ETICA SI DEONTOLOGIA PROFESIONALA

CUPRINS

I.-NOTIUNI INTRODUCTIVE

1. morala si deontologia;
2. piata, justitie si deontologie;
3. deontologie: tipuri de clauze; codurile mijloacelor de comunicare; interpretarea şi
aplicarea codurilor; valori mediatice
4. rezolutia 1002/1993 si recomandarea 1215/1995 adoptate de Adunarea Parlamentara
a Consiliului Europei privind etica jurnalistica
5. codul deontologic al ziaristului adoptat de Clubul Roman de Presa.
6. evolutia eticii în relatiile publice
7. codul international de etica pentru relatii publice – „Codul de la Atena” .

II.-FUNCTIILE MIJLOACELOR DE COMUNICARE

1. Functia de informare;
2. Functia de interpretare;
3. Functia de legatura;
4. Functia de culturalizare;
5. Functia de divertisment;
6. Functia de vector ai publicitatii.

III.-INTRODUCERE IN TEORIILE COMUNICARII DE MASA

1. Conceptul de comunicare de masa;

2. Caracteristicile comunicarii de masa;
3. Noul spatiu media;
4. Modificarile teoriilor comunicarii de masa.

IV.-EFECTELE COMUNICARII DE MASA

1. Teoria glontului;
2. Modelul efectelor limitate;
3. Teoria cultivarii;
4. Spirala tacerii;
5. Efectul celei de-a treia persoana;
6. Efectele violentei din televiziune;
7. Teoria invatarii sociale.

1
V.-LIBERTATEA DE EXPRIMARE SI LIMITELE SALE

1. Obiectul libertatii de exprimare prin presa;

2. Legislatia presei din Romania;
3. Titularii libertatii de exprimare;
4. Limitari ale libertatii de exprimare;
5. Respectul vietii private;
6. Protectia juridica a datelor cu caracter personal’
7. Dreptul la propria imagine.

VI.-DREPTUL LA INFORMATIE

1. Continutul dreptului la informare

2. Accesul la informatiile cu caracter public;
3. Informatii Cu Caracter Secret;
4. Presa si sursele neoficiale

2
 ETICA SI DEONTOLOGIA PROFESIONALA

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.-Morala si deontologia

Necesara, distinctia dintre cele 2 notiuni se impune din perspectiva sferei lor de cuprindere
si aplicare.
Morala, etica intima a fiecarui individ 1 poate fi definita ca simtul datoriei bazat pe viziunea
personala asupra lumii, pe experienta de viata, fiind considerata singura restrictie admisibila la
adresa libertatii unui jurnalist.
Deontologia, stiinta obligatiilor profesionale, datoreaza conceptul lui Jeremy (1748-1832),
reprezentant al curentului utilitarist prin lucrarea sa „Deontologia sau stiinta moralei”.
Provenind etimologic din 2 cuvinte grecesti: deon (ceea ce e just, convenabil) si logos
(stiinta), deontologia inseamna a cunoaste ceea ce e just, moral.
Deontologia tinde spre a fi inteleasa ca un set de reguli pe care un profesionist trebuie sa le
respecte, fie ca acestea isi au originea in morala, fie ca isi au izvorul in reglementari tehnice.
Prin modalitatile concrete de reglementare, deontologia contemporana tinde sa devina
judiciara, sa depinda de un proces de control si sanctiuni.
Deontologia prin natura sa este o parte a moralei, in mod particular este morala care se
aplica unei profesii, unei activitati umane, insa prin sfera de aplicare sfarseste adesea in domeniul
dreptului, fiind liantul necesar intre dreptul profesional si morala profesionala, intr-o tendinta tot
mai accentuata de a reduce rolul moralei si de a-l transforma in drept.

2.-Piata, justitia si dentologia

In lucrarea sa, „Dentologia mijloacelor de comunicare in masa”, Claude Jean Bertrand

subliniaza importanta liberei initiative pentru libertatea de informare si dezbatere, necesitati
rezultate din experienta sovietica. La polul opus, Statele Unite unde televiziunea este controlata de
piata, absenta unei concurente veritabile conduce la mediocritate.
Exemplele oferite pledeaza pentru ideea ca „piata” in sine nu este suficienta pentru garantarea unei
bune comunicari sociale, in absenta unei reglementari etatice lumea afacerilor nu se preocupa de
deotologie.
Reglementarile etatice sunt reprezentate de legile edictate de stat pentru ca mijloacele de
comunicare sa asigure un serviciu pentru toate tipurile de public, fiind de asemenea chemate sa
impiedice anumite practici.
Pe langa rolul sau coercitiv si restrictiv reglementarile statale ofera si garantiile libertatii de
exprimare, garantii afirmate si aparate si la nivel international (de exemplu: Conventia europeana a
drepturilor omului).
Cele 2 domenii , dreptul si deontologia nu trebuie confundate, anumite acte fiind
condamnate atat de drept cat si de deontologie. „Legile si reglementarile fixeaza un cadru in
interiorul caruia fiecare practician.poate alege comportamente diverse. Deontologia traseaza un

1
Bertrand, C-J, Deontologia mijloacelor de comunicare, Ed.Institutului European, 2000, p.45

3
altul mai injust lasand posibilitatea alegerii care este facuta de individ conform parerilor sale
personale”2.

Mijloacele de comunicare pot cauza prejudicii grave fara a incalca legea, unele acte
autorizate de lege pot fi contrare deontologiei si totodata deontologia poate tolera acte ilegale:
 uzurparea identitatii pentru a dovedi un scandal care aduce o atingere grava interesului
general.

Aplicarea legii in materie de presa atrage numeroase „pericole”, - eficacitatea legii depinde
de mediul social-politic, putand fi utilizata in mod diferit de cei aflati in acel moment la putere;
 toleranta poate alterna cu respectarea literei legii, astfel incat sa reduca la tacere opinia
publica;
 anumite domenii (viata privata) sunt prost definite astfel incat o lege prea vaga sau
prea.precisa. nu poate servi scopului pentru care a fost edictata;
 anumite atitudini sociale (fata de sexualitate) evolueaza astfel incat legea risca sa
inghete o norma devenita desueta.

3.-Coduri: tipuri, interpretare si aplicare

3.1.-Obiective si istoric

Indiferent ca se numeste cod etic, al onoarei, de conduita sau charta a jurnalistilor, reguli de
conduita sau declaratie de principii, adoptarea acestuia nu inlatura insuficienta si nici pericolele
nerespectarii sale, intrucat codul etic isi va dovedi utilitatea in momentul in care jurnalistul ,
subiectului caruia i se adeseaza poseda un simt moral.
Claude Jean Bertrand sublinia importanta si obiectivele codului deontologic: codul
informeaza publicul asupra profesiei , semnaleaza faptul ca acesta are reguli de conduita , ii
sporeste credibilitatea, protejeaza clientul, creaza si solidaritatea in interiorul grupului, mentine
prestigiul profesiei.
Prin emiterea valorilor si principiilor unanim recunoscute Codul ofera un sentiment de
securitate, evitand totodata interventia statului.
Din punct de vedere istoric, codurile s-au multiplicat la inceputul sec.XX sub efectul
miscarilor progresiste care denuntau abuzurile capitalismului salbatic in presa.
In 1896 jurnalistii polonezi din Galitia si-au redactat o lista de obligatii si au constituit un
tribunal al onoarei.
In 1910, o asociatie a presei din Kansas, S.U.A. a adoptat un cod privitor la editori si
directori, urmand ca in 1924, 6 cotidiene sa aiba propria carta.
Primul cod national a fost cel francez: Charta indatoririlor apartinand sindicatului national
al jurnalistilorfrancezi adoptata in 1918, primul cod international fiind cel din 1926, cel al
Asociatiei interamericane a presei.
Codul onoarei a fost adoptat in 1939 de Federatia internationala a jurnalistilor.
Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, a determinat o aparitie peste tot in lume a
codurilor deontologice. O.N.U. a incercat adoptarea unui cod, refuzat insa de organizatiile
profesionale.
Urmatorul val de interes pentru normele deontologice s-a remarcat in cadrul Unesco la
inceputul anilor 70 si ulterior dupa razboiul din Golf (1991).

3.2.-Tipuri de clauze
2
Bertrand,C-J,op.cit, p.43

4
 Desi codurile deontologice prin principiile enuntate vor varia in functie de cultura unei
natiuni, regimul politic, ele neputand fi identice in tarile liberale si in tarile comuniste, musulmane
sau budiste, cu toate acestea in continutul acestora se vor regasi cateva reguli fundamentale.
Continutul unui cod sintetic ar putea fi rezumat la:

-Valori fundamentale *sa respecti viata;

*sa promovezi solidaritatea intre oameni;

-Reguli morale generale *sa nu minti;

*sa nu-ti insusesti bunurile altuia;
*sa nu provoci simtul suferinta;

-Principii jurnalistice *sa fii competent;

*sa nu faci nimic care sa diminueze increderea
publicului fata de mijloacele de comunicare;
*sa i o viziune larga si profunda asupra informarii;
*sa oferi o imagine exacta, completa si inteligibila
despre actualitate;
*sa deservesti toate grupurile;
*sa stimulezi comunicarea, intelegerea intre oameni;
*sa acoperi si sa promovezi drepturile omului si
democratia;
*sa contribui la armonia societatii.

Clasificarea clauzelor normelor deontologice cunoaste mai multe criterii:

I.-Dupa natura regulilor:

1.-reguli ideale: scopul spre care profesionistii trebuie sa tinda (sa nu accepte
misiuni contrare deontologiei, sa prezinte intotdeauna mai multe puncte de vedere, sa lupte pentru
apararea drepturilor omului etc.).
2.-reguli generale: reguli valabile pentru toti cetatenii (sa nu falsifice in mod
voluntar o informatie, sa nu accepte avantaje financiare privind publicarea sau nepublicarea unui
articol etc.).
3.-reguli privitoare la exceptii: reguli pe care un mijloc de comunicare le poate
neglija cand serveste interesului public, cand dezvaluie comportamente antisociale etc.).
4.-reguli controversate: mijloacele de comunicare trebuie sa puna in discutie tot
ceea ce vine de la nivel guvernamental (S.U.A.)sau trebuie sa nu procedeze la atacuri nejustificate
la adresa inaltilor functionari (Coreea), redatorii-sefi sunt responsabili de actele jurnalistilor din
subordine sau jurnalistul nu trebuie sa arunce responsabilitatea textelor asupra superiorului.

II.-Dupa functiile mijloacelor de comunicare

1.-sa observe ceea ce se petrece in jur: jurnalistul nu trebuie sa cedeze nici unei
presiuni care urmareste sa influenteze selectia sau prezentarea stirilor.
2.-sa ofere o imagine asupra lumii: jurnalistul trebuie sa ofere o imagine exacta a
acesteia, sa nu provoace xenofobie, rasism etc.
3.-sa serveasca drept forum: prin intermediul media sa realizeze comunicare
sociala, astfel incat este necesara prezentarea punctelor de vedere diverse asupra problemelor de

5
actualitate, diversele grupuri trebuind sa poata sa se exprime sau sa raspunda atunci cand sunt
implicate.
4.-sa transmita cultura/sa distreze.
5.-sa vanda: este interzisa eliminarea, destorsiunea, inventarea stirilor pentru a face
pe placul ofertantilor de publicitate.

III.-In functie de aria de actiune a regulilor

1.-reguli proprii anumitor mijloace de comunicare: desi cele mai multe reguli
vizeaza jurnalismul scris, acestea sunt recomandabile tuturor categoriilor de mijloace de
comunicare in masa: radio-televiziune publica, radio-televiziune comerciale, presa de tip magazin,
edituri etc.
2.-reguli privind un sector de actualitate: anumitor categorii ce se impun un
ansamblu de reguli specifice: jurnalistii financiari, reporteri sportivi, reporteri care realizeaza
anchete.
In aceasta categorie, exista 3 sectoare care fac obiectul unei atentii deosebite: terorismul (sa
fii discret, rece, prudent, in ceea ce priveste zvonurile , sa emita reportaje in direct), faptele diverse
(sa nu precizeze trasaturile acuzatului, numele minorilor acuzati de infractiune, nu trebuie aduse
prejudicii victimelor sau autorilor involuntari) si procesele (trebuie respectat dreptul la un proces
echitabil , jurnalistul trebuie sa explice bine termenii juridici, sa nu publice nimic din ceea ce ar
putea influenta un tribunal).
3.-reguli specifice anumitor tari: ce decurg din mostenirea culturala, gradul de
dezvoltare economica, structura mijloacelor de comunicare (ex.: in timpul Razboiului rece, codul
austriac recomanda foarte multa prudenta in relatarile despre tarile cu regim politic totalitar pentru
a proteja persoanele care traiau acolo, in tarile scandinave se pune accent pe respectarea drepturilor
omului- trebuie sa se evite mentionarea sinuciderilor, etc.).

IV.-Dupa categoria profesionistilor

1.-reguli doar pentru patroni: managerul unui mijloc de comunicare in masa

trebuie sa separe strict interesele sale jurnalistice de cele comerciale, nu trebuie sa omita anumite
informatii , nici sa dea altora o importanta indusa de un scop politic.
2.-reguli numai pentru jurnalisti: sa ramana.neutri, sa fie onesti, sa evite
conflictele de interese, sa nu se foloseasca de calitatea de jurnalist pentru a obtine un avantaj
personal. Pentru jurnalistul financiar sa nu utilizeze in profitul lor , informatii financiare primite in
cursul activitatii inainte de a fi publicate, sa nu incerce in interes personal sa faca sa creasca sau sa
scada cursul la bursa prin articolele lor.

V.-In functie de responsabilitatea specifica

1.-fata de colegii sai: sa lupte pentru drepturile jurnalistilor , sa fraternizeze cu

ceilalti jusrnalisti, sa nu-si insuseasca ideile, datele apartinand altora si sa-si ajute colegii in
dificultate.
2.-fata de surse: sa vegheze la exactitatea fiecarui cuvant utilizat, sa nu publice o
informatie care i-a fost data cu conditia ca ea sa nu fie facuta publica in atribuire, sa-si exercite
spiritul critic fata de informatori, sa nu se lase manipulat.
3.-fata de persoanele controversate: nu trebuie sa se lanseze in acuzatii daca ele
nu servesc binelui public, nu trebuie sa utilizeze dreptul de a informa in scopul de a prejudicia
persoane, grupuri din punct de vedere fizic, moral, intelectual, etc.

6
 4.-fata de utilizatori: jurnalistul nu trebuie sa cauzeze prejudicii beneficiarului, sa
nu socheze constiinta morala a grupului, sa nu satisfaca curiozitatea publicului in loc sa-i serveasca
interesele, sa nu cultive imoralitatea, indecenta sau vulgaritatea.

VI.-In functie de stadiul operatiunilor

1.-obtinerea informatiei: sa nu inventeze informatia, sa nu utilizeze mijloace

necinstite. pentru obtinerea informatiei, sa nu plateasca informatia martorilor oculari sau
criminalilor , sa nu utilizeze mijloace coercitive.
2.-selectia: trebuie inlaturate zvonurile, informatiile neverificate, comunicatele
atasatilor de presa, nu trebuie emisa informatie prin tergiversari, sub presiuni interne sau actiune,
directe sau indirecte; selectia.trebuie facuta dupa importanta, utilitatea informatiei si nu de
curiozitatea unei mase subeducate.
3.-prezentarea: sa nu-si amestece faptele si comentariile , sa prezinte mai multe
puncte de vedere, sa se indice sursele, sa se semnaleze daca este vorba de informatii nesigure, de
fotografii trucate, sa se puna titluri si sa se compuna rezumate care corespund continutului
articolului, sa se evite descrierile inutil socante, ale executiilor, accidentelor etc.
4.-dupa publicare: acordarea dreptului la replica, uneori reglementat legal; in cazul
existentei unei plangeri trebuie efectuata o ancheta si in cazul esecului trebuie publicate erate si
scuzele.
3.2.-Codurile mijloacelor de comunicare destinate divertismentului

Deontologia nu poate fi identica cu cele 2 sectoare: jurnalism si divertisment; dialoguri

inventate, amestec de personaje, de evenimente reale si fictive toate acceptabile intr-o piesa, sunt
de neconceput intr-o informare asupra realitatii.
Si in acest sector al divertismentului se regasesc prescriptii asemanatoare referitoare la
rasism, ura, violenta .
Codul radio-televiziunii americane, NAB stipuleaza ca este interesul televiziunii sa inoveze,
sa stimuleze creativitatea, sa trateze marile probleme morale si sociale.
Divertismentul mediatic trebuie sa promoveze demnitatea si fraternitatea, valorile vietii
umane, evita termenii care incita la dispret fata de rasa, religie, nationalitate, sa nu stimuleze
instinctele primare, sa nu prezinte o fictiune ca si cum ar fi vorba de o realitate, sa nu ridiculizeze
legea etc.

3.4.-Interpretarea si aplicarea codurilor.

Regasindu-se la cele 2 niveluri: fundamental si cotidian, deontologia nu poate prevedea

toate cazurile (situatiile in care trebuie sa actioneze jurnalistul, adesea facandu-se apel la bunul simt
sau la simtul moral al fiecaruia.
Codurile deontologice cer un complement: formarea deontologica a jurnalistilor care
trebuie antrenati in rezolvarea problemelor cotidiene si sa experimenteze pe teren pentru a adapta
dispozitiile deontologiei la situatiile din teren.

4.-Rezolutia 1003/1993 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la

etica ziaristica si Rezolutia 1215/1993 cu privire la etica ziaristica

In spatiul european, principiile eticii ziaristice au fost afirmate si enuntate prin rezolutiile
1003/1993 si 1215/1993 ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, adoptate pentru Romania
prin H.G.25/1994, publicate in M.Of.265 din 20.09.1994.
Grupate in 6 puncte principale: Informatie si opinii, dreptul la informatie ca un drept
fundamental al omului-editori, patroni si ziaristi, functia ziaristului si activitatea sa etica, statutul
redactiei ziaristice, situatii de conflict si cazuri de protectie speciala, etica si autocontrolul in

7
ziaristica, cele 38 de articole ale rezolutiei 1003/1993 afirma principii ale ziaristicii recomandate a
fi aplicate de cei care practica aceasta meserie in Europa.
Redam in continuare textul integral al celor 2 rezolutii.

REZOLUTIA 1003/1993

*Informatii si opinii

1.-In afara drepturilor si obligatiilor legale, stipulate in legislatia de specialitate, mijloacele

de informare in masa au o raspundere morala fata de cetateni si de societate, raspundere care
trebuie scoasa in evidenta mai ales in momentul actual, cand informatia si comunicarea joaca un rol
de mare importanta in ceea ce priveste ata formarea atitudinii individuale a cetateanului, cat si
evolutia societatii si a vietii democratice.
2.-Profesia de ziarist implica drepturi si obligatii, libertati si responsabilitati.
3.-Principiul de baza al oricarei evaluari etice a ziaristicii este ca trebuie facuta o distinctie
clara intre stiri si pareri, evitandu-se orice confuzie intre acestea. Stirile sunt informatii , adica fapte
si date, in timpce opiniile exprima ganduri, idei, convingeri sau judecati de valoare ale mijloacelor
de informare in masa, editorilor sau ziaristilor.
4.-Stirile trebuie difuzate cu respectarea adevarului, dupa ce au fost efectuate verificarile de
rigoare, prezentarea, descrierea sau naratiunea fiind facute intr-un mod impartial. Zvonurile nu
trebuie confurndate cu stirile. Titlurile si rezumatele stirilor trebuie sa reflecte cat mai fidel
continutul faptelor si al datelor prezentate.
5.-Exprimarea opiniilor poate consta in reflectii sau comentarii asupra unor idei generale
sau in observatii privind informatii avand legatura cu evenimente concrete. Desi opiniile sunt
inevitabil subiective si, prin urmare, nu pot si nu trebuie supuse criteriului adevarului, ele trebuie
totusi exprimate intr-o maniera onesta si scritica.
6.-Opiniile exprimate sub forma de comentarii ale unor evenimente sau actiuni cu referinta
la persoane sau institutii nu trebuie sa nege sau sa ascunda in mod intentionat fapte sau date reale.

*Dreptul la informatie ca drept fundamental al omului-editori, patroni si ziaristi

7.-Activitatea mijloacelor de informare in masa este una de „mediere”; ele presteaza servicii
de informare si drepturile de care se bucura in ceea ce priveste libertatea informatiei sunt in functie
de destinatari , adica de cetateni.
8.-Informatia este un drept fundamental, evidentiat in jurisprudenta Comisiei Europene si a
Curtii Europene pentru Drepturile Omului in legatura cu art.10 al Conventiei europenne a
drepturilor omului si recunoscut ca atare in art.9 al Conventiei europene privind canalele de
televiziune transnationale, precum si in toate constitutiile democratice. Este un drept al
cetateanului, care are prin urmare, si dreptul de a cere ca informatia furnizata de ziaristi sa fie
transmisa cu respectarea adevarului, in cazul stirilor, si in mod onest, in cazul opiniilor, fara nici o
interventie exterioara, fie din partea autoritatilor publice, fie din partea sectorului privat.
9.-Autoritatile publice nu trebuie sa se considere proprietari ai informatiei.
Reprezentativitatea acestor organe este baza legala a eforturilor vizand garantarea si dezvoltarea
pluralismului in cadrul mijloacelor de informare in masa si crearea conditiilor necesare pentru
exercitarea libertatii de expresie si a dreptului la informare, cenzura fiind exclusa. Sunt aspecte de
care Comitetul Ministrilor este constient, astfel cum dovedeste Declaratia sa privind libertatea
expresiei si informatiei, adoptata la 29 aprilie 1982.

8
 10-Trebuie avut in vedere faptul ca ziaristica se sprijina pe mijloacele de informare in masa,
care, la randul lor, au la baza o structura de intreprindere in cadrul careia trebuie facuta distinctia
intre editori, patroni si ziaristi. In acest sens, pe langa libertatea mijloacelor de informare in masa,
trebuie asigurata si protejata de presiuni interne libertatea in cadrul mijloacelor de informare in
masa.
11.-Companiile care isi desfasoara activitatea in domeniul informatiei trebuie sa fie agenti
socio-economici cu caracter special, ale caror obiective patronale trebuie sa tina seama de
necesitatea de a asigura exercitarea unui drept fundamental.
12.-Organizatiile respective trebuie sa asigure o totala transparenta in materie de proprietate
si gestiune a mijloacelor de informare, astfel incat cetatenii sa cunoasca exact cine sunt proprietarii
si ce interese economice au in legatura cu mijloacele de informare in masa.
13.-In cadrul acestor organizatii, editorii si ziaristii trebuie sa coabiteze, tinand seama de
faptul ca respectul legitim fata de orientarea ideologica a editorilor sau patronilor este limitat de
imperativul absolut al corectitudinii, in cazul stirilor, si al onestitatii, in cazul opiniilor. Este un
element esential al respectarii dreptului fundamental al cetatenilor la informatie.
14.-Consecinta acestor imperative este necesitatea dea intari garantiile libertatii de expresie
a ziaristilor, pentru ca ei sunt aceia care, in ultima instanta, transmit informatia. In acest sens
trebuie precizat si dezvoltat cadrul legal al clauzei de contiinta si al secretului profesional fata de
sursele confidentiale si, in acelasi timp, puse de acord prevederile legislatiei nationale in acest
domeniu, pentru ca acestea sa poata fi aplicate in cadrul mai larg al spatiului democratic eurpean.
15.-Nici editorii, nici patronii,nici ziaristii nu trebuie sa considere ca informatia este un bun
personal. Organizatiile care se ocupa de difuzarea informatiei nu trebuie sa o trateze ca pe o marfa,
ci ca pe un drept fundamental al cetateanului. In consecinta, nici calitatea informatiilor sau
opiniilor, nici substanta acestora nu trebuie exploatate in scopul de a spori numarul de cititori sau
de a largi audienta si, prin urmare, veniturile publicitare.
16.-Orice informatie conforma imperativelor etice necesita o tratare a beneficiarilor ei ca
persoane si nu ca masa.

*Functia ziaristului si activitatea sa etica

17.-Informarea si comunicarea, sarcini de care se achita ziaristul prin intermediul
mijloacelor de informare in masa, beneficiind de sprijinul deosebit al noilor tehnologii, joaca un rol
determinant in evolutia individului si a societatii. Sunt elemente indispensabile ale vietii
democratice, deoarece garantarea participarii cetatenilor la viata publica este o conditie a
dezvoltarii plenare a democratiei. Aceasta participare nu ar fi posibila daca cetatenii nu ar primi
informatiile necesare despre viata publicape care mijloacele de informare in masa au datoria sa le
difuzeze.
18.-Importanta informatiei, in special a stirilor transmise de radio si televiziune, in
domeniul culturii si educatiei a fost subliniata in Recomandarea nr.1067 a Adunarii. Impactul
informatiei asupra opiniei publice tine de domeniul evidentei.
19.-Ar fi gresit sa se traga de aici concluzia ca mijloacele de informare in masa reprezinta
opinia publica sau ca trebuie sa inlocuiasca functiile specifice ale autoritatilor publice sau ale
institutiilor cu caracter educativ sau de cultura, cum ar fi scolile.
20.-Acestea ar echivala cu o transformare a mijloacelor de informare in masa si a ziaristicii
in puteri sau contraputeri („mediocratia”), fara insa ca acestea sa reprezinte sau sa fie supuse
controlului democratic, asa cum sunt autoritatile publice, si fara ca sa dispuna de cunostintele de
specialitate ale institutiilor culturale sau educationale de resort.

9
 21.-Prin urmare, ziaristica nu trebuie sa denatureze informatia adevarata, impartiala si
opiniile oneste, nici sa le exploateze in scopuri proprii, intr-o incercare de a crea sau modela opinia
publica, deoarece legitimitatea sa se bazeaza pe respectul efectiv al dreptului fundamental al
cetatenilor la informatie, ca parte a respectului pentru valorile democratice. In acest sens,
legitimitatea ziaristicii investigative depinde de adevarul si corectitudinea informatiei si a opiniilor
exprimate si este incompatibila cu campaniile ziaristice organizate pornind de la pozitii prestabilite
si interese particulare.
22.-In redactarea informatiilor si a opiniilor, ziaristii trebuie sa respecte principiul
prezumtiei de nevinovatie, in mod special in cazurile in care sunt in curs de judecata, si sa se abtina
de la formularea de verdicte.
23.-Trebuie respectat drepturile cetatenilor la viata privata. Persoanele care detin functii
publice au dreptul la viata lor particulara sa fie aparata, cu exceptia acelor cazuri in care viata lor
particulara are un efect asupra vietii publice. Faptul ca o persoana detine o functie publica nu
inseamna ca poate fi privata de dreptul la viata particulara.
24.-Incercarea de a realiza un echilibru intre dreptul la respectarea vietii private, consacrat
in art.8 al Conventiei europene a drepturilor omului, si libertatea de expresie, stipulata in art.10,
este amplu ilustrata de jurisprudenta recenta a Comisiei Europene si a Curtii Europene pentru
Drepturile Omului.
25.-In ziaristica scopul nu scuza mijloacele;informatia trebuie obtinuta prin mijloace legale
si etice.
26.-La cererea persoanelor interesate, mijloacele de informare in masa trebuie sa rectifice,
prin mijloace informative adecvate, automat si urgent, furnizand toate informatiile si opiniile care
s-au dovedit false sau eronate. Legislatia nationala trebuie sa prevada sanctiuni adecvate si, acolo
unde este cazul, despagubiri.
27.-Pentru a armoniza aplicarea si exercitarea acestui drept in statele membre ale
Consiliului Europei, trebuie puse in aplicare Rezolutia nr.(74)26 privind dreptul la replica-Pozitia
individului in raport cu presa-adoptata in Comitetul Ministrilor la 2 iulie 1974, precum si
prevederile pertinente ale Conventiei europene privind canalele de televiziune transnationale.
28.-Pentru asigurarea calitatii muncii si independentei ziaristilor, acestia trebuie sa aiba un
salariu corespunzator si sa beneficieze de conditii si instrumente de lucru adecvate.
29.-In relatiile pe care ziaristii, in exercitarea profesiei, le intretin cu autoritatile publice sau
cu diverse sectoare economice, acestia trebuie sa evite orice coniventa de natura sa afecteze
independenta sau impartialitatea exercitarii profesiei lor.
30.-Ziaristii nu trebuie sa confunde subiectele controversate sau senzationale cu subiectele
importante din punct de vedere informativ. In exercitarea profesiei lor, acestia nu trebuie sa aiba ca
scop principal dobandirea prestigiului si a influuentei personale.
31.-Avand in vedere complexitatea procesului de difuzare a informatiei, care se bazeaza din
ce in ce mai mult pe folosirea noilor tehnologii, pe rapiditate si capacitate de sintetizare, ziaristii
trebuie sa aiba o pregatire profesionala adecvata.

*Statutul redactiei ziaristice

32.-In cadrul organizatiilor care se ocupa de difuzarea informatiilor, editorii, patronii si
ziaristii trebuie sa coabiteze. In acest scop, trebuie elaborat statutul personalului ziaristic, care sa
reglementeze relatiile profesionale intre ziaristi, editori si patroni in cadrul mijloacelor de
informare, independent de normele obisnuite privind relatiile de serviciu. Acest statut poate
prevedea crearea de comitete de redactie.

10
 *Situatii de conflict si cazuri de protectie speciala
33.-In cadrul societatii apar uneori situatii tensionate si conflictuale ca efect al terorismului,
discriminarii fata de minoritati, xenofobiei sau razboiului. In astfel de situatii, mijloacele de
informare in masa, au obligatia morala de a apara valorile democratice;respectul pentru demnitatea
umana, rezolvarea problemelor prin mijloace pasnice, in spiritul tolerantei;prin urmare, au obligatia
sa se opuna violentei si incitarii la ura si confruntare, respingand orice discriminare bazata pe
criterii de cultura, sex sau religie.
34.-Nimeni nu trebuie sa ramana neutru fata de apararea valorilor democratice. In acest
scop, mijloacele de informare in masa trebuie sa joace un rol major in prevenirea tensiunilor si sa
incurajezeintegerea, toleranta si increderea reciproca intre diferitele comunitati in regiunile aflate in
conflict, astfel cum a procedat secretarul general al Consiliului Europei, incurajand adoptarea de
masuri de incredere in fosta Iugoslavie.
35.-Luand in considerare influenta deosebita a mijloacelor de informare in masa si in
special, a televiziunii, asupra sensibilitatii copiilor si tinerilor, trebuie sa se evite difuzarea de
emisiuni, mesaje sau imagini care exalta violenta, exploatarea sexului sau depravarea, precum si
folosirea deliberata a unui limbaj nepotrivit.

*Etica si autocontrolul in ziaristica.

36.-Avans in vedere conditiile si principiile de baza enumerate mai sus, mijloacele de
informare in masa trebuie sa se angajeze sa respecte in mod riguros principiile etice care garanteaza
libertatea expresiei si dreptul fundamental al cetatenilor de a primi informatii adevarate si opinii
oneste.
37.Supravegherea aplicarii acestor principii necesita crearea de organisme sau mecanisme
de autocontrol formate din editori, ziaristi, asociatii ale utilizatorilor mijloacelor de informare in
masa, specialisti din mediile universitare si judecatoresti;acestia vor avea sarcina de a elabora
rezolutii privind respectarea perceptelor etice de catre ziaristi, rezolutii pe care mijloacele de
informare in masa se vor angaja sa le publice. Aceste masuri vor ajuta cetateanul, care are dreptul
la informare, sa emita judecati critice asupra activitatii ziaristului si a credibilitatii sale.
38.-Organismele sau mecanismele de autocontrol, asociatiile de utilizatori ai mijloacelor de
informare in masa si departamentele universitare de resort vor publica anual rezultatele cercetarilor
efectuate de posteriori in ceea ce priveste corectitudinea informatiilor difuzate de mijloace care va
da cetatenilor masura valorii etice a fiecarui mijloc de informare in masa sau a fiecarei sectiuni a
unui mijloc de informare, chiar si a fiecarui ziarist. Masurile corective luate in considerare vor
contribui, in acelasi timp, la ridicarea nivelului la care este practicata profesia de ziarist.

Rezolutia 1215/1993

1. Adunarea reaminteste activitatile sale in domeniul mass-media si in special Rezolutia sa

nr.428 (1970) privind mijloacele de comunicare in masa si drepturile omului, ca si Recomandarea
sa nr. 963 (1983) privind mijloacele culturale si de educare in vederea reducerii violente.
2. Ca urmare a criticilor suferite de mass-media in timpul razboiului din Golf, Comisia
pentru cultura si educatie a organizat o audiere parlamentara privind etica ziaristicii, pe data de 26
iunie 1990, la Helsinki, in cursul careia au fost exprimate o serie de ingrijorari.
3. Incepand din anul 1970, Adunarea Parlamentara, dar si alte instante ca Parlamentul
European (Rezolutia din 16 septembrie 1992 privind concentrarea mijloacelor de comunicare in
masa si pluralismul opiniilor), au cerut elaborarea unor coduri deontologice ale ziaristicii. Totusi,

11
prevederile deja existente in acest domeniu nu au un ecou international indeajuns de extins,
eficacitatea lor practica ramanand deci foarte limitata.
4. Reprezentantii diferitelor state membre ale Consiliului Europei beneficiaza din ce in ce
mai mult de aceleasi surse de informare in cadrul unui spatiu informativ european comun.
5. In consecinta, Adunarea recomanda Comitetului Ministrilor:
 sa invite guvernele statelor membre sa vegheze ca legile sa garanteze organizarea
mijloacelor publice de informare, astfel incat sa asigure neutralitatea informatiilor,
pluralismul opiniilor si egalitatea sexelor, ca si dreptul de raspuns al fiecarui cetatean
care a facut obiectul unei alegatii;
 sa studieze, in colaborare cu organizatiile nonguvernamentale, ca de exemplu Federatia
Internationala a Ziaristilor (F.I.J.),posibilitatea stabilirii, in cadrul Consiliului Europei, a
unui mecanism european de informare care sa beneficieze de reprezentativitatea
internationala pe care acestea o implica, care sa rezulte, daca este posibil, din organele
si mecanismele de autocontrol nationale corespunzatoare, avand un mod de functionare
si un rol similare;
 sa promoveze crearea de asociatii ale beneficiarilor de mijloace de informare si sa
incurajeze scolile sa creeze un sistem de invatare a utilizarii mijloacelor de informare;
 sa adopte o declaratie privind etica ziaristicii, conform liniilor directoare ale Rezolutiei
nr.1003 (1993),si sa promoveze aplicarea acestor principii pe baza in statele membre
ale Consiliului Europei.

5.-Codul deontologic al riaristilor adoptat de Clubul roman de presa

Clubul roman de presa, organizatie nonguvernamentala, cu personalitate juridica infiintat in

1998 si reprezentand peste 40 de case editoriale cuprinzand cele mai importante institutii mass-
media nationale a propus introducerea unui cod etic al ziaristilor si instituirea unui Consiliu de
onoare care sa urmareasca respectarea normelor deontologice.
Dupa definirea profesiei de ziarist in persoana celui care are drept ocupatie principala si
retribuita.presa ,posesoare a unei carti de presa recunoscuta de una din organizatiile profesionale,
respectiv reporter, redactor, fotoreporter, grafician de presa, secretar de redactie, sef sectie, redactor
sef sau adjunct cu o vechime minima in presa de 1 an, Codul deontologic al ziaristului enunta in
cele 10 articole ale sale drepturile si obligatiile ziaristului, sintetizandu-le in buna masura pe cele
cuprinse in prevederile internationale mentionate.
Codul deontologic este insotit de o anexa recomandare vizand neacordarea dreptului la
replicain aplicarea dispozitiilor art.10 al codului.

Articolul 1
Ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar
putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect
informat.

Artciolul 2
Ziaristul poate da publicitatii numai informatiile de a caror veridicitate este sigur, dupa ce in
prealabil le-a verificat, de regula, din cel putin 2 surse credibile.

Articolul 3
Ziaristul nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte. Stirea de presa trebuie sa fie
exacta, obiectiva si sa nu contina pareri personale.

12
 Articolul 4
Ziaristul este obligat sa respecte viata privata a cetatenilor si nu se va folosi de metode
interzise de lege pentru a obtine informatii sau imagini despre acestea.
Atunci cand comportamentul privat al uno personalitati publice poate avea urmari asupra
societatii, principiul neintruziunii in viata privata ar putea fi eludat.
Minorii si bolnavii aflati in situatii dificile si victimele unor infractiuni beneficiaza de
pastrarea confidentialitatii identitatii.
Se va mentiona rasa, nationalitatea, apartenenta la o anumita minoritate (religioasa,
ligvistica, sexuala) numai in cazurile in care informatia publica se refera la un fapt strict legat de
respectiva problema. Ziaristul va evita detalierea unor vicii sau a unor elemente morbide legate de
crime.

Artcolul 5
Ziaristul va da publicitatii puntele de vedere ale tuturor partilor implicate in cazul unor
pareri divergente. Nu se vor aduce acuzatii fara sa se ofere posibilitatea celui invinuit sa-si exprime
punctul de vedere. Se va avea in vedere respectarea principiului prezumtiei de nevinovatie, astfel
incat nici un individ nu va fi catalogat drept infractor pana cand o instanta juridica nu se va
pronunta. Se va evita publicarea comentariilor si luarilor de pozitie asupra unor cauze aflate pe rol
in justitie. Acestea nu exclude relatarile obiective asupra faptelor in evolutia lor. Ziaristul nu se
substituie institutiilor si puterilor publice.

Articolul 6
Ziaristul va pastra secretul profesional privind sursele informatiilor obtinute confidential.
Este la latitudinea propriei sale constiinte sa respecte confidentialitatea surselor, chiar si in fata
justitiei. Confidentialitatea surselor de informatii este garantata de reglementarile internationale la
care Romania este parte.

Articolul 7
Ziaristul are responsabilitatea civica de a actiona pentru instaurarea justitiei si dreptatii
sociale. In cazurile in care are stiinta de abuzuri sau de incalcari ale legilor, potrivit clauzei de
constiinta, ziaristul are dreptul de a refuza orice ingerinta care sa-i influenteze decizia. Ziaristul are
de asemenea dreptul de a refuza orice text de prezentare falsa a datelor si faptelor. Ziaristul are
dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii editoriale a institutiei mass-media.

Articolul 8
In exercitarea profesiei si in relatiile pe care le intretine cu autoritatile publice sau cu
diverse societati comerciale, ziaristului ii sunt interzise intelegeri care ar putea afecta
impartialitatea sau independenta sa.
Nu trebuie acceptate nici un fel de privilegii, tratamente speciale, cadouri sau favoruri care
pot compromite integritatea ziaristului.
Pentru a evita conflictele de interese, se recomanda ca ziaristul sa nu fie membru al vreunui
partid politic.

Articolul 9
Ziaristul care ditorsioneaza intentionat informatia, face acuzatii nefondate, plagiaza,
foloseste neutorizat folografii sau imagini tv si surse ori calomniaza savarseste abateri profesionale
de maxima gravitate.

Articolul 10
Ziaristul si redactia au datoria de a face corectiile necesare in cazul in care , din vina lor,
vor fi date publicitatii informatii inexacte. In asemenea cazuri, institutia respectiva de presa are

13
obligatia de a publica/difuza , in termen de 5 zile , pentru publicatiile cotidiene, agentiile de stiri,
posturile de televiziune si radio, si in proxima aparitie, pentru publicatiile periodice, dreptul la
replica al reclamantului, ca forma esentiala de reparare a prejudiciului adus acestuia.
In cazul in care o publicatie refuza publicarea dreptului la replica, partea vatamata se poate
adresa Consiliului de Onoare al CRP. In baza acestei sesizari, Consiliul de Onoare se va adresa
publicatiei, cotidianului, agentiei de stiri, postului de radio si televiziune in cauza si va cere
inperativ respectarea Codului deontologic, in cazul in care replica este intemeiata.
Ignorarea acestui demers va atrage dupa sine o delimitare publica a CRP de pozitia
publicatiei respective.

5.Evoluţia eticii în relaţiile publice

Apariţia relaţiilor publice a generat numeroase probleme etice în Statele Unite, deoarece
agenţiile de presă (J. E. Grunig & Hunt, 1984) obişnuiau să înfăţişeze realitatea într-un mod
exagerat, plin de senzaţie şi, prin urmare, deformat. Eduard Bernays, considerat "părintele relaţiilor
publice", a numit perioada dintre 1850 şi 1905 ”era publicului damnat” (Cutlip et al., 2006).
Agenţii de presă ofereau publicitate aproape la orice preţ, lucru care a generat o reputaţie nefastă
relaţiilor publice moderne. Abia în 1906 s-a pus problema eticii în practica relaţiilor publice, o dată
cu principiile formulate de Ivy Lee. Declaraţia sa pune accent pe necesitatea furnizării de informaţii
corecte, ceea ce a dus la o nouă etapă a practicii relaţiilor publice, şi anume, a ”publicului
informat”.
Unul dintre primii specialişti în PR care au susţinut că practicianul de relaţii publice trebuie
să acţioneze aşa cum o face consilierul etic în management a fost John W. Hill (Heath & Bowen,
2002). Preocupările sale s-au centrat pe teme din zona responsabilităţii sociale sau managementului
problemelor şi, atât activitatea sa de consilier, cât şi cărţile sale din domeniul relaţiilor publice au la
bază principii etice (Hill, 1958, 1963). Înţelegerea relaţiei dintre etică, managementul problemelor
şi efectele pe termen lung ale politicii de business (Hill, 1958, p. 16), face din Hill nu doar unul
dintre cei mai de succes practicieni ai secolului său, ci dovedeşte, în plus, o ”conştiinţă
corporatistă”

Conflictele civile din anii 1960 au impus atât guvernului cât şi sectorului de business un grad
mai mare de responsabilitate şi, astfel, relaţiile publice s-au îndreptat către forme mai deschise, mai
etice şi mai responsabile social. Dezvoltarea managementului problemelor (Chase, 1976) i-a
obligat pe oamenii de business la decizii etice şi, în mod similar, relaţiile publice (J. E. Grunig &
Hunt, 1984) s-au mulat pe nevoia de acurateţe a publicului. Deşi cercetările (Bivins, 1989; Pratt &
Rentner, 1989) au arătat că înainte textele de PR acordau o foarte mică pondere eticii, în ultima
decadă s-a constatat o creştere a interesului în acest sens. Fără o pregătire care să le dea
posibilitatea de a oferi consultanţă în probleme etice, practicienii de relaţii publice aflaţi la
începutul carierei şi-ar putea limita limita activitatea.

În ciuda eforturilor relaţiilor publice moderne de a se îndrepta către consilierea pe

probleme de etică, totuşi acestea au o ”istorie pătată”, după unii critici (Parsons, 2004, p. 5). Aşa
cum se petrece cu orice profesie aflată la început, drumul firesc este către modele etice de
comunicare. Cu toate că începuturile aceste profesii sunt umbrite de o reputaţie negativă, se pot
constata eforturile acesteia de a depăşi stadiul de simplă diseminare a informaţiilor, şi de a se
implica în crearea unui climat etic pentru comunicare.

Situaţia actuală a practicii eticii în PR este strict legată de codurile etice elaborate de cele
mai importante asociaţii de profesionişti. Apartenenţa la astfel de grupuri nu este obligatorie pentru
practicienii de relaţii publice. Membrii asociaţiei consimt sărespecte un cod etic conceput pentru
14
întregul grup. Unele coduri presupun interzicerea anumitor acţiuni, altele prezintă o serie de
principii etice care ar trebui respectate. Cele mai multe asociaţii profesionale de PR au coduri etice,
fie că sunt concepute în termeni negativi sau pozitivi
Exemple de asociaţii de relaţii publice importante care au adoptat coduri etice:
Global Alliance for Public Relations and Communication Management,
 International Public Relations Association (IPRA) au adoptat Codul de la Atena,
 European Public Relations Confederation, a preluat Codul de la Atena şi şi-a formulat
propiul cod codul de la Lisabona,
 Public Relations Institute of Australia
 Public Relations Society of America
 International Association of Business Communicators
 Chartered Institute of Public Relations

Aceste coduri etice oferite ca exemplu nu diferă atât de mult în funcţie de ţară ci, mai
degrabă, în funcţie de organizaţia care le adoptă: unele dintre acestea se axează pe anumite sfaturi
de natură profesională pentru practicienii de PR (precum PRSA), în timp ce altele (IPRA sau
CERP) preferă să se supună unor principii etice generale, care pornesc de la valori precum
demnitate, respect, sau drepturile omului. Majoritatea profesiilor adoptă acum coduri etice. O
dată implementate, codurile devin bune instrumente în dezvoltarea culturii organizaţionale pe o
bază etică. Codurile etice destinate profesiunii de relaţii publice pornesc, de regulă, de la valori
transculturale şi principii universale precum onestitatea, cinstea şi nevătămarea celorlalţi. p. 37).
Deşi codurile etice satisfac principii universale, totuşi ele nu au fost lipsite de critici care
susţin că acestea se îndepărtează de idealurile pe care le presupun sau, mai mult, că ar suferi de
contradicţii interne.

Deseori practicienii susţin că aceste coduri sunt prea vagi ca să poată fi aplicabile în
cariera lor sau că nu depăşesc un nivel rudimentar. Alţii susţin că aceste coduri sunt citite cel
mult o dată, urmând să să se facă abstracţie totală de ele ulterior.

Cele mai multe coduri nu presupun metode de monitorizare sau de penalizare a încălcării
lor, în afară de simpla excludere a unui membru din asociaţie, devenind astfel nefuncţionale.
Aceste probleme pe care codurile etice le ridică nu sunt nici noi, nici limitate strict la domeniul
relaţiilor publice. Unii teoreticieni susţin că dacă practicienii de relaţii publice se comportă etic,
atunci nu este nevoie de măsuri restrictive. Alţii merg chiar mai departe, afirmând că este
suficientă formularea unor principii etice, bunele intenţii fiind un ghid de comportament mai
eficient decât codurile. Această dezbatere ne trimite la argumentul lui Platon, aşa cum îl citează
Parsons (2004): ”Oamenii buni nu au nevoie de legi pentru a acţiona responsabil, în timp ce
oamenii răi vor găsi întotdeauna o modalitate de a le ocoli”.

Date fiind criticile aduse codurilor etice, teoreticienii relaţiilor publice au încercat să
găsească alte metode de a înţelege, analiza şi gestiona dilemele etice. Toate aceste abordări au la
bază diferite şcoli de gândire filosofică şi sociologică.
În România s-a înfiinţat Asociaţia Română a Profesioniştilor în Relaţii Publice (ARRP)
care are ca principal obiectiv promovarea codului deontologic al specialistului în Relaţii Publice şi
principiile etice privitoare la activitatea de comunicare agreate prin codurile de la Atena şi
Lisabona. Succesul în relatiile publice este definit de câştigarea şi menţinerea unei reputaţii bune şi
este garantat de principiile eticii deontologice.

15
 Cele şapte principii asumate de practicianul german de relaţii publice, care reprezintă un
adevărat ghid al profesiei de specialist în Relaţiile publice din Germania sunt:
1. Prin munca mea servesc interesului public. Sunt conştient de faptul că nu pot să induc în
eroare publicul sau să-i influentez în mod negativ comportamentul. Trebuie să fiu sincer şi
cinstit.
2. 2. Prin munca mea servesc interesele celui care m-a angajat. Sunt dedicat muncii mele cu
responsabilitate şi urmşresc interesul lui ca şi cum ar fi propriul meu interes.
3. 3. Prin ceea ce fac sunt legat de o organizaţie căreia îi sunt loial. Cunosc şi îmi însuşesc
politica şi cultura organizaţională pe care o reprezint, atât timp cât acestea sunt în
concordanţă cu demnitatea umană, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi cu
legislaţia în vigoare.
5. Dacă organizaţia pentru care lucrez încalcă demnitatea umană şi drepturile fundamentale în
comunicare, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a îndrepta greşelile şi a corecta
comportamentul comunicaţional.
6. În mod conştient şi intenţionat voi fi sincer, transparent şi clar cu jurnaliştii şi cu alte medii
de comunicare cu publicul. Nu le voi oferi acestora nici un fel de recompensă materială sau
financiară.
7. Voi respecta libertatea şi independenţa interlocutorilor mei. În acest sens nu voi apela la
nici o formă de constrângere sau coerciţie asupra lor.
8. Cred că relaţiile publice reprezintă o modalitate de a genera încredere publică, de a
armoniza diferite interese şi de a corecta anumite comportamente. Astfel, nu voi face nimic
pentru a dăuna credibilităţii şi reputaţiei profesiei mele
Asociaţia Română a Profesioniştilor în Relaţii Publice (ARRP) este o organizaţie non-
profit, care funcţionează din iunie 1995. Din momentul constituirii şi până în prezent, ARRP a
reprezentat principalul for de dezbatere a problemelor specifice profesiei de specialist în Relatii
Publice în Romania.
Asociaţia are ca principale obiective: promovarea principiilor deontologice prevăzute în
Codul de la Atena , Codul de la Lisabona, elaborarea unor standarde profesionale pentru
desfăşurarea activităţii de relaţii publice în România şi să asigure încredereadiferitelor segmente de
publicîn activitatea de relaţii publice şi în specialiştii care adesfăşoară.

7.- Codul internaţional de etică pentru relaţii publice – „Code of Athens” .

La inscrierea lor, toţi membrii Asociaţiei Internationale de Relaţii Publice se angajează să

respecte un cod international de etică ce se bazează partial pe Carta Natiunilor Unite:

1. Să contribuie la realizarea climatului moral şi cultural care să permită fiinţelor umane să

se realizeze pe deplin şi să se bucure de drepturile imprescriptibile la care sunt indreptăţiţi conform
"Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului".

2. Să stabilească modele de comunicare şi canale care, prin dezvoltarea liberei circulaţii a

informaţiilor esenţiale, vor face ca fiecare membru al grupului să simtă că este informat şi să-i dea
totodata sentimentul implicării şi responsabilităţii sale personale, precum si pe cel al solidarităţii cu
ceilalţi membri;

16
 3. Să se poarte întotdeauna şi în toate împrejurările în aşa fel încât să merite şi să asigure
confidenţialitatea celor cu care vine în contact;

4. Să ţina minte că, datorită relaţiei dintre profesia sa şi public, comportamentul sau - chiar
şi în particular va avea un impact asupra modului în care profesiunea sa în ansamblu este apreciată.
 
Membrii Asociaţiei Internationale de Relaţii Publice vor acţiona:

5. Pentru a respecta în cadrul realizării activităţilor profesionale principiile morale şi

regulile cuprinse în "Declaratia Universala a Drepturilor Omului";

6. Pentru a respecta şi a menţine demnitatea umana, precum şi pentru a recunoaşte dreptul

fiecărui individ de a face propriile judecăţi;

7. Pentru a asigura condiţii morale, psihologice şi intelectuale pentru dialog într-un sens
real, precum şi pentru a recunoaşte dreptul parţilor implicate de a-şi prezenta cazul şi a-şi exprima
punctele de vedere;

8. Pentru a acţiona, în toate cazurile, în aşa fel încât să ia în calcul interesele parţilor
implicate: atât interesele organizaţiei pe care o servesc, cât şi interesele publicului ţintă;

9. Pentru a realiza acţiunile şi angajamentele folosind cuvintele astfel încat să se evite orice
neîntelegere şi să se manifeste loialitate şi integritate în toate cazurile, astfel încât să se păstreze
încrederea clienţilor sau angajaţilor, actuali sau din trecut, precum şi a tuturor audienţelor ţintă care
sunt afectate de acţiunile sale.

Membrii Asociatiei Internationale de Relatii Publice NU vor:

  10. Subordona adevarul altor cerinţe;

11. Transmite informaţii care nu sunt bazate pe fapte stabilite şi verificabile;

12. Lua parte în orice întreprindere sau acţiune care nu este etică sau onestă sau care poate
aduce atingere demnitaţii şi integrităţii umane;

13. Folosi orice metode sau tehnici "de manipulare" concepute pentru a crea motivaţii
subconştiente pe care individul nu le poate controla prin propria sa liberă voinţa, astfel încat nu
poate fi făcut răspunzator de acţiunile întreprinse pe baza lor.

Acest Cod a fost adoptat de Asociatia Internationala de Relatii Publice (IPRA) la Adunarea
Generala din mai 1965.

17
 CAPITOLUL II
FUNCTIILE MIJLOACELOR DE COMUNICARE IN MASA

Pentru a aprecia asupra modului in care mijloacele de comunicare in masa isi indeplinesc in
mod corespunzator atributiile, trebuie identificate si definite scopurile acestora, scopuri incadrate
sub denumirea de functie, fiecareia dintre acestea corespunzandu-i desfunctii, tinte ale
deontologiei3.
J.Herbert Altschull in cartea sa Agents of Power (1984) identifica 3 modele de presa:
modelul de piata (capitalist); modelul comunitar (socialist), modelul tarilor in curs de dezvoltare ,
modele rezultate din analiza crezului, scopurilor si viziunilor referitoare la libertatea presei.

Astfel dupa scopurile jurnalismului,

* in tari piata aceasta vizeaza:
 cautarea adevarului
 responsabilitatea sociala
 informarea (educarea) nici politica, nici culturala
 slujirea impartiala a populatiei si a doctrinei capitaliste
 a sluji ca un „caine de paza” al democratiei

*in tari comunitare:

 investigarea adevarului
 responsabilitatea sociala
 educarea populatiei si recrutarea de aliati politici si culturali
 slujirea populatiei cerand sprijin pentru doctrina corecta
 a modela viziuni si comportamente4.

*in tari in curs de dezvoltare

 slujirea adevarului
 responsabilitatea sociala
 educarea politica si culturala
 slujirea populatiei prin cautarea , in parteneriat cu guvernul unei schimbari pentru
scopuri benefice
 a sluji ca instrument al pacii5.

Daca sociologul american Lev Thayer identifica 7 functii ale presei-de socializare, de
identitate; de mitologizare, de compensare, de informare, de divertisment, de educare.
F.Ball, identifica doar 3 functii : de insertie sociala, de recreere, de purificare sufletesca, iar
M. Mathieu le grupeaza in 7 categorii : de evaziune, de coeziune sociala, de distribuire a
cunostintelor, de depozitare a actualitatii, de ghid a actualitatii, de recreere si purificare.

Dupa M.Wiley presa indeplineste 5 functii: de a furniza informatii, de a analiza aceste

informatii, de a oferi un cadru general de referinte pentru cunoastere, de a distra, de a difuza o
cunoastere enciclopedica.

3
Bertrand, C-J, op.cit.,p.31
4
2-Severin, W.J, Tankard, J.Wr.jr, Perspective asupra teoriilor comunicarii de masa, Ed. Polirom , Iasi, 2004, p.330

5
-Coman, M, Introducere in sistemul mass-media, Ed.Polirom, Iasi, 2004, p.83

18
 D. McQuail stabileste 2 mari familii de functii:
a) pentru societate in ansamblul ei: de informare, de corelare, de asigurare a
continuitatii, de divertisment, de mobilizare;
b) pentru indivizi, luati in parte: de informare, de stabilire a identitatii, de integrare in
societate, de divertisment.

1.-Functia de informare
Functia de informare raspunde nevoii oamenilor de a controla mediul inconjurator 1:
evaluarea importantei evenimentelor pe baza informatiilor pe care le primesc prin mass-media,
anticiparea tendintelor vietii economice, sociale sau politice.
Functia de informare, denumita si functie de supraveghere accentueaza, astfel cum
apreciaza profesorul M.Coman, „statutul de instrument de control al realului pe care il are presa”.
Aceste informatii formeaza un repertoriu specific, care se adauga reprezentarilor simbolice si
sistemelor de valori dobandite prin alte canale si din alte aparente.

Din aceasta perspectiva informatiile oferite prin intermediul mijloacelor de comunicare pot
fi clasificate in:
a.-informatii generale: informatii care desi nu au o identitate imediata, ofera un capitol
informational, care poate fi reactualizat pentru evaluarea unui eveniment si pentru stabilirea unei
strategii (ex.: date privind viata politica interna, cotatiile bursiere, evolutia inflatiei, starea
delincventei);
b.-informatii instrumentale, de serviciu: informatii datorita carora oamenii dobandesc
instrumentele informationale prin care controleaza mediul imediat si pe baza carora isi organizeaza
viata de zi cu zi (ex.: informatii despre starea vremii, situatia circulatiei, zonele blocate, evenimente
culturale si sportive ).
c.-informatia de prevenire : vizeaza informatia perspectiva, dimensiunea anticipativa a
acesteia (ex.: datele referitoare la starea vremii, informatiile privind prevenirea unor boli, noi trasee
si orare ale transportului in comun, informatii vizand
prevenirea unor boli, noi trasee si orare ale transportului in comun, informatii vizand pregatirea
publicului pentru confruntarea cu o serie de evenimente neasteptate si nedorite: catastrofe naturale,
accidente, crize).

2.-Functia de interpretare

Functia de interpretare priveste stirea ca pe o viziune , cultural determinata asupra unor

informatii, ea sintetizand informatiile respective si semnificatiile atribuite lor, datele concrete, cat si
intelesul ce poate fi atribuit evenimentelor sau stirilor prezentate.
Prima forma de interpretare consta in decizia de a face publica 6, gest ce implica atat o
judecata de valoare, cat si un proces de interpretare a realului in functie de un ansamblu de norme,
reprezentari, simboluri.
A doua forma in cadrul acestei functii o reprezinta stabilirea ierarhiei evenimentelor, act ce
implica o responsabilitate sociala mare.
Alaturi de aceste 2 forme directe si implicite de interpretare, punerea in contact si
conectarea stirilor constitue forme directe de semnificare a evenimentelor.
Importanta acestor forme a dus la construirea unei conventii: „separarea prezentarii
evenimentelor de opiniile persoanelor ale celor care le relateaza”, idee sintetizata in 1992 de
S.P.Scott: „Faptele sunt sacre , comentariile sunt libere”.

6
-Introducere in sistemul mass-media, p.88

19
 Interpretarea se concretizeaza in genuri jurnalistice bine determinate:editorialul care
prezenta politica ziarului intr-o anumita problema si comentariul , ce reprezinta un punct de vedere
personal al autorului.

3.-Functia de legatura
Consumarea produselor mass-media leaga milioane de oameni care, fiind expusi in mod
constant acelorasi mesaje ajung sa impartasesca valori si reprezentari culturale comune, sa
gandesca prin informatii, idei si simboluri analoage.
Legatura astfel creata nu se mai bazeaza pe proximitatea spatiala, nationala, regionala,
religioasa sau culturala ci pe cea informationala.
Se considera ca cea mai importanta functie a mass-media este aceea de a crea un public , o
comunicare imaginara, un ansamblu de oameni delocalizati, nelegati prin mecanisme sociale ori
prin dependinte economice, functie datorita careia presa exercita o actiune de coagulare a societatii,
reprezentand un adevarat eveniment social”.

4.-Functia de culturalizare
Prin aparitia si cresterea ponderii mass-media, o mare parte a activitatilor de transmitere a
valorilor si modelelor culturale, de formare a gandirii si comportamentului au fost preluate de
presa. Presa raspunde nevoilor comunitatilor de perpetuare a valorilor
comune si de identificare cu acele modele pe care comunitatea le considera repere de actiune.
Mass-media are si o functie de socializare explicit asumata: prin emisiunile sau publicatiile
destinate copiilor, cele de invatare a limbilor straine, documentare cu un continut educativ, etc.
Transmiterea valorilor prin mass-media contribuie la realizarea stabilitatii sociale, la
mentinerea structurilor culturale, oferind un set de roluri sociale si un vocabular simbolic.

5.-Functia de divertisment
Produsele media raspund nevoii oamenilor de relaxare, odihna, evadare din grijile
cotidiene. Scaderea timpului alocat muncii si cresterea celui ramas la dispozitia individului pentru
alte activitati a dus la utilizarea mass-media ca principal furnizor de bunuri destinate ocuparii
timpului liber, evolutiile tehnologice permanente conducand la perfectionarea instrumentelor de
difuzare a unor mesaje de interes general.
Prin accesibilitate, cost si cantitate mass-media se impun drept cele mai importante
furnizoare de divertisment in societatea moderna.
Ponderea mesajelor de divertisment difera de la un canal la altul, de la un tip de institutie la
altul.
Resursele remarcabile ale mass-media de a oferi un raspuns adecvat nevoilor umane de
relaxare si evadare au condus la amplificarea functiei de divertisment in detrimentul celei de
informare.

6.-Functia de vector al publicitatii

Principalul scop al mijloacelor media este de a „seduce” un public in scopul de a-l vinde
ofertantilor de publicitate, straduindu-se sa creeze un context favorabil publicitatii.
Ratiunile comerciale – divertismentul atrage publicul , dimensiunile, in crestere, ale
audientei atrag firmele interesate sa-si faca publicitate , veniturile mari din publicitate aduc profitul
dorit) au determinat privilegierea produselor orientate spre distractie si evaziune.

Tuturor acestor functii ale mijloacelor de comunicare in masa le corespund disfunctiile sistemului
mass-media, analiza lor functionala fiind analizata Lass Well si Wright1.

20
 Functii
1.-Supravegherea: informeaza si asigura
stiri
-Avertisment-pericole naturale
-Instrumentale-stiri vitale pentru economie,
public, societate
-Expunere la norme, personalitati,
evenimente
2.-Corelarea: selecteaza, interpreteaza,
critica
Impune norme sociale-consens, demasca
deviatiile.
Confirma statut-lideri de opinie.
Impiedica amenintarile la adresa stabilitatii
sociale, panica.
Monitorizeaza, dirijeaza opinia publica.
Controleaza guvernul, protejeaza.
3.-Transmiterea culturii: invata .
Mareste evaziunea sociala- largeste baza
experientei comune.
Socializare continua-inainte/dupa educatie,
ajutoare, integrare.
4.-Distratie
Pauze private, escapism, umple timpul liber
Creeaza cultura de masa- arta, muzica- expunere
de masa.
Eleveaza gesturile, performantele
Disfunctii
Posibilitatea de a crea panica, exagerarea;
.Narcotizarea – apatie, pasivitate, prea mult de
asimilat
Suprapunere, perspective reduse
Sporeste conformitatea, perpetueaza
stereotipurile.
Creeaza pseudo-evenimente, imagini
„personalitati”.
Impiedica schimbarea sociala, inovatia.
Reduce varietatea subculturilor, mareste societatea
de masa.
Depersonalizeaza, lipsa cotactului personal.
Tendinte spre standardizare, impiedica evolutia
culturala.
Incurajeaza.escapismul.,preocuparea pentru timpul
liber.
Corupe arta fina.
Delireaza gusturile si impiedica dezvoltarea
21
 CAPITOLUL III
INTRODUCERE IN TEORIILE COMUNICARII DE MASA

1.-Conceptul de comunicare de masa

Dupa Ch.Whight7, comunicarea de masa era definita prin 3 coordonate:

-era directionata catre o audienta mare, eterogenia si anonima;
-mesajele sunt transmise public, adesea planificate pentru a atinge majorita-
tea membrilor audientei;
-comunicarea tinde sa fie sau sa opereze intr-un sistem organizat complex
si care presupune multe cheltuieli.

M.Real, observa ca acest tip de comunicare „emana de la o sursa individuala sau

organizationala prin modalitati de codare si multiplicare electronice sau mecanice, adresandu-se
unor audiente relativ mari, eterogene si anonime, care nu au decat posibilitati limitate de feed-
back”.
Alte definitii ale conceptului de comunicare de masa au fost date de T.O’Sullivan: „practica
si produsul ofera divertisment si informatii unei audiente formate din persoane necunoscute; aceste
continuturi, transmise pe suporturi tiparite, sonore si audiovizuale, au statutul unor marfuri, care
sunt produse industriale, consumate in mod personal, privat de catre public”, de M. Janowetz:
„suma institutiilor si a tehnicilor prin care grupuri specializate folosesc tehnologiile moderne
pentru a distribui continuturi simbolice unor audiente largi, eterogene si dispersate.”
Termenul de mass-media cu care este sinonima in limbajul de specialitate comunicarea de
masa, provine din doua cuvinte: englezescul mass-care trimite la masa si latinescul media care se
refera la suporturile pe care sunt facute mesajele.

Conceptul de media comporta mai multe acceptiuni:

 tehnica sau ansamblul de tehnici de producere a mesajelor sau de fabricare a unor
suporturi manevrabile si de transmitereinstantanee a mesajelor printr-un canal anume de
catre un receptor;
 amsamblul mesajelor create cu ajutorul acestei tehnici;
 amsamblul organizatiilor care produc sau trateaza aceste mesaje (dupa Y.Lavoine).

Comunicarea de masa implica ideea de difuzare a unui produs catre mai multi receptori-
„media” fiind fie suportul, fie tehnica, fie suma institutiilor prin care se asigura circulatia
mesajelor, intr-un mod din ce in ce mai rapid, pe arii geografice din ce in ce mai mari, catre
conglomerate din ce in ce mai nomeroase de oameni.

Elementele componente ale sistemului mass-media pot fi clasificate in diverse categorii:

a) dupa suportul pe care este transmis mesajul: media tiparite si media electronice;
b) dupa modul de achiezitionare : produse cumparate direct (carte, casete, CD-uri), cele
pentru care se plateste o taxa de acces (televiziune prin cablu, Internet), cele pentru care
nu se plateste un pret direct (radioul si televiziunile comerciale);
c) dupa continut: media de informare, media de divertisment si de publicitate;
d) dupa marimea publicului: media de masa, media de grup (presa de intreprinderi,
afisele de institutii, televiziunea cu circuit inchis) si media individuale (aparatul foto,
walkman-ul).

7
Perspective asupra comunicarii teoriilor de masa, p.16
22
 e) dupa caracteristicile tehnice: media de difuzare (transmit mesajul prin cablu, unde
hertziene) si medii autonome (traduc semnalele radioul, monitorul TV).
f) dupa functie: media de informare (stocheaza si prelucreaza datele), media de
reprezentare (latura mesajelor) si media de distributie (transmit mesaje-sistemele de
telecomunicatii ).
g) dupa modul de corelare a comunicatiilor: media off-line, contin mesaje pe un suport
care nu permite comunicarea directa (cartea, ziarul, CD.ul) si media on-line-transmit
mesaje largi comunicatorii.

Caracteristicile noilor medii de comunicare (internetul, listele de e-mail, televiziunea prin

cablu, hibrizi de tipul cartilor care au incluse CD-uri) au fost rezumate la:
 amestecarea unor tehnologii de tipul tiparitura si radio care erau definite anterior;
 trecerea de la lipsa de media la o abundenta a mijloacelor de comunicare;
 trecerea de la un continut adresat masei catre un continut realizat pentru grupuri
 sau indivizi;
 trecerea de la media unidirectionala catre media interactive.

2.-Caracteristicile comunicarii de masa

Individualizarea comunicarii de masa se realizeaza prin sublinierea caracteristicilor

emitatorului (creatorul mesajului), canalul de difuzare, receptorului (publicul) si continutul
transmis.

a - Comunicatorii

In mass-media mesajele sunt produse de echipe specializate in cautarea si procesarea

informatiilor si conceperea si fabricarea divertismentului, echipe ce fac parte din structuri
organizationale complexe, bazate pe ierarhii clare , norme si proceduri de lucru standardizate.
Productia de mesaje mass-media este costisitoare antrenand numeroase resurse tehnice si
umane.
Finalizarea unui produs media este rezultatul contribuirii unor numerosi si variati specialisti
(de ex. la realizarea unei singure pagini de ziar contribuie reporteri, fotoreporteri, editori,
graficieni, secretari de redactie, comentatori, editorialisti, tehnicieni etc.
Activitatea zilnica a jurnalistilor nu presupune o relatie de comunicare interpersonala
concreta, acestia raportandu-se la un public global, la o imagine pe care si-au construit-o dupa
audienta lor.

b - Canalul

Mesajele transmise de comunicatori sunt distribuite cu ajutorul unui ansamblu de tehnologii

controlate de numeroase institutii specializate, sistemul permitand ameliorarea calitatii comunicarii,
cresterea ariei de difuzare si vitezei de circulatie a mesajelor.

Exista trei mari tipuri de media (dupa T.Ball):

a) Media autonome-suportul de transmitere poarta in el mesajul.
O parte nu implica instalatii tehnice de decodare (carti, ziare, afise), cealalta parte
presupune existenta unui decodor (radio, televizor, lectorul de casete sau CD-uri) datorita caruia
mesajul este modificat in forme accesibile simturilor umane.
b) Media de desfacere-suportul transmite mesajele : cablu, satelit.
c) Media de comunicare-permit dialogul la distanta: telefonul, posta.
23
 Media transmit mesajul din forma initiala intr-o forma variata de caracteristici tehnice:
cuvantul vorbit devine suma de scene conventionale (scrise) sau unda electrica : imaginea reala
devine suma de puncte (alte, negre, colorate) sau unda electronica. Aceste operatii modifica
structura si semnificatia initiala a mesajului imprimandu-i o seama de trasaturi noi, independente
de existentele originale ale comunicatorilor.
De aceea, specialistii in comunicare de masa sunt obligati sa-si adecveze structura si
continutul mesajului la caracteristicile canalului de transmisie.
Modul in care publicul percepe mesajul transmis este afectat de caracteristicile diferitelor media:
suportul tiparit permite un contact prelungit cu informatiile date, suportul electronic ofera mesaje care apar
si dispar cu rapiditate.

c - Publicul

Legatura care consta intre cei care percepteaza anumite mesaje mass-media si care nu traiesc in
aceeasi zona, nu au aceleasi valori si convingeri este tocmai participarea la receptarea produselor
mass-media identice, in urma unei decizii liber asumate.
Comunicarea de masa este unidirectionata, emitatorul dominand actul de transmitere a
mesajelor, raspunsul receptorului este slab, fara puterea de a schimba continutul comunicarii.
Profesorul M.Coman8, observa ca in sistemul mass-media exista doua forme de non-
comunicare care afecteaza comportamentul receptorilor:
1. Receptorii nu pot comunica direct cu emitatorul, ei pot suspenda actul de comunicare,
dar nu pot fi in dialog permanent si continuee cu producatorii de mesaje mass-media ;
dimensiunea interactiva care se poate manifesta (de ex.: participarea publicului la
dezbateri, telefonul telespectatorului) este selectiva, fara putere de influiente si lente.
2. Receptorii mesajelor nu sunt legati intre ei printr-un sistem de comunicare complex.

d - Continutul

Oferta mass-media cuprinde mai multe categorii de bunuri culturale.

1. Informatiile – pot aparea sub forma unor date brute, neprelucrate (rezultatele
sportive, cotatiile bursiere) sau sub forma unor date prelucrate si ambalate in
formate, genuri si stiluri jurnalistice ;
2. Idei si opinii – oamenii pot afla parerile semenilor, a specialistilor de diferite
domenii sau editorialistilor;
3. Divertisment – mass-media sunt cele mai importante surse de divertisment, atat prin
cantitate, cat si prin varietatea formelor;
4. Mesaje cu continut educational – cu o pondere tot mai scazuta, dimensiunea
educativa este predominata in revistele sau canalele specializate.

Avand în vedere subiectii carora li se adreseaza – „omul mediu” – continutul mesajelor

mass-media va fi unul simplu, clar, plin de afectivitate, trasaturi ce ofera subiectilor un acces dorit,
simplu si rapid la intelegerea mesajelor.

3 - Noul spatiu media

O posibilitate a noii forme pe care o va lua spatiul media o constituie „autostrazile

informatiei”(information SuperhighWay), un sistem care va transmite informatii, divertisment si
servicii pentru cumparatori oferite de corporatii care se ocupa de comunicare.
In sintagma „autostrazile informatiei” sunt cuprinse modelul televiziunii prin cablu,
internetul, serviciul on-line, etc.

8
Introducere in sistemul mass-media, p.20
24
 Internet-ul a fost descris ca un numar nelimitat de canale de comunicare, comert electronic si
cea mai accesata forma de interactivitate care sparge bariera intre
consumator si ofertant, cele mai populare 3 servicii oferite fiind e-mail-ul, grupurile de discutie. si
world wide web.

4 - Modificarile teoriilor comunicarii de masa

Schimbarile aparute în media determina si modificari ale teoriilor de comunicare de masa,

in sensul:
a. punerii unui accent. mai mare pe utilizarea mass-media, in care rolul publicului
devine din ce in ce mai clar.
b. existentei unei mutatii catre stiinta cognitiva sau catre metodele de prelucrare a
informatiilor prin deplasarea variabilelor de la variabile de persuasiune
(credibilitatea sursei) la concepte ca natura discursului utilizat si incadrarea acestora
(modul in care este ambalat si prezentat un produs media) prin schimbarea
variabilelor dependente de la atitudini la cunoastere.

Audienta fragmentata sau segmentata caracteristica noilor spatii media duce la o scadere a
impactului acestuia.

25
 CAPITOLUL IV

EFECTELE COMUNICARII DE MASA

In general, se admite faptul ca mijloacele de comunicare in masa pot exercita. o influenta

puternica, pe termen lung, daca mesajul este omogen si mai ales, daca urmeaza calea pe care o
doresc si beneficiarii.9
In functie de continut, comunicarea in masa poate determina apartitia unor efecte pozitive
sau negative.
Efectele mass-media se pot resimti in zone diferite ale societatii. Dupa Denis McQuail,
mass-media pot actiona asupra:
-indivizilor
-grupurilor
-institutiilor
-intregii societati, putand afecta personalitatea umana in dimensiunea :
 -cognitiva (schimbarea imaginii despre lume);
 -afectiva (crearea sau modificarea unor atitudini si sentimente)
 -comportamentala (schimbari ale modului de actiune al indivizilor si
fenomenelor sociale)2.

Efectele exercitate de mesajele mass-media asupra receptorilor se concretizeaza intr-o mare

varietate de forme. S-au propus diferite metode teoretice si diferite sisteme de clasificare a
multiplelor forme de influentare pe care le-au detectat.
Caracteristicile atribuite acestor efecte s-au modificat : cercetatorii au trecut de la efectele
globale la efectele specifice ,de la cele directe, pe termen scurt, la efecte difuze indirecte, pe termen
lung. Si imaginea receptorului a suferit modificari : de la un public pasiv , supus influentei
mesajelor s-a trecut la un public activ, care solutioneaza continuturile.

1.-Teoria glontului

„Teoria glontului”, denumita si „teoria acului hipodermic” sau „teoria benzii de transmisie”
preconizeaza efectele puternice, mai mult sau mai putin universale ale mesajelor de comunicare in
masa asupra tuturor membrilor audientei care sunt expusi la aceste mesaje.
Conceptia a fost influentata de puterea pe care propaganda parea sa o aiba in primul razboi
mondial.
Teoria a fost o conceptie populara in anii dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, cand
multi se temeau ca un demagog stil Hitler ar putea ajunge la putere in S.U.A. prin forta comunicarii
de masa.
In esenta, acest model se reduce la urmatoarea schema1:
transmitere mesaj , direct
Sursa indivizi izolati
fara intermediar, unic
(stimul) (raspuns)

Expresia „acul hipodermic” vine sa sublinieze idei ca mesajele presei penetreaza constiinta
receptorului cu usurinta unui ac care strapunge pielea si ca ele genereaza un raspuns imediat, rapid
si necontrolat rational, analor celui provocat de o impunsatura.

9
Introducere in sistemul mass-media, p.51

26
 „Glontul magic” reprezentat de mass-media functioneaza ca un declansator de
comportament social programat , fiind de ajuns o companie de presa bine construita pentru a obtine
imediat orientarea atitudinii si comportamentului publicului in directia dorita.
Se considera ca exista doua situatii-tip care favorizeaza emergenta unui efect „stimul-
raspuns”: dezordinea sociala (panica, terorism, violenta) si companiile de influentare a publicului.

2.-Modelul efectelor limitate sau legea consecintelor minimale

Prin cercetarile sale despre armata, Hooland a demonstrat ca filmele de orientare erau
eficace in transmiterea informatiilor dar nu si in schimbarea atitudinilor.
Joseph Klapper in cartea sa „The Effects of Mass Comunication” a prezentat principiile
generale ale efectelor comunicarii de masa:
 comunicarea de masa nu serveste ca o cauza necesara si suficienta a efectelor asupra audientei,
ci functioneaza mai degraba printr-o conjugare cu alti factori si influente mediatoare.
 factorii de mediere sunt de o asemenea natura incat ei acorda de obicei comunicarii de masa
rolul unui agent partial , dar nu de factor mare.

3.-Teoria cultivarii
Teoria cultivarii a fost dezvoltata de cercetarorul G.Gerbner
In cadrul acestei teorii se argumenteaza faptul ca pentru telespectatorii pasionati ,
televiziunea monopolizeaza si inlocuieste toate sursele de informatie, idei si constientizari..
Efectul acestei expuneri la aceleasi mesaje produce ceea ce cercetatorii au numit „cultivare”
sau invatarea unor conceptii , viziuni despre lume, roluri si valori comune.
Cercetatorii care s-au ocupat de cultivare au aratat ca diferentele dintre telespectatorii
pasionati si cei moderati apar chiar si la un numar de alte variabile, incluzand varsta, pregatirea,
citirea stirilor, sexul persoanei.
Pe parcursul cercetarilor, au fost adaugate 2 concepte suplimentare: „curentul principal” si
„rezonanta”.
Curentul principal se produce cand vizionarea indelungata conduce la o convergenta de
rezultate de la un grup la altul.
Rezonanta se produce cand efortul de cultivare este sustinut pentru un anumit grup din
populatie.

4.-Spirala tacerii
Teoria realizata de Elisabeth Noelle-Neumann, sustine in esenta ca mass-media au efecte
puternice asupra opiniei publice, dar ca aceste efecte au fost subestimate sau nedetectate din cauza
limitarilor in cercetare, pentru producerea acestor efecte puternice concurand 3 caracteristici ale
comunicarii de masa: acumularea, omniprezenta si consonanta. (redarea uniforma a unui eveniment
sau probleme).
Teoria spiralei postuleaza ca indivizii au un organ senzitiv cvasistatic prin care determina
care sunt parerile si tipurile de comportament aprobate sau dezaprobate in mediul in care traiesc si
care sunt opiniile si formele de comportament care castiga sau pierd putere.
Mass-media joaca un rol important in spirala tacerii deoarece ele reprezinta sursa la care se
uita oamenii pentru a gasi distributia opiniei publice. Mass-media pot afecta spirala tacerii in 3
feluri:
1. contureaza impresiile in legatura cu opiniile dominante;
2. contureaza impresiile in legatura cu opiniile care castiga teren;
3. fixeaza impresii in legatura cu opiniile pe care le poate exprima unora in pulbic fara
a deveni izolat.
Dorinta de a vorbi despre o problema este influentata in mare parte de climatul de opinie –
daca acesta se indreapta impotriva unei persoane, acea persoana va ramane tacuta .
Forta de motivare pentru aceasta tacere este frica de izolare.
27
 5.-Efectul celei de-a treia persoane
Ipoteza efectului celei de-a treia persoana arata ca oamenii tind sa supraestimeze influente
pe care mesajele comunicarii de masa o au asupra atitudinilor si comportarii altora.
Teoria efectului celei de-a treia persoana poate fi separata in 2 componente: una legata de
perceptie (oamenii vor percepe ca un mesaj va avea efecte mai mari asupra altora decat asupra lor
insisi) si cea legata de efecte (oamenii vor intreprinde diferite actiuni care vor constitui un efect al
mesajului original).
O interpretare a efectului celei de-a treia persoana este ca oamenii pot fi mai influentati de
mass-media decat cred ca sunt – oamenii ii vad pe ceilalti mai influentati de mass-media decat sunt
ei insisi.

6.-Efectele violentei din televiziune

Au fost emise diferite ipoteze in legatura cu efectele posibile ale violentei din televiziune:
-ipoteza catharsismului – sugereaza ca vizionarea violentei la televizor duce la reducerea
tendintei agresive deoarece permite o exprimare indirecta a agresiunii ;
-ipoteza de imitare sau de modelare sugereaza ca oamenii invata de la televizor
comportamente agresive si apoi ies in strada si le reproduc;
-ipoteza dezinhibitiei sugereaza ca televiziunea reduce inhibitia oamenilor in legatura cu
comportamentul agresiv fata de alti oameni.
Desi unele studii au sustinut ideea cathatsisului, mult mai multe dintre acestea au sustinut
celelalte 2 ipoteze.

7.-Teoria invatarii sociale

Utila pentru analizarea efectelor posibile ale violenteidin televiziune, teoria invatarii sociale
a fost fundamentata de Albert Bandura.
Teoria invatarii sociale arata ca invatarea are loc atunci cand un comportament este intarit
de o recompensa .
Cu toate acestea, oamenii pot ocoli aceasta metoda ineficienta de invatare si pot acumula
anumite comportamente prin observarea pur si simplu si stocarea observatiilor ca un ghid pentru un
comportament ulterior.
Multe din efectele din mass-media pot avea lor printr-un proces de invatare sociala.

8.-Modelul efectelor puternice

Pe langa efectul spiralei tacerii, modelul efectelor puternice a fost realizat prin studii si de
Mendelsonn (1973), Maccoby si Farqulear (1975) si Ball-Kokeach.(1984).

S-a demonstrat faptul ca dependenta oamenilor de televizor este un factor important in

producerea efectelor. Persoanele care erau mai dependende de televiziune aveau mai multe sanse ca
urmarind o emisiune sa-si schimbe valorile si atitudinile fata de valorile discutate. in acea
emisiune.

Concluzionand asupra amplorii efectelor comunicarii de masa se poate observa ca teoria

glontului, una dintre primele si cele mai simple notiuni despre comunicarea de masa a atribuit
efecte puternice comunicarii, concept ce a fost inlocuit de modelul efectelor limitate, cu toate ca
cercetarile facute asupra decalajului de cunoastere , efectelor violentei din televiziune au aratat ca
comunicarea de masa nu a avut numai efecte limitate, ci are efecte puternice.

28
 CAPITOLUL V

LIBERTATEA DE EXPRIMARE SI LIMITELE SALE

1.-Obiectul libertatii de exprimare prin preasa

Drept fundamental al omului, libertatea de expresie permite exprimarea opiniilor,

credintelor religioase, convingerilor sale, modalitatilor de manifestare a acesteia fiind variate: viu
grai, scris, imagini, sunete.
Libertatea de expresie implica si libertatea presei, insa intre cele doua concepte nu poate fi
pus semnul echivalentei, cea din urma presupunand un continut complex: atat in ceea ce priveste
activitatea spirituala, cat si pe cea a mijloacelor materiale.
O presa libera presupune libertatea tuturor activitatilor pe care le implica realizarea
dreptului de exprimare si pe cel de informare.1
Obiectul libertatii presei il reprezinta informatiile corecte si de interes public precum si
opiniile sau comentariile cu privire la situatii sau evenimente concrete.
Libertatea de exprimare prin presa este subordonata dreptului la informare ce apartine
beneficiarilor mesajelor mass-media , ambele intrand in sfera de cuprindere a notiunii de interes
public.
Delimitarea neta intre stire si opinie elimina pericolul vicierii opiniei publice de aprecieri
eronate asupra faptelor prezentate, aceste constituind un alt aspect important al libertatii de
expresie prin presa si totodata al eticii ziaristice.

2.-Legislatia presei din Romania

Fundamentul legal al libertatii de exprimare a presei in Romania se regaseste in principiul

constitutionalaplicat prin dispozitiile art.30: „ Libertatea de expresie a gandurilor, opiniilor sau a
credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau
prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisa.
Libertatea presei implica si libertatea de a infiita publicatii. Nici o publicatie nu poate fi
suprimata”.

Totodata prevederile constitutionale mentionate aduc si limitari ale libertatii afirmate.

Libertatea de expresie nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici
dreptul la propria imagine. Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi,
de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa , incitarea la discriminare , la
separatism teritorial, contrare bunelor moravuri.”

Conform dispozitiilor art.30 din norma constitutionala : „Dispozitiile constitutionale privind

drepturile si libertatile cetatenilor vor fi aplicate si interpretate in concordanta cu Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Daca
exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la
care Romania este parte si legile interne au prioritate reglementarilor internationale, cu exceptia
cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

Asadar, si in acest domeniu al libertatii de exprimare devin in mod direct si pe deplin

aplicabile prevederilor internationale in materie:

29
 1.-Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala ONU la 10
decembrie 1948, desi cu caracter de recomandare, declaratia afirma libertatea de expresie drept ”
cea mai inalta aspiratie a oamenilor”, proclamand ca „ orice om are dreptul la libertatea opiniilor si
exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii, fara imixtiune din afara, precum si
libertatea de a primi si raspandi informatia sau idei, prin orice mijloace si independent de
frontierele de stat”.

2.-Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, adoptat de Adunarea

Generala ONU la 16 decembrie 1966, care prin dispozitiile art.19 reafirma dreptul la libera
exprimare proclamat prin Declaratie.

3.-Conventia Europeana a drepturilor omului, intrata in vigoare la 3 septembrie 1953,

prevede prin dispozitiile art.10 dreptul la exprimare si informare: „Orice persoana are dreptul la
libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau
comunica informatii ori idei fara sa poata exista vreun amestec al autoritatilor publice si fara sa se
tina seama de frontiere”.

4.-Rezolutiile 1003/1993 si 1215/1993 adoptate de Adunarea Parlamentara a Consiliului

Europei.

Dreptul la libera exprimare nu este unul absolut. El cunoaste limitari si ingradiri legale care
pot viza:
 asigurarea cuvenitei. recunoasterii si respectarea drepturilor si libertatilor altora;
 satisfacerea justelor cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o
societate democratica. (Declaratia universala a drepturilor omului).
 interzicerea propagandei in favoarea razboiului si orice indemn la ura nationala, rasiala
sau religioasa care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau violenta (Pactul
International cu privire la Drepturile Civile si Politice);
 masuri necesare intr-o societate democratica pentru securitate nationala , integritate
teritoriala sau siguranta publica, pentru apararea ordinii si prevenirea infractiunilor ,
pentru protectia societatii si a moralei, pentru protectia reputatiei sau a drepturilor altuia,
pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale si pentru a garanta autoritatea
si impartialitatea puterii judecatoresti. (Conventia Europeana a Drepturilor Omului).

3.-Titularii libertatii de exprimare

Libertatea de exprimare prin presa este subordonata dreptului la informare.

Informatia de presa parcurge de la sursa la receptor etapa obtinerii informatiei, a selectarii,
verificarii, elaborarii, editarii , tiparirii si desfasurarii sale.
Libertatea de exprimare a presei presupune existenta sa in toate aceste etape, conflicte si
incalcari ale acestei libertati putand fi semnalate in fiecare dintre cele 7 etape.
Astfel poate exista un conflict, aprecieri sau viziuni diferite intre ziarist/jurnalist si sursa sa
de informare, intre/ ziarist si editorul materialului de presa, intre editor/ realizator si patronul
institutiei de presa, intre jurnalisti si distribuitorii de presa.
In scopul intaririi garantiilor libertatii de exprimare a jurnalistului, legislatia din mai multe
state europene au reglementat „clauze de constiinta” a jurnalismului care presupune posibilitatea
ziaristului asupra caruia se exercita presiuni in interiorul redactiei de a pune capat contractului de
munca fara a avea de suferit din punct de vedere financiar sau al vechimii in munca.

30
 4.-Limitari ale libertatii de aparare
4.1.-Respectul vietii private
Una dintre cele mai importante si semnificative limitari ale dreptului la libera expresie este
respectul vietii private si de familie.
Importanta respectului vietii private rezida prin numeroasele reglementari internationale si
interne:
a.-Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art.12);
b.-Pactul international cu privire la drepturile civile si politice (art.17);
c.-Conventia Europeana a Drepturilor Omului (art.8);
d.-Constitutia Romaniei.

Notiunea de viata intima, familiala si privata desi se afla intr-o relatie de interdependenta si
se explica unele prin altele, ele nu se confunda, fiind distincte.
Astfel, este intim ceea ce se refera la viata particulara sau familiala a cuiva sau ceea ce este
caracteristic unui mediu restrans, unui cadru limitat, familiar si constituie viata familiala relatiile pe
care le presupune familia.

Conform Rezolutiei nr.428, paragraful c, pct.2 si 3, apartinand Adunarii Consultative a

Consiliului Europei: „dreptul la respectarea vietii private consta in posibilitatea persoanei de a-si
duce viata asa cum doreste, cu un minimum de ingerinte. Acest drept se refera la viata privata, la
viata familiala si la cea a caminului, la integritatea fizica si morala, la onoare si reputatie, la faptul
de a nu fi prezentat intr-o lumina falsa, la nedivulgarea unei fapte inutile si jenante, la publicarea
fara autorizatie a fotografiilor private, la protectia impotriva spionajului si a indiscretiilor
nejustificate sau inadmisibile, la protectia impotriva utilizarilor abuzive a comunicarilor private, la
protectia impotriva informatiilor confidentiale comunicate sau primite de un particular.

In timp ce legislatia franceza contine dispozitii care sanctioneaza atentatul la intimitatea

vietii private (Atteinte a l’intimite’ de la vie prive’) atat in domeniul dreptului penal, cat si civil,
jurisprudenta americana a consacrat „right of privacy”, legislatia penala reglementand delictul de
invazie in viata privata care consta intr-o ingerinta. injusta si nelegala in viata privata a unei
persoane din partea celorlalti indivizi sau autoritati.
Asadar, obligatia de a respecta dreptul la viata intima, de familie si privata revine tuuror, nu
numai autoritatilor.

4.2.-Protectia juridica a datelor cu caracter personal

Protectia juridica a datelor cu caracter personal s-a realizat prin legea 677/2001 publicata in
Monitorul Oficial 790/12.12.2001.
Scopul edictarii legii este declarat prin dispozitiile art.1: garantarea si protectia drepturilor
si libertatilor fundamentale ale persoanelor fizice, in special a dreptului la viata intima, familiala si
privata cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Prin dispozitiile sale, legea defineste domeniul de aplicare (art.2), precum si o serie de
termeni utilizati in cuprinsul sau (art.3) : date cu caracter personal, prelucrarea datelor cu caracter
personal, stocarea datelor, sistem de evidenta, operator, tert, destinatar, date anonime,
caracteristicul datelor cu caracter personal (art.4), conditii de legitimitate privind prelucrarea
datelor (art.5), reguli speciale (Cap.3) drepturile persoanei vizate (Cap.4) etc.
Prin dispozitiile art.11 se prevede o importanta exceptie de la normele legale: care nu se
aplica in situatia in care prelucrarea datelor se face exclusiv in scopuri jurnalistice, literare sau
artistice, daca prelucrarea priveste date cu caracter personal care au fost facute publice in mod
manifest de catre persoana vizata sau care sunt strans legate de calitatea de persoana publica a
persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor in care este implicata.

31
 4.3.-Dreptul la propria imagine

Dreptul la propria imagine comporta facultatea pentru individ de a se opune publicarii

imaginii sale fara consimtamantul sau.10
Notiunea de imagine a fost extinsa de la caracteristicile exterioare, fizice ale persoanei la
care , ca atribut de personalitate.
Reglementarea normativa. a dreptului la propria imagine este realizata in cap.11 art.88 din
legea 8/1996 privind drepturile de autor sub titlu „protectia portretului”: difuzarea unei opere care
contine un portret necesita autorizarea persoanei reprezentate in acel portret, autorului,
proprietarului sau posesorului operei fiindu-i interzisa reproducerea sau comunicarea publica fara
consimtamantul persoanei reprezentate sau al succesorilor timp de 20 de ani dupa moartea acestuia.
In categoria operelor protejate se includ si operele fotografice precum si orice alte opere
exprimate printr-un procedeu analog.
Cu toate acestea, autorizarea persoanei reprezentate nu este necesara daca persoana este
model, a primit o remuneratie pentru o poza, este o persoana general cunoscuta si portretul a fost
executat cu ocazia activitatilor sale publice, sau portretul constituie numai un detaliu al unei opere
ce reprezinta o adunare, un peisaj sau o manifestare publica.
Dreptul la propria imagine are anumite particularitati care ii imprima o anumita
independenta fata de dreptul la viata privata, intrucat nu este exclus ca intre imaginea reprosata si
viata privata sa nu existe nici o legatura.

10
-Regimul juridic, p.51

32
 CAPITOLUL VI

DREPTUL LA INFORMATIE

1.-Continutul dreptului la informatie

Rezolutia 1003/1993 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei prin pct.17 releva

importanta informatiei: „informarea si comunicarea sunt elemente indispensabile ale vietii
democratice deoarece garantarea participarii la viata publica este o conditie a dezvoltarii
democratiei”.
Potrivit aceleeasi Rezolutii informatia este un drept al cetateanului din care rezulta si
dreptul de a cere o informatie furnizata sa fie transmisa cu respectarea adevarului in cazul stirilor si
in mod onest in cazul opiniilor fara nici o interventie exterioara.
In acest context, statului ii revine obligatia evolutiva de a asigura cadrul realizarii liberului
acces la orice informatie de interes public: art.31 al.2 din Constitutia Romaniei: „Autoritatile
publice competente sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor
publice si asupra problemelor de interes personal”.
Dreptul la informatie are un continut complex11:
 -dreptul de a fi informat in mod prompt si corect;
 -dreptul de a informa;
 dreptul la acces la sursele de informatie;
 -dreptul la recurs in cazul refuzului accesului la informatii
 -dreptul la selectivitate sau la non-informare;
 -dreptul la confidentialitate;
 -dreptul la protectia surselor confidentiale.

Asigurarea si functionarea in mod concret a liberului acces la informatii conduce la12:

 mai putina coruptie (oamenii si institutiile devin coruptibili daca publicul nu le poate
urmari activitatea);
 eradicarea foametei (foametea se datoreaza inactivitatii guvernului; aflandu-se sub
constanta urmarire a presei guvernale nu indraznesc sa fie nepasatoare);
 o societate mai sanatoasa (lipsa informatiilor cu privire la raspandiri HIV-SIDA sau a
epidemiei SARS in China);
 un mediu mai curat (multe dintre deciziile care afecteaza mediul sau se aduc la
cunostinta publicului);
 respectarea drepturilor omului (un guvern transparent, care ar publica rezultatele
anchetelor vizand incalcarile drepturilor omului, are sansa sa respecte drepturile
omului);
 respectarea vietii private (asigurarea drepturilor individului de a vedea informatiile
detinute in legatura cu el conduce la respectarea dreptului sau la viata privata;
 o societate mai sigura;
 o democratie mai puternica.

Adoptarea legilor cu privire la libertatea de informare a condus la enuntarea unor principii

ale legislatiei specifice, cuprinse in dispozitiile din Declaratia Universala a Drepturilor Omului:
1. Legile vizand liberul acces la informatii trebuie sa se ghideze dupa principiul maximei
transparente;

11
Cercelescu, C, M, op.cit., p.97
12
Popa, D, T, Dreptul comunicarii, Editura Nova, 1999, p.42
13
Liberul acces la informatie-manual pentru functionarii publici, editat de Centrul pentru jurnalism independent, Bucuresti, 2004,
p.15

33
 2. Institutiile publice trebuie sa fie obligate sa-si publice din oficiu documentele
importante;
3. Institutiile publice trebuie sa promoveze activ guvernarea transparenta;
4. Exceptiile trebuie sa fie strict determinate si formulate;
5. Cererile de informatii trebuie procesate rapid si corect, orice refuz urmand sa fie
reanalizat de un for independent;
6. Oamenii nu trebuie sa fie descurajati sa depuna cereri din cauza costurilor exorbitante;
7. Sedintele institutiilor publice sa fie deschise publicului;
8. Legile care nu respecta principiul maximei transparente trebuie amendate sau
respinse;
9. Persoanele care ofera informatii despre anumite nereguli (sau cele care le semnaleaza)
trebuie protejate.

2.-Accesul la informatiile cu caracter public

In legislatia nationala , dreptul la informatie este reglementat de Legea 544/12.10.2001

privind liberul acces la informatiile de interes public.
Conform dispozitiilor art.2 lit.b) prin informatie de interes public se intelege orice
informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii
publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei.
Pe langa acestea, sfera notiunii de informatii publice cuprinde nu numai activitatea
autoritatilor sau institutiilor publice, cu orice alta informatie legata de interesele generale ale
societatii.

Dreptul la informare este limitat, conform art.12, Legea 554/2001, fiind exceptate:
 informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca face
parte din categoriile informatiilor clasificate;
 informatiile privind deliberarile autoritatilor, cele care privesc interesele economice si
politice ale Romaniei, daca fac parte din categoria de informatii clasificate;
 informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca posibilitatea acestora
aduce atingere principiului concurentei loiale;
 informatiile cu privire la datele personale;
 informatiile privind procedarea in timpul anchetei penale sau disciplinare daca se
pericliteaza rezultatul achetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pune in pericol
viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane ;
 informatiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere
asigurarii unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile
implicate;
 informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor.

Conform art.13, Legea 2554/2001, nu sunt incluse in categoria informatiilor clasificate,

informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau institutie publica.
De asemenea, informatiile cu privire la datele personale ale unei persoane devin publice
(art.14) in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice.
In vederea asigurarii accesului oricarei persoane la informatiile de interes public,
autoritatile si institutiile publice au obligatia sa organizeze comportamente specializate de
informare si relatii publice sau sa desemneze persoane cu atributii in acest domeniu.
Asigurarea accesului la informatiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, din
oficiu prin afisarea la sediul autoritatii sau institutiei publice, prin publicarea in Monitorul Oficial,
prin mijloacele de comunicare in masa, in publicatii proprii, in pagina de Internet etc.

34
 Autoritatile sau institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea
informatiilor de interes public in 10 zile sau in cel mult 30 zile de la inregistrarea solicitarii in
functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor si urgena solicitarii. Refurul comunicarii
se motiveaza si se comunica in termen de 5 zile de la primirea petitiilor.
Pentru informatiile solicitate verbal, functionarii din cadrul compartimentelor de informare
si relatii publice au obligatia sa precizeze conditiile si formele in care are loc accesul la informatiile
de interes public.
Conform art.18 , legea 2544/2001, atributiile publice au obligatia sa acorde fara
discriminari acreditare ziaristilor si reprezentantilor mijloacelor de comunicare in masa , in termen
de 2 zile de la inregistrarea cererii.
Impotriva refuzului explicit sau tacit al angajatului de a comunica informatiile de acces
public, persoana lezata poate depune reclamatie in termen de 30 zile de la luarea la cunostinta la
conducatorul unitatii, acesta fiind obligat a raspunde in 15 zile.
Persoana vatamata se poate adresa sectiei de contencios-administrativ a tribunalului in 30
zile de la data expirarii termenului prescris de lege pentru raspunsul scris, hotararea instantei fiind
supusa recursului la Curtea de Apel.

3.-Informatii cu caracter secret

Se afirma faptul ca legislatia ambigua cu privire la informatiile cu caracter secret poate fi

asociata cenzurii intrucat da posibilitatea unor interpretari abuzive din partea autoritatilor publice
care le detin.
Reglementate anterior prin legea 23/1971 privind apararea secretului de stat, informatiile cu
caracter secret/ clasificat fac obiectul dispozitiilor Legii 182/2002 privind protectia informatiilor
clasificate.
Prin informatii clasificate se intelege (art.15) informatiile , datele , documentele de interes
pentru securitatea nationala, care datorita nivelurilor de importanta si consecintelor care s-ar
produce ca urmare a dezvaluirii sau diseminarii neautorizate, trebuie sa fie protejate.
Secretele de stat sunt informatiile care privesc securitatea nationala, prin a caror divulgare
se pot prejudicia siguranta nationala si apararea tarii, iar informatiile secrete de serviciu sunt
informatiile prin a caror divulgare se pot prejudicia persoane juridice de drept public sau privat.
Dupa definirea categoriilor ce intra in componenta informatiilor secrete de stat (art.17),
legea prevede prin art.19 persoanele imputernicite sa atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a
informatiilor cu prilejul elaborarii lor.
Se prevede, de asemenea, posibilitatea oricarei persoane fizice sau juridice de a face
contestatie la autoritatile care au clasificat informatia, impotriva clasificarii, a duratei acesteia,
precum si a modului in care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare (art.20).
Accesul la informatii secrete de stat este permis numai in baza unei autorizatii scrise,
eliberate de conducatorul persoanei juridice care detine astfel de informatii, dupa notificarea
prelabila a Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat.

In ceea ce priveste informatiile de serviciu, conducatorii autoritatilor si institutiilor publice,

ai agentilor economici cu capital integral sau partial de stat si ai altor persoane juridice de drept
public ori privat sunt obligati sa stabileasca informatiile care constituie secret de serviciu si regulile
de protectie a acestora, sa coordoneze activitatea si sa controleze masurile privitoare la pastrarea
secretului de serviciu, fiind interzisa clasificarea ca secrete de serviciu a informatiilor care prin
natura sau continutul lor sunt destinate sa asigure informarea cetatenilor pentru favorizarea ori
acoperirea eludarii legii sau obstructionarea justitiei.
Pe langa clasele de secretizare: secrete de stat si secrete de serviciu, legea mai prevede si
niveluri de secretizare:
Strict secret de importanta deosebita, strict secret si secrete.

35
 4.-Presa si sursele neoficiale

Importanta nedezvaluirii sursei de catre jurnalisti a fost afirmata de Rezolutia Parlamentului

European adoptata la 18.01.1994, cea de-a patra Conferinta Interministeriala Europeana din 7-
8.01.1994 privind secretul profesional cu privire la sursele de informare de rang de principiu al
libertatii presei si al drepturilor omului.

Exceptiile privind dezvaluirea identitatii sursei vizeaza situatiile in care:

o sursa consimte;
o sursa este banuita in mod rezonabil de tradare, spionaj sau infractiuni similare;
o nedezvaluirea ar pune in pericol siguranta statului;
o dezvaluirea este necesara pentru protejarea unui interes public sau privat care are
preeminenta.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in mod constant ca obligarea jurnalistilor

sa divulge sursa de informatii obtinuta confidential ingreuneaza obtinerea acestora fiind astfel lezat
dreptul cetateanului de a fi informat si prin urmare se incalca dispozitiile art.10 al Conventiei
Europene.
In legislatia nationala , protectia sursei informatiei obtinute confidential este reglementata
prin art.91 Legea 8/1996, legea drepturilor de autor.
Editorul sau producatorul , la cererea autorului este obligat sa pastreze secretul surselor de
informatii folosite in opere si sa nu publice documente referitoare la acestea .
Dezvaluirea secretului este permisa cu consimtamantul persoanei care l-a incredintat sau in
baza unei hotarari judecatoresti, definitive si irevocabile.
Incalcarea dispozitiilor legale atrage raspunderea civila sau penala .
Dreptul la protectia sursei este limitat doar in cazul autorilor de opere publicistice si
audiovizuale, majoritatea materialelor de presa nefiind opere protejate de Legea drepturilor de
autor, ci simple stiri , continand informatii brute, neprelucrate prin comentarii.

36
 BIBLIOGRAFIE

1. C.J. Bertrand, Deontologia mijloacelor de comunicare, Institutul European, 2000

2. W.J.Severin, J.W.Tankard,jr., Perspective asupra teoriilor comunicarii de

masa,Polirom,2004

3. M.Coman,Introducere in sistemul mass-media, Polirom, 2004

4. F.C.Rus, Introducere in stiinta comunicarii si a relatiilor publice, Institutul European 2002

5. Tudor Catineanu, Elemente de etica,Ed.Dacia, 1982,

6. T.Slama-Cazacu, Stratageme comunicationale si manipularea, Polirom,2000

7. C. M.Cercelescu, Regimul juridic al presei, Teora, 2002

8. Constitutia Romaniei

9. Declaratia universala a drepturilor omului

10. Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale de la Roma-

Legea 30/1994 si Legea 79/1995.

11. Rezolutia 1003/1993 si Recomandarea 1215/1993 privind etica jurnalistica

12. Legea audio-vizualului 504/2002

37