You are on page 1of 7

Cutia 10.

1
Avantajele designurilor individuale (cu un singur subiect) fata de cele de grup:
mai putin poate fi mai mult

Designurile experimentale care utilizeaza un singur subiect pot fi mai potrivite


decat cele cu mai multe grupuri pentru anumite tipuri de cercetare aplicata (vezi
Hersen si Barlow, 1976). O astfel de situatie este atunci cand cercetarea este
directionata catre schimbarea comportamentala a unui individ specific. De
exemplu, rezultatul unui experiment de grup poate conduce la recomandari
despre ce tratamente anume sunt eficiente „in general” in modificarea
comportamentului. Nu este posibil sa se precizeze, cu toate acestea, efectul
acelui tratament asupra oricarui individ particular, plecand de la media grupului.
Kazdin (1982) rezuma aceasta caracteristica a experimentelor individuale: „Poate
ca cel mai evident avantaj (a designurilor experimentale cu un singur subiect)
este ca metodologia permite investigarea clientului individual si evaluarea
tratamentului pentru client” (pagina 482).
Un alt avantaj al experimentelor individuale fata de experimentele cu mai multe
grupuri experimentale implica problema etica legata de ascunderea
tratamentului care poate aparea in cercetarea clinica. Intr-un design cu mai
multe grupuri, un tratament potential folositor trebuie ascuns indivizilor pentru a
asigura un grup de control care satisface cerintele de validitate interna. Deoarece
experimentele cu un singur subiect compara conditiile de „non-tratament” si
„tratament” in cadrul aceluiasi individ, problema ascunderii tratamentului poate
fi evitata. Mai mult, investigatorii care fac cercetare clinica au des dificultati in a
castiga acces la destui clienti pentru a face un experiment cu mai multe grupe.
De pilda, un clinician poate fi capabil sa identifice doar cativa clienti cu
claustrofobie (frica excesiva de spatii inchise). Experimentul individual asigura o
solutie practica la problema investigarii concluziilor cauza-efect atunci cand
putini participanti sunt disponibili.

Prima etapa a experimentelor cu un singur subiect este de obicei o faza de


observare sau etapa de baza. In timpul acestei etape cercetatorii inregistreaza
comportamentul subiectului inainte de orice tratament. Cercetatorii clinicieni de
obicei masoara frecventa comportamentului-tinta in cadrul unei unitati de timp,
ca o zi sau o ora. De exemplu, un cercetator poate nota in timpul unui interviu de
10 minute de cate ori face un copil excesiv de timid contact vizual, numarul de
migrene dintr-o saptamana raportat de o persoana care sufera de migrene sau
numarul pauzelor verbale facute pe minut de o persoana care sufera de balbism
cronic. Utilizand inregistrarile de baza, initiale, cercetatorii sunt capabili sa
descrie comportamentul inainte de a acorda un tratament. Cel mai important,
directia de baza permite cercetatorilor sa prezica ce comportament va fi probabil
in viitor, fara tratament (Kazdin, 1998). Desigur, in afara de cazul in care acel
comportament este monitorizat, cercetatorii nu stiu cu siguranta ce
comportament viitor este probabil, dar masuratorile de baza le permite sa
prezica ce le rezerva viitorul. Figura 10.2 ilustreaza aceasta functie a
inregistrarilor de baza. In exemplul ipotetic, toate cele trei masuratori ale
tendintei generale (media, mediana, modul) converg in predictia viitorului
comportament. Observatiile actuale asupra comportamentelor complexe sunt
probabile sa nu demonstreze aceasta uniformizare si cercetatorii trebuie sa
considere avantajele si dezavantajele ale diferitelor masuratori ale tendintei
centrale.
O data ce cercetatorii observa faptul ca acel comportament al individului este
relativ stabil – adica arata o fluctuatie redusa intre intervalele de inregistrare – ei
introduc o interventie (tratament). Urmatorul pas este sa inregistreze
comportamentul individului cu aceleasi masuratori in timpul etapei de baza. Prin
compararea comportamentului observat imediat dupa interventie cu performanta
de baza, cercetatorii sunt capabili sa determine efectul tratamentului. Efectul
tratamenului este vazut cel mai usor utilizand un grafic al inregistrarilor
comportamentale. Pastrati in minte faptul ca putem prezice ce comportament va
fi probabil fara tratament; acest lucru este reprezentat prin linia punctata in
figura 10.2. Prin observarea vizuala a diferentei dintre comportamentul ulterior
tratamentului si ce a fost prezis ca se va intampla fara tratament, putem infera
daca tratamentul a schimbat efectiv comportamentul individului. Traditional,
analiza experimentelor cu un singur subiect nu a implicat utilizarea testelor de
semnificatie statistica, dar a existat o oarecare controversa legata de acest
aspect (Kratochwill si Brody, 1978). Mai tarziu in acest capitol vom discuta cateva
dintre problemele care pot sa apara cand observarea vizuala este utilizata pentru
a determina daca un tratament a fost eficient (vezi si Kazdin, 1998).

Designuri experimentale specifice


- In designul ABAB, baza, faza initiala (A) si faza de tratament (B) sunt
alternate pentru a determina efectul tratamentului asupra
comportamentului.
- Cercetatorii concluzioneaza faptul ca tratamentul cauzeaza schimbarea
comportamentala cand comportamentul se schimba sistematic o data cu
introducerea si retragerea tratamentului.
- Interpretarea efectului cauzal al tratamentului este dificil in designul ABAB
daca acel comportament nu revine la nivelele de baza cand tratamentul
este intrerupt.
- Consideratii etice pot retine psihologii de la a utiliza designul ABAB.
- In designuri cu mai multe faze de baza, un efect al tratamentului este
vizibil cand comportamentele din mai mult de o faza de baza se schimba
doar ca urmare a introducerii unui tratament.
- Mai multe faze de baza pot fi observate intre indivizi, comportamente sau
situatii.
- Interpretarea efectului cauzal al tratamentului este dificil in designuri cu
mai multe faze de baza cand schimbarile sunt vazute intr-o etapa de baza
inaintea unei interventii experimentale; acest lucru se poate intampla cand
efectele tratamentului sunt abstracte, generale.

Designul ABAB

Cercetatorii utilizeaza designul ABAB pentru a demonstra ca acel comportament


se schimba sistematic atunci cand alterneaza conditiile “non-tratament” si
“tratament”. O etapa initiala de baza (A) este urmata de o etapa de tratament
(B), apoi de o revenire la directia de baza (A) si apoi de o alta etapa de tratament
(B). Deoarece tratamentul este inlaturat in timpul celei de-a doua etape A si orice
imbunatatire in comportament este probabil sa fie reversibila in acest moment,
acest design mai este numit si design reversibil. Cercetatorul care utilizeaza
designul ABAB observa daca acel comportament se schimba imediat dupa
introducerea unei variabile de tratament (primul B), daca acel comportament
este reversibil atunci cand tratamentul este intrerupt (al doilea A) si daca acel
comportament se imbunatateste iar atunci cand tratamentul este reintrodus (al
doilea B). Daca acel comportament se schimba dupa introducerea si intreruperea
tratamentului, cercetatorul castiga probe considerabile ca tratamentul a cauzat
schimbarea comportamentala.
Horton (1987) a utilizat un design ABAB pentru a evalua efectele screening-ului
(ecranare) facial asupra comportamentului maladaptiv al unei fetite de 8 ani, cu
un handicap mental sever. Screening-ul facial este o tehnica ce produce o usoara
aversiune, implicand acoperirea fetei (de exemplu cu o bucata de panza usoara)
atunci cand are loc comportamentul indezirabil. Cercetari anterioare aratasera
ca aceasta tehnica este eficienta in reducerea frecventei unor comportamente de
auto-vatamare cum ar plesnirea peste fata. Horton a cautat sa determine daca ar
reduce frecventa loviturilor de lingura la acea fetita, in timpul mesei. Batutul
lingurii o oprea pe acea fata de la a cina alaturi de colegii ei de clasa, la scoala
pentru copii speciali la care mergea. Lovitul era distructiv nu numai din cauza
zgomotului, ci si din cauza faptului ca ducea deseori la aruncarea de mancare pe
podea sau la scaparea lingurii pe jos.
O defintie clara a izbirii lingurii a fost facuta pentru a o distinge de miscarile
normale cu lingura. Apoi, un para-specialist a fost antrenat sa observe si sa
administreze tratamentul. O numaratoare a frecventei a fost utilizata pentru a
evalua amplitudinea loviturilor de lingura in timpul fiecarei sesiuni de 15 minute
de masa. In timpul perioadei initiale sau de baza, para-specialistul inregistra
frecventa si, o data cu fiecare ocurenta a raspunsului, spunea “nu lingura”, o
apuca pe fetita cu blandete de incheietura mainii si ii intorcea mana spre farfurie.
Procedura a fost inregistrata video si un observator independent a vizionat
filmele si a inregistrat frecventa ca o masura de control a fidelitatii. Fidelitatea
inter-observatori a fost de aproximativ 96%. Etapa de baza s-a desfasurat timp
de 16 zile.
Prima etapa de tratament a inceput in ziua 17 si a durat 16 zile. De fiecare data
cand era observata lovirea lingurii, para-specialistul a continuat sa ofere feed-
back-ul corectiv de “nu lingura” si intorcea mana fetei spre farfurie. Cu toate
acestea, para-specialistul acum mai si tragea baveta din panza peste fata fetitei,
pentru 5 secunde. Intreruperea screening-ului facial era conditionata de faptul ca
participantul sa nu loveasca pentru 5 secunde. Prima faza de tratament era
urmata de a doua perioada de baza si de o alta faza de tratament. Observatiile in
urma tratamentului au mai fost facute la 6, 10, 15 si 19 luni.
Figura 10.4 arata schimbarile in frecventa comportamentului de lovire a lingurii
de catre fata, ca functie a fazelor de baza si de tratament alternante. Screening-
ul facial a fost eficient nu numai in reducerea acestui comportament in timpul
fazelor de tratament; observatiile care au urmarit in continuare au aratat ca
lovirea lingurii era absenta la cateva luni dupa. Dupa faza tratamentului final,
fata nu mai necesita supervizare directa in timpul mesei nici la scoala, nici acasa
si i se permitea sa manance cu colegii ei. A fost o dovada clara ca aplicarea
screening-ului facial a fost responsabil pentru eliminarea lovirii lingurii.
Screening-ul facial a fost singurul tratament administrat si inspectarea vizuala a
figurii 10.4 arata ca acel comportament s-a schimbat sistematic o data cu
introducerea si intreruperea tratamentului. Tehnica screening-ului facial a fost o
procedura de succes pentru controlarea comportamentului maladaptativ al
copiilor mici, atunci cand alte proceduri, mai putin deranjante, au esuat.

Probleme metodologice asociate cu design-urile ABAB


O problema metodologica majora care apare uneori contextul procedurii ABAB
poate fi ilustrata prin observarea inca o data a rezultatelor din studiul lui Horton
(1987) reprezentat in figura 10.4. In a doua etapa de baza, cand aplicarea
screening-ului facial a fost intrerupta, lovirea lingurii s-a intensificat. Aceasta
inseamna ca imbunatatirea observata in etapa anterioara de tratament a fost
reversibila. Cum ar fi fost daca acel comportament al lovirii lingurii ar fi ramas
scazut cand tratamentul a fost intrerupt ? Ce poate concluziona cercetatorul
despre eficacitatea tratamentului cand comportamentul din a doua etapa de
baza nu revine la cel care era in prima etapa de baza ? In cutia 10.2 descriem
motivele pentru care comportamentul ar putea sa nu revina la nivelul de baza
atunci cand tratamentul este intrerupt.
Cutia 10.2
De ce intoarcerea la comportamentul initial poate sa nu se produca in designul
reversibil
Un motiv pentru care comportamentul poate sa nu revina la nivelul de baza este
ca acel comportament poate sa nu fie asteptat in mod logic sa se schimbe o data
ce tratamentul a dus la imbunatatiri. Acest lucru se intampla in situatii in care
tratamentul implica invatarea de noi abilitati de catre indivizi. De exemplu, un
tratament al unui cercetator ar putea fi invatarea unui individ cu dizabilitati de
dezvoltare cum sa realizeze o activitate la munca. O data ce abilitatea este
invatata, este putin probabil sa fie dezvatata (sa revina la nivelul initial) atunci
cand tratamentul este intrerupt. Solutia la aceasta problema este simpla.
Cercetatorii nu ar trebui sa utilizeze designul ABAB atunci cand se asteapta in
mod logic ca acel comportament-tinta nu va reveni la nivelul de baza atunci cand
tratamentul este intrerupt.
Ce alte motive sunt pentru ca acel comportament sa nu revina la nivelul de baza
in a doua etapa ? O posibilitate este ca o variabila, alta decat variabila de
tratament, a cauzat schimbarea comportamentului in primul schimb de la etapa
initiala la cea de tratament. De exemplu, individul poate primi atentie crescuta
de la personal sau prieteni in timpul tratamentului. Aceasta atentie crescuta –
mai degraba decat tratamentul – poate cauza imbunatatirea comportamentului.
Daca atentia persista chiar daca tratamentul specific este intrerupt, schimbarea
comportamentala este probabil sa persiste de asemenea. Aceasta explicatie
sugereaza o confuzie intre variabila de tratament cu alta, un factor necontrolat
(ca atentia).
Este de asemenea posibil ca, desi tratamentul a cauzat imbunatatirea
comportamentala, alte variabile au preluat controlul noului comportament. Din
nou, putem considera efectul atentiei asupra comportamentul. Cand familia si
prietenii sunt martori la o schimbare comportamentala, pot acorda atentie
individului. Ganditi-va la lauda pe care o primesc oamenii atunci cand au slabit
sau au renuntat la fumat. Intarirea pozitiva in forma atentiei poate mentine
schimbarea comportamentala care a fost declansata de tratament si asa sa nu ne
asteptam ca acel comportament sa revina la nivelele de baza atunci cand
tratamentul este intrerupt.

Daca pentru oricare motiv comportamentul nu revine la nivelele de baza cand


tratamentul este intrerupt, cercetatorii nu pot concluziona fara grija ca
tratamentul a cauzat schimbarea comportamentala (Kazdin, 1980, 1998).
Cercetatorul trebuie sa examineze situatia cu atentie, cu speranta ca va
identifica variabilele care ar putea contamina variabila de tratament sau sa
realizeze o replicare a procedurii cu subiecti diferiti (Hersen si Barlow, 1976).
Cercetatorii se mai pot confrunta cu o problema etica atunci cand utilizeaza
designul ABAB. Sa presupunem ca tratamentul pare ca imbunatateste
comportamentul individului comparativ cu nivelul de baza. Este etic sa se
intrerupa ceea ce pare a fi un tratament benefic , pentru a determina daca
tratamentul intr-adevar a cauzat imbunatatirea ? Asa cum va puteti imagina,
intreruperea unui tratament benefic nu poate fi justificata in toate cazurile. Unele
comportamente pot fi amenintatoare vietii sau sa se constituie intr-o debilitate
extrem de mare si nu ar fi etic sa se indeparteze tratamentul o data ce este
observat un efect pozitiv. De exemplu, unii copii autisti manifesta
comportamente de auto-vatamare precum lovirea capului. Daca un cercetator
clinic are succes in reducerea frecventei acestui comportament, nu ar fi etic sa se
intrerupa tratamentul pentru a intruni cerintele designului ABAB. Din fericire,
exista un design experimental cu un singur caz, care nu implica intreruperea
tratamentului si care ar putea fi potrivit in aceste situatii – designul cu multiple
linii de baza.

Designul cu multiple linii de baza


Acesta utilizeaza etapele de baza si de tratament, dar nu prin intreruperea
tratamentului, ca in designul ABAB. Asa cum sugereaza numele, cercetatorii
stabilesc cateva linii de baza. Designul cu multiple linii de baza demonstreaza
efectul tratamentului aratand ca in mai mult de o linie de baza, comportamentele
se schimba dupa introducerea tratamentului.
Un exemplu este tratarea comportamentului unei persoane in diferite situatii. In
acest caz, primul pas in designul cu multiple linii de baza este inregistrarea
comportamentului (cum ar fi acasa, in clasa, intr-o institutie cu program after-
school). Cercetatorul stabileste frecventa de baza a comportamentului in fiecare
situatie (multiple linii de baza). Apoi, tratamentul este introdus intr-una dintre
situatii (de exemplu acasa), dar nu si in celelalte situatii. Cercetatorul continua sa
monitorizeze comportamentul in toate situatiile. O caracteristica critica a
designului cu multiple linii de baza este faptul ca tratamentul este aplicat doar
unei linii de baza in acel moment. Comportamentul din situatia tratata ar trebui
sa se imbunatateasca; comportamentele din directiile de baza nu ar trebui sa se
imbunatateasca. Urmatorul pas este aplicarea tratamentului in a doua situatie
(tratamentul poate continua si in prima situatie), dar lasand cea de-a treia
directie de baza in continuare. Comportamentul ar trebui sa se schimbe doar in
situatia tratata, nu si in situatia de baza. Pasul final este administrarea
tratamentul in a treia situatie; din nou, comportamentul ar trebui sa se schimbe
cand tratamentul este administrat in a treia situatie. Proba cheie a eficacitatii
tratamentului in designul cu multiple linii de baza este demonstratia ca acel
comportament se schimba doar atunci cand tratamentul este introdus.
Exista mai multe variatii ale designului cu multiple linii de baza, in functie de
faptul daca directiile de baza sunt stabilite pentru indivizi diferiti, pentru
comportamente diferite ale aceluiasi individ sau pentru acelasi individ in diferite
situatii. Desi suna complex, designul este frecvent utilizat si usor de inteles. Vom
descrie fiecare tip al designului cu multiple linii de baza, utilizand un exemplu din
cercetarea aplicata.
In designul cu multiple linii de baza intre indivizi, directiile de baza sunt mai intai
stabilite pentru indivizi diferiti. Cand comportamentul fiecarui individ s-a
stabilizat, o interventie este introdusa pentru un individ, apoi pentru altul, mai
tarziu pentru altul si asa mai departe. Ca in toate designurile cu multiple linii de
baza, tratamentul este introdus la un moment diferit pentru fiecare linie de baza
(in acest caz, pentru fiecare individ). Daca tratamentul este eficient, atunci o
schimbare in comportament va avea loc imediat dupa aplicarea tratamentului la
fiecare individ.
Un exemplu de utilizare a designului cu multiple linii de baza intre indivizi vine
din domeniul psihologiei sportului. Allison si Ayllon (1980) au fost interesati de
evaluarea eficacitatii unei metode de antrenament care implica mai multe tehnici
comportamentale de achizitie a deprinderilor specifice de fotbal, tenis si
gimnastica. Desi au descoperit ca metoda era eficienta pentru fiecare sport, vom
descrie testul lor de eficienta a antrenamentului comportamental pentru achizitia
unei deprinderi de fotbal. Participantii acestui experiment au fost membri de
rezerva a unui program de fotbal la nivelul orasului alesi pentru ca “le lipseau in
totalitate deprinderi fundamentale de fotbal” (pagina 299).
Deprinderea ce trebuia achizitionata in studiul lui Allison si Ayllon (1980) era
blocajul. Deprinderea era definita operational in termeni de opt elemente, variind
de la prima pozitie a corpului dincolo de linia de incaierare pana la mentinerea
contactului corporal pana cand se fluiera. Antrenamentul comportamental implica
proceduri specifice implementate de antrenorul echipei, inclusiv feedback verbal
sistematic, intarire pozitiva si negativa si alte cateva tehnici comportamentale.
Experimentatorul mai intai stabilea liniile de baza pentru cativa dintre membrii
diferiti ai echipei de fotbal, sub conditiile de “antrenament standard”. In
procedura standard, antrenorul folosea instructiuni verbale, oferea ocazional
modele sau aprobare verbala si, atunci cand executia era incorecta, “informa cu
glas tare jucatorul si cateodata comenta despre prostia jucatorului, lipsa
curajului, a vigilentei sau chiar mai rau” (pagina 300). Pe scurt, era un exemplu
prea tipic de comportament negativ de antrenament.
Experimentatorul si un alt observator inregistrau frecventa blocajelor corecte
facute in seturi de cate 10 incercari. Antrenamentul comportamental era inceput,
in concordanta cu designul cu multiple linii de baza, la momente diferite pentru
fiecare dintre patru jucatori de fotbal. Rezultatele acestei interventii sunt
prezentate in figura 10.5. Intre patru indivizi, antrenamentul comportamental s-a
aratat a fi eficient in cresterea frecventei blocajelor executate corect. Acordul
intre cei doi observatori asupra performantei blocajului a variat de la 84% la 94%,
indicand faptul ca observarea comportamentului a fost fidela. Executia
deprinderii s-a schimbat pentru fiecare jucator in punctul la care s-a introdus
antrenamentul comportamental. Asadar, exista probe in acest design cu multiple
linii de baza ca metoda de antrenament a cauzat schimbarea in performanta
fiecarui jucator.