Universitatea București

Facultatea de Litere
Studii universitare de Masterat
Specializarea Etnologie, Antropologie culturală și Folclor

„Colinda de fereastră” – „colinda în casă”

în satul Pârâul-de-Pripor, Gorj

De la folclor și folcloristică la etnologie în România

Masterand Mihu Elena- Raluca
Anul I
Despre colindă și colindat

Termenul de colindă, provine din latinescul calendae (de unde avem

și termenul de calendar), care este un derivat din vb. calo, are, care
însemna „a chema”.
Prima zi a lunii, când pontiful vestea datele în care vor cădea nonele,
se numea calendae. Acesta este sensul inițial, păstrat în limba
română și azi, pentru formele tradiționale ale colindatului și colindei:
cel de vestire, anunțare, chemare- vestirea, în cazul colindei de
astăzi, a Nașterii Domnului.
Ceata de colindători anunță, prin cântecele interpretate în seara din
Ajunul Crăciunului, bucuria nașterii lui Hristos, a începutului mântuirii,
la care participă toată comunitatea prin primirea colindătorilor.
G. Dem Teodorescu spunea despre colindători că sunt „apostoli trimiși
ca să convertească și să boteze lumea”.
De asemenea, G. Dem Teodorescu, consemna mai multe sensuri ale
verbului „a colinda”: „a merge pe rând în toate părțile, „a merge din
casă în casă spre căpătare„, „a intona cântece de cele numite
colinde”, „a felicita pe cineva cântându-I un colind în onoarea și cu
numele lui”. Deși această explicație a termenului, aparține anului
1879, face o imagine completă a sensului pe care termenul de
colindă, îl are și astăzi.
Este cunoscut faptul că la români, termenul de colindat, este legat de
sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, sărbători exclusiv creștine.
Semnificațiie colindatului provin din tradiția paleo- creștină a
Imperiului Roman de Răsărit, și sunt mai vechi la români decât la
populațiile slave din jur.
Ritualul colindatului se plasează în timpul zilei liturgice, care începe
seara, așadar la începutul acesteia.
Colindatul în Pârâul-de-Pripor

Pârâul-de-Pripor, este un sat mic din județul Gorj, în care se practică

atât colindatul cetei de maturi cât și colindatul cetei de copii.
Colinda pe care o cântă maturii, este acompaniată de vioară,
acordeon, ghitară și uneori contrabas. Cântecele sunt două și se
cântă unul afară, la fereastră, iar celălalt în casă.

Cadrul de desfășurare al colindei la fereastră, se înfățișază ca un loc

familiar: „ Cestor curce, ște domnie” – acestor curți, acestei domnii.
Partea de început a colindei, ne plasează în spațiul în care se produce
ritualul urmând ca după primirea colindătorilor în casă, să se facă
vestirea nașterii lui Iisus:
„ Ceștor curce, ște domnie
Dorm boieri pe căpătâie
Cine vine să- i deștepte
Doi porumbei, porumbei
Să săltară și zburară
Mari boieri să deșteptară
Să fiți veseli mari boieri
Ca la seara de-astă seară
Că noi mare ne-nchinăm
La mulți ani cu sănătate”
În acest început de colindă protocolară, agenții obiceiului -colindătorii
sunt prezentați prin intermediul unei simbolici transparente în
contextul tradiției populare, ca fiind doi porumbei. Aceștia trezesc
boierii adormiți într-o astfel de seară, în care nu se doarme, ci se
veghează nașterea Pruncului Sfânt.
Trebuie spus că am cules colinda de la bunicii mei, care declarau că
nu își mai aduc aminte exact toate versurile, deși o cântă în fiecare
an.
Analizând colinda textual ne putem da seama că îi lipsesc versuri sau
au fost înlocuite cu altele adaptate momentului interpretării colindei,
atenția la sens reducându-se simțitor.
Urarea finală are în vedere buna-dispoziție a celor colindați și urările
de sănătate. Acestea au intervenit probabil în procesul desacralizării
colindei.
Ca orice text popular tradițional, textul colindei desprins de melodie
este de formă nestrofică.
Versul ar trebui să cunoască doar rima pereche, nu și pe cea
încrucișată, așa cum se întâmplă la începutul colindei.
Melodia acestui cântec este pe un ritm lent și nu are o încheiere, îți
lasă senzația că nu are final din punct de vedere melodic. Asta poate
pentru că, un cântec vestitor al Nașterii lui Hristos trebuie să fie așa
cum este și Împărăția Lui, fără sfârșit.

Al doilea cântec, colinda din casă, are spre deosebire de primul, și

refren iar ritmul este în concordanță cu starea de bucurie pe care
vestitorii vin să o aducă.
E de înțeles că această colindă se cântă în casă, după aceeptl gazdei
de a primii colindătorii.
Analiza refrenelor colindelor în general permite determinarea rolului
de mesageri ceremoniali, al colindătorilor.
Vechiul repertoriu de refrene al colindei, a fost fără îndoială mult mai
coerent decât cel pe care îl avem astăzi. Dar, chiar dacă sensul lui a
devenit parțial obscur, iar execuția sa relativ mecanică, el constituie
unul din nucleele colindei și joacă un rol important în structurarea
textului.
Refrenul acestei cântec de Crăciun face parte din categoria de refrene
venite pe filiera creștinismului- Da lerui Doamne.

Iată textul celui de-al doilea cântec:

La fântână la doi meri
Da lerui Doamne – refren
Arde două lumânări
Cu mucări de-ajung în cer –bis
Tot în cer la Tatăl Sfânt
Că e bunu Dumnezău
Al lu Petre Sfinte Petre
Cine-a făcut acest bine
De să vede-n cer la mine- bis
Dalba sănătate-n poală
Și cu bogătatea-n sân
Cin cobor pe lumânări- bis
Mică creașă să făcea
Și să scaldă Precista
Precista cu Iristos- bis
Pintră ei pintr-amândoi
Est-un mic de fățișor
Cu scutec de bumbăcel- bis
Fașia-I orășănească
Ce-i în casă să trăiască
Ce-i afar să izvorască
La mulți ani cu sănătate
Ca la seara de-astă seară

Dacă începutul primei colinde ne introducea într-un cadru real,

apropiat, începutul celei de-a doua ne duce într-un cadru de basm.
Suntem parcă la începutul lumii, într-o atmosferă edenică, avem și
pomul biblic, al lui Adam și al Evei- mărul. Suntem foarte aproape de
Dumnezeu, pentru că cerurile sunt deschise în noaptea de Crăciun,
iar mucurile de lumânări, aprinse în întâmpinarea nașterii Domnului,
ajung în cer.
Prin glasul colindătorilor, Dumnezeu Însuși face urări de sănătate
celor care veghează în Ajunul Crăciunului cu lumânări aprinse,
pregătiți deci de marea sărbătoare.
Sănătatea poate fi, și este dalbă în colindă, așa cum dalbe pot fi
făcliile sau marea, pentru că aici albul nu reprezintă notația culorii, ci
aduce aminte de o funcție pe care o îndeplinea în trecut- o funcție
rituală.
Apare în această colindă, tema Maicii Domnului cu Pruncul în brațe și
pare că și tema scaldei omului bun cu sfinții.
De fapt, aici nu gazda este cea care se scaldă cu Precista și Hristos, ci
pruncul lor, în fașie orășănească. Faptul că fașia nu e una oarecare,
arată că această colindă era în trecut pentru cei care își puteau
permite asemenea fașă, și totodată caracterul recent al colindei sau
cel puțin al finalului acesteia pe care îl cântă bunicii mei.
Știu că în satul unde se cântă această colindă, sunt foarte mulți
lăutari iar ei, nu sunt colindați de alți lăutari cu siguranță, ci doar de
copii, așadar colinda este în mod cert pentru „boieri”.
Colindătorii, printre care și bunicii mei au case anume, pe care le
colindă, case cu oameni înstăriți care cunosc și apreciază acest tip de
colinde.
Deși plasată la final și relativ concisă în comparație cu restul textului,
urarea trebuie considerată drept elementul prim, condiție sine qua
non a genului. Pentru a permite o cât mai largă compatibilitate a
urării cu circumstanțe sau categorii diverse de indivizi urarea se
pretează la actualizări succesive fiind evitatea orice elemnte care ar
putea micșora sfera de aplicabilitate a urării.
„Neposedând intangibilitatea cuvântului scris, textul colindelor și al
poeticii populare în general care se definește prin oralitate, stă sub
semnul efemerului. Insistența cu care se revine asupra unor formule
sau tropi, constituie un mijloc de subliniere a direcției de sens a
mesajului, dar răspunde și imperativului de a fixa în memorie acele
elemente care pot asigura poeziei orale coeziune și o linie de
continuitate”.(M. Brătulescu, Colinda Românească)
Bibliografie

Monica Brătulescu, Colinda Românească- www.scribd.com

Sabina Ispas, Sub aripa cerului, Ed. Enciclopedică,
București, 1998