You are on page 1of 29

1

DERIVABILITATE
TEORIE
1. Problema derivabilităţii se pune numai în puncte de acumulare ale
domeniului de definiţie.
2. Funcţiile elementare, fără modul, sunt derivabile pe domeniul maxim de
definiţie, excepţie capetele unde se face un studiu separat.
Exemple: a) x definită pe [0, ∞) , este continuă pe [0, ∞) şi este derivabilă

pe ( 0, ∞) , ( ( x )' =
1
care nu are sens în 0).
2 x

b) arcsin x definită pe [−1,1] este continuă pe [−1,1] şi este derivabilă pe (-


1,1)
1
( (arcsinx)' = nu are sens în ±1 ) .
1− x2

c) x3+1 definită pe [1,2] este continuă pe [1,2] şi este derivabilă pe [1,2] .


Observatie: numai funcţiile radical , arcsin , arccos şi modul pierd derivabilitatea în
anumite puncte.
3. ƒ derivabilă ⇒ ƒ continuă, nu şi reciproc.
4. ƒ este derivabilă în x=a ⇔
f ( x ) − f ( a ) not
⇔ (I) există şi este finită lim = f ' ( a ) , dacă f are aceeaşi formă
x →a x −a
în jurul lui a.

f ( x) − f ( a)
f ( a) = l i m
,
⇔ (II) există, sunt finite şi egale ƒ’s(a)= ƒ’d(a) , unde s x → a x − a şi
x< a

, f ( x) − f ( a)
f d (a ) = l i m
x → a x − a , dacă ƒ are forme diferite în jurul lui a.
x> a
⇔ (III) - ƒ este continuă în x=a
- există ƒ ’(x) în jurul lui a
2

l i mf ' ( x) = l i mf ' ( x) = f ' ( a)


- există, sunt finite şi egale
x→ a x→ a
x< a x> a
Observaţie: Metoda (III) nu funcţionează mereu:nu merge când măcar o limită
'
laterală a lui f nu există, caz în care nu putem spune nimic despre derivabilitatea lui f
în a.
5. ƒ este derivabilă în x=a ⇔ graficul lui ƒ admite tangentă geometrică în
punctul A(a, ƒ (a)) (adică este rotund în jurul lui A).
Ecuaţia tangentei la Gƒ în A(a,ƒ(a)) este y-ƒ(a) = ƒ '(a)(x-a) unde ƒ'(a) =
panta tangentei geometrice la Gƒ în A(a, ƒ(a)) , adică este tgα ,α fiind unghiul dintre
tangentă şi axa OX.
PROBLEME TIP
1. PROBLEMA CLASICĂ
Exemplul 1:
3x + 5 , x ∈( − ∞,−1]
 3
Fie ƒ:R→R, ƒ (x)=  x + 3 , x ∈( −1,2]
 3 x 2 −1 , x ∈( 2, ∞)

Studiaţi continuitatea şi derivabilitatea lui ƒ.


Soluţie
Continuitate ƒ este continuă pe R ⁄ {-1,2} fiind elementară

l i m( 3x + 5) = 2
în x = -1 ls(-1)= x → −1
x< − 1

l (-1)=
d
l i m x 3
x→ − 1
( )
+3=2 ƒ este continuă în x=-1
x> − 1
ƒ (-1)=-3+5=2
3

în x=2 l (2)=
s
l i m
x→ 2
x 3
( )
+3 =11
x< 2

l (2)=
d
l i m
x→ 2
3 x(2
−1 =11) ƒ este continuă în x=2
x> 2
ƒ (2)=8+3=11
⇒ ƒ este continuă pe R
Derivabilitatea ƒ este derivabilă pe R ⁄ {-1,2} fiind elementară

f ( x ) − f ( − 1) 3x + 5 − 2
f ( − 1) = l i m
,
= lim =3
în x= -1
s x→ − 1 x − ( − 1) x→ − 1 x + 1
x< − 1 x< − 1

f ( x ) − f ( − 1) x + 3 − 2 x + 1
( )
3 3
fd ( − 1) = l i m
, 2
= lim = l i m = l i mx − x + 1 = 3
x→ − 1 x − ( − 1) x→ − 1 x + 1 x→ − 1 x + 1 x→ − 1 ⇒ƒ

x< − 1 x> − 1 x> − 1 x> − 1


este derivabilă în x=-1 şi ƒ '(-1)=3 .

în x=2

3 3
x + 3 − 1 1 x −8
fs ( 2) = l i m
, 2
= l i m = l i m(x + 2x + 4) = 1 2
x→ 2 x − 2 x → 2 x − 2 x→ 2
x< 2 x< 2 x< 2
4

f ( 2) = l i m
, 3 x
2
− 1 − 1 1
= lim
3 x
2
−4 ( )
= 3 l i m(x + 2) = 1 2
d x→ 2 x − 2 x → 2 x − 2 x → 2

x> 2 x> 2 x> 2


⇒ ƒ este derivabilă în x = 2 şi ƒ ' (2) = 12 ⇒ ƒ este derivabilă pe R.

 2 1
 x s i n , x ∈ R \ {0}
Exemplul 2: Fie ƒ:R→R, ƒ (x)=  x
 0 , x = 0
Studiaţi derivabilitatea lui ƒ.
Soluţie: Continuitatea ƒ este continuă pe R (s-a demonstrat);
Derivabilitatea ƒ este derivabilă pe R \ {0} fiind elementară.
1
x 2 sin −0
în x=0, f ( x) − f (0) x 1
lim = lim = lim x sin = 0
x →0 x −0 x →0 x −0 x →0 x
1 1 lim ⇒
deoarece 0≤ x sin x = x sin x ≤ x  x →0

1
0 ≤ lim
x →0
x sin
x
≤ lim
x →0  x = 0

⇒ƒ este derivabilă în x=0 şi f '(0)=0. Derivata lui ƒ este

 1 1
 2 s i n − c o s, x ∈ R \ {0}
ƒ '(x)=  x x
 0 , x= 0
Observaţie:
Metoda III nu funcţionează în acest caz deoarece
 1 1 1
lim f ' ( x ) = lim  2 x sin − cos  = 0 − lim cos = nu există
x →0 x →0 x x x →0 x

Exemplul 3. Determinaţi a,b∈R aşa încât ƒ:(0,∞) → R definită prin


5

 ln 3 x , x ∈ ( 0.e]
ƒ (x)=  să fie derivabilă pe (0,∞).
 ax + b, x ∈ ( e, ∞)
Soluţie:
Continuitate : ƒ este continuă pe (0,∞)\{e} fiind elementară
în x=e

l (e)=
l i ml n3
x = l n3
e= 1
s
x→ e
x< e

l i m(a x+ b) = a e+ b
ld(e)= x → e
x> e
ƒ (e)=ln3e= 1
⇒ƒ este continuă în x = e ⇔ ae + b = 1 (1)
Derivabilitate: ƒ este derivabilă pe (0,∞)\ {e} fiind elementară
în x = e

 → 3 
l nx − 1 ( l nx − 1) ( l nx + l nx + 1) l nx − l ne 3
3 2

f s( e) = lx→ ie mx − e = lx→ ie m x − e = 3lx→ ie mx − e = e


'

x< e x< e x< e

a + x b − 1 (1)
a −xa e
f d( e) = lx→ ie mx − e = lx→ ie mx − e = a
'

x> e x> e
3
⇒ƒ este derivabilă în x=e ⇔ a = ⇒ b = -2.
e
2. DERIVABILITATEA FUNCŢIILOR CU MODUL
6

Idee: Dându-se o funcţie derivabilă, se pune problema unde rămâne


derivabilă după aplicarea modulului. Răspunsul este dat de urmatoarea
PROBLEMĂ:
Fie ƒ, g : R → R, cu g derivabilă, iar ƒ(x)=  g(x) , ∀x∈R. Atunci:
1. Dacă g(a)≠ 0 ⇒ƒ este derivabilă în x = a şi ƒ '(a) = ± g'(a);
2. Dacă g(a)=0 şi g'(a)=0⇒ƒeste derivabilă în x = a şi ƒ '(a)=0;
3. Dacă g(a)=0 şi g'(a)≠ 0⇒ƒ nu este derivabilă în x = a.
INTERPRETARE:
1. ne arată că  g este derivabilă oriunde unde g nu se anulează;
2. ne arată că  g este derivabilă în rădăcinile multiple ale lui g;
3. ne arată că  g nu este derivabilă în rădăcinile simple ale lui g.

Este derivabilă pe R nu este derivabilă in rădăcină


CONCLUZIE:Funcţiile cu modul sunt peste tot derivabile, excepţie rădăcinile simple
ale expresiilor din modul.
Exemplul 1: Fie ƒ:R→R, ƒ(x) = x  x-2 +  x-1 + 3x - 2
Studiaţi continuitatea şi derivabilitatea lui ƒ.
Soluţie: - ƒ este continuă pe R, fiind elementară;
- ƒeste derivabilă pe R\{1,2};
3
x 2 −4 + x −1
Exemplul 2: Fie ƒ: R→ R, ƒ(x)= x 4 x + x 2 −5 x +6

Studiaţi continuitatea şi derivabilitatea lui ƒ:


Soluţie: - ƒeste continuă pe R fiind elementară;
- ƒ este derivabilă pe R \ {-2, 2, 3}.
Exemplul 3: Fie funcţia ƒ(x)= x +8 −6 x −1 .
7

a) Să se determine domeniul maxim de definiţie;


b) Să se studieze continuitatea şi derivabilitatea lui ƒ.
Soluţie:
a) Condiţiile de existenţă impuse de radicali sunt:
   x ≥1
 x −1 ≥ 0  x ≥1  2
 ⇒ x + 8 ≥ 6 x − 1 2 ⇒ x + 8 ≥ 0 ⇒  x − 20x + 100 ≥ 0 ⇒
 x + 8 − 6 x − 1 ≥ 0  
   x ≥ −8

 x ≥1  x ∈ [1, ∞ )
 
⇒ ( x − 10 ) ≥ 0 ⇒  x ∈ R ⇒ x ∈ [1, ∞ )
2

 x ≥ −8  x ∈ [ − 8, ∞)
 
Observaţie: Dacă din condiţia de existenţă a unui radical rezultă un pătrat perfect
≥ 0, atunci interiorul radicalului este un pătrat perfect.
b) ƒ este continuă pe [1,∞), fiind elementară.
Aranjăm interiorul radicalului mare ca un pătrat perfect:
x + 8 −6
a2 + b2
x −1 = x +8− 2
−2 ab a 2 +b 2
x −1⋅ 3 = x −1− 2 x −1 ⋅ 3+ 9 =
a b 2 −2 ab b2
( )
x −1 −3
2

a

⇒ f ( x) = ( x −1 −3 ) 2
= x −1 −3

Deoarece funcţia radical nu este derivabilă în rădăcinile expresiei din interiorul


ei, x −1 nu este derivabilă în x = 1,deci ƒ nu este derivabilă în x = 1. ƒ nu este
derivabilă nici în rădăcina simplă a expresiei din modul:
x −1 − 3 = 0 ⇒ x −1 = 3 ⇒ x −1 = 9 ⇒ x = 10 ⇒ Dderiv = (1,∞) \ {10}
− x −1 + 3, x ∈[1,10 ]
Pentru un studiu riguros explicităm modulul: f ( x ) = 
 x −1 − 3, x ∈(10 , ∞)

în x =1:

' f (x) − f (1) − x − 1 + 3 − 3 1


f d (1) = lim =lim =−lim =− ⇒ ∞
x → 1 x − 1 x→ 1 x − 1 x→ 1 x − 1
x> 1 x> 1 x> 1
ƒ nu este derivabilă în x=1;
în x =10:
8

− x− 1+ 3 x−10 1
f s' (1 0) = lim = − lim =−
x→ 1 0 x − 1 0
x< 1 0
x → 1 0 ( x − 1 0) x − 1 + 3
x<1 0
6 ( )
x − 1− 3 x−10 1
f d' (1 0) = lim = lim =
x→ 1 0 x − 1 0
x>1 0
x → 1 0 ( x − 1 0) x − 1 + 3 6
x>1 0
( )
⇒ƒ nu este derivabilă în x = 10 ⇒ Dderiv= (1,∞) \ {10}
Exemplul 4: Fie ƒ:[1,∞) → R, ƒ(x) = x + 2 x −1 + x − 2 x −1

Studiaţi continuitatea şi derivabilitatea lui ƒ.


Soluţie: ƒ este continuă pe [1,∞) fiind elementară.
Pentru studiul derivabilităţii aranjăm interioarele radicalilor mari ca pătrate perfecte:

x + 2 x −1 = x −1+ 2 x −1 + 1 = ( x −1 +1 ) 2

x −1 + 1 = ( x − 1 − 1)
2
x − 2 x −1 = x −1− 2
 2 , x ∈ [1,2]
⇒ f (x) = x − 1 + 1+ x −1 −1 = 
2 x − 1 , x ∈ ( 2, ∞)

ƒ nu este derivabilă în rădăcina simplă a expresiei din modul, adică x=2, dar este
derivabilă în x=1, deoarece x −1 nu există în jurul lui 1. Dderiv = [1,∞) \ {2}.
x x
Exemplul 5: Fie ƒ:I→R, ƒ(x)= arcsin 1 − x −arcsin 1 + x

a) Să se determine domeniul de definiţie I al lui ƒ.


b) Să se studieze continuitatea şi derivabilitatea lui ƒ
Soluţie:
 π π
a) Deoarece arcsin :[-1,1]→− , impunem condiţiile:
 2 2

9

x x
x ≠ 1, x ≠ -1 , −1 ≤ 1 −x ≤1 , −1 ≤ 1 + x ≤1

x x
−1 ≤ ≤1 −1 ≤ ≤1
1 −x 1 +x

x x
1) x∈(-∞,1)⇒− 1 ≤ ≤1 ⇒ 1) x∈(-∞,1)⇒− 1 ≤ ≤ 1⇒
1− x −1− x

−1 +x ≤x ≤1
    − + x ≤
1
x x ≤ −1 − x
1≤0
fals ∀x ⇒x ∈ φ

− 1≤0 2x≤1 x
2) x ∈ ( − 1, ∞) ⇒ −1 ≤ ≤1
adv ∀ x  1 1+ x
x∈− ∞ , 
 −1 2x≤
−  x ≤1+ x
  
2 x ≥−1 adev., ∀ x
0≤1

 1  1
x ∈ − ∞,   ( − ∞,1) =  − ∞,   1   1 
x ∈ − , ∞  ( −1, ∞) = − , ∞ ⇒
 2  2  2   2 
x
2) x ∈ (1, ∞) ⇒ −1 ≤ ≤1  1 
⇒ x ∈− , ∞
x −1  2 
x ≤ x −1
-x +1 ≤   fals ∀x,x∈φ ⇒
0≤−1

 1
x ∈− ∞,
 2

 1 1
x∈ − , =I

 2 2

x x
b) ƒ este continuă pe I fiind elementară. Mai mult f ( x) = arcsin − arcsin
1− x 1+ x

 1 1
ƒ este derivabilă pe  − ,  fiind elementară.
 2 2
1
Deoarece studiul derivabilităţii în x = ± cu definiţia este foarte anevoios,
2
vom apela la următorul rezultat:
Dacă h: A → B şi g: B → C, cu h derivabilă pe A,iar g derivabilă pe B \{y0},
atunci g∘h: A → C, nu va fi derivabilă în orice x0∈A cu proprietatea că h(x0)=y0.
 1 1 x
În cazul nostru h: − ,  → [ −1,1] , h ( x ) = sunt funcţii derivabile pe
 2 2 1± x

 1 1  π π
− . ,iar g : [ −1,1] → − ,  g(x)=arcsin x, nu este derivabilă în ± 1, rezultă
 2 2
  2 2

 1 1
g∘h nu este derivabilă în orice x ∈ − ,  soluţie a ecuaţiei h(x)= ± 1.
 2 2
10

h(x)=1 h(x)= -1
x 1 x
=1⇒ x =1− x ⇒ x = = −1 ⇒ x = −1 + x ⇒ 0 = −1 fals
1− x 2 1− x
x x 1
= 1 ⇒ x = 1 + x ⇒ 0 = 1 fals = −1 ⇒ x = −1 − x ⇒ x = −
1+ x 1+ x 2

 1 1
⇒Dderiv=  − ,  .
 2 2
3.DERIVAREA FUNCŢIILOR CU MINIM ŞI MAXIM
PROBLEMĂ: Fie f,g,h :R→R cu g,h derivabile, iar f(x)=min(max)(g(x),h(x)). Atunci f
este peste tot derivabilă excepţie rădăcinile simple ale ecuaţiei g = h.

Exemplu 1: Studiaţi derivabilitatea funcţiei ƒ:R→R , ƒ(x) = min(x2+x , 4x-2)


Soluţie: ƒ este continuă pe R, fiind minimul a două funcţii continue. Pentru studiul
derivabilităţii avem:
Soluţie rapidă: rezolvăm ecuaţia x2+x = 4x-2 ⇒ x2-3x+2 = 0 cu x1=1 şi x2=2, care
sunt rădăcini simple. Rezultă Dderiv=R \ {1,2}.
Soluţie clasică: explicităm min: x2+x ≥ 4x-2 ⇔ x2-3x+2 ≥ 0⇔ x ∈( −∞,1]  [2, ∞) ⇒

 4 x − 2, x ∈ ( − ∞,1]  [ 2, ∞)
f (x) = 
x ∈ (1,2 )
2
 x + x,

şi facem studiul clasic al derivabilităţii în x = 1 şi x = 2.Utilizăm metoda III :

4 , x ∈ ( − ∞,1)  ( 2, ∞ )
f ' (x) = 
 2 x + 1, x ∈ (1,2)
11

l i mf (x) = 4 ≠ 3 = l i mf (x) ⇒
' '
ƒ nu este derivabilă în x=1
x→ 1 x→ 1
x< 1 x< 1

l i mf (x) = 5 ≠ 4 = l i mf (x) ⇒
' '
ƒ nu este derivabilă în x=2
x→ 2 x→ 2
x< 2 x< 2
⇒Dderiv = R \{1,2}.
Exemplul 2: Studiaţi derivabilitatea funcţiei ƒ:R→R, ƒ(x)=min( 1, x , x2 , 4-x ).
Soluţie: Fiind mai multe funcţii se recomandă reprezentarea grafică sau explicarea
prin darea valorilor:
 x, x ∈ ( − ∞,0]
 x 2 , x ∈ ( 0,1]

f ( x) = 
 1, x ∈ (1,3]
4 − x, x ∈ ( 3, ∞)

Deoarece x = 0 este rădăcină simplă a ecuaţiei x = x 2, x = 1 este rădăcină simplă


pentru ecuaţia x2 = 1 , x = 3 este rădăcină simplă pentru ecuaţia 4 – x = 1 , rezultă că

Dderiv=R -{0,1,3}.

4.DEMONSTRAREA INEGALITĂŢILOR CU AJUTORUL DERIVĂRII


12

PROBLEMĂ:
Să se demonstreze inegalitatea g(x) ≤ h(x) [g(x) ≥ h(x)] ,∀x ∈ D = interval cu
un capăt 0.
Soluţie: Se consideră funcţia ƒ:D→R, ƒ(x) = g(x) - h(x) şi se calculează ƒ ’(x). Avem
cazurile:
1) Dacă ƒ ’ are semn constant pe D rezultă că ƒ este strict monotonă pe D
,deci ∀ x ∈ D(x ≥ 0 sau x ≤ 0) avem ƒ(x) ≥ ƒ(0) = 0 sau ƒ(x) ≤ ƒ(0) = 0 ⇒ g(x) ≥
h(x) sau g(x) ≤ h(x) pe D.
2) Dacă ƒ’ se anulează pe D (în interior), atunci ƒ are extreme pe D. Sunt
posibile variantele:
2.1 ƒ are un minim pozitiv ⇒ ƒ(x) ≥ 0 pe D ⇒ g(x) ≥ h(x) pe D.
2.2 ƒ are un maxim negativ ⇒ ƒ(x) ≤ 0 pe D ⇒ g(x) ≤ h(x) pe D.
x
Exemplul 1: Demonstraţi că 2 < arctg x ,∀ x > 0.
1+x

x
Soluţie : Considerăm funcţia f ( x ) = − arctgx şi calculăm
1+ x2
2 2
' 1−x 1 − 2x
f (x) =
2 2

2
=
2 2
<0 pe (0,∞)⇒ ƒ este strict descrescătoare pe
(1 + x ) 1+x (1 + x )

(0,∞) ⇒ ∀ x > 0 avem ƒ(x)< ƒ(0) = 0


x3  π
Exemplul 2: Demonstrăm că tgx > x + , ∀x ∈  0, 
3  2

x3
Soluţie: Considerăm funcţia f ( x ) = tgx − x − , a cărei derivată este
3
 π
f ' ( x ) = 1 + tg 2 x −1 − x 2 = tg 2 x − x 2 = ( tgx − x )( tgx + x ) . Evident tg x > 0 pe  0, ⇒x +
 2

 π
tg x > 0 pe  0, .
 2

Pentru a determina semnul factorului tg x - x considerăm funcţia g(x) = tg x - x

 π
şi îi calculăm derivata g’(x)=1+tg2x-1= tg2 x > 0 pe  0,  ⇒ g este strict crescătoare
 2
13

 π  π  π
pe  0,  ⇒∀x > 0  <  avem g(x) > g(0) = 0 ⇒ tg x – x > 0 pe  0,  ⇒ƒ ’(x) > 0 pe
 2  2  2

 π  π  π
 0,  ⇒ƒ este strict crescătoare pe  0,  ⇒ ∀ x > 0  <  avem ƒ(x) > ƒ(0) = 0.
 2   2   2

Exemplul 3: Demonstraţi că e x >1 + ln( 1 + x ), ∀x > 0 .


1
Soluţie: Fie funcţia f ( x ) = e x −1 −ln( 1 + x ) a cărei derivată este f ' ( x ) = e x − .
1+ x
Deoarece nu putem determina rădăcinile şi semnul acestei derivate, vom

'' x 1
utiliza derivatele de ordin superior. f ( x ) = e + > 0 ⇒ f ' este strict crescătoare
(1 + x )
2 2

pe (0, ∞) ⇒ ∀ x > 0 avem ƒ ’(x) > ƒ ’(0) = 0 ⇒ ƒ este strict crescătoare pe (0, ∞) ⇒
∀ x > 0 avem ƒ(x) > ƒ(0) = 0.
x3 x5
Exemplul 4: Demonstraţi că sin x ≤ x − + , ∀x ∈ ( 0, ∞) .
6 120
x3 x5
Soluţie: Fie funcţia ƒ(x)= sin x − x + −
6 120
x2 x4
f I ( x ) = cos x −1 + − ?0
2 24
x3
f II ( x ) = −sin x + x − ?0
6
x2
f III ( x ) = −cos x +1 − ?0
2
f IV ( x ) = sin x − x ? 0

f V ( x ) = cos x −1 ≤ 0 ⇒f IV strict descrescătoare pe (0,∞)⇒∀x >0, ƒIV(x)< ƒIV(0)=0⇒


⇒ƒIII(x) strict descrescătoare pe (0,∞)⇒∀x >0, ƒIII(x)< ƒIII(0)=0⇒
⇒ƒII(x) strict descrescătoare pe (0,∞) ⇒∀x >0, ƒII(x)< ƒII(0)=0⇒
⇒ƒI(x) strict descrescătoare pe (0,∞) ⇒∀x >0, ƒI(x)< ƒI(0)=0⇒
⇒ƒ(x) strict descrescătoare pe (0,∞) ⇒∀x >0, ƒ(x)< ƒ(0)=0.
Observaţie: Dacă ƒI > 0 ⇒ƒ strict crescătoare.
Dacă ƒI ≥ 0 şi ƒI are rădăcini izolate ⇒ƒ strict crescătoare.
Dacă ƒI ≥ 0 şi ƒI are ca rădăcini un interval ⇒ƒ crescătoare.
Exemplul 5: Demonstraţi că lnx < x,∀ x > 0.
Soluţie: Fie funcţia ƒ(x) = ln x - x ,cu derivata
14

1 1− x
ƒ I(x) = − 1 = = 0 ⇒ x = 1 ∈ ( 0, ∞) ⇒ f are extreme pe (0,∞). Facem tabelul de
x x
variaţie al lui ƒ:
X 0 1 ∞
ƒ (x)

++++++++++++++ ++++++ 0 - - - - - - - - - -
ƒ(x) -1
(max)
⇒∀ x > 0, ƒ(x) ≤ ƒ(-1) = -1< 0

l nx 1
Exemplul 6: Demonstraţi că < , ∀ x ∈ ( 0, ∞ ) \ { 1}
x− 1 x
Soluţie: Deoarece avem interes ca derivata să nu conţină lnx, eliminăm numitorul
x-1,în două variante:
x −1
1) x ∈ (1, ∞) ⇒ x −1 > 0 .Inegalitatea devine ln x < .
x
x −1
Fie funcţia f ( x ) = ln x − cu derivata
x
x −1
f ' (x) =
1

x− 2
2 x = 1 − x +1 = − x − 2 x +1 = − x −1 < 0 ⇒ ( )
x x x 2x x 2x x 2x x
⇒ ƒ strict descrescătoare pe (0, ∞) ⇒ ∀x >1, ƒ(x) < ƒ(1) = 0 – 0 = 0
x −1
2) x ∈ (0,1) ⇒ x -1< 0. Inegalitatea devine ln x > .
x

Fie funcţia f ( x ) = ln x −
x −1
, cu derivata f ( x ) = −
' x −1
2
( )
< 0 ⇒ ƒ este strict
x 2x x

descrescătoare pe (0,1) ⇒ ∀x <1, ƒ(x) > ƒ(1) = 0.

5.DERIVAREA POLINOAMELOR CU RĂDĂCINI REALE

Fie P(x)=a(x-x1)(x-x2)…(x-xn) un polinom cu derivata P’(x)=a[(x-x2)(x-x3)……


(x-xn)+(x-x1)(x-x3)…(x-xn)+…+(x-x1)(x-x2)…(x-xn-1)].
'
P (x) 1 1 1
Atunci = + + + (*)
P(x ) x − x1 x − x2 x − xn

5.1 DEMONSTRAREA INEGALITĂŢILOR CU P,P’,P’’,f şi f ’


15

IDEE: Se înmulţeşte (*) cu ƒ şi se derivează termen cu termen, obţinând în membrul


drept o expresie cu semn constant cunoscut, iar în membrul stâng la numărător
expresia din inecuaţie.
Exemplul 1: Dacă P∈R[X] este un polinom cu toate rădăcinile reale, atunci
P’’P- (P’)2 < 0.
Soluţie: Derivăm relaţia (*) şi obţinem:
P' ' ( x ) ⋅ P ( x ) − [ P ' ( x )]
2
1 1 1
=− − − − <0.
2 2 2 2
P (x) ( x − x1 ) (x − x 2 ) (x − x n )

Deoarece P2 > 0 ⇒ P’’P - (P’)2< 0.


Exemplul 2: Dacă P∈R[X] este un polinom cu toate rădăcinile reale pozitive, atunci
P’P+xP’’P- x(P’)2 ≤ 0.
'
P (x) 1 1 1
Soluţie: Înmulţim relaţia = + + + cu x şi apoi o derivăm
P(x ) x − x1 x − x2 x − xn

xP ' ( x ) x x x '
= + + +
P( x ) x − x1 x − x 2 x − xn

(P'+ xP' ' )P − xP' P' x1 x2 xn


=− − − − ≤ 0 deoarece rădăcinile x1
P 2
(x − x1 ) 2
(x − x 2 ) 2
(x − x n ) 2

.... xn şi pătratele perfecte sunt ≥ 0 ⇒ P’P + xP’’P - x(P’)2 ≤ 0.


n
1
5.2 CALCULUL SUMELOR DE FORMA ∑ (α − x
k =1 )m
k


unde α ∈ R, m ∈ N , iar x1, x2,…, xn, sunt rădăcini ale unui polinom P.
Exemplu:
Dacă P(x)=xn+nx+1 are rădăcinile x1,x2,…,xn, calculaţi
n n n
1 1 1
S1 = ∑ ; S2 = ∑ ; S3 = ∑ ;
k =1 3 − x k
2 3
k =1 ( 2 − x k ) k =1 (1 − x k )

Soluţie:
PentruS1: luăm în relaţia
' n n −1
P (x) 1 1 1 1 P ' (3) n (3 +1)
= + + + ,x=3⇒ ∑ = = n
P(x ) x − x1 x −x2 x − xn k =1 3 − x k P (3) 3 + 3n +1
16

'
P (x) 1 1 1
Pentru S2: derivăm relaţia = + + + ,o înmulţim cu (-1) şi
P(x ) x − x1 x −x2 x − xn

luăm x =2
P ' ( x)
= ∑x−x
n
1 I

[
P II ( x) P ( x ) − P I ( x ) ]
2
= − ∑
n
1
( −1) ⇒
2 2
P ( x) k= 1 k P ( x) k= 1 ( x − x k )

n

1
=
I 2 II
[
P (x ) − P ( x )P(x ) ] n
x=2⇒ ∑
1
=
I
P ( 2)[2
] II
− P ( 2) P ( 2 )
=
k =1 ( x − x ) 2 2
P (x) k =1 ( 2 − x ) 2 P
2
( 2 )
k k

2 n −1 2 n −2 n
n (2 + 1) − n ( n − 1) 2 ( 2 + 2 n + 1)
n 2 .
( 2 + 2 n + 1)

Pentru S3: derivăm


P
II
[ I
( x ) P( x ) − P ( x )
2
] n
=− ∑
1
, împărţim la 2 şi luăm x=1⇒
2 k =1 ( x − x ) 2
P (x) k

n
2 III II I I II II I 2 I
∑ (x − x )3
=
(P P +P P − 2P P )P − (P P − (P ) 2P )
P
3
÷2
k =1 k

n
1 P III P 2 − 3PP I P II + 2( P I ) 3 n 1
∑ (x − x )3 = 2P 3
luăm x=1⇒k∑
=1 (1 − x k )
3
=
k =1 k

III 2 I II I 3
P (1) P (1) −3P (1) P (1) P (1) + 2( P (1))
3 .
2( P (1))

6. CALCULUL DERIVATEI DE ORDIN n


Prezentăm patru formule de derivare directă de ordin n.
( n)
 1  (−1) n ⋅ n!
1.   =
x−a ( x − a) n+1
 π
2. ( sin x ) ( n) = sin  x + n 
 2

 π
3. ( cos x ) ( n) = cos  x + n 
 2
n
4. ( f ⋅ g ) = ∑ C n f
(n) k (n−k ) ( k )
g (Leibnitz)
k =0

Demonstrarea lor se face prin inducţie:


( n)
 1  (−1) n ⋅ n!  1 
(1)
−1
1. P(n) :   = n +1
,P(1) :   = adevărat.
x−a ( x − a)  x −a ( x − a) 2
17

Presupunem P(n) adevărat. Să demonstrăm că P(n+1) este adevărat. Derivăm


termen cu termen relaţia din P(n) şi obţinem:
I I
 1 
( n +1)  1  ( n )   (−1) n ⋅ n!  ( −1) n +1 ⋅ (n + 1)!
  =    =   =
n +1 
⇒ P (n + 1) adevărat.
 x−a  x − a    ( x − a)  ( x − a) n+ 2

π π
2. P(n): (sin x)(n) = sin(x+n ) , P(1): (sin x)` = sin(x+ ) = cos x adevărat.
2 2
Presupun P(n) adevărată. Să demonstrăm că P(n+1) este adevărată. Derivăm relaţia

P (n ) π
din P(n): (sin x)(n+1)= [(sin x)(n)]’ = (sin(x+n ))’=
2
π π π π π
= cos(x+n ) = cos(-x-n ) = sin( +x+n ) = sin(x+(n+1) ).
2 2 2 2 2
π π
Am utilizat formulele sin α = cos( -α ) şi cos α =sin( -α ).
2 2
n
4. P(n): (ƒ°g)(n)= ∑C n f
k ( n −k )
g (k )
k =0

1
P(1): (ƒ°g)’ = ∑C1 f
k (1−k )
g ( k ) = C10 f ' g + C11 fg ' = f ' g + fg ' adevărat.
k =0

Presupunem P(n) adevărat. Să demonstrăm că P(n+1) este adevărat.


n +1 k ( n +1− k ) ( k )
P(n+1): (ƒ °g)(n+1)= ∑ C n +1f g
k =0

[ ]
'
n 
[ ]
n
= (f ⋅ g) = ∑C kn f ( n −k ) g ( k )  = ∑ C kn f ( n +1−k ) g ( k ) + f ( n −k ) g ( k +1) =
(n+1) (n ) '
(ƒ°g)
 k =0  k =0

= C 0n f ( n +1) g + C 0n f ( n ) g ' + C1n f ( n ) g ' + C1n f ( n −1) g '' +


 + C nn −1f '' g ( n −1) + C nn −1f ' g ( n ) + C nn f ' g ( n ) + C nn fg ( n +1) = C 0n f ( n +1) g + (C 0n + C1n )f ( n ) g ' +
+ (C1n + C 2n )f ( n −1) g '' +  + (C nn −1 + C nn )f ' g ( n ) + C nn fg ( n +1) =
= C 0n +1f ( n +1) g + C1n +1f ( n ) g ' + C 2n +1f ( n −1) g '' +  + C nn +1f ' g ( n ) + C nn ++11fg ( n +1)

Exemplu Calculaţi ƒ(n)(x) pentru funcţiile:


1 1 1 1 (n )
a) f ( x ) = 2
= = − ⇒
x − 5x + 6 ( x − 3)( x − 2) x −3 x −2

n n
(n ) ( −1) n! ( −1) n!
⇒f (x) = −
n +1 n +1
( x − 3) ( x − 2)

2
x −1 2 '
b) f ( x ) = ln = ln( x − 1) − ln 2 x = ln( x − 1) + ln( x + 1) − ln 2 − ln x ⇒
2x

' 1 1 1 ( n −1) (n ) ( n −1)  1 1 1 


⇒ f (x) = + − ⇒f ( x ) = ( −1) ( n − 1)!  n + n − n
x −1 x +1 x  ( x − 1) ( x + 1) x 
18

1
c)f ( x ) = sin 3x cos 5x = [ sin 8x − sin 2x ] ⇒
2
1  π  π 
⇒ f ( n ) ( x ) = 8 n sin  8x + n  − 2 n sin  2 x + n 
2  2  2 

d)ƒ(x) = e5xsin3x ⇒
n n
 π
⇒ f ( n ) ( x ) = ∑ C kn (e5k )( n − k ) (sin 3x )( k ) = ∑ C kn 5n − k e5 x 3k sin  3x + k 
k =0 k =0  2
cos 2x
e) f ( x ) =
x −3
(k)
n
 1  n
 π (−1) k k!
f ( n ) ( x ) = ∑Ckn (cos 2 x )( n −k )   = ∑C kn 2n −k cos 2 x + ( n − k ) 
k =0  x −3 k =0  2  ( x − 3) k +1

7. DETERMINAREA FORMEI DERIVATEI DE ORDIN n


Uneori nu este posibil să găsim forma concretă a derivatei de ordin n, dar
putem determina aspectul său general.
1
Exemplu Calculaţi ƒ(n)(x) pentru f ( x ) = e x .

1 1 1
1  2 1   6 6 1 
Soluţie ƒ (x)=- 2 e x
I
ƒ (x)=  3 + 4 e x
II
ƒ (x)=  − 4 − 5 − 6 e x
III

x x x   x x x 
1
 24 36 12 1  1
ƒ (x)=  5 + 6 + 7 + 8 e x .
IV
Observăm că expresia din faţa lui e x este un
x x x x 

1
polinom în de grad egal cu dublul ordinului derivatei, deci afirmăm P(n): ƒ(n)(x)=P2n
x

1
1  x
 e
 x  , unde P2n înseamnă polinom de gradul 2n.

P(1), P(2), P(3), P(4) sunt adevărate.


Presupunem P(n) adevărat. Să demonstrăm că şi polinomul P(n+1) este
adevărat.
1
1  x
 e
P(n+1): ƒ (x)=P2n+2  x 
(n+1)

1
1  x
 e
ƒ (x)=[ ƒ (x)]’=[P2n  x  ]’=
(n+1) (n)
19

 
 
 '  1  1   1  1  x
1
1 
1

= P2 n  − 2  + P2 n  − 2 e = P2 n +2  e x .


 x  x  
   x  x 
 x 
2 n−
1     
2 n 

 2 n +1 2 n +2 

Aplicaţie: Fie ƒ: R → R, definită prin


 21
 x −1 ,
f ( x ) = e x ∈ ( − 1,1)

P ( x ) , x ∈ ( − ∞,−1] ∪ [1, ∞)

unde P(x) este un polinom cu coeficienţi reali. Să se determine P aşa încât ƒ să fie
indefinit derivabilă pe R .
Soluţie: Considerăm P(x)=a0xn+a1xn+…+an-1x+an, ƒ este indefinit derivabilă pe
R - {-1,1}, fiind elementară.
În x =1, ƒ este indefinit derivabilă dacă au loc condiţiile:
ls(1) = ld(1) = a0+a1+…+an-1+an
ƒ’s(1) = ƒ’d(1) = na0+(n-1)a1+…+an-1
…………………………………...
ƒs(n-1)(1) = ƒd(n-1)(1) = n!a0+(n-1)!a1
ƒs(n)(1) = ƒd(n)(1) = n!a0
ƒs(n+1)(1) = ƒd(n+1)(1) = 0
ƒs(n+2)(1) = ƒd(n+2)(1) = 0
……………………………
Observaţie: Deoarece derivatele la dreapta de la ordinul (n+1) la ∞ sunt toate nule şi
derivatele la stânga de acelaşi ordin vor fi nule. Dar la stânga lui 1 avem funcţia ƒ(x)=
1

e x 2 −1 , ale cărei derivate de orice ordin au acelaşi aspect şi deoarece aceste

derivate sunt nule de la ordinul (n+1) la ∞ ne aşteptăm să fie nule de la ordinul 0 la


∞.
Calculăm ƒ(n)(x), pentru x∈(-1,1)
(n) (n) (n) ( n −k ) (k)
 21   2 ( x1−1) − 2 ( x1+1)   2 ( x1−1) − 2 ( x1+1)  n  2 ( x1−1)   − 2 ( x1+1) 
 e x −1  = e  = e ⋅e  = ∑C  eK  e  =
      n
  
      k =0    
ƒ (x)=
(n)
1 1
n
 1  2 ( x −1)  1  − 2 ( x +1)
= ∑ C kn P2 n −2 k  e ⋅ Q 2k  e
k =0  x −1   x +1

unde în baza punctului (7), luând


20

1
1  1  2 ( x −1)
2 ( x −1)
 e
g(x) = e ⇒ g (x) = P2n
(n)  x −1  şi
1
1  1  −2( x +1)

2 ( x +1)
 e
h(x) = e ⇒ h(n)(x) = Q2n  x +1 
Datorită indefinitei derivabilităţi a lui ƒ, orice derivată este continuă, deci putem
calcula ƒs(n)(1) trecând la limită ƒ(n)(x) cu x→1, x<1.

1
n
 1 −4
(1)= l i mf ( x ) = ∑ C n 0 Q 2 k   e = 0
( n) k
ƒs(n)
x→ 1
x< 1 k= 0  2
unde

P2n− 2k ( − t )
1 y t
 1  s.v s. v −
l i mP2n− 2k   e 2 ( x − 1)
= l i mP2n− 2k (y)e = = l i mP2n − 2k ( − t ) e = l i m t = 0
2 2
x→ 1
x< 1  x − 1 1
y= → − ∞
x− 1
y→ − ∞ t= − y t→ ∞ t→ ∞
( ) e
⇒ ƒd(n)(1)=0, ∀n∈N . Obţinem sistemul:
 a 0 + a 1 +... + a n −1 + a n = 0
na + ( n −1)a +... + a
 0 1 n −1 = 0

 .......... .......... .......... .......... .
 n!a + ( n −1)!a =0
 0 1


 n!a 0 =0

care rezolvat de jos în sus, duce la soluţia a0 = a1 = …= an-1 = an = 0 ⇒ P = 0.

8. DERIVAREA FUNCŢIILOR PARE, IMPARE ŞI PERIODICE


1. Dacă ƒ:R→R este o funcţie pară, atunci derivata sa, ƒ ’ este o funcţie impară
deoarece ƒ(-x)= ƒ(x), ∀x∈ R⇒ - ƒ ’(-x)= ƒ ’(x), ∀∈ R⇒ ƒ ’(-x) = - ƒ ’(x), ∀x∈ R.
2. Dacă ƒ:R→R este o funcţie impară, atunci derivata sa ƒ`este o funcţie pară,
deoarece ƒ(-x) = -ƒ(x), ∀x∈R⇒ -ƒ ’(-x)= - ƒ ’(x), ∀x ∈ R ⇒ƒ ’(-x) =ƒ ’(x), ∀∈R.
3. Dacă ƒ: R→R este o funcţie periodică de perioadă T, atunci şi derivata sa ƒ’
este periodică de perioadă T, deoarece: ƒ(x+T)= ƒ(x), ∀∈R ⇒ƒ ’(x+T)= ƒ ’(x), ∀ x ∈R.
21

PRIMITIVE
I. CALCULUL PRIMITIVELOR
1. Schimbarea de variabilă
Metoda 1 de schimbare de variabilă:

∫ f ( ϕ( x )) ⋅ ϕ' ( x ) dx = F(ϕ (x)) + C


unde f este o primitivă a lui ƒ.
Regulă: Se notează cu ϕ (x) sau y acea parte din funcţia de integrat care:
- ne deranjează (în sensul că în tabelul de primitive apare ca primitivă şi
nu în funcţia de integrat: arcsin, arctg, ln, ex, √, etc.);
- eventual se repetă;
- a cărei derivată este factor la numărător;
- în raport cu care se exprimă restul funcţiei.
Dacă nu reuşim aşa notăm cu ϕ (x) sau cu y expresia:
- a cărei derivată este unul din factorii de la numărător şi
- în raport cu care se exprimă restul funcţiei:
Exemplul1:
dx
∫ x (ln 2 x +1) = I
1 1
s.v. ϕ (x) = ln x ⇒ϕ ’(x)= s.v. y = ln x ⇒ dy = dx
x x
1 1
I= ∫ 2
ϕ' ( x ) dx = I= ∫ y 2 +1 dy = arctg y + C
ϕ ( x ) +1

= arctg ϕ (x) + C = arctg (ln x) + C = arctg (ln x) + C

Exemplul2:
x + arcsin 3 3 x x arcsin 3 3 x
I= ∫
dx = ∫ dx + ∫ dx
1 − 9x 2 1 −
9 x 2
1
  − 9 x
 
2

I1 I2

x
I1= ∫ dx =
1 −9 x 2
22

a) schimbare de variabilă ϕ (x)= 1 −9 x 2 ,

−18
/x 1 −9x 1 1
ϕ' ( x ) = ⇒I = − ∫ dx = − ∫ ϕ' ( x ) dx = − ϕ( x ) + C
2 9 2 9 9
/ 1 −9x
2 1 − 9x
1 2
=− 1 −9x +C
9

b) schimbare de variabilă y = 1 −9 x 2 ,
− 9x
dy = dx
1 − 9x 2
1 1 1
I=− ∫ dy = − y + C = − 1 − 9x 2 + C
9 9 9
3
arcsin 3x
I2= ∫ dx
1 −9 x 2
3
a) schimbare de variabilă ϕ (x)=arcsin 3x, ϕ ’(x)=
1 −9x 2

1 3 3 1 3 1 ϕ4 ( x ) 1 4
I2= 3 ∫ arcsin 3x ⋅ dx = ∫ ϕ ( x ) ⋅ ϕ' ( x )dx = ⋅ +C = arcsin 3x + C
1 − 9x 2 3 3 4 12

3
b) schimbare de variabilă y=arcsin 3x, dy= dx
1 −9x 2

1 1 y4 1
I2= ∫ y 3 dy = ⋅ +C = arcsin 4 3 x + C
3 3 4 12
Exemplul3:
x
e 1 1
I= ∫ 2x =∫ ϕ' ( x ) dx = ∫ ϕ' ( x ) dx =
e
x
− 6e +13
2
ϕ ( x ) − 6ϕ( x ) +13 ( ϕ( x ) − 3) 2 + 4
a) schimbare de variabilă ϕ (x) = ex, ϕ ’(x) = ex =

1 ϕ( x ) − 3 1 ex −3
arctg + C = arctg +C
2 2 2 2
b) schimbare de variabilă y = ex, dy = exdx,
1 1 1 y −3 1 ex − 3
I= dy = ∫ dy = arctg + C = arctg +C
y 2 − 6 y + 13 ( y − 3) 2 + 4 2 2 2 2

Putem utiliza partea a doua a regulii, notând cu ϕ (x) sau y expresia a cărei
derivată este unul din factorii de la numărător.

Exemplul4:
x3
I= ∫ dx
1 + x8
23

a) schimbare de variabilă ϕ (x) = x4, ϕ ’(x) = 4x3


ϕ' (x)
1 4x 3
I= ∫
4 1+ x 8
1
dx = ∫
4 1 + ϕ2 (x)
1 1
dx = arctg ϕ(x) + C = arctg x 4 + C
4 4
( )
b) schimbare de variabilă y = x4, dy = 4x3 dx

I= 4 ∫ 1 + y 2 = 4 arctgy + C = 4 arctg ( x ) + C
1 dy 1 4 1

Exemplul5:
cosx
I= ∫ 2
dx
4 − sin x

a) schimbare de variabilă ϕ (x) = sin x, ϕ ’(x) = cos x


,
ϕ (x) 1 ϕ(x) − 2 1 sinx − 2
I= ∫ dx = − ln + C = − ln +C
2 4 ϕ(2) + 2 4 sinx + 2
4 − ϕ (x)

b) schimbare de variabilă y=sin x, dy=cos x dx


dy 1 y −2 1 sinx − 2
I= ∫ = − ln + C = − ln +C
4 −y 2 4 y +2 4 sinx + 2

Exemplul 6:
sinx
I= ∫ dx
2 + cosx
Schimbarea de variabilă trebuie să fie cât mai acaparatoare adică să cuprindă
şi constantele aditive.
a) schimbare de variabilă ϕ (x) =2+cos x, ϕ ’(x)= -sin x
1
ϕ' (x)
dx = −∫ [ ϕ(x) ]

1
2 ϕ' (x)dx =−
[ ϕ(x)] 2 + C = −2 ϕ(x) + C = − 2 + cosx + C
I= ∫ 1
ϕ(x)
2
b) schimbare de variabilă y = 2+cos x, dy = - sin x dx,
1
1
dy − y 2
I= − ∫ = −∫ y =− + C = −2 y + C = −2 2 + cosx + C
2 dy
y 1
2

Exemplul 7:
x
I= ∫ dx
1 −x3

Pentru a găsi schimbarea de variabilă ne întrebăm cine derivat dă x .


Răspunsul este:
24

3
1
x2 3
a) ∫ x dx = ∫ x 2 dx = + C , deci luăm ϕ (x)= 32 ϕ ’(x)= x,
3 x 2
2
3
x  3 
2 2 ϕ' (x) 2 2
I= ∫ 2 dx = ∫ dx = arcsin ϕ(x) + C = arcsin  x 2 +C
3 1− x 3 3 1 − ϕ2 (x) 3 3  
 
3
b) schimbare de variabilă y = x 2 ⇒ dy = 3 x dx ,
2
3
2 dy 2 2
I= 3 ∫ = arcsiny + C = arcsinx 2 +C
1− y 2 3 3

Exemplul 8:
sin2x
I= ∫ dx
1 + cos 4 x

Deoarece sin 2x = 2 sin x cos x = (sin 2x)’ = (-cos2x)’ luăm schimbarea de variabilă
ϕ (x) = cos2x ⇒ ϕ ’(x)== - 2 sin x cos x = -sin 2x
ϕ' (x)
I= − ∫ dx = −ln ϕ(x) + 1 + ϕ2 (x)  + C = −ln cos 2 x + 1 + cos 4 x  + C
2 
 
 
 

1 + ϕ (x)

Dacă nu nimerim schimbarea de variabilă ″ cea mai bună″ care să ne ducă


la o funcţie cu primitivă imediată, putem efectua schimbarea de variabilă în etape,
simplificând succesiv funcţia de integrat.
Exemplul 9:
3
e arcsinx 3x 2
I= ∫ 3
⋅ dx
1 + e 2arcsinx 1− x 6

3x 2
Soluţia 1: schimbare de variabilă ϕ (x) = arcsin x3 ⇒ ϕ ’(x) =
1− x 6

e ϕ(x)
I= ∫ 1 + e 2ϕ(x) ϕ' (x) + C = F( ϕ(x) ) + C deoarece nu cunoaştem primitiva funcţiei ƒ.
f( ϕ(x))

Recuperăm funcţia ƒ notând


ey ey
ϕ (x) = y ⇒ƒ(y)= ⇒ F(y) = ∫ dy = (schimbare de variabilă u(y) =
1 + e 2y 1 + e 2y

u ' ( y)
ey ⇒ u’(y) = ey) = ∫ 2 dy = arctg u(y) + C = arctg (ey) + C
1 +u ( y )

I = F(ϕ (x)) + C = arctg(e


ϕ (x)
(
) + C = arctg e arcsinx
3
) +C
25

3x 2
Soluţia2: schimbare de variabilă y = arcsin x3 ⇒ dy = dx ⇒
1− x 6

ey dt x3
I= ∫ 2y
dy = ∫ = arctg t + C = arctg ey + C = arctg ( e arcsin )+C
1+ e 1+ t 2
schimbare de variabilă t = ey ⇒ dt = ey dy

Exemplul 10 I= ∫
(
ln arcsin 1− e
x
)⋅ e
x
dx
4 x x x
1 + ln (arcsin 1−e ) ⋅ arcsin 1− e ⋅ 1− e

oluţia 1: schimbare de variabilă ϕ (x) = arcsin 1− e x

x
1 1 x e
⇒ ϕ ’(x) = x

x
⋅ ( −e ) = −
x
1−1+ e 2 1− e 2 1− e

ln ϕ( x )

⇒ I = -2 1 +ln 4 ϕ( x ) ⋅ ϕ( x ) ⋅ ϕ ’(x) dx = -2 F(ϕ (x)) + C
   
=f ( ϕ( x ))

ln y
Notăm cu y = ϕ (x) ⇒ f(y) = 1 + ln 4 y ⋅ y

ψ( y )
ln y ∫
F(y) = ∫ dy = 1 + ψ4 ( y ) ⋅ ψ ’(y) dy = G(ψ (y)) + C
1 + ln 4 y ⋅ y    
g( ψ( y ))

1
s.v. ψ (y) = ln y ⇒ ϕ ’(y) = y

t
Notăm cu t = ψ (y) ⇒ g(t) = ⇒
1+ t 4
t 1 1 1
G(t) = ∫ dt = ∫ ⋅ u’(t) dt = ln[u(t) + 1 +u 2 ( t ) ]+C
1+t 4 2 1 +u 2 ( t ) 2

1
u(t) = t2 ⇒ u’(t) = 2t = ln[t2 + 1+ t 4 ] + C
2
1
⇒ F(y) = G(ψ (y)) + C = G(ln y) + C = ln [ln2y+ 1 +ln 4 y ]+C
2
1
⇒ I = -2 F(ϕ (x)) + C = -2 ⋅ ln [ln2 ϕ (x) + 1 +ln 4 ϕ( x ) ]+C=
2

= - ln [ln2 (arcsin 1−e x )+ 1 +ln 4 (arcsin 1 −e x ) ]+C

ex
Soluţia 2. schimbare de variabilă y = arcsin 1−e x ⇒ dy = dx
2 1−e x

ln y 1
I = -2 ∫ dy = (schimbare de variabilă t = ln y ⇒ dt = dy)
1 +ln 4 y ⋅ y t
26

t
= -2 ∫ dt = (schimbare de variabilă u = t2 ⇒ du = 2t dt)
1+t 4
du
= -2 ∫ 2 = - ln (u + 1+u 2 ) + C = - ln(t2 + 1+ t 4 )+C=
1 +u

= - ln [ln2 y + 1 +ln 4 y ] + C = - ln [ln2(arcsin 1−e x )+ 1 +ln 4 (arcsin 1 −e x ) ]+C

PRINCIPII DE SCHIMBARE
1) Dacă apar doi factori ne întrebăm care prin derivare devine celălalt şi acesta va fi
ϕ (x);
2) Dacă apar doi factori ne întrebăm cine derivat dă cel mai simplu factor
şi acesta va fi ϕ (x);
3) Schimbările trebuie să fie cât mai acaparatoare, cuprinzând şi
constantele legate cu +, -, ⋅ , de expresia ce trebuie notată cu ϕ (x).

Metoda 2 de schimbare de variabilă

∫f (ϕ (x)) dx = ∫f ( y ) (ϕ -1(y))’ dy

unde f este o funcţie bijectivă.


Se utilizează, când interiorul integralei se poate aranja sub forma f(ϕ (x)), fără
să mai apară ϕ ’(x).
Notăm y = ϕ (x) şi cum ϕ este bijectivă, scoatem x = ϕ -1(y) ⇒ dx = [ϕ -1(y)]’
dy.
1
Exemplul 1. I = ∫ sin x dx. Schimbare de variabilă ϕ (x) = x ⇒ ϕ ’(x) =
2 x

care nu apare în integrală. Notăm y = x ⇒ x = y2 ⇒ dx = 2y dy ⇒ I = ∫ 2y sin y dy

= 2 ∫ y(cos y)’dy = -2y cos y + 2∫ cos y dy = -2y cos y + 2sin y + C =


= -2 x cos x + 2sin x + C
27

e x +1
Exemplul 2. I = ∫ x
dx. Dacă fac schimbarea de variabilă ϕ (x) = ex ⇒ ϕ ’(x) =
e −1
ex nu este factor la numărător, deci nu pot aplica Metoda I
1
Notăm y = ex ⇒ x = ln y ⇒ dx = y dy

y +1 1 y +1
I= ∫ dy. Facem schimbarea de variabilă ϕ (y) = ⇒ϕ ’(y) =
y −1 y y −1

y −1 1
⋅ care nu apare la numărător. Aplic Metoda II
y +1 ( y −1) 2

y +1 y +1 t 2 +1
t= ⇒ t2 = y −1
⇒ y t2 - t2 = y+1 ⇒ y = ⇒
y −1 t 2 −1

2t( t 2 −1) − 2t( t 2 +1) − 4t


⇒ dy = dt = dt
2
( t −1) 2
( t −1) 2
2

t 2 −1 − 4t − 4t 2
I=∫ t⋅ ⋅ dt = ∫ dt =
t 2 +1 ( t 2 −1) 2 ( t 2 +1)( t −1)( t +1)

 At + B C D  A
= ∫ 2 + +  dt = ln(t2+1) + B arctg t + C ln(t-1)+ D ln(t+1) + C
 t +1 t − 1 t + 1  2

INTEGRAREA FUNCŢIILOR IRAŢIONALE (cazuri particulare ale Metodei 2)


k1 P k 2 P2 k n Pn
(1) ∫ R (x, x 1, x ,..., x ) dx

adică primitiva unei funcţii raţionale ce conţine diverşi radicali din diverse puteri ale
lui x. Se face schimbarea de variabilă ce distruge toţi radicalii: înlocuim pe x cu o
α
putere a unei noi variabile y astfel încât să fie anihilaţi toţi radicalii ,adică: x = y ,
unde α = c.m.m.m.c. (k1, k2, …, kn).
x −6 x
Exemplul 1. I = ∫ 3 dx schimbare de variabilă x = y12
x− x 4

(12 = c.m.m.m.c. (2,3,4,6))


y 6 −y 2 y 4 −1 10
dx = 12y dy ⇒ I = ∫
11
4 3 12y11 dy = ∫ y ⋅ 12 dy =
y −y y −1

= 12 ∫ (y2 +1)(y +1) y10 dy = 12 ∫ (y13 + y12 + y11 + y10) dy =


 y 14 y 13 y 12 y 11   (12 x )14 (12 x )13 (12 x )12 (12 x )11 
= 12  14 + 13 + 12 + 11  + C = 12  + + + + C
   14 13 12 11 
28

k1
GENERALIZARE ∫ R( x, f ( x ), k 2 f ( x ),..., kn
f ( x ) ) dx
α
unde f este bijectivă. Facem s.v. f(x) = y , α = c.m.m.m.c. (k1, …, kn) ⇒
α α
⇒ x = f-1(y ) ⇒ dx = (f-1 (y ))’ dy

(2) SUBSTITUŢIILE LUI EULER

∫ R ( x, ax 2 + bx + c ) dx

Euler a distins trei cazuri: a > 0, c > 0 şi ∆ ≥ 0. În toate aceste variante Euler a
notat radicalul cu y, apoi a introdus noi elemente în schimbare, alături de y aşa încât
prin ridicarea la pătrat şi reducere să rămână mereu o ecuaţie de gradul I în x ,din
care se scoate x în mod unic ca o funcţie de y.
10. a > 0 schimbarea de variabilă ax 2 + bx + c =y± a ⋅ x |2
unde ± a ⋅ x s-a adăugat pentru a distruge termenul de gradul II din membrul
stâng.
y 2 −c
ax2 + bx + c = y2 ± 2 a x ⋅ y + ax2 ⇒ x =
b ±2 a y

20. c > 0 schimbarea de variabilă ax 2 + bx + c = yx ± c |2


unde ± c a fost pus pentru a distruge termenul liber din membrul stâng, iar x a fost
pus lângă y, pentru a putea împărţi ceea ce rămâne, după reducerea lui c, prin x,
ceea ce duce la o ecuaţie de gradul I în x.
ax2 + bx + c = y2x2 ± 2 c xy + c | : x
b 2 c y
ax + b = y2x ± 2 c y ⇒x =
y 2 −a

30. ∆ ≥ 0 şi x0 o rădăcină schimbarea de variabilă ax 2 + bx + c = y(x – x0) |2


a(x –x0)(x –x1) = y2(x – x0)2 ⇒ ax – ax1 = y2x – y2 x0 ⇒
y 2 x 0 − ax 1 a( x 0 − x 1 )
⇒x = 2
= x0 +
y −a y2 − a

dx
Exemplul 1. I = ∫ 2
. Avem a = 1 > 0, c = 2 > 0, ∆ < 0.
x + x + 2x + 2

a > 0 schimbare de variabilă x 2 + 2x + 2 = y – x |2 ⇒ x2 + 2x + 2 = y2 –2xy + x2 ⇒

y 2 −2 1 2y( y + 1) − y 2 + 2 1 y 2 + 2y + 2
⇒x = ⇒ dx = dy = ⋅ dy
2( y +1) 2 ( y + 1) 2 2 ( y + 1) 2
29

1 1 y 2 + 2y + 2 A B C  C
I= ∫ ⋅ dy = ∫ 
 + +  dy = A ln(y) + Bln(y+1) -
 y +1
+
2 y ( y +1) y y +1 ( y +1) 2 

C.
unde y = x 2 + 2x + 2 .

You might also like