Professional Documents
Culture Documents
Planificare carierei
Avantajele şi dezavantajele deschiderii
propriei afaceri - Cum să ai ceea ce visezi
fără să pierzi ceea ce meriţi.
Cred că locul cel mai bun de unde ar trebui să plecăm când judecăm
„afacere versus job” este dat de valorile noastre. Mai precis, răspunsul la
întrebarea: „Ce vreau cu adevărat pentru mine şi pentru viitorul meu?” E o
întrebare teribil de grea. Punându-m i-o constant, mi-am dat seama că
permanent reajustez viziunea - nu esenţial, doar îmi clarific de fiecare dată
câteva amănunte în plus. Am aflat de la traineri că oamenii de succes îşi
iau timp în fiecare zi să îşi defocalizeze privirea, să se oprească din
muncă şi din rutină, să stea pur şi simplu focalizaţi în prezent şi să fie
atenţi la cum trăiesc în acel moment. Această strategie îi relaxează şi apoi
ei se pot concentra din nou la munca lor.
Luarea unei decizii la începutul vieţii profesionale atât de importantă –
afacere versus job – trebuie făcută într-un mod similar: concentrându-ne
asupra a ceea ce dorim cu adevărat şi planificând strategic pe termen
mediu şi lung. Făcând asta, plusurile şi minusurile devin mai clare. Putem
observa recompensele şi aflăm mai bine cum să ne ferim de riscuri.
Până la urmă ce îmi oferă propria afacere şi ce îmi oferă jobul? Care
este mai important şi de ce? Care sunt valorile mele şi cum le asociez
eu celor două concepte: afacere versus job?
Poate cea mai mare provocare este să pui mâna pe valorile aduse de
propria afacere - independenţă, libertate financiară şi de acţiune - şi să îţi
păstrezi vechiul sentiment de siguranţă şi confort adus de fotoliul unui job
bine plătit.
Ce îmi aduce propria afacere? Pe scurt, libertate. Libertate de acţiune, de
alegere, senzaţia că sunt propriul meu stăpân şi că eu am controlul
asupra timpului meu. Şi libertate financiară bineînţeles. Doar că la început
când lucrezi pe rupte fără să apară mari rezultate nu pare deloc aşa.
Pe de altă parte, toate astea se modifică dacă îţi iei un job. „Timpul trece,
leafa merge” e un proverb depă şit în cele mai multe dintre companiile din
piaţa aceasta concurenţială. Oricum, ai un sentiment de siguranţă că îţi vei
primi suma de bani contractată. Şi pentru asta dai timpul tău, experienţa ta
şi munca ta. Practic, ceea ce vinzi este timp, efort, nervi. Şi primeşti bani
şi dacă eşti bun vei avea şi recunoaştere şi alte facilităţi.
Şi atunci merită să ţinteşti un job bine plătit şi să laşi la o parte visele
tale de întreprinzător? E o întrebare la care fiecare dă un răspuns pentru
el. Ce este mai important pentru mine? Siguranţa sau independenţa
financiară?
În funcţie de cât de mare e viziunea noastră aferentă afacerii şi cât de
mult dorim să suportăm rigorile şi neajunsurile unui job, există o mulţime
de posibile avantaje şi dezavantaje. Cel mai important cred că este să ne
urmăm visele oricare ar fi obstacolele şi să păstrăm în acelaşi timp
valorile care mai devreme sau mai târziu ne vor lipsi: stabilitate, siguranţă,
căldura familiei, confortul.
Cred că toţi cei care citesc aceste rânduri caută ceva. Un lucru pe care
nu-l au şi pe care-l doresc. Un obiectiv. Un vis. Şi cred că ei îl merită
pentru că au curajul să-l caute. Şi atât timp cât vor continua, indiferent de
obstacole, îl vor găsi. E doar o chestiune de timp.
De cele mai multe ori notele bune în şcoală au fost corelate cu o carieră
de succes. În schimb, America a demonstrat că oameni care nu au studii
superioare (precum Bill Gates şi Steve Jobs) construiesc corporaţii de
miliarde (la propriu) care schimbă faţa afacerilor mondiale. Studiile au
arătat că nu există o corelaţie statistică între notele de la şcoală şi
succesul în viaţă. Educaţia primită în şcoală este importantă, da! Totuşi, nu
este suficientă.
Şi atunci ne întrebăm: care sunt factorii de succes în viaţa personală şi
profesională?
Dr. Thomas J. Stanley în cartea sa „The Millionaire Mind” a efectuat un
studiu pe 733 de milionari din Statele Unite şi rezultatele au fost
surprinzătoare. Subiecţii au fost rugaţi să clasifice mai mulţi „factori de
succes” ca fiind „importanţi”, respectiv „foarte importanţi” pentru succesul Page 1 / 3
lor.
Dr. Thomas J. Stanley în cartea sa „The Millionaire Mind” a efectuat un
studiu pe 733 de milionari din Statele Unite şi rezultatele au fost
surprinzătoare. Subiecţii au fost rugaţi să clasifice mai mulţi „factori de
succes” ca fiind „importanţi”, respectiv „foarte importanţi” pentru succesul
lor.
Factorii de succes ai milionarilor
(primii 15 de factori ai succesului)
Factorul de succes % din milionarii chestionaţi
foarte important important
a fi sincer cu oamenii tot timpul 57 33
a fi o persoană disciplinată 57 38
a te înţelege bine cu oamenii 56 38
a avea un partener de viaţă care te susţine 49 32
a munci mai mult decât majoritatea oamenilor 47 41
a iubi cariera mea / afacerea mea 46 40
a avea abilităţi puternice de leadership 41 43
a avea un spirit foarte competitiv 38 43
a fi foarte bine organizat 36 49
a avea abilitatea de a vinde ideile mele / produsele 35 47
a face investiţii inteligente 35 41
a fi propriul meu şef 29 36
a fi dispus să risc dacă am o recompensă pe măsură 29 45
a avea mentori buni 27 46
a dori cu dinadins să fiu bine respectat 27 42
Sursa: Dr. Thomas J. Stanley, The Millionaire Mind
Dacă acest studiu este corect, atunci în mod normal succesul este la
îndemâna oricui. Ţine mai mult de personalitate şi de deciziile pe care le
luăm, mai puţin de partea financiară şi alte „piedici” în calea succesului.
Şi oare nu asta ne spun toate cărţile care tratează subiectul dezvoltării
personale şi profesionale?
Economia ne mai spune ceva - un aspect critic pe care trebuie să-l avem
în vedere indiferent dacă pornim în dezvoltarea propriei afaceri sau a
carierei într-o corporaţie multinaţională. Mă refer la Legea costului de
oportunitate. Foarte simplu spus aceasta postulează că pentru orice rezultat
trebuie să plătim un preţ. Oricărui efect îi corespunde un efort. Şi dacă
vrem să obţinem ceva atunci mai întâi va trebui să investim timp, bani,
pasiune, răbdare, „factori de producţie”.
Care este preţul succesului? Nu ştiu. Depinde cât de mare vrei să fie
succesul tău. Şi depinde, aşa cum am spus în prima parte a articolului,
ce înseamnă succesul pentru tine în funcţie de lucrurile pe care tu pui
valoare.
Succesul poate însemna o carieră în marketing, vânzări, contabilitate sau
orice alt domeniu economic. Poate însemna o carieră strălucită ca medic,
profesor sau trainer. Poate fi reprezentat de o mie şi una de alte profesii –
cu alte cuvinte slujbe – nu doar bani, ci şi faimă, recunoaştere socială,
prieteni buni. Sau poate însemna construirea propriei afaceri şi a unui
imperiu financiar.
Orice ar însemna, cred că lucrul cel mai important este să ştii ce preţ eşti
dispus să plăteşti la un moment dat, să fii mereu conştient care sunt
pentru tine avantajele şi dezavantajele opţiunilor pe care le ai la dispoziţie
astfel încât să ştii care este costul tău de oportunitate.
Şi orice ai face, ai grijă să păstrezi viziunea asupra a ceea ce vrei cu
adevărat, asupra valorilor şi lucrurilor în care tu crezi şi merită cu adevărat.
Dacă nu faci asta, rişti să urci o viaţă întreaga scara succesului şi, într-un
final, când eşti bătrân şi înţelept şi plin de succes, să-ţi dai seama că
eşti în vârful scării dar pe zidul care nu trebuie.
Aşa că întreabă-te acum care este zidul pe care vrei să-l urci. Pentru cei
mai mulţi acesta este zidul „călduţ” al unei cariere strălucite într-un
domeniu, fie business, fie educaţional, sportiv, medical, juridic şi aşa mai
departe. Alţii, mult mai puţini, nu se mulţumesc cu atât şi iau decizia să-şi
construiască propriul lor zid.
Cred cu tărie că ambele categorii sunt reprezentate de oameni de o
valoare deosebită şi că ei formează toţi o echipă, fiind într-o relaţie de
interdependenţă. Aşadar avantajele şi dezavantajele unei decizii pentru
viitorul tău stau chiar în tine, în personalitatea şi caracterul tău, aşa cum
reiese şi din studiul menţionat anterior. Cel mai greu este să le descoperi
şi să te dedici vocaţiei tale.
Cel mai greu pas în orice acţiune umană este să găs eşti un motiv pentru
care să treci la treaba, motiv suficient de puternic încât să te motiveze.
Visul. Obiectivul. Creează strategia, treci la acţiune şi învaţă permanent. E
la fel în cariera ca şi în afacerea proprie. Zidurile sunt diferite, scara te
aduce practic tot pe acoperiş.
Aşadar, ambele paradigme – afacere / job – au avantajele şi dezavantajele
aferente în funcţie de cine este persoana din spatele lor. Şi cred că toate
pot fi controlate. Cel mai mare risc mi se pare să priveşti prea mult în
sus spre cer şi să nu fii atent pe ce zid pui scara. Dacă ai reuşit să treci
peste acest risc tot ce îţi rămâne de făcut este să înveţi să urci. Succesul
îţi este garantat.
Ah... încă un lucru. În timp ce urci, să-ţi aduci aminte că succesul nu este
acolo sus, ci el stă în frumuseţea urcuşului. Nu poţi lua succesul cu tine
pe lumea cealaltă, la fel cum nu poţi lua maşinile, afacerile sau orice
altceva. Cred că adevăratul succes constă în câţi oameni ai făcut fericiţi în
călătoria ta spre visele tale, indiferent că ai reuşit asta în profesia ta sau
în afacerea ta. Opreşte-te şi admiră. Indiferent de plusuri şi minusuri,
continuă.
Page 3 / 3