You are on page 1of 3

Modalităţi originale, realiste de motivare a eleviilor cu scopul

dezvoltării unor sentimente pozitive faţă de disciplina predată


(Educaţie Civică)

In timpul procesului de predare –învăţare , profesorul are un rol de manager a


intregii clase, a activităţii ce se desfăşoară în cele 50 de minute. Interesul elevilor
faţă de materia sau de lecţia pe care o predăm depinde într-o foarte mare măsură
de profesor.

În cazul predării materiei Educaţie Civică , profesorul are ca obiectiv principal


educarea elevilor în practicarea unui comportament civic într-o societate
democratică, un comportament activ, liber şi responsabil.

Educaţia civică urmareşte formarea unor competenţe pentru a face din copil un
bun cetăţean.

Pentru a motiva educabilul referitor la materia pe care o predăm consider că sunt


necesari îndeplinirea anumitor paşi:

Este indicat ca profesorul să utilizeze metoda Canter, care presupune o


manifestare pozitivă . Astfel, profesorii cer de la elevi un comportament
decent şi responsabil.Ei pleacă de la premisa că elevii, dacă vor, se pot
comporta astfel. Elevii care respectă regulile vor primi recompense şi
aprecieri, işi pot alege singuri locul în clasă etc. Profesorul trebuie să se
preocupe de toţi elevii săi , să arate respect faţă de ei.
O metoda prin care ii motivam pe elevii este brainstormingul prin care ii
incurajam sa isi exprime ideile.

Elevul acordă o atenţie mai mare atunci când sunt utilizate interesele şi
cunoştiinţele anterioare. Astfel în predarea noului conţinut se pot face
referiri la lecţiile anterioare sau la viaţa cotidiană a elevului, pentru a
înţelege mai usor lecţia. Exemplu in predarea Grupurilor sociale putem da
exemplu familile elevilor.

Profesorul poate pune în joc un arsenal de tehnici şi mijloace care să scoată


din anonimat lecţiile . Ex. Profesorul poate să utilizeze metode ca pălăriile,
jocul de rol sau jocul cu mingea, metode care implică activ elevii şi prin care
aceştia arată un interes mai mare faţă de oră.

Profesorul trebuie să aibă aşteptări maxime în raport cu elevii, acest lucru


motivându-i să se ridice la aşteptările profesorului. Pot fi folosite diferite
tipuri de învăţare: învăţarea prin descoperire-activităţi independente
individuale sau colective,investigaţii proprii,personale ,implicare profundă
şi eforturi intense . Ei îşi îmbogăţesc cunoştinţele ,le clasifică ,le ordonează
şi le integrează în sistemul anterior .Aceasta contribuie la dezvoltarea
capacităţilor de cunoaştere a elevilor ,a unei motivaţii superioare şi le
dezvoltă importante trăsături morale :spirit de ordine ,perseverenţă ;
învăţarea prin cooperare- elevii învaţă în acest mod să lucreze împreună în
vederea obţinerii unui rezultat conform aşteptărilor profesorului.

Un alt element important în motivarea elevilor refritor la materia, ora


predată este modul de predare al profesorului. Din experienţă proprie am
observat că elevii sunt mai atenţi si participă activ la oră atunci când
profesorul se axează pe fixarea cunoştiinţelor şi nu doar pe transmiterea
lor. Aşadar este indicat să se fixeze la sfărşitul orei câteva elemente cheie şi
nu să se dicteze foarte multă informaţie. În şcoliile în care este posibil, se
poate folosi proiectorul în predarea lecţiilor , acesta având un rol important
în captarea atenţiei pe parcursul întregii ore. Se pot folosi diferite imagini
reprezentative pentu lecţia respectivă şi jocuri făcute colectiv cu ajutorul
proiectorului. Ex. Un micuţ test la sfârşitul orei pentru a vedea cât de atenţi
au fost elevii şi ce notă ar obţine ca şi clasă la sfârşitul orei.

DIANA RUSAN, CRP III

You might also like