Actul I

Tabloul 1

Singur, în cabinetul său de lucru, doctorul Faust îşi recunoaşte înfrângerea la sfârşitul
unei vieţi în care munca intensă în domeniul ştiinţei (filosofie, medicină, chiar şi
teologie) i-a impus renunţarea la toate bucuriile şi plăcerile omeneşti. Cupa cu otravă i se
opreşte lângă buze, când, de afară răzbate până la el un cântec vesel ce slăveste natura şi
dragostea. Nefericitul Faust blestemă, invocându-l pe Satan (Spiritul Pământului). Acesta
apare sub înfăţişarea unui senior ce se pune în slujba lui, gata să-i împlinească orice
dorinţă. Imaginea unei minunate fete pe care Mefisto i-o arată pentru o clipă, frânge
ultimele forţe de rezistenţă ale lui Faust. Pactul între cei doi e semnat cu sânge. Mefisto îi
va dărui lui Faust tinereţe şi frumuseţe, luându-i în schimb sufletul, care îl va sluji pe el
pe tărâmul celălalt, de dincolo de viaţă. La un semn al lui Satan, bătrânul Faust se
transformă într-un chipeş cavaler în floarea vârstei.

Actul II

Tabloul 2

În mijlocul unei mulţimi vesele şi gălăgioase care petrece, tânărul ofiţer Valentin
(bariton) stă retras suferind la gândul că, nevoit să plece la război, o va lăsa singură pe
sora lui, Margareta. Valentin imploră cerul s-o ocrotească. Tânărul student Wagner
(bariton) începe un cântec vesel de pahar care este întrerupt brutal de Mefisto. Acesta îi
uimeşte pe toţi făcând să curgă în pahare vin venit de nu se ştie unde, antrenându-i pe toţi
într-un cântec în care preaslăveşte puterea aurului. Contrariat şi revoltat de purtarea lui
Mefisto, Valentin îl provoacă la duel, dar sabia îi cade sfărâmată. Speriaţi, oamenii se
retrag, iar soldaţii îndreaptă spre necunoscut mânerul sabiei cu semnul crucii. Satan este
nevoit să dea înapoi. După acest incident petrecerea reîncepe. Apare Margareta (soprană).
Faust îi iese în cale şi se oferă să o însoţească până acasă. Tânăra refuză cu modestie, dar
ferm.

Tabloul 3

În grădina Margaretei, tânărul Siebel (soprană) vine cu un buchet de flori pe care-l lasă pe
o bancă, semn al curatei sale iubiri. După plecarea sa, în grădină pătrund Faust şi Mefisto.
Impresionat de atmosfera de linişte şi pace a aceştui lăcaş, Faust încearcă o puternică
emoţie. Mefisto aşează o casetă cu bijuterii alături de florile lui Siebel, după care cei doi
se ascund în spatele unor boschete. Soseşte Margareta tulburată de imaginea frumosului
cavaler necunoscut căruia îi refuzase braţul. Aşezându-se la roata de tors, ea cântă vechea
Baladă a regelui din Thule, cel rămas până la moarte credincios iubirii sale. Deodată
zăreşte caseta pe care nu se poate stăpâni să n-o deschidă. Împodobită cu bijuteriile
minunate, Margaretei i se pare ca seamănă cu o fiică de rege. Faust şi Mefisto se apropie.
O vecină mai vârstnică, Martha, extaziată în faţa unor asemenea bogăţii este discret
îndepărtată de către Mefisto care se preface că o curtează. Rămaşi singuri, Faust şi
Margareta sfârşesc prin a se îndrăgosti unul de celălalt. Odată cu căderea noptii Faust
vrea să plece, dar, reţinut de Mefisto, ascultă glasul Margaretei care de la fereastra
camerei îşi cântă dragostea stelelor chemându-şi iubitul. Faust răspunde la chemarea ei şi
cei doi se pierd într-o îmbrăţişare pătimaşă. Cu un zâmbet sarcastic Mefisto îşi admiră
victoria.

Actul III

Tabloul 4

Părăsită de Faust, Margareta se refugiază în biserică. Dar chiar şi în sfântul lăcaş, glasul
lui Mefisto se face auzit, învinovăţind-o.

Tabloul 5

Valentin se înapoiază acasă odată cu toti soldaţii, cântând gloria obţinută în bătălii. La
întrebările lui, puse în pripă, Siebel răspunde evaziv. Valentin aleargă spre casă, cuprins
de bănuieli. Pradă mustrărilor de conştiinţă pentru fapta săvârşita, Faust nu are curajul să
bată la poarta iubitei. Mefisto, care îl însoţeşte ca o umbră, cântă o serenadă, dar la
fereastra ce se deschide nu apare Margareta, ci Valentin care vrea sa spele în sânge
dezonoarea surorii sale. În duelul cu Faust, Valentin este rănit mortal de spada lui Mefisto
şi, înainte de a-şi da sufletul, îşi blestemă sora.

Actul IV

Tabloul 6

„Noaptea Valpurgiei”. Vrând să-l facă să uite dragostea Margaretei, Mefisto l-a dus pe
Faust în împăraţia sa unde, într-un dans fantastic, i se perindă prin faţă cele mai frumoase
femei. Faust nici nu le vede. Gândurile sale sunt tot la blânda şi curata Margareta. El îi
cere lui Mefisto să îl ducă la ea, pentru a o salva.

Actul V

Tabloul 7

Faust şi Mefisto pătrund în celula în care a fost întemniţată Margareta, cu minţile rătăcite,
după ce şi-a ucis copilul. Fericită la auzul glasului iubitului ei, Margareta se retrage
îngrozită la vederea lui Mefisto, refuzând categoric sa părăsească celula. Cu ultimele
puteri ea cheamă îngerii să-i salveze sufletul chinuit. În faţa trupului ei lipsit de viată se
aude glasul lui Mefisto: "E OSANDITA!!! HAI VINO VINO ", dar de sus, din înălţimile
cerului, voci limpezi rostesc: "E MANTUITAAA... !!!". Sufletul Margaretei se înalţă la
cer. EPILOG (in traducerea lui LUCIAN BLAGA) : TOT CE ESTE VREMELNIC E
NUMAI SIMBOL, CE ESTE CHIP INDOIELNIC AICI S-A IMPLINIT, NESPUSUL
DEPLINUL IZBANDEI, ETERN FEMININUL NE INALŢĂ IN TĂRIE