You are on page 1of 4

Mecatronica s-a născut din eşecul proiectării tradiţionale, în care proiectarea se desfăşura

în etape succesive: întâi se contura structura mecanică şi pe aceasta se ataşau ulterior părţile
electronice. Volumul produsului creştea nejustificat sau, în cazul imposibilităţii montării
elementelor nemecanice, proiectul era returnat echipei de proiectare mecanică.

Interesant este că mecatronica s-a impus mai întâi în viaţa reală (în industrie), după care a
fost ,,identificată”, şi introdusă pentru a putea fi studiată şi tratată corespunzător. Elementele
electrice şi electronice au început să fie incluse în sistemele mecanice din anii 1940. Utilajele din
această perioadă ar putea fi numite prima generaţie a mecatronicii. Se consideră că primul utilaj
complet din punct de vedere al conceptului mecatronic a fost maşina unealtă comandată
numeric (CNC) pentru producţia elicelor de elicopter, construită la Massachusetts institute of
Technology din SUA, în 1952.

Această etapă poate fi numită a doua generaţie a mecatronicii.

Mecatronica a început să se dezvolte în mod dinamic în anii ’80 , perioadă în care era deja
proaspăt definită, iar conceptul suferea permanent perfecţionări. A fost o perioadă de dezvoltare
în direcţia obţinerii elementelor integrate, menite să asigure pe deplin controlul utilajelor,
maşinilor şi sistemelor

Mecatronica este un domeniu transdisciplinar care integrează trei discipline (domenii):·


mecanică, · ingineria electrică · informatică.

Conceptul de mecatronică s-a născut în Japonia la începutul deceniului al optulea al


secolului trecut. Termenul în sine a fost brevetat de către concernul Yaskawa Electric Co. şi a fost
utilizat pentru a descrie fuziunea tehnologică: mecanică– electronica– informatica. Tot ceea ce
numim astăzi produs de înaltă tehnicitate, este produs mecatronic.

Exemplele de produse mecatronice includ:

· automobilul modern (automobilul mecatronic) la care putem aminti managementul motorului,


sistemele de siguranţă active şi pasive, suspensia activă etc.,

· maşinile-unelte cu comandă numerică, · tehnică de calcul · tehnică de telecomunicaţii ·


aparatură de cercetare,

· roboţii · aparatură biomedicală · aparatură electrocasnice. Mecatronica s-a nascut ca


tehnologie şi a devenit filosofie răspândindu-se în întreaga lume.

În ultimii ani este definită ca: ştiinţa maşinilor inteligente.


Apariţia mecatronicii este rezultatul firesc al evoluţiei în dezvoltarea tehnologica. Dacă
tehnologia tradiţională folosea ca elemente de baza materialul şi energia, mecatronica adăuga
acestora şi informaţia.

Sistemele mecatronice sunt caracterizate de faptul că stochează, procesează şi analizează


semnalele obţinute şi execută sarcini adecvate.

Revoluţia informatică (a doua revoluţie industrială) a marcat saltul de la societatea


industrializată la societatea informaţională, generând un val de înnoiri în tehnologie si educaţie.
Japonezii au definit sensul acestor mişcări de înnoire, brevetând termenul de mecatronică, la
începutul deceniului al 8-lea al secolului trecut.

Termenul a fost utilizat pentru a descrie fuziunea tehnologică: mecanică-electronică-


informatică.

Tehnologia mecatronică aduce în centrul atenţiei problema informaţiei care, este


componenta dătătoare de ton în raport cu materialul si energia. Această poziţie a informaţiei
este motivată de către japonezi prin următoarele argumente :

• informaţia asigură satisfacerea nevoilor spirituale ale omului;


• numai informaţia creşte valoarea nou adaugată a tuturor lucrurilor;
• informaţia inseamnă cultură.

Exemple de produse si sisteme mecatronice

Practic tot ceea ce numim produs de înalta tehnicitate este produs mecatronic.
Automobilul modern, roboţii, tehnică de calcul, tehnică de telecomunicaţii, aparatură
biomedicală, sistemele de transport inteligent, aparatură de cercetare, aparatură electrocasnica,
aparatură cine-foto si audio-video, maşinile agricole moderne etc., sunt exemple reprezentative
de produse mecatronice.

Mecatronica este un domeniu transdisciplinar al ingineriei care se bazează pe disciplinele clasice: ingineria
mecanică, ingineria electrică şi ştiinţa calculatoarelor.

Mecatronica s-a născut ca tehnologie şi a devenit foarte curând filosofie care s-a răspândit
în întreaga lume. În ultimii ani mecatronica este definită simplu:ştiinţa maşinilor inteligente.

Apariţia mecatronicii este rezultatul firesc al evoluţiei în dezvoltare tehnologică,sistemele


mecatronice sunt caracterizate de faptul că stochează ,procesează si analizează semnalele
obţinute şi execută sarcini adecvate.
În medicină: sisteme robotizate pentru diagnoză prin ecografie, sisteme robotizate pentru
intervenţii neurochirurgicale; telemanipulatoare pentru chirurgie laporoscopică; vehicule ghidate
automat pentru transportul bolnavilor imobilizaţi la pat; vehicule ghidate automat pentru
transportul medicamentelor, alimentelor, băuturilor şi lenjeriei de schimb; vehicule ghidate
automat pentru activităţi de curăţenie şi dezinsecţie în spitale; sisteme robotizate pentru
pregătirea prin simulare, înainte de operaţie, a unor intervenţii chirurgicale etc.

Pentru reabilitare se pot identifica urmatoarele aplicatii: scaun cu rotile pliant, îmbarcabil
în autoturisme; manipulator pentru deservirea persoanelor paralizate, vehicul pentru conducerea
nevăzătorilor etc.

În construcţii: vehicul ghidat automat pentru asfaltarea şoselelor, sistem robotizat pentru
stropirea betonului in construcţia tunelurilor; robot mobil pentru cofraje glisante; excavatoare
autonome, sistem robotizat pentru compactarea si nivelarea suprafetelor turnate din beton;
sistem robotizat pentru inspectarea faţadelor clădirilor; sistem robotizat pentru
montarea/demontarea schelelor metalice etc.

în administraţia locala: vehicul autonom pentru curăţirea zapezii de pe autostrazi; vehicul


autonom pentru menţinerea curaţeniei pe strazi; sistem robotizat pentru inspectia si intreţinerea
automată a canalelor etc.

Pentru protejarea mediului înconjurător: sistem robotizat de sortare a gunoiului în vederea


reciclării, sistem automat de inspectare, curăţare şi recondiţionare a coşurilor de fum inalte;
platforme autonome mobile pentru decontaminarea persoanelor, clădirilor străzilor; vehicul
ghidat automat pentru decontaminarea solului etc.

În agricultura, dintre aplicaţiile posibile amintim: sistem robotizat de plantare a


rasadurilor; sistem robotizat de culegere a fructelor; sistem robotizat de culegere a florilor;
sistem robotizat de tundere a oilor etc.

În comerţ, transporturi, circulatie: vehicule ghidate automat pentru intreţinerea curăţeniei


pe suprafeţe mari (peroane de gări, autogări şi aerogări); sistem robotizat de curăţire automată
a fuselajului şi aripilor avioanelor; sistem automatizat de alimentare cu combustibil a
autovehiculelor etc.

Scopul proiectului este de a demonstra deţinerea competentelor cheie generale şi tehnice


de specialitate dobândite pe parcursul pregătirii profesionale în calificare în tehnician
mecatronist.

Obiectivele proiectului
Prin realizarea proiectului cu tema „Comanda indirectă a unui cilindru cu simplu efect
utilizand automenţinerea” s-a urmărit realizarea următoarelor obiective:

1. Realizarea pregătirilor pe o temă dată în condiţiile specificate.


2. Realizarea schemelor funcţionale ale acţionărilor pneumatice utilizate în mecatronică.
3. Analiza funcţionării sistemelor mecatronice/acţionărilor pneumatice.
4. Respectarea procedurilor tehnice de asigurare a calităţii.
5. Aplicarea prevederilor legale referitoare la sanătatea şi securitatea in munca.

You might also like