3. Pragmatismul Este evident faptul ca in lumea contemporana s-a impus un primat al valorilor utilitatii in sistemul valorilor vietii.

Pragmatismul - orientare filosofica afirmata pe terenul gandirii americane, cu reprezentanti ca Ch.S.Peirce, J.Dewey, W.James s.a. - incearca sa legitimeze interesul pentru utilitate, fiind o metoda si o viziune asupra lumii care depaseste speculativismul filosofiei traditionale, propunand solutii ce vor sa puna de acord spiritul uman cu dificultatile experientei cotidiene. In adaptarea sa la mediul natural si social - arata pragmatistii -, omul se afla in fata unor situatii problematice. Situatia problematica este acea stare obiectiva a activitatilor umane incarcata cu deruta, nesiguranta, confuzie, cautari s.a.m.d., care solicita din partea omului judecati, alegeri, decizii in vederea inlaturarii lor. Viata este o continua transformare a situatiilor problematice in situatii neproblematice, rezolvate. a21i Problema adevarului cunostintelor noastre si a valorilor este, deci, legata exclusiv de incercarile omului in a raspunde cu succes acestor situatii dificile pe care viata de fiecare zi i le pune in fata. Conceptul de adevar nu mai desemneaza corespondenta dintre continutul cognitiv-informational al enunturilor noastre si starile de fapt obiective la care se refera, ci semnifica o corespondenta intre ideile noastre si consecintele, succesul, eficienta pe care ni le procura prin aplicarea lor in actiune. Adevarul unei teorii, al unei propozitii consta in utilitatea la care acestea ne conduc; el nu este anterior verificarii, ci este produs de insusi procesul experientei; un enunt nu are calitatea nici de adevar, nici de fals inaintea verificarii sale, ci adevarul sau falsul sunt calitati pe care noi i le conferim in functie de rezultatele, efectele obtinute in actiune. Metoda pragmatica, subliniaza W.James, consta in "a deturna privirile noastre de la lucrurile prime, principii prime, categorii, necesitati presupuse pentru a ne orienta spre lucrurile ultime, spre rezultate, consecinte, fapte". a22i Acest principiu metodologic se cladeste pe o viziune pluralista a existentei, intemeiata pe faptul ca activitatea spirituala nu reflecta stari de fapt obiective; ideile, conceptiile, valorile sunt "inventii", instrumente eficiente generate de vointa de a trai si puse in slujba acesteia. "Adevarul - continua James - consta pur si simplu in ceea ce este avantajos pentru gandirea noastra, asa cum justul consta pur si simplu in ceea ce este avantajos pentru conduita noastra". a23i Prin urmare, realitatea este redusa la campul experientei subiective, pe fondul unei viziuni pluraliste asupra lumii si adevarului; daca adevarul este echivalent cu utilul, folosinta, rezulta ca nu exista un adevar, ci adevaruri, in functie de subiectii umani care le constata. Pragmatistii afirma ca nu exista un adevar esential, ci adevaruri existentiale, dependente de multiplicitatea experientelor in care este antrenat spiritul uman; practica este redusa la efectele favorabile pe care le procura omului, si, de aceea, presupune doar o confruntarea a ideilor cu modul concret in care acestea satisfac asteptarile si dorintele umane. Ca atare, pragmatismul, in varianta construita in special de James, pare a sustine comuna convingere: "cati oameni, atatea adevaruri". In acelasi mod este gandita si dimensiunea faptului moral: o conduita este buna nu prin motivatie si substanta sociala pe care le activeaza, ci functie de utilitatea consecintelor pentru individul in cauza. Este afirmat aici un relativism al adevarului si valorilor morale. John Dewey este mai nuantat. Utilitatea nu mai este judecata in sfera arbitrariului subiectiv, ci in planul mai larg al vietii sociale. Mai mult chiar, Dewey incearca o omogenizare a unor elemente oarecum distincte: cunoasterii, fapte, valori. Si, aici, relativismul lui James este depasit. "Binele" nu mai este echivalent cu dorinta unui om sau a altuia, ci cu ceea ce trebuie dorit, nu consta in ceea ce ne preocupa pentru ca ne satisface, ci in ceea ce trebuie sa avem in vedere pentru ca procura satisfactii ce depasesc stricta eficienta personala. Valoarea este identificata nu cu dorinta, ci cu ceea ce este dezirabil. Impresiile si optiunile spontane nu afirma prin ele insele valoarea morala, tocmai pentru ca sunt propulsate de instincte, deprinderi, obisnuinte. Ele indica doar o situatie problematica, si, desigur, pot fi o rezolvare a acesteia, dar o mai atenta disecare a situatiei problematice releva ca aceasta necesita o desprindere a variantelor de alegere, anticiparea consecintelor, gandirea alegerii efectuate si postulate ca mijloc, in perspectiva, pentru un scop viitor. Deci ea cere o satisfacere prin emiterea unei judecati de valoare in care aprecierea modului optim de atingere a unui scop se imbina cu calificarea respectivului scop ca bun sau rau, valoros sau lipsit de valoare, in stricta dependenta de masura in care acesta este capabil sa deschida perspective spre solutionarea unor viitoare stari problematice, marcand astfel o orientare constanta a conduitei. Sigur, o asemenea perspectiva opereaza de la sine o unificare a proceselor cognitive cu judecata de valoare in faptele intreprinse. Situarea intregii constructii teoretice sub orizontul utilului isi lasa puternic amprenta asupra solutiilor prefigurate. In primul rand, face posibila reductia simplificatoare a judecatilor de valoare la judecatile de existenta. Adevarul si valorile sunt "instrumente" de adaptare a fiintei umane la mediu. Asa cum cunoasterea stiintifica urmareste rezolvarea acelor "cazuri" de care ne lovim zi de zi, iar cand apar probleme concrete neincadrabile in vechiul sistem de gandire elaboram alte legi teoretice, si valorile au doar statutul unor instrumente indispensabile vietii in comun, perfectionabile in functie de utilitatea corespunzatoare treptei de evolutie sociala. Localizate sub aceeasi unica si unilaterala bolta (adaptarea la mediul natural si social), propozitiile prescriptive si estimative (deci valorice) se identifica cu cele descriptive intalnite in orice stiinta. Deci ambele au doar continut cognitiv, rational. Difera doar obiectul. Judecatile morale se refera doar la fapte care au un anume specific, dar, privitor la metoda de cercetare si verificare, nu se deosebesc de orice alta stiinta particulara. Daca vizam materialul aparte la care se refera teoria moralei, subliniaza Dewey, din acest punct de vedere si cercetarea si judecatile despre cartofi, pisici si molecule se deosebesc intre ele. Deosebirea consta numai in faptul ca judecatile morale poseda valente normative; prin intermediul lor sfatuim, pledam, recomandam, convingem, introducem reguli imperative actelor individuale. Ele sunt cerinte referitoare la ceea ce trebuie urmat, dorit in actiunile prezente si viitoare, conferind unui act intreprins autoritate si dreptul de a exista intocmai. Aceste valente normative, imperative, sunt acordate judecatilor de valoare de situatia problematica existenta, au implicat un "trebuie" (sa faci astfel) care, de altfel, le expliciteaza si continutul. Cu alte cuvinte, fac asa pentru ca trebuie sa procedez astfel, si procedez astfel pentru ca situatia ma obliga. Dupa cum se observa, Dewey este constient ca in morala sunt prezente principii, valori, idealuri, dar apreciaza ca toate acestea pot fi epuizate in acelasi fel in care se raporteaza la obiectul lor stiintele naturii. Dewey

a polemizat cu incercarile de concepere a unor principii universale, cat si cu morala pur launtrica a bunei intentii, a24i vizand omul in confruntarea sa dificila cu situatiile de viata. Dar, legarea stransa a valorii unei optiuni morale de exigentele actiunii il fac pe filosoful american sa ajunga la conceperea valorii morale doar ca raspuns la un stimul, si calitativ pe care il dam unor judecati pentru simplul motiv ca acestea se dovedesc utile, duc la ceva care ne satisface. Confundarea binelui cu reusita depasirii unei situatii conflictuale pare a reduce morala motivelor la morala consecintelor. Insa asemenea dificultati sunt sesizate de pragmatisti, ceea ce este vizibil in nuantele pe care le introduc in intelegerea "utilitatii". Astfel, Ch.S.Peirce, atunci cand leaga problema adevarului de efectele practice perceptibile pe care le provoaca anumite cunostinte, precizeaza ca e vorba de repercusiuni practice rational anticipate, recunoscute de catre "comunitatea" de cunoastere si capabile sa devina un simbol de comportament. Deci nu intra in discutie o utilitate strict individualista. W.James insusi arata ca utilitatea apartine consecintelor implicate in chiar natura unei teorii si, mai mult, adevarul cunostintelor consta in disponibilitatea, capacitatea lor de a produce efecte, in timp ce utilitatea se confunda cu functiile nemijlocite indeplinite de acea cunostinta in experienta. In acelasi sens, J.Dewey apreciaza ca valorile vizeaza nu ceea ce dorim, ci ceea ce este dezirabil; nu ceea ce pretuim, ci ceea ce merita a fi pretuit; nu ceea ce ne satisface, ci ceea ce este satisfacator; nu ceea ce ne intereseaza, ci ceea ce trebuie sa ne intereseze. Metoda pragmatica sta la baza unei conceptii filosofice pluraliste pentru care realitatea nu este ceva dat odata pentru totdeauna, static, inchis, ci proces, devenire, creatie continua, deci, un curs de fapte in plina desfasurare. De aceea, solutiile moniste sunt considerate ca inexacte, contradictorii si sterile, intrucat simplifica si schematizeaza plenitudinea realitatii, falsifica si saracesc structura eterogena a existentei, neputand sa-si integreze spontaneitatea si imprevizibilul vietii. In viziunea lui James, universul are o imperfectie procesuala, iar viitorul este indeterminat; de aceea, creatia umana este posibila, fiind o aventura tragica, o asumare de riscuri, tensiuni si eforturi prin care se refuza dezertarea.

In a doua jumatate a secolului al XIX - lea, dezvoltarea economica a S.U.A s-a accentuat. Pana la sfarsitul secolului a fost desavarsita cucerirea Vestului Indepartat, la care au contribuit prin extinderea retelei de cai ferate si politica statului de incurajare a pionieratului. Productivitatea agriculturii a crecut datorita specializarii accentuate si mecanizarii pe scara larga, a introducerii speciilor animaliere performante, a semintelor selectionate si a noilor metode agrotehnice. Cea mai spectaculoasa dezvoltare a cunoscut-o insa industria, care spre anul 1900 a depasit-o pe cea a statelor europene. Astfel, S.U.A au devenit cea mai mare putere industriala si economica a lumii. A contribuit, desigur, si abundenta de materii prime: carbune, minereuri de fier, aur, arama, plumb, petrol, bumabac. Un rol insemnat au mai avut afluxul capitalului european, in special cel englez, abundenta si ieftinatatea fortei de munca, concurenta acerba. Nu in ultimul rand,

aceasta evolutie a fost impulsionata de realizarile stiintifice si tehnice mondiale, precum si de spiritul inventiv american. Ramurile industriale care au resimtit aceasta influenta au fost cea metalurgica, electronica, chimica, alimentara, etc. Catre sfarsitul secolului, taylorismul si standardizarea au marcat trecerea la productia de masa. In paralel, concentrarea si centralizarea capitalurilor au condus la aparitia concernelor si a trusturilor monopoliste, dintre care cele mai cunoscute in epoca au fost "Standard Oil Company", fondat de John Rockefeller, care controla 90% din rafinariile de petrol, "carnegie Steel Company", care producea cea mai mare parte a otetului american. Monopoluri asemanatoare existau si in alte domenii productive, in cvel al cailor ferate si in activitatea bancara. Amploarea acestui proces a starnit reactii contrare, determinand la cumpana secoleleor al XIX - lea si al XX - lea inceputul unei campanii antitrust care consta in adoptarea unor
legi antimonopoliste, lipsite insa de eficacitate reala. C. DEMOCRATIA AMERICANA Pragmatismul Pragmatismul este nrudit ndeaproape cu empirismul si pozitivismul, sitrebuie n eles nainte de toate ca o reac ie mpotriva teoriilor ra ionaliste. El seridic mpotriva no iunii ra ionaliste de realitate, n eleas ca no iune corespondent adevrului absolut, ca ceva inflexibil, mort. Pragmatismulmrturise te o nrudire cu empirismul, cu teoriile care vd n realitatea multipl de lucruri i fapte singurul domeniu de cercetare filosofic . Totu i el nu admite,

ca empirismul, c realitatea este compus dintr-o sum de infime prticele, fro legtur neaprat ntre ele, i nici nu mprt e te atitudinea antireligioas a empirismului.De acord cu ra ionalismul i mpotriva empirismului, pragmatismul admite rolul teoretic al no iunilor. Admi nd rolul sim urilor i importan a no iunilor n cunoa tere, respectnd credin ele religioase i combtnd orice pozi ie dogmatic, pragmatismul ocup n mi carea filosofic un rol important. O seam de gnditori din trecutul filosofic sunt considera i de ctre pragmati tii contemporani drept precursori ai lor, ca de exemplu Socrate, Aristotel, Locke, Berkeley i Hume, ns Protagoras trebuie pus cel dinti. Dintre filosofii contemporani trebuie socoti i Nietzsche, Avenarius i Mach. Nietzche merit s fie considerat precursor i reprezentant de seam al pragmatismului, de i n-a fost un filosof sistematic i nici n-a nercat s dea o teorie a adevrului.Termenul pragmatism vine de la grecescul , care nseamnac iune i a fost ntrebuin at prima dat de ctre Charles Pierce pentru a denumi probleme filosofice. Mai trziu, William James l-a reluat si l-a folosit pentru acaracteriza prin el propria filosofie.Pragmatismul este considerat a fi mai mult o metod, un procedeu noude a pune problemele i de a le dezlega, de a privi faptele i de a le interpreta. Metoda pragmatist este, nainte de toate, o atitudine i o orientare, fa de fapte i diferite teorii asupra lor. Aceast atitudine, sau orientare const n a ne abate privirile de la tot ceea ce-I lucru prim, prim principiu, categorie, pentru a nentoarce ctre lucrurile ultime, ctre rezultate, consecin e, fapte.

Ceea ce a contribuit ndeosebi s ridice pragmatismul la nivelul de teoriela mod a fost interpretarea pe care a dat-o no iunii de adevr.Aceast no iune ocup n filosofia pragmatist o pozi ie central. Deci teoria pragmatist adevrului este o teorie generic a adevrului. Pragatismul se crede ndrept it s sus in c adevrul poate face parte din lumea experien ei i are legturi intime i indisolubile cu ac iunea. Adevrul este un eveniment ce se produce pentru o idee. Aceasta devine adevarat; ea este facut adevarat de anumite fapte. Oidee nu este deci adevarat intotdeauna. Pentru a fi adevarat, ea are nevoie deverificare prin fapte. nainte de aceast verificare, nu este nici adevrat, nici
D.