DREPTUL CONCURENTEI Cadrul legal Evolutia reglementarilor Legislatia interna a parcurs, in domeniul ce ne intereseaza, patru etape. a.

Initial, actele de concurenta neloiala erau supuse regimului de drept comun al raspunderii extracontractuale, in conditiile statornicite de art. 998 si urm. din Codul Civil. In sensul aratat s-a scris illo tempore ca ,,la noi se ajunge a se apara fondul de comert de o concurenta neloiala prin aplicarea principiului ca nimanui nu-i este ingaduit a produce o paguba in dauna altei persoane (art. 998 C.C.)1. Acest sistem prezenta neajunsul ca trebuia sa aplice, printr-o interpretare extensiva, regulile generale ale obligatiilor nascute din delicte si cvasi-delicte, exercitiul concurentei, fenomen cu preponderenta economica, ale carui particularitati nu sunt reductibile la tratamentul juridic ce convine faptelor ilicite civile. b. O noua faza o reprezinta elaborarea unor reglementari specifice in materie. Cele mai vechi, cu o sfera de aplicare de altfel foarte restransa, erau cuprinse in Legea din 17 martie 1884 asupra comertului ambulant, care ocrotea pe consumatori impotriva concurentei prilejuite prin lichidari abusive de marfuri apartinand acestor agenti economici. Intre cele doua razboaie mondiale a intrat in vigoare Legea concurentei neloiale din 18 mai 1932. Actul normative avea caracter casuistic, fiind totodata incomplet, deoarece nu reglementa decat faptele de concurenta neloiala constand in confuzie, precum si falsele indicatii de provenienta. Caracterul lacunar explica reactia autorilor, care au obiectat ca ,,existenta unei legi lasa judecatorului o parte mai redusa de arbitrar, insa tarmuieste in acelasi timp reprimarea actelor pe care ingeniozitatea comerciantilor le descopera pentru eludarea legii. Sistemul aplicatiunii dreptului comun, dimpotriva, lasa larga putinta de apreciere a tribunalelor, sporeste arbitrarul, dar ingaduie progresul2. Ulterior a fost adoptat Decretul pentru reglementarea si controlul cartelurilor din 10 mai 1937, completat prin Legea din 26 octombrie 1939. Acest act normative instituia masuri preventive, destinate sa impiedice incheierea de acorduri monopoliste. Competenta de a exercita controlul prealabil perfectarii unor asemenea intelegeri apartinea unui organ specializat din cadrul Ministerului Industriei. c. In anii comunismului, actele normative amintite mai sus au fost abrogate astfel: - Legea din 18 mai 1932, prin Decretul nr. 691/1973 din 14 ianuarie 1974; - Decretul-lege din 10 mai 1937, prin Decretul nr. 66 din 18 martie 1950. Masura abrogarii se explica, deoarece sistemul monopolului de stat si al planificarii economice rigide sunt prin definitie incompatibile cu libertatea pietei si concurentei. d. Incepand din 1990, dupa abolirea comunismului, au intrat in vigoare o serie de reglementari care urmaresc, odata cu progresele economiei de piata, sa asigure reprimarea exerctitului abuziv al competitiei, atat in raporturile economiei interne, cat si in relatiile de schimburi externe de marfuri si de servicii.
1

I. N. Fintescu (5), p. 168. A se vedea de asemenea Gh. Christodorescu, Concurenta neleala. Contributiuni la solutionarea sa in Romania, Bucuresti, 1923 2 I. L. Georgescu (6), p. 587. In concordanta cu opinia reprodusa mai sus, acest autor, dup ace analizeaza dispozitiile Legii din 1932, trece la examinarea ,,domeniului concurentei neleale nelegiferat (p. 597-603)

Deosebim in aceasta privinta pe de-o parte dispozitii constitutionale, iar pe de alta parte cele ale actelor normative uzuale. Cadrul legal actual se intregeste cu conventii internationale, elaborate indeosebi sub auspiciile GATT si la care Romania a devenit parte contractanta. Dispozitii constitutionale In cadrul Constitutiei din 21 noiembrie 1991 (M. Of. Nr. 233/1991) sunt de retinut indeosebi normele de principiu inscrise in titlul IV, intitulat ,,Ecnomia si finantele publice. Ele intereseaza direct regimul juridic general al concurentei. Acest capitol se coroboreaza cu dispozitiile art. 41 din Constitutie, care prevad ca dreptul de proprietate este garantat, desigur in limitele statornicite de lege. Constitutia suprima astfel, explicit si definitive, sistemul communist al proprietatii monopoliste de stat asupra tuturor mijloacelor de productie. Fara aceasta adevarata revolutie a principiilor juridice, instaurarea economiei de piata in Romania nu putea fi conceputa. Dispozitii ale legilor ordinare Normele constitutionale la care ne-am referit mai sus au fost in fapt devansate, inca din 1990, de numeroase reglementari uzuale. Unele au incurajat atat initiativa privata, precum Legea nr. 31 din 17 noiembrie 1990 privind societatile comerciale, cat si investitiile straine, in temeiul Legii nr. 35 din 10 aprilie 1991. Alte acte normative au adoptat masuri in vederea transformarii fostelor intreprinderi monopoliste de stat in agenti economici ai pietelor libere precum Legea nr. 15 din 8 august 1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, cat si Legea nr. 58 din 16 august 1991 a privatizarii societatilor comerciale. In stransa conexiune cu reglementarile mentionate, a fost instituit si regimul concurentei comerciale.In acest domeniu sunt de mentionat indeosebi: - Legea nr. 12 din 8 august 1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, modificata prin Legea nr. 42/1991 si republicata in M. Of. nr. 133 din 20 iunie 1991, - Legea nr. 11 din 30 ianuarie 1991 privind combaterea concurentei neoiale; - Hotararea Guvernului nr. 228/1992 privind protejarea producatorilor nationali si a pietei interne de competitia neloiala rezultata din importul unor produse la pret de dumping sau subventionat, precum si de exportul la preturi sub nivelul celor practicate pe piata interna (publicata in M. Of. nr. 133 din 17 iunie 1992). Conventii internationale In relatiile cu elementele de extraneitate, reprimarea actelor de concurenta neloiala formeaza obiectul unor acorduri pe care Romania le-a incheiat cu alte state sau la care tara noastra a devenit contractanta prin aderare, ratificare sau aprobare. Din punctul de vedere al valorii lor juridice trebuie retinut ca, in conformitate cu art. 11 din Constitutie, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, statul roman obligandu-se sa indeplineasca intocmai, cu buna credinta, obligatiile ce-i revin din actele internationale la care este parte. In ordine cronologica, trebuie mentionata in primul rand Conventia Uniunii de la Paris pentru protectia proprietatii industriale, incheiata la 23 martie 18833. Romania a ratificat-o in forma revizuita la Washington in 1911, prin Legea din 13 martie 1924, publicata in M. Of. din 27 martie 1924, cu efecte de la 6 octombrie 1920. Dispozitiile
3

A se vedea in aceasta privinta Y. Eminescu, p. 149-153

referitoare la concurenta neloiala formeaza obiectul art. 10 bis si art. 10 ter ale Conventiei, fiind inserate in cuprinsul acesteia cu prilejul Conferintei de revizuire de la Washington din 1911. Formele ulterioare ale Conventiei de Uniune au fost ratificate de Romania prin Decretul nr. 427 din 19 octombrie 1963 (revizuirea de la Lisabona din 1958) si prin Decretul nr. 1117/1968 din 6 ianuarie 1969 (revizuirea de la Stockholm din 14 iulie 1967). Spre deosebire de reglementarile Conventiei de Uniune de la Paris, care se marginesc la faptele de concurenta neloiala, in sensul strict al notiunii, normele adoptate sub egida GATT (General Agreement of Tariffs and Trade) au o sfera mai larga de aplicare, interesand in principal regimul dumpingului interntional si subventiile la export4. Romania a devenit membru in organizatia GATT in virtutea protocolului din 15 octombrie 1971 (ratificat prin Decretul nr. 480 din 27 ianuarie 1972). In domeniul practicilor anticompetitive, Acordul de baza al GATT, incheiat la 30 octombrie 1947 la Geneva si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1948, a prevazut masuri represive intr-o dubla directie, mai intai instituind prin art. VI asa-numitele drepturi anti-dumping si drepturi compensatorii, iar in al doilea rand prin art. XVI, care sanctioneaza subventiile la export. Reglementarile procedurale corespunzatoare, destinate sa asigure solutionarea eventualelor diferende, sunt cuprinse in art. XXIII al Acordului. Dispozitiile mentionate s-au dovedit nesatisfacatoare in practica, sub doua aspecte principale5.In primul rand, ele au ramas de cele mai multe ori litera moarta deoarece erau lipsite de obligativitate. Intr-adevar, art. 1 lit. b al Protocolului de punere in aplicare a Acordului de baza GATT prevedea ca textele ce ne preocupa devin efectiv incidente numai in masura compatibilitatii cu legislatia in vigoare in fiecari stat membru. Ori tarile care dispuneau la acea data de reglementari proprii anti-dumping6 au continuat sa le aplice, tocmai pentru motivul ca difereau de textele GATT. Cealalta deficienta o constituia, in cadrul Acordului de baza al GATT, insasi definitia notiunii de dumping, insuficient de explicita. De aici au rezultat interpretari divergente, care au fost si ele de natura sa ingreuneze aplicarea reglementarilor. Dispozitiile la care ne-am referit au fost intrgite si dezvoltate cu prilejul negocierilor comerciale multilaterale care s-au desfasurat sub egida GATT, in perioada noiembrie 1963-mai 1967 (asa-numita runda Kennedy). S-a elaborat astfel Codul antidumping, denumirea sa completa fiind urmatoarea: ,,Acord privind aplicarea art. VI al Acordului general pentru tarife si comert. Acest cod a creat in sarcina statelor contractante obligatia de a se conforma regimului anti-dumping statornicit prin textele sale. A incetat, cu alte cuvinte, facultativitatea existenta pana atunci, sub imperiul art. VI al Acordului GATT, text care practic era din aceasta cauza lovit de caducitate. Codul anti-dumping a adus in plus o serie de completari dispozitiilor atr. VI, mai ales in materie procedurala. Totodata a organizat sub egida GATT, un comitet al practicilor anti-dumping, instituind astfel un sistem international de supraveghere in aceasta materie. La randul sau, Codul mentionat a fost revizuit in cadrul rundei de negocieri
4

Referitor la sistemul GATT si la evolutia acestuia, a se vedea Cl. A. Colliard, Institutions des relations internationals, ed. 8, Paris, 1985, p. 726-768; D. Carreau, Th. Flory, P. Juillard, Droit international economique, ed. 3, Paris, 1990, p. 91-169 5 A se vedea in aceasta privinta, in completare,H. Leguillons si F. Dintilhac, nr. 13-24 6 De exemplu legea Wilson, adoptata in 1894 de SUA, care a inspirat reglementari analoge in Canada (1903), Australia (1905), Franta si Japonia (1919), Belgia (1920), Anglia (1921), Austria si Polonia (1924), Cehoslovacia (1925)

comerciale multilaterale, care au avut loc in principal la Tokio, incheindu-se ulterior la Geneva in 1979. Reglementarile adoptate au format versiunea noului Cod antidumping, semnat la Geneva la 12 aprilie 1979. In redactarea revizuita a fost inlaturata conditia, prea rigida, inscrisa in Codul initial, potrivit careia se cerea ca dumpingul sa fie ,,cauza principala a prejudiciului suferit de statul importator. Au fost totodata precizate criteriile pentru determinarea pagubei provocate de dumping. Cel de-al doilea Cod anti-dumping, intrat in vigoare la 1 noiembrie 1980, carmuieste in prezent relatiile economice internationale ale statelor care sunt parti contractante. Romania l-a acceptat in virtutea Decretului nr. 183 din 16 iunie 1980. Natura juridical a reglementarilor Dreptul concurentei comerciale, urmarind in esenta sa asigure libertatea pietei, prin infranarea exceselor competitiei, cuprinde doua categorii de norme. Unele stabilesc in mod direct si nemijlocit statutul concurentei comerciale, aducandu-i restrangeri explicite, spre a preintampina practicile monopoliste sau neloiale. Alte reglementari intereseaza indirect acest regim, in masura in care autorizeaza limitari voluntare ale competitiei economice. Exercitiul concurentei este, cu alte cuvinte, cantonat pe de-o parte de ordinul legiuitorului, iar pe de alta parte in anumite limite de insasi vointa agentilor economici in cauza. Deosebim ca atare, in materie, atat normele legale, de regula imperative, cat si norme conventionale restrictive de competitie. Normele legale aplicabile concurentei se refera atat la operatorii care se confrunta pe piata, obligandu-i sa se conformeze unei conduite oneste, cat si la relatiile economice, considerate global, carora trebuie sa le asigure un nivel normal de desfasurare. Restrictiile impuse agentilor economici, sub sanctiuni foarte diversificate, implica asadar in mod necesar si finalitatea de a asana cu titlu permanent piata in cauza. Obiectivele urmarite astfel de normele legale ce ne preocupa demonstreaza ca, prin natura lor, ele se inscriu in sfera celor extracontractuale. In sensul aratat s-a scris ca ,,dispozitiile impotriva concurentei neloiale sunt reguli independente, care formeaza o parte din dreptul delictual7. Dimpotriva, intelegerile intervenite in mod deliberat intre agentii economici, prin care unii dintre ei accepta anumite restrictii in exercitarea concurentei comerciale, se clasifica in categoria normelor conventionale. Ca atare li se aplica, sub rezerva unor multiple particularitati, regimul juridic general al contractelor, iar nu cel al raspunderii delictuale. Deosebirea de calificare aratata, intre normele legale si cele conventionale ale concurentei, prezinta interes hotarator pe planul dreptului international privat, influentand determinarea legii aplicabile in materie.

DREPTUL CONCURENTEI COMERCIALE OCTAVIAN CAPATINA, ED LUMINA LEX, BUCURESTI, 1992

Alois Troller, Unfair Competition, in International Encyclopedia of Comparative Law, p. 34-4