You are on page 1of 3

Programul Williams

Publicat in Articole de specialitate pe November 23rd, 2010 de Alin Popescu

Kinetoterapia are ca arme de lupta impotriva diverselor afectiuni, numeroase tehnici si metode
care atunci cand sunt aplicate corect dau cele mai bune rezultate. Programul Willliams este unul
din programele kinetoterapice utilizate in patologia coloanei vertebrale lombare. Lombosacralgia
( low back pain) este o durere lombara inferioara de cauza mecanica si poate fi generata atat de
suferinta tesuturilor moi lombare cat si de afectarea structurilor vertebrale ( disc, ligamente,
pediculi vertebrali, articulatii vertebrale posterioare).

Tratamentul acesor afectiuni cuprinde mai multe mijloace : medicamentos, posturare,


fizioterapie dar si kinetoterapie.

Kinetoterapia si implicit programul Williams cu cele trei faze ale sale (I, II, III) vor fi orientate in
functie de starea clinica a pacientului si anume de perioada in care se afla:
- In perioada acuta cand durerile lombosacrate sunt intense, cu sau fara iradiere, pacientul nu
isi poate calma durerile nici intins in pat si prezinta contractura musculara lombara.
- In perioada subacuta cand durerile au mai cedat , cele de repaus au disparut, bolnavul se
poate misca in pat fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sa stea pe scaun un timp
mai mult sau mai putin limitat. Durerea este suportabila daca nu isi mobilizeaza coloana.
- Perioada cronica in care pacientul isi poate mobiliza coloana, durerile fiind moderate. In timpul
mersului si a ortostatismului durerile pot aparea dupa o perioada mai lunga de timp.
- Perioada de remisiune completa, cand pacientul nu mai are simptome dar oricand se poate
repeta un episod dureros.

In perioada acuta cele mai importante obiective sunt posturarea in pozitii antalgice, relaxarea
generala si a contracturii musculare lombare. Nu se recomanda inceperea exercitiilor din
programul Williams in aceasta perioada.

In perioada subacuta se initiaza exercitiile Williams cu faza I a acestui program pentru a


asupliza trunchiul inferior, constand in exercitii de remobilizare a coloanei lombare, basculari de
bazin, intinderea musculaturii paravertebrale.

Faza I Williams cuprinde urmatoarele exercitii care trebuie facute de 2 ori pe zi, de cate 3-5 ori
fiecare exercitiu.

Exercitiul 1:- intins pe spate, genunchii indoiti si incet permitandu-le sa ‘’cada’’ pe podea in
pozitia intinsa, relaxat ; se repeta de 5 ori ( pentru promovarea flexibilitatii lombare si a
ischiogambierilor-musculatura posterioara a coapsei )

Exercitul 2:intins pe spate, se flecteaza si se extind genunchii.

Ex.ercitiul 3: -intins pe spate, flecteaza genunchii, apoi se aduc ambii genunchi deasupra
pieptului si cu ambele maini se trage de genunchi spre piept, se mentine aceasta pozitie pana
se numara la 10, apoi se revine la pozitia de start cu picioarele intinse ; se repeta de 3 ori
( pentru promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor )

Exercitiul 4: -intins pe spate cu picioarele pe podea, mainile unite in spatele gatului, se ridica un
genunchi cat se poate de aproape catre piept ; se mentine pozitia cat se numara pana la 10 ; se
revine in pozitia neutra initiala si se repeta cu piciorul opus pana fiecare picior a fost indoit de 5
ori ( pentru elasticitatea lombara, ischiogambieri, iliopsoas, pentru a creste puterea musculaturii
abdominale ).

Exercitiul 5: – intins pe spate cu mainile deasupra capului si cu genunchii indoiti, se incearca


lipirea zonei lombare de podea si in acelasi timp se contracta musculatura abdominala ; se
mentine aceasta pozitie pana la 10 si se repeta de 5 ori ( pentru cresterea puterii musculaturii
abdominale superioare si inferioare

Exercitiul 6: -in sezut pe scaun cu mainile pe langa corp, aplecarea capului intre genunchi,
permitand mainilor sa ajunga pe podea ; se mentine pozitia pana se numara la 3 ; se aduce
corpul in pozitia initiala ; se repeta de 5 ori ( pentru elasticitate lombara si a ischiogambierilor, se
creste forta musculaturii lombare inferioare )

Faza a II-a a programului Williams. Exercitiile din faza a II a trebuie facute de 2 ori/zi timp de 4
luni ; daca la sfarsitul acestei faze totul se desfasoara confortabil, se poate trece la faza III.

Exercitiul. 7: – intins pe spate, se indoaie ambii genunchi, picioarele sunt pe podea ; se roteaza
bazinul si picioarele spre stanga si apoi spre dreapta ; se repeta de 5 ori ( pentru promovarea
elasticitatii lombare si a ischiogambierilor )

Exercitiul.8: -pe spate cu ambele mebre inferioare intinse , se aduce piciorul drept pe
genunchiul stang ; se roteaza genunchiul flectat spre dreapta si apoi spre stanga in masura
confortului ; se repeta apoi cu membrul inferior opus , de 5 ori de fiecare parte ( pentru
elasticitatea rotatoare a soldurilor )-

Exercitiul 9: intins pe spate, se ridica un picior deasupra podelei, se mentine pana la 10, apoi se
revine cu piciorul pe podea ; se repeta de 5 ori ( pentru cresterea fortei musculaturii abdominale

Exercitiul 10: in ortostatism: genuflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul scaunului, spatele


perfect drept, calcaiele raman pe sol.

Exercitiul 11 . in picioare tinand mainile pe un scaun/masa ; genuflexiune cu revenire in pozitia


initiala ( pentru cresterea fortei musculaturii anterioare a coapsei-cvadriceps)

Exercitiul 12 : in picioare, relaxat prin inspir si expir amplu, se apleaca in fata usor trunchiul din
solduri, cu genunchii intinsi ; se incearca atingerea podelei cu degetele mainilor ; se repeta de 5
ori ( pentru elasticitatea lombara )

In perioada cronica se continua cresterea supletii lombare si tonifierea musculaturii slabe,


cresterea supletii lombare prin exercitii de basculare a bazinului cu Faza III a programului
Williams care cuprinde urmatoarele exercitii:

Exercitiul 13: – intins pe spate cu o perna sub cap, soldurile si genunchii sunt flectati, picioarele
pe podea, cu calcaiele destul de apropiate de fese ; pacientul preseaza ferm lomba pe podea,
contractand muschii fesieri si abdominali .
Apoi este basculat bazinul prin ridicarea feselor de pe podea, dar cu mentinerea contactului
lombei aplatizate ; cea mai frecventa eroare este reprezentata de ridicarea si a zonei lombare
impreuna cu fesele, crescand astfel curbura lombara si obtinand efectul contrar-accentuarea
durerii ; se efectueaza de 10 ori de 2 ori/zi, treptat ajungandu-se la 20 de 2 ori/zi la cei peste 50
ani, respectiv 40 de 2 ori/zi la ceilalti .
Gradat dupa o perioada de timp, flexia soldurilor si a genunchilor este redusa pana ajung sa fie
intinse complet iar dupa 4 saptamani se poate trece la exercitiile din picioare.

Exercitiul 14: – in picioare, cu spatele la perete si calcaiele la 25-30 cm de acesta ; se aplica


sacrul si lomba aplatizate pe perete ; se apropie treptat calcaiele de perete, mentinind contactul
lombei cu acesta

Exercitiul 15: decubit dorsal: se executa bicicleta, cu pelvisul mult basculat inainte.

Este important de mentionat ca aceste exercitii nu sunt standard si se recomanda ca exercitiile


sa varieze in functie de pacient si anume: de localizarea afectiunii, varsta si profesia pacientului.
De exemplu pentru cei a caror activitate profesionala consta in utilizarea mainilor si aplecarea in
fata a trunchiului, programul trebuie sa fie axat pe consolidarea sistemului vertebral si a
ischiogambierilor. Pentru cei care stau mult in picioare, programul se orienteaza pe tonifierea
musculaturii de sustinere pe verticala a coloanei vertebrale.

You might also like