ASUPRA POSIBILITATII UTILIZARII SCENARIULUI FEIGENBAUM IN MODELAREA UNOR FENOMENE GEODINAMICE

Florin Munteanu, Dorel Zugrvescu, Cristian Ioana, Cristian ueanu Institutul de Geodinamica, Str. J.L.Calderon 19-21 R-70201 Romania 1. Introducere Modelarea analitica a unor procese fizice presupune operarea intr-un univers formal continuu. Se lucreaza doar cu relatii de echivalenta ce elimina din principiu erorile de operare. Intre rezultatele experimentale si cele analitice pot apare erori generate doar de alegerea necorespunzatoare a modelului matematic sau induse de procesul de masurare ce se desfasoara intr-un univers material discret. Complexitatea realitatii fizice nu poate fi surprinsa in modelele analitice bazate pe ecuatii diferentiale liniare. Utilizarea unor ecuatii sau sisteme neliniare, desi se apropie mai bine de fenomenul modelat, admite rareori solutii analitice exacte. Posibilitatea de abordare a unor astfel de modele s-a extins odata cu aparitia calculatoarelor electronice si a dezvoltarii tehnicii de calcul numeric. Mai mult, tratarea numerica a generat un tip nou de modelare, ce opereaza intr-un univers formal discret. Proprietati particulare ale unei asemenea tratari au fost puse in evidenta pentru prima data, de catre Feigenbaum, in scenariul de tranzitie la haos prin bifurcatii succesive, ce deschide cai noi in descrierea evolutiei unor sisteme fizice departe de echilibru. Implicatiile fundamentale ale acestui mod de abordare au condus la generarea unei teorii de sine statatoare: teoria tranzitiei la haos. In aceasta teorie, sunt esentiale: delimitarea notiunii de haos, in contrast cu aleatorul; faptul ca un comportament de tip haotic se poate obtine din studiul complet al

.1.

ecuatiilor deterministe ce descriu dinamica unui sistem, fara a fi necesara introducerea unui termen stocastic. Teoria permite studiul fenomenelor meteorologice, al curgerii turbulente a lichidelor, al frecventei de aparitie a cutremurelor de pamint, al propagarii fisurilor in procesul de rupere, al unor fenomene biologice si chiar sociale. Lucrarea contine rezultate recente pe care le-am obtinut in studiul scenariului de tranzitie la haos - tip Feigenbaum, cu implicatii in definirea unui protocol experimental specific2. Scenariul Feigenbaum Fie un sistem dinamic, descris de ecuatia diferentiala.

dx = k 1* x * (1 - x); x(0) = x0 dt
cu solutia analitica exacta:: 1 ; 1 - x0 - k 1t 1+ e x0

(1)

x(t) =

(2)

Functia (2) are aceeasi comportare la limita si acelasi aspect, indiferent de valoarea lui x0 si a parametrului de control k1. Intr-un univers formal discret, ecuatia diferentiala (1) devine:

xn+1 = xn [1 + k(1 - xn )]; k = k 1 t

recursiv prin relatia (3).

(3)

Evolutia sistemului dinamic este acum descrisa de termenii sirului xn, definit In functie de valoarea parametrului de control k, sirul iteratelor x0, x1, x2,....,xn,... poate avea mai multe subsiruri convergente cu proprietatea ca daca xn si x(n+p) sunt termeni ai unui asemenea subsir, acesta contine si pe x(n+mp) pentru orice m natural; numim atractori: limitele subsirurilor convergente. Valoarea si numarul atractorilor sunt dependente de valoarea parametrului de control k, astfel:

.2.

1. k(0,2); xn este un sir convergent, avind deci un singur atractor de valoare A1 = 1, pentru orice x0(0,(k+1)/k). Comportamentul sistemului dinamic pe acest interval al parametrului de control k este de aceeasi calitate cu cel descris de solutia analitica (2). 2. k(2,3); in acest interval exista un sir de valori critice k1, k2, k3,...,kn,... la care un atractor se ramifica in doi atractori, numarul acestora crescind dupa regula 2n (n=0,1,2,..). Exista o valoare kmax la care numarul atractorilor este atit de mare incat sirul iteratelor capata o aparenta aleatoare (acest comportament fiind cunoscut sub denumirea de haos determinist). Sirul valorilor critice la care apare o noua bifurcare (k1,k2,..,kn...) verifica relatia: limn->4[kn - k(n-1)] / [k(n+1) - kn] = 4.66....

Figura 1 Aceasta valoare, = 4.66.... este caracteristica procesului de tranzitie la haos prin bifurcatii succesive, modelat prin relatii recursive diferite, fiind denumita prima constanta universala a lui Feigenbaum. Harta atractorilor in functie de parametrul de control k, (k(0,3)) este prezentata in figura 1.

.3.

3. k>3; xn este un sir divergent si are limita 4, pentru orice x0R\(AUB), unde : (k + 1) (k + 1)(k - 1) 2 (k + 1)(k - 1) .. 2 (k + 1)(k - 1) 2 (k + 1)(k - 3) A= si (k + 1) (k + 1)(k - 1) 2 (k + 1)(k - 1) .. 2 (k + 1)(k - 1) 2 (k + 3)(k - 1) B= 2k 2k

(4)

(5)

3.1. Daca x0A, exista n0N, astfel incat xn = 0, pentru orice n$n0 si xn = 0, pentru orice n = 0,1,2,...,n0. 3.2. Daca x0B, exista n0N, astfel incat xn = 1, pentru orice n$n0 si xn = 1, pentru orice n = 0,1,2,...,n0. 4. Proprietatea 3.2. exista si in cazul k(1,3), aceasta implicind existenta unor conditii initiale cu totul particulare pentru care sirul iteratelor atinge valoarea 1 dupa un numar finit de pasi, disparind caracterul asimptotic al convergentei.

3. Harta vitezei de convergenta Peitgen si Richter /2/ au demonstrat ca numarul si valoarea atractorilor (k(0,3)), nu depinde de conditia initiala x0. Aceasta afirmatie vizeaza "regimul stationar" (n>>1) si nu "regimul tranzitoriu" (n>1), specific evolutiei sistemelor dinamice departe de echilibru. Proprietatea (4) sugereaza o dependenta fundamentala a comportarii sistemului de conditia initiala, in sensul vitezei de convergenta. Din acest motiv, consideram importanta introducerea unei metode de studiu a dinamicii sistemului prin analiza vitezei de convergenta. Studiul s-a efectuat in domeniul k(0,%6), domeniu in care s-au putut

.4.

calcula valorile exacte ale atractorilor** : k (0,2); A0 = 1; k (2, 6 ); A21 = k + 2 + (k + 2)(k - 2) 2k k + 2 - (k + 2)(k - 2) A22 = 2k

fata de care s-a evaluat n,(numarul de pasi de iteratii), pentru care: min {xn-A21, xn-A22}<e, cu e fixat (figura 2).

Figura 2

Figurile 3 si 4 s-au obtinut pentru x0(xmin, xmax) (0,(k+1)/k) si k(o,%6), fiecare punct din acest domeniu fiind codificat in functie de n prin culoare.

Din analiza hartii vitezei de convergenta pentru: Forma particulara a lui A21 si A22, marcata prin relatia: A221 + A222 = A21 + A22 deschide perspectiva recunoasterii, dintre scenariile de tranzitie la haos prin bifurcatii, pe acela ce asculta de relatia (3).

.5.

x0(xmin,n, xmax,n) cu xmin,n -> 0 si xmax,n -> 0, se pune in evidenta, prin existenta unor pattern-uri specifice, obtinute la scari diferite: xmax,n - xmin,n = 1; 10-3; 10-6; 10-11, proprietatea de autosimilaritate.

Figura 3

Figura 4

Figura 5

Pe harta vitezei de convergenta, bifurcatiile sunt precedate de un pattern specific, caracterizat printr-o viteza de convergenta mai mica decat a punctelor vecine patternului (figura 5). Aceasta proprietate implica posibilitatea prognozei momentelor precritice, premergatoare unui nou proces de bifurcatie. Extinderea studiilor in aceasta directie vizeaza identificarea unui context experimental specific, capabil sa recunoasca momentele precritice din evolutia sistemului modelat. 4. Concluzii In zona de comportare instabila, sistemele fizice sunt extrem de sensibile la schimbarile parametrilor de control. Variatii oricat de mici ale acestora precum si ale conditiilor initiale implica schimbari dramatice in evolutia viitoare a sistemului. Din acest motiv o predictie pe perioada lunga este practic imposibila si nu depinde de numarul si

.6.

calitatea datelor masurate. Aceasta limita in cunoastere tinde sa fie depasita prin teoria tranzitiei la haos, teorie ce deschide posibilitatea intelegerii si descrierii unui mecanism de trecere de la o comportare stabila la una haotica (instabila), pentru o clasa larga de sisteme fizice naturale, intr-un mod unitar, utilizindu-se acelasi model pentru cele doua comportamente calitativ diferite. Operarea intr-un univers formal discret, cu o precizie finita si prin metode recursive genereaza erori ce se cumuleaza dupa diferite legi, simulind intr-un mod neasteptat comportarea naturala a unor sisteme fizice. Se poate afirma ca tratarea discreta este mai "naturala", surprinzind intrinsec legi cu caracter de universalitate ce urmeaza a se identifica prin aprofundarea studiilor teoretice si experimentale in acest domeniu. Bibliografie /1/ H.G.Schuster, Deterministic Chaos (Physik Verlag, Weinheim, 1984) /2/ H.O.Peitgen and P.H. Richter, The Beauty of Fractals, (Springer, Berlin, 1986) /3/ P.Fisher and W.R. Smith (eds.), Chaos, Fractals and Dynamics (Marcel Dekker, New York, 1985); /4/ J.Gleick, Chaos, Making a New Science, (Viking Penguin, New York 1987); /5/ H.Takayasu, Fractals in the Physical Sciences, (Manchester University press, 1990) /6/ J.P.Crutchfield, Chaos, Scientific American, dec.1986 vol 255, Nr 6 /7/ R.F. Cahalan, Chaotic Rhythms of a Dripping Faucet, Computers in Physics, Jul/Aug 1991

.7.