6
6

6
  
  

  
    
            
Compoziţia chimicã elementarã a lemnului este alcãtuitã, în
principal, din carbon (50%), oxigen (42), hidrogen (6%) şi azot (1%),
care formeazã aproximatiiv 99% din combinaţiile chimice
constitutive, restul fiind combinaţiile minerale acumulate din sevã.
Principalii compuşi chimici ce se formeazã prin procesul de
asimilaţie clorofilianã a bioxidului de carbon atmosferic şi se gãsesc
în celula vegetalã, sunt celuloza şi lignina.



 este un compus macromolecular, filiform şi formeazã

scheletul de rezistenţã al membranei celulei vegetale. Aşezarea
paralelã a macromoleculelor în membranã şi legãturile de hidrogen
ce se manifestã în sens transversal macromoleculelor, conferã
acesteia o structurã fibroasã, elasticã şi rezistentã.

m
 6
  este un compus macromolecular (aromatic) format
din compuşii proteici ai protoplasmei şi care, pe mãsurã ce celula
îmbãtrâneşte umple spaţiile dintre fibrele de celulozã rigidizând
membrana celularã. Procesul se numeşte ›   
Celulele formeazã ţesuturi
scoarţ ă
specializate, ce pot fi observate într-o
secţiune transversalã prin arbore. duramen
  ›
(scoarţa exterioarã), (celule
canal medular
moarte)
măduvă
6  
(scoarţa interioarã) vase liberiene,
prin care circulã seva descendentã  
(elaboratã).  

 
este alcãtuit din celule vii,  
cilindrul lemnos creşte în diametru.  
ë

, celule îmbãtrânite, în stadiul incipient de duramenificare
canale verticale prin care circulã seva ascendentã (brutã).
G 
(inima lemnului) celule moarte, duramenificate, cu rolul de
susţinere a arborelui.

› / 

 ›

î
 J
 
    
0

 este fibroasã, fibrele fiind orientate pe direcţia axialã
a trunchiului lemnos º lemnul este un material anizotrop.
0e definesc trei        ale cilindrului

||
lemnos:
º

› 

, paralelã cu axa cilindrului lemnos;
º› 

, cuprinsã într-un plan perpendicular pe
axã şi care trece prin centrul secţiunii trunchiului
lemnos;
º
 

, cuprinsã într-un plan perpendicular pe axã, dar care nu
intersecteazã axa (este tangentã la un inel anual).

      
a lemnului poate diferi în funcţie de specia şi de
vârsta arborelui ca şi de amplasamentul pe care s-a dezvoltat (condiţiile
de sol, de însorire etc.). Chiar pentru acelaşi arbore, compoziţia chimicã
variazã pe direcţia radialã ca urmare a vârstei diferite a ţesuturilor.


    
 
(peste 99% din compoziţie o reprezintã
substanţele organice), conferã lemnului caracter de material combustibil
şi inflamabil: punctul de aprindere este la aproximativ 200OC, iar punctul
de inflamabilitate, la aproximativ 300OC.
G
 

 este limitatã în timp; substanţele
organice ce formeazã ţesuturile vegetale sau care au fost acumulate ca
rezervã de hranã pot servi, ca hranã, şi pentru diferite microorganisme şi
insecte.
 
 ›
i structura poroasã determinã o mare
absorbţie de apã, încât lemnul poate conţine cantitãţi mari de apã, sub
toate cele trei forme (legatã chimic, de higroscopicitate şi liberã).
Pentru un arbore proaspãt tãiat, umiditatea ţesuturilor sale va
descreşte, prin evaporarea apei, pânã la realizarea echilibrului cu
umiditatea mediului în care este pãstrat.
 ›    

 › 
 
 

    ›  



      
 
   ›  

×
 Ôariaţiile de umiditate, sub valoarea punctului de saturaţie,
implicând variaţii ale grosimii stratului de apã adsorbitã, vor avea ca
efect variaţii ale volumului lemnului.
În consecinţã, caracteristicile lemnului vor fi foarte mult
influenţate de umiditate.
Ôariaţiile de volum (contragerile şi umflãrile) datorate variaţiei
umiditãþii sunt diferite, chiar pentru acelaşi trunchi, pe cele trei direcţii
principale ale trunchiului lemnos, ca urmare a participãrii ţesuturilor cu
compactitate diferitã. fisur

º cele mai mari contrageri, pe

direcţia tangenţialã
º cele mai mici contrageri, pe
direcţia axialã

Diferenţele de contragere fac ca în structurã sã aparã fisuri

(orientate, de regulã, pe direcţie radialã), iar elementele debitate din
trunchiul lemnos sã se deformeze.

{
 G   

 este aproximativ aceeaşi (1,50 g/cm3)
pentru toate speciile. G      
este diferitã de la o
specie la alta, depinzând de compactitatea ţesuturilor.
    › ›
   
sunt pozitivi (lemnul se
dilatã la încãlzire şi se contractã la rãcire), dar aceste deformaţii sunt
neglijabile în raport cu contragerile şi umflãrile datorate variaţiilor de
umiditate, care sunt contrare deformaţiilor termice şi pe care le vor
masca.
›      
J D (0,05 ... 0,43) W/(mK) este
redus , ceea ce face ca lemnul sã fie un material cu bune proprietãţi
termoizolatoare. Caracteristicile termofizice se înrãutãţesc, insã, când
umiditatea lemnului creşte.
›   
 
este, de asemenea, foarte mult
influenţatã de umiditate: rezistivitatea electricã scade de la
aproximativ 22000 Mè/cm, pentru umiditatea de 7%, la aproximativ
500 Mè/cm, pentru umiditatea de 25%.
Lemnul poate prezenta ›   
›    Ú 
  

 

   Ú 
Datã fiind anizotropia lemnului, pentru determinarea
caracteristicilor tehnice trebuie sã se aibã în vedere urmãtoarele condiţii:
º epruvetele trebuie sã fie cât mai mici (cu dimensiuni normate) şi
prelevate din zonele lipsite de defecte
º axa epruvetei trebuie sã corespundã exact unei direcţii principale a
trunchiului lemnos, caracteristica tehnicã obţinutã fiind însoţitã de
simbolul "II", pentru direcţia longitudinalã, respectiv " I ", pentru direcţia
transversalã;
º umiditatea epruvetei sã fie de 15% sau, cel puţin, sã fie cunoscutã
(determinatã ulterior), pentru a putea aplica relaţiile de echivalare.

   
    
º compresiunea paralelã tinde sã reducã lungimea fibrelor, fapt pentru
care, la un efort oarecare, acestea se vor curba, iar în epruvetã va apare
un "plan de lunecare";
º compresiunea perpendicularã produce strivirea lemnului moale, dintre
fibre, cu tendinţa de forfecare a acestora.

‰

z 
m



ë
„

ëë






 


 





ë

 





 





z 
î  


ë







 /
   



/

ë


ëë 

 II  I




@
 ezistenţa la încovoiere

ezistenţa la forfecare
F F F F F F

º cII este de 5 pânã la 10 ori mai mare decât c I ;

º tII este aproximativ de douã ori mai mare decât cII;
º t I este cea mai micã rezistenţã a lemnului
º i este de (1,5 ... 2) ori mai mare decât cII .

3

    
º  Ú   
 º Úe obţin prin debitarea din trunchiul
arborelui:
lemn ecarisat;
º produse brute; cherestea;
º produse semifabricate furnir;
placaje;
panel;
º produse finite : parchet, duşumele, panouri celulare etc.
º  Ú  
 º se obţin prin prelucrarea deşeurilor de
lemn şi aglomerarea acestora:
º pl ci din aşchii de lemn (PAL)
º pl ci fibrolemnoase (P L)

m
 G   
Protecţia materialelor din lemn trebuie sã realizeze douã obiective:
º 
  
     (prin împiedicarea dezvoltãrii micro
- organismelor) şi împotriva atacului insectelor
º m suri primare (în p dure);
º uscarea lemnului şi evitarea umezirii ulterioare;
º desevarea lemnului, adicã eliminarea sevei acumulate în ţesuturi;
º împregnarea lemnului cu substanţe toxice (    / 
 › ).

º 
  
  


º     pieselor din lemn cu straturi din materiale termoizolatoare,
necombustibile (spoieli de var, de silicat de sodiu, tencuieli cu mortare
pe bazã de var, de ipsos sau de ciment, acoperiri cu vatã din sticlã sau
cu vatã mineralã, zidãrii din cãrãmidã etc.), pentru ca elementul de lemn
s nu ating temperatura de 200OC;
º
 
  lemnului, adicã împregnarea cu substanţe ignifuge.

carbonizarea de c tre acid şi strat
X
¦ ×  PO × PO × ´ ¦  de gaz necombustibil
mm