Moţiune de cenzură

În sistemele parlamentare de guvernare, moţiunea de cenzură (denumită uneori moţiune de

neîncredere sau vot de neîncredere) este un act prin care legislativul retrage mandatul acordat
anterior executivului pentru guvernarea ţării.

Iniţiere şi adoptare

În cazurile unde legislativul este bicameral, adică format din două Camere, cea care iniţiază
moţiunea de cenzură este camera responsabilă de numirea guvernului, care de obicei este cea
inferioară; în unele sisteme parlamentare, ambele camere sunt responsabile. Moţiunea de
cenzură este de obicei votată de majoritatea absolută a membrilor componenţi ai
legislativului; sunt luate în considerare doar voturile în favoarea moţiunii.

În România, moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi
senatorilor. Dacă nu se realizează aceasta proporţie, moţiunea de cenzură nu mai este luată în
discuţie şi, desigur, nici supusă votului. În unele ţări, cum ar fi Spania, Germania şi Israel,
iniţiatorii moţiunii trebuie să propună şefului statului un candidat pe care îl doresc numit şef al
guvernului în locul celui demis.

Efecte

Moţiunile de cenzură produc atât efecte juridice cât şi politice (retragerea încrederii
executivului având asemena consecinţe) fiind acte juridice. Dacă moţinea de cenzură este
adoptată, premierul înaintează imediat demisia Guvernului către şefului statului.

Prin adoptarea moţiunii de cenzură mandatul de încredere acordat de Parlament încetează, iar
executivul este demis. Rezultă deci că mandatul de încredere are nu numai semnificaţia
învestirii, pe baza sa, a executivului, dar şi a necesităţii ca, pe toată durata misiunii sale, acesta
să se bucure de sprijinul majorităţii parlamentare, prin votul căreia s-a format. Atunci când
acest sprijin, şi deci încrederea pe care o presupune nu mai există, adoptarea moţiunii de
cenzură creează posibilitatea ca, prin formarea unui nou executiv, echilibrul dintre puterea
legislativă şi cea executivă să fie restabilit. Astfel, moţiunea de cenzură este instrumentul
juridic prin care Parlamentul poate retrage încrederea acordată executivului.

Având în vedere caracterul expres al acestui vot, „în ce priveşte votul de încredere, cei ce
absentează sunt o piedică pentru întrunirea majorităţii necesare, iar în cazul moţiunii de
cenzură ei pot împiedica adoptarea moţiunii”.(Cynthia Carmen Curt şi Emil Boc - „Instituţii
politice şi proceduri constituţionale.”) Procedeul general al votului moţiunii este votul secret,
exprimat prin bile. Există însă sisteme care opteaza pentru scrutinul public la tribună, care
constă în chemarea fiecarui parlamentar la tribună, de unde îşi exprimă în mod public opinia.
Franţa şi Italia practică acest sistem. Astfel, în Italia, de la al doilea război mondial, doar un
singur Guvern a fost răsturnat urmându-se această procedură, deşi instabilitatea Guvernului în
Italia cunoaşte un nivel nemaiîntâlnit în nicio ţară europeană.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, parlamentarii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în
aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia unor cazuri speciale. Profesorul I.
Deleanu arată că aceste condiţii sunt stabilite tocmai pentru prevenirea "întrebuinţării abuzive
sau pripite a moţiunii de cenzură."
Demiterea de către legislativ a executivului prin retragerea încrederii acordate ca urmare a
adoptării unei moţiuni de cenzură are drept consecinţă declanşarea unei crize guvernamentale,
ce se stinge numai prin numirea unui nou Guvern. Din aceste motive, sistemele conţin
proviziuni pentru rezolvarea acestor crize. În unele ţări, după o moţiune de cenzură (şi
eventual după respingerea altor candidaţi propuşi pentru şefia guvernului), şeful statului are
de ales între a numi un nou candidat şi a dizolva legislativul, declanşând alegeri anticipate.

Motivaţii în practică

Raţiunile care stau la baza promovării unei moţiuni de cenzură sunt diverse.Este posibil ca în
situaţia promovării ei de către opoziţie, scopul să fie preluarea puterii de către aceasta.
Rezultatul depinde în mod esenţial de stabilitatea majorităţii parlamentare, iar opoziţia poate
profita de momentele de tensiune dintre partidele ce alcătuiesc alianţa majoritară, care pot
constitui germenii ruperii acesteia, fapt la care opoziţia poate contribui prin agresivitatea unei
moţiuni de cenzură.

Moţiunea poate fi şi rezultatul firesc al ruperii alianţei majoritare din interiorul ei, când
promovarea ei apare ca o consecinţă firească a noului raport de forţe, al cărui oglindă fidelă
trebuie sa fie noul executiv. Poate fi iniţiată chiar de majoritatea din legislativ, atunci când şi-
a pierdut încrederea în Guvern şi decide că este necesară schimbarea lui.