De veghe printre drepturile omului

Îl admir de mult, cu o nuanţă amoroasă, pe Helmut Schmidt, fostul cancelar al

Germaniei Federale. Arată (încă) bine la aproape nouăzeci de ani, vorbeşte frumos
englezeşte, are umor şi a rămas de stînga fără nici o sechelă şaizecioptistă, epigonic
marxistă, propagandist ateistă, populist egalitaristă. Continuă să fie, fără ostentaţie,
o prezenţă publică respectată, un domn impozant. De la o vreme însă, a început să
ţină conferinţe cochete, într-o neliniştitoare (şi dezamăgitoare) conformitate cu
spiritul vremii. Tema predilectă: religiile, politica şi drepturile omului.
Înţelepciunea lui finală pare rezumabilă în cîteva propoziţii simple: marii
reformatori, marile repere ale umanităţii (categoria Confucius, Socrate, Aristotel
etc.) au fost oameni fără angajare religioasă.

Textele sacre (mai ales cele creştine) nu sînt o sursă pentru problematica
drepturilor omului şi pentru salvgardarea democraţiei (!?), colonialismul a fost o
crimă de coloratură misionară, singurul instrument onorabil pentru menţinerea
statului de drept şi, în general, pentru activitatea politică, este raţiunea. Această
rapidă colecţie de platitudini, simplificări şi falsuri nu şade bine unui bătrîn atît de
distins, de cultivat şi de inteligent, cum este Helmut Schmidt. Mi-ar fi jenă să-l
dăscălesc, amintindu-i lucruri elementare. Să-i spun, de pildă, invocînd Vechiul şi
Noul Testament, că nu există o mai intensă glorificare a demnităţii omului, decît
doctrina creaţiei sale "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu".

Sau că tematica libertăţii, a egalităţii şi a fraternităţii, a "dreptului la viaţă", a

judecăţii echitabile sau aceea a nediscriminării ar fi de negîndit în afara puzderiei
de elaborări creştine, născute din litera însăşi a Scripturii. Nu sînt cuprinse, în fond,
toate imperativele drepturilor omului în porunca esenţială a iubirii aproapelui (care
merge cu "echitatea" pînă la a recomanda şi iubirea vrăjmaşului, un fel de arvună a
"prezumţiei de nevinovăţie"!)? Aş mai invoca şi rafinamentele legalismului
rabbinic, şi numeroase pasaje coranice, ca să nu mai vorbesc de hinduism şi
buddhism.

Mai departe: nu se poate admite clasificarea lui Confucius, a lui Socrate şi a lui
Aristotel la rubrica "ateism luminat". Iar a socoti referinţele lor religioase drept
Lippendienst, adică drept vorbe goale, rostite din considerente de oportunitate, e a
atribui lumii vechi psihologia "iluminismului" francez. Nici cu colonialismul
lucrurile nu stau chiar atît de geometric. Există, astăzi, destule analize care,
inventariind mai nuanţat abuzurile, dar şi efectele civilizatoare al expansiunii
coloniale, observă, între altele, că mişcările de independenţă n-au prea adus, pentru
cei eliberaţi, beneficiile scontate. Să mai vorbesc despre degringolada drepturilor
omului în dictaturile atee ale estului european? Sau despre revoluţia franceză, al
cărei rol fondator în definirea modernă a drepturilor omului e dublat de un apogeu
al arbitrarului şi al terorii? Am putea ajunge şi la detalii oarecum banale, dar
semnificative. Amnesty International, una din cele mai importante şi mai eficiente
organizaţii pentru protejarea celor ale căror drepturi sînt grav încălcate, s-a născut
din iniţiativa unui avocat catolic, Peter Beneson, devenit, în anii optzeci, şi
preşedintele ACAT (Asociaţia Creştină pentru Abolirea Torturii). Nu pot decît să
regret că, dintr-odată, politicianul Schmidt îşi ia revanşa asupra intelectualului,
punînd între paranteze atîta informaţie istorică.

Tocmai reflectam la toate astea, cînd, la seminarul săptămînal de la

Wissenschaftskolleg zu Berlin, o profesoară din Zürich a spus povestea
faimoasei Sarah Baartman, zisă şi "Venus hottentotă". E vorba despre o sud-
africană de la începutul secolului XIX, cu un posterior supradimensionat, amintind
steatopygia Venus-urilor preistorice de la Willendorff şi Lespugue. Disecată, după
moarte, de Cuvier, expusă, ca un fenomen, la Musée de lâ Homme, revendicată,
apoi, de autorităţile Africii de Sud cu titlu de "patrimoniu naţional", biata Sarah a
ajuns, într-un tîrziu, o emblemă-manifest a feminismului, anticolonialismului,
antirasismului etc.

A trata un om din unghiul istoriei naturale, a-i expune scheletul alături de dinozauri
şi cimpanzei e a-i leza demnitatea şi drepturile. Nu mi-am putut reţine un zîmbet
rău. Aştept, nerăbdător, condamnarea darwinismului ca fiind politic incorect. Cum
să pui omul la rînd cu maimuţele? Cum să lezezi demnitatea aproapelui alăturîndu-
l urangutanului şi cum să lezezi demnitatea urangutanului, tratîndu-l drept expresia
primitivă a unei fiinţe superioare?

Anticipez că veghea (legitimă) privind drepturile omului va deveni, curînd, o

infinită sursă de insomnie...