Capitolul 2

CONTOLUL FINANCIAR INTERN

2.1. Obiectivele controlului intern

Guvernanţa corporatistă şi conducerea executivă a entităţilor planifică, organizează,

coordonează şi antrenează aplicarea unor măsuri necesare pentru obţinerea unei asigurări
rezonabile asupra faptului că riscurile la care este expusă entitatea sunt stăpânite (controlate) şi
asupra faptului că obiectivele stabilite vor fi atinse.
Controlul intern, datorită caracterului său sistematic şi atotcuprinzător, răspunde
nevoilor de informare ale membrilor Consiliului de Administraţie şi al Comitetului de Direcţie,
precum şi ale celorlalte persoane care deţin funcţii de conducere şi de execuţie, favorizând
dialogul dintre aceştia, asigurând transparentă şi democraţia.
Pe baza informaţiilor furnizate de controlul intern, conducerea are posibilitatea să-şi
fundamenteze mai judicios deciziile manageriale referitoare la programele de activitate, la
organizarea şi coordonarea structurilor entităţii, la delimitarea responsabilităţilor pe
compartimente şi pe persoanele implicate în efectuarea tranzacţiilor şi operaţiunilor respective şi
în consemnarea şi prelucrarea informaţiilor.
Urmând efectuarea tranzacţiilor şi operaţiunilor în conformitate cu normele legale şi cu
deciziile conducerii, controlul intern previne şi elimină neregulile şi eventualele conflicte din
interiorul entităţii sau dintre entitate şi terţi (organe fiscale, clienţi, creditori etc).
Pentru a contribui la asigurarea continuităţii activităţii (perenităţii) entităţii şi la atingerea
obiectivelor manageriale, controlul intern urmăreşte în permanentă şi în cadrul tuturor
categoriilor de entităţi, patru obiective generale:
 securitatea activelor şi informaţiilor precum a celorlalte elemente care aduc avantaje
economice pentru entitate;
 calitatea informaţiilor;
 respectarea directivelor, normelor şi procedurilor;
 optimizarea utilizării resurselor.
În continuare facem o prezentare sintetică a acestor patru obiective generale ale
controlului intern, urmând ca acestea să fie reluate şi dezvoltate pe parcursul lucrării sub forma
obiectivelor specifice anumitor activităţi.
1. Securitatea şi conservarea potenţialului productiv al entităţii, în sens larg se referă
la:
- securitatea activelor contabile (active imobilizate şi active curente);
- securitatea şi confidenţialitatea informaţiilor;
- securitatea socială a angajaţilor;
- protejarea imaginii întreprinderii etc.
Pentru asigurarea securităţii potenţialului productiv al entităţii controlul intern se bazează
pe normele şi procedurile interne aprobate de conducere referitoare la:
- iniţierea şi aprobarea tranzacţiilor şi operaţiunilor;
- gestionarea şi accesul la activele entităţii;
- protejarea şi accesul la fişiere şi înregistrări;
- inventarierea activelor şi datoriilor etc.
Aceste norme şi proceduri interne stabilesc: cine are accesul la active şi fişiere, când, în
ce scop, pe baza cărei autorizaţii; cine iniţiază şi cine aprobă tranzacţiile şi operaţiunile; cine şi
când verifică modul de derulare a operaţiunilor şi existenţa activelor şi datoriilor etc.
 2. Calitatea informaţiilor. Controlul intern trebuie să ofere conducerii o asigurare
rezonabilă asupra faptului că informaţiile puse la dispoziţia acesteia reflectă imaginea fidelă,
adică sunt culese şi prelucrate conform regulilor şi procedurilor stabilite şi în mod sincer,
respectându-se criteriul regularităţii şi sincerităţii informaţiilor1.
Cadrul general contabil elaborat de către IASC/IASB2 stabileşte că pentru a fi utile
procesului decizional informaţiile trebuie să fie:
- inteligibile, uşor de înţeles de către utilizatori;
- relevante (pertinente), adaptate la nevoile utilizatorilor şi furnizate la momentul
oportun;
- credibile, verificabile şi nepărtinitoare;
- comparabile în timp şi spaţiu;
- avantajele obţinute de utilizatorii de informaţii trebuie să fie superioare costului
acestora.
Referitor la sistemul contabil din întreprindere, controlul intern urmăreşte calitatea
informaţiilor şi în special dacă sunt respectate următoarele criterii3:
 Exhaustivitatea şi integritatea înregistrărilor
 Realitatea înregistrărilor
 Exactitatea înregistrărilor

Exhaustivitatea şi integralitatea înregistrărilor

Acest criteriu cere ca toate tranzacţiile şi operaţiunile care au loc într-o entitate să fie
reflectate în documente justificative corespunzătoare şi să fie înregistrate în contabilitate fără
omisiuni şi fără repetări. În acest sens, controlul intern urmăreşte fiabilitatea sistemului de
numerotare (manual sau automat) practicat în întreprindere.
În scopul asigurării preluării integrale a documentelor justificative în sistemul automat de
prelucrare a datelor se utilizează mai multe procedee, dintre care amintim procedeul "prin număr
de control" care constă în confruntarea manuală sau automată a numărului de poziţii din Jurnalul
de înregistrare cu numărul de documente predate spre prelucrare conform „Borderourilor de
predare a documentelor". Verificând înregistrările din registre şi jurnale, controlul intern poate
depista situaţii în care unele documente au fost omise sau au fost înregistrate de mai multe ori.
 corelaţia dintre rulaje şi soldurile unor conturi, precum şi soldurile anormale.
Astfel, controlul intern poate analiza corelaţiile dintre conturile clienţi, venituri din
vânzări şi TVA colectată. De asemenea, soldul debitor al contului furnizori se
poate datora neînregistrării corecte a facturilor de aprovizionare, confuziilor între
analiticele acestui cont, plăţii de mai multe ori a facturilor: prin casă, prin bancă
sau prin instrumente de plată diferite.
 dacă înregistrările contabile nu se materializează pe suport de hârtie, pentru
controlul aplicaţiilor informatizate se apelează la „jocuri de încercare" denumite şi
„parcurs de sistem" care se bazează pe prelucrarea manuală a unui eşantion de
documente sau pe prelucrarea după un alt program informatic şi compararea
rezultatelor.

Realitatea înregistrărilor
Toate informaţiile înregistrate în contabilitate şi sintetizate în situaţiile financiare trebuie
să fie justificabile şi verificabile pe baza documentelor justificative. Toate elementele
patrimoniale reflectate în contabilitate trebuie să fie în concordanţă cu realitatea faptică stabilită
1
Ioan Oprean (coord.) - Bazele contabilităţii, Editura Intelcredo, Deva, 2001.
2
IASB - International Accounting Standards Board (Consiliul de Standarde Contabile Internaţionale).
3
Aceste criterii sunt comune şi controlul financiar-contabil, respectiv auditului extern şi intern, aşa cum vom vedea în
capitolele următoare.
prin inventarierea fizică, prin confirmări primite de la terţi prin analize de laborator sau prin alte
procedee. Toate veniturile şi cheltuielile trebuie să fie reale (justificabile şi verificabile), să
privească perioada respectivă şi entitatea respectivă.

Exactitatea înregistrărilor
Corecta înregistrare în contabilitatea şi corecta prezentare a informaţiilor contabile se
verifică sub aspectul perioadei corecte, evaluări corecte, imputării corecte şi prezentării corecte.
 perioadei corecte. Principiul independenţei exerciţiului cere ca operaţiunile şi
tranzacţiile să se înregistreze în perioada în care acestea au avut loc, după cerinţele unei
contabilităţi de angajament. Prin lucrările de regularizare:
- se asigură recunoaşterea acestora în bilanţ (dacă resursele respective aduc
avantaje economice viitoare) sau în contul de profit şi pierdere;
- se asigură delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor;
- se constituie sau se reiau provizioanele şi ajustările de valoare;
- se repartizează diferenţele de preţ asupra cheltuielilor şi stocurilor;
- se contabilizează diferenţele de curs valutar aferente disponibilităţilor,
creanţelor şi obligaţiilor în devize;
- se „stochează" în bilanţ cheltuielile şi veniturile în avans, dobânzi de plătit şi
dobânzi de încasat etc.
Controlul intern, inspecţiile fiscale şi auditorii trebuie să analizeze modul în care se
respectă principiul independenţei exerciţiul şi modul în care se efectuează lucrările de
regularizare şi rectificare contabilă. Independenţa exerciţiului se controlează prin mai multe
procedee, dintre care amintim analiza primelor şi ultimelor documente dintr-un exerciţiu
financiar, cu scopul depistării unor „raporturi" nereale sau nelegale între perioadele de gestiune.
 evaluări corecte. Principiul cuantificării monetare nu este un principiu explicit în
legislaţia noastră contabilă. Legea contabilităţii nr. 82/1991, modificată şi republicată
stabileşte regulile de evaluare: la intrarea în patrimoniu, cu ocazia inventarierii, la
închiderea exerciţiului şi la ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum.
Reglementările contabile conforme cu Direcţia a IV-a a CEE, aprobat prin Ordinul MEP
nr. 1752/2005 privind aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene completează regulile de evaluare la cost istoric şi regulile privind amortizările
şi provizioanele cu alte reguli denumite „reguli alternative", care se referă la valoarea de
înlocuire, valoarea justă, contabilitatea de inflaţie, etc. Prin această normă legală se
instituie „principiul evaluării separate a elementelor de activ şi datorii".
 imputări corecte. Principiul contabilităţii duble are la baza dublă înregistrare (debitul şi
creditul), dubla reprezentare (activul şi pasivul) şi dublă stabilire a rezultatului
exerciţiului (Contul de profit şi pierdere şi Bilanţul). În ţările inspirate din dreptul roman
este reglementată şi corespondenţa dintre conturi. Ca urmare, controlul intern trebuie să
urmărească înregistrarea operaţiunilor şi a tranzacţiilor în conturile corespunzătoare, ştiut
fiind faptul că nerespectarea corespondenţei dintre conturi poate să contribuie la
mascarea unor fraude sau alte nereguli, la compensaţii nelegale, la denaturarea unor
indicatori, etc.
 Întocmirii corecte a situaţiilor financiare. Controlul intern trebuie să urmărească
corectitudinea înregistrărilor contabile pe baza balanţelor de verificare sintetice şi
analitice, pe baza confruntărilor dintre contabilitate şi evidenţele operative (fise de
magazie, registre de casă, rapoarte de gestiune, etc.) pe baza lucrărilor de regularizare şi
rectificare a conturilor, inclusiv pe baza inventarierilor şi pe baza confruntărilor dintre
înregistrările cronologice şi înregistrările sistematice. După efectuarea acestor verificări,
controlul intern urmăreşte corectă centralizare şi preluare a informaţiilor în situaţiile
financiare.
 3. Respectare directivelor. Un obiectiv al controlului intern este acela de a urmări dacă
persoanele care deţin funcţii de conducere, de la diferite niveluri şi toţi angajaţii entităţilor
întreprind acţiuni în vederea respectării reglementărilor legale, a normelor şi procedurilor interne,
a cauzelor contractuale, a regulilor etice şi de comportament.

4. Optimizarea alocării şi utilizării resurselor. Controlul intern nu este normal un

control constatativ care stabileşte abaterile de la parametrii şi regulile prestabilite, ci este şi un
control al performanţelor obţinute sau al eficacităţii. Controlul performanţei urmăreşte realizarea
obiectivelor manageriale la un nivel optim. Astfel, controlul performanţei se pronunţa asupra
economicităţii, eficacităţii, eficienţei şi oportunităţii tranzacţiilor şi operaţiunilor. De asemenea,
controlul performanţei analizează: necesitatea (dezirabilitarea), fezabilitatea şi fiabilitatea
acestor tranzacţii şi operaţiuni.
 Economicitatea se referă la minimizarea costului resurselor alocate unei activităţi,
fără ca prin aceasta să se compromită realizarea în bune condiţii a obiectivelor
stabilite. Costul minim se evaluează ca un cost de oportunitate, care asigură atingerea
obiectivelor manageriale (maximalizarea unităţilor şi minimizarea eforturilor).
 Eficacitatea se referă la gradul de îndeplinire a obiectivelor prevăzute la relaţia
dintre impactul dorit şi impactul efectiv al unei activităţi, tranzacţii sau operaţiuni.
Eficacitatea presupune analiza efectivităţii atingerii unui obiectiv sau a unei decizii
manageriale şi stabilirea abaterilor dintre efectul real şi efectul prevăzut.
 Eficienţa are în vedere raportul dintre rezultatul obţinut şi costul resurselor utilizate
pentru obţinerea acestui rezultat. Eficienţa reprezintă un optim analitic între
economicitate şi eficacitate, în sensul maximalizării lor. Controlul determină perechi
între economicitate şi eficacitate şi analizează compatibilitatea acestor două
caracteristici. Eficienţa se calculează ca un raport dintre rezultate (output) şi costul
resurselor (input). Astfel, o soluţie tehnică care asigură reducerea consumurilor şi
costurilor (creşte economicitatea), poate să ducă la insatisfacţii pentru clienţi şi la
scăderea vânzărilor (scade eficacitatea). În acest caz eficienţa se bazează pe
optimizarea costurilor şi satisfacerea cerinţelor clienţilor.
 Oportunitatea presupune efectuarea unei tranzacţii sau operaţiuni în momentul cel
mai propice şi cu mijloacele cele mai eficiente (oportunitate structurală).
Deci, controlul intern nu trebuie privit numai că o inspecţie formală care inventariază
abaterile şi neregulile şi care întocmeşte rapoarte şi informări sau care sancţionează neregulile
constante (latura constatativă), ci el trebuie privit, în primul rând, ca o activitate de prevenire a
neregulilor, de lichidare a cauzelor care le determină, de perfecţionare a activităţilor controlate.
Aceste patru obiective generale şi permanente ale controlului intern sunt comune tuturor
conducătorilor, din toate domeniile de activitate şi de la toate nivelurile ierarhice. În continuare
vom vedea că ele se detaliază în numeroase obiective specifice diferitelor categorii de entităţi
(societăţi bancare, de asigurări din sfera producţiei sau a comerţului etc.) sau diferitelor activităţi
(aprovizionare, vânzări, protecţia mediului etc.).

2.2. Principiile controlului intern

Există 10 principii de funcţionare a controlului intern, intitulate „Biblia controlului

intern”, după cum urmează:
1) Un management conştient de necesitatea controlului intern.
2) Fiecare este responsabil pentru propriul său control intern.
3) Un mediu de control adecvat este necesar pentru a exista un control intern bun.
4) Relativitatea controlului intern, care nu dă decât o asigurare rezonabilă, nu este o soluţie
magică.
5) Definirea misiunii guvernează întregul, pentru că dacă nu cunosc misiunea cu precizie nu pot
detecta riscurile, nu ştiu să le evaluez.
6) Nu facem control intern de dragul de a face control intern, cum spune francezul: „Pas de
control pour le controle!”.
7) Coerenţa sistemului de control intern implică:
- definirea misiunii
- fixarea obiectivelor
- stabilirea mijloacelor de realizare
- resursele de informaţii
- procedurile de control intern.
8) Procedurile de control intern trebuie actualizate periodic.
9) Identificarea activităţilor de control necesare, pe baza analizei riscurilor, realizată de fiecare
responsabil.
10) Auditul intern apreciază şi evaluează calitatea controlului intern şi permite îmbunătăţirea
acestuia.

2.3. Controlul financiar propriu al societăţilor comerciale

Controlul financiar propriu se organizează şi funcţionează la ministere, departamente, alte

organe centrale de stat, regii autonome, societăţi comerciale, instituţii bugetare şi organe locale
ale administraţiei publice.
Managerii unităţilor patrimoniale sunt obligaţi prin actele normative care reglementează
organizarea şi funcţionarea acestora4, să ia toate măsurile necesare pentru gospodărirea şi
administrarea cu maximă eficienţă a mijloacelor materiale şi băneşti, şi apărarea integrităţii
proprietăţii publice şi private.
Realizarea acestui deziderat implică organizarea şi exercitarea în interiorul unităţilor şi
asupra activităţii lor, a unui control riguros şi sistematic în care există şi acţionează şi un control
din afară.
Literatura de specialitate acordă un rol deosebit controlului din interiorul unităţii
(propriu), pornind de la următoarele considerente:
- răspunderea pentru bunul mers al activităţii ca şi pentru modul de utilizare şi integritatea
patrimoniului revine în primul rând administratorilor şi personalului salariat al unităţilor
patrimoniale;
- eficacitatea controlului este cu atât mai mare cu câr este mai aproape de activitatea
social-economică pe care o urmăreşte.
În acelaşi timp, controlul din afara unităţii îşi are obiectivele sale bine definite, urmărind
înfăptuirea politicii economice, financiare şi sociale a statului, modul de constituire şi gestionare
a resurselor, asigurând unitate în organizarea şi exercitarea controlului propriu al unităţilor
patrimoniale.
Astfel, cele două canale de exercitare a controlului propriu al unităţilor patrimoniale nu se
exclud reciproc, ci se îmbină armonios, eficienţa controlului constând în optimizarea raportului
dintre acestea.

4
Legea nr. 15 /1990 privind reorganizarea unităţilor patrimoniale economice de stat ca regii autonome şi societăţi
comerciale; Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
 Controlul financiar propriu (din interiorul unităţii), organizat în virtutea actelor normative
în vigoare, de managerii acestora, se manifestă, după cum se poate observa şi din figura nr. 4 sub
următoarele forme:
- controlul financiar preventiv cu scopul de a opri de la efectuare toate acele operaţii
economice şi financiare nelegale, nereale, neeconomicoase;
- controlul ierarhic operativ-curent, ca formă de control prin care fiecare persoană cu
funcţie de conducere este obligată să verifice permanent activitatea compartimentelor sau
persoanelor din subordine;
- controlul financiar de gestiune pentru efectuarea controlului ulterior cu caracter
gestionar de fond asupra administrării mijloacelor materiale şi băneşti.

Figura nr. 4 Formele de control exercitate din interiorul unităţilor patrimoniale

2.3.1. Controlul financiar preventiv

Decurgând din necesitatea obiectivă a acţiunii controlului în economia de piaţă, controlul

financiar preventiv, prin conţinutul său şi momentul executării, asigură oprirea de la efectuare a
tuturor operaţiilor economice sau financiare care nu sunt legale, reale, economice, oportune şi
necesare cu scopul de a preîntâmpina încălcarea dispoziţiilor legale, imobilizarea fondurilor şi
păgubirea avutului public şi privat.
Controlul financiar preventiv prezintă unele caracteristici faţă de celelalte forme de
control organizate şi exercitate la nivelul unităţilor economice:
- are un caracter patrimonial. Această caracteristică rezidă în sfera oarecum limitată de
exercitare: totalitatea operaţiilor care generează sau sting drepturi sau obligaţii patrimoniale ale
unităţii faţă de alte unităţi sau persoane fizice;
 - este un control profilactic, de prevenire. Precedând efectuarea operaţiilor economice şi
financiare şi oprind de la efectuarea acele operaţii nelegale, nereale şi neeconomicoase, controlul
financiar preventiv preîntâmpină imobilizarea de fonduri, păgubirea avutului public şi privat;
- este un control propriu al unităţilor patrimoniale întrucât exercitarea lui constituie un
atribut al organelor financiar-contabile din interiorul acestora;
- este un control documentar întrucât operaţiile economice şi financiare supuse
controlului preventiv se verifică pa baza documentelor în care sunt consemnate;
- are un caracter total în sensul cuprinderii în sfera sa de exercitare a tuturor
documentelor în care sunt consemnate operaţiuni din care se nasc sau prin care se sting drepturi şi
obligaţii patrimoniale;
- este un control al formei de prezentare a documentelor şi al condiţiilor de fond ale
operaţiilor consemnate în ele.

A. Obiectivele controlului financiar preventiv

În sfera de exercitare a controlului financiar preventiv sunt cuprinse, în condiţiile legii,

toate operaţiile din care derivă, prin care se sting sau modifică drepturi sau obligaţii patrimoniale
ale unităţii faţă de o altă unitate patrimonială sau persoană fizică, precum şi unele operaţiuni
specifice efectuate de Ministerul Finanţelor Publice, bănci şi Curtea de Conturi.
Operaţiile privind mişcarea valorilor materiale în cadrul unităţilor economice, neafectând
patrimoniul acesteia nu sunt cuprinse, de regulă, în sfera controlului financiar preventiv.
Controlul financiar preventiv, ca formă a controlului financiar propriu urmăreşte să
preîntâmpine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare şi producerea de pagube şi se exercită
asupra documentelor în care se consemnează operaţiile ce se referă la drepturile şi obligaţiile
patrimoniale ale unităţii, în faza de angajare şi plată, în raporturile cu alte persoane juridice sau
fizice.
Astfel, se supun controlului financiar preventiv operaţii cum sunt:
a) încheierea contractelor cu partenerii interni şi externi;
b) încasările şi plăţile în lei şi în valută de orice natură, efectuate în numerar şi prin
operaţiuni bancare, cu persoane juridice sau fizice;
c) trecerea pe cheltuieli a unor sume care duc la diminuarea profitului sau reducerea
capitalului social;
d) gajarea, închirierea sau concesionarea bunurilor unităţilor sau subunităţilor acestora;
e) predarea gestiunii în locaţie gestionară;
f) evaluarea mijloacelor fixe propuse spre vânzare;
g) vânzarea prin licitaţie a activelor;
h) vânzările cu plata prin virament;
i) solicitările de credite pentru finanţarea activităţii curente sau pentru investiţii.
În funcţie de necesităţi, operaţiile menţionate se adaptează şi completează de conducerea
unităţii, în funcţie de specificul activităţii şi a structurii ei organizatorice. Deci, operaţiile,
documentelor şi circuitul acestora se stabilesc de conducerile ministerelor, departamentelor, altor
organe centrale de stat, regiilor autonome, societăţilor comerciale şi organelor locale ale
administraţiei publice.

B. Organizarea controlului financiar preventiv

Controlul financiar preventiv se organizează de directorii generali ai regiilor autonome şi

societăţilor comerciale prin compartimentul financiar-contabil.
În structura organizatorică pentru conducerea unităţilor patrimoniale, controlul financiar
preventiv este plasat la nivelul comitetului de direcţie prin şeful compartimentului financiar-
contabil, respectiv contabilul şef (director economic).
 În structura funcţională a unităţii, activitatea de control financiar preventiv se găseşte
localizată la nivelul funcţiunii financiar-contabile, fiind repartizată în funcţie de necesităţi,
volumul operaţiunilor supuse controlului financiar preventiv şi alte elemente între cele două
activităţi fundamentale: financiară şi contabilă.
În conformitate cu normele unitare de structură în organizarea structurală a unităţii
patrimoniale control financiar preventiv se regăseşte la nivelul compartimentului financiar-
contabil sau la unul din compartimentele structurale ale acestuia: contabilitate sau financiar cu
extindere la nivelul compartimentelor specializate care întocmesc sau care participă la întocmirea
documentelor pentru operaţiile ce se supun controlului financiar preventiv după cum se poate
observa din figura nr. 5.
Controlul financiar preventiv fiind plasat la nivelul funcţiunii financiar-contabile este
exercitat de drept de către conducătorul compartimentului financiar-contabil, respectiv contabilul
şef, care, ca organ de specialitate răspunde în faţa Adunării generale a acţionarilor şi a Consiliului
de administraţie, de respectarea normelor legale cu caracter economico-financiar.

Figura nr. 5 Locul controlului financiar preventiv în structura de conducere funcţională şi

organizatorică a unităţii patrimoniale
 Controlul financiar preventiv se poate organiza la marile unităţi cu activitate complexă
sub forma unor compartimente specializate. Constituirea unor servicii sau birouri de control
financiar preventiv se face pe baza deciziei managerului unităţii, dar această formă de organizare
nu degrevează pe conducătorul compartimentului financiar-contabil de atribuţia şi răspunderea
privind controlul financiar preventiv.
În cazul în care conducătorul compartimentului financiar-contabil, respectiv contabilul
şef lipseşte din unitate (concediu de odihnă, de studii, incapacitate de muncă etc.) atribuţiile de
control financiar preventiv sunt îndeplinite de locţiitorul său.
În funcţie de volumul, complexitatea şi diversitatea operaţiilor, de gradul de întocmire şi
prelucrare automatizată a documentelor, de amplasarea teritorială a compartimentelor în care se
întocmesc documentele sau au loc operaţiile, managerii unităţilor patrimoniale au dreptul, la
propunerea conducătorilor compartimentelor financiar-contabile să delege exercitarea controlului
financiar preventiv şi altor persoane cu atribuţii financiar-contabile din cadrul unităţii, care sunt
astfel împuternicite să îndeplinească această sarcină pe lângă celelalte atribuţii de serviciu sau în
mod exclusiv.
Persoanele cărora urmează a li se repartiza atribuţii de control financiar preventiv trebuie
să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să aibă pregătire profesională corespunzătoare şi experienţă în activitatea financiar-
contabilă;
- să corespundă din punct de vedere profesional al cinstei şi corectitudinii;
- să nu participe, prin natura muncii, lor la actul sau operaţia supusă controlului financiar
preventiv sau la înregistrarea acestuia în contabilitate, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege,
interdicţie justificată de faptul că una şi aceeaşi persoană nu poate efectua controlul asupra
aceluiaşi act sau operaţiune la care a participat;
- să nu fi fost condamnate chiar dacă au fost graţiate, pentru săvârşirea vreuneia din
infracţiunile prevăzute de lege.
Exercitarea controlului financiar preventiv prin persoane împuternicite este necesar a se
realiza printr-un număr redus de persoane, iar repartizarea operaţiilor să permită specializarea
acestora cu scopul exercitării unui control competent şi eficient.
Persoanele din unităţile patrimoniale care exercită control financiar preventiv, operaţiile
şi documentele asupra cărora acestea exercită controlul ca şi alte elemente de natură
organizatorică sunt consemnate în ordine sau decizii ale managerilor unităţilor economice prin
care se stabileşte procedura de aplicare în unitatea patrimonială a reglementărilor legale generale.
Acţiunea de organizare a controlului financiar preventiv presupune soluţionarea şi a altor
probleme cum sunt:
a) stabilirea fluxului informaţional al documentelor supuse controlului financiar preventiv
cu scopul asigurării operativităţii şi calităţii controlului, evidenţierii actelor justificative
însoţitoare, ce fundamentează anumiţi indicatori;
b) asigurarea legislaţiei şi instruirea personalului. În aplicarea legii controlului financiar
preventiv, conducătorii unităţilor patrimoniale trebuie să ia măsuri de asigurare, în sens material,
a legislaţiei necesare (legi, ordonanţe, hotărâri, ordine, instrucţiuni, etc.) şi instruirea permanentă
şi temeinică a celor care exercită control financiar preventiv cu scopul însuşirii metodologiei de
control şi folosirii instrumentelor de lucru;
c) organizarea analizei activităţii de control financiar preventiv a constituit un instrument
al managementului pe linia administrării valorilor materiale şi băneşti, identificării şi mobilizării
rezervelor, prevenirii pagubelor şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi pentru încălcarea
dispoziţiilor legale. De asemenea, se analizează cazurile de refuz de viză, modul de soluţionare al
acestora, cauzele şi consecinţele economico-financiare, măsurile ce au fost luate pentru
prevenirea lor în viitor, precum şi cazurile de efectuare a unor operaţiuni care nu erau legale,
necesare şi economicoase, stabilindu-se măsuri concrete pentru îmbunătăţirea activităţii de
control financiar preventiv.

C. Exercitarea controlului financiar preventiv

Controlul financiar preventiv se exercită pe baza normelor metodologice elaborate de

Ministerul Finanţelor Publice privind organizarea controlului financiar care cuprind operaţiile şi
documentele ce se supun controlului financiar preventiv, precum şi atribuţiile ce revin
conducătorilor compartimentelor de specialitate în care au loc operaţiile şi celor împuterniciţi să
execute acest control.

i). Metodologia acordării vizei de control financiar preventiv

Controlul financiar preventiv asupra documentelor privind operaţiuni din care se nasc sau
derivă drepturi şi obligaţiuni patrimoniale, precum şi cele privind stingerea sau lichidarea unor
drepturi sau obligaţiuni se realizează în două etape:
1) atestarea sau certificarea şefului compartimentului de specialitate în care se execută
operaţiunea care, prin semnarea documentului, îşi asumă răspunderea asupra realităţii, legalităţii,
necesităţii, oportunităţii şi economicităţii;
2) viza de control financiar preventiv dată de şeful compartimentului cu atribuţii
financiar-contabile sau de către persoanele împuternicite.
La fiecare operaţiune supusă controlului financiar preventiv se face o verificare şi analiză
completă pentru a se constata respectarea cumulativă a celor cinci condiţii:

1 2 3 4 5
Legalitate Necesitate Oportunitate Realitate Economicitate

Prin verificarea legalităţii unei operaţii economico-financiare controlul financiar

preventiv urmăreşte:
- operaţia sau acţiunea înscrisă în document să aibă la bază un act normativ (lege,
hotărâre de guvern, ordonanţă, ordin, norme, etc.) şi care prevede, de principiu, efectuarea
acesteia;
- nivelul valoric la care urmează a se realiza şi, uneori şi cel cantitativ este cel prevăzut în
actele normative. Uneori, actul normativ stabileşte limitele minime şi maxime între care se poate
realiza o acţiune. În această situaţie controlului financiar preventiv îi revine sarcina de a verifica
încadrarea mărimii valorice a operaţiei între limitele preconizate de actul normativ;
- respectarea condiţiilor (principiilor) prevăzute în mod expres de actul normativ, fie
pentru a se produce operaţia sau acţiunea însăşi înscrisă în documentul prezentat la viza de
control financiar preventiv, fie pentru a se produce la nivelul cantitativ şi valoric preconizat prin
document;
- utilizarea formelor, mijloacelor şi căilor legale de realizare a operaţiei sau acţiunii
înscrisă în document;
- respectarea termenului (momentului) legal în care urmează a se produce o anumită
operaţie sau acţiune patrimonială;
- existenţa unor prevederi care constituie baza legală a declanşării operaţiei sau acţiunii,
care stabilesc nivelul la care urmează a se produce o anumită operaţie sau acţiune patrimonială;
- existenţa unei decizii sau hotărâri a conducerii unităţii sau a organului ierarhic superior,
prin care se dispune, în limitele competenţelor legale, efectuarea unei operaţii sau acţiuni prin
care se angajează patrimoniul unităţii;
 - solicitarea realizării operaţiei sau acţiunii s-a făcut de către compartimentul de
specialitate interesat, cu respectarea prevederilor deciziei de organizare şi exercitare a
controlului financiar preventiv;
- existenţa unei documentaţii tehnico-economice aprobată în condiţiile prevăzute de
actele normative în vigoare;
- preţurile şi tarifele utilizate au bază legală.
Verificarea realităţii sau autenticităţii operaţiilor economice vizează două grupe de
obiective: dacă operaţia, prin însăşi natura sa, are legătură directă cu activitatea unităţii
economice şi dacă aceasta (unitatea) dispune de toate condiţiile şi mijloacele de realizare a
operaţiei în mărimea solicitată. Prima grupă de obiective vizează posibilitatea existenţei şi
producerii unei anumite operaţii, iar cea de-a doua permite transformarea posibilităţii în realitate.
În această accepţie, verificarea realităţii operaţiei economice de către controlul financiar
preventiv presupune urmărirea următoarelor aspecte:
- existenţa unei activităţi reale a unităţii patrimoniale care impune efectuarea operaţiei
respective;
- existenţa unor obiective reale a căror realizare reclamă efectuarea unei anumite operaţii
economico-financiare;
- mărimea operaţiei este strict determinată de dimensiunea obiectivelor de realizat în acea
perioadă;
- existenţa mijloacelor materiale, tehnice şi financiare necesare realizării operaţiei;
- existenţa cadrului organizatoric adecvat de efectuare a operaţiei;
- asigurarea locului de realizare a operaţiei economico-financiare cu forţa de muncă
corespunzătoare, etc.
În unele cazuri controlul financiar preventiv, în verificarea realităţii operaţiilor
economico-financiare, completează verificarea documentară, inclusiv pe cea efectuată prin
confruntarea cu documentaţia necesară analizei şi acordării vizei, cu verificarea faptică, la faţa
locului, a modului cum sunt asigurate condiţiile şi mijloacele de realizare a acestora sau cu
informaţii obţinute de la personal specializat.
Verificarea necesităţii unei operaţii economico-financiare urmăreşte ca efectuarea
acesteia să rezulte din nevoile reale de funcţionare ale unităţii patrimoniale, nevoi determinate la
rândul lor de îndeplinirea unor obiective sau a unor acţiuni stabilite prin acte normative..
Cu ocazia verificării necesităţii operaţiilor controlului financiar preventiv urmăreşte dacă:
- operaţia este determinată de o activitate ce urmează a se desfăşura în unitate economică;
- nivelul la care este preconizat a se realiza operaţia solicitată este corelat cu parametrii
activităţii, fie cei prestabiliţi, fie cei existenţi în momentul respectiv;
- operaţia are caracter de repetabilitate. În aceste condiţii, persoana care exercită controlul
financiar preventiv urmăreşte ca operaţia să se desfăşoare uniform, la aceiaşi parametri de fiecare
dată. Dacă operaţia are caracter întâmplător trebuie analizaţi atât factorii din interior, cât şi cei din
exterior care îi determină necesitatea producerii;
- documentele în care sunt înscrise astfel de operaţii au viza consilierului juridic sau
aprobarea conducătorului unităţii, semnături care întăresc caracterul de necesitate al acestora;
- necesitatea efectuării operaţiei să fie determinată de nevoi de funcţionare imediate ale
unităţii patrimoniale. Pentru cazurile în care se solicită, prin documentele prezentate la viza de
control financiar preventiv, operaţii care vor fi necesare unităţii într-un viitor mai mult sau mai
puţin apropriat, persoana care exercită controlul va analiza motivele devansării şi efectele situaţiei
economico-financiare a unităţii.
Verificarea oportunităţii operaţiilor economico-financiare, de către controlul financiar
preventiv are în obiectiv un singur element - momentul sau perioada optimă de înfăptuire a
operaţiei.
Momentul sau perioada optimă de înfăptuire a unei operaţii economico-financiare cu
caracter patrimonial se corelează cu:
 - posibilităţile reale materiale, tehnice sau financiare de realizare a acesteia;
- momentul sau perioada în care au fost prevăzute a se realiza anumite obiective;
- gradul maxim de eficienţă, posibil de realizat în momentul sau perioada optimă
preconizată;
- termenele prevăzute în contractele încheiate cu unităţile beneficiare etc.
Verificarea economicităţii operaţiilor supuse controlului financiar preventiv pune în
evidenţă latura calitativă a controlului şi urmăreşte executarea acestora cu cât mai puţine mijloace
materiale şi băneşti. Economicitatea operaţiilor vizează şi: asigurarea utilităţii rezultatelor
operaţiei pentru unitatea patrimonială; reducerea pe cât posibil a cheltuielilor neeconomicoase,
evitarea realizării de stocuri supranormative etc.; evitarea creării de drepturi sau obligaţii
patrimoniale fără posibilitate de onorare şi cu consecinţe negative asupra situaţiei financiare a
unităţilor patrimoniale; respectarea criteriilor de eficienţă în orice operaţie economico-financiară
ce urmează a fi întreprinsă de unităţile economice.
În cazul unor operaţii, pentru stabilirea gradului de economicitate a acestora sunt necesare
calcule tehnico-economice ale diferitelor variante posibile de realizare.
În urma verificărilor efectuate şi a concluziilor desprinse privind îndeplinirea condiţiilor
de formă şi fond de către documentul prezentat, persoana ce exercită acest control acordă viza
prin înscrierea pe document a menţiunii „Control financiar preventiv” însoţită de semnătura
acesteia şi precizarea datei când s-a efectuat controlul.
Acordarea vizei de control financiar preventiv, modul în care se finalizează întreaga
acţiune, este purtătoarea unor efecte de natură economico-financiară şi juridică, după cum
urmează:
- unitatea intră în raporturi economice şi juridice cu alte persoane fizice ori unităţi
patrimoniale;
- şefii compartimentelor de specialitate care au prezentat documentele de viză au obligaţia
da a se conforma vizei primite pe documente şi, deci, de a efectua operaţiile solicitate;
- din momentul acordării vizei de control financiar preventiv începe să acţioneze
răspunderea persoanelor ce au efectuat controlul şi au acordat viza pentru îndeplinirea cumulativă
de către operaţiile economico-financiare a celor cinci condiţii. Aceasta nu înlătură răspunderea
celor ce au întocmit documentul şi nici pe cea a şefilor compartimentelor de specialitate ce au
atestat (certificat) documentele, când se constată că operaţiile pe care le conţin nu sunt legale,
reale, oportune şi economicoase.
Activitatea de control financiar preventiv se analizează în cadrul Consiliului de
administraţie al unităţilor patrimoniale. Cu această ocazie se are în vedere, în principal, în ce
măsură controlul financiar preventiv constituie un instrument al conducerii în: luarea deciziilor,
cunoaşterea şi urmărirea permanentă a modului de administrare a bunurilor materiale şi băneşti;
identificarea şi mobilizarea rezervelor; prevenirea, descoperirea şi recuperarea pagubelor
materiale; tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru încălcarea dispoziţiilor legale. Totodată,
se prezintă cazurile de efectuare a unor operaţii care nu erau legale, necesare, oportune sau
economicoase, reflectarea în indicatorii economico-financiari negativi; cheltuieli neeconomicoase
reprezentând pierderi în rebuturi, penalităţi pentru nerespectarea disciplinei contractuale, locaţii,
contrastalii, dobânzi penalizatoare plătite la împrumuturi restante, dobânzi şi penalizări plătite ca
urmare a nerespectării reglementărilor fiscale, imobilizări în stocuri supranormative, debitori,
pagube materiale produse din vina conducătorilor compartimentelor de specialitate. În urma
acestei analize se stabilesc măsuri concrete atât pentru îmbunătăţirea organizării controlului
financiar preventiv, cât şi pentru tragerea la răspundere a celor care au încălcat normele legale,
măsuri care fac posibilă eliminarea neajunsurilor existente şi preîntâmpinarea producerii lor în
viitor.

ii) Metodologia soluţionării refuzului vizei de control financiar preventiv

 Conducătorul compartimentului cu atribuţii financiar-contabile precum şi celelalte
persoane împuternicite au obligaţia să nu vizeze pentru controlul financiar preventiv documentele
care conţin operaţiuni ce nu întrunesc cumulativ condiţiile ce constituie obiective ale controlului
(legalitate, necesitate, oportunitate, realitate şi economicitate).
Refuzul vizei se dă motivat, în scris, iar documentul nu se semnează de cel împuternicit
cu exercitarea controlului.
Pentru operaţiunile refuzate le viză de către împuterniciţii sau delegaţii, conducătorul
compartimentului de specialitate are dreptul de a se adresa conducătorului compartimentului cu
atribuţii financiar-contabile căruia îi revine de drept sarcinile de control financiar preventiv, care
în urma analizei poate acorda sau refuza viza de control.
În cazul când conducătorul compartimentului de specialitate susţine în continuare
efectuarea operaţiunilor refuzate la viza de control financiar preventiv, contabilul şef are obligaţia
să sesizeze în scris pe managerul unităţii care urmează să analizeze aceste cazuri.
În urma analizei documentului şi a referatului de motivare a refuzului vizei de control
financiar preventiv managerul unităţii poate să:
- confirme refuzul vizei de control financiar preventiv, situaţie în care operaţiunea nu va
avea loc;
- să dispună în scris, pe proprie răspundere efectuarea operaţiunii.
În cazul în care managerul unităţii a dispus în scris efectuarea unei operaţiuni refuzată la
viză de către conducătorul compartimentului financiar-contabil se creează un dezacord în ce
priveşte interpretarea conţinutului şi a condiţiilor legale pentru acea operaţiune, situaţie care
trebuie soluţionată de către Consiliul de administraţie al unităţii patrimoniale care trebuie să
dispună.
Când refuzul se dă în faza de plată, documentele se depun la unitatea bancară, ori la
compartimentul care execută operaţia (casierie), semnate de către conducătorul unităţii şi cu
menţiunea refuzului de viză. Unităţile bancare care primesc documentele în condiţiile arătate,
execută operaţiunile după efectuarea verificărilor care le revin. De asemenea, documentele pentru
operaţiuni în numerar se execută de către casierul unităţii.
În acelaşi mod se procedează şi în situaţia în care conducătorul unităţii a aprobat
dispoziţii sau norme care angajează efectuarea de plăţi în lei sau în valută fără să ţină seama de
refuzului vizei de control financiar preventiv.
Refuzului vizei de control financiar preventiv are o serie de consecinţe, cum sunt:
- operaţia supusă controlului nu se mai execută;
- documentele care consemnează operaţiuni supuse controlului financiar preventiv
refuzate la viză şi pentru care nu s-a dat aprobarea efectuării de către organele competente nu se
înregistrează în contabilitate;
- refuzul vizei pentru efectuarea plăţii prestaţiilor executate de furnizor în baza
contractului încheiat şi vizat de controlul financiar preventiv, în condiţiile în care ulterior din
cauza unor evenimente imprevizibile, dar posibile, prestaţiile nu mai sunt necesare, nu este
operant. Unitatea este datoare să suporte consecinţele actelor încheiate cu alte unităţi, adică să
primească pretenţiile la care are dreptul şi să-şi execute obligaţiile ce decurg din raportul
contractual respectiv.
Documentele care au fost refuzate la viza de control financiar preventiv sau care nu au
primit aprobarea organelor competente pentru efectuarea operaţiilor înscrise în acestea se
evidenţiază distinct, după cum urmează:
- cele care nu au primit viza de control financiar preventiv şi nici aprobarea
conducătorului unităţii, care nu au dat astfel naştere la operaţiuni cu caracter patrimonial, se
păstrează într-o cartotecă distinctă la compartimentul de specialitate care l-a emis;
- documentele care, deşi au fost refuzate la viza de control financiar preventiv de
persoanele în drept sau împuternicite cu exercitarea acestuia au primit aprobarea efectuării
operaţiilor pe care le conţineau, se evidenţiază în conturi de ordine şi evidenţă până la clarificarea
situaţiei lor de către organele competente. Decizia acestora va determina fie înregistrarea în
contabilitate a documentului, atunci când este de acord cu hotărârea conducătorului unităţii, ceea
ce echivalează cu acordarea vizei, fie transmiterea documentului la compartimentul care l-a emis
pentru a fi păstrat în cartotecă, în situaţia în care aceste organe competente sunt de acord cu
refuzul dat anterior de şeful compartimentului financiar-contabil. În scopul cunoaşterii
permanente a modului în care se desfăşoară activitatea de control financiar preventiv şi al luării
de măsuri pentru a continua îmbunătăţirea acesteia, contabilul şef asigură precizarea naturii
operaţiilor, valorii şi modului de soluţionare. Cazurile concrete de refuz al vizei de control
financiar preventiv al documentelor, modul de soluţionare al acestora, cauzele şi consecinţele
economico-financiare, precum şi măsurile luate pentru prevenirea lor, se analizează în cadrul
Consiliului de administraţie.
Controlul financiar preventiv asigură executarea în condiţii de legalitate a operaţiilor
financiare, fără a deveni o frână în desfăşurarea activităţii. Controlul financiar preventiv nu
justifică încălcarea legii, depăşirea cheltuielilor, el previne semnarea ilegală a unui document,
plata oricărei sume fără justificare legală etc.

2.3.2. Controlul ierarhic operativ-curent

Controlul propriu al unităţilor patrimoniale se realizează şi sub forma controlului ierarhic

la fiecare nivel de organizare şi conducere a activităţii, formă de control instituţionalizată sub
denumirea de control ierarhic operativ-curent.
Conceput ca un control exercitat în cadrul atribuţiilor curente de serviciu, controlul
ierarhic operativ-curent urmăreşte folosirea judicioasă a timpului de lucru, îndeplinirea
corespunzătoare a sarcinilor curente, descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne, organizarea
raţională a proceselor economice şi desfăşurarea acestora în concordanţă cu principiile adecvate
unei creşteri economice evidente.
Plasarea acestei forme de control la nivelul fiecărui manager asigură apropierea activităţii
de control de locul unde se administrează patrimoniul.
Necesitatea organizării şi exercitării controlului propriu al unităţilor patrimoniale sub
forma controlului ierarhic operativ-curent este determinată de cunoaşterea modului în care sunt
utilizate mijloacele materiale, financiare şi umane repartizate pentru realizarea acţiunilor sau
activităţilor propuse.
Caracteristicile principale ale controlului ierarhic operativ-curent sunt:
- caracter ierarhic, rezultat din atributul funcţiilor managerilor de la diferite nivele
organizatorice. Prin exercitarea acestui control, managerul la nivelul său urmăreşte în mod
permanent desfăşurarea operaţiunilor economice referitoare la gestionarea, circulaţia şi consumul
valorilor materiale şi băneşti, în condiţiile concrete în care organele de execuţie îşi îndeplinesc
sarcinile de serviciu;
- caracter operativ, prin efectuarea controlului în timpul desfăşurării normale a activităţii,
a proceselor economice şi financiare. Pentru a fi operativ, controlul trebuie să urmeze atât de
aproape operaţiile, încât abaterile constatate să poată fi remediate imediat, iar acolo unde este
posibil, controlul să fie simultan cu desfăşurarea operaţiunilor;
- caracter curent, prin aceea că este exercitat în mod continuu şi sistematic, caracter care
îi conferă acestei forme de control un grad sporit de eficacitate în practica conducerii activităţii;
- caracter de îndrumare şi sprijin direct, prin care managerul acordă organelor de
execuţie asistenţă de specialitate în vederea îndeplinirii obiectivelor prestabilite şi pentru evitarea
sau înlăturarea operativă a abaterilor.
Controlul ierarhic operativ-curent are în principal următoarele sarcini:
- asigurarea aplicării şi respectării stricte a legilor, actelor normative care reglementează
activitatea fiecărui domeniu;
- gestionarea eficientă a mijloacelor materiale şi băneşti;
 - introducerea unei ordini şi discipline riguroase în administrarea şi gestionarea bunurilor
şi banilor statului sau acţionarilor;
- apărarea patrimoniului unităţii;
- identificarea şi mobilizarea rezervelor interne;
- prevenirea, descoperirea îi recuperarea operativă a pagubelor materiale;
- educarea lucrătorilor în vederea îndeplinirii corecte şi la timp a sarcinilor de serviciu.

2.3.3. Controlul financiar de gestiune

Realizarea ciclului de control în unităţile patrimoniale presupune manifestarea şi

exercitarea atribuţiei de control a managementului în toate fazele activităţii social-economice.
Deşi centrul de greutate, în ciclul de control, se situează la nivelul controlului ce se
desfăşoară înainte de producerea fenomenelor şi proceselor, totuşi un rol important revine
controlului ulterior, singurul în măsură de a compara rezultatele obţinute cu previziunile actelor
normative în vigoare, de a stabili abaterile, de a identifica şi localiza cauzele acestora, precum şi
de a propune măsuri pentru remedierea şi prevenirea fenomenelor negative, pentru sancţionarea
persoanelor ce se fac vinovate de situaţiile necorespunzătoare constatate.
Controlului financiar de gestiune îi revin o serie de sarcini specifice determinate însăşi de
poziţia faţă de momentul desfăşurării activităţii pe care o supune controlului:
- asigurarea integrităţii proprietăţii publice şi private şi a utilizării eficiente a mijloacelor
materiale şi băneşti;
- asigurarea respectării prevederilor legale ce reglementează încadrarea şi retribuirea
personalului muncitor, precum şi acordarea drepturilor băneşti cuvenite acestuia;
- urmărirea modului în care este respectată disciplina financiară în efectuarea tuturor
încasărilor sau plăţilor, în lei sau valută, din fondurile unităţilor patrimoniale în contul altor
unităţi sau persoane fizice;
- asigurarea respectării prevederilor actelor normative privind întocmirea şi circulaţia
documentelor primare, organizarea şi conducerea contabilităţii şi a evidenţei tehnic-operative,
precum şi realitatea datelor din conturi, bilanţuri şi conturi de execuţie;
- verificarea modului de organizare, funcţionare şi exercitare a controlului financiar
preventiv, tehnic-operativ curent şi chiar a controlului economico-financiar ulterior al filialelor
din subordine.
Aceste sarcini ale controlului financiar de gestiune se realizează în activitatea de control
propriu-zisă prin două grupe de obiective: sub forma verificărilor cu caracter economico-financiar
şi sub forma controlului gestionar de fond, fapt pentru care în practică, controlul financiar de
gestiune mai poartă denumirea şi de „control financiar intern” sau „control gestionar de fond” sau
„revizie gestionară”.

A) Obiectivele controlului financiar de gestiune

Caracterizat printr-o arie largă de cuprindere, controlul financiar de gestiune asigură

verificarea sub toate aspectele a procesului gospodăririi valorilor materiale şi băneşti, precum şi
urmărirea modului în care se aplică prevederile legale privind integritatea proprietăţii publice şi
private.
Controlul financiar de gestiune, ca formă a controlului propriu este control financiar
ulterior care urmăreşte respectarea dispoziţiilor legale cu privire la gestionarea şi gospodărirea
mijloacelor materiale şi băneşti pe baza documentelor înregistrate în evidenţa tehnico-operativă şi
în contabilitate5.
Controlul financiar de gestiune are ca obiective principale următoarele:

5
Ionel Bostan – Control financiar, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p.99
 I. Existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor şi valorilor de orice fel deţinute cu
orice titlu.

A. Respectarea legalităţii cu privire la evidenţa existenţei, păstrării şi folosirii

patrimoniului:
1. Controlul existenţei faptice a mijloacelor materiale – stabilite prin numărare, cântărire,
măsurare, după caz, în raport de specificul, natura şi caracteristicile acestora (marcă, număr, serie,
dimensionare), precum şi în funcţie de elementele consemnate în documentele care le–au însoţit
la achiziţionare - facturi, specificaţii şi alte documente cu funcţii asemănătoare, stabilirea
concordanţei între existenţa acestor mijloace materiale inventariate faptic la control şi datele
înscrise în evidenţa tehnic-operativă şi contabilitate.
2. Respectarea normelor referitoare la delimitarea materialelor, în funcţie de situaţia
existentă – materiale nerecepţionate, refuzate la recepţie, aflate în custodie, primite spre
prelucrare, procurate din fondurile cu destinaţie specială, donaţii etc.
3. Existenţa faptică a numerarului şi a celorlalte valori aflate în casă şi confruntarea
acestora cu datele evidenţei tehnic-operative şi contabilitate.
4. Existenţa faptică a numerarului încredinţat mandatarilor-pentru plăţi (salarii, ajutoare
sociale, ajutoare sociale) şi achizitorilor pentru diverse procurări în numerar.
5. Concordanţa dintre documentele de încasări şi plăţi în numerar cu datele din registrul
de casă şi contabilitate şi, de la caz la caz, confruntarea acestora cu evidenţele băncilor, la care are
deschise conturile unitatea respectivă.
6. Exactitatea calculelor şi a raportărilor referitoare la încasări şi plăţi.
7. Existenţa altor valori materiale şi confruntarea stocurilor faptice cu datele din evidenţa
tehnic-operativă şi contabilitate.
8. Controlul legalităţii, realitatea operaţiunilor de intrare şi modul de justificare pentru
cecuri, timbre şi mărci poştale, bilete speciale, tichete de masă, bilete şi abonamente pentru
mijloace de transport în comun, bonuri de cantităţi fixe.
9. Verificarea legalităţii folosirii carnetelor de cec-uri, a aprovizionării cu stocuri în
raport de necesităţi, de prevederile din contracte, de stocurile existente pentru prevenirea
imobilizărilor şi eliminarea stocurilor supranormative sau peste necesar.
10. Legalitatea, realitatea şi reflectarea în evidenţe a modificărilor de patrimoniu prin
investiţii, donaţii şi achiziţii de produse, transformări şi ca efect al activităţii proprii de cercetare,
proiectare şi producţie.
11. Respectarea normelor legale referitoare la încheierea contractelor comerciale.
12. Aplicarea prevederilor legale referitoare la: recepţia, autorecepţia, expediţia şi
transportul mijloacelor materiale.
13. Respectarea normelor legale pentru gestionare, depozitarea mijloacelor materiale.
- asigurarea locurilor de primire şi păstrare a valorilor materiale cu aparate de măsură şi
control, respectarea normelor legale referitoare la utilizarea, funcţionarea şi verificarea aparatelor
respective.
- respectarea dispoziţiilor legale referitoare la pierderile materiale pe timpul
transporturilor şi depozitării şi pentru manipulări ocazionate de aceste operaţiuni; modul cum s-au
efectuat scăderile din gestiune a materialelor, respectarea normelor legale privind înregistrarea în
contabilitate.
- etichetarea la locul de păstrare a tuturor valorilor materiale în care să se indice
denumirea, simbolul (numărul de cod) şi preţul unitar al acestora.
- stabilirea stocurilor normate de valori materiale şi asigurarea de către serviciul
aprovizionare a unor achiziţii normale şi ritmice; evidenţierea valorilor materiale fără mişcare, de
prisos, cu mişcare lentă, greu vandabile, inutilizabile sau deteriorate (desperecheate, dezasortate,
cu termen de garanţie depăşit).
 14. Utilizarea şi întreţinerea capacităţilor de depozitare, a instalaţiilor, utilajelor, precum
şi a mijloacelor de transport din dotare.

B. Controlul respectării prevederilor legale referitoare la constituirea şi componenţa

comisiilor de inventariere şi efectuarea operaţiunilor de inventariere:
1. Inventarierea periodică a întregului patrimoniu (precum şi a bunurilor aparţinând altor
unităţi, care temporar se află în posesia unităţii care efectuează inventarierea, custodie) în
condiţiile şi la termenele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
2. Inventarierea patrimoniului sau a unor elemente patrimoniale ori de câte ori:
a) intervine o predare-primire de gestiune;
b) sunt indicii că există lipsuri sau plusuri de gestiune care nu pot fi stabilite cert decât
prin inventariere;
c) s-au produs modificării de preţuri;
d) gestiunile în cauză se comasează, se scindează sau se desfiinţează;
e) s-au produs calamităţi naturale sau cazuri fortuite, precum şi a celorlalte dispoziţii
legale privind inventarierea patrimoniului.
3. Stabilirea rezultatelor inventarierii şi înregistrarea acestora în contabilitate potrivit
normelor legale în vigoare.
4. Realitatea inventarierilor fapticerealizate de către comisii cu ocazia inventarierii
periodice a întregului patrimoniu, predării-primirii de gestiuni, reducerilor de preţuri, precum şi a
bunurilor aparţinând altor unităţi aflate în custodie.
5. Legalitatea măsurilor luate pentru recuperarea minusurilor şi a pierderilor reprezentând
bunuri deteriorate, degradate, dezasortate, cu termenele de garanţie depăşite, demodate,
inutilizabile, precum şi pentru înregistrarea plusurilor.

C. Controlul organizării corespunzătoare a pazei bunurilor cu angajaţii proprii:

1. Asigurarea securităţii gestiunilor de valori materiale prin spaţii special amenajate,
prevăzute cu drugi sau gratii şi lacăte sau încuietori la ferestre şi uşi, astfel încât să se prevină
orice posibilitate de înstrăinare sau sustragere a mijloacelor materiale.
2. Organizarea şi executarea controlului (permanent şi inopinat) asupra ieşirii mijloacelor
de transport, a angajaţilor şi a altor persoane.
3. Asigurarea securităţii numerarului prin păstrarea în case de bani în încăperi separate,
prin transporturi la şi de la bancă sau la punctele de efectuare a plăţilor în condiţii care să prevină
sustragerile, pierderile.
4. Exercitarea controlului periodic al casieriei de către contabilul şef sau delegatul său.
5. Controlul curent exercitat de serviciul de resort asupra activităţii gestionarilor de
mijloace materiale.
6. Verificarea de către conducătorul compartimentului financiar contabil sau delegatul
său a modului în care se fac înregistrările în evidenţele gestiunilor de mijloace materiale.
7. Calcularea, solicitarea şi încasarea penalizărilor în cazul nerespectării cauzelor
contractuale.
8. Recuperarea de la cei vinovaţi a pagubelor provenite din substituiri, denaturări, alterări,
avarii, lipsuri şi sustrageri de valori materiale datorită nerespectării normelor de ambalare,
încărcare, transport, descărcare, pază, recepţie şi depozitare.
9. Stabilirea funcţiilor prin a căror ocupare angajatul dobândeşte calitatea de gestionar şi
respectarea legalităţii cu privire la angajarea gestionarilor:
- angajarea şi menţinerea în funcţie numai a gestionarilor care îndeplinesc condiţiile
prevăzute de lege, referitoare la vârstă, studii, care nu sunt condamnaţi penal, în curs de urmărire,
în curs de judecată sau a celor amnistiaţi;
- solicitarea de către unităţi a relaţiilor cu privire la antecedentele penale pentru
persoanele ce urmează a fi angajate sau trecute în funcţia de gestionar;
 - existenţa dovezii de la ultimul loc de muncă referitoare la pagubele produse de către cel
ce urmează a fi angajat sau trecut în funcţia de gestionar;
- existenţa avizului scris al celorlalţi gestionari în cazul gestiunii încredinţată mai multor
gestionari pentru angajarea sau trecerea în această funcţie a unei persoane;
- atribuirea calităţii de gestionar angajaţilor care îndeplinesc funcţii (de control financiar
sau contabil) incompatibile cu ceea de gestionar.
10. Stabilirea garanţiilor, constituirea şi ridicarea lor, recuperarea din garanţii a pagubelor
produse de gestionar, potrivit prevederilor legale.
11. Stabilirea răspunderii gestionarilor, a angajaţilor cu funcţii de conducere şi oricăror
alţi angajaţi pentru pagubele produse, potrivit dispoziţiilor legale.

II. Utilizarea valorilor materiale de orice fel, declasarea valorilor materiale, legalitatea
şi realitatea operaţiunilor de ieşire - eliberări pentru consum, transferuri, prelucrări la terţi din
evidenţa tehnic-operativă şi contabilă.

1. Respectarea normelor legale în ce priveşte eliberarea valorilor materiale din gestiuni.

2. Darea în consum a mijloacelor materiale în concordanţă cu normele de consum, de
întreţinere şi de reparaţii.
3. Respectarea destinaţiei pentru care au fost procurate mijloacele materiale.
4. Modul cum s-au făcut scăderile din gestiune a perisabilităţilor.
5. Reflectarea în evidenţă a deşeurilor, rebuturilor, remanierilor, degradărilor,
deprecierilor, perisabilităţilor, legalitatea şi realitatea acestora, precum şi măsurile luate pentru
prevenirea lor.
6. Legalitatea şi realitatea operaţiunilor de casare, declasare, scoatere din uz, transferare,
etc. a valorilor materiale şi valorificarea bunurilor recuperate.
7. Evidenţa separată a cantităţilor de carburanţi şi lubrifianţi lichizi şi b.c.f.-uri pe
sortimente de produse, feluri de bonuri şi conducători auto, identificarea consumurile de
carburanţi, lubrefianţi, piese de schimb, anvelope în raport cu normativele:
- eliberarea foilor de parcurs numai după predarea celor din ziua precedentă şi a b.c.f.-
urilor numai după ce au fost justificate cele primite anterior;
- înscrierea în foile de parcurs a fiecărei curse a distanţelor a ştampilei şi semnăturilor
beneficiarilor;
- existenţa, funcţionarea în bune condiţiuni şi verificarea periodică la metrologie a
aparatelor de kilometraj.
8. Întocmirea listelor de alimente în raport de efective, meniuri, şi alocaţie legală.

III. Efectuarea, în numerar sau prin cont, a încasărilor şi plăţilor, în lei şi în valută, de
orice natură, încadrarea personalului şi acordarea drepturilor băneşti ce i se cuvin.

1. Legalitatea promovărilor în funcţii tehnice de execuţie sau de specialitate.

2. Modul cum este stabilit salariul de bază în raport cu răspunderea şi complexitatea
sarcinilor, precum şi nivelul de pregătire necesar funcţiei ocupate - diferenţierea pe funcţii în
cadrul fiecărei funcţii pe grade profesionale.
3. Modul în care sunt stabilite sporurile la salariul de bază:
- sporuri pentru vechime în muncă;
- sporuri pentru condiţii speciale de muncă.
4. Legalitatea cu realitatea plăţilor pentru program prelungit de lucru, ore suplimentare,
ore de noapte etc.
5. Concordanţa sumelor trecute în statele de salarii cu deciziile de încadrare.
6. Legalitatea şi realitatea plăţilor reprezentând ajutorul în cadrul asigurărilor sociale.
 7. Legalitatea drepturilor personalului pe perioada delegării, detaşării sau trecerii
temporare într-o altă muncă.
8. Legalitatea plăţilor pentru cei trimişi la specializare în străinătate.
9. Legalitatea şi realitatea plăţilor pentru drepturile de concediu de odihnă.
10. Aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la calcularea, reţinerea şi vărsarea impozitului
pe salarii, a contribuţiei la asigurările sociale, de sănătate, pentru ajutor de şomaj, a popririlor, a
ratelor pentru mărfuri procurate pe credit, despăgubirilor, chiriilor, pensiilor alimentare.
11. Exactitatea calculelor şi a rapoartelor din documentele pe baza cărora se stabilesc,
ridică, eliberează sau plătesc salarii şi alte drepturi de personal.

IV. Întocmirea şi circulaţia documentelor primare, documentelor tehnic-operative şi

contabile.

1. Primirea, eliberarea şi utilizarea mijloacelor materiale numai pe bază de documente

justificative, legal întocmite.
2. Completarea documentelor primare potrivit indicatorilor formularului respectiv şi a
normelor în vigoare, semnarea acestora de cei în drept şi predarea lor la termen persoanelor
îndreptăţite.
3. Conducerea corectă a evidenţei tehnic-operative la locurile de depozitare şi pe naturi de
mijloace materiale.
4. Conducerea clară şi exactă a evidenţei contabile care să asigure atât reflectarea în
expresie bănească a patrimoniului prin înregistrarea exactă şi la timp a tuturor operaţiunilor
economice şi financiare, cât şi la timp a tuturor operaţiunilor economice şi financiare, cât şi
exercitarea controlului permanent al existenţei şi mişcării valorilor patrimoniale.
Pentru evidenţa contabilă analitică a gestiunilor, concordanţa datelor din evidenţa tehnic-
operativă cu datele evidenţei analitice şi sintetice, ca şi realitatea datelor înscrise în acestea pentru
gestiunile de valori materiale, mijloace fixe şi obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă
durată.
5. Procurarea formularelor cu regim special, recepţionarea şi încredinţarea lor spre
păstrare unor angajaţi special desemnaţi; evidenţa corectă a formularelor cu regim special;
justificarea formularelor cu regim special; evidenţa formularelor restituite, greşit tipărite sau
eronat completate.

B) Organizarea şi exercitarea controlului financiar de gestiune

Controlul financiar de gestiune se organizează, pentru controlul gestiunilor proprii, la

companii naţionale, regii autonome, societăţi comerciale, în conformitate cu prevederile Legii nr.
30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar, modificată.
Controlul financiar de gestiune funcţionează în compartiment distinct în subordinea
directă a directorului general; se efectuează de salariaţi cu studii economice superioare sau medii
în funcţie de volumul şi complexitatea gestiunilor, încadraţi în compartimentul de control cu
sarcini exclusive de efectuare a controlului la termenele legale.
Persoanele împuternicite să exercite controlul financiar de gestiune trebuie să
îndeplinească aceleaşi condiţii cerute de lege pentru cele împuternicite să exercite controlul
financiar preventiv.
În legătură cu organizarea şi exercitarea controlului financiar de gestiune, normele legale
în vigoare prevăd o serie de obligaţii şi răspunderi, astfel:
a) La cererea organelor de control financiar de gestiune conducerile şi salariaţii unităţilor
supuse controlului au obligaţia: să pună la dispoziţie registrele, corespondenţa, actele, piesele
justificative şi alte documente necesare controlului; să prezinte pentru control valorile de orice fel
pe care le gestionează sau pe care le au în păstrare, care intră sub incidenţa controlului; să
elibereze în condiţii legale documentele solicitate în original sau copii certificate; să dea
informaţii şi explicaţii verbale şi în scris în legătură cu problemele care formează obiectul
controlului; să semneze cu sau fără obiecţii actele de control şi să comunice la termenele fixate
modul de aplicare a măsurilor stabilite în urma controlului; să asigure sprijinul şi condiţiile
necesare bunei desfăşurări a controlului şi să-şi dea concursul pentru clarificarea consecinţelor.
b) Salariaţii împuterniciţi cu exercitarea controlului financiar de gestiune răspund
disciplinar, contravenţional sau penal în situaţiile în care: nu efectuează controlul conform
programului de activitate aprobat; înscriu în actele de control date sau fapte ireale sau inexacte
sau cu bună ştiinţă nu consemnează toate deficienţele constatate; lucrează cu superficialitate,
nesemnalând încălcările de la normele legale în vigoare, măsuri care produc pagube; nu
întocmesc şi nu înaintează conducătorului unităţii actele de control la termenele stabilite; nu iau
sau nu propun măsurile necesare pentru înlăturarea lipsurilor şi abaterilor consemnate în actele de
control, tragerea la răspundere a celor vinovaţi; nu îndeplinesc sau îndeplinesc superficial
sarcinile ce le revin conform normelor.
c) În legătură cu organizarea şi exercitarea controlului financiar de gestiune constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte: neemiterea în termen a actelor
administrative privind modul de organizare şi exercitare a controlului financiar de gestiune;
angajarea, menţinerea, trecerea în funcţia de organ de control financiar de gestiune a unei
persoane fără să se fi obţinut în prealabil de la organele de poliţie relaţii scrise cu privire la
antecedentele penale ale acestora; nesesizarea organelor competente de către şeful
compartimentului financiar de gestiune, în cazul neluării măsurilor referitoare la recuperarea
pagubelor; nepunerea la dispoziţia organelor de control financiar de gestiune a documentelor şi
datelor necesare controlului; refuzul de a semna cu sau fără obiecţiuni actele de control întocmite
de organele de control financiar de gestiune, precum şi de a da explicaţii scrise la cererea acestor
organe; neexecutarea în termenele stabilite a dispoziţiilor date ca urmare a controlului efectuat de
organele de control financiar de gestiune sau comunicarea din culpă a unor date eronate în
legătură cu executarea lor; nedispunerea măsurilor necesare pentru efectuarea cu prioritate, la
solicitarea instanţelor de judecată, parchetului şi poliţiei, a controlului financiar de gestiune,
necesar stabilirii prejudiciilor produse prin infracţiuni şi clarificării împrejurărilor care au condus
la săvârşirea unor fapte de natură penală. Constatarea acestor contravenţii şi aplicarea sancţiunilor
se fac de organele de control financiar de stat.

2.4. Controlul financiar propriu al instituţiilor publice

Instituţiile publice trebuie să manifeste o preocupare permanentă şi continuă pentru

utilizarea eficientă a fondurilor puse la dispoziţie, respectându-se cerinţele de raţionalitate,
egalitate, oportunitate şi necesitate a cheltuielilor, militând în acelaşi timp pentru creşterea
calităţii serviciilor prestate. În asigurarea transpunerii în viaţă a acestor criterii, controlul îşi aduce
o contribuţie deosebit de importantă.
Sub raportul conţinutului, controlul financiar în instituţiile bugetare se caracterizează prin
forma sa specifică de manifestare - controlul bugetar.
Controlul bugetar, ca formă specifică de realizare a controlului financiar în instituţiile
bugetare şi având ca obiective, pe de o parte, modul de realizare a veniturilor, iar pe de altă parte,
utilizarea mijloacelor băneşti puse la dispoziţie din buget, are o sferă mai restrânsă, urmărind:
- întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli;
- ansamblul de relaţii ce se nasc cu ocazia executării bugetului de venituri şi
cheltuieli;
- utilizarea cu maximă eficienţă a fondurilor băneşti puse la dispoziţie de buget.
 Deşi controlul bugetar are o sferă de obiective bine determinată şi conturată în cadrul
activităţii instituţiilor publice, el nu cuprinde întreaga problematică a controlului. Pentru acest
motiv, se împleteşte în mod armonios cu celelalte forme ale controlului economico-financiar,
obiectivele specifice ale acestuia îmbinându-se cu obiectivele comune ce intră în sarcina
controlului din unităţile economice.
Controlul din interiorul instituţiilor publice se organizează şi se exercită la următoarele
niveluri:
- conducătorul instituţiei care, în calitatea sa de ordonator de credite şi în virtutea
atribuţiilor cu care este investit de lege în domeniul controlului, urmăreşte angajarea şi cheltuirea
creditelor bugetare în conformitate cu prevederile din plan şi respectarea condiţiilor de necesitate,
oportunitate şi economicitate;
- conducătorul compartimentului financiar-contabil care exercită de drept controlul
financiar-preventiv;
- controlorul delegat care exercită controlul financiar preventiv delegat;
- organul de control financiar de gestiune. Legea prevede ca, la instituţiile subordonate
ministerelor sau altor organe centrale, controlul financiar de gestiune se organizează în funcţie de
necesităţi, pentru verificarea subunităţilor şi a gestiunilor proprii, este evident că organizarea
controlului financiar de gestiune se realizează numai la instituţiile bugetare de subordonare
centrală şi la acestea numai atunci când volumul şi complexitatea o impun.
- conducătorii compartimentelor funcţionale care exercită controlul ierarhic operativ-
curent.
Controlul financiar propriu al instituţiilor publice, reglementat de Legea nr. 84/2003, 6
cunoscut şi sub denumirea de control financiar public intern, are ca scop verificarea legalităţii,
regularităţii şi conformităţii operaţiunilor, identificând slăbiciunile sistemului de control intern
care au generat erorile, gestiunea defectuoasă sau frauduloasă şi de a propune măsuri de
remediere a acestora.
Controlul financiar public intern se exercită în următoarele domenii:
- veniturile publice, respectiv stabilirea, înregistrarea debitelor şi urmărirea încasării lor;
- cheltuielile publice gestionate de ordonatorii principali, secundari şi terţiari ai bugetului
de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor extrabugetare şi cele aparţinând
colectivităţilor locale;
- utilizarea fondurilor publice externe rambursabile şi nerambursabile, inclusiv a
fondurilor primite din partea Uniunii Europene;
- veniturile şi cheltuielile societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi a altor persoane
juridice de drept privat care utilizeză fonduri publice şi/sau administrează patrimoniul public.
Tipurile de control financiar public intern sunt: auditul intern, controlul financiar
preventiv şi inspecţia.
Controlul din afara instituţiei este un control ulterior şi se exercită de organele
Ministerului Finanţelor Publice, de către bănci, organele ierarhic superioare în subordinea cărora
aceste instituţii îşi desfăşoară activitatea şi organele de control ale Curţii de Conturi.
În acest context organizatoric, rolul conducătorilor instituţiilor publice şi cel al
conducătorilor compartimentului financiar-contabil în exercitarea controlului este deosebit de
important, ei fiind aceia care asigură pe de o parte încadrarea cheltuielilor efective în creditele
bugetare aprobate, iar pe de altă parte, utilizarea lor eficientă. Controlul efectuat de organele de
specialitate din afară au rolul doar de a verifica modul cum au fost respectate de conducătorul
instituţiei şi cel al compartimentului financiar-contabil, prevederile legale în angajarea
cheltuielilor urmărind în permanenţă criteriul de eficienţă precum şi valorificarea tuturor
rezervelor interne.

6
Legea modifică şi completează Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar
preventiv
 Controlul financiar preventiv, ca formă a controlului financiar propriu, se exercită în toate
entităţile publice de către persoane desemnate de către ordonatorul de credite ca activitate ce
cuprinde toate operaţiunile de angajament şi de plată ce au efect asupra fondurilor proprii şi/sau
patrimoniului public.
Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează în
principal:
- angajamentele legale şi angajamentele bugetare sau creditele de angajament;
- modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a
creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;
- deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
- efectuarea de plăţi din fonduri publice;
- vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
- constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi a stabilirii titlurilor de încasare;
- reducerea, eşalonarea sau anularea titlurilor de încasare;
- ordonanţarea cheltuielilor;
- recuperarea sumelor avansate şi care ulterior s-au dovedit ca fiind necuvenite;
- concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor
administrativ teritoriale;
- constituirea resurselor proprii ale bugetului Uniunii Europene reprezentând contribuţia
viitoare a României la această organizaţie;
- alte tipuri de operaţiuni stabilite prin ordin al ministrului finanţelor.
În funcţie de specificul instituţiei publice, conducătorul acesteia poate decide exercitarea
controlului financiar preventiv şi asupra altor tipuri de proiecte de operaţiuni de cele anterioare.
Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operaţiuni
care fac obiectul acestuia din punct de vedere al legalităţii, regularităţii şi încadrării în limitele
angajamentelor bugetare stabilita potrivit legii.
Ministerul Finanţelor Publice este instituţia abilitată să asigure coordonarea activităţii de
control financiar preventiv prin:
- elaborarea şi perfecţionarea continuă a cadrului normativ;
- elaborează cadrul general al operaţiunilor supuse controlului financiar preventiv şi a
normelor metodologoce de exercitare a acestui tip de control;
- elaborează rapoarte naţionale, trimestrial, cuprinzând principalele rezultate şi propuneri
de îmbunătăţire a sistemului de control intern.
Controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită sub forma control financiar
preventiv propriu, respectiv control financiar preventiv delegat.

2.4.1. Controlul financiar preventiv propriu

Instituţiile publice au obligaţia să organizeze controlul financiar preventiv propriu şi

evidenţa angajamentelor în cadrul compartimentului contabil.
Organizarea controlului financiar preventiv propriu revine conducătorilor instituţiilor
publice (ordonatori de credite principali, secundari sau terţiari) care au obligaţia să stabilească
proiectele de operaţiuni supuse controlului financiar preventiv propriu, documentele justificative
şi circuitul acestora cu respectarea dispoziţiilor legale.
Controlul financiar preventiv propriu se exercită de către contabilul-şef prin viză de
control financiar preventiv propriu.
În funcţie de volumul şi de complexitatea activităţii, contabilul-şef poate împuternici, cu
aprobarea ordonatorului de credite, şi o altă persoană din subordinea sa să exercite controlul
financiar preventiv propriu, cu precizarea limitelor împuternicirii, persoane care, de regulă, nu
participă la întocmirea şi contabilizarea documentelor controlate.
 Persoana care exercită controlul finaciar preventiv trebuie să nu fie implicată în
efectuarea activităţilor supuse controlului.
Persoanele împuternicite să exercite controlul financiar preventiv propriu trebuie să aibă
pregătirea economică şi experienţa necesară, să îndeplinească condiţiile de cinste şi corectitudine.
Legal nu pot fi împuternicite să exercite acest control persoanele aflate în curs de urmărire penală,
de judecată sau care au fost condamnate, chiar dacă au fost graţiate, pentru fapte privitoare la
abuz în serviciu, fals, uz de fals, înşelăciune, dare sau luare de mită şi alte infracţiuni prin care s-
au produs pagube unor persoane fizice sau juridice, dacă în cursul urmăririi penale, al judecăţii
sau după condamnare a intervenit amnistia, cel care a săvârşit vreuna din infracţiunile menţionate,
nu poate fi împuternicit să exercite controlul financiar preventiv propriu timp de doi ani de la data
aplicării amnistiei. Cel căruia i s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei nu poate fi
împuternicit să exercite acest control în cursul termenului de încercare de doi ani de la expirarea
acestui termen.
Împuternicirea se face pe bază de ordin sau decizie a conducătorului instituţiei. Prin ordin
sau decizie se stabilesc concret operaţiunile asupra cărora se exercită controlul financiar
preventiv, condiţiile şi perioada în care se desfăşoară această activitate.
Se supun aprobării ordonatorului de credite numai proiectele de operaţiuni care respectă
întrutotul cerinţele de legalitate, regularitate şi încadrare în limitele angajamentelor bugetare
aprobate, care poartă viza de control financiar preventiv propriu.
Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanelor în
drept, competente în acest sens şi prin aplicarea de către acestea a sigiliului personal.
În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operaţiuni
se prezintă însoţite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privinţa realităţii şi
legalităţii prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care iniţiază
operaţiunea respectivă. Conducătorii acestor compartimente de specialitate răspund pentru
realitate, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror documente justificative le-au certificat.
Obţinerea vizei de control financiar preventiv propriu pe documente care cuprind date nereale sau
inexacte nu exonerează de răspundere pe şefii compartimentelor de specialitate care le-au
întocmit.
Persoanele în drept să exercite controlul financiar preventiv propriu răspund în solidar cu
ordonatorul de credite pentru legalitatea, pentru regularitatea şi pentru încadrarea în limitele
angajamentelor bugetare aprobate în privinţa operaţiunilor pentru care au acordat viza de control
financiar preventiv propriu.
În cazurile în care dispoziţiile legale prevăd avizarea operaţiunilor de către
compartimentul de specialitate juridică, proiectul de operaţiune va fi prezentat pentru control
financiar preventiv propriu cu viza şefului compartimentului juridic. Persoanele în drept să
exercite controlul financiar preventiv propriu pot cere avizul compartimentului de specialitate
juridică ori de câte ori consideră că necesităţile o impun.
În cazul refuzului de viză, conducătorul instituţiei poate să continue operaţiunea pe
proprie răspundere. În acest caz este sesizat Ministerul Finanţelor Publice care are obligaţia de a
efectua o inspecţie în scopul evaluării impactului acestei decizii. Evaluarea activităţii de control
financiar preventiv propriu aparţine structurii de audit intern a instituţiei.
Documentele referitoare la operaţiile supuse controlului financiar preventiv propriu, care
nu au fost vizate, nu se înregistrează în contabilitate. Pentru aceste documente se ţine o evidenţă
separată.
 2.4.2. Controlul financiar preventiv delegat

Controlul financiar preventiv delegat se organizează şi se exercită de către Ministerul

Finanţelor Publice prin controlorii delegaţi. Ministrul finanţelor publice numeşte pentru fiecare
instituţie publică în care se exercită funcţia de ordonator principal de credite al bugetului de stat,
bugetului asigurărilor sociale de stat sau al bugetului oricărui fond special, unul sau mai mulţi
controlori delegaţi în funcţie de volumul şi de complexitatea activităţii instituţiei publice
respective. De asemenea, ministrul finanţelor publice numeşte unul sau mai mulţi controlori
delegaţi pentru operaţiunile derulate prin bugetul trezoreriei statului, pentru operaţiuni privind
datoria publică şi pentru alte operaţiuni specifice ale Ministerului Finanţelor Publice (Fondul
Naţional de Preaderare, Agenţiile de implementare a programelor de preaderare). Numirea
controlorilor delegaţi se face prin ordin al ministrului finanţelor.
Prin norme metodologice aprobate de ministrul finanţelor se stabilesc:
a) tipurile de operaţiuni ale ordonatorilor principali de credite ale căror proiecte se supun
controlului financiar preventiv delegat;
b) limitele valorice peste care se efectuează controlul financiar preventiv delegat pe tipuri
de operaţiuni;
c) documentele justificative care trebuie să însoţească diferitele tipuri de operaţiuni;
d) modul în care trebuie efectuat controlul financiar preventiv delegat pentru fiecare tip
de operaţiune; tipurile de operaţiuni ce se supun controlului şi după caz, limitele valorice
corespunzătoare acestora pot diferi de la o instituţie publică la alta.
Controlorii delegaţi exercită viza de control financiar preventiv delegat asupra proiectelor
de operaţiuni vizate în prealabil de către controlul financiar preventiv propriu al instituţiei
publice.
Controlorii delegaţi îşi desfăşoară activitatea la sediul instituţiilor publice la care au fost
numiţi. Instituţiile publice asigură controlorului/controlorilor delegaţi spaţiul de lucru şi dotarea
necesară, precum şi cooperarea personalului propriu, îndeosebi a celui din compartimentul
contabil pentru îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor de control.
În cazul absenţei temporare de la post a unui controlor delegat, ministrul finanţelor
publice numeşte un alt controlor delegat care să îndeplinească atribuţiile celui dintâi pe durata
absenţei acestuia.
Operaţiunile care fac obiectul controlului financiar preventiv delegat se supun aprobării
ordonatorului principal de credite numai însoţite de viza de control financiar preventiv delegat.
Viza se acordă sau se refuză în scris, pe formular tipizat, şi trebuie să poarte semnătura şi sigiliul
personal al controlorului delegat competent.
Înainte de a emite un refuz de viză, controlorul delegat are obligaţia să informeze, în
scris, în legătură cu intenţia sa pe ordonatorul principal de credite, precizând motivele refuzului.
Dacă ordonatorul principal de credite prezintă în scris argumente în favoarea efectuării
operaţiunii pentru care se intenţionează refuzul vizei, opinia neutră asupra cazului este formulată
de o echipă de trei controlori delegaţi de la instituţii publice diferite de cea în cauză, echipă
constituită ad-hoc prin grija controlorului financiar-şef. Opinia neutră se motivează şi se
formulează în scris şi are un rol consultativ, soluţia finală fiind în competenţa exclusivă a
controlorului delegat competent potrivit principiului exercitării în mod independent a atribuţiilor
de control financiar preventiv delegat.
Controlul financiar preventiv delegat se efectuează în termenul cel mai scurt, permis de
durata efectivă a verificărilor necesare, astfel încât să nu afecteze desfăşurarea în bune condiţii şi
în termen a operaţiunii al cărei proiect se supune controlului financiar preventiv delegat.
Perioada maximă pentru acordarea sau, după caz, pentru refuzul vizei de control financiar
preventiv delegat este de trei zile lucrătoare de la prezentarea proiectului unei operaţiuni, însoţit
de toate documentele justificative. În cazuri excepţionale, controlorul delegat are dreptul să
prelungească perioada aceasta cu maxim cinci zile lucrătoare, pe baza unui referat de justificare
pe care are obligaţia să îl transmită de îndată spre informare controlorului financiar-şef şi
ordonatorului principal de credite.
Controlorul delegat este funcţionar public, angajat al Ministerului Finanţelor Publice.
Numărul de posturi de controlor delegat se stabileşte de către ministrul finanţelor publice, în
funcţie de necesităţi, în limita numărului total de posturi şi a bugetului anual aprobate.
Pot fi încadrate în funcţia de controlor delegat numai persoanele care au studii superioare
economice sau juridice şi o vechime efectivă în domeniul finanţelor publice de minim şapte ani.
Candidaţii pentru funcţia de controlor delegat trebuie să prezinte cazier judiciar, informaţii şi
recomandări din care să rezulte că au un profil moral şi profesional corespunzător cerinţelor
funcţiei.
Controlorii delegaţi nu pot fi soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea, inclusiv cu
ordonatorul de credite pe lângă care sunt numiţi.
Controlorilor delegaţi le sunt interzise exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a
activităţilor de comerţ, precum şi participarea la administrarea sau conducerea unor societăţi
comerciale sau civile. Ei nu pot exercita funcţia de expert judiciar sau arbitru desemnat de părţi
într-un arbitraj.
Funcţia de control delegat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. De asemenea, se interzice controlorilor
delegaţi să facă parte din partide politice sau să desfăşoare activităţi publice cu caracter politic.
Controlorii delegaţi care se găsesc în situaţiile de mai sus au obligaţia să informeze de îndată, în
scris ministrul finanţelor şi controlorul financiar şef.
Atribuţiile controlorului delegat sunt, în principal, următoarele:
a) exercitarea controlului financiar preventiv delegat asupra proiectelor de operaţiuni ale
ordonatorului principal de credite în conformitate cu ordinul de numire şi cu normele
metodologice;
b) supravegherea organizării, ţinerii, actualizării şi raportării evidenţei angajamentelor;
c) informarea directă a ministrului finanţelor publice, prin rapoarte lunare, cu privire la
situaţia curentă a angajamentelor efectuate, la vizele acordate şi situaţiile de refuz de viză; câte o
copie de pe raportul respectiv se transmite întotdeauna controlorului financiar şef şi ordonatorului
principal de credite pe lângă care este numit;
d) elaborarea de propuneri şi proiecte privind perfecţionarea controlului financiar
preventiv;
e) participarea la activităţile corpului controlorilor delegaţi;
f) îndeplinirea altor atribuţii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor.
Controlorul delegat nu se pronunţă asupra oportunităţii ce fac obiectul controlului
financiar preventiv delegat şi este obligat să-şi exercite atribuţiile cu bună-credinţă şi cu deplină
responsabilitate. Pentru actele sale, întreprinse cu bună-credinţă în exerciţiul atribuţiilor sale şi în
limita acestora, controlorul delegat nu poate fi sancţionat sau trecut în altă funcţie.
Controlorul delegat îşi exercită atribuţiile în mod independent. El raportează în mod
direct ministrului finanţelor şi nu i se poate impune, pe nici o cale, acordarea sau refuzul vizei de
control financiar preventiv delegat.
De asemenea, controlorul delegat este obligat să păstreze secretul de stat, secretul de
serviciu şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia
cunoştinţă în exercitarea funcţiei.
Evaluarea activităţii controlorului delegat se face anual prin calificative, pe baza
informaţiilor cuprinse în rapoartele anuale privind activitatea controlorilor delegaţi, rapoartele
auditului intern şi rapoartele Curţii de Conturi. Calificativele anuale primite de fiecare controlor
delegat se păstrează pe toata durata exercitării de către acesta a atribuţiilor funcţiei. Ministrul
finanţelor publice demite deîndată controlorul delegat care a înregistrat un calificativ
“insuficient” sau de trei ori consecutiv calificativul „satisfăcător”.
 În funcţie de performanţele profesionale atestate de calificativele înregistrate în baza
evaluărilor anuale şi de vechime în funcţie, controlorii delegaţi se încadrează în gradele
profesionale I, II, III. Cerinţele minime şi condiţiile promovării de la un grad profesional la altul
se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor.
Corpul controlorilor delegaţi se organizează şi funcţionează ca un compartiment distinct
în subordinea ministruluii finanţelor publice şi cuprinde ansamblul controlorilor delegaţi.
Corpul controlorilor delegaţi asigură în principal:
a) aplicarea şi dezvoltarea principiilor şi practicilor avansate de bună conduită financiară;
b) colaborarea şi schimburile profesionale între controlori;
c) colaborarea şi schimburile profesionale cu alte structuri de profil interne, externe şi
internaţionale.
Corpul controlorilor delegaţi este condus de controlorul financiar şef şi de doi adjuncţi.
Controlorul financiar şef şi adjuncţii săi sunt numiţi prin hotărâre a Guvernului pentru un
mandat de şase ani pe baza propunerii nominale făcute de către ministrul finanţelor în urma
intervievării a şase candidaţi desemnaţi din rândul controlorilor delegaţi de către corpul
controlorilor delegaţi, în şedinţă plenară, cu majoritate simplă. La data şedinţei plenare de
desemnare a celor şase candidaţi este obligatoriu ca numărul controlorilor delegaţi încadraţi
efectiv şi efectiv prezenţi la şedinţă să fie cel puţin jumătate din numărul de posturi de controlor
delegat.
Aceeaşi persoană nu poate îndeplini mai mult de un mandat în funcţia de controlor
financiar şef; de asemenea, aceeaşi persoană nu poate îndeplini mai mult de un mandat în funcţia
de controlor financiar şef adjunct.
Controlorul financiar şef îndeplineşte în principal, următoarele atribuţii:
a) susţine, în faţa ministrului finanţelor publice, a Guvernului şi a altor autorităţi soluţiile
date în exerciţiul atribuţiilor sale de către oricare din controlorii delegaţi;
b) organizează sistemul informaţional şi urmăreşte realizarea în mod efectiv şi în timp util
a schimbului de informaţii între controlorii delegaţi;
c) organizează şi urmăreşte colectarea, prelucrarea şi înregistrarea statistică a
informaţiilor privind activitatea de control financiar preventiv şi efectuează evaluarea acestora;
d) dispune măsuri pentru aplicarea în activitatea controlorilor delegaţi a principiilor şi
practicilor avansate de bună conduită financiară şi pentru valorificarea propunerilor şi
contribuţiilor acestora la dezvoltarea şi la perfecţionarea de standarde în domeniu;
e) asigură îndrumarea metodologică în domeniul controlului financiar preventiv;
f) prezintă Guvernului rapoarte privind activitatea controlorilor delegaţi care trebuie să
cuprindă o analiză a modului de soluţionare a refuzurilor de viză de control financiar preventiv
delegat, precum şi propunerii de îmbunătăţirii a legislaţiei financiare;
g) evaluează activitatea fiecărui controlor delegat şi propune ministrului finanţelor
publice acordarea aprecierilor anuale;
h) alte atribuţii, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Referitor la acordarea vizei de control financiar preventiv delegat, persoana în drept să
acorde această viză are dreptul şi obligaţia de a refuza viza în toate cazurile în care, în urma
verificărilor, apreciază că proiectul de operaţiuni care face obiectul controlului financiar
preventiv nu îndeplineşte condiţiile de legalitate, regularitate şi încadrare în limita
angajamentelor bugetare pentru acordarea vizei. Refuzul de viză trebuie să fie în toate cazurile
motivat în scris şi de asemenea trebuie să se ţină o evidenţă a proiectelor de operaţiuni refuzate la
viză de control financiar preventiv delegat.
Refuzul de viză al controlorului delegat nu ar caracter de blocare a operaţiunii financiare.
În cazul ordonatorilor aparţinând administraţiei centrale, operaţiunea poate fi efectuată numai în
baza unei hotărâri a Guvernului. În cazul altor categorii de ordonatori, operaţiunea poate fi
efectuată numai în baza deciziei pe proprie răspundere a ordonatorului de credite, cu sesizarea
Ministerului Finanţelor Publice care va trebui să efectueze o inspecţie în scopul evaluării
impactului acestei decizii.
Documentele referitoare la operaţiuni supuse controlului financiar preventiv şi care nu au
fost vizate nu pot fi înregistrate în contabilitate, făcând excepţie documentele privind operaţiile
refuzate la viză de control financiar preventiv propriu sau delegat, dar efectuate pe răspunderea
ordonatorului de credite şi cele refuzate la viză de control financiar preventiv delegat, dar
autorizate prin hotărâre a Guvernului. Documentele referitoare la operaţiile efectuate doar pe
răspunderea ordonatorului de credite sau autorizate prin hotărâre a Guvernului se înregistrează
distinct într-un cont în afara bilanţului.