Facultatea de Teologie Ortodoxa “Justinian Patriarhul”

-Universitatea Bucuresti-

Lucrare de seminar la Morala Crestina

Despre cele opt vederi mintale

Profesor coordonator:
Pr. asis. drd. Georgian Paunoiu

Stundent:
Bloju Georgian-Costin
An III, grupa a II-a

Bucuresti
-2011-
 Despre cele opt vederi mintale
Sfantul Petru Damaschin
Filocalia a V-a

Sapte dintre vederile duhovnicesti sunt ale veacului acestuia, iar a opta este lucrarea
veacului viitor.
Cea dintai este cunostinta necazurilor si a ispitelor vietii acesteia, cum zice Sfantul
Dorotei, si ea se intristeaza de toata paguba pe care a patimit-o firea omeneasca de la pacatul
lui Adam.
A doua este cunoasterea greselilor noastre si a binefacerilor lui Dumnezeu, cum zic
Sfantul Ioan Scararul, Sfantul Isaac Sirul si multi altii dintre Parinti.
A treia este cunostinta lucrurilor infricosate dinainte si de dupa moarte, cum se scrie in
Sfanta Scriptura.
A patra, intelegerea petrecerii Domnului nostru Iisus Hristos in lumea aceasta si a
lucrurilor si cuvintelor ucenicilor Lui, ale celorlalti Sfinti mucenici si ale cuviosilor Parinti.
A cincea este cunostinta firii si a prefacerii lucrurilor, precum zic Sfantul Parinte
Grigorie si Damaschin.
A sasea este contemplarea celor ce sunt, adica cunostinta si intelegerea fapturilor
sensibile ale lui Dumnezeu.
A saptea este intelegerea fapturilor inteligibile ale lui Dumnezeu.
A opta este cunostinta despre Dumnezeu, asa numita teologie.
Primele trei se cuvin celui ce este inca faptuitor, ca prin multe si amare lacrimi sa isi
poata curati sufletul sau de toate patimile si sa primeasca apoi prin har pe celelalte. Iar
celelalte cinci se cuvin celui contemplativ sau vazator (cunoscator), pentru ca pazeste bine si
implineste neincetat faptele trupesti si morale sau sufletesti, prin care se invredniceste de
simtirea vadita si intelegatoare a acestora.
In prima cunostinta, omul trebuie sa se roage, cugetand ca odinioara Adam, care in
locul raiului si al lui Dumnezeu a ales pe diavolul, iar in locul desfatarii si al bucuriei a aflat
necazul si intristarea lumii.
Sfantul Petru Damaschin ne invata cum sa ne pocaim, zdrobindu-ne sufletul prin
cuvinte de umilinta, daca acesta mai are simtire, adica constiinta. Staruind in astfel de cuvinte,
sufletul trebuie sa se obisnuiasca cu frica de Dumnezeu, pentru ca mintea sa poata intelege
cuvintele celei de-a doua vedere.
In a doua vedere se vorbeste despre binefacerile primite de la Dumnezeu si despre
fiecare pacat care il macina pe om, fiindca omul insusi este calea pierzarii sale. Omul este
pacatos si fara de grija fata de lucrul cel bun, insa Dumnezeu este bun si pururea doreste
intoarcerea la El si pocainta.
Mai departe, Sfantul Petru descrie omul care nu cunoaste judecatile lui Dumnezeu,
mergand cu mintea pe un drum inconjurat de amandoua partile de prapastii. Aceasta descriere
o face si Marcu Ascetul in lucrarea „Despre cei ce-si inchipuie ca se indreptatesc din fapte” in
capitolul 193.
Sfarsitul celei de a doua vederi ne invata ca toata zidirea a fost facuta pentru noi, desi
suntem pacatosi si nu am dobandit pocainta; si ca nimeni nu ar putea intelege binefacerile
primite chiar de ar avea minte ingereasca.
A treia cunostinta sau vedere, vrand sa induioseze pe om, vorbeste despre despartirea
sufletului de trup, despre ceasul mortii, cuvinte pe care le regasim si in cadrul slujbei
inmormantarii.
In continuare, Sfantul Petru Damaschin mentioneaza despre mustrarea Judecatorului,
tanguirea si lacrimile nefolositoare si despre moartea vesnica sau intunericul nestraveziu.
 Aceste rugaciuni sau vederi sunt bune, atunci cand sunt savarsite corect, caci cel care a
ajuns la astfel de intelesuri bune trebuie sa fie cu luare aminte, ca sa nu cumva din lenevie sau
din lipsa de grija sa fie parasit de har, ci sa multumeasca pururea lui Dumnezeu ca s-a
invrednicit de un asemenea har, precum zice si Sfantul Isaac Sirul.
Cel ce paraseste de bunavoie aceste daruri, adica plansul, lacrimile si intelesurile cele
luminate, i se da numirea de nebun al lumii, caci putea sa ajunga la cele mai presus de fire,
adica la lacrimile intelegerii si ale dragostei, insa prin oarecare lucruri de nimic sau prin
ganduri straine se intoarce la nestiinta dobitoacelor, ca un caine la varsatura sa.
Noi cei ce suntem patimasi si grei la inima, suntem datori sa patrundem cuvintele
plansului si sa ne certam pe noi insine in fiecare zi, ca sa se stranga sufletul nostru si sa
inceapa sa lacrimeze, cum zice Sfantul Dosoftei.
A patra vedere este cugetarea la coborarea si la petrecerea in lume a preadulcelui
nostru Mantuitor Iisus Hristos, spre a uita treptat pana si de hrana insasi, cum zice si Sfantul
Vasile cel Mare.
Cei ce auzim numai de cele din Sfintele Scripturi suntem datori a ne indeletnici si a
cugeta tot timpul, ca astfel sa se intipareasca dorul lui Dumnezeu in inima noastra, cum zice
Sfantul Maxim Marturisitorul; iar Sfantul Damaschin zice ca tot dorul mucenicilor zbura
numai catre Stapanul, unindu-se cu El prin dragoste si prin cantari.
Apoi Sfantul Petru vorbeste despre covarsirea de uimire si chiar despre uitarea de
aceasta viata a celor ce simt minunile lui Dumnezeu si numai prin libera alegere i se daruieste
omului odihna in veacul de acum si in cel viitor.
Cel ce poate intelege in parte Sfintele Evanghelii si cele ce se afla in ele, adica faptele
si invataturile Domnului, poruncile si dogmele Lui, infricosarile si fagaduintele, acela stie ce
comori neimputinate a aflat, macar ca nu poate povesti despre ele cum trebuie, pentru ca cele
ceresti sunt negraite. Caci Hristos S-a ascuns in Evanghelie, si cel ce vrea sa-L afle pe El
trebuie sa vanda mai intai toate averile sale si sa cumpere Evanghelia, ca nu numai sa-L poata
afla pe El din citire, ci sa-L si primeasca in sine, prin urmarea vietuirii Lui in lume. Fiindca
cel ce cauta pe Hristos, nu trebuie sa-L caute in afara, ci in sine insusi, adica sa se faca cu
trupul si cu sufletul nepacatos precum Hristos, dupa cat este cu putinta omului si sa pazeasca
marturia constiintei cu toata puterea, ca sa imparateaca peste toata voia sa si sa o biruiasca
prin dispretuirea ei, chiar daca este sarac si fara slava din punct de vedere al lumii. Pentru ca
nu are nici un fel de folos cel ce pare ca este imparat, dar este stapanit de manie si de pofta in
veacul acesta, iar in cel viitor va afla munca vesnica, pentru ca nu a pazit poruncile
dumnezeiesti.
Sfantul Petru Damaschin incheie vederea a patra cu o frumoasa si plina de har
rugaciune, prin care preamareste pe Maica lui Dumnezeu, cere iertarea pacatelor si mantuirea
de la Mantuitorul Hristos, cinsteste pe Inaintemergatorul si Botezatorul Ioan, pe Sfintii
Apostoli, lauda nevointele mucenicilor si luptele Sfintilor Parinti.
Din a cincea cunostinta, numita si sfat, se poate cunoaste firea si schimbarea fapturilor
sensibile. Se cunoaste ca din pamant suntem si iarasi in pamant ne intoarcem, dupa cuvantul
Ecclesiastului ( I, 1). Dar si Sfantul Damaschin zice la fel: „Desertaciune sunt toate cele
omenesti, cate nu raman dupa moarte. Nu ramane bogatia, nu calatoreste impreuna cu slava,
caci venind moartea, toate acestea au pierit.”
Ajungand astfel la deprinderea neimpatimirii, i se da omului cunostinta a sasea, asa-
numita tarie. Si incepe sa vada fara patima frumusetea fapturilor sensibile. Pentru ca toate
gandurile sunt de trei feluri: omenesti, dracesti si ingeresti.
Gand omenesc avem atunci cand se suie la inima un oarecare inteles simplu al
fapturilor, ca de pilda avutia sau omul, sau orice altceva din fapturile sensibile.
Gandul dracesc e compus din inteles si patima, ca de pilda, cand ne gandim la un om
fie cu o iubire fara judecata, fie cu o ura nesocotita, sau cu clevetire; iar la aur, de asemenea,
pentru iubirea de bani sau pentru furt, sau pentru rapire, sau cu ura si cu hulire impotriva
lucrurilor lui Dumnezeu.
Prin amandoua acestea se lucreaza pieirea. Fiindca daca iubim lucrurile nu dupa
masura cuvenita, ci le punem mai presus de dragostea de Dumnezeu nu ne deosebim cu nimic
de slujitorii idolilor. Iar daca le uram pe ele ca unele ce nu ar fi fost facute bune, maniem pe
Dumnezeu.
Iar gandul ingeresc este contemplarea nepatimasa a lucrurilor sau cunostinta
adevarata, care este cale de mijloc intre amandoua prapastiile, pazind mintea si deosebind
tinta cea dreapta de cele sase curse ale diavolului, care o inconjoara, adica de cea de sus si de
cea de jos, de cea de-a dreapta si de cea de-a stanga, de cea dinauntru si de afara de tinta
dreapta. Aceasta este cunostinta cea adevarata care staruie ca un centru in mijlocul celor sase
curse. Ea se invata de la ingerii pamanteni care s-au omorat pe ei lumii, ca sa li se faca mintea
nepatimasa, spre a vedea lucrurile cum trebuie.
Cel ce are cunostinta aceasta gaseste sensul lucrurilor si nu se lasa ispitit de nici o
atractie unilaterala, ci o primeste cu rabdare si cu buna nadejde, din credinta tare, ca sa ajunga
la tinta lucrului cautat.
Acela nici nu uraste ceva cu totul ca rau, nici nu iubeste fara judecata, ci-l priveste pe
om spre a se minuna, cum mintea lui este icoana nehotarnicita a lui Dumnezeu Cel nevazut,
desi deocamdata e hotarnicita de trup, precum zice si Sfantul Vasile cel Mare. Caci mintea se
preface dupa forma fiecarui lucru si se coloreaza dupa chipul lucrului cunoscut de ea. Iar cand
se invredniceste sa ajunga in Dumnezeu Cel fara chip si infatisare, se face si ea fara chip si
fara forma. Apoi se minuneaza cum poate sa pastreze orice idee si cum ideile din urma nu pot
schimba pe cele dintai, nici cele dintai nu pot vatama pe cele din urma, ci cugetarea le tine pe
toate, ca pe o comoara, fara uitare; si cand vrea mintea, descopera prin grai cele gandite.
Prin urmare, omul credincios trebuie sa pazeasca cele dupa randuiala si cate poate sa
le cuprinda, sa le implineasca; iar pentru cate nu poate sa le inteleaga, se cade sa multumeasca
in tacere si sa nu socoteasca a intra fara rusine. Caci zice acesta, luand cuvantul de la Sirah:
„Cand afli miere, mananca cu masura, ca nu cumva indopandu-te sa o versi” ( Prov. XXV,
16).
Cel ce se invredniceste, asadar, de vederea a saptea, se minuneaza de multimea
puterilor netrupesti, a celor noua cete ingeresti, care se afla in toate dumnezeiestile Scripturi, a
caror fire, putere si celelalte bunatati contemplate la ele sunt cunoscute lui Dumnezeu si
Facatorului. Ingerii lumineaza pe oameni, iar ei primesc luminarea de la arhangheli, si aceia
de la incepatorii; si asa, fiecare ceata primeste luminarea si cunostinta una de la alta.
Privind asftel intelepciunea si puterea Ziditorului, se minuneaza cum a facut atata
multime, numai cu porunca. Intai cugeta la puterile ingeresti si cele urmatoare. Si intrand cu
intelegerea inauntrul catapetesmei se face imaterial. Caci naosul din afara este chipul lumii
acesteia, catapeteasma este chipul celor mai presus de lume, unde Puterile netrupesti si
imateriale preamaresc pe Dumnezeu neincetat si-L roaga pentru noi. Astfel, cel ce intra
inauntrul catapetesmei ajunge la pacea gandurilor si se face fiu al lui Dumnezeu dupa har,
cunoscand tainele dumnezeiesti ascunse in dumnezeiestile Scripturi.
Iar de la cunostinta a saptea, omul este inaltat la vederea lui Dumnezeu, prin
rugaciunea a doua si curata, care se cuvine vazatorului. Asadar, in insasi pornirea rugaciunii,
mintea este rapita de dorul lui Dumnezeu si nu mai stie de nimic din lumea aceasta, cum zic
Sfantii Maxim si Damaschin. Si nu numai ca uita de toate, ci si de sine insusi. Atunci primeste
iluminari despre Dumnezeu si mintea se face cuvantatoare de Dumnezeu, invrednicindu-se de
venirea Duhului Sfant. Iar auzind despre Dumnezeu, sa nu-si inchipuie cineva ca sunt
Dumnezeu Insusi cele contemplate in jurul Lui, ca bunatatea, dreptatea, sfintenia, lumina,
focul, fiinta, puterea, intelepciunea si cele asemenea; dar nici cele cate poate mintea sa le
hotarniceasca, pentru ca Dumnezeu este nehotarnicit si necircumscris, si nu este dintre cele
dimprejurul Lui. Mai drept este a-I zice Necuprinsul, Cel fara urma, Cel cu neputinta de
talmacit. Caci este mai presus de minte si de intelegere, si nu numai Sie Insusi Isi este
cunoscut un Dumnezeu in trei ipostasuri, fara de inceput, fara de sfarsit, suprabun si
atotlaudat. Cele ce se zic despre El in dumnezeiestile Scripturi se zic dintr-o trebuinta de
neocolit, ca sa cunoastem ca este Dumnezeu, dar nu si ce este, fiind necuprins de toata firea
cuvantatoare si intelegatoare.
De asemenea, trebuie sa ne minunam si de intruparea Fiului lui Dumnezeu, si de
unirea dupa ipostas.
Cunostinta a opta va fi deplina in ziua a opta, in Duminica cea neinserata.
Acestea sunt cele opt vederi mintale sau cunostinte duhovnicesti despre care ne invata
Sfantul Petru Damaschin, in Filocalia a V-a.