You are on page 1of 2

National Golesti echipa surprizelor sau a staruintei ?

Nu-i niciun efort in a scrie despre National Golesti, cata vreme acestia fac cinste golestenilor si fotbalului vrancean. Intr-un articol anterior am precizat ca poate fi vorba si despre destin, insa nu acel destin prestabilit de undeva de Sus, ci de un destin calculat cu multa rabdare si vointa. Este evident ca norocul nu surade tuturor, ci doar acelora care il cauta si il merita. Este si cazul echipei din Golesti care a demonstrat in repetate randuri ca este o echipa competitiva, ambitioasa, capabila oricand sa obtina rezultate uimitoare si admirabile. Pana nu demult, unii carcotasi spuneau despre National Golesti ca ar fi beneficiat de putin ajutor de la oficialitatile fotbalului din Vrancea. Poate ca si acum ofteaza cand stiu ca echipa de langa Milcov a ajuns pe prima treapta a podiumului fotbalistic. Pe de alta parte, cunosc si oameni fericiti, plini de satisfactie si mandri de echipa lor. Acesti oameni au fost alaturi de jucatori in momentele cruciale si i-au incurajat cum au stiut ei mai bine. S-au ajutat de flasnete, de alarme, au pus muzica in pauza meciului ca la jocurile televizate din Liga I sau Cupa Romaniei. Au creat o atmosfera vibranta la fiecare meci al golestenilor insuflandu-le acestora un imbold atat de necesar in meciurile cu miza ridicata. La Golesti, omul care a stiut ca existenta unei galerii este foarte importanta a fost viceprimarul comunei, Vasile Bostanaru. Prin initiativa sa a fost format un grup de suporteri extrem de fideli echipei si deosebit de energici. Intr-un interviu acordat Gazetei de Golesti, domnul Bostanaru spune urmatoarele: Cand ne-am apucat sa formam echipa si ne-am gandit la acest proiect sportiv am avut in vedere mediatizarea echipei pentru a capata suportul cat mai multor localnici. Treptat, la stadion a inceput sa vina lumea, iar acum vin oameni si din Focsani sau comune limitrofe. Acest fapt nu poate decat sa ne bucure si ne face sa speram ca vom putea multumi toti spectatorii care vor dori sa vina la meci prin extinderea bazei sportive din comuna noastra, tinand cont si de faptul ca va trebui sa jucam si in Liga a-IIIa. Alexandru Zar, primarul comunei este poate suporterul numarul 1 si in acelasi timp, cel mai optimist sustinator al echipei de Liga a III-a, National Golesti. Zar spune ca a fost aprobata intr-o sedinta de consiliu local o suma de bani destinata participarii Nationalului in al treilea esalon fotbalistic. El spera ca va reusi pana la urma sa faca rost de resursele financiare necesare echipei. Sa speram ca Alexandru Zar va oferi in continuare multe bucurii golestenilor prin intermediul echipei de fotbal. Despre participarea Nationalului in a treia liga de fotbal se vorbeste foarte mult in comuna, convingerile oamenilor fiind diferite. Unii spun ca echipa nu va mai beneficia de suport material din partea primariei astfel devenind incapabila de a se prezenta la meciuri. Altii mai optimisti spun ca Golestiul trebuie sa joace si mai mult decat atat, va reusi sa faca fata nivelului din al treilea esalon. Mai sunt insa si persoane care, cu parere de rau, spun ca jucatorii de la National Golesti nu au valoare pentru a da piept cu echipele din Liga a-IIIa. Vorbele lor apar ca niste

certitudini de care doar ei stiu, insa baietii de la echipa stiu sa contrazica aceste vorbe prin fapte. Aceste fapte denota calitatile lor si superioritatea in fata echipei CSM Ramnicu Sarat, o echipa superioara din punct de vedere statistic si istoric. De aceasta data insa, nici statistica si nici istoria nu au jucat pe teren ci doua echipe: una cu experienta in ligile superioare si una la inceput de drum. Cu toate ca CSM-ul avea experienta meciurilor jucate in Liga a-IIIa, Golestiul a demonstrat ca merita sa joace impreuna cu echipe cunoscute precum Otelul Galati II, FCM Bacau, FC Panciu, Cetatea Suceava, etc.. Acestea sunt cateva dintre echipele pe care Nationalul din Golesti le-ar putea intalni in timpul campionatului. Cu siguranta, daca echipa noastra ar fi sustinuta financiar, drumul ei ar merge mai departe de Liga aIII-a. Sunt sigur ca nu spun vorbe marete, iar jucatorii Golestiului ar trebui sa stie ca aceasta performanta nu va mediatiza doar echipa si comuna noastra, ci si pe ei ca jucatori. Poate ca unii dintre ei care au ajuns la finalul carierei nu mai au aspiratii de viitor, insa sunt si multi tineri carora aceasta promovare le-ar putea fi benefica mai mult decat ar fi crezut. Desi a fost un meci jucat in Cupa Romaniei, meciul castigat cu 2-1 in fata buzoienilor este primul pas in validarea accederii in Liga a III-a, acest test avand o importanta deosebita conferind incredere jucatorilor antrenati de Viorel Paizan si Radu Chiriac pentru meciurile tari ce vor urma. Referitor la participarea din Cupa, trebuie spus ca National Golesti ar pitea intalni echipe puternice din ligile superioare in optimile competitiei. Printre aceste echipe se regasesc si CS Otopeni, Dinamo Bucuresti II, Willy Bacau, Petrolul Moinesti, etc. Hai Golestiul ! ar trebui sa se auda pe stadion la meciurile din Liga aIII-a ale Nationalului. Ar uita de multe probleme golestenii vazand ca numele comunei lor se face cunoscut de la Suceava pana la Galati.Sunt sigur ca ar fi si mai plini de vigoare suporterii echipei stiind ca jucatorii ii vor face fericiti. Nu vor rivaliza cu ultrasii stelisti sau alte galerii renumite din Liga I, insa pentru ei nu asta ar fi important, ci sentimentul utilitatii pe care scandarile il genereaza. Se spune ca suporterii pot fi al 12-lea jucator. Sunt de acord, insa cu precizarea ca nu doar prezenta lor in tribune determina jucatorii sa se mobilizeze, ci implicarea trainica in tandem cu jocul din teren.

Doru Ungureanu

You might also like