ARGUMENT

Am ales acest subiect deoarece consider ca politica de produs arata personalitatea

unei intreprinderi, politica de produs adoptata aratand ceea ce o intreprindere doreste a fi
in fata clientilor ei. O politica de produs poate arata daca unei intreprinderi ii pasa de
satisfactia clientilor sau daca doreste doar sa obtina profit. O politica de produs arata care
sunt obiectivele unei intreprinderi atat cele pe termen scurt cat si cele pe termen lung.
Aceasta mai are rolul de a stabili care este piata tinta a intreprinderii si care este atitudinea
fata de aceasta piata comparativ cu alta si asteptarile din partea acceptantilor unei piete
tinta.
Politica de produs implica unelte alea marketingului care au rolul de a analiza profund
ceea ce se intampla pe piata, unelte precum analiza SWOT sau precum Boston Consulting
Group
Politica de produs a unei intreprinderi trebuie adaptata constant la fluctuatiile pietei si
de aceea o analiza continua a mediului intern si a mediului extern este vitala. Fara o
politica de produs bine stabilita, intr-un mediu atat de schimbator precum o economie de
piata, o intreprindere nu poate supravietui .
Politica de produs adoptata de o firma trebuie aleasa cu grija deoarece fiecare decizie in
aceasta privinta are influente directe asupra opiniei consumatorilor despre marca sub care
este desfasurata activitatea intreprinderii opinii care influenteaza succesul sau insuccesul
atat intreprinderilor noi cat si a intreprinderilor cu traditie putand sa le ridice sau sa le
prabuseasca.
Una din companiile care m-au influentat in alegerea acestei teme a fost Google care a
intrat pe o piata cu o cuncurenta acerba din partea unor giganti, precum Yahoo, adoptand o
politica de produs extrem de simpla in care clientul, si nu actionarii sau imbogatirea
rapida, este pe primul loc. In urma adoptarii acestei politici, valoarea Google a ajuns de la
100.000$ in 1998 la 154 miliarde $ in 2009 .
In studiul de caz am ales politica de produs adoptata de Metrou Cash&Carry Sibiu si
efectele pe care politica adoptata le-a avut

Argument
 “ Comunicarea eficientă a organizaţiei depinde de modul în care ea rezolvă următoarele probleme:
dacă trebuie să comunice sau nu, cât şi cum să cheltuiască pentru comunicare. Răspunsurile la aceste
întrebări se obţin în cadrul sistemului de comunicaţii în marketing, pe care şi-l organizează orice firmă
importantă, sistem ce include ansamblul comunicărilor cu intermediarii, consumatorii, organisme publice
separate, dar şi între ele.”
(Ph. Kothler )

Includerea politicii promoţionale în mixul de marketing se justifică prin rolul, uneori decisiv, pe
care îl are în procesul de comercializare a mărfurilor şi serviciilor. Promovarea este apreciată a fi una
dintre cele mai costisitoare şi complexe componente ale strategiei de marketing.
Deşi este cea mai “spectaculoasă” dintre componentele de marketing-mix- ului promoţional,
politica de promovare reuneşte într-o viziune unitară activităţile complementare realizate în favoarea unui
agent economic pentru asigurarea reuşitei pătrunderii sau păstrării produselor sale pe piaţa. Aceste
activităţi nu pot avea loc fără existenţa unei anumite mărfi, ce face obiectul activităţii de vânzare-
cumpărare pe piaţă în vederea satisfacerii anumitor nevoi, dorinţe şi preferinţe ale purtătorilor cererii.
Termenul de promovare îşi are originea în cuvântul latinesc „promovere” care înseamnă a mişca
înainte. Definiţia cuprinsă în Dicţionarul explicativ al limbii române ne indică pentru cuvântul a promova
următoarele sensuri: „a ridica, a susţine, a sprijini făcând să progreseze, să se dezvolte”. Cea mai
apropiată definiţie de aceaste prezentări de dicţionar este cea dată de Stanley: „promovarea este orice
comunicaţie care are drept scop să deplaseze înainte un produs, un serviciu sau o idee în cadrul unui canal
de distribuţie”. Asemănătoare cu ea sunt şi definiţiile date de Berkowitz şi Buell, în sensul că promovarea
este văzută ca „un mijloc de comunicare între vânzător şi cumpărător” de către primul autor şi „ca un
termen care acoperă toate activităţile legate de procesul de comunicaţie de piaţă” de al doilea autor.
În condiţiile economiei moderne de piaţă, fiecare firmă trebuie să desfăşoare atât activităţi de
comunicare cu mediul extern, cât şi activităţi promoţionale pentru popularizarea ofertei sale şi informarea
potenţialilor clienţi.
Comunicarea reprezintă procesul prin care se transmit informaţii de către o sursă (emiţător), către
receptor, prin intermediul unor canale, sub forma mesajelor simbolice (codificate) şi retransmiterea unui
feed-back (răspuns) de la receptor către emiţător. La nivelul întreprinderii, comunicarea urmăreşte
poziţionarea acestuia, respectiv de a-i conferi o personalitate recunoscută şi o identitate distinctă faţă de
concurenţă.
Am ales această temă pentru complexitatea domeniului de manifestare a procesului de promovare
în economia de piaţă, cât şi pentru rolul jucat în activitatea de promovare în obţinerea de rezultate
economice performante de către orice firmă.
Lucrarea este structurată pe patru capitole şi anume: în primul capitol intitulat “Procesul de
comunicare” am evidenţiat importanţa comunicării în economia modernă de piaţă pentru agentul
economic ce are în vedere creşterea gradului de competitivitate a ofertei sale şi pentru o mai bună
satisfacere a cererii. Totodată am acordat o mare importanţă cunoaşterii obiectivelor urmărite de
comunicarea promoţională.
În capitolul al II- lea prezint importanţa promovării în cadrul activităţii de marketing a firmei,
activitate ce câştigă din ce în ce mai mult teren ca urmare a accentuării concurenţei manifestate în cadrul
pieţei. Astăzi nu mai este suficient ca o firmă să realizeze un produs de foarte bună calitate, să îl vândă la
un preţ accesibil cât mai multor categorii de consumatori, printr-o reţea de distribuţie diversificată, ci este
nevoie şi de o politică de promovare a acestui produs pentru a-I garanta succesul pe piaţă.
Principalele mijloace şi tehnici de comunicare a firmei cu piaţa sunt structurate în capitolul al III-
lea – “Formele promovării”. Acestea sunt: publicitatea şi reclama, promovarea vânzărilor, relaţiile publice
şi vânzarea personală.
În capitolul al IV-lea am detaliat părţile componente ale unui contract de publicitate.
Obiectivele acţiunii de promovare reprezintă preocuparea cea mai importantă a specialiştilor în
marketing. Înainte de a se alege o metodă sau alta, trebuie să se ţină seama de caracteristicile produsului,
mărimea, greutatea, costurile, durabilitatea, riscurile şi de caracteristicile pieţei ţintă- vârstă, sex, venituri,
obiceiuri de cumpărare. În cele din urmă, mediul concurenţial influenţează selecţia metodelor de
promovare a vânzărilor.

ARGUMENT
 Lucrarea ,,Rolul impozitelor indirecte in sistemul fiscal din Romania” abordează problematica
impozitelor indirecte cu privire la conţinutul şi rolul lor, principiile impunerii, modalitatea de aşezare şi
de percepere a acestora. Impozitele indirecte sunt prezentate într-o evoluţie care are la bază anumite
criterii de referinţă, urmărindu-se caracterizarea impozitelor indirecte, definiţia şi clasificarea lor.
Lucrarea tratează principiile clasice şi moderne ale impunerii, şi anume: justeţea impunerii,
echitatea fiscală, certitudinea impunerii, comoditatea şi rapiditatea impozitelor privite atât din punct de
vedere economic, cât şi social. Am acordat o atenţie deosebită directivelor comunitare cu privire la
impozitele indirecte, dar şi aspectelor specifice statului de a reglementa sistemul de impunere în domeniul
fiscalităţii.

Criteriile avute în vedere pentru preferinţă spre un anumit impozit indirect sunt:

 Necesitatea unei perioade scurte din momentul luării deciziei de instituire sau majorarea cotei
printr-un act normativ, până când ele devin operaţionale;
 Cheltuielile modice de aşezare şi urmărire a încasărilor la buget;
 Caracterul lor ascuns, ele fiind incluse în preţurile (tarifele) bunurilor şi serviciilor vândute
sau prestate.

Cu toate că impozitele indirecte prezintă diferite forme, ele produc în ultima instanţă efecte
similare, chiar dacă poartă denumirea de taxe de consumaţie, monopoluri fiscale, taxe vamale sau taxe de
timbru.
Am considerat necesară prezentarea faptului că impozitele indirecte, deşi sunt elemente ale
impozitului pe consum, ele în literatura de specialitate poartă o denumire improprie, şi anume: taxa pe
valoarea adăugată, taxa vamală, taxa de succesiune, etc.
Aceste impozite indirecte ar putea să fie definite în stricta concordanţă cu înţelesul semantic
menţionat în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, de: impozite pe importuri de bunuri, respectiv pe
circulaţie a averii, sau sporului de avere.
Am ales acest subiect deoarece consider că impozitele indirecte sunt foarte apăsătoare pentru
contribuabili şi subliniez faptul că reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/ sau averile
persoanelor fizice şi juridice pusă la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Ele
ignoră capacitatea de contribuţie a cumpărătorului şi conţin un element de
inechitate (nedreptate) socială. Creşterea acestor impozite indirecte poate duce la accentuarea inflaţiei.
Pentru o redistribuire cât mai rezonabilă a impozitelor indirecte, prin intermediul sistemului fiscal,
este necesar ca factorii de decizie să aibă în vedere modul în care acesta este alcătuit, criteriile care stau la
baza diferenţierii impozitelor indirecte, taxelor şi contribuţiilor şi modul în care acestea participă la
formarea resurselor financiare publice.
Lucrarea este structurată în patru capitole, prezentând în ansamblu tematica impozitelor
indirecte pornind de la motivaţia introducerii lor de către stat până la calculul efectiv al acestora de către
agenţii economici.
Primul capitol prezintă locul şi rolul impozitelor indirecte în sistemul fiscal din România. În acest
capitol sunt abordate aspecte ale politicii fiscale din Romania, caracterizarea generală a impozitelor,
apariţia şi evoluţia impozitelor indirecte în România şi în străinătate.
Capitolul al doilea al acestei lucrări se intituleaza “Caracterizarea principalelor impozite
indirecte” şi prezintă trăsăturile accizelor, taxei pe valoarea adăugată şi a taxelor vamale.
Al treilea capitol conţine un studiu de caz relevant pentru modul de calcul al impozitelor indirecte
de către agenţii economici.
Ultimul capitol prezintă concluziile acestei lucrări.