Geografia populatiei mondiale

1. Geografia populatiei obiect de studiu Geografia populatiei studiaza: numarul si distributia spatiala, dinamica, structura acesteia si relatia populatie dezvoltare economica. 2, 3. Recensamantul definitie, etape de desfasurare, tipuri de informatii si metode de colectare a datelor Recensamantul constituie principala modalitate de colectare a datelor demografice. Actiune de numarare a efectivului populatiei unui stat, mai simpla sau mai complexa in functie de obiective si resurse financiare. Etape: a) Etapa de pregatire a recensamantului - informarea populatiei/mediatizarea - recrutarea si instruirea personalului - elaborarea chestionarului si testarea acestuia pe un esantion limitat - impartirea teritoriului in unitati/sectoare de recensamant - stabilirea programului statistic in care se va lucra b) Etapa de colectare propriu-zisa a datelor - metoda interviului - metoda auto-numararii c) Etapa de prelucrare a datelor si publicarea rezultatelor - verificarea si centralizarea chestionarelor - prelucrarea datelor in programul statistic stabilit - publicarea rezultatelor (primele rezultate, rezultatele preliminarii si rezultatele finale) Tipuri de informatii: - informatii demografice propriu-zise (varsta, sex, nasteri, decese, stare civila, mobilitate) - informatii de natura socio-economica (ecupatie, loc de munca, venituri, somaj, educatie) - informatii de natura etno-culturala (etnie, religie, limba vorbita) - informatii referitoare la locuinta (tipul de imobil, numarul de camere, dotarea locuintei) - alte informatii de interes pentru statul respectiv. 4. Tipuri de anchete demografice (denumire, metode de aplicare) 1. Ancheta demografica nationala complementara recensamantului si serviciului de stare civila 2. Ancheta demografica nationala care substituie recensamantul si serviciul de stare civila (ancheta retrospectiva, repetata, si ancheta cu dubla colectare) 3. Ancheta monografica utilizata de cercetatori 5. Serviciul de stare civila Serviciu public in subordinea magistratilor care se ocupa cu inregistrarea evenimentelor demografice nasteri, decese, casatorii, divorturi, separari legale, adoptii. Functioneaza ca serviciu de sine statator sau in cadrul primariilor. In afara evenimentelor propriu-zise, sunt inregistrate informatii precum varsta, sexul, ocupatia, nationalitatea sau domiciliul persoanelor implicate. Informatiile sunt centralizate si trimise institutiei nationale abilitate pentru prelucrarea si publicarea datelor. Ofiterul starii civile persoana desemnata sa efectueze inregistrarile in momentul producerii evenimentului sau la scurt timp dupa.
1

6. Inegalitati spatiale ale distributiei populatiei la nivel mondial (inegalitati la nivelul continentelor, in functie de latitudine, altitudine, inegalitati la nivel de teritorii si tari) Distributia populatiei mondiale releva puternice inegalitati spatiale, rezultat al unui lung proces de evolutie si a unor influente diverse. Din suprafata totala a uscatului (135.000 mil kmp), doar 1/3 este locuita, regiuni slab populate sau de vid demografic alternand cu mari concentrari umane, marea diversitate a distributiei populatiei fiind dovedita de altfel si de analiza datelor statistice. La nivelul continentelor atrage atentia Asia, care concentreaza aproximativ 60% din populatia mondiala pe un teritoriu care reprezinta doar 30% din suprafata uscatului, fata de Africa care detine 14% din populatia mondiala, America 13% sau Europa 9% din populatia mondiala. Lumea Veche este de departe mult mai populata decat Lumea Noua, Europa si Asia detinand impreuan aproape trei sferturi din populatia mondiala. Distributia populatiei in functie de latitudine releva, de asemenea, diferentieri importante: 90% din populatia planetei traieste in emisfera nordica, respectiv 45%, intre 20 si 40 latitudine N si 30% intre 40 si 60 latitudine N. Concentrarea uscatului in emisfera boreala explica aceasta disimetrie in ceea ce priveste distributia populatiei, cat si faptul ca noua din zece locuitori ai planetei traiesc aici. Luand in considerare cele expuse mai sus, putem afirma ca, mai mult de jumatate din populatia mondiala traieste intre 20 si 60 latitudine N si ami ales in Lumea Veche. Din punct de vedere al altitudinii, la nivel continental, remarcam faptul ca populatia este concentrata indeosebi in zonele periferice, aproape 2/3 din populatia mondiala locuind la mai putin de 500 km fata de rm; aceasta este de asemenea concentrata in partile cele mai joase, 4/5 din totalul populatiei mondiale regasindu-se la altitudini care nu depasesc 500 de metri. Inegalitatile distributiei spatiale a populatiei apar si mai evidente la o analiza a densitatii populatiei pe tari. Desi concenptul densitatii este irelevant cand se aplica la un spatiu extins, acesta totusi prezinta o evaluare aproximativa a prezentei umane si este utilizat ca element de plecare in studiul geografic al populatiei cu conditia sa i se confere o simpla valoare descriptiva, aceasta neiplicand in nici un caz ideea de suprapopulare sau slaba populare. Densitatea medie a populatiei mondiale era in 2009 47.60 loc/km2, dar la nivel de stat aceasta prezinta valori foarte diferentiate. Anumite teritorii au o populatie putin numeroasa in raport cu suprafata acestora, densitatea fiind in consecinta redusa, respectiv de 1 2 loc/km2 in Australia, Mongolia, Sahara Occidentala sau Islanda, de 0.5 1 loc/km2 in Insulele Falkland sau Alaska si nedepasind 0.01 loc/km2 in Groenlanda, corespunzand zonelor aride sau reci. In contrast cu acestea, exista teritorii cu densitate ridicata, valorile situandu-se intre 200 si 500 loc/kmp, asa cum este cazul unor state ca Japonia, Germania, Marea Britanie, Coreea de Sud, Olanda, Belgia, Liban. Multe insule, cum ar fi Barbados, Mauritius sau Taiwan, prezinta densitati foarte ridicate, cu valori cuprinse intre 500 si 1000 loc/km2, aici industria, agricultura intensiva si turismul concurand in proportii variate la sustinerea populatiei. Pentru anumite teritorii, densitatea este extrem de ridicata, depasind 4.000 loc/km2 si ajungand chiar pana la 30.000 loc/km2, asa cum sunt Hong-Kong, Singapore, Macao etc, cu suprafete reduse, in intregime urbanizate, cu importante activitati industriale si tertiare. 7. Zonele nepopulate si foarte slab populate (zone reci, desertice, tropical umede, montane cu exemple) Harta distributiei spatiale a populatiei arata frecvente discontinuitati in repartitia geografica a acesteia, evidentiind schimbari mai mult sau mai putin brutale ale conditiilor oferite de mediul natural. Discontinuitatile cele mai frecvente sunt legate, fie de relieful accidentat, fie de conditiile climatice, corespunzand in general limitelor culturilor agricole. Zonele reci (arctice si subarctice) sunt incontestabil cel mai putin populate, fiind ostile prezentie umane, marii ghetari continentali din Antarctica si Groenlanda, precum si insulele Arcticii sunt complet vide, singura exceptie constituind-o bazele stiintifice instalate de catre tarile dezvoltate. O fie extinsa, situata la nordul continentului american, european si asiatic est epractic nelocuita, populatiile foarte dispersate subzistand pe baza vanatorii si pescuitului doar in nordul canadian sau a cresterii renilor in nordul Scandinaviei si Rusiei.
2

In mare parte insa, aceste populatii si-au abandonat ocupatiile traditionale. Obstacolele climatice sunt deosebite datorita scurtelor perioade fara inghet; cele cateva baze miniere, petroliere si militare instalate aici, contribuie in mica masura la cresterea numarului populatiei, acesta fiind extrem de redus. Zonele desertice In Asia si Africa, pe vaste intinderi aride, traiesc grupe dispersate de pastori nomazi, dar, in acelasi timp, populatii numeroase de agricultori subzista in oaze. Descoperirea si exploatarea unor resurse (minereuri sau petrol) au antrenat aparitia unor noi centre populate, insa, desi acestea sunt destul de numeroase, nu au modificat prea mult distributia spatiala a populatiei. In total, in aceste zone, care reprezinta aproape 1/8 din suprafata uscatului, traieste circa 1/70 din populatia mondiala. Zonele tropicale umede nu pot fi incluse in totalitate in categoria spatiilor nepopulate, deoarece, desi populatia este neinsemnata in Amazonia, in insula Borneo sau in Noua Guinee, o populatie extrem de numeroasa se intalneste in Antile si in arhipelagul indonezian. Climatul cald si umed prezitna numeroase obstacole pentru populatie, totusi numeroase grupe umane s-au adaptat acestor conditii. Zonele montane nu introduc intotdeauna discontinuitati de populare, pe hartam ondiala a populatiei, doar cateva masive muntoase inalte generand astfel de situatii: Himalaya, Tian-Shan, Altai, Muntii Stancosi si Anzii Meridionali in timp ce anumite masive muntoase din Europa, Asia Centrala, Anzii tropicali sunt extrem de populate. In ansamblu, zonele nepopulate sau slab populate reprezinta un sfert din suprafata uscatului si reunesc 2% din populatia mondiala. 8. Zonele marilor concentrari umane (Asia de Sud, Asia de Est, Europa, caracteristici si exemple) La nivel mondial, trei mari concentrari umane Asia de Sud, Asia de Est si Europa inglobeaza circa 57% din populatia planetei, pe numai 15% din suprafata uscatului. Asia de Sud include statele asociate subcontinentului indian (India, Bangladesh, Pakistan, Sri-Lanka, Myanmar, Thailanda) si reprezinta in prezent zona cu cele mai mari concentrair umane, devansand Asia de Est si insumand aproape 25% din populatia mondiala. Aceasta se extinde pe circa 3.500 km si prezinta caracteristici asemanatoare cu Asia de Est in ceea ce priveste nivelul densitatii, depasind 800 loc/km2 in Campia IndoGangetica, datorita indeosebi intensei exploatari agricole. Asia de Est (Japonia, China, Taiwan, Coreea de Sud) concentreaza peste 20% din populatia mondiala. Aceasta se remarca prin extindere si prin nivelul ridicat al densitatii, ce depaseste 600 loc/km 2 in Campia Chinei de Nord, in valea fluviului Chiang Jiang sau in zonele litorale unde resursele cunosc o mare diversitate. In ansamblu, aceste doua mari concentrari umane de pe continentul asiatic reunesc aproape jumatate din populatia mondiala. Concentrarea populatiei a fost favorizata de existenta unei vechi civilizatii rurale, cu mult inainte de expansiunea demografica si economica din perioada contemporana. Aceste zone cu campii foarte populate sunt inca marcate de trecutul lor agricol, cu exceptia Jaoniei si a catorva state nou-industrializate, mentinandu-se inca moderat urbanizate si industrializate. In contrast cu densitatile ridicate de pe faada orientala si meridionala, interiorul Asiei pare slab populat, nuclee de populare modeste si dispersate fiind separate prin zone de vid demografic. Europa detine 10% din populatia mondiala, avand insa caracteristici diferite de cele asiatice, respectiv extindere mult mai mare (cca 5000 km de la varsarea raului Tejo l Mauntii Ural, si 1800 km de la Marea Britanie pana in Sicilia), urbanizarea intensa si densitate mai redusa, care, in mod exceptional, depasesc 300 loc/km2. Acumularile umane se explica prin dezvoltarea activitatilor secundare si tertiare in bazinele miniere si in marile orase. Partea cea mai dens populata, care este in acelasi timp cea mai urbanizatasi cea mai industrializata, are aspectul unui arc care se extinde din Midlands (Marea Britanie) pana in Campia Padului (Italia), trecand prin regiunea Renan (Germania) si prin Campia Elvetiana. Regiunile situate la vest si la est de aceasta sunt insa moderat populate. In afara acestor zone de mari concentrari umane, pe glob exista si alte nuclee de concentrare a populatiei de dimensiuni mai reduse. In Asia atrage atentia arhipelagul filipinez, cu peste 90 milioane de locuitori numai in Filipine, raspanditi mai ales in campie si, de asemenea, insula vulcanica Java, cu circa 130 milioane de locuitori pe o suprafata redusa, densitatea medie depasind uneori 1000 loc/km2.
3

In Africa se remarca un ansamblu de nuclee sau de zone populate de importanta variabila, cea mai insemnata concentrare fiind cea de pe Valea Nilului (in Egip) cu densitati ridicate, respectiv de peste 1500 loc/km2 si cele trei nuclee de mare densitate din Nigeria, reunind peste 149 milioane locuitori. Zonele de concentrare a populatiei, mai extinse sau mai putin extinse, constituie trasatura cea mai remarcabila a distributiei geografice a populatiei pe suprafata planentei. Acestea prezinta o densitate medie de circa 230 loc/km2, valoare ce este de 6 ori superioara densitatii medii mondiale si caracetristici diverse, fiind fie esential agricole, fie puternic industrializate si urbanizate. 9. Rolul climatului in distributia spatiala a populatiei (temperaturi scazute, temperaturi ridicate, pluviozitate) Factorii fizico-geografici sunt deosebit de importanti in explicarea distributiei spatiale a populatiei, fapt usor constatat prin examinarea zonelor nepopulate sau slab populate ale planetei, acestea corespunzand aproape in toate cazurile unui mediu ostil sau putin favorabil existentei umane. Mediul natural afecteaza deci repartitia populatiei,dar este greu de apreciat rolul exact al acestuia. Dintre toate componentele mediului natural, lcima este cea mai importanta, deoarece aceasta impune limitele cele mai stricte. Zonele de vid demografic onstatate pe harta populatiei mondiale arata influenta a trei elemente: temperaturile prea scazute, temperaturile prea ridicate si pluviozitatea. Temperaturile scazute reprezinta cu siguranta elementul cel mai restrictiv dintre cele mentionate, principala dificultate fiind mai putin riscul de a ingheta (impotriva caruia omul se poate proteja), cat mai ales disparitia vegetatiei pe parcursul a mai multor luni. Discotninuitatea esentiala a popularii corespunde de fapt limitelor terenurilor agricole, la multi autori, limitele oicumenei suprapunandu-se de altfel limitelor spatiului cultivat. Este totusi posibil astazi sa intretinem colectivitati umane in zona climatului polar (pe baza unor produse proaspete trimise din regiuni mai putin reci sau pe baza unor culturi protejate), insa acest lucru este foarte costisitor si nu se justifica decat daca sunt in joc importante interese economice sau strategice. Cu toate acestea, numarul populatiei este extrem de redus in regiunile reci si nu se intrevad modificari nici in viitor. Temperaturile ridicate sau seceta constituie un alt obstacol pentru om, desi este mai putin restrictiv decat frigul. In acest caz, dificultatea consta nu atat in lipsa apei, respectiv in efectul direct asupra fiziologiei umane, cat in efectul acesteia asupra resurselor alimentare. Discontinuitatile intalnite in locuirea ariilor marginale ale deserturilor corespund limitelor cerealiculturii; dincolo de acestea popularea este foarte limitata, deoarece se bazeaza fie pe pastoritul nomad extensiv, fie pe culturile irigate, acolo unde apele subterane sau alogene pot fi utilizate. Intensitatea popularii variaza mult de la o regiune la alta, deoarece conditiile fizice, disponibilitatile de apa, vechimea popularii si impactul cu economia moderna sunt variabile si diferentiate. Partile cele mai putin populate se suprapun fie regiunilor hiperaride, care nu dispun de panze subterane sau alogene ce pot fi utilizate (Erg Chech in Algeria, Tenere in Niger, Rub-al-Khali in Arabia Saudita), fie regiunilor aride care din diverse ratiuni istorice nu au fost niciodata utilizate( datorita dispersiei populatiei, aceste regiuni pun numeroase probleme economice si sociale). Ca si in regiunile polare, exploatarea resurselor de subsol si, mai ales, a petrolului a determinat statele sau companiile importante sa instaleze centre de exploatare, in care tehnici perfectionate si costisitoare au invins inconvenientele climatului. In ciuda anumitor proiecte, ca cele elaborate de rui, deserturile nu sunt in masura sa ofere conditii de viata unei populatii mai numeroase decat cea actuala. Pluviozitatea a fost considerata drept un alt obstacol pentru om, mediul tropical umed fiind considerat dificil, datorita intinderii padurilor, fertilitatii scazute a solurilor si frecventei anumitor parazitoze sau afectiuni. Cu toate acestea, climatul cald si umed nu impiedica practicarea agriculturii, daca exista o tehnologie potrivita si specii adaptate acestui tip de climat, conditii care permit cultivarea unor suprafete intinse cu randament foarte ridicat, iar anumite afectiuni care decimau populatia in trecut au fost eradicate. Aceste constatari dovedesc faptul ca zonele tropicale umede nu prezinta aceleasi restrictii pentru populatie, ca zonele polare si desertice, deoarece, independent de posibilitatile industriale, acestea ofera importante posibilitati agricole. In concluzie, zonele cu climat temperat, mediteraneean, subtropical umed, sunt cele mai favorabile pentru prezenta umana.
4

10. Rolul reliefului in distributia spatiala a populatiei (altitudinea medie de locuire pe continente, ocuparea masivelor muntoase in functie de latitudine, volumul reliefului, masivitatea, exemple) Relieful are o influenta mai putin evidenta decat clmatul asupra distributiei spatiale a populatiei, cu toate ca anumite zone de vid demografic inregistrate pe harta sunt explicabile prin prezenta unor masive muntoase sau a unor platouri inalte. Densitatea se reduce in functie de relief, deoarece pantele accentuate impiedica sau fac dificile anumite tipuri de exploatare a solului si pentru ca reducerea temperaturilor o data cu cresterea altitudinii nu este favorabila dezvoltarii anumitor culturi. La scara mondiala, influenta altitudinii asupra distributiei populatiei a fost studiata cu precizie de catre J.Staszewski in 1957. Calculele efectuate de acesta dovedesc ca efectivul sau densitatea populatiei scade pe masura ce altitudinea creste. Este de remarcat faptul ca aproximativ 80% din populatia planetei traieste la mai putin de 500 m altitudine, in itmp ce numai 8.2% se regaseste la inaltimi ce depasesc 1000 m, respectiv 1.2% la peste 2000 m. In prezent, dupa toate probabilitatile, proportia populatiei ce traieste in zonele joase a crescut tinand cont de atractia exercitata de regiunile litorale. De asemenea, proportia populatiei care locuieste la peste 2000 m este de 2 % in prezent, datorita cresterii demografice accentuate ce caracterizeaza populatia din zona montana tropicala. Populatia mondiala traieste in majoritate in zonele cele mai joase care sunt, in general, cele mai usor de cultivat, de irigat si totodata, cele mai fertile. Se constata, bineinteles, in functie de tara sau continent, numeroase variatii, altitudinea medie de locuire fiind de 319 m pentru Asia, 168 m pentru Europa, 95 m pentru Australia, in timp ce urca la 430 m pentru America de Nord, 590 m pentru Africa si 644 m pentru America de Sud. Proportia populatiei care locuieste la peste 1500 m este nula in Australia, nesemnificativa in Europa, slaba in Asia, insa ridicata in Africa (8.9% din total) si, mai ales, in America de Sud (15.2%), unde platourile andine inalte ofera conditii mai favorabile vietii umane decat terenurile joase cu climat mai bland. Din acest punct de vedere, recordul este detinut de Bolivia unde 7 locuitori din 10 traiesc la peste 3000 m altitudine, capitala La Paz fiind situata la 3.600 m, iar vechiul centru minier Potosi este la 4100 m altitudine. Tarile andine (Bolivia, Chile, Peru) constituie totusi o exceptie, locuirea fiind posibila datorita adaptarii vechilo locuitori la conditiile muntilor inalti. Altitudinile ridicate sunt restrictive pentru majoritatea oamenilor, datorita efectelor negative ale scaderii presiunii atmosferice asupra sanatatii. O limita critica pentru aproape toti indivizii exista la inaltimi de 6000 6500 m, insa asezarile permanente nu se situeaza niciodata atat de sus (4800 m limita maxima in Tibet, 5200 m in Peru si Bolivia). Ocuparea masivelor muntoase variaza foarte mult in diverse parti ale lumii, in functie de latitudine si de vechimea popularii acestora. Muntii situati la latitudini mari prezinta conditiile cele mai defavorabile, astfel ca in Alaska, Scandinavia si nordul Rusiei prezenta umana este fie nula, fie foarte slaba. La latitudini temperate, conditiile sunt diversificate, dar nu foarte favorabile activitatilor agricole, in consecinta, popularea a fost tardiva si s-a bazat pe exploatarea altor resurse, indeosebi miniere si industriale, iar in prezent pe dezvoltarea turismului. Unele masive muntoase sunt aproape nepopulate, asa cum sunt Muntii Stancosi, Anzii de Sud, Alpii Neozeelandezi, dar regasim si munt ipopulati ca Pirineii, Alpii, masivele hercinice din Europa Centrala, Carpatii si Caucazul. Cu toate acestea, populatia nu este foarte numeroasa, iar limita altitudinala nu este nici ea foarte ridicata, doar o populatie putin numeroasa de montagnarzi traind la peste 1500 m. Daca relatia dintre populatie si altitudine poate fi studiata precis, nu acelasi lucru se intampla cand este vorba de relatia exsitenta intre populatie si relief. Altitudinea nu este singurul element care exercita o influenta asupra gradului de ocupare pri nmodificarea caracterelor climatice si prin valoarea pantelor .Volumul reliefului sau masivitaea, structura geologica, formele topografice exercita de asemenea o influenta considerabila prin limitarea suprafetelor agricole, ingreunarea circulatiei in functie de acestea inregistrandu-se numeroase variatii spatiale in distributia populatiei. Rolul vailor in spatiile montane este foarte important atat pentru circulatie si culturi agricole, cat si pentru activitati industriale si comerciale, fapt evidentiat in cazul Pirineilor si Carpatilor care sunt de altfel intens umanizati. Piemonturile sunt aproape peste tot foarte populate, activitatile productive si de schimb gasind conditiie favorabile, cum este cazul Europei sau Africii de Nord.
5

Campiile si platourile joase, cu soluri fertile si vai largi, ofera de asemenea conditii avantajoase pentru colectivitatile umane, dovada constituind faptul ca in aceste zone este concentrata cea mai mare parte a populatiei mondiale. O alta relatie care a fost studiata pentru ansamblul populatiei mondiale de catre J.Staszewski, are in vedere repartitia populatiei in functie de distanta fata de mare. Din calculele efectuate de acesta, rezulta ca valoarea densitatii se diminueaza pe masura ce ne indepartam de tarm, astfel ca peste 70% din populatia mondiala traieste la mai putin de 500 km fata de coasta, 27.6% la distante mai mici de 50 km si numai 8.6% din populatia mondiala la distante ce depasesc 1000 km. Aceasta relatie nu permite totusi o analiza mai ampla pentru ca distanta fata de mare angreneaza un ansamblu de factori naturali si economici, dintre care desi relieful este elementul cel mai important, nu intotdeauna este si elementul determinant. Acest fapt confirma insa importanta campiilor si a altitudinilor joase in cadrul procesului de populare. Factorii fizico-geografici continua sa joace un rol important in distributia spatiala a populatiei; altitudinea, frigul sau seceta constituie un obstacol pentru prezenta umana si, in ciuda artificializarii crescande a mediului in societatile moderne, aceste limite nu pot fi totusi ignorate. In conditiile artificializarii crescande a mediului, obstacole precum altitudinea, frigul sau seceta nu pot fi totusi ignorate pentru prezenta umana, factorii fizico-geografici continuand sa aiba un rol important in distributia spatiala a populatiei. 11. Rolul factorilor istorici in distributia spatiala a populatiei (migratiile, vechimea popularii) Factorii istorici sunt considerati mult mai importanti decat factorii naturali in explicarea valorilor densitatii populatiei. Factorii naturali, la nivel mondial, explica petele albe, precum si anumite variatii ale distributiei populatiei, insa nu explica contrastele existente intre diversele parti ale lumii care prezinta caracteristici fizicogeografice asemanatoare. In tarile tropicale, asemenea exemple sunt numeroase, aici intalnindu-se atat delte suprapopulate, cat si nepopulate, zone montane cu o populatie foarte numeroasa sau dimpotriva, slab populate. Numeroase ratiuni istrotice pot explica in acest caz formarea densitatilor. Acestea se refera fie la ocuparea initiala a teritoriului care a avut loc cu mult timp in urma sau in perioade recente, fie la numeroasele curente migratorii care au afectat numarul populatiei, in sensul cresterii sau scaderii acestuia. Vechimea populrii formarea unei concentrari umane presupune timp, din aceasta cauza specialistii apreciaza ca exista o relatie intre valoarea ridicata a densitatii si vechimea popularii unui teritoriu. In general, cu cat ocuparea unui teritoriu este mai veche, cu atat probabilitatea de a gasi o populatie mai numeroasa este mai mare; zonele cele mai populate ale planetei, respectiv Orientul Apropiat, Asia de Sud, Africa de Nord si anumtie parti ale Africii Orientale si Americii Andine, sunt de fapt ocupate de timpuriu. Pentru cea mai mare parte a globului, prezenta umana este foarte veche, si cu toate ca este destul de dificil de recunoscut ocuparea treptata a planetei, etapele esentiale sunt cunoscute. Vechimea popularii este un element al raspandirii populatiei, dar nu este un factori important pentru formarea densitatilor actuale, relatia dintre valorile acestora si vechimea popularii fiind destul de incerta si comportand o multitudine de exceptii. Agricultura si domesticirea animalelor a permis umanitatii sa faca un mare pas inainte, ultimele milenii fiind mult mai importnate pentru formarea densitatilor decat cele 3 sau 4 milioane de ani ce le-au precedat. Anumite teritorii, populate tardiv, precum unele insule din Atlantic, situate la distanta fata de Europa sau Africa, sunt dens populate, in timp ce alte zone, situate in special pe continentul african, sunt slab populate sau aproape nepopulate, cu toate ca au fost ocupate de primii oameni. Migratiile sunt mult mai importnate in formarea densitatilor decat vechimea popularii. Rolul lor a fost deosebit de important in secolul al XIX-lea si secolul XX, pentru ca au modificat repartitia spatiala a populatiei lumii, crend zone de mare concentrare a populatiei in America de Nord, Brazilia, Argentina, Chile, Australia si Noua Zeelanda. Acest fenomen este in realitate mult mai vechi, particularitatile migratiilor din trecut nu sunt cunoscute cu exactitate, iar reconstituirea acestora necesita analiza particularitatilor fizice ale locuitorilor, limba si traditiile pe care acestia le perpetueaza.
6

Sunt cunoscute dizlocari de importante mase umane in perioada Imperiului Roman, migratiile vikingilor din secolele XI XI, care si-au lasat amprenta asupra civilizatiilor din Europa de Nord-Est. In cursul secolului al XIII-lea, Eurasia este marcata de invaziile mongole, iar la sfarsitul secolului al XV-lea, descoperirea Lumii Noi a deschis calea unor importante fluxuri migratorii, ce au modificat repartitia populatiei mondiale. Intre secolele XVI XIX, prin comertul cu sclavi au fost dizvolcate din Africa circa 12 milioane de negri pentru a fi folositi ca mana de lucru pe plantatiile din America. Fluxurile migratorii au capatat amploare insa in cursul secolelor XIX si XX. In aceasta perioada din Europa, in special din vesutl continentului s-au deplasat circa 30 milioane de perosane spre S.U.A., 2 milioane spre Canada, 12 milioane spre America Latina si 3 milioane spre Australia si Noua Zeelanda. Emigratia rusa spre Siberia si Asia Centrala a implicat circa 10 milioane de persoane, emigratia chineza spre Manciuria, Asia de Sud-Est si tarile Pacificului peste 10 milioane de persoane, in timp ce emigratia indiana spre Africa de Est, Africa Centrala si de Sud-Est, a dizlocat 2 3 milioane de locuitori. Primul razboi mondial si instaurarea regimului sovietic au determinat de asemenea importante miscari de populatie, iar cel de-al doilea razboi mondial a determinat deplasarea fortata a peste 45 milioane de persoane. In tarile Europei, unde popularea a fost foarte veche, mai importante sunt migratiile din perioada contemporana, acestea generand adevarate mozaicuri etnoculturale. Cea mai mare parte a populatiei Americii si Oceaniei provine din imigrantii ultimelor secole, in America Latina imigratia contribuind cu 2/3 la formarea densitatilor actuale, in timp ce in SUA si Canada aproape intreaga populatie provine din imigratia masiva, care a avut loc cu precadere in cursul secolelor XIX si XX.Descendentii amerindienilor nu reprezinta decat 4% din populatia actuala. In Australia si Noua Zeelanda, imigrantii provin din Europa, populatia aborigena repzentand doar 8% si, respectiv, 0.5% din populatia actuala. Un rol important in migratii l-au avut si invaziile mongole din secolul XIII dar si comertul cu sclavi (XVI XIX) unde au fost implicate circa 12 milioane de persoane. In concluzie, migratiile au jucat un rol important in modificarea distributiei spatiale a populatiei mondiale, contribuind fie la umanizarea spatului geografic, fie la reducerea inegalitatilor existente in repartitia populatiei. 12. Rolul dinamismului demografic in distributia spatiala a populatiei (diferente de crestere demografica, diferente de mortalitate) Dinamismul demografic sau intensitatea cresterii demografice trebuie luata in considerare pentru a intelege formarea densitatilor actuale; cresterea demografica impresionanta din ultimele secole reprezinta un aspect esential pentru studiul repartitiei geografice a populatiei. Valorile ridicate ale densitatilor din anumite regiuni sunt de data recenta chiar daca acumularile demografice sunt foarte vechi. Diferentele demografice sunt considerabile in prezent, deoarece populatiile lumii se afla in stadii diferite de evolutie, unele state prezentand o crestere naturala accentuata, ce depaseste 3.5% pe an, in timp ce altele au o feritlitate redusa, cresterea naturala fiind aproape nula. In cursul secolului al XX-lea, din 1900 pana in 1990, populatia s-a multiplicat cu 1.4 in Franta, 1.7 in Italia si Suedia, cu 3.6 in India si Egipt si cu 6.3 in Mexic. Aceste diferente nu erau atat de mari in trecut. Nivelul cresterii demografice a avut o influenta probabila asupra distributiei populatiei mondiale. Astfel, China, subcontinentul indian, Japonia si Europa au cunoscut o crestere rapida a numarului populatiei in decurs de mai multe perioade, in timp ce in alte parti ale lumii, ca in Africa, de exemplu, unde densitatile sunt mai reduse, cresterea demografica a fost scazuta sau nula, in ciuda faptului ca au fost populate de timpuriu. Diferentele de dinamica a populatiei pot fi usor explicate astazi insa este foarte dificil de apreciat care au fost cauzele ce le-au generat in trecut. Studiile de demografie istorica arata ca diferentele inregistrate la nivelul mortalitatii erau mult mai reduse decat astazi, mortalitatea era in general ridicata, insa nu este foarte sigur ca zonele tropical-umede, considerata cele mai favorabile raspandirii maladiilor ar fi inregistrat o supramortalitate.
7

Diferentele de mortalitate ar fi putut fi insa determinate de sistemele de productie agricola, acestea fiind influentate direct de clima, de sistemele politice, constituirea unor state asigurand perioade mai lungi de pace, favorabile cresterii demografice. Cu toate acestea, specialistii apreciaza ca diferentele de fertilitate ar fi avut rolul principal, acestea fiind legate de determinanti de natura sociologica, cum ar fi varsta la care avea loc casatoria, tipul acesteia - monogam sau poligam - celibatul, libertatea sexuala, pozitia autoritatilor fata de avort. Toti acesti factori au influentat cu certitudine nivelul fertilitatii in trecut, fiind aproape sigur ca acesta era ridicat in lumea islamica, in India si in sud-estul Asiei, in timp ce in China sau Europa Occidentala, cel putin in ultimele secole, nivelul feritlitatii era moderat. In Africa tropicala si in insulele Pacificului, nivelul acesteia era foarte redus, dapt ce a dus la o crestere demografica redusa sau chiar la o scadere a numarului populatiei. Repartitia spatiala a populatiei se schimba foarte lent, desi exista diferente in ceea ce priveste viteza de crestere naturala marile concentrari umane ramanand aceleasi chiar daca intre timp populatia acestora s-a dublat. Schimbarile in repartitia populatiei sunt foarte mici in Europa, America de Nord, Japonia si Oceania, dar sunt mai vizibile in Asia de Est, de Sud-Est si de Sud si Africa, unde valorile densitatii au crescut, insa fara a modifica intr-adevar raportul dintre regiunile dens populate sau slab populate. Singura schimbare evidenta este dezvoltarea oraselor, fapt ce a provocat o redistribuire a populatiei fiecarei tari, insa fara a modifica repartitia populatiei la nivel planetar. 13. Rolul resurselor minerale si energetice in distributia spatiala a populatiei (resurse energetice si neenergetice) Resursele minerale si energetice exercita o influenta deosebita asupra distributiei populatiei, insa numai acolo unde exista tehnici pentru exploatarea acesteora. Industrializarea duce la cresterea semnificatiei anumitor resurse, dar nu inseamna ca in mod automat, existenta resurselor determina industrializarea, respectiv ca acest proces se produce concomitent cu extractia mineralelor. Resursele minerale sunt foarte variate din punct de vedere al accesibilitatii, modului de exploatare, importantei pentru productia industriala sau costului de transport. Nu toate resursele sunt la fel de atractive pentru industrie si mai ales nu doar simpla existenta a acestora genereaza atractia populatiei, respectiv concentrarile umane. Resursele energetice. Dintre resursele energetice, carbunele a avut rolul cel mai important in aparitia centrelor industriale exercitand o atractie mult mai puternica decat petrolul, gazele naturale, puterea atomica sau forta apelor. Ratiunile sunt numeroase si se refera atat la existenta acestora in mari cantitati, cat si la valoarea ridicata a zacamintelor. Acestea au avut un efect insemnat in distributia populatiei mai ales in Vestul Europei. Resursele minerale ne-energetice. Acestea nu au determinat, cu exceptia fierului, concentrari industriale puternice si, ca urmare, nici mari concentrair umane. Explicatiile sunt numeroase si in acest caz, fiind motivate de existenta rezervelor in cantitati reduse sau rapid epuizabile, concentratia scazuta a minereurilor si costurile ridicate de transport. Astfel, multe zone miniere raman neatractive pentru populatie, chiar si zonele de extractie a fierului variind din acest punct de vedere: in Lorena (Franta) exploatarea minereului de fier a generat aparitia unor importante concentrari industriale, in timp ce in Sierra Leone efectul a fost neinsemnat. Atractia diferentiata generata de resursele minerale si energetice asupra populatiei nu poate fi considerata un element de referinta, mai important fiind statutul economic si politic al tarii ori regiunii in care aceste resurse au fost descoperite. 14. Rolul progresului tehnic si al inovatiilor in distributia spatiala a populatiei (revolutia agricola, prelucrarea metalelor, revolutia industriala) Progresul tehnic reprezinta un factor determinant in formarea marilor concentrari umane de astazi. Revolutiile eocnomice produse in anumite perioade in diverse parti ale lumii au avut efecte demografice considerabile. Multe dintre marile concentrari umane de astazi isi au originea intrecut si au aparut ca urmare a ameliorarii resurselor, pe baza inovatiilor sau a progresului inregistrat intr-o anumita perioada de evollutie. Revolutia agricola. Primele concentrari umane importante s-au format in stransa legatura cu progresele inregistrate in agricultura (aparitia tehnicilor agricole, domesticirea animalelor) sau in prelucrarea metalelor. Orientul Apropiat a avut un rol esential din acest punct de vedere, noile tehnici agricole difuzandu-se din
8

aceasta zona pe doua directii principale, respectiv intr-o prima faza spre nordul Africii (Valea Nilului) si sudul Europei, spre Asia de Sud si Est, si, mult mai tarziu, in America Centrala. Tehnicile agricole au fost folosite cu 5 milenii .Hr. In Asia de Sud si Sud-Est (India, China, Indonezia, Filipine), Africa de Nord (Egipt), Europa de Sud si Sud-Est (in principal tarile mediteraneene), cu 3 milenii .Hr. in tarile istmului american si in tarile andine. Cultivarea plantelor cu artur se practica de asemenea, cu 2 sau 3 milenii in urma, in Europa, in tarile mediteraneene si in subcontinentul indian. Acest fapt arata ca agricultura era practicata, de foarte multa vreme, in regiuni care astazi se numara printre cele mai populate din lume. Prelucrarea metalelor apare in Orientul Apropiat in mileniul VI .Hr., de unde se raspandeste destul de rapid spre tarile din jurul Marii Mediterane si spre China. Viata urbana aparuta de timpuriu in Orientul Apropiat este deja larg raspandita in mileniul IV .Hr. in lumea mediteraneeana, in Egipt, Iran, India, China. Toate aceste inovatii au antrenat o crestere demografica puternica in regiunile mentionate, astfel formandu-se concentrarile umane din valea Nilului, Tigrului, Eufratului, Indusului, Gangelui, Huang-He si Jang-Tse sau din peninsulele mediteraneene. Revolutia industriala are de asemenea o mare importanta datorita schimbarilor pe care le-a antrenat in plan demografic si, in special, in planul distributiei spatiale a populatiei. Revolutia industriala, pregatita de numeroasele progrese inregistrate in planul cunosterii stiintifice in Europa, s-a dezvoltat in Anglia in secolul al XVIII-lea, apoi treptat, in secolul al XIX-lea in majoritatea statelor din vestul si sudul continentului, in Europa de Est, SUA, Japonia, Australia si Noua Zeelanda. Transformarile multiple care s-au inregistrat in aceste regiuni au antrenat o crestere demografica importanta, zonele industriale nou create atragand un numar mare de populatie. Nuclee noi de concentrare a populatiei, caracterizate prin densitati ridicate, au aparut in Europa de Vest si Centrala, in America de Nord (pe baza imigratiei europene) si in Japonia. Aceasta confirma faptul ca marile concentrari umane de astazi au fost generate, fie de revolutia agricola fie de revolutia industriala. Este evident deci ca, in explicarea marilor densitati de populatie, factorul economic are un rol esential. 15. Indicatori ai distributiei spatiale a populatiei (definitii, formule) 16. Marimea demografica a statelor lumii (comentariu harta) 17. Marimea suprafetelor statelor lumii (comentariu harta) 18. Componentele dinamicii populatiei (definitie, formula, populatie mobila, populatie imobila) Populatia totalitatea indivizilor care traiesc pe un anumit teritoriu sau areal geografic, considerati in ansamblu, indiferent de caracteristicile sau particularitatile acestora legate de rasa, etnie, gen sau varsta. Miscarea naturala evolutia in timp a nasterilor si deceselor. Miscarea migratorie evolutia in timp a imigrantilor si emigrantilor; astfel, cand numarul imigrantilor este mai mare decat cel al emigrantilor, populatia prezinta o evolutie ascendenta in timp ce intr-o situatie inversa, numarul acesteia se reduce. Cu alte cuvinte, modificarile care apar in numarul populatiei totale reprezinta rezultatul a patru elemente: pe de-o parte, nasterile si imigrantii, care duc la cresterea numarului populatiei, iar pe de alta parte, decesele si emigrantii, care duc la scaderea numarului acesteia. Dp = (N M) + (I E)
Dp dinamica numarului populatiei N numarul nasterilor M numarul decedatilor I numarul imigrantilor E numarul emigrantilor

In functie de modul in care actioneaza cele doua componente mai sus mentionate, de rolul pe care il joaca fiecare dintre ele, exista populatii mobile si populatii imobile. In cazul populatiilor mobile, modificarile care apar in numarul total sunt determinate atat de miscarea naturala cat si de cea migratorie, in timp ce la populatiile imobile, acestea sunt rezultatul actiunii unei singure componente miscarea naturala, cea de-a doua fiind nesemnificativa, migratia desfasurandu-se in situ (China, Cuba, Rusia, Bulgaria, Albania, Polonia, Romania etc, in perioada comunista).
9

19. Natalitatea (definitie, formula, diferentieri spatiale) Miscarea naturala totalitatea modificarilor ce apar in numarul si structura populatiei, ca urmare a nasterilor si deceselor, casatoriilor si divorturilor. Natalitatea frecventa sau intensitatea nasterilor in interiorul unei populatii. n = N/PM 1000
n rata natalitatii N numarul total de nasteri PM populatia medie

Pe glob, exista difereentieri importante in ceea ce priveste natalitatea. Fiind un fenomen complex, in acelasi timp biologic si social, factorii care permit explicarea acestor variatii spatiale ale natalitatii sunt numerosi, legati intre ei si uneori imposibil de separat; in ansamblu, acestiasunt economici, politici si socioculturali. 20. Infleunta factorilor politici asupra natalitatii (politici demografice, tipuri, exemple China, Romania, India, Iran, Singapore) Diversele consideratii ideologice, strategice sau economice influenteaza intr-un fel sau altul perceptia situatiei demografice. In functie de um este perceputa aceasta situatie, fiecare stat isi elaboreaza propria politica demografica. Elementul esential si unic pe care il are in vedere politica demografica este natalitatea; considerente proprii determina anumite state sa duca fie o politica de incurajare a nasterilor (pronatalista), fie o politica de limitare a acestora (antinatalista) sau dimpotriva, una neutra, care nu intervine nici intr-un fel in evolutia normala a natalitatii. Politica pronatalista are in vedere o crestere a numarului nasterilor, iar pe termen lung, o crestere a numarului populatiei. In Romania, politica pronatalista, aplicata incepand cu 1966, din ratiuni economice, a determinat mentinerea artificiala a unui nivel inalt de natalitate; schimbarea brusca de orientare, dupa 1989, a condus la scaderea accentuata a natalitatii, de la 16 la circa 10 in prezent. In 1966 a fost dat un decret pentru interzicerea avorturilor si s-a trecut la controlul fertilitatii feminine, luanduse masuri in cazul nerespectarii legii. Rezultatul a fost o sporire a ratei natalitatii de la 14 la 27.7 in perioada 1966 1968. Datorita lipsei unor masuri reale in plan economic si a dificultatilor economice (lipsa produselor de baza), rata natalitatii a scazut pana la 16 in 1989. Iran 1979 politica pronatalista dupa proclamarea republicii islamice; interzicerea avortului si a contraceptiei => cea mai mare crestere demografica din lume (3.9%). 1983 afacerile cu petrol sunt in declin si renta petroliera este eliminata; aceasta, impreuna cu cheltuielile de razboi au dus la cresterea saraciei. 1990 primul plan cincinal al Republicii Islamice: promoveaza cresterea economica, integrarea in economia internationala, utilizarea fortei de munca feminine datorita lipsei fortei de munca. Cresterea economica echilibrata si dezvoltarea nationala exclude cresterea demografica necontrolata. Solutiile unei astfel de politici constau in: - reorientarea politicii pro-nataliste catre o politica pro-familie - comercializarea contraceptivelor - eliminarea beneficiilor financiare pentru nasterea celui de-al patrulea copil - aparitia cabinetelor de planificare familial

10

Politica antinatalista are in vedere reducerea nivelului general al natalitatii, iar pe termen lung reducerea ritmului de crestere a populatiei. O astfel de politica a fost aplicata de China din ratiuni economice incepand cu anul 1962, avand ca obiectiv limitarea numarului de nasteri si accelerarea cresterii economice. 1949 reforma agrara/campanii de vaccinari => crestere demografica 1958 Mao ZeDong realizeaza reorganizarea societatii chineze (viziune agrara egalitarista antiintelectuala omul total colectivizat). 1962 1968 numarul de copii maxim este de 3 mariajul in cazul barbatilor este la 30 ani iar la femei la 27 ani avortul este promovat ca mijloc contraceptiv. 1968 1971 mariaj tardiv (23 ani la femei/25 ani la barbati) nasteri distantate in timp (3 ani in mediul rural si 4 ani in mediul urban) familiile sunt restranse (2 copii in mediul urban si 3 copii in mediul rural) 1971 legea copilului unic copilul unic etalon national, obligatie constitutionala India 1952 primele masuri de limitare a nasterilor avand un insucces total: cu 17 milioane mai multe nasteri 1975 limitarea nasterilor in cadrul unei legi de urgenta proclamata de Indira Ghandi sterilizarea voluntara 1980 modernizarea societatii: casatorie tardiva 21 ani/16; spatierea nasterilor 1990 prima pentru reducerea numarului de nasteri insucces. In societatea acestei tari, accesul la educatie este inegal (inca mai functioneaza sistemul castelor), educatia fetelor este niutila (nu au valoare economica), iar femeile nu pot decide in privinta mariajului, mostenire, bani. Exista insa de multe ori decalaje importante intre nivelul real al natalitatii si modul in care acesta este perceput de autoritati. Astfel, nivelul natalitatii este considerat scazut in Bolivia si Irak, unde este de fapt ridicat si de asemenea este apreciat ca fiind crescut in Thailanda si Coreea de Sud, unde acesta este in realitate redus. La mijlocul anului 1990, pe glob, 55 de tari doreau sa-si reduca nivelul natalitatii, 19 tari intentionau sa ridice nivelul acesteia, in timp ce mai mult de 100 de tari se declarau satisfacute de nivelul actual al natalitatii sau au avut o atitudine neutra in aceasta problema. Planningul familial reprezinta un element esential pentru toate politicile ce au in vedere limitarea numarului de nasteri; atitudinea oficiala asupra acestei chestiuni nu este sau nu ar trebui sa fie dictata numai de ratiuni demografice, ci trebuie sa respecte libertatea populatiei de a alege. Din aceasta cauza, desi aceste servicii exista peste tot, ele au nu statut diferit. Singapore politica antinatalista/pro-natalista 19571965 crestere demografica importanta, punand presiuni asupra econom, sistemului medical si educatiei rata natalitatii era de 42; fertilitate 6.5 copii/femeie 1965 1986 politica antinatalista Stop at two - legalizarea avorturilor - sterilizari voluntare - costuri/taxe ridicate pentru cel de-al 3-lea sau al 4-lea copil - avantaje pentru copii unici sau ai caror parinti erau sterilizati - campanii publicitare 1986 politica pro-natalista Have 3 or more if you can afford it - descurajarea avortului si a sterilizarii voluntare - promovarea mariajului si a satisfactiei de a fi parinti si in randul celor cu educatie mai redusa - plata concediului pentru cel de-al 3-lea copil 2001 2004 Baby bonus: 500 $ la al 2-lea copil si 1000 $ la al 3-lea copil 2003 Romancing Singapore actiuni sustinute de guvern pentru facilitarea intalnirilor si revigorarea vietii sentimentale a locuitorilor (love boat cruise, tango parties, spa packages) SDU When Boy Meets Girl! The Chemistry Guide
11

2004 Marriage and procreation package - beneficii mai mari pentru primul si al 2-lea copil: 4000 $ pentru primul si al 2-lea copil si 6000 $ pentru al 3lea sau al 4-lea copil - CDA rambursarea integrala de catre guvern a unor cheltuieli pentru cresterea copilului pana la 6 ani 2008 6000 $ pentru 1 sau 2 copii, 12000 $ pentru 3 sau 4 copii si 18000 $ pentru 5 copii 2010 noua campanie pentru promovarea intalnirilor (6 casatorii/1000) Agentii matrimoniale acreditate/finantate de stat prin Partener Connection Fund: Clique Wise, Eteract, Go Movie Date, Singles Mingle and Who Work Around You 21. Influenta factorilor economici asupra natalitatii Nivelul general de dezvoltare economica, conditiile de viata ale populatiei par sa aiba o influenta importanta asupra natalitatii, constatandu-se o relatie invers proportionala intre acestea: cu cat nivelul de trai este mai ridicat, cu atat rata natalitatii este mai redusa si invers, dezvoltarea economica ducand deci la un recul al natalitatii. Dorinta de a detine mai multe bunuri materiale, cheltuielile ridicate implicate de educatia si cresterea copiilor, dimensiunile mai reduse ale locuintei urbane cat si grija pentru sanatatea mamei sunt ratiuni pentru care in tarile dezvoltate numarul nasterilor este redus. In tarile subdezvoltate, unde aceste motivatii nu exista, o familie numeroasa asigura necesarul de forta de munca pentru agricultura activitatea economica de baza pentru cea mai mare parte a populatiei numarul nasterilor, ca urmare, este ridicat. Factorii economici au influentat scaderea natalitatii in tarile dezvoltate si prin: - modificarea rolului copiilor in familie - numarul de copii este stabilit in functie de nevoia de satisfactie afectiva a parintilor - ameliorarea educatiei si a calificarii personale cresterea ratei de scolarizare a femeilor - implicarea femeilor in activitatea economica/ emanciparea feminina - schimbarea perceptiei asupra familiei/ fragilitatea uniunilor Difuzia unor noi modele conjugale dezinstitutionalizarea familiei clasice/ nasteri in afara casatoriei - celibatul - uniunile libere - familia monoparentala - familia recompusa Revolutia contraceptiva - trecerea de la contraceptia traditionala la contraceptia medicalizata - regularizarea numarului si a calendarului nasterilor 22. Influenta factorilor socio-culturali asupra natalitatii Rolul lor este deosebit de important in explicarea diferentelor care exista pe plan mondial in nivelul natalitatii; intre acestia, statutul femeii in societate, precum si traditiile religioase au puternice implicatii demografice. Statutul femeii in societate este destul de greu de apreciat, tinand cont ca acesta nu este independent de nivelul general de dezvoltare. Gradul de instruire si educatie al femeii este un element esential; acesta conditioneaza adoptarea masurilor contraceptive, precum si eficacitatea folosirii lor. Exista intotdeauna o corelatie intre ridicarea nivelului de instruire si scaderea natalitatii. Locul sau rolul femeii in cadrul familiei si societatii are de asemenea o importanta deosebita: in statele subdezvoltate, ignoranta si anumite mentalitati fac ca rolul femeii sa fie redus in viata societatii, aceasta fiind implicata doar in activitati casnice si in ingrijirea copiilor; in opozitie, in statele dezvoltate, nivelul ridicat de scolarizare, independenta economica, participarea activa a femeii la viata societatii au ca efect reducerea numarului de nasteri.

12

Religia. Comportamentul demografic al populatiei a fost si este influentat de religie, marile religii avand intotdeauna o atitudine pronatalista. Cu cat gradul de adeziune al populatiei la recomandarile autoritatilor religioase este mai ridicat, cu atat natalitatea este mai ridicata (lumea islamica); acesta este mai redus in lumea dezvoltata si mai ridicat in lumea subdezvoltata. De altfel, practica religioasa si numarul relativ mare de nasteri raman asociate chiar si in tarile dezvoltate, cazul extrem fiind reprezentat de anumite secte religioase, precum mormonii in SUA, care refuza limitarea nasterilor, intr-o tara in care acest fenomen este aproape generalizat. Islamul este asociat cu o natalitate ridicata din mai multe motive: - mod de viata profund marcat de spiritul charia - difuzia unor modele de societate patriarhala - incurajeaza indirect natalitatea, mariajul fiind o obligatie Detasarea populatiei fata de fenomenul religios, in tarile dezvoltate, face ca asocierea religie-natalitate sa nu mai fie valabila, chiar si in anumite state catolice, unde practica religioasa este inca puternica, numarul nasterilor reducandu-se in ciuda pozitiei dogmatice conservata de ierarhia catolica. Climatul psihologic general. Situatia economica prezenta sau trecuta duce la emiterea unor ipoteze asupra situatiei viitoare; in functie de caracterul acestora, se vorbeste despre optimism demografic, materializat printr-un numar mare de nasteri sau, dimpotriva, de pesimism demografic, respectiv un numar redus de nasteri. In SUA, spre exemplu, optimismul anilor 50 a facut loc unui pesimism demografic, datorat declansarii razboiului din Vietnam, cresterii deficitului financiar si acutizarii problemelor rasiale. 23. Variatii spatiale ale natalitatii (rata medie mondiala, diferente intre tari si continente) La nivel mondial, in perioada 2005 2010, dupa statistica ONU, pe baza unei rate a natalitatii de 21, numarul mediu anual de nasteri a fost de aproximativ 134 de milioane; aceasta valoare prezinta, conform estimarilor, o tendinta ascendenta cel putin pana in 2015 (136 milioane nasteri) chiar si in conditiile reducerii ratei natalitatii, numarul de nasteri mentinandu-se ridicat datorita cresterii numarului populatiei. Repartitia acestor nasteri este insa foarte inegala: din cele 138 de milioane de nasteri care s-au inregistrat in anul 2009, aproximativ 90% s-au produs in tarile mai putin dezvoltate si circa 10% in tarile dezvoltate. Luand in considerare numarul de nasteri pe an, se remarca India cu 26 milioane, China cu 18 milioane, Nigeria cu 6 milioane, Pakistan cu 5.2 milioane si Indonezia cu 4.2 milioane. Locul tarilor dezvoltate este sters: cele trei nuclee economice ale lumii America de Nord, Comunitatea Europeana si Japonia inregistreaza mai putin de 7% din totalul nasterilor. Numarul anual de nasteri este subt 600.000 in Italia, de circa 755.000 in Franta, se situeaza intre 600.000 745.000 in Germania si Marea Britanie si nu depaseste 1 milion in Japonia. Analiza valorilor ratei natalitatii pe continente si mari regiuni geografice arata de asemenea discrepantele care exista in nivelul natalitatii, intre tarile dezvoltate si cele mai putin dezvoltate. Continentul africa inregistreaza cea mai mare rata a natalitatii de 36, urmat de Asia cu 19, Oceania 18 si America cu 17. Europa prezinta cea mai redusa rata a natalitatii, respectiv de 11. Pe tari, rata generala a natalitatii inregistreaza valori intre 7 si 53 ; tarile cu valori sub 15 sunt considerata ca avand o natalitate foarte redusa; acestea fac parte din categoria statelor dezvoltate si sunt situate pe continentul european sau asiativ. Tarile cu valori ce depasesc 30 sunt considerate ca avand o natalitate foarte ridicata, acestea facand parte din categoria statelor mai putin dezvoltate si fiind situate in general pe continentul african. Rata generala a natalitatii reprezinta totusi un indicator brut, care nu permite o comparabilitate corecta intre nivelurile atinse in diferite regiuni sau state, acesta fiind foarte dependent de structura pe grupe de varsta si sexe; din aceasta cauza, in ultima perioada, se utilizeaza un indice corectat rata fertilitatii care inlatura acest neajuns si da posibilitatea unei aprecieri mai exacte a acestui fenomen demografic. 24. Fertilitatea (definitie, formula, factori de influenta) Studiul feritilitatii este o preocupare relativ recenta pentru geografi, mult timpa aceasta fiind doar in atentia demografilor si sociologilor. Fertilitatea merita atentie nu numai datorita faptului ca reprezinta un element al dinamismului geografic, ci si pentru ca nivelul acesteia este un bun indicator al mentalitatilor, exprimand in fapt atitudinea populatiilor fata de viata moderna.
13

Fertilitatea se refera numai la acea parte a populatiei care participa direct la procesul de reproducere, respectiv la populatia feminina de varsta fertila sau in varsta de procreare, considerata intre 15 si 49 de ani. Aceasta se exprima pri nrata fertilitatii, indicator calculat prin raportarea numarului total de nasteri la populatia feminina de varsta fertila. f = (N/Pf15-49) 1000
f rata fertilitatii N numarul total de nasteri Pf15-49 populatia feminina de varsta fertila

Indicele sintetic de fertilitate (Is) este de asemenea folosit pentru a arata nivelul fertilitatii; acesta reflecta numarul total de copii ce revin unei femei de varsta fertila (15-49 de ani) si se exprima sub forma unui raport direct numar copii/femeie. Is = nr.copii/femeie15-49 Rata fertilitatii elimina diferentele date de structura pe grupe de varsta, fiind considerata un indicator mult mai semnificativ decat rata natalitatii. De altfel, analizand harta natalitatii si a fertilitatii, se poate observa cum state care prezinta rate identice de natalitate inregistreaza rate diferite ale fertilitatii, ca urmare, si premise diferite de crestere a numarului populatiei. In functie de conditiile de mortalitate, o rata de circa 2.1 copii/femeie este considerata ca fiind necesara pentru ca sa se produca inlocuirea generatiilor. Niveluri mai reduse de 2.1 presupun, daca ignoram componenta migratorie, o stagnare a numarului populatiei sau chiar un declin. Aceasta valoare este valabila insa pentru statele dezvoltate, tinand cont ca in aceste state mortalitatea este mai redusa, deci sansele de supravietuire sunt mult mai mari. Pentru tarile subdezvoltate, nivelul minim care asigura inlocuirea generatiilor trebuie sa aiba o valoare mult mai mare, aici mortalitatea fiind mult mai ridicata. = .
. 1549

1000

Analiza spatiala a ratei fertilitatii evidentiaza, ca si in cazul natalitatii, mari diferentieri de la o regiune la alta, de la un stat la altul. Factorii care influenteaza nivelul fertilitatii nu sunt diferiti de factorii care influenteaza natalitatea; se poate face si in acest caz o corelatie intre nivelul general de dezvoltare (venituri, urbanizare) si nivelul fertilitatii, insa exista si state, precum cele arabe, care au un venit foarte ridicat si care prezinta o rata a fertilitatii de asemenea ridicata, in timp ce alte state, cum sunt Sri-Lanka, Indonezia, au o fertilitate relativ scazuta, desi au un nivel de dezvoltare modest. Aceste situatii ne determina sa afirmam ca diferentele internationale in ceea ce priveste fertilitatea sunt datorate mai mult factorilor socio-culturali decat factorilor economici sau politici. Gradul de instruire a femeii, varsta la care are loc casatoria, stabilitatea acesteia, utilizarea sau nu a tehnicilor de limitare a nasterilor, religia sau locul de rezidenta sunt variabile care trebuie luate in considerare pentru explicarea nivelului fertilitatii. Fertilitatea variaza ca intensitate si in functie de varsta mamei; aceasta poate fi precoce sau tardiva, concentrata in timp sau extinzandu-se pe toata durata reproductiva. In tarile dezvoltate, fertilitatea este tardiva, deoarece durata de scolarizare este destul de lunga, varsta de mariaj este mai ridicata, intrarea in viata activa de asemenea, astfel varsta la care apar copiii este situata aproximativ intre 25 si 29 si intre 30 si 34 de ani. In tarile subdezvoltate situatia este inversa, deoarece durata de scolarizare este redusa sau lipseste, varsta de mariaj este precoce, nefiind controlata, ca urmare copiii apar foarte devreme (15 19 ani). S-a demonstrat de altfel ca exista o legatura stransa intre precocitatea fertilitatii si intensitatea acesteia, cu cat nasterile sunt mai precoce, cu atat descendenta este mai numeroasa. In cazul tarilor subdezvoltate exista de asemenea diferentieri marcante: China prezinta o fertilitate tardiva, care se inscrie in traditie si a fost intarita de evolutia recenta a mentalitatilor, dar si de constrangerile impuse de politica demografica antinatalista, spre deosebire de state ale Africii Centrale, Orientului Mijlociu si Asiei de Sud care se disting printr-o fertilitate precoce. Ca urmare, rata fertilitatii la varsta de 15 19 ani este nula in China (0.00), dar prezinta valori de 218 in Burkina Faso, 238 in Kenya, 239 in Niger.
14

Factori care determina variatia spatiala a fertilitatii Factori socio-culturali - ridicarea nivelului de educatie si instruire al femeilor - prelungirea duratei de scolarizare - gradul de angajare a femeilor in activitatile socio-economice - apartenenta la o anumita categorie sociala si mobilitatea intre aceste categorii Nuptialitatea . = . 1000 Divorialitatea . = . 1000 25. Variatii spatiale ale sperantei de viata la nastere (comentariu harta) 26. Variatii spatiale ale ecartului (masculin/feminin) sperantei de viata la nastere (comentariu harta) 27. Variatii spatiale ale fertilitatii (comentariu harta) 28. Mortalitate (definitie, formula, diferentieri teritoriale) Mortalitatea reflecta totalitatea deceselor care se produc in cadrul unei populatii. Aceasta se exprima prin rata mortalitatii, indicator demografic care reprezinta un raport intre numarul total de decedati si populatia medie, redat in promile () PMss = Pm 1000
m rata mortalitatii M numarul total de decese Pm populatia medie

Ca si in cazul natalitatii, pe glob, se constata variatii importante ale nivelului mortalitatii. Acestea reflecta, de fapt, inegalitatile care exista intre populatii sau chiar intre grupe sociale din cadrul aceleiasi populatii. Rata medie a mortalitatii pe glob este de circa 8, pe tari si subregiuni variatiile sunt insa destul de mari, de la 1 in Qatar la 23 in Leshoto. Diferentele care exista in nivelul mortalitatii la scara mondiala nu reflecta intotdeauna decalajele dintre statele dezvoltate si cele mai putin dezvoltate. Tarile dezvoltate prezinta o pondere ridicata de varstnici, in timp ce statele mai putin dezvoltate au o structura tanara. Cu toate acestea, nivelul mortalitatii din unele regiuni subdezvoltate este cu mult mai ridicat decat in regiunile dezvoltate, asa cum este cazul statelor din Africa sau a unor state din Asia de Sud. Continentul african prezinta cea mai inalta rata a mortalitatii, 12, insa in cadrul acestuia se constata o variatie deosebita: statele din Africa de Nord si cele din Africa de Sud prezinta o mortalitate mai scazuta decat media continentala, respectiv 5 - 10, in timp ce state din Africa Centrala (Angola, Camerun, Ciad) precum si din Africa de Vest (Guineea, Mali, Coasta de Fildes) prezinta un nivel mult mai inalt al acesteia, de peste 15. Continentul american inregistreaza un nivel scazut la mortalitatii generale, 7, cu diferente nesemnificative intre America de Nord si America Latina, in ciuda diferentelor social-economice existente intre ele. Asia are in general o mortalitate scazuta de 7, cu diferente insa intre regiuni si tari: Asia de Est (China 7, Coreea de Sud 5.5) prezinta un nivel scazut al mortalitatii, in timp ce tari din Asia de Sud (India 8.5, Laos 10.7, Afghanistan 18) au valori mult mai ridicate. Europa prezinta un nivel al mortalitatii de 11, valoare ce se situeaza peste media inregistrata pe glob (8) datorita in principal gradului avansat de imbatranire a populatiei. Se constata deci ca, nivelul mortalitatii generale inregistreaza variatii mari de la regiunile dezvoltate la cele subdezvoltate, iar in cadrul acestora, pe tari.
15

Ca si in cazul natalitatii, rata mortalitatii generale este considerata un indicator brut, care nu permite din acest punct de vedere o comparabilitate corecta intre state, datorita faptului ca acesta nu elimina diferentele date de structura pe gupe de varsta. In 2009, rata mortalitatii a fost , de exemplu, 10.2 in Suedia si 8.5 in India, insa acest fapt nu trebuie sa ne duca la concluzia ca nivelul conditiilor sanitare este mai precar in Suedia decat in India, diferenta explicandu-se prin aceea ca Suedia are o populatie imbatranita, in timp ce India are o populatie tanara. Pentru a elimina efectul varstei in aprecierea ratei mortalitatii, se foloseste un indicator corectat, respectiv speranta de viata la nastere sau durata medie a vietii. 29. Factori care influenteaza mortalitatea Nivel de dezvoltare (=> cheltuieli pentru sanatate) Nivel de trai (venituri, locuinta, timp liber => acces la bunuri si servicii, medicamente) Nivel de educatie (=> stil de viata sanatos alimentatie, igiena) Poluarea mediului (interiorul/exteriorul locuintei, boli profesionale) Serviciile sanitare Varsta populatiei Cauze intamplatoare (razboaie, epidemii, catastrofe naturale) 30. Speranta de viata la nastere (definitie, formula, diferentieri teritoriale) Durata medie a vietii reprezinta numarul de ani pe care ii are de trait o generatie fictiva, presupunand ca numarul total de ani este impartit egal intre supravietuitori, iar conditiile de mortalitate observate vor ramane aceleasi. Pentru exemplificare, cand intr-o tara acest indicator este de 70 de ani, aceasta inseamna ca o persoana nascuta in anul in care s-a facut calculul ar avea sansa sa traiasca in medie 70 de ani, daca de-a lungul vietii sale se vor mentine conditiile de mortalitate din acel an.

ex = Tx/1x
ex speranta de viata la varsta x Tx numarul total de ani/persoana traiti 1x numarul total al supravietuitorilor de varsta x

Speranta de viata la nivel mondial este in prezent de 67.6 ani, dar contrastele internationale sunt profunde, acestea reflectand, de fapt, decalajele economice care exista intre statele dezvoltate si cele mai putin dezvoltate, la poli pusi regasindu-se Leshoto cu 40 ani si Italia cu 82.2 ani. Din punct de vedere al sperantei de viata la nastere, se disting trei categorii de tari: a) Un grup al statelor subdezvoltate, cu o speranta de viata sub 60 de ani sau chiar sub 50 de ani; b) Grupul statelor dezvoltate, cu o speranta de viata superioara valorii de 70 de ani; c) Un grup intermediar, cu o speranta de viata cuprinsa intre 60 si 70 de ani. La scara mondiala, variatiile spatiale ale sperantei de viata constatate in prezent trebuie privite, ca si in cazul fertilitatii, ca reprezentand decalaje cronologice lae procesului de recul al mortalitatii, proces ce a inceput in Europa Occidentala in secolul al XVIII-lea si se extinde astazi lent in toate regiunile lumii. Studiile de demografie istorica arata ca speranta de viata in societatile preindustriale de tip european era de 30 35 de ani, aceasta datorandu-se in mare parte epidemiilor. Progresele care s-au inregistrat o data cu revolutia stiintifica si industriala au facut ca, in interval de 100 200 de ani, speranta de viata sa se dubleze. Cresterea sperantei de viata a inceput in Suedia spre sfarsitul secolului al XVIII-lea si a continuat in secolul al XIX-lea in Franta, Belgia, Olanda, Danemarca, Anglia, Italia, Canada, SUA. La inceputul secolului XX, acest proces a inceput in Japonia, in partea europeana a Rusiei, dar si in Mexic si Argentina. Dupa primul razboi mondial, state din Asia (Hong-Kong, Singapore, India, Taiwan) si din America Latina (Brazilia, Chile) au cunoscut un recul al mortalitatii. Cresteri usoare ale sperantei de viata s-au inregistrat dupa cel de-al doilea razboi mondial si in state ale AFricii de Nord (Egipt, Tunisia, Maroc), in timp ce in Africa Occidentala si Ecuatoriala, acest proces se afla in prezent abia la inceput.

16

Progresul economic, al stiintelor si al medicinii, in special, au permis ameliorarea conditiilor de viata ale populatiei si eradicarea unor maladii care faceau numeroase victime, avand un rol deosebit de important in procesul general de crestere a sperantei de viata. Acest proces continua in intreaga lume, avand un ritm rapid in tarile subdezvoltate, unde cresterile in ultimul deceniu au fost cuprinse intre 2 si 5 ani si un ritm lent in tarile dezvoltate, in cadrul acestora inregistrandu-se chiar o stagnare. 31. Rate specifice de mortalitate (in functie de sex, varsta, cauze de deces) Sex rata mortalitatii feminine/rata mortalitatii masculine = 1000
Mmasc mortalitatea masculina Dmasc decesele masculine Pmasc populatia masculina

Varsta rata mortalitatii la varsta x:

Mx mortalitatea la varsta x Dx decesele la varsta x Pmx poplatia medie de varsta x

= 1000

Cauze de deces rata mortalitatii datorate unei anumite boli/cauze

100.000

Mtumori mortalitatea datorata tumorilor Dtumori decesele cauzate de tumori P populatia

32. Mortalitatea infantila (definitie, formula, diferentieri teritoriale) Mortalitatea infantila reflecta totalitatea deceselor infantile ce se produc in cadrul unei populatii. In statistica demografica internationala, pentru a arata frecventa sau intensitatea deselor infantile, se utilizeaza rata mortalitatii infantile, indicator ce exprima numarul total de decese in primul an de viata la 1000 de nascuti vii, in acelasi an, redat in promile (). = 1000
mi rata mortalitatii infantile Di numarul total de decedati sub 1 an N numarul total de nascuti vii

Aceasta reflecta gradul general de dezvoltare social-economica si este influentat indeosebi de nivelul conditiilor sanitare. Rata mortalitatii infantile la nivel mondial este in prezent de 46, diferentele intre valorile minime si maxime sunt insa foarte mari: Singapore 2.3 si Angola 180. Analiza ratei mortalitatii infantile pe mari regiuni si state evidentiaza, ca si in cazul sperantei de viata la nastere, decalaje importante intre tarile dezvoltate si cele subdezvoltate. In tarile dezvoltate, rata mortalitatii infantile este scazuta, cu valori ce nu depasesc 15, ca in Europa de Nord si de Vest, SUA, Canada, Australia si Japonia. In tarile subdezvoltate, valorile acesteia sunt mult mai ridicate, ele diferentiindu-se mult de la o grupa de tari la alta: in Africa Centrala si de Vest peste 120 si in Africa de Est peste 100. Se apreciaza ca in aceste tari un copil din 15 dispare in prima luna de viata, 1 din 7 in primul an de viata, 1 din 4 in primii 5 ani de viata. Rata mortalitatii infantile este de circa 41 in Asia, dar si aici diferentele de la o tara la alta sunt destul de mari; statele din America de Sud, cu cateva exceptii, au o rata a mortalitatii infantile situata sub media inregistrata pe glob. Intre mortalitatea infantila si speranta de viata la nastere exista o stransa legatura, acolo unde speranta de viata este ridicata, mortalitatea infantila este coborata si invers. Localizareazonelor cu o mortalitate infantila ridicata deci cu o intarziere in ameliorarea serviciilor sanitare este semnificativa pentru viitor; pe de-o parte, limitarea nasterilor este putin probabila in contextul unei mortalitati ridicate a copiilor, datorita faptului ca un mare numar de nasteri sunt datorate grijii de a inlocui decedatii la varsta mica, iar pe de alta parte, rata de creste a populatiei poate ajunge la valori ridicate sau cel putin sa ramana stagnanta mult timp, chiar in contextul general de scadere a mortalitatii.
17

33. Sporul natural (definitie, formula, tipuri) Diferentele care exista intre nivelul natalitatii si cel al mortalitatii unei populatii sunt redate de sporul natural sau rata cresterii naturale. Acesta se obtine prin diferenta dintra rata natalitatii si rata mortalitatii: S=nm
S sporul natural n rata natalitatii m rata mortalitatii

Un stat care prezinta o rata a natalitatii de 22 si o rata a mortalitatii de 12, de exemplu, va avea o rata a cresterii naturale de 10 sau de 1% daca o exprimam in procente. Sporul natural poate fi pozitiv, cand numarul nascutilor este mai mare decat numarul decedatilor, insa poate fi si negativ, daca nivelul natalitatii este mai redus decat nivelul mortalitatii in acest caz se prefera termenul de deficit natural sau declin demografic sau 0 cand valorile ratei natalitatii sunt egale cu cele ale ratei mortalitatii. 34. Legea tranzitiei demografice Analiza natalitatii si a mortalitatii la nivel mondial arata ca variatiile spatiale ale acestor doua componente pot fi intepretate ca diferentieri in procesul de evolutie demografica. Majoritatea statelor au cunoscut mari schimbari demografice in cursul perioadei contemporane, acestea producandu-se in secolul al XIX-lea si in prima parte a secolului XX in tarile industrializate, iar dupa 1940 si in tarile mai putin dezvoltate. Aceste state au trecut de la un regim demografic traditional, caracterizat prin mortalitate ridicata, fertilitate ridicata si, ca urmare, o crestere lenta, la un regim demografic modern, caracterizat printr-o mortalitate scazuta, o fertilitate scazuta si deci o crestere lenta. Aceasta constatare, facuta asupra unui numar mare de tari avansate, a data nastere unei teorii de evolutie, cunoscuta sub denumirea de teoria tranzitiei demografice. Ea se regaseste in studiile demografului francez Albert Landry (1909) si ale lui Warren Thompson (1929), insa a fost fundamentata de catre Francis Notestein (1945) inaintea celui de-al doilea razboi mondial. Conform acestei teorii, in functie de evolutia natalitatii, a mortalitatii si a cresterii naturale, se pot distinge mai multe perioade distincte de evolutie demografica. Prima perioada se caracterizeaza printr-un regim demografic traditional (A), in care se evindetiaza rate ridicate ale natalitatii si mortalitatii, in acest econditii rata cresterii naturale este aproape nula sau foarte scazuta. Acest tip de evolutie caracterizeaza statele cu o economie bazata pe agricultura, insa nu se mai intalneste astazi, nici chiar la micile grupuri umane izolate din Amazonia, din Africa Ecuatoriala sau din zona muntoasa a Asiei de Sud-Est. Tehnicile de lupta impotriva maladiilor au patruns aproape peste tot in lume, chiar si in tarile africane sau asiatice cele mai defavorizate, campaniile de vaccinari ducand la ridicarea nivelului sperantei de viata. A doua perioada este perioada de tranzitie (B) care se caracterizeaza prin schimbari rapide si prin puternice dezechilibre demografice. In cadrul acesteia se disting trei faze diferite: Faza 1 (inceputul tranzitiei) mortalitatea incepe sa scada lent in timp ce nivelul natalitatii se mentine ridicat sau mai creste, ca urmare a ameliorarii starii de sanatate a femeii; cu aceasta faza incepe cresterea demografica. Faza 2 (mijlocul tranzitiei) mortalitatea continua sa scada in timp ce natalitatea ramane ridicata, urmand ca apoi aceasta sa scada lent. In timpul acestei faze, cresterea populatiei este foarte puternica, datorita ecartului dintre rata natalitatii si cea a mortalitatii care trece printr-un maxim la un moment dat. Acest fenomen de accelerare a cresterii numarului populatiei, ca urmare a scaderii bruste a mortalitatii si a mentinerii natalitatii la un nivel ridicat, poarta denumirea de explozie demografica sau baby-boom. Faza 3 (sfarsitul tranzitiei) mortalitatea este in scadere, natalitatea de asemenea se reduce rapid, dar decalajul intre cele doua componente se mentineridicat, iar cresterea populatiei este mai lenta. Aceasta perioada de evolutie caracterizeaza statele in care a inceput procesul de industrializare.

18

Ultima perioada este caracterizata printr-un regim demografic modern (C) in care atat rata mortalitatii cat si rata natalitatii sunt reduse, ecartul dintre cele doua componente fiind de asemenea redus. Din acest moment natalitatea inregistreaza cateva fluctuatii dupa care incepe sa se stabilizeze, mortalitatea este aproape egala cu natalitatea sau chiar o depaseste; in aceste conditii cresterea populatiei este foarte redusa, nula sau se inregistreaza declinul natural. Regimul demografic modern caracterizeaza statele avansate, unde procesul de industrializare a luat sfarsit. Experienta a aratat ca nu toate statele ajung sa depaseasca stadiul 3 (C). Astazi, statele lumii se afla in diverse faze ale evolutiei demografice, iar conform teoriei tranzitiei demografice, rezulta ca punctul culminant al cresterii demografice a avut loc la date diferite: in perioada 1960 1970 pentru statele din America Latina si din Asia Orientala, intre anii 1970 1980 pentru statele din Africa de Nord si Asia de Sud in timp ce in unele state ale Africii Occidentale sau Centrale, aceasta nu s-a produs inca, deci cresterea demografica inca nu a tins punctul maxim. In prezent, rata de crestere naturala anuala, la nivel mondial este de 1.2%, fata de aceasta medie se inregistreaza isna variatii spatiale insemnate, ce dispune la poli opusi Niger, cu o rata de crestere de 3.9% si Ucraina cu o rata negativa de -0.5%. In functie de rata cresterii anuale se pot evidentia 5 stadii de evolutie demografica a) stagnare relativa sau depopulare in acest stadiu rata cresterii naturale anuale inregistreaza valori negative sau 0 si caracterizeaza statele din Europa de Vest, Germania, Austria si cele din Europa de Est Ucraina (-0.5%), Serbia (-0.5%), Rusia (-0.3%) si Romania (0.1%). b) crestere demografica lenta reflecta o rata a cresterii naturale anuale cu valori cuprinse intre 0.1% si 1%. Acest tip de evolutie inglobeaza un ansamblu vast de state, din America de Nord (Canada, SUA), din Europa (Norvegia, Suedia, Marea Britanie), Asia (Singapore, Thailanda, China) dar si din America de Sud (Argentina, Brazilia, Chile, Uruguay). c) tranzitie demografica avansata in acest stadiu rata cresterii naturale anuale se situeaza intre valorile de 1.1% si 2% cuprinzand state ale Asiei de Sud (Cambodgia, Myanmar, Vietnam), ca si state ale Americii Latine (Mexic, Peru, Columbia) sau ale Africii de Nord (Tunisia, Algeria). d) tranzitie demografica tardiva aceasta categorie caracterizeaza statele care au o rata a cresterii naturale anuale cuprinsa intre 2% si 3% fiind mai eterogena si incluzand state ale Americii Latine (Belize, Guatemala, Nicaragua, Honduras), ale Asiei de Sud (Afghanistan) sau de Sud-Vest (Oman, Arabia Saudita), cat si numeroase state din Africa. e) crestere exploziva este un stadiu de evolutie cu o rata a cresterii naturale anuale ce depaseste 3%. In aceasta categorie se mai regasesc in prezent state africane precum Niger, Uganda, Tanzania. 36. Teorii cu privire la cresterea populatiei din Antichitate pana in secolul XVIII (cregi, romani, scrieri islamice, mercantili) Supravietuirea sau perpetuarea societatii umane in perioada veche era conditionata, datorita mortalitatii ridicate, de mentinerea unui nivel ridicat al fertilitatii. Acest fapt era exprimat prin importanta deosebita acordata mariajului si procrerii, cat si prin stigmatizarea femeilor ce nu puteau avea copii. Multe din aceste motivatii pronataliste erau incorporate in dogmele religioase sau in mitologie, ele regasindu-se atat in perceptele biblice cat si in legile hinduse ale lui Mnu sau Zoroaster. Vechii greci acordau o importanta deosebita marimii populatiei, aceasta regasindu-se si in opera lui Platon Republica, unde apare conceptul populatiei optime, apreciata la 5.040 de cetateni, fertilitatea urmand sa se reduca dupa atingerea acestui nivel. Conducatorii Imperiului Roman promovau cresterea maxima a populatiei, in sprijinul intereselor lor de mentinere a puterii, legi pronataliste, ce incurajau casatoria si fertilitatea fiind adoptate in timpul domniei lui Augustus. Traditiile crestine sunt ambivalente sunt acest aspect, ideile pronataliste din Vechiul Testament fiind contrazise de atitudinea bisericii, care sanctifica celibatul in randurile preotiei. Doar mai tarziu, in vremea lui Thomas d`Acquino, biserica a luat o pozitie mai ferma, in sensul sustinerii unei fertilitati ridicate, ce se opunea controlului nasterilor.
19

Scrierile islamice referitoare la fertilitate sunt de asemenea contradictorii; in secolul al XVI-lea, istoricul arab Ibn Kaldun introducea factorii demografici in teoria sa despre cresterea si caderea imperiilor, conform careia, declinul populatiilor imperiilor necesita aducerea unor mercenari straini pentru a administra si apara teritoriul acestora, fapt ce genera cresterea taxelor, intrigi politice si decadena in general. Ibn Kaldun vedea cresterea populatiei ca fiind favorabila mentinerii sau cresterii puterii imperiale, din aceasta cauza, considera ca mentinerea imperiului, pe baza unei populatii sanatoase si viguroase ar trebui sa constituie strategia fiecarui conducator; contrar acestor idei, contraceptia era o practica acceptata in Islam in zilele Profetului, iar avortul era interzis. Mortalitatea ridicata, datorata ciumei negre din secolul al XIV-lea, a contribuit la aparitia si dezvoltarea mercantilismului (doctrina economica din sec XV XVII, bazata pe principiul ca avutia sociala rezida in acumularea metalelor pretioase si a stocului monetar intern). Mercantilii considerau marimea populatiei unui stat expresia bunastarii nationale, o populatie numeroasa asigurand o forta de munca buna si o armata mai puternica pentru aparare sau expansiune. Frederik cel Mare al Prusiei afirma ca numarul populatiei exprima bunastarea statelor, idee sustinuta de altfel de mercantilii din Germania, Franta, Italia si Spania. Pentru acestia, accelerarea cresterii numarului populatiei prin incurajarea nasterilor si descurajarea emigrarii era sinonima cu cresterea puterii natiunii si a regelui si, ca urmare, considerau ca oricare ar fi marimea populatiei aceasta isi va putea asigura subzistena; cu alte cuvinte, efectele cresterii numarului ei nu reprezentau motive de ingrijorare. 37. Teorii cu privire la cresterea numarului populatiei in perioada moderna (fiziocrai, utopici, Thomas Malthus, Karl Marx, Charles Darwin) In secolul al XVIII-lea, fiziocratii (fiziocratie doctrina economica din sec. XVIII-lea care sustine ca munca agricola este unica sursa de bogatie) au dus o politica de neimplicare laisser-faire criticand politica de neinterventie a statului in viata locuitorilor sai, ce caracterizeaza sistemul mercantil. Unii dintre acestia, precum Francois Quesnais, considerau totusi ca multiplicarea populatiei nu trebuie incurajata, existand posibilitatea depasirii pragului de subzistenta si a aparitiei saraciei. Pentru fiziocrati, surplusul economic era atribuit calitatii terenurilor, pamantului in general, si, implicit, cresterea populatiei nu atragea dupa sine cresterea bunastarii. Fiziocratii au totusi meritul de a fi abordat pentru prima data analiza cantitativa a marimii populatiei, a ratei de crestere si a ratei mortalitatii, fiind premergatorii acestor tehnici dezvoltate ulterior in Anglia de catre Sir William Petty. Desi au influentat puternic gandirea economistilor clasici, precum Adam Smith, in ansamblu, totusi, ei si-au exprimat putin interesul in domeniul cresterii populatiei iar cand au facut-o, au tins sa o vada ca pe un efect, nu ca pe o cauza a bunastarii. Tot in acest secol, preluand optimismul mercantililor, au aparut teorii si puncte de vedere noi, precum cele utopice. Aceste teorii sustineau ca progresul uman va conduce la aparitia societatii perfecte, care sa nu aiba nevoie de institutii coercitive, precum politia, de legi impotriva infractiunilor, de proprietate particulara sau de familie. O societate perfect organizata, conform ideilor utopice, va progresa continuu, indiferent de marimea populatiei, cresterea numarului acesteia fiind considerat insa principalul factor ce determina sporirea resurselor. Principalii sustinatori ai acestor idei, precum Wiliam Godwin, Condorcet si Daniel Malthus (tatal lui Thomas Malthus), considerau ca nu trebuie sa existe o limita a cresterii numarului populatiei, iar daca aceasta ar exista, in mod sigur se va stabili de la sine, automat, fara sa fie necesara vreo interventie in acest sens. Introdus de timpuriu, prin intermediul tatalui sau, in problema relatiei dintre cresterea numarului populatiei si bunastarea sociala, Thomas Malthus publica in anul 1798 primul Eseu asupra principiului populatiei... lucrare prin care avea sa devina figura centrala a dezbaterilor si disputelor asupra populatiei, in secolele urmatoare. Prin acest pamflet, Malthus critica dur ideile utopicilor, acesta considerand societatea perfecta, fara constrangeri, ca fiind un miraj datorita cresterii amenintatoare a populatiei; mai mult, stimularea cresterii acesteia va duce la propria distrugere, pamantul devenind suprapopulat si nereusind sa hraneasca o populatie atat de numeroasa.
20

Desi nu a fost publicat in prea multe exemplare, acest prim eseu a constituit principalul subiect de dezbateri si dispute, critica ideilor sustinute de Thomas Malthus, ce puteau fi interpretate in multe feluri, devenind o rutina. Criticile au avut insa un efect salutar asupra acestuia, care a incercat mai apoi sa acopere lacunele pe care le avea primul eseu si chiar sa demonstreze cu ajutorul datelor anumite afirmatii. Thomas Malthus a colectat informatii referitoare la populatia Statelor Unite, estimand ca numarul acesteia se va dubla in mai putin de 25 de ani si atribuia ratele scazute de crestere ale populatiei statelor occidentale europene masurilor preventive in acest sens, un rol important avandu-l casatoria la o varsta inaintata (retinere morala). Alte masuri preventive la care Thomas Malthus facea aluzie erau: controlul nasterilor, avortul, adulterul si homosexualitatea, toate acestea fiind considerate imorale de catre societatea englicana. Intr-un sens, Thomas Malthus anula ideile mercantililor, care sustineau ca numarul populatiei determina bogatia natiunii, adoptand argumentele contrare ale fiziocrailor, si anume ca resursele determina numarul populatiei. Acesta construieste o intreaga teorie a istoriei societatii umane, ajungand inevitabil la un set de prescriptii provocatoare pentru politica publica, precum ca acele societati care ignora retinerea morala vor avea de suferit de pe urma razboaielor si foametei, Thomas Malthus ajunge sa critice legile ce vizau protectia saracilor si caritatea, explicand ca ele nu incurajeaza retinerea morala, ci duc la cresterea fertilitatii in randul acestor clase, concluzia fiind aceea ca actiunile caritabile sunt contraproductive. Mentinandu-si aceasta pozitie, Thomas Malthus a fost considerat reacionar, chiar daca era in favoarea asistentei medicale gratuite pentru saraci, a educatiei universale si a institutiilor democratice, fiind acuzat de blasfemie de catre conventiile religioase. Desi ideile lui Malthus au avut un impact important asupra politicii publice, asupra ideilor economistilor clasici si neoclasici, demografilor si biologilor evolutionisti, a trebuit sa treaca o lunga perioada de timp, pentru ca sa se constate ca multe din predictiile acestuia au fost gresit intelese sau interpretate si sa i se considere meritul de a fi anticipat si introdus metode analitice si tehnici demografice ce aveau sa fie utilizate un secol mai tarziu. Urmasii lui Thomas Malthus, asa-numitii neo-malthusianiti, au deviat considerabil de la recomandarile acestuia, ei acceptand legatura existenta intre feritlitatea necontrolata si saracie, dar nefiind de acord cu metodele de preventie expuse de Thomas Malthus, respectiv cu retinerea morala ce ar fi trebuit practicata de catre cei saraci. Reprezentantii acestora, precum Charles Bradlaugh sau Armie Besant, considerau ca extinderea cunostintelor despre controlul nasterilor in randul claselor sarace va constitui un instrument care sa favorizeze echitatea sociala. Eforturile lor s-au lovit insa de opozitia autoritatilor vremii, ambii petrecandu-si multi ani in detentie datorita articolelor lor despre contraceptie, care erau considerate obscene. Karl Marx a fost unul dintre cei mai infocati critici ai lui Thomas Malthus, acesta considerand ca, nuami capitalismul era responsabil de diminuarea resurselor. Admitand punctul de vedere al utopicilor, Karl Marx aprecia ca oricare ar fi numarul populatiei, aceasta poate subzista intr-o societate corect organizata. Ideile socialiste prefigurate de Karl Marx sustineau ca supraproductia, ce revenea capitalistilor, ar putea fi returnata proprietarilor de drept, respectiv muncitorilor, in acest mod fiind eliminata cauza saraciei si ajungandu-se la echitate (dreptate) sociala. Teoriile lui Karl Marx si cele ale lui Thomas Malthus aveau ca punct comun situatia saracilor, dar se deosebeau foarte mult in privinta solutiilor de imbunatatire pe care acestia le intrevedeau: solutia lui Thomas Malthus consta in cresterea responsabilitatii individuale, in legatura cu varsta casatoriei si numarul copiilor, iar pentru Karl Marx, aceasta viza o noua organizare a societatii, bazata pe o structura colectiva numita socialism. Opiniile anti-malthusiene ale lui Karl Marx au fost continuate si extinse de catre adeptii acestuia; in 1920 Lenin a legalizat avortul, desi era impotriva contraceptiei, considerand-o un impediment al cresterii regulate a numarului populatiei, iar in 1930 succesorul sau, Stalin, a adoptat argumentul pronatalist al mercantililor (potrivit caruia cresterea numarului populatiei era considerata un stimulent al cresterii economice) promulgand masuri pronataliste coercitive, ce includeau interzicerea si pedepsirea avortului si a contraceptiei. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, aceeasi politica pronatalista a fost introdusa si aplicata in toate tarile aflate in sfera de influenta a Rusiei.

21

In prezent, contraceptia este acceptata si practicata in majoritatea tarilor foste socialiste, insa anumite ideologii traditionale continua sa caracterizeze si sa influenteze comportamentul demografic al populatiei unor state din Lumea a III-a. Charles Darwin, ale carui idei stiintifice au revolutionat biologia secolului al XIX-lea ii datoreaza foarte mult lui Thomas Malthus, in dezvoltarea teoriei sale referitoare la selectia naturala. Charles Darwin nu s-a implicat prea mult in dezbateri refitoare la populatia umana, insa adeptii acestuia, asa numitii socio-darwinisti considerau ca fertilitatea ma iredusa, ce caracteriza patura bogata sau grupul biologic superior, in comparatie cu nivelul fertilitatii foarte ridicat, inregistrat la ptura srac (grupul biologic inferior), va avea ca rezultat declinul gradual, dar inexorabil al speciei umane, prin deteriorarea stocului superior si, respectiv, prin proliferarea stocului genetic inferior. Aceste explicatii simpliste, strict biologice, au atras atentia asupra rolului factorilor culturali si socioeconomici care ar fi putut explica scaderea fertilitatii si, astfel, au contribuit la dezvoltarea teoriei tranzitiei demografice. Aceasta teorie a aparut ca reactie la explicatiile pur biologice ale declinului fertilitatii; in termeni socioeconomici, acesta este privit ca o consecinta indirecta a industrializarii, urbanizarii, cresterii gradului de educatie si scaderii mortalitatii infantile, fapt ce nu a mai sustinut dorinta individuala de a avea un numar mare de copii. Aparitia fabricilor si urbanizarea au dus la scaderea rolului familiei si a importantei economice a copiilor, utilizati inainte la muncile agricole. In acelasi timp, costurile legate de cresterea si educarea copiilor au crescut, indeosebi in mediul urban, in timp ce prelungirea duratei de scolarizare a dus la inseria tardiva (intarziata) a tinerilor pe piata muncii. La acestea se adauga si scaderea mortalitatii infantile care a dus la reducerea numarului nasterilor care inainte erau necesare pentru atingerea dimensiunii dorite a familiei. Teoria tranzitiei demografice se bazeaz ape declinul fertilitatii, care este consecinta unui sau mai multor factori socio-economici, precum cei sus mentionati. Aparuta initial (ina anul 1930) pentru a explica declinul fertilitatii in Europa, aceasta teorie a fost general acceptata dupa anul 1970, astazi fiind unica lege demografica considerata valabila atat de catre oamenii de stiinta cat si de demografi. 38. Posibile remedii in problema cresterii demografice (ameliorarea agriculturii, industrializarea, migratia) In ciuda prognozelor demografice optimiste, ce iau in considerare scaderea feritlitatii in statele Lumii a III-a, cresterea numarului populatiei ridica inca probleme serioase carora societatea umana trebuie sa le faca fata, cum sunt cea a spatiului de locuit si cea a resurselor alimentare. Pentru ca omenirea sa nu experimenteze problemele complexe ale suprapopularii, se impune formularea unor politici si strategii adecvate pentru a face fata cresterii rapide a populatiei. Cele mai importante se refera la: gasirea unor remedii alternative, cum ar fi ameliorarea agriculturii (introducerea in alimentatie a unor noi alimente), industrializarea, migratia sau la dezvoltarea unor noi tehnologii care sa duca la extinderea spatiului de locuit si la o crestere a resurselor alimentare. Ameliorarea agriculturii are in vedere atat introducerea unor noi terenuri in productia agricola, cat si cresterea eficientei terenurilor deja introduse in cultura. Se estimeaza ca in prezent, numai o jumatate din totalul terenurilor fertile sunt cultivate, multe dintre terenurile disponibile situandu-se insa in regiuni greu accesibile, iar introducerea lor in cultura ar necesita costuri mari. Cu toate acestea, areale apreciabile din Rusia Centrala, NE Braziliei si sudul Africii au fost cultivate pentru prima data. Este de asemenea posibila extinderea fermelor in asa-zisele regiuni marginale sau considerate neproductive, asa cum Canada si Rusia, folosind utilaje adecvate si tehnici ameliorative, si-au extins productia agricola si in zona de nord. In acelasi fel, prin irigatii si utilizarea fertilizatorilor anumite arii desertice sunt introduse in circuitul agricol. Defrisarile sunt un fenomen comun in multe dintre tarile cu o larga extindere a agriculturii. Brazilia, de exemplu, depune eforturi pentru a transforma jungla amazoniana intr-o importanta regiune agricola.

22

Desi extinderea regiunilor agricole este un proces important, posibilitati mai mari se intrevad prin marirea eficientei terenurilor deja luate in cultura. Transformarea agriculturii extensive in una intensiva sau a celei intensive intr-una superior intensiva este insa o problema de planificare si de bani. Utilizarea fertilizatorilor, a semintelor selectionate, imbunatatirea eficientei pesticidelor si combaterea bolilor si o mare rotatie a culturilor au avut in ansamblu rezultate incurajatoare. O mai mare eficienta se paote realiza de asemenea prin utilizarea pe scara larga a masinilor, precum si prin aplicarea unor tehnologii avansate. Obtinerea unor productii mai mari constituie o necesitate in zonele rurale din Asia, Africa si America Latina unde exista deja crize serioase de alimente. Introducerea de noi materii prime alimentare. In vederea suplimentarii necesitatilor de alimente pentru populatie, o posibila solutie ar putea fi utilizarea unor noi materii prime ignorate pana acum. Astfel, oamenii de stiinta din America recomanda o mai larga utilizare a resurselor alimentare marine, aceasta presupunand o crestere a consumului de pete, introducerea unor tipuri de alimente marine altadata considerate necomestibile si, poate, introducerea algelor ca materie prima alimentara. Industrializarea. Anumiti economisti cred ca o mai mare dezvoltare a resurselor minerale si o extindere a industriei ar putea contribui la rezolvarea problemei populatiei. In tarile mai putin dezvoltate, industria ar putea absorbi surplusul de forta de munca manuala si prin intermediul unor exporturi ridicate ar putea furniza surse de venit. Aceasta extra-ameliorare a veniturilor ar putea mai apoi facilita importul de hrana. Din apcate, un astfel de remediu are si o parte negativa: prin definitie, expansiunea industriala are nevoie de capital, de materie prima, de energie si specialisti elemente care lipsesc in aceste state; implementarea unor asemenea strategii ar conduce in final la cresterea dependentei natiunilor sarace de natiunile bogate, deoarece doar cateva tari subdezvoltate au posibilitatea sa se dezvolte fara ajutor din afara. Migratia. S-a sugerat de multe ori ca problema populatiei nu are prea mare legatura cu numarul, ci cu distributia inegala a acesteia. Daca este adevarat, atunci migratia ep scara larga ar rezolva in mod clar aceast aproblema; tarile care au probleme serioase de suprapopulare pot fi foarte bine ajutate sa si le rezolve prin emigratie. In ce masura acest fapt este adevarat ramane insa de vazut. Multe dintre statele dezvoltate si-au limitat mult imigratia, dupa cum multe state nu mai permit migratia in masa. Aceste restrictii limiteaza migratia mondiala si reduc pe scara larga importanta acestui remediu. Extinderea spatiului locuit. In ultimii ani, cercetarile tehnologice s-au axat pe introducerea unor noi forme de locuire, ca o solutie la lipsa de spatiu. Orasele viitorului ar putea sa aiba milioane de locuitori, sa fie dezvoltate pe verticala sau poate ca o alternativa, subacvatic, pe platforma continentala. Privind mult mai in viitor, anumiti oameni de stiinta vad excedentul de populatie al planetei ca locuind in sateliti spatiali sau chiar pe alte planete. Desigur, daca aceste viziuni sunt sau nu realiste, este o problema de dezbatere. In ciuda remediilor mai sus mentionate, nu este greu de vazut ca acestea s-ar putea sa nu fie eficiente pentru rezolvarea problemelor suprapopularii. Cresterea cantitatilor de alimente si a resurselor este foarte probabil sa nu tina pasul cu cresterea numarului populatiei, ac,esteafiind posibil a fi epuizate cu o mai mare rapiditate decat s-ar descoperi sau dezvolta unele noi. In aceste conditii, poate ca singura solutie reala este cea a limitarii cresterii numarului populatiei. 40. Factori care determina mobilitatea populatiei Cauzele ce determina moblitatea spatiala a populatiei sunt variate si complementare si implica intotdeauna existenta unor factori de respingere in arealul sau regiunea de plcare (origine), preum si a unor factori de atractie in arealul sau regiunea de sosire (destinatie). In cazul deplasarilor la mare distanta, de cele mai multe ori, schimbarea rezidentei inseamna si o schimbare a mentalitatii, comportamentului sau modului de viata, din aceasta cauza miscarile populatiei sunt diferentiate sau selective, anumite sectoare ale populatiei fiind mai predispuse la schimbare decat altele. Prima observatie este cea legata de varsta, in randul migrantilor predominand tinerii adulti (20 40 ani), care se adapteaza mult mai usor noilor conditii de viata decat alte grupe de varsta. Alta diferenta perceputa este cea legata de gen, in cazul deplasarilor la distante scurte predomina femeile, in timp ce, in cazul distantelor lungi predomina barbatii.
23

Nivelul de instruire este de asemenea o variabila importanta in selectia migrantilor, deplasarile fiind cu atat mai numeroase cu cat persoanele angrenate au un nivel inalt de instruire sau ocupa un loc mai important pe scare socio-profesionala; in acelasi timp, persoanele fara un loc de munca sunt mai predispuse la migratie decat cele angajate. Factorii cei mai importanti care determina deplasarile populatiei pot fi grupati astfel: a) Factorii naturali. Conditiile naturale, in spe climatul excesiv, relieful inaccesibil sau solurile nefertile pot constitui factori puternici de respingere pentru populatia a carei existenta devine precara; catastrofele naturale precum inundatiile, eruptiile vulcanice, cutremurele sau uraganele, de asemenea pot incuraja deplasarile populatiei spre alte zone sau regiuni. In acelasi timp, existenta unor zone cu climat ma ibland, cu soluri fertile constituie elemente de atractivitate b) Factorii economici. Inegalitatile inregistrate in dezvoltarea economica a unor areale sau regiuni reprezinta astazi cauzele cele mai frecvente ce determina mobilitatea spatiala a populatiei, insemnand, pentru cea mai mare parte a acesteia, deplasarea dein zone slab dezvoltate sau sarace spre zone puternic dezvoltate, unde nivelul de trai este mai ridicat. Somajul, nivelul scazut al veniturilor, suprapopularea, saracia si foametea constituie in acest caz factori puternici de respingere, care ceeaza potentialii migranti, in timp ce prezenta resurselor minerale, puternica dezvoltare a industriei si serviciilor atrag in zonele respective o populatie din ce in ce mai numeroasa. c) Factorii sociali. Acestia sunt de cele mai multe ori strans legati de factorii economici, bunastarea materiala si cea sociala fiind adesea corelate. Cel mai comun factor de respingere este schimbarea statutului sau marimii familiei: cuplurile tinere prefera sa locuiasca mai departe de parinti, iar aparitia copiilor determina schimbarea locuintei, inlocuirea uneia mai mici cu alta mai spatioasa. Lipsa unor activitati sociale sau culturale din zonele rurale poate constitui o cauza a depopularii acestora, in timp ce centrele sociale, culturale, educationale din orase pot contribui la cresterea populatiei urbane, prin atractia pe care o exercita, mai ales asupra populatiei tinere. d) Factorii politici. In perioada actuala, deplasarile voluntare ale populatiei sunt mai putin determinate de factori politici, dar exista totusi situatii in care anumite persoane intra in conflict sau sunt in dezacord cu politica dusa la nivel local, regional sau national . Persoanele in cauza se indreapta spre regiuni sau tari in care opiniile lor sunt acceptate (de exemplu, multe persoane din tarile Europei de Est, care au cerut azil politic in statele occidentale). 41. Forme de moblitate a populatiei Miscarile populatiei fac obieectul de studiu atat al demografilor, cat si al geografilor, economistilor sau sociologilor. Numeroasele forme de mobilitate existente au impus o clasificare a acestora in functie de anumite criterii, pintre care: durata deplasarii, scopul acesteia, distanta parcursa sau gradul de libertate a persoanei care efectueaza deplasarea. In functie de durata deplasarii, cei mai multi autori disting: deplasari care se produc in fiecare zi (zilnice), deplasari de week-end, deplasari de vacanta, deplasari cu caracter sezonier sau temporar, deplasari definitive sau de lunga durata Distanta parcursa duce la diferentierea a trei tipuri de deplasari, respectiv: deplasari la distanta redusa (sub 100 km), deplasari la distnata medie (100 500 km) si deplasari la mare distanta (peste 500 km). Unii autori folosesc criteriul distantei pentru a delimita urmatoarele tipuri de deplasari: deplasari intra-urbane, deplasari intra-regionale, deplasari inter-regionale si internationale sau chiar pentru a diferentia, in mod eronat, deplasarile interne de cele internationale. Scopul esential sau cauza deplasarii, constituie un alt criteriu de diferentiere, in acest caz deosebindu-se: deplasari legate de munca, deplasari legate de pensionare, deplasari legate de petrecerea timpului liber (recreere si odihna). In functie de gradul de libertate al persoanei ce efectueaza deplasarea, se pot distinge de asemenea: deplasari libere (voluntare), deplasari selective, deplasari fortate si deplasari spontane, nedirectionate.
24

Desi criteriile de clasificare a formelor de mobilitate sunt numeroase, nici unul dintre acestea nu ofera o tipologie satisfacatoare, aproape intotdeauna fiind necesara utilizarea unui ansamblu de criterii, pentru determinarea corecta a miscarilor populatiei. Chiar si asa, exista suficiente rezerve, datorita faptului ca anumite tipuri de deplasari mentionate nu mai exista astazi, asa cum este cazul deplasarilor spontane (nedirectionate) caracteristice timpurilor stravechi, fara a avea ratiuni clare sau scopuri precise, cu o durata de mii de ani, avand drept consecinta popularea treptata a planetei iar altele, cum sunt deplasarile fortate, determinate de cauze politice sau religioase, s-au redus ca amploare. In prezent sunt caracteristice mai ales deplasarile voluntare (libere), ce au la baza motivatii individuale si sunt determinate in general de cauze economice. Analiza tipurilor de deplasari care exista astazi in lume a condus la distinctia a doua tipuri principale: A. Deplasari obisnuite nu implica o schimbare de durata sau definitiva a rezidentei sau activitatii si nici o mutatie importanta in viat apersoanei angranate in aceasta miscare. Aceste deplasari sunt legate de modul de viata, sunt repetitive, ritmice, de durata redusa si nu exprima nici un dezechilibru esential intre zona de origine si cea de destinatie. B. Miscari migratorii propriu-zise implica o schimbare de durata sau definitiva a rezidentei si de cele mai multe ori, a activitatii, presupunand mutatii importante in viata persoanelor angrenate. Aceste deplasari impun in cele mai multe cazuri o schimbare a modului de viata a persoanelor implicate, sunt de lunga durata sau definitive si aproape intotdeauna exprima un dezechilibru intre conditiile de viata oferite la locul de plecare si cele care exista sau se spera ca exista la lcoul de sosire. Termenul de migratie exclude miscarile zilnice sau ocazionale ale populatiei chiar daca de multe ori acesta a fost impropriu folosit pentru a le desemna (de exemplu, termeni precum migratii ritmice sau migratii zilnice). De asemenea, nu putem include in categoria migratiilor, schimbarea locuintei, in cadrul aceleiasi localitati sau unitati administrative, pentru acest tip de miscari utilizandu-se termenul de mobilitate rezidentiala. Mobilitatea rezidentiala nu presupune schimbarea totala a spatiului de viata, ci numai schimbarea rezidentei in timp ce migratia presupune schimbarea atat a rezidentei cat si a spatiului de viata. In afara celor doua categorii majore de miscari ale populatiilor, numeroase sub-categorii trebuie luate in considerare. Pentru geografi, interesanta este insa diferentierea acestor miscari in functie de nivelul de dezvoltare a diverselor tari ale lumii. Pentru statele dezvoltate, de exemplu, deplasari intense ale populatiei au loc in fiecare zi, in fiecare week-end sau in fiecare perioada de vacanta; un alt fenomen vizibil este de asemenea prezenta in amrile orase a coloniilor de muncitori straini, in timp ce deplasarile din mediul rural spre mediul urban ca si cele interurbane sunt mai putin perceptibile. In statele subdezvoltate, deplasarile ritmice, de durata redusa au mica importanta, dar atrage atentia exodul rural, cel mai adesea cu caracter definitiv. Caracteristice sunt de asemenea pentru aceste state si deplasarile internationale spre tarile dezvoltate sau spre tari ale Lumii a III-a cu o dezvoltare mai rapida. 42. Deplasari obisnuite (caracteristici, tipuri) Studiul deplasarilor obisnuite ale populatiei prezinta un interes deosebit pentru cunoasterea comportamentului spatial al grupelor umane. In cadrul acestora se remarca: deplasarile zilnice sau navetismul, deplasarile ocazionale, deplasarile duminicale, deplasarile de week-end si deplasarile de vacanta. Acestea prezinta diferentieri insemnata in functie de nivelul de dezvoltare si variaza de asemenea, in functie de tara, regiune, loc de rezidenta (urban-rural), nivel social, varsta sau gen. In statele subdezvoltate au o intensitate redusa, daca nu foarte redusa. In statele cu o economie bazata pe agricultura si cu o populatie preponderent rurala, deplasarile populatiei sunt strans legate de activitatile productive din mediul rural. In cazul societatilor agrare, axate pe cultura plantelor, deplasarile sunt destul de limitate ca distanta, nedepasind 1 km in cazul culturilor intensive sau 4 5 km in cazul celor extensive, acestea facandu-se pe jos, cu bicicleta sau crua. In cazul comunitatilor umane a caror baza de subzistenta o reprezinta cresterea animalelor, deplasarile se efectueaza pe distante mai lungi si pot avea o anumita regularitate, insa pentru majoritatea grupelor seminomade, care circula intre doua locuri cu caracteristici ecologice diferite, distanta parcursa nu depaseste cateva zeci de kilometri.
25

Grupurile nomade care subzista inca in deserturile Africii sau Asiei pot parcurge insa distante mai mari, uneori depasind 200 km. Trebuie sa mentionam ca aceste grupuri reprezinta o fractiune redusa a populatiei Lumii a IIIa care tinde sa dispara, ca urmare a sedentarizarii voluntare sau fortate a populatiei nomade. In general, deplasarile sunt centrate asupra statului, iar frecventarea pietei rurale saptamanale, sitauata la 2 3 ore de mers pe jos, ramane adesea singura modalitate de a intra in contact cu lumea exterioara. Aceasta nu are numai un rol economic, ci si unul social, fiind locul unde se schimba noutatile. Un alt tip de deplasari sunt cele ocazionale, legate de frecventarea unor locuri sfinte, de anumtie ceremonii sau evenimente. De cele mai multe ori, acestea se limiteaza insa la imediata vecinatate, o mica parte a populatiei avand posibilitatea sa ajunga la un loc sfant mai reputat, dar mai indepartat, datorita costurilor calatoriei. In mediul urban, situatia este oarecum diferita, in marile orase ale lumii subdezvoltate inregistrandu-se in forma embrionara, deplasarile zilnice sau navetismul si deplasarile duminicale. Distantele parcurse sunt reduse, deplasarile efectuandu-se in cadrul orasului sau in imediata apropiere, pe jos, cu bicicleta sau utilizand mijloacele de transport in comun. Deplasarile de week-en sau de vacanta lipsesc aproape cu desavarsire in toate statele subdezvoltate. In statele dezvoltate constituie un fenomen de masa. Acestea au o intensitate ridicata, iar distantele parcurse sunt adesea foarte mari. Deplasarile zilnice (nvaetismul) sunt determinate de: specializarea functionala a diverselor zone urbane (de exemplu, serviciile concentrate in partea centrala, industria la periferie), etalarea zonei rezidentiale pe suprafete extinse, ceea ce reduce posibilitatea gasirii unui loc de munca in proximitatea locuintei, precum si costul mai scazut al terenului si locuintei la periferia orasului. Aceste trei elemente au determinat disocierea treptata a locului de munca fata de cel de rezistenta. Distantele parcurse variaza, in medie, intre 20 si 30 km in statele europene si 60 si 80 km sau chiar 100 km in SUA. Mijloacele de transport........... Deplasarile de week-end........ Deplasarile duminicale........ Deplasarile de vacanta au crescut ca importanta incepand din 1950. Desi originea acestora este relativ veche, fiind obisnuite in inalta societate europeana, au capatat aspectul unei practici sociale in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pentru aristocratie si burghezie, extinzandu-se apoi, in cursul secolului XX, la patura mijlocie (intre cele doua razboaie mondiale) si la clasele populare (dupa 1950); plata concediilor, prelungirea duratei acestora, ca si larga difuzie a automobilelor sunt factori ce au concurat la dezvoltarea acestui fenomen. 43. Miscarile migratorii propriu-zise Miscarile migratorii propriu-zise difera considerabil de miscarile obisnuite atat din punct de vedere al cauzelor cele determina, cat si ca manifestari si consecinte; de cele mai multe ori, acestea au o motivatie economica, sunt de lunga durata sau definitive si presupun o schimbare a spatiului si a modului de viata a migrantului. Acestea constituie de asemenea un raspuns la dezechilibrele spatiale care s-au accentuat continuu o data cu revolutia industriala. In cadul migratiilor propriu-zise se deosebesc migratiile interne si migratiile internationale. Migratiile interne se refera la miscarile populatiei in interiorul granitelor unui stat si pot fi intraregionale in cadrul aceleiasi regiuni sau inter-regionale de la o regiune la alta. Dintre acestea, cele mai importante sunt migratiile rural-urban sau exodul rural, precum si migratiile urban-urban sau interurbane; in ultima perioada au luat amploare, insa mai ales in statele dezvoltate migratiile urban-rural. Migratiile internationale presupun trecerea unei frontiere, a unei limite politice oficiale, indiferent de distanta parcursa. Atrag atentia, in acest caz, migratiile din cadrul lumii dezvoltate (dinspre state dezvoltate spre alte state dezvoltate), migratiile din cadrul lumii subdezvoltate (dinspre state subdezvoltate spre alte state subdezvoltate), cea mai mare intensitate avand-o insa migratiile dinspre statele subdezvoltate spre statele dezvoltate.

26

Distanta parcursa, apreciata de multi specialisti ca fiiind un element important de diferentiere a celor doua tipuri de migratii interne si internationale nu isi gaseste insa intotdeauna exprimarea in realitate, de multe ori, distantele parcurse in cadrul migratiilor interne fiind mult mai mari decat in cazul migratiilor internationale; din aceasta cauza, consideram ca element principal de diferentiere trecerea frontierei. 44. Migratii interne de lunga durata si definitive (tipuri) Dintre toate tipurile de migratii, migratiile interne definitive sa ude lunga durata sunt cele mai importante, acestea angrenand, in rpezent, cel mai mare numar de persoane, indiferent ca ne referim la statele dezvoltate sau la cele subdezvoltate. Migratiile interne au evoluat mult de-a lungul secolelor. In Europa, deplasarile colective ale grupelor umane au disparut inca de la inceputul Evului Mediu, miscarile definitive sau de lunga durata capatand un caracter individual sau familial. Caracteristica era migratia sat-oras, insa deplasarile se efctuau pe distante mici, iar volumul acestora era destul de redus. Migratiile interne au crescut in intensitate odata cu revolutia industriala si urbana. In Anglia, acestea sau intensificat la sfarsitul secolului al XVIII-lea, concomitent cu dezvoltarea oraselor miniere si industriale, dar nu a uluat amploare decat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iar in Franta, aceste miscari devin importante la inceputul secolului al XIX-lea, ramanand insa moderate multa vreme, datorita urbanizarii lente. In Rusia, migratiile definitive au debutat la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputlu secolului XX, in Africa de Nord si America Latina dupa primul razboi mondial, iar in Africa tropicala dupa cel de-al doilea razboi mondial . Aceasta evolutie arata ca exista o legatura stransa intre cresterea migratiilor interne si urbanizare. In statele mai putin dezvoltate, cele mai frecvente sunt miscariel din zonele rurale spre orase (exodul rural), in cadrul acestora o intensitate deosebita inregistrand-o miscarile care se produc dinspre zonele rurale aflate in imediata proximitate a unor mari centre urbane unde un procent ridicat al populatiei nu poseda terenuri agricole care sa le asigure subzistenta. In toate tarile Lumii a III-a, exodul rural constituie principala cale de crestere a numarului populatiei oraselor. Frecvente sunt, de asemenea, migratiile de tipul rural-rural, din zonele rurale mai sarace spre zone in care cresterea productiei agricole s-a intensificat. In tarile dezvoltate, migratia rural-rural este neglijabila, daca nu a disparut complet. Migratiile de tipul rural-urban, desi multa vreme au avut o importanta deosebita, in prezent au disparut aproape in toate statele intens urbanizate din Europa de Vest sau America de Nord; acestea se mai pastreaza totusi in unele state din Europa de Est si de Sud si in Federatia Rusa. Migratiile de tipul urban-urban (interurbane) au luat insa o amploare deosebita. Astfel, se observa o deplasare a populatiei dinspre orasele miniere sau industriale spre orasele cu functii teriare, dinspre orasele mici spre orasele mijlocii si dinspre acestea din urma spre orasele mari sau foarte mari. Ca un fenomen nou, in cadrul statelor intens urbanizate au aparut migratiile de tip urban-rural insa, in acest caz, este vorba de o revarsare a populatiei marilor orase spre zonele periurbane. 45. Migratiile internationale Migratiile internationale au o semnificatie demografica deosebita, acestea contribuind la cresterea sau descresterea numarului populatiei unui stat. In prezent, in multe state dezvoltate, sporul migratoriu depaseste sporul natural, acest fapt determinand interventia factorilor politici, a guvernelor statelor respective, in vederea reglementarii si controlului numarului imigrantilor. In ciuda acestor masuri, statisticile internationale ofera destul de putin date referitoare la migratii, iar diversitatea criteriilor de clasificare fac foarte dificial, daca nu chiar imposibila comparabilitatea. Cauzele generale ce influenteaza mobilitatea spatiala a populatiei se regasesc si in cazul migratiilor internationale, insa factorul economic este determinant.

27

Adancirea disparitatilor date la nivelul de dezvoltare economica, respectiv a standardului de viata dintre tarile de origine si cele receptoare, incurajeaza fluxurile migratorii; cu toate acestea, statele cu un nivel de trai foarte scazut constituie, rareori, o importanta sursa de migranti, in timp ce existenta anumitor oportunitati economice poate atrage un numar important de migranti din statele bogate spre cele sarace. Contrastele legate de disponibilitatea terenurilor agricole, in tarile de origine si cele receptoare, ce a constituit candva un factor de atractie pentru imigratie, a pierdut din importanta in prezent, majoritatea imigrantilor dirijandu-se spre orase. Este, de asemenea, dificil de generalizat influenta industrializarii asupra emigratiei sau imigratiei, multe din tarile industrializate care se confrunta astazi cu rate ridicate ale somajului devenind neatractive pentru imigranti. Factorul demografic a fost si ramane, insa, un factor determinant. Presiunea demografica a generata, in secolul trecut, marea emigratie irlandeza, italiana sau sud-est-europeana spre America; acesta constituie, de asemenea, factorul de respingere cel mai importanta pentru populatia din insule sau state mici, precum Malta, corsica, Rwanda, Burundi, Puerto Rico, Trinidad-Tobago. Politici migratorii au variat de-a lungul timpului, in functie de interesele si nevoile statelor respective; Marea Britanie, Italia, Japonia au manifestat o atitudine permisiva fata de emigratie, in timp ce in statele esteuropene sau cele componente ale fostului URSS erau luate masuri restrictive severe, in scopul stoparii definitive a acesteia. In ceea ce priveste imigratia, este de remarcat faptul ca multe state dezvoltate, care in trecut au incurajat acest fenomen, in repzent, au politici restrictive sau aplica criterii de selectie a imigrantilor in vederea limitarii numarului acestora sau a crearii unui echilibru intre cerere si oferta pe piata interna a fortei de munca. In prezent, doar Australia mai este oficial deschisa pentru imigratie, in timp ce Canada si Israel sunt considerate doar relativ deschise. Statele isi elaboreaza sau modifica politicile in domeniul migratiei, iar legile devin din ce in ce mai precise. 46. Tipuri de migranti internationali In aceasta categorie se regasesc acele persoane a caror perioada de sedere intr-o tara diferita de a lor este mai mare de 10 ani. De multe ori insa aceasta categorie este dificil de apreciat in functie de durata, atitudinea migrantului constituind de asemenea un element importnat in cazul unor persoane care, desi locuiesc si muncesc in tara respectiva, raman atasati legal si sentimental de aceasta, nefacand demersurie in vederea naturalizarii. Pornind de la criterii juridice, in prezent, se disting patru tipuri de migranti internationali: 1. persoane transmutate sau dizlocate ce si-au parasit tara de origine sau rezidenta, ca urmare a unor decizii politice; 2. refugiati sau azilani persoane ce isi parasesc tara de origine datorita unor constrangeri politice sau religioase; 3. emigranti independenti persoane care doresc sa-si schimbe tara de origine, rezidenta si nationalitatea; 4. muncitori straini persoane venite pentru un timp mai limitat in scopul exercitarii unei anumite meserii. Primele doua tipuri prezinta un caracter exceptional, extrem, nu au regularitate in spatiu si nici nu prezinta ritmicitate. Aceste categorii sunt asociate unor perioade violente sau dramatice ale istoriei, avand drept cauza persecutiile religioase sau politice, catastrofe naturale si mai putin ratiuni economice. Mentionam in acest caz exodul evreilor, care pana in Evolu Mediu tarziu erau expluzati din multe tari ale Europei, de asemenea, comertul cu sclavi inceput de portughezi in secolul al XV-lea si continuat de spanioli, danezi, francezi si englezi pana la abolirea sclaviei, la inceputul secolului XIX-lea, itmp in care peste 10 milioane de negri africani au fost transportati peste Atlantic pentru a munci pe plantatii.

28

47. Refugiatii Refugiatii corespund unor criterii precise: sunt inregistrati in toate sectoarele juridice si sunt considerati un punct de vedere statistic adesea in afara migrantilor economici. Stocul de refugiati este o componenta importanta a efectivului de migranti internationali la nivel mondial. Scaderea numarului refugiatilor in ultima perioada la circa 10.4 milioane de persoane a fost un rezutlat al repatrierilor care s-au facut pe baza solutionarii unor conflicte de lunga durata, dar se datoreaza si restrictiilor pe care le-au introdus in prezent tarile dezvoltate, care prefera sa acorde statutul de refugiat persoanelor care sunt amenintate de violenta generalizata si nu de persecutia individuala. Analizand stocul de refugiati la nivel de tari, se remarca pe primul loc Pakistanul, cu circa 1.7 milioane refugiati, proveniti in special din Afghanistan, Siria cu 1.1 milioane refugiati, proveniti mai ales din Iraq si Iranul cu 980.100 refugiati de asemenea proveniti din Iraq. Refugiatii afghani (2.8 milioane) 1 din 4 refugiati inregistrati astazi in lume este din Afghanistan; 96% sunt localizati in Pakistan si Iran. Alte tari in care regasim un numar important de refugiati afghani sunt Germania, Marea Britanie si Olanda. Refugiatii irakieni (1.9 milioane persoane) cei mai numerosi se regasesc in tarile vecine in special in Siria, Iordania, Iran, Libia. Refugiatii somalezi si sudanezi Alte grupuri de refugiati sunt refugiatii columbieni si refugiatii congolezi. 48. Diaspora Aceasta este generata de o catastrofa sau de evenimente tragice care au afectat profund viata anumitor comunitati, prezinta o mare dispersie a membrilor sai la nivel mondial, legaturi stranse intre membrii dispersati precum si intre acestia si tara de origine. Multa vreme considerate cazuri marginale, extreme, acestea sunt in prezent ansambluri dinamice care ceeaza stocuri si genereaza fluxuri de migranti. Diasporele se disting de simplele fluxuri migratorii, cateva criterii de delimitare fiind insa necesare: a) deplasarea populatiei sa fie declansata de o catastrofa b) aceasta populatie sa se deplaseze in ami multe tari si doar o minoritate sa ramana pe loc c) sa se integreze, dar sa nu fie asimilata, mentinandu-si constiinta identitar, memoria spatiului de origine si speranta reintoarcerii d) comunitatile in diaspora sa pastreze legaturi importante intre ele si cu locul de origine. Pornind de la aceste criterii anumite miscari ale populatiilor nu pot fi considerate diaspore, asa cum este cazul tiganilor, popor migrant prin excelenta, orpimat, dispersat, dar fara ideea precisa de a se reintoarce in India tara de origine , a africanilor, dispersati prin Tratatul Negrilor, dar care nu au putut sa mentina legaturi intre diversele grupuri sau cu locul de origine, a irlandezilor, prea concentrati in Marea Britanie si in SUA si nu dispersati in lumea intreaga, sau a italienilor, mai numerosi in tara de origine decat in grupurile dispersate. Putem vorbi insa de diaspora evreilor care s-au dispersat in lumea intreaga in mai multe etape, incepand din secolul al VI-lea .Hr si pana la crearea statului Israel, in 1948, dar pentru care Iersalimul va ramane pentru totdeauna spatiul mitic de referinta. Crearea statului Israel nu ap us capat diasporei, desi foarte multi evrei din toata lumea s-au intors, numarul celor dispersati ramane mult mai mare decat a populatiei evreiesti din Israel (4.3 milioane in Israel fata de 6.5 milioane numai in SUA). Daca ne referim la perioada recenta si consideram saracia ca fiind catastrofa care declanseaza dispeersia populatiei atunci putem vorbi astazi de diaspora chineza, de diaspora indiana, de diaspora greaca... Sfarsitul catastrofei care a declansat diaspora nu inseamna disparitia acesteia, iar reusita exemplara a unor membri permit integrarea constanta a unor noi membri, incercandu-se pastrarea unui echilibru subtil intre adaptarea la noua societate si mentinerea unor diferente, a unor valori traditionale. Noi diaspore sunt pe cale de a fi create, asa cum este cazul, diasporei marocane, dispersata in prezent in aproape toate tarile Europei si chiar in America de Nord sau diasporei turce, dispersata in toate tarile Europei, in America, Australia, Asia Centrala, acestea fiind favorizate de o retea din ce in ce mai ramificata de comert, informatii, asociatii politice si religioase care asigura coeziunea de ansmablu.
29

49. Evolutia migratiilor internationale Referindu-ne la secolele recente, se pot remarca trei mari perioade: a) Secolul XIX si inceputul secolului XX s-a caracterizat prin marile migratii transoceanice ce au antenat milioane de persoane din Europa de Vest, apoi din Europa Sudica si de Est spre America de Nord, America Latina si Australia. Acest flux corespunde ocuparii treptate si valorificarii Lumii Noi si este constituit in mare parte din imigranti de origine rurala, fara o calificare speciala. Migratia europeana din secolul al XIX-lea si inceputul secolului XX a avut efecte globale, ducand la popularea unor regiuni intinse din America de Nord, America Latina, Australia si Noua Zeelanda. b) In perioada interbelica se inregistreaza un declin al emigratiei transoceanice dinspre Europa: haosul financiar european, criza economica din 1929, declinul natural inregistrat in unele tari europene, introducerea ajutorului de somaj si a asistentei medicale, reducerea suprafetelor cultivabile disponibile peste ocean, dar mai ales nevoia tarilor din Lumea Noua, acum valorificate si puse in valoare, de mana de lucru calificata, constituie principalele cauze ce au redus considerabil fluxul de imigranti spre America. c) Dupa cel de-al doilea razboi mondial, vechile fluxuri migratorii, dirijate dinspre Europa spre SUA, Canada, Australia si Noua Zeelanda, Argentina, s-au restabilit, aceste tari avand din nou nevoie de forta de munca pentru a face fata cresterii economice, dar nu mai au aceeasi importanta ca in perioada anterioara. Prin recurgerea la forta de munca straina si putin pretentioasa, s-a acoperit vidul existent in diverse sctoare de activitate, imigrantii ocupand locuri de umnca bine definite, mai prost platite si mai putin preferate de autohtoni; prezenta acestora a determinat stoparea cresterii salariilor in aceste sectoare faceilitand, in acelasi timp, accesul muncitorilor autohtoni (nationali) la profesii mai interesante si mai bine platite. Consecinta principala o constituie aparitia in aceste tari a doua piete de munca, nonconcurentiale si complementare, una constituita din forta de munca nationala (autohtona), ce ocupa locuri de munca atractive si bine platite si alta constituita din forta de munca straina, cu locuri de munca neatractive si prost renumerate, un muncitor strain primind pentru aceeasi munca un salariu mai redus decat un autohton. 50. Caracteristici ale migratiilor din perioada contemporana a) Emergenta unor noi fluxuri migratorii si diversificarea tarilor de provenienta. De remarcat ca, in perioada actuala, migratia fortei de munca ieftine, necalificate, constituie esentialul migratiilor internationale definitive sau de lunga durata. Noile fluxuri migratorii au dus la modificarea repartitiei pe nationalitati a populatiei imigrate si la dispersia migrantilor de aceeasi origine in cadrul tarilor primitoare. b) Reluarea, dar cu intesitate redusa a migratiilor europene transoceanice in special spre America de Nord SUA si Canada si spre Australia. Europa de Est, care dupa instaurarea regimului socialist n-a furnizat practic imigranti, contribuie, in mare parte dupa 1990 la revigorarea acestor fluxuri. c) Migratia persoanelor cu inalta calificare profesionala spre tarile cele mai dezvoltate. Cunoscuta si sub denumirea de migratia creierelor sau brain-drain, acest fenomen este destul de recent. State dezvoltate din Europa primesc, de circa 30 de ani, medici, ingineri si tehnicieni originari din statele Lumii a treia. Tari precum Marea Britanie, Olanda, Germania sau Suedia se confrunta cu acest tip de migratie (de exemplu, Olanda pierde mii de specialisti in fiecare an, in profitul SUA). SUA este principalul beneficiar al acestui tip de migratie care exprima, in mod foarte clar, inegalitatile ce caracterizeaza astazi natiunile lumii. d) Migratia cadrelor si specialistilor din tarile dezvoltate spre tarile Lumii a III-a. Acestea sunt cu sprijin umanitar, tehnic sau cultural. Acesta nu reprezinta un contra-curent migratoriu, este mult mai redus ca intensitate, cu efective mai putin numeroase si o durata mult mai limitata (2 -3 ani maximum). Toate aceste fluxuri migratorii sunt insa eclipsate ca importanta de catre migratiile fortei de munca necalificata, ce antreneaza in prezent milioane de persoane.

30

51. Migratiile internationale in perioada 2005 2010 (regiuni receptoare, regiuni furnizoare, stoc de migranti, poli ai imigratiei) In cadrul marilor regiuni receptoare se remarca America de Nord 3.6, Oceania 2.8 si Europa 1.8. Celelalte regiuni se constituie in furnizoare, inregistrand o rata anuala negativa; se remarca astfel continentul asiatic -0.3, Africa -0.5, America Latina situandu-se pe primul loc -1.8. Analiza stocului de imigranti (numarul total al imigrantilor), la nivel de tara, arata de asemenea unele diferentieri. Pe primul loc se afla SUA cu un efectiv total de 42.8 milioane, urmat de Rusia, Germania, Arabia Saudita, Canada. In functie de distributia spatiala a numarului imigrantilor, precum si de princiipalele directii ale fluxurilor migratorii in perioada actuala se evidentiaza principalii poli ai imigratiei, dupa cum urmeaza: 1. Europa constituie in prezent principalul pol de imigratie, insumand 57.6 milioane imigranti, din care 23.4 milioane in Europa de Vest, 14.6 milioane in Europa de Sud si 10.6 milioane in Europa de Nord. 2. America de Nord se remarca SUA cu un stoc de aproximativ 42.8 milioane de imigranti, dupa cum am vazut anterior si o rata anuala a migratiei de 3.3. Canada se remarca, de asemenea ca tara receptoare, inregistrand circa 7.2 milioane de imigranti si o rata anuala a migratiei de 6.2. 3. Statele producatoare de petrol din Orientul Mijlociu constituie un pol de atractie relativ nou, cu circa 15.8 milioane imigranti, in cadrul acestuia remarcandu-se Arabia Saudita, ce numara circa 7 milioane de imigranti si EAU cu cca 3.2 milioane imigranti. 4. Asia de Sud-Est se remarca de asemenea ca un pol de atractie nou constituit, cu cca 6.4 milioane imigranti, state precum Hong Kong si Japonia, inregistrand o rata a migratiei pozitive de 3.3. 5. Australia reprezinta de asemenea un pol de imigratie desi a pierdut din importanta anterioara, inregistrand 4.7 milioane de imigranti si o rata anuala de 4.8. Observam ca America de Sud, altadata preferata de europeni, nu mai prezinta importanta, ca regiune receptoare. Analiza situatiei geografice a actualilor poli de imigratie, precum si directia fluxurilor migratorii actuale arata ca in general, statele receptoare se gasesc in emisfera nordica, iar tarile furnizoare in emisfera sudica. 52. Migratia ilegala Aceasta include atat acei migranti care au patruns fraudulor sau pe canale ilegale pe teritoriul unei tari, cat si persoanele care nu au primit formal dreptul de rezidenta sau la care acesta a expirat. Datorita naturii sale, volumul migratiei clandestine este greu de cuantificat, acesta fiind doar apreciat sau estimat pe baza imigrantilor clandestini descoperiti la un moment dat. Dezvoltarea si stabilizarea comunicatiilor internationale prin retele de telefon/fax, eleviziune si internet au dus la imbunatatirea informatiilor referitoare la diferentele de venituri, la cunoasterea oportunitatilor existente in tari mai indepartate, influentand luarea deciziei de a migra. O dimensiune relativ noua a migratiilor ilegale o constituie traficul de persoane, aceasta implicand o serie intreaga de activitati. Una din problemele majore ale traficului ilegal de persoane este faptul ca aceasta submineaza procesul migratiei legale fiind asociat cu crima organizata . Perceptia guvernelor asupra migratiilor ilegale si masurile aferenta variaza de la tara la tara, reflectand legislatia nationala si modul in care aceasta este aplicata in practica. Totusi, cele mai multe state folosesc masuri de combatere a migratiilor ilegale: utilizarea sistemului de vize, controlul de frontiera, supravegherea intesa, acituni de combatere a muncii strainilor care nu au permis de munca, detentie sau expulzare, acordand prioritate unei masuri sau alteia in functie de circumstante. Standardizarea procedurilor de acordare a azilului este de asemenea o masura pe care guvernele unor state spre care se dirijeaza fluxuri importante de migranti clandestini (ilegali) au introdus-o in scopul descoperirii acelor persoane care abuzeaza de acest sistem, sustinand ca sunt persecutati, in realitate acestia fiind imigranti economici.

31

O masura extrema la care autoritatile din tara de destinatie recurg in anumtie circumstante este expulzarea (repatrierea). Aceasta poate constitui o problema pentru unele tari, acestea trebuind sa suprot costurile de transport spre tara de origine. 53. Consecintele migratiilor internationale Migratiile internationale au efecte profunde, atat in plan economic, cat si demografic sau cultural Din punct de vedere demografic, migratiile pot aduce o contributie semnificativa la cresterea sau descresterea numarului populatiei in zonele funizoare, respectiv receptoare. De asemenea, miscarile migratorii influenteaza structura pe grupe de varste si sexe in zona de origine si cea de destinatie, stiut fiind faptul ca, in general, potentialii migranti sunt cei mai tineri dintre adulti (20-40 ani), cu predominanta masculina. In plan economic, efectele migratiei internationale sunt mult disputate. De cele mai mutle ori, pentru tara de origine, imigratia reprezinta o pierdere, dat fiind ca de cele mai multe ori cei implicati sunt tineri adulti, cu un nivel de educatie mai ridicat. Multi autori considera insa ca prin imigratie se redistribuie populatia excedentara, ajungandu-se la un echilibru pe fondul carui economia este stimulata. Pentru tara receptoare, imigratia reprezinta un castig, insertia imigrantilor pe piata muncii ducand la o scadere generala a nivelului salariilor; in plus, imigrantii au rezerve insemnate de dinamism si energie, de care statul receptor poate profita. In plan cultural, imigratia poate determina aparitia unor adevarata mozaicuri etnice (SUA nu reprezinta decat un exemplu). Diferentierile culturale pot insa genera conflicte, desi, cel putin oficial, politica fata de imigranti este nediscriminatorie.

32