A sta la televizor

Nu toată lumea "stă" la televizor. Unii se uită la două-trei emisiuni şi apoi pleacă.
Cu alte cuvinte, unii încasează tot, alţii aleg. Din punctul meu de vedere,
exponenţii celei de-a doua categorii sînt publicul adevărat, publicul preţios, care
trebuie avut în vedere de posturile serioase. Nu a face rating ar trebui să conteze, ci
a fi pe lista de opţiuni constante ale unui public selectiv, exigent, degustător. Dar,
aşa cum există lectura-viciu, ai cărei împătimiţi devorează tot, fără discernămînt şi
fără reflexie, aşa cum există erotismul vicios, care aspiră să consume toată
populaţia feminină, într-o precipitată exaltare a cantităţii, există şi telespectatori
vicioşi, care stau dinaintea micului (dar suveranului) ecran cu orele, de la buletinul
de ştiri pînă la incontinenţele nocturne ale famelicului Dan Diaconescu.
Aceştia constituie, după mine, falsul public de televiziune, publicul vegetal,
decerebrat, nevrotic. Dar e, totodată, publicul majoritar. Prin urmare, la el se
gîndesc constructorii de programe, el decide ce "se dă", el garantează succesul sau
căderea. Într-un anumit sens, tema tuturor posturilor de televiziune pare să fie
următoarea: cum să facem ca aceia care stau şase ceasuri pe zi la televizor să stea
opt, sau măcar să nu coboare la cinci. Avem un public pasiv? Să-l facem şi mai
pasiv. Avem un public leneş? Să-l facem inert. Să avem doar grijă ca atunci cînd
aţipeşte de tot, să-l scuturăm abil cu ceva "tare", atît cît să întredeschidă pleoapa.
Ideal e telespectatorul imobil, cel care face din fotoliul propriu centrul tuturor
activităţilor domestice: mănîncă la televizor, doarme la televizor, se ceartă la
televizor ş.a.m.d.
Spunem "a sta la televizor" şi nu mai percepem subtextul de paralizie al acestei
îndeletniciri. E "consum" în varianta lui cea mai statică, mai placid "receptivă",
mai tîmpă. La teatru sau la cinema trebuie "să te duci", "să mergi". Imperativul
lecturii e: "Ia şi citeşte!" ("Tolle, lege!"). Există, e drept, "a sta de vorbă" sau "a sta
pe gînduri". Dar în ambele cazuri e vorba de condiţia preliminară a unui act. A sta
de vorbă e a intra în mişcarea dialogului, a schimbului de idei şi, eventual, a
contradicţiei. A sta pe gînduri e a bloca orice agitaţie exterioară, pentru a da frîu
liber dinamismului, plin de tensiune şi de neprevăzut, al reflexivităţii.
A sta însă la televizor e, pur şi simplu, a sta, a-ţi diminua maximal prezenţa, a te
abandona unui confort fără arderi, fără investiţie personală, fără riscuri. Pasivitatea
e reduplicată, adesea, şi printr-o altă "figură" a inacţiunii: "stai şi te uiţi". Faţă de "a
privi", care implică atenţie, in-specţie, ofensivă sfredelitoare, "a te uita" e
dezangajant şi flasc. A te uita e, tocmai, a te abţine să intervii, a refuza să participi,
a sta deoparte, pe scurt, a nu face. "Te uiţi şi cîştigi!" - suna, acum cîtva timp, un
slogan al PRO TV-ului. Cu implicaţia: "cîştigi fără să faci nimic!". De fapt,
"cîştigul" nu e, în acest caz, decît un fel de a nu pierde. Nu pierzi energie, nu pierzi
ceea ce se pierde, de regulă, atunci cînd pui umărul, cînd intri în joc. Eşti pacientul
unui cîştig prin absenţă: ieşi în avantaj, fără să ieşi mai bogat. Telespectatorul de
acest tip seamănă cu cel care transmite ştirile, citindu-le pe prompter: el reproduce
mecanic, cu un surîs abstract, un text care nu-i aparţine, pe care îl înţelege numai
pe jumătate şi pe care îl uită de îndată ce l-a citit.
O singură "mişcare" e încurajată de statul la televizor: cea mijlocită de
telecomandă. O invenţie genială pentru a combina somnolenţa cu nerăbdarea. Stai
şi alergi. Posibilitatea de a tatona indefinit devine incapacitate de a te fixa. Te uiţi
şi nu vezi. Te uiţi cu degetele, ca într-un suprarealist exerciţiu de lectură Braille.
Televizorul se întoarce, paradoxal, împotriva lui însuşi: toate programele devin
simultane şi sucombă, ca amestecul tuturor culorilor, într-un gri mat.
Telemania e, între altele, şi un antrenament perfid pentru demisia civică: un mod
de a lipsi din spaţiul cetăţii. Dar ăsta e un alt subiect. Deocamdată, mă duc să stau
puţin la televizor.