Cuprins

SECŢIUNEA I Anorexia nervoasă – formă a adicţiei...........................2

1. Noţiunea de adicţie............................................................................................. 2
2. Caracterizarea anorexiei....................................................................................3

SECŢIUNEA A II-A Apariţia anorexiei...................................................5

1. Persoanele afectate..............................................................................................5
2. Factorii determinanţi ai anorexiei ....................................................................7

SECŢIUNEA A III-A Profilul psihologic al persoanei anorexice.........10

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................15
SECŢIUNEA I Anorexia nervoasă – formă a adicţiei

1. Noţiunea de adicţie

Un studiu asupra noţiunii de „adicţie” poate clarifica, într-o anumită măsură,

perspectiva asupra economiei psihice ce caracterizează comportamentele adictive.
Termenul de „adicţie” provine din latinescul „addictus”, care se referă la un obicei
vechi ce desemnează starea de sclavie a unei persoane.
O traducere a termenului în limba franceză trimite la noţiunea de „toxicomanie”,
astfel încât terminologia franceză este fondată pe ideea ce are în vedere „dorinţa de a-şi
face rău”. În plus, terminologia anglo-saxonă creează impresia că persoana dependentă
este sclava unei singure soluţii pentru a putea scăpa de durerea mintală1.
Noţiunea de „adicţie” a fost actualizată în cursul anilor '70, în psihiatria nord-
americană, pentru definirea comportamentelor de dependenţă faţă de substanţele
psihoactive, însă a cunoscut gloria în Franţa anilor '90. Termenul nu este legat doar de
literatura de orientare comportamentală, sociologică şi psihiatrică, fiind utilizat mult timp
într-o perspctivă psihanalitică, cu o accepţiune diferită. Noţiunea apare azi ca o nebuloasă
de sens ataşată mai multor nuclee de modelizare2.
Preferat în doctrină este înţelesul dat de limba engleză, deoarece este considerat
mult mai grăitor. Adicţia trimite cu gândul la dependenţă, la lupta inegală dintre subiect şi
o parte a sa, pe când toxicomania indică o dorinţă de autootrăvire. Astfel, înţelesul
termenului a fost extins de la dependenţa de toxice (alcool, droguri, tutun şi alte
farmacodependenţe), până la patologiile de încorporare (anorexie, bulimie) şi, ulterior, la
anumite comportamente numite de Marks (1990) adicţii comportamentale (joc de noroc
patologic, cleptomanie, cumpărare compulsivă). De asemenea, tentativele repetate de
suicid şi comportamentele cu risc sunt alăturate acestui câmp psihopatologic, precum şi
comportamentele sexuale şi aşa-numita muncă adictivă.

1
V. Marinov (coord.), Anorexie, adicţii şi fragilităţi narcisice, Edit. Trei, Bucureşti, 2005, p. 11 (Joyce
McDougall, Economia psihică a adicţiei).
2
Ibidem, op. cit., p.138 (Marie-Madeleine Jacquet şi Alain Rigaut, Apariţia noţiunii de adicţie în istoria
psihanalizei).

2
 Este lesne de înţeles cum această noţiune se pretează uşor la unirea diferitelor
moduri de viaţă, suferinţă sau evitare a suferinţei ale timpurilor moderne.
În mintea subiectului, obiectul adicţiei este caracterizat prin calităţi benefice,
reprezintă obiect al plăcerii care poate fi folosit oricând pentru a atenua stările afective,
percepute altfel ca intolerabile, considerat ca ceva bun, care dă sens vieţii.
Când evenimente interioare sau exterioare depăşesc capacitatea de stăpânire a
conflictelor, oamenii au tendinţa să bea, să mănânce, să fumeze mai mult decât de obicei,
să ia medicamente pentru a găsi o stare de amnezie temporară, ori se aventurează în
relaţii sexuale sau de altă natură, în scopul arătat. Această economie psihică nu reprezintă
o problemă, până în momentul în care ea devine unica soluţie de care subiectul dispune
pentru a suporta durerea psihică.
Ceea ce persoana caută este, în mod evident, găsirea plăcerii, ţelul nefiind dorinţa
de a-şi face rău. Deşi persoana se poate simţi ca sclavă a obiectului sau a
comportamentului adictiv, scopul său nu este nicidecum acela de a-şi face rău, ci
dimpotrită, apreciază acel obiect sau comportament ca producător al unei stări de bine,
ori, în cazurile extreme, ca ceea ce dă sens vieţii3.

2. Caracterizarea anorexiei

În literatura de specialitate se apreciază că tulburările de comportament alimentar,

cu accent pe ceea ce reprezintă anorexia nervoasă, evidenţiază problema bazelor
narcisismului la fiinţa umană. Această teorie este fondată pe următoarele considerente:
 nucleul acestor tulburări pune în evidenţă o serie de mecanisme specifice de
apărare;
 aceste tulburări sunt predominante în rândul populaţiei feminine;
 percepţia asupra conţinutului alimentului în dimensiunea sa reală este
eronată;
 imaginile privitoare la corpul femeii devin obsedante pentru aceasta, pe
lângă teama de a fi grasă etc4.

3
V. Marinov (coord.), op. cit., p. 14.
4
Ibidem, pp.33-34 (V. Marinov, Narcisismul în tulburările de comportament alimentar).

3
 Lacunele narcisiste ale anorexicei se evidenţiază prin faptul că ea prezintă un
înveliş corporal şi psihic caracterizat printr-o angoasă de pierdere, de vidare, de
prăbuşire5.
Cuvântul “anorexie” provine din limba greacă şi semnifică o tulburare a
comportamentului alimentar, care apare în urma refuzului unei persoane de a mânca.
Elementele esenţiale ale anorexiei nervoase sunt caracterizate prin distorsiunea
imaginii corporale, în forma unei prihopatologii specifice în care teama de îngraşare
persistă ca o idee supraevaluată şi prin impunerea unui prag de greutate scăzut6.
Individul îşi menţine o greutate corporală care este sub nivelul minim normal pentru
etatea şi înălţimea sa (un anorexic va avea o greutate cu aproximativ 15% mai puţin decât
ar fi normal).
Primul semnal atunci când o persoană suferă de anorexie nervoasă este pierderea
severă în greutate. Aceasta este însoţită de o diversitate de simptome psihice şi
psihologice şi de un comportament alimentar neobişnuit.
Pierderea în greutate se realizează în primul rând prin reducerea cantităţii de
alimente ingerate. În general, indivizii exclud din dieta lor alimentele cu o valoare
calorică mare şi folosesc metode de pierdere în greutate precum purgaţia (vărsături
autoprovocate ori abuzul de laxative sau diuretice) şi exerciţii intense şi excesive.
Deşi persoanele afectate pierd în greutate, această preocupare privind pulsul
ponderal creşte. Semnficaţia greutăţii şi conformaţiei corporale sunt distorsionate; unii
indivizi se simt în întregime supraponderali, alţii realizează că sunt slabi, dar sunt încă
preocupaţi de faptul că anumite părţi ale corpului lor, în special abdomenul, coapsele şi
fesele sunt „prea grase”. Ei se cântăresc excesiv, îşi măsoară obsesiv părţile corpului şi
utilizează frecvent oglinda pentru a controla zonele considerate „grase”.
Subiectul nu este capabil să îngurgiteze alimentele, se blochează faţă de acestea şi
devine aproape insensibil la foame7.

5
V. Marinov, op. cit., p. 34 (V. Marinov, Narcisismul în tulburările de comportament alimentar).
6
F. Tudose, Orizonturile psihologiei medicale, Edit. Info Medica, Bucureşti, 2003, p. 334.
7
P. Popescu Neveanu, Dicţionar de psihologie, Edit. Albatros, Bucureşti, 1978, p. 38.

4
 SECŢIUNEA A II-A Apariţia anorexiei

1. Persoanele afectate

Marea majoritate a persoanelor care suferă de anorexie este alcatuită din femei, de
obicei adolescente sau tinere. S-a estimat că aproximativ 2% dintre femeile între 10 şi 20
de ani sunt anorexice.
Confom unor sondaje realizate recent, doar 5% dintre persoanele care suferă de
anorexie sunt barbaţi.
Există cazuri în care anorexia se instalează la cele mai fragede vârste. Anorexia
nou-născutului şi sugarului este o situaţie patologică ce ridică nenumărate probleme de
diagnostic şi tratament. Studii recente asupra tulburărilor de comportament alimentar ale
acestei vârste evidenţiază ideea potrivit căreia copiii afectaţi apar ca sugari care "nu ştiu"
sau "nu vor" să sugă. Ei prezintă o simptomatologie omogenă, "pseudodureroasă", care
nu le permite ingerarea unor cantităţi suficiente de lapte. În absenţa unei orientări
diagnostice corecte şi a tratamentului adecvat rezultă distrofia progresivă şi alterarea
relaţiei mamă-copil8.
La copiii de 3-10 ani, boala se manifestă sub forma hiperemotivităţii, capriciilor
exagerate şi a opoziţiilor menite să atragă atenţia adulţilor sau a fobiilor alimentare.
La tinerele fete, se întâlneşte uneori după pubertate, sindromul de anorexie mentală,
care poate ajunge la forme de înaltă gravitate, este însoţită de infantilism şi este înţeles ca
o regresiune cauzată de dificultatea evoluţiei spre autonomie şi feminitate, dificultate
condiţionată mai ales de mediul familial, dar şi de alte cauze9.
Dacă anorexia nervoasă apare la un individ în cursul copilăriei sau adolescenţei
atunci există o incapacitate de a lua în greutate plusul sperat.
Anorexia se instalează mai ales la tinerii care îşi aleg o ocupaţie tip balerin,
dansator, atlet, gimnast, patinator sau în domeniul modelling-ului, unde se pune accentul
pe o construcţie mică a corpului şi se simt presaţi să ţină în permanenţă regim. Aspectul
8
A. Demian-Popescu, S. Sanielevici-Marinov, Concepţii actuale în tulburările de comportament alimentar
şi anorexie la nou-născut şi sugar, Revista de Medicină militară nr. 1-2, ianuarie-iunie, 2003, editată de
Direcţia Asistenţă Medicală din Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor
Militari din România.
9
P. Popescu Neveanu, op. cit., p. 38.

5
general al corpului devine un duşman pe care vor să-l distrugă. Aceasta, pentru că sunt
persoane care tind excesiv spre perfecţionism, nu sunt multumiţi de viaţa lor şi nu
recunosc când sunt furioşi sau depaşiţi emoţional.
Este o tulburare cu implicaţii fizice şi psihice deosebite, putând duce la probleme
grave de sănătate, la alterarea stării emoţionale. Această tulburare de alimentaţie este în
creştere în rândul femeilor tinere, din ţările dezvoltate, acolo unde aşteptările culturale
încurajează femeile să fie din ce în ce mai slabe10.
Balerinele se confruntă încă de la început cu problema „cu cât mai slabă, cu atât
mai bună“, amestecând astfel stresul perfecţionismului profesional cu cel al menţinerii
unei greutăţi scăzute.
Multe din gimnastele de succes, cum ar fi Nadia Comăneci, Cathy Rigby şi Kathy
Johnson, au recunoscut ca s-au luptat în primul rând cu anorexia sau bulimia, mai mult
decât cu doborârea unor recorduri mondiale. Au scăpat uşor pentru că în 1994, gimnasta
Christy Henrich se stingea la 22 de ani datorită complicaţiilor anorexiei de care suferea.
Alimentate de fixaţia unor corpuri suple, tot mai multe femei sunt îngrozite de ideea
că pot deveni obeze şi refuză să menţina o greutate normală, punându-şi vieţile în pericol
prin urmarea unor diete din ce în ce mai severe, mergând deseori până la autoînfometare.
Anorexia nervoasă este rară la persoane peste 40 de ani.
Anorexia este o boală cronică, ce se poate înrăutăţi dacă nu este tratată. Fără
tratament, 20% dintre suferinzii de anorexie vor muri. Totuşi, dacă acceptă tratamentul o
persoana anorexica poate să revină la o viaţă sănătoasă. Din păcate, doar 2% dintre
suferinzii de anorexie acceptă să se trateze.

2. Factorii determinanţi ai anorexiei

10
S. Chelcea, Psihologie socială. Note de curs: autori, lucrări şi evenimente, Edit. Economică, Bucureşti,
2001, p. 158.

6
 Anorexia poate să apară după ce în viaţa respectivei persoane au apărut schimbări
majore. De asemenea, în unele situaţii, poate apărea după perioade de stres, care includ
abuzul sexual sau emoţional, pierderea slujbei sau un divorţ.
Instalarea anorexiei este de multe ori precedată de diferite evenimente traumatice,
dificultăţi emoţionale, stări depresive. Este o afecţiune gravă, care pune în pericol viaţa
prin privarea organismului de hrană, stop cardiac, dezechilibre electrolitice sau suicid.
Există mai multe teorii, dar nici una nu poate explica în întregime apariţia unei
tulburări de nutriţie, cum este şi anorexia nervoasă. Sunt încriminaţi mai mulţi factori,
care independent sau împreună pot conduce la instalarea anorexiei11.
Factori biologici – Temperamentul este una dintre laturile personalităţii care se
exprimă cel mai pregnant în conduită şi comportament. Diversele tipuri de personalitate,
sau mai simplu spus tipurile temperamentale se presupune că sunt determinate genetic 12.
Unele dintre acestea, cum ar fi tipul obsesiv-compulsiv, sunt mai vulnerabile la
dezvoltarea unor tulburări de alimentaţie.
Cercetări recente sugerează că existenţa nivelelor crescute ale unor substanţe
secretate la nivelul creierului predispun unii oameni la anxietate, perfecţionism, gânduri
şi comportamente obsesiv-compulsive. Atunci când o astfel de persoană începe să se
înfometeze sau din contră, să mănânce necontrolat, în mod inconştient îşi modifică
nivelul acestor substanţe, ceea ce poate induce o stare de linişte sau chiar euforie,
înlăturând pentru o perioadă de timp starea de anxietate sau depresie. Astfel, fuga de
alimentele devine un fel de automedicaţie împotriva sentimentelor greu de suportat13.
Factorii psihologici – Oamenii cu tulburări de alimentaţie tind să fie perfecţionişti.
Ei au aşteptări nerealiste de la propria persoană şi de la cei din jur. În ciuda realizărilor
personale ei se simt permanent vinovaţi şi lipsiţi de valoare. Aceste persoane văd
lucrurile numai la extreme, doar în alb sau negru, scăpând din vedere soluţiile de mijloc.

11
M. Zlate, Fundamentele psihologiei, Edit. Pro Humanitate, Bucureşti, 2004, p. 234.
12
Tipologiile comportamentale au avut un mare succes în Occident. Aceasta deoarece, aşa cum afirma Jean
Stoetzel ele exprimă una dintre caracteristicile fundamentale ale concepţiei occidentale despre persoană, şi
anume caracterul ei unic şi unitar, elementele asociate luând forma unui întreg, apoi datorită faptului că ele
răspund exigenţelor de raţionalitate clasificatoare, care reprezintă unui din idealurile gândirii occidentale
(S. Chelcea, op. cit., p. 160).
13
M. Zlate, op. cit., p. 230.

7
Dacă “gras” este “rău”, iar “slab” este “bine”, atunci “mai slab” este “mai bine”, iar “cel
mai slab” este “cel mai bine”…
Unele persoane anorexice recurg la înfometare şi alte astfel de practici din dorinţa
de a-şi câştiga controlul propriei vieţi, în viziunea lor. Deşi au tăria de a trece peste multe
obstacole pentru a-şi atinge scopul, în interior se simt slabi, învinşi, plini de resentimente.
Uneori aceşti indivizi sunt în căutarea propriei identităţi şi încearcă să urmeze un model
acceptat şi admirat de societate.Ei caută permanent aprobare din partea celor din jur şi se
tem de critici14.
Factori familiali – Unele dintre persoanele anorexice provin din familii care i-au
sufocat cu grija faţă de ei, în timp ce alţii s-au simţit în copilărie abandonaţi, neînţeleşi şi
singuri. Părinţii care pun un accent exagerat pe aspectul fizic contribuie în acest fel la
instalarea tulburărilor.
Acest tip de părinţi sunt uneori incapabili de o apropiere emoţională faţă de copiii
lor, pe care îi critică excesiv sau din contră, îi protejează excesiv ori au aşteptări prea
mari de la aceştia. Copiii ajung treptat să-şi ascundă îndoielile, temerile şi
imperfecţiunile. Astfel, unii vor încerca să-şi rezolve problemele controlându-şi într-o
manieră improprie greutatea şi alimentaţia.
Fetele provenite din mame care au suferit de tulburări de alimentaţie sunt mai
susceptibile faţă de astfel de afecţiuni. În astfel de familii se pot remarca obiceiuri ciudate
legate de alimentaţie, folosirea hranei ca recompensă sau pedeapsă şi îngrijorare
exagerată faţă de greutatea copiilor.
S-a exprimat opinia conform căreia în unele cazuri, în acest tip particular de
disfuncţie, membrii familiei devin atât de interdependenţi încât nu-şi pot realiza fiecare
identitatea individuală.
Astfel, membrii familiei sunt incapabili să funcţioneze ca indivizi sănătosi şi sunt
dependenţi de alţi membrii ai familei pentru a-şi exprima identitatea. La copii, parte din
această disfuncţie poate include o teamă de a creşte (în special la fete). Regimul alimentar
restrictiv le poate impiedica corpurile să se dezvolte în mod normal şi, în concepţia lor,
limitează procesul de maturizare menţinand relaţia părinte-copil pe care familia a ajuns să
se bazeze.

14
M. Zlate, op. cit., p. 232.

8
 Factori sociali – Societatea are un rol important în generarea acestei afecţiuni,
pentru că impune un set de valori la care persoanele tinere sunt, mai mult sau mai puţin,
obligate sa se alinieze. Mediul cultural din zilele noastre pune un accent din ce în ce mai
mare pe staturile suple, foarte slabe, forţând tinerele fete să capete cu orice preţ corpurile
ideale prezentate pe toate canalele de informare.
Cu toate acestea, boala se declanşează prin stabilirea unui reper eronat, deoarece
aceste standarde sunt greşit interpretate, exagerate, duse sub limita inferioară admisă,
ceea ce fac persoanele afectate să piardă controlul şi să interpreteze greşit starea de
normalitate.
Revistele, televiziunea şi filmele sunt doar trei exemple de mijloace mass-media
care transmit mesaje despre “avantajele” faptului de a fi slab.
Neîndoielnic, într-o societate predispusă la îngraşare, educaţia în acest sens este
absolut necesară, însă este foarte important modul în care sunt transmise aceste
informaţii. Mesajul este repetat în diverse forme, direct sau indirect: “succesul, fericirea,
puterea, popularitatea, admiraţia, inteligenţa şi reuşita (în carieră, dragoste, sex) necesită
frumuseţe fizică şi în mod particular un corp cât mai suplu”. Contrastul apare evident:
oamenii care nu au fost binecuvantaţi de natură cu frumuseţe sau nu reuşesc să fie la fel
de slabi ca actorii sau modelele din reviste sau TV, sunt definiţi ca inferiori, demni de
milă, compasiune sau dezaprobare socială. Este adevarat că cei mai mulţi oameni nu
reacţionează la aceste mesaje, însă există cei care sunt influenţaţi şi de alţi factori dintre
cei amintiţi anterior, aceştia devenind candidaţi siguri pentru tulburări de alimentaţie15.

Recent, o serie de cercetări au arătat că o posibilă cauză a anorexiei poate fi o

anomalie chimică din creier. Modificările nivelului de serotonină, un hormon care printre
altele controlează şi apetitul, pot fi responsabile de o parte din simptomele acestei boli,
precum impulsivitatea, depresia, comportamentul obsesiv şi alte tulburări de
comportament. Unii cercetători au raportat mai multe asocieri între infecţii bacteriene şi
virale şi declanşarea anorexiei nervoase16.

SECŢIUNEA A III-A Profilul psihologic al persoanei anorexice

15
S. Chelcea, op. cit., p. 162.
16
L. Gheorghe, T. Ilie, Vindecare şi purificare, Edit. Kamala, Bucureşti, 2001, p. 238.

9
 O persoană suferind de anorexie nervoasă slăbeşte sau încearcă să slăbească,
întrucât este terifiată de creşterea în greutate şi obezitate. Se îmbraca cu haine largi pentru
a ascunde grăsimea pe care în mod eronat consideră că o prezintă corpul său.
Se plânge tututor despre greutatea sa şi nu îi poate crede pe cei care îi spun în cel
mai sincer mod că nu are probleme cu greutatea, incluzându-i aici chiar şi pe medici. Se
analizează foarte frecvent în oglindă şi găseşte mereu ceva de criticat. Îşi detestă anumite
părţi ale corpului, în special sânii, abdomenul, fesele şi coapsele.
Stima de sine a persoanelor cu anorexie nervoasă este este extrem de dependentă de
conformaţia şi greutatea corpului lor. Pierderea în greutate este văzută ca o realizare
impresionantă şi un semn de autodisciplină, pe când, luarea în greutate este percepută ca
un eşec inacceptabil al autocontrolului. Indivizii cu aceste tulburări pot recunoaşte că sunt
slabi, dar neagă implicaţiile medicale severe ale stării lor de denutriţie.
Persoanele suferind de anorexie nervoasă dezvoltă în timp un comportament
alimentar inadecvat: sar peste mese, mănâncă porţii foarte mici de mâncare, fac
combinaţii ciudate de alimente, nu mănâncă în faţa altor persoane şi au tot felul de
obiceiuri şi ritualuri alimentare ciudate. Pot face cumpărături (alimentare) şi pot găti
pentru toţi cei din casă, însă nu se ating nici de cele mai gustoase preparate. Îşi găsesc
scuze pentru a refuza mâncarea (“nu mi-e foame”, “am mâncat în oraş”, “nu mă simt prea
bine” etc). Cu timpul începe să nu le mai placă feluri de mâncare anterior preferate.
Devin excesiv de preopcupaţi de numărul de calorii, conţinutul alimentelor,
folosesc numai produse dietetice şi uneori devin vegetarieni, fără însă a consuma tot
spectrul de alimente de origine vegetală, care să le aducă nutrienţii necesari.
De asemenea, reduc drastic aportul de lipide. Dacă uneori îşi încalcă propriile reguli
rigide şi mănâncă mai mult, recug la provocarea vărsăturii. Pe lângă aceasta pot folosi
laxative, produse pentru slăbit sau diuretice. În cazuri extreme pot ajunge la abuz de
alcool sau droguri pentru a-şi reduce apetitul.
Unele dintre aceste persoane fac efort fizic exagerat, dar obosesc rapid datorită
aportului caloric insuficient. Cu timpul performanţa sportivă devine din ce în ce mai
slabă, însă vor refuza să-şi adapateze stilul de antrenament. Deşi multe anorectice au o
inteligenţă foarte ridicată, modul lor de gândire devine simplu: ”dacă voi fi mai slabă, mă

10
voi simţi mai bine”. Anorexia este însoţită şi de schimbări majore de comportament,
precum depresia şi tendinţa de a se izola.
Schimbările comportamentale care au loc ţin de creşterea seriozităţii şi introversiei,
de orientarea mai mică spre distracţii; de obicei se vor reduce contactele cu prietenii şi
anorexicul îşi pierde interesul în majoritatea lucrurilor de la mâncare până la munca
academică. Bolnavul poate să aibă de asemenea comportamente obsesive mai ales în
bucătărie unde devine obsedat de curăţenie, ordine şi de timpul exact al meselor. Uneori
găteşte pentru familie şi îi încurajează să mănânce mult.
Cu trecerea timpului îşi pierde capacitatea de a gândi logic şi obiectiv, devine
iraţional, ajunge să se certe cu oamenii care vor să îl ajute şi are probleme de concentrare.
Ceea ce caracterizează profilul persoanelor afectate este greşita percepţie a
conceptului de normalitate17. Limita normal-patologic este extrem de complicată,
interferenţele şi imixtiunile dintre cele două domenii fiind un imprevizibil labirint, de
aceea momentul de început al bolii nu poate fi determinat cu exactitate, nu se poate şti cu
certitudine punctul în care realitatea şi normalitatea capătă semnificaţii greşite în
percepţia persoanei afectate.
În timp, persoana devine iritabilă, excesiv de sensibilă şi răspunde la cele mai
mărunte conflicte cu lacrimi şi crize de isterie. Îşi evită prietenii şi devin izolat social.
Anorexticii tind să evite relaţiile sexuale, iar relaţiile lor sentimentale sunt fie
superficiale, fie marcate de un grad înalt de dependenţă faţă de partener. Îşi doresc
intimitate, dar sunt îngroziţi de aceasta.
Elementele obsesivo-compulsive atât în legătură, cât şi fără legătură cu alimentarea
sunt proeminente.
Majoritatea indivizilor cu anorexie nervoasă sunt preocupaţi de idei în legătură cu
alimentarea. Unii colectează reţete culinare sau fac provizii de alimente. Observaţiile
comportamentelor asociate cu alte forme de inaniţie sugerează că obsesiile şi compulsiile
în legătură cu alimentarea pot fi cauzate sau exacerbate de subnutriţie. Când indivizii cu
anorexie nervoasă prezintă obsesii sau compulsii care nu au legătură cu alimentarea,
conformaţia corpului sau greutatea, poate fi justificat un diagnostic adiţional de tulburare
obsesivo-compulsivă.
17
M. Lăzărescu, Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament, Edit. All Educational, Bucureşti,
1995, p. 76.

11
 Alte elemente asociate cu anorexia nervoasă includ preocpări în legătură cu
mâncatul în public, sentimentul de ineficienţă, necesitatea intensă de a controla ambianţa
proprie, gândirea inflexibilă, spontaneitate socială limitată, perfecţionismul, iniţiativa şi
expresia emoţională extrem de restrânse.
Următoarele subtipuri pot fi utilizate pentru a specifica prezenţa sau absenţa
mâncatului compulsiv regulat sau al purgării în cadrul episodului curent de anorexie
nervoasă:
Tip restrictiv: acesta descrie tablourile în care pierderea în greutate este realizată în
primul rând prin dietă, post sau exerciţii fizice excesive.
Tipul de mâncat compulsiv sau purgare: acest tip este utilizat când individul s-a
angajat în mod regulat în mâncat compulsiv sau în purgare. Cei mai mulţi indivizi cu
anorexie nervoasă, mănâncă în mod compulsiv sau purghează prin vărsături
autoprovocate ori prin abuz de laxative, diuretice sau clisme. Unii indivizi incluşi în acest
subtip nu mâncă compulsiv, dar fac în mod regulat purgare după consumul unor cantităţi
mici de alimente. Se pare că cei mai mulţi indivizi cu tipul de mâncat compulsiv sau
purgare se angajează în acest comportament săptămânal.
Majoritatea indivizilor cu anorexie nervoasă au simptome care satisfac criterii
pentru cel puţin o tulburare de personalitate. Spre deosebire de indivizii cu anorexie
nervoasă de tip restrictiv, cei cu tipul de mâncat compulsiv sau purgare este foarte posibil
să aibă alte probleme de control al impulsului, să abuzeze de alcool sau droguri, să
manifeste mai multă labilitate afectivă, să fie activi sexual, să aibă o frecvenţă mai mare a
tentativelor de suicid sau să aibă o perturbare de personalitate18.
În doctrină, s-a apreciat că există un punct de legătură între tulburările de
alimentaţie, cu accent deosebit pe anorexia nervoasă şi starea de dependenţă, reprezentat
de efortul de a găsi o stare de plăcere.
Peste acest aspect comun, se suprapun totuşi manifestări distincte. Dacă scopul
asenţial al dependentului de alcool sau de droguri este de a obţile o stare euforică, o stare
de placere prin consumul acestor substanţe în exces, persoana anorexică obţine această
stare prin efectul slăbirii, însă ca urmare al eliminării alimentelor, chiar şi a cantităţilor
minime necesare vieţii.

18
F. Tudose, op. cit., p. 338.

12
 Funcţiile extreme ale ego-ului persoanei bolnave de anorexie şi înălţimea nivelului
său social contrastează cu tendinţele de decădere socială a alcoolicilor şi toxicomanilor.
O deosebită importanţă o are şi distincţia privind percepţia socială a celor două categorii:
tulburările comportamentului alimentar sunt acceptate social, în timp ce intoxicaţiile sunt
dispreţuite19.
Un concept foarte important ce caracterizează anorexia nervoasă, care face în cele
mai multe cazuri ca boala să nu fie conştientizată, este obişnuinţa. Astfel, anorexicul
descoperă că nu numai „foamea vine mâncând” dar şi apetitul dispare în urma unor
abstinenţe repetate şi de lungă durată.
De asemenea, dependenţa psihică este o realitate ce caracterizează anorexia,
deoarece anorexicul este dependent de regimul său permanent şi de ideea de slăbire
continuă. Cazurile grave de anorexie evidenţiază această perseverare, precum şi tendinţa
de recidivare.
Dependenţa pare obligatorie în cazurile extreme de autodistrugere fizică, care
debutează nu doar cu situaţiile (rare) de suicid, ci şi cu automutilarea. Se poate spune că
anorexia nervoasă este un comportament autodistructiv îndelungat, persistent şi
inconştient.

Pe lângă modificările la nivel psihologic amintite (percepţia distorsionată a propriei

persoane, comportamentul compulsiv-obsesiv, depresia sau izolarea), alte efecte negative
ale anorexiei nervoase ţin de pierderea capacităţii de concentrare şi atenţie, tulburări de
memorie şi refuzul de a accepta gravitatea situaţiei.

Studiile recente au arătat că din nefericire încercările de prevenire a acestei tulburări

nu s-au bucurat de succes, anorexia rămânând o circumstanţă patologică dificilă, având
tendinţă de creştere numerică, mai ales în zonele care împărtăşesc valorile occidentale.

19
Ibidem.

13
 Opinia generală este că nu există un tratament simplu pentru anorexie, ci trebuie
determinat empiric şi diferenţiat concret, în funcţie de durată, gravitate, vârstă, mediul
familial şi nivelul social.
Interesul pentru această tulburare este determinat şi de numărul enorm de
complicaţii pe care această afecţiune le poate antrena şi de pericolul evoluţiei letale care
trebuie întotdeauna luat în considerare.

BIBLIOGRAFIE

14
Septimiu CHELCEA, Psihologie socială. Note de curs: autori, lucrări şi evenimente,
Editura Economică, Bucureşti, 2001

Liviu GHEORGHE, Tudor ILIE, Vindecare şi purificare, Editura Kamala, Bucureşti,

2001

Mircea LĂZĂRESCU, Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament, Editura

All Educational, Bucureşti, 1995

Vladimir MARINOV (coordonator), Anorexie, adicţii şi fragilităţi narcisice, Editura

Trei, Bucureşti, 2005

Paul POPESCU NEVEANU, Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti,

1978

Florin TUDOSE, Orizonturile psihologiei medicale, Editura Info Medica, Bucureşti,

2003

Mielu ZLATE, Fundamentele psihologiei, Edit. Pro Humanitate, Bucureşti, 2004

Arina DEMIAN-POPESCU, Sonia SANIELEVICI-MARINOV, Concepţii actuale în

tulburările de comportament alimentar şi anorexie la nou-
născut şi sugar, Revista de Medicină militară nr. 1-2, ianuarie-
iunie, 2003, editată de Direcţia Asistenţă Medicală din
Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţia Medicilor şi
Farmaciştilor Militari din România

15