ADSL 100

ADSL – Asymmetric Digital Subscriber Line

Reţeaua de acces: în cea mai mare parte linii analogice de abonat

Pentru transmisia de date se pot folosi:
• modemul, care transpune semnalul digital în banda telefonică (300 – 3400 Hz)
• linia digitală ISDN (64 sau 128 kbps), (mai puţin răspândită).
Modemul: limitat la 56 Kbps, datorită:
• Interferenţei intersimbol, care limitează numărul de simboluri transmise în
unitatea de timp (rata de simbol) Rs printr-un canal de bandă Bw dată:
B

Rs = 2 × Bw (Nyquist)
B

• Capacităţii canalului (teorema Shannon – Hartley), determinată de raportul

semnal/zgomot SNR (în dB):
C = (1/3) × Bw× SNR
B

Soluţie:
ADSL – Asymmetric Digital Subscriber Line
Caracterul asimetric: Downstream>>Upstream
ADSL:
• foloseşte linia analogică de abonat existentă (cu două fire de cupru - înlocuirea
liniei ar fi costisitoare)
• asigură pe această linie trei canale de comunicaţie simultane:
9 canalul telefonic analogic existent, în banda 0,3 – 3,400 kHz,
9 un canal download (Downstream) cu debitul 6 - 9 Mbps,
9 un canal upload (Upstream) cu debitul 640 Kbps.
Aceste trei canale sunt separate în domeniul frecvenţă; benzile ocupate sunt indicate în
figura următoare:

Amplitude
POTS : Plain Old Telephone Service

POTS
Upstream Downstream

25 138
300Hz kHz kHz
1.1 MHz
3400Hz 165 kHz

Fig. 1. Separarea în frecvenţă în ADSL

Obs. Este posibil ca banda downstream să coboare până la 25 Khz, suprapunându-se

parţial cu banda upstream (banda upstream se suprapune total peste banda downstream). În
acest caz este necesară compensarea ecoului care poate să apară din cauza circuitelor care fac
trecerea de la 2 la 4 fire.
ADSL 101

ADSL foloseşte câte un spliter S (fig. 2) la fiecare capăt al liniei analogice de abonat,
pentru a separa în frecvenţă cele două benzi:
• Banda telefonică de joasă frecvenţă 0,3 – 3,4 kHz care conectează telefonul
utilizatorului la reţeaua telefonică PSTN, pentru calea de voce,
• Banda de înaltă frecvenţă, care conectează modemul utilizator cu modemul din
centrul de comutaţie, asigurând cele două canale de date (upstream şi
downstream).
În centrul de comutaţie există pentru fiecare abonat câte un modul LT (Line
Termination), care asigură funcţii de modem, precum şi module NT (Network Termination)
(comune pentru mai mulţi abonaţi), care asigură funcţii de acces la reţeaua de date bazată pe
ATM (primele variante) sau IP (tendinţa de evoluţie în ultima perioadă). Un ansamblul LT –
NT pentru mai mulţi abonaţi formează ASAM (ATM Subscriber Access Multiplexer) sau
ISAM (IP Subscriber Access Multiplexer).

Service
providers Access providers End users

PSTN
ISP POTS

ATM or IP
POTS
Corporate LT voice
NT
S S
AS (BRAS) LT data
ADSL
modem pool ADSL modem-modem
communication

Fig. 2. Structura reţelei ADSL

Avantaje ADSL (faţă de accesul prin modem clasic şi linie analogică):

• Se pot face simultan transfer de date şi apel telefonic,
• Traficul de date este dirijat spre furnizorul de servicii printr-o reţea separată faţă
de cea de voce reducând traficul prin PSTN.

Probleme ale transmisiei de date prin ADSL:

• Atenuarea liniei telefonice: 0 ÷ 55 dB, funcţie de distanţă (0 dB – linie foarte
scurtă, 55 dB – linie de aprox. 5 km). Atenuarea nu se poate compensa prin
creşterea puterii semnalului, doarece:
9 Creşte diafonia,
9 Cresc radiaţiile perturbatoare,
9 Receptorul trebuie să poată lucra atât cu semnale slabe (atenuare mare –
linie lungă) cât şi cu semnale puternice (atenuare mică – linie scurtă).
• Diafonia între liniile vecine,
• Ecoul care apare datorită neadaptărilor (trecerea de la 2 la 4 fire şi conectarea
tronsoanelor de cablu cu caracteristici diferite care formează linia de abonat),
• Zgomotul, care include toate categoriile de zgomote (zgomot alb) şi în special
radiaţiile perturbatoare (aparate electrocasnice, industriale, posturi de radio UM
şi UL),
ADSL 102

• Limitarea capacităţii datorită capacităţii canalului (Shannon) şi interferenţei

intersimbol (Nyquist).

Soluţii ADSL:
• Purtătoare multiple DMT (Discrete Multi Tone), aşa cum se arată în figura 3. Se
folosesc 255 de purtătoare distanţate la 4,3215 kHz, fiecare modulată cu o parte
din datele care urmează a fi transmise. Avantaje faţă de o singură purtătoare
modulată cu aceeaşi cantitate totală de date:
9 Mai bună protecţie la perturbaţii, care afectează doar o parte din
purtătoare,
9 Egalizare de canal mai simplă (bandă mai îngustă pe fiecare canal),
9 Interferenţă intersimbol mai redusă datorită duratei mai mari a
simbolurilor.

255 carrier frequencies at: n x 4.3215 kHz

Upstream band above downstream band
POTS QAM – 4 modulation (2 bits/symbol) to QAM – 16384 (14 bits/symbol)
Symbol period: ≈ 250μs giving 4000 symbols/s

Upstream Downstream

Carriers

1 7 29 38 255
4 25 138 165 1100 kHz
Fig. 3. Purtătoarele DMT folosite în ADSL

• Modulaţie QAM (modulaţie de amplitudine cu purtătoare în cuadratură). Pe

fiecare purtătoare se pot transmite între 4 şi 14 biţi în funcţie de raportul
semnal/zgomot, conform tabelului:

Rata de Tip modulaţie SNR necesar (dB)

transmisie r (QAM-2r) pentru BER = 10 -7
Biţi/simbol
4 QAM-16 21,8
6 QAM-64 27,8
8 QAM-256 33,8
9 QAM-512 36,8
10 QAM-1024 39,9
12 QAM-4096 45,9
14 QAM-16384 51,9

La conectare, modemul din centrul de comutaţie (denumit ATU-C - ATM

Transmission Unit Central) împreună cu modemul utilizator (ATU-R - ATM
Transmission Unit Remote), măsoară raportul semnal/zgomot pe fiecare
subpurtătoare, conform figurii 4 şi, în funcţie de raportul semnal/zgomot real
ADSL 103

stabilesc rata de bit pe fiecare subpurtătoare. Se prevede şi o margine de zgomot

care să permită transmiterea în bune condiţii chiar dacă ulterior apare o uşoară
creştere a zgomotului.
Must be constant to maintain the rate
Signal power

Rate max = (1 / 3) W ( S / N )dB

(for BER 10-7)

Real Used
S/N S/N
Noise margin

Tx Rx Noise
Noise
increase

Fig. 4. Semnalul emis, semnalul recepţionat şi zgomotul pe o purtătoare ADSL

La estimarea numărului de biţi transmişi pe fiecare subpurtătoare se ţine cont de

atenuarea canalului, zgomotul efectiv, diafonia şi eventualele interferenţe, fiind
posibil ca unele purtătoare afectate de o interferenţă de radiofrecvenţă (RFI) să nu
fie folosite de loc, cum se arată în figura 5.

Fig. 5. Estimarea numărului de biţi pe subpurtătoare

ADSL 104

În figura 6 se ilustrează realocarea unor biţi de pe o subpurtătoare afectată de o

perturbaţie de radiofrecvenţă (indicată prin săgeată), pe subpurtătoarele vecine, în
scopul menţinerii ratei de transmisie, folosind rezerva dintre rata maximă
(corespunzătoare SNR real din fig. 4) şi rata efectivă (SNR folosit din fig. 4).
Această realocare se face periodic pe toată durata conexiunii, prin măsurători
asupra calităţii liniei executate de ATU-C şi ATU-R.
Bits/carrier

14
Current max.
12 bits/carrier

10

8 Current used
bits/carrier
6

Carrier

Bits/carrier

14
Current max.
12 bits/carrier

10
Current used
8
bits/carrier
6

Carrier

Fig. 6. Alocarea dinamică a numărului de biţi pe subpurtătoare

Modularea se face folosind o conversie serie/paralel a datelor, urmată de

transformarea Fourier inversă (IFFT) şi apoi conversia paralel/serie, iar
demodularea se face prin conversie serie/paralel, transformarea Fourier directă
(FFT) şi conversie paralel/serie, conform figurii 7. În acest mod se asigură
obţinerea unor subpurtătoare riguros distanţate în frecvenţă cu valoarea precizată
(4,3215 kHz) şi se asigură ortogonaliatea acestor subpurtătoare (similar WiMAX).
Pentru evitarea interferenţelor intersimbol, la începutul blocului de date se
introduce un prefix ciclic (Pfx în fig.7), care constă în copierea sfârşitului
aceluiaşi bloc de date (similar WiMAX).
ADSL 105

• Codarea de canal, folosind coduri detectoare şi corectoare de erori: codul Reed-

Solomon, coduri trellis etc. Poziţia operaţiunilor de codare/decodare de canal este
indicată de asemenea în fig. 7.

S/P

P/S

S/P
P/S

Fig. 7. Modularea şi demodularea în ADSL

• Întreţeserea datelor (interleaving) realizată asupra unor blocuri consecutive de

date aduce:
Avantaje:
9 Prin întreţesere, o eroare care afectează un grup de mai mulţi biţi
consecutivi dintr-un bloc este distribuită pe mai multe blocuri consecutive
(care au fost întreţesute) dar pe mai puţini biţi în fiecare din aceste blocuri,
făcând posibilă corectarea sa prin codul corector de erori, dacă întreţeserea
a fost făcută după codarea de canal,
Dezavantaje:
9 Prin întreţesere se introduce o întârziere suplimentară datoartă necesităţii
de a cumula mai multe blocuri de date înainte de a face întreţeserea,
respectiv de a aştepta transmisia tuturor acestor blocuri pentru ca prin
operaţiunea inversă să se obţină fiecare bloc de date la recepţie.
Pentru a evita dezavantajul întârzierii suplimentare introdus de întreţesere, în
modemul ADSL se asigură două căi de date:
9 O cale rapidă (fast), care nu foloseşte întreţeserea şi care este asociată cu
servicii care impun cerinţe de întârziere minimă, adică trasmisie în timp
real (exemplu: video streaminig sau videoconferinţă),
9 O cale normală, cu interleaving, asociată cu servicii care nu impun cerinţe
stricte de timp real (exemplu: navigare internet).
 NGN – Next Generation Network

Necesitatea NGN

• Situaţia actuală în reţeaua telefonică fixă

O conexiune între doi abonaţi în reţeaua telefonică fixă este prezentată în figura 1.

Fig. 1. Conexiunea între doi abonaţi PSTN

Conexiunea între A şi B cuprinde:

• Abonatul A şi reţeaua de acces a acestuia, compusă din linia de abonat şi un nod de
acces (AN – Acces Node),
• Centrala locală (LEX – Local Exchange) la care este conectat A,
• Una sau mai multe centrale de tranzit (TEX – Transit Exchange),
• Centrala locală (LEX – Local Exchange) la care este conectat B,
• Abonatul B şi reţeaua de acces a acestuia, compusă din linia de abonat şi AN.
Obs. Centralele locale LEX se mai numesc şi centrale de tip 5, iar centralele de
tranzit TEX se mai numesc centrale de tip 4 (centralele de tranzit sunt organizate
ierarhic; centralele tip 4 se află pe cel mai de jos nivel, iar pe nivelele următoare se
află centrale de tip 3, 2, sau 1. Acestea corespund modului de organizare ierarhic a
centralelor interurbane: de grup, de distribuţie, de zonă, centru de tranzit naţional).
În fig. 1 sunt evidenţiate şi sistemele de transmisiuni care participă la realizarea
legăturii, şi care asigură interconectarea diferitelor tipuri de centrale locale sau de tranzit
(LEX şi TEX).
Se folosesc exclusiv tehnici digitale de transmisiuni bazate pe PCM: PDH, SDH/SONET,
cu debite de până la 155 sau 622 Mbps.
Stabilirea unei conexiuni între doi abonaţi presupune şi un schimb de informaţii de
semnalizare între elementele reţelei, în principal între centrale, dar şi între centrale şi abonaţi.
Sistemele de semnalizare folosite pentru schimbul de informaţii între centrale sunt de tip
semnalizare pe canal comun (canal semafor – semnalizare ITU-T nr. 7), cu avantajele
cunoscute faţă de semnalizarea pe canal asociat.
NGN 2

Reţeaua de semnalizare este compusă din puncte de transfer semafor STP (STP –
Signalling Transfer Point) interconectate între ele, iar accesul elementelor reţelei (centrale) la
reţeaua de semnalizare se face prin puncte semafor sau puncte de semnalizare SP (SP-
Signalling Point), asociate cu fiecare centrală locală sau de tranzit.
Semnalizarea pe canal semafor, prin faptul că asigură viteză mare şi permite transferul
unui volum mare de informaţie de semnalizare, fără ca această informaţie să fie legată de
stabilirea unei conexiuni (aşa cum este în cazul semnalizării pe canal asociat), face posibilă
introducerea unor noi servicii pentru abonaţi. Pentru ca toţi abonaţii să poată beneficia de
aceste servicii, fiecare serviciu trebuie implementat în fiecare nod de comutaţie (centrală
locală LEX), ceea ce se reflectă în costuri de dezvoltare, exploatare şi întreţinere mari pentru
partea de servicii suplimentare precum şi în numărul restrâns de servicii asigurate.
Pentru a elimina aceste probleme legate de serviciile suplimentare asigurate abonaţilor,
reţeaua din fig. 1 a fost completată cu o parte dedicată tratării acestor servicii, evidenţiată în
figura 2, introducându-se conceptul de reţea inteligentă IN (IN – Intellignet Network).
Partea care asigură serviciile este reprezentată prin punctul de control al serviciilor SCP
(SCP – Service Control Point). SCP centralizează într-un singur punct toată partea logică de
tratare a serviciilor precum şi bazele de date asociate cu aceste servicii şi este conectat cu
nodurile de comutaţie prin reţeaua de semnalizare ITU-T nr. 7. Orice apel spre un serviciu
este identificat de reţea pe baza numărului de acces la acel serviciu şi rutat spre un nod de
comutaţie denumit punct de comutaţie pentru servicii SSP (SSP – Service Switching Point)
(nereprezentat în fig. 2), care comunică cu SCP prin reţeaua de semnalizare şi controlează
realizarea legăturii pentru asigurarea serviciului solicitat.

Fig. 2. Reţeaua inteligentă IN şi transferul de date

O problemă importantă o reprezintă cerinţa crescândă pentru traficul de date. În acest

caz, utilizatorul (abonatul) este conectat cu un furnizor de servicii internet ISP (ISP – Internet
Services Provider).
Folosirea liniei analogice de abonat împreună cu un modem face ca traficul de date să
urmeze acelaşi drum ca şi cel de voce, supraîncărcând mai ales centralele locale şi eventual
sistemele de transmisiuni care asigură conectarea cu primul nivel (TEX tip 4). Traficul de date
este caracterizat prin durata mult mai mare a unui apel (sesiune) (chiar şi de ordinul orelor)
faţă de un apel de voce, care are în general o durată mai redusă (de ordinul minutelor).
NGN 3

Soluţia o constituie ADSL, care foloseste linia analogică de abonat, pe care se creează
două canale de date (upload, cu debit 640 kbps şi download, cu debit până la 8 Mbps –
caracter asimetric), alături de canalul telefonic PSTN. În centrală, un multiplexor de abonat
DSLAM (DSLAM – Digital Subscriber Line Acces Multiplexer) separă traficul de voce de
cel de date (fig. 2). Traficul de voce este dirjat spre centrala locală LEX prin AN, iar traficul
de date este dirijat spre un server local (RAS – Remote Acces Server), conectat printr-o reţea
IP sau ATM la ISP.
Reţeaua de telecomunicaţii, aşa cum este prezentată în fig. 1 şi 2, este completată cu o
reţea de management, care asigură funcţionarea corectă a reţelei de telecomunicaţii şi
permite configurarea reţelei, detectarea şi remedierea defecţiunilor, precum şi taxarea
abonaţilor.
Reţeaua de management (figura 3) se regăseşte la toate nivelurile reţelei de
telecomunicaţii: acces, comutaţie, transmisiuni, semnalizare, reţea inteligentă, desemnate prin
NE (NE – Network Element) în fig. 3.
(Obs. În fig. 3 apare ca NE şi HLR, element specific reţelei mobile GSM).
Reţeaua de management este organizată pe 4 straturi, notate cu NE, EM, NM şi SM în
fig. 3. Pentru fiecare NE poate exista un element care asigură managementul, notat EM (EM –
Element Management) în fig. 3; totalitatea EM formează OMC – centrul de exploatare şi
mentenanţă. Centru de management al reţelei NMC cuprinde NM (Network Management) şi
SM (SM – Service Management). Interfeţele între NE şi reţeaua de management, respectiv
între nivelele reţelei de management sunt standardizate sub denumirea Q3.

Fig. 3. Reţeaua de management

• Tendinţe actuale pe piaţa de telecomunicaţii:

9 competiţie crescândă între operatori, inclusiv intrarea de noi operatori pe piaţa
de telecomunicaţii,
9 dezvoltarea comunicaţiilor mobile,
9 explozia Internetului,
9 dorinţa utilizatorilor de a avea viteză (lărgime de bandă) cât mai mare,
9 creşterea traficului de date şi scăderea traficului de voce (o parte a traficului de
voce devine trafic de date prin folosirea VoIP),
9 noi soluţii tehnologice oferite de industria de componente.
NGN 4

Soluţia care asigură convergenţa reţelelor de voce cu cele de date oferind servicii
multimedia este NGN – Next Generation Network.
NGN este un „schelet” pentru o infrastructură informatică globală prin care se asigură
utilizatorilor servicii multimedia. Utilizatorii au acces la aceste servicii multimedia asigurate
de NGN oricând, de oriunde şi de la orice terminal (în limita capabilităţilor terminalului).
Arhitectura NGN este structurată pe nivele independente, care folosesc modul de trasport
pachet atât pentru voce cât şi pentru date şi care sunt reprezentate în figura 4.
Obs. Nivelele din arhitectura NGN sunt nivele funcţionale care nu nici o legătură cu cele
7 nivele ale modelului OSI.

Terminal layer – End Points

Fig. 4. Structura NGN

Nivelul terminalelor include toate tipurile de terminale: terminalul telefonic clasic

(analogic), terminalul ISDN, terminalul ADSL, terminale de date (PC – personal computer) şi
terminalele mobile GSM (2G – 2,5G) şi UMTS (3G).
Obs. Nivelul terminalelor şi nivelul acces cuprind şi elemente specifice comunicaţiilor
mobile GSM şi UMTS, deoarece tendinţa NGN este de a integra toate tipurile de comunicaţii
într-o singură reţea.
Terminalele pot opera în două domenii:
• CS (Circuit Switching)
• PS (Packet Switching)
Terminalele din domeniul CS rămân limitate la comutaţia de circuite de 64 kbps şi nu
asigură servicii multimedia. Domeniul CS este controlat de CSCS (Circuit Switched Call
Server) din planul de control. Transformarea semnalului de voce în pachete IP se face fie în
terminal fie în Media Gateway (MG).
Terminalele din domeniul PS asigură servicii multimedia (voce, video, date etc.).
Controlul acestui domeniu este realizat de MMCS (MultiMedia CALL Server), iar
transformarea semnalelor în pachete IP este realizată exclusiv în terminal.
La nivelul terminalului se poate pune problema recunoaşterii (autentificării)
utilizatorului. În acest scop se poate folosi mecanismul bazat pe utilizator (nume utilizator) –
parolă, sau autentificarea cu USIM (Universal Subscriber Identification Module), ca în
comunicaţiile mobile 3G.
NGN trebuie să asigure mobilitatea utilizatorului, sub următoarele aspecte:
NGN 5

• Mobilitate personală – posibilitatea de a folosi diferite terminale, cu păstrarea

identităţii utilizatorului,
• Mobilitatea serviciului – posibilitatea de a avea acces la un serviciu anume,
indiferent de teminal şi de locul de aces,
• Mobilitatea terminalului – posibilitatea schimbării locaţiei terminalului, cu
păstrarea comunicaţiei. Sub acest aspect se face distincţie între mobilitatea
discretă a terminalului (roaminng) (fără ca terminalul să facă transfer de
informaţie pe timpul deplasării) şi mobilitatea continuă (hand-over) (când
transferul de informaţie nu se întrerupe pe durata deplasării). Managementul
mobilităţii terminalului este singurul aspect al NGN specific mobilelor, toate
celelalte funcţii find comune pentru mobil şi fix.

Nivelul acces şi transport. Nivelul acces are rolul de a „ascunde” tipul de acces al
utilizatorului faţă de sistem, astfel încât toţi utilizatorii să fie trataţi uniform de nivele
superioare; pentru utilizatorii mobili nivelul acces este responsabil cu managementul
mobilităţii, care nu este vizibil pentru nivelele superioare, iar transportul cuprinde reţeaua
(reţelele) interne ale NGN (Backbone) şi tehnicile folosite pentru transport (IP, ATM).
Nivelul acces combină toate tehnicile de acces utilizate în prezent: telefonia clasică
POTS, telefonia ISDN, ADSL, telefonia mobilă GSM - BSS/UMTS - RAN, HFC (Hibrid
Fiber-Coax), LMDS (Local Multipoint Distribution System).

Nivelul media cuprinde echipamente de tip Media Gateway (MGW), cu rol de adaptare a
datelor provenite de la diferite tipuri de terminale de acces la modul specific folosit în reţeaua
de transport (backbone): IP sau ATM. Se pot întâlni 4 tipuri de MGW organizate în două
categorii:
• MGW de acces, care cuprinde:
– Acces Gateway (AGW), localizat în centrală (între centrală şi abonat),
– Residential Gateway (RGW), localizat la abonat,
– Integrated Access Devices (IAD), localizat la abonat, dar cu posibilităţi mai
extinse decât RGW,
• MGW de trunchiuri, respectiv Trunking Gateway (TGW) (trunchi – conexiune
între centrale), localizat între centrale.
Protocoalele folosite la nivel media sunt protocoalele pentru transmisia informaţiei: RTP
(Real Time Protocol) împreună cu RTCP (Real Time Control Protocol).

Nivelul control cuprinde echipamente care prelucrează informaţia de semnalizare

(Signaling Gateway – SGW) şi controlează apelul (Media Gateway Controller – MGC). MGC
mai este denumit Call Server, Call Agent sau Softswitch (deoarece îndeplineşte o funcţie
similară centrului de comutaţie din reţeaua telefonică clasică.
Signaling Gateway SGW are rolul de a realiza conversia între sistemul de semnalizare
ITU-T nr. 7 folosit în reţeaua telefonică clasică şi semnalizarea bazată pe IP (SIGTRAN,
definit de IETF).
Media Gateway Controller MGC îndeplinesc rolul de control al apelurilor (Softswitch) şi
de control al echipamentelor de tip Media Gateway, astfel încât acestea să rezerve resurse
pentru conversia şi transmisia semnalului asociat apelului. MGC comunică cu MGW prin
mesaje descrise de protocolul H248 (MEGACO – Media Gateway Control Protocol), definit
de ITU (H248), sau prin MGCP (Media Gateway Control Protocol) definit de IETF
(RFC2705).
Media Gateway Controller MGC pot comunica între ele prin protocolul BICC (Bearer
Independent Call Protocol) definit de ITU (Q.1901) şi asemănător cu ISUP.
NGN 6

Pentru stabilirea apelurilor, MGC pot folosi şi alte protocoale:

• protocolul SIP (Session Initiation Protocol), bazat pe clienţi SIP şi servere SIP,
care schmbă mesaje simple şi răspunsuri la mesaje (prezentate sumar în cap.
VoIP).
• protocolul H323, bazat pe zone controlate de un Gatekeeper (GK), care asigura
translatarea adreselor, controlul admisiei şi managementul terminalelor din zona
respectivă.
Există 3 tipuri de MGC, denumite în continuare Call Server (CS):
• Multimedia CS (MMCS), care stabilesc conexiuni de tip multimedia,
• Circuit Switcing CS (CSCS), care controlează comutaţia de circuite (pentru
apeluri telefonice):
– Mobile CSCS pentru apelurile de la/spre mobil şi
– Fixed CSCS pentru apelurile de la/spre telefonia fixă.

Nivelul servicii înglobează elementele care asigură la nivel centralizat logica de tratare
a serviciilor (Application Server – AS) precum şi bazele de date asociate cu aceste servicii
(Media Server – MS). Nivelul servicii este similar cu SCP (Service Control Point) din reţeaua
inteligentă IN.

Nivelul management acoperă toate nivelele prezentate (mai puţin terminalele)

asigurând managementul NGN sub toate aspectele: configurări, alarme şi înlăturarea
defecţiunilor, statistici de trafic, securitate, taxare.

Tranziţia spre NGN se va face treptat, în primul rând din motive de cost. Deşi
echipamentele NGN sunt mai ieftine decât echipamentele unei reţele clasice (centrale
telefonice şi echipament de trasmisiuni), înlocuirea totală a reţelei existente cu NGN nu este
economică, mai ales în cazul în care reţeaua existentă a fost modernizată recent prin
introducerea centralelor digitale de mare capacitate.
Prima etapă a tranziţiei va fi înlocuirea centralelor din clasa 4 (de tranzit) şi a sistemelor
de trasmisiuni aferente cu elemente NGN şi păstrarea centralelor locale (clasa 5), care se vor
conecta la NGN prin Media Gateway (MGW) pentru planl de comutaţie şi prin Signalling
Gateway (SGW) pentru planul de semnalizare.
În următoarea etapă se vor înlocui centralele de tip 5 (locale) cu Media Gateway (MGW)
controlate de MGC.

Avantaje NGN
• Pentru producătorii de echipamente: o nouă piaţă de desfacere,
• Pentru operator: posibilitatea de a oferi servicii de telefonie şi date într-o singură
reţea flexibilă (datorită modului de comutare de pachete şi transportului IP),
• Pentru utilizator: posibilitatea de a alege între mai mulţi furnizori de acces, mai
mulţi furnizori de servicii şi mai mulţi operatori de transport, deoarece NGN
permite coexistarea acestora pe baza unor interfeţe deschise între nivelele
funcţionale, înlocuind modelul economic convenţional operator-abonat.
• Organizarea pe nivele independente interconectate prin interfeţe deschise
(standardizate) permite înlocuirea (upgrade harware sau software) la un anumit
nivel fără a fi necesară intervenţia la celelalte nivele.
• Centralizarea funcţiilor de control într-un număr redus de MGC reduce costurile
de întreţinere şi upgrade pentru software de control.
NGN 7

Calitatea serviciului QoS în NGN

QoS în NGN este în strânsă legătură cu QoS în reţeaua Internet având în vedere că NGN
se bazează pe o reţea backbone IP.
Specificaţiile originale IP nu garantează QoS (best effort).
Se pot folosi următoarele mecanisme pentru asigurarea calităţii:
• IntServ,
• DiffServ,
• MPLS.
IntServ (Integrated Service) foloseşte protocolul RSVP (RSVP – Resource ReSerVation
Protocol) pentru a asigura un nivel QoS cerut pentru o conexiune cap la cap, prin rezervare de
bandă şi prioritate de livrare.
Sunt posibile trei clase QoS:
• Best Effort (BE), care corespunde specificaţiei originale Internet şi nu garantează
nimic în privinţa QoS (nu foloseşte RSVP),
• Controlled Load (CL) Service foloseşte RSVP pentru a garanta un QoS similar cu
cel asigurat de o reţea slab încărcată,
• Guaranteed Service (GS), care asigură un QoS garantat (limită superioară pentru
întârziere şi pierderi de pachete).
DiffServ (Differentiated Services): oferă utilizatorilor nivele diferite de QoS, simplu de
implementat cu ajutorul unor câmpuri din headerul IP: ToS (Type of Service), prin care se
stabileşte o prioritate relativă a pachetelor care corespund cu diferite servicii.
MPLS – Multi - Protocol Label Switching foloseşte pentru controlul fluxului de date o
etichetă (label) prin care se asigură un nivel QoS impus.

Securitatea în NGN

În NGN pot fi identificate patru aspecte privind cerinţele de securitate:

• Securitatea end-to-end, care asigură confidenţialitatea şi integritatea comunicaţiei
end-to-end,
• Securitatea punctului de acces, cu scopul prevenirii accesului neautorizat la
terminalul utilizatorului şi la datele memorate în acesta, precum şi cu scopul de a
preveni utilizarea neautorizată a terminalului utilizatorului (sau a altui terminal în
locul acestuia), în scopul folosirii reţelei şi serviciilor în contul acestui utilizator.
Securitatea punctului de acces presupune folosirea unor proceduri de autentificare şi
autorizare,
• Securitatea calităţii serviciului (QoS), în scopul prevenirii folosirii neautorizate a
resurselor reţelei şi degradării calităţii serviciului din cauza traficului neautorizat,
• Securitatea infrastructurii reţelei, atât din punct de vedere funcţional al reţelei de
telecomunicaţii propriu-zise, cât şi din punct de vedere al securităţii controlului şi
managementului reţelei.

Arhitectura de securitate în NGN are în vedere:

• Proceduri securizate de acces, care sunt obligatorii având în vedere mobilitatea

personală a utilizatorului, care se poate conecta oriunde la reţea, folosind orice
terminal, păstrându-şi identitatea ca utiizator. În acest sens NGN trebuie să suporte
9 Autentificarea cu parolă (PAP – Password Authentication Protocol),
9 Autentificarea CHAP (CHAP – Challenge Handshake Authentication
Protocol),
9 Autentificare RADIUS (RADIUS – Remote Authentication Dial In Service)
NGN 8

• Securitatea în reţeaua de acces,

• Securitatea în reţeaua backbone a NGN (IPSEC – IP Security), cu unele aspecte
specifice:
9 protocoale de securitate: autentificarea headerului (AH – Authentication
Header), criptarea informaţiei utile (ESP – Encapsulation Security Payload)
9 managementul cheilor de criptare: IKE – Internet Key Excange
9 algoritmi de criptare şi autentificare: deşi mecanismele IPSEC sunt concepute
pentru a fi independente de algoritm (care poate fi ales de operator), este
specificat un set de algoritmi standard pentru a asigura interoperabilitatea la
nivel global
9 utilizarea unui firewall (care se poate dispune în diferite puncte ale reţelei) şi a
unor filtre pentru limitarea accesului. IETF - RFC

Aspecte privind taxarea în NGN

• Pentru apelurile de voce PSTN, ISDN sau abonaţi mobili se păstrează aceleaşi
principii de taxare după durată, destinaţie şi momentul apelului ca şi în reţelele
clasice,
• Pentru apelurile de voce care folosesc H323/SIP se poate face taxarea după durată şi
distanţă, sau taxarea după volumul de date, eventual combinată cu distanţa (un apel
poate parcurge mai multe reţele, ale diferiţilor operatori, care se aşteaptă să
primească o parte din taxă pentru datele care traversează reţeaua sa). Taxarea după
distanţă trebuie făcută pe baza unei distanţe de referinţă între chemat şi chemător, nu
pe baza distanţei reale parcurse de pachetele de voce (distanţa reală se poate folosi
pentru împărţrea veniturilor între operatorii reţelei, dar nu poate influenţa taxarea
abonatului),
• Pentru apelurile multimedia se pot avea în vedere tipul serviciului solicitat (video,
transfer de fişiere etc.), nivelul de calitate QoS, viteza, întârzierea, volumul de date,
deitul mediu şi de vârf etc,
• Taxarea apelurilor multiple (ex: video şi audio simultan, sau transfer de fişiere
simultan cu video şi audio); taxarea se va face la cel mai detaliat nivel cunoscut
despre apel de către Mutimedia Call Server,
• Taxarea ţinând cont de zone multiple de timp, dacă taxarea depinde de momentul
apelului; NGN va scurta tot mai mult distanţele şi este posibil ca un apel să implice
utilizatori aflaţi în diferite zone orare de pe glob.