You are on page 1of 10

HSIN TAO - CALEA ZEILOR

Interviu cu Ratziel Bander realizat de Celeste Adams (16 mai 2002)

Ratziel Bander a început să practice Hatha Yoga şi meditaţia la vârsta de 14 ani, în Sydney,
Australia. Până la 20 de ani, Ratziel a lucrat cu o serie de actori şi dansatori în Australia şi în
ţări europene cum ar fi Anglia, Italia, Spania şi Germania. El i-a învăţat tot felul de exerciţii
de mişcare şi respiraţie. În 1994, Ratziel s-a retras din lume, pentru a se concentra timp de
şase ani pe lucruri spirituale, în Blue Mountains, la vest de Sydney. În 1999, Ratziel a
început să practice Hsin Tao. El se numără printre primii laici care au învăţat aceste exerciţii.
Folosind această tehnică el şi-a revenit după un sindrom post-poliomelitic. În 2001, el a
primit permisiunea de începe să predea această tehnică şi i s-a cerut să o aducă în Statele
Unite.

Celeste: Ce este Hsin Tao şi cum s-a dezvoltat această tradiţie?


Ratziel: Hsin Tao este şi “Calea Zeilor.” În America, ea se numeşte Yoga budistă Zen, doar
fiindcă oamenii înţeleg mai bine aceşti termeni. Ea a fost inventată, cu aproximativ 1350 sau
1400 de ani în urmă, de către un călugăr budist, care a mers din China în India. Când a sosit
în China, el s-a adăpostit într-o peşteră apropiată de o veche mânăstire dărăpănată, în
Shaolin. El a hotărât că trebuie să mediteze timp de nouă ani, pentru a dobândi iluminarea.
Când într-un final s-a ridicat de acolo, el atinsese starea lui Buddha (de bodhisattva), dar nu
se mai putea mişca. Corpul îi era terminat. Atunci el a descoperit aceste mişcări, aflat în stare
de iluminat, începând apoi să le practice, pentru a-şi reîntineri corpul. Călugărul a dus aceste
mişcări în mănăstiri, unde călugării erau toţi bolnavi de cât stăteau zilnic în meditaţie, aceştia
vindecându-se toţi. De atunci, aceste practici au fost ţinute secrete, în mănăstirile
Shaolin.După mulţi ani de zile, aceste tehnici au trecut în stilul shaolin al artelor marţiale,
dintre care ele mai cunoscute sunt kung fu, dar mai există şi alte stiluri, inclusiv lupta cu
sabia, tai chi şi chi-gong.

Celeste: Când au fost dezvăluite aceste tehnici Hsin Tao oamenilor aflaţi în afara
mănăstirilor Shaolin?
Ratziel: Numai acum, în ultimii trei ani, a fost îngăduită ieşirea acestor tehnici în afara
zidurilor mănăstirii shaolin. Ele sunt folosite ca bază a stilurilor de luptă, deşi nu sunt tehnici
de luptă. Sunt exerciţii de reîntinerire, aducând vindecarea corpului, minţi şi spiritului.
Ele sunt cunoscute sub numele de “Calea Zeilor”, fiindcă se spune că, dacă le practici
suficient de mult, ajungi să dezvolţi perfecţiunea, devenind aidoma unui zeu. Nu mai eşti
atunci limitat de legilor mortalităţii. Există printre ele , unele exerciţii care au fost preluate
de la nemuritori, ele ajutând la dobândirea nemuririi corpului fizic.

Celeste: Cum se face că aceste secrete au fost dezvăluite lumii tocmai acum?
Ratziel: Până acum am trăit într-o altă epocă, aceea în care oamenii urmăreau să
dobândească putere unii asupra celorlalţi. Aceasta corespunde, în cadrul învăţăturilor vedice,
cu Kali Yuga. Pe atunci era primejdios să împărtăşeşti oamenilor tehnici ale puterii, pentru
că ei le puteau folosi în scopurile lor egoiste.Stilurile de luptă din Templele Shaolin au fost
dintotdeauna folosite ca un adjuvant pe calea atingerii iluminării. Stilurile de luptă s-au
dezvoltat pentru a-i proteja pe cei slabi şi sărmani de cei care urmăreau să îşi extragă
avantaje de pe urma lor.
Acum lucrurile stau diferit. Există atât de multe profeţii privind această perioadă care arată
că, în aceste timpuri, ale accelerării, multe din secrete vor fi dezvăluite. Multe secrete au fost
într-adevăr dezvăluite, nu doar din tradiţia Hsin Tao, ci şi din multe altele.
Personal am mai fost implicat şi în alte dezvăluiri de cunoştinţe secrete, încă din anii ‘70,
când eram adolescent. Tradiţia kabbalistică orală, care a fost păstrată la nivel esoteric vreme
de mii de ani, a fost în sfârşit dezvăluită şi practicată pe căi exoterice. Făcând acest lucru, se
declanşează legea celei de a 100-a maimuţe, alte taine putând fi dezvăluite şi alte lucruri
putând fi transmise.
Cu 30 de ani în urmă, lumea era altfel, dintr-un punct de vedere spiritual. Amploarea de
oportunităţi spirituale care există astăzi pentru noi şi abundenţa lucrurilor care ne sunt
transmise prin channeling, cum sunt şi aceste învăţături pe care le predau eu, erau aproape
imposibil de găsit. Ne aflăm acum într-un moment în care avem o sumedenie de oportunităţi
spirituale, în întreaga lume. Acest curent se dezvoltă în avalanşă şi mă consider extrem de
norocos că am putut fi părtaş al acestei tehnici secrete de vindecare, care a fost în sfârşit
dezvăluită oamenilor.

Celeste: Cum pot să transforme mintea aceste tehnici?


Ratziel: Hsin Tao este o tehnică secretă care vindecă şi corpul fizic, în afara faptului că ea
linişteşte mintea. Am lucrat cu oameni care numai după o singură şedinţă au reuşit să intre
profund în meditaţie, deşi nu putuseră niciodată până atunci să mediteze. Este o tehnică
uimitoare pentru multă lume.
Am lucrat cu psihologi care au fost uimiţi de profunzimea la care poţi atât de lesne ajunge.
Am lucrat şi cu oameni care nu aveau până atunci niciun fel de înclinaţie spre spiritualitate,
dar care după un număr de luni de practicare a acestei tehnici, şi-au regăsit în ei resursele
interioare care sunt pe cât de infinite, pe atât de profunde. Este ceva care este mult mai mare
decât sinele pe care îl cunoşteau ei până atunci. Ei nu doar că s-au conectat la el, dar au şi
fost în stare să îl recunoască ca fiind un fel de profunzime spirituală care zace în ei. Unii
dintre aceşti oameni erau complet agnostici, când au început să lucreze cu mine. Este o
tehnică care lucrează în acelaşi timp la toate nivelele.

Celeste: Care este scopul reîntineririi pe care aceste mişcări o produc?


Ratziel: Una din căile prin care ne prelungim viaţa este iniţierea procesului de reîntinerire
care va îngădui celulelor şi nivelelor microcelulare ale corpului să susţină din ce în ce mai
multă lumină spirituală. Atunci când ne atingem capacitatea maximă de a susţine lumina,
renunţăm de obicei la corpul nostru actual, revenind într-un altul, capabil de a susţine mai
multă lumină. Astfel procesul continuă în decurs de mii de ani, până ce vom dobândi un corp
care va putea susţine lumina spirituală deplină - şi atunci vom putea spune că suntem
iluminaţi. Sau cum s-a întâmpla cu mine, când m-am aflat pe punctul de a trece dincolo din
pricina unei tumori pe plămân, vă reîntineriţi într-atât corpul fizic, încât el va putea să
suporte mai multă lumină spirituală. Adeseori veţi întâlni oameni care au trecut printr-o
experienţă de moarte clinică, pentru ca apoi să aibă o recuperare miraculoasă, revenind de
colo cu o capacitate spirituală aprofundată. Este ceva obişnuit. Când vom merge mai departe
cu acest proces de reîntinerire, ne vom îngădui de a susţine din ce în ce mai multă înţelegere
spirituală, pătrunzând din ce în ce mai profund pe tărâmul spiritual. Reîntinerind vom putea
să arătăm şi să ne simţim mai bine, dar lucrul cel mai important este că vom putea parcurge
călătoria noastră spirituală la un nivel mai profund, putând acumula mai multă cunoaştere şi
putând suporta mai multă lumină.

Celeste: Cum pot ajunge oamenii să se deschidă mai mult unor experienţe spirituale
profunde prin aceste exerciţii?
Ratziel: Aceste practici vă aduc într-un loc al tăcerii şi calmului. Din acel loc al liniştirii,
veţi ajunge la starea de fericire supremă. Mintea va fi mai liniştită, ea devenind expansivă şi
limpede. Dacă oamenii vor practica exerciţiile în mod regulat, ei nu vor deveni doar mai
calmi, dar şi mai limpezi. Mintea lor se va deschide unui nivel de unde poţi accesa
experienţe spirituale mai ample şi mai profunde.
Iată de ce ele au fost concepute în folosul călugărilor vârstnici, fiindcă ele nu doar îi
menţineau în viaţă, dar le şi îngăduiau să îşi parcurgă traiectoria lor spirituală la un nivel din
ce în ce mai profund. Se spune că o persoană care le practică, când îşi va părăsi trupul, va
renaşte pe tărâmul zeilor. Din acel tărâm al zeilor, ei vor putea apoi alege dacă doresc să
revină pe tărâmul nostru, pentru a preda.

Celeste: Ştiu că nu este uşor să găseşti cuvinte pentru a explica detaliile tehnicilor pe care le
predai - aceste mişcări trebuie să fie arătate. Mă întrebam însă dacă ai putea să ne vorbeşti, în
general, despre felul cum acţionează aceste mişcări?
Ratziel: Tehnicile reprezintă o combinaţie de respiraţie cu o serie de mişcări. Ceea ce au ele
minunat este că nu necesită, la cel care le practică, niciun fel de aptitudini pentru exerciţiul
fizic. Nu trebuie să fii capabil de a te întinde sau de a fi puternic. Nu trebuie să renunţi la
durere. Nu trebuie să fii capabil să te echilibrezi, dar rezultatul lor va fi că vor creşte
capacităţile tale de a te echilibra şi de a te întinde. Puterea şi nivelul energetic vor spori
exponenţial.Există trei exerciţii: de reîntinerire a corpului, de reîntinerire şi calmare a
minţii, care te aduc într-un loc al liniştirii; şi exerciţii care sporesc spiritul din corp.
Exerciţiile destinate reîntineririi corpului se fac în picioare. Celelalte se fac din poziţia
şezând. Puteţi sta fie pe o pernă, cu picioarele încrucişate pe podea sau puteţi să faceţi
exerciţiile respective stând pe un scaun. Cele executate din poziţia şezând reprezintă o
combinaţie de respiraţie cu mişcări ale mâinilor şi braţelor. Respiraţia se aseamănă foarte
mult cu cea din yoga sau artele marţiale. Există puţine diferenţe esenţiale şi există câteva
foarte uşoare adaosuri, care au fost până acum păstrate în taină. Pot lucra cu un grup de 50 de
persoane, putându-le furniza acestora două chei ale acestui tip de respiraţie. După numai trei
minute, întreaga sală va intra într-o stare de linişte absolută. Acest tip de respiraţie nu trebuie
exersată timp de săptămâni de zile, pentru a o face bine. Este ca o cale rapidă, care ne aduce
pe drumul pe care îl parcurgem fiecare.
“Calea Zeilor” nu urmăreşte obţinerea unor rezultate spectaculoase. Unele dintre rezultate
vor fi trezirea lui Kundalini, senzaţii de căldură şi emanaţii de energie din palmele mâinilor -
dar acestea nu sunt efectele secundare ale exerciţiilor. Aceste efecte nu reprezintă un scop în
sine, ele se întâmplă, pur şi simplu, pe parcurs. Este un punct de vedere mai sănătos, fiindcă
aceste lucruri nu se realizează niciodată forţat. Ele se întâmplă ca o consecinţă firească a
faptului că trupul începe să reîntinerească. Corpul va începe să îşi repună în circulaţie
energiile în mod corect şi firesc. Noi nu îi vom spune corpului, “trebuie să faci asta, fiindcă
se spune că aşa este bine pentru tine.” Îi vom spune, de fapt, “Corpul meu , văzut ca un
întreg mecanism - corp, minte şi spirit, reîntinereşte dintr-odată!”Lucrând împreună, în
sinergie, pentru a se regenera şi reîntineri, la toate nivele deodată, toate aceste lucruri vor
începe să se petreacă ca o consecinţă firească. Nu vom forţa niciun rezultat şi aceasta este şi
frumuseţea acestei tehnici. Ele se mai numesc şi “arta celui iluminat.” Sunt pe de-a-ntregul
minunate.
Mişcările în sine sunt extraordinare. Când le facem, pe măsură ce le realizăm, ele vor merge
la niveluri mai profunde, putându-le rafina din ce în ce mai mult. Uneori, s-ar putea părea că
nu faceţi decât să mutaţi energiile din jurul şi din interiorul vostru. Astfel se petrec lucrurile.
Ajungeţi să nu vă mai mişcaţi doar corpul, ci energiile înseşi. Când cei din jur vă vor privi,
vor fi captivaţi de negrăita frumuseţe şi profunzime a mişcărilor fiindcă, pe măsură ce le veţi
exersa, ele vor deveni din ce în ce mai puţin fizice.
Pentru cei vârstnici, aceasta reprezintă un mare avantaj. Nu va trebui să depuneţi foarte mult
efort, la nivel fizic. Trebuie să mergeţi invers, fiindcă mişcările vor deveni pe cât de puţin
fizice, pe atât de pline de energie. Ele vor deveni din ce în ce mai lesne de realizat, corpul
vostru ducându-le dorul.

Celeste: Puteţi descrie câteva din efectele pe care aceste mişcări le pot avea asupra celor care
le practică?
Ratziel: Am avut un elev care abia împlinise 50 de ani şi practica Qigong şi Taekwon-do de
13 ani. Apoi, după numai şase săptămâni de practicare a Hsin Tao, mi-a spus că a renunţat la
toate celelalte, fiindcă a observat că obţinea rezultate mai bune prin Hsin Tao. Se simte mai
bine dimineaţa, la trezire, se simte mai în formă, are mai multă energie şi se simte mai
relaxat. Cu Qigong obţinuse rezultate spectaculoase, cum ar fi freamăt în braţe, senzaţii de
tot felul, dar nu se simţise, de fapt, tot atât de bine, în sinea sa.
O altă elevă cu care am lucrat făcuse tot felul de tipuri de yoga. După ce practicase timp de
două luni Hsin Tao, m-a sunat la telefon spunându-mi, “Ştii, nu mă mai pot opri din asta.
Am prelungit perioadele de exerciţiu, pentru simt efectele energiei cum se ridică pe şira
spinării şi nu mă forţez deloc pentru asta. Mi se întâmplă, pur şi simplu, şi mă simt minunat.”
Am lucrat cu un bărbat care suferea din copilărie de astm. Acum el are aproape 40 de ani şi
folosea zilnic un spray, de cel puţin cinci ori. Am lucrat cu el timp de două săptămâni şi a
simţit imediat nevoia de a reduce cantitatea de spray. După o lună, el a ajuns doar la jumătate
de puf, o dată la patru zile. Mi-a spus că nu mai avea nevoie de fiecare dată de mai mult de
jumătate de puf.
Am mai lucrat cu o doamnă psiholog, la Santa Monica, care avea un disc vertebral fracturat
şi unul deplasat. Trăise aşa timp de zece ani, fiindcă nu dorea să se opereze pe coloană. Avea
propriile ei metode de gestionare a durerilor. Lucrase cu o groază de practicieni o dată pe
săptămână, doar pentru a controla durerile. Se mişca greu, iar atunci când se aşeza jos nu mai
putea să se întoarcă la dreapta sau la stânga. Am lucrat împreună de două ori pe săptămână,
doar cu ea, şi într-o bună zi a venit la mine să-mi spună că îşi putea mişca şoldurile cu
elasticitate. M-am uitat la ea şi am întrebat-o, “Este oare aceeaşi persoană care venise la
mine în urmă cu şase săptămâni?”Transformarea era aproape totală. Totul se întâmplase la
un nivel atât de subtil, că nici nu şi-a dat seama, până ce nu am întrebat-o eu.
Am lucrat cu o doamnă pe care mi-a trimis-o un psiholog, pentru că suferea de depresie
clinică, pe care nu putea, pur şi simplu, să o depăşească. Psihologul ei s-a gândit că poate
această tehnică ar putea să o ajute cu ceva. A trebuit să lucrez cu foarte multă luare aminte,
pentru că starea ei psihică era foarte fragilă. Psihologul m-a ajutat, spunându-mi că trebuie să
am mare grijă cu ceea ce îi voi spune şi cum. S-a simţit de la început bine în prezenţa mea, i-
a plăcut ceea ce i-am arătat şi a început să facă exerciţiile. La jumătatea şedinţei, mi-a spus
cu uimire că a simţit o deblocare.Nu a mai revenit niciodată la mine, din acea zi. Nu numai
că şi-a revenit din depresie, dar a intrat într-o nouă stare cu un nivel sporit de încredere, de
putere interioară pe care nu le mai resimţise până atunci. Şi toate acestea s-au întâmplat după
numai jumătate din prima şedinţă! Eram uimit.
Am mai fost o femeie cu care am lucrat numai o singură dată. I-am dat exerciţiile, pentru a le
practica acasă. În ziua când a venit la mine pentru cea de a doua şedinţă, a avut un accident
grav cu maşina, dar totuşi a venit până la locul unde mă aflam. Mi-a povestit de accident, iar
eu i-am spus, “Mai să fie, dar eşti incredibil de calmă, cu tot accidentul.” Iar ea mi-a spus,
“Ştiu. Nici nu ştiu cum s-a întâmplat de m-am putut descurca atât de uşor cu toate. În mod
normal, eram obişnuită să ţip şi să mai agit, să intru în panică.”
Această tehnică are efecte diferite, de la caz la caz şi de la om la om. Fiecare trece printr-un
alt fel de proces, în legătură cu ea. Am fost mirat să observ aceste lucruri. Un lucru este să
lucrezi asupra ta însuţi şi alta să lucrezi cu alte persoane. Acest lucru mi s-a părut de-a
dreptul uimitor.
Celeste: Cum acţionează aceste tehnici în sensul rezolvării blocajelor mentale şi fizice?
Ratziel: Prelucrează aceste lucruri în mod automat. Unii au probleme cu tehnicile dacă
practică doar puţin, iar apoi se opresc. Aceste mişcări vor începe imediat să creeze tipare noi
în oameni, unele lucruri ieşind la iveală. Dacă vor continua să practice, ele vor fi apoi
prelucrate automat, ne mai revenind deloc în mintea conştientă. Nimic nu se mai transformă
în problemă sau criză. Dacă se vor opri din practică, vor acea, de obicei, a se confrunta cu o
problemă emoţională sau cu o formă a mâniei, resentimentului sau vinovăţiei sau cu o
tulburare fizică de tipul răcelii sau gripei. Am lucrat cu aceste exerciţii foarte mult şi am
discutat acest proces cu unii psihologi. Deci nu am observat singur lucrurile. Aceste exerciţii
sunt fenomenale. Dacă oamenii vor începe să le practice, pentru ca apoi să renunţe, s-ar
putea ca ei să elibereze ceva din ceea ce se întâmplă şi probabil că vor avea de trecut printr-o
problemă sau criză. Dacă vor continua însă sau vor relua exerciţiul, totul va părea să se
redreseze. Este ceva de-a dreptul fascinant.

Celeste: Cum ai ajung să te apropii şi să înveţi aceste tehnici?


Ratziel: În urmă cu zece ani, am avut de suferit de pe urma unor sechele ale poliomielitei.
Când am venit în contact cu aceste exerciţii, eram atât de slăbit, că nici nu mă puteam spăla
pe dinţi sau ţine o carte în mâini, în pat. Aveam spasme în tot corpul, acestea împiedicându-
mă să merg pe picioarele mele perioade de până la trei, patru săptămâni. Aveam multe
cunoştinţe despre plantele medicinale şi homeopatie şi dispuneam şi de o bună cunoaşterea
meditaţiei. Aveam şi cunoştinţe la nivel de expert în Kabbalah practică şi aplicaţii ale
acesteia în situaţii de zi cu zi, până la cele legate de musculatură şi anatomia corpului
omenesc. Făcusem prea multe şi nimic nu mai funcţiona. Între timp îmi apăruse şi o tumoare
pe plămân. Puteam să opresc acest declin, dar declinul era încă prezent. Mă pregătisem de
moarte şi eram chiar destul de entuziasmat de perspectiva unei asemenea experienţe.
Mă rugam ca ceva să îmi apară în cale, de vreme ce nu mai puteam să-mi folosesc cu succes
tehnicile pe care le cunoşteam asupra propriului meu corp. Cel puţin mintea îmi era liniştită
şi mă bucuram că voi pleca. Mă rugam să găsesc, totuşi, ceva destul de uşor, pe care
făcându-l, să îmi aducă puţină alinare. Eram fericit că voi muri, dar nu prevăzusem niciodată
că trebuia să trec prin atâta suferinţă. Până atunci suferisem destul de mult.
Din senin, a apărut şi maestrul care mi-a dat această tehnică. El mi-a spus că poate a sosit
timpul ca exerciţiile să mai fie un secret, fiindcă ele ar putea să îi ajute pe atât de mulţi
oameni. El mi-a spus că, o dată ce ai învăţat cum se cuvine tehnica, ea te poate ajuta să te
vindeci de orice, putând chiar să dea înapoi timpul şi procesul de îmbătrânire.Ori de câte ori
mă apucau spasmele, nu puteam merge, dar puteam sta în picioare pentru a-mi face
exerciţiile, până la limita propriilor dureri. Mişcările pot fi cât de mici sau ample, rapide sau
lente. Executându-le în limita lăsată de durere, totul era bine. El mi-a spus că în termen de
nouă luni, dacă exersam zilnic, viaţa mea se va schimba radical. Nu l-am crezut, dar chiar şi
după primele două săptămâni de practică am descoperit care erau enormele beneficii şi
schimbările radicale, la nivelul corpului meu.

Puteam să merg pe unde eram obişnuit să o fac, dar într-un ritm mai alert şi cu mai multă
uşurinţă. Puteam să îmi liniştesc mintea, fără a mai fi nevoie să intru în meditaţie. Şi toate
acestea nu s-au întâmplat decât în câteva săptămâni! Nu a fost vorba de mulţi ani sau de o
practică îndelungată. Deci am continuat cu exerciţiile şi am fost foarte entuziasmat la
vederea rezultatelor pe propria mea piele.

Celeste: Ţi s-a schimbat radical viaţa, prin practicarea acestor exerciţii timp de nouă luni,
cum îşi promisese maestrul că se întâmple?
Ratziel: Atât eu, cât şi soţia mea am privit retrospectiv acel an şi am putut descoperi nu
numai că starea mea de sănătate se schimbase radical, dar şi relaţia mea emoţională cu lumea
suferise o imensă mutaţie. Poziţia noastră în lume se afla într-o stare mult mai armonioasă
decât înainte. Totul se schimbase, până la persoanele pe care le frecventam. Locuiam încă în
aceeaşi casă, dar practic nimic nu mai era la fel. A fost de-a dreptul incredibil. Nu pot spune
că aşa ceva se întâmplă în vieţile tuturor care practică tehnicile, dar era exact ceea ce îmi
spusese maestrul meu că se va întâmpla.

Celeste: Ce fel de experienţe spirituale ai avut, înainte de a descoperi Hsin Tao?


Ratziel: Am scris o carte, bazată pe notaţiile din jurnalul meu spiritual. Gândeam că, dacă tot
voi părăsi planeta, ar fi fost bine să scriu câte ceva despre experienţele mele spirituale, care
au fost de-a dreptul unice. Cartea se numeşte “Confesiuni făcute în spatele vălului: o
aventură legată de principiile înaltei magii”. În carte sunt descrise experienţele mele
spirituale, de la vremea când eram paralizat la pat, suferind de poliomielită şi în vârstă de
cinci ani. Cei din jur se aşteptau ca eu să mor chiar de atunci.
După 25 de ani de când ai avut poliomielită, simptomele reapar, efectele lor fiind şi mai
drastice decât simptomele iniţiale, fiindcă sistemul tău nervos este terminat. Totul se
deteriorează - muşchii, nervii - totul. Este uimitor, pentru că este vremea la care crezi că
boala a trecut. Până la urmă, credeam că voi muri şi aveam experienţe curente de ieşire şi
revenire ăn trup, făcând experienţa unor diferite universuri. Apoi într-o bună zi, o femeie
îmbrăcată în alb a venit lângă pătuţul meu de copil spunându-mi că a sosit momentul să mă
ridic de acolo. Deci m-am ridicat. Recuperarea a fost miraculoasă. Femeia dispăruse. Nu
cred că fusese o femeie, ci ulterior am ajuns să cred că fusese un fel de înger.
Pe când aveam 14 ani, am ajuns pe lângă Biserica Spiritualistă, unde am învăţat şi yoga. Pe
vremea aceea, astfel de lucruri erau considerate tabu. În acele zile, în Australia, multe din
lucrurile spirituale nu erau prea agreate, nici considerate a fi o preocupare adecvată unui
băiat de vârsta mea.
Când am ajuns pe la vârsta de 18 ani, am ajuns la un grup de kabbala unde se practica
învăţătura secretă, esoterică, acea tradiţie orală care nu a fost niciodată transmisă în scris. Era
practică, nu studiu. Ei schimbaseră Pomul Vieţii, făcându-l să arate cum era el înainte de
inundaţiile catastrofale din urmă cu 26.000 de ani. Această tradiţie afirmă că banda de
asteroizi a fost creată în acea vreme, din explozia unei planete din sistemul nostru solar.
Lucrul nostru consta din a reface Pomul Vieţii, în felul în care arăta el, operând o mică
modificare. Ca şi Hsin Tao, acest sistem de cunoştinţe a intrat în sfera esotericului, pentru a
nu fi folosit ca instrument al puterii şi împotriva altora. Dar şi pentru acest sistem sosit
vremea să fie dezvăluit, fiindcă trăim într-o eră nouă. Tradiţia kabbalistică îşi are originea în
Abraham, continuând cu Melchizedek şi mai departe. Este o tradiţie orală care s-a transmis
peste timp prin intermediul diferitelor culturi.

Celeste: Crezi că descoperirea Hsin Tao a venit pe fondul unui soi de aliniere cu divinitatea?
Ratziel: Întrutotul. M-am rugat pentru venirea acestor exerciţii. Este ceea ce îmi doream.
Ştiam că totul ne stă la îndemână, deci m-am rugat să întâlnesc ceva destul de blând, dar
suficient de puternic pentru a produce rezultate. Pur şi simplu mă săturasem de spasme.
După două săptămâni, maestrul mi-a spus că vrea să mă înveţe ceva. Mi-a arătat mişcările
stând jos, iar au am spus că da, le puteam face şi eu, atât de simple şi uşoare erau. Există o
aliniere divină pentru orice. Chiar şi pentru faptul că noi doi stăm acum de vorbă, făcând
această conexiune.

Celeste: Când te-ai hotărât să începi să predai Hsin Tao?


Ratziel: După doi ani de studiere a Hsin Tao, ajunsesem să fiu într-o asemenea formă fizică,
că maestrul meu mi-a spus că a sosit vremea să-i învăţ şi eu, la rândul meu, pe alţii. Şi alţi
clarvăzători, ca şi ghizii mei lăuntrici, mi-au spus că a sosit vremea să predau.Am fost şi la
un oracol, la unul din munţii din insula Bali, unde am aflat acelaşi lucru, că trebuie să merg
în America, spre a preda. America se afla la loc de cinste în mai toate mesajele pe care le
primeam şi mi-am zis, “Ce este cu asta? Nu cunosc pe nimeni acolo. Cum o să mă duc aşa,
în America, să încep să-i învăţ pe alţii. Să le predau ce?” Şi clarvăzătoarea mi-a spus, “Vei
începe să predai din experienţele tale, aducându-le oamenilor pacea.” Credeam că nu aveam
cum să ajung în niciun fel în America. Îmi imaginam că aş fi sosit în SUA şi, de la aeroport,
aş fi anunţat că am venit să predau din cunoştinţele mele oricui ar fi fost interesat de aşa
ceva. Cum aveam să constat ulterior, o lună mai târziu, cineva mi-a oferit un bilet pentru Las
Vegas, împreună cu ceva bani de cheltuială.

Celeste: Cum s-a întâmplat de ai ajuns la Los Angeles?


Ratziel: Cunoşteam pe cineva din Bali care se afla în vizită la cineva, la Los Angeles.
Persoana m-a sunat în Las Vegas, unde mă aflam, chemându-mă să îmi petrec la ea sfârşitul
de săptămână. Deci am sosit pentru un weekend şi aceasta a declanşat totul. Am fost apoi
invitat să fac o demonstraţie la un workshop pe care îl ţinea Sondra Ray - era vorba despre
primul ei workshop după o absenţă îndelungată. Ieşise din vizuină. Am făcut prezentarea
acestor tehnici şi tocmai doream să îmi cumpăr biletul de întoarcere în Australia, când mai
multe persoane m-au rugat să nu plec. Doreau să îi învăţ acele tehnici. Voiau să ştie mai
multe despre experienţele mele cu Kabbalah. Doar eram în America şi în niciun alt loc lumea
nu m-ar fi primit cu mai mult entuziasm ca aici. Este un loc incredibil. Am încercat de trei
ori să plec de aici. Ultima oară chiar voiam să dau cu banul dacă să plec sau nu, când un
indian mic de statură, de la Librăria Thunderbolt, m-a bătut pe umăr intrând în discuţie cu
mine. Era un specialist în chakre, originar din Sri Lanka. Era şi el în vizită şi se afla şi el pe
punctul de a pleca la Londra chiar a doua zi. Mi-a spus, ştii, chiar ar trebui să rămâi aici şi să
predai ceea ce ai tu de predat. Atunci am renunţat. Ei bine, asta e! Tot ce i-am spus, la rândul
meu, a fost să mă ia în grijă şi să mă ajute, pentru nu prea ştiam cum să mă descurc pe aici.
Tot ceea ce ştiu este cum să îi ajut pe oameni cu această practică. Nu fac decât să mă las
ghidat.

Celeste: Ce sprijin îţi trebuie pentru a putea împărtăşi şi altora din cunoştinţele tale legate de
această practică?
Ratziel: Am nevoie de sprijin, pentru ca această învăţătură să ajungă la grupurile de oameni
la care trebuie să ajungă. Sunt un bun profesor, dar nu şi un bun om de afaceri. Mi s-a
transmis mesajul că ar trebui să călătoresc şi prin America şi prin lume, făcând seminarii. De
curând am primit invitaţia de a merge la Londra şi Hong Kong, dar până acum nu am mai
ţinut cursuri în alte părţi din SUA, în afară de Los Angeles.

Celeste: Sper că aceste informaţii vor ajunge la cei care ar avea de câştigat de pe urma
acestei practici şi spre că ele te vor ajuta să te conectezi cu locurile adecvate, unde să poţi
preda această minunată tehnică.

Cei interesati se pot inscrie la Seminarul de Hsin Tao din 13.09.2009.

Pentru a citi diverse experiente si marturii ale participantilor la seminariile de Hsin Tao
vizitati Possibility Planet - Be Extraordinary
A first hand experience of Hsin Tao
dar si webul lui Ratziel Bander

Versiunea în limba română: Alexandra Popa


ARTA CELUI ILUMINAT

Bodhidharma a fost cel de al treilea fiu al regelui Sugandha , print din dinastia Pallava din
regatul Kanchipuram din India de Sud . El a parasit regatul dupa ce a devenit calugar budist
calatorind in Sumatra, Indonezia, Malaesia si Tailanda si transmitand mai departe
cunostintele sale despre artele martiale. A traversat Vietnamul pentru a ajunge in China unde
a avut o intrevedere cu imparatul Wu, un practician cunoscut al budismului. La intrebarile
acestuia Bodhidharma a transmis prin raspunsurile oferite esenta invataturilor sale, pe care
imparatul nu le-a putut percepe datorita profunzimii acestora. La plecarea lui Bodhidharma
din palatul imperial un inalt oficial a spus “Acesta este Marea Fiinta Guanyin (Quan Yin sau
Avalokiteshvara) ce transmitea invatatura lui Buddha depre inima si minte”.
Bodhidharma s-a retras in regatul Wei intr-o pestera, langa manastirea Shaolin, unde a privit
un zid timp de noua ani pentru a atinge Iluminarea. Dupa trecerea acestei perioade, desi
atinsese Iluminarea, picioarele sale erau atrofiate din cauza sederii prea indelungate in
meditatie. Pentru a-si reinvigora corpul a descoperit aceste miscari pe care astazi le numim
simplu Hsin Tao. Apoi Bodhidharma a transmis aceasta arta, “Arta Celui Iluminat”, in
manastirea Shaolin pentru a ajuta calugarii sa isi intretina corpul in lungile meditatii pe care
le faceau.

“Arta Celui Iluminat” paraseste China

“Arta celui Iluminat” a fost pastrata in viata timp peste 1300 de ani si practicata in secret de
catre maestrii Shaolin in timpul revolutiei culturale din China. Considerata o adevarata
comoara ce restabileste sanatatea, echilibreaza emotiile si induce o meditatie automata
“Calea Zeilor”a fost protejata si transmisa doar catorva discipoli atent selectionati. Un Mare
Maestru al manastirii Shaolin ce locuia in Hong Kong a realizat ca a sosit o noua epoca in
dezvoltarea spirituala a omenirii. A asteptat si a urmarit sa vada ce se intampla iar in anii
1970 a transmis mai departe aceasta cunoastere unui ucenic foarte special, o adevarata
reincarnare a compasiunii, ce avea in jur de 30 de ani . Acest nou Maestru a fost trimis apoi
in Australia unde si-a deschis un cabinet de medicina traditionala chineza.

“Arta celui Iluminat” este revelata

Treizeci de ani mai tarziu acest tanar, devenit acum Mare maestru a transmis Arta Celui
Iluminat lui Ratziel Bander . Iata cum povesteste Maestrul Bander intalnirea cu Marele
Maestru : “La varsta de cinci ani dupa un vaccin antipoliomelitic am facut una dintre cele
mai severe cazuri de poliomelita de pe intregul continent. Eram paralizat de la cap pana la
picioare si ma asteptam sa mor in orice moment. In adolescenta am depus un efort urias
dublat de o motivatie deosebita de a ma insanatosi. Am inceput initial cu yoga dar deoarece
aceasta imi producea multe dureri am trecut la miscari de dans usoare. In decurs de 4 ani
devenisem sanatos si robust. Deoarece lucrasem intens ca sa ma recuperez dupa poliomelita
pe la 43 de ani au inceput sa apara serioase probleme de sanatate prin noi manifestari
degenerative ce nu puteau fi tinute sub control. In urma unui control medical mi s-a pus
diagnosticul de sindrom postpoliomelitic, o boala ce afecteaza toate sistemele din organism.
Daca faci prea multe exercitii degenerarea poate avansa iar daca faci prea putine rezultatul
este acelasi. Muschii mei cedau incetul cu incetul. Aveam atata durere in corp ca imi era
foarte greu si sa ma spal pe dinti. Tinerea unei carti in maini in timp ce eram intins in pat era
o adevarata provocare si o durere continua. Nu puteam sa stau asezat mai mult de 10 minute
iar ca sa stau in picioare nici nu se punea problema. In cazul in care reuseam sa fac o
plimbare de 20 de minute insemna ca am avut o zi foarte buna.Raceala si gripa erau prietenii
mei obisnuiti. Apoi au aparut probleme la prostrata si sistemul urinar. Dar cel mai mare
dezastru erau spasmele care ma cuprindeau brusc fara nici un avertisment , cu o frecventa
neregulata lasandu-ma intins pe podea intr-o agonie indescriptibila. Cel mai rau era cand nu
aveam timpul necesar sa imi revin dint-un atac ca urma altul. Ca totul sa fie complet aveam
sa descopar ca plamanii mei aveau o problema foarte serioasa .
Intr-o zi in timp ce meditam in camera mea, o rugaciune mi-a venit pe buze: “Doamne,
trebuie sa existe ceva exercitii care ma pot ajuta sa ma vindec sau cel putin sa imi ia durerea.
Ceva delicat ca sa nu ma raneasca dar eficient sa imi aduca rezultate vizibile. Te rog
Doamne ajuta-ma ! Nu ma abandona acum !”. Doua saptamani miracolul s-a produs. Eram in
cabinetul unui medic chinez , maestru de arte martiale, Tai Chi Chuan, Chi Kung , care
locuia de peste 30 de ani in orasul meu . La finalul consultatiei refuzasem un tratament bazat
pe remedii traditionale cand brusc, cu un puternic accent chinez mi-a spus aproape soptit:
“Cunosc o tehnica care a post pastrata in secret multi ani. De vreo doua saptamani ma
gandesc ca ar trebui sa o arat cuiva. Cu aceasta metoda se poate vindeca orice boala. Este o
metoda foarte simpla .Vrei sa ti-o arat ? Am ramas surprins de oferta sa generoasa care ma
luase complet pe nepregatite si am inganat : Da ! Apoi sezand intr-un scaun a inceput sa imi
arate o serie de miscari efectuate cu mainile ce coincideau cu o respiratie anume, similara
celei folosite in diverse arte martiale. Era atat de relaxat iar miscarile sale erau atat de
delicate incat simteam caldura emanand din ombilicul sau. Un camp energetic care m-a atins
aducandu-mi un sentiment de pace si liniste similar celui ce il obtinusem prin meditatie
profunda. A continuat cateva minute cu executarea acestui exercitiu in timp ce spunea : Vezi
ce simplu este? Apoi urmeaza , mi-a spus Marele maestru… si cu ochii inchisi a inceput sa
se roteasca intr-o miscare gratioasa asemenea unui dansator. Vezi , m-a intrebat? Cand o sa-
ti perfectionezi aceasta tehnica corpul va incepe sa se miste natural si va incepe sa se vindece
cu o precizie uimitoare. Aceasta tehnica este foarte puternica, pentru regenerarea corpului,
calmarea mintii si autovindecare. Poti sa o faci. In acea zi Marele Maestru mi-a mai spus:
cred ca este timpul ca aceasta metoda sa nu mai fie tinuta secret. Ar putea ajuta foarte multi
oameni! Ar trebui sa practici aceasta metoda de doua ori pe zi timp de noua luni si o sa vezi
ca totul se va schimba. Dupa un an de la prima mea lectie eram recuperat in proportie de
80%. Apoi in ultima zi a venit mi-a aratat foarte multe lucruri si mi-a spus: Acum depinde
doar de tine! Asa a inceput calatoria mea ”

Ce este Hsin Tao?

Cunoscuta si sub numele de “Arta Celui Iluminat” este o traditie secreta de autovindecare si
regenerare provenita din manastirea Shaolin ce contine o combinatie de tehnici de respiratie
si miscari ce tonifica organele interne si revitalizeaza intregul organism. Exista trei tehnici
diferite ale acestei arte destinate reintineririi corpului, linistirii mintii si dezvoltarii spiritului.
Prima tehnica este numita “Construirea Focul Interior ” regenereaza si dezvolta Spiritul. Este
o respiratie speciala , efectuata in liniste, ce reaseaza esenta corporala, creste depozitarea
fluidului esential, facand astfel corpul mai rezistent la diverse afectiuni. Aceasta tehnica
remodeleaza in mod subtil tiparele de gandire aduce o echilibrare emotionala , o
imbunatatire vizibila a rezistentei fizice si a vitalitatii alaturi de o relaxare deosebita datorata
claritatii mentale. Toate acestea se realizeaza prin depunerea unui efort minim intr-un timp
relativ scurt.
A doua tehnica denumita “Buddha care isi intinde talia” este destinata regenerarii si
reintineririi corpului. Este impartita in trei sectiuni separate care trebuie executate integral in
timpul practicii. Acesta tehnica realizata in picioare tonifica coloana vertebrala, asigura
masajul organelor interne, aduce energia in centrii energetici fundamentali si remodeleaza
intregul metabolism.
A treia tehnica , ce se practica sezand, este cunoscuta ca si ” Buddha ce isi prepara elixirul ”
se adreseaza regenerarii si calmarii mintii printr-o respiratie speciala si miscari circulare ale
mainilor, fiind foarte indicata pentru obtinerea relaxarii, inlaturarea stresului dar si pentru
imbunatatira digestiei.

Avantajele practicii “Artei Celui Iluminat”

“Arta Celui Iluminat” poate fi practicata oriunde, in orice moment al zilei, fara nici o
pregatire anterioara, haine speciale sau un echipament tipic. Este o esenta care sta la baza
aparitiei diverselor stiluri si scoli care este usor de practicat, aduce beneficii imediate, este
foarte eficienta chiar daca miscarile sunt realizate extrem de usor, realizand uniunea celor
trei componente (corp-minte-suflet) foarte rapid.

Printre beneficiile folosirii acestei metode amintim:

Tonifica intregul corp


Echilibreaza emotiile
Creaza o stare de pace a mintii
Realiniaza coloana vertebrala si postura corporala
Creste flexibilitatea articulatiilor
Dezvolta functiile cerebrale
Elimina anxietatea si panica
Imbunatateste digestia si functia hepatica

Locatie: va fi anuntata ulterior celor inscrisi


Numar de participanti: 20-25 maxim

** Julia Kant este singura persoana autorizata de catre Maestrul Ratziel Bander sa predea
Hsin Tao , sau “Arta Celui Iluminat” in Europa.

www.reiju.org./reiki

You might also like