ÎNTREPRINDEREA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE

Lector univ. drd. Sorin-George TOMA

Academia de Studii Economice Bucureşti

Prima revoluţie industrială a adus un suflu nou în viaţa economică a

societăţii umane. În aproape un secol şi jumătate, tandemul capitalism- tehnologie a
reuşit să domine planeta noastră, creând la începutul secolului al XX-lea, o
civilizaţie globală. Viteza şi proporţiile schimbării au fost atât de semnificative
încât practicile capitaliste s-au convertit în sistemul capitalist, iar progresele
tehnice, în revoluţii industriale.
Treptat, societatea omenească a trecut printr-o profundă transformare, de la
cunoaşterea tradiţională, generală, la cunoştinţe extrem de specializate.
Cunoştinţele au devenit o resursă şi un lucru folositor, singurul factor de
producţie, depăşind atât capitalul, cât şi munca1). Încercând să anticipeze mutaţiile
viitorului încă de la jumătatea secolului trecut2), P. Drucker evidenţia următoarele
repere fundamentale:
™ înlocuirea viziunii carteziene despre lume cu o viziune biologică;
™ trecerea de la progres la inovaţie;
™ apariţia marilor organizaţii;
™ explozia educaţională şi emergenţa societăţii bazată pe cunoaştere.
Cunoaşterea nu reprezintă doar o resursă, ci şi o necesitate a existenţei
sociale. Ultimele decenii ale secolului al XX-lea au consacrat primele studii privind
comportamentul economic al cunoaşterii. Cunoştinţele sunt validate sau nu de
rezultatele obţinute ca urmare a aplicării lor în practică.
Astăzi, societatea postcapitalistă are nevoie, poate mai mult ca oricând,

1) P. Drucker, Societatea postcapitalistă, Bucureşti, Editura Image, 1999, pag. 18.

Drucker consideră că schimbarea radicală a înţelesului noţiunii de cunoştinţe (de la
aplicarea lor asupra lui “a fi” la asupra lui “a face”), care a avut loc pe continentul
european la începutul secolului al XVIII-lea, a reprezentat elementul fundamental al
transformării practicilor capitaliste şi al avansului tehnologic într-o pandemie globală.
Cunoaşterea este, în viziunea sa, mobilă, putând fi creată repede şi ieftin oriunde în
lume. Prin definiţie, cunoaşterea se schimbă. De aceea, managementul schimbării trebuie
să constituie una dintre preocupările actuale ale oricărei organizaţii.
2) P. Drucker, Landmarks of Tommorow, New Brunswick, Transaction Publishers, 1996
(prima ediţie a apărut în anul 1959). La începutul anilor 1950, Drucker a fost printre
primii autori care a utilizat conceptul de “societate bazată pe cunoaştere”.
de indivizi educaţi1), mai ales că ea a intrat în era digitală, în care “pe măsură ce
nivelul interconectării creşte, multe dintre valorile unui stat-naţiune vor ceda locul
unor comunităţi electronice”2). Acest nou tip de societate se construieşte pornind de
la o economie bazată pe cunoaştere, aşa-numita “neteconomie”3). Este o economie
fundamentată pe reţele şi concentrată pe un nou tip de întreprindere. În acest sens,
pare oportună remarca potrivit căreia “rădăcinile neteconomiei coboară până în
centrul organizaţiilor, pentru care reţeaua devine treptat coloana vertebrală şi
aerul pe care-l respiră”4). O altfel de tehnologie, cea informaţională şi
telecomunicaţională, a schimbat natura întreprinderii actuale. World Wide
Web-ul a inventat netîntreprinderea.
Încă din anii 1970, întreprinderea s-a confruntat cu probleme legate de
adaptarea sa la un mediu aflat în continuă transformare, influenţat de mari mutaţii
tehnologice5). Sursă de ameninţări, schimbarea tehnologică a fost şi a rămas, în
acelaşi timp, şi un important izvor de oportunităţi pentru întreprindere. Specialiştii
au văzut de mult în tehnologie un factor major al supravieţuirii întreprinderii,
militînd în favoarea stimulării creativităţii tehnice.
Funcţiile întreprinderii nu mai sunt aceleaşi, unele dispar sau se comasează,
iar altele noi apar. Printre cele noi se numără şi gestiunea cunoştinţelor
întreprinderii. Trei sunt motivele pentru care întreprinderile sunt interesate de
gestiunea cunoştinţelor lor:
1. o anumită înţelegere şi conştientizare a faptului că omenirea se află
într-o etapă de suprainformare;
2. confruntarea cu noi provocări, precum gestiunea omogenă a proceselor
pe plan mondial, glocalizarea (“a fi global, dar a gândi local “), integrarea noilor
modalităţi de lucru etc.;
3. dorinţa de a îndeplini obiective ambiţioase în era tehnologiei

1) În condiţiile actuale, persoanele educate trebuie să fie capabile să trăiască într-o societate
globală şi să înţeleagă diferite cunoştinţe, fără a deveni multilateral dezvoltate.
Cunoştinţele devin sterile dacă nu sunt înţelese de toţi. Este de datoria savanţilor şi
specialiştilor de a defini şi de a populariza ceea ce fac, în folosul tuturor oamenilor.
Societatea de astăzi este bazată pe cunoaştere.
2) N. Negroponte, Era digitală, Bucureşti, Editura All, 1999, pag. 8. Negroponte vorbeşte
despre Terra mileniului trei drept o planetă digitală care va avea “aspectul gămăliei
unui ac”.
3) Termenul de “neteconomie” desemnează activităţile economice desfăşurate pe Internet.
În anul 1999, în neteconomia americană s-a realizat un volum valoric al vânzărilor
totale de peste 500 miliarde USD.
4) S. Godeluck, Boom-ul neteconomiei. Cum bulversează Internetul regulile jocului
economic, Bucureşti, Editura C.N.I. CORESI, 2000, pag. 14. Marile momente ale
istoriei umanităţii au avut drept cauză apariţia şi explozia unei noi tehnologii. Astfel se
întâmplă astăzi cu Internetul, o reţea deschisă tuturor şi care nu aparţine nimănui. Pe
plan economic, Internetul determină o rearanjare a tuturor pieţelor.
5) De la declanşarea primei revoluţii industriale în Anglia, omenirea trăieşte într-o perpetuă
ruptură tehnologică. Totuşi, această ruptură se înscrie într-o anumită continuitate
deoarece orice mutaţie tehnologică conţine în ea germenii viitoarei schimbări.
informaţionale şi telecomunicaţionale.
Gestiunea cunoştinţelor1) impune existenţa sinergiei la nivelul
întreprinderii, obţinerea unor rezultate concrete şi implementarea unei noi culturi
organizaţionale. Această nouă funcţie a întreprinderii urmăreşte o mai bună
selectare a informaţiilor şi a cunoştinţelor în cadrul firmei, cu scopul obţinerii unui
nou avantaj competitiv. Cu alte cuvinte, ea are în vedere găsirea şi cercetarea
calitativului (adică tot ceea ce nu se traduce prin valori numerice) din organizaţii.
Ea este un demers al întreprinderii care permite trecerea de la cunoştinţe aflate în
stare brută la interpretarea şi implementarea lor în termeni de soluţii tehnologice,
bazate pe Intranet, Extranet şi Internet.
Managerii actuali văd în cunoaştere un activ cheie al firmei, care trebuie să
fie exploatat în scopuri concurenţiale. Pentru ei:
• cunoştinţele sunt surse de creştere a productivităţii şi trebuie diseminate
cît mai repede posibil în interiorul întreprinderii;
• ideile creative şi gândirea inovatoare sunt esenţiale pentru a dobândi
succesul pe pieţe aflate în continuă schimbare;
• organizaţiile bazate pe învăţare sunt uşor de imaginat, dar greu de creat
şi de păstrat.
Pe bună dreptate aprecia D. A. Garvin că, astăzi, corporaţiile se află în
mijlocul unor transformări masive care cer creştere şi inovaţie; din acest motiv
multe au urcat în vagonul învăţării. Cea mai evidentă manifestare a
angajamentului lor este trainingul şi educaţia sponsorizată de companie. Numai în
SUA, cheltuiala pe educaţia corporativă a crescut cu 5% anual în ultimul deceniu;
acum totalizează aproximativ 60 miliarde USD anual. Un număr de companii de
top, precum Motorola, General Electric sau McDonald’s şi-au înfiinţat propriile
universităţi corporative.
În economia cunoaşterii, învăţarea este cheia succesului. La nivelul
întreprinderii succesul depinde astăzi de acumularea şi transformarea datelor
primare în informaţii, şi apoi a informaţiilor în cunoştinţe.

BIBLIOGRAFIE

1) R.-Ch. Tisseyre, Knowledge Management- theorie et pratique de la gestion des

connaissances, Paris, HERMES Science Publications, 1999
1 DRUCKER, P. Societatea postcapitalistă, Bucureşti, Editura Image,
1999

2 DRUCKER, P. Landmarks of Tommorow, New Brunswick, Transaction

Publishers, 1996

3 GARVIN, D. A. Learning in Action. A Guide to Putting the Learning

Organization to Work, Boston, Harvard Business School
Press, 2000

4 GODELUCK, S. Boom-ul neteconomiei. Cum bulversează Internetul

regulile jocului economic, Bucureşti, Editura C.N.I.
CORESI, 2000

5 NEGROPONTE, N. Era digitală, Bucureşti, Editura All, 1999

6 POWER, Th., E-business to the Power of Twelve.The Principles

WEBER, M., of Competition, Londra, Financial Times, FT.com,
BOSWELL, B. Pearson Education, 2001

7 TISSEYRE, R.-Ch. Knowledge Management- theorie et pratique de la

gestion des connaissances, Paris, HERMES Science
Publications, 1999