TEMA 1.

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

DREPTUL

Obiective educaţionale

• înţelegerea conceptelor fundamentale din domeniul apariţiei statului şi dreptului;

• cunoaşterea normelor sociale, cum acţionează ele asupra convieţuirii umane, precum şi
categoriile de norme sociale;
• cunoaşterea rolului şi importanţa dreptului în viaţa cotidiană;

Cuvinte cheie:

• drept
• normă socială
• norma juridica

Cuprins:
1.1. Noţiunea de normă socială şi clasificarea normelor sociale
1.2. Apariţia şi evoluţia istorică a dreptului
1.3. Factorii de configurare a dreptului. Dreptul şi valorile sociale
1.3.1. Factorii de configurare a dreptului
1.3.2. Valorile sociale ale dreptului
1.4. Dreptul şi morala
1.5. Definirea, conţinutul şi forma dreptului
1.5.1. Conceptul de drept
1.5.2. Conţinutul şi forma dreptului
1.5.3. Definiţia dreptului
1.6. Dreptul obiectiv şi dreptul subiectiv
1.7. Sistemul dreptului
1.8. Funcţiile dreptului
1.9. Izvoarele dreptului
1.10. Întrebări de autoevaluare
1.11. Rezumat
1.12. Bibliografie

EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI

1.1. NOŢIUNEA DE NORMĂ SOCIALĂ ŞI CLASIFICAREA

NORMELOR SOCIALE
Orice comunitate umană, încă de la primele colectivităţi, a simţit nevoia unei organizări, a
unei discipline fără de care convieţuirea ar fi imposibilă. S-au format inevitabil anumite reguli,
norme, obiceiuri a căror respectare era necesară colectivităţii respective şi care la început era
asigurată de şeful familiei, apoi în gintă de capul gintei, în trib de către şeful de trib, direct ori
împreună cu sfatul bătrânilor.
Pe măsura evoluţiei organizării sociale s-a creat un organism desemnat să aplice şi să
asigure respectarea acestor norme. Acest organism care întruchipa puterea publică era constituit
ca ceva distinct de colectivitatea respectivă, purtând la început denumirea de cetate, apoi
republică sau imperiu, cu timpul a primit denumirea de stat. Evoluţia societăţii umane a confirmat
dictonul "ubi societas ubi ius" (unde este societate, acolo este drept).
Acţiunea dreptului asupra relaţiilor sociale are loc în cadrul unui sistem de reglementare
compus dintr-o multitudine de norme (reguli) sociale. Acţiunea de reglementare se realizează
concomitent printr-o împletire şi interacţiune a diferitelor categorii de norme.
Dreptul este cel chemat să ordoneze, să analizeze atitudinea şi comportamentul
indivizilor, să le impună o variantă de conduită, pe care îi poate apoi obliga să o respecte.
Normarea activităţii umane se reflectă în întregul univers al convieţuirii sociale: în familie, la
serviciu, la şcoală, pe stradă, etc.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „normă” provine din grecescul „nomos” care
înseamnă ordinea. Norma socială este cea care reglementează conduita umană, iar norma juridică
este o normă socială care, alături de toate celelalte (morale, tehnice, etice, religioase etc)
întruneşte trăsăturile caracteristice normelor sociale, dar în acelaşi timp se şi diferenţiază de
acestea, prin trăsături particulare, proprii care îi conferă un loc aparte şi o autonomie proprie.
Norma socială este o regulă sau standard de comportament împărtăşită de două sau
mai multe persoane cu privire la conduita ce trebuie considerată ca socială acceptabilă.
Normele sociale privesc deci raporturile dintre oameni şi sunt o creaţie a acestora, o expresie de
voinţă a oamenilor. Ele sunt create de oameni şi stabilesc conduita oamenilor în cele mai diferite
domenii ale vieţii sociale, varietatea lor fiind condiţionată pe de o parte de varietatea relaţiilor
sociale pe care le reglementează.
În funcţie de importanţa şi raportul lor cu dreptul, normele sociale nejuridice se împart în
obiceiuri, norme de convieţuire, norme morale şi norme ale unor organizaţii nestatale.
a) Obiceiurile (moravuri, datini) reprezintă o categorie foarte vastă de reguli sociale,
care au apărut încă din primele începuturi ale existenţei umane. Obiceiul se formează şi apare în
mod spontan, ca urmare a aplicării repetate şi prelungite a unei conduite, aceasta devenind treptat
o regulă intrată în viaţa şi tradiţia colectivităţii respective, pe care oamenii o respectă din
obişnuinţă, ca o deprindere.
Obiceiul devine normă juridică - cutumă - în momentul în care este recunoscut de puterea
publică, de stat, în acel moment el devine obligatoriu, iar încălcarea sa atrage după sine aplicarea
sancţiunii organizate a statului. Obiceiul recunoscut ca normă juridică devine izvor de drept.
b) Normele de convieţuire - reprezintă o categorie de norme de bună cuviinţă, norme
protocolare, de politeţe, de curtoazie, foarte numeroase şi prezente în viaţa de zi cu zi. Specificul
acestor norme rezultă dintr-o anumită apreciere sau preţuire reciprocă a persoanelor, exprimată
prin "stima", "consideraţia" sau "respectul" ce şi-l aduc una alteia. În anumite condiţii, pentru
respectarea lor, poate să intervină o reglementare printr-un act normativ, în această împrejurare
norma de convieţuire socială dobândeşte forţă juridică, devenind şi normă juridică.
c) Morala şi normele morale. Morala reprezintă un ansamblu de idei, percepte, reguli cu
privire la bine şi la rău, corect şi incorect, just şi injust. Perceptele şi normele morale călăuzesc
conduita oamenilor care-şi raportează astfel comportamentul la valorile morale de bine sau rău,
din care decurge şi definirea acestui comportament moral sau imoral.
Normele morale sunt dotate cu sancţiuni de aceeaşi natură. Aceste sancţiuni pot fi
exterioare subiectului ( de exemplu, dispreţul sau oprobiul public) sau interioare, din sfera