Capitolul I Scurta prezentare a istoriei lingvisticii Inainte de a stabili care este adevaratul si unicul sau obiect,stiinta care s-a

constituit in jurul faptelor de limba a trecut prin trei faze successive: La inceput s-a facut ceea ce se numea gramatica.Acest tip de studio este fondat pe logica si este lipsit de orice vedere stiintifica si dezinteresata asupra limbii in sine;el urmareste,in exclusivitate, sad ea reguli pentru a se putea deosebi formele corecte de formele incorecte. Apoi a aparut filologia.Limba nu este unicul obiect al filologiei,care urmareste,inainte de orice,sa fixeze,sa interpreteze sis a comenteze textile;acest prim scop al ei o face sa se ocupe si de istoria literara,de obiceiuri,de institutii;peste tot ea foloseste metoda sa proprie,care este critica.Critica filologica are un punct slab:ea este prea servile legata de limba scrisa si uita de limba vie. Cea de-a treia perioada a inceput atunci cand s-a descoperit ca limbile puteau fi comparate intre ele.Aceasta a fost originea filologiei comparative sau a gramaticii comparate.Dar aceasta scoala,care a avut meritul incontestabil de a deschide un camp nou si fecund,nu a izbutit sa constituie adevarata stiinta lingvistica.Ea nu s-a preocupat niciodata sa defineasca natura obiectului sau de studiu.Or,fara aceasta operatie elementara,o stiinta este incapabila sa-si creeze o metoda.Prima eroare,care le contine in germene pe toate celelalte,consta in faptul ca in investigatiile sale,limitate de altfel la limbile indo-europene,gramatica comparata nu s-a intrebat niciodata la ce foloseau apropierile pe care le facea,adica ce semnificau raporturile pe care le descoperea.Ea a fost exclusiv comparativa in loc sa fie istorica.Fara indoiala,comparatia este conditia necesara oricarei reconstituiri istorice.Aceasta metoda exclusive comparative duce la un ansamblu de conceptii eronate,care nu corespund cu nimic din realitate si care sunt straine de adevaratele conditii ale oricarui limbaj.Limba era considerate ca o sfera particulara,ca un al patrulea regn al naturii;de aici decurgeau moduri de a rationa care,intr-o alta stiinta,ar fi starnit uimirea. Lingvistica propriu-zisa,care a acordat comparatiei exact locul care ii revine,sa nascut din studiul limbilor romanice si al limbilor germanice.Studiile consecrate limbilor romanice,au contribuit in mod deosebit la apropierea lingvisticii de adevaratul sau obiect. Un prim impuls a fost dat de americanul Whitney,autorul lucrarii Viata limbajului,in 1875.Curand dupa aceea s-a format o scoala a neogramaticilor,unde limba n-a fost privita ca un organism care se dezvolta

prin el insusi,ci ca un produs al spiritului colectiv al grupurilor lingvistice.Totodata s-a inteles cat de eronate si insuficiente erau ideile filologiei si ale gramaticii comparate. Capitolul II Materia si sarcina lingvisticii,raporturile sale cu stiintele conexe Materia lingvisticii este contituita in primul rand din toate manifestarile limbajului uman,tinundu-se cont,in fiecare perioada,nu numai de limbajul frumos,ci de toate formele de exprimare.Sarcina lingvisticii va fi: Sa faca descrierea si istoricul tuturor limbilor la care va putea ajunge,ceea ce inseamna sa faca istoricl familiilor de limbi sis a reconstituie,in masura posibilului,limbile-mama ale fiecarei familii. Sa caute fortele ce sunt in joc in mod permanent si universal in toate limbile sis a determine legile generale carora li se supun toate fenomenele particulare ale istoriei. Sa se delimiteze sis a se defineasca pe ea insasi. Lingvistica are raporturi foarte stranse cu alte stiinte,care uneori imprumuta de la ea date,alteori I le furnizeaza.Limitele care o separa de celelalte stiinte nu sunt intotdeauna foarte clare.De exemplu,lingvistica trebuie sa fie diferentiata cu grija de etnografie si preistorie,unde limba nu intervine decat cu titlu de document;de asemenea,ea trebuie deosebita de antropologie,care nu studiaza omul decat din punct de vedere al speciei,in timp ce limbajul este un fapt social. Raporturile lingvisticii cu sociologia nu sunt atat de greu de descoperit:relatia este unilaterala,in sensul ca studiul limbilor cere lamuriri de la fiziologia sunetelor,fara sa-I furnizeze in schimb nimic.In orice caz,aceste doua discipline nu pot fi confundate intre ele. In ceea ce priveste filologia,ea se deosebeste net de lingvistica,in ciuda punctelor d econtact dintre cele doua stiinte si a serviciilor reciproce pe care si le aduc. Capitolul III Obiectul lingvisticii Limba;definitia sa Nu putem reduce limba la sunet,si nici desparti sunetul de articularea bucala;

 Sunetul,unitate complexa acustico-vocala,formeaza,la randul sau,cu idea,o unitate complexa,fiziologica si mentala. Limbajul are o latura individuala si o latura sociala,sin u o putem concepe pe una fara cealalta. In fiecare moment,el implica un system stability si o evolutie. Limba nu se confunda cu limbajul;ea nu este decat o parte determinate,esentiala din el.Este totodata un produs social al facultatii limbajului si un ansamblu de conventii necesare,adoptate de corpul social pentru a ingadui exercitarea acestei facultati de catre indivizi. Limbajul nu se lasa clasificat in nicio o catgorie a faptelor umane,pentru ca nu stim cum sa-i definim unitatea.Limba,dimpotriva,este un tot in sine si un principiu de clasificare. Lingvistul American Whitney considera ca limba este o conventie,si natura semnului asupra caruia s-a convenit(adica aparatul fonator) este indiferenta.Aceasta ide ar putea fi confirmata de o anumita definitie a ceea ce se numeste limbaj articulat.Deci nu limbajul vorbit este natural pentru om,ci facultatea de a constitui o limba,adica un system de semen distincte ce corespund uno idei distincte. Pentru a atribui limbii primul loc in studiul limbajului,putem folosi si argumentul ca facultatea-naturala sau nu-de a articula cuvinte nu se exercita decat cu ajutoul instrumentului creat de colectivitate;deci nu e iluzoriu sa spunem ca unitatea limbajului este data de limba. Locul limbii intre faptele de limbaj Limba nu este o functie a subiectului vorbitor,ea este produsul pe care individual il inregistreaza in mod pasiv;ea nu presupune niciodata premeditare,si reflectia nu intervine aici decat pentru activitatea de clasificare. Vorbirea este un act individual de vointa si de inteligenta,in care putem distinge: Combinatiile prin care subiectul vorbitor utilizeaza codul limbii pentru a-si exprima gandirea personala. Mecanismul psohofizic care ii ingaduie sa exteriorizeze aceste combinatii. Caracteristicile limbii 1. Ea este un obiect bine definit in ansamblul heteroclit al faptelor de limbaj.Ea este partea sociala a limbajului,exterioara individului,care prin el insusi nu poate nici sa o creeze,nici sa o

modifice;ea nu exista decat in virtutea unui fel de contract incheiat intre membrii comunitatii. 2. Limba,distincta de vorbire,este un obiect pe care il putem studia separat.Noi nu mai vorbim limbile moarte,dar putem san e insusim organismul lor lingvistic. 3. In timp ce limbajul este heterogen,limba astfel delimitate este de natura omogena:ea este un sistem de semne unde nu este esentiala decat unirea dintre sens si imaginea acustica. 4. Limba este un obiect de natura concreta,si acest lucru reprezinta un mare avantaj pentru studiu.Semnele lingvistice,desi essential psihice,n sunt niste abstractii;sunt realitati care isi au sediul in creier. Definitii importante Fonologia-Fiziologia sunetelor este adese ori numita fonetica,insa inlocuim aceste termen prin fonologie.Fonetica este o stiinta istorica;ea analizeaza evenimente,transformari si se misca in timp.Fonologia se afla in afara timpului,pentru ca mecanismul articularii ramane mereu asemanator cu el insusi. Fonemul-este suma impresiilor acustice si a miscarilor articulatorii,a unitatii auzite si a unitatii vorbite,na conditionand-o pe cealalta:este o unitate complexa,care are un picior in fiecare lant. Diftongul-este un lant imploziv de doua foneme din car ecel de-al doilea este relative deschis,de unde rezulta o impresie acustica particulara,ca si cum sonanta se continua in cel de-al doilea element al grupului. Semnul lingvistic-nu uneste un lucru si un nume,ci un concept si o imagine acustica.Numim semn combinarea dintre concept si imaginea acustica:dar in folosirea curenta acest termen desemneaza,in general,numai imaginea acustica.Ambiguitatea ar disparea daca am desemna cele trei notiuni prezente aici prin nume care se implica unele pe celelalte,aflandu-se totodata in opozitie.Propunem sa pastram cuvantul semn pentru a desemna totalul, si sa inlocuim conceptul si imaginea acustica prin semnificat si respectiv semnificant.Acesti ultimi termini au avantajul de a marca opozitia care ii separa fie intre ei,fie de totalul din care fac parte.