Propedeutica

CURS I –04.10.2005

NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Farmacia necesită un ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice implicate în
fabricarea controlului, conservării şi eliberării medicamentelor.
Ca profesie liberală şi socială nu poate fi concepută fără pacient pe care trebuie
să-l respecte, să-l ajute, să-l sfătuiască. Aceste obligaţii se regăsesc în principiile
deontologice care sunt un ansamblu de reguli ce stau la baza exercitării profesiei din
domeniul farmaceutic.
Pentru public specialiştii în farmacie reprezintă omul medicamentului –un garant
ale medicamentului, un sfătuitor în ceea ce priveşte utilizarea corectă a medicamentelor.

Farmacia ca unitate sanitară – are ca obiect de activitate prepararea,

conservarea, eliberarea medicamentelor şi altor produse farmaceutice de uz uman:
produse igienico-cosmetice şi tehnico-medicală.
După specific deosebim farmaciile publice sau de circuit deschis, urbane sau
rurale care asigură asistenţa cu medicamente în ambulatoriu şi farmaciile de circuit închis
care asigură asistenţa cu medicamente a bolnavilor internaţi în instituţii sanitare, spitale,
sanatorii din cadrul Ministerului Sănătăţii şi a altor Ministere cu reţea sanitară proprie.

Obiectivul activităţilor farmaceutice

1. Prepararea, păstrarea şi eliberarea medicamentelor conform prevederilor
Farmacopeii României X –care este în vigoare precum şi cu Standardele Internaţionale.
2. Eliberarea medicamentelor, a celorlalte produse farmaceutice tehnico-medicale,
parafarmaceutice autorizate şi/sau înregistrate de Ministerul Sănătăţii conform cu
legislaţia în vigoare.
3. Asigurarea informării corespunzătoare şi sfătuirii pacienţilor
4. Urmărirea efectului medicamentului în timpul tratamentului

Localul farmaciei –farmacia trebuie să aibă un aspect caracteristic, să fie uşor

vizibilă şi identificabilă. Să fie accesibilă pentru toţi potenţialii pacienţi inclusiv bătrâni,
persoane cu handicap sau pentru persoane cu cărucioare pentru copii.
Să asigure condiţii suficiente de securitate atât în ceea ce priveşte personalul cât şi
medicamentele mai ales în serviciul de noapte.
Atmosfera din farmacie trebuie să fie: profesională, calmă, asigură cadru optim de
comunicare cu pacientul.
Spaţiul farmaciei va fi compartimentat în concordanţă cu activitatea specifică
desfăşurată asigurând fluentă activitate în vederea creşterii randamentului.
Farmaciile cu circuit deschis, în mediu urban – este constituit din următoarele
încăperii:
a) Încăperea în care se intră în unitate –oficina –compartiment de eliberare al
medicamentelor unde specialistul vine în contact cu publicul sănătos sau bolnav.
Se eliberează medicamente:
- magistrale –oficinale (gata preparate) care se eliberează după
reţeta medicului.

1
Propedeutica

- industriale –tipizate (produse de industrie)

- produse parafarmaceutice
Oficina trebuie amenajată specific pentru a favoriza eliberarea medicamentelor
dar cuprinde şi vitrine în care sunt prezentate produse dietetice, cosmetice, articole de
igienă.
Medicamentele nu trebuie expuse în vitrinele exterioare pentru a nu se face
publicitate şi pentru a evita autoservirea deoarece medicamentul nu este orice marfă şi
nici oficina nu trebuie considerată un loc de comerţ clasic.
Deoarece pacientul are dreptul de a discuta oficial cu farmacistul, în farmacie
există un spaţiu special separat de restul oficinei care să permită comunicarea între
pacient şi farmacist.
b) Receptura –camera de preparare a medicamentelor magistrale dotată cu
mobilier şi ustensile necesare desfăşurării acestei activităţi şi care într-un colţ specific
amenajat este prevăzut cu o masă de analiză.
c) Laboratorul –utilat pentru prepararea unor cantităţi mari de forme farmaceutice
numită -elaborări care vor fi divizate şi condiţionate în ambalaje corespunzătoare
(rivanol, metosept etc).
d) Compartimentul pentru prepararea de sterile –este o boxă în care se prepară
forme farmac.oftalnice precum şi alte preparate care se aplică pe plăgi, arsuri, pielea
sugarilor şi care sunt sterile.
e) Compart.pentru prepararea apei distilate –cu suprafaţa de 2/2 m unde se află
distilatorul.
f) Depozitul –locul de păstrare al medicamentelor, subst.farmaceutice aflate în
stocul farmaciei. Depozitarea medicamentelor se face pe grupe terapeutice, pe forme
farmaceutice, caractere fizico-chimice şi în ordinea seriilor de fabricaţie. Cele cu
valabilitate limitată se depozitează în spaţii separate de depozitare.

2
Propedeutica

CURS II –07.10.2005

Reglementări privind medicamentele cuprinse în stoc farmaceutic

1. Nomenclatorul de medicamente şi produse de uz uman
2. Farmacopeea
1. conţine medicamentele necesare satisfacerii nevoilor de bază a majorităţii
populaţiei în domeniul îngrijirii sănătăţii. Conform acestuia medicii pot recomanda şi
folosi numai medicamentele şi produsele biologice cuprinse în acest nomenclator. Astfel
se asigură şi producţia populaţiei împotriva folosirii unor medicamente care nu au fost
verificate de organele sanitare competente. El este elaborat de comisia medicală şi este
revizuit anual în concordanţă cu progresele realizate pe plan mondial în acest domeniu.
Farmacopeea –farmakon-medicament; porin-a face, cuprinde cele mai importante
reglementări privind medicamentele, este codul oficial al normativelor care asigură
calitatea medicamentelor în ţara noastră. Aceste normative se referă la denumirea,
prepararea, controlul şi conservarea medicamentelor. Legea privind asigurarea sănătăţii
populaţiei menţionează că prevederile farmacopeei sunt obligatorii pentru toate unităţile
care produc, controlează, depozitează şi distribuie medicamente şi se aplică tuturor
produselor realizate în ţară: „Farmacopeea Română Ediţia X 1953”.
Medicamentul sau agentul terapeutic este orice substanţă sau amestec de substanţe
utilizate pentru tratarea, ameliorarea sau prevenirea unei boli sau a tulburărilor
funcţionale la om sau animal.
Medicamentul este definit şi ca produs medicamentos, preparat medicamentos,
formă farmaceutică, formă farmacologică dozată.
Medicamentele sunt constituite din substanţe, ingrediente sau componente.
Substanţele utilizate în scop farmaceutic sunt reprezentate ca
susbt.medicamentoase sau principii active şi subst.auxiliare.
Susbt.medicamentoasă este o substanţă cu structură chimică definită de organ
natural (vegetală, animală sau minerală) de semisinteză sau sinteză având o anumită
acţiune farmacodinamică.
Subst.medicamentoase trebuie să corespundă condiţiilor de calitate prevăzute de
farmacopee, norme sau standarde.
Produsulu vegetal sau fitofarmaceutic reprezintă partea dintr-o plantă medicinală
care conţine una sau mai multe substanţe responsabile de efectul farmacodinamic numite
principii active.
Preparatul farmaceutic sau forma farmaceutică conţine una sau mai multe
subst.medicamentoase şi subst.auxiliare prelucrate printr-o operaţie farmaceutică.
Prelucarea se efectuează în farmacie şi avem medicamente magistrale –medicamente
industriale sau tipizate.

3
Propedeutica

CURS III – 14.10.2005

Denumirea medicamentelor cuprinde denumirea chimică care redă structura chimică a substanţei
medicamentelor indicând compoziţiile structurale şi poziţiile lor relative. Se utilizează în formulări
magistrale sau industriale pentru substanţele cu structură simplă în general de natură anorganică cum este:
sarea de bucătărie sau clorura de sodiu.
DCI –este recomandată de OMS, este scurtă şi exprimă parţial structura chimică sau grupul din
care face parte substanţa respectivă. Se exprimă în latină şi se foloseşte în literatura ştiinţifică NaCl –natrii
chloridum.
Denumirea oficinală este prevăzută în farmacopee pentru subst.farmaceutică, preparat farmaceutic
şi produs vegetal.
Pentru substanţa medicamentoasă organică se foloseşte în general DCI. la substanţa
medicamentoasă anorganică la denumirea latină este prevăzut întâi cationul apoi anionul iar pentru
produsele vegetale numele plantelor precede partea din plantă folosită ex: menthae follium.
Denumirea comercială sau cea înregistrată R se referă la medicamentul în forma lui finală care
cuprinde substanţa sau substanţele active şi substanţele auxiliare prezente într-o fomră farmaceutică. Este
stabilită de firma sau fabrica producătoare şi nu trebuie să coincidă cu numele dat de alte fabrici fiind
considerată o garanţie a calităţii medicamentului.
Denumirea comercială poate sugera compoziţia medicamentului: acid acetisalicilic (aspirina) sau
efectul medicamentului –antinevralgic, care este utilizat curent în prescripţiile medicale.
Criterii de clasificare a medicamentelor –se poate face după concepţia terapeutică şi după
toxicitate.
Concepţia terapeutică a medicamentelor –alopate- sunt majoritatea formelor farmaceutice utilizate
în terapeutică şi sunt prescrise pe baza concepţiei lui Hypocrate –„Contraria-contrarii-curantur” (a vindeca),
conform căreia medicamentul acţionează asupra bolii în mod antagonic neutralizându-i efectele ca antidot.
Medicamentele alopate se utilizează pentru combaterea cauzei modificărilor patologice şi simptomelor
bolilor în scop profilactic curativ sau de diagnostic în doze de la fracţiuni de mg până la zeci de mg.
A doua concepţie a lui Hypocrate este „similia similibur curantur” –este concepţie homeopatică –
adică ceea ce este asemănător vindecă. În baza acesteia un medicament este folosit împotriva unei boli dacă
provoacă la omul sănătos aceleaşi simptome cu maladia respectivă. Tratamentul cu medicamentul
homeopat este individualizat iar remediile se administrează în cantităţi extrem de mici.
După toxicitate medicamentele sunt: anodine (obişnuite) care se utilizează în cantităţi de ordinul
gramelor fără să producă efecte toxice în organism dar sunt dăunătoare dacă se administrează în doze
exagerate. Păstrarea medicamentelor în depozitele farmaceutice se face în recipiente de sticlă bine închise,
cu dop rodat, incolore sau brune pe care se aplică etichetă cu inscripţie neagră pe fond alb. Medicamentele
alodine se pot elibera cu/fără reţetă: glucăza, lactoza.
Medicamentele şi substanţele puternic active, foarte active sau eroice
Se păstrează la separanda. Conţin substanţe în cantităţi de ordinul centigramelor şi pot produce
accidente grave la administrare dacă se depăşeşte doza terapeutică maximă. Substanţa puternic activă se
păstrează în recipiente bine închise, cu dop rodat, sticle incolore sau brune pe care se aplică etichete cu
inscripţie roşie pe fond alb.
În Farmacopeea X există capitole cu tabele în care sunt prezentate dozele terapeutice uzuale şi
dozări terapeutice maxime ale acestor substanţe precum şi un tabel separanda –substanţe puternic active,
oficinale în limba latină în ordine alfabetică cu precizarea că atât produsele medic.şi industr.cu substanţele
lor să fie păstrate în dulapul separanda.

Căile de administrare a medicamentelor

- calea orală internă (enterală sau „per os”)
- calea palenterală sau injectabilă
- aplicarea externă pe piele şi mucoase
Administrarea pe cale orakă urmăreşte obţinerea unei acţiuni fie generale, fie
locale. Pentru acţiunea locală avem absorbantele, neutralizantele, protectoarele mucoasei gastrice.
Avantaje –cale comodă cu posibilităţi de autoadministrare.
Dezavantaje –risul degradării substanţelor active prin secreţia tubului digestiv datorittă vavatelor
de pH.

4
Propedeutica

-iritarea mucoasei tractului gastro-intestinal

-necesitatea corectării gustului şi mirosului unor medicamente
Absorbţia medic.este influenţată de numeroşi factori:

Formele farmaceutice utilizate pentru administrarea orală:

-preparate lichide sub formă de soluţii, siropuri, limonade, ceaiuri
-preparate solide: pulberi, capsule, granulate, comprimate acoperite şi neacoperite.
Administrarea pe căi parenterale
-intravenoasă, intramusculară, subcutanată, intraarterială, intrarahidiană, intraarticulară şi
periarticulară.
Avantaje: poate fi dirijat tipul de acţiune a medicamentului injectat
-este util pentru medicamentele care nu traversează mucoasa gastrointestinală.
-permite administrarea medicm.inactivate pe cale orală.
Dezavantaje: tehnica administrării este mai complicată, este necesară a se sibsia
-necesită personal calificat
-injecţiile sunt greu suportate de unii bolnavi.

Formele farmaceutice pentru administrare parentală

Preparate injectabile lichide: emulsii, suspensii, soluţii
Preparate injectabile pulbere: moldamin, penicilina
Preparate perfuzabile sub formă de emulsii.

Aplicare pe piele şi mucoase urmăreşte obţinerea unei afect locale în afecţiuni dermatologice, este
util pentru acţiunea sistemică.
Avantaje: se evită primul pasaj hepatic
-efect de rezervor prin acumularea medicamentului în tegument.

Formele farmaceutice aplicate pe piele –preparate lichide sub formă de loţiuni şi linimente.
-preparate semisolide –unguente şi spume
-preparate solide –pudre
Forme adezive cutanate –pansamente adezive şi dispozitive transdermice.

Administrarea în cavitatea bucală

Calea sublinguală –utilă pentru acţiunea sistemică.
Formele farmaceutice sunt: soluţii, comprimate, granule homeopatice ex: nitroglicerina, nifedipin
Calea bucofaringiană –acţiune locală. Forme farm: gargarine, soluţii şi comprimate de supt:
fenosept, faringosept
Calea gingivală –varijovajele sau colutorii –glicerina
Calea pulmonară –adm.subst.puternic active care acţionează la nivelul plămânilor, se absorb mai
greu la nivelul inestinului, suferă transformări masive la primul pasaj hepatic.
Această cale urmăreşte obţinerea unor efecte locale la nivelul căilor respiratorii inferioare, superioare şi
pentru efecte sistemice.

Adminsitrarea rectală –folos.acţiuni locale şi sistemice

Avantaje –posibilitatea absorbţiei similară cu calea orală
-evitarea primului pasaj hepatic
-posibilitatea tratamentului pediatric
dezavantaje –iritarea mucoasei rectale de către unele substanţe însoţită de declanşarea reflexului
de defecaţie.
Formele farmac.: supozitoare, capsule, unguente, spume, clisme

Administrarea vaginală –acţiune locală

Forme farmac.: ovule, comprimate, capsule unguente, spume.

5
Propedeutica

CURS IV -28.10.2005

Transformarea medicamentelor în organism

Între momentul administrării unui medicament şi acela al apariţiei efectului
terapeutic subst.medicamentoasă parcurge o serie de etape grupate în 3 faze:
1. biofarmaeutică
2. farmacocinetică
3. farmacodinamică

1. Biofarmaceutica cuprinde 2 etape:- eliberarea sau cedarea substanţei

medicam.din forma farmaceutică
- trecerea substanţelor active în sol sau dizolvarea
Disponibilitatea farmaceutică se defineşte prin cantit.de subst.activă eliberată din
f.farmac.la locul de absorbţie şi este influenţată de: propr.fizico-chimice ale subst.
medicamentoase, subst.auxiliare, tehnolog.de fabricare, forma farmac.
Astfel se explică eficacitatea diferitelor medicam.preparate care conţin acea subst.
activă în acele cantităţi, dar care sunt preparate prin tehnol.diferite şi cu subst.auxil.dif.
Dizolvarea este o etapă importantă deoarece subst.medicam.trebuie să fie dispersată în
stare moleculară, în mediu apos la locul de absorbţie pentru a traversa membr.biologice.

2. Faza farmacocinetică corespunde transf.în vivo în organismul uman a

subst.medicam.şi cuprinde următ.etape care în organism se desfăşoară simultan
Absorbţia –este procesul de trecere a subst.active prin membr.biologice (mucoasa
gastro intestinală, ţesutul muscular) în circulaţia sanguină sau limfatică.
Distribuţia este un proces de repartiţie a subst.medicam.între circuitul sanguin şi
alte spaţii ale corpului.
Metabolizarea (biotransferul) constă în modific.structurii chimice a subst.active,
lipofilă şi apariţia metaboliţilor a unor molec.cu solubilit.mai bună în apă.
Excreţia se referă la elimini.subst.şi a metabiliţilor săi din organism şi se poate
face prin: rinichi, vezică, intestine, plămâni, salivă, piele.
Rinichiul –princip.organ de excreţie a subst.medic.neschimbate şi a metabolism.
mai hidrosolubili în timp ce ficatul este locul principal al biotransferului.
Subst.sau metaboliţii săi excretaţi în bilă pot fi reabsorbiţi în intestin, reabsorbţie care
contribuie la menţinerea ciclului enterohepatic.
Evoluţia subst.medicam.în organism poate fi deschisă prin stabilirea unor relaţii
matem.între următ.parametrii farmacocinetici. Biodisponibilitate –reprezintă
cantit.relativă de subst.medic. absorbită într-o formă farmac.şi ajunsă în circul. Sanguin
precum şi viteza cu care se produce absorbţia.
Volumul de distribuţie reprezintă volumul în care o subst.este distrib.uniform la o
conc.= cu cea plasmatică.
Timpul de înjumătăţire (t ½) este timpul în care jum.din cantit.de substanţă
administrată a dispărut din organism.
Clearance (Ce) indică viteza de epurare sau eliminare a subst.medicm.în funcţie de conc.
sa în lichidele biolog.şi este definită ca volum fictiv al corpului din care o subst.este elim.
complet în unit.de timp prin excreţie şi metabolişare.

6
Propedeutica

02.11.2005

3. Faza farmacodinamică
Corespunde răspuns.farmacodinamic ca urmarea a interacţiunii subst.medicam.cu
un receptor biolog, enzimă, sau struct.celulară. Eficacit.unei subst. medicam. introduse în
organism depinde de cantit.care ajunge la locul de acţiune şi de durata menţinerii unei
conc.corepsunzătoare la acel nivel.
Cele 3 faze sunt influenţate de factorii mult.care intervin diferit în transf. subst.
medicamentoase în organism în funcţie de calea de administr.a medicam. Aceşti factori
sunt: formularea medicam.determină viteza de eliberare a subst.medicam.acţionate în
faza biofarmaceutică. Pentru inf.biodisponib.şi asigurarea efectului terapeutic se poate
interveni în faza biofarmaceutică.modulând eliberarea subst.medicam.din forma farmac.
la locul de absorbţie în organism.
În cazul medicam.care acţionează sistemic se consideră că efectul lor chimic este
direct proporţ.cu conc.plasmatică a subst.medicam.respective. la rândl ei conc.plasmatică
a medicam.depinde de:
- cantit.relativă dintr-o doză de medicament
- viteza de trecere a medicam.în sânge
- viteza şi gradul de distribuţie a medicam.în circuitul sistem.şi în
alte ţesuturi
- viteza de elimin.a medicam.din organism

Faza biofarmaceutică
În eliberarea medicam.are loc un proces de cedare a subst.medicam.din preparat
după administrarea sa. Tot în această fază există dependenţe între distrib.subst.medicam.
în organism şi acţiunea medicam.ca urmare a:
a) propr.fizico-chimice ale subst.medicam.
b) substanţe auxiliare
c) tehnologia de fabricare
d) forma farmaceutică
Cantit.de subst.medic.eliberată din forma farmac.reprezintă disponibilit.farmac.
La adminsitr.medicam.pe cale extravasculară, eliber.medicam.se face rapid în cazul form.
farmac.cu eliberare rapidă sau mai lentă în cazul f.farmac.cu eliberare prelungită. Are loc
şi dizolvarea –proces de trecere a subst.medicam.într-o formă dizolvată pentru a fi
absorbită. Dizolvarea condiţionează absorbţia deoarece pentru a traversa membr.
biologice subst.medicam.trebuie să fie dispersată în stare moleculară, în mediu apos la
locul de absorbţie.
Viteza de dizolvare a unei subst.este în funcţie de caract.fizico-chimice şi de pH-ul
mediului de absorbţie.
La drajeurile dizolvate necesită următoarele etape :
1. dizolvarea învelişului
2. dizolvarea nucleului
3. dezintegrarea
4. fragmentarea
5. dezagregarea –se ajunge la pulberea din interiorul drajeului, care este
dispersată şi apoi dizolv.în sol, apoi urmează proc.de absorbţie

7
Propedeutica

Pentru comprimate care conţin doar nucleul subst.active: dizolv,dezintegrare,

fragmentare, pulbere şi apoi celelalte etape.
La granulate: dezagregarea granulatului, pulbere
La unguente –se adminsitr.prin frecarea epidermului, emulsionare, prin difuziune
se absoarbe subst.activă.
La soluţiile injectabile –prin procesul de difuziune are loc absorb.subst.medicam.
La suspensiile injectabile –are loc un proces de dizolvare cu formarea unei sol.şi
apoi are loc absorţia.
La capsulele operculate –necesită ruperea învelişului, dezagregare, transf.în
pulbere care se dispersează şi dizolvă în sol, absorţia.
Pentru capsulele moi şi suspensiile buvabile este necesară topirea şi dizolv.înveliş.
la capsul.moi, ajungând apoi la sol şi are loc absorţia.
Pentru supozitoare are loc dizolvarea subst.medic.în soluţie, după topirea şi
dizolv.excipientului urmează absorbţia.
Siropuri –la nivelul mucoasei digestive începe absorbţia
Biofarmacia presupune optimizarea efect.terap.a subst.medicam.care include 2
etape:
1. Formularea şi prepararea unor medicam.cu biodisponibilit.mărită
2. Administrarea raţională a medicam.-este infl.de propr.farmac.ale subst.medic.
şi de caract. individuale ale organismului.

Activitatea, toxicitatea şi posologia medic.

Acţiunea medicam.este determ.de anum.factori:
- doza de subst.activă
- propr.fizico-chimice
- calit.formei farmac.
- biodisponibilit.medicam.
- reactivit.individuală a bolnavului
Toxicitatea medic.constă în apariţia unor manif.nedorite consecutive adm.
unei anumite subst.. Acestea sunt reprez.de reacţii adverse, de stări patologice induse de
medicam, intoxicaţii acute medic, dependenţă.

I. Reacţii adverse la medicam-sunt reacţii nocive care apar la doze folosite în mod
obişnuit la om în scop profilactic, de diagnostic.
1. Reacţ.adverse de tip toxic apar atunci când dependent de medicam.sau de
pacient dozele obişnuite au efecte toxice sau efecte mutagene şi cancerigene
(antib.din gr.aminoglicozidelor –kanamicină, spreptomicină afect.per.12 de
nervi producând surditate).
2. Reacţ-adverse idiosincrozice –de intoleranţă –constau în reacţ.neobişnuite
diferite calitativ de cele produse la popul.majoritară (pacienţii cu deficit
enzimatic glucozo-6 fosfat-dehidrogenoză –apar reacţ.adverse dat.deficitului).
3. Reacţ-adverse alergice dat.intervenţiei unor mecanisme imune (Ra de tip
anafilactic la penicilină)

II. Stările patologice induse de medicam.prez.caracter de boală (ex.afecţ.renale

cauzate de nefrotoxicitatea unor antib.gentamicină).

8
Propedeutica

III. Intoxicări acute medicam.apar la scurt timp după administr.unor doze mai mari decât
cele utilizate curent în terapie ex. barbituricele.

IV Dependenţa este o stare de intoxic.cronică caract.prin necesitatea imperioară

de adm.a unor subst.toxice sau medicam. Evoluează în 4 etape: dep.pshihică, tolerantă,
fizică, psihotoxicitate.

Doza de medicamente –reprez.cantit.de subst.medicam.care provoacă un anumit

răspuns din partea organism. În terap.sunt utiliz.în nr de tipuri de doze clasif.în funcţie de
efect.terapeutic, vârstă şi mod de administr.
Doza utilă –reprez. cantit. minimă de subst.activă la care apare efecttul
farmacodinam.
Doza terap.maximă –este cea mai mare doză terap.suportată de
majorit.pacienţilor fără apariţia unor fenom.toxice. aceste doze sunt precis delimitate şi
nu vor fi depăşite decât în cazul în care pe prescripţia medicului apare menţiunea „sic
volo” (aşa vreau).
Doza terap.uzuală reprez.cantit.de subst.medicam.cuprinsă între doza min.şi cea
max., cantit.care să răspundă farmacodinam.cele mai favorabile în tratament. Aceste doze
ale majorit.medicam.nu sunt delimitate strict şi sunt stabilite de cel care prescrie medic.
în funcţie de unele caract.ale pacientului, dar incluzându-se în marginea de siguranţă a
produsului respectiv. Au caracter orientativ şi sunt prevăz.într-un tabel înscris în Fr.x.
Doza de atac –reprez.doza iniţială mai mare care conduce la conc.sanguine şi
tisulare eficiente mai rapid.
Doza de întreţinere –este doza de subst.activă utiliz.pentru tratam.unei boli
cronice coresp.coantit.de medicam.folosit zilnic de organism pentru a obţine efectul
obţinut cu doza de atac.
Doza eficace medie –reprez.cantit.de subst.medicam.care produce efect terapeutic
la 50% din subiecţii trataţi.
Doza letală –este cantit.de subst.medicam.care adm.unui organ produce moartea
Doza letală medie –reprez.cantit.de subst.medicam.care administr.provoacă
moartea a 50% din animalele unui lot.
Doza letală minimă –reprez.cea mai mică doză de subst.toxică ce provoacă
moartea unuia din animalele de experienţă.
Doza toxică –cantit.de subst.medic.care adm.produce fenomene secundare
nedorite râtoxice.
Doza unică –(lat”dosisplena”)se referă la administr.unui medicam.o singură dată
într-o cantit.ce constit.o singură doză în vederea obţinerea efectului terapeutic.
Doze multiple –constau în adm.unui număr de doză din acel medicament cu
scopul de a obţine un efect de durată în cazul unei medicaţii pe un număr de zile de
tratament.
Fr.x înscrie un tabel cu doze terapeutice vizuale şi max.ale produsului
farmacologic active, oficinale administr.intens la adulţi. Pentru prepararea de uz extern
nu sunt prevăzute doze maxime.

9
Propedeutica

09.11.2005

Principalele operaţiuni la prepararea medicamentelor

Materiile prime sunt transferate în preparate farmaceutice prin intermediul
diferitelor operaţii, unele sunt generate altele specifice.
Dintre operaţiile generale avem: uscarea, mărunţirea, pulverizarea, amestecarea,
dizolvarea, filtrarea, sterilizarea.
Dintre operaţiile specifice: granularea, comprimarea şi acoperirea comprimatelor.
În industria farmaceutică se aplică tehnol.speciale la obţinerea capsulelor,
supozitoarelor, aerosolilor.
În cadrul unui proces tehn.industrial diversele operaţii se desfăşoară ordonat în
timp şi dă ca rezultat o şarjă din medicam.dorit.
Uscarea –este prima operaţie –are loc îndepărtarea integrală sau în cea mai mare
măsură a unui lichid dintr-un material (solid. lichid sau gazos) prin încălzire şi este
însoţită de transf.lichidului de pe o suprafaţă într-o fază cu vapori nesaturaţi. Produsele
solide supuse uscării sunt reprezentate de subst.medicam, produse vegetale sau preparate
care constituie etape intermediare ale fabric.medicamentelor.
Ex.de etapă: uscarea granulelor înaintea comprimării.
Produsele lichide, care prin uscare se transformă în pulberi sunt soluţii extractive
obţinute din produsele veg, animale sau din culturi rezultate prin biosint.sau bioconversie.
Obiectivele uscării
- prevenirea degradării unor subst. şi produse vegetale în timpul stocării (în
absenţa umidităţii numeroase produse fizice, chimice şi enzimatice sunt oprite sau
întârziate)
- facilitatea manipulării şi transportul materialelor
- obţinerea unor preparate farmaceutice
- posibilitatea de prelucrare în forme farmaceutice a subst.cu apă de cristalizare
- facilitatea comprimării granulatelor
- uşurarea operaţiunilor de pulverizare
- asigurarea curgerii libere a solidelor
Factorii care influenţează uscarea sunt prezentaţi în relaţia lui Dalton.
760
V= K x S x(F – f) x p
V = viteza de vaporizare
S = suprafaţa de vaporizare
F = tensiunea vapor.saturaţi la temp.la care se află supraf.subst.de uscat
f = tensiunea de deasupra substanţei de uscat
p = presiunea atmosferei deasupra substanţei de uscat
K = constanta dependentă de natura subst.şi de condiţiile de lucru
Această reacţie precizează elementele asupra cărora se poate reacţiona pentru a
mări viteza de vaporizare. Astfel prin încălzire creşte valoarea lui F. Exercitarea unui
curent de aer deasupra subst.reduce valoarea lui f.
Utilizarea materiei de absorbţie prin dezhidratarea aerului ambiant folosind
substanţe hidroscopice.
Reducerea presiunii p se face cu ajutorul unui aparat de vid.

10
Propedeutica

Metode de uscare –se aleg în funcţie de natura produsului, de

sensibil.princip.activi faţă de căldură şi oxigen în aer, de gradul de dezhidratare urmărit.
Uscarea în aer liber este cea mai simplă metodă şi constă în expunerea la temp.
0
20-30 C a materiei pe coli de hârtie, pânză sau reţele de sârmă subţire.
Uscarea cu ajutorul căldurii –în funcţie de modul în care se face
transform.căldurii deosebim trei tipuri de metodă de uscare prin: convecţie, conducţie,
radiaţie termică.
1. Uscarea prin convecţie –când aerul este cald, apa caldă sau vaporii de apă vin
în contact cu pereţii apoşi şi îi transmit acestuia căldură. În acest mod funcţionează:
dulapuri uscătoare, etuve, tunelul uscător, uscarea în pat fluidizat şi uscarea prin
aerosolizare.
2. Uscarea prin conducţie –când aparatul este în contact direct cu sursa de
căldură. În acest sens există uscătorul cu cilindrii şi vid.
3. Uscare prin radiaţie termică –cu radiaţii infraroşii şi cu microunde
Dintre metodele de uscare prin convecţie sunt preferate uscarea în pat fluidizat şi
prin aerosolizare pentru că prezintă avantaje:
-uscarea în pat fluidizat are mater.pulverulent într-un spaţiu de uscare ce prezintă
perforaţia bază permiţând pătrunderea aerului cald cu viteză mare, fapt ce determină
repar.particul.solide şi mişcarea lor liberă iar masa pulberii este în permanenţă fluidizată.
Astfel se produc condiţii pentru o mare turbulenţă care asigură amestecul particul.şi un
contact bun între particule şi aerul cald.
Avantajele uscării în pat fluidizant sunt:
- transfer eficient de căldură şi masă
- viteză mare de uscare fără pericol supraîncălzirii
- temper.uniformă şi precis controlată
- forma particul.uscate este aproape sferică
- uscarea este rapidă şi se efect.într-un spaţiu unic.
-uscarea prin aerosolizare – se realizează în atomizoare sau nebulizatoare şi se
aplică numai pentru lichide, soluţii sau suspensii.
Lichidul este dispersat sub formă de picături fine într-un curent de aer cald în care
solventul se evaporează rapid înainte de a ajunge pe pereţii camerei de uscare. Produsul
se usucă sub formă de pulbere fină care este transportată de curentul de aer în sistem de
colectare.
Acest mod de uscare este folosit în ind.farmaceut.datorită următoarelor avantaje:
-permite uscarea subst.termolabile
-conduce la obţinerea unor particule sferice cu o curgere mai bună decât
prod.rezultate din alte met.de uscare, acest fapt este favorabil în cadrul tehnolog.de
obţinere a comprimatelor şi capsulelor.
-picăt.de lichid se usucă în câteva secunde datorită supraf.mari şi contactului intim
cu gazul purtător.
-produsul se menţine rece datorită vaporizării lichidelor iar particul.uscate nu se
supraîncălz.datorită îndepărtării rapide din zona de uscare.
Uscarea prin congelare –liofilizare (criodesicare) –este o tehnică de uscare prin
sublimarea gheţii în vid precedată de congelarea mater.de uscat. Se realizează în
liofilizatoare constituite din două incinte: o cameră de sublimare şi condensatorul, legate
printr-un tub larg. Îngheţarea produsului de uscat se efectuează în camera de sublimare la

11
Propedeutica

temp.f.scăzute –800; -1960C şi este urmată de sublimarea gheţii prin aplicarea vidului în
aceeaşi incintă. Vaporii formaţi se deplasează în altă cameră (condensatorul) în care
temp.este şi mai scăzută decât în prima şi unde se produce condensarea lor în gheaţă.
Avantajele biofilizării
-uscarea are loc la temp.foarte scăzute evitându-se astfel ecţiunea enzim.din unele
produse sau hidroliza
-solidul este îngheţat astfel încât în final produsul uscat este poros şi uşor fiind
reprez.de o reţea de subst.solidă care ocupă acelaşi volum ca şi produsul original.
-porozitatea mater.uscat îi asigură acestuia o dizolv.rapidă
-nu se produce o concentr.a soluţiei înainte de uscare, practic nu se denaturează
proteinele liofilizabile.
-procesul se desfăşoară în vid înaintat în absenţa aerului, oxidarea fiind astfel
redusă
-operaţia poate fi condusă în condiţ.sterile sau aseptice.
Dezavantajele liofilizării
-datorită porozităţii solub.mărite şi uscării complete produsul este foarte
hidroscopic
-procesul este foarte lent iar echipamentele sunt scumpe şi complicate
-liofilizarea nu se aplică în general, ea este obligată numai pentru anumite produse
În tehnica de preparate de medicamente avem aplicaţii ca: asigurarea păstrării
produselor care sunt instabile în soluţie; este uscarea prod.cu punct de topire coborât fără
a le topi; obţinerea unui produs poros uşor de dispersat prin dizolv.sau suspendare
-repartiz.unui solid în doze mici în formă lich.în fiole sau flacoane din care
rămâne după liofilizare pulberea subst.medicam.
-obţinerea de prod.pulverilente sterile evitând sterilizarea termică ce poate fi
însoţită de degradarea subst.termolabile.
Uscarea cu ajutorul subst.dezhidratante –se aplică în cazul subst.hidroscopice:
săruri anhidre, extractele uscate.
Ca subst.dezhidratante se folosesc: oxid de Ca, CaCl2, H2SO4 conc, NaSO4 anhidru.
Pulvelizarea –este operaţia de reducere a dimens.particul.unei subst.solubile sub
acţiunea forţelor mecanice având ca şi consecinţă creşterea gradului de dispersie şi
implicit creşterea supraf.specif.a solid.
Obiectivele pulverizării
-asigurarea omogenităţii prep.farmac.solide
-creşterea vitezei de dizolvare şi a absorbţitei subst.active greu solub.în apă ceea
ce determină creşterea eficineţei lor terapeutice
-favorizarea extracţiei produselor vegetale.
În funcţie de mărimea particul.obinute, de gradul de fineţte urmărit şi de aparatul
utilizat operaţiile de pulverizare se numesc operaţii de mărunţire sau sfărâmare atunci
când se obţin particule cu dimens.de câţiva cm până la 1 mm sau se numesc pulverizare
sau măcinare când partic.obţ.au dim. mai mici de 1 mm. În farmacii operaţiile de
mărunţire se realiz.la mojar iar în ind.se folosesc concasoare de diferite tipuri (ciocane,
valţuri sau fălci).Pentru pulverizare în farmacii se folos.mojare iar în ind.mori de diferite
tipuri (centrifugale, cu bile, coloidale, cu jet).
Pulberea obţinută în urma operaţiei de pulverizare este constituită dintr-un
amestec de particule cu dimensiuni diferite.

12
Propedeutica

16.11.2005
Cernerea şi clasarea

Cernerea este operaţia de separare mecanică a particulelor de diferite mărimi ale

pulberii cu ajutorul sitelor când rezultă două fracţiuni:
-particule mai mici decât dimensiunea ochiurilor sitei
-particule cu dimens.egale sau mai mari decât dimens.orificiilor unei anumite site.
Cernerea se aplică după pulverizare şi amestecare pentru a se obţine o pulbere
uniformă form.particul mai mari sau aglomer.de pulberi.
Materialul care trece prin site se numeşte cernut iar cel care rămâne –refuz.

Clasarea sau sortarea – este operaţia de împărţire a unui produs pulverizat în

fracţiuni cu domen.imp.ale mărimii particul.având limite superioare şi infer.corespunz.
dimens.definite.
Sortarea se realiz.cu ajutorul sitelor suprapuse în ordinea descrescăt.a mărimii ochiurilor,
de obicei 6-8 site, pulberea se pune pe sita de sus şi după o vibrare mecanică de 20 min,
se cântăreşte refuzul refuzul care rămâne în fiecare sită. Sitele farmac.se pot clasifica în
funcţie de dif.criterii însă notarea lor este preferentă în funcţie de lărgimea ochiurilor în
mµ . Astfel FR.X prevede 9 site standardizate numerotate convenţional de la I la IX,
dependente de mărimea laturii interioare a ochiului exprimată în mm, de nr.de ochiuri pe
mm3 şi de diam.sârmei exprimat în mm.
La sita nr.I –grad de fineţe este pt.fragm.mari, nr.de ochi pe cm2este de 1,292 iar
diam.sârmei este 2,5 mm
La sita nr.IX- grad de fineţe pulbere extrafină, nr.de ochiuri pe cm2 este de 5.910
iar diam sârmei este 0,05 mm.
Gradul de fineţe al unei pulberi farmaceutice se determ.cu ajut.sitelor standard şi
se exprimă fie prin nr.sitei indicat în paranteză după denumirea subst., fie prin expresii
corespunz.ca: pulbere mijloc (sita nr.V) sau pulbere f.fină (sita nr.VIII).
Amestecarea –operaţia prin care se urmăreşte realizarea unei distribuţii uniforme a
tuturor compon.de produse solide, seminsolide, lichide sau gazoase fără ca acestea să
sufere vreo modificare de ordin fizic sau chimic.
Obiectivul acestei operaţii este omogeniz.amestecului, orice doză pulveriz.la
întâmplare trebuie să conţină toţi constit.amestecului în aceleaşi proporţii ca în restul
amestecului. Amestecarea este f.import.pentru obţinerea unor preparate f.bine dozate cu
aspect unifrom şi este necesară pt.prepararea majorităţii f.farmac., fie că acestea sunt
constituite din mai multe princip.active, fie că la realiz.acestora se adaugă subst.auxiliare.
amestecarea lichidelor se aplică la prepar.soluţiilo, fie că sunt poţiuni, siropuri, sol.de uz
extern la prepararea emulsiilor şi suspensiilor.
În cazul cantit.mici se efect.cu ajutorul baghetelor, spatulelor, lingurilor în recipienţi de
sticlă sau alte materiale precum şi în mojar folosind pistilul.
Pentru cantit.mari în industrie se utiliz.agitatoare de diferite tipuri alese astfel încât
amestecarea să fie corespunz.într-un timp redus.
Amestecarea pulberilor este influenţată de factori ca: mărimea particulelor,
densitatea, raportul cantit.al componentelor. În farmacie se efectuează mojare cu volum
mai mare decât volumul pulberii, iar în ind.se utiliz.amestecătoare cu sistem de agitare

13
Propedeutica

vertical ce acţionează în cuve fixe (amestecător planetar) precum şi tobe de amestec

mobile care se rotesc în jurul unui ax. În tobele de amestec operaţia se efectuează prin
ridicarea pulberii până la un anumit nivel urmată de căderea acesteia spre centrul tobei.
Tobele se umplu până la 20-30% din volumul lor iar turaţia în timpul funcţ-este relativ
scăzută (15-20 rotaţii/min).
Controlul omogenit.preparat –se realizează prin dozarea compon.în probe
prelevate din amestec. În cazul amestec.de pulberi colorate examinarea vizuală indică
gradul de omogenitate.
Dizolvarea –proces de formare a unui sistem dispers omogen stabil termodinamic
prin desprinderea moleculei dau ionilor solvatului de pe suprafaţa acestuia urmată de
difuzia sau transferul lor printre molec.solventului. Dizolvarea depinde de propr.fizico
chimice aşe solvatului şi solventului precum şi de fact.care infl.viteza de difuziune a
subst. în vehicul.
Solubilitatea –se referă la comport.subst.medicam.într-un anumit solvent, la o
anumită temp.şi reprez.cantit.max.de subst.care se poate dizolva în unit.de volum de
solvent pentru a obţine o sol. naturală.
Solubilit.este menţionată în farmacopee la monografia fiecărei subst. Conf. FR.X solub.
poate fi exprimată prin specif.volumului solvent în ml necesar pentru a dizolva 1 g
subst.solidă sau 1 ml subst.lichidă la temp 20±20 fie cu ajutorul unor expresii cum ar fi:
f. uşor solubil, uşor solubil, solubil.valabile la temp.de 20±50. Semnificaţia acestor
expresii este redată în farmacopee într-un tabel la capitolul solubilit. În fc.de
solubil.subst.uşor solubile se dizolvă de obice la rece, celelalte la cald, deobicei prin
intermedium. Viteza de difuziune este parametral cel mai important care influenţează
viteza de dizolvare, fapt evidenţiat de relaţia Whitney Noeyes.

dc dc
V= = K x D x S (Cs – Ct)
dt
V = viteza de dizolvare
dc
= reprez.gradientul de concentraţie
dt
K = coef.de dizolv.care este proporţ.cu coef.de difuziune D şi invers proporţ.cu grosimea
stratului de difuziune.
S = suprafaţa de contact solid-lichid
Cs = concentr.la saturare a subst.care se dizolvă
Ct = concentr.soluţiei la timpul T de la începutul dizolvării
Pe baza acestei relaţii se pot stabili câteva reguli practice pentru creşterea vitezei
de dizolv.: mărimea supraf.de contact S –se realizează prin pulveriz.prealabilă a subst.

D
K=
∆
K = raport de difuziune şi grosimea stratului ∆ (delta)
Reducerea grosimii stratului de difuz. ∆ din jurul particulelor subst.solide se face prin
agitare
Mărirea valorii concentr. Cs –prin creşterea temperaturii.

14
Propedeutica

Filtrarea –operaţia prin care un amestec se particul.solide suspendate într-un

lichid sau gaz este forţat să treacă printr-un material poros numit filtru, care va reţine
particulele solide.

Obiectivul filtrării –în cadrul preparatelor medicamentoase.

Obţinerea lichidelor lipsite de particule solide amorfe sau cristaline insolub.de
particule disperse coloidale sau de picături de lichid insolubile
Obţinerea unei subst.reţinute pe filtre
Îndepărtarea microorg.dintr-o soluţie apoasă care trebuie să fie sterilă.

Mecanismul filtrării –este posibil deoarece filtrele sunt permeabile pentru lichide
dar reţin subst.solide. Particulele suspendate pot fi reţinute fie la suprafaţa filtrului, când
dimensiunea este mai mare decât porii filtrului, fie în interiorul materialului filtrat prin
adsorbţie în canaliculele materialului poros.

Factorii care influenţează viteza de filtrare

V = mărimea supraf.filtrului x cu diferenţe de presiune

vâscozitatea x rezistenţa semidentului şi filtrului

Acţionând asupra unuia sau mai multor factori din această reacţie se poate obţine
viteza de filtrare dorită dependent de obiectivul filtrării şi de caracteristic.produsului care
trebuie filtrat, ale material.filtrant şi ale instalaţiei de filtrare.
Materialele filtrante utilizate în practica farmaceutică sunt:
- materiale textile (vată, ţesăt.de bumbac, mătase)
- fibre celulozice (hârtie filtru)
- materiale poroase (sticlă por, ceramică, porţelan, plastomeri)

Membranele filtrante confecţionate din esteri de celuloză (acetat şi nitrat)

utiliz.pentru filtrarea sterilizantă. În tehn.farmaceutică se utiliz.şi alte tehnici de separare
a solidelor de lichide ca:
- presarea (când lichidul de separat este înglobat într-o masă apreciabilă de solid –
obţinerea uleiurilor vegetale)
- decontarea –când diferenţa dintre solid şi lichid permite sedimentarea solidului
şi centrifugarea.

15
Propedeutica

23.11.2005

Sterilizarea în farmacie –operaţiunea de distrugere sau îndepărtare a microorg.

vii în formă veget.sau sporulată.
Prin acest procedeu se asigură condiţ.de sterilitate a mat.sau preparate. Prin
sterilizare se înţelege absenţa microorg.în formă vegetativă sau sporulată, microorg.care
ar fi capabile să se dezvolte în condiţii adecvate.
Sterilitatea este obligatori pentru următoarele preparate farmaceutice
- medicamente parentale: injectabile, perfuzabile, seruri, vaccinuri, implante
- medicam.oftalnice: picăt.de ochi, unguente oftalnice
- forme farm.ce se aplică pe arsuri, plăgi, pielea sugarilor, suspensii, emulsii,
unguente, pulberi
- forme farmac.care conţin antibiotice
Se supun sterilizării: subst.medicam, excipienţi, forme farmac.mai sus menţionate
şi ambalajele lor, spaţiile de lucru, ustensilele folosite în cazul preparării medicam.
injectabile sau a altor preparate sterile.

Metodele de sterilizare –se aleg în funcţie de propriet.fizico-chimice ale

produselor pentru evit.eventualelor modific.în calitatea acestora. Eficacitatea metodelor
de steriliz.depinde de natura produsului, de gradul şi natura unei eventuale contaminări
microbiene şi de condiţiile în care a fost preparat prod.de steriliz.respectiv.
FR.X prevede următoarele metode de sterilizare:
1. sterilizarea cu vapori de apă sub presiune
2. sterilizarea prin căldură uscată
3. sterilizarea prin filtrare
4. sterilizarea cu gaz

Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune şi sterilizarea prin căldură uscată sunt
cele mai sigure metode şi trebuie folosite ori de câte ori natura produsului o permite.
În cazul produselor care nu pot fi sterilizate în recipientul final se folosesc
preparate pe cale aseptică.
Echipamentul de lucru al personalului: subst, solvenţi, ustensile, recipiente vor fi
sterilizate în prealabil şi toate operaţiile se vor efectua în condiţii aseptice: vitrine, boxe,
camere sterile. Eticheta recipient.va purta menţiune „preparat aseptic”.
Asepţia reprezintă ansamblul de măsuri profilactice utiliz.pentru a împiedica
aportul exogen de microorg.sau viruşi într-un organ viu, mediu inert sau preparat medic.
Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune şi sterilizarea sau căldura umedă se
realizează în autoclave încălzite electric sau cu gaz din care aerul a fost în prealabil
complet deplasat de vapori de apă. Temp.steriliz. este 115-1210C. Principiul acestui
procedeu constă în coagularea proteinelor, colul, germeni microbieni datorită forţei de
penetraţie a umidit.şi temp.ca urmare a prez.la care sunt supuşi vapori de apă.
Soluţ.şi suspensiile apoase de medicam.termostabile, instrumente şi obiecte de
cauciuc, materiale plastice termorezistente, sticlă, pânză, tifon, vată –se încălzesc 15-20
min la 1210C sau 25-30 min la 1150C.

16
Propedeutica

Sterilizarea prin căldură uscată –acest procedeu oficializat de FR.X utilizat ca

agent sterilizant, oxigenul din aer adus la o temp.crescută care provoacă denaturarea
proteinelor bacteriene prin oxidare. Steriliz.se efectuează la temp.ridicată 140-1800C în
etuve încălz.electronic iar tipul de steriliz.necesar depinde de materialul supus steriliz.şi
volumul recipientelor.
Se aplică mater.termostabile cu o conductibilit.termică satisfăcăt.ca: ul.vegetale,
vaselina, parafina, ceara, glicerina, dizolv.organici nevolatili şi pulberi termostabile care
se încălzesc 3 ore la 1400C sau 2 ore la 1600C.
Sterilizarea prin filtrare -se aplică numai în cazul subst.termolabile pentru care nu
se poate folosi steriliz.prin căldură. Soluţiile injectabile apoase se filtrează prin filtre
bacteriologice sterile sau membr.filtrante sterile în vederea reţinerii microorg. Toate oper.
se efectuează în mod aseptic cu ustensile, recip.şi dizolvanţi steriliz.în prealabil.
Metodele de steriliz.prin filtrare se asociază cu subst.conservante. Soluţ.inject.
apoase se filtrează printr-un material filtrant special cu pori foarte fini care reţin
microorg. şi sporii atât mecanic cât şi prin adeziune. Filtrele sau mater.filtrante utiliz.nu
trebuie sp cedeze din compon.lor şi nu trebuie să interacţioneze fizic sau chimic cu
prod.sterilizat. se face verific.integrităţii filtrelor înainte şi după filtrare. Produsul filtrat
se introduce în condiţii aseptice în recipiente în prealabil steriliz.care apoi se închid etanş.
Pe etichetele recipientelor se va menţiona „steriliz.prin filtrare”.

Sterilizarea cu gaz se utiliz.pentru steriliz.produselor finite în ambalaj care nu

rezistă la temp.ridicate iar medicam.steriliz.trebuie să fie compatibile cu gazul sterilizant.
Sterilizarea cu gaz se utiliz.şi pentru sterilizarea zonelor cu produse sterile.
Este un procedeu mai mare ce oferă multiple avantaje: gazele pătrund prin
ambalajele de hârtie şi carton şi prin dopurile flacoanelor şi sticlelor subst.solide
pătrunzând prin reţelele capilare. Prin această metodă se sterilizează: mat.termosensibile,
pulberile de subst.medicam, articole chirurgicale.
Mecanismul de acţiune al gazelor are la bază distrugerea celul.bacteriene ca
intitate biochimică realizând o combinaţie stabilă între aceştia şi unii constituenţi
structurali sau enzimatici înlăturând posibilit.de reproducere a microorg. Ca şi gaze
sterilizante se utiliz.forma aldehidă şi oxidul de etilen.

Operaţiuni specifice în farmacii

Granularea –operaţia de obţinere a unui granulat dintr-un amestec pulverulent de
subst.medic.şi excipienţi în scop îmbunătăţit curgerii şi compresibilit.materiei în cadrul
tehnolog.de preparare a comprimatului în procedeul clasic granulatele s formează cu
ajutorul unui lichid cu propr.adezive care se adaugă amestec.de pulberi la care s-a asociat
un liant. Masa umezită este transformată în granule care se usucă, se mărunţesc şi se
sortează.
Comprimarea –procesul de presare exercitat asupra pulber. sau granul.dintr-o
matriţă pentru a realiza o masă aderentă, compactă de o formă predeterminată.
Comprimarea depinde de propr.fizico-chimice ale materialului şi în psecial de
compresibilitate adică de capacit.materiei de a-şi micşora volumul sub acţiunea presiunii.
Compactibilitatea –capacit.mater.pulverizat de a fi comprim.într-o tabletă având
rezistenţă la deformare. Comprimarea se realiz.cu ajut.maşinilor de comprimat.

17
Propedeutica

Reţeta şi componentele ei
Medicam.se prescriu în concordanţă cu diagn, prognosticul şi tratam.stabilit de
medic ţinând seama de starea generală a bolnavului. În prescrierea formelor magistrale,
medicul trebuie să respecte anumite reguli pentru a se conforma dispoziţiilor în vigoare.
În farmaciile publice, eliberarea medicam.se face pe bază de reţetă sau prescripţie
medicală.
În farmaciilecare deservesc servicii clinice şi spitaliceşti medicam.se eliberează pe
bază de condici pe care medicii scriu reţetele (numite formula mosocomialis –
mosocomium= spital)
Reţeta este mijlocul de corespondenţă între medicul care a ascultat bolnavul, a
stabilit diagnost.indicând tratamentul; şi farmacistul care prepară şi eliberează medicam.
respectiv. Reţeta cuprinde subst.medicament.care vor alcătui medicam., cantit.necesare,
indicaţ.cu privire la f.farmac.şi la modul de administr. Pe aceeaşi reţetă se pot înscrie mai
multe f.farmac.gata preparate. Reţeta constituie şi un act legal de justificare şi de
contabilizare a medic.care nu se pot elibera decât pe bază deprescripţie.
Cuvântul reţetă provine din lb.latină dela vervul recipio-recipiere (a lua-a primi).
Cf.dispoz.în vigoare HG 627/2005 denumirea medicam.se face cu DCI. Nu sunt
admise corecturi, ştersături deoarece ea constituie un act public uneori putând deveni
chiar docum.medico-judiciar.
Reţeta corect întocmită conţine 6 părţi:
1. Inscripţio –prima parte a reţetei reprez.printr-un antet tipărit ce cuprinde:
denumirea instit, CF, sediul cu adresa, nr.fişei. În baza Ordonanţei nr.150 ce
constit.Legea Sănăt.din România au calit.de asiguraţi anumite categorii: salariat, co-
asigurat, pensionar, copii sub 18 ani, elevi sau ucenici, studenţi 18-26 ani, gravide-lăuză
sau plată directă.
Se notează rubrica din partea cui a fost scrisă reţeta: medic familie, ambulatoriu,
ambulanţă, spital. În cazul regimurilor speciale ca: veteran, revoluţ, handicap, ajutor
social, şomaj
2. Invocaţio –în care medicul se adresează farmacistului cu FO/RC (ia şi
eliberează)Numele bolnavului, adresa, CNP
3. Diagnosticul –care poate fi acut, subacut, cronic. La bolile acute
eliber.medic.se face în 24 h de la emiterea reţetei, la bolile subacute între 8-10 zile iar la
cele cronice chiar şi până la 1 lună
4. Prescripţio- semnăt.medicului, parafa. Se prescrie reţeta conform cerinţelor din
rubricil tabelului (poziţia, preţ referinţă, listă, cod boală, tip diagn, DCI f.farmac. şi
concentr.medicam, DS adică acută, subacută, cronică, cantitatea.
5. Se completează de asigurat, împuternicit cu nume, prenume adresă, CNI,
BI/CI: am primit medicamentele
6. Taxarea –este completată de către farmacist: poziţia, preţ referinţă,
denum.comercială, cantit.eliber, preţ amănunt, preţ referinţă, val.amănunt, val.compens.

18
Propedeutica

07.12.2005

Cântărirea şi măsurarea
Prepararea corectă a medicam.în farmacie presupune ca o condiţie esenţială
cunoaşterea aspectelor teoretice şi practice ale cântăririi subst.medicam. Cel mai adesea,
cantit.de medicam.şi mat.prime sunt date în grame, de aceea nu întâmplător emblema
profesiei este balanţa.
Majoritatea operaţ.farmac.sunt precedate de cântărire sau măsurare a volumelor
subst.sau preparatelor.
Măsurarea este o operaţie fizică prin care se determină o mărime necunoscută în
raport cu altă mărime luată ca etalon, ambele fiind de aceeaşi natură, ex: greut.se
determină comparativ cu unitatea de măsură –kg. În farmacii se folosesc măsuri şi
greutăţi ale sistem: cgs (cm,gram,sec9 cu multiplii şi submultiplii lor.

Cântărirea –operaţia prin care se determină greutatea unui corp cu ajutorul

balanţei şi a unor greutăţi corespunz.sistem.de măsuri şi greutăţi adoptat. La noi în ţară
unit.de măs.pt.greutatate este gramul cu multiplii şi submultiplii săi.
Balanţa –pt.cântăr.în farmacii se folosesc balanţe: de mână, cu coloană, cu terezii.
În laborat.se folosesc balanţele analitice.
Balanţele sunt instrumente de măsurare, cele mai importante pt.practica farmaceutică.
Balanţele cu coloane sau balanţele de receptură se întrebuinţează pentru a cântări între
10-1000 g, este format dintr-o coloană verticală metalică fixată pe o cutie, acoperită
uneori cu o placă de marmură şi având 2-3 sertare. La partea superioară a coloanei
aşezată pe un cuţit se fală o pârghie metalică formată din 2 braţe perfect egale având la
extremităţi atârnate pe cuţite două platane egale ca greutate. Unele balanţe au şi
dispozitive pentru a bloca oscilarea liberă, fapt care menajează cuţitele de o frecare
inutilă. Când bal.nu au dispoz.de blocare, se aşează pe unul din platane o greutate tot
timpul cât sunt în repaus. Echilibrul balanţei este semnalat de un ac indicator fixat în
mijlocul pârghiei şi care pendulează împreună cu acesta în faţa unui cadran gradat.
Balanţa are un echilibru satisfăcător, când oscilaţia indicat.sunt uniforme faţă de centrul
cadranului. Echilibrul balanţei trebuie verificat înaintea fiecărei cântăriri.
Balanţa cu terezii –se compune dintr-un sistem de pârghii care susţin 2 platane
aşezate orizontal. Aceste balanţe au limita de încărcare de la 100-5000 g.
Balanţe speciale în receptură –cântăresc cu greut.între 0,5/100 g. Ele sunt fie de
tipul balanţei cu coloană fie bal.cu terezii.
Cumpăna de mână sau balanţa de mână –se utiliz.pt.cântărirea medicamentelor în
cantit.mici 0,10-10 g. Se compune dintr-o pârghie suspendată cu ajutorul unui cuţit într-o
furcă metalică terminată cu un inel.la extremităţile pârghiei sunt atârnate cu ajutorul unor
şnururi platane de celuloid sau de material plastic.
Există cumpăne de mână cu greutăţi la care determinarea greutăţii se face punând pe unul
din talere corpul de cântărit iar pe celălalt greutatea corespunz. Cumpănele de mână sunt
prevăzute cu cursori sau călăreţi, acesta alunecă pe unul din braţele cumpănei care este
gradat şi indică greutatea.
Cântărirea se face ţinând cu mâna stg.inelul cumpănei în timp ce cu mâna dreaptă se face
încărcarea şi descărcarea platanului.

19
Propedeutica

Balanţele analitice –se întrebuinţează în laborat.de control pt.cântăririle foarte

exacte având o sensibilitate de ordinul zecimii de mg. Ca şi construcţie se aseamănă cu
balanţa cu coloană.
În farmacopee se foloseşte expresia „exact cântărit”, determ.greut.respectivă se face cu
bal.analitică, cantit.de subst.care se cântăresc au 4 zecimale.
Prin expresia „în prealabil cântărit” –se înţelege că recipientul sau materialul respectiv
adică (stical de ceas, cristalizor, filtru) sau cântăr.cu bal.analitică după ce au fost aduse
până la greutate constantă.
Prin expresia „până la greut.constantă” se înţelege că operaţia de uscare sau calcinare se
continuă până când 2 cântăriri succesive au aceeaţi valoare sau prezintă o diferenţă de cel
mult 0,0005 g.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o balanţă.

- să fie stabilă –să se încline la adăugarea unei greutăţi iar după ridicarea acestuia
să revină la poziţia iniţială
- să fie fidelă –adăugând un corp în diferite puncte ale talerului să fie necesare de
fiecare dată aceeaşi greut.pentru echilibru.
- să fie dreaptă, justă sau exactă –balanţa rămâne în echilibru la adăugarea a 2
greut.egale pe taler şu echilibrul continuă să se menţină şi când cele 2 greut.sunt
schimbate între ele, balanţa trebuie să fie în echilibru şi când talerele sunt goale.
- să fie sensibilă –balanţa potrivit încărcată şi echililibrată se înclină la adăugarea
unei greut.mai mici.

Greutăţi – folosesc la cântărirea medicam., trebuie să fie montate de D.G.M

(dir.gen.metrologie), acestea sunt construite pe baza unui etalon. În farmacii greutăţile se
păstrează în cutii speciale prevăzute cu lăcaşuri speciale pt.fiecare greutate:
- 1000g, 500g, 200g, 100g, 50g
- pt.bal.sensibile. 20g, 10g, 5g, 2g, 1g
Greutăţi mai mici de 1 kg –se construiesc din bronz, alamă sau aramă, au formă
cilindrică şi se nichelează. În unele cutii de greutate există un locaş special pentru greut.
mai mici de 1 g. Acestea sunt confecţionate din plăci de aluminiu şi cu forme diferite.
Controlul bal.şi al greut.este reglementat de Lege şi este efectuat de D.G.M. prin
verificări periodice.
În general trebuie respectată la cântărire limita de încărcare a balanţei.
O balanţă corespunz.trebuie să aibă coloana în poziţie verticală, braţul şi talerele
să balanseze liber, fără frecare iar acul indicator să oscileze în aceeaşi măsură la dreapta
şi stg.punctului O. Controlul balanţei constă în verificarea justeţei poziţiei de echilibru şi
a sensibilităţii.
Pentru a verifica justeţea balanţei se stabileşte echilibrul balanţei neîncărcate apoi al
balanţei încărcate cu câte 100 g şi respectiv 1000 g. În fiecare platan se observă oscilaţiile
balanţei şi poziţia în care se opreşte acul indicator. Poziţiile de echilibru succesive pentru
aceeaşi încărcătură pot avea o abatere între ele de cel mult ¼ dintr-o gradaţie a scării de
0,5 mm. Sensibilitatea balanţei se încearcă adăugând pe unul din talerele aflate în
echilibru o greutate pentru ca acul indicator să se deplaseze cu o diviziune a scării –2 mm
de la poziţia de echilibru.
Balanţa este cu atât mai sensibilă cu cât mai mică va fi folosită greutatea.

20
Propedeutica

Pentru ca balanţa să se păstreze în bune condiţii trebuie respectate unele reguli:

- să fie ferită de variaţii mari de temperatură, umiditate.
- pârghiile să fie şterse cu o cârpă moale
- cuţitele să fie protejate de acţiunea mecanică blocând bal.în stare de repaus şi
având grijă să nu fie depăşită limita de încărcare. Cuţitele se şterg cu cârpă moale, iar
coloanele nichelate se şterg cu carbonat de ca şi stearină.
Cântărirea trebuie executată cu mare atenţie deoarece o cantit.inexată poate duce
la urmări dezastruoase.

Reguli practice pentru cântărire –toate preparatele medicam.se măsoară în

greut.cu excepţia soluţiilor injectabile.
La cântărire trebuie să se ţină seama de următoarele norme:
- în determinarea ce se face cf.Farmacopeei se vor folosi numai balanţe în
prealabil verificate de D.G.M.
- dacă nu există indicaţii speciale, cântăririle se fac cu precizie de 0,01 g.
- expresia „exact cântărit” înseamnă cântărire la balanţă analitică
- subst.prescris eîn părţi vor fi cântărite, o parte coresunzând la 1 g.
- să se aleagă balanţa potrivită în concordanţă cu limita de greut.suportată dar nu
se vor folosi bal.cu limită de mare pt.cântărirea unor cantit.mici de subst.deoarece
precizia este scăzută.
- se va evita supraîncărcarea balanţei prin depăşirea limitelor de încărcare
deoarece astfel se va produce defectarea balanţei. Cantit.mici de subst.active sub 5 g nu
se por cântări exact cu bal.curentă folosită în farmacie, de aceea se vor folosi pulberile
titrate
- se va verifica bal.înainte de cântărire lăsând-o să oscileze liber după ce a fost
aşezată în echilibru
- cântărirea subst.solide se face prin aşezarea lor pe o foaie de hârtie cerată iar
subst.va fi adusă pe hârtie cu ajutorul unei linguriţe de metal sau os
- lichidele se cântăresc în flacoane sau dacă lichidele respective trebuie
transvazate, operaţia se face în capsule de porţelan sau patentule emailate. Tara vasului în
care se face cântărirea se face de obicei cu alice de Pb după adăugarea greut.marcate
necesare se toarnă lichidul de cântărit cu atenţie pt.a evita murdăria sticlei şi a balanţei.
Sticla se ţine astfel încât scurgerea să se facă pe partea opusă etichetei spre a feri eticheta
de murdărie.
- dopul sticlei cu care se lucrează se aşează în timpul cântăririi cu vârful în sus
pt.ca partea interioară să nu vină în contact cu masa.
- substanţele vâscoase se cântăresc în capsule de porţelan de mărime potrivită de
unde pot fi uşor scurse. Subst moi se pot cântări şi pe bucăţi de hârtie cerată având grijă
să nu se murdărească platanul balanţei.

21
Propedeutica

14.12.2005

Măsurarea medicamentelor
A măsura un medicament înseamnă a-i determina volumul în raport cu unitatea de măsură
adoptată, respectiv litrul cu multiplii şi submultiplii.
Măsurarea în volume se aplică la prepararea soluţiilor injectate şi a reactivilor. Operaţia de
măsurare a lichidelor de face cu ajutorul unor vase gradate care au punct de reper determinarea
corespunzătoare unui anumit volum.
Vasele utilizate pentru măsurare volumelor sunt gradate la temp.de 15-200C. Cel mai des
întrubuniţate sunt mensurile, cilindrii gradaţi, baloane cotate, pipete şi biurete.
Menzurile –confecţionate din porţelan, tablă smălţuită, sticlă şi plastic. Au formă de cilindru sau
trunchi de con, sunt marcate în interior de jos în sus cu nr.de cm3 corespunzător înălţimii respective. Mai
des întrebuinţate sunt menzurile de: 100, 250, 500, 1000 şi 2000 cm3.
Cilindrii gradaţi cu dop se deosebesc de cei obişnuiţi prin faptul că partea superioară este îngustată şi
formează un gât care este astupat cu un dop de sticlă. Se folosesc în operaţiile în care lichidele măsurate
trebuie agitate.
Baloanele gradate –se numesc şi bal.cotate sau jojate. Sunt fabricate din sticlă cu gât lung şi
îngust pe care se află un semna care marchează capacitat.exactă a balonului, capacit.ce este menţionată prin
cifre gradate pe balon indicându-se şi temp.la care au fost etalonate. Baloanele cotate permit măsurarea
exactă a volum.de lichid. Se folosesc baloane de la: 50.100,250,200,1000,2000 cm3.
Pipetele –se întrebuinţează la măsurarea volumelor mici de lichid, pot fi pipete cu bulă sau pipete
biurete. Pipetele pot fi cu scurgere totală sau cu scurgere limitată. Se întrebuinţează pipete de:
1,2,5,10,25,50 cm3.
Biuretele –sunt tuburi de sticlă gradate terminate cu un robinet sau alt dispozitiv de scurgere
reglabilă prevăzute sau nu cu o dungă colorată de-a lungul tubului opusă gradaţiei. Biuretele şi pipetele
permit măsurarea volumetrică în ml a medicam.lichide.
Biurete farmaceutice –formate dintr-un corp de evacuare cu robinet de sticlă şi sunt mai avantajoase decât
cele cu clemă metalică fiind mai uşor de manipulat. Capacit.biuretelor farmaceutice este de: 10,25,50,100 şi
200 ml. Alegerea unei biurete de o anumită măsură depinde de volumul de lichid care urmează a fi
determinat. Lungimea biuret.este aceeaşi pentru toate mărimile, diametrul fiind diferit. Punctul 0 al biuretei
şi pipetei farmaceutice este plasat la baza lung.robinetului spre deosebire de celelalte biurete al căror punct
0 se află la partea superioară.
Lichidul este introdus până în dreptul diviziunii corespunzăt.volumului care se determină şi după aceea este
evacuat până la golirea completă a biuretei. Nu se adm.măsurarea volumului prin evacuarea cantit.de lichid
dintre două diviziuni deoarece prin aceasta se poate mări doza de medicam.măsurată. toate vasele de
măsurat trebuie bine curăţate înainte de folosirea acestora, se spală cu apă caldă şi săpun, detergenţi,
acetonă, alcool, eter şi se clătesc din nou cu apă. Un mijloc de verificare este clătirea vasului respectiv cu
apă iar pereţii trebuie să se umecteze uniform.

Reguli practice pentru măsurarea volumelor

Pentru a nu se face erori la citirea înălţimii coloanei de lichid zona unde este lichidul (menisc) va fi
privit în prelungirea liniei orizontale ce atinge tangenţial partea inferioară a meniscului. Pentru măsurarea
lichidului se vor utiliza vase corespunzătoare, vasul cel mai mic corespunzător volumului dat.
Măsurătorile trebuie să se facă la temp.la care au fost gradate vasele respecti 15-200C. Lichidele care au
temper.diferită de cea normală se pot măsura cu aceleaşi vase urmând să se facă corecţia de volum. Dacă la
executarea unei prescripţii medicale se cere completarea cu lichid la un anumit volum, operaţia se face într-
un vas gradat deoarece sticlele medicinale sunt deobicei mai mari decât volumul indicat.
Măsurarea în picături –lichidele care se prescriu în cantit.foarte mici se măsoară în picături. Acest
mod de măsurare este aplicat atât la prepararea medicam.lichide cât şi la dozarea unor soluţii de uz intern
sau extern.

22