Sparta, insula statala a dorienilor cuceritori, a luat nastere abia în sec.

al 9-l
ea e.A, prin unificarea a patru asezari rurale, capitala a unui stat care stapânea
întreg sud-estul peninsulei Pelopones, tinut cunoscut drept Lacedemonia sau Lacon
ia.
Educatia, conturata atât pentru partea barbateasca, cât si pentru cea femeiasca, d
e catre legislatorul din timpuri imemoriale, era grosier razboinica, dirijata nu
mai spre cresterea calitatilor fizice, desigur prin ignorarea celor intelectuale
si spirituale.
Când împlinea sapte ani, micul spartan era luat de lânga familie si instalat la caz
arma, împreuna cu alti copiide aceeasi vârsta. Revenea acasa la intervale regulate p
entru ca mama sa vegheze asupra starii lui de sanatate si asupra vesmintelor sar
acacioase.
La acea vârsta frageda, copilul începea un program de dresaj în comun, numit agoge . I
nca de la început intra sub tutela unui educator, numit paidomene , secondat de mo
nitori adolescenti. Pe masura ce crestea, copilul intra în clase cu reglementari d
in ce în ce mai severe. Era supus, în colectiv, la antrenamente fizice gradate, cu s
copul de a accede fara piedici la exercitiile brutale care urmau a-i fi impuse d
upa împlinirea a 16 ani. Viata baiatului era astfel ordonata încât sa i se imprime un
comportamemt de supunere totala.
La treisprezece ani era tuns scurt. Lipsit de orice lenjerie de corp, tânarul nu a
vea drept îmbracaminte decât o tunica scurta pentru toate activitatile. Dormea pe un
pat din stuf recoltat cu mâna de pe malurile râului Eurotas, iar iarna se acoperea
cu o învelitoare din ciulini presati.
Pentru cea mai mica gresala, copilul era pedepsit sever, batut, sau privat de hr
ana. In acest fel era obligat sa-si caute singur ceva comestibil pentru subziste
nta. Pe aceasta cale se aplica un principiu straniu de educatie, menit sa împinga
pe copii spre furt, considerându-se ca astfel le va creste siretenia si cutezanta.
Când erau prinsi, erau batuti de catre propietarii furiosi si apoi de catre sefii
lor. Scopul era sa le creasca atentia pentru alte ocazii. Nu încape îndoiala ca dre
sati într-o astfel de mentalitate, mai târziu, cînd deveneau soldati, aveau capacitate
a de a surprinde pe adversari si de a jefui dupa toate regulile artei.
Dupa împlinirea a treisprezece ani, micul spartan era încredintat unui eiren , tâna
r ceva mai mare ca el. Acela avea sarcina de a-l supraveghea strict si de a-i da
rui sustinerea morala si fizica de care avea nevoie în inevitabilele momente de de
scurajare, inerente într-un regim de antrenament extrem de dur

La saisprezece ani, elevul-soldat devenea, la rândul lui un eiren , apoi se ridic

a la nivelul de solicitant , la optsprezece ani si era varsat în armata. Pentru înce
put primea atributii de ordonanta si putea observa de la distanta câmpurile de bat
aie, unde se traduceau în practica teoriile razboinice care îi fusesera inoculate. L
a nouasprezece ani tânarul devenea combatant, dar nu în prima linie. De la 20 de ani
se încadra în efectivele de baza ale armatei, iar de la 30 de ani putea participa l
a adunarea poporului, numita apela .