UNIVERSITATEA BUCURESTI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

Patimile boli ale sufletului si bolile psihice

DISCIPLINA: Managementul Clasei De Elevi PROFESOR: Conf. Dr. Maria Neagoe STUDENT: Moldoveanu Marian ANUL: III Teologie Pastorala

Bucuresti 2012

Introducere:

Patimile produc in suflet tot felul de neoranduiri, tulburari si smintiri. De indata ce o singura patima ajunge, sa tulbure randuiala sufletului, scrie Sfantul Grigorie Cel Mare, se gaseste indata alta gata sa aduca si ea stricaciune.1 Si cu drept cuvant spune Sfanta Scriptura ca striga atunci cand impilarea a trecut orice margine si racnesc in mainile celor puternici(Iov 35,9 ), ca intr-adevar daca patimile cele de capetenie, dintr-o pricina sau alta, s-au cuibarit in sufletul cel inselat, multimea nenumarata a celor care le urmeaza il taraste in toate soiurile de nebunii si il tulbura cu strigatul lor de fiara nenorocitul suflet care s-a lasat amagit fie si pentru o singura data de aceste patimi de capetenie sub lovitura pacatelor care se inmultesc ajunge nebun si ravasit cu furii de fiare adauga el.2 Patimile reprezinta pentru fiinta umana cea mai grava si mai permanenta primejdie, incat o fac sa decada la cel mai scazut nivel posibil, o vatama adanc si o sortesc pieirii. Nimic nu ataca mai mortal pe om si nimic nu ruineaza mai mult viata sociala ca acesti dusmani inversunati. Patimile sunt cancerul vietii morale. Intocmai ca aceasta boala necrutatoare, patimile sunt o crestere exagerata si anormala a unor tendinte in dauna altora si sfarsesc, ca si cancerul, prin distrugerea totala a organismului fizic si moral. Succesul pe care il obtin asupra noastra se datoreaza mai ales slabiciunii pozitiei noastre si faptului ca ele nu se arata totdeauna in forma lor reala ci deghizate in chipuri inofensive sau chiar seducatoare.3 Deci in patima, nu avem deaface cu o calcare singulara a legii divine, facuta cu stiinta si voita, ci cu o stare pacatoasa, cu o voita pacatoasa persistenta, cu o boala cronica a firii umane. Patima inseamna o imbratisare totala a pacatului, o aderenta integrala si exclusiva la pacat, o directionare totala si constanta spre calcarea legii divine. Patima creste organic din fiinta patimasului, desi ca ceva monstruos, si-ai impune pretentiile chiar si impotriva imprejurarilor neprielnice pentru satisfacerea patimei. Patimasul nu mai lupta contra dusmanului, ci a capitulat cu totul si chiar s-a aliat cu el.
1

Jean Claude Larche, Terapia bolilor spirituale, traducere, Marinela Bojin, Ed Sofia, Bucuresti, 2006, p122. 2 Asist. Const. Pavel, Patimile omenesti piedica in calea mantuirii, inStudii Teologice, V, (1953), Bucuresti, nr7-8, p475. 3 Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxa stiinta Sfintilor Parinti, traducere Luminita Nicolescu, Ed Invierea-Arhiepiscopia Timisoarei, Timisoara, 1998, p288.

Din cele aratate, rezulta gravitatea, pe care patimile o prezinta pentru fiinta omeneasca si mai ales pentru viata obsteasca.4

Boala sufletului:
Cand sufletul omului este dominat de patimi care sunt in principal miscarea puterilor sufletului contra firii, si cand nu poate sa vada pe Dumnezeu ca lumina atunci este bolnav duhovniceste. Sfintii Parinti invata ca boala nu sunt simplu trairile ascunse care creeaza conflicte interioare, ci deteriorarea puterilor sufletului in principal moartea si intunecarea mintii. Mintea nu vede pe Dumnezeu, nu are comuniunea cu Dumnezeu, si inbolnavindu-se creeaza toate starile bolnavicioase.5 Boala dupa Sfintii Parinti este stagnarea, moartea si intunecare mintii. In aceasta stare mintea omului subfunctioneaza este confundata si este identificata cu ratiunea, cu patimile si cu conditiile mediului. Din aceasta anomalie sunt create toate problemele numite psihologice. Psihologii contemporani nu cunosc foarte bine aceasta stare, de aceea nici nu pot sa inteleaga problemele reale ale oamenilor. Dupa Sfantul Simeon Noul Teolog sufletul daca nu are energia Sfantului Duh, care este suflet al sufletului, si minte a mintii noastre este mort. Caci precum trupul nostru, chiar daca este bolnav, chiar daca nu, fara suflet este cu neputinta sa se miste, tot astfel si sufletul chiar daca pacatuieste chiar daca nu, fara Duhul Sfant mort este si nu poate sa traiasca viata vesnica intru totu. Acest pasaj arata ca boala sufletului este absenta Duhului Sfant. Chiar daca omul nu greseste fara Duhul Sfant este mort, bolnav. Astfel in traditia ortodoxa chiar daca omul este psihologic echilibrat, chiar daca nu are conflicte interioare, fara Duhul Sfant este bolnav si mort. Dupa Sfantul Simeon bolnavi nu sunt numai cei ce au conflicte psihologice ci in principal cei ce au salajluit in ei diavolul. Psihologia contemporana considera ca boala reprezinta conflictul interior sau chiar trairile ascunse, experientele traumatice care se afla in subconstient. Prin urmare boala sufletului are cu desavarsire semnificatii diferite la Sfintii Parinti si in psihologia si psihoterapia contemporana.
4

Asist. Const. Pavel, Patimi daunatoare vietii omenesti, inMitropolia Moldovei si Scucevei, XXXIII, (1957), Iasi, p 450. 5 Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxa.Continuare si dezbateri, traducere, prof Ion Diaconescu si prof Nicolae Ionescu, Ed Sofia, Bucuresti, 2001, p210.

Intelegerea religios-morala a oricarei boli, inclusiv a bolilor psihice, se deosebeste de cea rationala si stiintifica. La omul credincios, boala provoaca intotdeauna necesitatea verificarii de sine, a elucidarii sensului duhovnicesc al incercarii trimise asupra lui, in timpul bolii omul are timp sa se gandeasca sa se concentreze, sa isi verifice viata cu ajutorul prietenilor apropiatilor sau parintilor duhovnicesti, sa vada greselile si caderile care au pricinuit boala, sa le corecteze prin pocainta urmarile si astfel sa se foloseasca de boala pentru a se indrepta din punct de vedere duhovnicesc-moral.6

Legaturile dintre patimi si facultatile sufletului:

Sfintii parinti spun despre suflet ca ar cuprinde o parte rationala si una irationala. Sfantul Ioan Damaschin spune ca rationalul prin fire conduce irationalul.7Puterile sufletului se impart in puterea rationala si puterea irationala. Puterea irationala are doua parti: una care nu asculta de ratiune, adica nu se supune ratiunii, alta care asculta si se supune ei. Partea neascultatoare si nesupusa ratiunii se imparte in: functiunea vitala care se numeste puls, functiunea seminala adica de nastere si functiunea vegetativa care se numeste nutritiva. Acesteia din urma ii apartine si functia de crestere care da forma corpului. Aceste facultati nu se conduc de ratiune, ci de natura. Partea care asculta si tine de ratiune se imparte in manie si pofta. Acest punct de vedere ne ajuta sa stabilim o punte de legatura intre invatatura crestina despre suflet si psihologia moderna, care vorbeste despre existenta subconstientului uman in care se depoziteaza amintirile si in care se nasc idei, inspiratii, intuitii si tendinte. Conceptia crestina nu neglijeaza preocuparile sale privint realitatea subconstientului in care se refuleaza si toate gandurile intunecate care dau nastere la resorturile patimilor. Dar pe langa aceasta zona a subconstientului, care de cele mai multe ori este impatimita, psihologia religioasa mai recunoaste o zona plina de lumina a sufletului numita transconstientul sau supraconstientul. Supraconstientul este sursa energiilor luminoase ale

6 7

Dmitri Melehov, op.cit, p55. Pr.lect.Gh.Popa, Pr. lect. Gh.Petraru, Patimile omenesti si implicatiile lor moral-sociale, in Teologie si viata, Ed.Mitropolia Moldovei si Bucovinei, V(LXXI), Iasi, nr.1-3, p66.

fiintei umane care pot sa lucreze in suflet chiar si in subconstient, cand le oferim conditiile prielnice.8 In ordinea sufleteasca supraconstientul este deci partea cea mai launtrica in care locuieste harul Duhului Sfant primit la botez. Mintea departe de a fi ceva deosebit de suflet este considerata de unii Sfinti Parinti identica cu sufletul, fiind la randul ei intreita: minte, ratiune si duh. Ratiunea sau logosul este partea cea mai descoperita avand rolul de revelare asemenea logosului Sfintei Treimi. Cand prin amagirea duhului celui rau Dumnezeu este dat uitarii sau cand slabeste credinta in existenta lui, sufletul nostru se inchide acestui adanc, care este legat de Dumnezeu prin har, si patimile incep sa-si faca salaj in el. Privite din acest punct de vedere patimile sunt efectul si in acelasi timp cauza unei minti vaduvite de adevarata intelegere a lucrurilor si inchisa in egoism. Daca din partea mintii patimile implica un minus de activitate, din partea poftei si a maniei implica implica o depasire a limitelor firesti. In mod paradoxal dupa ce patimile il cuprind pe om ratiunea cauta argumente pentru justificarea lor,deoarece orice patima ii produce si o anumita placere. In acest mod se nasc si cresc patimile printr-o continua contributie a ratiunii si a vointei care decad din firescul lor si se supun poftei si maniei.

Despre nevroze:

Ibidem.

Cresterea nestravilita a nevrozelor in vremea noastra este generata nu doar de stresuri si de progresul tehnico-stiintific cu suprasolicitarile sale informationale, ci in primul rand de progresul caderii general umane.9 Pricina aparitiei nevrozelor isi are radacina in necredinta crescanda, in pierderea fundamentului duhovnicesc al omenirii, iar odata cu acesta si a adevaratului sens al vietii. Cunoscutul psihiatru rus Dmitri Evghenievici Melehov a emis ipoteza ca la baza multor tulburari psihice sta nesmerenia. In acest sens, nevroza nu constituie o exceptie. Este general recunoscut faptul ca aceasta maladie se dezvolta in virtutea conflictului personalitatii cu sine insusi si cu alti oameni. Nevroza este o ciocnire dintre dorinta si realitate. Cu cat este mai puternica acesta ciocnire, cu atat mai acut decurge boala. Majoritatea cercetatorilor contemporani cad de acord asupra faptului ca nevroza este o boala a personalitatii. Nevrozele sunt numite pe buna dreptate forma cronicizata a patimilor. La baza profunda a diversei simptomatologii nevrotice sta imputinarea dragostei din inima omului, iar unde nu este dragoste se parguiesc supararea, dusmania, intoleranta, irascibilitatea, mania, invidia, frica. Ca radacina a tot raul pacatul atrage dupa sine tulburari nevrotice. Savarsindu-se in adancul sufletului omenesc el starneste patimile, dezordoneaza vointa, scoate de sub controlul constiintei emotiile si imaginatia. Nevroza profunda este un indiciu al lipsei de sanatate morala, al descompunerii duhovnicesti-sufletesti.10 Dupa sfintii parinti, prin ce pacatuieste omul, de aceea si patimeste. Cuviosul Efrem Siru spune despre omul manios maniosul omara si da pierzarii sufletul sau, findca isi petrece intreaga viata in tulburari si este departe de liniste. El e strain de pace, departat si de sanatate fiindca neincetat si trupul i se topeste, si sufletul i se mahneste, si carnea i se ofileste, si fata i se paleste, si mintea il lasa, si intelegerea i se slabanogeste, si gandurile curg in el rau. Stiinta a inceput sa vorbeasca limpede despre stransa legatura dintre bolile sufletesti si cele trupesti cu 200 de ani in urma, cand a fost folosita pentru prima data termenul psihosomatic.La baza conceptului de psihosomatoze a fost pusa afirmatia ca in
9

Dmitri Avdeev, Problemele actuale ale psihoterapiei ortodoxe, traducere, Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas, Ed Cartea Ortodoxa, Bucuresti, p102. 10 Ibidem, p106.

provenienta unei serii de boli trupesti locul dominant apartine factorilor psihoemotionali. Asadar patologia psihosomatica constituie o reactie particulara a corpului la procesele psihice si, ceea ce este foarte important in primul rand la procesele duhovnicesti.

Implicatiile moral-sociale ale patimilor:

Mergand pe aceasta cale impatimita, mai devreme sau mai tarziu,viata fizica si sufleteasca a celui patimas se ruineaza ajungand la un moment dat sa nu isi mai dea seama de situatia grava in care se afla, sa nu mai lupte impotriva patimilor, ci sa se complaca in ambianta lor intr-o traire saracita si stearpa, care ii paralizeaza toate puterile spirituale si morale, devenind in acelasi timp un pericol pentru viata sociala.11 Sub inraurirea pacatului, sufletul omenesc viu, care nu si-a pierdut constiinta, traieste un simtamant de vinovatie, tristete, chin, precum si necesitatea eliberarii de pacat. Omul credincios cauta ajutor in biserica, apeleaza la un om cu experienta duhovniceasca. El trece prin durere si prin suferinta duhovniceasca, iar uneori are de dus si urmarile fizice ale pacatului.12 Psihiatria moderna bazata in primul rand pe psihanaliza a ajuns la concluzii deosebite studiind cauzele care duc la multe boli psihice si uneori chiar la sinucideri. Gandirea pozitiva a secolului 19 stia ca toate bolile psihice constau mai intai intr-o atingere a celulelor care provoaca o alterare a structurii lor, alterare care duce la tulburari psihopatologice. Psihanaliza schimba aceasta conceptie plecand de la intrebarea daca nu cumva patimile si socurile emotionale provoaca sintomele, iar atingerea celulara este doar secundara. Aici am putea descoperi puntea de legatura intre psihanaliza si psihologia crestina care socoteste ca patimile sunt cauzele multor boli psihice si a multor conflicte dintre om si societate. Expresia cea mai sugestiva a aceatui adevar se poate observa in Sfanta Scriptura, in primul ei capitol, cand Adam, autonomizandu-se de Dumnezeu, pierde mai intai sentimentul responsabilitatii morale in fata lui Dumnezeu si in fata comunitatii. Putem observa de aici ca orice patima nu este doar o problema a omului ca entitate individuala care se repara usor, ci este o grava primejdie pentru orice comunitate
11 12

Pr.lect.Gh.Popa, Pr.lect.Gh.Petraru, art.cit, p68. Dmitri Melehov, Psihiatria si problemele vietii duhovnicesti, traducere, Adrian Tanasescu, Ed Cartea Ortodoxa, Bucuresti, p 44.

organizata. De aceea fiecare patima trebuie sa fie cunoscuta, in manifestarile sale concrete, si combatuta cu atentie, respectand prin aceasta, adevarata demnitate si libertate a persoanei umane. 13

Concluzii:
In concluzie Biserica priveste bolile psihice ca una dintre manifestarile vatamarii generale de catre pacat a naturii umane. Distingand in personalitatea nivelului duhovnicesc, cel sufletesc si cel trupesc al organizarii ei, Sfintii Parinti faceau distinctie si intre bolile dezvoltate de la fire si bolile provocate de lucrarea demonica sau provenite din patimile care l-au inrobit pe om.Cauza fundamentala a refugierii multor contemporani ai nostri in imparatia iluziilor provocate de alcool sau de narcotice este pustiirea duhovniceasca, pierderea sensului vietii, erodarea reperelor morale. Narcomania si alcoolismul devin manifestari ale bolii duhovnicesti de care sufera nu numai indivizii, ci intreaga societate. Aceasta este rasplata ideologiei consumismului, a calculului succesului material, a lipsei de duhovnicie si a pierderii adevaratelor idealuri. Preotul, duhovnicul, pastorul de suflete are de-a face cu cele mai profunde si mai ascunse trairi ale omului, atat normale cat si patologice. Adeseori el este primul care observa la cel ce ii solicita ajutorul duhovnicesc semnele de debut ale bolii psihice. El are de-a face cu sufletul omenesc viu, cu dificultatile si cu bolile lui. Competenta sa tine de domeniul bolilor duhului omenesc, de inraurirea pacatului si de ajutorarea oamenilor in scopul invingerii, consecintelor pacatului a dominatiei acestuia si al simtamantului gresit perceput al vinovatiei. Pentru duhovnic, ca si pentru psihiatru, daca este credincios, prima problema care se ridica este punerea diagnosticului duhovnicesc adica este indispensabil sa se delimiteze ce anume are, in aceste suferinte ale omului, o cauza nemijlocit duhovniceasca si se preteaza la tratament duhovnicesc. Totodata, trebuie stabilit ce anume reprezinta, in trairile lui, o manifestare de boala sufleteasca ce isi are cauza in tulburarile activitatii cerebrale sau
13

Pr.lect.Gh.Popa, Pr.lect.Gh.Petraru, art.cit, p 68.

intregului organism si necesita competenta medicala, dotata cu cunostinte contemporane despre legile vietii psihologice, legile vietii biologice si celei emotionale a sufletului precum si despre interventia medicala. Sau in fine la respectiva persoana exista tulburari psihofizice care reprezinta o urmare nemijlocita a pacatelor personale sau familiare, si atunci au nevoie in acelas timp atat de metodele duhovnicesti cat si de cele psihiatrice. In unele cazuri insanatosirea duhovniceasca poate duce la insanatosire psihica, tocmai in acest fel l-a vindecat Hristos pe paralitic cand a vazut cauza duhovniceasca a bolii si a inceput prin inlaturarea ei: Fiule iarta-se tie pacatele tale. In cazuri complexe cand cand boala duhovniceasca si cea sufleteasca coexista, este indispensabila atat competenta pastorului-teolog cat si cea a medicului psihiatru, pentru ca analiza sa cuprinda toate sferele personalitatii, toate straturile existentei in intregul lor.

BIBLIOGRAFIE:

EDITII ALE SFINTEI SCRIPTURI

BIBLIA sau SFNTA SCRIPTUR, Ediia Sfntului Sinod, Editura Institutului Biblic i de Misiune al B.O.R., Bucureti, 1999.

CARTI SI ARTICOLE:

1. Avdeev, Dmitri, Problemele actuale ale psihoterapiei ortodoxe, traducere,Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas,ed Cartea Ortodoxa,Bucuresti.. 2. Larche, Jean Claude,Terapia bolilor spirituale,traducere,Marinela Bojin,Ed Sofia,Bucuresti,2006 3. Melehov,Dmitri Psihiatria si problemele vietii duhovnicesti, traducere, Adrian Tanasescu, Ed Cartea Ortodoxa, Bucuresti. 4. Pavel, Asist.Const.,Patimile omenesti piedica in calea mantuirii,inStudii Teologice,V,(1953),Bucuresti,nr7-8. 5.Idem,Patimi daunatoare vietii omenesti,inMitropolia Moldovei si Scucevei,XXXIII, (1957),Iasi. 6. Popa, Pr.lect.Gh., Petraru, Pr.lect.Gh.,Patimile omenesti si implicatiile lor moralsociale,in Teologie si viata,Ed.Mitropolia Moldovei si Bucovinei,V(LXXI),Iasi,nr.1-3. 7. Vlachos, Mitropolitul Hierotheos,Psihoterapia ortodoxa stiinta Sfintilor Parinti,traducere Luminita Nicolescu,ed Invierea-Arhiepiscopia Timisoarei,Timisoara,1998. 8. Idem, Psihoterapia ortodoxa.Continuare si dezbateri,traducere,prof Ion Diaconescu si prof Nicolae Ionescu,ed Sofia,Bucuresti,2001. .