1.

Definiti conceptul de asigurare; explicati abordarea acestuia dpdv

juridic, economic,financiar.

Existenţa individuală şi socil-umană se grevează pe necesităţi şi trebuinţe, a căror satisfacere justifică

şi orientează activitatea omului.

Unele trebuinţe pot fi satisfăcute imediat sau într-un orizont de timp apropiat, altele sunt posibile
într-o anumită eventualitate sub aspectul incertitudinii şi al nesiguranţei.

Observaţiile de ordin statistic evidenţiază regularitatea şi realitatea producerii

anumitor evenimente generate de factori naturali sau de însăşi activitata
omului, pagubele produse putând fi evaluate măcar cu aproximaţie.
Incertitudinea constă în faptul că nu pot fi identificate subiectele (persoane
fizice au juridice) asupra cărora planează pericolele respective, intensitatea şi
momentul producerii evenimentului.

Din punct de vedere juridic - pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică, fapt
ce rezultă dintr-un contract ca lege a părţilor şi din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă.
Astfel, contractul de asigurare şi legea de organizare a asigurărilor constituie izvoare de drepturi şi
obligaţii în materie de asigurări.

Din punct de vedere economic - asigurarea implică constituirea, în condiţii specifice, a fondului de
asigurare, în legătură cu care pot fi puse în evidenţă câteva aspecte:
- faptul că asigurarea se constituie sub formă bănească;
-fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăţi de asigurare, pe seama
primelor de asigurare încasate;
- constituirea şi utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între
părţi prin fluxurile băneşti pe care le presupune încasarea primelor şi apoi plata
despăgubirilor aferente.

Din punct de vedere financiar – se poate aprecia că asigurarea se constituie într-un intermediar
financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eşalonat primele de asigurare şi persoanele
fizice sau juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.

2. Premisele asigurarii.

1.Caracterul aleator al evenimentelor la care se referă asigurarea -

evenimentul trebuie să fie întâmplător, realizarea lui să nu depindă de voinţa
persoanelor implicate în asigurare.

2.Caracterul evaluabil al evenimentelor - pentru a fi asigurat, evenimentul trebuie să poată fi

cuprins în cercetarea statistică, să decurgă după legităţile evenimentelor întâmplătoare, încadrându-se
în legile de calcul a probabilităţilor

3.Mutualitatea reflectă constituirea şi utilizarea fondului de asigurare după principiul “unul pentru
toţi şi toţi pentru unul”. Fondul de asigurare se constituie exclusiv sub formă bănească prin
contribuţia unui număr mare de persoane fizice şi juridice în scopul înlăturării urmărilor generate de
producerea evenimentelor asigurate.

4.Extensia numerică a asiguraţilor reflectă o cerinţă în derularea procesului de asigurare. Numărul

de asiguraţi trebuie să fie suficient de mare pentru necesităţi vizând calculul primelor de asigurare,
evaluarea şi dispersia riscului, asigurarea unor resurse suficiente pentru constituirea fondului de
asigurare şi utilizarea lui eficientă.

5.Echidistanţa asiguraţilor faţă de risc e necesară. Se impune identificarea intereselor similare ale
asiguraţilor pentru a promova o anumită formă de asigura

3.Functiile asigurarii.

Funcţia de repartiţie este explicată prin procesul de redistribuire a unei părţi din produsul intern
brut. Această funcţie se manifestă în două cazuri:
-în procesul de formare a fondului de asigurare al fiecărei societăţi de asigurare pe seama primelor de
asigurare încasate;
-în procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinaţiile sale legale:
plata indemnizaţiei de asigurare, finanţarea unor activităţi cu caracter preventiv,
acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale organizaţiilor de asigurare
şi constituirea unor fonduri de rezervă;

Funcţia de control - ca funcţie complementară a asigurărilor, urmăreşte modul cum se încasează

primele de asigurare şi alte venituri ale organizaţiilor de asigurare, cum se efectuează plăţile cu titlu
de indemnizaţii de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile administativ-
gospodăreşti, determinarea corectă a drepturilor asiguraţilor, gospodărirea judicioasă a fondului de
asigurare.

Funcţia de compensare a pagubelor produse asiguaraţilor de calamităţi sau accidente (în

asigurările de bunuri şi răspundre civilă) şi de plata sumei asigurate cuvenite (în asigurările de
persoane), reprezintă principala funcţie a asigurărilor şi prezintă interes atât pentru asigurat, cât şi
pentru economia unei ţări:
-pentru asigurat, asigurarea dă o marjă de siguranţă cu privire la protecţia bunurilor şi a vieţii
-pentru ansamblul economiei naţionale, asigurarea nu poate preîntâmpina pagubele dar, prin
acordarea operativă a despăgubirilor, poate să realizeze, într-un termen relativ rezonabil, refacerea
condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii productive sau a capacităţii de muncă pentru persoanele
vătămate.

Funcţia de prevenire a producerii pagubelor este a doua funcţie ca importanţă şi

se realizează pe două căi:
-prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi accidentelor care fac obiectul asigurării;
-prin formularea unor asemenea condiţii de asigurare care să-i constrângă pe asiguraţi să promoveze
acţiuni de prevenire a evenimentelor şi să îi cointereseze în menţinerea în bună stare a bunurilor
asigurate.
Funcţia financiară rezidă în aceea că asigurarea este apreciată ca fiind una din pârghiile sistemului
financiar. Încasarea primelor de asigurare are loc pe parcursul exerciţiului financiar cu scadenţe la
începutul anului de referinţă. Plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate cuvenite se face treptat, pe
tot parcursul anului, pe măsura apariţiei şi argumentării lor
4. Clasificarea asigurarilor dupa regimul juridic sau forma de realizare.

1. După regimul juridic sau forma de realizare, se disting:

asigurări prin efectul legii – se caracterizează prin faptul că relaţiile de

asigurări dintre asiguraţi şi asiguratori sunt reglementate prin acte normative cu
caracter obligatoriu.

asigurări facultative (contractuale) – se caracterizează prin faptul că

relaţiile dintre asiguraţi şi asigurători se stabilesc prin liberul consimţământ al
părţilor, pe baza unui contract de asigurare.

2. După obiectul asigurării, există:

asigurări de bunuri – au ca obiect valorile materiale, animale, bunurile de tot felul, susceptibile a fi
distruse sau vătămate de accidente, calamităţi naturale, indiferent de forma lor de proprietate.
Principalele forme de asigurare în cadrul acestei ramuri sunt:
1 -asigurarea animalelor;
2 -asigurarea culturilor agricole;
3 -asigurarea clădirilor, construcţiilor şi a conţinutului acestora;
4 -asigurarea de transport terestru, aerian şi maritim;
5 -asigurarea autovehiculelor;
6 - asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice etc.
7
asigurări de persoane – au ca obiect persoanele fizice pentru cazuri de deces, invaliditate
permanentă din accident etc. Acestea pot fi:
- asigurări de viaţă
- asigurări pentru cazurile de accidente

asigurări de răspundere civilă – au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice pentru
pagubele cauzate şi vătămarea unor terţi. Se disting:
1 -asigurarea de răspundere civilă auto (obligatorie);
2 -asigurarea de răspundere civilă legală sau contractuală (facultativă);
- asigurarea răspunderii constructorului.

5.Clasificarea asigurarilor dupa natura relatiilor dintre partile implicate in asigurare.

asigurarea directă sau propriu-zisă – în care sunt implicaţi, nemijlocit, asiguratul şi asigurătorul
între care intervine, după caz, contractul sau poliţa de asigurare. Acestea sunt asigurări tradiţionale şi
au o sferă largă de cuprindere, vizând toate ramurile;
coasigurarea – este o formă de asigurare directă în care asiguratul încheie contractul de asigurare,
pentru masa bunurilor asigurate, cu mai multe societăţi de asigurări în acelaşi timp, dar în cotă parte,
riscurile vizate fiind greu de acoperit de către o singură societate de asigurări;

reasigurarea – este o asigurare indirectă, fiind o formă de asigurare a asigurătorului. Apariţia

reasigurărilor este motivată de creşterea valorii bunurilor aduse în asigurare de către asiguraţi şi de
cerinţa impusă asigurătorului de a face faţă unor riscuri grele. Prin reasigurare, asigurătorul cedează
unui reasigurător (societate de asigurări - reasigurări) o parte, mai mare sau mai mică, din riscurile
preluate de la asiguraţii săi şi primele de asigurare aferente.

6.Care sunt subiectele asigurarii?

1.Subiectele asigurării – asigurarea implică o serie de părţi sau subiecte, pesoane fizice sau juridice,
între care se nasc raporturi juridice pe temeiuri legale sau contractuale. Aceşti subiecţi sunt:

asigurătorul – este persoana juridică (societatea de asigurări) care, în schimbul primei de asigurare
încasate de la asiguraţi, îşi asumă răspunderea: de a acoperi pagubele suferite de bunurile asigurate
provocate de anumite calamităţi naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui
anumit eveniment în viaţa persoanei asigurate sau de a plăti despăgubiri pentru prejudiciul de care
asiguratul răspunde, în baza legii, faţă de alte persoane;

asiguratul – poate fi:

1 -persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătită asigurătorului, îşi
asigură bunurile împotriva anumitor calamităţi naturale sau accidente;
2 -persoana fizică care se asigură împotriva unor evenimente care pot să apară în viaţa sa;
- persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejuduciul pe care îl poate produce unor
terţe persoane.

contractantul asigurării – persoana fizică sau juridică care poate încheia asigurarea, fără a obţine
prin aceasta calitatea de asigurat (ex.: un agent economic poate să încheie asigurarea pentru salariaţiii
săi – transportaţi la şi de la locul de muncă).

beneficiarul asigurării – este persoana care are dreptul să încaseze asigurarea sau despăgubirea, fără
să fie neapărat parte în contractul de asigurare. Există situaţii în care beneficiarul poate fi desemnat
explicit în contractul de asigurare sau acest lucru se face în cursul executării contractului, prin
declaraţie scrisă comunicată societăţii de asigurare sau prin testament. În alte situaţii, beneficiarul
este desemnat prin condiţiile contractului de asigurare. De asemenea, pot exista mai mulţi beneficiari,
cu drepturi egale asupra sumei asigurate sau cu drepturi diferenţiate, dacă s-a dispus astfel.

7. Ce este fransiza si de cate feluri este ea?

Se caracterizează prin faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba depăşeşte o anumită
valoare prestabilită. Astfel, o parte din pagubă va cădea în răspunderea asiguratului, numită franciză.
Aceasta poate fi:
- atinsă sau simplă – asiguratorul acoperă în întregime paguba, până la nivelul sumei asigurate, dacă
aceasta este mai mare decât franciza;
- deductibilă sau absolută - aceasta se scade, în toate cazurile, din pagubă, indiferent de volumul
pagubei. Asigurătorul plăteşte numai partea din pagubă care depăşeşete franciza.
Indiferent de tipul de franciză, nu se acordă despăgubiri dacă valoarea pagubei se încadrează în
limitele francizei.

8.Interesul in asigurare
Într-un contract de asigurare de bunuri, asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu privire la
bunul asigurat. O persoană are un interes patrimonial dacă producerea unui eveniment asigurabil
poate cauza o pierdere (prejudiciu) persoanei respective. În cazul în care în contractul de asigurare
este menţionat un beneficiar, altul decât persoana asigurată, acesta trebuie să aibe un interes
patrimonial faţă de bunul asigurat.

9.Riscul asigurabil.

Riscul asigurabil este fenomenul, evenimentul sau un grup de fenomene sau evenimente
care, odată produs, datorită efectelor sale, obligă pe asigurător să plătească asiguratului despăgubirea
sau suma asigurată. Noţiunea de risc asigurabil are, de regulă, mai multe sensuri:

- risc asigurabil folosit în sensul de probabilitate de producere a evenimentului. Cu cât acest

eveniment are o frecvenţă mai mare, cu atât este mai mare pericolul de producere a pagubei şi apare
mai necesară asigurarea.

- un alt sens este posibilitatea de distrugere parţială sau totală a bunurilor de unele fenomene
imprevizibile (grindină, incendiu, seism etc.).

În cazul asigurărilor de persoane, riscul asigurabil este elementul neprevăzut, dar posibil de realizat,
care, odată produs, conduce la pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă a asiguratului.

Fenomenul care a fost deja produs se numeşte caz asigurat sau sinistru.

1 - Riscul asigurat mai poate fi întâlnit şi în sensul de mărime, dimensiune a răspunderii

asumate de asigurător prin încheierea unei asigurări.
2
3 10.Principii valabile la acordarea despagubirii
-principiul răspunderii proporţionale – despăgubirea este stabilită în aceeaşi proporţie faţă de
pagubă în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. În cazul în care suma
asigurată este egală cu valoarea reală a bunului asigurat, atunci despăgubirea este şi ea egală cu
paguba suferită de bunul respectiv.
- principiul primului risc – se aplică mai des, la bunurile la care riscul de producere a pagubei totale
este mai redus (ex.: la asigurarea clădirilor). Valoarea sumei asigurate este considerată ca
reprezentând maximum de pagubă previzibilă pentru bunul respectiv. La acest principiu, raportul
dintre suma asigurată şi valoarea bunului asigurat nu mai influenţează nivelul despăgubirii, aceasta
depinzând numai de valoarea pagubei şi a sumei asigurate.
-principiul răspunderii limitate (clauza cu franciză) – se caracterizează prin faptul că
despăgubirea se acordă numai dacă paguba depăşeşte o anumită valoare prestabilită. Astfel, o parte
din pagubă va cădea în răspunderea asiguratului, numită franciză. Aceasta poate fi:
0 -atinsă sau simplă – asiguratorul acoperă în întregime paguba, până la nivelul sumei
asigurate, dacă aceasta este mai mare decât franciza;
1 - deductibilă sau absolută - aceasta se scade, în toate cazurile, din pagubă, indiferent de
volumul pagubei. Asigurătorul plăteşte numai partea din pagubă care depăşeşete franciza

11.Definiti principiul raspunderii proportionale.

principiul răspunderii proporţionale – despăgubirea este stabilită în aceeaşi proporţie faţă de
pagubă în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. În cazul în care suma
asigurată este egală cu valoarea reală a bunului asigurat, atunci despăgubirea este şi ea egală cu
paguba suferită de bunul respectiv.

12.Definiti principiul primului risc.

principiul primului risc – se aplică mai des, la bunurile la care riscul de producere a pagubei totale
este mai redus (ex.: la asigurarea clădirilor). Valoarea sumei asigurate este considerată ca
reprezentând maximum de pagubă previzibilă pentru bunul respectiv. La acest principiu, raportul
dintre suma asigurată şi valoarea bunului asigurat nu mai influenţează nivelul despăgubirii, aceasta
depinzând numai de valoarea pagubei şi a sumei asigurate.

13.Caracterele juridice ale contractului de asigurare

Contractul de asigurare are următoarele caractere juridice:

-caracter consensual, formându-se prin simplul acord de voinţă al părţilor. Dovada încheierii
contractului şi existenţa lui se poate face prin poliţa sau certificatul de asigurare, adică înscrisul prin
care se manifestă voinţa asiguratului de a încheia contractul;
-caracter sinalagmatic – părţile au obligaţii reciproce, interdependente una faţă de cealaltă şi
anume: asiguratul se obligă să facă declaraţii reale, să plătească primele de asigurare, iar asigurătorul
se obligă să acopere riscul prin despăgubire;
- caracter aleatoriu – pentru că efectele acestui contract, pentru părţi, depind de un eveniment viitor,
nesigur, incert;
-caracter oneros – pentru că părţile urmăresc realizarea anumitor scopuri, a unor interese materiale,
a unor contraprestaţii băneşti, a căror înfăptuire are loc pe toată durata de valabilitate a contractului;
-caracter succesiv - contracul de asigurare comportă o realizare în timp variabilă, în funcţie de
forma de asigurare, de obiectul şi riscurile asigurate etc.

14.Interesul asigurabil in asigurarea de bunuri

Interesul în asigurare – reflectă manifestarea de voinţă favorabilă promovării raporturilor de
asigurare între părţi. Interesul în asigurare este motivat de risc, într-un context social, tehnico-
economic, de mediu, etc., dar poate constitui şi efectul unui act educaţional, al forţei financiare a
persoanei fizice sau juridice în mediul de referinţă.

În asigurarea de bunuri interesul asiguratului se naşte din raporturile persoanei cu privire la un

anumit bun asigurabil, pe care îl deţine sau îl posedă. Interesul reflectă valoarea pecuniară, expusă
pierderii, a bunului asigurat sau valoarea patrimonială ce poate fi pierdută de asigurat ca urmare a
sinistrului. Reiese că, interesul asiguratului trebuie să aibă un caracter economic şi să fie evaluabil în
bani.

În asigurarea de persoane, interesul este în strânsă legătură cu evenimentele sau riscurile sub
incidenţa cărora se află persoana. Interesul asigurabil apare ca o opţiune pentru o măsură de
prevedere şi ca un mijloc de economisire pe termen lung.

În asigurările de răspundere civilă, interesul se referă la patrimoniul celui responsabil, ameninţat a fi

micşorat în caz de sinistru, cu sumele datorate de asigurat terţului păgubit sau vătămat pentru
acoperirea prejudiciului de care este răspunzător.
15.Riscul asigurat in asigurarea de bunuri

Riscul asigurat. În asigurarea de bunuri există o clasificare a riscurilor în:

1 -riscuri civile - asociate clădirilor care folosesc ca locuinţe şi birouri şi a bunurilor din
acestea;
2 -riscuri comerciale şi industriale - asociate clădirilor ce folosesc ca unităţi de producţie şi
comercializare şi bunurile aflate în acestea.
3 În general, în asigurarea de bunuri riscurile preluate în asigurare de societăţile de asigurare
sunt: incendiu, trăznet, explozie, ploaie torenţială, grindină, inundaţie, furtună, cutremur, prăbuşiri şi
alunecări de teren, greutatea stratului de zăpadă sau gheaţă, avalanşe de zăpadă, căderea pe clădiri a
altor corpuri, lovirea de către un autovehicul etc..

16.Cum se stabileste marimea pagubei in caz de dauna la bunuri.???????

La asigurarea de bunuri există trei principii care se aplică la acoperirea pagubei: principiul
răspunderii proporţionale, principiul primului risc, principiul răspunderii limitate. Cuantumul
pagubei se stabileşte în funcţie de tipul pagubei (totală sau parţială).
1 Prin pagubă totală se înţelege:
-la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură (l, kg, m, m2, m3) - acea parte din
cantitatea totală care a fost distrusă în întregime sau a dispărut;

- la celelalte bunuri - distrugerea bunurilor într-un asemenea grad încât refacerea, prin reparare sau
restaurare, nu mai este posibilă sau cheltuielile ar depăşi suma asigurată.
1 Prin pagubă parţială se înţelege:
-la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură (l, kg, m, m2, m3) - deprecierea unei părţi
din cantitatea totală care a rămas după

17.Faceti o comparative intre valoarea reala a unui bun si suma asigurata a acestuia.
Suma asigurată nu trebuie să depăşească valoarea reală a bunurilor în momentul încheierii
contractului de asigurare. Suma la care sunt asigurate bunurile trebuie să fie în deplină concordanţă
cu valoarea reală a acestora. Pentru prevenirea subasigurării, majoritatea societăţilor de asigurare
aplică principiul răspunderii proporţionale.

1 Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înţelege:

-la clădiri şi construcţii - valoarea de înlocuire (costul construcţiei sau achiziţionării clădirii
respective sau a uneia similare la preţurile uzuale pe piaţa locală) din care se scade uzura (în raport
de vechime şi starea construcţiei);
-la mijloacele fixe şi obiecte de inventar - valoarea de înlocuire a acestora, din care se scade uzura în
raport de vechime şi starea de întreţinere a acestora;
-la materii prime, materiale, produse finite, mărfuri - preţul de cost sau de achiziţie al acestora;
-colecţii şi obiecte de artă - valoarea de circulaţie (de piaţă) determinată pe bază de cataloage sau
expertize.

18.Constatarea si evaluarea daunei. Stabilirea despagubirii in asigurarea de bunuri.

Constatarea şi evaluarea daunei şi stabilirea despăgubirii. Când se produce un risc asigurat, în
urma căruia asiguratul înregistrează o pagubă, se declanşează, automat, mecanismul despăgubirii.
Despăgubirea se face în raport cu starea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat, iar
valoarea acestuia nu poate depăşi cuantumul pagubei - suma asigurată, nici valoarea bunului în
momentul producerii evenimentului asigurat.

19.Ce intelegem prin paguba totala in asigurarea de bunuri

2 Prin pagubă totală se înţelege:
-la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură (l, kg, m, m2, m3) - acea parte din
cantitatea totală care a fost distrusă în întregime sau a dispărut;

- la celelalte bunuri - distrugerea bunurilor într-un asemenea grad încât refacerea, prin reparare sau
restaurare, nu mai este posibilă sau cheltuielile ar depăşi suma asigurată.

20. Situaţii în care societatea de asigurări poate refuza plata despăgubirilor

• dacă dauna a fost provocată cu intenţie de una din următoarele părţi:
- asiguratul sau beneficiarul;
- persoane fizice majore care locuiesc împreună cu asiguratul sau gospodăresc, împreună cu acesta;
- un membru din conducerea persoanei juridice asigurate;

- reprezentanţi ai asiguratului sau beneficiarului.

• în cazul în care una din aceleaşi persoane enumerate mai sus nu a luat măsurile necesare
pentru evitarea sinistrului sau limitarea acestuia, deşi putea să facă acest lucru;

• dacă cererea de despăgubire este făcută cu rea credinţă sau dacă asiguratul a contribuit, în
mod deliberat sau prin neglijanţă, la producerea daunei.

21.Care este cuantumul despagubirii pe care o datoreaza asiguratorul in cazul in care

asiguratul a incheiat mai multe contracte de asigurare pentru aceleasi bunuri.

In limita sumei asigurate, societatea de asigurare acordă despăgubiri şi pentru:

1 -cheltuielile făcute în scopul limitării daunei;
2 -cheltuielile legate de îndepărtarea resturilor de la locul producerii evenimentului asigurat;
-daunele provocate bunurilor menţionate în contractul de asigurare prin distrugerea sau
avarierea lor, datorită măsurilor de salvare luate de asigurat pentru limitarea sau împiedicarea
consecinţelor producerii riscurilor.

Din cuantumul pagubei se scad: franşiza prevăzută în contractul de asigurare; primele

datorate până la sfârşitul perioadei de asigurare.

22.Riscurile asigurate prin contractu de asigurare martima.

Scopul asigurării maritime constă în asigurarea contra acelor evenimente care se pot produce şi nu
contra evenimentelor care trebuie să se producă. Din această cauză, în literatura de specialitate şi în
practica internaţională a asigurărilor, întâlnim, frecvent, două mari categorii de riscuri:
1. riscuri asigurabile;

2. riscuri excluse.

1. Din categoria riscurilor asigurabile fac parte:

1.a. riscurile obişnuite sau generale;
1.b. riscurile speciale.

1 1.a. Din grupa riscurilor obişnuite, asociate transportului pe apă, fac parte aşa-numitele
riscuri ale mării. Prin acestea se înţelege orice accident sau întâmplare fortuită, survenită în timpul
transportului maritim, indiferent dacă ele sunt sau nu rezultatul direct al acţiunilor vânturilor,
valurilor. Cele mai importante riscuri ale mării sunt:

1 -furtuna - care poate provoca: scufundarea navei sau avarierea bunurilor transportate prin
pătrunderea apei în hambarele navei;
2 -naufragiul - scufundarea navei din diferite cauze;
3 -eşuarea - punerea pe uscat a navei, împotmolirea ei pe fundul mării;
4 -coliziunea - ciocnirea a două nave între ele;
5 -abordajul - ciocnirea navei cu orice alt obiect fix sau plutitor;
6 -aruncarea unei părţi din încărcătură peste bord, în cazul avariei comune;
7 -furtul;
8 -jaful;
-capturarea şi sechestrarea de către duşmani,etc.

1.b. Riscurile speciale se datorează unor cauze deosebite şi se asigură separat, la cererea expresă a
asiguratului, contra unor prime speciale de asigurare. Din această categorie fac parte riscurile
determinate de proprietăţile intriseci ale mărfurilor, cum sunt: scurgerea lichidelor, spargerea
materialelor casante, încingerea cerealelor etc

23.Avariile şi clasificarea lor

În practica internaţională a asigurărilor maritime, prezenţa interesului asigurabil este rezultatul direct
al existenţei schimbului de mărfuri şi al complexului de împrejurări ce pot provoca avarierea
bunurilor asigurate.
1 In functie de natura obiectului asigurat, de intensitatea acţiunii riscurilor asigurate, de
dimensiunea bagubelor şi de interesele pe care le afectează, avariile pot fi:
-avarii totale (total loss),
-averii parţiale sau particulare (particular loss),
-avarii comune sau generale (general average loss).

1. Prin avarie totală se înţelege pierderea completă a bunului asigurat sau vătămarea integrităţii
fizico-chimice a acestuia, până la încetarea de a mai face parte din genul de bunuri de care aparţine.
Orice avarie totală este prezumată a fi pricinuită de un risc al mării, în afara de cazul în care se poate
stabili cu exactitate că nava, împreună cu încarcatura de la bord, s-a pierdut într-un act de război.
Avaria totală poate fi:
1 1.a. avarie totală reală (actual total loss) - presupune una din următoarele împrejurări:
2 -distrugerea fizică totală a bunului asigurat prin incendiu, inundare;
3 -pierderea totală a posibilităţilor fizico-chimice ale bunurilor asigurate (inundarea
hambarelor, a încărcăturii de ciment, etc.);
- confiscarea bunurilor de către inamic.

1.b. avarie totală prezumată - atunci când pierderea bunului asigurat este inevitabilă sau costul
salvării, recondiţionării şi reexpedierii ar depăşi valoarea bunului la destinaţie, astfel încât este
abandonat. Abandonul trebuie notificat asigurătorului în mod clar şi necondiţionat.
2. Prin avarie parţială (particulară) se înţelege orice daună parţială suferită de bunul asigurat în
mod întâmplător, fortuit, din cauza unui risc asigurat. Deosebirea dintre avaria totală şi cea parţială se
referă la dimensiunea pagubei. Aceasta avind o valoare mai mică decît valorea comercială a bunului
asigurat.

Pot suferi avarii parţiale atât mărfurile, cât şi mijloacele de transport şi navlul (preţul transportului).
Avaria particulară la mărfuri poate lua forma: unei avarii materiale, a unei lipse, a unei vânzări
fortuite în timpul călătoriei sau la destinaţie, a unor cheltuieli de recondiţionare sau reparare, etc.
Pentru navă, avariile particulare pot fi reprezentate de stricăciuni pe care le suferă aceasta, respectiv
corpul, maşinile şi instalaţiile navei din cauza riscurilor asigurate. Cele mai multe avarii particulare la
navă se produc ca urmare a coliyiunilor, contactului cu uscatul sau cu obiecte fixe ori plutitoare,
instalaţii portuare etc.

3. Avaria comună este definită şi reglementată de “Regulile York – Anvers” care stabilesc că avem
de-a face cu o avarie comună atunci când, din necesitate, în mod intenţionat şi rezonabil, se face un
sacrificiu, o cheltuială extraordinară pentru siguranţa comună, în scopul de a ferii de primejdie
bunurile angajate într-o expediţie maritimă. Aruncarea intenţionată, din ordinul comandantului, a
unei părţi din încărcătură, peste bordul navei, în scopul readucerii navei în starea de plutire sau
inundarea cu apă a unui hambar, în scopul salvării restului încărcăturii, realizarea unor cheltuieli
pentru intrarea într-un port de refugiu etc., sunt sacrificii care ţin de avaria comună. Rezultă că avaria
comună este o avarie particulară petrecută în anumite condiţii.

24.Ce cuprind regulile YORK ANVERS?

“Regulile York - Anvers”- stabilesc că avem de-a face cu o avarie comună atunci când, din necesitate, în
mod intenţionat şi rezonabil, se face un sacrificiu, o cheltuială extraordinară pentru siguranţa comună,
în scopul de a ferii de primejdie bunurile angajate într-o expediţie maritimă.

25.Ce conditii trebuie sa indeplineasca sacrificial facut in timpul transportului pentru a fi

recunoscut ca act de avarie comerciala.
Pentru ca sacrificiul (cheltuielile) făcut în timpul transportului să fie recunoscut ca
act de avarie comercială, este necesar ca:
-primejdia, care impune măsura excepţională, să fie comună (să ameninţe atât
nava, cât şi încărcătura);
-preimejdia să fie reală şi gravă, ieşită din comun;
-cheltuielile făcute să aibă un caracter excepţional, adică să depăşească
cheltuielile făcute, în mod normal, de către armator, în cadrul obligaţiilor
contractuale;
-sacrificiul (cheltuielile) facute să fie rezonabil şi, totodată, rezultatul unui act
intenţionat pentru salvarea proprietăţii comune.

26.Conditii de asigurare a marfurilor care fac obiectul transportului.

Condiţiile de asigurare a mărfurilor, cele mai răspândite, care au
devenit tradiţionale în practica asigurărilor pe plan mondial, sunt condiţii:
1) fără răspundere pentru avaria particulară (FPA) - acoperă numai daunele
rezultate din pierderea totală a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia,
precum şi daunele de avarie particulară;
2)cu raspundere pentru avaria particulară (WPA) - acoperă daunele rezultate
din avaria totală sau parţială a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia,
pricinuită de anumite riscuri, specificate în mod expres în poliţa de
asigurare (incendii, trăznet, furtună, explozii, naufragiu, etc.);
3)practicarea condiţiei “toate riscurile”- această condiţie acoperă daunele
rezultând din avaria totală sau particulară a întregii încărcături care a avut loc din
orice cauză, cu excepţia riscurilor special enumerate în poliţa de asigurare.

27.Care sunt cele trei grupe de riscuri excluse conform conditiilor de

asigurare a marfurilor in timpul transportului(A,B,C)
Condiţia de asigurare A- sunt acoperite toate riscurile de pierdere şi avariere a
bunului asigurat, cu exceptia unor excluderi.
Aceste excluderi sunt comune tuturor celor trei condiţii şi sunt formate din
trei grupe de riscuri excluse:
a) pierderea, avarierea şi cheltuielile rezultând din sau provocate de:
 comportarea necorespunzătoare, voită a asiguratului;
 pierderea uzuală din greutate (volum) sau uzura normală a bunului
asigurat;ambalarea si pregatirea insuficienta sau necorespunzatoare a
bunului asigurat, viciul propriu sau natura bunului asigurat;
 întârzierea directă, chiar dacă se datorează unui risc asigurat;
 insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către
proprietari, armatori, navlositori (operatorii navei);
 utilizarea oricărei arme de război care foloseşte fisiunea sau fuziunea
nucleară sau altă forţă sau obiect radioactiv;
 contaminarea radioactivă;
 starea de nenavigabilitate a navei (dacă asiguraţii au cunoştinţă).
Pentru această categorie de riscuri nu există acoperire prin asigurare
suplimentară.
b) riscurile de război sau conflicte militare;
c) riscurile de grevă sau conflicte sociale.

Condiţia de asigurare B este condiţia prin care sunt acoperite, cu excepţia

excluderilor enumerate, pierderea sau avarierea bunului asigurat, cauzate de:
 incendii sau explozii;
 eşuarea, răsturnarea sau scufundarea navei;
 coliziunea sau contactul navei cu un obiect exterior, altul decât apa; 
descărcarea navei într-un port de refugiu;
 cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăznet;
 sacrificiul în avaria comercială;
 aruncarea mărfii sau luarea ei de valuri peste bord;
 intrarea apei în nava;
 dauna totală a unui colet pierdut peste bord sau căzut în timpul încărcării
sau descărcării de pe navă.

Condiţia de asigurare C are o sferă de acoperire mai îngustă decât condiţia B şi

acoperă riscurile cauzate de:
 incendiu sau explozie;
 eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;
 coliziunea sau contactul navei cu un alt obiect decât apa;
 descărcarea navei într-un port de refugiu;
 sacrificiul în avaria comercială;
 aruncarea peste bord.
28.Care este conditia de asigurare a marfurilor pe timpul transportului cu
cea mai mica sfera de cuprindere;care sunt riscurile acoperite?
Condiţia de asigurare C are cea mai mica sferă de acoperire şi acoperă
riscurile cauzate de:
 incendiu sau explozie;
 eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;
 coliziunea sau contactul navei cu un alt obiect decât apa;
 descărcarea navei într-un port de refugiu;
 sacrificiul în avaria comercială;
 aruncarea peste bord.

29.Cum se strabileste suma asigurata intr-un contract de asigurare

maritime?

Suma asigurată - nava se asigură pentru suma declarată de asigurat şi agreată de

asigurator. Ea nu trebuie să fie inferioră valorii de înlocuire şi nici să nu

depăşească valoarea din nou a navei la data asigurării. La suma respectivă se mai
poate adăuga până la 25 % din valoarea navei, pentru cazurile de pierdere totală şi
pentru acoperirea diferenţelor ce ar putea rezulta prin aplicarea raportului dintre
suma asigurată şi valoarea navei stabilită pentru cazurile de salvare sau avarie
comună.

30.Suma asigurata,locul asigurarii,durata asigurarii in contractile de asigurare a

marfurilor pe timpul transportului maritim.
Suma asigurată - nava se asigură pentru suma declarată de asigurat şi
agreată de
asigurator. Ea nu trebuie să fie inferioră valorii de înlocuire şi nici să
nu
depăşească valoarea din nou a navei la data asigurării. La suma respectivă
se mai
poate adăuga până la 25 % din valoarea navei, pentru cazurile de pierdere
totală şi
pentru acoperirea diferenţelor ce ar putea rezulta prin aplicarea raportului
dintre
suma asigurată şi valoarea navei stabilită pentru cazurile de salvare sau
avarie
comună.

Durata asigurării. Asigurarea casco se poate închia pentru o pentru o călătorie

definită - caz în care în contract este menţionat portul de plecare, de escală, de destinaţie sau
pentru o perioadă de timp - când se menţionează în contract perioada şi zona de navigaţie.

31.Raspunderea asiguratului,despagubirea in contractele de asigurare a

marfurilor pe timpul transportului maritim.
Răspunderea asigurătorului pentru orice daună se limitează la suma
asigurată. În caz de pierdere totală, se plăteşte suma asigurată şi suma
asigurată suplimentar. Este considerată pierdere totală constructivă a navei
atunci cînd costul repunerii ei în stare de folosinţă depăşeşte ¾ din suma
asigurată. Nava se consideră dispărută dacă timp de 180 de zile de la dată
ultimei ştiri primită de la aceasta nu s-a mai obţinut nici o informaţie
referitoare la existenţa ei.
În caz de avarie asigurătorul plăteşte cuantumul pagubei, fară
scădrea uzurii. Cuantumul pagubei este egal cu costul reparaţiei părţilor
componente sau pieselor avariate, ori costul de înlocuire al acestora, din
care se scade valoarea pieselor recuperate
Franşiza nu se aplică în cazurile de avarie comună şi de coliziune
cu alte nave, instalaţii portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare. Pentru
pagubele produse de nava asigurată altor nave prin coliziune, răspunderea
asigurătoruluies limitează la ¾ din dauna produsă.

32.Care sunt caracteristicile asigurarii de protectie si indemnizare?

Asigurările de protectie si indemnizatie au anumite caracteristici prin care

se disting de asigurările contractuale, şi anume:
 protecţia de risc are un caracter mutual, datorită faptului că membrii
clubului au, în acelaşi timp, dubla calitate de asiguraţi şi asiguratori;
 asigurarea are drept scop protecţia activă şi reală a membrilor clubului
prin
indemnizarea, despăgubirea acestora în cazul pagubelor suferite, ca urmare a
angajării răspunderii faţă de terţi;
 contribuţia membrilor la constituirea fondului de asigurare al clubului P&I
este fixată anual şi revizuită la finele anului, în funcţie de situaţia reală
înregistrată (evaluarea daunelor plătite);
 principiul de organizare şi funcţionare a cluburilor P&I îl constituie
mutualitatea, dar în conditiile în care activitatea acestora nu are la bază
criteriul profit realizat în baza ecuaţiei:
cotizaţii + venitul din invesţitii = daune şi cheltuieli de investiţii;
 cluburile P&I promovează o politică comercială flexibilă şi operativă, în
sensul că preia răspunderea în sarcina membrilor săi, pe măsura apariţiei ei
realizându-se o protecţie continuă a armatorilor;
 cluburile P&I nu emit poliţe de asigurare, calitatea de asigurat decurgând
din calitatea de membru;
 protecţia prin cluburile P&I acoperă riscurile care nu pot fi şi nu sunt
acoperite prin asigurarea maritimă contractuală;
 membrii cluburilor P&I reprezintă un colectiv de armatori independenţi sau
de societăţi care au aceleaşi interese.

33.Polite de asigurare maritima.

Poliţa de asigurare reprezintă dovada încheierii contractului de asigurare. În funcţie
de interesul promovat, poliţele de asigurare maritimă pot fi grupate în:

1. poliţe pentru asigurarea navei („Hull”) care asigură nava şi şi

echipamentele (deseori menţionate ca „Hull and Machinery”). În funcţie de
durată acestea pot fi:

 poliţe de călătorie - voyage policy - prin care se asigură nava

pentru o călătorie precizată, din portul de expediere în portul de
destinaţie;

 poliţe temporare (pe timp) - time policy - prin care nava este
asigurată pe o perioadă de timp, de regulă 12 luni, indiferent de
numărul călătorilor. Marfa este acoperită de la depozit la depozit -
„warehouse to warehouse” - iar acoperirea încetează după un anumit
timp de la descărcarea la destinaţie;

 poliţe mixte - mixid policy - prin care nava se asigură pe o călătorie

şi continuă să rămână asigurată o perioadă de timp după sosirea ei la
destinaţie;

 poliţe de construcţie - building risks policy - prin care se acoperă

riscurile în perioada de construcţie în şantierele navale, de obicei
între momentul începerii construcţiei pînă la terminarea perioadei de
probă;

34/37.Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru:riscuri

excluse,suma asigurata.
Excluderi. În afară de excluderile prezentate în ciondiţiile generale de asigurare, nu
se acordã despãgubiri pentru:
 pagube produse din cauza unor însuşiri proprii bunurilor transportate;
 pagube produse ca urmare a relei conservãri de cãtre asigurat a bunurilor
transportate, a ambalãrii şi transportului bunurilor în stare deterioratã;
 pagube produse bunurilor transportate de insecte, rozătoare, ger, cãldurã
atmosferică etc;
 pagube produse bunurilor transportate ca urmare a predãrii spre expediere a
unor bunuri excluse de la transport sub denumire falsã, inexactã,
incompletã.

Suma asiguratã. La asigurările CARGO suma poate fi formatã din:

a) valoarea bunurilor potrivit facturii;
b) costul transportului şi costul asigurãrii dacã acestea nu sunt incluse în
valoarea facturii;
c) cheltuielile şi taxele vamale;
d) supraasigurarea de 10% din valoarea bunurilor, doar dacã nu s-a convenit
altfel, pentru acoperirea acelor cheltuieli ce nu pot fi prevãzute la încheierea
asigurãrii.

35.Enumerati 7 situatii (excluderi)in care nu se acorda despagubiri in

cazul asigurarii autovehiculului.
Nu se acordã despãgubiri pentru:
 pagube produse prin întrebuinţare, funcţionare, uzare, defecte de fabricaţie;
 pagube produse pãrţilor componente de rezervã (preluate, huse, combustibil,
echipamentul suplimentar etc);
 cheltuielile fãcute pentru transformarea sau îmbunãtãţirea autovehiculului în
comparaţie cu starea dinaintea producerii evenimentului asigurat;
 cheltuielile fãcute pentru repararea unor avarii produse din cauze necuprinse
în asigurare;
 pagube indirecte: reducerea valorii autovehiculelor dupã reparaţii;
 pagube produse în legãturã cu utilizarea autovehiculului la concursuri sau
antrenamente;
 pagube provocate cu intenţie de asigurat.

36.Riscurile care pot fi asigurate prin asigurarea

autovehiculelor(autocasco).
Riscurile asigurate. Autovehiculele sunt asigurate pentru riscurile la care
sunt supuse atât timp cât circulã, cât şi în timpul staţionării cum ar fi:
-accidente precum: ciocniri, loviri, izbiri, cãderi, răsturnări derapãri;
-incendiu, trãsnet, explozie;
-calamitãţi naturale;
-furt (inclusiv tîlharie).

La asigurarea autovehiculului pentru pagubele de furt sunt

cuprinse:
 furtul autovehiculului, al unor părţi componente sau piese;
 pagube produse ca urmare a furtului, tentativei de furt a autovehiculului,
al
unor componente sau piese ale acestuia, sau al unor bunuri din autovehicul;
 pagube produse încãperii în care se afla autovehiculul ca urmare a
furtului
prin efracţie sau a tentativei de furt prin efracţie.

Se mai acordã despãgubiri pentru:

 cheltuieli pentru transportul autovehiculelor la atelierul de reparaţii cel
mai
apropiat sau la locul de adãpost cel mai apropiat;
 pagube produse autovehiculelor cu ocazia mãsurilor luate în
timpul
producerii riscului asigurat, pentru salvarea autovehiculului sau a
construcţiilor unde se aflã acesta;
 cheltuielile fãcute cu ocazia limitãrii pagubelor.

38.Asigurarea aeronavelor:despagubirile,raspunderea asiguratorului.

Despăgubirea. În caz de pierdere fizică directă sau dispariţie , asiguratul este
despăgubit cu suma asigurată.
În caz de pierdere totală constructivă, despăgubirile se acordă astfel:
 dacă aeronava poate fi reparată, despăgubirea este reprezentată de
contravaloarea reparaţiilor, din care se scade valoarea reperelor care se pot întrebuinţa sau
valorifica;
 dacă aeronava nu poate fi reparată sau dacă reparaţia nu este justificată, despăgubirea este
reprezentată de suma asigurată, din care se scade valoarea reperelor care se pot valorifica.
Răspunderea asigurătorului. În asigurarea pentru pierderea
sau avarierea aeronavei, la asigurarea încheiată pentru o perioadă de timp,
răspunderea asigurătorului începe şi înceteazaă la date prevăzute în poliţa de asigurare.
La asigurările încheiate pentru o călătorie, răspunderea asigurătorului începe în
momentul începerii operaţiilor de îmbarcare a călătorilor sau de încărcare a mărfurilor sau
în momentul pornirii motoarelor, în cazul unei călătorii fără pasageri sau mărfuri şi încetează în
momentul încheierii operaţiilor de debarcare sau descărcare a mărfurilor pe aeroportul de
destinaţie sau în momentul opririi motoarelor, în cazul călătoriilor fără pasageri sau mărfuri.
Răspunderea civilă a companiilor de navigaţie aeriană este reglementată, pe plan
internaţional, prin:
-Convenţia de la Varşovia (1929), completată cu Protocolul de la Haga
(1955) - aplicabilă transportului de persoane, bagaje sau mărfuri;
-Convenţia de la Tokyo (1963) - se aplică infracţiunilor penale sau actelor care pot compromite
securitatea aeronavelor, a persoanelor sau bunurilor aflate la aeronave;
-Convenţia de la Roma (1953) - aplicată în cazul daunelor provocate terţilor în afara aeronavei.

39.Suma asigurata in contractul de asigurare a marfurilor pe timpul

transportului.
Suma asigurată poate fi formată din:

 valoarea bunului - potrivit facturii şi, în lipsa acesteia, valoarea de piaţă a

bunului la locul de expediere, în momentul încheierii contractului;

 costul transportului, al asigurării şi alte costuri legate de transportul

bunurilor şi necuprinse în valoarea facturii;

 cheltuielile şi taxele vamale;

 supraasigurarea de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor

cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.
40.In ce situatii nu se acorda despagubiri in asigurarea auto casco.

Nu se acordã despãgubiri pentru:

 pagube produse prin întrebuinţare, funcţionare, uzare, defecte de fabricaţie;
 pagube produse pãrţilor componente de rezervã (preluate, huse, combustibil,
echipamentul suplimentar etc);
 cheltuielile fãcute pentru transformarea sau îmbunãtãţirea autovehiculului în
comparaţie cu starea dinaintea producerii evenimentului asigurat;
 cheltuielile fãcute pentru repararea unor avarii produse din cauze necuprinse
în asigurare;
 pagube indirecte: reducerea valorii autovehiculelor dupã reparaţii;
 pagube produse în legãturã cu utilizarea autovehiculului la concursuri sau
antrenamente;
 pagube provocate cu intenţie de asigurat.
Nu se acordã despãgubiri dacã:
-autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil;
-asiguratul a condus autovehiculul şi a produs accidentul sub influenţa
bãuturilor alcoolice;
-autovehiculul, în momentul producerii accidentului, era condus de o
persoanã fãrã permis de conducere valabil.

41.Ce intelegem prin pierderea totala constructiva a unei aeronave?

Pierderea totala constructiva reprezinta avarierea grava a
aeronavei,astfel incat cheltuielile implicate :de operatiunile de salvare,de
masurile de limitare a pagubelor,de transport,de reparatii,de punere in stare
de folosire ,depasesc 75% din suma asigurata.

42.Riscurile asigurate in baza asigurarii aeronavelor pentru

raspunderea legala fata de terti.

În baza asigurării aeronavelor pentru răspunderea legală faţă de terţi ,

asigurătorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le
plătească cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de judecată, pentru:
 vătămarea corporală sau decesul pasagerilor, ca urmare a accidentării
acestora la bordul navei sau în cursul operaţiilor de îmbarcare/debarcare;
 pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor şi a bunurilor aflate asupra
pasagerilor;
 pierderea, avarierea sau distrugerea mărfurilor transportate;
 vătămarea corporală sau decesul persoanelor ori avarierea sau distrugerea
bunurilor din afara aeronavelor, cu condiţia ca acestea să fi fost cauzate, în mod
direct, de aeronavă sau de obiectele desprinse sau căzute din aceasta.

43.Asigurarea aeronavelor:riscurile asigurate,excluderi.

Riscurile asigurate. În baza contractului pentru pierderea şi avarierea

aeronavei se acordă despăgubiri pentru:
  pierderea fizică directă sau pierderea totală constructivă ori avarierea
aeronavei în timpul zborului, rulării la sol şi al staţionării la sol; 
dispariţia aeronavei;
 avarii pricinuite aeronavei de măsurile de salvare;
 cheltuielile făcute pentru salvarea şi conservarea aeronavelor;
 cheltuielile de judecată şi arbitraj făcute de asigurat cu acordul
asiguratorului în scopul formulării pretenţiilor faţă de terţi.

Excluderi. La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite:

 pierderea suferită ca urmare a folosirii pistelor sau a terenurilor de aterizare

neautorizate, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
 pierderi provocate de transportul de pasageri sau de mărfuri peste numărul
de locuri şi capacitatea de transport a aeronavelor;
 pierderi provocate de acţiunea inteţionată a asiguratului;
 pierderi suferite în perioada în care aeronava este folosită în scop ilegal sau
este utilizată în alt mod decât cel prevăzut în certificatul de
aeronavigabilitate;
pierderi suferite în legătură cu transferul de interese a asiguratului în legătură cu
aeronava, fără existenţa consimţământul scris al asigurătorului;
 pierderi provocate de război, piraterie aeriană, greve şi alte pericole
asemănătoare;
 pierderi produse din cauza zgomotului, poluării.

44.Ce conditii trebuie sa indeplineasca raspunderea civila legala pentru a

face obiectul despagubirii prin asigurare?
Răspunderea civilă presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite;
- dovada existenţei unui prejudiciu;
- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi
prejudiciul adus terţei persoane;
- constatarea culpei asiguratului care a săvârşit fapta ilicită.

Conceptul de răspundere civilă legală este foarte important pentru că societăţile de

asigurare, care încheie asigurări de răspundere civilă, sunt obligate să
despăgubească, în numele asiguratului, numai dacă acesta este răspunzator legal să
plătească daune unei terţe persoane.

45.Suma asigurata in asigurarea de raspundere civila auto.

Suma asigurată. Aceasta se stabileşte la valoarea stabilită de asigurat şi agreată

de
societatea de asigurare, separat pentru deces, vătămări corporale sau pagube la
bunuri.
 În cazul persoanelor juri dice, cuantumul acestei sume se determină în
funcţie de cifra de afaceri anuală estimată la încheierea contractului.
 În cazul persoanelor fizice se poate aplica una din următoarele metode:
 metoda evaluării averii personale prezente şi viitoare;
 metoda evaluării averii personale prezente,
 metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime pentru vătămare
corporală sau deces.

O caracteristică a asigurărilor de răspundere civilă constă în stabilirea unei sume

asigurate pe perioadă şi a unei sume asigurate pe eveniment.

46.Asigurarea de raspundere civila auto.

1.Cea mai cunoscută asigurare de răspundere civilă din ţara noastră şi care se
încadrează în categoria asigurărilor obligatorii, o reprezintă asigurarea de
răspundere civilă auto.
Clauzele contractului de asigurare, inclusiv valoarea maximă a
despăgubirilor,
precum şi nivelul primelor de asigurare, pe categorii de autovehicole, sunt stabilite
prin lege.
În această asigurare sunt cuprinse, cu câteva excepţii, toate persoanele
fizice şi
persoanele juridice deţinătoare de autovehicule supuse înmatriculării şi folosirii pe
drumurile publice.
De asemenea, sunt obligate să se asigure persoanele străine posesoare de
autovehicule, pe care le folosesc pe teritoriul României, dacă nu posedă documente internaţionale de
asigurare valabile şi pe teritoriul României.
Asiguratorul plăteşte, din fondul constituit din primele de asigurare, încasate în contul
asigurărilor de răspundere civilă auto despăgubirile pe carea asiguraţii le datorează, conform
legii, terţilor păgubiţi sau vătămaţi în urma accidentelor de autovehicule. De menţionat că se
plătesc despăgubiri tuturor persoanelor păgubite ca urmare a unui accident de autovehicule, iar
aceastea se acordă şi în cazul în care conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea
accidentului este o altă persoană decât asiguratul. În despăgubirile pe care le plăteşte asiguratorul
se includ şi cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.
În cazul în care se produce un accident de autovehicule de a cărei producere se fac
vinovate, în aceeaşi măsură, două persoane cuprinse în asigurarea obligatorie de
răspundere civilă auto, despăgubirea cuvenită fiecăruia dintre cei doi, va reprezenta
o jumătate din paguba înregistrată cu cu prilejul producerii accidentului respectiv.
Există şi cazuri când nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse unui
autovehicul. De exemplu, în cazul în care accidentul a fost produs în caz de forţă majoră sau din
culpa exclusivă a persoanei păgubite sau din culpa exclusivă a unei terţe persoane.
Asigurarea de răspundere civilă auto este printre puţinele asigurări obligatorii din România.
Aceasta este impusă prin lege, contractul de asigurare fiind un contract de adeziune, asiguraţii
acceptând condiţiile stabilite de asigurator.
47. Asigurarea de raspundere civila profesionala.

Altă formă de asigurare de răspundere civilă din ţara noastră este şi asigurarea
de răspundere civilă profesională.

Aceasta are rolul de a proteja asiguratul, persoana fizică sau persoana juridică,
împotriva prejudiciilor pe care le pot provoca unor terţe persoane. În ţările
dezvoltate, încheierea unei asemenea poliţe constituie una din condiţiile principale
pentru practicarea unor profesii. În ţara noastră, legislaţia în domeniu se situează
sub standardele europene. Singurele profesii pentru care se cer asigurări de
răspundere civilă sunt : experţii contabili, contabilii autorizaţi, evaluatori, experţii
tehnici.

Asigurarea de răspundere profesională practicată pe piaţa românească se adresează

următoarelor categorii de profesii: constructori, medici, contabili, evaluatori,
experţi tehnici, consultanţi, managerii, avocaţi. Prin activitatea lor, aceste categorii
profesionale pot aduce prejudicii persoanelor pentru care lucrează. Prin asigurarea
de răspundere civilă se garantează plata acestor prejudicii, în conditiile în care
prejudiciul se încadrează în categoria riscurilor asigurate.

În general, despăgubirile se acordă pentru:

 daune materiale produse din culpa asiguratului, persoană fizică sau juridică,
precum şi din culpa altor persoane pentru care asiguratul răspunde potrivit
legii;
 cheltuielile de judecată, la plata cărora este obligat asiguratul prin hotărâre
judecătorească;
 despăgubiri la care este obligat asiguratul, ca urmare a pierderii sau
distrugerii unor documente, etc.

Ca în orice contract de asigurare, şi în cazul acestor poliţe există anumite situaţii

excluse, în mod expres, de la asigurare, cum ar fi:
- prejudiciile cauzate de activităţile desfăşurate de asigurat în afara unui
contract cu clientul său;
- pagubele produse cu intenţia de asigurat;
- pretenţii referitoare la răspunderea asiguratului pentru pagubele produse
hârtiilor de valoare, documentelor, registrelor, pietrelor scumpe, obiecte de
valoare artistică, etc.
- pretenţii referitoare la pagubele produse de război, invazie, confiscare,
sechestrare, etc.

48.Elementele commune ale asigurarilor de persoane(altele decat cele de viata)

si ale asigurarilor de viata.
Asiguratul poate sa incheie 1 sau mai multe contracte impotriva acestui risc.Au ca
titular o persoana,dar in anumite forme de asigurare pot avea un grup de
persoane.Suma asigurata se strabileste in mod forfetar in functie de resursele
material.Asigurarea nu plateste suma daca evenimentul s-a produs intentionat.

49.Elemente commune asigurarilor de persoane.

Între cele două ramuri specifice de asigurări există o serie de elemente comune:
1. asiguratul poate să încheie, după caz, unul sau mai multe contracte de asigurare
împotriva aceluiaşi risc sau a unui complex de riscuri, pentru sume variate (acest tip
de asigurare se încheie, în general, condiţionat de vârstă, starea sănătăţii, etc.);
2. au ca titular persoana, dar, în anumite forme de asigurare, pot avea ca referinţă
grupuri de persoane (familia, un grup profesional);
3. suma asigurată se stabileşte în mod forfetar, de către asigurat, în funcţie de
posibilităţile şi necesităţile sale financiare;
4. la producerea evenimentului asigurat, asiguratul sau beneficiarul de asigurare
poate fi indemnizat pentru toate contractele de asigurare încheiate cu diferite
societăţi de asigurare;
5. suma asigurată se plăteşte asiguratului indiferent de drepturile care i s-ar cuveni
din alte contracte de asigurare;
6. suma asigurată cuvenită beneficiarului nu poate fi urmărită de creditorii
asiguratului;
7. asiguratorul nu plăteşte suma în cazul în care evenimentul asigurat s-a produs
prin comiterea de către asigurat a unor fapte penale în mod intenţionat sau a fost
cauzat de acţiuni de război;
8. beneficiarul de asigurare este exclus din această calitate dacă a provocat
intenţionat decesul asiguratului.

50.Clasificati asigurarile de accidente dupa gradul de autonomie al

asigurarilor.
După gradul de autonomie al asigurării de persoane pentru cazurile de
accidente, sunt:
 asigurări de accidente autonome, independente de alte forme de asigurare;
 asigurări de accidente complementare - asigurări incluse în contractul de
asigurare de bază (asigurare de accidente produse la domiciliul asiguratului
integrată în asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice);
 asigurări de accidente suplimentare - se completează o asigurare de bază,
dar care presupune şi plata unor prime de asigurare distincte, suplimentare,
realizând, asfel, şi o protecţie suplimentară.
Asigurările de accidente se încheie în următoarele variante:
- asigurarea de accidente a călătorilor;
- asigurarea de accidente cu sume fixe sau cu sume convenite;
- asigurarea de accidente turistice;
- asigurarea familială de accidente;
- asigurarea de accidente a cetăţenilor români care participă la excursii
organizate de societăţi de turism;
- asigurarea de economie şi invaliditate permanentă din accidente;
- asigurarea pentru accidente a angajaţilor;
- asigurarea personalului navigant profesionist;
- asigurarea complexă a elevilor şi studenţilor;
- asigurarea managerilor.

51.Mecanismul asigurarilor de viata.

Asigurările de viaţă au un grad de complexitate ridicat, atât prin natura
riscurilor, cât şi prin formele şi tehnicile de realizare a lor.
Ele au, după caz, o funcţie de protecţie de risc sau o funcţie de economisire,
dar pot şi îmbina aceste două funcţii în cadrul asigurărilor mixte.
Elementele generale ale mecanismului asigurărilor de viaţă sunt:
 au caracter facultativ;
 se încheie cu persoane cuprinse între anumite limite de vârstă, pe durate de
asigurare egale sau nu cu durata plăţii primelor de asigurare exprimate în
ani;
 perioada de asigurare şi perioada de plată a primelor de asigurare se află în
corelaţie cu suma asigurată, care are un plafon minim la perioade de
asigurare de peste 10 ani;
 persoanele cu o invaliditate permanentă mai mare de 50 % nu sunt primite
în asigurare;
 prin contract se asigură o singură persoana, dar există şi excepţii, în cazul
asigurărilor familiale;
 tariful de prime este diferit pe forme şi variante ale asigurării;
 primele de asigurare sunt:
- crescătoare, în funcţie de grupele de vârstă ale asiguraţilor;
- descrescătoare, în raport cu durata contractului şi durata plăţii primelor de asigurare.
La toate variantele de asigurări de viaţă la care plata sumei asigurate se face şi la
expirarea perioadei de asigurare, se impune, cu necesitate, constituirea rezervei
matematice. Prin urmare, prima are în structura sa: prima de risc - pentru acoperirea sumei asigurate, în
caz de invaliditate sau deces în cursul perioadei de asigurare şi rezerva matematică - ca exprimare a unui
act de economie.
Constituirea rezervei matematice determină efecte specifice în tehnica asigurării de viaţă, şi anume:
- reactivarea contractului;
- continuarea asigurării pe baza unei sume depuse, mai reduse;
- răscumpărarea;
- acordarea unor împrumuturi.
O particularitate care intervine în asigurările de viaţă este anticipaţia,
care
reprezintă prima rată, inclusiv taxa de poliţă care se plăteşte la semnarea declaraţiei.
Răspunderea societăţii de asigurare începe în momente diferite, în funcţie de
risc, dar variabile de la o societate la alta.
În portofoliul societăţilor de asigurare din ţara noastră sunt incluse
următoarele forme de asigurare:
- asigurarea de viaţă cu formare de capital;
- asigurarea de viaţă cu acumulare de capital şi adaptare dinamică;
- asigurarea de deces cu acumulare de capital;
- asigurarea de deces cu acumulare de capital în fonduri;
- asigurarea mixtă de viaţă cu variantele:
- asigurarea mixtă de viaţă obişnuită;
- asigurarea mixtă de viaţă şi suplimentară de accidente;
- asigurarea familială mixtă de viaţă;
- asigurarea mixtă de viaţă cu pensie pentru urmaşi;
- asigurarea mixtă de viaţă cu formare de capital;
- alte asigurări de viaţă cum sunt: asigurarea de economie şi de invaliditate
permanentă din accidente; asigurarea viagera de deces cu prima unică sau cu plata
primelor de asigurare pe termen limitat; asigurarea pe termen fix; asigurarea de
rentă pe termen limitat, etc.

52.Asigurarea de supravietuire.
Asigurarea de supravieţuire se caracterizează prin faptul că asigurătorul se
angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie
în viaţă.
Această sumă se constituie din primele de asigurare plătite de asigurat,
acumulate în decursul perioadei de asigurare şi fructificate prin diferite
modalităţi de asigurător.
Asiguratul beneficiază de suma asigurată numai în cazul în care este în viaţă
la expirarea contractului; în cazul decesului asiguratului, asigurătorul se consideră
eliberat de această prestaţie înscrisă în contract şi, deci, suma acumulată de asigurat
revine de drept societăţii de asigurare.
O altă asigurar e de supravieţuire este asigurarea de rentă, potrivit careia
suma asigurată este pusă la dispoziţia asiguratului sub forma unor plăţi periodice cu
titlu de renta.

53.Asigurarea de deces.
Asigurarea de deces are în vedere protecţia asiguratului pentru riscul de
deces, “un risc viitor şi sigur, dar incert ca moment”.
Practica perfectării şi derulării acestor asigurări reţine mai multe soluţii:
 angajamentul asiguratului de a plăti prime de asigurare toată viaţa;
 soluţia limitării plăţii primelor de asigurare la o anumită perioadă de timp
prevăzută în contract;
 soluţia plăţii primelor de asigurare pe o durata de “n” ani, până la o dată “t”,
moment critic (de exemplu: ieşirea la pensie);
 soluţia transformării unei asigurări de deces într-o asigurare de rentă viageră
opţională.
Asigurarea de deces încheiată în termen limitat obligă pe asigurător să achite
suma
înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a
contractului. Dacă, la expirarea contractului, asiguratul este în viaţă, asigurătorul
este exonerat de orice răspundere faţă de acesta. Aşadar, asigurarea de deces nu este

o asigurare de economisire, ci una de protecţie împotriva unui risc determinat.

54.Definiti operatiunea de reasigurare si enumerati elementele contractului

de reasigurare.
Reasigurarea reprezintă cedarea de către asigurător către alte societăţi, a
unei părţi
din riscul subscris.
Reasigurarea este un mijloc de egalizare prin divizarea răspunderii între mai
mulţi
asigurători dispersaţi pe arii geografice cât mai intinse de menţinerea unui
echilibru între primele încasate şi despăgubirile datorate de fiecare asigurător în
parte.
Contractul de reasigurare cuprinde:
 obiectul reasigurării;
 răspunderea asumată de reasigurător;
 răspunderea reţinută de reasigurător pe cont propriu;
 condiţiile în care se face reasigurarea, respectiv costul reasigurării;
 modul de decontare a primelor şi daunelor;
 durata contractului;
 alte clauze privind raporturile reciproce (arbitrajul, decăderea din drepturi,
preavizul pentru ieşirea din obligaţii, etc.).

55.Definiti contractul de reasigurare in opozitie cu cel de asigurare.

Spre deosebire de asigurare, reasigurarea se poate încheia numai între
societăţile de asigurare. Raportul de reasigurare pot lua fiinţă în legătură şi ca
urmare a unui contract de asigurare.
Fiind un contract derivat, contractul de reasigurare urmează soarta
contractului principal (contractul de asigurare). Dacă asigurarea este nevalabilă
sau a fost lovită de nulitate, atunci şi reasigurarea este nevalabilă.

56.Clasificati contractile de reasigurare in functie de caracterul lor.

Contractul de reasigurare poate avea caracter:

 facultativ
 obligatoriu
 mixt.

În baza contractului de reasigurare facultativ reasiguratul

propune şi reasigurătorul poate să accepte sau să refuze reasigurarea. Acest
contract nu acţionează în mod automat, ci reasiguratul este obligat să
înştiinţeze pe reasigurător de fiecare risc individual pe care doreste să-l reasigure. La
rândul său, reasigurătorul, după o cercetare prealabilă, poate să accepte în reasigurare
riscurile propuse sau nu.
În baza contractului de reasigurare obligatoriu, reasiguratul se
obligă să cedeze şi reasiguratorul se obligă să accepte în reasigurare,
categoriile de riscuri prevăzute în contract, în proporţiile şi condiţiile stabilite.
Caracteristicile generale ale acestui gen de contract uşureaza relaţiile între părţi.
Reasiguratul nu are posibilitatea selecţionarii riscurilor şi va ceda o parte din toate
riscurile subscrise, chiar şi pe cele de valori mici pe care le-ar putea acoperi
singur, fără nici o dificultate. Acest dezavantaj al reasiguratului este avantaj
pentru reasigurător, pentru că cedarea automată a unei părţi din riscurile acceptate
în asigurare îl pune la adăpost de tendinţa reasiguratului de selecţionare a riscurilor.
 In baza contractului de reasigurare mixt, reasiguratul are libertatea să cedeze
sau nu anumite riscuri din reasigurare, în timp ce reasigurătorul este obligat să le
primească. Acest contract îmbină particularităţile celorlalte 2 contracte: pentru
reasigurat funcţionează principiul facultativităţii, pentru reasigurător funcţionează principiul
obligativităţii.

57.De ce feluri sunt contractele de reasigurare?

Contractele de reasigurare sunt de 3 feluri:

-Contractul de reasigurare facultative
-Contractul de reasigurare obligatoriu
-Contractul de reasigurare mixt

În baza contractului de reasigurare facultativ reasiguratul

propune şi reasigurătorul poate să accepte sau să refuze reasigurarea. Acest
contract nu acţionează în mod automat, ci reasiguratul este obligat să
înştiinţeze pe reasigurător de fiecare risc individual pe care doreste să-l reasigure. La
rândul său, reasigurătorul, după o cercetare prealabilă, poate să accepte în reasigurare
riscurile propuse sau nu.
În baza contractului de reasigurare obligatoriu, reasiguratul se
obligă să cedeze şi reasiguratorul se obligă să accepte în reasigurare,
categoriile de riscuri prevăzute în contract, în proporţiile şi condiţiile stabilite.
Caracteristicile generale ale acestui gen de contract uşureaza relaţiile între părţi.
Reasiguratul nu are posibilitatea selecţionarii riscurilor şi va ceda o parte din toate
riscurile subscrise, chiar şi pe cele de valori mici pe care le-ar putea acoperi
singur, fără nici o dificultate. Acest dezavantaj al reasiguratului este avantaj
pentru reasigurător, pentru că cedarea automată a unei părţi din riscurile acceptate
în asigurare îl pune la adăpost de tendinţa reasiguratului de selecţionare a riscurilor.

In baza contractului de reasigurare mixt, reasiguratul are libertatea să

cedeze sau nu anumite riscuri din reasigurare, în timp ce reasigurătorul este obligat
să le primească. Acest contract îmbină particularităţile celorlalte 2 contracte:
pentru reasigurat funcţionează principiul facultativităţii, pentru reasigurător funcţionează
principiul obligativităţii.

58.Definiti contractul de reasigurare obligatoriu.

În baza contractului de reasigurare obligatoriu, reasiguratul se obligă să

cedeze şi reasiguratorul se obligă să accepte în reasigurare, categoriile de
riscuri prevăzute în contract, în proporţiile şi condiţiile stabilite. Caracteristicile
generale ale acestui gen de contract uşureaza relaţiile între părţi. Reasiguratul
nu are posibilitatea selecţionarii riscurilor şi va ceda o parte din toate riscurile
subscrise, chiar şi pe cele de valori mici pe care le-ar putea acoperi singur, fără
nici o dificultate. Acest dezavantaj al reasiguratului este avantaj pentru
reasigurător, pentru că cedarea automată a unei părţi din riscurile acceptate în
asigurare îl pune la adăpost de tendinţa reasiguratului de selecţionare a riscurilor.

59.Definiti contractul de asigurare facultativ.

În baza contractului de reasigurare facultativ reasiguratul

propune şi reasigurătorul poate să accepte sau să refuze reasigurarea. Acest
contract nu acţionează în mod automat, ci reasiguratul este obligat să
înştiinţeze pe reasigurător de fiecare risc individual pe care doreste să-l reasigure. La
rândul său, reasigurătorul, după o cercetare prealabilă, poate să accepte în reasigurare
riscurile propuse sau nu.

60.De ce feluri sunt contractele de reasigurare proportionale?

Contractele proporţionale sunt:

- reasigurarea cotă parte - participarea reasiguratului se stabileşte
sub forma unei cote procentuale din suma asigurată, prevăzută în contractul
de asigurare. Participarea reasigurătorului se stabileste tot sub forma unei
cote procentuale;
- reasigurarea excedent de sumă asigurată - reasiguratul stabileşte
anticipat, sub forma unei sume fixe, reţinerea sa proprie, denumită plin de
conservare. Excedentul până la limita maximă a sumei asigurate îl cedează
reasiguratorului.
- reasigurarea proporţională mixtă - este o îmbinare între cele două
asigurări de mai sus. Din suma asigurată a contractului individual, reasiguratul
reţine o anumită cotă, iar restul îl cedează în cadrul secţiunii cotă parte. Odată depăşită limita
răspunderii pentru participarea pe baza de
cota parte, întreaga diferenţă este reasigurată pe principiul excedent de sumă.
- reasigurarea pe bază de pool de reasigurare - se face în
vederea acoperirii unor riscuri deosebite, sau unui complex de riscuri din anumite ramuri de
asigurare şi de aceea mai multe societăţi de asigurare tind să creeze un pool de asigurare care
să plaseze în reasigurare contractele în
cauză. Aceasta este administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de reasigurare şi le
repartizează între membrii pool-ului, pe baza contractelor de subscriere la care aceştia s-au
angajat. Dacă membrii pool-ului nu acoperă întreaga valoare a contractului oferit în
reasigurare, diferenţa se plasează în afară.
Cauzele care au dus la crearea pool-ului de reasigurare sunt:
o necesitatea acoperirii unor riscuri deosebite, de proporţii foarte mari, care
au o frecvenţă şi intensitate încă necunoscută (riscuri atomice sau
nucleare);
o existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea conduce la daune foarte
mari (riscuri de război);
o evitarea cedării unui volum important din primele de asigurare către
societăţile de asigurare dintr-o altă ţară sau altă zona geografică.

61.Reasigurarea oprire de dauna.

reasigurarea oprire de daună - reasiguratul se angajează să acopere din daunele

făcute în cursul anului o sumă echivalentă cu un procent din volumul primelor
încasate, iar reasigurătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acel nivel. Participarea
reasigurătorilor la acoperirea daunelor este dependentă de raportul dintre daune şi
primele de asigurare, subunitar pentru că societatea de reasigurare suportă, pe
lângă despăgubirile de asigurare şi cheltuielile de administrare.
Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui
procent din dauna produsă raportată la primele încasate.

62.Reasigurarea excedent de dauna.

contractul excedent de daună - în care răspunderea asigurătorului este

limitată
pentru fiecare daună la un anumit nivel denumit prioritate, franşiză sau prag,
iar
răspunderea reasigurătorilor vizează partea de daună care depăşeşte prioritatea,
drept urmare răspunderea reasiguratului se exprimă printr-o sumă fixă din dauna
posibilă răspunderea asigurătorilor este fie limitată la o sumă fixă din daună, fie
nelimitată.
În cazul contractelor de valori mari, răspunderile reasiguraţilor pot fi
stabilite diferenţiat în funcţie de nivelul daunei.

63.Reasigurarea excedent de suma asigurata.

reasigurarea excedent de sumă asigurată - reasiguratul stabileşte
anticipat, sub forma unei sume fixe, reţinerea sa proprie, denumită plin de conservare.
Excedentul până la limita maximă a sumei asigurate îl cedează reasiguratorului.
Plinul de conservare se exprimă valoric şi variază de la o ramură de asigurare la alta şi în
cadrul aceleaşi ramuri, de la un obiect asigurat la altul.
Sistemul excedent de sumă asigurată îndeplineşte cel mai bine
a rolului reasigurării deoarece omogenizează răspunderile reţinute de
reasigurat. El prezintă pentru reasigurat, avantajul că riscurile mici, intrând în
cadrul reţinerii proprii, în plinul de conservare, nu pot fi reasigurate, iar pentru
reasigurător certitudinea că reasiguratorul este cel dintâi interesat în
selectarea riscului. Mărimea reţinerii proprii în raportul răspunderii maxime a
reasigurătorilor este un indiciu al calităţii riscurilor cedate în reasigurare,
aceasta pentru că la stabilirea reţinerii proprii reasiguratul va ţine seama
de probabilitatea producerii riscului, de întinderea daunei, de mărimea
medie a sumelor asigurate şi a mijloacelor financiare de care
dispune.
La riscurile mai bune, plinul de conservare este mai mare decât la
riscurile mai puţin bune.

64.Reasigurarea cota-parte.

reasigurarea cotă parte - participarea reasiguratului se stabileşte sub forma unei cote
procentuale din suma asigurată, prevăzută în contractul de asigurare. Participarea reasigurătorului
se stabileste tot sub forma unei cote procentuale;

65.Contractele neproportionale.

Contractele de reasigurare neproporţională au următoarele variante:

a.contractul excedent de daună - în care răspunderea asigurătorului este

limitată
pentru fiecare daună la un anumit nivel denumit prioritate, franşiză sau prag,
iar
răspunderea reasigurătorilor vizează partea de daună care depăşeşte prioritatea,
drept urmare răspunderea reasiguratului se exprimă printr-o sumă fixă din dauna
posibilă răspunderea asigurătorilor este fie limitată la o sumă fixă din daună, fie
nelimitată.
În cazul contractelor de valori mari, răspunderile reasiguraţilor pot fi stabilite
diferenţiat în funcţie de nivelul daunei.

b. reasigurarea oprire de daună - reasiguratul se angajează să acopere din

îdaunele făcute în cursul anului o sumă echivalentă cu un procent din volumul
primelor încasate, iar reasigurătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acel nivel.
Participarea reasigurătorilor la acoperirea daunelor este dependentă de
raportul dintre daune şi primele de asigurare, subunitar pentru că societatea de
reasigurare suportă, pe lângă despăgubirile de asigurare şi cheltuielile de
administrare.
Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui
procent din dauna produsă raportată la primele încasate.