2.2.

Practica europeană în organizarea şi prestarea serviciilor publice

2.2.1. Experienţa ţărilor din Europa Occidentală

În practica Europeană, sistemele de asigurare a serviciilor publice variază nu

numai în funcţie de tipul serviciului sau de mărimea localităţii beneficiare, dar şi
de la ţară la ţară.
În unele ţări, spre exemplu Marea Britanie s-a optat pentru transferul tuturor
responsabilităţilor legate de servicii, precum furnizarea apei, către sectorul privat .
Dar în Germania prestarea de servicii aparţine în totalitate autorităţilor
administrative locale şi poate fi asigurată fie prin departamente specifice
(Eigenbetriebe), sau prin companii de servicii aflate în proprietatea autorităţilor
locale (Eigengesellschaften). O altă practică este cea spaniolă, unde serviciile sunt
prestate prin acorduri parteneriale între sectorul public şi cel privat(gestion,
deleguee), unde administraţia locală îşi păstrează responsabilitatea instituţională şi
dreptul de control asupra prestării lor, dar cedează furnizarea practică a acestora
întreprinderilor di sectorul privat, prin intermediul unor diferitor acorduri
contractuale (concesiuni, locaţii etc.) prin companii mixte cu capital public şi
privat.
Pentru a avea o mai bună înţelegere asupra modului de organizare şi prestare
serviciilor publice locale în spaţiul european, trebuie să definim principalele tipuri
de servicii practicate. Serviciile publice pot fi gestionate de către organele
administraţiei publice, cît şi de persoanele private. În cazul în care comunitatea
doreşte să controleze direct gestionarea serviciilor poate fi utilizată una din cele
trei variante:
 Regia simplă este serviciul care e organizat şi asigurat de către funcţionari
municipali, nu are personalitate juridică, şi nu dispune de autonomie financiară,
iar încasările şi cheltuielile sunt cuprinse în bugetul colectivităţii locale.
Regia simplă este creată de către consiliul municipal şi activează pe baza unui
regulament intern. Consiliu municipal stabileşte redevenţele şi costurilor pentru
utilizatorii acestor servicii.
 Regia autonomă , este o altă modalitate de prestare a unui serviciu public,
nu dispune de personalitate juridică, dar, în schimb, are autonomie financiară.
Consiliul municipal deţine putere de decizie
 adoptă regulamentul interior al regiei;
 fixează regulile de organizarea a serviciului;
 adoptă bugetul autonom al serviciului public;
 fixează tarifele pe care trebuie să le plătească utilizatorii.
Primarul pregăteşte şi duce la îndeplinire hotărârile consiliului municipal,
cum ar fi bugetul regiei al cărui ordonator este. Încheie tranzacţiile necesare
funcţionării regiei după ce consiliul a avizat modul de funcţionare al acesteia.
 Regia autonomă dispune de organe de conducere proprii:
a)consiliul de administraţie - care are un rol consultativ şi membrii acestuia sunt
aleşi de consiliul municipal;
b) directorul – care, este numit de primar în urma avizării din partea consiliului de
administraţie, asigură bunul mers al serviciului şi stabileşte bugetul. Mai dispune
de împuternicirea de a numi şi revoca funcţionarii regiei.
Regia funcţionează în conformitate cu regulile contabilităţii publice.
Contabilul este un funcţionar al trezoreriei şi răspunde de gestionarea banilor.
Directorul şi contabilul au statut de funcţionar public, pe cînd personalul
regiei ţine, în de dreptul privat.
 Regia personalizată posedă personalitate juridică. Organul de gestiune este
consiliul de administraţie, care ia hotărâri şi ţine locul consiliului municipal. În
cadrul regiei personalizate consiliul municipal exercită doar trei responsabilităţi:
- hotărăşte crearea ei şi poate dispune încetarea activităţii sale;
- fixează regulamentul interior al regiei;
- fixează volumul dotării iniţiale, echivalent cu capitalul unei societăţi.
Serviciile publice locale cu caracter industrial şi comercial sunt prestate cel mai
bine de un particular. Colectivitatea decide durata contractului, condiţiile de
gestiune şi atunci când comuna hotărăşte să recurgă la un agent privat pentru a
conduce un serviciu public, ea dispune de mai multe posibilităţi juridice, printre
care vom numi următoarele:
 Concesionarea serviciului public reprezintă un contract prin care
administraţia publică încredinţează gestionarea serviciului unei persoane private
care îl prestează pe riscul propriu în cadrul obligaţiilor fixate de un caiet de sarcini.
Durata normală a concesiunii este de 30 de ani. Din acest mod de gestionare
comună trage diverse avantaje:
- defineşte ea însăşi conţinutul serviciului public;
- nu asigură nimic din execuţia materială a serviciului, controlând totuşi
modul în care se desfăşoară activitatea;
- nu finanţează investiţiile necesare funcţionării serviciului, ele sunt
suportate de concesionar;
- concesionarul plăteşte o redevenţă;
 Arendarea este o modalitate de concesionare. La fel ca şi la concesionare,
serviciul public este condus de o persoană privată (numită fermier) din afara
comunei, pe propria răspundere şi în baza unui caiet de sarcini. În acest tip de
contract, fermierul nu realizează el însuşi investiţiile necesare desfăşurării
activităţii serviciului, ci sunt date de comună. Fermierul plăteşte o redenţă
comunei. Acest mod de desfăşurare a serviciului respectiv este curent folosit în
domeniul apelor, asanărilor, parcărilor subterane. Arendarea se supune unor reguli
care sunt aproximativ aceleaşi ca la concesiune
 Regia interesată, ca mod de gestionare a serviciilor publice, reprezintă o
formă intermediară între regia directă şi concesionare. Exploatarea serviciilor
publice este încredinţată unei persoane private. Remunerarea conducătorului se

2
face în funcţie de elementele asupra cărora el poate acţiona ( productivitate, cifră
de afaceri, etc.). Conducătorul serviciului acţionează în numele colectivităţii care
are responsabilitatea acestuia şi remunerat direct de către beneficiar.
 Gerenţa se întemeiază pe aceleaşi baze ca şi regia interesată. Exploatarea
este asigurată de către o persoană morală de drept privat ce acţionează în folosul
colectivităţii. Remunerarea conducătorului nu este în funcţie de rezultatul
financiar, ci este o plată forfetară. Numai colectivitatea poate hotărî asupra
tarifelor. Girantul nu-şi riscă nimic. Remunerarea sa cade în totalitate în sarcina
serviciului.
 Întreprinderea. Propriu-zis, această formă nu este un mod de gestionare
diferit de serviciul public, Printr-un contract de servicii (supus reglementării
codului tranzacţiilor publice), colectivitatea obţine concursul unui antreprenor.
Colectivitatea plăteşte preţul prestaţiilor în funcţie de serviciul făcut. Între
întreprinzător şi beneficiar nu există nici o legătură1.
Pe lângă aceste modalităţi de prestare şi organizare a serviciilor publice, se
mai întîlnesc şi cooperările între comunităţile locale adiacente. Această practică
este aplicată pa larg în Franţa, deoarece circa 77 la sută din comune au o populaţie
sub 1000 de locuitori2. Cooperarea intercomunală se bazează pe importanţa
anumitor servicii publice pentru comunitate şi pe faptul că unele comune sunt mici
pentru a le realiza cu sursele proprii aşa servicii ca: :serviciul de menajer, serviciul
de transport, etc.). Legislaţia franceză permite colectivităţilor să aleagă forma de
colaborare oportună pentru ele. Cele mai utilizate cooperări sunt: canalizare,
salubritate, transport, amenajarea cursurilor apelor etc. O formă de colaborare
intercomunală sunt sindicatele intercomunale. 3
Sindicatele intercomunale sunt instituţii publice dotate cu persoanlitate
juridică. Comunele se pot asocia în mod liber în măsura în care ele au interese
convergente şi probleme asemănătoare de rezolvat. Sindicatele create pot fi cu
caracter specific sau unic. (ex.: sindicatul şcolar), sau cu caracter multiplu (sindicat
mixt). O comună poate adera la sindicat numai pentru o parte din competenţele
exercitate de acesta pe baza unei înţelegeri ( a la carte) în cazul sindicatului cu
caracter specific. Sindicatul mixt grupează colectivităţile locale d diferite nivele,
instituţii publice (camere consulare) sau alte structuri de cooperare. Pentru crearea
unui sindicat mixt este nevoie de acordul unanim al colectivităţilor sau instituţiilor
membre. Acest acord este materializat într-un proiect de statut, aprobat de fiecare
dintre participanţi în urma unor dezbateri. Crearea definitivă rezultă ca urmare a
unei hotărâri aprobate de prefect sau de ministrul de Interne.
Atât sindicatul comunal, cât şi sindicatul mixt pot gestiona direct serviciul
public sau pot să-l încredinţeze unei terţe persoane.4
Districtul are ca obiect înlocuirea vechilor împărţiri administrative în cadrul
aglomerărilor urbane şi, deci, să regrupeze comunele care, din punct de vedere
1
Colectivităţile locale în sistemul administrative francez, Fundaţia “Jean Jaures”, Franţa 1994, p.47.
2
Emaniul Vital Durand, Les colectivites teritoriales en France, Hachette Livre, Paris, 1994, p.19.
3
Colectivităţile locale în sistemul administrative francez, Fundaţia “Jean Jaures”, Franţa, 1994,p.48-50.
4
V.Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, TISH SRL, 1999, p. 37.

3
juridic, sunt distincte, însă din punct de vedere economic şi tehnic comun un
ansamblu urban coerent. Este creat prin hotărâre prefectorală, ca şi sindicatul, şi
organizarea sa este identică celei sindicale. Printre competenţele sale se află
serviciul privind locuinţele cu chirie medie, centrele de securitate împotriva
incendiilor. Resursele îi sunt asigurate prin taxe şi redevenţe provenite de la
serviciile pe care le are în subordine, subvenţii, împrumuturi şi vărsăminte
comunelor membre.
Comunitatea urbană este o instituţie publică ale cărei competenţe sunt
încadrate prin lege cât şi prin hotărârile comunelor membre, care grupează
gestionarea serviciilor şi a dotărilor publice din marile aglomeraţii şi se stabileşte
printr-o lege sau decret.
Societatea de economie mixtă locală (SEML)este o societate anonimă de
drept privat al cărei capital se repartizează între acţionarii publici şi privaţi
(promotori imobiliari, bănci, persoane particulare etc.) Ea beneficiază de supleţea
în gestionare, a întreprinderilor particulare, fiind în acelaşi timp, controlată de
acţionari.
Asociaţiile sunt create sau folosite de către comune pentru a prelungi
acţiunea lor în domeniul social, cultural sau sportiv şi nu au scop lucrativ. Cadrul
juridic care reglementează activitatea asociaţiilor datează din anul 1901.
Asociaţiile sunt supuse unui statut de drept privat. Ele pot constitui un mijloc suplu
şi eficace de acţionare în legătură cu persoane particulare sau alte asociaţii.
Asociaţiile pot avea diferit grad de independenţă faţă de comune şi se apreciază
prin componenţa consiliului de administraţie a membrilor asociaţiei alege consiliul
de administrare şi preşedintele. Principalele asociaţii sunt oficiile municipale
sportive, asociaţiile turistice, sindicatele de iniţiativă, comitetele pentru pregătirea
sărbătorilor etc.

2.2.2. Experienţa ţărilor din Europa Centrală şi de Est

În România, serviciile publice ale comunei, oraşului se organizează de către

consiliul local, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor
locale, cum ar fi : a) dezvoltarea economică locală; b) dezvoltarea urbană locală; c)
administrarea terenurilor; d) administrarea cimitirelor: e) protecţia mediului; f)
locuinţe; j) transportul în comun; k) învăţământ; l) sănătate; m) ordine publică; n)
protecţia contra incendiilor; o) servicii sociale p) activităţi culturale şi sportive; g)
biblioteci şi centre culturale.
Unele din instituţiile sanitare şi de învăţământ sunt administrate de consiliile
orăşeneşti şi comunale, altele de consiliile judeţene şi altele de guvern prin
ministerul învăţământului şi ministerul sănătăţii. Transportul în comun în localităţi
este în sarcina administraţiilor orăşeneşti şi comunale, transportul în comun între
localităţi , în interiorul unui judeţ, este în sarcina administraţiei judeţene. Consiliile
judeţene sunt responsabile pentru asigurarea serviciilor publice de interes judeţean.

4
 Cât priveşte modul de gestionare a serviciilor publice, legislaţia României
distinge următoarele forme:
 administrarea printr-o regie autonomă sau o instituţie publică (în cazul
punerii în valoare a unui bun proprietate publică);
 contract de concesionare pentru punerea în valoare a unui bun proprietate
publică, fie pentru efectuarea de lucrări publice, fie pentru satisfacerea altor
nevoi colective, ca de pildă transportul public;
 contractul de închiriere (mai ales în cazul punerii în valoare a unui bun
proprietate publică);
 locaţie de gestiune;
 contractul civil;
În Ungaria şi în Polonia, structura serviciilor publice este aproximativ aceeaşi
ca şi în România, deoarece la baza organizării acestora se găseşte principiul
descentralizării şi al autonomiei locale.
Caseta 1.

Un exemplu concludent ar servi experienţa Poloniei, municipiul

Varşovia. Din cauza lipsei de surse financiare suficiente din bugetul
municipal pentru întreţinerea şi reînnoirea parcului de transport public
municipal a scăzut calitatea serviciilor de transport public provocând şi
nemulţumirea populaţiei urbei. În aceste condiţii întreprinderile municipale
de transport public, care erau finanţate din bugetul fi următorul caz:
municipal, nu puteau face faţă cerinţelor crescânde ale populaţiei privind
calitatea acestui serviciu, în aceste condiţii autorităţile publice judeţene au
decis sa concesioneze acest serviciu public (inclusiv şi unităţile de transport)
firmelor private, care ar asigura transportul public, în urma tratativelor cu
diferite firme, organizarea de licitaţie transportul public din Varşovia a fost
concesionat către 2 firme private. Prin contractul de concesionare au fost
stabilite drepturile şi responsabilităţile atât ale firmelor private, ca prestatori
de serviciu, cât şi ale autorităţilor publice din capitală ca organizator al
serviciului. Deci, autoritatea publică a stabilit programul de circulaţie a
transportului public, indicatorii de calitate, tarifele pentru pasageri,
controlul calităţii serviciului oferit, iar firmele private se obligau să respecte
programul şi calitatea acestui serviciu, precum şi întreţinerea în stare tehnică
satisfăcătoare a unităţilor de transport, încasările obţinute în urma vânzării
biletelor pentru transport, precum şi amenzile aplicate pentru „epuraşi” sunt
gestionate de prestatorii acestui serviciu public. Astfel, şi în cazul în care a
fost concesionat un serviciu public, inclusiv cu patrimoniul, şi acest
serviciu este prestat de un agent economic privat, autoritatea publică îşi
rezervă dreptul de a stabili programul de activitate al serviciului, cerinţele
faţă de calitate (indicatorii de calitate), taxele pentru serviciu, controlul asupra
calităţii serviciului prestat (aceste stipulări trebuie să fie incluse în contractul
de concesiune). De asemenea, autoritatea publică îşi rezervă dreptul în cazul

5
 nerespectării cerinţelor faţă de calitatea serviciului, de programul de
prestare, de stabilire a tarifelor respective să sesizeze prestatorul şi în caz de
necesitate să rezilieze contractul de concesiune şi să anunţe o nouă licitaţie.

Sursa : V.Mocanu,” Modalităţi de organizare şi prestare a serviciilor publice”,

Chişinău, 2001, p.107-108

În Ungaria, spitalele, căminele de bătrâni, şcolile profesionale şi teatrele sânt

administrate la nivel de judeţ. Legea prevede o regulă potrivit căreia o
municipalitate va fi autorizate să preia o anumită instituţie dacă peste o jumătate
din locuitorii care se folosesc de serviciile instituţiei respective locuiesc pe
teritoriul din jurisdicţia municipalităţii. În consecinţă, multe servicii publice
regionale sunt sub controlul administraţiilor orăşeneşti. În aceste cazuri
municipalităţile au drept la subvenţii financiare din partea administraţiei judeţene.
De exemplu, în Letonia un astfel de serviciu care este pur „local” cum ar fi
depozitarea şi reciclarea deşeurilor industriale este pus în seama administraţiei
regionale, pe când misiunea de a colecta şi furniza date statistice la cererea
organelor statului i-a revenit administraţiei locale. În grija acestora este pusă şi
perceperea taxelor şi impozitelor, precum şi „raportarea în faţa guvernului asupra
activităţilor lor”.
Pe lângă serviciile publice prevăzute de lege, există şi alte servicii pe care
administraţiile locale, muncipalităţile pot să şi le asume. În Albania, bunăoară, un
astfel de serviciu este distribuţia curentului electric. Şi autorităţile locale din
Macedonia, conform legislaţiei în vigoare „au dreptul” să îmbunătăţească
condiţiile în anumite domenii ale vieţii sociale care, pentru moment, sunt în sarcina
autorităţilor centrale. Astfel, în domeniul învăţământului, ele pot aloca fonduri
suplimentare grădiniţelor, şcolilor primare şi secundare pentru a-şi procura
materialele didactice, pentru a organiza transportul copiilor din satele îndepărtate.
Aceeaşi posibilitate există şi în domeniul ocrotirii sănătăţii.