You are on page 1of 11

C.

Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________1

AMINO-ACIZI NATURALI

Definiţie, clasificare, nomenclatură

Amino-acizii sunt compuşi organici cu funcţie mixtă, care conţin una sau mai multe
grupe funcţionale amino- şi carboxil în aceeaşi moleculă.
În funcţie de tipul radicalilor de hidrocarbură şi de poziţia reciprocă a celor două grupe
funcţionale, amino-acizii se clasifică în mai multe tipuri:
- amino-acizi mono-amino şi mono-carboxilici cu catenă alifatică liniară sau
ramificată, cu grupele –COOH şi –NH2 în poziţii 1,2 (α), 1,3 (β), 1,4 (γ):

- amino-acizi diamino-monocarboxilici şi monoamino-dicarboxilici sau amino-


acizi cu catenă ciclică, nesaturată, aromatică sau heterociclică:

- derivaţi funcţionali ai amino-acizilor:

Amino-acizii care se găsesc în organismele vii sunt amino-acizii naturali. Cei mai
importanţi sunt cei care se găsesc în peptide şi proteine, principalii compuşi
macromoleculari care alcătuiesc organismele vii. Din acest punct de vedere amino-acizii
naturali se clasifică în:
- amino-acizi proteici (sau proteinogeni) care se găsesc în peptide sau proteine;
- amino-acizi neproteici conţinuţi în alţi compuşi naturali;
În peptide sau proteine s-au identificat un număr de aproximativ 23 de amino-acizi (în
funcţie de originea lor); dar, amino-acizi proteinogeni sunt consideraţi doar 20, şi anume
cei care sunt codificaţi în moleculele de acizi nucleici sub forma codului genetic (vezi:
acizii nucleici). Cei 20 de amino-acizi proteinogeni sunt toţi α-amino-acizi şi cu o
configuraţie S (sau L după convenţia Fiscer-Rosanoff) a atomului de carbon asimetric din
C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________2

poziţia 2. Structura generală şi configuraţia celor 19 amino-acizi proteinogeni, care sunt


chirali, este următoarea:

În funcţie de natura grupei R cei 20 de amino-acizi proteinogeni se clasifică astfel:


- amino-acizi în care R este un radical de hidrocarbură:

- acizi mono-amino dicarboxilici şi amidele lor:

- acizi diamino-monocarboxilici (sau derivaţi funcţionali):


C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________3

- amino-acizi în care R este o grupă funcţională cu oxigen sau sulf:

- amino-acizi în care R este un radical heterociclic:

Pe lângă aceşti 20 de α-amino-acizi proteinogeni care sunt codificaţi în acizii nucleici, în


peptide sau proteine se mai găsesc şi alţi amino-acizi proteici care apar însă numai ca
urmare a unor transformări biochimice ale amino-acizilor proteinogeni din
macromoleculele de peptide sau proteine. Astfel, prin hidroliza acidă sau enzimatică a
unor proteine se obţin, în amestecul de amino-acizi rezultaţi şi alţi amino-acizi care nu
sunt codificaţi în acizii nucleici:

Hidroxiprolina şi hidroxilizina provin din oxidarea metabolică a prolinei şi lizinei din


macromoleculele de proteine, iar ornitina rezultă prin hidroliza grupării guaninice din
arginină.
În organismele vii, mai ales în plante sau microorganisme se găsesc mulţi alţi amino-acizi
care nu sunt proteici. Au fost identificaţi astfel aproape 400 de molecule de amino-acizi
naturali care apar în diverse organisme vii, fie compuşi naturali secundari, fie produşi
intermediari în diverse procese metabolice.
Aşa cum s-a arătat mai sus, amino-acizii proteinogeni au întotdeauna o configuraţie S sau
L la atomul de carbon asimetric. Cu toate acestea există proteine, care apar mai ales în
membranele pereţilor celulelor unor bacterii sau fungii, care sunt alcătuite din
macromolecule de proteine, în care amino-acizii proteinogeni au configuraţia R sau D.
Astfel de proteine sunt mult mai rezitente la degradarea hidrolitică sau oxidativă
catalizată de enzimele obişnuite care sunt peptide sau proteine alcătuite din enantiomerii
C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________4

naturali S sau L grupei aminice. Amino-acizi neproteici şi cu configuraţie R sau D sunt şi


componente ale unor compuşi naturali produşi de fungii ca mijloace de apărare împotriva
bacteriilor şi care sunt cunoscute ca antibiotice.
Nomenclatura amino-acizilor naturali se face conform regulilor IUPAC, fiind
consideraţi derivaţi substituiţi ai acizilor carboxilici. Poziţia grupei aminice se stabileşte
numerotând catena, grupa carboxil având întotdeauna poziţia 1. Se pot folosi şi literele
greceşti: α,β,δ,γ....în ordine pentru a indica atomii de carbon vecini cu grupa carboxil:
acid 2-amino-propionic sau acid α-amino-propionic;
acid α,ε-diamino-hexanoic sau acid α,ε-diamino-capronic;
acid 2-amino-1,4-etandicarboxilic sau acid α-aminosuccinic
Cele mai folosite sunt însă denumirile tradiţionale sau empirice:
α-alanina; lizina; acidul asparagic (acidul aspartic), etc.
Aceste denumiri sunt prezentate în lista amino-acizilor proteinogeni de mai sus. În
biochimie se folosesc exclusiv aceste denumiri. Pe de altă parte, pentru descrierea
structurii primare a peptidelor şi proteinelor (care sunt produşii macromoleculari obţinuţi
prin policondensarea amino-acizilor proteinogeni) se folosesc formule în care amino-
acizii sunt codificaţi prin simboluri formate din trei litere (de obicei primele trei litere din
denumirea tradiţională în limba engleză). Aceste codificări sunt prezentate de asemenea
în lista de mai sus:
Ala (mai exact α-Ala); Lys; Asp, etc.
Pentru ca să fie posibil, din astfel de codificări, reprezentarea structurilor primare a
peptidelor sau proteinelor este necesar să fie respectată convenţia conform căreia
structura α-amino-acidului codificat în acest fel este reprezentată întotdeauna cu
grupa aminică (-NH2) în partea stângă şi grupa carboxil (-COOH) în partea
dreaptă. Astfel, structura unei tripeptide formată din α-alanină, glicocol şi serină cu
următoarea structură primară:

poate fi scrisă codificat astfel: Ala-Gly-Ser.

Metode de obţinere
Organismele vii obţin amino-acizii necesari pentru sinteza peptidelor şi proteinelor prin
reacţii biochimice care au loc prin cataliză enzimatică. Pe de altă parte, mulţi amino-acizi
sunt obţinuţi şi prin sinteze chimice obişnuite.
Numai plantele şi microorganismele pot sintetiza toţi amino-acizii necesari pentru sinteza
peptidelor şi proteinelor. Animalele (mamiferele mai ales) şi oamenii nu pot sintetiza prin
biosinteză anumiţi amino-acizi care le sunt necesari (amino-acizi esenţiali) şi pe care îi
pot obţine doar din hrană prin hidroliza proteinelor conţinute în aceasta. Astfel sunt
consideraţi amino-acizi esenţiali, care trebuie să fie prezenţi în hrană animalelor şi
oamenilor: valina, leucina, izoleucina, treonina, metionina, lizina, fenilalanina şi
triptofanul; pentru unele insecte şi peşti mai sunt necesari şi arginina şi histidina.
Hidroliza enzimatică a proteinelor din hrană este principala sursă de amino-acizi
pentru animale şi oameni. Enzimele care catalizează hidroliza sunt enzimele proteolitice
C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________5

(peptidaze) care scindează legătura peptidică (CO – NH) din peptide şi proteine. Astfel
prin hidroliza enzimatică a peptidelor şi proteinelor se obţin prin intermediul unor
dipeptide, tripeptide,…. în final amino-acizii necesari pentru sinteza peptidelor şi
proteinelor proprii:

Hidroliza poate fi efectuată şi chimic în prezenţa unor acizi minerali tari. Astfel se pot
obţine anumiţi amino-acizi prin hidroliza unor proteine care îi conţin în cantităţi mai mari
(de exemplu cisteina din păr, unghii sau copite sau prolina şi hidroxiprolina din cartilagii
sau oase).
Sinteza biochimică a amino-acizilor care are loc în plante sau microorganisme se face
pornind de la diverşi compuşi naturali secundari care apar fie ca produşi finali fie ca
intermediari în metabolism. Astfel, alanina, acizii glutamici şi aspartic se obţin din α-
cetocarboxilici (α-ceto-acizi) prin reacţii de transaminare şi reducere. Acizii α-
cetocarboxilici corespunzători catenei de atomi de carbon din amino-acizii sintetizaţi
astfel (acidul oxalacetic, α-oxoglutaric, acidul α-oxosuccinic, acidul fumaric) apar ca
intermediari în ciclul acidului citric al degradării oxidative a monozaharidelor:

Acest tip de biosinteză are loc şi în cazul amino-acizilor cu radicali de hidrocarbură


ramificaţi (valina, leucina, izoleucina), în acest caz având loc şi o migrare a grupelor
alchil.
O serie de amino-acizi sunt obţinuţi prin biosinteză de la acidul aspartic şi mai ales de la
acidul glutamic prin reacţii de reducere, ciclizare, transaminare. Astfel rezultă din acidul
glutamic prolina sau arginina.
Amino-acizii aromatici (fenilalanina, tirozina, triptofanul) sunt sintetizaţi în plante
pornind de la un intermediar, acidul shikimic, care este sintetizat din glucoză. Acidul
shikimic este important în trnsformările biochimice din plante sau microorgnisme, el
fiind precursorul multor compuşi naturali secundari care sunt sintetizate de acestea.
Fenilalanina şi tirozina sunt sintetizate prin transformarea acidului shikimic în acidul
fenil-piruvic care prin transaminare, dehidroxilare, reducere enzimatică se transformă în
fenil alanină sau tirozină:

Sinteza biochimică a histidinei porneşte de bazele heterociclice din acizii nucleici care
conţin un nucleu purinic (adenozin-monofosfat).
C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________6

Sinteza chimică a amino-acizilor.


Amino-acizii naturali sunt obţinuţi în prezent la scară industrială. Ei sunt necesari fie
adausuri la hrana animalelor (metionina şi lizina), fie ca produse farmaceutice mai ales în
perfuzii dar şi în unele medicamente sau aditivi alimentari (glutamatul de sodiu). Pe lângă
obţinerea unor amino-acizi prin izolarea lor din hidrolizatele proteinelor (cisteina,
tirozina, acidul glutamic, hidroxiprolina) se folosesc şi metode chimice sau biochimice
de sinteză la scară industrială.
Metodele biochimice folosesc de obicei microorganisme (fungii sau bacterii) selectate
sau obţinute prin inginerie genetică care produc prin procese fermentative preponderent
anumiţi amino-acizi. Astfel se obţin în prezent metionina, fenilalanina sau acidul aspartic.
Metodele chimice de sinteză se bazează pe reacţiile chimice prin care se pot introduce în
moleculă grupe aminice sau carboxilice în poziţia α, aşa cu sunt majoritate amino-
acizilor naturali.
Introducere a grupei aminice în acizi carboxilici sau derivaţi funcţionali:
Din acizi α-halogenaţi prin reacţia de substituţie cu amoniac sau mai bine cu ftalimida
potasică (sinteza Gabriel); acizii α-halogenaţi se obţin uşor prin tratarea acizilor
carboxilici cu clor sau brom în prezenţă de fosfor roşu:

Din esteri ai acidului malonic sau derivaţi ai acestuia:


Esterul malonic sodat poate fi alchilat cu derivaţi halogenaţi, halogenat şi apoi prin
reacţia cu amoniacul sau cu ftalimida potasică se introduce grupa aminică în poziţia α.
Hidroliza bazică a produsului odată cu decarboxilarea duce la un α-aminoacid:

Din compuşi carbonilici prin adiţia HCN (sinteza Strecker):


Aldehidele şi cetonele adiţionează acid cianhidric formând cianhidrine (nitrili ai α-
hidroxiacizilor). Prin hidroliza în prezenţa amoniacului se transformă în α-amino-acizi:
C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________7

Prin această metodă se obţine industrial acidul glutamic pornind de la acrilonitril. In


prima etapă se face o hidroformilare la aldhehida corespunzătoare din care printr-o
sinteză Strecker se obţine acidul gutamic racemic:

Din azlactone printr-o variantă a reacţiei Perkin (sinteza Erlenmeyer):


Azlactonele se obţine din glicocol prin acetilarea grupeei aminice şi ciclizarea în prezenţă
de anhidridă acetică. Având o grupă metilen activă, azlactonele se condensează uşor cu
compuşii carbonilici formând produşi de condensare de tip crotonic. Aceştia prin
reducere cu acid iodhiric şi hidroliză se transformă în α-amino-acizi:

În toate sintezele chimice se obţin amino-acizii racemici (amestec echimolecular din cei
doi enantiomeri R/S (sau D/L). Cum în cele mai multe cazuri amino-acizii naturali sunt
enantiomerii cu configuraţie S (sau L) pentru asimilarea lor de catre organismele vii etste
necesară separarea din amestecul racemic al enantiomerului activ (S). Metodele de
separare folosite sunt fie chimice fie biochimice şi sunt aplicate frecvent în aceste sinteze.
Proprietăţi fizice
Amino-acizii sunt substanţe solide, cristaline cu punct de topire ridicat (peste 2000C, de
obicei cu descompunere) solubile în apă şi puţin solubile în solvenţi organici. Punctul de
topire ridicat şi solubilitatea în apă se datorează structurii lor amfionice; având o grupă cu
caracter acid (carboxil) şi o grupă cu caracter bazic are loc, în soluţie, un echilibru acido-
bazic în care protonul grupei carboxil este transferat la grupa aminică formând amfionul:

În soluţie apoasă există în echilibru forma amfionică şi forma neionizată.


Proprietăţi chimice
Reacţiile amino-acizilor naturali sunt determinate de prezenţa celor două grupe
funcţionale în moleculă. Fiecare dintre ele dă reacţiile caracteristice, dar există şi reacţii
determinate de prezenţa ambelor grupe care sunt în poziţia α.
Caracterul acido-bazic:
Grupa aminică are caracter slab bazic iar grupa carboxil are caracter slab acid. De aceea
prin neutralizarea lor reciprocă, se formează amfionul care face ca soluţiile apoase să fie
preactic neutre (în cazul acizilor mono-amino mono-carboxilici). Ţinând cont de ionii
care se găsesc în soluţie (amfionul, anionul şi cationul) sunt posibile următoarele
echilibre proteolitice:
C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________8

Constantele de aciditate (K1 şi K2) ale celor doi acizi (grupa -COOH şi -NH3+) sunt
următoarele:

Făcând produsul lor şi considerând condiţiile în care concentraţiile anionului şi cationului


sunt egale (unde concentraţia amfionului este maximă şi solubilitatea este minimă):

Logaritmând expresia oţinută (de fapt –log) se obţine valoarea pH-ului soluţiei apoase de
amino-acid, în absenţa unui alt acid sau alte baze; acesta este pH-ul izoelectric pHi:

Pentru acizii mono-amino monocarboxilici pH-ul izoelectric este în jur de 6, în timp ce


pentru acizii mono-amino dicarboxilici este în mediu acid în timp ce pentru acizii
diamino-monocarboxilici pH-ul este în domeniul bazic:
Gly: pHi = 6,06
Glu: pHi = 3,20
Gln: pHi = 5,65
Lys: pHi = 9,74
La adăugarea unui acid sau a unei baze la soluţia în apă a unui amino-acid, amfionul
reacţionează neutralizând acidul sau baza astfel încât pH-ul soluţiei rămâne practic
constant. Din acest motiv soluţiile apoase ale amino-acizilor sunt soluţii tampon:

Pe proprietăţile amfionice ale amino-acizilor se bazează separarea şi analiza lor pe


coloane cromatografice cu schimbători de ion ca şi separarea prin electroforeză.
Reacţiile grupei aminice:
Grupa aminică poate fi alchilată sau acilată cu derivaţi halogenaţi respectiv cu cloruri sau
anhidride acide:
Cu halogenuri de alchil are loc alchilarea în mediu bazic cu formarea N-alchil amino-
acizilor. Acestştia îsi păstrează caracterul bazic, formând de asemenea amfioni. Prin
C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________9

alchilarea totală se obţinn derivaţi cuaternari de amoniu ca săruri interne. Atunci când
grupa alchil este metil acestea se numesc betaine:

Acilarea cu cloruri acide sau anhidride duce la formarea N-acil amino-acizilor care sunt
amide:

N-acil amino-acizii au o legătură amidică (-CO – NH) care este similară cu legătura
peptidică din peptide şi proteine. Deoarece, acilarea se foloseşte la “protejarea” grupei
aminice în sinteza peptidelor, după realizarea legăturii dintre dintre cei doi amino-acizi
este necesară “deprotejarea” prin hidroliza grupei amidice. Prin hidroliza acestei grupe
este însă posibilă şi hidroliza legăturii peptidice. De aceea protejarea prin acilare se face
prin utilizarea unor agenţi de acilare care nu formează legături amidice. Astfel de agenţi
de protejare sunt clorurile acidului carbonic, cloroformiaţii care formează cu grupa
aminică din amino-acizi, carbamaţi:

Cei mai des folosiţi cloroformiaţi pentru N-protejarea amino-acizilor sunt cloroformiatul
de terţ-butil şi cloroformiatul de benzil:

Pe lângă aceştia se folosesc în prezent şi mulţi alţi agenţi de protejare, majoritatea fiind
derivaţi funcţionali ai acidului carbonic. Deprotejarea grupei aminice din peptide, prin
eliminarea acestor grupe se face relativ uşor (prin hidroliză selectivă sau hidrogenare) şi
nu afectează legăturile peptidice.
Alte reacţii ale grupei aminice
Prin tratare cu acid azotos, obţinut din NaNO2 în prezenţa unui acid mineral tare, grupa
aminică se transformă într-o grupă hidroxil prin intermediul sărurilor de diazoniu alifatice
instabile:

În reacţii biochimice este posibilă sub acţiunea enzimelor de dezaminare şi eliminarea


grupei aminice sub formă de amoniac (dezaminarea) cu formarea acizilor carboxilici
corespunzători amino-acizilor naturali.
C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________10

Grupa aminică reacţionează cu aldehidele sau cetonele formând baze Schiff. În


organismele vii reacţia este importantă penttru diverse procese metabolice şi are loc cu o
coenzimă, care este vitamina B6 (piridoxalul, de fapt produsul de oxidare al piridoxinei
care este vitamina B6 propriu zisă:

Reacţia cu ninhidrina: este o reacţie de identificare şi determinare cantitativă a grupei


aminice din amino-acizi, peptide şi proteine. Ninhidrina este o 1,2,3-tricetonă care
oxidează grupele aminice până la amoniac, acesta formând apoi un colorant albastru-
violat care poate fi dozat fotometric:

Reacţiile grupei carboxil


Grupa carboxil dă reacţii de esterificare cu alcooli sau fenoli. Esterificarea directă cu
alcooli este un echilibru şi decurge greu. Mai uşor se obţine esterii prin reacţia cu grupa
carboxil “activată”, prin transformare în cloruri acide sau în alţi derivaţi reactivi.
Prin reacţia cu pentahalogenurile de fosfor (PX5), clorura de tionil (SOCl2) sau alte
cloruri ale unor acizi anorganici oxigenaţi, se formează halogenurile de acilale amino-
acizilor.Acestea reacţionează apoi uşor cu alcoolii sau fenolii formând esteri ai amino-
acizilor:

Esterii amino-acizilor nu mai pot forma amfioni, de aceea sunt substanţe puţin polare cu
puncte de topire şi de fierbere mai scăzute. Pot fi purificaţi prin distilare în vid. Esterii
metilici ai amino-acizilor pot fi obţinuţi uşor prin reacţia amino-acizilor cu metanol şi
clorura de tionil şi apoi purificaţi prin distilare. Produşii secundari (HCl şi SO2) sunt
gazoşi şi se elimină uşor prin încălzire:
C. Csunderlik__ Amino-acizi, Peptide şi Proteine __________________11

Activarea grupei carboxil pentru formarea de esteri sau amide (peptide în reacţia cu alţi
amino-acizi, în sinteza peptidelor) se poate face şi cu derivaţi funcţionali reactivi ai
acidului carbonic. Cei mai des folosiţi sunt diimidele acidului carbonic – carbodiimidele.
Carbodiimidele formează cu grupa caroxil intermediari reactivi care reacţionează cu
grupe nucleofile (-OH sau NH2) formând esteri sau amide şi uree disubstituite:

Reacţiile grupei aminice şi ale grupei carboxil:


Prin reacţia de eliminare de apă (condensare) dintre grupa aminică şi grupa carboxil se
formează amide:

În cazul α-amino-acizilor condensarea are loc intermolecular, între două molecule de


amino-acid; prin eliminarea a două molecule de apă se formează o diamidă ciclică cu 6
atomi în ciclu (dicetopiperazina). Reacţia are loc la încălzirea amino-acizilor până la
punctul de topire.

Formarea dicetopiperazinelor ciclice este unul din motivele pentru care peptidele nu pot
fi obţinute direct prin condensarea α-amino-acizilor:

You might also like