesc : turaţia n (frecvenţmetrul F) şi cuplul M2
(tensometrul T). Se fixează Rc4 pe rezistenţă maximă şi se reglează tensiunea la 0.5 UN cu
reostatul Rc2 după care se reiau determinările. Rezultatele se trec în tabelul 6.
Tabelul 6
U (V) 0.75 UN 0.5 UN
n (rpm)
M2 (Nm)

Se reprezintă n (M) cu datele din tabelele 4 şi 5 (pe acelaşi grafic).

2.11 Se deschide K1 şi se reglează tensiunea de alimentare (voltmetrul V2) la valoare
nominală cu reostatul Rc2. Se citeşte curentul I0 (ampermetrul A1) şi curentul de excitaţie Ie
(ampermetrul A2). Se calculează pierderile Pm + PFe2 cu rel. (13) şi se trec în tab.7. Pentru
diferite valori ale curentului rotoric Ia (tab.7) se calculează : P1, Pj, Pp, Ps, ∑ P, η şi P2 cu
relaţiile (5), (7), (8), (9), (10), (11) şi (12). Rezultatele se trec în tabelul 7.

Tabelul 7
Ia P1 Pj PP Ps Pm+PFe2 ∑P η P2
(A) (W) (W) (W) (W) (W) (W) (W)
0.25 IN
0.5 IN
0.75 IN
IN
1.25 IN

Se trasează grafic η (P2).