Neculai RĂDUŢ Eugen BUJOR

BAZELE LOGISTICII
ŞI ASIGURĂRII TEHNICE
A ACŢIUNILOR MILITARE

Bucureşti
1998
 CAPITOLUL 1

CONCEPTE TEORETICE
PRIVIND LOGISTICA TRUPELOR
Pentru realizarea scopurilor funcţionale ale unui sistem creat de om,
indiferent de natura acestuia, trebuie să i se asigure toate cerinţele şi condiţiile
necesare de factură tehnică, materială, economică, financiară, socială etc.
Se poate considera că toate aceste cerinţele şi condiţii fac obiectul de
studiu al unei ştiinţe aparte, cea a logisticii, asociată şi integrată în teoria
generală a ştiinţei sistemelor. Logistica a căpătat o consacrare deosebită în
sistemele militare şi în structurile acestora.
În ţara noastră, multă vreme, conceptul de logistică nu a fost acceptat fiind
apreciat ca specific burghez şi capitalist. În armata română, principiile logisticii
militare au fost adoptate după anul 1990, până atunci fiind utilizat conceptul
asigurării materiale, tehnice şi medicale în cadrul componentelor asigurării
strategice, operative şi de luptă a trupelor.

1.1 Evoluţii în definiţia conceptului de logistică

şi tendinţe actuale
Apariţia cuvântului „logistică”, în limba română, se pare că a provenit de
la conceptul de logică matematică, având ca obiect aplicarea metodelor
matematice în domeniul logicii formale, precum şi de la cuvântul de origine
grecească „logistikos” care îl desemna pe cel priceput în a face calcule.
Dicţionarul Limbii Române Moderne (Editura Academiei Române, 1958)
editat în viziunea filozofiei marxiste, defineşte logistica drept „ ... curent în
filozofia burgheză care, plecând de la principiile logicii matematice, le
denaturează şi le falsifică în spiritul idealismului şi al metafizicii, tratând logica
drept un sistem de reguli convenţionale şi de sisteme arbitrare de combinare a
unor simboluri, neindicând şi nereflectând nici un fel de legături şi raporturi
reale”. După 20 de ani, în 1978, Dicţionarul de Neologisme (Editat de Academia
Română) acordă pentru cuvântul „logistică” numai sensul de expresie
matematică a logicii formale sub forma logicii matematice.

7
 Dicţionarul Nouveau Petit Larousse atestă pentru acest cuvânt două
sensuri, atât cel de logică matematică (partea logicii moderne, cum ar fi ştiinţa
combinatorie) cât şi pe cel militar, ca parte a artei militare care se ocupă cu
transportul şi revitalizarea armatei (având ca suport bazele de aprovizionare ale
armatelor în campanie).
Foarte interesante sunt opiniile privitoare la logistica militară.
Actualmente, majoritatea gânditorilor militari înţeleg prin „logistică” un
ansamblu de activităţi şi structuri organizatorice, menite să asigure trupele cu tot
ceea ce au nevoie pentru instruire (pe timp de pace) şi pentru ducerea acţiunilor
militare (pe timp de război). Cât priveşte etimologia cuvântului, sunt acceptate
două variante. O primă variantă ar proveni de la grecescul „logistikos”,
înţelegând măiestria de a socoti, priceperea de a face calcule pentru cele
necesare desfăşurării acţiunilor militare (înzestrării cu tehnică militară şi
armament, aprovizionării şi depozitării, transporturi şi construcţii etc.). Cea de-a
doua variantă, are la bază cuvântul latin „logista”, denumire acordată
funcţionarului din armatele romane şi bizantine care se ocupa cu administraţia
militară şi civilă (în zonele cucerite).
Opinii scrise privitoare la conceptul de logistică militară apar către
sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea. Prima abordare
teoretică a conceptului de logistică acceptată de istoriografia militară se pare că
aparţine generalului francez Antoine Henry în lucrarea sa „Precisé de L′art de la
Guerre” (Manualul artei războiului). Acesta, pe baza analizei războaielor
napoleoniene de la sfârşitul secolului XVIII- lea şi începutul secolului XIX-lea,
ajunge la concluzia că arta războiului are cinci ramuri, respectiv: strategia;
tactica mare; logistica; arta geniului; tactica mică. Antoine Henry defineşte
logistica drept arta practică de a deplasa armatele, aspectul material al marşurilor
trupelor şi formaţiunilor, instalarea taberelor nefortificate şi a cantonamentelor.
Potrivit acestui concept, logistica este o interfaţă a strategiei şi tacticii deoarece
permite executarea combinaţiilor acestora. Pentru a combate controversele
generate, Antoine Henry precizează: dacă strategia este arta de a face război pe
harta unui teatru de război, iar tactica fiind arta de a duce lupta pe un teren
limitat al acestui teatru, atunci logistica este ştiinţa de a pregăti şi a asigura
aplicarea acestora. Din aceste motive, Napoleon numea în funcţii logistice pe cei
mai buni generali şi mareşali, care aveau puteri chiar mai mari decât ale şefului
de stat major.
O altă abordare a conceptului de logistică militară aparţine lui
Alfred T. Mahan (1880), responsabil, în acea vreme, cu planificarea
aprovizionărilor din marina S.U.A. Acesta extinde limitele logisticii militare
incluzând bazele economice, mobilizarea industrială şi funcţiile economiei de
război.
Mai târziu, în 1917, un alt responsabil în marina S.U.A., George Cyrus
Thorpe, luând în consideraţie opiniile înaintaşilor exprimate până atunci,
consideră că arta războiului este formată din trei domenii militare, respectiv

8
strategia, tactica şi logistica. După Thorpe, logistica militară ar avea ca scop
asigurarea forţelor umane şi a mijloacelor materiale necesare războiului. Ea ar
mai cuprinde, în afara aprovizionării şi transporturilor, următoarele domenii:
asigurarea financiară a armatelor; construcţiile militare (de nave, aeroporturi,
porturi etc.); fabricarea armamentelor, muniţiilor şi a altor materiale de război;
mobilizarea economiei pentru efortul de război.
Remarcăm faptul că în perioada interbelică, toate aceste teorii nu au avut
decât parţial efecte în practica şi teoria militară. Doar după cel de-al doilea
război mondial, în 1948, reprezentanţii celor trei categorii de forţe armate ale
S.U.A. (terestre, navale şi aeriene) cad de acord asupra unei definiţii unice dată
logisticii, considerând-o drept exprimarea ansamblului tuturor activităţilor prin
care se realizează aprovizionarea trupelor şi se administrează materialele,
personalul şi dotările de război. În 1950, la aceste activităţi se mai adaugă cele
privind instruirea personalului şi asistenţa socială a lui, precum şi activităţile de
achiziţionări şi furnizări de servicii necesare armatei.
Odată cu apariţia N.A.T.O, logistica şi principiile organizărilor logistice
proprii armatei S.U.A. sunt preluate şi de către armatele vest-europene
(dar fără o interpretare unitară).
Problematica actuală a logisticii militare, în armatele moderne, va mai fi
analizată şi în capitolul următor al manualului.
Mutaţii importante au apărut în domeniul ştiinţei logisticii moderne, ca
parte integrantă a teoriei generale a sistemelor. S-a constatat că sprijinul logistic
era evaluat şi aplicat abia după darea în folosinţă a unui sistem (produs) pentru
toată durata de serviciu până la casare (scoatere din uz). Această practică s-a
dovedit costisitoare şi uneori, greu de realizat întrucât în fazele anterioare
achiziţiei (cercetare, dezvoltare şi fabricaţie) nu se aveau în vedere criterii
importante de factură logistică, precum fiabilitatea, mentenabilitatea şi
mentenanţa, compatibilitatea cu factorul uman, costurile etc.
În condiţiile moderne actuale au apărut o serie de factori care conduc la
creşteri alarmante ale costurilor logistice generate de creşterea complexităţii
sistemelor şi încorporarea tehnologiilor de vârf atât în realizarea acestora, cât şi
în funcţionarea lor. Pe de altă parte, resursele financiare sunt tot mai limitate ca
urmare a creşterii inflaţiei şi acutizării restricţiilor bugetare. Această situaţie a
generat un paradox, supranumit şi „dilema economică actuală”. Rezolvarea
acestei dileme se poate face prin luarea în consideraţie a următoarelor tendinţe
moderne:
− un management cât mai eficient al resurselor disponibile;
− analiza atentă a întregului ciclu de viaţă al unui sistem (produs)
achiziţionat, mai ales la cel la care costurile logistice necesare duratei
lui de serviciu (utilizare) depăşesc cu mult costurile asociate cercetării-
dezvoltării şi fabricaţiei (construcţiei);

9
 − necesitatea evidenţierii costurilor totale pentru întregul ciclu de viaţă al
unui sistem (produs) şi reducerea (eficientizarea) celor de natură
logistică, devenite preponderente.
Aceste constatări şi tendinţe actuale lărgesc considerabil sfera logisticii
moderne care trebuie să încorporeze necesităţile de sprijin logistic pentru toate
fazele (etapele) ciclului de viaţă al unui sistem (produs), începând cu cele de
stabilire a scopurilor funcţionale, de cercetare, proiectare şi fabricaţie
(construcţie), continuând cu perioada de serviciu (utilizare, întrebuinţare) şi
terminând cu casarea.

1.2 Logistica ciclului de viaţă al unui sistem (produs)

În ansamblu, logistica ciclului de viaţă al unui sistem (produs) înseamnă
totalitatea activităţilor de factură socială, economică, tehnico-ştiinţifică,
materială şi financiară asociate producerii (fabricaţiei, construcţiei) unui sistem
şi exploatării lui în serviciu (întrebuinţare, mentenanţă, asigurarea materiilor
prime şi materialelor necesare funcţionării etc.).
Sprijinul logistic are un caracter integrat şi cuprinde toate eforturile de
natură logistică pentru toate fazele ciclului de viaţă al sistemului, de la concepţie
până la casare. El este pus în evidenţă în urma unor analize temeinice făcute
„pas cu pas” şi interactiv.
Principalele faze asociate ciclului de viaţă al unui sistem (produs) sunt
următoarele:
a) apariţia necesităţii, formularea funcţiunilor (destinaţiei) şi evidenţierea
cerinţelor care se impun ;
b) definirea sistemului, analiza lui funcţională de principiu, precizarea
criteriilor şi alocarea resurselor de proiectare;
c) analiza variantelor existente, stabilirea celor posibile de realizat,
analiza lor şi alegerea celei preferate (satisfăcătoare, optime etc.);
d) proiectarea preliminară şi analiza configuraţiei variantei alese;
e) definitivarea datelor şi asigurarea documentaţiei pentru proiectare;
f) proiectarea în detaliu a sistemului;
g) realizarea modelului funcţional, revizuirea proiectului şi realizarea
prototipului;
h) încercarea prototipului, testarea şi evaluarea acestuia, realizarea
modificărilor care se impun, pregătirea fabricaţiei, a S.D.V.-ului şi
documentaţiei tehnice necesare fabricaţiei, asigurarea cu utilaje, materii prime,
materiale şi semifabricate;
i) realizarea seriei zero, testarea şi experimentarea funcţionării în
condiţiile impuse de beneficiar, concretizarea eventualelor modificări de
proiectare şi de fabricaţie;

10
 j) fabricaţia (producţia, construcţia etc.) de serie, testarea operaţională
integrală uzinală, pregătirea pentru livrare şi predare la beneficiari;
k) introducerea în serviciu (exploatare) a sistemului, întrebuinţarea
operaţională a acestuia la beneficiar, asigurarea activităţilor de service;
l) casarea sistemului (scoaterea din uz, din serviciu etc.).
Pentru fiecare din aceste faze ale ciclului de viaţă se evidenţiază
activităţile şi măsurile cu caracter logistic, se analizează corelaţiile dintre acestea
şi se defineşte ansamblul sprijinului logistic integrat. Elementele principale ale
sprijinului logistic integrat, pentru întregul ciclu de viaţă al sistemului,
pot fi sintetizate ca fiind următoarele:
− cerinţele şi parametrii de fiabilitate şi mentenabilitate care se impun
ca date iniţiale de proiectare; aceştia sunt încorporaţi încă din fazele
iniţiale ale cercetării-dezvoltării;
− definirea sistemului de mentenanţă şi planificarea acţiunilor de
mentenanţă, atât corective cât şi preventive, care vor menţine
parametrii de fiabilitate şi mentenabilitate în limitele impuse
(proiectate);
− realizarea de echipamente specifice unor operaţiuni de sprijin
logistic, testere, soft-uri, dispozitive, verificatoare etc.
− asigurarea forţei de muncă necesară întrebuinţării (utilizării)
sistemului şi realizării logisticii acestuia, specializarea personalului şi
asigurarea compatibilităţii lui cu cerinţele operaţionale;
− proiectarea şi realizarea interfeţelor componentelor sistemului,
asigurarea documentaţiei tehnice de proiectare şi fabricaţie (sub aspect
material);
− aprovizionarea tehnico- materială a tuturor fazelor ciclului de viaţă;
− proiectarea şi realizarea de facilităţi şi utilităţi necesare sprijinului
logistic (construcţii, clădiri, ateliere, utilaje şi echipamente etc.);
− elaborarea de standarde, norme tehnice, instrucţiuni de exploatare şi
mentenanţă, condiţii de specializare a personalului etc.;
− activităţi specifice de ambalare, manipulare, depozitare, transport,
service etc.
Este evident că toate aceste elemente ale sprijinului logistic integrat
impun anumite costuri care reclamă un anumit cuantum de resurse financiare,
fiind foarte important să se cunoască cât mai exact costurile sprijinului logistic
al ciclului de viaţă al unui sistem, mai ales pentru faza de exploatare la
beneficiar în care, pentru unele sisteme, se depăşesc cu mult costurile de
achiziţie (cele militare de exemplu: blindate, avioane şi nave de luptă, complexe
de rachete etc.).

11
 1.3 Concepte, noţiuni şi parametri cu care operează
logistica sistemelor (elemente ale limbajului logistic)

Abordarea ştiinţifică a domeniului logisticii moderne se realizează prin

utilizarea unor concepte, noţiuni şi parametrii cu care se operează. Aceştia au
rolul de a evidenţia şi cuantifica efortul logistic pentru întregul ciclu de viaţă al
unui sistem. Se pune deci problema cunoaşterii elementelor limbajului logistic.
Fără a intra în detalii, în acest subcapitol se va face o scurtă prezentare a
principalelor concepte utilizate în logistică, respectiv:
− ingineria sistemului şi ingineria logisticii;
− fiabilitatea şi mentenabilitatea;
− mentenanţa;
− analiza sprijinului logistic;
− suportabilitatea sistemului şi compatibilitatea cu factorul uman;
− eficienţa sistemului;
− costul aferent ciclului de viaţă al sistemului.

1.3.1 Ingineria sistemului şi ingineria logistică

În procesul evolutiv al detaliilor funcţionale şi al cerinţelor de proiectare,
ingineria sistemelor îşi propune ca obiectiv, realizarea unui echilibru optim
între factorii operaţionali, economici şi logistici. Acest proces presupune o
metodologie secvenţială şi iterativă pentru obţinerea de soluţii eficiente, din
punctul de vedere al costurilor, privind sistemul ca un întreg şi pentru tot ciclul
său de viaţă.
Ingineria sistemului, sub aspect calitativ, reprezintă o integrare a
eforturilor ştiinţifice şi inginereşti pentru realizarea următoarelor scopuri:
a) transformarea unei necesităţi operaţionale în parametrii de performanţă
ai sistemului (într-o configuraţie preferată); se obţine printr-un proces iterativ de
analiză funcţională, optimizare, definire, proiectare, testare şi evaluare;
b) integrarea parametrilor tehnici interconectaţi şi asigurarea
intercompatibilităţii tuturor interfeţelor fizice, funcţionale şi de programare, într-
o manieră care optimizează conceptul de sistem total şi permite proiectarea
acestuia;
c) realizarea efortului ingineresc total prin integrarea următoarelor
componente: fiabilitatea şi mentenabilitatea; sprijinul logistic; siguranţa şi
securitatea sistemului; productivitatea; integritatea structurală; factorul uman;
alte elemente conexe considerate ca necesare;
Realizarea acestor scopuri presupune un accent deosebit asupra
întregului ciclu de viaţă, interdisciplinaritate şi lucru în echipă pentru
proiectare - dezvoltare.

12
 Ingineria logistică include toate activităţile conexe sprijinului logistic
axate cu preponderenţă pe domeniile proiectării şi dezvoltării, respectiv:
stabilirea iniţială a cerinţelor de sprijin logistic (criterii, restricţii etc.);
dezvoltarea conceptului de mentenanţă; alocarea cerinţelor de sprijin logistic;
analiza sprijinului logistic; proiectarea disponibilităţii sistemului; proiectarea şi
dezvoltarea elementelor de sprijin logistic (de exemplu: echipamente de testare,
utilităţi etc.); testarea şi evaluarea capabilităţii de sprijin a sistemului.
În final, ingineria logistică îşi propune următoarele două scopuri:
a) proiectarea echipamentului primar pentru disponibilitatea sistemului;
b) proiectarea capabilităţii totale de sprijin a sistemului.

1.3.2 Fiabilitatea (R) şi mentenabilitatea (M)

Sunt probabilităţi impuse unui sistem încă din fazele de
cercetare-dezvoltare ale ciclului de viaţă, constituind caracteristici de proiectare
ale acestuia, generate de următoarea relaţie matematică:
R + M = 1.
Fiabilitatea se defineşte ca fiind probabilitatea ca sistemul (produsul) să
se comporte într-o manieră satisfăcătoare (convenabilă) pe o anumită perioadă
de timp, când este exploatat în condiţii de lucru specificate. Aşadar, conceptul
de fiabilitate scoate în evidenţă următoarele patru caracteristici: probabilitatea;
performanţe satisfăcătoare (convenabile); timp (durată de exploatare, de
serviciu etc.); condiţii de lucru specifice. Fiecare dintre aceste caracteristici are o
deosebită importanţă, jucând un rol semnificativ în determinarea fiabilităţii
sistemului (produsului).
Probabilitatea de fiabilitate este o expresie cantitativă care reprezintă
fracţiunea (procentajul) ce semnifică de câte ori se produce un eveniment cu
succes dintr-un număr total de încercări. Dacă, de exemplu, probabilitatea de
bună funcţionare a unui element este 0,8 pentru o perioadă de 100 de ore, rezultă
că cel puţin 80 ore aceasta va funcţiona corect.
Performanţele satisfăcătoare ale funcţionării unui sistem sunt exprimate
printr-un set de condiţii care trebuie stabilite, pentru a considera că sistemul
lucrează satisfăcător (convenabil). În mod obişnuit, acest set se exprimă printr-o
combinaţie de factori cantitativi şi calitativi, pentru funcţiile pe care trebuie să le
îndeplinească sistemul.
Timpul (durata de serviciu, de exploatare) este unul dintre elementele cele
mai importante ale conceptului de fiabilitate. Parametrul „timp” permite
evaluarea probabilităţii îndeplinirii scopurilor funcţionale programate ale
sistemului constituind o performanţă a acestuia. Cei mai uzitaţi timpi asociaţi
conceptului de fiabilitate sunt:
− timpul mediu de bună funcţionare a sistemului între două căderi
marcate de nefuncţionarea acestuia (MTBF):
13
 − timpul mediu total până la căderea completă a sistemului când practic,
se încheie ciclul său de viaţă (MTTF);
− timpul mediu între două acţiuni de mentenanţă prin care sistemul se
repune în stare de funcţionare (MTBM).
În final, cea de a patra caracteristică a conceptului de fiabilitate se referă
la setul de condiţii specificate de lucru pentru funcţionarea sistemului şi au în
vedere: factorii de mediu în care va lucra sistemul, ciclurile de temperatură,
umiditate, vibraţii, şocuri etc.
De regulă, aceşti factori sunt referiţi nu numai pentru perioada de
funcţionare a sistemului ci şi pentru perioadele de conservare, transport,
depozitare, manipulare etc.
Fiabilitatea (sau nonfiabilitatea) determină frecvenţa de mentenanţă
(pentru repunerea în stare de funcţionare în caz de „cădere”) cu impact hotărâtor
asupra cerinţelor de sprijin logistic.
Mentenabilitatea, ca şi fiabilitatea, reprezintă o caracteristică proprie de
proiectare care se impune sistemului. Exprimă uşurinţa, precizia, siguranţa şi
economicitatea în executarea acţiunilor de mentenanţă. Din punctul de vedere al
mentenabilităţii, un sistem (produs) trebuie astfel proiectat încât să poată fi
întreţinut fără investiţii mari de timp, bani sau alte resurse (personal, materiale,
utilităţi, echipamente de testare etc.) şi mai ales fără să afecteze misiunea
operaţională a sistemului.
Este esenţial să se înţeleagă că mentenabilitatea este un parametru
(o caracteristică) de proiectare, în timp ce mentenanţa constituie un rezultat al
proiectării. Fiind o caracteristică de proiectare, mentenabilitatea se exprimă în
termeni de factori de frecvenţă a operaţiunilor de mentenanţă, a timpului de
mentenanţă şi/sau costului de mentenanţă. Mentenabilitatea poate exprima:
a) probabilitatea ca un element să fie menţinut sau readus în stare de
funcţionare într-o perioadă dată de timp, atunci când mentenanţa se realizează
conform procedurilor prescrise şi resurselor disponibile;
b) probabilitatea ca operaţiunile de mentenanţă să nu depăşească un
anumit cuantum într-o perioadă dată de timp, în care sistemul lucrează conform
cu procedurile prescrise;
c) probabilitatea unor costuri de mentenanţă care să nu depăşească un
anumit nivel pentru o perioadă prescrisă de timp, în condiţiile în care sistemul
este exploatat şi întreţinut conform procedurilor prescrise.
Pentru măsurarea mentenabilităţii unui sistem se utilizează o gamă largă
de mărimi care includ multitudinea de factori ce fac referire la toate aspectele
sistemului. Principalii parametri pentru a determina mentenabilitatea unui sistem
sunt:
− timpul mediu dintre intervenţiile de mentenanţă pus în evidenţă şi de
către fiabilitate (MTBM);
− timpul mediu necesar pentru înlocuirea unui element component
defectat (MTBR);
14
 − timpul mediu activ de mentenanţă (M act ) care este o funcţie de timp
mediu de mentenanţă corectivă ( M cr echivalent cu MTBR) şi
( )
preventivă M pr . De regulă:
M act = M cr + M pr ;
− timpul de nefuncţionare datorat operaţiunilor de mentenanţă în care
sistemul nu-şi poate îndeplini funcţiunile (MDT); acesta include timpul
mediu de mentenanţă (M act ) , de întârziere logistică (LTD) şi de
întârziere administrativă (ADT), respectiv:
MDT = M act + LDT + ADT
− indicele timpului de mentenanţă ( I MT ) este un raport între numărul de
ore-om pentru mentenanţă (MMH) şi numărul total de ore de
funcţionare (OH), respectiv:
I MT = MMH / OH ;
− indicele costului de mentenanţă ( I MC ) ca raport între costul
mentenanţei şi numărul de ore de funcţionare:
I MC = COST / OH

1.3.3 Mentenanţa sistemului

Reprezintă ansamblul de acţiuni necesare menţinerii în stare de
funcţionare a sistemului sau readucerii lui într-o astfel de stare. Mentenanţa
poate fi corectivă şi preventivă.
Mentenanţa corectivă include acţiunile de mentenanţă executate
neplanificat ca urmare a „căderii” sistemului, în vederea repunerii lui în stare de
funcţionare. Ciclul de mentenanţă corectivă presupune următoarele activităţi:
(localizarea) defectului şi izolarea acestuia; demontarea; înlocuirea sau repararea
elementului defect; asamblarea; verificarea. Mentenanţa corectivă se poate
aplica şi la „suspectarea” apariţiei unei căderi chiar dacă investigaţiile nu
determină iminenţa unui defect.
Mentenanţa preventivă are în vedere toate operaţiunile de mentenanţă
planificate pentru a menţine un sistem în stare de funcţionare. Mentenanţa
preventiv-planificată presupune verificări şi controale tehnice periodice,
urmărirea (monitorizarea) periodică a condiţiilor de lucru ale sistemului
înlocuirea elementelor critice, reglaje (calibrări), operaţiuni de service
(întreţinere, alimentare etc.).
Nivelul de mentenanţă este asociat locului unde sistemul poate fi supus
acţiunilor de mentenanţă, în funcţie de natura şi amploarea defecţiunilor,
necesitatea şi existenţa personalului specializat, a utilajelor şi echipamentelor de
15
lucru etc. Există mai multe nivele de mentenanţă care pot fi executate la
beneficiar pe locul scoaterii din funcţionare sau în locuri apropiate acestuia, în
ateliere, secţii şi baze de reparaţii etc.
Concepţia de mentenanţă defineşte criteriile şi numărul nivelelor
suficiente de mentenanţă, funcţiile principale care trebuie realizate la fiecare
nivel de mentenanţă, criteriile de eficienţă urmărite, nevoile de sprijin logistic
primar etc.
Conceptul de mentenanţă este definit încă de la iniţierea programului de
cercetare-dezvoltare a sistemului şi constituie un element de referinţă pentru
analiza sprijinului logistic integrat.
Planificarea mentenanţei este expresia unui plan detaliat în care se
specifică metodele şi procedurile de aplicat pentru sprijinirea sistemului pe
durata ciclului său de viaţă de la beneficiar (utilizator).
Planul de mentenanţă include identificarea şi utilizarea elementelor
necesare de logistică a sistemului. El se defineşte după ce se obţin toate datele
rezultate în urma analizei sprijinului logistic în fazele proiectării detaliate.

1.3.4 Analiza sprijinului logistic

Analiza sprijinului logistic este un proces analitic iterativ prin care se
evaluează necesarul de sprijin logistic pentru un sistem.
Elementele componente ale sprijinului logistic au fost enumerate în
subcapitolul anterior. În continuare, vom prezenta, pe scurt, principalele aspecte
de analiză a elementelor sprijinului logistic, respectiv: planificarea mentenanţei;
sprijinul de aprovizionare; echipamentul de testare şi sprijin; transportul şi
manipularea; personalul şi pregătirea de specializare a acestuia; facilităţile;
datele şi documentaţia; resursele în sisteme electronice de calcul.
a) Planificarea mentenanţei, element al sprijinului logistic analizat în
subcapitolul 1.3.3, include toate prevederile şi prognozele din acest domeniu,
începând cu dezvoltarea conceptului de mentenanţă şi continuând cu
desăvârşirea analizelor de sprijin logistic pe timpul proiectării, procurării şi
achiziţionării elementelor de sprijin pentru perioada de întrebuinţare (exploatare)
la beneficiar, atât timp cât este necesară funcţionarea sistemului.
b) Sprijinul de aprovizionare include asigurarea cu piese de schimb
(agregate, subansambluri, module etc.), materiale consumabile, componente
speciale şi elemente conexe de inventar necesare sprijinului echipamentului
primar, soft-ului, echipamentului de testare şi sprijinire, de transport şi
manipulare etc. Aprovizionarea mai are în vedere şi asigurarea cu documentaţie,
asigurarea condiţiilor de depozitare-distribuţie, precum şi a personalului
specializat achiziţionării şi mentenanţei. Elementele de analiză a sprijinului de
aprovizionare vor include fiecare nivel de mentenanţă, localizare geoclimatică,

16
nivel al stocurilor, timpi consumaţi pentru procurări şi distribuţii, metode de
distribuţie a materialelor, locuri de depozitare etc.
c) Echipamentul de testare şi sprijin are în vedere toate utilajele, uneltele,
echipamentele specializate de diagnosticare şi monitorizare, verificare şi
calibrare metrologică. Tot în categoria echipamentelor de testare sunt incluse şi
standurile de mentenanţă şi de service. Cerinţele impuse echipamentului de
testare şi sprijin de la fiecare nivel de mentenanţă vor fi aceleaşi cu cele de la
nivelul global de testare. Echipamentul de testare şi sprijin poate fi specific (nou
proiectat sau realizat) sau comun (atunci când provine din inventarele existente):
d) Transportul şi manipularea, ca elemente ale sprijinului logistic, includ
achiziţionarea de mijloace de transport, containere (reutilizabile sau de unică
întrebuinţare) şi alte mijloace specifice pentru următoarele genuri de activităţi:
asamblarea, conservarea, depozitarea şi manipularea produselor finite;
transportul echipamentelor primare, de testare şi sprijin, a pieselor de schimb şi
materialelor pentru fabricaţie şi mentenanţă; transportul personalului,
documentaţiei tehnice şi a unităţilor mobile de intervenţie.
e) Personalul şi pregătirea pentru specializarea acestuia este un alt
element important al sprijinului logistic. El are ca destinaţie genuri de activităţi
privitoare la instalarea, verificarea, operarea, manipularea şi mentenanţa
sistemului, precum şi a echipamentelor asociate de testare şi sprijin.
Solicitările de persoane sunt exprimate cantitativ (numeric) atât pe nivele de
calificare pentru fiecare operaţiune (funcţiune) efectuată de sistem, cât şi pentru
fiecare acţiune inclusă în planul de mentenanţă.
Pregătirea personalului pentru specializare cuprinde: pregătirea iniţială
pentru familiarizarea cu sistemul; pregătirea complementară pentru fiecare
funcţie şi operaţiune din cele arătate anterior; asigurarea de documentaţie şi
echipamente care constituie baza tehnică de pregătire (simulatoare, machete,
dispozitive speciale, săli tehnice de specialitate etc.).
f) Facilităţile necesare exploatării sistemului reprezintă o altă latură
importantă a sprijinului logistic, pentru realizarea funcţiilor de mentenanţă la
toate nivelele. În categoria facilităţi sunt incluse: construcţiile industriale,
terenurile, construcţii portabile, ateliere, secţii şi baze de reparaţii, laboratoare de
verificare şi control metrologic, capacităţi de producţie pentru efectuarea
reviziilor tehnice de amploare etc. Tot în această categorie se includ: sursele de
energie (electrică, termică, aer comprimat etc.), aparatură pentru controlul
mediului ambiant, mijloacele de legătură şi transmisiuni etc.
g) Datele şi documentaţia tehnică de exploatare ca elemente ale
sprijinului logistic, includ: instrucţiuni şi proceduri de instalare şi punere în
funcţiune; date necesare verificărilor tehnice şi reglajelor; instrucţiuni şi
proceduri de mentenanţă; date şi informaţii privind întrebuinţarea cu eficienţă
(operarea performantă) a sistemului, date şi informaţii privind utilităţile
existente etc. Toate aceste date şi informaţii nu se referă numai la echipamentele

17
primare ale sistemului, ci şi la cele ale echipamentelor de testare şi spijin de
transport şi manipulare, de pregătire a personalului etc.
h) Resursa de echipamente electronice de calcul se apreciază ca fiind o
componentă strict necesară sprijinului logistic, menită a contribui direct la
creşterea eficienţei operaţionale a sistemului. Se au în vedere toate
echipamentele şi accesoriile calculatoarelor electronice, soft-urile, suporturile
magnetice şi bazele de date necesare realizării funcţiilor de mentenanţă la fiecare
nivel, monitorizării exploatării sistemului şi diagnosticării pentru estimarea stării
tehnice a acestuia.
Amploarea sprijinului logistic. La sistemele tehnice mari (care conţin o
mare cantitate şi diversitate de componente tehnice identice, dar şi diferite,
organizate ierarhic şi conduse de om ca un tot unitar), cerinţele de sprijin logistic
pentru întreaga durată a ciclului lor de viaţă sunt semnificative. Elementele de
logistică iniţială interacţionează, fiind necesară o revizuire şi evaluare continuă a
acestora (ştiind că o decizie majoră sau o modificare a uneia din componente ar
putea afecta semnificativ celelalte elemente, inclusiv sistemul ca întreg).
Dimpotrivă, cerinţele pentru logistica sistemelor relativ mici (sau produselor) se
pot referi numai la funcţiunile de distribuire la beneficiar, instalarea şi
verificarea iniţială, fără sau cu minime intervenţii de mentenanţă pe parcursul
ciclului său de viaţă. Prin urmare, la astfel de sisteme, accentul pe spijinul
logistic va fi mult mai redus în comparaţie cu sistemele mari.

1.3.5 Suportabilitatea sistemului şi compatibilitatea

cu factorul uman
Suportabilitatea unui sistem reprezintă proprietatea acestuia de a putea fi
sprijinit logistic. Conceptul de suportabilitate a sistemului are o semnificaţie
globală şi presupune o perfectă punere de acord cu conceptele de fiabilitate şi
mentenabilitate, având însă un caracter mai general decât acestea.
Compatibilitatea cu factorul uman are ca principal obiectiv realizarea
unei corespondenţe perfecte şi complete între: componentele fizice,
funcţionalitatea sistemului şi elementul uman pentru operarea, mentenanţa şi
sprijinul sistemului. Aceasta reprezintă un rezultat al interfeţei dintre fiinţa
umană, maşină şi soft-ul asociat. Încă din fazele de proiectare trebuie luaţi în
considerare factorii antropometrici umani, cei fiziologici (necesităţi, speranţe,
atitudini, motivaţii) şi de relaţii interumane. Influenţa factorilor umani, în
domeniul fiabilităţii şi mentenabilităţii, se iau în considerare încă din fazele
timpurii ale procesului de dezvoltare a sistemului prin analize atente privind:
funcţionabilitatea sistemului; obiectivele de lucru şi mentenanţă; eventualele
erori de operare care afectează siguranţa în exploatare; proiectarea elementelor
de spijin logistic; necesităţile de personal pentru operarea cu sistemul şi
mentenanţa acestuia la toate nivelele.

18
 1.3.6 Eficienţa sistemului
Se exprimă, de regulă, sub forma unor parametri de performanţă ai
sistemului sau cifre de merit.
Reprezintă amploarea cu care sistemul îşi poate realiza scopurile
funcţionale pentru care a fost realizat (construit).
Cifrele de merit utilizate variază în funcţie de tipul sistemului şi cuprind:
a) parametri de performanţă ai sistemului (caracteristicile tehnico-
tactice, precizia, capacitatea etc.);
b) disponibilitatea, care exprimă gradul în care un sistem se află în stare
operabilă (de funcţionare) şi gata pregătit de a fi angajat la începutul unei
misiuni, atunci când aceasta este necesară la un moment dat. Disponibilitatea
este o funcţie a timpului de lucru (fiabilitate) şi a timpului de nefuncţionare
(mentenabilitate - suportabilitate);
c) dependenţa, care defineşte influenţa altor factori perturbatori într-unul
sau mai multe momente ale misiunii cum ar fi cei geoclimatici, de stare a
mediului, de conjunctură etc. Dependenţa este tot o funcţie a timpului de lucru
(fiabilitate) şi a celui de nefuncţionare (mentenabilitate - suportabilitate).
Eficienţa unui sistem este rezultatul unor combinări ale cifrelor de merit
şi se exprimă cel mai bine sub forma costurilor.
Se poate observa deci impactul semnificativ al logisticii asupra diferitelor
elemente ale eficienţei sistemului, în mod deosebit, asupra disponibilităţii şi
dependenţei funcţie de: echipamentul de sprijin; personalul de operare şi
mentenanţă; planul acţiunilor de mentenanţă şi eficacitatea acestora; date,
facilităţi şi utilităţi; existenţa şi disponibilitatea echipamentelor de testare;
oportunitatea aprovizionărilor cu piese de schimb şi materiale.

1.3.7 Costurile ciclului de viaţă al sistemului

În general, ciclul de viaţă al unui sistem încorporează patru genuri de
costuri, respectiv: de cercetare-dezvoltare; de producţie (construcţie) de operare
şi mentenanţă; de retragere (scoaterea definitivă din funcţiune şi casare).
a) Costurile de cercetare-dezvoltare includ costurile pentru: studii de
fezabilitate şi analiză ale sistemului; operaţiuni legate de procesul de proiectare
şi dezvoltare a sistemului; fabricarea; asamblarea şi testarea modelelor
funcţionale inginereşti; testarea şi evaluarea iniţială a sistemului; documentaţia
asociată producţiei (fabricaţiei, construcţiei) sistemului;
b) Costurile de producţie (fabricaţie, construcţie) încorporează
următoarele genuri de cheltuieli având ca destinaţie:
- fabricarea şi asamblarea sistemului;
- testarea operaţională a modelelor de producţie;
- funcţionarea şi întreţinerea capacităţilor de producţie;

19
 - necesităţile iniţiale de sprijin logistic asociate (dezvoltarea
echipamentelor de sprijin şi testare; aprovizionarea cu piese de schimb
şi materiale; dezvoltarea datelor tehnice; pregătirea personalului;
includerea unor elemente în inventar; facilităţi şi utilităţi de
construcţie etc.).
c) Costurile de operare şi mentenanţă reprezintă costurile pentru:
− menţinerea în stare de funcţionare (operare) a sistemului şi asigurarea
resurselor de consum (carburanţi, energie, alte materiale
consumabile);
− executarea operaţiunilor de mentenanţă;
− asigurarea cu personal specializat;
− aprovizionarea cu piese de schimb şi materiale tehnice pentru
mentenanţă;
− întreţinerea echipamentelor de sprijin şi testare, de transport şi
manipulare;
− întreţinerea facilităţilor şi utilităţilor;
− refacerea (completarea) documentaţiei tehnice de utilizare şi
mentenanţă, de pregătire a personalului pentru specializare etc.
d) Costurile de retragere (scoatere definitivă din funcţionare şi casare)
încorporează cheltuielile legate de desfiinţarea sistemului şi a inventarelor
asociate ca urmare a uzurii fizice şi/sau morale, pentru reciclarea materialelor
rezultate din casare etc.
Costurile ciclului de viaţă mai pot fi clasificate şi din alte puncte de
vedere, în funcţie de tipul de sistem şi precizia (sensibilitatea) dorită pentru
măsurarea eficienţei.
Eficienţa costurilor reprezintă un rezultat al interacţiunii dintre costurile
ciclului de viaţă (de cercetare - dezvoltare, fabricaţie, operare - mentenanţă,
retragere) şi elementele componente ale eficienţei sistemelor (disponibilitatea,
dependenţa, performanţele sistemului). La rândul lor, atât costurile ciclurilor de
viaţă cât şi eficienţa unui sistem, sunt condiţionate de două grupe mari de
factori: grupa atributelor de proiectare şi fabricare (desing funcţional,
fiabilitate, mentenabilitate, personal, producţie etc.); grupa elementelor de
sprijin logistic (planul acţiunilor de mentenanţă, echipamentul de testare şi
sprijin, piese de schimb şi materiale, documentaţie tehnică, facilităţi şi utilităţi,
transport şi manipulare, sisteme electronice de calcul şi soft-uri).
Eficienţa costurilor poate fi evidenţiată prin indicatori specifici prin care
se raportează diferitele mărimi de costuri (de cercetare-dezvoltare, de fabricaţie,
de operare şi mentenanţă, de reducere de cheltuieli aferente sprijinului logistic
etc.) la costul total al ciclului de viaţă aferent unui sistem.
De regulă, eficienţa costurilor se evidenţiază printr-o analiză standard a
aşa-numitei metodologii a „beneficiului adus de costuri”, frecvent utilizată
pentru luarea deciziilor în domeniul logistic.

20
CAPITOLUL 2

LOGISTICA TRUPELOR
PARTE INTEGRANTA A LOGISTICII MILITARE

În primul capitol al manualului s-a evidenţiat faptul că există o ştiinţă a

logisticii care, în funcţie de natura sistemelor şi a proceselor desfăşurate în
cadrul acestora, generează mai multe genuri de logistică: de producţie, de
afaceri, de transport şi telecomunicaţie, bancar, de învăţământ, militară etc.
Logistica militară se referă, de regulă, la nivelul structurilor militare ale
unui stat sau grup de state şi are caracter naţional din punctul de vedere al
securităţii şi politicii de apărare ale statului respectiv. Logistica militară vizează
domenii mult mai largi decât cele ale logisticii forţelor armate ale statului cum
ar fi cercetarea-dezvoltarea şi achiziţiile de tehnică militară, producţia de război,
pregătirea teritoriului şi populaţiei pentru apărare, înzestrarea şi aprovizionarea
forţelor militare, telecomunicaţiile, prestările de servicii şi de altă natură
necesare efortului de apărare.
În acest capitol, ne propunem să facem o aprofundare mai ales a
problematicii logisticii trupelor ca subsistem al logisticii militare naţionale, pe
timpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare (operaţiilor şi luptelor), în
situaţii de criză şi/sau război.

2.1 Locul şi rolul logisticii în armatele moderne

Specialiştii din armatele moderne conferă conceptului de logistică militară
atributele care definesc toate condiţiile materiale şi de asistenţă necesare
realizării cu succes a acţiunilor militare.
Astfel, în conceptul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord
(N.A.T.O.), logistica este definită ca ştiinţă a planificării şi asigurării mişcării
(acţiunilor militare) şi întreţinerii forţelor având ca obiective generale:
a) cercetarea, proiectarea, producţia şi achiziţia de tehnică, armamente şi
materiale militare;

22
 b) depozitarea, transportul, distribuţia, evacuarea şi mentenanţa tehnicii,
echipamentelor şi materialelor militare;
c) transportul, evacuarea şi spitalizarea personalului;
d) achiziţia şi/sau construcţia de instalaţii militare, dispunerea, întreţinerea
şi funcţionarea acestora;
e) achiziţia şi/sau furnizarea de servicii.
Definirea logisticii în concepţia N.A.T.O. este rezultatul însuşirii de către
această organizaţie a principiilor logistice din armata americană considerată
drept cea mai modernă, complexă şi bine înzestrată armată pe plan mondial.
În concepţia S.U.A. (conform Cursului de Logistică editat în 1992 de
către Departamentul Apărării) se consideră că strategia, tactica şi logistica au un
rol determinant în definirea capacităţii militare a unui stat. Mai pragmatic,
logistica militară este considerată ca fiind arta şi ştiinţa pregătirii atât a omului,
cât şi a maşinii, pentru luptă prin dobândirea, exercitarea şi păstrarea capacităţii
de luptă. Foarte concludentă, considerăm a fi exprimarea concisă a scopului
logisticii care constă, potrivit aceluiaşi manual, în a furniza consumatorului
(luptătorului) a articolelor (tehnică de luptă, muniţie, hrană, echipamente etc.)
realmente necesare, în timp util necesar, în cantitatea corectă necesară şi la cel
mai mic preţ de cost posibil.
Potrivit conceptului S.U.A. acceptat pentru trupele de uscat din armata
S.U.A., forţele şi mijloacele logistice au următoarele misiuni:
a) aprovizionarea cu toate categoriile de materiale şi asigurarea
mijloacelor de transport necesare;
b) evacuarea şi repararea tuturor categoriilor de tehnică de luptă şi
armament;
c) asigurarea medicală şi evacuarea răniţilor (bolnavilor);
d) strângerea şi evacuarea capturilor de război;
e) înmormântarea militarilor căzuţi în luptă sau decedaţi ca urmare a
rănilor suferite.
În forţele armate ale Germaniei logistica include măsurile şi activităţile
destinate planificării, pregătirii şi folosirii forţelor, mijloacelor şi serviciilor
necesare aprovizionării armatei. Conceptul de logistică încorporează
următoarele problematici principale aferente:
− aprovizionarea trupelor;
− asigurarea tehnică;
− asigurarea medico-sanitară;
− transportul materialelor.
În forţele armate ale Franţei, logistica are menirea de a asigura
combatantului tot ceea ce îi este necesar ca să trăiască, să lupte şi să se
deplaseze. Forţele şi mijloacele franceze de logistică trebuie să fie structurate şi
organizate astfel încât să fie capabile să desfăşoare activităţi specifice având în
vedere trei principii de bază:

23
 a) degajarea la maxim a liniei frontului (a marilor unităţi tactice şi
unităţilor din primul eşalon) de servituţiile logisticii pentru a permite
comandanţilor să se consacre exclusiv organizării şi conducerii luptei şi
operaţiei;
b) ridicarea potenţialului forţelor (capacităţii de luptă) la cel mai înalt
nivel, înainte de începerea luptei, pentru a preveni unele situaţii nefavorabile
posibile ca urmare a întreruperii comunicaţiilor, a fluxurilor de aprovizionare
etc.;
c) asigurarea medicală eficientă prin întrebuinţarea judicioasă şi optimă a
formaţiunilor medicale, de regulă, cu funcţii (sarcini) unice, pentru evitarea
„împovărării” acestora.
Concepte logistice similare celor prezentate anterior se regăsesc şi la alte
armate moderne cum ar fi cele ale Italiei, Spaniei, Turciei, Greciei etc.

2.2 Logistica în armata română

2.2.1 Necesitatea

Până în anii 1990, conceptul logistic nu era acceptat şi încorporat în

regulamentele militare ale armatei române fiind considerat ca un concept
„reacţionar” şi „capitalist”, aşa cum era definită logistica în dicţionarele
explicative ale Academiei Române (vezi subcapitolul 1.1).
Totuşi, „Lexiconul Militar A - Z” (lucrare apărută în Editura Militară,
Bucureşti, 1980) prezintă logistica drept un termen utilizat în literatura militară
occidentală pentru a defini activitatea de asigurare materială şi tehnică (hrănire,
echipare, aprovizionare cu tehnică şi materiale de tot felul), inclusiv transportul
acestora la mari distanţe. Lexiconul recunoaşte logisticii militare rolul de
subdiviziune a artei militare alături de strategie şi tactică.
În regulamentele militare pentru pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă
elaborate până în anul 1990, problematica logisticii armatei române era abordată
ca un domeniu al asigurării strategice, operative şi de luptă a trupelor (denumit
„asigurarea materială”, tehnică şi medicală).
În acest context, definirea misiunilor de luptă era, de regulă, o finalizare a
procesului de luare a deciziei (hotărârii), compartimentele de asigurare având
doar rolul de a crea condiţiile tehnico-materiale necesare realizării hotărârii (fără
a avea în vedere existenţa şi suficienţa resurselor care, de cele mai multe ori,
erau considerate ca fiind nelimitate).
Misiunile tot mai complexe ale armatei, noile ei responsabilităţi în statul
de drept, dimensiunile tot mai ample şi complexe ale activităţilor militare
adecvate condiţiilor războiului modern, determină modernizarea sistemului
logistic al armatei române, cu implicaţii deosebite, de natură conceptuală,

24
organizatorică şi profesională. Aceste deziderate se înscriu în reforma de
ansamblu a organismului militar (începută după anul 1990) pentru realizarea
obiectivelor de compatibilitate şi interoperabilitate în vederea integrării
europene şi euroatlantice a României (vezi subcapitolul 2.4.1).
Noua concepţie asupra logisticii militare a armatei române evidenţiază
integrarea tuturor compartimentelor de asigurare materială, tehnică, medicală şi
financiară într-un sistem logistic unitar şi adecvat sporirii flexibilităţii şi
eficacităţii organismului militar. Totodată, noul sistem logistic în curs de
realizare porneşte de la ideea îmbinării armonioase a acţiunilor de susţinere
(sprijinire) logistică a unităţilor şi marilor unităţi, atât la nivel zonal (teritorial),
cât şi naţional, pentru toate categoriile de forţe ale armatei, după principii unice,
valabile la pace, în situaţii de criză şi la război.
Principalii factori care impun cu obiectivitate adoptarea noului sistem
logistic, pot fi consideraţi următorii:
− reorganizarea şi modernizarea organismului militar;
− fundamentarea teoretică modernă şi perfecţionarea conceptului de
logistică;
− stabilirea sistemului logistic al armatei în concordanţă cu noile
structuri organizatorice şi misiunile acestora în timp de pace, criză sau
război;
− eliminarea paralelismului între diferitele structuri şi organe care
realizează funcţiuni de natură logistică;
− eliminarea compartimentării neeconomice a activităţilor logistice în
cadrul mai multor structuri militare şi punerea lor sub controlul unui
singur organism militar;
− utilizarea cu maximă eficienţă a resurselor financiare şi materiale
destinate asigurării condiţiilor de viaţă şi instruire a trupelor în timp de
pace şi a suportului material necesar îndeplinirii misiunilor de luptă în
situaţii de criză sau conflict;
− realizarea compatibilităţii cu structurile logistice din armatele
moderne.
În figura 2.2.1 se prezintă o schemă de principiu cu organele şi funcţiunile
noului sistem logistic la diferitele eşaloane ale armatei române.

25
 Fig. 2.2.1
Schema de principiu a noului sistem logistic al armatei române
Legenda fluxului informaţional:
de directive, ordine şi decizie;
de raportare, sinteze şi situaţii informative.

2.2.2 Definirea conceptului de logistică

în armata română

Asigurarea victoriei în luptă este realizată prin acţiunea conjugată a

principalilor trei factori: informaţia, omul (luptătorul) şi tehnica de luptă
(inclusiv armamentul şi alte echipamente militare).
Aceşti factori stau la baza definirii conceptului de logistică, impunându-se
necesitatea eficientizării lor prin asigurarea permanentă a tot ceea ce trupelor le
este necesar. Astfel, militarul ca să poată să se deplaseze şi să lupte are nevoie
de hrană, echipament, materiale de întreţinere, condiţii de odihnă, medicamente
şi tratament de recuperare etc., iar tehnica şi armamentul trebuie asigurate cu
muniţii, carburanţi - lubrifianţi, piese de schimb, asistenţă tehnică şi mijloace de
protecţie.

26
 Armata română şi-a fundamentat propriile opţiuni privind logistica având
în vedere experienţa dobândită, studiul literaturii actuale de specialitate şi
rezultatele schimburilor de experienţă cu specialiştii în logistică din armatele
membre ale N.A.T.O., precum şi din alte armate moderne. Abordând creator
principiile şi concluziile obţinute şi fără a copia modelele dintr-o armată sau
alta, s-a considerat necesară definirea conceptului de logistică la două nivele: cel
al sistemului naţional de apărare şi cel al trupelor.
Logistica sistemului naţional de apărare se defineşte ca fiind un complex
de măsuri şi activităţi desfăşurate pe timp de pace şi război, într-o concepţie
unitară, pentru:
− cercetarea, proiectarea, fabricarea şi achiziţionarea de tehnică,
armamente, echipamente şi materiale militare;
− pregătirea teritoriului pentru apărare;
− înzestrarea şi aprovizionarea forţelor destinate ducerii acţiunilor
militare;
− asigurarea tehnică, de telecomunicaţii, de transport, medicală,
veterinară, financiară, prestări de servicii şi de altă natură, necesare
efortului de apărare.
În mod corespunzător, acest concept generează sistemul naţional logistic
care se defineşte ca un ansamblu de elemente componente (cu relaţiile
dintre ele) format din:
− organele şi autorităţile centrale şi locale ale administraţiei publice;
− organele militare teritoriale;
− agenţii economici şi instituţiile care au sarcini pe linia realizării
producţiei de apărare;
− forţele de logistică din compunerea forţelor armate (ale ministerului
apărării, de interne, S.R.I. şi ale altor structuri);
Relaţiile care se stabilesc între aceste elemente componente au în vedere
satisfacerea atât a nevoilor economiei naţionale şi populaţiei, cât şi pe cele ale
forţelor armate.
La acest nivel, forţele de logistică cuprind organe de conducere, precum şi
unităţi productive şi prestări servicii.
Ca organe de conducere logistică la nivelul sistemului naţional de apărare
sunt incluse:
− Parlamentul şi Consiliul Suprem de Apărare a ţării:
− Guvernul şi Ministerul Apărării Naţionale;
− Organele centrale şi locale ale administraţiei publice de specialitate cu
atribuţii în domeniul apărării naţionale.
Prin unităţi productive şi de prestări servicii incluse în forţele de logistică
la nivelul sistemului naţional de apărare, se au în vedere:

27
 − instituţiile centrale şi locale cu responsabilităţi în domeniul
transporturilor, telecomunicaţiilor, asistenţei tehnice, sanitare şi
financiare;
− agenţii economici din toate domeniile de activitate, inclusiv pentru
prestări servicii.
Logistica trupelor ca parte componentă a logisticii sistemului naţional de
apărare, se defineşte ca fiind totalitatea activităţilor care se planifică,
organizează şi desfăşoară în scopul asigurării marilor unităţi, unităţilor şi
subunităţilor cu tot ceea ce le este necesar pentru a duce acţiuni militare în orice
situaţie operativ-tactică şi în orice condiţii geoclimatice.
Sistemul logistic al trupelor, la modul cel mai general, se defineşte ca
fiind un ansamblu unitar de elemente (inclusiv relaţiile dintre ele) format din:
− totalitatea forţelor de logistică existente în organica marilor unităţi
(strategice, operative şi tactice) şi unităţilor armatei;
− organele militare teritoriale zonale şi judeţene;
− autorităţile locale ale administraţiei publice;
− agenţi economici din zona de operaţie (indiferent de forma de
proprietate);
− instituţiile de toate categoriile din zona acţiunilor de luptă care au
răspunderi în domeniul apărării.
Evident că sistemul logistic al trupelor este un subsistem component al
sistemului naţional de apărare.
De regulă, pentru o zonă de operaţie, se utilizează conceptul de sistem
logistic operaţional format din:
− marile unităţi, unităţile şi formaţiunile de logistică proprii şi cele ale
eşaloanelor subordonate;
− sursele de aprovizionare;
− unităţile prestatoare de servicii;
− relaţiile funcţionale dintre acestea.
Destinaţia sistemului logistic operaţional al trupelor are în vedere:
aprovizionarea acestora cu tehnică, muniţie şi materiale de toate categoriile;
organizarea şi executarea transporturilor logistice; asigurarea tehnică, medicală,
sanitar-veterinară şi financiară; asigurarea căilor de comunicaţie (rutiere,
feroviare, navale şi aeriene); cazarea trupelor şi adăpostirea animalelor.

2.2.3 Factorii de condiţionare, principiile de bază

şi misiunile generale ale logisticii trupelor
Logistica trupelor se organizează având la bază:
− dispoziţiunile pentru logistică ale eşalonului superior în vederea
îndeplinirii unei misiuni primite;

28
 − decizia comandantului pentru îndeplinirea misiunii primite;
− reglementările în vigoare, pe această linie, din regulamente,
instrucţiuni şi precizări atât ale eşaloanelor superioare cât şi ale
comandantului.
Principalii factori care condiţionează organizarea logisticii pot fi
consideraţi următorii:
a) valoarea şi intensitatea acţiunilor inamicului;
b) valoarea şi compunerea de luptă a trupelor proprii participante la
îndeplinirea misiunii;
c) gradul de pregătire a teritoriului şi economiei pentru apărare;
d) situaţia din care trupele trec la îndeplinirea misiunii şi natura acesteia
(apărare, ofensivă, acţiuni nonviolente etc.);
e) gradul de asigurare cu tehnică şi materiale a trupelor;
f) starea de operativitate a marilor unităţi, unităţilor, subunităţilor şi
formaţiunilor de logistică;
g) concepţia acţiunilor viitoare şi misiunile trupelor proprii;
h) starea şi orientarea căilor de comunicaţie din fâşia logistică a trupelor
proprii;
i) particularităţile de relief, teren, climă, timp, anotimp şi starea vremii.
Se observă că, deşi toţi aceşti factori au caracter contradictoriu şi aleator
(nu pot fi determinaţi cu precizie ci doar estimaţi probabilistic), totuşi activităţile
de logistică trebuie să se organizeze şi să se desfăşoare cel puţin cu rezultate
satisfăcătoare şi să asigure trupele cu tot ceea ce le este necesar în orice situaţie
operativ-tactică şi în orice condiţii geoclimatice (vezi definiţia logisticii
trupelor).
Organizarea logisticii cuprinde activităţi deosebit de complexe şi specifice
pentru orice misiune primită.
Specificitatea concepţiilor logistice este generată de factorii de
condiţionare enumeraţi anterior. Este foarte necesar ca în organizarea logisticii
oricărui eşalon militar, pentru orice misiune, să se aibă în vedere anumite reguli
generale considerate ca restricţii obligatorii.
Logistica trupelor în armata română are în vedere un summum de reguli
organizatorice şi predicţii cunoscute sub denumirea de principii ale logisticii.
Iată care sunt acestea:
1°° Principiul permanenţei şi continuităţii impune ca logistica să se
realizeze permanent indiferent de situaţie.
Întreruperea procesului de sprijin logistic nu este permisă nici în anumite
condiţii nefavorabile cum ar fi:
− condiţiile grele de anotimp şi stare a vremii;
− loviturile intense şi de amploare ale inamicului;
− nimicirea parţială sau totală a unor mari unităţi, unităţi (subunităţi) şi
formaţiuni de logistică;
− distrugerea unor obiective economice şi/sau căi de comunicaţie.
29
 Respectarea acestui principiu presupune ca, indiferent de situaţie, forţele
luptătoare trebuie să beneficieze de condiţiile minime pentru trai şi luptă.
2°° Principiul asigurării rezervelor de materiale constituie o necesitate
atât la pace cât şi la război. Aceste rezerve se creează la nivelul tuturor
eşaloanelor şi au rolul de a asigura ducerea acţiunilor militare pe o perioada
limitată de timp atât în cazul întreruperii fluxurilor logistice, cât şi în condiţiile
producerii de către agresor a unor distrugeri. În mod curent, rezervele de
materiale necesare a exista la orice eşalon poartă denumirea de stocuri.
3°° Principiul priorităţii aprovizionărilor din exterior impune ca
aprovizionarea trupelor să se realizeze, cu prioritate, din sursele de teritoriu
păstrând intact nivelul stocurilor din depozitele proprii ale eşaloanelor militare
ale trupelor. Numai atunci când sursele de teritoriu devin insuficiente,
aprovizionarea se realizează din depozitele de campanie ale eşalonului superior.
Depozitele de campanie ale fiecărui eşalon de la trupe, constituie o rezervă
permanentă la dispoziţia comandantului cu care acesta poate interveni la nevoie,
pentru completarea stocurilor de materiale consumate sau distruse de inamic,
asigurând astfel continuitatea aprovizionării trupelor.
4°° Principiul concentrării efortului logistic pe direcţiile principale de
acţiune ale trupelor (de interzis sau de ofensivă). Acest principiu se realizează
prin următoarele măsuri:
− dispunerea marilor unităţi, unităţilor (subunităţilor) şi formaţiunilor de
logistică înapoia grupării forţelor de angajare, la anumite distanţe, fără
a depăşi limita din spate a fâşiei logistice a eşalonului respectiv;
− completarea cu prioritate a rezervelor de materiale ale forţelor din
gruparea de angajare imediată de pe direcţiile principale de acţiune;
− executarea oportună a manevrei rezervelor de materiale de pe o
direcţie pe alta în funcţie de situaţia operativ-tactică nou creată pe
timpul ducerii acţiunilor militare (prin acţiuni ferme şi oportune pentru
fiecare schimbare de situaţie).
5°° Principiul dispersării forţelor de logistică se realizează prin
dispunerea acestora în raioanele stabilite, la distanţe şi intervale regulamentare
între elementele componente pentru a evita aglomerările şi a limita efectul
distructiv al focului inamic executat cu toate categoriile de armamente. Acest
principiu nu exclude pe cel prezentat anterior, cel al concentrării efortului
logistic pe direcţii. Ambele principii se condiţionează reciproc.
6°° Principiul efectuării transporturilor logistice de către eşaloanele
superioare în folosul celor inferioare. Acest principiu statuează răspunderea
unui eşalon de a transporta, prin grija sa şi cu mijloace proprii, materialele
solicitate de eşaloanele inferioare componente, în cantităţile şi în locurile cerute
(de regulă, în dispozitivele acestora). Totuşi, în funcţie de urgenţă şi numai cu
aprobarea comandantului, eşaloanele subordonate pot primi ordin de a executa

30
transporturi cu mijloacele lor pentru completarea stocurilor direct din sursele de
aprovizionare puse la dispoziţie de eşalonul superior.
Sintetizarea activităţilor, măsurilor şi preocupărilor logisticii trupelor se
reflectă în conceptul misiunilor logisticii.
Misiunile generale ale logisticii pot fi considerate următoarele:
a) asigurarea rezervelor de materiale prin stabilirea stocurilor pentru
fiecare eşalon şi completarea acestora pe măsura consumului lor sau
distrugerii de către inamic;
b) organizarea, planificarea şi executarea transporturilor logistice;
c) hrănirea, echiparea efectivelor şi alimentarea tehnicii cu carburanţi,
lubrifianţi şi lichide speciale;
d) înzestrarea şi completarea marilor unităţi şi unităţilor cu tehnică
militară, întrebuinţarea eficientă a acesteia, evacuarea celei imobilizate
sau deteriorate, executarea intervenţiilor de mentenanţă
(verificări diagnosticări, întreţineri tehnice şi reparaţii), asigurarea cu
piese de schimb, materiale de uz general şi subansambluri necesare
proceselor tehnologice de mentenanţă, precum şi pregătirea tehnică a
personalului care are în primire, întrebuinţează şi răspunde de tehnică;
e) prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor, acordarea asistenţei medicale,
evacuarea răniţilor şi bolnavilor, spitalizarea, tratarea şi recuperarea
acestora;
f) asigurarea stării de sănătate a animalelor aflate în serviciu pentru
executarea de acţiuni militare, tratarea şi evacuarea celor rănite sau
bolnave, controlul şi aplicarea măsurilor sanitar-veterinare, precum şi
prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om;
g) asigurarea viabilităţii căilor de comunicaţie destinate transporturilor
logistice;
h) asigurarea şi administrarea corectă a resurselor financiare;
i) cazarea şi cartiruirea trupelor, precum şi adăpostirea animalelor de
serviciu;
j) strângerea şi evacuarea capturilor de război;
k) asigurarea acţiunilor şi protecţia marilor unităţi, unităţilor
(subunităţilor) şi formaţiunilor de logistică.
Misiunile generale ale logisticii se realizează atât în perioada de pregătire
a operaţiei (luptei), cât şi pe timpul ducerii acesteia, inclusiv după îndeplinirea
misiunii. În acest scop sunt deosebit de importante următoarele preocupări:
− menţinerea permanentă a stării de operativitate a marilor unităţi,
unităţilor (subunităţilor) şi formaţiunilor de logistică;
− realizarea şi menţinerea unei stări morale ridicate şi a unei discipline
ferme a personalului;
− colaborarea neîntreruptă cu statul major, şefii de armă şi ai grupelor
operative, precum şi cu organele locale militare şi civile;

31
 − realizarea şi menţinerea neîntreruptă a legăturilor pentru nevoile
logisticii.

2.3 Elementele componente ale logisticii trupelor

Având în vedere destinaţia sistemului logistic al trupelor, precum şi
misiunile generale ale logisticii se pot sintetiza componentele logisticii trupelor
atât pe timp de pace, cât şi în situaţii de criză sau război. Conform prevederilor
regulamentelor militare în vigoare, logistica trupelor include următoarele
componente:
• aprovizionarea;
• transporturile;
• mentenanţa;
• asistenţa medicală;
• asistenţa sanitar-veterinară;
• asigurarea financiară;
• asigurarea căilor de comunicaţie;
• cartiruirea trupelor şi adăpostirea animalelor.

2.3.1 Aprovizionarea
Este o componentă hotărâtoare a logisticii trupelor deoarece influenţează
direct aproape toate celelalte componente.
Constă în:
− stabilirea necesarului de materiale;
− cererea, primirea, depozitarea şi conservarea (când este cazul)
materialelor;
− repartiţia şi distribuţia de materiale;
− evidenţa primirii şi mişcării (distribuirii) materialelor.
Aprovizionarea se realizează pe categorii de materiale clasificate astfel:
− rachete, muniţii, armament şi alte materiale de artilerie;
− tehnică de luptă şi materiale pentru aviaţie şi apărare antiaeriană;
− tehnică de luptă şi materiale pentru marina militară;
− mine, explozivi, tehnică şi materiale de geniu;
− tehnică şi materiale de protecţie nucleară, biologică şi chimică,
incendiare şi de fumizare;
− tehnică şi materiale de transmisiuni, război electronic şi de calcul;
− tehnică de materiale de protecţie a informaţiilor şi cifru, asigurarea
psihologică, de cult şi cultură;
− tehnica, piese de schimb şi materiale, blindate, automobile şi tractoare;

32
 − carburanţi, lubrifianţi şi tehnică de resort;
− tehnică şi materiale de intendenţă;
− hărţi şi materiale topogeodezie;
− materiale sanitare, farmaceutice şi veterinare, precum şi tehnică de
resort;
− materiale de stat major şi cazare.
Forţele participante la acţiuni militare pot avea ca surse de aprovizionare
următoarele:
− economia naţională;
− rezervele naţionale de materiale;
− stocurile strategice din depozitele de materiale de pe teritoriu;
− importuri;
− capturile de război şi materiale de pe tehnica devenită nerecuperabilă.
Stocurile strategice din depozitele teritoriale sunt constituite încă din timp
de pace într-un cuantum stabilit (conform normelor, eşalonării stocurilor şi
tabelelor de înzestrare) şi se completează sistematic pe timp de război, pe
măsura consumului şi pierderilor. Stocul strategic reprezintă cantitatea de
materiale prevăzută a exista în depozitele de teritoriu subordonate organelor
centrale cu atribuţii în domeniul aprovizionării. Stocul strategic este astfel
estimat încât să permită ducerea acţiunilor militare pe o perioadă determinată de
timp (conform eşalonării stabilite şi aprobate).
Consumurile de materiale se reglementează prin norme de consum.
O normă de consum reprezintă cantităţile maxime de materiale care se pot
consuma într-o perioadă determinată de timp. Valoarea normelor de consum se
stabileşte prin reglementări cu excepţia unora (de exemplu consumul de muniţie
şi carburanţi - lubrifianţi) a căror valoare se comunică de eşalonul superior prin
dispoziţiuni logistice şi sunt determinate de:
− amploarea acţiunilor care se vor desfăşura;
− locul şi rolul elementelor de dispozitiv;
− nevoile şi posibilităţile de transport şi aprovizionare;
− condiţiile geoclimatice.
Ministerul Apărării Naţionale are stabilit încă din timp de pace, un
sistem de relaţii cu ministerele economice şi agenţii economici pentru a realiza
aprovizionarea cu materiale, ştiind că principala sursă de aprovizionare pentru
forţele armate pe timp de război, o constituie economia naţională. Cererile de
materiale ale armatei sunt preluate de Oficiul Central de Stat pentru Probleme
Speciale (organ guvernamental) care:
− elaborează prognoze şi programe pentru pregătirea de mobilizare a
economiei naţionale;
− stabileşte măsuri şi urmăreşte execuţia lor pe linia pregătirii teritoriului
pentru apărare;
− urmăreşte constituirea, păstrarea şi utilizarea rezervelor de mobilizare.

33
 Ministerele şi organele centrale ale administraţiei de stat, precum şi
agenţii economici, au obligaţia de a intensifica producţia de apărare (mai ales în
situaţii de criză sau război).
Principalele surse de completare a stocurilor în depozitele eşaloanelor
militare ale categoriilor de forţe ale armatei, marilor unităţi şi unităţilor sunt cele
teritoriale (atât militare cât şi ale economiei naţionale) obţinute pe bază de
repartiţie.
Sursele militare de teritoriu reprezintă verigi importante pentru
aprovizionarea trupelor şi sunt constituite din depozitele de materiale teritoriale,
precum şi din unităţile de producţie ale armatei dispuse, de regulă, în zonele de
operaţii şi pe adâncimea dispozitivului strategic (vezi, subcapitolul 2.4 şi bazele
logistice teritoriale).
Sursele de teritoriu ale economiei naţionale sunt constituite din
dispozitivele rezervelor de stat (naţionale), depozitele unor regii autonome,
societăţile comerciale, asociaţiile particulare şi chiar a unor agenţi economici
privaţi.
În afara stocurilor strategice se mai constituie:
− stocuri operative;
− stocul trupelor;
− stocurile suplimentare.
Stocul operativ reprezintă cantitatea de materiale stabilită să existe în
depozitele eşaloanelor operative.
Stocul trupelor asigură ducerea unor acţiuni militare de intensitate mare
pe o perioadă de câteva zile; este constituit din cantităţile de materiale ce trebuie
să existe de la nivel luptător şi până la nivel mare unitate tactică, respectiv:
− stocul trupelor pentru luptător;
− stocul trupelor subunităţii (grupă/echipaj, pluton, companie-batalion);
− stocul de unitate (batalion/divizion independent, regiment);
− stocul de mare unitate tactică (brigadă, divizie).
Stocurile suplimentare se creează în funcţie de situaţia strategică
(operativă) pe baza dispoziţiunilor eşalonului superior şi a hotărârii
comandantului; acestea vizează, de regulă, numai anumite categorii de
materiale, în special muniţii, carburanţi - lubrifianţi, piese de schimb, mine,
explozivi şi materiale de geniu; au destinaţia să asigure necesarul pentru ducerea
acţiunilor de luptă şi continuitatea aprovizionării (mai ales pe direcţii izolate
generate de relief, cursuri de apă, lipsa drumurilor de rocadă).
Manevra stocurilor de materiale, de pe o direcţie pe alta, se execută la
ordin, în funcţie de situaţia strategică sau operativă atât din adâncime către în
faţă, cât şi de-a lungul frontului.
Aceste categorii de stocuri (strategice, operative, ale trupelor şi
suplimentare) asigură continuitatea în aprovizionarea cu materiale pe timpul
desfăşurării acţiunilor militare ale marilor unităţi strategice şi operative.

34
 2.3.2 Transporturile logistice

Reprezintă ansamblul de activităţi planificate, organizate şi desfăşurate

pentru deplasarea spaţială a materialelor din sursele de aprovizionare până la
luptător (tehnică, mijloace de luptă etc.), precum şi a celor care prisosesc pe
câmpul de luptă, către înapoi, în locuri stabilite din timp (după eventuale
egalizări).
Transporturile logistice la nivel strategic se execută cu mijloace din
parcul public, îndeosebi feroviare. În funcţie de situaţie şi posibilităţi se mai pot
folosi şi mijloace puse la dispoziţie pe căile rutiere, navigabile, aeriene,
conducte pentru carburanţi etc.
Transporturile logistice la nivel operativ şi tactic se execută de regulă pe
căile rutiere din fâşiile şi raioanele stabilite, cu mijloacele proprii ale marilor
unităţi (unităţilor) şi uneori cu mijloace de transport rechiziţionate temporar din
zonă; nu sunt excluse transporturile feroviare, dacă acestea sunt posibile, mai
ales în adâncimea operativă a fâşiilor de logistică.
Răspunderea organizării şi executării transporturilor logistice revine
eşalonului superior, cu mijloacele sale, în folosul eşaloanelor subordonate.
În anumite situaţii, eşaloanele subordonate pot primi misiunea de a executa
transporturi logistice în folosul lor cu mijloacele proprii (sau rechiziţionate
temporar). Nu pot fi excluse nici situaţiile în care eşalonul superior execută
transporturi logistice către eşaloanele subordonate până la un anumit aliniament
(punct din teren), de unde vor fi preluate de către acestea cu mijloacele lor.
Specialiştii militari consideră că transporturile logistice, în războiul
modern, au un rol determinant în obţinerea succesului operaţiei. Funcţionarea
neîntreruptă a acestora asigură aprovizionarea trupelor cu tot ceea ce este
necesar traiului şi luptei.
Planificarea şi organizarea transporturilor logistice se fac având la bază:
− hotărârea comandantului;
− dispoziţiunile pentru logistică ale eşalonului superior;
− cererile de transport ale compartimentelor de aprovizionare şi ale
celorlalte componente specifice de logistică;
− timpul la dispoziţie.
Executarea transporturilor se face potrivit planificării organului respectiv
de logistică.
Planificarea şi organizarea transporturilor logistice trebuie să aibă un
caracter temeinic datorită:
− frecvenţei relativ mari a acestora;
− condiţiilor grele provocate de distrugerile de pe căile de comunicaţie
(lucrări de artă, porţiuni neutilizabile, alte puncte grele de trecere etc.);
− pierderilor mari în mijloace de transport;

35
 − ritmului alert al acţiunilor militare, pe de o parte, şi spaţiilor mari pe
care se fac transporturi logistice, pe de altă parte.
În funcţie de destinaţie, transporturile logistice sunt:
− transporturi de aprovizionare, din adâncime către front;
− transporturi de evacuare, dinspre front înspre adâncime.
De regulă, ele pot fi executate cu aceleaşi mijloace, mai puţin evacuarea
tehnicii grele (pe roţi şi pe şenile) care necesită tractoare blindate şi alte mijloace
specializate de evacuare.

2.3.3 Asigurarea tehnică

Reprezintă un ansamblu de măsuri, activităţi şi operaţiuni care se
planifică, se organizează şi se execută în scopul menţinerii în permanenţă a unui
grad înalt de completare cu tehnică militară, a unei stări tehnice şi de întreţinere
bună a acesteia, precum şi a evacuării celei deteriorate de pe câmpul de luptă.
Este un element component de bază al logisticii trupelor şi contribuie
direct la realizarea capacităţii de luptă a marilor unităţi, unităţilor (subunităţilor)
şi formaţiunilor militare.
Se realizează pe categorii de tehnică militară care generează următoarele
genuri de asigurare tehnică:
1° de blindate, automobile şi tractoare;
2° de armament şi muniţie;
3° de geniu;
4° de radiolocaţie şi apărare antiaeriană;
5° pe linie N.B.C., mijloace incendiare şi de fumizare;
6° de transmisiuni, război radioelectronic şi mijloace de calcul;
7° de intendenţă;
8° de carburanţi-lubrifianţi;
9° de aviaţie;
10° de marină.
Răspunderea nemijlocită pentru planificarea, organizarea şi conducerea
asigurării tehnice (pentru toate genurile de asigurare tehnică, funcţie de tehnica
militară din înzestrarea unui anumit eşalon) revine şefului asigurării
tehnico-materiale din organul de conducere logistică al eşalonului respectiv,
având la bază:
− dispoziţiunile tehnice ale eşalonului superior;
− hotărârea comandantului pentru îndeplinirea misiunii.
În partea a doua a acestei lucrări, se va analiza mai detaliat problematica
asigurării tehnice.

36
 2.3.4 Asigurarea medicală
Cuprinde totalitatea măsurilor care se iau în vederea:
− păstrării sănătăţii personalului;
− prevenirii apariţiei şi răspândirii bolilor;
− acordării la timp a ajutorului medical;
− evacuării răniţilor şi bolnavilor, spitalizării, tratamentului şi recuperării
acestora în scopul înapoierii în cel mai scurt timp la unităţi.
Îndeplinirea măsurilor pe linie de asigurare medicală constituie aria de
răspundere a medicului şef. Realizarea asigurării medicale se face prin
formaţiunile medicale din structurile marilor unităţi şi unităţilor, din structurile
apărării civile şi prin unităţile din reţeaua sanitară teritorială.
Asigurarea medicală este condiţionată de următorii factori:
− posibilităţile de acţiune ale inamicului;
− posibilităţile şi dispunerea formaţiunilor medicale proprii, ale apărării
civile şi ale unităţilor medicale din reţeaua teritorială aflate în zonă;
− situaţia strategică (operativă) şi concepţia acţiunilor militare;
− condiţiile geoclimatice şi situaţia epidemiologică din zonă;
− existenţa, dispunerea şi posibilităţile spitalelor de teritoriu militare şi
civile, precum şi a surselor de aprovizionare cu medicamente şi
materiale sanitare;
− existenţa şi starea comunicaţiilor din zonă.

2.3.5 Asigurarea sanitar - veterinară

Constă în menţinerea sănătăţii animalelor de serviciu şi prevenirea

transmiterii bolilor de la animale la om, tratarea şi evacuarea celor rănite şi
bolnave, cunoaşterea stării epizootice din zonă, controlul (sanitar-veterinar) al
alimentelor de origine animală, protecţia sanitar-veterinară împotriva efectelor
armelor N.B.C. şi aprovizionarea trupelor cu animale de serviciu.
Răspunderea pentru organizarea şi executarea măsurilor de asigurare
sanitar-veterinară revine şefului compartimentului de specialitate din organul
logistic.
Măsurile de asigurare sanitar-veterinară se realizează prin participarea
unitară şi judicios organizată a următoarelor forţe specializate:
− organele şi formaţiunile sanitar-veterinare ale marii unităţi strategice
(operative);
− organele şi formaţiunile sanitar - veterinare ale eşalonului superior;
− organele şi unităţile sanitar-veterinare aparţinând reţelei teritoriale.

37
 2.3.6 Asigurarea financiară
Constă în totalitatea măsurilor care se iau în scopul stabilirii, cererii,
obţinerii, utilizării şi justificării mijloacelor financiare destinate forţelor armate
pentru:
− aprovizionarea la timp şi fără întrerupere a marilor unităţi, unităţilor şi
formaţiunilor forţelor armate cu tehnică şi materiale;
− plata drepturilor băneşti cuvenite personalului;
− plata unor eventuale drepturi băneşti cuvenite agenţilor economici,
potrivit legii achiziţiilor, rechiziţiilor de bunuri şi de prestări servicii.
Răspunderea pentru organizarea activităţilor de asigurare financiară
revine comandantului marii unităţi, unităţii şi formaţiunii, şefilor logisticii
acestor eşaloane, precum şi unităţilor bancare de campanie.

2.3.7 Asigurarea căilor de comunicaţie

Este o componentă importantă a logisticii trupelor care condiţionează
direct aproape toate celelalte componente, în mod deosebit cea a
aprovizionărilor, transporturilor logistice, asigurării tehnice, medicale etc.
Constă în măsuri, activităţi şi operaţiuni care se execută pentru:
− alegerea, recunoaşterea şi pregătirea căilor de comunicaţie necesare
acţiunilor logistice;
− repararea, întreţinerea şi menţinerea viabilităţii drumurilor, căilor
ferate, porturilor, aeroporturilor şi lucrărilor de artă de pe acestea
(poduri, viaducte, tuneluri, consolidări, rambleuri şi debleuri etc.);
− realizarea serviciului de comenduire şi îndrumare (control) a
circulaţiei;
− cercetarea nucleară, biologică şi chimică pe căile de comunicaţie;
− paza şi apărarea lucrărilor de artă de pe drumuri şi a căilor ferate
existente în zona de operaţie pe care se execută sau se vor executa
transporturi.
Răspunderea pentru organizarea şi conducerea măsurilor şi activităţilor
destinate asigurării căilor de comunicaţie revine şefului logisticii de la fiecare
eşalon, precum şi celorlalţi şefi de compartimente care au responsabilităţi în
acest sens (şefilor de state majore, de arme, comandanţilor marilor unităţilor,
unităţilor şi subunităţilor de geniu etc.). Utilizarea căilor de comunicaţie din
fâşia (zona) de responsabilitate a unui eşalon se face cu aprobarea
comandantului respectiv la propunerile şefului logisticii şi a şefilor de
compartimente care au astfel de cerinţe (nevoi).

38
 2.3.8 Cazarea trupelor şi adăpostirea animalelor
Această componentă a logisticii trupelor, se defineşte ca fiind totalitatea
măsurilor şi acţiunilor care se organizează şi se execută în vederea:
− asigurării de terenuri, construcţii, instalaţii şi materiale specifice
destinate cazării (adăpostirii) trupelor (animalelor);
− exploatării, întreţinerii şi reparării construcţiilor şi instalaţiilor;
− cazării personalului şi adăpostirii animalelor în clădiri, corturi,
adăposturi, parcări vehiculelor şi autovehiculelor speciale etc.;
− prevenirii şi stingerii incendiilor.

2.4 Tendinţe şi opţiuni privind aplicarea principiilor logisticii

moderne în armata română

2.4.1 Logistica modernă - condiţie de interoperabilitate

cu structurile de securitate europene şi euroatlantice
Integrarea României în structurile de securitate europene şi euroatlantice
constituie un obiectiv strategic prioritar al politicii sale militare. Realizarea
acestui scop presupune obligatoriu restructurarea organismului militar în general
şi a sistemului logistic în special. Opţiunea fermă de integrare a ţării noastre în
N.A.T.O. a necesitat elaborarea unui plan detaliat de realizare a obiectivelor
interoperabilităţii, aprobat de către Alianţa Nord - Atlantică, plan care determină
o evoluţie pozitivă a sistemului logistic militar ca urmare a restructurărilor
produse şi aplicării standardelor N.A.T.O. O prioritate deosebită în procesul de
interoperabilitate în domeniul logistic a constat în însuşirea procedurilor Alianţei
de creare a unui limbaj comun operaţional care să permită participarea statelor
majore şi a unităţilor noastre la diferitele forme de pregătire şi instrucţie,
exerciţii şi operaţiuni, în cadrul unor forţe multinaţionale. De asemenea, o parte
din cadrele armatei noastre au participat la cursuri în străinătate facilitând astfel
standardizarea şi realizarea interoperabilităţii.
În etapa actuală se acordă o atenţie deosebită pregătirii cadrelor în
domeniul logisticii militare, formării managerilor de logistică în conformitate cu
prevederile standardelor euroatlantice, utilizării simbolisticii N.A.T.O. în
antrenamentele de stat major şi în instituţiile de învăţământ militar, adoptării şi
elaborării regulamentelor (instrucţiunilor) de specialitate, eliminării unor
inadvertenţe pentru realizarea interoperabilităţii în domeniul înzestrării etc.
Principalele obiective de interoperabilitate în domeniul logisticii, necesare
de realizat în vederea integrării euroatlantice a României, se referă la:

39
 • realizarea structurilor logistice compatibile cu cele ale ţărilor membre
ale N.A.T.O.;
• adoptarea de reguli şi proceduri de realizare a logisticii care să permită
sprijinul pe timpul îndeplinirii unor misiuni în comun;
• adoptarea documentelor de conducere, execuţie şi evidenţă în
domeniul logistic utilizate de către ţările membre N.A.T.O.;
• înzestrarea tehnică cu materiale militare la nivelul exigenţelor
N.A.T.O.;
• participarea la proiecte comune de realizare, în cadrul N.A.T.O., a unor
tipuri de echipamente şi tehnică militară;
• catalogarea şi codificarea tuturor categoriilor de tehnică militară,
materiale şi produse într-un sistem unic pe întreaga armată, compatibil
cu cel folosit în N.A.T.O.;
• pregătirea cadrelor de logistică în concordanţă cu cerinţele N.A.T.O.,
inclusiv cele privitoare la aspectele lingvistice;
• dezvoltarea şi modernizarea sistemului informaţional şi informatic,
dotarea cu mijloace de calcul performante care să permită integrarea şi
pe această cale în sistemul N.A.T.O..

2.4.2 Aspecte ale restructurării logisticii

în condiţiile economiei de piaţă

Amplul şi profundul proces de schimbări în care este angajată societatea

noastră pe drumul democraţiei şi reformelor economice specifice economiei de
piaţă se caracterizează prin punerea bazelor legislative şi aplicarea măsurilor
necesare realizării opţiunilor societăţii româneşti către o structură liberalizată, cu
mecanisme de piaţă bine definite şi corelate cu funcţiile economice ale statului
de drept. În acest context este firesc ca statul de drept să aibă implicaţii
complexe asupra structurii organismului militar. În mod deosebit, implicaţiile
economice se vor reflecta nemijlocit şi asupra sistemului logistic militar în
vederea asigurării efectivelor armatei cu tot ceea ce le este necesar pentru
ducerea acţiunilor de luptă, instruire şi trai atât în timp de pace, cât şi pe timp de
criză şi/sau război.
Procesul de restructurare în domeniul logistic al armatei române s-a
declanşat odată cu înfiinţarea Direcţiei Logistice în cadrul Statului Major
General, ca structură de bază cu atribuţii de concepţie, analiză şi sinteză.
În cadrul acestei direcţii s-a înfiinţat, iniţial ca organ de execuţie,
Comandamentul Logistic care are în subordonare mari unităţi, unităţi şi
formaţiuni de logistică dispuse în sistem teritorial şi cu care se realizează
prioritar cel puţin:

40
 − aprovizionarea trupelor cu toate categoriile de materiale;
− efectuarea reparaţiilor la tehnica de luptă, echipamentele şi instalaţiile
militare aparţinând celor trei categorii de forţe ale armatei (uscat,
aviaţie şi apărarea antiaeriană, marină militară);
− executarea transporturilor militare.
Sistemul de aprovizionare al armatei este adaptat permanent prin achiziţii
cu produse şi materiale necesare armatei în concordanţă cu cerinţele economiei
de piaţă, prin descentralizarea mai accentuată a unor responsabilităţi de la
nivelul organelor centrale la structurile teritoriale subordonate şi ale unităţilor
militare. În acest sens, în perspectiva apropiată, se vor înfiinţa bazele logistice
teritoriale şi centrele de achiziţii zonale care vor îngloba elementele de logistică
din zona de responsabilitate şi care vor prelua toate activităţile logistice de
execuţie ale unităţilor luptătoare.
De mare importanţă este şi opţiunea conducerii armatei de formare şi
pregătire a cadrelor în domeniul logistic, în vederea însuşirii cunoştinţelor
teoretice şi practice de specialitate, marketing economic şi militar, management
logistic etc. De exemplu, în procesul de formare a inginerilor la Academia
Tehnică Militară, învăţământul de asigurare tehnică a luptei şi operaţiei (din anii
superiori de studii) va fi precedat de discipline care au ca obiect de studiu bazele
logisticii moderne a trupelor şi achiziţiile militare.
În perioada următoare, reforma în domeniul logistic va continua şi la
nivelul celorlalte eşaloane din armată, începând cu statele majore ale categoriilor
de forţe armate, continuând cu marile unităţi operative şi tactice şi, în final, la
nivelul unităţilor militare.
Structurarea şi dimensionarea organelor, unităţilor şi formaţiunilor de
logistică ale unităţilor luptătoare se va face având în vedere următoarele cerinţe:
• asigurarea mobilităţii şi independenţei în luptă a batalionului (similare)
şi brigăzii, drept pentru care se va urmări ca stocurile de materiale
necesare a exista la aceste eşaloane să poată fi transportate odată cu
unitatea (eliminarea transporturilor succesive);
• redimensionarea nivelului stocului de materiale al trupelor în funcţie
de misiunile primite, posibilităţile de depozitare şi de transport ale
marilor unităţi şi unităţilor;
• nevoile de aprovizionare, transport şi mentenanţă să se asigure
începând cu eşaloanele mici şi cu maximă operativitate;
• transportul de materiale, care se aprovizionează centralizat, să se
execute de la eşaloanele superioare operative către cele tactice
subordonate ierarhic, pentru a degreva actul de comandă şi a asigura
libertate de decizie fiecărui comandant (în funcţie de răspunderi şi
atribuţii), atât la pace cât şi în situaţii de criză sau război;
• unificarea evidenţei materialelor din armată, avându-se în vedere
trecerea la evidenţa cantitativ - valorică;

41
 • realizarea operativităţii în luarea deciziei prin unificarea organelor de
logistică la fiecare eşalon şi realizarea colaborării nemijlocite a
acestora cu cele de cercetare a inamicului şi de planificare şi pregătire
a operaţiilor, precum şi timpul executării acestora atât la pace cât şi la
război.
Racordarea logisticii armatei la economia de piaţă este corelată cu
obiectivele de integrare în structurile de securitate europene şi euroatlantice.
Integrarea ţării noastre în aceste structuri nu priveşte numai domeniul militar, ci
presupune o gamă largă de obiective din domeniul democraţiei de drept şi
economiei de piaţă.
Pentru aceasta, economia naţională a ţării noastre trebuie să realizeze
performanţe la nivelul exigenţelor N.A.T.O. pentru a fi în măsură să asigure
înzestrarea cu tehnică de luptă, armamente şi echipamente militare similare cu
cele din ţările membre ale alianţei, precum şi de a putea participa la proiectele
comune de realizare a unor astfel de mijloace de luptă.

2.4.3 Considerentele principale privind constituirea

bazelor logistice teritoriale şi a centrelor
zonale de achiziţii

Problema se încadrează în contextul general al reformei Armatei

României şi urmăreşte crearea şi implementarea unui sistem logistic nou,
flexibil şi funcţional, apt a asigura rezolvarea activităţilor complexe cu care se
confruntă organismul militar atât pe timp de pace, cât şi la război. Pentru
degrevarea marilor unităţi şi unităţilor luptătoare de unele activităţi logistice, se
impune conceperea şi constituirea unor structuri specializate de decizie şi
execuţie prin ajustarea corespunzătoare a actualului sistem logistic. Aceste
organisme noi, bine conturate şi cu funcţionalităţi distincte sunt bazele logistice
teritoriale constituie la nivelul zonelor de operaţii, precum şi centrele zonale de
achiziţii la nivelul unor localităţi (de regulă, capitale de judeţe) în care sunt
dislocate unităţi militare (sau din apropiere).

2.4.3.1 Baza logistică teritorială

Este destinată descentralizării activităţilor logistice, în special a celor care
se înscriu în componentele logistice de aprovizionare, transporturi, asigurare
tehnică, asigurare medicală şi sanitar-veterinară, asigurare financiară etc.
Are rol de conducere şi execuţie a activităţilor de achiziţii de bunuri
necesare armatei dintr-o anumită zonă de operaţii.
Baza logistică teritorială îndeplineşte următoarele funcţiuni principale:
42
 • realizarea evidenţei operaţionale a tuturor categoriilor de materiale
gestionate de unităţile de pe raza de responsabilitate;
• elaborarea planurilor şi activităţilor logistice pentru acordarea oportună
a sprijinului logistic al acţiunilor militare în timp de pace, în situaţii de
criză şi la război;
• evaluarea surselor şi capacităţilor de aprovizionare, depozitare,
transport, reparaţii, spitalizare etc. din zona de operaţii avută în
responsabilitate şi estimarea posibilităţilor de asigurare pentru un nivel
real al forţelor destinate să acţioneze în diferite situaţii.
Organizarea bazelor logistice teritoriale diferă în funcţie de zona de
operaţii în care îşi exercită responsabilitatea (importanţa strategică, dispunerea
în teren a capacităţilor fixe, cantitatea probabilă de forţe destinate a duce acţiuni
militare etc.).
Structura de principiu a unei baze logistice teritoriale constă în
următoarele componente de conducere şi execuţie:
A. De conducere :
• Comandamentul bazei logistice, format din compartimentele:
− planificare, coordonare şi marketing;
− asigurare tehnico-materială;
− financiar;
− mentenanţă (întreţineri şi reparaţii de tehnică);
− protecţie şi siguranţă militară;
− juridic;
− protecţia informaţiilor;
− medical;
− transporturi;
− construcţii şi cazare.
B. De execuţie:
• Formaţiuni de aprovizionare:
− 2 - 4 depozite centrale de armament şi muniţie;
− 1 depozit de carburanţi şi lubrifianţi;
− 1 - 2 depozite de materiale auto şi blindate;
− 1 - 2 depozite de materiale tehnice (geniu, transmisiuni, N.B.C.);
− 3 - 4 depozite de materiale de intendenţă şi diverse;
− 1 depozit de materiale sanitare.
• Formaţiuni de mentenanţă (întreţineri şi reparaţii):
− 1 - 2 baze de reparat tehnică auto şi blindate;
− 1 - 2 baze de reparat armament;
− 1 bază de reparat tehnică de geniu, transmisiuni şi N.B.C.;
− 1 secţie de reparat tehnică de intendenţă şi carburanţi-lubrifianţi;
− centre de reparaţii şi construcţii militare (după necesitate).

43
 • Formaţiuni medicale: spitale teritoriale de linie (existente în zona
respectivă):
• Formaţiuni de transport şi reparaţii (construcţii) drumuri
(la pace funcţionează un nucleu):
− 1 - 2 batalioane de transport armament şi muniţii;
− 1 - 2 batalioane de transport carburanţi-lubrifianţi;
− 1 batalion de transport materiale auto, blindate şi tehnici
comune;
− 1 batalion de transport materiale de intendenţă şi diverse;
− 1 - 2 batalioane de drumuri şi poduri.
• Centrele zonale de achiziţii organizate pe garnizoane sau localităţi
(capitale de judeţ) în care se găsesc mai multe unităţi militare
beneficiare sau surse de achiziţii de tehnică şi materiale.
• Formaţiuni de asigurare şi protecţie formate din subunităţi pentru
nevoile proprii ale bazei, respectiv:
− pază şi apărare apropiată, terestră şi antiaeriană;
− transmisiuni, geniu, N.B.C.;
− logistică.
Astfel de formaţiuni se vor constitui atât pentru comandamentul central al
bazei logistice, cât şi pentru fiecare formaţiune componentă (de aprovizionare,
mentenanţă, medicală, de transport şi drumuri etc.), în funcţie de locul de
dislocare.

2.4.3.2 Centrele zonale de achiziţii

Au rolul de a asigura în plan zonal, organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor
de produse şi materiale care se aprovizionează descentralizat pentru a degreva
unităţile militare de astfel de sarcini.
Centrul zonal de achiziţie se subordonează bazei logistice teritoriale în
raza de responsabilitate în care se găseşte, de la care va primi şi fondurile
necesare.
Fiecare centru zonal de achiziţii va avea o organizare specifică şi unică
din punctul de vedere al structurilor, efectivelor şi mijloacelor din înzestrare.
Totuşi, se va urmări realizarea unui echilibru între diferitele centre zonale de
achiziţii, din punctul de vedere al sarcinilor. De regulă, se vor constitui şi
funcţionarea în garnizoane mari − reşedinţe de judeţ, în care există bănci
comerciale pentru deservirea unităţilor militare adiacente (apropiate, chiar dacă
sunt într-un judeţ limitrof celui în care există centrul).
Deşi subordonat comandantului bazei logistice teritoriale, centrul de
achiziţii zonal se poate aloca pentru subzistenţă, la o unitate militară mai mare
aflată în apropiere (pentru hrănire, echipare, drepturi băneşti etc.).

44
 Centrul zonal de achiziţii se constituie ca unitate militară corp aparte, cu
birouri de documente secrete, evidenţă şi financiar proprii, cu indicativ şi
ştampilă, cont în bancă şi cu împuterniciri de a întocmi şi elibera acte sau alte
documente militare.
Efectivele care vor încadra centrele zonale de achiziţii, vor fi asigurate din
cele disponibilizate de categoriile de forţe ale armatei. Vor avea în compunere
cadre specializate în marketing, aprovizionare, finanţe şi asistenţă juridică
specializată.
Rolul funcţional al unui centru zonal de achiziţii constă în centralizarea
necesarului de aprovizionat al unităţilor stabilite (arondate), solicitarea de
credite necesare şi derularea procedurilor legale de achiziţii. Centrul zonal de
achiziţii are responsabilitatea de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor şi
analizelor de oferte, urmărirea derulării contractelor şi decontarea cheltuielilor,
iar unităţilor militare arondate le revin numai răspunderi pentru executarea
recepţiilor calitative şi cantitative a produselor şi materialelor care urmează a fi
primite.

45
CAPITOLUL 3

ELEMENTE ALE SPRIJINULUI LOGISTIC ÎN

LUPTĂ ŞI OPERAŢIE

În capitolele anterioare ale manualului am prezentat unele consideraţii

privind conceptul de logistică, evoluţii ale acestuia şi tendinţe moderne în
domeniul ingineriei şi managementului logisticii ciclului de viaţă al unui sistem
în toate fazele şi etapele existenţei sale. Am scos în evidenţă principiile logisticii
militare, modul de reflectare a acestora în unele armate moderne, dar mai ales
tendinţele şi opţiunile pentru aplicarea în armata română a logisticii moderne,
preocupare esenţială a procesului de restructurare şi modernizare a armatei
noastre.
Pentru a întregi această parte a lucrării referitoare la bazele logisticii
trupelor, vom mai aborda în acest capitol elementele de conţinut semnificative
ale componentelor logisticii trupelor, forţele cu care se realizează sprijinul
logistic, problematica dispozitivului logistic şi particularităţile esenţiale ale
sprijinului logistic în funcţie de categoriile de forţe ale armatei.

3.1 Principalele elemente de conţinut

ale componentelor logisticii trupelor

3.1.1 Problematica aprovizionării trupelor

Sursele de aprovizionare ale armatei în situaţii de criză sau război sunt:

− societăţi comerciale şi regii autonome din economia naţională;
− regii şi unităţi productive ale armatei;
− depozite de teritoriu;
− depozite de campanie ale eşaloanelor superioare;
− depozitele din garnizoanele de reşedinţă ale unităţilor militare;

46
 − materiale procurate din: procesele de mentenanţă; capturi adunate de
pe câmpul de luptă; desmembrarea tehnicii nerecuperabile (casate,
reformate etc.).
Repartiţia materialelor din aceste surse se face în raport cu natura şi
amploarea misiunilor, existenţa şi starea căilor de comunicaţie, prioritatea în
aprovizionare, eficienţa circuitelor de transport, timpul de aşteptare pentru
distribuţii, posibilităţile de transport etc. Aceste informaţii sunt de regulă
comunicate eşaloanelor subordonate prin dispoziţiuni logistice precizând şi
mijloacele cu care se fac aprovizionările.
Stocurile reprezintă cantităţile de produse şi materiale necesare a exista:
la nivel individual (om, gură de foc, echipaj, autovehicul, utilaj etc.), precum şi
în depozitele subunităţii, formaţiunii, unităţii şi marii unităţi. Ele pot fi: stocul
trupelor, stocul operativ, stocul strategic şi la nevoie stocul suplimentar.
Materialele din stocul trupelor prevăzute la nivel individual se împart în:
− partea consumabilă, putând fi utilizate de luptători în funcţie de nevoi;
− partea intangibilă, care de regulă se consumă cu aprobarea eşaloanelor
superioare subunităţii; în situaţii deosebite, se pot efectua consumuri şi
din această parte, dar cu aprobarea comandanţilor de subunităţi.
Când stocul individual se reduce la jumătate, se va raporta situaţia, iar
eşaloanele superioare, de regulă, trec la completarea acestora.
Completarea stocurilor se efectuează pe timpul pregătirii unei misiuni
astfel încât, la începerea misiunii, ele să fie asigurate 100%. Pot fi şi excepţii,
situaţii în care aprovizionările se vor face şi pe timpul ducerii luptei (operaţiei).
Subunităţile, unităţile şi marile unităţi care sprijină trupele din gruparea de
angajare şi sunt date pentru întărirea acestora, îşi completează stocurile din
sursele unităţii de care aparţin (la începerea misiunii) sau de la care au fost date
în sprijin (după îndeplinirea misiunii).
Dimensionarea stocurilor se face folosind unităţi de măsură naturale:
bucăţi, perechi, unităţi de masă, capacitate sau volum. Pentru anumite materiale
(muniţie, carburanţi-lubrifianţi, alimente, echipament, materiale de tancuri-auto,
chimice, de transmisiuni etc.) se folosesc unităţi statistice de calcul, respectiv:
unităţi de foc, plinuri, zile de hrană sau producţie, rânduri de echipament,
complete, loturi etc.
Necesarul de completare a stocurilor se raportează ierarhic. Completarea
cu materiale din depozitele eşalonului superior sau din sursele repartizate se
face, de regulă, de către delegaţii eşaloanelor predătoare. Numai în anumite
situaţii şi pe bază de ordin, aprovizionarea poate fi efectuată de către delegaţii
eşaloanelor primitoare.
Operaţiunile de aprovizionare se vor efectua având în vedere specificul
categoriei de tehnică şi materiale, categorii arătate la capitolul anterior (2.3.1),
specific prevăzut în instrucţiuni, reglementări în vigoare, dispoziţiuni logistice
etc.

47
 3.1.2 Problematica transporturilor logistice

Considerat un domeniu important al logisticii trupelor, transporturile

logistice au scopul de a realiza mişcarea efectivă a materialelor în timp şi spaţiu,
atât de la sursele de aprovizionare la luptător (tehnică) cât şi invers, spre înapoi,
a celor care prisosesc pe câmpul de luptă, în anumite locuri precizate.
Această problematică are două mari domenii componente:
− latura organizării şi planificării transporturilor;
− latura executării transporturilor.
Efectuarea transporturilor logistice se realizează cu toate categoriile de
mijloace aflate la dispoziţia unui eşalon, respectiv:
− mijloace auto;
− materialul rulant al căilor ferate;
− mijloace cu tracţiune animală şi purtători individuali;
− alte mijloace care pot fi utilizate pe căile navigabile, de transport
aerian, precum şi cele de transport de pe plan local (autocamioane şi
autobuze, tractoare cu remorci, mijloace cu tracţiune animală, tramvaie
şi troleibuze, metrou etc.);
În funcţie de destinaţie, transporturile logistice pot fi:
a) de aprovizionare, orientate de regulă, dinapoi spre înainte, către linia
frontului; se execută pentru a asigura trupele cu tot ceea ce este necesar
luptei;
b) de evacuare, executate dinspre front către înapoi, pentru:
− descongestionarea trupelor şi a depozitelor acestora de materiale
care prisosesc;
− transportarea tehnicii deteriorate care urmează a fi supusă unor
intervenţii de mentenanţă pentru repunerea în stare de funcţionare;
− transportul ambalajelor pentru reintroducerea lor în circuitul de
aprovizionare (containere, palete, box-palete, stelaje etc.).
La organizarea transporturilor logistice trebuie avuţi în vedere
următorii factori:
− situaţia tactică şi operativă (atât a eşalonului organizator, cât şi ale
eşaloanelor beneficiare);
− locul, rolul şi misiunile unităţilor (subunităţilor) şi marilor unităţi în
dispozitivul de luptă şi/sau operativ;
− timpul la dispoziţie;
− cantitatea şi volumul materialelor de transportat;
− felul şi starea tehnică a mijloacelor de transport;
− orientarea şi starea căilor de comunicaţie;
− existenţa unor puncte de aprovizionare în cazul transporturilor
maritime, fluviale sau aeriene.
Am văzut că eşalonul superior, folosind de regulă mijloacele sale avute la
dispoziţie, efectuează transporturi pentru eşaloanele subordonate atât în
48
depozitele acestora, cât şi în alte puncte din dispozitivele lor (poziţii de tragere
ale artileriei, locuri în care sunt desfăşurate pentru lucru forţele şi mijloacele de
mentenanţă etc.).
În situaţiile în care mijloacele de transport proprii au fost diminuate ca
urmare a focului inamic, cu aprobarea comandantului, se pot folosi şi
autocamioanele de la grupa „front” destinate trupelor, cel puţin pentru
transportul muniţiilor şi al carburanţilor.
Priorităţile şi urgenţele pentru efectuarea transporturilor logistice sunt
stabilite de către comandant la propunerea şefului logisticii eşalonului respectiv.
De regulă, forţele din gruparea de angajare imediată au prioritate în efectuarea
transporturilor de aprovizionare faţă de cele din gruparea de angajare ulterioară,
a rezervelor etc.
Urmărirea consumurilor de materiale şi elaborarea cererilor se efectuează
de către comandanţii de subunităţi şi unităţi (prin organele proprii de logistică),
datele fiind centralizate de organul logistic al eşalonului beneficiar şi raportate la
eşalonul superior. O cerere de transport materiale într-un anumit domeniu
cuprinde, de regulă, următoarele date: natura materialelor, cantităţile solicitate,
sursele de aprovizionare şi locul unde trebuie transportate pentru beneficiari, alte
date pentru executarea transporturilor (însoţitori şi personal de pază, delagaţi
primitori etc.).
Planul transporturilor logistice este o componentă a planului logistic de
acţiune al unui eşalon pentru o anumită misiune primită.
La unitate, planificarea transporturilor se face zilnic atât pentru etapa de
pregătire a luptei, cât şi pe timpul ducerii acesteia. Această planificare se
transmite spre executare comandantului subunităţii de aprovizionare şi transport,
care împreună cu şefii de depozite organizează coloanele de transport în timp şi
spaţiu (locul de destinaţie şi rutele de efectuare a transporturilor, beneficiarii şi
cantităţile de materiale care li se distribuie, documentele pentru distribuţii etc.).
La marea unitate tactică, planificarea transporturilor se întocmeşte pentru
întreaga perioadă de pregătire a luptei, precum şi pentru prima zi de ducere a
acesteia. Zilnic sau ori de câte ori se simte nevoia se elaborează un program al
transporturilor care se transmite comandantului unităţii de aprovizionare şi
transport pentru organizarea coloanelor pe direcţii şi beneficiari.
La marea unitate operativă planificarea transporturilor se efectuează de
către organul logistic prin compartimentul corespunzător. Planificarea
transporturilor marii unităţi operative se face pentru întreaga perioadă de
pregătire a operaţiei, precum şi pentru 1 - 2 zile din ducerea acesteia şi cuprinde
toate transporturile de materiale organizate pe circuite de transport, indiferent de
apartenenţa mijloacelor de transport avute la dispoziţie.
Zilnic, compartimentul de planificare a transporturilor din organul logistic,
întocmeşte programe de transport pentru fiecare unitate de aprovizionare şi
transport.

49
 Deci, planificarea transporturilor logistice cuprinde: sursele de
aprovizionare; pentru cine se execută transportul; felul şi cantităţile ce se
transportă (exprimate în tone sau în mijloace de transport auto echivalente); cu
ale cui mijloace se execută transporturile. Planificarea reflectă folosirea
mijloacelor de transport, respectiv: ale eşalonului propriu; ale celor puse la
dispoziţie pe plan local, cât şi a celor aprobate suplimentar de către comandant
de la subunităţile, unităţile şi marile unităţi subordonate; ale eşalonului superior
care efectuează transporturi de materiale în folosul unităţii (marii unităţi)
respective ca beneficiară. Planificarea transporturilor se întocmeşte: zilnic la
unitate (atât pentru pregătirea luptei, cât şi pentru ducerea acesteia); pentru toată
perioada de pregătire a luptei precum şi pentru prima zi a acesteia la marea
unitate tactică; pe zile, pentru întreaga perioadă de pregătire a operaţiei precum
şi pentru 1 -2 zile de operaţie, din perioada de ducere a acesteia.
Programul transporturilor se elaborează de organul logistic al marii
unităţi (tactice, operative etc.) pentru nevoile zilnice de transport luând în calcul,
de regulă, numai mijloacele de transport proprii şi cele primite ca întărire de la
eşalonul superior. Documentul împreună cu actele care justifică transporturile
(ordinele de distribuţie), se pun la dispoziţia comandantului unităţii de
aprovizionare şi transport pentru organizarea coloanelor şi mijloacelor de
transport ale acestora.
Coloana de transport se constituie din unităţi sau subunităţi de transport
compacte (batalion, companie, pluton, grupă). Comandantul coloanei este numit
unul din comandanţii unităţii sau subunităţii din care se constituie coloana.
Comandantul de coloană conduce coloana conform datelor graficului de
transport. Legătura cu organul logistic de care aparţine şi primirea de
dispoziţiuni se realizează prin mijloace de legătură proprii, ale organelor de
comenduire şi îndrumare a circulaţiei şi prin cele ale poliţiei.
La fiecare punct de încărcare - descărcare al unui depozit (sursă de
aprovizionare) se stabilesc măsuri de maximă operativitate care constau în
prevederea organizarea şi: raionului de aşteptare al mijloacelor de transport
goale; unuia sau a mai multor puncte de distribuţie - încărcare; drumuri de
acces; raionului de aşteptare a mijloacelor de transport încărcate.
De regulă, într-un mijloc de transport se încarcă un singur fel de material
(muniţii, materiale tehnice, hrană, carburanţi etc.).
La unitate (subunitate) se poate accepta încărcarea într-un mijloc de
transport a mai multor genuri de materiale, dar grupate în aşa fel încât să nu se
creeze pericole. Se interzice transportul muniţiei la un loc cu carburanţii sau alte
materiale uşor inflamabile, precum şi al alimentelor împreună cu
produsele petrolifere şi chimice.
Când coloana de transport a ajuns la destinaţie, eşalonul primitor este
obligat să raporteze eşalonului superior (organului de logistică al acestuia, care
la rândul său, informează pe comandantul subunităţii sau unităţii care a
organizat coloana).

50
 Când coloanele de transport se întorc dinspre front spre înapoi, se execută,
de regulă, transporturi de evacuare (tehnică militară cu nevoi de reparaţii,
materiale care prisosesc, capturate sau adunate de pe câmpul de luptă,
ambalaje etc.).
În cazul transporturilor aeriene, eşalonul primitor ia măsuri pentru
marcarea locurilor de paraşutare sau aterizare, paza şi transportul la unităţile
beneficiare etc.

3.1.3 Problematica asigurării tehnice

în luptă şi operaţie
Asigurarea tehnică, componentă importantă a noului sistem logistic al
trupelor, concură direct la mărirea capacităţii de luptă a unui eşalon militar
(tactic, operativ sau strategic) prin scopurile principale ale acesteia în luptă şi
operaţie, respectiv:
− realizarea unui grad cât mai ridicat de completare cu tehnică militară
până la nivelul de înzestrare prevăzut în ştatele (tabelele) de organizare
a diferitelor eşaloane militare;
− menţinerea în stare de funcţionare, de disponibilitate a întregii tehnici
aflată în înzestrarea unui eşalon la un moment dat;
− evacuarea completă şi oportună a tehnicii deteriorate de pe câmpul de
luptă în locurile în care acesta poate fi recuperată prin operaţiuni de
mentenanţă în vederea repunerii în stare de funcţionare.
Deşi organizată pe categorii de tehnică militară, asigurarea tehnică are un
caracter unitar şi integrat la nivelul unui eşalon militar constituind
responsabilitatea unui compartiment special al organului de logistică.
Domeniile asigurării tehnice în luptă şi operaţii sunt cunoscute prin utilizarea
noţiunii de „misiuni”, prin care se realizează caracterul unitar al acestei
componente a logisticii trupelor.
Misiunile asigurării tehnice în luptă şi operaţie pentru toate genurile de
tehnică militară din dotarea unui eşalon sunt următoarele:
a) înzestrarea şi completarea cu tehnică militară;
b) întrebuinţarea judicioasă a tehnicii din înzestrare la nivelul
parametrilor optimi ai caracteristicilor tehnico-tactice în raport cu
condiţiile câmpului de luptă modern;
c) evacuarea tehnicii deteriorate de pe câmpul de luptă şi scoaterea din
stare de imobilizare a celei bune (împotmolite, suspendate, răsturnate,
înecate etc.);
d) mentenanţa tehnicii deteriorate sau care are nevoi de întreţineri tehnice
(inclusiv verificări şi diagnosticări cu caracter preventiv);
e) aprovizionarea cu agregate, subansambluri, piese de schimb şi
materiale necesare proceselor tehnologice de mentenanţă;

51
 f) pregătirea tehnică a personalului în vederea îndeplinirii misiunilor.
Specificitatea asigurării tehnice generată de unele categorii de tehnică
militară se referă, de regulă, numai la particularităţile operaţiunilor de
mentenanţă, modul de utilizare eficientă, pregătirea tehnică a personalului etc.
Pentru realizarea misiunilor asigurării tehnice se utilizează atât personalul
care are în primire şi răspunde de întreţinerea tehnicii din înzestrare (echipaje,
servanţi, operatori, mecanici conductori şi şoferi, comandanţi de subunităţi etc.),
cât şi forţele specializate formate din organe de conducere a asigurării tehnico-
materiale, subunităţi, unităţi şi formaţiuni de mentenanţă (organice, primite
temporar ca întărire de la eşaloanele superioare, capacităţi de producţie din
economia naţională etc.).
Concepţia de planificare-organizare a asigurării tehnice pentru
îndeplinirea misiunii primite de un eşalon este elaborată de compartimentul
asigurării tehnico-materiale şi aprobată prin planul logistic al acţiunii.
Problematica asigurării tehnice este abordată mai aprofundat în cea de-a
doua parte a manualului.

3.1.4 Problematica asigurării medicale în luptă

şi operaţie
În subcapitolul 2.3.4 s-a prezentat definiţia acestei componente,
răspunderile şi factorii care influenţează asigurarea medicală.
Scopurile asigurării medicale în situaţii de criză sau război pot fi
sintetizate astfel:
− păstrarea sănătăţii militarilor;
− prevenirea şi evitarea răspândirii bolilor;
− acordarea la timp a asistenţei medicale;
− evacuarea răniţilor şi bolnavilor la formaţiunile medicale pentru
spitalizare, tratament şi recuperare în vederea înapoierii la unităţile de
care aparţin în timp cât mai scurt;
− protecţia medicală a trupelor împotriva efectelor armelor N.B.C.
Pentru asigurarea medicală se utilizează forţe specializate conduse
nemijlocit de medicul şef al eşalonului, respectiv prin şeful logisticii. Aceste
forţe sunt dispuse în teren şi constituie etape de evacuare şi tratament de genul:
puncte medicale de unitate, infirmerie de brigadă, spitalul de campanie şi
spitalul de zonă interioară.
De regulă, eşalonul operativ nu constituie etape medicale de tratament şi
evacuare. Forţele medicale din compunerea acestuia sunt date întărire marilor
unităţi tactice din gruparea de angajare imediată, pentru înlocuirea unor
formaţiuni medicale nimicite sau pentru a participa la lichidarea urmărilor
întrebuinţării de către inamic a armelor N.B.C. şi a mijloacelor incendiare.

52
 Prin asistenţa medicală se înţelege totalitatea activităţilor organizate şi
executate la nivelul subunităţilor şi formaţiunilor medicale pentru salvarea vieţii
răniţilor şi bolnavilor, spitalizarea şi tratamentul acestora, prevenirea şi
combaterea îmbolnăvirilor. Asistenţa medicală se acordă răniţilor şi bolnavilor
la punctele medicale (infirmeria) de unitate pentru limitarea complicaţiilor şi
creări condiţiilor necesare evacuării acestora; asistenţa medicală calificată se
acordă la spitalul de campanie; asistenţa medicală specializată se acordă la
spitalele din zona interioară.
Primul ajutor se acordă răniţilor şi bolnavilor pe câmpul de luptă, la locul
rănirii sau în cele mai apropiate adăposturi. Operaţiunile de prim ajutor se
execută de către sanitarul subunităţii unităţii sau de către oricare alt militar.
Evacuarea răniţilor şi bolnavilor de la unităţi (mari unităţi) se organizează
şi conduce de medicul şef şi se execută cu mijloacele sanitare de evacuare
proprii sau primite ca întărire. Astfel de activităţi pot fi executate şi cu mijloace
nespecializate amenajate corespunzător, cu mijloace de transport auto când
efectuează cursa „gol” dinspre front spre spate, precum şi cu mijloace aeriene.
Protecţia medicală pentru combaterea efectelor armelor N.B.C. se
organizează având la bază hotărârea comandantului prin acţiuni militare ale
formaţiunilor medicale proprii, ale protecţiei civile şi ale reţelei sanitare
teritoriale.
Principalele măsuri de asigurare medicală vor fi incluse şi aprobate prin
planul logistic al acţiunilor militare respective.

3.1.5 Problematica asigurării sanitar-veterinare

În subcapitolul 2.3.5 al lucrării, am prezentat în ce constă această
componentă a logisticii trupelor, răspunderile pentru realizarea măsurilor
specifice şi forţele cu care se execută.
Pentru organizarea asigurării sanitar-veterinare, organul logistic
(prin medicul sanitar-veterinar) are în vedere următoarele:
− posibilităţile de acţiune ale inamicului;
− existenţa, starea şi dispunerea formaţiunilor sanitar-veterinare proprii,
precum şi a celor care aparţin reţelei teritoriale;
− situaţia tactică (operativă) şi misiunile eşalonului propriu;
− condiţiile geoclimatice;
− situaţia epizootică din zonă;
− dispunerea surselor de aprovizionare cu tehnică şi materiale specifice;
− existenţa şi starea căilor de comunicaţie;
Asistenţa sanitar-veterinară în luptă şi operaţie se realizează prin:
a) primul ajutor acordat de către infirmierul veterinar la punctele de
adunare cai răniţi (bolnavi) ale unităţii;

53
 b) asistenţă sanitar-veterinară calificată acordată la infirmeria veterinară a
unităţii sau la dispensarul circumscripţiei sanitar-veterinare din zonă;
c) asistenţa sanitar veterinară specializată acordată la spitalul veterinar
sau la centrul veterinar zonal.
Evacuarea de animale rănite şi/sau bolnave constau în transportarea
acestora de la locul rănirii (îmbolnăvirii) la formaţiunea sanitar-veterinară
proprie cea mai apropiată, la cea a eşalonului superior şi/sau la alte unităţi
sanitar-veterinare din reţeaua teritorială aflate în zonă.
Starea epizootică din zonă trebuie cunoscută de medicul veterinar pentru a
putea lua măsurile necesare pentru depistarea şi combaterea bolilor infecţioase şi
parazitare în următoarele scopuri:
− păstrării sănătăţii efectivelor de animale;
− menţinerii capacităţii de muncă şi luptă a animalelor;
− prevenirii transmiterii bolilor de la animale la om.
Analiza stării epizootice a unităţii (marii unităţi) se face separat de cea a
teritoriului pentru a depista modul de manifestare a procesului infecţios, fie prin
cazuri izolate, fie prin focare de boală (centre epizootice).

3.1.6 Problematica asigurării financiare

Asigurarea financiară se realizează conforma principiilor generale ale

finanţării bugetare având la bază atât dispoziţiunile financiare ale eşalonului
superior, cât şi hotărârea comandantului.
Măsurile asigurării financiare au ca scop stabilirea necesarului de resurse
financiare, cererea şi obţinerea acestora, precum şi a justificărilor legale pentru
consumurile efectuate. Acestea reprezintă obligaţii ale compartimentului
financiar din comandamentul unităţii, subordonat direct comandantului. Pentru
asigurarea financiară a logisticii se impune colaborarea şefului compartimentului
financiar cu şeful compartimentului logistic din Statul Major.
Consumul de resurse financiare la nivelul unei unităţi (mari unităţi) se
efectuează pentru:
− aprovizionarea la timp şi neîntreruptă cu tehnică şi materiale;
− plata drepturilor băneşti cuvenite personalului.
Necesarul de resurse financiare se asigură prin unităţile bancare de
campanie în baza planului de asigurare financiară aprobat de comandant şi a
rapoartelor de informare-cerere ale compartimentelor eşaloanelor subordonate.
Unităţile bancare teritoriale şi de campanie efectuează execuţia de casă a
bugetului, operaţiunile în valută, precum şi alte operaţiuni financiar-bancare
necesare unităţilor (marilor unităţi).

54
 3.1.7 Problematica asigurării căilor de comunicaţie
Am văzut în subcapitolul 2.3.7 rolul, scopurile şi principalele răspunderi
în domeniul acestei componente a logisticii trupelor.
Factorii de bază, care determină alegerea, pregătirea şi asigurarea căilor
de comunicaţie destinate transporturilor sunt:
− concepţia acţiunilor militare care sunt în curs de desfăşurare sau care
urmează a se realiza prin misiunile primite;
− categoriile şi cantităţile de materiale care se vor transporta;
− existenţa, starea şi orientarea căilor de comunicaţie;
− starea, categoriile şi performanţele tehnico-tactice ale mijloacelor de
transport avute la dispoziţie;
− capacităţile de circulaţie care pot fi realizate pe o comunicaţie într-o
perioadă de timp;
− probabilităţile de acţiune ale inamicului asupra căilor de comunicaţie.
Criteriile avute în vedere la alegerea căilor de comunicaţie pentru
efectuarea de transporturi logistice (mai ales a celor rutiere) în fâşia (raionul)
unei unităţi sunt:
− să fie pe direcţiile cele mai scurte;
− să fie orientate convenabil în raport cu misiunile primite şi direcţiile de
efort;
− să fie ferite de observarea inamicului şi în afara razelor de acţiune a
sistemelor de foc ale acestuia;
− să aibă cât mai puţine puncte grele de trece şi lucrări de artă;
− să nu necesite volum mare de lucrări pentru reparaţii şi întreţinere;
Transporturile logistice rutiere sunt efectuate de regulă cu mijloace proprii
de transport (organice sau primite întărire), precum şi cu cele din parcul public,
dar pe distanţe cât mai scurte.
Comandantul aprobă folosirea reţelei de comunicaţie din fâşia (raionul)
unităţii (marii unităţi) la propunerea şefului logisticii sau a altor şefi de
compartimente, după nevoile acestora.
Clasificarea căilor de comunicaţie se face:
a) din punct de vedere al rangului eşalonului militar, putând fi de: unitate,
mare unitate tactică, operativă sau strategică;
b) din punct de vedere al întrebuinţării şi orientării: de bază, de rezervă,
de pătrundere şi de rocadă, precum şi de la surse.
Obligativităţile eşalonului militar privind întreţinerea, repararea şi
restabilirea drumurilor (şi a lucrărilor de artă de pe acestea) revin:
a) marilor unităţi operative (tactic-operative) folosind:
− unităţile de drumuri şi poduri proprii şi primite ca întărire ale
marii unităţi logistice;
− unităţile şi formaţiunile specializate ale administraţiei publice
care au în răspundere drumurile respective;

55
 − detaşamentele de lucrători constituite din populaţia neînrolată
(la nevoie şi pe bază de cereri);
− subunităţi ale protecţiei civile (numai pentru drumurile din
localităţile lor de reşedinţă);
b) marilor unităţi tactice şi unităţilor, folosind:
− forţele şi mijloacele furnizate de şeful de stat major la cererea
şefului logisticii;
− formaţiunile specializate ale administraţiei publice care au în
administrare drumurile respective.
Serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei pe comunicaţiile
rutiere se organizează pentru:
− asigurarea deplasării trupelor;
− aprovizionarea şi executarea evacuărilor în mod ordonat şi mascat;
− menţinerea ordinii şi îndrumarea coloanelor;
− efectuarea controlului privind respectarea regulilor de circulaţie.
Marea unitate operativă realizează serviciul de comenduire şi îndrumare a
circulaţiei atât cu forţe din unităţile de drumuri şi comenduire din compunerea
forţelor de logistică, cât şi cu participarea organelor specializate ale Ministerului
de Interne. La marea unitate tactică, serviciul de comenduire şi îndrumare a
circulaţiei se efectuează cu forţe proprii care primesc temporar astfel de misiuni
la care participă forţe ale Ministerului de Interne.
Organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei constă
în stabilirea de:
− sectoare, subsectoare şi raioane de comenduire şi îndrumare a
circulaţiei, în funcţie de numărul de drumuri şi raioane de dispunere,
intensitatea traficului şi compunerea forţelor şi mijloacelor destinate
acestui scop;
− posturi de dispeceri şi controlori de circulaţie sau dispeceri-controlori;
− posturi de comenduire şi îndrumare de circulaţie;
− îndrumători de circulaţie;
− puncte de aprovizionare cu alimente;
− puncte de alimentare cu carburanţi-lubrifianţi;
− puncte de asistenţă tehnică şi medicală;
− puncte de odihnă, încălzire şi adăpostire (la nevoie).
Cercetarea pe linie N.B.C. se efectuează pe căile de comunicaţie prin
grupe, patrule şi posturi de observare organizate de către:
− marea unitate operativă cu subunităţi specializate din marea unitate
proprie de logistică;
− marea unitate (unitate) tactică cu subunităţi specializate din organica
proprie.
Paza, securitatea şi viabilitatea drumurilor de bază se asigură de regulă
cu forţe din organica proprie, precum şi cu cele puse la dispoziţie de organele
administraţiei publice.

56
 Pe drumurile de rezervă se execută numai unele lucrări strict necesare, iar
serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei se organizează numai la
folosirea lor.
Căile de comunicaţie pentru aprovizionările de la sursele puse la
dispoziţie se aleg dintre drumurile cele mai bune din zonă care leagă depozitele
unităţii (marii unităţi) logistice cu locul de dispunere a surselor.
Pentru efectuarea transporturilor logistice pe distanţe mari căile de
comunicaţii feroviare constituie principala categorie de comunicaţii terestre
deoarece oferă facilităţi în domeniul operativităţii transporturilor cum sunt cele
privitoare la scurtarea termenelor şi a volumului mare de materiale care pot fi
dislocate dintr-o zonă în alta. Transporturile feroviare pot fi avantajoase şi, deci,
utilizate preferenţial atunci când drumurile feroviare sunt bune, mijloacele
rutiere sunt insuficiente, drumurile rutiere lipsesc sau sunt degradate, se doreşte
economisirea de motoresurse etc.
În vederea efectuării transporturilor logistice, marii unităţi operative
trebuie să i se aloce cel puţin două direcţii feroviare de pătrundere şi una la două
de rocadă (în cazul în care există). Una din direcţiile feroviare de rocadă, este
necesar pe cât posibil, să fie în apropierea depozitelor marilor unităţi şi unităţilor
din gruparea de angajare ulterioară sau de sprijin ale marii unităţi operative.
Realizarea serviciului regional de cale ferată şi a comenduirilor de staţii
de căi ferate (de port), sunt de competenţa organelor de transporturi militare de
la eşaloanele tactic-operative în sus.
Pe căile ferate întrebuinţate pentru executarea transporturilor logistice se
organizează staţii cu destinaţie specială cum ar fi:
a) de încărcare, descărcare sau mixte (încărcare-descărcare) pentru
materiale;
b) de îmbarcare, debarcare sau mixte (îmbarcare-debarcare) de:
− răniţi şi/sau bolnavi;
− tehnică militară deteriorată;
− tehnică militară nouă sau reparată capital în vederea efectuării
completărilor, la mari unităţi;
c) de aprovizionare;
d) de transbordare.
Alegerea acestor staţii va fi făcută în raport cu cerinţele militare,
posibilităţile oferite de direcţia respectivă de cale ferată, locurile de dispunere a
surselor de aprovizionare şi a destinatarilor etc.
Staţiile de cale ferată cu destinaţii speciale trebuie asigurate cu facilităţi
corespunzătoare nevoilor, respectiv: rampe şi mijloace de manipulare
mecanizate, motostivuitoare, automacarale, electrocare, încărcătoare,
transcontainere etc.
Căile de comunicaţii aeriene se folosesc pentru efectuarea de transporturi,
de regulă, cu volum unic şi greutate redusă, pe acele direcţii pe care

57
comunicaţiile terestre sunt puţine, deteriorate sau nu pot fi utilizate şi în situaţii
deosebite (încercuire, urgenţe sporite în aprovizionări şi evacuări de răniţi etc.).
Transporturile aeriene utilizează în principiu, avioane şi elicoptere
aparţinând aviaţiei civile, aeroporturile existente cu instalaţiile de deservire
aferente, bazele aeriene militare, aerodromurile de campanie etc.
Căile de comunicaţii navale, fluviale şi/sau maritime pot fi folosite pentru
transporturi logistice dacă sunt orientate convenabil faţă de direcţiile de efort
logistic, au locuri de încărcare şi descărcare cu instalaţii tehnice necesare şi
evident, se dispune de mijloace de transport navale militare şi ale companiilor de
transport naval civile.

3.1.8 Problematici specifice cazării trupelor

şi adăpostirii animalelor
În procesul de restructurare şi modernizare a armatei, cazarea
(adăpostirea) trupelor (animalelor) a devenit o componentă a logisticii trupelor şi
reprezintă o preocupare a statelor majore de mari unităţi (unităţi).
Ea reprezintă un ansamblu de măsuri, activităţi şi operaţiuni care se
desfăşoară pentru:
a) asigurarea unor terenuri, construcţii, clădiri şi instalaţii necesare
trupelor, precum şi aprovizionarea cu materiale specifice;
b) exploatarea judicioasă, întreţinerea şi repararea clădirilor, instalaţiilor
şi altor construcţii din folosinţa trupelor;
c) cazarea (cartiruirea) personalului şi adăpostirea animalelor în clădiri;
corturi, vehicule speciale;
d) prevenirea şi stingerea incendiilor.
În operaţie şi luptă, organele logistice constituie grupe de recunoaştere
pentru realizarea nevoilor trupelor în acest domeniu. Stabilirea imobilelor şi
construcţiilor pentru cazarea trupelor (adăpostirea animalelor) se face de către
administraţiile locale la cererea organelor militare. Proprietarii (deţinătorii) sub
orice titlu (privaţi sau de stat) ai imobilelor destinate marilor unităţi (unităţilor)
pentru cazare (adăpostire) sunt obligaţi (prin lege) să pună la dispoziţia
beneficiarilor tot ceea ce este necesar pentru exploatarea mijloacelor date în
folosinţă temporară.
Şeful logisticii marii unităţi (unităţii) răspunde de organizarea şi
efectuarea activităţilor de repartiţie, luare în primire de către beneficiari şi
predare la proprietari atunci când nu mai este nevoie.
Folosirea mijloacelor destinate cartiruirii personalului (adăpostirii
animalelor) pe timpul stării de necesitate, mobilizării (parţiale sau generale) sau
stării de război se face fără plata de chirii proprietarilor. Sistemul de plată prin
chirii (stabilite legal) se întrebuinţează în orice situaţie în afara celor arătate
anterior.

58
 3.2 Forţe pentru realizarea sprijinului logistic
în luptă şi operaţie

3.2.1 Categorii de forţe logistice

Forţele destinate realizării misiunilor logisticii trupelor în luptă şi operaţie
sunt de două categorii;
− organe de conducere a logisticii trupelor;
− mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni diverse de logistică din
structurile centrale ale marilor unităţi (strategice, operative, tactice) şi
unităţilor aparţinând tuturor categoriilor de forţe ale armatei.
Forţele de logistică ale trupelor reprezintă numai o parte din cele ale
sistemului naţional de apărare, care sunt complexe deoarece include şi organele
centrale ale administraţiei publice, organele militare teritoriale, agenţii
economici cu răspunderi pentru realizarea producţiei de apărare etc. (vezi
subcapitolul 2.2.2).
Conducerea logisticii trupelor armatei se realizează prin organe logistice
specializate în structura statelor majore ale comandamentelor atât la nivel
central, cât şi de la mari unităţi şi unităţi astfel:
− la nivelul central al Ministerului Apărării Naţionale, logistica trupelor
este în responsabilitatea Direcţiei Logistice din Statul Major General al
Armatei, care conduce întreaga logistică a categoriilor de forţe ale
armatei (trupe de uscat, de aviaţie şi apărare antiaeriană, precum şi cele
ale marinei militare);
− la nivelul statelor majore ale categoriilor de forţe armate conducerea
logisticii trupelor din compunerea acestora se realizează prin serviciul
logistic, organ aflat în structura statului major respectiv;
− la nivelul marilor unităţi strategice şi operative, logistica trupelor este
realizată prin secţia logistică, organ component al statului major al
comandamentului marii unităţi strategice (operative);
− la nivelul marilor unităţii tactice, conducerea logisticii este realizată de
biroul logistic din statul major respectiv;
− la nivelul unităţii tactice, conducerea logisticii este realizată de
compartimentul logistic al unităţii, organ specializat în cadrul statului
major al comandamentului unităţii.
Această ierarhizare se utilizează de regulă şi în structura unui organ de
conducere logistic pentru a delimita răspunderile pe componente ale logisticii
trupelor. Astfel, Direcţia Logistică din Statul Major General este organizată pe
servicii, secţii şi birouri cu răspunderi pentru fiecare componentă.
Similar, serviciul logistic din statul major al categoriilor de forţe ale armatei este
organizat pe secţii, birouri şi compartimente ale componentelor logisticii
trupelor.
59
Secţia logistică din statul major al marii unităţi operative este organizată pe
birouri şi compartimente logistice, iar biroul logistic din statul major al marii
unităţi tactice este organizat pe compartimente logistice şi ofiţeri care răspund şi
conduc unul sau mai multe compartimente ale logisticii. În cadrul statului major
al unităţii, compartimentul logistic are o organizare similară în funcţie de
necesităţi.
Realizarea propriu-zisă a misiunilor logisticii trupelor se efectuează cu
forţe şi mijloace organizate în structuri bine definite din organica unui eşalon
militar aflate în subordinea organului logistic respectiv sub formă de mari
unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni logistice. Aceste structuri logistice sunt
destinate satisfacerii la timp şi în totalitate a necesităţilor pentru luptă şi trai a
marilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor combatante, menţinerii capacităţii lor
de luptă pentru îndeplinirea misiunilor primite. De regulă, în organica marilor
unităţi, unităţilor, subunităţilor şi formaţiunilor logistice sunt incluse
următoarele genuri de forţe logistice:
− unităţi şi subunităţi pentru pază, apărare şi asigurare de luptă;
− sectoare şi formaţiuni de depozitare;
− unităţi şi subunităţi de transport;
− unităţi, subunităţi şi formaţiuni de evacuat tehnică militară;
− unităţi, subunităţi şi formaţiuni de mentenanţă;
− formaţiuni medicale şi sanitar-veterinare;
− unităţi şi formaţiuni bancare de campanie;
− unităţi şi subunităţi de geniu, de drumuri şi poduri, cercetare de geniu,
deminare-minare etc.;
− formaţiuni de cazare a trupelor şi adăpostirii animalelor;
− subunităţi şi formaţiuni de poliţie militară, comenduire şi îndrumare a
circulaţiei;
− subunităţi şi formaţiuni logistice pentru nevoile proprii.

3.2.2 Cerinţe ale perfecţionării conducerii forţelor logistice

prin utilizarea sistemelor automatizate
de conducere
Modernizarea actului de conducere în domeniul logisticii trupelor se poate
realiza numai prin utilizarea pe scară largă a mijloacelor de automatizare a
conducerii, precum şi a unor proceduri adecvate.
Organele de conducere a logisticii sunt înzestrate cu mijloace mecanizate,
automatizate şi computerizate. În afară de acestea mai pot fi folosite cele primite
întărire de la eşalonul superior, precum şi cele preluate din sistemele informatice
teritoriale.
Organizarea întrebuinţării mijloacelor automatizate de conducere este o
responsabilitate a şefului logisticii care stabileşte:
60
 − ordinea şi posibilităţile de lucru;
− regimul de folosire;
− atribuţiile şefiilor de compartimente din organul logistic pe linia
prelucrării automate a datelor;
− dispunerea şi deplasarea mijloacelor automatizate de conducere.
În cadrul punctelor de comandă, organele logistice colaborează
îndeaproape cu compartimentele de comunicaţii şi informatică din statele
majore. Colaborarea vizează procesarea datelor şi informaţiilor logistice şi se
concretizează printr-un ansamblu de activităţi referitoare la:
− completarea şi actualizarea permanentă a bazelor de date;
− culegerea, prelucrarea, păstrarea şi redarea oportună a informaţiilor
necesare conducerii;
− furnizarea unor variante optime (suboptime) de rezolvare a
problemelor de logistică având la bază metodologii ale cercetării
ştiinţifice operaţionale (algoritmul de transport, gestiunea ştiinţifică a
stocurilor, drumul critic, teoria aşteptării etc.) şi chiar simulări în timp
real;
− realizarea schimbului automatizat de date şi informaţii între organele
de logistică ale eşalonului propriu cu eşalonul superior, precum şi cu
eşaloanele subordonate prin interconectarea sistemelor automatizate de
conducere;
− asigurarea protecţiei informaţiilor şi a posibilităţii înregistrării
documentelor pe suport material sau afişării pe videoterminale.

3.2.3 Manevra marilor unităţi, unităţilor, subunităţilor

şi formaţiunilor de logistică
Manevra forţelor de logistică constă în redislocarea acestora sau
redistribuirea lor pe direcţiile de efort logistic necesare în perioada de pregătire
dar şi de ducere a operaţiei (luptei).
Necesitatea efectuării manevrei forţelor logistice (sau numai a unei părţi
din acestea) se constată de şeful logisticii, se argumentează şefului de stat major
şi comandantului care aprobă schimbarea. Şeful logisticii raportează eşalonului
superior noile raioane de dislocare, itinerare de marş, data şi ora ajungerii în
noul raion. Eşaloanele subordonate vor fi şi ele informate de manevra efectuată.
Manevra poate fi efectuată, de regulă, numai după:
− terminarea distribuţiilor de materiale;
− organizarea transporturilor logistice;
− finalizarea completă sau parţială a acţiunilor de mentenanţă şi predării
către eşaloanele superioare a tehnicii militare care nu poate fi reparată
cu mijloacele proprii;

61
 − finalizarea activităţilor de asistenţă medicală, fără a întrerupe pe cele
privind asistenţa medicală specializată, spitalizarea, evacuarea răniţilor
şi bolnavilor etc.
Manevra forţelor de logistică se include în planul de acţiune al
compartimentului logistic, care constituie anexa planului de acţiune al unităţii.

3.2.4 Asigurarea acţiunilor şi protecţia marilor unităţi,

unităţilor, subunităţilor şi formaţiunilor de logistică
Reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni neîntrerupte desfăşurate la
nivelul oricărui eşalon militar şi de către toate forţele participante la acţiunile
militare.
Scopul acestor măsuri şi activităţi constă în menţinerea capacităţii de luptă
a trupelor pentru îndeplinirea misiunilor primite prin obţinerea de date şi crearea
de condiţii pentru asigurarea securităţii personalului şi tehnicii eşaloanelor
militare împotriva acţiunilor agresorului şi a altor factori perturbatori.
Asigurarea acţiunilor şi protecţia au un conţinut diferit în funcţie de
natura, valoarea forţelor şi mijloacelor, precum şi genul de acţiuni desfăşurate,
condiţiile în care acestea se execută, constituind răspunderea comandantului şi a
tuturor compartimentelor unui comandament, inclusiv cel logistic (pentru forţele
din subordine), planificându-se pe baza misiunii primite.
Măsurile şi acţiunile specifice asigurării acţiunilor şi protecţiei trupelor
constau în: cercetare; siguranţă; protecţie electronică; protecţie psihologică;
asistenţă religioasă; mascare; protecţie genistică; protecţie antiaeriană; protecţie
N.B.C.; protecţie împotriva mijloacelor incendiare; protecţia informaţiilor;
informare şi relaţii publice; protecţie medicală şi sanitar-veterinară; asigurare
topogeodezică (hidrografică şi de navigaţie); asigurare hidrometeorologică;
asigurare cu personal; evitarea fratricidului; asistenţa juridică; protecţia
mediului. Aceste măsuri şi acţiuni depind nemijlocit de arma (specialitatea) pe
linia căreia se realizează, forţele şi mijloacele folosite, precum şi problemele
care le rezolvă.
Asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor de logistică se realizează în
principal, pe baza planului statului major aprobat de comandant, cu forţe şi
mijloace specializate aflate în organica proprie a eşalonului militar respectiv sau
primite întărire.
De regulă, în structurile forţelor de logistică există subunităţi şi unităţi
pentru asigurarea de luptă destinate cercetării, siguranţei, protecţiei N.B.C.,
protecţiei împotriva mijloacelor incendiare, protecţiei medicale etc. Dacă nu au
forţe specializate, protecţia forţelor logistice se realizează prin grija eşalonului
militar în compunerea căreia se află. În continuare, vom prezenta scopurile
urmărite în principalele forme de asigurare şi protecţie.

62
 Cercetarea constă în: procurarea, analizarea, ierarhizarea şi valorificarea
datelor şi informaţiilor despre: inamic, populaţie, situaţia N.B.C., situaţia
sanitar - epidemică, condiţiile geoclimatice, resursele umane şi materiale,
precum şi infrastructura din zona acţiunilor militare.
Siguranţa se realizează prin: supravegherea, paza şi apărarea nemijlocită
pentru prevenirea forţelor proprii şi zădărnicirii cercetării şi a altor acţiuni ale
inamicului.
Protecţia electronică se organizează pentru: asigurarea stabilităţii şi
continuităţii lucrului mijloacelor şi sistemelor electronice proprii, constă în
respectarea regulilor şi regimului de lucru electronic propriu, mascarea şi
dezinformarea electronică, asigurarea compatibilităţii electromagnetice între
mijloacele electronice proprii, neutralizarea mijloacelor de luptă electronică ale
inamicului etc.
Protecţia psihologică constă în: menţinerea rezistenţei şi stabilităţii
psihice a efectivelor proprii; ridicarea moralului acestora; identificarea şi
contracararea presiunilor psihice care afectează capabilitatea de luptă;
dezvoltarea rezistenţei psihice a efectivelor la acţiunea factorilor perturbatori ai
luptei; consolidarea încrederii militarilor în forţele proprii, în armamentul din
dotare şi în comandanţi; prevenirea şi combaterea descurajării psihologice, a
stărilor de frică, nesiguranţă şi panică; limitarea şi anihilarea acţiunilor de
influenţare negativă duse de inamic; recuperarea psihică şi refacerea moralului
personalului afectat psihic; diminuarea potenţialului psihologic şi capacităţii de
rezistenţă a efectivelor inamicului.
Asistenţa religioasă se realizează de un compartiment special din
comandamentul unităţii şi constă în: cultivarea valorilor religios-morale,
patriotice, etice şi civile în vederea realizării şi menţinerii unui nivel ridicat al
moralului militarilor. Se execută prin pastoraţie individuală şi slujbe religioase.
Mascarea se realizează prin: ascunderea elementelor dispozitivului şi
activităţilor trupelor proprii faţă de cercetarea de toate categoriile a inamicului,
precum şi pentru inducerea în eroare a acestuia asupra situaţiei, intenţiilor,
acţiunilor şi posibilităţilor trupelor proprii.
Protecţia genistică constă în: crearea condiţiilor necesare adăpostirii
personalului şi tehnicii de luptă împotriva loviturilor de orice gen ale inamicului,
precum şi pentru zădărnicirea şi interzicerea acţiunii acestuia.
Protecţia antiaeriană este un ansamblu de măsuri pentru: prevenirea şi
apărarea grupărilor de forţe şi a obiectivelor proprii împotriva cercetării aeriene
şi a loviturilor executate din aer de către agresor. Se execută cu aviaţia,
rachetele, armamentul antiaerian, precum şi prin folosirea mijloacelor
nespecializate de luptă împotriva ţintelor aeriene prin următoarele proceduri:
măsuri generale de siguranţă antiaeriană; mascare; cercetarea spaţiului aerian;
înştiinţare, dispersare şi adăpostire a trupelor; combaterea mijloacelor de
cercetare şi atac aerian ale inamicului.

63
 Protecţia N.B.C. asigură: menţinerea capacităţii de luptă a trupelor în
condiţiile contaminării radioactive, biologice şi chimice prin determinarea
efectelor şi urmărilor, definirea măsurilor de protecţie specifice şi executarea
decontaminării trupelor şi terenului.
Protecţia împotriva mijloacelor incendiare are ca scop: protecţia
personalului împotriva efectelor armelor şi muniţiilor incendiare, limitarea şi
stingerea incendiilor din dispozitivele proprii, precum şi ieşirea trupelor din
raioanele în care se produc incendii masive.
Protecţia informaţiilor se realizează prin: respectarea regulilor în
elaborarea şi exploatarea documentelor, tehnicii specifice şi materialelor de
conducere în secret; păstrarea secretului acţiunilor; accesul autorizat şi ierarhizat
la date şi informaţii; controlul informaţiilor destinate publicului; protecţia fizică
şi criptografică a informaţiilor care sunt transmise; disimularea informaţională a
inamicului; penetrarea documentelor de conducere în secret, a cifrurilor şi
codurilor inamicului, precum şi decriptarea acestora.
Protecţia medicală şi sanitar-veterinară este un ansamblu de măsuri şi
activităţi pentru: păstrarea sănătăţii militarilor şi animalelor; prevenirea apariţiei
şi răspândirii bolilor; acordarea primului ajutor şi asistenţei medicale calificate şi
specializate pentru combaterea efectelor armelor de nimicire în masă.

3.3 Principalele elemente ale dispozitivului logistic

3.3.1 Fâşia (raionul, zona) logistică

La fiecare eşalon militar (unitate, mare unitate tactică, operativă şi
strategică), în funcţie de genul de acţiuni militare desfăşurate, se stabileşte o
fâşie, un raion sau o zonă logistică pentru:
− dispunerea şi desfăşurarea activităţilor forţelor de logistică;
− stabilirea răspunderilor pentru folosirea căilor de comunicaţii;
− organizarea şi folosirea posibilităţilor economice din zonă;
− aplicarea unitară a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi protecţie a
forţelor logistice.
Spaţiul integrat într-o fâşie (raion, zonă) logistică depinde de compunerea
eşalonului militar, misiunile primite, dispozitivul operativ (tactic) adoptat,
existenţa şi dispunerea surselor de aprovizionare, existenţa şi starea
comunicaţilor, precum şi caracteristicile terenului (reliefului). Acest spaţiu
trebuie să asigure:
− concentrarea forţelor de logistică pentru corelarea efortului
tactic-operativ cu cel logistic;
− posibilităţi corespunzătoare de manevră a forţelor de logistică pentru
realizarea necesităţilor logistice ale trupelor;

64
 − dispunerea dispersată a forţelor logistice pentru protecţia acestora
împotriva efectelor armelor N.B.C. şi a mijloacelor incendiare.
Delimitarea fâşiei logistice se face la dreapta şi la stânga, prin prelungirea
corespunzătoare a liniilor de despărţire ale fâşiei de apărare sau de ofensivă. În
adâncimea dispozitivul, fâşia logistică începe de la aliniamentul de contact şi
ţine, de regulă, până la:
− armată: 200 km în apărare, 150 km în ofensivă;
− corpul de armată: 150 km în apărare, 100 km în ofensivă;
− marea unitate tactică: 40 km în apărare şi 30 km în ofensivă.
Se acceptă ca, în funcţie de necesităţi, în fâşia logistică a marii unităţi
operative să fie dislocate o parte din forţele de logistică ale eşalonului superior,
caz în care, acesta trebuie să informeze marea unitate operativă despre raioanele
ocupate.
Şeful logisticii marii unităţi (unităţii) răspunde de organizarea, executarea
şi conducerea activităţilor de logistică din fâşia de responsabilitate, precum şi
pentru folosirea legală a posibilităţilor economice (infrastructurilor) existente. În
acest scop va colabora îndeaproape cu organele şi autorităţile administraţiei
publice locale în vederea desfăşurării activităţilor care le revin potrivit
responsabilităţilor şi competenţelor locale şi/sau convenite.
Pentru îndeplinirea misiunilor, marile unităţi, unităţile, subunităţile şi
formaţiunile de logistică se dislocă în raioanele de dispunere.
Aceste raioane (locuri) se stabilesc în funcţie de:
− misiunile pe care le au de îndeplinit;
− nevoile reale ale luptei şi operaţiei;
− caracteristicile terenului;
− condiţiile de anotimp.
Dispunerea, de regulă, se stabileşte pe categorii de forţe logistice
respectiv: sectoare de depozitare; unităţi (subunităţi) de transport; de asigurare
tehnică; de asigurare medicală şi sanitar-veterinară; unităţi bancare; de geniu; de
comenduire, îndrumare a circulaţiei, poliţie militară de cazare (adăpostire) a
personalului (animalelor).
În anumite situaţii (staţionare, regrupare, concentrare etc.), forţele de
logistică se dispun împreună cu trupele luptătoare în raioanele stabilite de
comandanţii acestora. În astfel de situaţii se va urmării respectarea dispersării
forţelor şi mijloacelor în vederea protecţiei acestora împotriva atacurilor
inamicului cu aviaţia, rachetele, armelor N.B.C. şi a mijloacelor incendiare.

65
 3.3.2 Dispozitivul sistemului logistic – parte integrantă a
dispozitivului de luptă al marii unităţi (unităţii)
A. Dispozitivul de luptă al unei mari unităţi (unităţi)
Se compune din următoarele elemente:
− sistemul de conducere;
− gruparea de angajare;
− rezerva;
− sistemul logistic.
Dispozitivul de luptă al unei mari unităţi (unităţi) este proiectat şi
organizat ca un sistem complex potrivit tuturor preceptelor riguroase ale teoriei
sistemelor.
Acest sistem are un subsistem de conducere, celelalte trei (gruparea de
angajare, rezerva şi forţele de logistică) constituind subsisteme de execuţie.
Sistemul se caracterizează printr-o mulţime de variabile (parametri, mărimi) care
îi descriu starea la un moment dat. Pentru a-şi realiza obiectivele pentru care a
fost construit (îndeplinirea unei misiuni), sistemul utilizează un summum de
resurse care sunt de fapt mărimi de intrare. În sistem, mărimile de intrare sunt
„prelucrate” prin intermediul celor de stare (forţele şi mijloacele de luptă)
rezultând mărimile de ieşire, de regulă, sub forma efectelor de nimicire şi
distrugere a inamicului şi de anihilare a acţiunilor acestuia. Dispozitivul de luptă
este un sistem cibernetic, deci îşi crează şi funcţionează o legătură continuă de
reacţie inversă (feed-beck) de control al ieşirilor (evaluarea rezultatelor
sistemului) şi operarea unor modificări în mulţimea variabilelor de intrare şi
stare. De cele mai multe ori chiar variabilele de stare ale sistemului sunt cele
care se modifică (ca urmare a acţiunilor inamicului şi a altor factori
perturbatori). Într-un astfel de sistem, perfect organizat ierarhic, circulă un flux
informaţional sub formă de ordine şi dispoziţii (de sus în jos), rapoarte şi
sinteze (de jos în sus), de schimburi de informaţii şi date între subsistemele
componente interne şi/sau din exteriorul sistemului.
Pentru a înţelege mai bine locul şi rolul subsistemului logistic în cadrul
dispozitivului de luptă al unui eşalon care a primit o misiune, vom prezenta pe
scurt celelalte subsisteme componente.
Subsistemul de conducere este constituit din comandantul marii unităţi
(unităţii) respective, precum şi din comandamentele marilor unităţii (unităţilor,
subunităţilor şi formaţiunilor) din subordine. Tot din subsistemul de conducere
fac parte şi toate celelalte organe cu care marea unitate (unitatea) cooperează şi
colaborează.
Conducerea se efectuează din puncte de comandă care pot fi de bază şi de
rezervă şi se dispun înapoia grupării de angajare sau în cadrul acesteia.

66
 În funcţie de necesitate şi posibilităţi, se pot constitui puncte de comandă
înaintate şi/sau ajutătoare. Manevra punctelor de comandă se face în funcţie de
evoluţia situaţiei operative (tactice).
Subsistemul grupării de angajare este elementul principal al
dispozitivului de luptă şi are ca rol îndeplinirea scopurilor operaţiei (luptei),
respectiv a misiunii. În funcţie de modul de întrebuinţare în operaţie (luptă),
forţele care compun gruparea de angajare sunt:
− forţe de angajare imediată;
− forţe de angajare ulterioară;
− forţe de sprijin.
În gruparea de angajare sunt încorporate majoritatea forţelor pe care o
mare unitate (unitate) le are la dispoziţie pentru îndeplinirea unei misiuni.
Acestea sunt grupate pe cele mai importante direcţii (obiective) pe aliniamente
(raioane) cât mai favorabile, eşalonate în adâncime şi cu posibilităţi de manevră.
Forţele de angajare imediată şi ulterioară sunt formate din mari unităţi
(unităţi) din toate categoriile de forţe ale armatei, respectiv de infanterie,
infanterie moto, mecanizate, tancuri, vânători de munte, paraşutişti, aviaţie,
marină etc. Întrebuinţarea acestora în operaţie (luptă) va avea un caracter
diferenţiat în funcţie de scopurile care se urmăresc a se realiza prin diferite
forme (proceduri) de luptă.
Forţele de sprijin, constituite în funcţie de compunerea marilor unităţi
(unităţilor) ale categoriilor de forţe ale armatei, sunt destinate susţinerii forţelor
de angajare pentru realizarea scopurilor (luptei). În cadrul forţelor de sprijin se
includ:
− mari unităţi (unităţi) de rachete;
− mari unităţi (unităţi) de artilerie terestră de însoţire şi antitanc;
− resursele aviaţiei de sprijin;
− mari unităţi (unităţi) de nave, fluviale şi/sau maritime;
− mari unităţi (unităţi) de artilerie şi rachete antiaeriene;
− unităţi (subunităţi) de cercetare;
− unităţi (subunităţi) de luptă electronică;
− unităţi (subunităţi) de radiolocaţie;
− mari unităţi (unităţi, subunităţi) de geniu;
− unităţi (subunităţi) de protecţie N.B.C., de luptă împotriva mijloacelor
incendiare şi de fumizare.
Subsistemul rezervelor de forţe este format din mari unităţi (unităţi) din
toate categoriile de forţe ale armatei, din arme şi specialităţi. Mărimea rezervei
este în funcţie de cantitatea de forţe existente, complexitatea situaţiei şi
caracteristicile geoclimatice ale zonei. Ea se întrebuinţează pentru rezolvarea
unor situaţii critice neprevăzute care pot apare în perioada de ducere a operaţiei
(luptei). Forţele din rezervă se dispun în raioane de staţionare şi/sau în raioane
(aliniamente) de apărare, la distanţe (faţă de limita dinainte a apărării sau
aliniamentul de atac) care să permită:

67
 − realizarea protecţiei acestor forţe;
− executarea rapidă şi în siguranţă a manevrelor pe orice direcţie pentru
a fi introduse în operaţie (luptă).
Subsistemul logistic este format din marile unităţi, unităţile, subunităţile
şi formaţiunile logistice care provin:
− din organica proprie şi/sau primite ca întărire de la eşalonul superior;
− din organica eşaloanelor subordonate;
− sursele de aprovizionare puse la dispoziţie;
− unităţile prestatoare de servicii care pot fi utilizate;
Subsistemul logistic din dispozitivul de luptă are următoarele scopuri:
− aprovizionarea trupelor din structurile subsistemelor componente ale
dispozitivului de luptă cu: tehnică, muniţie şi materiale de toate
categoriile pentru luptă şi trai;
− efectuarea transporturilor logistice;
− asigurarea complexă a trupelor: tehnică, medicală şi sanitar-veterinară,
financiară, a căilor de comunicaţie şi pentru cazare (adăpostirea)
trupelor (animalelor de serviciu).
Sistemul de forţe şi mijloace constituit pe timpul pregătirii operaţiei
(luptei) sub forma dispozitivului de luptă se transformă pe timpul ducerii
acesteia, în sistemul de lovire, ca o expresie a funcţionării sistemului
dispozitivului de luptă.
Sistemul de lovire, organizat potrivit concepţiei operaţiei (luptei),
însumează acţiunile tuturor categoriilor sistemelor de armamente şi mijloacelor
tehnice de lovire a inamicului, executate pentru nimicirea şi distrugerea acestuia,
respectiv:
− producerea de pierderi;
− diminuarea capacităţii combative;
− anihilarea acţiunilor terestre, aeriene, maritime şi fluviale.
Obţinerea acestor efecte se realizează prin întrebuinţarea eficientă şi
judicioasă a forţelor şi mijloacelor pentru:
− lovirea la distanţă maximă şi pe orice direcţie a mijloacelor de nimicire
în masă şi a sistemelor de cercetare-lovire de înaltă precizie;
− lovirea, neutralizarea şi/sau distrugerea punctelor de comandă, a celor
logistice şi a grupărilor de forţe inamice aflate în raioane şi în
deplasare;
− apărarea intervalelor, flancurilor şi spatelui dispozitivului;
− apărarea căilor de comunicaţii şi punctelor grele de trecere de pe
acestea, a unor obiective economice şi de altă natură existente în fâşia
(raionul) proprie;
− acoperirea şi apărarea antiaeriană a trupelor proprii;
− integrarea efectelor acţiunilor de luptă, electronică, informaţională,
psihologică, ale barajelor, obstacolelor şi distrugerilor de tot felul.

68
 Baza sistemului de lovire o constituie loviturile aviaţiei, rachetelor şi
artileriei terestre, antiaeriene şi navale, combinate şi suprapuse cu toate celelalte
categorii de armamente şi tehnici din înzestrare.

B. Elementele dispozitivului sistemului logistic

Am arătat anterior că sistemul logistic al unui eşalon este parte
componentă a dispozitivului de luptă adoptat de către acesta pentru
îndeplinirea unor misiuni prin desfăşurarea de acţiuni militare. Pentru a-l
deosebi de celelalte componente intrinseci ale dispozitivului de luptă (sistemul
de conducere, gruparea de angajare şi rezerva), el va purta denumirea de
dispozitiv al sistemului logistic, sau, mai uzual, dispozitiv logistic.
Dispozitivul logistic se realizează prin gruparea în teren a marilor unităţi
(unităţilor) subunităţilor şi formaţiunilor logistice specializate pe componente
ale logisticii trupelor (aprovizionare-depozitare-distribuţie, transport rutier,
asigurare tehnică, medicală, sanitar-veterinară, finaciar-bancară, geniu, poliţie
militară, comenduire-îndrumarea circulaţiei, de asigurare-protecţie, cazare
personal şi adăpostire animale, nevoi logistice proprii etc.). Dispunerea în teren
se va face având la bază hotărârea comandantului pentru a se realiza la timp
misiunile logisticii.
Dispozitivul logistic trebuie să asigure:
− dispunerea corespunzătoare a tuturor elementelor componente;
− concentrarea forţelor pe direcţiile principale de efort operativ (tactic);
− stabilitatea în funcţionare;
− manevra rapidă şi în ascuns a forţelor de logistică pentru acordarea
sprijinului logistic;
− vulnerabilitate cât mai redusă, bine mascat şi greu de identificat;
− folosirea judicioasă a căilor de comunicaţie din zonă;
− posibilităţi pentru asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor de
logistică, precum şi a punctelor de comandă ale acestora;
− conducerea fermă şi neîntreruptă a forţelor de logistică.
Ca parte componentă a dispozitivului de luptă, dispozitivul logistic se
compune din:
a) marile unităţi (unităţile), subunităţile şi formaţiunile logistice organice
(proprii);
b) forţele de logistică ale eşaloanelor imediat subordonate;
c) unităţile (subunităţile) destinate protecţiei forţelor proprii de logistică;
d) detaşamentele de încărcare-descărcare a materialelor din staţiile de
depozitare şi descărcare;
e) punctele de transbordare a tehnicii şi materialelor de pe calea ferată pe
autovehicule sau de pe acestea pe alte mijloace (căruţe, sănii,

69
 purtători, mijloace improvizate etc.), organizate în anumite situaţii
(de regulă în teren muntos-împădurit);
Marile unităţi (unităţile), subunităţile şi formaţiunile de logistică se
dispun în raioane (locuri) special destinate care, de regulă, nu vor include şi
alte genuri de forţe şi mijloace (vezi subcapitolul anterior, referitor la fâşia
logistică).
Punctele de comandă ale unităţilor logistice se vor stabili şi instala astfel
încât să asigure conducerea tuturor elementelor componentelor, legătura
continuă cu eşalonul superior şi cu cele imediat subordonate, cu punctele de
comandă de bază al eşalonului forţelor proprii de logistică, cu staţiile de
aprovizionare-descărcare şi cu sursele de aprovizionare.
Activităţile la punctele de transbordare se execută cu forţe puse la
dispoziţie de comandantul marii unităţi (unităţii) şi/sau cu cele puse la
dispoziţie pe plan local de către eşalonul superior. În principiu, un punct de
transbordare a tehnicii şi materialelor este format din:
− locuri pentru oprirea şi aşteptarea mijloacelor de transport;
− loc pentru încărcarea-descărcarea materialelor;
− locuri pentru cazarea personalului şi adăpostirea animalelor;
− puncte de control şi îndrumare a circulaţiei;
− surse de apă potabilă;
− post de conducere (comandă) cu mijloace de legătură (fir şi radio).
Detaşamentele de încărcare-descărcare a materialelor sunt puse la
dispoziţia marilor unităţi (unităţilor) pentru efectuarea manevrei de materiale în
staţiile de aprovizionare şi descărcare. Valoarea acestor detaşamente este
variabilă, în funcţie de cantităţile de materiale, volumul acestora şi capacitatea
staţiilor repartizate de eşalonul superior.
Pentru dispunerea în teren a marilor unităţi (unităţilor), subunităţilor şi
formaţiunilor de logistică se vor avea în vedere:
− misiunea eşalonului propriu, succesiunea acţiunilor operative care
urmează a se desfăşura şi dispunerea celorlalte componente ale
dispozitivului de luptă (ale sistemului de conducere, grupării de
angajare şi rezervei);
− gradul de pregătire a teritoriului, economiei şi forţelor participante la
luptă;
− dispunerea surselor de teritoriu pentru aprovizionare;
− existenţa, starea, viabilitatea şi orientarea căilor de comunicaţie pentru
efectuarea transporturilor de aprovizionare şi evacuare, pentru
alegerea axelor de evacuare-reparare, precum şi pentru efectuarea
manevrei de materiale, de forţe şi mijloace;
− structura organizatorică, gradul de înzestrare, capacităţile de producţie
şi de lucru ale forţelor de logistică proprii, primite ca întărire şi/sau

70
 puse la dispoziţie de eşalonul superior, precum şi de către organele
militare teritoriale şi ale administraţiei publice.
Esenţial este ca dispunerea în teren a forţelor de logistică în cadrul
dispozitivului logistic să corespundă cu situaţia operativă (tactică), să
îndeplinească necesităţile logistice pentru realizarea nestingherită a misiunilor.
De regulă, fiecare mare unitate (unitate) îşi stabileşte dispunerea în teren a
elementelor dispozitivului logistic. Pentru aceasta, şeful logisticii consultă şi
primeşte propuneri de la şefii compartimentelor (componentelor) logistice
(transporturi, aprovizionare, asigurare tehnică şi medicală etc.). După validarea
acestor propuneri şeful logisticii se pune de acord cu şeful de stat major (mai
ales acele propuneri care vizează zona din dispozitivul de luptă aferentă
sistemului de conducere, grupării de angajare şi rezervei) după care sunt
prezentate comandantului pentru aprobare.
În anumite situaţii, când marea unitate (unitatea) nu poate dispune de o
fâşie (zonă) logistică corespunzătoare, anumite elemente ale dispozitivului
logistic se dispun pe baza ordinului (dispoziţiunii logistice) şefului logisticii
eşalonului superior.
Pentru dispunerea forţelor de logistică se folosesc cu prioritate localităţile
şi raioanele (locurile) care oferă cele mai bune condiţii de desfăşurare a
activităţilor specifice pentru depozitare, parcare a mijloacelor de transport,
capacităţi de producţie pentru activităţi de mentenanţă, unităţi medicale pentru
asistenţă medicală generală şi specializată etc.
În general, condiţiile minime care trebuie asigurate prin dispunerea
elementelor dispozitivului logistic sunt:
• să fie în apropierea căilor de comunicaţie, a axelor de evacuare şi
reparare cu drumuri de pătrundere şi de rocadă cât mai uşor accesibile,
fără puncte obligatorii de trecere sau lucrări de artă numeroase;
• să permită realizarea dispersării cu acoperiri naturale şi denivelări de
teren pentru adăpostirea şi protecţia materialelor, tehnicii,
personalului, răniţilor şi bolnavilor, animalelor de serviciu etc.;
• să ofere condiţii cât mai bune de lucru şi odihnă a personalului;
• să permită evacuarea rapidă şi în ascuns, precum şi executarea cu
uşurinţă a manevrelor de forţe şi mijloace logistice;
• să ofere posibilităţi de organizare a activităţilor de încărcare şi
descărcare a materialelor, de parcare a mijloacelor de transport şi
autospecialelor de tot felul, de aterizare a elicopterelor;
• să dispună de surse de apă suficiente atât pentru consum uman
(animalelor), cât şi pentru nevoi tehnologice, de decontaminare etc.,
precum şi pentru stingerea incendiilor;
• să nu fie în apropierea unor obiective importante care ar putea fi vizate
de inamic pentru executarea unor lovituri puternice aeriene cu aviaţia

71
 şi rachetele (centre industriale, noduri feroviare, porturi şi
aeroporturi).
Forţele de logistică se dispun în raioane considerate ca fiind de bază dar
în orice situaţie este obligatoriu să se stabilească şi raioane de rezervă (de
regulă, situate la 1-2 km sau mai mult faţă de cel de bază).
Formaţiunile componente ale forţelor de logistică se instalează dispersat
la distanţe care variază în funcţie de mărimea (rangul) eşalonului, de regulă la:
− 3 - 5 km la marea unitate operativă;
− 2 - 3 km la marea unitate tactică;
− 0,5 - 1 km la unitate.
În cadrul sectorului de depozitare, depozitele de muniţie şi carburanţi
lubrifianţi vor fi dispuse în partea din faţă a raionului faţă de depozitul de
intendenţă (hrană, echipament, alte materiale de stat major) şi faţă de depozitul
de materiale tehnice (tancuri-auto, armament, geniu, transmisiuni, N.B.C. etc.).
Unităţile şi subunităţile de transport se dispun în apropierea sectorului
de depozitare astfel încât, la nevoie, să poată executa transporturi de materiale.
Suprafaţa raioanelor în care se dispun acestea poate fi până la:
− 150 km2 la marile unităţi operative;
− 30 km2 la marile unităţi tactice;
− 10 km2 la unitate.
În terenurile accidentate (frământate) aceste suprafeţe pot fi reduse sau
mărite cu până la 30%.
Când se acţionează pe direcţii izolate, se constituie, de regulă, eşaloane
de materiale cu depozite şi mijloace de transport suficiente aprovizionării
forţelor respective.
Unităţile, subunităţile şi formaţiunile de asigurare tehnică se desfăşoară
pentru lucru în raioane (locuri) de adunare a tehnicii deteriorate care se aleg,
de regulă, pe axul de evacuare şi reparaţi, în dispozitivul logistic, imediat după
dispozitivul forţelor grupării de angajare ulterioară şi al rezervelor, la anumite
distanţe faţă de contactul cu inamicul.
Atunci când marea unitate (unitatea) se dispune în raioane (de
concentrare, regrupare, odihnă, refacere etc.), forţele şi mijloacele de asigurare
tehnică se vor desfăşura pentru lucru în raioane (locuri) dispuse cât mai central
pentru a oferi distanţe de evacuare şi de intervenţie cât mai scurte, pentru toate
unităţile (subunităţile) dislocate în raionul respectiv.
Suprafeţele pe care se desfăşoară pentru lucru, formaţiunile de asigurare
tehnică variază în funcţie de mărimea şi rangul acestora (baze, secţii, ateliere şi
plutoane de întreţinere, evacuare şi reparat tehnică militară).
Formaţiunile medicale se dispun, de regulă grupat, la distanţe de
1 - 3 km între ele, în apropierea unei căi de comunicaţie orientată convenabil
faţă de direcţia probabilă de deplasare. Suprafaţa de dispunere a formaţiunilor
medicale trebuie să asigure desfăşurarea activităţilor specifice, putând fi până la:

72
 − 1,5 - 2 km2 la spitalul de campanie sau din linia întâi, de la marea
unitate operativă;
− 0,5 - 1 km2 la infirmeria de mare unitate tactică şi unitate.
Formaţiunile sanitar-veterinare se dispun, de regulă, întrunit într-un
singur raion. Când marea unitate (unitatea) de vânători de munte acţionează în
teren puternic compartimentat pe o direcţie secundară, se deschide o secţie a
spitalului veterinar. Suprafeţele raioanelor de dispunere a formaţiunilor
sanitar-veterinare depind de misiunile acestora şi caracterul terenului putând fi:
− 3 - 4 km2 pentru centrul veterinar;
− 1 - 1,5 km2 pentru laboratorul veterinar;
− 2 - 2,5 km2 pentru spitalul veterinar;
− 1,5 km2 pentru infirmeria veterinară;
− 0,3 km2 pentru punctul de adunare al cailor răniţi şi bolnavi.
Unităţile bancare de campanie se dispun în cadrul raionului marii unităţi
(unităţii) de logistică, în locuri stabilite de şeful logisticii încât să fie asigurate
legăturile atât cu organele bancare teritoriale, cât şi cu organul bancar al
eşalonului superior.
Marile unităţi şi unităţile de drumuri, comenduire, control şi îndrumare a
circulaţiei se dispun dispersat, pe subunităţi, în raioane care să le permită
îndeplinirea misiunilor specifice (asigurarea căilor de comunicaţie, cazarea
personalului şi adăpostirea animalelor etc.).

3.4 Particularităţile sprijinului logistic la categoriile

de forţe ale armatei

3.4.1 Particularităţile sprijinului logistic

la trupele de uscat
Particularităţile sprijinului logistic la trupele de uscat pot fi mai bine
reliefate dacă se au în vedere formele de bază ale acţiunilor militare: apărarea şi
ofensivă.

3.4.1.1 Principalele probleme ale sprijinului logistic

în operaţia (lupta) de apărare
Scopul sprijinului logistic, exprimat sub formă materială, tehnică şi
medicală în operaţia (lupta) de apărare, constă în:

73
 − asigurarea condiţiilor materiale, tehnice şi medicale pentru respingerea
ofensivei inamicului şi interzicerea pătrunderii acestuia în fâşia de
apărare;
− asigurarea menţinerii aliniamentelor, raioanelor şi poziţiilor ocupate,
limitarea pătrunderii în adâncime şi oprirea ofensivei inamicului;
− crearea condiţiilor necesare şi câştigarea iniţiativei pentru trecerea la
ofensivă.
Sprijinul logistic în operaţia de apărare este influenţat de următorii
factori:
− situaţiile din care trupele trec la apărare şi acţiunile inamicului;
− compunerea de luptă a trupelor proprii şi manevra forţelor şi
mijloacelor care urmează a se executa;
− dispunerea şi gradul de asigurare cu materiale a surselor de materiale;
− starea şi orientarea căilor de comunicaţie din fâşia de apărare,
particularităţile terenului, condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii.
Misiunile sprijinului logistic în operaţia de apărare trebuie să prevadă:
• dispunerea în adâncime a marilor unităţi, unităţilor, subunităţilor şi
formaţiunilor logistice astfel încât să se evite:
− raioanele probabile de lansare a desantului aerian inamic;
− direcţiile probabile pe care inamicul va ataca în forţă cu
blindatele;
− direcţiile şi aliniamentele probabile de contralovitură
contraatac) cu trupele proprii;
• crearea de stocuri suplimentare de muniţie în poziţiile de tragere ale
artileriei şi de alte materiale la nivelul unităţilor şi subunităţilor;
• susţinerea logistică la cel mai înalt grad, mai ales cu muniţie şi
carburanţi-lubrifianţi, a detaşamentelor înaintate care luptă în fâşia de
asigurare;
• evacuarea oportună a răniţilor, bolnavilor şi tehnicii deteriorate cu
nevoi de reparaţii;
• folosirea unor capacităţi de producţie şi prestări servicii din zonă
pentru acţiuni de mentenanţă, preparare a hranei, spălarea lenjeriei
îmbăierea personalului, asistenţa medicală;
• măsuri sporite de protecţie antiaeriană a depozitelor şi de prevenire a
acţiunilor grupurilor de cercetare diversiune inamice.
Pentru operaţia de apărare, marile unităţi (unităţile) se aprovizionează cu
prioritate din depozitele teritoriale începând cu cele dinspre front spre
adâncime; materialele rămase în sursele de teritoriu din apropierea liniei
frontului se vor evacua în adâncime.
Normele de consum sunt stabilite de către eşalonul superior pentru
întreaga perioadă de pregătire a operaţiei (luptei) şi pentru fiecare zi de ducere a
operaţiei (luptei) de apărare.
74
 Prin crearea dispozitivului logistic, forţele de logistică se dispun pe
direcţiile principale de interzis pe care acţionează cea mai mare parte a forţelor.
Pe direcţia secundară, se constituie de către eşalonul superior un eşalon de
materiale care se dispune împreună cu forţele de logistică ale marii unităţi
(unităţii), care acţionează pe acea direcţie.
În operaţia de apărare, principalele genuri de forţe logistice se dispun în
adâncime la anumite distanţe, de regulă, după gruparea de angajare şi după
forţele din rezervă. În tabelul 3.1 se prezintă aceste distanţe orientative.
Principalele situaţii care generează de regulă necesitatea manevrei
forţelor şi mijloacelor logistice pe timpul operaţiei (luptei) de apărare pot fi:
− regruparea trupelor;
− pătrunderea inamicului pe adâncimi care depăşesc jumătatea celor
iniţiale din tabelul 3.1;
− la contralovitură (contraatac);
− când se prevede ca o parte din forţele de angajare şi rezervă să ducă
lupta în încercuire;
− când forţele de logistică au suferit lovituri aeriene inamice importante
sau raioanele de dispunere au fost contaminate N.B.C..
Tabelul 3.1
Genuri de forţe Distanţe faţă de limita dinaintea apărării [km]
logistice Depozite, Unităţi, Formaţiuni Formaţiuni
unităţi subunităţi medicale sanitar-
(subunităţi) şi formaţiuni -veterinare
Eşalonul de transport de asigurare
tehnică
Marea unitate
operativă 100 40 - 60 50 - 60 40 - 60
Marea unitate
tactică (infanterie, 25 -30 20 - 25 20 -
infanterie moto
şi mecanizată,
tancuri)
Marea unitate 20
tactică de vânători 20 - 25 15 - 20 15
de munte
Unitate
de infanterie 12 - 15 10 - 12 10 -
sau tancuri
Unitate de vânători
de munte 10 - 12 8 - 10 8 15

75
 3.4.1.2 Principalele probleme specifice ale sprijinului
logistic în operaţia ofensivă
În operaţia ofensivă, sprijinul logistic are un rol hotărâtor pentru
îndeplinirea misiunilor şi realizarea scopurilor urmărite. Factorii esenţiali care
influenţează realizarea sprijinului logistic în ofensivă sunt:
• situaţia din care se trece la ofensivă (din mişcare, din contact, cu
forţarea unui curs de apă etc.);
• misiunile marilor unităţi (unităţilor);
• amploarea operaţiei (luptei) ofensive;
• compunerea de luptă a trupelor proprii şi a inamicului;
• folosirea probabilă a armelor N.B.C. de către inamic;
• existenţa, starea şi orientarea căilor de comunicaţie;
• existenţa surselor de aprovizionare;
• particularităţile terenului, condiţiile de anotimp şi stare a vremii.
Toţi aceşti factori determină:
− structura dispozitivului logistic;
− nivelul stocurilor şi consumul de materiale (resurse);
− urgenţa transporturilor logistice;
− manevra forţelor de logistică.
Folosirea materialelor din diferite surse avute la dispoziţie se va face,
iniţial, cu prioritate din sursele cele mai îndepărtate după care pe timpul ducerii
ofensivei se vor consuma cu preponderenţă din depozitele eşalonului superior,
precum şi din depozitele proprii.
La începerea operaţiei (luptei) ofensive, materiale puse la dispoziţie în
surse trebuie să asigure realizarea stocului operativ iar la marile unităţi
operative şi consumul mediu pentru 3 - 4 zile de operaţie.
În anumite situaţii, datorită timpului scurt avut la dispoziţie pentru
pregătirea operaţiei (luptei), a deficitelor mari la stocurile operative,
posibilităţilor reduse de transport, distrugerii căilor de comunicaţii etc., este
posibil să nu se poată realiza stocurile conform eşalonării şi totuşi marea unitate
(unitatea) să treacă la ofensivă având stocurile incomplete. În astfel de situaţii
se iau măsuri pentru asigurarea completă a stocurilor marilor unităţi (unităţilor)
care constituie gruparea de angajare imediată şi, după începerea ofensivei, a
forţelor din gruparea de angajare ulterioară, a rezervei şi a depozitelor proprii.
Completarea stocurilor pe timpul ducerii ofensivei se face zilnic la
eşaloanele tactice şi ori de câte ori este posibil şi la cele operative. Dacă pe
direcţia de ofensivă există trupe proprii care luptă în încercuire, marile unităţi
(unităţile) respective îşi constituie (la ordin) stocuri suplimentare, pentru
aprovizionarea acestora după realizarea joncţiunii. Marile unităţi (unităţile)
76
destinate respingerii contraloviturii (contraatacului) sunt din timp asigurate cu
materialele necesare, îndeosebi cu muniţii, carburanţii lubrifianţi şi materiale de
geniu. De asemenea, marile unităţi (unităţile) din gruparea de angajare
ulterioară vor avea la introducerea în operaţie (luptă) stocul trupelor complet, la
toate felurile de materiale.
Unităţile (subunităţile) de desant aerian se vor asigura îndeplinirea
misiunilor în adâncime tactică sau operativă, cu muniţii, carburanţi, alimente şi
medicamente pentru toată perioada executării misiunilor (prin grija marilor
unităţi şi unităţilor de care aparţin).
De regulă, la finalizarea operaţiei ofensive, marile unităţi trebuie să aibă
stocul operativ complet pentru a putea îndeplini noi misiuni fără pauză
operativă.
Normele de consum la muniţii şi carburanţi-lubrifianţi se stabilesc de
către eşalonul superior şi se transmit prin dispoziţiuni logistice, separat pentru
întreaga perioada de pregătire a operaţiei (luptei) ofensive şi separat pentru
perioada de ducere. Normele de consum, stabilite de eşalonul superior se
defalcă pe misiuni şi zile şi sunt aprobate de comandantul marii unităţi (unităţii)
pe baza propunerilor făcute de şeful de stat major şi de către şeful logisticii,
având în vedere:
a) pentru muniţie:
− tăria apărării inamicului;
− probabilitatea întrebuinţărilor armelor N.B.C.;
− caracteristicile terenului.
b) pentru carburanţi-lubrifianţi:
− manevrele care se vor executa cu trupele;
− ritmul ofensivei;
− adâncimea misiunilor de luptă;
− caracterul apărării inamicului;
− starea de practicabilitate a căilor de comunicaţii;
− condiţiile de timp, anotimp şi de stare a vremii.
Alimentarea cu carburanţi, lubrifianţi, lichide de răcire şi speciale în
ofensivă se execută de regulă în fiecare seară, însă uneori în situaţii deosebite ea
se poate executa şi pe timpul zilei. Blindatele aflate în dispozitiv de luptă se vor
alimenta fără scoaterea din dispozitiv prin unul din următoarele procedee:
− prin trecerea succesivă a punctului de alimentare pe la fiecare maşină
de luptă;
− prin transportarea butoaielor, bidoanelor şi canistrelor cât mai aproape
de locurile de dispunere de unde vor fi preluate de echipaje, mecanici
conductori, şoferi etc.
Hrănirea personalului se stabileşte pe baza unui regim aprobat de
comandantul marii unităţi (unităţii), la propunerea şefului logisticii, funcţie de
misiunile fiecărei unităţi (subunităţi). De regulă, pe timpul ducerii ofensivei se

77
serveşte hrană rece (hrană la pachet). Hrana caldă se transportă cu bucătăriile
rulante auto, în punctele stabilite de comandantul subunităţii, unde se distribuie
la personal. Dacă acest sistem nu este posibil, hrana caldă se transportă în
marmite şi se distribuie la fiecare luptător.
Transporturile logistice se efectuează atât cu mijloacele proprii de
transport, cât şi cu cele puse la dispoziţie de organele administraţiei publice.
Şeful logisticii marii unităţi (unităţii) răspunde de organizarea şi executarea
transporturilor logistice la unităţile (subunităţile) subordonate. În anumite
situaţii, şeful logisticii marii unităţi operative poate organiza transporturi
logistice (mai ales de muniţii) ca două eşaloane mai jos, până în poziţiile de
tragere ale artileriei. Activitatea de transporturi logistice pe timpul ducerii
operaţiei ofensive devine tot mai complexă ca urmare a creşterii lungimii
circuitelor de transport dintre aliniamentul de contact al trupelor şi sursele de
aprovizionare stabilite iniţial, fiind necesară apropierea acestora de gruparea de
angajare.
De asemenea, complexitatea transporturilor sporeşte şi ca urmare a
contaminărilor şi distrugerilor de pe căile de comunicaţie cucerite de la inamic,
creşterii pierderilor de mijloace de transport etc.
Forţele şi mijloacele de asigurare tehnică se desfăşoară succesiv pe
axele de evacuare şi reparaţii de pe direcţiile de ofensivă, în raioanele (locurile)
de adunare a tehnicii deteriorate, dispuse iniţial în zona aliniamentelor de
rupere, iar ulterior deplasându-se prin salturi. Marea unitate operativă aflată în
ofensivă execută un astfel de salt la 2 - 3 zile de operaţie ofensivă, marea unitate
tactică zilnic, de regulă în seara zilei, iar unitatea atât la jumătatea zilei cât şi în
seara acesteia. În orice situaţie se constituie o rezervă de asigurare tehnică (în
deosebi forţe şi mijloace de evacuare şi reparaţii) cu care să se poată interveni
operativ în anumite raioane cu pierderi mari, la respingerea contraloviturilor
(contraatacurilor), la forţarea unui curs de apă etc.
Înainte de începerea ofensivei, marile unităţi şi unităţile grupării de
angajare sunt întărite cu personal medico-sanitar calificat şi mijloace sanitare
de evacuare, iar marea unitate cu spitale de campanie. Evacuarea răniţilor şi
bolnavilor pe timpul ducerii ofensivei se efectuează, de regulă, prin grija
eşalonului superior, prin trimiterea în avans a mijloacelor sanitare de evacuare.
Asigurarea sanitar-veterinară este influenţată de următorii factori:
− ritmul ofensivei;
− cantităţile de materiale care trebuie aprovizionare folosind mijloace cu
tracţiune animală;
− manevra de forţe şi mijloace;
− starea căilor de comunicaţie;
− condiţiile de anotimp şi stare a vremii.
Înaintea începerii ofensivei, personalul sanitar-veterinar se va îngriji ca
toţi caii (catârii) să fie potcoviţi, se va verifica starea de întreţinere şi ajustare a

78
harnaşamentului, se va acorda primul ajutor cailor răniţi sau bolnavi, care se vor
evacua la eşalonul superior până la începerea ofensivei (cu mijloace
specializate). Caii răniţi (bolnavi) care necesită o spitalizare îndelungată se vor
evacua direct la spitalele teritoriale.
Căile de comunicaţie pentru aprovizionare, evacuare şi reparaţii se
stabilesc din cele existente în fâşia de ofensivă (logistică), se aleg, pe cât
posibil, pe direcţiile cele mai scurte, orientate convenabil şi care nu necesită
lucrări mari de reparare şi întreţinere.
Pe timpul ducerii operaţiei (luptei) ofensive, fâşia (zona) de logistică se
modifică pe măsură ce sunt cucerite aliniamentele şi obiectivele stabilite prin
misiuni. Distanţele medii orientative faţă de aliniamentele de contact la care se
dispun principalele genuri de forţe logistice sunt date în tabelul 3.2.
Tabelul 3.2
Genuri de forţe Distanţe faţă de aliniamentul de contact [km]
logistice Depozite, Unităţi, Formaţiuni Formaţiuni
unităţi subunităţi medicale sanitar-
(subunităţi) şi formaţiuni -veterinare
Eşalonul de transport de asigurare
tehnică
Marea unitate
operativă 70 20 - 40 30 - 40 30 - 40
Marea unitate
tactică (infanterie, 25 15 - 20 15 -
mecanizată,
tancuri)
Marea unitate
tactică de vânători 20 15 - 20 12 10 - 12
de munte
Unitate
de infanterie 10 10 8 -
şi/sau tancuri
Unitate de vânători
de munte 10 10 6 8

În anumite situaţii forţele de logistică de la acelaşi eşalon, indiferent de

natura lor, pot fi dislocate într-un singur raion stabilit în limitele maxime din
tabel. Pentru încadrarea în aceste distanţe limite faţă de trupele în contact,
forţele de logistică se vor deplasa prin salturi succesive, iniţial numai cu o parte
din forţe. Deplasarea forţelor de logistică şi dispunerea acestora în noi raioane,
în operaţia (lupta) ofensivă este în funcţie de:
− nevoile trupelor şi situaţia operativă (tactică) a acestora;
79
 − ritmul ofensivei;
− existenţa şi starea de practicabilitate a căilor de comunicaţie.
De regulă, forţele de logistică pot rămâne în urma aliniamentelor de
contact cu inamicul fără a depăşi dublul distanţei indicate în tabelul 3.2.
Manevra forţelor de logistică se execută ori de câte ori este posibil, de
regulă pe timp de noapte, cu respectarea cerinţelor de mascare şi a
posibilităţilor de protecţie oferite de teren.
Măsurile luate pe linie de logistică pe timpul pregătirii şi ducerii operaţiei
(luptei) se vor raporta comandantului, cât şi eşalonului superior, zilnic sau ori
de câte ori este nevoie.

3.4.2 Unele particularităţi ale sprijinului logistic

în aviaţie şi apărare antiaeriană

3.4.2.1 În apărarea antiaeriană

Particularităţile sprijinului logistic al marilor unităţi (unităţilor) de
apărare antiaeriană a teritoriului (artilerie, rachete, radiolocaţie) sunt
determinate de organizarea şi înzestrarea acestora, dispunerea lor pe teritoriul
naţional şi misiunile pe care le îndeplinesc. Astfel de structuri de forţe ale
armatei se caracterizează prin stabilitatea mărită ca urmarea a dispunerii lor în
cazărmi şi la obiectivele pe care le apără. Din acest motiv, cel puţin în perioada
premergătore agresiunii, precum şi pe timpul ducerii operaţiei de apărare din
perioada iniţială a războiului, sprijinul logistic se realizează după sistemul din
timp de pace. Numai când se primesc noi misiuni şi marile unităţi (unităţile) de
apărare antiaeriană se dislocă în alte dispozitive, forţele de logistică din
subordinea lor se deplasează şi se dispun în noi raioane aprobate de
comandantul marii unităţi, la propunerea şefului logisticii. Raioanele de
logistică se aleg central în dispozitivul de luptă al marilor unităţi (unităţilor) de
apărare antiaeriană, în afara direcţiilor de atac cu aviaţia, pentru a putea
interveni în timp cât mai scurt la toate unităţile (subunităţile). În afara surselor
proprii (depozite), marile unităţi şi unităţile de apărare antiaeriană se
aprovizionează în plus şi cu prioritate din următoarele surse:
− depozitele bazelor logistice centrale şi zonale ale Statului Major
General şi ale Statului Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene;
− depozitele marilor unităţi operative din trupele de uscat în fâşia cărora
sunt dispuse;
− depozitele bazelor aeriene pe care le apără sau le deservesc cu
informaţii.

80
 În situaţiile în care forţele de logistică aparţinând apărării antiaeriene
acţionează izolat, pot fi aprovizionate cu unele materiale de logistică din
depozitele unităţilor în fâşia cărora se găsesc sau pot fi puse temporar în
subzistenţa unităţilor. Dacă se prevede întreruperea fluxului de aprovizionare, la
astfel de subunităţi de logistică ale apărării antiaeriene, se vor crea stocuri
suplimentare pentru mai multe zile sau chiar pentru mai multe luni
Transporturile logistice pentru necesităţile trupelor antiaeriene se vor
efectua utilizând mijloacele de transport pe calea ferată, pe apă şi aeriene,
precum şi cu mijloacele auto proprii. Transportul de materiale pentru
subunităţile dislocate izolat şi în locurile greu accesibile se vor efectua prin
grija şefului logisticii folosind purtători individuali, mijloace cu tracţiune
animală, elicoptere etc.
Conducerea logisticii trupelor antiaeriene se poate efectua din punctele de
comandă ale marilor unităţi (unităţilor) de apărare antiaeriană.
În orice situaţie şeful logisticii trebuie să fie permanent în legătură cu
comandantul (şeful de stat major) eşalonului propriu, cu şeful logisticii,
eşalonului superior, precum şi cu şefii compartimentelor logistice proprii.

3.4.2.2 În marile unităţi şi unităţile de aviaţie

Sprijinul logistic în aviaţia militară are o serie de particularităţi generate
de specificul organizatoric al marilor unităţi (unităţilor) de aviaţie, gradul înalt
de tehnicitate al mijloacelor de luptă din înzestrare, dispunerea, marea
imobilitate şi complexitate a misiunilor care pot fi îndeplinite.
Forţele de logistică din aviaţia militară cuprind:
− organele de conducere a sprijinului logistic;
− depozitele de teritoriu ale Statului Major al Aviaţiei şi Apărării
Antiaeriene;
− unităţile, subunităţile şi formaţiunile de logistică ale marilor unităţi
(unităţilor) de aviaţie cu bazele aeriene, formaţiunile tehnice şi
formaţiunile medicale.
Un rol important în realizarea sprijinului logistic în aviaţia militară revine
bazei aeriene. Prin baza aeriană se înţelege un gen de unitate de aviaţie dispusă
permanent pe un aerodrom, fiind destinată exclusiv susţinerii logistice a tuturor
forţelor care acţionează sau vor acţiona de pe aerodromul respectiv.
Bazele aeriene măresc substanţial libertatea de acţiune a unităţilor
luptătoare de aviaţie, a posibilităţilor de execuţie a manevrelor de pe aerodrom,
limitând dislocarea elementelor (eşaloanelor) rulante de aerodrom.
Orice unitate luptătoare de aviaţie, prin baza aeriană pe care este
dislocată, îşi rezolvă:
− mărirea posibilităţilor de întrebuinţare în operaţie;

81
 − refacerea rapidă a capacităţii de luptă a aeronavelor;
− îmbunătăţirea substanţială a asigurării de aerodrom;
− realimentarea cu carburanţi şi lichide speciale;
− reîncărcarea cu rachete, bombe şi muniţii nedirijate;
− asigurarea cu mijloace tehnice de aerodrom;
− asigurarea cu materiale de transmisiuni şi protecţie a navigaţiei
aeriene;
− asigurarea genistică şi protecţia N.B.C.;
− hrănirea şi alte servicii necesare personalului;
− paza şi apărarea aeronavelor.
Aprovizionarea cu materiale specifice şi comune marilor unităţi
(unităţilor) se realizează în plus şi prioritar, de la următoarele surse:
− depozitele bazelor logistice centrale şi zonale ale Statului Major
General;
− depozitele Statului Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene;
− depozitele marii unităţi operative ale trupelor de uscat în zona căreia
acţionează aviaţia.
Repartizarea surselor de materiale pe mari unităţi şi unităţi de aviaţie se
face de către eşalonul superior la propunerea Statului Major al Aviaţiei şi
Apărării Antiaeriene atât pentru aerodromuri de bază, cât şi pentru cele de
rezervă.
Subunităţile şi formaţiunile de logistică ale unităţilor care deservesc
aviaţia, se dispun pe aerodrom sau în cazărmile de dislocare la pace, în
raioanele stabilite de comandantul unităţii la propunerea şefului logisticii
(raioane pregătite atât pentru aerodromuri de bază, cât şi pentru cele de rezervă).
Condiţiile minime care trebuie avute în vedere la stabilirea raioanelor forţelor
de logistică sunt:
− să fie în apropierea surselor de aprovizionare;
− să conţină surse de apă sau să le aibă cât mai aproape;
− să ofere posibilităţi de depozitare cât mai bune;
− să aibă căi de acces în ascuns şi pentru evacuări rapide;
− să asigure bune posibilităţi de mascare, de pază şi apărare.
Alimentarea aeronavelor cu carburanţi-lubrifianţi şi lichide speciale se
execută cu mijloace de transport specializate, precum şi prin conducte în
locurile stabilite conform cerinţelor tehnice specifice. Calitatea carburanţilor,
lubrifianţilor şi lichidelor speciale trebuie să fie atestate prin buletine de analiză,
iar mijloacele de transport şi transvazarea să asigure puritatea necesară.
În locurile greu accesibile şi în regiuni muntoase unde sunt amenajate
platforme pentru aterizarea elicopterelor, carburanţii şi lubrifianţii necesari pot
fi transportaţi şi cu elicoptere cisternă.
Transporturile logistice pentru aprovizionări şi evacuare la unităţile de
aviaţie se vor efectua folosind reţeaua de comunicaţii existenţă în zonă,

82
avându-se în vedere restricţiile impuse prin dispoziţiunile logistice ale
eşalonului superior şi cooperând îndeaproape cu unităţile de drumuri şi
comenduire ale trupelor de uscat. Transporturile de materiale de la sursele puse
la dispoziţie se execută cu mijloacele bazelor aeriene. Transportul carburanţilor
şi lubrifianţilor specifici de aviaţie se execută cu mijloacele eşalonului superior
utilizând mijloace auto, de cale ferată şi conducte. La cererea bazelor aeriene,
eşalonul superior poate executa transporturi în folosul unităţilor de aviaţie şi pe
comunicaţiile aeriene, utilizând unităţi ale aviaţiei de transport militare şi civile.

3.4.2.3 Particularităţile sprijinului logistic la trupele

de paraşutişti
Organizarea sprijinului logistic al marilor unităţi, unităţilor şi
subunităţilor de paraşutişti are în vedere:
− concepţia întrebuinţării acestui gen de trupe;
− durata probabilă a acţiunilor de luptă care se vor duce până la
efectuarea joncţiunii cu trupele proprii;
− mijloacele destinate pentru transportul unităţilor şi subunităţilor de
paraşutişti;
− gradul de neutralizare al inamicului în raionul de paraşutare.
De regulă, unităţile şi subunităţile de paraşutişti care acţionează în
dispozitivul inamicului se asigură cu materiale pentru toată durata misiunii.
În anumite situaţii, aprovizionarea se poate face şi prin paraşutarea de
containere cu materiale strict necesare: muniţii, alimente, medicamente etc.
Pot fi frecvente situaţiile în care, pentru a rezista condiţiilor luptei în
încercuire, să se recurgă la raţionalizarea consumurilor, luându-se măsurile
necesare.
Forţele de logistică din organica unităţii de paraşutişti, pe timpul când
aceasta îndeplineşte misiuni în dispozitivul inamic, rămân, de regulă, în raionul
în care a fost dislocată unitatea înainte de paraşutare. Uneori forţele logistice se
pot deplasa în alte raioane ordonate în care urmează a se regrupa marea unitate
(unitatea) de paraşutişti după îndeplinirea misiunii.
Pentru acordarea asistenţei medicale şi a primului ajutor este necesar ca
fiecare paraşutist să fie instruit corespunzător şi dotat cu truse medicale cât mai
complete.
Efectivele de paraşutişti luptători vor include şi un minim de personal
medical specializat pentru acordarea primului ajutor, dar care să fie şi destoinici
luptători paraşutişti.
De regulă, după realizarea joncţiunii cu trupele proprii, forţele de
logistică ale unităţii de paraşutişti şi personalul de comandă logistica se
deplasează în raionul de regrupare ordonat de eşalonul superior.

83
 3.4.3 Unele particularităţi ale sprijinului logistic
în Marina Militară
Definirea logisticii în Marina Militară este deosebit de concludent şi
semnificativ exprimată ca reprezentând un complex de măsuri şi activităţi
organizate şi desfăşurate într-o concepţie unitară în scopul asigurării forţelor
participante la operaţie (luptă) cu tehnică, materialele, produsele, ansamblurile,
subansamblurile şi piesele de schimb, precum şi prestărilor de servicii necesare,
în cantităţile şi în locurile stabilite.
Şi în marină acţionează factorii specifici care influenţează sprijinul
logistic în operaţie (luptă), respectiv:
− situaţia operativă din zona de acţiune;
− compunerea de luptă şi înzestrarea marilor unităţi (unităţilor) din
organică şi primite ca întărire;
− grupările (grupurile) de nave care se constituie şi concepţia
întrebuinţării lor în operaţie (luptă);
− caracterul eterogen al înzestrării cu tehnică a marilor unităţi
(unităţilor) de nave (din punctul de vedere al autonomiei, categoriilor
şi consumurilor de produse şi materiale);
− posibilităţile limitate de acces la mare şi fluviu, mai ales în zona
lagunară a Deltei Dunării;
− dispunerea neuniformă a surselor de aprovizionare de teritoriu (baze
logistice);
− dezvoltarea mare a zonei de acţiune fluvială.
Evident că în Marina Militară logistică are două mari ramuri, respectiv:
− logistica marilor unităţi (unităţilor) de nave, cu un pronunţat caracter
zonal;
− logistica marilor unităţi (unităţilor) de trupe de uscat, aflate în
subordinea Statului Major al Marinei Militare, care, în principiu, se
organizează şi se desfăşoară după conceptul sprijinului logistic
specific trupelor de uscat.
Aprovizionare marilor unităţi (unităţilor) aparţinând Marinei Militare se
efectuează pe categorii de materiale, astfel:
− rachete şi combustibili speciali pentru rachete;
− torpile, bombe antisubmarine, mine, echipamente de dragaj,
armament, muniţii, alte materiale de înzestrare artileristică specifice
armelor sub apă;
− tehnică şi materiale radioelectronice şi de transmisiuni specifice;
− tehnică şi materiale N.B.C., geniu şi transmisiuni comune;
− tehnica de blindate, automobile şi tractoare;

84
 − materiale şi/sau echipamente pentru tehnică electromecanică,
scafandri şi de vitalitate;
− carburanţi-lubrifianţi, tehnică şi materiale de resort;
− tehnică şi materiale de intendenţă, de stat major, întreţineri portuare
etc.;
− tehnică şi materiale medicale, sanitare şi farmaceutice;
− hărţi, materiale hidrografice şi topogeodezice.
Aprovizionarea marilor unităţi (unităţilor) din compunerea flotei
maritime şi flotei fluviale se realizează prin bazele logistice subordonate,
constituite încă din timp de pace şi destinate efectuării sprijinului logistic al
forţelor navale şi de uscat din compunerea Marinei Militare.
Principalele misiuni ale unei astfel de baze logistice sunt:
− aprovizionarea unităţilor de nave, a unor subunităţi şi formaţiuni de
uscat cu toate categoriile de tehnică şi materiale, precum şi executarea
transporturilor acestora;
− repararea, verificarea, pregătirea pentru lansare şi transportul
rachetelor şi torpilelor (numai a celor din subordinea flotei maritime);
− pregătirea preliminară a minelor şi bombelor antisubmarine şi
transportul lor la punctele de îmbarcare;
− demagnetizarea navelor;
− repararea navelor şi a tehnicii de la bord;
− amenajarea navelor primite din economia naţională şi dotarea lor cu
tehnică specifică;
− menţinerea în stare operaţională a danelor de acostare, a paselor de
acces şi a instalaţiilor portuare din posturile militare, precum şi din
celelalte porturi sau locuri destinate staţionării sau refacerii capacităţii
de luptă a navelor;
− salvarea şi evacuarea naufragiaţilor, răniţilor şi bolnavilor.
În organizarea unei baze logistice a marinei militare se găsesc
următoarele componente:
a) unitatea (grupul) de nave auxiliare, destinate:
− transportului şi depozitării de materiale;
− pregătirii şi executării activităţii de salvare-evacuare;
b) depozite cu stocuri de materiale constituite pe baza normelor din
înzestrare;
c) secţii de reparat, verificat şi pregătit rachete şi torpile (numai la baza
logistică din subordinea flotei maritime);
d) secţie (atelier) de reparat nave şi tehnică de luptă;
e) subunităţi de aprovizionare şi transport;
f) formaţiuni medicale.
În operaţie, baza logistică poate funcţiona în raionul de dislocare
permanentă sau în alt raion de redislocare, în funcţie de:

85
 − situaţia operativă (tactică) din zona de acţiune a Marinei Militare;
− concepţia de folosire a forţelor;
La redislocare, raioanele componentelor terestre ale bazei nu vor fi
amplasate la distanţe mai mari de 15 km de litoral (fluviu). Divizorul (grupul)
de nave al bazei se dispune la litoral sau la fluviu într-un raion care să
îndeplinească anumite condiţii, respectiv:
− să fie în apropierea punctelor (raioanelor) de refacere a capacităţii de
luptă a navelor;
− să ofere posibilitatea de staţionare în siguranţă a navelor, indiferent de
condiţiile hidrometeorologice;
− să poată beneficia de măsurile generale de asigurare şi protecţie luate
de forţele luptătoare;
− să permită conducerea de la punctul de comandă al bazei logistice;
Pentru asigurarea continuităţii sprijinului logistic al grupărilor
(grupurilor) de nave, la ordin, bazele logistice organizează şi pregătesc puncte
(raioane) de refacere a capacităţii de luptă a navelor la litoral (fluviu), cu spaţiu
(pe uscat sau pe mijloace pe plutitoare) care cuprind forţe şi mijloace pentru:
− pregătirea şi îmbarcarea rachetelor, torpilelor şi minelor;
− executarea unor acţiuni de mentenanţă la mare;
− strângerea, trierea şi evacuarea răniţilor şi bolnavilor;
− existenţa unor stocuri de materiale pentru completarea consumurilor şi
pierderilor.
Forţele de logistică ale marilor unităţi (unităţilor) din trupele de uscat
aflate în compunerea Marinei Militare îşi organizează şi desfăşoară activitatea
potrivit principiilor şi normelor specifice sprijinului logistic pentru aceste
categorii de forţe.
Forţele de logistică ale marii unităţi (unităţilor) de infanterie marină
destinate a acţiona în Delta Dunării se dispun, de regulă, tot în două raioane,
astfel:
− un raion de bază stabilit în afara Deltei, în care se vor dispune
majoritatea forţelor şi mijloacelor de transport auto;
− un al doilea raion situat în apropierea forţelor luptătoare unde se
dispun depozitele de materiale îmbarcate pe mijloace plutitoare sau/şi
pe uscat.
Sursele de aprovizionare ale marilor unităţi şi unităţilor Marinei Militare
sunt aceleaşi ca şi ale trupelor de uscat. Se vor consuma cu prioritate stocurile
din raioanele probabile vizate pentru debarcare a desantului maritim inamic, a
desantului aerian, precum şi din cele aflate în apropierea frontierei de stat.
Până la începerea operaţiei (luptei) marile unităţi (unităţile) Marinei
Militare vor avea realizate stocurile complete potrivit eşalonării de război.
Stocurile marii unităţi navale se dispun în baza logistică, iar stocul de materiale
ale unităţii navale se păstrează la bordul acestora. Stocul de la bordul unităţilor

86
se completează după 2 - 4 zile de luptă (în funcţie de autonomia navelor,
misiunile primite, gradul de completare, consumuri, pierderi etc.).
Transporturile logistice se efectuează cu mijloacele existente la bazele
logistice şi la marile unităţi (unităţile) ale trupelor de uscat din organica Marinei
Militare. Când sunt depăşite aceste posibilităţi, la cerere şi respectând legislaţia
în vigoare, se pot folosi mijloace de transport din proprietatea societăţilor
comerciale, agenţilor economici privaţi şi/sau de stat, inclusiv din parcul public
de transport.
Organizarea transporturilor logistice, atât navale cât şi a celor mixte (auto
şi navale), se face prin grija şefului logisticii eşalonului respectiv în colaborare
cu statul major al marii unităţi de nave.
Asigurarea tehnică a marilor unităţi (unităţilor) de nave se constituie ca
un ansamblu de măsuri activităţi şi acţiuni care se planifică, organizează şi
execută în scopul:
− funcţionării eficiente, sigure, neîntrerupte şi în parametrii optimi a
navelor, armamentului şi tehnicii;
− evacuării şi reparării tehnicii avariate.
Principalele măsuri, activităţi şi acţiuni de asigurare tehnică în Marina
Militară vizează:
− întreţinerea navelor, tehnicii şi armamentului;
− verificarea şi pregătirea pentru lansare a rachetelor, torpilelor şi
minelor;
− demagnetizarea navelor;
− ancorarea şi ridicarea pe cală;
− pregătirea şi reglarea armamentului;
− evacuarea navelor şi tehnicii avariate.
Asigurarea medicală se realizează cu forţe şi mijloace din organica
marilor unităţi (unităţilor) ale Marinei Militare, precum şi cu formaţiuni din
reţeaua teritorială militară şi civilă. Primul ajutor se acordă la bordul navelor,
iar răniţii şi bolnavii se pregătesc pentru evacuare. Evacuarea se execută cu
nave specializate şi nespecializate din cadrul grupurilor de salvare-avarii nave
de luptă sau elicoptere. La punctele (în raioanele) de refacere a capacităţii de
luptă organizate la litoral (pe fluviu) se constituie şi funcţionează puncte de
primire, triaj şi evacuare.
În funcţie de situaţia operativă, decizia comandantului, starea şi
dezvoltarea căilor de comunicaţie, posibilităţile logistice ale zonei şi condiţiile
oferite de teren, marile unităţi (unităţile) Marinei Militare adoptă un dispozitiv
logistic care trebuie să asigure:
− concentrarea efortului logistic pe direcţiile pe care efortul operativ
este important;
− stabilitate cât mai mare în funcţionare;

87
 − manevra rapidă şi în ascuns a elementelor sistemului logistic pentru
realizarea operativităţii şi continuităţii sprijinului logistic;
− vulnerabilitatea cât mai redusă faţă de efectele armelor N.B.C. şi a
mijloacelor incendiare;
− folosirea judicioasă a căilor de comunicaţii;
− conducerea fermă, neîntreruptă şi suplă a activităţilor în orice condiţii
geoclimatice şi în orice situaţie operativă (tactică).
Punctele de comandă pentru exercitare sprijinului logistic, funcţie de
posibilităţile de înzestrare, asigurare şi protecţie, se pot organiza:
− împreună cu punctele de comandă ale Marinei Militare, al marilor
unităţi (unităţilor);
− în raionul de dispunere al unei baze logistice din subordinea unei mari
unităţi navale;
− într-un raion reparat.

88
CAPITOLUL 4

SPRIJINUL LOGISTIC ÎN OPERAŢIE REALIZAT

PRIN ACHIZIŢII, RECHIZIŢII SI PRESTĂRI
SERVICII DIN ECONOMIA NATIONALA

Un aport însemnat pentru satisfacerea necesităţilor logistice ale armatei

este realizat, având la bază legislaţia în vigoare, prin achiziţiile, rechiziţiile şi
prestările de servicii efectuate pe plan local în folosul marilor unităţi, unităţilor
şi formaţiunilor armatei aparţinând tuturor categoriilor de forţe, de uscat, ale
aviaţiei şi apărării antiaeriene precum şi ale marinei militare.
Achiziţiile şi rechiziţiile de bunuri aparţinând agenţilor economici,
persoanelor juridice şi fizice, precum şi chemarea de persoane fizice pentru
prestări de servicii se pot face în următoarele situaţii (pe toată durata acestora):
− la proclamarea stării de asediu sau de urgenţă;
− la declararea mobilizării parţiale şi/sau generale;
− pe timpul stării de război.
Prin agenţi economici, în sensul legii, se înţeleg:
• regiile autonome;
• societăţile comerciale;
• instituţiile şi organizaţiile deţinătoare de bunuri materiale.
Procesele de preluare şi folosire a unor resurse locale din diferite zone de
operaţii ale teritoriului naţional au un caracter strict organizat şi se desfăşoară
pe baza legilor şi reglementărilor în vigoare pentru aplicarea acestora, pe baza
unui plan unic stabilit în colaborare cu organele administraţiei publice, având în
vedere:
− nevoile forţelor armate;
− gradul de aprovizionare cu materiale a forţelor necombatante;
− asigurarea necesităţilor populaţiei civile din zonă
şi altele.

88
 4.1 Sprijinul logistic realizat prin achiziţii
Prin achiziţie se înţelege acţiunea de procurare pe plan local a unor
materiale necesare armatei prin achitarea contravalorii acestora, folosind formele
legale de decontare. De la agenţii economici destinaţi pentru aprovizionarea
armatei, achiziţia de materiale se efectuează de către toate eşaloanele având la
bază înţelegerile reciproce dintre furnizor şi unitatea militară beneficiară, cu
condiţia ca aceasta să aibă fonduri financiare, iar pe plan local să existe reţea
comercială cu depozite în funcţiune şi care au stoc de mărfuri necesare
satisfacerii cererii armatei.
Operaţiunile şi activităţile de achiziţii privind identificarea, preluarea,
strângerea şi transportul materialelor astfel procurate se efectuează de către
formaţiuni logistice existente sau constituite special şi care au astfel de
responsabilităţi sau de către echipe stabilite de comandant, la propunerea şefului
logisticii.
Aprovizionările prin achiziţii se fac direct de către unităţile consumatoare,
cu respectare strictă a prevederilor legale privind plata şi înregistrarea în
evidenţa contabilă a unităţii.
În situaţiile în care furnizorul destinat aprovizionării armatei nu are
materialele solicitate sau acestea sunt supuse raţionalizării, achiziţionarea se va
efectua numai pe baza aprobării organelor abilitate ale administraţiei publice
care vor destina, eventual, un alt furnizor.

4.2 Sprijinul realizat prin rechiziţii

Prin rechiziţii se înţelege facilitatea folosirii temporare de către unităţile
militare, la cererea acestora, a unor materiale aparţinând agenţilor economici şi
persoanelor juridice sau fizice, numai pentru scopurile:
− apărării patriei, ordinii publice şi securităţii statului de drept;
− efectuării optime a mobilizării parţiale sau generale;
− executării concentrărilor sau aplicaţiilor;
− celorlalte cazuri prevăzute de lege.
Dacă materialele folosite sunt consumabile sau perisabile pot fi
rechiziţionate definitiv cu plata despăgubirilor legale, conform reglementărilor
în vigoare.
În esenţă, rolul rechiziţiilor constă în efectuarea completărilor pentru
realizarea necesarului de război în unităţile militare, pentru execuţia mobilizării,
iar pe timp de război pentru înlocuirea materialelor care au fost consumate,
distruse, avariate, capturate etc.
Unităţile militare solicitante adresează, prin eşalonul lor superior, cererile
pentru rechiziţii la organul militar teritorial din zona de acţiune, la alte centre
stabilite de Ministerul Apărării Naţionale, precum şi la organele administraţiei
89
publice. Acestea vor rezolva cererile unităţilor solicitante, având în vedere
procentele limită, stabilite prin lege, pentru asigurarea desfăşurării activităţilor
economice şi a traiului populaţiei din zonă.
Dacă o unitate militară acţionează în timp de război independent pentru
îndeplinirea unei misiuni de luptă, în mod excepţional, comandantul acesteia
este autorizat ca, pe proprie răspundere, să decidă rechiziţionări de materiale
sau să dispună chemarea de persoane fizice pentru prestări de servicii. Această
hotărâre se va adresa numai prin organele locale ale administraţiei.
Măsurile pentru efectuarea rechiziţiilor de materiale şi pentru chemarea
persoanelor fizice pentru prestări de servicii, constituie responsabilitatea
organului militar teritorial din zona respectivă, având în vedere: întrebuinţarea,
cu prioritate, a materialelor care nu pot fi evacuate de organele administraţiei
publice şi populaţie; materialele preluate de unităţile armatei şi provenite din
resurse locale se iau în evidenţa contabilă a unităţii militare; eventualele stocuri
suplimentare se vor crea numai la ordin; coordonarea activităţilor de achiziţii şi
rechiziţii cu nevoile tuturor marilor unităţi solicitante din toate categoriile de
forţe ale sistemului naţional de apărare.
În categoria mijloacelor materiale care se pot rechiziţiona pentru nevoile
armatei intră:
• mijloace de transport (auto, feroviare, navale, aeriene şi cu tracţiune
animală);
• instalaţii portuare şi dane, instalaţii de aerodrom, tehnică de
telecomunicaţii, de calcul, de construcţii etc.;
• mijloace de reparaţii, piese de schimb şi materiale de uz general pentru
procesele de mentenanţă;
• carburanţi, lubrifianţi şi lichide speciale, precum şi mijloace pentru
transportul şi transvazarea acestora, butoaie, canistre etc.;
• clădiri şi terenuri;
• alimente şi furaje;
• tehnică şi aparatură sanitar-veterinară;
• documente şi materiale topogeodezie;
• alte bunuri şi materiale necesare armatei.
Prin lege, se interzice rechiziţionarea următoarelor categorii de bunuri şi
mijloace materiale:
− obiecte de uz personal şi de gospodărie casnică;
− vehicule cu tracţiune mecanică şi animală aparţinând invalizilor,
văduvelor de război, orfanilor minori şi altor persoane, dacă aceste
mijloace constituie unicul lor mijloc de existenţă;
− părţile din imobile destinate serviciilor statului, întreprinderilor şi
instituţiilor şi care sunt strict necesare funcţionării lor;
− bunurile aparţinând patrimoniului naţional, muzeelor, bisericilor sau
caselor de rugăciuni ale cultelor recunoscute de stat, misiunilor

90
 diplomatice, oficiilor consulare străine şi căminelor de copii
handicapaţi, ale azilelor de bătrâni etc.;
− cantităţile de cereale, alimente, legume şi fructe necesare proprietarului
şi familiei sale (conform normelor de raţionalizare a consumurilor şi
nevoilor de efectuare a însămânţărilor);
− animalelor de reproducţie şi animalele matcă;
− materialele aflate în depozitele rezervelor naţionale.
Materialele rămase disponibile ca urmare a neevacuării şi părăsirii lor de
către agenţii economici şi populaţia civilă din zona acţiunilor militare sunt
strânse şi folosite de către unităţile militare pentru satisfacerea consumurilor
proprii precum şi pentru realizarea stocurilor normate. Materialele care prisosesc
se raportează eşalonului superior pentru a fi preluate. Dacă preluarea (evacuare)
nu mai este posibilă şi aceste materiale nici nu pot fi ascunse, atunci ele se vor
distruge pentru a nu fi capturate de inamic.

4.3 Prestările de servicii

pentru efectuarea de lucrări şi activităţi
Prestarea de servicii în folosul unităţilor militare constă în efectuarea
unor lucrări şi/sau desfăşurarea unor activităţi productive de către persoane
fizice în conformitate cu normele legale prevăzute în legea rechiziţiilor.
De regulă, comandanţii unităţilor militare adresează astfel de cereri către
organele militare teritoriale. Acestea efectuează înştiinţarea persoanelor fizice
pentru prestarea de servicii (în scris sau prin alte mijloace de legătură) precizând
data şi locul de pregătire. Salariaţii sunt înştiinţaţi nominal de către agenţii
economici de care aparţin sau de către instituţiile publice din care fac parte.
Celelalte persoane sunt înştiinţate de primăriile comunale, orăşeneşti şi
municipale prin organele de poliţie.
La chemarea de persoane fizice pentru prestări de servicii se va ţine seama
şi de nevoile (cerinţele) agenţiilor economici la care lucrează persoanele vizate.
Utilizarea persoanelor chemate pentru prestări de servicii se va face în
funcţie de pregătirea lor profesională, aptitudinile dobândite şi de regulă, pe cât
posibil, în localităţile de reşedinţă sau în locuri apropiate. Dacă situaţia impune
prestare de servicii la depărtări mai mari de 10 - 15 km. de localitatea de
reşedinţă şi pentru mai mult timp (2 - 5 zile), unitatea militară beneficiară va
asigura subzistenţa necesară cu hrană, carburanţi-lubrifianţi etc.
Unităţile militare beneficiare pot folosi, cu succes şi eficienţă, sprijinul
populaţiei din zonă (sau revenite în zonă) pentru utilizarea unor capacităţi de
producţie şi servicii, a utilajelor şi instalaţiilor rămase sau repuse în stare de
funcţionare, în scopul: repunerii în starea de funcţionare a tehnicii militare
deteriorate; întreţinerii tehnice, efectuării verificărilor şi a diagnosticărilor

91
tehnicii militare; asistenţei tehnice la punctele grele de trecere; recondiţionării de
organe, ansambluri, subansambluri şi piese de schimb pentru tehnica militară;
completării stocurilor şi asigurării cu mijloace de transport şi mijloace de
consum; fabricării pieselor de schimb şi a materialelor de uz general necesare
proceselor tehnologice de mentenanţă a tehnicii militare.
Devine o necesitate ca încă din timp de pace, organele militare teritoriale
(comandamentele teritoriale şi centrele militare de judeţ sau municipiu - sector
pentru capitală) să cunoască exact sursele de aprovizionare, capacităţile de
producţie, agenţii economici, întreprinderile de transport etc., care ar putea fi
solicitate de unităţile militare pentru achiziţii-rechiziţii-prestări de servicii
într-una din cele trei situaţii: stare de asediu sau necesitate; mobilizare parţială
şi/sau generală; stare de război.

4.4 Obligativităţi ale administraţiei publice

pentru efectuarea achiziţiilor,
rechiziţiilor şi prestărilor de servicii
Răspunderea şi obligativitatea efectuării activităţilor de achiziţii, rechiziţii
şi prestări de servicii conform legii, revin organelor militare de teritoriu
(comandamente teritoriale şi centre militare), prefecturilor şi primăriilor
(comunale, orăşeneşti, municipale, de sectoare ale capitalei).
Organele militare teritoriale împreună cu cele ale administraţiei publice
vor stabili următoarele măsuri:
• verificarea agenţiilor economici de pe raza lor de responsabilitate
privind:
− ţinerea evidenţei resurselor de mobilizare şi existentul acestora;
− întreţinerea şi starea tehnică a mijloacelor de transport şi a
utilajelor de construcţii (inclusiv a celor care aparţin persoanelor
fizice);
• achiziţionarea şi rechiziţionarea resurselor logistice pe plan local şi
organizarea trimiterii acestora la unităţile militare beneficiare;
• sprijinirea organelor de logistică ale unităţilor militare aflate pe raza
lor de activitate, pentru efectuarea aprovizionărilor cu materiale;
• organizarea cazării trupelor dislocate în raioanele aflate în zona de
responsabilitate sau în trecere spre şi dinspre front;
• analiza structurii şi specializării forţei de muncă din zonă care ar putea
fi folosită la prestări servicii în folosul unităţilor militare, stabilind
numărul persoanelor care poate fi pus la dispoziţie de fiecare agent
economic şi instituţie publică; pentru persoanele neîncadrate în muncă
se va stabili şi localitatea care va avea astfel de obligaţii.

92