Mitul Peșterii

Cadrul initial este pestera in care oamenii sunt legati in scaune

cu fata la un perete pe care se vad umbrele partiale ale unor lucruri
ce trec prin spatele oamenilor, lucruri aflate dupa un zid, dar
luminate de un foc, ce arunca acele umbre pe perete. Legaturile ce
tin oamenii prinsi in scaune simbolizeaza prejudecatile; peretele
simbolizeaza ingradirea ce si-o fac oamenii singuri, prin prejudecati;
umbrele reprezinta cultura oamenilor, bazata pe prejudecati, deci
superficialitate, iar aceste umbre sunt si ele partiale, fiind doar
scapari de dupa zidul din spatele oamenilor; acest zid reprezinta o
piedica psihologica a oamenilor, frica, ce sta intre om si lumina;
focul, adica "un soare", simbolizeaza intelepciunea si adevarul.
Exista si o mentiune foarte importanta: oamenii sunt pusi in scaune
si legati inca din copilarie, aceasta insemnand ca ei problema apare
chiar din incipitul educatiei omului, este la baza ei.
………………………………………………………………
Urmeaza o fraza ce tine de psihologie, chiar de sociologie:
"daca ei ar fi in stare sa vorbeasca unii cu altii, nu crezi ca oamenii
nostri ar socoti ca, numind aceste umbre, pe care le vad, ei numesc
realitatea?". Aici se explica modul de concepere a realitatii din
punctul de vedere al acestor indivizi legati. Al doilea cadru este o
posibilitate, un viitor a ceea ce s-ar putea intampla daca oamenii ar
fi dezlegati. Dezlegarea din lanturi inseamna insusirea gandirii, a
mentalitatii filosofice sau cum zice Platon "vindecarea de lipsa lor de
minte"; ridicatul din scaunul si privitul in jur reprezinta primul pas din
educatia filosofica, acea contestare sau negare a ceea ce sti si
inceputul cautarii adevarului, primul pas fiind cel mai dureros si
greu; indreptarea privirii asupra focului si a obiectelor care provocau
umbrele reprezinta a doua etapa a "gasirii adevarului", prin faptul ca
a gasit prima forma de lumina, focul ceea ce e asemenea soarelui, si
in acelasi timp reprezinta o mica dezamagire ce ar putea introarce
omul din "drum", datorita faptului ca nu vede obiectele de stralucirea
focului; observarea obiectelor sub lumina focului reprezinta
inceperea redefinirii realitatii, a cunostiintelor asupra lumii.
Al treilea cadru consta in drumul (calea) pe care trebuie sa il
faca omul dezlegat pentru a in lumina soarelui. Suisul greu si pieptis
simbolizeaza dificultatea schimbarii mentalitatii spre cea filosofica;
primul contact cu lumina soarelui ce umple ochii omului cu lacrimi
reprezinta gasirea ratiunii si a primului adevar, prin care realitatea
"adevarata" se va descoperii; lacrimile sunt in acest caz lacrimi de
durere a ochilor fapt ce simbolizeaza intensitatea luminii, a
adevarului, coplesitor pentru omul recent dezlegat. Suferinta
produsa in urma acestei secventa reprezinta prima mare suferinta
din devenirea unui filosof, unui "iluminat". Platon spune ca e mai
bine sa se ia usor acest prim proces, prin metoda obisnuintei: "ar
vedea mai lense umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si ale
celorlalte lucruri, apoi lucrurile insele a...i ar fi mai usor sa priveasca
in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi, privind deci lumina
stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul ziceli, soarele si lumina
sa." Noaptea reprezinta un alt fel de intuneric, fata de cel din pester,
o alt fel de lume; o lume in care lumina vine de la astre mai mici ca
soarele, dar care ofera tot lumina adevarata. Acestea simbolizeaza al
doilea "adevar" care produce noi redefiniri in mentalitate, noi filosofii
"mici", dar care ofera o fericire puternica omului. Astfel sunt poetii,
cei ce raman la etapa noptii.
Al treilea cadru este "ziua" (nu noaptea). Cugetarile in
legatura cu soarele reprezinta primele incercari de folosire a
filosofiei, a ratiunii si a luminii oferite de "soare", iar toate acestea
duc spre universul, "cum functioneaza" totul, si ajungand in final sa
vada lumea lui veche, din exterior (obiectivitate). Platon
mentioneaza sentimentu care apare atunci: mila fata de oamenii
care inca sunt legati, astfel apare si intentia de a ii elibera, de a "da
lumina".