1

TEOLOGIA anul XI, nr. 4, 2007

Teologia, 4 / 2007

Revista Teologia public studii, traduceri din Sfintii Printi, note, comentarii, si recenzii.

NOT CTRE AUTORI Autorii sunt rugati s trimit materialele ce se ncadreaz n rubricile revistei dactilografiate la dou rnduri. Responsabilitatea asupra continutului acestora revine n exclusivitate autorilor. Manuscrisele nepublicate nu se restituie.

Coperta I: Coperta IV: Cldirea Faculttii de Teologie Ortodox din Arad

TEOLOGIA Orice corespondent se va adresa: FACULTATEA DE TEOLOGIE 310096 ARAD Strada Academiei Teologice Nr. 9 Tel/Fax: 0040-257-285855

TEOLOGIA Totute correspondence sera envoyee a l'adresse: FACULTATEA DE TEOLOGIE 310096 ARAD Strada Academiei Teologice Nr. 9 Tel/Fax: 0040-257-285855

Editura Universittii Aurel Vlaicu ARAD

UNIVERSITATEA AUREL VLAICU ARAD FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOX

TEOLOGIA

ANUL XI, NR. 4, 2007 ARAD

Teologia, 4 / 2007

COMITETUL DE REDACtIE
PREEDINTE DE ONOARE: P.S. dr. TIMOTEI SEVICIU, Episcopul Aradului si Hunedoarei PREEDINTE DE REDACtIE: Pr. prof. univ. dr. CONSTANTIN RUS, Decanul Faculttii de Teologie REDACTOR COORDONATOR: Pr. prof. univ. dr. IOAN TULCAN MEMBRI: Prof. univ. dr. JOHN H. ERICKSON, Seminarul Teologie Ortodox St. Vladimir din New York, (USA) Prof. univ. dr. GEORGIOS METALLINOS, Universitatea din Atena (Grecia) Prof. univ. dr. DANILO CECCARELLI, Institutul Pontifical Oriental din Roma (Italia) Prof. univ. dr. ERNST CHR. SUTTNER, Universitatea dinViena (Austria) Prof. univ. dr. ZYFRIED GLAESER, Universitatea din Opole (Polonia) Lect. univ. dr. CRISTINEL IOJA Lect. univ. drd. FILIP ALBU Lect. univ. drd. LUCIAN FARCAIU SECRETAR DE REDACtIE: Lect. univ. dr. CAIUS CUTARU

Culegere text, corectur, traducere n limba englez a rezumatelor: IOAN si IOANA CURECHIAN, prof. ANCA POPESCU Tehnoredactare: CLIN CHENDEA

5 CUPRINS

EDITORIAL Revista Teologia la 10 ani de existent ............................. 7

STUDII ............................................................................................... 10 Michel Stavrou Le dialogue catholique-orthodoxe sur la question de luniatisme la lumire de la dclaration de Balamand (1993) ........................................................................................ 10 Ioan Octavian Rudeanu Soarele si cultele solare n Egiptul antic .............................. 31 Constantin Rus Primacy and Unity in the First Millennium Some canonical remarks ............................................................................... 44 Ioan Tulcan nvttura dogmatic ortodox reflectat n revista Teologia ................................................................................ 62 Vasile Vlad Studii de Teologie moral si spiritualitate ortodox publicate n Revista Teologia, Arad (1997-2007) ............... 77 Caius Cutaru Preocupri de Istoria religiilor n paginile revistei Teologia (1997-2007) ............................................................................104 Cristinel Ioja Aspecte ale ecumenismului si ale misiunii Bisericii n lume reflectate n paginile revistei Teologia ...............................128

Teologia, 4 / 2007

Filip G. Albu Contributii n domeniul omiletico catehetic aprute n revista ardean Teologia (1997-2007) ........................145 Lucian Farcasiu Preocupri de Teologie Liturgic n revista Teologia .163 Teodor Baba Studiul biblic vechitestamentar n paginile revistei Teologia (la mplinirea unui deceniu) .............................195 Adrian Murg Studii noutestamentare aprute n revista Teologia n deceniul 1997-2007................................................................207 tefan Negreanu Preocupri de Istorie Bisericeasc Universal n paginile revistei Teologia ................................................................223 Nicu Breda Preocupri de teologie patristic reflectate n revista Teologia (1997-2007) ............................................................248 Mihai Ssujan Studii de istorie bisericeasc a romnilor, n revista Teologia (1997-2007). Ghid bibliografic cronologic, alfabetic si tematic .................................................................262 RECENZII Daruri de Crciun Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Editura Trinitas, Iasi, 2005, p. 1-140. Fclii de nviere Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Editura Trinitas, Iasi, 2005, p. 1-182. (Ioan Octavian Rudeanu) ......................................................... 291 Pr. Prof. Dr. Mircea Pcurariu, Uniatia n Transilvania n trecut si astzi, Editura Episcop Nicolae Popovici, Oradea, 2006, 78 p. (Stelian Gombos) ................................ 295 LISTA AUTORILOR ....................................................................300

EDITORIAL7

Revista Teologia la 10 ani de existent

Timpul, n general, si perceperea lui sub form de zile, luni si ani, mbrac o semnificatie nu numai pentru fiecare om n parte, dar si pentru diferite asezminte socio-culturale, educative, academice si stiintifice. Aceast semnificatie se datoreaz si faptului, c n acea perioad de timp scurs s-au pus n lumin valentele creatoare, umane si spirituale ale unei comunitti umane sau ale unor oameni singulari. Nu mai putin, acest lucru este valabil si atunci cnd ne referim la o publicatie ce parcurge si ea o anumit devenire a ei, dar, totodat, si o anumit evolutie a perceptiei acesteia de ctre cititorii ei. La toate acestea ne gndim acum, cnd publicatia Faculttii de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad, Teologia, mplineste 10 ani de viat, de trud, de zbucium si de ndejdi, care au nsotit aparitia ei pn acum si de care au fost ptrunsi membrii colegiului de redactie. Aflndu-ne la aceast mplinire, nu putem s nu ne gndim la nceputurile timide ale acesteia, neavnd la ndemn un aparat logistic pe msur, care s fac usoar aparitia acestei publicatii. Doar prin efortul uman, intelectual si material, al membrilor acestui colegiu, prin tenacitatea, perseverenta si curajul celor care au contribuit la aparitia ei fr ntrerupere n toat aceast perioad de timp, avem acum posibilitatea de a scruta prin timp

Teologia, 4 / 2007

aceast revist teologic. Altfel spus, era prezent atunci doar entuziasmul initiatorilor ei si dorinta de a pune comunitatea academic a Faculttii de Teologie Ortodox ardean si pe colaboratorii ei de-a lungul anilor n slujba Teologiei, a vietii si misiunii Bisericii Ortodoxe n lumea contemporan. Un fel de program stiintific al publicatiei a fost prezentat nc din primul numr de aparitie de ctre redactorul responsabil: Ea (revista Teologia) se doreste a fi n mod deosebit o expresie a strdaniilor de zi cu zi ale dasclilor Faculttii pe altarul Sfintei Teologii. Aceste contributii vor lua forma studiilor, articolelor, notelor si comentariilor Revista Teologia doreste s slujeasc Teologia romneasc, tinnd cont de contextul bisericesc, cultural, stiintific si general spiritual al lumii de astzi (Editorial, revista Faculttii, n Revista Teologia, Anul I, Nr. 1, ianuarie-martie, 1997, p. 5). Aceast publicatie a dorit s prezinte n paginile ei teme ce doreau s contribuie la promovarea culturii si spiritualittii romnesti, s aprofundeze anumite teme teologice, ce doreau a fi si ncercri de rspunsuri la interogatiile contemporaneittii, dar s si deschid porti de comunicare n dialogul interortodox, interconfesional si inter-religios. nc de la nceput, aceast publicatie dorea s priveasc si dincolo de propriile-i granite (ale Bisericii Ortodoxe - n.n.), spre a sesiza modul n care rsun vocea lui Hristos si acolo; apoi, abordarea n duhul iubirii si solidarittii crestine a relatiilor dintre Bisericile Ortodoxe, ntr-un timp cnd ele par a se fi deteriorat, precum si relatiile Ortodoxiei cu celelalte Biserici (Ibidem, p. 6). Colaboratorii revistei n cei 10 ani de viat ai ei au fost teologi ortodocsi din tar si strintate, mai cunoscuti sau mai putin cunoscuti, teologi romano-catolici si protestanti, care au dorit ssi prezinte gndurile n duhul dialogului iubirii si adevrului lui Iisus Hristos. Popasul acesta aniversar reprezint pentru noi o lectie, din care putem nvta multe lucruri, dar, totodat, nseamn si o nnoire a entuziasmului nostru n cercetarea teologic si n

Editorial

contributiile aduse la dezvoltarea Teologiei ortodoxe romnesti si n sprijinul adus Bisericii, pentru o lucrare pastoral-misionar ct mai rodnic n snul poporului credincios. n ncheiere, dorim s exprimm un gnd pios de recunostint si multumire Bunului Dumnezeu, pentru cluzirea de pn acum, rugndu-L si pe mai departe, s lumineze mintile tuturor celor care vor scrie n revista Teologia. De asemenea, multumim Prea Sfintiei Sale Printelui Dr. Timotei Seviciu, episcopul Aradului, pentru binecuvntarea cu care nsoteste strdaniile noastre si, nu mai putin, multumim tuturor colaboratorilor care au scris si vor continua s scrie n paginile ei, dar si cititorilor, care vor gsi n ea cunoastere si iubire, lumin si bogtie intelectual si duhovniceasc. Pr. Ioan Tulcan

10

Teologia, 4 / 2007

STUDII

Michel Stavrou

Le dialogue catholique-orthodoxe sur la question de luniatisme la lumire de la dclaration de Balamand (1993)

Il faut reconnatre quil existe dans ce quon appelle lOrient chrtien, notamment en Roumanie, en Ukraine, en Slovaquie et au Liban, des communauts ecclsiales non seulement riches de leurs traditions particulires mais affaiblies par de vieilles divisions. Pourtant, cest de lissue du dialogue cumnique que peut dpendre leur unit, leur solidarit, et finalement la prsence chrtienne non seulement dans ces rgions orientales mais dans toute la socit mondialise du 21e sicle. Lorthodoxie en Occident est parfaitement consciente de tels dfis et elle sefforce, de faon modeste mais rsolument engage, de contribuer la rconciliation des chrtiens spars sur la question grave de luniatisme. Lobjet de cet article est de prsenter le dialogue catholiqueorthodoxe actuel sur la question de luniatisme la lumire de laccord de Balamand (1993), et notamment louvrage rcent du Comit mixte de dialogue catholique-orthodoxe en France intitul Catholiques et orthodoxes: Les enjeux de luniatisme, dans le sillage de Balamand, ouvrage paru aux ditions du Cerf (Paris) en 2004 et prochainement traduit en anglais. Pour bien faire comprendre limportance de la question de luniatisme dans le dialogue entre lEglise catholique et lEglise orthodoxe, il faut la

Studii

11

rinsrer dans une double perspective: celle de lhistoire et celle de la thologie de lEglise, cest--dire de lecclsiologie. Auparavant il convient de fixer un certain nombre de repres sur le dialogue thologique en cours entre les Eglises. I. Les jalons du dialogue catholique-orthodoxe jusqu laccord de Balamand sur la question de luniatisme. Nous avons ft il y a presque trois ans le 40e anniversaire du rapprochement entre les Eglises catholique et orthodoxe, notamment de lvnement prodigieux que constitua en dcembre 1965 la leve des excommunications rciproques de 1054. Le pape Paul VI et le patriarche cumnique Athnagoras Ier avaient lanc un dialogue fructueux dans une rciprocit qui les amena parler de leurs deux glises comme de deux surs. Ce dialogue de la charit entre les deux poumons de la chrtient fut bientt largi, partir de 1980, un dialogue de la vrit, dialogue thologique dont tait charge une Commission mixte internationale, comprenant du ct orthodoxe des dlgus des diffrentes glises autocphales. Paralllement, sinstauraient dans plusieurs pays, comme en France et aux Etats-Unis, des Comits mixtes de dialogue catholiqueorthodoxe. Suivant le plan de travail adopt sa premire runion Rhodes en 1980, la Commission mixte internationale a commenc par tudier le mystre de la kononia ecclsiale la lumire du mystre de la Sainte Trinit et de lEucharistie. Cela a permis de mieux comprendre la communion ecclsiale, tant au niveau de la communaut locale runie autour de son vque, quau niveau des rapports entre les vques et entre les glises locales que prside chaque vque en communion avec lunique glise de Dieu rpandue dans tout lunivers (cf. Document de Munich, 1982). Dans le but de clarifier la nature de la communion, la Commission mixte a soulign le rapport qui existe entre la foi, les sacrements en particulier les trois sacrements dinitiation chrtienne et lunit de lglise (cf. Document de Bari, 1987). Ensuite, en tudiant le sacrement de lOrdre dans la structure sacramentelle de lglise, la Commission a bien mise en vidence le rle de la succession apostolique

12

Teologia, 4 / 2007

pour garantir la koinonia de toute lglise et sa continuit avec les Aptres en tout temps et en tout lieu (cf. Document de Valamo, 1988). Aprs cette premire phase fructueuse du dialogue international (de 1980 1988), la fin de lempire sovitique, il y a plus de 15 ans, et la libert retrouve pour les glises chrtiennes dEurope centrale et orientale, ont fait ressurgir de graves tensions entre les orthodoxes et les grco-catholiques ou uniates dEurope centrale: en Roumanie, en Slovaquie et en Ukraine occidentale, ces communauts uniates, injustement perscuts aprs la 2 e Guerre mondiale par les tats communistes, spolies de leur identit, estimaient lgitime la restitution de tous leurs biens et de leurs glises; elles ont attendu en vain de la part des vques du patriarcat de Moscou une demande de pardon pour leur intgration force dans lglise orthodoxe par le pouvoir sovitique (en 1946): cette poque, beaucoup dvques et de prtres uniates avaient t emprisonns, voire martyriss; de leur ct, les fidles orthodoxes avaient parfois pris lhabitude, depuis deux ou trois gnrations, comme en Roumanie, dutiliser des glises uniates lorigine dont ils taient soudain privs par le retour des propritaires lgaux. Il faut souligner ici quau-del de simples querelles de voisinage entre diffrentes familles chrtiennes, la question de luniatisme qui a ainsi ressurgi savre dun intrt universel dans et pour lEurope daujourdhui: dune part pour la crdibilit du dialogue entre catholiques et orthodoxes puisque la sincrit de lEglise romaine tait mise en doute par de nombreux orthodoxes du fait de ces conflits rcurrents, dautre part pour la crdibilit mme du christianisme une poque o les media ont fait souvent le procs du religieux comme facteur de guerres et de divisions (voir le terrorisme irlandais, lclatement de lex-Yougoslavie, le terrorisme islamique, etc.) Cette question est aussi capitale en ce quelle a permis de clarifier le but du dialogue cumnique, faisant comprendre que la communion de lEglise est indissociable de la communion entre les Eglises. Il ne sagit pas de ramener lautre chez soi mais de voir quelles conditions la communion avec lautre pourrait devenir possible. Devant les tensions renaissantes en 1990, les orthodoxes de la Commission de dialogue internationale ont donc demand de mettre

Studii

13

lordre du jour dans le dbat thologique lui-mme la question de luniatisme, ce qui devait donner lieu en 1993 laccord de Balamand, sur lequel je vais revenir. Pour comprendre la porte de cet accord, il faut rappeler lhistoire de luniatisme. Je le ferai en mappuyant sur les travaux scientifiques raliss par le comit mixte de dialogue catholique-orthodoxe en France, qui a tudi pendant prs de dix ans la question de luniatisme au plan historique et ecclsiologique. Non seulement nous avons demand la collaboration de plusieurs catholiques orientaux (le P. Gabriel Hachem, du patriarcat grec-catholique dAntioche, et le P. Dimitri Salachas, de lexarchat grec-catholique dAthnes), mais toutes nos runions de travail furent ouvertes Mgr Michel Hrynchyshyn, lexarque apostolique des ukrainiens de rite byzantin en France, qui les honora de sa prsence. Ce travail, par lappel des contributions scientifiques et thologiques extrieures, aussi bien catholiques quorthodoxes, a dbouch sur un livre qui fait rfrence en la matire et qui sera bientt traduit en anglais. II. Rappel sur lhistoire de luniatisme Louvrage du Comit mixte catholique-orthodoxe franais tente, travers ses 21 contributions, de relire les pages dune histoire douloureuse et complexe et dexaminer les origines de luniatisme, en mettant en vidence sa gense, son dveloppement diversifi au Proche-Orient et en Europe centrale et orientale, et sa thorisation tardive. Introduit par le professeur Olivier Clment, louvrage se subdivise en trois grandes parties : la premire est consacre lhistoire diversifie de luniatisme, la seconde aux vicissitudes des glises unies lpoque moderne, la troisime au message de Balamand : se redcouvrir comme glises surs. La premire partie propose un panorama historique du dveloppement diversifi de luniatisme depuis les origines mdivales jusquau 20e sicle. Dj au temps des croisades, lapoge de la chrtient occidentale, lors de ltablissement dtats latins au Proche-Orient puis du dpcement de lEmpire byzantin, comme le montre mon tude, on observe ce quon peut appeler un pr-uniatisme: en effet, les croiss favorisaient, dans les villes chrtiennes orientales conquises, ltablissement de hirarchies

14

Teologia, 4 / 2007

piscopales parallles aux piscopats locaux, ceux-ci leur tant plus ou moins asservis. Cest le concile dunion de Florence (1439), qui, quoique refus par lOrient, va fournir ensuite Rome une base ecclsiologique pour les futurs uniatismes, comme le montre ltude du pre Gabriel Hachem. Le premier acte de luniatisme en milieu byzantin a t pos avec lessor de la Contre-Rforme. Des unions sont conclues sous lgide de lpiscopat ruthne des territoires polonais (Brest-Litovsk, 1596), puis des territoires hongrois (Uzhorod, 1646). On lira ici les deux tudes sur lunion de Brest des pres Cyrille Argenti, orthodoxe, et Bernard Dupuy, dominicain, qui se rvlent assez complmentaires. Le second type duniatisme, abord par un universitaire franais orthodoxe, le P. Jean Roberti, est celui qui prend forme en Transylvanie autour de 1700. La rgion tait peuple dune majorit de paysans orthodoxes, intgrs dans le royaume de Hongrie. Ici encore, linitiative ne vient pas de Rome. Lempereur de Vienne amne lpiscopat orthodoxe se rattacher Rome pour quilibrer la force des Hongrois, surtout protestants. Le troisime grand acte a lieu au 18e sicle, dans lEmpire ottoman, lorsque la papaut lance auprs des chrtiens orientaux une vaste campagne de proslytisme, dont lun des effets sera le triste synode orthodoxe de Constantinople (1755) qui, par mesure de rtorsion, dcrte le caractre invalide des baptmes catholiques et protestants, dcision sans prcdent dans lhistoire byzantine, mme si on avait connu de nombreux cas de rebaptisations rciproques entre grecs et latins. Comme le montre ltude du thologien orthodoxe Tarek Mitri, luniatisme se dveloppe dans ce contexte en prenant appui sur lglise maronite, en communion avec Rome depuis les Croisades, sur la protection diplomatique franaise, et sur lactivit de religieux latins: franciscains, capucins, dominicains et jsuites. Cultivs et dvous, les missionnaires semblaient aider dune manire dsintresse les chrtiens locaux, mais, lors dune lection au trne patriarcal dAntioche, ils favorisent le candidat form par eux et acquis Rome. Ainsi est officialise une hirarchie melkite catholique (1724), sans compter les unions venir dans les Eglises orientales prchalcdoniennes.

Studii

15

Luniatisme fut ensuite thoris Rome au 19e sicle. Les tudes de Sotirios Varnalidis (Thessalonique) et de Dimitri Salachas soulignent un paradoxe. Cest lorsquil eut t pleinement thoris par Rome que luniatisme perdit sa dynamique. Les nouveaux tats nationaux qui se formaient dans les Balkans avec le dclin de lEmpire ottoman organisaient en effet leurs orthodoxes en autocphalies quils protgeaient. Les essais de formation dexarchats grecs-catholiques Constantinople et, plus tard, Athnes ou en Bulgarie, restrent infimes et striles, mais eurent un impact symbolique trs ngatif auprs des orthodoxes. Par ailleurs, lEmpire russe, qui avait annex la Pologne, liquidait par la force, aux confins de la Bilorussie et de lUkraine, plusieurs diocses uniates, ce qui montre le climat belliqueux qui rgnait entre les glises, comme entre deux camps irrconciliables. La seconde partie de louvrage, intitule Dveloppements et vicissitudes des glises unies lpoque moderne, est consacre surtout voir lvolution contraste du statut des glises uniates au sein de la communion catholique. On voit, travers les tudes de Mgr Croce (archiviste lArchivio Segreto Vaticano) et du professeur tienne Fouilloux, quelle fut lvolution progressive qui amena Rome de lunionisme vers lcumnisme. Les Eglises uniates elles-mmes ont jou un rle dans cette avance: au contact dun christianisme catholique qui ne devait Rome ni son existence, ni sa liturgie, ni son droit, des cercles influents de lglise latine ont pris conscience des exigences dune vritable catholicit, non rductible la latinit. Cette attitude prparait les rformes de Vatican II, o les grecs-catholiques melkites ont tenu une place remarque. Aujourdhui, aprs Vatican II et la fin des perscutions sovitiques, comme le montre bien le pre Herv Legrand dans son tude, les glises unies dEurope de lEst renaissent, mais avec le statut ambigu de minorits au sein de la communion catholique, comme en tmoigne leur nouveau Code de droit canon promulgu en 1990. III. Laccord de Balamand Cest au terme de trois annes de rflexion de la Commission internationale de dialogue quest venu laccord historique de Balamand.

16

Teologia, 4 / 2007

Dans cette universit orthodoxe du nord du Liban, la Commission internationale de dialogue a russi, en juin 1993, saccorder sur la rdaction dune dclaration commune intitule Luniatisme, mthode dunion du pass, et la recherche actuelle de la pleine communion. Dans ce document remarquable, les trois grandes dcisions sont : 1) que la dmarche de luniatisme est condamne par les deux Eglises (rappelons que les Eglises uniates taient parties prenantes de cet accord), en tant que mthode dunion et en tant que modle dunit ; 2) que les deux glises se reconnaissent comme Eglises surs ; 3) que les orthodoxes sengagent, par conomie, respecter les communauts uniates existantes. Lessentiel du message de Balamand se trouve dans ces trois volets qui, il faut bien le souligner, sont indissociables. Contrairement aux apparences, le cur de laccord nest pas ngatif: cest le 2e point: la reconnaissance mutuelle comme Eglises surs qui interdit une dmarche comme luniatisme: car chercher attirer toute force les fidles spars revient implicitement nier lecclsialit de lautre Eglise. Le document est articul selon deux axes successifs: les principes ecclsiologiques, et les rgles pratiques. Je me bornerai relire et souligner les points les plus importants de la partie ecclsiologique. Dentre, lintroduction affirme: la mthode qui a t appele uniatisme,[...] nous la rejetons comme mthode de recherche dunit parce quoppose la tradition commune de nos Eglises. Ce rejet est assez fort et fond pour ne pas accrditer lide superficielle que la partie catholique aurait fait l une concession majeure aux orthodoxes. Il sagit dun geste dict par une analyse lucide et raliste de lhistoire et par le dsir de se soustraire une impasse. Dans la partie ecclsiologique du document, le 6 resitue juste titre la qute de lunit entre Eglises dOrient et dOccident dans la prire du Seigneur avant sa Passion. Comme le rappelle le 7, de nombreuses tentatives ont t faites au cours des sicles pour rtablir cette unit, par des voies varies se contente de dire le texte de faon vasive , mais elles ont toutes chou. Le document consacre ensuite un paragraphe, le 8, rappeler la naissance durant les quatre derniers sicles des Eglises orientales catholiques, de ces communauts de pasteurs et de

Studii

17

fidles orthodoxes qui prirent linitiative, sous limpulsion dlments extrieurs prcise le texte, de rtablir la communion plnire avec le Sige romain, ce qui a cr une situation [] devenue une source de conflits et de souffrances dabord pour les orthodoxes mais aussi pour les catholiques. Il est louable, au vu des tudes historiques les plus rcentes, de reconnatre honntement ensemble, dans ce court paragraphe, que la naissance de luniatisme fut, lorigine au moins, un mouvement associ une dcision dlibre de la part des personnes directement concernes, mais que dans le mme temps une telle dcision fut ressentie par les Eglises locales qui la subissaient comme une terrible trahison et une vritable dchirure. Le 9 constate lchec de cette mthode pour parvenir lunion et ajoute que la division persiste, envenime par ces tentatives. Loin de rsorber les conflits, luniatisme na fait que les aviver. Et le document voque le comble de la tension entre les Eglises spares, chacune se prsentant comme lunique dpositaire du salut, de faon bien entendu exclusive ( n 10). Nous abordons enfin le cur du document de Balamand qui est constitu par les 12 14. cause de la manire dont catholiques et orthodoxes se considrent nouveau dans leur rapport au mystre de lEglise [allusion au document de Munich 1982] et se redcouvrent comme Eglises surs, cette forme dapostolat missionnaire dcrite ci-dessus et qui a t appele uniatisme ne peut plus tre accepte ni en tant que mthode suivre, ni en tant que modle de lunit recherche par nos deux Eglises (n 12). A partir de la redcouverte dune base ecclsiologique commune, luniatisme se trouve condamn comme mthode, puisquil consiste en effet sapproprier des troupeaux de brebis qui avaient pour guides des bergers frres dont lpiscopat est pleinement reconnu. Luniatisme comme mthode consistant faire lunion en accroissant les divisions a dmontr historiquement son absurdit et son chec. Mais il nest pas non plus un modle de lunit recherche, ce qui signifie que, mme en empruntant la voie du dialogue de la vrit et de la charit, catholiquesromains et orthodoxes ne voient pas dans la situation ecclsiologique des Eglises catholiques orientales un modle de la situation dunit quils sefforcent datteindre ensemble. Sans doute cette clause

18

Teologia, 4 / 2007

manque-t-elle malgr tout de prcision. Un certain nombre de catholiques, et les catholiques orientaux au premier chef, semblent en effet linterprter comme un jugement provisoire: luniatisme dans sa configuration actuelle ne serait pas un bon modle dunit pour les orthodoxes, mais en amliorant sa situation ecclsiologique vis--vis de Rome, en cessant de considrer les grco-catholiques par exemple comme des catholiques de deuxime catgorie, en respectant davantage lecclsiologie des Eglises-mres orthodoxes dont ces communauts se sentent les hritires, on offrirait ainsi la longue un modle dunit acceptable pour les orthodoxes. Sur ce point, le malentendu est complet. Pour la grande majorit des orthodoxes, le rejet de luniatisme comme modle est une position dfinitive. Lcartlement des Eglises catholiques unies entre Rome et leurs Eglises-mres les seules Eglises locales canoniques et authentiques , loin dapparatre comme un signe prophtique, est plutt ressenti comme marque dune posture incohrente et injustifiable de ces communauts: soit cet cartlement est lindice dune coupure instaure de facto entre vie sacramentelle et conscience dogmatique (si, malgr la communion in sacris avec Rome, on ne confesse pas la juridiction universelle du pape), soit il manifeste un grave relativisme ecclsiologique (si, en confessant cette juridiction universelle, on la prtend en conformit avec le patrimoine dogmatique oriental). La situation ecclsiologiquement anormale des Eglises catholiques unies ne peut tre tolre que par conomie, en considrant les personnes et les ralits humaines avec amour, compassion et comprhension (cest pourquoi le principe de la libert de conscience est juste titre rappel dans les dispositions pratiques du document), mais cela ne constituera jamais une normalisation thologique. Les Eglises catholiques unies, comme signe objectif de division et non dunion entre Orient et Occident chrtiens, ne sont pas du point de vue des orthodoxes ncessairement appeles disparatre (encore que certains le souhaitent, faut-il reconnatre honntement) mais elles doivent se convertir au dialogue cumnique, seule voie possible vers lunion vritable, en acceptant de perdre ce rle privilgi qui leur avait t assign par le Sige romain jusquau concile de Vatican II.

Studii

19

Le n 13 souligne que la redcouverte par les chrtiens catholiques et orthodoxes de lecclsiologie de communion a chang les attitudes: la vie sacramentelle ne peut tre considre comme proprit exclusive dune de nos Eglises. Tout rebaptme est donc exclu, lauthenticit du sacrement du baptme tant reconnue mutuellement entre les deux Eglises. Ce point qui aurait peut-tre mrit un dveloppement est dune porte considrable: sa ratification par toutes les Eglises constituerait certainement une avance majeure. La reconnaissance implicite ou expresse dune ecclsialit minimale1 (quon me pardonne lexpression) dans lEglise partenaire du dialogue ne constitue-t-elle pas un pralable vident dans un dialogue qui se veut celui de la vrit et de la charit? Nous abordons enfin le paragraphe peut-tre le plus important du document de Balamand. LEglise catholique et lEglise orthodoxe se reconnaissent mutuellement comme Eglises surs, responsables ensemble du maintien de lEglise de Dieu dans la fidlit au dessein divin, tout spcialement en ce qui concerne lunit. Selon les paroles du pape Jean-Paul II, leffort cumnique des Eglises surs dOrient et dOccident, fond dans le dialogue et la prire, recherche une communion parfaite et totale qui ne soit ni absorption ni fusion, mais rencontre dans la vrit et lamour (n 14). Un point capital qui nen est pas moins source dinterrogation et de malentendus est laffirmation pose demble: LEglise catholique et lEglise orthodoxe se reconnaissent mutuellement comme Eglises surs. La phrase sonne avec force le temps de la rconciliation, et avec lexpression prcdente du 12 (catholiques et orthodoxes se redcouvrent comme Eglise-surs) on peut y distinguer lvocation dlibre dun message historique adress nagure par le pape Paul VI au patriarche Athnagoras Ier: Aprs une longue priode de division et dincomprhension rciproque, le Seigneur nous donne de nous redcouvrir comme Eglises-surs.2 Quelle signification faut1 Cf. Document de la Commission thologique consultative orthodoxe-catholique Nord-amricaine (3 juin 1999), cit en franais dans Unit des chrtiens n 119, p. 19-25 : Il existe dans lEglise romaine une ralit ecclsiale, bien que nous puissions considrer sa faon de vivre la ralit ecclsiale comme imparfaite ou incomplte. 2 Cf. Tomos Agapis. Vatican - Phanar (1958-1970), Rome - Istanbul, 1971, n 176, p. 389.

20

Teologia, 4 / 2007

il accorder ce terme dEglises surs? Faut-il y voir dabord lexpression dune rhtorique cumnique, le fait que dsormais on se parle fraternellement, on scoute et on ne considre plus comme des ennemis, ou lui accorder une signification proprement thologique? Avant dy revenir un peu plus tard je me contenterai de noter que plane sur cette expression une large indtermination, aussi bien pour les catholiques que pour les orthodoxes, et que le document de Balamand pche donc ici par dficience. Laccent plac sur la reconnaissance dune responsabilit commune, partage par catholiques et orthodoxes pour ce qui concerne le maintien de lunit ecclsiale est videmment un point fort et central de ce document. Partager ne veut surtout pas dire ici, me semble-t-il, rpartir les tches entre les partenaires et renvoyer ceux-ci spars lEst et lOuest, mais cela signifie: porter ensemble dans le dialogue et le travail en commun le fardeau des difficults de toutes natures qui entravent le chemin vers lunit. Tant que cette responsabilit ne sera pas rellement assume en commun par les Eglises dOrient et dOccident travers, par exemple, des organismes informels de conciliation et de dialogue quasipermanents , on en restera aux vux pieux pour ce qui est des perspectives dune communion plnire. Ce partage ne peut se faire qu travers un renforcement du dialogue entre les Eglises pas seulement au plan thologique mais dans les ralits quotidiennes et pastorales. A ce niveau, tout reste encore faire, mais il importe dtre conscient des objectifs, et Balamand nous y aide largement. Enfin le rappel que leffort cumnique recherche une communion parfaite et totale qui ne soit ni absorption ni fusion, mais rencontre dans la vrit et lamour est une sorte de garantie ayant pour but de rassurer les orthodoxes. IV. Le problme de la rception de Balamand Il semble que, rattrap par les ralits historiques de la renaissance des Eglises catholiques unies, le document Balamand soit sorti trop tard ou peut-tre trop tt. Quoi quil en soit, il na pas russi tre reu dans lunanimit. Du ct catholique, lapprobation sest faite de faon plutt mesure.

Studii

21

On note laccueil positif affich par les Eglises grco-catholiques dUkraine et de Roumanie. Du ct du Saint-sige, le pape Jean-Paul II, dans sa lettre apostolique de 1995 Orientale Lumen, consacre aux Eglises orientales, catholiques et orthodoxes, na pas consacr un mot au document de Balamand centr prcisment sur le problme de luniatisme. Au contraire, il place sur le mme plan ces Eglises et les Eglises orthodoxes, ce qui est difficilement admissible. Dans son encyclique Ut unum sint, sortie juste aprs la mme anne, Jean-Paul II prenait cette fois en compte Balamand et jugeait que la Commission mixte internationale a jet les bases doctrinales dune solution positive du problme [celui de la dsunion, M.S.], fonde sur la doctrine des Eglises surs3 . Mais il nvoquait pas la condamnation de luniatisme comme mthode et comme modle dunit. Lorsquil a clbr en 1995 le 4e centenaire de lUnion de Brest et en 2000 le 3e centenaire de lUnion des grco-catholiques roumains Rome Jean-Paul II a compos un tableau enthousiaste des protagonistes de ces unions, prsents comme des rformateurs aspirant ardemment lunit de lEglise, sans voquer en contrepoint le dchirement douloureux de plusieurs Eglises locales orthodoxes, et il semble ainsi tre sorti de lesprit de Balamand. La rception est sans doute esquisse mais elle nest pas acheve. Plutt quune opposition ouverte, on pressent dans lEglise romaine une difficult envisager luniatisme sous une forme nouvelle, ce qui en un sens peut sembler normal, car le regard de Vatican II doit lui aussi tre corrig. En effet, dans le Dcret conciliaire de Vatican II sur les Eglises orientales catholiques, on peut lire : Aux Eglises orientales en communion avec le Sige apostolique de Rome, appartient de faon particulire la tche de favoriser lunit de tous les chrtiens et spcialement des chrtiens orientaux. (n 24). Cest l la charte mme de luniatisme, que Balamand prtend juste titre rejeter comme une impasse. Plus rcemment, en 1995, un vque catholique franais, Mgr Bernard Dupire, en introduisant une dition de la Lettre apostolique Orientale Lumen, invite les catholiques orientaux vrifier leur fidlit leurs
3

Jean-Paul II, Ut unum sint (25 mai 1995), n 60.

22

Teologia, 4 / 2007

authentiques traditions orientales, seul critre de crdibilit pour leurs frres orthodoxes, pour lesquels ils pourront ds lors ne plus tre des obstacles mais des pierres dattente dune unit pleinement rtablie[...]4 . Nous savons que les pierres dattente sont ces blocs que lon laissait autrefois en saillie au coin des btiments, pour former liaison, par la suite, avec un prolongement de ldifice. La mtaphore nest que trop claire. Luniatisme nest certes plus vant comme mthode mais il apparat encore de faon implicite comme modle de lunit recherche pour reprendre lexpression mme de Balamand. Les habitudes de penser ont la vie dure, dautant plus si elles peuvent se justifier par un dcret conciliaire de Vatican II. Du ct orthodoxe, les obstacles sont nombreux sur le chemin de lacceptation de Balamand. Seule lEglise roumaine a officiellement entrin le document de Balamand. Les Eglises de Constantinople et dAntioche sont bien disposes le faire, mais demeurent dans un attentisme prudent face la rserve de Moscou et au refus dEglises comme Athnes et Jrusalem. Les rserves viennent parfois du soupon que lEglise romaine ne serait pas sincre dans son engagement ne plus encourager luniatisme, en tous cas du constat que la prsence des Eglises uniates en Europe de lEst sest renforce au dtriment de lEglise orthodoxe, motif qui tort ou raison explique le refus toujours actuel de lEglise orthodoxe dUkraine et de Russie daccueillir le pape chez elles. Dautres problmes inhrents limprcision du texte de Balamand expliquent sa rception encore incomplte du ct orthodoxe. V. Les points encore problmatiques du document de Balamand Si lon ressent des deux cts mais peut-tre encore plus du ct orthodoxe la ncessit de saccorder sur une dfinition de luniatisme, ce nest videmment pas pour se perdre dans de vaines querelles de mots, cest que cette dfinition commandera ensuite linterprtation qui sera donne aux principes et directives de Balamand. Il faut souligner que
4 Cf. La Lumire de lOrient Prsentation par Mgr. Dupire, Paris (Cerf), 1995, p. VIII.

Studii

23

luniatisme est un phnomne complexe multiforme qui se rclame dune application des rsolutions du concile unioniste de Florence (1439), mais qui trouve dj ses racines dans le pr-uniatisme du temps des croisades: instauration de hirarchies latines parallles la hirarchie orthodoxe et soumission complte ou partielle de communauts orthodoxes. Quy a-til de commun entre lUnion de Brest-Litovsk de 1596, lEglise unie de Transylvanie, le schisme du patriarcat melkite dAntioche, les uniates italo-albanais de lItalie du Sud, ceux de Corse, luniatisme du dbut du 20me sicle en Grce, et la liste nest pas exhaustive? Chaque cas sinscrit dans une situation gopolitique et historique particulire. Cependant du point de vue orthodoxe, le phnomne de luniatisme reprsente toujours une violation de lecclsiologie partage par lOrient et lOccident durant le premier millnaire, et une rupture dans des traditions thologiques et spirituelles locales ininterrompues je pense en particulier au problme de la latinisation partielle de ces communauts. Un point important encore plus lourd de malentendus et source dinterrogations est laffirmation initiale pose dans le paragraphe 14 de Balamand: LEglise catholique et lEglise orthodoxe se reconnaissent mutuellement comme Eglises surs. Parler dEglises surs propos de lEglise catholique-romaine et de lEglise orthodoxe est-il justifi thologiquement, dun point de vue catholique et dun point de vue orthodoxe? Du ct catholique, on le sait, un dbat interne existe depuis plusieurs annes sur la juste interprtation, inclusive ou exclusive, du subsistit in et du in quibus et ex quibus de la constitution Lumen gentium, 8 et 23 de Vatican II, notamment avec la sortie du texte Dominus Iesus (2000). Lglise catholique inscrit-elle rellement dans sa pratique lecclsiologie de communion ? Cest la question qua pose courageusement le pre Herv Legrand dans son tude. Du point de vue orthodoxe, compte tenu des oppositions nombreuses, il parat utile et ncessaire dexplorer la signification proprement thologique de la notion dEglises surs. Jaimerais partir pour cela de lacquis ecclsiologique que constitue le document de Munich, premire synthse de la Commission de dialogue thologique catholique-orthodoxe. Dans le premier chapitre du document,

24

Teologia, 4 / 2007

est aborde la relation didentit entre Eglise et Eucharistie. [...] Dune part, lEglise clbre lEucharistie,[...] dautre part lEucharistie difie lEglise.[...] Cest pourquoi lEucharistie est en vrit le sacrement de lEglise. (I, 4, c)5 Une fois bien tabli cet ancrage eucharistique de ltre ecclsial, il va de soi que la ralit concrte de lEglise est toujours locale. On clbre lEucharistie en un lieu donn. Ainsi lisons-nous au dbut du chapitre II: En se rfrant au NT, on remarquera dabord que lEglise dsigne une ralit locale. LEglise existe dans lhistoire comme Eglise locale. Pour une rgion, on parle plutt des Eglises, au pluriel. Il sagit toujours de lEglise de Dieu, mais dans un lieu. (II, 1)6 Cest dabord dans ce contexte local, eucharistique, que lon doit comprendre la notion dEglises surs. Si les Eglises locales sont surs entre elles, cela dcoule de leur consanguinit, parce quelles puisent leur tre dans la communion au corps et au sang du mme et unique Seigneur, ne recevant pas une partie mais lintgralit du corps du Seigneur. Cette appellation sapplique ensuite par extension aux relations entre regroupements rgionaux dEglises locales au sein dEglises territoriales qui sont des Eglises autocphales ou autonomes. Ainsi, la notion dEglises surs a-t-elle t particulirement utilise en Orient au 5 e sicle dans le cadre de lorganisation dite de la pentarchie: cinq patriarches se partageaient loikoumn chrtienne, jouissant de dignits gales mais respectant un ordre de prsance dcroissante reconnaissant une primaut au patriarche de Rome. Les Eglises la tte desquelles se trouvaient ces patriarches se considraient toutes entre elles comme Eglises-surs. Par la suite, dans lhistoire de lOrient chrtien, dautres Eglises territoriales sont venues sadjoindre la communion des Eglises-surs: les Eglises situes en Bulgarie, en Russie, puis au 19e sicle en Serbie, en Grce, en Roumanie, etc. Certaines Eglises entretiennent la fois des liens de sororalit et de maternit-filiation: par exemple une Eglise comme celle de Grce a pour Eglise-mre le Patriarcat de Constantinople qui historiquement lui a accord son autocphalie. Elle
5 Cf. Le mystre de lEglise et de lEucharistie la lumire du mystre de la Sainte Trinit (d. franco-russe), Mesnil Saint-Loup, 1994, p. 22. 6 Cf. Le mystre de lEglise..., ibid., p. 30.

Studii

25

nen est pas moins galement une Eglise sur de celle de Constantinople et de mme dignit, en tant que sidentifiant lUna sancta et recevant la mme plnitude dans chaque synaxe eucharistique. Il ny a aucune Eglise locale au-dessus des autres, et corrlativement il ny a aucun vque au-dessus des autres, lpiscopat tant unique, comme le Christ est un. Ainsi voyons-nous que dans lecclsiologie orthodoxe la notion dEglises-surs ne savre pertinente que dans le contexte des Eglises locales. Chercher une Eglise sur pour lEglise orthodoxe considre comme un tout rassemblant les Eglises orthodoxes rpandues dans le monde na pas de sens, ce qui semble recouper la rcente Note sur les Eglises surs du Cardinal Ratzinger. On peut alors considrer lune quelconque des Eglises orthodoxes en communion, puisquil y a identit mystrique entre elles, et se demander si elle peut tre considre comme sur de lEglise romaine. Cette question de la sororalit, portant vis-vis de lEglise de Rome considre comme Patriarcat dOccident, reoit une rponse simple. La reconnaissance traditionnelle de la part de lOrthodoxie de lauthenticit de la vie sacramentelle de lEglise romaine (mme si cette ralit ecclsiale peut tre considre comme imparfaite) est un motif suffisant pour parler de lEglise de Rome comme dune Eglise sur, en dpit mme des divisions pour motifs de foi qui nous empchent de communier avec elle dans lEucharistie: nous ne sommes pas encore, malheureusement, pleinement rconcilis avec cette Eglise sur, ce qui, entre Eglises-surs, nous interdit pour linstant de partager ensemble, sororalement, le Banquet ecclsial. Reste savoir si cette interprtation est bien compatible avec lecclsiologie catholique-romaine, car on voit que le partage dun simple terme thologique apparemment anodin nous engage en profondeur sur une vision plus globale de lEglise. On peut parler ce propos dun largissement de la comprhension stricte, acribique, de la notion orthodoxe de sororalit ecclsiale telle que la partagent de nombreux thologiens orthodoxes, cette notion tant dsormais perue et exprimente en un sens inchoatif, puisque nous sommes engags ensemble sur le chemin de lunit, qui avec laide de lEsprit Saint devrait faire un jour de nos Eglises locales dOrient et dOccident des Eglises en communion plnire.

26

Teologia, 4 / 2007

Cet emploi largi dans le contexte des Eglises encore spares na la vrit rien dexceptionnel. En des temps combien plus troubls, au lendemain de la fameuse 4me croisade qui vit les Occidentaux semparer de Constantinople et y installer une hirarchie latine bientt reconnue et patronne par le pape Innocent III, le patriarche Jean X Kamatros (1206) rpondait ainsi au pape qui le pressait daccepter lecclsiologie tardive de Rome mre et matresse de toutes les Eglises7 : Il y a cinq grandes Eglises patriarcales; lEglise romaine est la premire parmi des surs de la mme dignit (prwvthn wJ ejn ajdelfai oJmotivmoi tugcavnein aujthvn) [...] LEglise des Romains est la premire selon lordre (th/ tavxei), elle na que cette prrogative dtre la premire des autres Eglises qui sont, comme des surs,de mme dignit et de mme Pre, celui dont il est dit que toute paternit dcoule au ciel et sur la terre... Mais quelle soit matresse et tte, nous ne lavons jamais appris.8 De mme les lettres adresses un peu plus tard, en 1232, Rome par le patriarche de Constantinople Germain II, tabli Nice et dsireux de renouer le dialogue ecclsial, soulignent un tat desprit identique. Dans sa lettre au pape Grgoire IX, Germain II voque la primaut fraternelle (to; prwteion th ajdelfovthto) 9 qui revient lvque de Rome. Dans sa lettre aux cardinaux romains, le mme Germain II prie Dieu, en dernire instance, de rtablir entre tous lunit et de permettre lEglise grecque unie sa sur ane, savoir lEglise de Rome, de glorifier le Christ par lunit de la foi et le rtablissement de lorthodoxie. 10 Enfin, la sororalit de lEglise de Rome a t galement reconnue au Concile de Florence par le principal opposant lunion, lvque Marc
Cf. PL 214, 326ss. Cf. texte dit par M. Jugie, Theol. dogm. christian. oriental., t. IV, Paris, 1931, (n 68), p. 386-387. 9 Mansi XXIII, 47-56. Cit in D. Sternon, Le problme de lunion grco-latine vu de Byzance: de Germain II Joseph Ier (1232-1273) , 1274 - Anne charnire - Mutations et continuits [Actes du Colloque international CNRS n 558], Paris, 1977, p. 142. 10 Cf. mss Vat. Gr. 1409, f. 360-361 ; Athen. 1379, f. 447v-449. Cit in D. Stiernon, op. cit., p. 143.
8 7

Studii

27

dEphse, qui prsentait Rome comme Eglise sur (soror [...] ecclesia)11 pour les Grecs. Cette sororalit tonnamment affirme, comme on le voit, par des vques orthodoxes de premier plan dans le contexte historique des plus vifs dchirements au sein de la chrtient, comment ne serait-elle pas dautant plus pertinente en ce dbut du 21me sicle, au moment o le dialogue a si courageusement repris entre les parties, et o les anciennes plaies commencent lentement cicatriser? Si cela peut tre considr comme acquis, on ne saurait pour autant considrer les diffrends doctrinaux qui subsistent entre orthodoxes et catholiques comme secondaires ou ngligeables, et confondre sororalit et communion plnire. La reconnaissance mutuelle dun statut decclsialit ne modifie en rien lexigence, pour lOrthodoxie, dtre en pleine communion de foi pour participer ensemble au repas du Seigneur, afin de clbrer lEucharistie comme il sied dans la concorde et la vrit. En outre, cette mme question de la sororalit ecclsiale pose vis-vis des communauts catholiques orientales ne peut que recevoir une rponse ngative: une Eglise catholique orientale porte certes une ralit ecclsiale et sacramentelle indniable dun point de vue orthodoxe mais elle ne constitue pas dans le cas courant une Eglise locale puisquelle coexiste de faon concurrente et anormale sur un territoire donn avec son Eglise mre, la seule Eglise locale lgitime et authentique. Par consquent parler dEglises surs vis--vis de ces Eglises nous semble impossible du point de vue de lecclsiologie orthodoxe, ce qui nenlve rien au fait que les membres de ces Eglises puissent tre considrs comme des frres chrtiens engags eux aussi sur le chemin de lunit. Le rgime de la situation des Eglises uniates ne peut tre accept quen vertu dun principe dconomie, comme la soulign expressment en 1995 le patriarche Bartholome.

Cf. Concilium Florentinum. Documenta et Scriptores [d. G. Hofmann], Rome, 1940-1977, t. V, p. 52, cit dans G.R. Evans, The Concil of Florence and the problem of ecclesial identity , in Christian unity. The Council of Ferrara-Florence 1438/39 - 1989 [dir. G. Alberigo], Leuven, 1991, p. 178.

11

28

Teologia, 4 / 2007

. Il faut esprer que les efforts des uns et des autres lchelle mondiale mais aussi locale, nationale, permettront dans un avenir prochain que cette question uniate soit surmonte, au bnfice de tous et dans le respect des personnes. Dans lesprit de Balamand, luniatisme ne constituerait dsormais ni une pierre dattente, ni mme une pierre de touche12 des relations entre catholiques et orthodoxes, mais appartiendrait un pass rvolu. Dj, en septembre 2006 Belgrade, a pu reprendre, sur des bases largement assainies par Balamand, le dialogue thologique entre catholiques et orthodoxes, puis en octobre 2007 Ravenne la commission internationale vient dapprofondir la question du lien entre primaut et conciliarit dans la vie et ltre de lEglise. Le document de Ravenne affirme, en 46 points regroups dans une dizaine de pages, que catholiques et orthodoxes sont daccord sur le fait que lEvque de Rome soit considr comme le premier parmi les patriarches du monde entier, tant donn que Rome est, selon lexpression dIgnace dAntioche, l Eglise qui prside dans la charit. Catholiques et orthodoxes ne sont toutefois pas daccord sur les prrogatives de ce primat, car, selon le document il existe des diffrences dans la manire de comprendre la fois la manire dont celui-ci devrait tre exerc, et ses fondements scripturaux et thologiques. Le document de Ravenne part de deux lments fondamentaux: la conciliarit et lautorit. La conciliarit reflte le mystre trinitaire, dans lequel la deuxime ou la troisime personne nimplique pas diminution ou subordination. LEglise possde une dimension conciliaire qui sexprime trois niveaux: local, rgional et universel. Les premiers responsables de la conciliarit sont les vques qui ont en commun la mme responsabilit et le mme service envers lEglise.
12 Je reprends cette expression du communiqu diffus Balamand le 23 juin 1993, repris partiellement dans le Liminaire de louvrage dit en franais et russe : Bari 1987, Valamo 1988, Balamand 1993, Coll. Unit 2, Mesnil Saint-Loup, 1995, p. 14.

Studii

29

Lautorit drive en revanche du Christ; elle se fonde sur la Parole de Dieu et, travers les aptres est transmise aux vques et leurs successeurs. Son exercice, explique le document, est essentiellement un service damour, car pour les chrtiens, gouverner signifie servir. Au premier niveau, le niveau local, lEglise existe en tant que communaut rassemble par lEucharistie et est prside directement ou indirectement par un vque. Dj dans ce cas, la communion entre les membres de lEglise apparat comme conciliaire, et par consquent lvque est le protos. Au niveau rgional, conciliarit et autorit rendent vidente la communion avec les autres Eglises qui professent la mme foi apostolique et partagent la mme structure ecclsiale. Le document cite le 34e canon apostolique accept aussi bien en Occident quen Orient, selon lequel les vques de toutes les rgions doivent reconnatre celui qui est le premier parmi eux et le considrer comme leur chef, ne faisant rien dimportant sans son consentement et toutefois sans que le premier fasse quoi que ce soit sans le consentement de tous, prservant ainsi la concorde. Ce principe dunit piscopale trouve une application galement au niveau universel, au niveau de la communion entre les Eglises de tous lieux et de tous temps, dont les Conciles cumniques sont lexpression. Depuis les origines de lEglise, ceux-ci ont vu se runir les vques des cinq principaux siges apostoliques - Rome, Constantinople, Alexandrie, Antioche et Jrusalem - puis de tous les autres diocses, pour apaiser des questions particulirement importantes. Cest surtout lors des Conciles cumniques que lon reconnat le rle actif exerc par lEvque de Rome. Reste la question du rle de lEvque de Rome dans la communion de toutes les Eglises ou quelle est la fonction spcifique de lEvque de la prima sede dans une ecclsiologie de koinonia, affirme la Commission mixte. Dans le mme temps il faut examiner de quelle manire lenseignement sur la primaut universelle des Conciles Vatican I et Vatican II pourrait tre compris et vcu la lumire de la pratique ecclsiale du premier millnaire. Ce sont des interrogations cruciales pour notre dialogue et notre esprance de rtablir la pleine communion entre nous, comme lobserve le document de Ravenne.

30

Teologia, 4 / 2007

Jai tenu prsenter un peu le contenu de cet accord pour souligner quel chemin considrable la commission mixte internationale a accompli depuis le commencement du dialogue il y a prs de 30 ans. Conclusion Pour finir, je voudrais citer quelques pistes pour faire avancer le dialogue entre nos glises. Elle sont extraites de la conclusion de louvrage franais sur luniatisme. Le dialogue interecclsial ne progressera que si nous nous soumettons ensemble une vritable thique, une thique dont les principes suivants dcoulent de lvangile. 1) Cultiver une honntet intellectuelle rigoureuse. 2) Apprendre relire en commun notre histoire commune et spare (ce que nous avons tent dbaucher dans ce livre) 13 . 3) Reconnatre nos fautes et les dpasser par la conversion. 4) Se soumettre la vrit ensemble plutt que sparment. 5) Dvelopper des codes de conduite communs pour les passages dune glise lautre. Ceci est particulirement vrai pour les glises uniates. Un refus sincre et clairvoyant de luniatisme de la part de ces glises elles-mmes leur impose une modration particulire dans leur mission car elles ne constituent pas des glises comme les autres. Elles devraient donc simposer une vritable autolimitation consciente : signifier officiellement leur refus de recevoir les fidles dorigine orthodoxe. En conclusion, que dire alors de luniatisme aujourdhui? Dans lesprit de Balamand, il me semble que, si luniatisme comme dmarche est dsormais vou lchec dans la perspective ouverte voici quarante ans par le dialogue de vrit et de charit entre chrtiens dOrient et dOccident, les glises uniates, elles, ont un avenir devant elles, celui de participer en premire ligne ce dialogue, sans se mettre au premier plan comme lintermdiaire oblig, mais sans non plus tre relgues dans lombre. Elles peuvent, elles devraient contribuer retisser un climat de confiance et de bienveillance entre nos glises meurtries par lHistoire. Ainsi nos Eglises seraient-elles plus fortes pour affronter ensemble les dfis, nombreux, du 3e millnaire.
13 Comit mixte catholique-orthodoxe en France, La primaut romaine dans la communion des glises, coll. Documents des glises , Cerf, 1991.

Studii

31

Ioan Octavian Rudeanu

Soarele si cultele solare n Egiptul antic

Abstract The present paper presents the importance which the solar cults have in the religious history of humanity, and especially the part taken by the sun god in the religion of ancient Egypt. There are also several parallelisms with other religious traditions in which the cult of the sun was very well represented and in the end it refers to the Christianity, in which the part of the sun, as god associated to a planet, changed turned into sun the Christ. Astrul zilei, Soarele, creatie a Divinittii este generatorul de viat pe Terra. Ct vreme natura a fost lsat n voia lui Dumnezeu, fiecare creatie si-a ndeplinit rolul ei. n vremurile noastre omul a intervenit n natur. Mndria si dorinta de a avea si de a consuma ct mai mult 1-a determinat pe omul actual, modernist si postmodernist s intervin asupra naturii determinnd fenomene negative, consecint a dezvoltrii economice. Protocolul de la Kyoto (16 februarie 2005) asupra mediului presupunea c umanitatea ar fi luat la cunostint presiunile crescnde la care supune mediul. Dar se pare c aceasta tine mai mult de discurs dect de realitate. (Le Monde diplomatique Atlas SC Societate de editura LMD SRL 2006, Bucuresti)

32

Teologia, 4 / 2007

n lumea actual postmodernist si civilizat Soarele din dttor de viat poate deveni distrugtor al existentei vietii pe Terra. n asemenea conditii nu-ti rmne dect s deschizi Cartea Istoriei Lucrrii Divine si s meditezi asupra relatiei om-natur, n contextul relatiei cu divinitatea. De aceea, m voi opri asupra subiectului Soarele si cultele solare n Egiptul antic. Rolul de cumpn a lumii si de mediator ntre cer si pmnt e ndeosebi atribuit soarelui, cel ce asigur echilibrul carului lumii rnduit n jurul ei ca o cunun, totul depinde de corecta ntindere a hturilor, acestea fiind: viata, sufletul, suflarea, nemurirea si nasterea: sunt principiile pnevmatice animatoare ale Creatiei, a crei existent nu mai e interpretat ca o sciziune antologic, ca o ram cosmic, ci ca un joc liber acordat de soare, mediatorul divin: El a mai slbit putin hturile pentru ca lumea ssi poat urma drumul, nu la distant de el, ci mpreun cu el. Soarele, stafet a lui Nous, e vatra activ de unde eman si spre care converg dou lumi diferite, pe care nvttura hermetic le vrea convergente. Una din fetele Soarelui, ndreptat spre cer emite raze hrnitoare destinate prtilor nemuritoare ale lumii: cealalt lumin inferioar si binenteles adesea captive n lume, scald cu strlucirea sa ntreaga cavitate a apei, a pmntului si a cerului, prin lumina aceasta astrul divin anim si pune n miscare prin nasteri si preschimbri fiintele tritoare n acele prti ale lumii. Astfel, materia e invitat s se pnevmatizeze iar lumina s se ntrupeze. Haosul, atta vreme ct nu e utilizat devine, datorit energiei creatoare purtat de lumina solar, principiu al rennoirii. Soarele, e corpul ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent si luminos n jurul cruia graviteaz si se nvrtesc pmntul si celelalte planete ale sistemului. Soarele posed o frumusete exceptional fiind adesea asociat cu ideea de lumin, fericire, bucurie, plenitudine, mplinire, bunstare, frumusete, perfectiune si nu n ultimul rnd chiar cu ideea de viat si vesnicie. Miturile solare si cultul Soarelui sunt printre cele mai timpurii forme mitologice de explicare a vietii, fiind legate structural de solaritate evident a fiintei umane. n mitologia primitiv, Soarele e asociat adesea cu Luna, n epocile pregregare chiar dominat de ea cultual (n Mesopotamia modificarea raportului de important ntre Sin, zeul lun si amas zeul-

Studii

33

soare); n mitologiile mai complexe ale civilizatiilor clasice; zeii solari devin sau zei supremi adesea creatori ai universului, sau mcar divinitti de prim rang. De obicei, personificrile solare sunt masculine, cu exceptii rare (zeita japonez, Amaterasu). Eclipsele solare echivaleaz n multe mitologii cu stingerea definitiv a astrului, neconfundat cu odihna nocturn; de aceea exist adesea un ritual al implorrii urmrind reaprinderea Soarelui... Arsitele distrugtoare de recolte sau dimpotriv ploile prelungite determinnd absenta Soarelui sunt descntate de pamani sau sacerdoti n cultele unor populatii chiar prin discuri de piatr, manevrate n asa fel ca s imite miscarea discului solar si s-i aminteasc Soarelui activitatea lui traditional. Urme de cult solar, pierzndu-si continutul mitic si valoarea religioas, s-au pstrat pn n timpurile moderne, mai ales n culturile mai fragile n care se manifest impulsul glorificrii mistice a soarelui (mai ales n versurile poetice de frontier), cel putin ca personificare alegoric a principalei surse vitale. n Egipt, cultul solar a fost mereu dominant (Re, Horus, Re Harakhty, Ammon si Ammon Re), zeul soare fiind aici mai proeminent dect n toate mitologiile lumii si cumulnd marile atribute de creator universal, stpn absolut si judector suprem; iar faraonul ca reprezentant al Soarelui era dator s fac ocolul zilnic al templului lui Re, pentru ca ochiul zeului s nu se sting n cursul zilei printr-o eclips, trziu Osiris nsusi devine un zeu solar.1 Re e zeul de prim rang n mitologia egiptean simboliznd soarele ca izvor de fort vital, ca astru, lumin si realitate el este si judectorul suprem al universului. El avea centrul religios la Heliopolis unde era numit si Atum creatorul solitar. Se credea c Re a fost creat de Atum si c s-a desprins prin voint proprie din haosul primordial sau c a iesit din petalele unei flori de lotus sub forma psrii Phoenix. Re patrona si piramidele, considerate constructii solare care simbolizeaz cele trei vrste: copil la trezire, adult la amiaz si btrn seara (Heprer, Re, Atum). Re strbate un drum celest. n zori iese din apele rsritene salutat de corul vesel al celor 7 maimute sacre ale lui Thot se urc n barca zilei si pluteste de-a curmezisul cerului pn seara,
1 Victor Kernbach, Dictionar de mitologie general, Editura Albatros, Bucuresti, 1995, p. 581.

34

Teologia, 4 / 2007

cnd se mut n barca noptii navignd prin tunelul trupului unui imens sarpe al lumii de jos; alt form de mit al victoriei zilnice este ipostaza de motan n flcri care-1 ucide pe balaurul noptii. Horus e zeul cerului simbolizat printr-un soim, zeu solar si soarele nsusi, fenomen cosmic. La nceput fusese adorat ca un zeu al liberttii aeriene devenit trziu zeul Soare (Re Harakhty), e socotit domnitor peste cer si astri, protectorul faraonului sau chiar faraonul nsusi. El e fiul cuplului Isis Osiris, nepotul lui Seth si mostenitorul regatului terestru. E proclamat rege vesnic si universal al pmntului. Re Harakhty: e zeul Horus n perioada cnd mitologia din Egipt l asimileaz lui Re si i atribuie suprematia cereasc. El era adorat mai ales la Heliopolis considerat zeul orizontului si al luminii. Harakhty = Horus de la orizont sau Horus al celor dou zri reprezentat ca soim cu tripl coroan mpodobit cu discul solar si cu cobra sacr, el devine stpnul simbolic al statului egiptean. Ammon: zeu suprem al teologilor tebani, la nceput zeu obscur al vntului. Cultul su apare n Regatul Mijlociu si se dezvolt repede, formeaz o divinitate a aerului si fecundittii. A fost considerat zeul ascuns. La Teba e reprezentat ca fiint cu coroan de fier (uneori cu cap de berbec). Ammon era ntruchipat n Sfinx cu cap de berbec, sau ca un brbat potent cu pielea vnt si pe cap cu o coroan de pene. El avea mari temple la Edfu, Dendera, Abydos si Karnak. EI rmne zeu national, sustinut de preotii si deveniti faraoni care ncep s-l numeasc Ammon-Re. Ammon-Re: zeu sincretic, ce dobndeste atribute suplimentare si i se consacr temple noi Ia Teba si mai ales templul din Luxor nltat de Amenophis III. E numit regele zeilor si considerat creatorul universului, diriguitorul timpului, stpnul direct al soarelui, cerului si lumii subterane. Devine zeul cel mai popular. Aton: e discul solar divinizat de egipteni ca ntruchiparea lui Re reprezentat ca un disc rosu cu raze palmate. Sub dinastia XVIII din Regatul Nou se constituie cultul autonom al lui Aton care devine sub Amenofis IV dup reforma sa religioas, considerat de egipteni o erezie, zeul suprem n defavoarea cultului lui Ammon-Re. Un alt punct de vedere, ne ndreapt ctre o asociere Ra Osiris, ca un fel de sintez care reprezint acelasi zeu: Teologii Imperiului Nou,

Studii

35

insist asupra complementarittii zeilor opusi si chiar antagonici. n Litania lui Ra zeul solar este numit unul adunat mpreun el este reprezentat sub forma lui Osiris mumie, purtnd coroana Egiptului de Sus. n alti termeni Osiris este ptruns de spiritul lui Ra. Identificarea celor doi zei se mplineste n persoana faraonului mort: dup procesul de osirizare, Regele nvie ca tnr Ra. Cci cltoria soarelui reprezint modelul exemplar al destinului omului; trecerea de la un mod de a exista la altul, de la viat la moarte si apoi la o nou nastere. Coborrea lui Ra n lumea subteran semnific moartea si nvierea sa. Un anumit text l evoc pe Ra care se va odihni n Osiris si Osiris care se va odihni n Ra. Numeroase aluzii mitologice subliniaz dublul aspect al lui Ra: solar si Osirian. Cobornd n cealalt lume, regele devine echivalentul binomului Osiris Ra.2 n religia Egiptului antic existenta soarelui justific existenta universului. Expresia acestei existente este vointa de a tri. Aspiratia poporului la existent se manifest prin existenta astrului de la care oamenii primeau lumin si cldur. Forta regenerrii vietii este universal, infinit n timp si spatiu multiplicndu-se divers n form si continut. Lantul rsrit apus rsrit apus este fr nceput si fr sfrsit. Orice materie susceptibil de a deveni vie este atras, orice element bnuit a ntrerupe acest ciclu este respins. Din multitudinea de nume care s-au dat zeului Soare n Egipt au aprut diverse mituri despre numele acestui astru tutelar. Unul dintre mituri se refer la numele secret al lui Re. Eset (Isis) era o femeie cu mult ptrundere: inima ei era mult mai viclean dect inima milioanelor de oameni. Ea cunostea milioane de zei, cerceta milioane de duhuri luminoase si nu se afla nimeni n cer sau pe pmnt pe care ea s nu-l stie, tot att ct l stie Re care are grij de nevoile lumii. Zeita se hotr s afle numele zeului care este mai presus de toti zeii. Re iesea n fiecare zi n fruntea alaiului su si se aseza pe tronul de sub cele dou orizonturi. Dumnezeiasca btrnete fcea s-i tremure buzele si o dat i se scurse saliva. Saliva lui czu pe pmnt, iar Eset o mpietri n mna ei cu tot cu argila pe care se afla si, frmntnd-o, fcu
2 Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, Editura Universitas, Chisinu, 1994, vol. I, p. 114.

36

Teologia, 4 / 2007

un sarpe falnic de forma unei nuiele; el nu tria, nici nu se misca lng dnsa. Ea l pune n tain pe drumul pe care marele zeu l strbtea cu plcere cnd inima lui suspina dup cele dou tinuturi. Zeul cel prea nalt iesi, iar zeii din palatul regelui fie el viu, sntos si fericit! l nsotir. i n vreme ce el se plimba asa ca n toate zilele, falnicul sarpe l musc, iar cnd focul cel viu tsni din sarpe, sarpele se fcu nevzut n pdurea de brazi. Divinul zeu deschise gura, si vocea Majesttii sale fie el, viu, sntos si fericit!- ajunse pn la cer. Eneada zeilor strig: Ce s-a ntmplat? Iar zeii din preajma lui se ntrebar Cum asa? Dar el nu gsi cuvinte ca s rspund. Buzele i tremurau si i tresreau mdularele toate; veninul i strbtu trupul asa cum Nilul strbate tara sa. Chiar zeul cel mare se ntoarse la sine n cele din urm strig: Veniti la mine, voi cei pe care eu v-am fcut, o zei care ati iesit din mine. Vreau s aflati ceea ce s-a petrecut. M-a rnit nu stiu ce lucru vtmtor. Inima mea a simtit lucrul acela, dar ochii mei nu-1 zresc si mna mea nu-1 atinge. Nu-1 cunosc cu toate c eu am creat totul. N-am mai trecut niciodat printr-o ncercare ca asta; nu este nimic mai dureros! Eu sunt principe si fiu de principe, smnt de zeu care a ajuns zeu. Mare sunt si sunt fiul unuia mare; tatl meu a nscocit numele meu. Am multe nume si multe miezuri; miezul meu este n orisice zeu. Sunt numit Atum si Hor cel tnr. Tatl meu si mama mea mi-au spus numele meu, iar eu l ascund n mine chiar de la nasterea mea; s nu ajung pe neasteptate la nici un mag cu har vrjitoresc potrivnic mie ! Eu am puterea s vd ceea ce am creat si totusi nu stiu ce m-a rnit. Nu stiu ce este. Foc nu este, ap nu este, dar inima mea e cuprins de arsit (...). Atunci toti copiii zeului venir plngnd la dnsul. Veni si Eset cu harul ei vrjitoresc cea a crei gur este plin de suflarea vietii a crei porunc izgoneste boala, al crei cuvnt d viat celui ce se nbuse; si ea spuse. Ce s-a ntmplat dumnezeiescul meu printe? Poate c vreun sarpe ti-a pricinuit vreo ran? Vreunul dintre copiii ti si-a ridicat capul mpotriva ta? l voi lovi cu minunatul meu har vrjitoresc si l voi nltura ca lumina ta s n-o mai vad (...). Eset i rspunse tatlui su: Spune-mi tat numele tu cci el la vzut pe acela care se numeste cu numele lui?. Eu sunt cel care a creat cerul si pmntul, cel care a legat crestele muntilor si a fcut ceea ce este deasupra. Eu am fcut apa si am fcut

Studii

37

oceanul. Eu am creat taurul din muma sa si astfel s-a nscut autogam. Eu am creat cerul, am ascuns cele dou orizonturi si am slsluit acolo sufletele zeilor. Dac mi deschid ochii se las ntunericul. La porunca mea curge apa Nilului. Numele meu nu-1 stie nimeni. Eu sunt cel care a creat orele, a fcut zilele si a statornicit srbtorile aniversare. Eu am creat inundatia. Eu am creat focul viu ca s se fureasc lucrri. Eu sunt Heprer, dimineata, R la amiaz si Atum seara. Dar veninul nu a fost oprit din miscarea sa si celui mai mare zeu nui fu mai bine. Atunci Eset zise ctre Re: Numele tu nu se cuprinde n ceea ce mi-ai spus. Rosteste-mi-1 si veninul va iesi afar, fiindc el 1-a vzut pe acela al crui nume este rostit! (...) Atunci majestatea Sa R spuse: M las ncredintat de fiica mea Eset. Fie ca numele meu s treac din trupul meu n trupul ei! i zeul se ascunse din fata zeilor, iar tronul din barca cea de milioane de ani rmase orfan. Cnd veni clipa ca R s-si deschid inima, Eset i zise fiului ei Hor: Sileste-1 prin legmnt dumnezeiesc s-ti dea tie amndoi ochii lui! Apoi zeul cel mare i trecu marii vrjitoare Eset numele lui iar dnsa zise: Scurge-te venin! Iesi afar din R! Ochi al lui Hor, iesi din zeu! Arsit, iesi din gura lui! Eu fac farmece, mplinesc un descntec. Iesi, venin puternic! Ia seama, cel mai mare zeu mi-a vestit numele su. Triasc R, piar veninul! Asa a vorbit Eset marea stpn a zeilor, care l cunoaste pe R si chiar numele su.3 Rolul important pe care Soarele 1-a jucat de-a lungul timpului n viata civilizatiei egiptene se datoreaz n mare msur asezrii geografice pe care o are Egiptul, dar si climei. Traversat de Tropicul racului. Egiptul are o clim secetoas. Clima se afl sub influenta desertului Saharian dinspre care bate vntul uscat Khomsn. Temperatura n tot timpul anului este cald, dar mai ales vara, iar ploile sunt foarte rare. Din aceast cauz pe mari suprafete atotstpnitor este desertul si soarele, exceptie fcnd doar Valea Nilului unde exist oaze de verdeat. tinuturile din Delt si de la trmul Mrii Mediterane au o clim subtropical (mediteranean) care ns, n mic msur, se deosebeste
Victor Kembach, Miturile esentiale, Editura tiintific si Enciclopedic, Bucuresti, 1978, p. 163-166.
3

38

Teologia, 4 / 2007

de clima din restul trii. Aci n timpul iernii dinspre Marea Mediteran bat vnturi care aduc mici cantitti de precipitatii. Ariditatea climei face ca vegetatia si lumea animal s fie foarte srace. Fluviul Nil care strbate de la sud la nord ntreaga tar e singura ap curgtoare a Egiptului. Soarele reprezint o abatere de la legile firii care sunt cognoscibile. El reprezint un triumf al vointei divinittii asupra firescului. O derogare efectuat de divinitate de la legile stabilite de ea nssi. Soarele e o bres pe care supranaturalul o deschide n natural. Soarele hierofant si psihopomp e surprins n religia antic egiptean n fata tribunalului ceresc pe care l prezideaz n calitate de judector suprem asistat fiind de Osiris, Isis si Nephtys si cei 42 de magistrati. Anubis, zeul funerar introduce mortul n sal, n timp ce inima defunctului era pe un talger al balantei, pe cellalt fiind pana de strut a zeitei Maat. Thot supravegheaz cntrirea nscriind cifra pe o tblit, n timp ce defunctul argumenteaz c nu a fcut nedreptti altor oameni, nu s-a purtat ru cu animalele, n-a crtit mpotriva zeilor. Dac sentinta e favorabil mortul e admis n cer, dac nu, fiinta monstruoas ce st lng cntar (Devoratoarea) l va nghiti. Aceast ambivalent s-ar formula n felul urmtor: desi nemuritor, Soarele coboar n fiecare noapte n regatul mortilor, n consecint el poate lua cu sine oameni si asfintind s-i ucid; dar totodat el poate s cluzeasc suflete prin regiunile infernului si a doua zi s le readuc la lumin, o dat cu ziua. Functie ambivalent de psihopomp ucigas si hierofant initiatic. De aici vine credinta rspndit n Noua Zeeland si n Noile Hebride c o simpl privire spre apusul Soarelui poate provoca moartea (...). Soarele atrage dup el aspir sufletele celor vii cu aceeasi usurint cu care cluzeste, n calitate de psihopomp sufletele mortilor prin poarta soarelui n Apus. Autohtonii din Tones Straits cred n existenta unei insule mitice situat undeva spre apus si numit Kibu Poarta Soarelui. Vntul mpinge acolo sufletele mortilor. n insula Hervey, indigenii cred c mortii se strng n grupuri si c de dou ori pe an la fiecare solstitiu ncearc s urmeze Soarele n momentul cnd apune pentru a cobor n regiunile inferioare (...)4 .
4

Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992,

p. 139.

Studii

39

Dintre credintele celorlalte popoare n legtur cu astrul lumintor, avem certitudinea c ele au existat si n legtur cu acestea s-a nscut credinta n diferitele divinitti solare pe care le-au creat. De exemplu Zeii solari din Mesopotamia (Shamash) chiar n perioadele de ascensiune rmn dependenti moral fat de zeul Lun, dar devin stpni ai universului si legislatori supremi (...). n Palestina biblic desi doctrinar, Soarele nu e dect un luminator ceresc fixat pe bolt de Yahweh urme de cult solar sau mentinut voalat si n mitul lui Samson si n unele interdictii: ca nu cumva s ridici ochii spre cer si s vezi soarele, luna, stelele (...). Totul coboar din cer pe pmnt. n ap si n aer, singur focul, dintre cele ce urc de jos spre nltime, e ntremtor: ce vine n jos e aservit celui ce urc. Dar tot ce coboar e dttor de viat: tot ce se mprstie spre nalt e hrnitor. Pmntul, singurul ce dinuie linistit pe locul su e receptacolul a tot si primeste n el toate speciile si le scoate din nou la lumin. Acolo e deci Totul care dup cum ti amintesti, contine tot si e tot. Suflet si materie mbrtisate de natur, sunt puse pe ea n miscare cu asemenea diversitate n aspectul multiform a tot ce ia o nftisare, nct recunoastem nu numai infinit de multe specii deosebindu-se prin nsusirile lor, dar totusi unite. Totul pare unul si din Unul pare a iesi Totul. Elementele gratie crora a primit forma ntreaga materie sunt n numr de patru: focul, apa, pmntul, aerul: o singur materie, un singur suflet...5 . S te lasi ispitit si s te nchini si s slujesti acestor fpturi (...). China nu a cunoscut un cult solar propriu-zis, desi zei cu atribute solare erau n Panteon: dar e mai caracteristic rzboiul arcasului cu cei zece sori si stratagema mpratului Yao de a salva unul necesar existentei umane. n Iran Mithra era zeul razelor solare, iar nasterea lui se srbtorea dup solstitiul de iarn cnd ziua ncepea s creasc. n India Surya face parte din cea mai veche triad vedic suprem, formele ulterioare (de pild Savitar) pstrndu-se n esent mitic a cultului fenomenelor cosmice capitale. Grecii veneraser pe Helios care si conducea zilnic cvadrica de la Rsrit la Apus apoi pe Apollon asociind simptomatic n mitofilosofia lor cultul solar cu un zeu sapiential al artelor. Existau si interdictii asigurnd
5

F. Bonndel, Hermeteismul, Editura de Vest, Timisoara, 1992, p. 47.

40

Teologia, 4 / 2007

respectul fat de astrul divinizat (...). La scandinavi, tnrul zeu Baldr era nu o personificare a soarelui, ci divinitatea luminii solare si a luminii n general. Printre numeroasele forme culturale solare ale popoarelor precolumbiene, zeul Toltec Tezcallipoca (oglinda fumegnd) reprezenta mai ales forta solar distrugtoare (de aici si sacrificiile umane ce i erau consacrate): dar la azteci Tonatiuh era nsusi Soarele, cerul sau Paradisul: mai ales aztecii mprteau timpul istoric al lumii n cinci cicluri de distrugeri si refaceri ale universului numite sori. Fiecare epoc fiind dominat de alt soare: incasii si alte populatii aulice adornd pe Viracocha, se socoteau fii solari. n Japonia, religia solar dominat de zeita Amaterasu, considera c, desi de prim rang, aceast zeit nu e vrednic s-l priveasc direct pe mprat (...). Slavii au avut mai multi zei solari (Hors Dajhog, Triglav Svarog) niciodat de prim rang. n aceast lucrare am ncercat s se urmreasc raportul om divinitate soare, de fapt relatia omului egiptean cu divinittile solare si influenta acestora asupra civilizatiei egiptene. Avnd n vedere formele de relief si clima pe care Egiptul le are (m refer n mare parte la desert si rul Nil), ele au avut o influent foarte important asupra mentalittii religiei si vietii cotidiene a egiptenilor. Se remarc astfel diverse culte ale soarelui despre care am pomenit. Acest astru divin care conduce destinele oamenilor, care i ucide cu razele sale, sau care i scap de inundatii oferindu-le un teren mnos, gata s fie cultivat dup revrsarea Nilului. Oamenii si-au extras ntotdeauna puterea creatoare din razele soarelui. Ei au comparat continuitatea si nemurirea cu Soarele. ntelept sau crud, opulent sau tiranic, profanator, superstitios si atotstiutor, Egiptul anticilor e o tem frecvent a meditatiilor de tot soiul. Prin cte lupte si primejdii a trecut n lunga sa istorie acest popor egiptean, dar orict de multe nfrngeri si prbusiri a avut el, pn la urm Ra-Soarele din toate l-a scos biruitor si toate au avut un sfrsit frumos. Din toate veacurile si din toate confruntrile, poporul a iesit biruitor. Soarele cel etern care a creat acest popor egiptean a fost totdeauna n mijlocul su si prin puterea sa etern, i-a asigurat si lui eternitatea sa. Problema soarelui, a luminii, este prezent si n religia crestin. Revelatia lui Dumnezeu sub form nalt, este o experient luminoas, act tainic, comunicabil oamenilor, prin care se descoper Dumnezeu drept

Studii

41

lumina primordial, necreat, vesnic, este cadrul, mediul comuniunii ultime dintre Dumnezeu si om. Sfnta Scriptur si Traditiile, imaginile sfinte pstrate n Biserici invit credinciosii de a se mprtsi din Dumnezeul Luminii. Sfnta Scriptur ncepe cu S fie lumin (Facere 1, 3) si se termin cu cuvintele care vorbesc despre lumin u felul urmtor: i noapte nu va mai fi si nu vor mai avea trebuint de lumina lmpii sau de lumina soarelui, pentru c Domnul Dumnezeu le va fi lor lumin. (Apocalips 22, 5) n legea Vechiului testament se atentioneaz asupra invizibilittii lui Dumnezeu: nu poate omul vedea fata Mea si s triasc(Iesire 33, 20). Pe Mumele Sinai, Dumnezeu este foc mistuitor ( Iesire 24, 17), dar Moise nu-I poale vedea fata. La sfintirea adunrii lcasul s-a umplut de slava Domnului Iesire 40, 34. n general, n Vechiul Testament Dumnezeu este lumina vesnic si slav (Isaia 40, 3), este foc, dar nu foc exterior omului. Lumina se confund cu strlucire, slava, kabod n ebraic, dar are si sensul de mntuire, fapte bune, ntelepciune. Dac Vechiul Testament ne prezent o lumin ca fiind cadrul creatiei, n Noul Testament Evanghelia lui Ioan mrturiseste despre ... lumina cea adevrat (Ioan 1, 9) pe care o primeste umanitatea prin Iisus Hristos6 . Simbolurile acestei lumini testamentare sunt: soarele, fulgerul, focul, zpada, norul luminos. De foarte multe ori Soarele ca luminator al lumii fizice este luat drept simbol si termen de comparatie pentru lumina dumnezeiasc7 . Comparatia cu Soarele o gsim n descrierea Schimbrii la Fat a Domnului : si a strlucit fata Lui ca soarele (Matei 17, 2), iar Apostolul Pavel n Faptele Apostolilor afirm c a vzut o lumin din cer mai puternic dect strlucirea soarelui ( Fapte 26, 13). Deosebirea ntre cele dou testamente const n aceea c n cel vechi Dumnezeu se adresa omenirii prin intermediari, n Noul Testament, se adreseaz direct Iisus Hristos comunicnd cu oamenii prin fapte si prin cuvnt. Pe Tabor, Mntuitorul, n prezenta lui Petre, Iacob si Ioan si
Pr. D. Stniloae, Iisus Hristos lumina lumii si ndumnezeirea omului, Editura Anastasia, Bucuresti, 1993, p. 78. 7 Ibid., p. 79.
6

42

Teologia, 4 / 2007

descoper slava sa cea vesnic. Acum Fiul cel Iubit de la Botez a luat trup de lumin vzut nu numai prin simturile omenesti, ci si prin ochii duhului. Ceilalti ucenici aflati undeva mai jos, nu au vzut lumina taboric, duhurile lor nefiind deschise de Dumnezeu spre a vedea. Pe Tabor, hainele Domnului strluceau ca zpada, Era lumina harului divin, care lumineaz sufletul dinuntru.8 La nvierea Domnului, Lumina Vietii biruie moartea. Chemarea Veniti de luati lumin strbate istoria. Din Lumina nvierii se mprtsesc sfintii. Lumina lui Hristos fcu din fata arhidiaconului tefan o fat strlucitoare de nger, a fcut din trupurile crestinilor mcelrite n arenele romane surse de luminare a credintei si a sufletelor pgne. n Orientul Apropiat avem de-a face cu dualismul zoroastrian: bineru, lumin-intuneric, nsusit de gnosticism si de sectele eseniene de la Qumran. Venirea lui Iisus Hristos desfiinteaz conflictul dramatic dintre lumin si ntuneric. De acum lumina lumineaz n ntuneric si ntunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 5). Dup nltarea Domnului la cer, nu numai Domnul si sfintii Si sunt lumina, ci prin Iisus Hristos si Sfnta Tain a Botezului, fiecare om este menit a fi lumin. Chiar dac sunt mai rare cazurile, si n lumea contemporan avem cazuri n care lumina divin este prezent n viata unor contemporani, care prin voia Domnului, au fost fcuti cunoscuti oamenilor. Asa este cazul relatat n Jurnalul despre Sfntul Serafim de Sarov ( 1883). Sfntul Serafim vorbea lui Motovilov despre Sfntul Duh. La un moment dat fata sfntului strlucea ca soarele, iar ochii ca fulgerul, nct Motovilov nu-l mai putea privi. Sfntul i spune c si el strluceste asa. Starea sufleteasc era de pace, liniste, de desftare extraordinar, de bucurie, dar si de cldur, desi afar era ger si ningea. Simteam o mireasm deosebit: Era mireasma Duhului Sfnt. Era rsplata Duhului Sfnt pentru o adevrat credint n Dumnezeu si Unul Nscut Fiul Su.9 O alt relatare, mai aproape de timpurile noastre, este cea a cuviosului Iosif Sihastrul (1898 1959) care n timpul rugciunii, toate i8 9

Pr. D. Stniloae, Viata Sfntului Grigorie Palama, Bucuresti, 1993, p. 204. Dup Arh. Lazarus Moote, Sf. Serafim de Sarov, Bucuresti, 2003, p. 158-164.

Studii

43

au devenit mai luminoase, a vzut totul, n clar, oameni si locuri, apropiati sau mai de departe. Era o lumin extraordinar, alb, imaterial si nu (numai) n afar, precum cea fireasc pe care o vd cei ce au ochi s vad cele din afar. Lumina aceea se afla nluntrul omului, o simte ca pe propria respiratie, l usureaz de greutatea corporal si i transform astfel nct nu mai stie dac are trup si greutate sau margini.10 Lumina dumnezeiasc este prezent si n arta ortodox mai ales n icoane. Realitatea mai presus de fire a dumnezeirii este redat mai ales prin nimbul care nconjoar figurile sfintelor icoane. Dac n pgnism zeul soare era purttorul principal al nimbului, n crestinism, Soarele drepttii. Fiul lui Dumnezeu d adevratul sens al acestui simbol artistic; el trimite la lumina harului divin, energie necreat si luminoas cruia I sau fcut prtasi si sfintii nc din lumea aceasta... Conturul circular (nimbul) din jurul corpului sfintilor aplicat pe fondul auriu, dar si pe orice alt fundal, desemneaz caracterul personal al harului prezent n persoana reprezentat, faptul c ei se fac prtasi mprtiei ceresti.11 Fat de lumea pgn, dominate de religii create de om si posedate de elementele rului demonic, crestinismul religie a iubirii divino-umane d un alt sens vietii Ea d mrturie despre sensurile ultime ale vietii si tririi crestine, despre unitatea dintre divin si uman la care lumea are acces prin persoana lui Iisus Hristos .12

10 11

B. Sortea, Opere alese, p. 116, Ibidem, p. 118-119. 12 Ibidem, p. 119.

44

Teologia, 4 / 2007

Constantin Rus

Primacy and Unity in the First Millennium Some canonical remarks

1. Primacy and unity in Orthodox ecclesiology The question of universal primacy is a central ecclesiological issue of our time. According to Metropolitan John (Zizioulas) of Pergamon: The issue of primacy is perhaps the most important ecumenical problem1 . A recent agreed statement of the World Councils of Churches shows that, while some degree of ecumenical consensus exists on the issue, much work remains to be done: Whenever people, local communities or regional churches come together to take counsel and make important decisions, there is need for someone to summon and preside over the gathering for the sake of good order and to help the process of promoting, discerning and articulating consensus. Synods and councils of all times and in all churches demonstrate this clearly. The one who presides is always to be at the service of those among whom he presides of the edification of the Church of God, in love and truth. It is the duty of the president to respect the integrity of local churches, to give voice to the voiceless and to uphold unity in diversity2 .
John Zizioulas, Primacy in the Church, in Eastern Churches Journal, 5, 2 (Summer 1998), p. 116. 2 Commission on Faith and Order, Faith and Order Paper No. 181: The Nature and Purpose of the Church: A stage on the way to a common statement, (Geneva: WCC/Faith and Order, 1998) p. 54, parag. 109.
1

Studii

45

2. Primacy in Orthodox-Roman Catholic Dialogue A joint commission of Orthodox and Catholic theologians recognized the prerogative, within the context of conciliarity, of the bishop of Rome as protos among the patriarchs. The Joint Commission for Theological Dialogue reached the agreement in a meeting in Ravenna, Italy in October 2007. This is not the same as saying, as some press reports of the document have suggested, that the Pope has primacy over all bishops, though disagreements about the extent of his authority still continue. The commission went on to state that: It remains for the question of the role of the bishop of Rome in the communion of all the Churches to be studied in greater depth. What is the specific function of the bishops of the first see in the ecclesiology of koinonia and in view of what we have said on conciliarity and authority in the present text? How should the teaching of the first and second Vatican councils on the universal primacy be understood and lived in the light of the ecclesial practice of the first millennium?3 What is interesting here however is the apparent readiness of the Roman Catholic participants to consider the possibility of interpreting the decisions of the two Vatican councils (including presumably the statements of Vatican I on papal primacy) in the light of ecclesial practice of the first millennium. Papal primacy is often recognized as the greatest single issue dividing the Eastern and Western churches. Fr. John Meyendorff wrote that: The whole ecclesiological debate between East and West is thus reducible to the issue of whether the faith depends on Peter, or Peter on the faith4 . Pope Paul VI said that the pope is undoubtedly the most serious obstacle on the path of ecumenism5 . Primacy is an especially pertinent issue in Orthodox-Roman Catholic dialogue. This is not only the case because discussions of primacy naturally begin with the Roman Catholic concept as a point of departure, but also because of some important recent developments. In the 1995 encyclical Ut Unum Sint, Pope John Paul II wrote:
Ibid., parag. 43. John Meyendorff, Byzantine Theology, (New York: Fordham University Press, 1979), p. 98. 5 John P. Galvin, Comments on Metropolitan Johns Primacy in the Church, in Eastern Churches Journal 5, 2 (Summer 1998), p. 21.
4 3

46

Teologia, 4 / 2007

Whatever relates to the unity of all Christian communities clearly forms part of the concerns of the primacy I am convinced that I have a particular responsibility in this regard, above all in acknowledging the ecumenical aspirations of the majority of the Christian Communities and in heeding the request made of me to find a way of exercising the primacy which, while in no way renouncing what is essential to its mission, is nonetheless open to a new situation (parag. 95). However skeptical one may be about the actual application of the Popes words, nevertheless such openness to dialogue is unprecedented. Many Orthodox theologians have felt a need to respond thoughtfully, for, as Fr. John Meyendorff writes: The issue placed by the papacy before the consciousness of all Christians is that of a world Christian witness6 . 2. 1. Primacy and communion ecclesiology In order to provide some context, it is worth nothing that an important concept underlying much of the ecumenical discussion on the subject of primacy is communion ecclesiology. Popular in ecumenical circles, it has been enthusiastically accepted by Catholics and Orthodox, who are also responsible for laying some of its basic foundations. Zizioulas, for example, in his book Being as communion draws on the Eastern Church Fathers to define Christian life within the framework of communion. The Orthodox-Roman Catholic Bilateral Consultation in the U.S.A issued An Agreed Statement on the Church in 1974 which describes the basic premise of communion ecclesiology: The Church is the communion of believers living in Jesus Christ and the Spirit with the Father. It has its origin and prototype in the Trinity in which there is both distinction of persons and unity based on love, not subordination7 . This is further illustrated in a document published in 1982 by the Joint International Commission entitled The Mystery of the Church and of the Eucharist in light of the Mystery of the Holy Trinity8 .
John Meyendorff, The Ecumenical Patriarchate: Yesterday and Today, in The Byzantine Legacy of the Orthodox Church, (Crestwood, New York: Saint Vladimirs Seminary Press, 1982), p. 254. 7 In Johm Borelli and John H. Erickson, The Quest for unity> Orthodox and Catholics in Dialogue, (Cresthood, New York: Saint Vladimirs Seminary Press and Washington, D.C.: U.S. Catholic Conference, 1996), p. 84-85. 8 Also in Borelli and Erickson, op. cit., p. 53-64.
6

Studii

47

The influence of this kind of ecclesiological outlook is fundamental to many modern discussions of primacy. For example, John Zizioulas writes: For such a primacy to be accepted and applied an ecclesiology of communion rooted deeply in a theology, and even an ontology of communion, would be necessary. I believe that the second Vatican Council has made an historic advance in this direction, and we can proceed in the deepening of such a theology of communion and apply it to all matters still dividing us, including that of the Roman primacy9 . 2.2. Many feel a need for Primacy. When John Paul II proposed the question, Do not many of those involved in ecumenism today feel a need for such a ministry?10 in 1995, many Orthodox answered strongly in the affirmative. The question of primacy is not only an important topic, but a need to examine the issue is keenly felt within Orthodoxy. Fr. Meyendorff states: A united witness of the universal episcopate of the Church is not simply a pragmatic necessity, but a sign that the Holy Spirit did not abandon the Church the unity and coherence of [the Churchs] witness, the service to the world which it implies, the common action which it requires, can be assured only if the episcopate remains one. The function of the first bishop is to serve that unity on the world scale, just as the function of a regional primate is to be the agent of unity on a regional scale 11 . The need for a united witness of the Church is a primary consideration. Many have called for renewed thinking about the very concept of primacy itself. 3. An Orthodox vision of Primacy In what ways does the Orthodox understanding of primacy differ from the Roman Catholic view? The Orthodox perspective is rooted in principles drawn from the early canonical tradition. It is worth mentioning that even within Orthodoxy the question deals first and foremost,
9

John Zizioulas, Primacy, p. 124. Pope John Paul II, Ut Unum Sint, Origins 25:4 (8 June 1995), parag. 97. 11 John Meyendorff, The Ecumenical Patriarchate, p. 245.
10

48

Teologia, 4 / 2007

because of historical considerations, with the legitimate primacy exercised by Rome before the schism. 3. 1. The theological necessity of primacy Orthodoxy has never accepted Romes self-supported claims of universal jurisdiction, but has always rebuffed them. A closer examination, however, reveals the many subtleties of the issue. As Thomas Fitzgerald wrote, Orthodox theologians have not rejected the concept of primacy, but only its development by the Church of Rome12 . An understanding of corporate personality is important for any study of primacy. John Zizioulas writes: The idea of the incorporation of the many into the one, or of the one as a representative of the many goes back to a time earlier than Paul13 . More directly, he says, Bishops are not to be understood as individuals, but as heads of communities14 . This would necessitate a single representative showing forth the unity of the episcopate. There is another important point here: that primacy belongs to a see, not to an individual. As John Zizioulas states: In an ecclesiology of communion, we have not a communion of individuals, but of churches15 . The Orthodox understanding of primacy is rooted in the need for taxis. John Meyendorff explains: It is a fact, however, that there has never been a time when the Church did not recognize a certain order among first apostles, then the bishops, and that, in this order, one apostle, St. Peter, and later, one bishop, heading a particular church, occupied the place of a primate16 .
12 Thomas Fitzgerald, Orthodox Theology and Ecumenical Witness, in St. Vladimirs Theological Quarterly, 42:34, 1998, p. 353. See also: Nicholas Ferencz, Bishop and Eucharist as criteria for ecumenical dialogue, in St. Vladimirs Theological Quarterly, 51:1, 2007, p. 5-22; Calinic (Kevin M.) Berger, Does the Eucharist make the Church? An Ecclesiological comparison of Staniloae and Zizioulas, in St. Vladimirs Theological Quarterly, 51:1, 2007, p. 23-70. 13 John Zizioulas, Being as Communion, (Crestwood, New York: St. Vladimirs Seminary Press, 1985), p. 145. 14 John Zizioulas, quated in Michael Fahey, S.J., Eastern Synodal Traditions: Pertinence for Western Theological Studies, (Washington, D.C.: n, p., 1989), p. 225. 15 John Zizioulas, Primacy, p. 124. 16 John Meyendorff, The Ecumenical Patriarchate, p. 244.

Studii

49

John Zizioulas says that the question of Roman primacy must be approached theologically rather than historically; if primacy was only contingent on historical developments, then it could not be viewed as a necessity for the Church17 . His question is, does Roman Primacy belong to the esse of the Church ir is it only for her bene esse? 3.2. Hierarchy and concilliarity Fr. Schmemann wrote: hierarchy is the very form of concilliarity18 . He sees this mirroring the divine life of the Trinity. Hierarchy and concilliarity should not be opposed, but go together: the hierarchical principle belongs to the very essence of the council19 , and Orthodox Church government must be rooted in a concilliar ontology20 . John Zizioulas maintains that The synodal system is a sine qua non conditio for the catholicity of the Church21 . Schmemann explains this well: Hierarchy is, above everything else, the mutual recognition of persons in their unique, personal qualifications, of their unique place and function in relation to other persons, of their objective and unique vocation within concilliar life. The principle of hierarchy implies the idea of obedience but not that of subordination22 . He concludes: To oppose these two principles is to deviate from the Orthodox understanding of both hierarchy and council23 . 3.3. Multiple levels of Primacy This synodal structure is essential for the whole Church, going much deeper than the universal level. At the local, regional, and global levels of the Churchs life, primatial leadership exists to build up the unity of the Church and the communion of sister Churches24 . Our main concern
John Zizioulas, Primacy, p. 17. Alexander Schmemann, Towards a theology of Councils, in Church, World Mission, (Crestwood, New York: St. Vladimirs Seminary Press, 1979), p. 177. 19 Ibid., p. 165. 20 Ibid., p. 164. 21 John Zizioulas, Primacy, p. 120. 22 Alexander Schmemann, Towards a Theology of Councils, p. 165. 23 Ibid. 24 Thomas Fitzgerald, Orthodox Theology, p. 353-354.
18 17

50

Teologia, 4 / 2007

here will be with universal, rather than regional primacy, or primacy as exercised within an autocephalous church. The system of Patriarchates comes closer, but is still not quite what we are looking at. John Zizioulas demonstrates that this system, no matter how venerable and ancient, was never theological in a strict sense25 . 3.4. The fundamental identity of the episcopate Professor John Erickson points out that the Orthodox understand all bishops, not just the bishop of Rome, to be the successors of Peter, and mentions that Patriarch Bartholomew has recently reiterated his explicit rejection of the Catholic interpretation of the keys of Peter26 In Orthodox ecclesiology, all bishops possess a fundamental equality, even if, because of practical reasons, some are given a higher position than others. This is an example of where Orthodox ecclesiology differs from Roman Catholic teaching in an important way. The bishop does not exist in isolation, of course. His primary function his defining function is to preside over the eucharistic assembly. In this celebration is the expression of the catholicity of the church, Given the actual existence of a local church i.e., that there is an assembly of faithful (laity and various ministers/clerics), the bishop and the eucharist are both necessary and sufficient criteria for determining the fullness of that local church. By necessary, I mean that without either present there is no local church, only an assembly that may or may not be part of a local church. By sufficient, I mean that no other criteria exist as a requirement for recognizing the catholicity of a local church, and therefore its possession of highest authority. An analogy drawn from mathematics may help clarify this statement. Three non-linear points are the sufficient and necessary criteria to determine any unique circle. Draw three points on a piece of paper, and you will be able to draw one and only one circle that will connect all three points. Those three points are necessary: if you draw only one or two points, you will be able to draw an infinite number of different circles that will go through those points. They are sufficient; no more than three are necessary to ensure that the circle is unique. However, the three points
John Zizioulas, Primacy, p. 122. John H. Erickson, First among Equals: Papal Primacy in an Orthodox Perspective, in Ecumenical Trends, 2:2 (Feb. 1998), p. 1.
26 25

Studii

51

are not themselves the circle. The circle consists of the entire line that is drawn through these points. Until that is done, the three points may also define a triangle, an arc or perhaps just three isolated points. In the same way, the bishop and the eucharist cannot be viewed as somehow presenting the whole church in and of themselves. It is because they are present within an entire web that we know as church that can define the fullness of the church. Bishop and eucharist are each a nexus, or a focal point, of the web, and so define the web, but they are not themselves the web. Without them the web falls apart, for it has nothing to anchor it; without the web, bishop and eucharist are merely isolated points. This intimate inter-relationship between the community, its leader and its communal celebration of the eucharist cannot be overemphasized. The bishop is a focal point of the church and criterion of the fullness insofar as he recapitulates in his person the community of the faithful; one who functions or lives in isolation from the community recapitulates nothing, leads nothing, focuses nothing. The consistent tradition of the church that a bishop must be named to a diocese and cannot be unattached, that is, a vagrant, is testimony to this insight. The bishop is defined as one who presides over the eucharist; without eucharist, the existence of the role of bishop has no point. Conversely, the eucharist can only be made present in and through the Eucharistic assembly; this assembly requires the presence (ore at least, the authoritative assent) of the bishop for its effective celebration of eucharist. If one of these two nexus points does not exist, therefore, in a specific place or time, the other one cannot either, and the fullness of church does not exist. If we are to take the understanding of catholicity as espoused by Eucharistic ecclesiology seriously, then we should be willing to apply these criteria to any community in order to determine whether or not in fact that community is catholic and is therefore church27 . 3.5. Primacy of honor not without authority Metropolitan Zizioulas says that the phrase primacy of honor often used by Orthodox may be misleading, because the exercise of pri27 Nicholas Ferencz, art. cit., in St. Vladimirs Theological Quarterly, 51, nr. 1, 2007, p. 6-7.

52

Teologia, 4 / 2007

macy necessarily involves actual duties and responsibilities28 . The primacy exercised by the Patriarch of Constantinople, for example, has included such things as the right to convoke councils in cooperation with the other Patriarchs, and an emergency right of intervention when help is requested by another Patriarchate29 . In response to the present Roman Catholic understanding of the Petrine Office, Orthodox theologians have not rejected the concept of primacy but only its development by the Church of Rome. Among the Orthodox, there has been an attempt to recognize the various expressions of primatial leadership in the life of the Church, and to place primacy within the framework of concilliarity30 . Professor Erickson points out that for the Orthodox, Roman primacy has been understood as a pragmatic, rather than theological, issue, growing out of a principle of accommodation31 . Honor and primacy must be linked to ministry and service, and the Pope must function as head of his see, as one who is among, rather than over, the other bishops. Again, primacy involves more than simply honor, but is linked to a universal pastoral concern, a presidency in love. This means leadership, not juridical authority32 . These are set forth by thirty-fourth Apostolic canon33 and they nevertheless contain principles applicable to universal primacy as well. Zonaras observes> Just as the bodies, if the head does not maintain its activity in good health, function faultily or are completely useless, so also the body of the Church, if its preeminent member, who occupies the position of head, is not maintained in his proper honor, functions in a disorderly and faulty manner 34 .
John Zizioulas, Primacy, p. 17-18. Ibid., p. 16. 30 Thomas Fitzgerald, Orthodox Theology, p. 353. 31 John Erickson, First among equals, p. 5. 32 Ibid. 33 P. Rodopoulos, Ecclesiological review of the thirty-fourth apostolic canon, in Kanon, IV: 1(1980), p. 92. 34 G. Ralli and M. Potli, Shntagma tn qeiwn kai ern kannwn, vol. II, Athenes, 1852, p. 45 (hereafter: Ralles-Potles).
29 28

Studii

53

Zonaras also mentions the prime importance of harmony among all, bound together by the bond of love35 . From the time of the First Ecumenical Council on, Byzantine canon law had always assigned primacy of honor to Rome, for example Nicea canon 6. It says, in part: Let the ancient customs be maintained in Egypt, in Libya, and in the Pentapolis so that the bishop of Alexandria has authority over all these territories, since for the bishop of Rome there is a similar practice and the same thing concerning Antioch; and in other provinces, let the prerogatives of the churches (of the capitals) be safeguarded36 . Even when the capital of the Empire was moved to Constantinople, the new Rome, the priority of the old Rome was safeguarded. The third canon of the second ecumenical council states: As for the bishop of Constantinople, let him have the prerogatives of honor after the bishop of Rome, seeing that this city is the new Rome37 . Even when Anna Comnena, daughter of Emperor Alexis I, tried to interpret after in a purely chronological sense, she was corrected by both Zonaras and Balsamon, who maintained that after certainly shows hierarchical order38 . Meyendorff summarizes the privileges spoken in Constantinople 3: this ministry was always understood in moral terms, rather than in terms of formal power, or rights. The actual exercise of this power depended upon political circumstances, as well as the orthodoxy, the wisIbid., p. 46. Archbishop Peter LHuillier, The Church of the ancient councils, St. Vladimirs Seminary Press, Crestwood, New York, 2000, p. 45. 37 Ibidem, p. 119. See also his comments on the whether there was any negative response concerning this in the West. 38 John Meyendorff, The Council of 381 and the Primacy of Constantinople, in Catholicity and the Church, St. Vladimirs Seminary Press, Crestwood, New York, 1983, p. 132-133. Also see: Archbishop Peter LHuillier, op. cit., p. 273. Zonaras (RallesPotles, op. cit., vol. II, p. 282) refers us for more details to his commentary on canon 3 of the Constantinople (Ibid., vol. II, p. 173-174). Aristenus adopted the chronological explanation of the preposition after in his interpretation of the resolution of the second ecumenical council (Ibid., vol. II, p. 176). He is the one therefore that Zonaras has especially in mind even though in his normal manner, he does not name him.
36 35

54

Teologia, 4 / 2007

dom and the prestige of the first bishop himself it is only when the Old Rome decisively and consistently pretended to transform its moral privilege into actual jurisdictional and doctrinal power that the Orthodox East refused to allow it39 . Chalcedon canon 28 is also notable. It says, in part: The Father in fact have correctly attributed the prerogatives [which belongs] to the see of the most ancient Rome because it was the imperial city. And thus moved by the same reasoning, the 150 bishops beloved of God have accorded equal prerogatives to the very holy see of New Rome, justly considering that the city is honored by the imperial power and the senate and enjoying [within the civil order] the prerogatives equal to those of Old Rome, the most ancient imperial city, ought to be as elevated as Old Rome in the affairs of the Church, being in the second place after it40 . In his commentary on this canon, Archbishop Peter LHuillier states: The Fathers of the council declared that they had sanctioned by a synodal vote the custom that had existed for a long time about the role of the see of Constsantinople in the promotion of the mitropolitans. They added that they had, on the other hand, confirmed the canon of the 150 fathers on the prerogatives of the see of Constantinople41 . 4. The Orthodox position What is the Orthodox view on the Bishop of Romes primacy, especially as reinterpreted by Roman Catholicism in its dialogue with other Western Christian Churches? One may rejoice that Western Christians have begun to recover his importance for the unity of Western Christendom, but from an Orthodox perspective it is imperative to study the primacy of Rome in the context of the primacies of the patriarchs of the East and their role in the universal Church42 .
John Meyendorff, Council of 381, p. 138. Archibishop Peter LHuillier, op. cit., p. 267-268. 41 Ibid., p. 274. 42 Vlassios Pheidas, Proupotheseis diamorphoseos tou Thesmou tis Pentarchias, Athens, 1969.
40 39

Studii

55

It would be impossible for us to reach any convergence on the significance of the bishop of Rome if our consultation were to begin with a comparison of classic Roman Catholic and Orthodox views of the papacy. Our common reflection on this issue must be situated in the common ecclesiology of communion that our respective churches have begun to share, especially after Vatican II43 . In 1974 our consultation states: The Church is the communion of believers living in Jesus Christ with the Father. It has its origins and prototype in the Trinity in which there is both distinction of persons and unity based on love, not subordination44 . It also affirmed that the Eucharistic celebration both proclaims the most profound realization of the Church and realizes what it proclaims in the measure that the community opens itself to the Spirit45 . This kind of ecclesiology leads to an affirmation of the full catholicity of the local church provided it lives by the Spirit of God which makes it the living body of Christ in communion of love with other local churches that share the same faith and life pattern. Within the unity of the local churches, a real hierarchy of churches was recognized in response to the demands of the mission of the Church46 without, however, the fundamental equality of all churches being destroyed. How should we understand the churches
43 For the evaluation of Vatican IIs conciliar texts which favour an ecclesiology of communion see: E. Lanne, The Local Church: Its Catholicity and Apostolicity, in One in Christ, vol. 6, 1970, p. 288-312; H. de Lubac, Les Eglises particuliers dans lEglise universelle, Paris, Aubier Montaigne, 1971, p. 29-56; S.J. Killian, The Meaning and Nature of the Local Church, in CTSA Proceedings, vol. 35, p. 244-255; H. Legrand, The Revaluation of Local Churches: Some Theological Implications, in The Unifying Role of the Bishop, Concilium 71, Edward Schillebeeckx, ed., New York, Herder & Herder, 1972, p. 53-54; J. Komonchak calls this kind of ecclesiology a Copernican revolution in ecclesiology and he states: The Church is not universal in the same sense of a transnational corporation which from a central office establishes branches in major cities around the world. The universal, catholic Church arises, if you will, from below, because in every local church the full reality of what is called the Church is realized: the communion of believers in the holy things won for us by Christ. The Church universal comes to be out of the mutual reception and communion of the local church (J. Komonckak, Ministry and the Local Church, in CTSA Proceedings, vol. 36, 1981, p. 58-59). 44 Edward J. Kilmartin, Toward Reunion: The Roman Catholic and the Orthodox Churches, New York, Ramsey, NJ, Paulist Press, 1979, p. 77. 45 Ibid., p. 78. 46 Ibid.

56

Teologia, 4 / 2007

as having a hierarchy if they are fundamentally and irreversibly equal to each other as a result of Gods full presence in them? What is the qualitative theological difference between a local church which exercises primacy and another local one which this primacy is exercised? It a local church is fully catholic, how is it enriched by its relation with a primatial church? In 1974, the Roman Catholic members of this consultation vindicated the primacy of the bishop of Rome (as defined by Vatican I) with no reference to the advances of the Second Vatican Council through which a more communitarian image of the papacy could be advanced47 . Although the institution of primacy (regional or universal) from an Orthodox perspective is taken for granted by the very fact of its existence. I will agree with Father Alexander Schmemann, who noted that we badly need the clarification of the nature and function of all primacies, and especially the very concept of primacy48 . It is imperative that Orthodox ecumenical witness develop an ecclesiologically sound interpretation of primacy. If primacy is defined as a form of power, then we encounter the question of whether in the Orthodox church there is a power superior to that of a bishop, i.e., a power over the bishop, and hence the church of which he is head. Theologically and ecclesiologically the answer must be an unconditional no: there is no power over the bishop and his church. In the canonical and historical life of the Church, however, such supreme power not only exists but is conceived as the foundation of the Church; it is the basis of its canonical system. According to Father Schmemann, this reflects the alienation of canonical tradition from ecclesiology and its reduction to canon law in the context of which the life of the Church came to be expressed in juridical terms49 . Our theological statement on the nature of the Church (1974) and the Munich statement of the international Orthodox-Roman Catholic dialogue have indirectly rejected the idea of a universal ecclesiology in which the Church is the sum of all local churches, which all together constitute
Ibid., p. 79. Alexander Schmemann, The Idea of Primacy in Orthodox Ecclesiology, in The Primacy of Peter in the Orthodox Church, London, Faith Press, 1963, p. 31. 49 Ibid., p. 34.
48 47

Studii

57

the body of Christ. This kind of ecclesiology means that local church is only a part, a member of the universal Church that participates in the Church only through belonging to the whole50 . Thus, if the Church is a universal organism, it must have as its head a universal bishop as the focus of its unity and as the organ of supreme power. Consequently, the model of ecclesiology makes imperative the necessity of universal primacy as divinely instituted for the essential being of the Church. This is the kind of ecclesiology which, together with other historical causes, gave birth to the image of papacy defined by Vatican I in 1870. Eucharistic ecclesiology affirms the catholicity of the local church, and allows no room for the categories of parts or whole. It is the very essence of this ecclesiology that the universal Church subsists in toto in the local church51 . This kind of ecclesiology excludes the idea of primacy, understood as power over the local church and its bishop. The local Churches, however, are not self-sufficient monads but are united with each other, not in terms of parts and whole, but with regard to their identity of order, faith and gifts of the Holy Spirit which make each one and all of them together the one, holy, catholic and apostolic Church. Trinitarian ecclesiology also develops the insight that there is one Church just as there is one nature in God; the best to express the oneness of the Church, however, is the communion of the local churches. It is very important, on the other hand, to emphasize that the multiplicity of the Church should not be subjected to its oneness; in Eucharistic and Trinitarian ecclesiology, communion and oneness coincide and, therefore, the multiplicity of the Church is constitutive of its oneness. In the life of the local church this means that the one, the bishop, cannot exist without the
This was done through the affirmation of the catholicity of the local Church. For a Roman Catholic refutation of the universalistic ecclesiology see J. Komonckak, The Church Universal as the Communion of Churches, in Where does the church stand?, Concilium, 146, G. Alberigo and G. Gutierrez eds., New York, Seabury, 1981, p. 30-35. 51 Nicolas Afanassieff, The Church which Presides in Love, in The primacy of Peter, p. 57-111; John Zizioulas, The Eucharistic Community and the Catholicity of the Church, in The New Man: An Orthodox and Reformed Dialogue, J. Meyendorff and J. McLellan, eds., New Brunswick, NJ, Agora Books, 1973, p. 107-131; Idem, The Local Church in a Eucharistic Perspective: An Orthodox Contribution, in In each Place: Towards a Fellowship of Local Churches Truly United, Geneva, WCC, 1977, p. 50-61.
50

58

Teologia, 4 / 2007

many, the community, and the many cannot exist without one. This implies that all pyramidal notions disappear in ecclesiology: the one and the many coexist as two aspects of the same being. This is no ministry, which does not need the other ministries. On the universal level this means that the Church manifests its oneness through a ministry which comprises simultaneously a primus and the synod of which he is a primus. From this perspective, it is thus possible to accept the universal primacy of a bishop, which cannot, however, be conceived apart from the synod or over it52 . The communion of local churches, ontologically identical in faith, order and charisms of the Holy Spirit, bear witness to their unity when they gather themselves together through their bishops, in synods. The synod is not power in the juridical sense of the word, for there can exist no power over the Church, the Body of Christ. The synod is, rather, a witness to the identity of all churches as the Church of God in faith, life and agape. If in his own church the bishop is priest, teacher and pastor, the divinely appointed witness and keeper of the Catholic faith, it is through the agreement of all bishops, as revealed in the synod that all churches both manifest and maintain the ontological unity of tradition53 . As a result of church life and mission in the context of history, moreover, in the times of discord the synod becomes the common voice, the common testimony of the ontological unity of several (or all) churches. For Orthodoxy the truth that a synod affirms thus makes the synod an authority in the life of the Church; the basis of its primacy is derived from this as binding for the historical life of Gods Church. The primacy of the synod cannot, however, be conceived as power over the local church but rather as a charismatic instrument through which the churches of God witness and express their ontological unity in the truth of the gospel. The
52 John Zizioulas, Christology, Pneumatology and Ecclesial Institutions, in Being as Communion. Studies in Personhood and the Church, Crestwood, New York, St. Vladimirs Seminary Press, 1985. 53 Alexander Schmemann, The Idea of Primacy in Orthodox Ecclesiology, p. 44; John Zizioulas, The Development of Conciliar Structures to the time of the First Ecumenical Council, in World Council Studies, no. 5, 1968, p. 34-51.

Studii

59

primacy of the synod, through which the local churches witness and express their unity in the salvific truths of Christ, does not exclude the primacy of the first bishop or the metropolitan. In the regional synods, in which all the bishops of the area must participate, the primacy of the first bishop must be acknowledged and respected as the famous 34 Apostolic canon states: The bishops of every nation must acknowledge him who is first among them and account him as their head, and do nothing of consequence without his consent but neither let him (who is the first) do anything without the consent of all; for so there will be unanimity From this canon, it is thus evident that the regional primacy can be conceived not as power or jurisdiction but only as a expression of the unity and unanimity of all the bishops, and consequently of all the churches, of an area. We must understand the universal primacy of the Roman Church similarly. Based on Christian Tradition, it is possible to affirm the validity of the Church of Romes claims of universal primacy. Orthodox theology, however, objects to the identification of this primacy as supreme power transforming Rome into the principium radix et origio of the unity of the Church and of the Church itself54 . The Church from the first days of its existence undeniably possessed an ecumenical center of unity and agreement. In the apostolic and Judaeo-Christian period this center was first the church of Jerusalem and later the Church of Rome presiding in agape according to St. Ignatios of Antioch55 . For the Orthodox, the essence and the purpose of this primacy is to express and preserve the unity of the Church in faith and life; to express and preserve the unanimity of all churches; to keep them from isolating themselves into ecclesiastical provincialism, losing the catholicity, separating themselves from the unity of life. It means ultimately to assume the care, the sollicitudo of the churches so that each one of them can abide in that fullness which is
54 A. Schmemann, The Idea of Primacy, p. 48; Kallistos Ware, Primacy, Collegiality and the People of God, in Orthodoxy: Life and Freedom: Essays in Honour of Archbishop Iakovos, A. J. Philippou, ed., Oxford, Studion Publications, 1973, p. 120. 55 E. Timiadis, Tu es Petrus: An Orthodox Approach, in Byzantine and Patristic Review, vol. 2, 1983, p. 12-16.

60

Teologia, 4 / 2007

always the whole of Catholic tradition and not any one part of it. The idea of primacy thus excludes the idea of jurisdiction but implies that of an order of Church which does not subordinate one church to another, but which makes it possible for all churches to live together this life of all in each and of each in all56 . In summary, Orthodoxy does not reject Roman primacy as such, but simply a particular way of understanding that primacy. Within a reintegrated Christendom the bishop of Rome will be considered primus inter pares serving the unity of Gods Church in love. He cannot be accepted as set up over the Church as a ruler whose diakonia is conceived through legalistic categories of power of jurisdiction. His authority must be understood, not according to standards of earthly authority and domination, but according to terms of loving ministry and humble service (Matt. 20, 25-27)57 .Before the schism, in times of ecclesiastical discord and theological controversies, appeals for peaceful resolutions and mediation were made to the pope from all parts of the Christian world. For instance, in the course of the iconoclast controversy, St. Theodore the Studite (759-829) urged the emperor to consult the pope: If there is
A. Schmemann, The Idea of Primacy, p. 50. Roman Catholic theologians have digested the Orthodox position and beginning with J. Ratzinger, Karl Rahner and Heinrich Fries believe that there is one solution on this issue. Ratzinger, before his elevation to the present position, stated: Rome must not require more of a primacy doctrine from the East than was formulated and experienced in the first millennium. In Phanar, on 25 July 1976, when Patriarch Athenagoras addressed the visiting pope as Peters successor, the first in honour among us, and the preside over charity, this great church leader was expressing the essential content of the declarations of the primacy of the first millennium. And Rome cannot ask for more. Unification could occur if the East abandons its attack on the Western development of the second millennium as being heretical, and accepts the Catholic church as legitimate and orthodox in the form which it experienced in its own development. Conversely, unification could occur if the West recognized the Eastern Church as orthodox and legitimate in the form in which it has maintained itself, see J. Ratzinger, Die okumenishe Situation Orthodoxic, Katholizismus and Reformation, in Theologische Prinzipienlehre: Bausteine zur Fundamentaltheologie, Munich, E. Wewel, 1982, p. 209. This makes the pope a patriarch of the West and instantly limits his claim of universal jurisdictional primacy over the universal Church. Orthodox theologians must reflect whether this view can be accepted within the boundaries of legitimate diversity and uniqueness characteristic of the Western Church. 57 John Zizioulas, Being as Communion, p. 223.
56

Studii

61

anything in the patriarchs reply about which you feel doubt or disbelief you may ask the chief elder in Rome for clarification, as has been the practice from the beginning according to inherited tradition58 . From an Orthodox perspective, however, it is important to emphasize that these appeals to the bishop of Rome are not to be understood in juridical terms. The case was not closed when Rome had spoken, and the Byzantines felt free on occasion to reject a Roman ruling. In a reintegrated Christendom, when the pope takes his place once more as primus inter pares within the Orthodox Catholic communion, the bishop of Rome will have the initiative to summon a synod of the whole Church. The bishop of Rome will, of course, preside over such a synod and his office may coordinate the life and the witness of the Orthodox Catholic church and in times of need be its spokesman. The role of acting as the voice of the Church is not, however, to be restricted to any hierarchical order within the Church, still less to a single see. In principle, any bishop, priest or layman be called by the Holy Spirit to proclaim the true faith.

58

Letters, 2, 86, in Migne P. G., 99, 1332 A.

62

Teologia, 4 / 2007

Dr. Ioan Tulcan

nvttura dogmatic ortodox reflectat n revista Teologia

Abstract Many of the major themes of the Orthodox theological doctrine are analyzed by the authors who signed articles in the Teologia magazine, in its ten years of appearance. All these contributions bring us a surplus of understanding of dogmas for todays mission of the Church. The purpose of my presentation is to render the theological themes broached in this magazine: the contribution of Romanian orthodox dogmatic theology; the Holly Trinity; the problem of the creation and its signification; the man; the Person of Jesus Christ and His soteriological work; the Church - shape and place of Christs presence in the world; the presence of the Holly Spirit through the Holly Mystery and the eschatology. On the other hand, these are a starting point to go deeply in the future to the profound and inexhaustible content of dogma which is forever alive and savior. Orice publicatie bisericeasc sau teologic se strduieste s ofere cititorilor si ct mai multe aspecte ale diferitelor domenii ale Teologiei sau ale vietii bisericesti n desfsurare, surprinznd ceea ce crede redactia respectivei reviste c este mai relevant si mai folositor cititorilor ei.

Studii

63

Revista Teologia, de-a lungul celor zece ani de aparitie (1997-2007), s-a strduit s prezinte celor doritori s o cunoasc unele teme importante din domeniul Dogmaticii, adic al acelei discipline care interpreteaz si face relevant continutul viu si mntuitor al dogmelor, pentru toate generatiile de credinciosi. 1. Teologia dogmatic, asa cum s-a dezvoltat ea n snul Ortodoxiei romnesti, a fost surprins sintetic ntr-un studiu1 ce a dorit s prezinte un tablou general al modului n care a evoluat aceast disciplin n cea de-a doua jumtate a veacului XX. Cunoscnd ceea ce s-a creat n acest domeniu, teologii activi n veacul acesta vor trebui s cunoasc, s prelucreze si s adnceasc mostenirea teologic a naintasilor.2 Trebuie retinut curajul si tenacitatea cu care marii dogmatisti romni au reusit s ofere o cu totul alt viziune si accente asupra lumii, n flagrant contradictie cu viziunea oficial a vremii. Aceasta, deoarece Dogmatica a nftisat cu putere realitatea tainic a lui Dumnezeu, care transcende toate realittile create, toate aspectele existentei, ca surs de putere, de ncurajare, de nnoire si de sperant tocmai ntr-o lume ce amenint pe om, s-l sufoce n ingineria ideologic3 . Sunt scosi n evident teologii reprezentativi ai acestei perioade: N. Chitescu (1904-1991), Dumitru Stniloae (1903-1993), Isidor Todoran (1906-1985), Ion Bria (1926-2002), D. Popescu (n. 1929), D. Radu (n. 1926), I. Ic (n. 1932), cu lucrrile lor cele mai reprezentative, care au nsemnat un pas nainte n dezvoltarea nvtturii dogmatice a Bisericii. Aspectele cele mai importante ale temelor abordate de acesti teologi au deschis noi orizonturi n ntelegerea adevrurilor de credint ortodox, precum si impactul lor asupra lucrrii mntuitoare a Bisericii. Importanta teologilor dogmatisti romni s-a artat n faptul c ei au subliniat mereu c o autentic Teologie ortodox este aceea care rmne
Ioan Tulcan, Teologia dogmatic ortodox romn n cea de-a doua jumtate a secolului XX: reprezentanti de marc, curente si perspective, n Teologia, VI, 2002, nr. 3-4, p. 171-183. 2 Ibid., p. 172: n conditii externe nu deosebit de favorabile, ba dimpotriv, adesea vijelioase, Dogmatica romneasc a avut reprezentanti de mare valoare, care au adus substantiale contributii n acest domeniu, ce au constituit piloni de sprijin n lucrarea general de slujire a Bisericii ntr-o perioad ce se ntinde pe o jumtate de secol. 3 Ibid.
1

64

Teologia, 4 / 2007

fidel Traditiei apostolice, exprimat de Apostolii Domnului, interpretat, dezvoltat si articulat de marii Sfinti Printi. Studiul acesta de sintez a artat si o anumit preocupare pentru viitorul Dogmaticii, exigentele pe care e chemat s le mplineasc n lumea de astzi. Ca atare, ea trebuie s ntreprind pentru viitor o analiz mai ampl a ntregii creatii teologice de pn acum si s retin ceea ce constituie metoda cea mai potrivit pentru viitor. Exist premise ca aceast Teologie s continue marile sinteze teologice ce pot fi ntlnite n alte articulatii si pn acum, evidentiind spiritul autentic al acestei Teologii: acela de a fi o Teologie vie, supl, creatoare, inspirat de duhul Sfintilor Printi si cu impact crescnd asupra Bisericii si asupra lumii frmntate a acestui mileniu.4 2. Aspecte generale ale nvtturii ortodoxe asa cum s-a reflectat aceasta n venerabila publicatie a Episcopiei Aradului Biserica si coala.5 S-a dorit a fi o radiografie a acestei publicatii sub aspect doctrinar, urmrindu-se temele mai importante care au retinut atentia autorilor acestor articole cu continut dogmatic. Printre temele dogmatice abordate se cuvin a fi retinute cteva dintre ele spre ilustrare. Biserica nssi, ca asezmnt divino-uman, are constiinta c reprezint continuitatea n credint, iubire, ndejde si viat crestin pn n vremea noastr. Un autor care se exprim n legtur cu importanta Bisericii n lume afirm: Aceast Biseric a pstrat de atunci si pn azi nealterat nvttura si practica apostolic cristalizat si aprofundat n sinoadele ecumenice si n scrierile Sfintilor Printi.6 Existenta lui Dumnezeu este foarte important din punct de vedere dogmatic, deoarece adevrul existentei lui Dumnezeu este nssi premisa religiei. ntelegerea lui Dumnezeu ca Iubire vesnic, revelat n Treimea Persoanelor, este de o covrsitoare important pentru viata Bisericii si a lumii. Unitatea fiintei divine este cuprins n treimea persoanelor. Putem vorbi de unitate n trinitate si trinitate n unitate. Unitatea fiintei ne reveleaz
Ibid., p. 183. Idem, nvttura de credint a Bisericii reflectat n paginile revistei Biserica si coala, n Teologia, I, 1997, nr. 3-4, p. 12-25. 6 R. Popa, Vitalitatea Ortodoxiei, Biserica si coala, LX, nr. 36, din 6 septembrie 1936, p. 1, apud Ibid., p. 13.
5 4

Studii

65

perfectiunea divin, iar trinitatea persoanelor ne arat realitatea si posibilitatea raporturilor Sale cu lumea si a oamenilor cu El.7 Sunt prezentate si teme dogmatice, ca, de pild: cunoasterea lui Dumnezeu, Revelatia, Scriptura si Traditia, crearea lumii, pronia divin, problema existentei rului n lume, ntruparea, Jertfa si nvierea Logosului ntrupat, Sfintele Taine, Preacinstirea Maicii Domnului, cinstirea sfintilor si a moastelor. Modul de prezentare a adevrurilor dogmatice n paginile publicatiei bisericesti ardene este preponderent biblic si apologetic, autorii fcnd eforturi deosebite pentru a evidentia temeinicia, autenticitatea, bogtia si frumusetea adevrurilor vii si mntuitoare ale dogmelor ortodoxe. 3. Sfnta Treime - comuniunea vesnic a iubirii. Sfnta Treime, temelia ntregului tezaur de viat si mrturisire a Bisericii, a retinut atentia mai multor teologi care s-au exprimat n ultimii zece ani n aceast revist8 , artnd, pe temeiul Sfintei Scripturi, al Sfintei Traditii, dar si al vietii concrete a Bisericii, ce nseamn taina suprem a crestinismului - Treimea. De mare important n dezbaterile asupra Sfintei Treimi sunt mrturiile biblice care ne arat felul n care Dumnezeu s-a revelat n istoria mntuirii, ca Treime de Persoane. Dac n Vechiul Testament adevrul despre Sfnta Treime este doar izolat exprimat, n Noul Testament el apare cu toat claritatea. Textele referitoare la Sfnta Treime pot fi mprtite n trei categorii, prin ele exprimndu-se: Treimea Persoanelor n unitatea Fiintei divine, existenta a Trei Persoane reale si distincte ntre ele si unitatea n Treime sau unitatea celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi.9 Semnificatiile ntelegerii comuniunii trinitare n teologia ortodox si romano-catolic este
Ibid., p. 15. Petre Semen, Biblia ni-L descoper pe Dumnezeu ca iubire, Teologia, IV, 2000, nr. 3, p. 18-27; Ioan Tulcan, Comuniunea trinitar n teologia ortodox si romano-catolic, n Teologia, II, 1998, nr. 1-2, p. 11-18; Idem, Aspecte teologicodogmatice ale alterittii si dialogului si reflectarea lor n plan trinitar si antropologic, n Teologia, VII, 2003, nr. 3-4, p. 12-20; tefan Buchiu, Doctrina trinitar n gndirea Sf. Grigorie Palama, n Teologia, V, 2001, nr. 2, p. 32-46; Cristinel Ioja, Relatia dintre Fiul si Duhul Sfnt n triadologia ortodox si romano-catolic , n Teologia, VIII, 2004, nr. 3, p. 78-96; Nicolae Mosoiu, Comuniune de iubire si iubire de comuniune , n Teologia, X, 2006, nr. 3, p. 96-129. 9 Ioan Tulcan, Comuniunea trinitar n teologia ortodox si romano-catolic, p. 13.
8 7

66

Teologia, 4 / 2007

de mare important att pentru misiunea Bisericii, ct si pentru dialogul teologic dintre Ortodoxie si Romano - Catolicism. n prezentarea nvtturii despre Sfnta Treime trebuie evidentiat legtura strns de viat si comuniune ntre Persoanele Sfintei Treimi, care nu este o legtur exterioar, ci una interioar.10 n Ortodoxie, natura divin este nteleas drept continut al Persoanelor trinitare, deschise una spre cealalt prin puterea iubirii vesnice. Cu toate c dogma Sfintei Treimi are aceeasi important n Crestinismul apusean ca si n cel rsritean, aspectele ei principale sunt concepute n mod diferit. Pentru a exprima unitatea Treimii, romanocatolicii pornesc de la fiinta cea una a Dumnezeirii, n timp ce ortodocsii pornesc de la cele trei ipostaze. De aici provine personalismul teologiei ortodoxe, cu adnci rdcini n personalismul biblic revelat.11 n gndirea teologic apusean, prioritate are fiinta divin, n timp ce ipostasurile treimice au fost plasate n planul al doilea. Cel care ne nalt pe noi, oamenii, n comuniunea de viat si iubire a Sfintei Treimi este Fiul lui Dumnezeu ntrupat. nvttura specific ce separ Ortodoxia de Romano - Catolicism cu privire la Sfnta Treime este filioque, adic purcederea Sfntului Duh de la Tatl si Fiul. Pentru teologia ortodox, fr persoan nu exist ousia, fr ousia nu se poate vorbi de persoan12 . Din punct de vedere ortodox, Dumnezeu nu este experiat ca fiint, ci ca Persoan sau comuniune de Persoane: Tatl, Fiul si Sfntul Duh, care
Ibid., p. 17: Avndu-se n vedere c natura divin reprezint continutul Ipostaselor divine, atunci Duhul Sfnt, ca iubire a Tatlui fat de Fiul, nu mai poate trece dincolo de Fiul, ci rmne n Fiul, ca s reverse peste El iubirea negrit a Tatlui. Din cauz c dup Fiul nu mai exist o alt persoan peste care s se reverse iubirea Tatlui, Duhul Sfnt purcede numai de la Tatl si se odihneste peste Fiul. 11 tefan Buchiu, Doctrina trinitar n gndirea Sf. Grigorie Palama, p. 33. 12 Cristinel Ioja, Relatia dintre Fiul si Duhul Sfnt n triadologia ortodox si romanocatolic, p. 85: Spre deosebire de triadologia ortodox, cea romano-catolic arat c unicitatea lui Dumnezeu const n substanta divin, ntorcndu-se astfel la ontologia greac, n care Dumnezeu este mai nti substanta, fiinta Sa si apoi n sens logic exist vesnic ca Treime de Persoane. Din aceast perspectiv, principiul ontologic de Dumnezeu nu se afl n Persoan, ci n substant, adic n nssi fiinta lui Dumnezeu, iar Persoanele devin un sistem de legturi n fiinta una, adic ceva care din punct de vedere logic este posterior fiintei.
10

Studii

67

trimite raze ale puterii Sale spre fiecare om si chiar spre ntreaga creatie, prin lucrrile Sale necreate, prin care Dumnezeu n Sfnta Treime a creat, proniaz, mntuieste si desvrseste lumea. 4. nvttura crestin despre creatie constituie adesea punctul de plecare n abordarea teologic a lumii, ce implic o anumit ntelegere a ei, ce presupune o responsabilitate special a omului fat de ea.13 Omul are o responsabilitate legat de lume, pentru c aceasta este un dar valoros pe care Dumnezeu - Tatl, prin Cuvntul si puterea Duhului Sfnt, l-a fcut omului, din iubire fat de el. La baza ntregii creatii se afl lucrarea iubitoare a lui Dumnezeu. Sfntul Vasile cel Mare este deosebit de elocvent n ceea ce priveste participarea Sfintei Treimi la lucrarea de creatie a lumii. n creatie, zice el, aveti n vedere cauza cea dinti care este Tatl; cauza lucrtoare (Fiul) si cauza care duce la desvrsire care este Duhul; astfel, prin vointa Tatlui sunt duhurile ceresti, prin lucrarea Fiului ele ajung la existent, prin prezenta Duhului ele sunt desvrsite.14 Creatia este asemenea unei crti n care oamenii s poat citi si ntelege ratiunile lucrurilor, create de Ratiunea sau Logosul Tatlui. naintnd n cunoasterea ratiunilor lucrurilor, omul se apropie tot mai mult de Cuvntul prin care si pentru care au fost create toate, pe de o parte, iar, pe de alt parte, el devine tot mai constient de sine si de lumea n mijlocul creia el trieste si se dezvolt biologic si spiritual.15 Omul simte responsabilitatea vie fat de creatia lui Dumnezeu, n mijlocul creia el trieste, numai n msura n care aceasta este vzut ca dar al lui Dumnezeu fcut omului, n semn de iubire a lui Dumnezeu fat de acesta, dar si fat de lume, fcut ca dar omului. n felul acesta, omul constientizeaz tot mai mult faptul c nu este singur, ci c este chemat la un dialog permanent cu Cel care i-a fcut lumea ca dar. Astfel, el stie c prin intermediul creatiei se ntlneste cu Dumnezeu, l cunoaste pe Dumnezeu si ajunge s-L iubeasc pe Acesta tot mai mult, stimulat fiind
13 Ioan Tulcan, Coordonate fundamentale ale nvtturii crestine ortodoxe despre creatie, ca temei al responsabilittii omului n lumea de astzi, fat de ea, n Teologia, III, 1999, nr. 3-4, p. 14-21. 14 Ibid., p. 15, apud: Liber de Spiritu Sancto, XVI, 38, P.G. 32, 136 AB. 15 Ibid., p. 17.

68

Teologia, 4 / 2007

aceast iubire a sa fat de Dumnezeu si prin lume, prin creatie, care i vorbeste omului permanent despre Iubirea, Buntatea, ntelepciunea si Atotputernicia Creatorului. ntelepciunea si Atotputernicia Creatorului se evidentiaz si prin faptul c El a adus totul la existent din nimic (ex nihilo ) 16 . Trecerea de la nimic la a fi a avut loc prin puterea Cuvntului lui Dumnezeu, care a zis si s-au fcut toate dup puterea vointei Sale, ncredintnd-o omului, spre cunoastere si pzire. Dialogul omului cu lumea vast trece spre Creator, prin intermediul Creatiei, iar creatia, la rndul ei, indic spre Creatorul ei (cf. Psalm 18, 1; Romani 1, 19-20 etc.). Pornind de la imaginea pomului cunoasterii binelui si rului si a pomului vietii, perspectiva teologic a creatiei este una a mprtsirii de Dumnezeu, prin creatie. Astfel, creatia este darul si sacramentul dintre Dumnezeu si om. nainte de a ne fi dat pe Iisus Hristos, Dumnezeu ne-a dat lumea care-L reprezint si-L prefigureaz Asadar, lumea a fost creat ca o materie, ca un material al unei euharistii universale si omul a fost creat ca preotul acestui sacrament17 . Omul este solidar cu lumea si prin Liturghia Bisericii o nalt lui Dumnezeu: Ale Tale dintru ale Tale, tie-ti aducem de toate si pentru toate. Aceast constatare reprezint piscul nltrii euharistice a ntregii creatii, ca anticipare a transfigurrii lumii n cerul si pmntul cel nou. 5. Omul - ncununarea creatiei lui Dumnezeu are o important deosebit n ansamblul Dogmaticii ortodoxe. Aducerea la existent a omului este un act de creatie special din partea lui Dumnezeu, precedat de sfatul premergtor al Lui: S facem om dup chipul si asemnarea noastr (Genez 1, 26).18 Astfel, omul este creat ntr-o dubl ipostaz:
16 Florea Lucaci, O perspectiv analitic asupra conceptului creatio ex nihilo, n Teologia, VI, 2002, nr. 2, p. 85-102. 17 Cristinel Ioja, Dimensiunea euharistic a creatiei, n: Teologia, IV, 2000, nr. 1, p. 111. 18 Idem, Omul - fiint cunosctoare, n Teologia, VII, 2003, nr. 2, p. 59: Dac n vederea zidirii lumii fizice, alctuit din minerale, vegetale si animale, a fost suficient n zilele creatiei porunca lui Dumnezeu: S fie!, pentru crearea omului aceasta nu a mai fost suficient. La nici o alt creatur nu se tine sfat nainte de a fi adus la existent, cum se ntmpl n cazul crerii omului. Era, ns, nevoie de acest sfat, deoarece omul nu mai constituie o parte, nu mai este o treapt a existentei, ci este un nod de existent care cuprinde n sine totul.

Studii

69

aceea de a fi n legtur direct cu Creatorul su prin chipul lui Dumnezeu pe care l poart n el de la creatie, dar, totodat, de a fi acea existent personal, creat, care rezum n sine toate celelalte creaturi si se afl n legtur cu ele. Prin aducerea sa la existent, omul are menirea de a cunoaste toate cele create, ratiunile lucrurilor, dup expresia Sfntului Maxim Mrturisitorul. n cunoasterea creatiei, omul si pune n lucrare puterile cu care a fost el nzestrat de Dumnezeu, spre a-I fi Acestuia un partener viu si permanent de dialog, prin intermediul lumii create. Fcnd acest lucru, omul urc tot mai sus pe scara cunoasterii, valorificnd creaturile spre un scop nalt, asa cum a dorit Cel ce le-a creat. Aplecndu-se asupra celor create, spre a le cunoaste, omul trebuie s sesizeze sensul ascuns si sublim al realittii, care implic intuitia ca facultate omeneasc luminat de credint si ntrit de virtuti, intuitie menit s descopere aceste sensuri19 . Toate sensurile lucrurilor trimit spre Dumnezeu, care doreste s fie cunoscut si prin lucrurile create de El. Cunoscndu-le omul pe toate cele create, el are un sentiment al uimirii n fata tainei creatiei lui Dumnezeu, stimulndu-l pe om la o lucrare tot mai accentuat de umanizare a sa. Prin ratiunile lucrurilor, fiinta cugettoare - omul - urc tot mai sus pe scara cunoasterii proprii, dar si a lumii nconjurtoare si a Creatorului tuturor celor vzute si ne vzute. 6. Persoana si lucrarea mntuitoare a Fiului lui Dumnezeu ntrupat - a retinut atentia mai multor autori n paginile publicatiei la care ne referim, subliniindu-se motivele ntruprii Sale, manifestarea iubirii si a puterii Sale de jertf.20
Ibid., p. 63, 64. n legtur cu aceast problematic teologic, a se vedea: Ioan Tulcan, Aspecte ale hristologiei n opera prof. N. Chitescu, n Teologia, VIII, 2004, nr. 1-2, p. 11-25; tefan Negreanu, Hristos - piatra din capul unghiului veacurilor, n Teologia, IV, 2000, nr. 2, p. 134-138; Cristinel Ioja, Dimensiunea cosmic a praznicelor mprtesti, n Teologia, IX, 2005, nr. 1, p. 100-146; Idem, Aspecte fundamentale ale hristologiei Sf. Ioan Damaschinul, n Teologia, VII, 2003, nr. 1, p. 14-37; Idem, Restaurarea creatiei n si prin Iisus Hristos, n Teologia, VI, 2002, nr. 1, p. 54-68; Adrian Murg, Ideea de mntuire universal reflectat n scrierile profetilor, n Teologia, VIII, 2004, nr. 1-2, p. 162-193; Nicu Breda, ntruparea Cuvntului n conceptia lui Origen, n Teologia, X, 2006, nr. 4, p. 23-40; Idem, nvttura despre Persoana a doua a Sfintei Treimi reflectat n opera Printilor Apostolici, n Teologia, X, 2000, nr. 2, p. 35-54.
20 19

70

Teologia, 4 / 2007

nssi mntuirea ca lucrare svrsit de Fiul lui Dumnezeu ntrupat a fost anuntat de Vechiul Testament, n toate elementele ei fundamentale. n cartea profetului Isaia se arat c Robul Domnului este mijlocitorul mntuirii universale.21 n contextul hristologiei, un loc important l are momentul ntruprii, care apare ca evenimentul absolut necesar pentru destinul omenirii, care aprea pn la Hristos implacabil pentru om. Pentru ca ridicarea omului din starea de suferint, pcat, condamnare si moarte s devin realitate, trebuia neaprat ca si omul s fie prtas la actul de ridicare a propriei umanitti la demnitatea cea dinti. Aceasta s-a ntmplat prin ntrupare, care a fcut legtura de viat si iubire a omului cu Dumnezeu22 . n ntrupare se reveleaz taina cea din veac ascuns (cf. Efeseni 3, 9), prin care se arat buntatea, iubirea si ntelepciunea lui Dumnezeu. Aceasta a fost hotrt din veci, dup sfatul rnduit de Dumnezeu, stiut de mai nainte (Faptele Apostolilor 2, 23). Pentru Printii Apostolici, Fiul lui Dumnezeu ntrupat pentru mntuirea neamului omenesc este Iisus Hristos - Mesia, Iisus Hristos - Dumnezeu, Iisus Hristos - Creator al lumii, Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos - Duhul Sfnt etc.23 ntruparea Fiului lui Dumnezeu are o dimensiune ndreptat nu numai asupra oamenilor, pe care a venit s-i ridice la viat de iubire si comuniune cu Tatl, ci si una ce nglobeaz ntreaga creatie. Prin ntrupare, universul creat si mrginit va purta n el o dimensiune nou, avnd o plintate necreat si nemrginit, pe care lumea nu o poate cuprinde. ntruparea, n sensul ei autentic si istoric, poate fi legat n mod direct de structura si sensul cosmosului.24
21 Adrian Murg, Ideea de mntuire universal reflectat n scrierile profetilor, p. 166: Din multimea profetiilor cu rezonant universalist din cartea lui Isaia, cea mai mare important o au cntrile Robului Domnului (cf. Isaia 42, 1-4; 49, 1-7). Pentru Noul Testament acestea sunt cruciale: persoana si lucrarea lui Iisus Hristos sunt explicate n mare msur, att de El nsusi, ct si de Biseric, prin referiri la aceste texte (cf. Marcu 2, 18; 8, 31; 9, 31). 22 Ioan Tulcan, Aspecte ale hristologirei n opera prof. N. Chitescu, p. 16. 23 Nicu Breda, nvttura a doua a Sfintei Treimi reflectat n scrierile Printilor Apostolici, p. 39-41. 24 Cristinel Ioja, Restaurarea creatiei n si prin Iisus Hristos, p. 63.

Studii

71

Persoana lui Hristos este cea care d o nou dimensiune asupra cosmosului, pe care-l restaureaz din interior, ca Cel care este Logosul tuturor ratiunilor lucrurilor, dar El este Cel care nalt omul pn la comuniunea vesnic a Sfintei Treimi. 7. Biserica - form si cadru al prezentei lui Hristos cel nltat la ceruri n inima umanittii - a retinut atentia teologilor romni.25 Domnul cel nltat la ceruri continu s fie o realitatea prezent, vie si eficient n Biseric, continund s nvete, s se jertfeasc si s-i conduc pe toti cei care cred n El spre mprtia care a venit deja, dar care va veni n toat plenitudinea ei la sfrsitul veacurilor. n Biseric toate sunt sustinute si nsufletite de Duhul Sfnt, care purific, nnoieste si sfinteste permanent mdularele Trupului Bisericii. Duhul Sfnt este Acela Care structureaz din interior toate mdularele acestui Trup. Venind n lume n ziua Cincizecimii, Duhul Sfnt l aseaz pe Hristos Cel ndumnezeit dup firea Sa omeneasc n inimile oamenilor, constituind Biserica. El i cucereste pe oameni pentru Hristos, pentru Evanghelia si mntuirea Lui. De aceea, se afirm, pe bun dreptate, c, de fapt, Duhul Sfnt este Duhul Fiului sau al lui Hristos. Relatia dintre Fiul si Duhul Sfnt nu este una cauzal, ci este o relatie de interdependent si de conditionare, cci orice relatie intradivin este ntotdeauna trinitar n perihoreza vesnic a Iubirii divine.26 Duhul Sfnt actualizeaz toate actele fundamentale ale mntuirii neamului omenesc prin Iisus Hristos, si care constituie anamneza fundamental a tuturor celor care cred n Hristos si l mrturisesc. Punctul de sprijin care rmne avutul nostru este anamneza operei mntuitoare a lui Hristos, care ptrunde ntreaga noastr existent si nu nceteaz s o
25 A se vedea: Anastasie, arhiepiscopul Albaniei, Biserica o comunitate a memoriei, n Teologia, III, 1999, nr. 1-2, p. 129-135; Ioan Tulcan, Infailibilitatea si autoritatea Bisericii, n Teologia, IV, 2000, nr. 2, p. 12-32; Idem, Sobornicitatea Bisericii si manifestarea acesteia n viata si sinodalitatea ei, n Teologia, X, 2006, nr. 4, p. 213-227; Idem, Credinta apostolic - premis a unittii Bisericii, n Teologia, X, 2006, nr. 3, p. 242-267; Idem: Iconomia Fiului si a Duhului Sfnt si implicatiile ei n viata Bisericii, n Teologia, VIII, 2004, nr. 3, p. 45-59; Vasile Grjdian, Trupul lui Hristos n iconografia Bisericii Ortodoxe, n Teologia, IV, 2000, nr. 3, p. 59-65. 26 Paul Evdokimov, Prezenta Duhului Sfnt n Traditia ortodox, Editura Anastasia, Bucuresti, 1995, p. 66, apud Ioan Tulcan, Iconomia Fiului si a Duhului Sfnt, p. 57.

72

Teologia, 4 / 2007

transforme. Anamneza nu este o simpl functie intelectual; ea este actiune. n calitate de membri ai comunittii euharistice, recapitulm n memoria noastr, n constiinta noastr, iconomia lui Dumnezeu n Hristos prin Duhul Sfnt: ntruparea, Rstignirea, nvierea lui Hristos, nltarea Sa si Cincizecimea.27 n celebrarea euharistic, comunitatea eclesial particip n mod direct la aceast anamnez, care se plaseaz n centrul universului, sustine si preface acest univers n perspectiva mprtiei care va veni. O astfel de Biseric, centrat pe viata de iubire si comuniune a Sfintei Treimi, fcut accesibil prin Iisus Hristos, Fiul cel ntrupat al Tatlui, are o autoritate aparte pentru ntreaga umanitate, dar, totodat, fiind cluzit de Duhul Adevrului, ea nu poate s greseasc, este infailibil.28 Realitatea infailibilittii Bisericii nu s-ar putea explica fr a avea n vedere legtura strns pe care o are Sfntul Duh cu Fiul ntrupat. Astfel, infailibilitatea Bisericii este rezultatul persistentei Bisericii n Sfntul Duh, si n ntelegerea adevrului revelat. Biserica devine infailibil n momentele n care se conformeaz adevrului revelat si cade din infailibilitate cnd nu se afl n aceast conformitate. Biserica este permanent infailibil, pentru c persist mereu n adevrul revelat, aceasta datorndu-se, desigur, Sfntului Duh, ca Duh al adevrului, care lucreaz n ntregimea Bisericii.29 ntelegerea teologic a autorittii si infailibilittii Bisericii are o deosebit semnificatie pentru Biserica nssi, dar, totodat, si pentru relatiile acesteia cu celelalte Biserici si, ndeosebi, cu Biserica Romano - Catolic. De mare important ns este asumarea consecintelor necesare n practica bisericeasc curent, asa cum se evidentiaz acestea din afirmarea autorittii si infailibilittii Bisericii.
27

Anastasie, arhiepiscopul Albaniei, Biserica - o comunitate a memoriei, p. 131-

132.
28 Mai pe larg despre aceasta, vezi Ioan Tulcan, Infailibilitatea si autoritatea Bisericii, p. 12-32; Ibid., p. 19: Biserica n ntregimea ei este infailibil, pentru c a fost nzestrat de Capul ei - Iisus Hristos - cu acest dar. Cci ne asigur Mntuitorul n mod clar c Eu voi ruga pe Tatl si alt Mngietor v va da vou, ca s rmn cu voi n veac, Duhul Adevrului (cf. Ioan 14, 16-17). 29 Ibid., p. 23.

Studii

73

nsusirile Bisericii - unitatea30 si sobornicitatea31 - au fost dezvoltate la dimensiunile unor studii, ncercnd-se evidentierea importantei pe care o are unitatea de credint pentru unitatea Bisericii. Credinta apostolic nseamn acel cadru si mediu prin care membrii Bisericii se afl n comuniune nentrerupt cu Hristos Cel vesnic viu, prin puterea Duhului Sfnt. Credinta apostolic d mrturie despre misterul de viat si iubire al Sfintei Treimi, fcut accesibil nou prin ntruparea Cuvntului. Lucrarea unificatoare si mntuitoare a lui Iisus Hristos este actualizat permanent de Biseric si n lume prin puterea Duhului Sfnt, din care izvorste continuu impulsul spre comuniune al celor care cred n Hristos.32 Aceast putere unificatoare a credintei apostolice prin Duhul Sfnt nu se epuizeaz niciodat, ci si arat eficienta n fiecare moment al evolutiei spirituale a oamenilor. Dar Biserica este una nu numai pentru c mrturia apostolic autentic se afl la temelia ei, ci si pentru c aceast Biseric, pe lng sfintenie si apostolicitate, este soborniceasc. Aceast nsusire a Bisericii lmureste ntelesul pe care l are unitatea Trupului eclesial al lui Hristos n istorie si dimensiunile complementare pe care aceasta le exprim pentru mplinirea misiunii ei dumnezeiesti n lume. nsusirile sau atributele Bisericii se afl implicate unele n altele si nu poate fi nteleas deplin una fr celelalte, ele luminndu-se reciproc. 33 Aceast sobornicitate, ca nsusire a Bisericii, se manifest n viata nssi a Bisericii ca sobornicitate sau sinodalitate permanent, dar, mai ales, aceast sobornicitate se trieste sinodal, n sensul de ntruniri ale episcopilor canonici, n vederea reglementrii diferitelor aspecte ale vietii, nvtturii, misiunii si disciplinei bisericesti, dar, exceptional, n cadrul sinoadelor ecumenice. 8. Sfntul Duh si lucrarea Sa prin Sfintele Taine. Captul dinspre lume al Sfintei Treimi, care ridic omul si lumea spre nltimea Sfintei
Idem, Credinta apostolic - premis a unittii Bisericii, p. 242-267. Idem, Sobornicitatea Bisericii si manifestarea acesteia n viata si sinodalitatea ei, p. 213-227. 32 Idem, Credinta apostolic , p. 267. 33 Idem, Sobornicitatea Bisericii , p. 227.
31 30

74

Teologia, 4 / 2007

Treimi - este Duhul Sfnt - Duhul iubirii si al comuniunii. Duhul Sfnt are o functie revelatoare. Toat istoria lui Israel va fi marcat de actiunea Duhului profetic care pregteste revelatiile progresive ale Cuvntului, pn la venirea sa deplin la plinirea vremii (cf. Galateni 4, 4)34 . n Duhul Sfnt coboar n umanitate Fiul lui Dumnezeu si ntreaga Sa viat pmnteasc a fost cluzit de Duhul Sfnt. Dar, totodat, Fiul pregteste venirea ipostatic a Duhului Sfnt n lume, n ziua Cincizecimii. Lucrarea Duhului Sfnt este aceea care restituie lumii lucrarea mntuitoare a lui Hristos, sfintirea si ndumnezeirea oamenilor. ns cea care deschide perspectiva ndumnezeirii omului, prin puterea Duhului Sfnt, este ntruparea Logosului, prin care ne-a venit harul si adevrul, cci n Hristos oamenii au dobndit har peste har (cf. Ioan 1, 16). Sfntul Maxim Mrturisitorul afirm c trupul si sufletul se ndumnezeiesc astfel nct nu se vede dect Dumnezeu, att prin suflet, ct si prin trup, nsusirile naturale fiind covrsite de natura slavei35 . O prezent deosebit de concentrat a Duhului Sfnt trebuie identificat n Sfintele Taine ale Bisericii, prin care ni se mprtseste viata de iubire a Sfintei Treimi. Dou Sfinte Taine au retinut atentia unor teologi pentru revista Teologia, subliniind importanta Tainei Preotiei36 si a Euharistiei37 .
34 Boris Bobrinskoy, Duhul Sfnt, spatiu de conflict sau de reconciliere?, n Teologia, IV, 2000, nr. 4, p. 155: Biserica a stiut s discearn si s evite pericolul unei conceptii prea umane a dependentei lui Iisus fat de Duhul plecnd de la ascultarea lui Iisus de Duhul si a Duhului de Iisus, noi ajungem la misterul prezentei plenare a Duhului n Iisus si a lui Iisus n Duhul, ca realitate fundamental a hristologiei crestine. Aceast legtur strns ntre Hristos si Duhul Sfnt nu poate fi nteleas n sensul unei stergeri a granitelor ipostatice, astfel nct s topeasc cele dou existente ipostatice specifice si distincte, ajungndu-se la o singur existent ipostatic. Dimpotriv, n comuniunea maxim dintre Fiul si Duhul se evidentiaz aceste identitti ipostatice, care tocmai de aceea fac posibil o comuniune maxim ntre Ele. 35 Sfntul Maxim Mrturisitorul, Capete gnostice 2/88, n Filocalia, vol. II, Editura Harisma, Bucuresti, 1993, p. 211; mai pe larg despre cteva din coordonatele ndumnezeirii, a se vedea: C. Ioja, ndumnezeirea - chemare si sens al vietii omului, n Teologia, V, 2001, nr. 1, p. 116-127. 36 Constantin Rus, Preotie si comuniune, n Teologia, V, 2001, nr. 2, p. 47-71. 37 Constantin Bju, Mrturii patristice despre Taina Dumnezeiestii Euharistii, n Teologia, X, 2006, nr. 2, p. 10-16.

Studii

75

ntelegerea Preotiei n contextul comuniunii eclesiale si al slujirii scoate n evident complexitatea acestei Sfinte Taine n viata Bisericii.38 Preotia ca slujire fundamental a Bisericii indic dimensiunea relational a vietii Trupului tainic al lui Hristos. Slujirea sacramental prin excelent a Bisericii este cea euharistic, sau, mai bine zis, slujirea Sfintei Euharistii, ca Tain a Bisericii, ale crei semnificatii au fost puse n evident mai nti de Sfintii Printi ai Bisericii. Caracterul eclesiologic al Euharistiei a constituit o permanent a gndirii si teologiei patristice. 9. Eshatologia - viata vesnic - este acea nvttur de credint a Bisericii care arat scopul sau tinta suprem spre care trebuie s se ndrepte omul n viata pmnteasc. Aceasta, pentru c Dumnezeul personal si iubitor vrea s-l pstreze pe om ntr-un dialog al iubirii vesnice. Omul este o fiint personal, cu suflet liber, spiritual si nemuritor, care nu poate fi nimicit de materie si de moarte, iar faptele bune svrsite de om au un impact nu numai pentru lumea aceasta, ci si pentru viata vesnic.39 Dup moartea trupeasc urmeaz judecata particular, ca un fel de prefat pentru judecata universal si viata cea vesnic. Asadar, dup judecata universal va urma sfrsitul lumii, care nu nseamn nimicirea acesteia, ci va fi o transformare, o prefacere, o nnoire a ei, spre a fi compatibil cu mpratul Judector care va veni si cu mprtia Sa, care se va descoperi n toat frumusetea si splendoarea sa.40 Ceea ce trebuie subliniat este faptul c eshatologia crestin se distinge printr-o complexitate si integralitate, subliniind importanta sufletului omenesc, purttor al chipului nemuritor al lui Dumnezeu, importanta faptelor omenesti, existenta unui Dumnezeu personal si iubitor, interesat
Constantin Rus, Preotie si comuniune, p. 47: Perspectiva teologic n care Biserica din timpul Sfintilor Printi ar plasa slujirea nu las nici o portit pentru studierea ei ca pe un subiect autonom. Aceasta se poate vedea din modul n care slujirea trebuie s fie legat de slujirea si persoana lui Hristos. 39 Ioan Tulcan, Eshatologia crestin si viata dup moarte n marile religii, reflectate n lucrrile profesorului Emilian Vasilescu, n Teologia, IX, 2005, nr. 1, p. 10-20. 40 Emilian Vasilescu, Credinta n viata viitoare la diferite popoare si n diferite religii, n Mitropolia Banatului, XXII, 1972, nr. 4-6, p. 193, apud I. Tulcan, Eshatologia crestin , p. 19.
38

76

Teologia, 4 / 2007

si doritor ca omul s ajung la adevrata fericire n mprtia Sa.41 Astfel, viata omului pe pmnt primeste un nou sens si o nou perspectiv, care nu se epuizeaz n timp si spatiu, ci aceast perspectiv transcende timpul si spatiul, deschizndu-se n vesnicie. * Fr a prezenta ntreaga doctrin ortodox, teologii care au elaborat articole si studii de Teologie Dogmatic, n revista Teologia, s-au referit la unele puncte importante ale acesteia. Scopul prezentrii de fat este acela, de a surprinde temele propriu-zise care au retinut atentia teologilor si care s-au strduit s surprind acele aspecte si elemente doctrinare, care pot aduce un surplus de ntelegere a dogmelor, pentru lucrarea si misiunea Bisericii n vremea noastr. Aceste teme de Dogmatic s-au referit la: evolutia Teologiei Dogmatice romnesti, n ansamblul ei, Sfnta Treime comuniune de viat si iubire suprem, problema creatiei din nimic si semnificatiile ei, omul coroan a creatiei lui Dumnezeu, Persoana si lucrarea mntuitoare a lui Iisus Hristos, Biserica form si cadru a prezentei lui Hristos n snul umanittii, lucrarea Sfntului Duh prin Sfintele Taine si problema Eshatologiei. Pe de alt parte, cele prezentate pn acum n revista teologic ardean se doresc a constitui puncte de plecare pentru adnciri ulterioare a continutului profund si inepuizabil al adevrurilor de credint revelate, adic al dogmelor Bisericii, care sunt mereu vii, actuale si mntuitoare.

41 Ibid., p. 20; vezi si Adrian Corbu, Eshatologia lucanic, n Teologia, VI, 2002, nr. 2, p. 10-27.

Studii

77

Vasile Vlad

Studii de Teologie moral si spiritualitate ortodox publicate n Revista Teologia, Arad (1997-2007)
Abstract The purpose of this study is to be a brief review of the researches of Moral Theology and spirituality appeared in Teologia Magazine, between the years 1997 and 2007. There are presented eight authors and twenty-six studies. Each of them is resumed in its main ideas and it is illustrated with the most representative texts. Teologia moral, ca stiint teologic, apartine grupului disciplinelor sistematice si si propune s prezinte viata crestin ca viat n Hristos. Ea ncearc s identifice, n perspectiva Scripturii si a Traditiei ecleziale, principiile si cadrele autentice ale vietii. n acest sens Teologia moral nu se rezum la a semnala problematicele existentei la nivel teoretic, ci ncearc s expun evenimentul vietii ca atare. Nici un aspect existential, fie al vietii umane fie al creatiei n ansamblul ei, nu este strin domeniului Teologiei morale. Totul este ns abordat, evaluat si raportat la perspectiva sensului existentei: ndumnezeirea creatiei. Teologia moral se voieste, pe aceast linie, o stiint teologic a valorilor, a principiilor, dar

78

Teologia, 4 / 2007

nu n sensul unei axiologii teoretice-abstracte, ci, cu ntelesul c orice principiu si valoare pe care le analizeaz, solicit adeziunea interioar nspre edificarea haric a persoanei si a vietii nsesi. Ca disciplin teologic sistematic, Teologia moral nu-si vede mplinit rostul dac s-ar rezuma la un expozeu al normelor de conduit si la o analiz filozofico-etic a acestora. Pe lng instruirea intelectului, Morala doreste ca fiecare cunostint dobndit s devin un element dinamic al constiintei spre o trire virtuoas a vietii. Studiile de Teologie moral publicate n Revista Teologia (publicatia Faculttii de Teologie Ortodox din Arad) urmresc tocmai acest lucru: s surprind cadrele vietii duhovnicesti sau viata n Hristos. Am identificat opt autori cu preocupri n domeniul Teologiei morale care si-au publicat studiile n Revista Teologia. i vom prezenta tinnd seama de ordinea alfabetic a numelor autorilor: 1. Ieroschimonah Dr. Corbu Agapie, a publicat n dou numere ale Teologiei studiul: Valente filocalice ale Noului Testament I, n Teologia 1-2/1999, p. 53-74 si Valente filocalice n Noul Testament II, n Teologia 1/2000, p. 64-72. Printele ieroschimonah Agapie Corbu, lector la Catedra de Noul Testament a Faculttii de Teologie din Arad ofer n studiul citat una dintre cele mai profunde perspective ce vizeaz raportul organic dintre Cuvntul inspirat al Scripturii si viata ascetico-mistic a printilor filocaliei. Biblia are un loc unic si determinant n viata duhovniceasc astfel nct spiritualitatea ortodox este biblic (p. 53). Viata ascetico-duhovniceasc este datoare s-si fixeze izvorul cu toat silinta n dumnezeiasca Scriptur pentru c meditarea nencetat a Scripturii este lumina sufletului; cerceteaz si tu dumnezeiestile Scripturi si pe cele ce conglsuiesc cu Scripturile s le iei n mn si s le stpnesti cu cugetarea. Doar asa se ajunge la dobndirea vietii virtuoase pentru c n Scripturi aflm viata vesnic. Biblia, scrie autorul, este deci acea smnt divino-uman din care a rsrit Filocalia, ca erminie vie si n care trebuie s se nrdcineze orice experient duhovniceasc din spatiul eclezial ce se doreste autentic (p. 54).

Studii

79

Totusi, spune printele Agapie, n timp s-au concretizat dou tipuri de relatie ntre Biblie si Filocalie. Una generatore, respectiv textul biblic aplicat, pus n practic a dat nastere la o experient duhovniceasc trit n Biseric, experient care exprim si ntrupeaz Scriptura fr a o epuiza(p. 54), si, alta, prezent ntr-un cadru exegetic n care se face apel la Filocalie pentru a tlcui Scriptura fr ns o integrare duhovniceasc a vietii. Aceast din urm atitudine mentine n exterioritate viata si Scriptura. Studiul autorului nostru analizeaz apoi diferite notiuni duhovnicesti precum cele de ndrumtor duhovnicesc, lupt duhovniceasc, pocint, filoponie (iubire de osteneal), priveghere, trezvie, care arat sinteza organic dintre Scriptur care genereaz si viata asceticomistic, care ntrupeaz (p. 55). n mod deosebit trei teme ale Spiritualittii ortodoxe, credinta, pocinta si ispita sunt analizate pe larg si sunt propuse drept exemple ale unittii organice dintre Cuvntul inspirat si viata duhovniceasc din Filocalie. Ne vom opri doar asupra virtutii teologice a credintei. n analiza autorului, credinta ar avea urmtoarele caracteristici: Credinta este prezenta n noi a celor ndjduite si, mai cu seam, a lui Dumnezeu, deci nu o simpl atitudine intelectual fat de un sistem doctrinar; Credinta este legat ontologic de faptele bune care lucrate cu srguint si nevoint ne duc la o adncirea cunoasterii lui Hristos Cel prezent n noi; Lucrarea din credint a faptelor bune, respectiv a poruncilor Domnului, ne duce la libertatea adus de Hristos si la care doar prin puterea Lui putem ajunge prin mpreun lucrare; Credinta este nceput, mijloc si sfrsit al vietii duhovnicesti n lumea aceasta. Primit n dar, ne duce prin lucrare la experienta, mereu nedeplin aici, dar mereu mai adnc, a vietii vesnice n Hristos Iisus; Cunoasterea lui Hristos n noi rezultat din lucrarea faptelor bune, a poruncilor, este exprimat prin termenii prin Hristos, n Hristos, Hristos n voi, cu Hristos; Credinta presupune viata n Duhul si dinamic a ndumnezeirii. 2. Pr. Dr. Clin Ioan Duse , Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din Oradea, este n prezent n Revista Teologia cu trei studii din domeniul Teologiei morale:

80

Teologia, 4 / 2007

Vederea luminii dumnezeiesti dup Sfntul Simeon Noul Teolog, Teologia 4/2000, p. 102-121. ndumnezeirea dup Sfntul Simeon Noul Teolog, Teologia 2/2001, p. 81-103. Sfntul Ioan Gur de Aur propovduitor al milosteniei, Teologia 2/2007, p. 136-163. a). n cel dinti studiu, Vederea luminii dumnezeiesti dup Sfntul Simeon Noul Teolog, printele Duse ncearc un excurs n problema vederii lui Dumnezeu n perspectiva general a Scripturii si doctrinei Bisericii si n mod special n viziunea Sfntului Simeon Noul Teolog. Teologia bizantin a abordat vederea lui Dumnezeu ca pe o tem de preferint. Pe de o parte Dumnezeu este de nevzut, de necunoscut si absolut inaccesibil fiintei create, si, pe de alt parte, vederea fetei lui Dumnezeu este sensul si mplinirea suprem a omului (p. 102-103). Scriptura are aceeasi perspectiv: pe de o parte nu vei putea vedea fata Mea, c nu poate omul vedea Fata mea si s fie viu (Iesire 33, 20 u); nor si negur mprejurul Lui(Psalmi 96, 2); Dumnezeu singur are nemurirea si locuieste ntr-o lumin neapropiat; nimeni dintre oameni nu L-a vzut, nici, nici nu poate s-L vad(I Timotei 6, 16); si, pe de alt parte, Revelatia nu e altceva dect o continu si complex teofanie: eu am vzut pe Dumnezeu fat n fat si sufletul meu a rmas viu (Facere 33, 24 u); cu Moise, Dumnezeu vorbeste fat ctre fat ca si cum ar gri cu un prieten (Iesire 33, 11; Deuteronom 34, 10); inimile curate vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8); si ei vor vedea fata Lui si numele Su va fi pe fruntile lor(Apocalips 22, 4). Sfntul Simeon teologhiseste asupra cunoasterii si vederii lui Dumnezeu pe care le numeste experienta luminii cele necreate. Lumina strluceste de acum n ntuneric, ziua si noaptea, n inimile si sufletele noastre. Ea ne lumineaz, aceast lumin nenserat, nestriccioas, care niciodat nu se ntunec, ci vorbeste, lucreaz, trieste si d viat, preschimb n lumin pe cei care-i lumineaz. Cei care nu au primit aceast lumin n-au primit harul, cci primind harul se primeste lumina dumnezeiasc si este primit Dumnezeu (p. 108). Dup Sf. Simeon mntuirea st n cunoasterea lui Dumnezeu la care nu poti ajunge dect pornind de la simtirea negrit si constient a Duhului n suflet si ajungnd

Studii

81

la vederea lui (p. 108). Curtirea de patimi este poarta prin care nc din aceast viat omul dobndeste vederea lui Dumnezeu: Dac Hristos a zis c Dumnezeu este vzut prin curtia inimii, desigur c odat curtia dobndit, vederea va urma. De altfel, dac tu ai fi curtit-o odat, ai fi stiut c acest cuvnt este adevrat Dac ntr-adevr, aici jos este curtia, aici jos va fi si vederea; dar dac tu zici c vederea nu exist dect dup moarte, n chip fortat tu asezi, de asemenea, curtirea dup moarte si astfel se va ntmpla c nu vei vedea pe Dumnezeu niciodat (p. 110). Aceast vedere a luminii necreate nu este un act al ochiului trupesc, ci al ochiului spiritual, al inimii curate, ca o consecint a contemplatiei harice. Vederea lui Dumnezeu este o necesitate absolut: cum poti vorbi de cineva fr s-L vezi? (p. 113) Sintetiznd semnificatia luminii dumnezeiesti la Sf. Simeon Noul Teolog autorul conchide c Lumina este Dumnezeu Cel ntreit n Persoane, Lumina este energia Sa necreat, harul ndumnezeitor care umple creatia si o ndreapt spre Dumnezeu; lumin este relatia n har cu Dumnezeu si cunostinta noastr despre El, sensul autentic al vietii crestine, al crestinismului, fiind acela de a participa la lumina negrit si a deveni lumin. De asemenea, lumin este viata liturgico-sacramental a Bisericii lui Hristos (p. 120-121). b) Cel de al doilea studiu al Printelui Duse aprofundeaz problema ndumnezeirii omului n viziunea aceluiasi Printe, Sf. Simeon Noul Teolog. Autorul nostru porneste de la premiza ca ndumnezeirea este desvrsirea si deplina ptrundere a omului cu Dumnezeu (p. 81). Posibilitatea ndumnezeirii tine de lucrarea restauratoare realizat prin ntruparea lui Dumnezeu pe pmnt. Procesul ndreptrii ncepe cu Botezul si se desvrseste prin urcusul spiritual generat si realizat de har n om, printro lucrare teandric. ndumnezeirea nu se opreste niciodat continund si n mprtia cereasc (p. 82). Sub titlul ndumnezeirea dup Sf. Printi (p. 85-92), Printele Duse subliniaz cteva aspecte din gndirea patristic n problema ndumnezeirii omului. n procesul ndumnezeirii omului lucrrile naturii umane nceteaz, fiind nlocuite cu lucrrile dumnezeiesti, atributele naturale fiind coplesite de slava dumnezeiasc (p. 85). Sub lucrarea harului omul devine o fiint doxologic: luminat, scrie Grigorie Palama, omul atinge piscurile vesnice

82

Teologia, 4 / 2007

si chiar fr s fie n cer, el se altur puterilor ceresti n cntarea lor nencetat (p. 85). Sufletul devine dumnezeu, odihnindu-se, prin participare la harul dumnezeiesc, de toate lucrrile sale mintale si sensibile si odihnind deodat cu sine n toate lucrrile naturale ale trupului, care se ndumnezeieste mpreun cu sufletul n proportie cu participarea lui la ndumnezeire, asa nct atunci se va arta numai Dumnezeu att prin suflet ct si prin trup, atributele naturale fiind biruite de prisosinta slavei (p. 86). Pe linia de ansamblu a gndirii patristice, Sf. Simeon Noul Teolog subliniaz c ndumnezeirea este n proces infinit: progresul va fi ntradevr fr sfrsit de-a lungul veacurilor, pentru c ncetarea credintei spre acest sfrsit infinit nu va fi nimic altceva dect sesizarea insesizabilului si c va deveni obiect al sturrii Celui din care nimeni nu poate s se sature; dimpotriv va fi covrsit si va fi slvit n lumina Sa ntr-un progres fr sfrsit si nu un nceput indefinit (p. 92). Desvrsirea negrit a omului nseamn ntruparea tainic a lui Hristos n fiecare credincios (p. 94). Prin Hristos, omul particip la nssi modul existentei divine, existent care se face cauza duhovniciei crestine (p. 93). Urcusul n har face ca realitatea material s fie tot mai transparent si tot mai duhovniceasc si tot mai centrat n circuitul iubirii intratreimice (p. 9899). ntr-un sfrsit fr de hotar vor fi toti n Dumnezeu si vor vedea toate n Dumnezeu, sau Dumnezeu va fi toate si-L vor vedea n toate (p. 103). c) Cel de al 3-lea studiu al Printelui Duse este legat de viziunea Sf. Ioan Gur De Aur asupra milosteniei. Sf. Ioan Gur de Aur a dedicat milosteniei, ne spune Printele Duse, peste 40 de cuvntri, iar temele legate de aceasta, precum srcia, lcomia, bogtia nedreapt, le-a abordat n alte peste 200 de omilii (p. 138). Poate mi va spune cineva: n fiecare zi ne vorbesti de milostenie si de iubirea de oameni! Da! n fiecare zi! i nu voi nceta a v vorbi! Dar chiar dac ati face milostenie nici atunci n-ar trebui s ncetez, ca s nu v trndviti (p. 139). Milostenia are la baz unitatea neamului omenesc. Cu totii alctuim un tot: cnd unul este bolnav, toti si aduc contributia la vindecarea lui, tot asa si n societate cnd este ntelegere si unire, oamenii indiferent de rangul social pe care l detin se ajut reciproc, acordndu-si sprijinul

Studii

83

necesar, n lips si n nevoi. Nimic nu pretuieste Dumnezeu asa de mult dect viata pus n slujba tuturor. Eu nu cred c se poate mntui cel care nu munceste pentru mntuirea aproapelui su. Puterea de a renunta la plcerile proprii si de a depsi pornirile egoiste ne este dat prin harul Sfintelor Taine: gndeste-te omule c te-ai nscut a doua oar, gndestete la darurile cu care ai fost nvrednicit; gndeste-te la taina ce ai primit, c ai fost fcut templu de nesfrmat, c ai fost fcut templu frumos mpodobit. Nu ai fost mpodobit cu aur, nici cu mrgritare, ci cu Duhul Sfnt mai de pret dect aurul si mrgritarele (p. 145). Milostenia deschide cerurile celui ce o svrseste cu inim larg si implicat n suferinta sracului. Lauda milosteniei, n viziunea Sf. Ioan Gur de Aur, nu are egal: fr feciorie te poti mntui, dar fr milostenie cu neputint. Milostenia este de neaprat trebuint si le tine pe toate. Nu fr motiv am numit eu milostenia inima virtutii. Care este folosul cnd sfnta mas este plin de potire de aur, iar Hristos piere de foame? Satur-L pe El mai nti, c-I flmnd, si dup acea mpodobeste-I din belsug si masa Lui (p. 148-149). Concluzia studiului Printelui Duse: dragostea unit cu milostenia l ridic pe om pe treptele cele mai nalte ale virtutilor ajutndu-l s triasc o viat de crestin autentic si s dobndeasc mostenirea cea vesnic n mprtia lui Hristos (p. 163). 3. Lect. Dr. Sebastian Moldovan profesor de Teologie Moral la Facultatea de Teologie din Sibiu, este prezent n paginile Revistei Teologia, cu un amplu studiu, publicat n numerele 1 si 2/2000 asupra problemei procreatiei. Studiul se intituleaz: Cresteti si v nmultiti. Despre sensul procreatiei n Sfnta Scriptur. Asa cum mrturiseste autorul, studiul este o ncercare de a identifica o cale de acces nspre o problem delicat cea a procreatiei, si care nu a fost foarte pe larg dezbtut de exegeza ortodox (p. 31). Locurile scripturistice ce ating problematica procreatiei vor fi interpretate n lumina hristologiei pnevmatice care presupune ntreaga hristologie a Noului Testament, toate etapele iconomiei n trup a Mntuitorului asa cum sunt ele mrturisite sub inspiratia Sfntului Duh de Sfintele Evanghelii si Sfintii Apostoli (p. 31).

84

Teologia, 4 / 2007

Astfel, Hristos, ultimul Adam, reveleaz chipul dup care a fost creat Adam cel dinti, iar energiile dumnezeiesti ale nvierii unele si aceleasi cu energiile dumnezeiesti ale Creatiei, descoper originea si scopul irumperii izvoarelor vietii (p. 32-33). Pornind de la afirmatia Sf. Maxim Mrturisitorul c taina ntruprii Cuvntului cuprinde n sine ntelesul tuturor ghiciturilor si tipurilor din Scriptur si stiinta tuturor fpturilor vzute si cugetate iar cel ce a cunoscut ntelesul tainic al nvierii, a cunoscut scopul pentru care Dumnezeu a ntemeiat toate de mai nainte, domnul Sebastian Moldovan conchide c si procreatia se descoper astfel n slujba iconomiei ntruprii care cuprinde creatia lumii si rezidirea ei n Hristos (p. 34). Studiul autorului nostru ne propune apoi, sub titlul procreatia n cartea Genezei, patru abordri a tot attea texte scripturistice care sunt interpretate n functie de criteriul anuntat: lumina hristologiei pnevmatice. Versetele biblice sunt analizate printr-o abordare filologic determinnduse ntelesurile semantice prin apel la textul original ebraic si cel al Septuagintei. Desi chipul omului nu se refer la distinctia brbat-femeie (p. 36), totusi n planul creatiei omul se mplineste numai ca brbat si femeie astfel nct dobndeste el nsusi un nume si o vocatie fr de care orice alt lucrare a sa asupra lumii mai mult l nsingureaz (p. 37). Partea a doua a studiului (Teologia 2/2000, p. 49-61) analizeaz procreatia n teologia Legmntului. Patriarhul Avraam, fiu al lui Terah fiu al lui Adam, fiu al lui Dumnezeu, printe al lui David, printe al lui Iisus Hristos, are, printre altele, si vocatia de a arata specificul supranatural al procreatiei. Dup o viat de ncercri venite ntr-un crescendo, care-L implic pe Dumnezeu n destinul lui Avraam, autorul studiului conchide: realizarea planului lui Dumnezeu nu urmeaz pur si simplu nici calea procreatiei naturale nici pe cea a procreatiei artificiale, desi le asum pe amndou, ci calea procreatiei supranaturale, a nasterii de sus, deocamdat prin fire, dar dincolo de puterile firii, asa cum ni se descoper n modul venirii pe lume a lui Isaac (p. 53-54). Patriarhii, descendentii din Avraam si printii lui Dumnezeu (p. 55) se vor ncadra n aceeasi formul: cstoria si procreatia sunt o slujire profetic hristologic. Ei repet, cu fiecare generatie, legmntul testamentar acordat lui Avraam printr-o invocare si evocare a acestuia.

Studii

85

Crtile biblice prezint binecuvntarea lui Dumnezeu fat de poporul ales ca avnd o constant: procreatia, nmultirea. Captul acesteia va fi Ultimul Adam. De aceea Cartea Genezei Bibliei vorbeste de o astfel de procreatie: Cuvntul lui Dumnezeu crestea si se nmultea foarte numrul ucenicilor n Ierusalim (Faptele Apostolilor 6, 7). Desigur, nu avem dea face aici cu procreatia biologic, ci cu nasterea de sus Cu toate acestea, atta timp ct istoria cresterii si nmultirii Bisericii va continua, procreatia va continua si ea s aib un cuvnt de spus, cci pentru prezenta n pleroma mprtiei amndou nasterile sunt necesare(p. 61). 4. Pr. Lect. Drd. Negreanu tefan, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Arad, este prezent n Revista Teologia 2/2000, p. 134-138 cu un scurt articol: Hristos - piatra ce din capul unghiului veacurilor. Articolul poate fi exploatat n perspectiva Teologiei Morale la capitolul hristocentrismul moralei ortodoxe. Autorul ne propune un scurt excurs n istoria modernittii de la Nietzsche la postmodernitate, afirmnd c n absenta lui Hristos istoria penduleaz ntre absurd si nihilism. Izgonirea lui Dumnezeu din creatie las loc doar sinuciderii sigure (p. 134). Fr autoritatea divin fiecare este liber s fac orice cu conditia s nu ncalce drepturile si liberttile legitime ale altora (p. 136). Dumnezeu este nlocuit cu o autoritate anonim care nu pretinde nimic n afar de ceea ce este evident sau pare evident si se ascunde sub masca simtului comun a stiintei, a normalittii si mai ales a opiniei publice (p. 136). Lipsit de prezenta si interventia lui Dumnezeu, negnd existenta rului ca realitate metafizic, istoria nu are nici o obiectie, nici o directie, nu are nici o sperant care s-i traseze un sens n devenirea temporal, mrginindu-se la un optimism facil n virtutea cruia lucrurile se aranjeaz de la sine (p. 137). Fr Hristos istoria poate fi citit fie doar ca o evolutie a uneltelor (tehnologiei), fie ca o dram a deciziilor sngeroase a umanittii. Concluzia se impune, conchide autorul nostru: reconsiderarea lui Hristos ca Dumnezeu nu al istoriei, ci n istorie. ntruparea, permanentizat n timp ca Biseric, este unica sans a omului si a creatiei. 5. Pr. Drd. Nicolae Rzvan Stan, redactor coordonator la Revista Mitropolia Olteniei este prezent n paginile Teologiei cu un elaborat si

86

Teologia, 4 / 2007

profund studiu de spiritualitate ntitulat: Asceza cale spre ndumnezeire (Teologia 2/2005, p. 156-198). Pornind de la un cuvnt al Sfntului Grigore de Nyssa, dup care conditia de crestin presupune ca fiecare s-si sape n firea sa luntric frumusetea lui Hristos (p. 157), autorul defineste asceza drept nevointa duhovniceasc, miscarea nainte, prin care cel botezat rspunde iubirii lui Dumnezeu printr-un efort de a se asemna tot mai desvrsit cu El. Retinem din excursul patristic asupra ascezei (p. 158-161) sublinierea Sf. Maxim Mrturisitorul: asceza este o lupt mpotriva robiei adus de lucrurile lumii (p. 161). ns dezrobirea de lume presupune nainte de toate sinergismul. Cine ar putea s rabde fr mngierea Domnului nentrerupta sete de ap, s rpeasc ochilor omenesti acel dulce si desfttor somn de dimineat si s ngrdeasc prin regul permanent mrginind la patru ore, toat odihna sa de noapte? Cine, fr harul lui Dumnezeu ar fi n stare s se achite de obligatia cititului nencetat, a muncii nentrerupte neavnd nici un interes pentru foloasele prezente? Acestea toate nu pot fi nici dorite de noi mereu fr insuflare dumnezeiasc, nici nfptuite fr ajutorul ei Nu ajungem la ceea ce ne-am propus, dac nu ne-a fost dat de mila Domnului puterea nfptuirii (p. 163). Atta vreme ct lucrarea harului nu vine s pecetluiasc aceste eforturi ascetice, ele rmn o lucrare omeneasc, prin urmare striccioas (p. 165). Pe lng faptul de a fi o lucrare sinergic, asceza mai este manifestarea exterioar a harului primit prin Sfintele Taine (p. 169). Harul Botezului nnoieste chipul si spal toate pcatele si sdeste n noi puterea de a participa la realizarea asemnrii(p. 169). Autorul prezint apoi cu o bogat argumentare biblic si patristic articularea organic a ascezei pe harul si lucrarea celor sapte Taine ale Bisericii (p. 169-182). Lupta ascetic mai presupune un element: povtuitorul (duhovnicul). Toti cei ce voiesc a se izbvi de patimi au nevoie negresit de un Moise, ca un mijlocitor ctre Dumnezeu si dup Dumnezeu care stnd pentru noi la mijloc cu fptuirea si cu vederea (contemplarea), s ntind minile spre Dumnezeu, ca s trecem, povtuiti de el, marea pcatelor si s punem pe fug pe Amalic, cpetenia patimilor. S-au nselat deci cei ce s-au ncrezut n ei nsisi si au socotit c nu au nevoie de nici un povtuitor (Sf. Vasile

Studii

87

cel Mare) (p. 182). Asceza este apoi eclezial. Ea nu este o ambitie personal, ci o component a vietii bisericesti (p. 187-188). Studiul printelui Stan se ncheie printr-o analiz a ctorva caracteristici ale ascezei autentice. Ea este accesibil tuturor si obligatorie pentru toti. Nu apartine prin excelent doar monahilor sau clericilor ci tuturor pentru c toti trebuie s parcurg drumul ndumnezeirii. Asceza nu este o lupt mpotriva trupului, pentru c mntuirea nu se obtine prin renuntare la trup, ci n trup (p. 190). Luptele ascetice presupun o dreapt socoteal (p. 191), n functie de realitatea personal a fiecruia. De aceea ascetica nu are reguli rigide, abstracte, ci doar orientri si rnduieli care se iconomisesc specific staturii duhovnicesti a nevoitorului (p. 191-193). Asceza este apoi o nevoint luminoas si nsotit de bucurie. Nevoitorii, pustnicii si credinciosii care se nfrneaz sunt veseli (p. 194-195). Bucuria ascezei face din aceasta un demers pozitiv n existent, ca fortificare n virtute si ca trire luminoas, n sens! Studiul Printelui Rzvan Stan, prin bogatele conotatii patristice si biblice, ca si prin siguranta teologic cu care analizeaz problema ascezei poate constitui un punct de reper pentru literatura moral ortodox. 6. Pr. Dr. Ioan C. Tesu, conferentiar la Facultatea de Teologie Ortodox Dumitru Stniloae a Universittii din Iasi, a publicat n Revista Teologia cinci studii ce se nscriu n domeniul Teologiei Morale. a) Teologia ntre discurs si experient, ntre vorbire si trire (Teologia 2/2002, p. 147-160). Studiul Printelui profesor Tesu este o profund analiz, prin printii filocalici, a afirmatiei lui Evagrie Monahul: dac esti teolog (dac te ocupi cu contemplatia) roag-te cu adevrat si dac te rogi cu adevrat, esti teolog. Teologia n acceptiunea Printilor nu este att vorbirea despre Dumnezeu, ct vorbirea cu El. Acela este adevratul teolog care depseste nvttura abstract despre Dumnezeu si care-L descoper pe Hristos, Cel slsluit tainic n sufletul su curat si face roditoare aceast prezent divin, prin mplinirea, cu osteneal, a virtutilor crestine (p. 148). Cunoasterea lui Dumnezeu este o cunoastere duhovniceasc si nu una intelectual-abstract. Iar cunoasterea duhovniceasc este un dar, o

88

Teologia, 4 / 2007

harism ce se druie de ctre Dumnezeu doar celor curtiti de patimi (p. 149). Cei ndumnezeiti prin har triesc cu cele dumnezeiesti si cu Dumnezeu ca si cu cele familiare si le cunosc pe acelea asa cum contempl Dumnezeu ntr-un chip asemntor, pe cei ajunsi n chipul dumnezeiesc si dumnezei si se uneste cu ei (p. 149). Harisma cunoasterii duhovnicesti este precedat de nevointele ascetice. Curtire de patimi, eliberarea de pcat si lucrarea virtutilor constituie trstura si conditia fundamental a oricrei forme de cunoasteri duhovnicesti (p. 150). Procesul desptimirii ca si lucrarea virtutilor se desfsoar ntr-o viat de permanent rugciune (p. 152). Cuvntarea de Dumnezeu este mai mult dect un discurs. Ea este un dialog pe care-L aprinde harul n cel curtit de patimi. Cuvntul, ca modalitate de expresie si comunicare, poate izvor din nvttur, din citire, din fapt si din har (p. 153), ns doar cel din fptuire si din har este cuvnt dumnezeiesc sau teologic. Acesta izvorste din Logosul dumnezeiesc si se druieste, ca un dar special, celor vztori, sub forma cunoasterii suprafiintiale. El este un rod al vietuirii n virtute si al dragostei lui Dumnezeu fat de creatura Sa. Acesta nclzeste mintea cunosctoare si cuvnttoare de Dumnezeu (teologic), nftisndu-i taine mari si nfricostoare (p. 154). Gnosticul devine prieten al lui Dumnezeu ce a ajuns pe treapta filotheii morale, naturale si teologice cunoscnd ratiunile prime si esentiale ale lucrurilor, iar prin intermediul acestora urcnd la Ratiunea lor suprem (p. 155). b) Cel de al doilea studiu al printelui Tesu, Teme ale spiritualittii ortodoxe n tlcuirea printelui profesor Dumitru Stniloae: pcatul si patima este publicat n dou numere succesive al Revistei Teologia, respectiv 1/2003 p. 117-135 si 2/2003, p. 155-170. Studiul Pr. Tesu prezint gndirea Pr. Dumitru Stniloae asupra pcatului si patimii exprimat n volumul-manual: Spiritualitatea Ortodox. Ascetica si Mistica. Patimile reprezint cel mai cobort nivel la care poate cdea fiinta omeneasc, trirea conform trupului, elementul material din constitutia omeneasc si acesta n starea n care l apropie cel mai mult de animalitate, de biologic (p. 119). Patimile sunt o ntoarcere a ntregului om spre exterior, spre vietuirea dup simturi, o prefacere a ntregului om n trup n simtire trupeasc (p. 120). Prin chipul dumnezeiesc al su omul aspir

Studii

89

spre infinit. Patimile sunt cutarea rsturnat a vesniciei, cutarea infinitului n valori finite. Patimile hrnesc setea de infinit din nchipuirea c ar fi consistent ceea ce nu este. Ele se misc n fond spre tot mai mult nimic spre subtierea tot mai mare a existentei, care si pstreaz mereu aparenta de mai mult existent (p. 121). Pofta dup cele pmntesti, scrie pr. Stniloae, nu se satur niciodat. Cnd te saturi de ceva si treci la altceva dup o vreme te simti gol de ceea ce te-a sturat mai nainte si te ntorci iarsi spre aceea, sturat de lucrul spre care te-ai ndreptat, dup sturarea de cel dinti. E o lrgire care se goleste ndat ce nu-i mai dai ceea ce doreste ea. Te-ai sturat de desfru, tinzi spre butur. ntre timp ti s-a golit lrgimea poftei umplut de desfru si te ntorci iarsi la el. Sunt niste pofte alternative pe care le saturi pe rnd si se golesc pe rnd (p. 123-124). Patima nseamn si renuntarea la libertate. Libertatea ce o d patima e aparent; ea se dovedeste n scurt vreme cumplit robie. Betia, desfrnarea, lenea, se prezint la nceput ca manifestri de libertate. Dar curnd, crescnd puterea lor, ele se dovedesc monstrii care ne nlntuiesc si ne duc la slujirea lor fr se ne putem opune (p. 125). Patimile sunt, apoi, ziduri ntre noi si Dumnezeu, un zid desprtitor, ntunecos, n fata mintii, de nu mai vede pe Dumnezeu si lrgimea tuturor n El, ci se opreste la ngustimea si opacitatea lucrurilor (p. 127). Ele sunt si gropi ale duhului, adic o ngropare a duhului n trup, o mpietrire a inimii, o pierdere a transparentei duhului si o biruint a simtualittii ngrosate (instinctive) (p. 128). Posibilitatea pctuirii si mptimirii tin de vointa uman. Pr. Stniloae, analizeaz studiul printelui Tesu, determin pe linia natural si o voint deliberativ sau gnomic. nzestrat structural cu libertate, omul, prin voint, si poate refuza statutul su ontologic si si poate activa libertatea ca liber arbitru sau capacitate gnomic (adic de alegere ntre bine si ru). Vointa gnomic este vointa natural ajuns slbit prin cderea n pcat (p. 130-131). Prima parte a studiului printelui Tesu se ncheie cu problema cauzelor pcatului si ale patimii. Aceste se mpart n: cauza prim (mndria) si cauze ultime (diavolul si sensibilitatea omului ce lucreaz fr controlul ratiunii) (p. 132-135).

90

Teologia, 4 / 2007

Partea a doua a acestui studiu (Teologia 2/2003, p. 155-170) surprinde gndirea printelui Stniloae asupra problemelor: afecte, simturi, felurile si numrul patimilor si raportul acestora cu faculttile sufletesti. Afectele sunt ireprosabile si reprosabile. Amndou ns tin de constitutia omului czut n pcat. Afectele necondamnabile ale firii omenesti nu au apartinut omului original, nu au fost constitutive firii sale prin creatie, ci s-au strecurat n ea ca urmare a pcatului strmosesc, perpetundu-se apoi la ntreaga specie uman. Ele nu fac parte, din aceast cauz, din definitia firii originare, ci sunt o urmare si o expresie a degradrii, a alterrii ei. Prin aceste afecte, simturile omului se pun n miscare rvnind suprafata sensibil a lumii. Omul cderii se mprtseste de lume simtual. Omul originar se mprtsea de lume cu totul rational (p. 156-157). Prin afecte ca trsturi irationale ptrunse n firea omului dup cdere omul este lesne de ispitit att de ctre diavol, ct si de ctre aplecarea sensibilittii proprii spre materialitatea lumii. Nevointele ascetice si viata virtuoas pot duce la transfigurarea (nduhovnicirea) afectelor (p. 157-158). Afectele ireprosabile sunt numite de ctre Sf. Maxim Mrturisitorul patimi potrivite cu firea, iar afectele reprosabile, sau pcatele cronicizate, sunt numite patimi contrare firii (p. 159). n continuarea studiului, printele Tesu prezint mprtirea patimilor, strnirea lor si problema ispitei (p. 161164) si se ncheie cu un subcapitol patimile si faculttile sufletesti. Mintea, ca potent a tuturor actelor de cunoastere si de cugetare, pofta, ca potent a tuturor dorintelor si poftirilor si mnia, potenta irascibil, impulsiv a actelor de curaj, de brbtie, de mnie bun sau rea, toate (aceste trei facultti ale sufletului) au de suferit n procesul mptimirii (reprosabile). c) Urmtorul studiu al printelui Tesu, supus atentiei noastre, este Paternitate si filiatie duhovniceasc la Sf. Simeon Noul Teolog, publicat n Teologia 4/2004, p. 171-203. Autorul ncearc s surprind viziunea Sf. Simeon Noul Teolog, socotit cel mai mare mistic al Evului Mediu crestin (p. 171), asupra persoanei si lucrrii printelui duhovnicesc. Preotia si lucrarea preoteasc, spune Sf. Simeon, nu este doar o Tain ci si un dar al Duhului Sfnt. Cuviosul Simeon Evlaviosul, printele duhovnicesc al Sf. Simeon, contura chipul preotului astfel: s fie curat nu numai cu trupul, ci si cu sufletul; s nu fie prtas la nici un pcat; s fie

Studii

91

smerit att n purtarea sa din afar, ct si n simtirea dinluntrul a sufletului. Cnd st naintea Sfintei si Sfintitei Mese, trebuie s vad fr ndoial, cu mintea pe Dumnezeu, iar cu simturile, Sfintele asezate nainte. Dar nu numai acestea, ci e dator s-L aib n chip constient slsluit n inima sa si pe nsusi Cel prezent n chip nevzut n daruri, ca s poat aduce cererile cu ndrznire. i ca un prieten care vorbeste cu prietenul su, s zic: Tatl nostru, Care esti n ceruri, sfinteasc-se numele Tu, rugciunea artndu-l ca avnd pe Cel ce e Fiul lui Dumnezeu prin fire, slsluit n sine mpreun cu Tatl si cu Duhul Sfnt. (p. 173). Printele duhovnicesc si mplineste rostul si lucrarea ndeosebi n Taina Pocintei. Paternitatea si filiatia duhovniceasc au un profund caracter sacramental. Spovedania, ca botez al lacrimilor, este locul unde chipul nnoit n Taina Botezului se reactualizeaz n toat frumusetea sa (p. 175-177). Printele duhovnicesc autentic este un lucru rar si doar de putini dobndit si este, n viziunea Sf. Simeon, o adevrat harism, un dar si o binecuvntare (p. 178). S cutm deci mai bine cu osteneal astfel de brbati, care sunt ucenici ai lui Hristos, si cu chinul inimii si cu lacrimi multe s-L rugm zile ntregi s dea jos vlul de pe ochii inimilor noastre ca s-l recunoasc, n cazul n care se va gsi unul ca acesta n aceast generatie rea si viclean, pentru ca, gsindu-l, s primim prin el iertarea pcatelor noastre, supunndu-ne poruncilor si rnduielilor lui din tot sufletul, asa cum si acela ascultnd cuvintele lui Hristos, s-a fcut prtas darurilor Lui si a primit de la El puterea de a dezlega si lega pcatele aprins fiind de Duhul Sfnt (p. 178). Duhovnicul adevrat este doar cel care a primit pe Duhul Sfnt n simtirea sufletului, cel care si-a gsit sufletul, care are hirotonia nu doar de la oameni ci nemijlocit de la Duhul lui Dumnezeu (p. 181). Un astfel de duhovnic se arat un om al virtutii (se cade s fi luminat mai nti de Lumina cea adevrat, dup care abia s-i aduci pe altii la aceast Lumin), un bun ucenic duhovnicesc (nu poate da sfat cu putere mult dect cel care, la rndul su, primeste un astfel de sfat), plin de dragoste pmnteasc si model de smerenie desvrsit si de slujire (p. 182-184). Cel care a gsit un astfel de printe duhovnicesc trebuie s rmn n ascultare fat de el ca fat de Hristos: atunci cnd l vede, socoteste c

92

Teologia, 4 / 2007

l vede pe Hristos Unul ca acesta nu va mai dori s vorbeasc vreodat cu altcineva si nu va putea prefera ceva din lucrurile din lume peste aducerea aminte si iubirea de El. Cci ce este mai bun si de folos n viata prezent si cea viitoare dect a fi mpreun cu Hristos? (p. 185). Sf. Simeon ridic o problem sensibil legat de duhovnic. n viziunea lui, Apostolii au transmis puterea duhovniciei episcopilor si preotilor. ns atunci cnd rvna acestora se mputineaz iar viata lor duhovniceasc nu este la nltimea chemrii duhovniciei, puterea este transferat de ctre Dumnezeu monahilor (poporul ales al lui Dumnezeu). ns nu monahilor cu haina, ci doar acelora cu viata nalt ce au primit ntru simtirea Duhului harisma duhovniciei. Pe episcopii si preotii nevrednici nu Dumnezeu i-a prsit, ci ei s-au lepdat de har (prin impedimente la hirotonie, prin pcate de dup hirotonie) (p. 190-192). d) Cel de-al cincilea studiu al printelui Tesu, pe care l prezentm, este Elemente de ascetic ortodox: etapele pcatului, publicat n Teologia 3/2005, p. 32-55. Studiul ncearc s surprind cteva dintre mecanismele, modurile de lucrare si efectele pcatului precum si mijloacele cele mai eficiente ale luptei mpotriva lui (p. 32-33). Originea ultim a pcatelor st n pcatul strmosesc. Acesta din urm este, n viziunea Sf. Maxim Mrturisitorul, afectiunea nerational a sufletului fat de plcerea simturilor si necunoasterea cauzei celei bune a lucrurilor. Odat svrsit, pcatul strmosesc l-a nstrinat pe om cu totul de cunostinta de Dumnezeu si l-a umplut de cunostinta ptimas a lucrurilor ce cad sub simturi (p. 33-34). Desi rdcin a strii czute a omului, pcatul strmosesc nu poate fi invocat drept motivatie si justificare pentru pcatele personale. Nici unul din cei ce pctuiesc nu poate aduce ca scuz a pcatului slbiciunea trupului, pentru c unirea cu Dumnezeu Cuvntul a ntrit toat firea, prin dezlegarea ei de blestem, nelsndu-ne nici o scuz pentru pornirea cea de bun voie spre patimi (Sf. Maxim Mrturisitorul, p. 35). Cauzele pcatului personal trebuie cutate, dup Sf. Marcu Ascetul, n nemplinirea poruncilor si faptele rele de dup Botez. Pe linia Sf. Ioan Damaschinul, a Sf. Ioan Scrarul si a Sf. Filotei Sinaitul, Printele Tesu analizeaz opt trepte ale desfsurrii pcatului: momeala sau atacul, nsotirea, lupta, patima, nvoirea sau consimtirea,

Studii

93

fapta, lucrarea si robirea (p. 38-41). Problema gndurilor se bucur de o analiz larg din partea autorului studiului. Ele apar ca o consecint a cderii initiale. Adam cel neczut avea o minte unitar si o cunoastere intuitiv. Cderea i aduce o cunoastere divizat, discursiv, mijlocit, rational. Gndurile apartin acestei stri. Izvorul lor este multiplu: miscarea gndurilor n om se svrseste din patru pricini. nti din vointa trupului natural. Al doilea, din nchipuirea de ctre simturi a lucrurilor lumii, pe care le aude si le vede. Al treilea, din obisnuintele ptimase si din nclinrile sufletului, pe care le are n minte. Al patrulea, din atacurile (momelile) dracilor, ce ne rzboiesc prin toate patimile (p. 43). Lupta mpotriva gndurilor rele este specific fiecrui atlet al lui Hristos si tine de sftuirea duhovniceasc. Printii filocalici enumr cteva modalitti de lupt mpotriva gndurilor rele: cercetarea lor (luarea aminte la ele); tierea (nlturarea) lor de la prima ivire; rugciunea lui Iisus; psalmodia si lectura duhovniceasc; descoperirea gndurilor n fata unui duhovnic ncercat (p. 47-53). Prin studiile de moral si de spiritualitate publicate n Revista Teologia, printele profesor Dr. Ioan Tesu se impune ca una dintre cele mai autorizate voci n domeniu, n spatiul teologiei contemporane. 7. Adina Todea, profesor de religie n Pncota, jud. Arad, doctorand n Teologie Moral la Facultatea de Teologie Andrei aguna din Sibiu. Autoarea amintit este prezent n paginile Revistei Teologia cu trei studii din domeniul Teologiei morale, respectiv: a) Elemente de psihanaliz din perspectiv ortodox, Teologia 1/2005, p. 191-210. Studiul pe care ni-l propune autoarea reprezint un demers absolut necesar de nnoire si mprosptare a limbajului teologic n dialogul Bisericii cu contemporanitatea. Profesoara Adina Todea ncearc o valorizare a stiintelor umaniste (psihanaliza si psihologia) n perspectiva patristic ortodox, dar si o delimitare critic acolo unde situatia o impune. Este usor de observat c psihanaliza a cstigat astzi credit si teren aproape n toate planurile de gndire. n acelasi timp cultura contemporan sufer acut de incultur si naivitate teologic ceea ce determin o neputint de-a percepe si a evalua corect experientele noastre spirituale

94

Teologia, 4 / 2007

(p. 191-192). n acest sens Ortodoxia, care nu este o realitate limitativ si care are menirea s-si asume destinul si transformarea lumii n trup al lui Hristos, este datoare la un dialog pertinent cu lumea de azi care este dominat de perspectiva psihanalizei. Studiul de fat ncearc tocmai acest demers; s transfigureze, exorcizeze si mbrace n Hristos limbajul psihanalitic ca exponent al gndirii contemporane (p. 193). Psihanaliza este o disciplin creat de Sigmund Freud prin care se caut, pe cale clinic, s se descifreze aparatul psihic al fpturii umane. Ar fi de observat c demersul de cunoastere a sufletului omenesc, ca si terapia lui, constituie preocupri permanente ale Printilor. Delimitarea de psihanaliz apare prin considerarea diferit a omului. n vreme ce perspectiva lui Freud este una a determinismelor de jos n sus (de la infrastructura biologic nspre constiint) de tip darwinist, perspectiva Ortodoxiei consider natura uman a avea n mod primar o structur teologic a crei cunoastere necesit pe lng observarea clinic empiric o abordare haric (p. 194-198). O alt delimitare a Printilor de psihologie si psihanaliz este prilejuit de notiunea de psihic. n vreme ce Freud defineste psihicul sub forma unui aparat psihic rezultat pe cale evolutiv darwinist, teologia patristic leag sufletul de actul creator al lui Dumnezeu, iar functionalitatea lui de notiunea de chip al lui Dumnezeu (p. 199-200). Pornind de la faptul c viata psihic nu poate fi redus la ideea de constient, pentru c anumite continuturi se gsesc n afara sferei constiintei, Freud a introdus notiunea de inconstient cruia a ncercat si descrie functionalitatea prin diversi termeni: energie psihic, descrcare, plcere, frustrare, cenzur, refulare, sublimare. Inconstientul mbrac mai multe continuturi: inconstient ereditar, predominant instinctiv si energetic; inconstient psihofiziologic, expresie a vietii somatice; inconstientul mnezic (rezervor potential al vietii somatice); inconstient afectiv, reprezentat de dinamica afectelor si pulsiunilor; inconstient rational, responsabil de desfsurarea proceselor mintale; automatismele, reprezentnd stabilizri ale unor manifestri desfsurate constient (p. 200-201). Alturi de inconstient, aparatul psihic al lui Freud mai propune notiunile de preconstient si constient sau cele de sine, eu si supraeu (p. 201).

Studii

95

Constatrile psihanalizei nu sunt strine gndirii teologice ortodoxe, afirm autoarea studiului, subliniind c psihanaliza cunoaste doar cderea si ca este strin de adevrul revelat despre starea haric de dinaintea cderii si de starea omului n Hristos (p. 204). n acest sens sunt prezentate posibilele apropieri dintre psihanaliz si teologie ndeosebi prin notiunile de constient si constiint moral (p. 205-207). Dac notiunea de refulare si-ar putea gsi corespondent n amndou ariile de gndire (p. 208-209), cea de sublimare ns distanteaz net psihanaliza de perspectiva teologic (p. 210). b) Constiinta moral n cugetarea patristic, este un alt studiu al profesoarei Adina Todea, publicat n dou numere ale Revista Teologia, 2/2005, p. 210-234 si 1/2006, p. 208- 232. Studiul debuteaz cu o incursiune patristic asupra notiunii de constiint. Sunt nsiruite afirmatiile a numerosi Printi asupra termenului de constiint moral (p. 210-215). Se remarc dou nivele de cuprindere ale termenului, unul mai restrns judectoresc de cunoastere a binelui si a rului si de apreciere a faptelor, si unul mai larg care priveste un bine si un ru existential, racordate la dumnezeiesc si omenesc si asezate pe un anumit fgas al existentei (p. 214). Definitiile Printilor conduc la ideea c constiinta este o dimensiune a demnittii chipului, o chemare a cinstei de sus, un dar fcut eului nostru prin care s cutm pe Dumnezeu ca fiind acel Tu dorit n chip absolut, acea stpnire asupra vietii, acea asezare a fiintei pe dimensiunea liberttii, acea vocatie a ndumnezeirii care strbate ntreaga realitate uman, omul ntreg, trup si suflet, acea dinamic extatic personal, situat pe dimensiunea liberttii si cuprinznd integralitatea uman (p. 216). Sub titlul delimitri conceptuale, autoarea aseaz n comparatie notiunea de constiint cu cele de minte, ratiune, cuget, inim. Acestea din urm sunt continuturi ale constiintei si nu o pot epuiza pe aceasta. Precizrile sunt importante n contextul gndirii seculariste occidentale unde constiinta este preponderent acoperit si circumscris notiunii de ratiune. Printii vorbesc adesea de simtirea ntelegtoare, de inim ca organ al cugetrii si de prezent a constiintei si n cazul nemanifestrii capacittii rationale a insului (exemplu la surdo-muti, la bolnavii mintali) (p. 217-218).

96

Teologia, 4 / 2007

Fundamentul ca si lucrarea constiintei morale sunt teandrice. Constiinta moral avnd o natur teandric tensioneaz partea creat din om spre unirea cu realitatea cereasc necreat. n om este (constient sau inconstient) prezent ntotdeauna o sete de absolut, o chemare spre dumnezeiesc. Aceasta si pentru c, afirm Sf. Atanasie cel Mare, Cuvntul creator si sustintor al vietii a adus toate la existent fcndu-le prtase la Sine (nici o parte a zidirii nu a rmas goal de El). Omul se descoper pe sine ca o fiint centrat oarecum n afara ei si ekstatic chiar n natura proprie. De aceea, constiinta va imprima omului un dinamism al naintrii n planul chemrii divine (p. 220-222). Pe linia acestui dinamism pnevamtic al constiintei, suprema vocatie a constiintei este de a fi ridicat n sfatul, n dialogul interior al Sfintei Treimi, suprema existent dialogic si iubitoare (p. 222). Zidit dup chipul treimic, comuniunea treimic se reflect si n spatiul constiintei, prin aceea c ea, constiinta, tinde s nalte zidirea ctre Sfnta Treime n Duhul Sfnt prin Fiul n Tatl (p. 222). Pe de alt parte, constiinta nssi are un continut treimic: ratiunea, vointa, sentimentul (p. 226-232). Prima parte a studiului se ncheie cu prezentarea problemei rusinii si a mustrrii care descoper c si dup cdere omul nu rmne strin de sfatul dumnezeiesc (p. 233-234). Partea a doua a studiului (Teologia 1/2006, p. 208-232), dezvolt ntr-un prim capitol problema spatialittii morale a constiintei. Autoarea afirm c spatiul poate fi metamorfozat spiritual astfel nct se poate vorbi despre: o spatialitate a dialogului cu Dumnezeu; o spatialitate a dialogului interior, cuprinznd dimensiunea spatial a trupului; o spatialitate a dialogului cu lumea spiritual a ngerilor si a semenilor; o spatialitate cosmic a dialogului cu lumea natural. Constiinta de sine a omului este o energie a persoanei ce tine si de el si de ceva deosebit de el, de o alteritate exterioar si interioar n acelasi timp (p. 209). Omul este subiect constient nu doar prin suflet, ci si trupul particip la calitatea de subiect, particip la constiint (puterea omului e si n degetul piciorului, scrie Atanasie cel Mare) (p. 209). Odat cu venirea n trup a lui Dumnezeu, materialitatea trupului este deplin, ptruns de taina constiintei; trupul se gseste n conformitate cu Fiul. Prin aceasta, spatialitatea trupului se adnceste, se metamorfozeaz.

Studii

97

Aceeasi experient o fac si sfintii: materia particip la viata constient. Sufletul si pecetluieste trupul cu pecetea sa personal att de profund nct nici dup moarte nu se pierde legtura ntre suflet si trup. Sensul lucrrii constiintei este de a rationaliza trupul czut n dezordinea patimilor si cum prin trup omul este intim legat de lume, trupul e puntea spre testura ratiunilor plasticizate ale lumii (p. 209-212). Din studiul de care ne ocupm mai semnalm doar titlul: dinamica constiintei morale n cele trei dimensiuni: edenic adamic hristic. Dinamica edenic a constiintei era aceea a liberttii desvrsite n bine, constiinta fiind oglinda ce reflecta lumina dumnezeiasc, ce se rsfrngea, ptrundea si stpnea si materialitatea trupului si a zidirii. Toate printr-o participare haric la realitatea necreat. Constiinta n rai era prtas la sfatul treimic. Cderea introduce n constiint o ruptur: se stric rudenia cu Dumnezeu si se initiaz o miscare spre sine, care nu-i dect o mpotmolire n materie si n cugetul crnii. Constiinta cade n inconstient, se divizeaz prin acopermntul care ntunec frumusetea sufletului (p. 221-222). Divizarea constiintei se concretizeaz pe mai multe planuri: o prim divizare exteriorizeaz lucrarea rational si separ mintea-ratiune de mintea-inim, constiinta discursiv se separ de constiinta intuitiv; la nivelul inimii, a interiorittii, apare o separare prpstioas ntre un subconstient ntunecos si un transconstient luminos. ntruparea lui Hristos reaseaz constiinta. Constiinta lui Hristos ptrunde n cele dumnezeiesti ca n ale Sale; mintii se deschid adncimile divine, constiinta este unificat si recentrat n dialogul Sfatului treimic (p. 223-224). Sfintele Taine, Botezul, Mirungerea, mprtsania vor prelungi n tot omul realitatea dumnezeiesc-omeneasc hristic si implicit restaurarea constiintei. Prin acest elaborat studiu asupra constiintei, profesoara Adina Todea deschide n Teologia moral o abordare patristic putin exploatat pn acum. n acest sens studiul se impune ca o lectur obligatorie n problema constiintei pentru mediul teologic. c) Cel de-al treilea studiu al prof. Adina Todea, pe care-l avem n atentie, este Problematica constiintei comunitare, n interferenta de preocupri a sociologiei si teologiei romnesti(I), publicat n Teologia 3/2006, p. 195-241.

98

Teologia, 4 / 2007

Partea nti a studiului enuntat se ocup cu evolutia conceptului de comunitate n cultura occidental si cu sublinierea perspectivei sociologice romnesti asupra constiintei comunitare. Comunitatea are temeiuri ontologice ntruct persoana uman este structural orientat comunitar, si temeiuri practice, deoarece omul si-a organizat existenta n ntreaga sa istorie ntr-un chip colectiv (polisul, comunitatea crestin, natiunea, poporul, statul). Autoarea prezint pe scurt modurile de organizarea social ale omului occidental ncepnd cu perioada modern. Friederich D. E. Schleiermacher definea comunitatea drept entitate social constituit n baza unor legturi de tip sentimental, care vizau un scop comun si nrdcinate n aceleasi rdcini etice si religioase. Societatea, dup acelasi autor, reprezenta ansamblul indivizilor ce aderau la acelasi contract social menit s limiteze egoismele si interesele particulare (p. 198). Cele dou notiuni, comunitatea si societatea, sunt surprinse n definirile celor mai mari reprezentativi sociologi precum Ferdinand Tnnies si Max Weber. Sociologia romneasc este ilustrat de gnditorii E. Sperantia, T. Brileanu, D. Drghicescu, Dimitrie Gusti si Rdulescu Motru (p. 199-201). Modernitatea si postmodernitatea contemporan romneasc consider perspectiva traditional asupra comunittii si societtii drept depsit si inactual. Legitimarea actiunilor sociale pe traditii, respectul pentru fundamentele religioase par a fi incompatibile cu individualismul atotputernic contemporan (p. 202-203). Autoarea analizeaz n continuare componentele constiintei comunitare. Cea dinti, socotit drept fundament este constiinta religioas. Cercettori, precum Mircea Eliade, E. Sperantia, S. Mehedinti, T. Brileanu, I. Bdescu, D. Stniloae, I. Moldovan, pornesc de la constatarea c rdcina pur, baza si matricea sociabilittii umane, este legtura cu Dumnezeu (p. 205) si astfel religia nu numai reflect raporturile sociale dar le si creeaz, punnd bazele unor noi tipuri de grupri sociale Se poate vorbi de o identitate ntre comunitatea natural si comunitatea religioas () Prin traditie constiinta religioas transmis noilor generatii face din religie cea mai puternic legtur comunitar (p. 204). Constiinta cultural si spatiul valorilor reprezint o alt component a constiintei

Studii

99

comunitare. Citndu-i pe Rdulescu Motru, E. Sperantia si D. Gusti autoarea subliniaz aportul culturii si al valorilor n structurarea identittii comunitare (p. 209-212). Constiinta familial, la rndul ei, face din familie grupul social primar esential pentru constituirea unei constiinte comunitare. Constiinta familial este punctul de reper, adevrat axis mundi al devenirii unei comunitti. Ea genereaz o form superioar, nglobatoare tuturor familiilor dintr-un spatiu dat, anume constiinta etnic-national. Toate aceste componente circumscriu si dau identitate constiintei etnic-comunitare. Sociologia interbelic a analizat ntr-o efervescent stiintific fr precedent notiunile de etnic, comunitate, suflet romnesc, romnism, neam, natiune, popor, limb, destin istoric. Studiul prezint apoi aportul pe care Nichifor Crainic, printele D. Stniloae si printele Ilie Moldovan au ncercat s-l aduc nspre legitimarea nationalismului etnic-spiritual. Realitatea etnic este teandric. Neamul vine de la Dumnezeu, avnd un ideal, care reflect modelul divin, se nrdcineaz istoric ntr-un pmnt, care devine raiul su, partea lui de cer si primeste diferite misiuni care i contureaz si care i precizeaz destinul (p. 244). Este subliniat apoi dialogul contemporan asupra etnicului la care particip si contribuie substantial Ilie Bdescu si Rzvan Codrescu (p. 225-227). Studiul se ncheie cu problematizrile care s-au nscut pe marginea raportului dintre natiune, constiint politic, stat, Biseric si comunitatea european. Adina Todea se impune, prin studiul de fat, ca una dintre vocile cele mai limpezi din spatiul teologiei romnesti contemporane privind problema constiintei comunitare si nationale. 8. Pr. Lect. Dr. Vasile Vlad, de la Facultatea de Teologie Ortodox din Arad, este prezent n paginile Revistei Teologia cu opt studii din aria spiritualittii Teologiei morale. ntruct majoritatea studiilor sunt ntinse ca numr de pagini ne vom mrgini doar la enumerarea lor si la prezentarea a dou dintre ele. Studiile publicate sunt: Spiritualitatea muzicii:catharsis, senzualism si demonism,Teologia 1/1997 p. 37-59

100

Teologia, 4 / 2007

Idei morale si dogmatice n capitolele introductive la tlcuirea Rugciunii Domnesti din lucrarea Despre rugciune a lui Origen, Teologia 2/1997 p. 29-46 Traduceri mai noi n limba romn despre sfintele icoane. Eseu bibliografic I, Teologia 2/1998, p. 104-119 Traduceri mai noi n limba romn despre sfintele icoane. Eseu bibliografic II, Teologia 3-4/1998, p. 13-28 Proiectul HUGO (organizatia Genomul uman) sau bioetica la cumpna dintre milenii, Teologia 3-4/1999. p. 124-136 Rolul Bisericii n integrarea europeana a Romniei. Exigente, probleme, perspective, Teologia 2/2006, p. 243-266 Rugciunea Domneasc n Predicile Sfntului Petru Hrisologul, Teologia 4/2006, p. 228-256 Rugciunea Domneasc n Cuvntrile Fericitului Augustin, Teologia 1/2007, p. 150-173 a). Studiul despre Spiritualitatea muzicii: catharsis, senzualism si demonism, Teologia 1/1997, p. 37-59, ncearc o prezentare a impactului pe care muzica l are asupra vietii religios-morale a persoanei. Form concret, sensibil, sonor a fondului existentei, muzica nregistreaz orisice vibratie existential, fie nltimile armonice ale vietii, fie discordantele ei. Esecul existential nregistrat de om prin cdere, dezbinul dintre ordinea divin si cea uman este nregistrat sonor n muzic (p. 39). De aceea muzica apare drept nregistrarea si redarea sonor (armonic si dizarmonic) a vietii. ns muzica are capacitatea si de a imprima ritmurile si etosul ei asupra rnduielii morale a omului. n acest sens, ea poate avea un rost cathartic sau dimpotriv unul promovator si provocator de senzualism demonic. Autorul prezint rolul cathartic a muzicii printr-o incursiune n scrierile filozofice, n religiile naturaliste, n Revelatie si-n gndirea Sfintilor Printi. Muzica bun l poate face pe suflet mai bun, muzica rea l poate corupe; ea poate s conduc sufletul ntr-un ethos; scopul muzicii nu este plcerea ci slujirea virtutii; gratie muzicii cugetm just, vorbim frumos, ne miscm cum se cuvine; nimic nu ridic sufletul, nu-i d aripi, nu-l smulge din cele pmntesti, nu-l elibereaz din legturile trupesti, nu-i

Studii

101

inspir ntelepciune divin, nu-l fac s dispretuiasc cele de jos, precum muzica si accentele msurate ale unui cntec dumnezeiesc (p. 41-42). Muzica poate s fie ns si o consecint a porneii (prostitutiei) ca si o provocare a ei. Legat n origini si de ritualurile cultice ale zeilor erotismului, muzica poate fi folosit ca modalitate de seducere a inocentei, poate fi pus n slujba degradrii morale si a pornografiei sub toate aspectele ei (p. 43-44). Studiul insist apoi asupra modurilor muzicale din cele dou spatii ale crestinttii rsritean si apusean. Sunt surprinse legturile organice dintre dogma catolic si protestantism pe deoparte si dintre muzica occidental, pe de alt parte. Autorul subliniaz ptrunderea muzicii de tip senzual, erotic n spatiul bisericesc rsritean prin grupri pietiste de tipul Oastei Domnului (p. 46-54). Ultima parte a studiului se ocup de formele decadente (demonice) ale muzicii moderne. Sunt artate: porneia; satisfactia n fata urtului; videoclipul ce nglobeaz nebulosul, oscilatorul, neclaritatea, ininteligibilitatea; muzica turbulent sau glgia; stridentul si tiptul; nelinistea; magia si prezenta demonic. Fantomaticul si diabolicul, precum si mesajul anticrestin al diferitelor formatii apartintoare miscrilor sataniste ncheie studiul autorului (p. 55-58). b). Rugciunea Domneasc n Cuvntrile Fericitului Augustin, Teologia 1/2007, p. 150-173 Studiul ncearc s surprind spiritualitatea crestin a veacurilor IVV, oglindit n Sermones 56-59, din opera Fericitului Augustin, n care se tlcuieste rugciunea Tatl nostru. Partea de nceput a studiului subliniaz cteva date asupra gndirii si personalittii Fericitului Augustin si face o trecere n revist a criticii de specialitate privind datarea Cuvntrilor (p. 150-156). Tlcuind Tatl nostru care esti n ceruri, Augustin subliniaz distinctia dintre starea natural a omului si starea de nfiere (ordinea crestin). Botezul modific ontologic starea uman si creeaz un nou raport cu Dumnezeu si un nou raport social. Din nfierea n Hristos decurge ordinea social. Comunitarul (socialul) se naste de sus (p. 157). Dinamismul vietii crestine initiat prin Botez trebuie asumat ntr-o lucrare teandric exprimat de sfinteasc-se numele Tu si de vie

102

Teologia, 4 / 2007

mprtia Ta. Tlcuirea la fac-se voia Ta descoper gndirea apusean asupra concupiscentei si potrivniciei dintre suflet si trup. Augustin crede c aceast stare a naturii umane nu va putea fi depsit dect atunci cnd pmntul (trupul) va deveni cer (p. 160). Deosebit de vibrant este mesajul iertrii din tlcuirea si ne iart nou: pziti-v de socotinta c mnia n-ar nsemna nimic Ce-i mnia? Dorinta de rzbunare! Cum?! Un om vrea s se rzbune n vreme ce Hristos n-a fost nc rzbunat, iar martirii nu sunt nici ei rzbunati! Dac rbdarea dumnezeiasc nc mai asteapt convertirea dusmanilor lui Hristos si a martirilor, cine suntem noi, s cutm rzbunarea? Oare ce ar mai rmne din noi dac Dumnezeu ar cuta s se rzbune la rndul Su? ... Ce este mnia? Dorinta de rzbunare! Ce este ura? O mnie nvederat (nrdcinat, nrit)! Cnd mnia este nrdcinat ea poart numele de ur Ceea ce la nceput nu era dect mnie a mbtrnit. Mnia este un fir de iarb, ura un copac mare. Uneori dojenim pe un om care este doar tulburat n vreme ce n inima noastr noi pstrm ura. Este ceea ce Hristos zicea: tu vezi paiul n ochiul fratelui tu si brna din ochiul tu nu o vezi! Cum a crescut firul de iarb de a devenit brn? Pentru ca nu sa smuls imediat. De attea ori tu ai lsat ca soarele s rsar si s apun peste mnia ta! Astfel tu l-ai nrdcinat! Tu ai cutat justificri urte si cu ele ai udat firul de iarb si udndu-l l-ai hrnit si hrnindu-l l-ai fcut brn (p. 165). Pe un ton asemntor abordeaz Augustin si problema iubirii vrjmasilor: Dac el ti este vrjmas aceasta nu vine de la firea sa uman, ci de la pcat. ti este oare dusman prin acea c are trup si suflet? Dar el este ceea ce esti si tu! Tu ai un suflet, el de asemenea, tu ai un trup, el de asemenea! Este din aceeasi fire ca si tine, este plmdit din acelasi pmnt si aveti amndoi viata de la Acelasi Dumnezeu. Vezi, asadar, n el, pe fratele tu! S ne rugm mpotriva ruttii dusmanului si nu n contra lui: Roag-te mpotriva ruttii vrjmasului tu. Ca aceasta s piar iar el s triasc! Dac ti moare dusmanul tu vei avea cu un vrjmas mai putin, ns, nu vei avea cu un prieten n plus. ns dac va pieri rutatea din vrjmasul tu, tu vei pierde un dusman, ns vei cstiga un prieten. Tlcuirea la si ne izbveste de cel ru descoper conceptia confuz a lui Augustin, despre lucrarea Tainelor asupra fpturii umane. Pe de o

Studii

103

parte Botezul naste din nou si iart toate pcatele, pe de alt parte poftele, si starea de concupiscent rmne: cci dac toate pcatele sunt sterse prin Botez poftele rmn. Crestinii renscuti, nu renuntati la lupt. Cci rzboiul continu n voi (p. 171). Studiul Pr. Vasile Vlad se impune ca instrument necesar n problematica tlcuirilor patristice la Tatl nostru si ofer un bogat material de texte patristice orientative pentru doctrina si spiritualitatea apusean exprimat prin Fericitul Augustin.

104

Teologia, 4 / 2007

Caius Cutaru

Preocupri de Istoria religiilor n paginile revistei Teologia (1997-2007)

Abstract The present study is a detailed presentation of the articles connected with the History and Philosophy of Religion which appeared in Teologia from its beginning up to the present. This study was inspired by the tenth anniversary of the publication and wants to be an important instrument of documentation. I. Introducere O publicatie teologic are specificul ei, unul dat de caracterul unic al nvtturii de credint ortodoxe, care si trage seva din continutul vietii n Hristos. Or, nvttura de credint, departe de a reprezenta un dat ce nu trebuie supus investigatiei, pretinde permanente aprofundri, adnciri si explicitri. Tocmai acest lucru si-l propune o publicatie teologic; s abordeze continuturile credintei si ale mrturisirii Adevrului revelat din puncte de vedere diferite. Asa se nasc preocuprile diferitelor discipline teologice, care ncearc, fiecare prin prisma specificului su, s descopere fatetele multiple ale acestui unic Adevr mntuitor. n acest cadru se nscrie si disciplina de Istoria si filosofia religiilor, care lrgeste cercul teologiei crestine pentru a-l acomoda, dar n acelasi timp si pentru a-i revela specificitatea, cu alte conceptii religioase, specifice unor traditii spirituale diferite.

Studii

105

Se cuvine acum, la mplinirea unui deceniu de existent al revistei Teologia, s ne aplecm asupra studiilor din aria stiintei religiilor si s surprindem preocuprile cadrelor didactice care au rspuns de aceast disciplin de-a lungul deceniului scurs. Aceasta deoarece studiile din respectiva arie de cunoastere din domeniul teologic nu au lipsit n aceast perioad, si exist putine numere ale revistei n care asemenea preocupri s nu-si fi gsit locul, fie c e vorba de unele articole si studii publicate, fie c e vorba de recenziile unor lucrri nou aprute sau chiar de traduceri ale unor articole din publicatii apusene. Disciplina de Istoria si filosofia religiilor este una nou aprut n cmpul teologic, dar s-a dovedit a fi, nc de la aparitia ei, deosebit de actual si de util pentru vremurile pe care le parcurge Biserica lui Hristos. Ultimul secol si jumtate a nsemnat pentru crestini o perioad a apropierilor de credinciosii altor traditii religioase, iar aceast scurtare a distantelor fizice, datorat descoperirilor stiintei si aplicatiilor tehnicii moderne, i-a pus n situatia de a dialoga cu cei pentru care Hristos nu este mrturisit ca Mntuitor, chiar dac, n mod obiectiv, El este si Mntuitorul acestora. Realitatea descris mai sus a venit s infirme afirmatia lui Rudyard Kipling fcut n urm cu un secol, cnd spunea c: Orientul este Orientul, iar Apusul este Apusul, si cele dou nu se vor ntlni niciodat.1 Dialogul cu cei care cred altfel s-a dovedit unul util, chiar dac este evident c si are limitele lui.2
1 A se vedea n acest sens prefata lucrrii Pr. Dr. Nicolae Achimescu, Religii n dialog, Editura Trinitas, Iasi, 2006, p. 9. 2 Despre dialogul interreligios s-a scris foarte mult n literatura de specialitate. A se vedea n acest sens: Abrudan Dumitru, Crestinismul si mozaismul n perspectiva dialogului interreligios, tez de doctorat, n Mitropolia Ardealului 1-3 (1979), p. 59-190; Ibid., de N. Neaga, n Mitropolia Banatului 7-9 (1980), p. 610, u; Achimescu Nicolae, Atitudini mai noi ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor fat de religiile necrestine, n Studii Teologice 4 (1991), p. 84-108; Idem, Atitudini mai noi cu privire la interpretarea conceptului de Nirvava. Concluzii n perspectiva unui dialog interreligios, n Mitropolia Banatului 1 (1989), p. 43-56; Idem, Cunoasterea apofatic n nvttura ortodox si buddhist. Concluzii n perspectiva unui dialog interreligios, n Mitropolia Banatului 3 (1989), p. 35-47; Dinc Titi, Dialogul interreligios n teologia romn, n Studii Teologice 1 (1991), p. 96-106; Getia Gheorghe, Ecumenismul universal, n Mitropolia Banatului 10-12 (1970), p. 763, u; Resceanu tefan, Conceptia islamic despre crestinism si dialogul interreligios, n Ortodoxia 2 (1974), p. 364-371; Rezus Petru, Problema cooperrii

106

Teologia, 4 / 2007

Pozitionarea fat de celelalte religii i-a fcut pe multi teologi crestini s se aplece asupra acestui domeniu al teologiei, astfel nct si productia teologic din aceast sfer s fie una foarte diversificat si nsemnat cantitativ. n teologia romneasc au aprut asemenea preocupri nc de la sfrsitul secolului al XIX-lea, dar secolul XX a nregistrat un real progres din acest punct de vedere. Au aprut studii si articole, lucrri de interes general, manuale de istoria religiilor pentru uzul studentilor teologi sau lucrri de specialitate, care investigau o tem bine circumscris, si nu n ultimul rnd s-au nfiintat catedre de istoria religiilor la faculttile de teologie existente.3
Bisericilor crestine si a credinciosilor tuturor religiilor, n Ortodoxia 1 (1973), p. 102114; Srbu Corneliu, Ecumenismul interreligios si unitatea lumii, n Ortodoxia 3 (1973), p. 470-484; Idem, Pentru un dialog interreligios rodnic, n Ortodoxia 2 (1975), p. 373384; Soare Dumitru, O important ntrunire interreligioas. Colocviul islamo-crestin de la Brumana - Beirut (12-18 iul. 1972), n Ortodoxia 4 (1972), p. 639, u; Idem, Al V-lea colocviu crestino-iudaic (Geneva), n Ortodoxia 4 (1972), p. 327; Stan Alexandru, B.O.R. si islamismul, n Studii Teologice 3-4 (1981), p. 195-206; Idem, Ortodoxia si celelalte confesiuni crestine n dialogul interreligios contemporan, n Ortodoxia 3 (1989), p. 82-107; Idem, ntrunirea Sectiei europene a Conferintei mondiale a religiilor pentru pace, n Biserica Ortodox Romn 7-9 (1991), p. 73-77; Ut Mircea Alex, A XII-a ntlnire international Oameni si Religii, ultima mare ntlnire a acestui secol organizat de comunitatea SantEgidio, Bucuresti, 30 aug. - 1 sept. 1998, n Biserica Ortodox Romn 7-12 (1998), p. 8-145; Vasilescu Emilian, ncercri de colaborare ntre religiile actuale, n Ortodoxia 2 (1969), p. 248-257; Idem, Cadrul si perspectivele dialogului interreligios, n Ortodoxia 1 (1971), p. 133-139; Idem, ndatorirea religiilor de a colabora ntre ele pentru binele si propsirea omenirii, n Ortodoxia 3 (1964), p. 455-466; Vlcu N. Biserica Romano-Catolic si religiile necrestine dup documentele Conciliului al II- lea de la Vatican, n Ortodoxia 3 (1968), p. 395-407; Idem, O nou organizare interreligioas mondial, n Ortodoxia 4 (1970), p. 625; Idem, Colocviul interreligios de la Ajaltoum (Liban, 16-25 mart. 1970), n Ortodoxia 4 (1970), p. 625-626; Idem, Cadrul si perspectivele dialogului interreligios, n Ortodoxia 1 (1971), p. 133-139. 3 De exemplu, la fosta Academie Teologic din Arad disciplina de Istoria religiilor a fost introdus n planul de nvtmnt n anul universitar 1927-1928, n urma transformrii Institutului teologic n Academie teologic, cnd si durata cursurilor s-a modificat de la trei la patru ani. Disciplina Istoria religiilor se preda n anul trei de studii, iar profesorul Vintil Popescu era cel care o preda. A se consulta n acest sens lucrarea Conf. Univ. Dr. Mihai Ssujan, Academia de teologie ortodox din Arad n perioada interbelic. Contributii la istoria nvtmntului teologic romnesc, Editura Universittii Aurel Vlaicu Arad, Arad, 2004, p. 183.

Studii

107

Atunci cnd s-a rennodat traditia nvtmntului teologic superior la Arad, n anul 1991 disciplina de Istoria si filosofia religiilor a fcut parte, nc de la nceput, din programa de studii teologice. i preocuprile n cmpul cercetrii stiintifice au nceput s-si fac locul n paginile revistei Teologia de la primele numere ale aparitiei acesteia, n anul 1997. Analiza contributiilor de istoria religiilor se va face mprtind materialul n dou sectiuni, respectiv o parte alocat analizei studiilor si articolelor aprute (vezi Anexa 1), cea mai consistent ca ntindere, iar a doua parte, mult mai restrns ca dimensiuni, va prezenta recenziile si traducerile aprute n paginile revistei (vezi Anexa 2). Criteriul potrivit cruia se va ordona materialul de analizat va fi unul ct se poate de obiectiv, respectiv ordinea temporal a aparitiei articolelor, adic se va alege criteriul cronologic, deoarece datorit diversittii temelor abordate nu s-a putut alege un alt criteriu care s faciliteze prezentarea tematicii. II. Articole si studii de Istoria si filosofia religiilor n paginile revistei Teologia Primul articol de istoria religiilor aprut n paginile revistei Teologia, n numrul 1 (1997) apartinnd Conf. Univ. Dr. Alexandru Roz este intitulat Religia aztec si reprezint o prezentare succint a religiei vechilor mexicani. Acest articol se nscrie, prin demersul su, n metoda istoric de prezentare a unei religii, descriind cadrul istorico-geografic n care a trit populatia aztec, preciznd apoi izvoarele credintei aztecilor, zeittile mai importante, conceptia cosmogonic, cultul si foarte bine dezvoltatul cult al mortilor.4 Prin toate acestea se contureaz profilul unui articol necesar pentru studentii care doresc s se initieze n studiul religiei populatiilor precolumbiene. Bibliografia este una adaptat profilului acestui articol5 si este actualizat.
A se vedea n acest sens Conf. Dr. Alexandru Roz, Religia aztec, n Teologia 1 (1997), p. 64-74. 5 Pot fi remarcate manualele teologice clasice de istorie a religiilor, dar si lucrri cu profil istoric si chiar izvoare istorice importante pentru cunoasterea religiei aztecilor. Este vorba despre lucrarea lui Fray Bernardino de Shagun, intitulat Istoria general a lucrurilor din Noua Spanie, Bucuresti, 1989.
4

108

Teologia, 4 / 2007

Primul articol publicat de Prep. Caius Cutaru a aprut n numrul 34 (1999) al revistei Teologia, si se intituleaz Impactul sectelor orientale asupra lumii crestine. Este vorba despre un referat sustinut n cadrul simpozionului cu tema Teologia ortodox romn n pragul celui deal III-lea mileniu, organizat de Facultatea de Teologie din Arad n perioada 27 28 mai 1999. n prima parte a articolului, autorul explic procesul orientalizrii societtilor occidentale, ca o reactie, un recul la procesul colonizrii Orientului, care a fost perceput si ca o misionarizare crestin fortat a acestei prti de lume. Influenta sectelor orientale, de care se ocup partea a II-a articolului, este privit ca una care se manifest deja n apusul crestin, n special n SUA, dar si n Europa de Vest, ns exist perspective si pentru rspndirea ctre rsritul ortodox, acum dup cderea cortinei de fier. Cauzele sunt multiple, asa dup cum arta autorul: o descrestinare treptat, datorat nentelegerii mesajului crestin, dar datorat si deficientelor doctrinare ale Catolicismului si Protestantismului, nevoia unor experiente spirituale pentru omul modern, fr depunerea unui prea mare efort, etc. Toate acestea au fcut ca n Apus s apar miscri orientale, precum Hare Krishna, o puternic influent a diferitelor scoli yoghine si o puzderie de maestri yoghini, reprezentanti ai zen-ului sau ai meditatiei transcendentale, iar acolo unde aceste miscri au ntlnit dificultti de adaptare au initiat un sincretism religios foarte periculos din punct de vedere crestin. n felul acesta preotul catolic Dechanet vorbea despre yoga crestin,6 dar se vorbeste si despre zen crestin. n fata acestor pericole pentru modul crestin de vietuire, autorul face un inventar al modalittilor de reactie si sugereaz calea dialogului cu aceste secte sau religii orientale, n paralel cu o aprofundare a vietii n Hristos, a unei triri autentic crestine.7 Ceea ce se impunea, poate, n acest articol, ar fi fost o prezentare mai sistematic a tuturor acestor influente religioase orientale, o clasificare mai riguroas a lor. Urmtorul articol apartintor aceluiasi autor, intitulat Sacrul ca obiect al religiei n conceptia lui Mircea Eliade, va aprea n numrul 2 (2000) al revistei Teologia, la paginile 124-134. Articolul merge n prelungirea
6 A se vedea n acest sens Prep. Univ. Drd. Caius Cutaru, Impactul sectelor orientale asupra lumii crestine, n Teologia 3-4 (1999), p. 115-116. 7 Ibid., p. 117.

Studii

109

preocuprilor autorului, care, la studiile de masterat de la Facultatea de Teologie Ortodox din Bucuresti a pregtit o disertatie intitulat Sacrul si profanul ca modalitti ale experientei religioase n opera lui R. Otto, M. Eliade si R. Caillois, sub conducerea stiintific a Prof. Univ. Dr. Remus Rus. n articol se arat aprecierea de care se bucura Eliade din partea colegilor si de generatie: E. Ionesco si E. Cioran. Meritul lui Eliade, se arat n articol, a fost acela de a crea oameni credinciosi, de ai ntoarce cu fata spre realittile transcendente. Autorul articolului supune atentiei raportul dintre sacru si religie n viziunea lui M. Eliade. Religia este vzut ca o consecint a pierderii de ctre om a strii de perfectiune primordial. n Paradis, Adam nu cunostea nici experienta religioas si nici teologia. Acestea apar ca o nostalgie a Paradisului.8 Termenul de religie nu implic n mod necesar credinta ntr-un Dumnezeu, n zei sau n spirite, ci are legtur cu ideile de fiint, sens si adevr.9 Eliade doreste s ajung la explicarea notiunii de religie n urma unui demers istoricofenomenologic, dar dintru nceput religia i apare ca o revelare total a realittii, ca Realitate ultim, ca revelare total a realittii, dar, n acelasi timp, este si un ansamblu de elemente teoretice si culturale prin care oamenii se apr de lipsa de semnificatie, se ndeprteaz de sfera profanului.10 n definitia eliadian a religiei trebuie s se tin seama de cteva concepte: conceptul de existent, transcendent, revelatie si real. Fenomenul religios este vzut de Eliade prin opozitia sacru (viat religioas) profan (viat laic), pe linia lui Durkheim, Cassirer si Caillois.11 Articolul analizeaz n continuare felul n care apare raportul dintre sacru si profan n opera lui M. Eliade. Concluzionnd, putem spune c lectura articolului este una util pentru cei care doresc s adnceasc conceptia eliadian despre sacru si profan. n acelasi numr al revistei Teologia, numrul 2 (2000), dar si n urmtoarele dou numere, Conf. Univ. Dr. Alexandru Roz, titularul disciplinei de Istoria si filosofia religiilor a publicat un articol extins despre
Prep. Univ. Drd. Caius Cutaru, Sacrul ca obiect al religiei n conceptia lui Mircea Eliade, n Teologia 2 (2000), p. 125. 9 Ibid., p. 126. 10 Ibid., p. 128. 11 Ibid., p. 129.
8

110

Teologia, 4 / 2007

religia evreilor. n primul articol sunt prezentate conditiile istoricogeografice n care se manifest religia evreilor, dar si izvoarele religiei iudaice. S-a insistat asupra descrierii trii din punct de vedere geografic, dar si istoric, prezentndu-se apoi periodizarea istoric a vechiului Israel, ncepnd cu chemarea lui Avraam, robia egiptean, eliberarea din robie, epoca judectorilor, a regatului, a exilului babilonian si a perioadei de la exil si pn la drmarea Ierusalimului.12 Partea a doua a articolului se refer la izvoarele nescrise si la cele scrise ale religiei iudaice: Biblia si literatura rabinic.13 Articolul se dovedeste folositor, deoarece ofer o informatie sistematic asupra istoriei iudaice si a izvoarelor de credint ale iudaismului, ns deficienta articolului const tocmai n lipsa de referinte bibliografice,14 ceea ce-i scade valoarea stiintific. Partea a III-a a articolului Prof. Univ. Dr. Alexandru Roz despre Religia evreilor, va aprea n numrul 4 (2000) al revistei Teologia, la paginile 41-62. n acest articol, autorul prezint ultima faz a dezvoltrii religiei evreilor, si anume perioada iudaismului, cu tot ce presupune o religie, prezentat din perspectiva metodei istorice: schita istoric, doctrina (formarea teologiei iudaice), cu prezentarea principalilor teologi medievali, morala si mistica iudaic din aceast perioad a iudaismului, dar si cultul cu tot ce presupune el,15 pentru ca n final s prezinte starea iudaismului astzi. Articolul este prevzut cu un aparat critic foarte bogat si este deosebit de folositor pentru uzul studentilor. n paginile revistei Teologia apare un articol intitulat Elemente mitologice prezente n crestinism pe teritoriul Transilvaniei, publicat de Pr. Lect. Univ. Dr. Ioan O. Rudeanu, care analizeaz permanenta elementelor mitologice precrestine pe teritoriul Transilvaniei, la etniile care ocup acest
12 A se consulta n acest sens Prof. Univ. Dr. Alexandru Roz, Religia evreilor. Iudaismul, n Teologia 2 (2000), p. 33-43. 13 Ibid., p. 43-49. 14 n articol pot fi ntlnite doar trei note bibliografice, foarte putin pentru un articol stiintific de asemenea dimensiuni. 15 Este vorba despre prezentarea cultului public iudaic cu locurile de cult, institutia rabinatului, rugciunea, ritualurile, srbtorile, si cultul particular, cu prezentarea cultului familial, cu riturile de trecere ce tin de institutia familiei. A se vedea n acest sens Prof. Univ. Dr. Alexandru Roz, Religia evreilor (III), n Teologia 4 (2000), p. 52-59.

Studii

111

teritoriu romnesc. La nceputul articolului autorul face identificarea ntre mitologism si politeism, nu ntru totul adecvat din punctul de vedere al istoriei religiilor si este situat, acest mitologism (politeism) ca etap intermediar ntre formele primitive de religiozitate animist, fetisist, naturist, totemist, etc. si marile religii ale umanittii, ntre care se nscrie si crestinismul. Religiile politeiste sunt prezentate cu influentele lor pozitive si negative pentru istoria religioas a umanittii. Nu este trecut cu vedere nici predominanta cultului unei divinitti si a unor simboluri solare16 pe teritoriul fostei Dacii si nu numai, predominanta unui politeism aparte n Dacia, un fel de henoteism, n care ntre celelalte divinitti ale panteonului iese n evident figura central a principalului zeu, Zalmoxis. Peste acest fond religios autohton se suprapun cultele sincretiste greco-romane din etapa final a evolutiei religiei greco-romane. Nu suntem de acord cu opinia mprtsit de Artur Gorovei, citat de printele Rudeanu, care vede n srbtoare manifestarea lui homo ludens.17 Mai degrab, srbtoarea reprezint spatiul de manifestare a lui homo religiosus. Chiar dac caracterul zgomotos si glumet al srbtorilor nu poate fi negat, atunci cnd aceast veselie depseste specificul manifestrii crestine a bucuriei, vorbim despre o manifestare denaturat a bucuriei srbtorii. ntr-un alt articol, printele Rudeanu prezint religia precrestin a maghiarilor si momentul ncrestinrii lor.18 Dintre elementele religioase prezente la poporul ugoric amintim amestecul de animism, totemism, preanimism sau magie si de protomonoteism primar. De fapt, aceste elemente nu sunt specifice numai acestui popor, ci ele pot fi identificate si la alte popoare din vremea respectiv. Articolul trateaz n continuare caracteristicile fiecrei faze religioase amintite anterior.19
16 Despre predominarea simbolurilor solare, istoricul Ioan Horatiu Crisan vorbeste n lucrarea Spiritualitatea geto-dacilor, unde citeaz mai multi specialisti germani care sau ocupat de acestea ca dovad vie a existentei pe teritoriul Transilvaniei a unui cult al soarelui. A se vedea n acest sens I. O. Rudeanu, Elemente mitologice prezente n crestinism pe teritoriul Transilvaniei, n Teologia 1 (2001), p. 68-69. 17 Ibid., p. 72. 18 Cf. Ioan O. Rudeanu, Religia precrestin maghiar si momentul ncrestinrii, n Teologia 2 (2003), p. 102-116. 19 Ibid., p. 105.

112

Teologia, 4 / 2007

Printele Rudeanu prezentat si permanenta unor elemente mitologice n traditia crestin ulterioar, elemente ncrestinate si care au primit o anumit functionalitate n cultul crestin. Amintim aici elementul monoteist primordial perceput ca un zeu creator al lumii, conceptia despre existenta sufletului dup moarte si a unei existente postume. Sunt aduse n acest sens si mrturii lingvistice; de exemplu cuvinte precum szent sfnt; egyhaz biserica; aldohaz jertfa; unnep srbtoare sunt cuvinte crestine, dar care au existat si n perioada precrestin.20 Paginile revistei Teologia gzduiesc si un articol n care autorul, Pr. Tudor Budeanu, prezint problema ocultismului ca form camuflat si pervertit a sacralittii.21 n prima parte a articolului printele Budeanu face distinctia terminologic necesar, deoarece adeseori se face confuzie ntre termenii ocultism ezoterism, teosofie si hermetism. Distinctia este fcut pentru prima dat de Antoine Faivre n lucrarea sa intitulat Ezoterismul.22 Sunt analizati n mod detaliat termenii: ezoterism, ocultism (cu o precizare a manifestrilor oculte de-a lungul vremii), hermetism si gnoz, pentru ca n partea a doua a articolului s fie prezentat o scurt istorie a ocultismului n secolul XX. n acest context, autorul se preocup de o miscare ocult caracteristic secolului trecut, dar si actual si acum, si anume New Age. 23 n ncheiere, foarte succint, este nftisat perspectiva crestin asupra ocultismului, cu precizarea concluziv conform creia credinta crestin nu poate fi raportat la ezoterism ca form de gndire, deoarece ezoterismul reprezint efortul omului de a ajunge la cunoastere fr Dumnezeu, pe cnd teologia crestin reprezint dialogul omului cu Dumnezeu24 . Consistentul articol intitulat ncercri de dialog crestin-islamic n Evul Mediu , avndu-l ca autor pe Caius Cutaru contine o scurt introducere n problematica interreligioas a Evului Mediu, pentru ca apoi s continue cu cteva chestiuni generale despre practica dialogului.25
Ibid., p. 107. A se consulta Tudor Budeanu, Ocultismul secolului XX form camuflat si pervertit a sacralittii, n Teologia 3-4 (2003), p. 45-55. 22 Ibid., p. 45. 23 Ibid., p. 50-53. 24 Ibid., p. 53-54. 25 Caius Cutaru, ncercri de dialog crestino-islamic n Evul Mediu, n Teologia 3 (2004), p. 305-342.
21 20

Studii

113

Dialogul dintre crestinism si islam este vzut cu specificitatea pe care a mbrcat-o aceast practic medieval chiar, n functie de cele dou mari prti ale crestinismului, cel rsritean ortodox si cel apusean catolic. Asa cum era si firesc, dialogul cu lumea islamic ncepe n Rsrit nc din epoca patristic (Sfntul Ioan Damaschin), cu nentelegerile inerente. Sunt nftisate n continuare fazele succesive ale acestui dialog, dar si elementele de controvers dintre crestinismul ortodox si islam.26 n ce priveste dialogul apusului crestin cu lumea islamic sunt nftisate mai multe personalitti care au intrat n dialog cu islamul. Printre aceste personalitti amintim pe Francisc de Assisi, Toma dAquino, Raimond Lull sau Nicolaus Cusanus. Articolul se ncheie cu dou anexe, care prezint principalele traduceri ale Coranului n limbile europene (Anexa 1) si Regulile monahale ale lui Francisc de Assisi (Anexa 2).27 Un articol deosebit de interesant, att prin tematic, ct si prin modalitatea de prezentare sau prin abundenta materialului bibliografic este cel al printelui Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu de la Facultatea de Teologie Dumitru Stniloae din Iasi, care trateaz problematica secularismului ca atitudine spiritual care-l ignor pe Dumnezeu.28 Primul capitol: Secularizarea o paradigm discutat si discutabil si propune o clarificare conceptual necesar. n aceast sectiune este explicat termenul de secularizare, cu ansamblul de consecinte pe care acest termen l implic n planul vietii cotidiene, dar se si face distinctia necesar ntre secularizare si laicizare.29 Al doilea subcapitol, intitulat Cum si n ce context a nceput secularizarea? Insist asupra cauzelor care au declansat acest proces att de nociv pentru modul crestin de vietuire. Sunt prezentate cauzele istorice, care merg n timp pn la perioada de sfrsit a Evului Mediu n Apusul Europei, cauze n acelasi timp teologice, deoarece printele Achimescu vorbeste despre o anume culpabilitate a
Ibid., p. 316-318. A se vedea n acest sens paginile 337-342. 28 A se vedea n acest sens Nicolae Achimescu, Secularismul ca atitudine spiritual care-l ignor pe Dumnezeu, n Teologia 4 (2004), p. 11-42. 29 Ibid., p. 14-15.
27 26

114

Teologia, 4 / 2007

Bisericii Catolice.30 Este amintit epoca Luminilor, cu principalul ei reprezentant, Voltaire, dar apoi si conceptiile filosofice ulterioare care au contribuit n mare msur a realitatea prezent. Procesul de secularizare a mers n paralel cu procesul de descrestinare, ba mai mult cele dou procese sunt interconditionate, unul provocndu-l pe cellalt. Acest lucru l demonstreaz subcapitolul al treilea al consistentului articol al Pr. Achimescu. Lupta mpotriva lui Dumnezeu s-a dat ncepnd mai ales din secolul al XVIII-lea si pn n prezent.31 Este prezentat n aceast sectiune teologia mortii lui Dumnezeu, se vorbeste despre criza structural a continuittii civilizatiei europene, despre omul autonom, care nu mai vrea s stie de Dumnezeu, etc. Toate aceste realitti au deschis drumul manifestrii omului n domeniul stiintei si al tehnicii, numai c n loc s domine el tehnica se pare c tehnica a ajuns s biruiasc asupra spiritului su. Aceasta si pe fondul adncirii crizei spirituale, a lipsei de repere morale de care sufer omul contemporan.32 Ultima sectiune a articolului arat c desi se credea c esuarea n tehnic va conduce la disparitia lui homo religiosus, istoria a demonstrat tocmai contrariul. Omul nu a ncetat s rmn religios, chiar dac religiozitatea sa nu mai este una traditional, ci a migrat nspre zonele exotice ale spiritualittii orientale sau ctre manifestrile ezoterice si oculte, care ncep s se manifeste cu tot mai mult recrudescent. Conceptul de revrjire a lumii e unul ct se poate de actual.33 Concluziile din finalul articolului sunt ct se poate de pertinente, iar privit n ansamblu, articolul este unul de referint pentru teologia romneasc din perspectiva temei abordate.
Ibid., p. 17. Se aminteste aici mesajul coercitiv si agresiv al Bisericii, iadul constituind unul dintre mijlocele cele mai puternice de pedagogie ale Bisericii Apusene pentru disciplinarea vietii religioase (p. 17). Se face referire, apoi la institutia Bisericii care a monopolizat n Apus toate zonele vietii, episcopul ndeplinind nu numai atributiile eclesiastice, cci acesta era si stpnul feudal al regiunii pe care o administra (p. 16). Nu n ultimul rnd doctrina puterii pontificale, formulat ncepnd cu papa Grigore al VII-lea si pn la Inocentiu al III-lea, cnd a depsit orice limit a traditiei eclesiale (p. 16-17). 31 N. Achimescu, art. cit., p. 21-27. 32 Despre toate aceste aspecte, dar si despre altele legate de manifestarea omului tehnic a se consulta p. 27-33. 33 Ibid., p. 33-39.
30

Studii

115

Faptul c disciplina istoriei religiilor face parte din trunchiul comun al disciplinelor sistematice este demonstrat si de articolul printelui Ioan Tulcan, articol ce a reprezentat comunicarea domniei sale la un simpozion nchinat persoanei si operei lui Emilian Vasilescu, simpozion organizat de Facultatea de Teologie Ortodox Patriarhul Justinian din Bucuresti. Articolul intitulat Eshatologia crestin si viata dup moarte n marile religii, reflectate n lucrrile profesorului Emilian Vasilescu prezint n prima parte devenirea marelui istoric al religiilor, cu perioada sa de formare intelectual, cu institutiile de nvtmnt n care a functionat si cu directiile de cercetare n care a excelat. Printele Tulcan arat c Emilian Vasilescu exceleaz ntr-o prim perioad n directia studiului apologetic, pe linia lui Ioan Irineu Mihlcescu sau Ioan Gh. Savin, pentru ca n a doua etap s fie confiscat de noua disciplin care se impune n nvtmntul teologic, si anume istoria religiilor.34 n partea a doua a articolului este nftisat nvttura despre viata de dup moarte n trei dintre marile religii ale lumii: islamul, budismul si hinduismul, trei religii care au o eshatologie mult diferit una de cealalt. Islamul cu multe asemnri din acest punct de vedere cu crestinismul, dar si cu specificul propriu, budismul care datorit reflectiei brahmane, apoi celei a lui Buddha nu se aseamn cu nimic cunoscut n aria traditiilor religioase occidentale s le spunem - si hinduismul cu specificul propriu, dat si n acest caz de mostenirea brahman, dar si cu particularittile proprii ale existentei mai multor lumi superioare (swarga) si inferioare (Patala).35 Articolul prezint n ncheiere nvttura crestin despre viata de apoi si concluziile foarte pertinente care-l ncadreaz pe profesorul Emilian Vasilescu si opera sa n ansamblul teologiei romnesti.36 n numrul 1 (2005) al revistei Teologia disciplina de Istoria religiilor este foarte bine reprezentat prin nc dou articole ale Lect. Univ. Drd.
Ioan Tulcan, Eshatologia crestin si viata dup moarte n marile religii, reflectate n lucrrile profesorului Emilian Vasilescu, n Teologia 1 (2005), p. 11-13. 35 Ibid., p. 14-18. 36 Ibid., p. 19-20. 37 De fapt acest articol a aprut n numrul anterior al revistei Teologia, ns datorit unei deficiente la tiprire, articolul a aprut fr notele de subsol, ceea ce a determinat o reaparitie a lui n numrul 1 (2005) al revistei.
34

116

Teologia, 4 / 2007

Caius Cutaru intitulate Timpul mitic 37 si Premisele dialogului interreligios. n articolul Timpul mitic autorul face o prezentare a mitului vzut ca povestire esential si nu ca o relatare fictiv, asa dup cum era calificat de ntelegerea comun impus de dictionarul limbii franceze. La ntelegerea corect a mitului si-a adus contributia si Mircea Eliade.38 Nu sunt trecute sub tcere nici dificulttile de receptare a mitului n cultura modern, modalittile de interpretare a mitului sau functia religioas pe care mitul o ndeplineste. n partea a doua a articolului sunt prezentate caracteristicile timpului mitic, vzut ca timp al originilor, ca timp exemplar, ca timp paradisiac, ca timp mereu actualizat sau ca timp al sfrsitului, cci si apocalipsele fac parte din timpul mitic, un timp care ne istoriseste despre sfrsitul lumii si al omului.39 Articolul Premisele dialogului interreligios al aceluiasi autor si propune s studieze bazele de la care se poate pleca n dialogul dintre religiile lumii, fundamentul doctrinar care asigur temeiul interrelationrii religioase. n prima parte a articolului se vorbeste despre schimbarea de paradigm religioas, despre regulile si decalogul dialogului interreligios,40 pentru ca n continuare s se insiste asupra premiselor propriu-zise ale dialogului. ntre acestea amintim conceptul teologic de Biseric deschis, folosit de printele Stniloae, care creeaz premisele unei mai bune colaborri ntre Biseric si organismul social,41 realitatea unittii umanittii prin creatie, cu alte cuvinte unitatea ontologic si creational a ntregului neam omenesc42 , subliniat de acelasi teolog romn si asupra creia insist si printele Nicolae Achimescu, pentru ca articolul s se refere n ncheiere la necesitatea comuniunii personale si la ntruparea Mntuitorului, care a nsemnat legtura n care a intrat Fiul lui Dumnezeu, nu numai ca Logos, ci si ca om prin ntrupare, cu toti oamenii, premis a ntlnirii dintre religii.43 Toate aceste premise nu fac altceva dect s creeze punti de legtur ntre crestinism si celelalte religii ale lumii.
Caius Cutaru, Timpul mitic, n Teologia 1 (2005), p. 22. Ibid., p. 40. 40 C. Cutaru, Premisele dialogului interreligios, n Teologia 1 (2005), p. 46-50. 41 Ibid., p. 50. 42 Cnd ne referim la unitatea ntregului neam omenesc prin creatie avem implicit n vedere cele trei aspecte ale ei: unitatea de esent si de structur pe linie trupeasc si sufleteasc, unitatea de aspiratii materiale si spirituale si unitatea de destin. 43 C. Cutaru, Premisele dialogului interreligios ..., p. 60.
39 38

Studii

117

Un alt articol de istoria religiilor din acest prim numr al revistei din anul 2005 este cel al printelui Ioan O. Rudeanu intitulat Extaz si iluminare n religie, literatur si filosofie articol ce pune n discutie starea interioar a celui iluminat sau care trieste starea de extaz mistic,44 o stare total diferit de cea obisnuit. Sunt aduse ca exemple strile extatice ale unor mistici medievali precum Tereza de Avila, Meister Eckhart, Hugues de Saint-Victor, dar si a unor reprezentanti ai taoismului, precum Lao Zi si Zhuang Zi 45 sau strile de inspiratie ale unor mari artisti precum Michelangelo Buonarotti, Salvador Dali sau Constantin Brncusi.46 Lipsesc totusi referirile biblice si patristice referitoare la starea de iluminare, de extaz mistic, lipseste referinta la experienta marilor tritori ai rsritului crestin si este explicat starea de extaz recurgndu-se prea mult la experienta psihologic a celui care experiaz o anumit stare ce depseste simpla experient cotidian. ntre articolele de istorie a religiilor l-am nscris si pe cel al printelui Emanoil Bbus numit Conflictul n traditia coranic si la Bizant, din revista Teologia, numrul 2 (2005), p. 11-38. n acest articol se insist asupra izvoarelor de credint ale islamului: Coranul si hadith si n special asupra acelor mrturii legate de conflictul religios, prezente n aceste izvoare ale islamului.47 nainte de aceasta au fost nftisate ntelesurile pe care le-a mbrcat termenul de jihad n lumea islamic, n special cele dou ntelesuri fundamentale: jihadul sufletelor sau jihadul major si jihadul corpurilor sau minor.48 Aceast form rzboinic de manifestare a islamului stipulat n mod clar de profetul Muhammad a fost strin crestinismului dup cum arat printele E. Bbus, cci Evanghelia Mntuitorului este una a pcii, mesajul ei fiind ndreptat spre dragostea de Dumnezeu si de aproapele.49 n continuare, autorul face o prezentare
Ioan Octavian Rudeanu, Extaz si iluminare n religie, literatur si filosofie, n Teologia 1 (2005), p. 172-182. 45 Ibid., p. 177-178. 46 Ibid., p. 179-181. 47 Emanoil Bbus, Conflictul n traditia coranic si la Bizant, n Teologia 2 (2005), p. 25-30. 48 Ibid., p. 22. 49 Ibid., p. 30.
44

118

Teologia, 4 / 2007

a modului n care a evoluat n lumea crestin atitudinea fat de rzboi50 si fat de supunerea n fata stpnirii romane, de exemplu. Chiar dac notiunea de rzboi sfnt este strin crestinismului,51 aceast form de manifestare militar se face simtit n crestinism n perioada cruciadelor. ns autorul acestui articol propune ca o prim manifestare a rzboiului sfnt n snul lumii crestine, nainte de cruciade, campania militar a mpratului bizantin Heraclius mpotriva persilor pentru eliberarea trii sfinte si pentru readucerea la Constantinopol a Crucii Domnului Hristos. Concluzia la care ajunge printele Bbus este aceea c Odat cu Heraclius, crestinismul bizantin a cunoscut o schimbare de atitudine cu privire la conflict.52 Printele Ioan Tulcan ne supune atentiei, ntr-un alt articol, tratarea temei apologetice referitoare la originea si fiinta religiei de ctre teologul ardean Ilarion V. Felea.53 Opera teologic a printelui Felea este analizat n contextul creatiei teologice din acea perioad, si este considerat de ctre printele I. Tulcan drept o cale de a contribui la argumentarea, motivarea, sustinerea si lmurirea adevrurilor fundamentale ale credintei crestine, care au fost contestate de-a lungul veacurilor de ideologii, pseudostiint, dar si din pricina necredintei si a respingerii ab initio a adevrurilor religioase.54 Pe de alt parte, n argumentarea pe care o fcea adevrului crestin, printele Felea ncerca s se opun ateismului militant care si fcea simtit prezenta la hotarul de Rsrit al trii noastre.55
50 Sunt aduse n sprijinul afirmatiilor si mrturii patristice din sfera canonic referitoare la opririle de la Sfnta mprtsanie a celor care participau chiar si la un rzboi drept, dar se ntmplau s ucid cu acest prilej. Se face amintire despre canoanele Sfntului Vasile cel Mare care recomanda neapropierea de Sfnta mprtsanie timp de trei ani pentru cel cu minile ptate de snge. 51 Printele Bbus face constatarea pertinent c n crestinism, rzboiul sfnt nu poate fi revendicat n nici un fel de la Mntuitorul Hristos. mprtia cerurilor predicat de ctre Mntuitorul este de cu totul alt natur dect mprtiile acestei lumi. 52 E. Bbus, Conflictul n traditia..., p. 37. 53 Ioan Tulcan, Fiinta si originea religiei ca tem apologetic n opera teologic a lui Ilarion V. Felea, n Teologia 3 (2005), p. 56-69. 54 Ibid., p. 56-57. 55 Din aceast confruntare, dup instaurarea regimului comunist ateu n Romnia, printele Ilarion V. Felea a iesit nvingtor spunem noi - desi acest lucru a nsemnat moartea sa martiric la Aiud, n anul 1961, ntr-un loc necunoscut nici n prezent.

Studii

119

n cmpul apologeticii, exista n teologia romneasc o traditie, n care printele Felea s-a nscris n mod fericit, dup cum doreste s sugereze printele Tulcan.56 Articolul printelui Tulcan vizeaz trei aspecte ale operei lui Ilarion Felea: Problema religiei n general, Fiinta religiei si Originea religiei. n ce priveste primul aspect, printele Felea, dup ce face o prezentare a definitiilor date religiei, ncearc el nsusi o asemenea definitie n lucrarea Religia iubirii: religia este comuniunea filial de iubire sfnt dintre Dumnezeu si om, trit nuntrul inimii si manifestat n afar prin credint, cult, virtuti si fapte bune.57 Printele Tulcan prezint si atitudinea critic a lui Felea n privinta teoriilor reductioniste, fie ele intelectualiste, voluntariste sau sentimentaliste, prin care se ncerca explicarea a fiintei religiei,58 iar concluzia la care ajunge printele Felea este una n perfect acord cu cea a unui istoric al religiilor de talia lui Eliade, n privinta omului religios.59 Nici n privinta originii religiei, teoriile existente nu-l satisfceau pe printele Felea, si m refer aici la teoria animist, la naturism, magism, totemism, fetisism, tabuism, cci n calitatea sa de teolog crestin nu putea s nu fie de acord cu teoria monoteismului primordial a altui preot, de aceast dat catolic, Wilhelm Schmidt. Astfel, articolul printelui Tulcan se dovedeste a fi unul important n sfera Teologiei Fundamentale si a Istoriei religiilor si si propune, pe de alt parte s recupereze valorile trecutului, n spet, opera teologic a naintasului su
56 A se vedea n acest sens si bogata referint bibliografic ce vizeaz contributiile teologilor romni n cmpul Apologeticii sau a Teologiei Fundamentale, pe care printele I. Tulcan o propune n art. cit., nota 2, p. 57. 57 Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Diecezana, Arad, 1946, p. 3, cf. I. Tulcan, Fiinta si originea religiei..., p. 59. 58 I. Tulcan, Fiinta si originea religiei..., p. 60-63. 59 n continuare voi cita un ntreg paragraf din articolul printelui I. Tulcan, deoarece are o mare relevant pentru istoricul religiilor care se apleac asupra fenomenului religios: n viziunea lui Ilarion V. Felea, fenomenul religios este att de strns legat de conditia uman, nct fr el omul nu ar fi om deplin. El vorbeste de simtul religios ca fiind intrinsec omului, si de care acesta trebuie s tin seama. A-l priva pe om de acest simt nseamn ai amputa o calitate important a naturii sale celei mai intime. Merit a fi retinut afirmatia transant: Omul fr simtul religios este ca si omul fr simtul vzului sau auzului: un orb, un surd, un mut; un om nereusit, incomplet, anormal., cf. I. Tulcan, Fiinta si originea religiei..., p. 63.

120

Teologia, 4 / 2007

la catedra de Teologie Dogmatic de la Facultatea de Teologie Ortodox din Arad, printele martir Ilarion V. Felea. n cadrul articolelor de istoria religiilor, amintim substantialul articol al Lect. Univ. Drd. Caius Cutaru intitulat: Sistemul de caste si hinduismul: dimensiunea social si doctrinar, aprut n numrul 4 (2005) al revistei Teologia. Articolul face o ampl referire la sistemul de caste din India, artnd c, n general, n cadrul religiilor60 nscute n aceast tar nu exist distinctia att de clar ntre religios si social, asa cum exist n occidentul crestin, de exemplu.61 Urmtorul subcapitol al articolului face o necesar distinctie terminologic ntre termenii varna si jti, pentru a desemna casta. Este explicat apoi esenta doctrinar a sistemului de caste, fiind oferite att argumentatia religioas, care porneste de la imnul al X-lea din Rig-Veda, ct si explicatia sociologic a acestui sistem att de diferit de actualele reglementri internationale n privinta liberttii si demnittii fiintei umane.62 Autorul face, n continuare, prezentarea celor patru caste principale din societatea indian, fiecare cu specificul su63 , care presupune un set de drepturi si obligatii sau interdictii, dup care este nftisat fenomenul de cast n India contemporan, n care desi, n mod formal, sistemul de caste nu mai exist, n realitate, castele au si acum o anumit greutate n sistemul social indian.64 i aceasta n ciuda activittii politice a unor oameni precum Mahatma Ghandi sau alti politicieni.
60 Cnd se vorbeste despre religiile Indiei se foloseste ntotdeauna pluralul, deoarece n istoria sa, subcontinentul indian a cunoscut mai multe traditii religioase, cum ar fi religia vedic transformat prin reflectia teologico-filosofic a brahmanilor n brahmanism, devenit n timp hinduism, sau reformat prin predica lui Buddha n budism, iar prin activitatea lui Mahavira n jainism. La aceste sisteme religioase se mai adaug si religia sikh, cu un numr mai mic de adepti. Astzi, ns, se pot aminti ntre religiile prezente n India si islamul cu un mare numr de adepti n special n Kasmir sau crestinismul, special de factur apusean (catolic), dar si alte religii. 61 Caius Cutaru, Sistemul de caste si hinduismul: dimensiunea social si doctrinar, n Teologia 4 (2005), p. 116. 62 Ibid., p. 121-124. 63 Este vorba despre castele principale din India, cu o mare vechime istoric: casta sacerdotal (brahmanii), casta nobililor si a rzboinicilor (ksatriya), casta agricultorilor, mestesugarilor si a negustorilor (vaisya) si casta servitorilor (sudra), la care se adaug cei fr cast (paria). 64 C. Cutaru, Sistemul de caste si hinduismul..., p. 136.

Studii

121

Un alt studiu care se refer la spiritualitatea oriental apartine Siminei Vlcelean si se numeste Tehnicile Yoga n Hinduism. Mijloace practice pentru atingerea strii de Moksa ntr-o analiz crestin. n acest studiu este analizat tehnica yoga prin care se caut ajungerea la starea de eliberare numit moksa n hinduism. n permanent se face o paralel cu drumul parcurs de crestin pe calea mntuirii, iar concluzia, pertinent, pe care o trage autoarea este aceea c, si dac exist unele similitudini formale ntre cele dou traditii religioase, n esent diferentele sunt enorme, deoarece sistemul de referint al lor este unul total diferit, Absolutul avut n vedere de crestinism este unul tripersonal, iar cel vizat de tehnicile yoga este unul impersonal.65 Pe de alt parte, dac n tehnicile yoga se poate vorbi doar despre efortul omului singuratic nspre atingerea strii de moksa, n crestinism, omul nu este singur pe calea ndumnezeirii sale, ci se afl ntr-o permanent legtur cu harul divin.66 Studiul ofer o informatie bogat asupra tehnicilor orientale (yoghine) ale extazului, dac ar fi s ne exprimm parafrazndu-l pe Eliade, ns sufer putin la capitolul bogtiei surselor bibliografice, studiul fiind construit mai mult pe scheletul oferit de lucrarea Pr. Vasile Pop, Yoga si Isihasm, aprut la Editura Lidia, Bucuresti, 2003. n numrul 1 (2007) al revistei Teologia ntlnim dou studii de Istoria religiilor. Primul dintre ele apartine Pr. Lect. Dr. Ioan Octavian Rudeanu si se intituleaz Cadrul geografic si istoric al aparitiei religiei geto-dacice. Acest studiu ofer o foarte bogat documentatie referitoare la strmosii nostri geto-daci,67 ca neam si asezare geografic68 , dar si referitoare la religiozitatea geto-dacilor. Sunt aduse n discutie, la acest capitol, asocierea dacilor cu lupii,69 ca animal totemic sau eponim care ar
Simina Carina Vilcelean, Tehnicile Yoga n Hinduism. Mijloace practice pentru atingerea strii de Moksa ntr-o analiz crestin, n Teologia 3 (2006), p. 270-272. 66 Ibid., p. 268. 67 Dup cele dou denumiri: greac si latin, dup cum se explic foarte amnuntit n acest studiu, care ofer multe mrturii n acest sens. 68 Ioan Octavian Rudeanu, Cadrul geografic si istoric al aparitiei religiei getodacice, n Teologia 1 (2007), p. 176-182. 69 Printele Rudeanu foloseste n acest sens lucrarea bine documentat a lui Ioan Horatiu Crisan, Spiritualitatea geto-dacilor, Editura Albatros, Bucuresti, 1986, dar si mult mai celebra lucrare a lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis Han, Editura tiintific si Enciclopedic, Bucuresti, 1980.
65

122

Teologia, 4 / 2007

avea dou potentiale origini, dar si rolul central al lui Zalmoxis n cadrul cultului dacic, cu interpretrile diferitilor istorici ai antichittii sau Sfinti Printi date acestui personaj.70 i n acest caz, referinta autorului la izvoarele antice care vorbesc despre Zalmoxis este una de remarcat, foarte bogat si exhaustiv, util pentru studiul religiei geto-dacilor. Cel de-al doilea studiu apartine Lect. Univ. Dr. Caius Cutaru si este dedicat lui Rudolf Otto vzut ca interpret al sacrului. Acest studiu face o prezentare a contributiei lui Rudolf Otto n domeniul filosofiei religiilor, prin celebra lucrare cu care a rmas n constiinta savantilor din acest domeniu, Das Heilige (Sacrul). Sunt abordate n acest studiu principalele notiuni pe care R. Otto le-a ncrcat cu o alt semnificatie; si m refer aici la notiunea de sacru identificat cu esenta necuprins a divinittii, sacrul vzut ca irational n esenta sa,71 sacrul eliberat de alterrile survenite din sfera moralei, care s-au adugat pn acum.72 Alte notiuni puse n circulatie de Otto au fost cele de Numinos, Mysterium tremendum si Mysterium fascinans, ca stri ale tririi umane n proximitatea divinului.73 n viziunea lui Otto, Tremendum-ul poate avea mai multe nftisri: spaima n fata Maiesttii divine, sentimentul de culpabilitate, nimicnicia n fata plenitudinii ontologice absolute sau sentimentul strii de creatur, supunerea n fata absolutei superioritti.74 Cellalt termen ottonian, Mysterium fascinans, reprezint atractia pe care o exercit numinosul asupra subiectului religios si genereaz n sufletul acestuia sentimente de uimire si admiratie.75 Ultima parte a articolului prezint critica viziunii lui R. Otto asupra religiei venit din partea teologiei catolice si ortodoxe.76 Ultimul studiu pe care-l amintim, apartine Lect. Univ. Dr. Caius Cutaru si este dedicat colii italiene de Istoria religiilor, care l-a avut
Ioan O. Rudeanu, Cadrul geografic si istoric..., p. 183-190. De fapt, R. Otto a si fost ncadrat, pe nedrept, printre irationalisti, dup cum arta M. Eliade. 72 Caius Cutaru, Rudolf Otto interpret al sacrului, n Teologia 1 (2007), p. 198. 73 Ibid., p. 199-202. 74 Ibid., p. 200. 75 Ibid., p. 201. 76 n redactarea acestei prti, sursa principal de informare a constituit-o excelentul articol al Ierom. Magistrand Antonie Plmdeal, Ideea de sacru la R. Otto din punct de vedere catolic si ortodox, din Ortodoxia 3 (1958).
71 70

Studii

123

ca ntemeietor si reprezentant de seam al ei pe Rafaelle Pettazzoni. Autorul studiului se refer la ntelesul notiunii de scoal de Istorie a religiilor,77 la rolul jucat de R. Pettazzoni n ntemeierea acestei scoli, la metoda istoric pettazzonian n abordarea religiilor, dar si la relatia special avut de savantul italian cu M. Eliade.78 n continuare, sunt prezentati si ceilalti reprezentanti de seam ai scolii italiene de Istorie a religiilor, fiecare cu specificul su, dar apartintori, n marea lor majoritate, traditiei istorice pettazzoniene. ntre acestia ne-am oprit la urmtorii: Ernesto di Martino, Angelo Brelich, Vittorio Lanternari, Dario Sabbatucci.79 Studiul se ncheie cu cteva consideratii finale si concluzii. Acest studiu este unul important pentru cunoasterea scolii italiene de Istorie a religiilor. III. Recenzii si traduceri ale unor articole de Istoria si filosofia religiilor n paginile revistei Teologia Att traducerea unor articole de Istoria religiilor, ct si recenziile aprute n paginile revistei Teologia apartin unui singur autor, Caius Cutaru80 si ele reprezint preocuprile acestuia n domeniul amintit. Interesante sunt traducerile unor interviuri realizate de Daniela Dumbrav cu teologul catolic Samir Khalil Samir, care vorbeste despre crizele pe care le parcurge lumea islamic astzi, crize rezultate din confruntarea cu modernitatea, dar si despre situatia problematic a crestinilor n trile islamice. n ce priveste recenziile unor lucrri de Istoria religiilor, tematica acestora este una foarte divers, de la povestirile hasidice ale filosofului evreu Martin Buber, la prezentarea marelui dictionar al religiilor coordonat de cardinalul Paul Poupard, din pcate netradus n limba romn, de la cartea dedicat operei eliadiene a lui Wilhelm Danc, pn la prezentarea comunittii SantEgidio, de la prezentarea Ortodoxiei n contextul problemelor puse de lumea contemporan si pn la prezentarea misticilor
77 Caius Cutaru, coala italian de Istorie a religiilor, n Teologia 3 (2007), p. 252-253. 78 Ibid., p. 253-260. 79 Ibid., p. 260- 268. 80 Vezi Anexa 2.

124

Teologia, 4 / 2007

crestini si a maestrilor zen, de ctre Thomas Merton, unul din teologii crestini foarte implicati n cunoasterea aprofundat a spiritualittii orientale, etc. Toate acestea sunt suficiente pentru a concluziona c disciplina de Istoria si filosofia religiilor este bine reprezentat n paginile revistei Teologia, nc de la aparitie si pn n prezent si sperm ca si pe viitor s fie atrasi unii specialisti de marc din domeniul acestei discipline care s publice si, n felul acesta, s contribuie la ridicarea prestigiului revistei.

ANEXA 1 Articole si studii de Istoria si filosofia religiilor n paginile revistei Teologia 1. Conf. Univ. Dr. Alexandrul Roz, Religia aztec, n Teologia 1 (1997), p. 64-74; 2. Prep. Univ. Drd. Caius Cutaru, Impactul sectelor orientale asupra lumii crestine, n Teologia 3-4 (1999), p. 110-118; 3. Prep. Univ. Drd. Caius Cutaru, Sacrul ca obiect al religiei n conceptia lui Mircea Eliade, n Teologia 2 (2000), p. 124-134; 4. Prof. Univ. Dr. Alexandru Roz, Religia evreilor. Iudaismul, n Teologia 2 (2000), p. 33-49; 5. Prof. Univ. Dr. Alexandru Roz, Religia evreilor (II), n Teologia 3 (2000), p. ; 6. Prof. Univ. Dr. Alexandru Roz, Religia evreilor (III), n Teologia 4 (2000), p. 41-62; 7. Pr. Lect. Univ. Dr. Ioan O. Rudeanu, Elemente mitologice prezente n crestinism pe teritoriul Transilvaniei, n Teologia 1 (2001), p. 67-74; 8. Ioan O, Rudeanu, Religia precrestin maghiar si momentul ncrestinrii, n Teologia 2 (2003), p. 102-116; 9. Tudor Budeanu, Ocultismul secolului XX form camuflat si pervertit a sacralittii, n Teologia 3-4 (2003), p. 45-55; 10. Caius Cutaru, ncercri de dialog crestino-islamic n Evul Mediu, n Teologia 3 (2004), p. 305-342;

Studii

125

11. Nicolae Achimescu, Secularismul ca atitudine spiritual carel ignor pe Dumnezeu, n Teologia 4 (2004), p. 11-42; 12. Ioan Tulcan, Eshatologia crestin si viata dup moarte n marile religii, reflectate n lucrrile profesorului Emilian Vasilescu, n Teologia 1 (2005), p. 10-21; 13. Caius Cutaru, Timpul mitic, n Teologia 1 (2005), p. 21-44; 14. Caius Cutaru, Premisele dialogului interreligios, n Teologia 1 (2005), p. 44-64; 15. Ioan Octavian Rudeanu, Extaz si iluminare n religie, literatur si filosofie, n Teologia 1 (2005), p. 172-182; 16. Emanoil Bbus, Conflictul n traditia coranic si la Bizant, n Teologia 2 (2005), p. 11-38; 17. Ioan Tulcan, Fiinta si originea religiei ca tem apologetic n opera teologic a lui Ilarion V. Felea, n Teologia 3 (2005), p. 56-69; 18. Caius Cutaru, Sistemul de caste si hinduismul: dimensiunea social si doctrinar, n Teologia 4 (2005), p. 115-140; 19. Simina Carina Vilcelean, Tehnicile Yoga n Hinduism. Mijloace practice pentru atingerea strii de Moksa ntr-o analiz crestin, n Teologia 3 (2006), p. 268-286; 20. Ioan Octavian Rudeanu, Cadrul geografic si istoric al aparitiei religiei geto-dacice, n Teologia 1 (2007), p. 173-191; 21. Caius Cutaru, Rudolf Otto interpret al sacrului, n Teologia 1 (2007), p. 191-221; 22. Caius Cutaru, coala italian de Istorie a religiilor , n Teologia 3 (2007), p. 250-272.

ANEXA 2 Recenzii si traduceri ale unor articole de Istoria si filosofia religiilor n paginile revistei Teologia

1. Preparator Caius Cutaru Wilhelm Danc, Mircea Eliade Definitio Sacri, Editura Ars Longa, Iasi, 1998, 364 p., n Teologia 1-2 (1998), p. 147-150;

126

Teologia, 4 / 2007

2. Preparator Caius Cutaru Martin Buber, Povestiri hasidice, Editura Univers, Bucuresti, 1998, 370 p., n Teologia 1-2 (1999), p. 148-152; 3. Traducere din italian de Caius Cutaru Samir Khalil Samir, S cunoastem islamul, n Teologia 1 (2002), p. 160-168; 4. Caius Cutaru Grande dizionario delle religioni dalla preistoria ad oggi, dir. Card. Paul Poupard, Trad. de Mirella Corsani, Paola Cignoni, Primula Vingiano, Marina Girardet, Edizione Piemme, Casale Monferrato, 2003, 2493 p., n Teologia 1 (2002), p. 172-174; 5. Traducere din italian de Caius Cutaru Crestinii n trile islamice de vorb cu printele Samir Khalil Samir, n Teologia 3-4 (2002), p. 187-195; 6. Caius Cutaru Andrea Riccardi, SantEgidio, Roma si lumea. Convorbiri cu Jean-Dominique Durand si Regis Ladous, Trad. de Mihai Banciu si Mircea Vasilescu, Editura Fundatiei Culturale Romne, Bucuresti, 2000, 193 p., n Teologia 3-4 (2002), p. 195-198; 7. Caius Cutaru Anastasios Yannoulatos, Ortodoxia si problemele lumii contemporane, Trad. de Gabriel Mndril si Constantin Coman, Editura Bizantin, Bucuresti, 2003, 247 p., n Teologia 3-4 (2003), p. 228-232; 8. Caius Cutaru Thomas Merton, Mistici crestini si maestri zen II, Trad. de Sorana Corneanu, Irina Marin, Maria-Alina Manolescu si Petruta-Oana Nidut, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003, 245 p., n Teologia 1 (2005), p. 227-232; 9. Caius Cutaru Henri Lammens, Islamul. Credinte si institutii, Trad. de Ioana Feodorov, Editura Corint, Bucuresti, 2003. 282 p., n Teologia 1 (2006), p. 233-237; 10. Caius Cutaru

Studii

127

Ioan Petru Culianu, Cult, magie, erezii. Articole din enciclopedii ale religiilor, Trad. de Maria-Magdalena Anghelescu si Dan Petrescu, Editura Polirom, Iasi, 2003, 262 p., n Teologia 1 (2006), p. 237-240; 11. Caius Cutaru Virgiliu Gheorghe, Revrjirea lumii sau de ce nu mai vrem s ne desprindem de televizor, vol. II, Editura Prodromos, Bucuresti, 2006, 286 p., n Teologia 2 (2007), p. 268-275.

128

Teologia, 4 / 2007

Cristinel Ioja

Aspecte ale ecumenismului si ale misiunii Bisericii n lume reflectate n paginile revistei Teologia
Abstract In this paperwork we analyze in a concise way the contribution of the ecumenical and missionary theology which can be found in the Teologia magazine, edited by the Faculty of Theology in Arad, in the last ten years (1997-2007). We do not intend to do a critical analysis of this study but just to put it in the light of the positive and unpublished aspects of the theological research present in our Faculty magazine. Revista Teologia a Faculttii de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad a gzduit si gzduieste n paginile ei studii de referint pentru cercetarea teologic contemporan. ntemeiat tocmai pentru a ilustra dinamismul stiintific al cadrelor didactice ardene, dar si a cadrelor didactice din alte centre universitare din tar si strintate, revista Teologia se nscrie n paleta larg de publicatii din tar si strintate care asigur o exprimare a cercetrilor ultime din anumite sectiuni teologice si chiar filosofice.

Studii

129

n acest studiu vom analiza ntr-un mod succint, contributiile teologicomisionare si de teologie ecumenic diverse pe care le-a gzduit aceast publicatie n decursul timpului, adic pe parcursul a 10 ani de existent si aparitie regulat. Aceast analiz si prezentare a diferitelor studii nu contine o dimensiune critic a lor, ci doar o punere n lumin a aspectelor pozitive sau inedite ale cercetrii teologice prezente n revista Faculttii noastre. Marcm astfel strdaniile teologilor romni si nu numai, prezenti n paginile revistei noastre pe parcursul unui deceniu complex si provocator, avnd n vedere renfiintarea multor Facultti de Teologie din tar, care, au ncercat si ncearc s se integreze n standardele calitative si exigente ale nvtmntului superior romnesc din Universitti, rmnnd n acelasi timp fidele, ntr-un mod incontestabil, Bisericii Ortodoxe. I. Aspecte ale ecumenismului n paginile revistei Teologia Un studiu de o important deosebit pentru identitatea eclesial ortodox din perspectiv ecumenic scrie Printele Profesor Ion Bria.1 n acest studiu, autorul, un dogmatist si ecumenist prin excelent, ne atrage atentia asupra diferitelor tendinte teologice existente n comunitatea ecumenic, tendinte, ntrite de anumite scoli ermineutice si care tind s anuleze notiuni ca unitate, consens, convergent, acord teologic. Printele Bria deplnge confuzia de a trata ca probleme de credint, problemele de moral si etic social ca avortul, contraceptia, orientarea sexual, confuzie care si ea devine surs de separare si excomunicare. Exist o usurint cu care controversele doctrinare, teologice, disputele n problemele de moral, sunt etichetate ca deviatii, erori si erezii dogmatice.2 Printele Bria evidentiaz exagerrile confesionale care stau n calea unei viziuni unitare asupra ecumenismului. Astfel, dac n Biserica romanocatolic se intervine, pentru a se pstra unitatea structural a catolicismului, ori de cte ori se percep ambiguitti si erori doctrinare n scrierile teologilor critici, iar n protestantism, Alianta reformat mondial ncearc s includ pe lista doctrinelor care contravin comandamentelor etice ale Evangheliei, sistemele politice care promoveaz nedreptatea economic, exist si
1 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Identitatea eclesial ortodox n perspectiv ecumenic, Teologia an IV, (2000), nr. 4, p. 24-40. 2 Ibid., p. 24-26.

130

Teologia, 4 / 2007

grupuri ortodoxe care fac presiuni asupra autorittilor bisericesti, de a ntrerupe dialogul teologic cu confesiunile eterodoxe. Dup identificarea anumitor atitudini stridente si rupturi teologice, Printele Bria enumer cteva sintaxe ecumenice posibile. n acest sens este necesar revenirea la ntelegerea deschis, ermineutic a Traditiei, adic dinamica Traditiei n Biseric, este necesar scoaterea la suprafat a hristologiilor complementare, ca rod al diversittii si conciliarittii teologice. Receptarea convergentelor teologice rezultate din dialogul ecumenic este o exigent major a ecumenismului viitor. Re-construirea identittii eclesiale ortodoxe nu se poate face fr o deschidere istoric a Bisericii, ca institutie si ca popor crestin.3 Dintre imperativele ermineutice pe care Printele Bria le propune n prezentul studiu, amintim: necesitatea de a initia o interpretare critic a propriei evolutii a teologiei romnesti n perioada 1948-1998.4 Un alt studiu scris dintr-o perspectiv teologico-ecumenic este semnat de Printele Profesor Ioan Tulcan si intitulat Aspecte teologicodogmatice ale alterittii si dialogului si reflectarea lor n plan trinitar si antropologic.5 n acest studiu, Printele Tulcan pleac de la sensul profund teologic al comunicrii n plan trinitar, pentru a analiza si identifica resorturile intime ale comunicrii n plan interuman, antropologic. Conceptul de alteritate si de dialog este analizat att n plan trinitar, ct si antropologic ajungndu-se la concluzia c omul, creat dup chipul lui Dumnezeu este o fiint dialogic. Pe aceast baz teologic se sprijin ntregul efort al dialogului teologic si interreligios actual. n studiul, Cteva coordonate ale unei teologii ecumenice n contextul post-modernittii, Printele Tulcan traseaz coordonatele esentiale ale unei teologii ecumenice, pe care le amintim: a) legtura dintre teologia ecumenic si teologia dogmatic propriu-zis; b) reinterpretarea Sfintei Traditii pentru vremea de azi, adic Biserica si teologia trebuie s tin seama de situatii pastorale si misionare noi; c) Biserica este ntotdeauna identic cu ea nssi si mereu nou si actual n mrturisirea ei; d) teologia ecumenic trebuie s sublinieze c Ortodoxia este continuatoarea Bisericii nedesprtite a primului mileniu crestin; e) teologia ecumenic trebuie s
3 4

Ibid., p. 33-37. Ibid., p. 37.

Studii

131

reflecteze asupra problemei comuniunii; f) teologia ecumenic trebuie s mentin deschise larg usile dialogului; g) modul de prezentare al celorlalte confesiuni de ctre teologia ecumenic trebuie s se fac ntr-un mod integral, nu simplist.6 Ieromonahul Agapie Corbu semneaz un studiu privind pozitia Sfntului Munte fat de ecumensimul actual, n care subliniaz nc de la nceput premisele teologice protestante care caracterizeaz pe cei mai multi dintre participantii la miscarea ecumenic si faptul c prezenta ortodox trebuie s aib un alt caracter dect cel al eterodocsilor.7 Semnalm diferenta de accent si de tonalitate fat de studiul Printelui Tulcan analizat succint anterior. Autorul este de acord cu un dialog ecumenic, dar ntr-o anumit tinut si form. El arat c este real ortodox, bineplcut lui Dumnezeu si fr pericol pentru mntuire doar acea raportare care tine cont mereu de ntreaga nvttur a Bisericii, de traditia ei liturgic si canonic si de constiinta general a Bisericii pe care trebuie s o slujeasc.8 Legat de aceast idee, autorul subliniaz si pozitia teologilor atoniti fat de dialogul ecumenic. Exist printre unii teologi de cabinet prejudecata c Sfntul Munte s-ar opune aprioric oricrui tip de dialog ecumenic. Aceast conceptie nu este numai nefondat pe texte atonite si, deci, gresit, ci si periculoas deoarece respinge din capul locului posibilitatea ca problema ecumenismului s poat primi rezolvri ortodoxe si din partea monahilor si teologilor aghioriti, vduvind Sfatul Sobornicesc al Bisericii de o perspectiv a acriviei duhovnicesti.9 Ieromonahul Agapie Corbu expune n ncheierea studiului su elementele principale ale propedeudicii aghiorite a dialogului ecumenic:
Pr. Conf. Dr. Ioan Tulcan, Aspecte teologico-dogmatice ale alterittii si dialogului si reflectarea lor n plan trinitar si antropologic, Teologia, an VII, (2003), nr. 3-4, p. 1220. A se vedea si O nou sperant a relurii dialogului teologic ortdox-romano-catolic, Teologia an IX, (2005), nr. 1, p. 7-9; In memoriam. Ioan Paul al II-lea om al Bisericii, Teologia, an IX, (2005), nr. 2, p. 7-9. 6 Idem, Cteva coordonate ale unei teologii ecumenice n contextul post-modernittii, Teologia an II, (1998), nr. 3-4, p. 56-58. 7 Ieromonah Drd. Agapie Corbu, Pozitia Sfntului Munte fat de ecumenismul contemporan, Teologia, an II, (1998), nr. 3-4, p. 59-60. 8 Ibid., p. 60-61. 9 Ibid., p. 65.
5

132

Teologia, 4 / 2007

a) credinta afirmat liturgic n Biserica Ortodox; b) Biserica Ortodox cea Una a lui Hristos are plintatea harului, succesiunea apostolic nentrerupt prin care s-a transmis acest har, plintatea adevrului nvtturii si Taine reale; c) Biserica cea Una a lui Hristos se naste si viaz prin Sfintele Taine care o constituie, i druiesc unitatea luntric si o rennoiesc mereu, n timp ce tainele eterodocsilor sunt simple ceremonii; d) principiul acriviei are ntietate n toate domeniile vietii bisericesti, iar iconomia are sens doar n raport cu acrivia, n afara Bisericii neputnd exista Taine; e) Nu poate avea loc mprtsirea cu Tainele Bisericii, a cuiva care nu este mdular al ei deoarece prin Taine se constituie Biserica; f) Unitatea dogmatic trebuie s premearg unittii liturgice, intercomuniunii. Fr nvttur de credint ortodox complet, aceast unitate si mpreun-liturghisire rmne o butaforie; g) n dialogul ecumenic unitatea la care se raporteaz ortodocsii o constituie Biserica lui Dumnezeu, deoarece numai constiinta general a acesteia este infailibil; h) Unirea este conceput ca revenire a eterodocsilor la Biserica lui Hristos Ortodox prin acceptarea integral a nvtturii ei de credint10 . Concluzia acestor opt puncte este foarte transant si nu las loc de interpretri, ca si punctele n sine: De aceea Ortodoxia, potrivit gndirii athonite, trebuie s participe la dialogul ecumenic doar plecnd de la cele opt premise enumerate de noi, apelnd la constiinta ei n Duhul Sfnt. 11 Pe aceeasi linie a teologilor atoniti public un studiu si Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, n care subliniaz pericolul sincretismului crestin si a sincretismului interreligios.12 Ernst Christoph Suttner, semneaz un studiu privind relatiile dintre Bisericile de traditie latin si greac nainte si dup pretinsul moment al schimbrii.13 Suttner consider Marea Schism un
Ibid., p. 66-68. Ibid., p. 68. 12 Arhim. Conf. Dr. Gheorghe Kapsanis, Reflectii legate de participarea ortodocsilor la miscarea ecumenic si la Consiliul Mondial al Bisericilor, Teologia, an II (1998), nr. 34, p. 70-72. 13 Ernst Christoph Suttner, Mitul despre asa numita Marea Schism de la 1054. Despre relatiile dintre Bisericile de traditie latin si greac nainte si dup pretinsul moment al schimbrii, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 9-22.
11 10

Studii

133

mit, ntruct au existat relatii strnse si dup evenimentele din 1054 ntre Biserica Rsritean si cea Apusean.14 El subliniaz modificarea conceptual intervenit n perioada dintre Conciliul Tridentin si Conciliul Vatican II15 . Este analizat ntr-o lumin nou atitudinea Patriarhului Fotie fat de Roma, atitudine care a fost interpretat gresit si necontextual de cercetarea istoric bisericeasc. n acest caz s-au fcut dou mari greseli. n primul rnd textele scrise de Fotie au fost interpretate independent de viata bisericeasc a perioadei n care au fost scrise. Dac acestea ar fi fost corect analizate s-ar fi observat c Fotie, doar n perioada n care sa aflat n conflict cu latinii, sustinea c teologia si obiceiurile acestora sunt insuficiente si astfel de respins. Cnd ntre cele dou Biserici a revenit pacea, si Fotie a recunoscut teologia si obiceiurile latinilor, asa cum mai nainte a fcut si Biserica sa. Dac Fotie ar fi considerat ca reale greseli dogmatice ceea ce n timpul conflictului el ar fi numit lipsuri ale latinilor, atunci el ar fi trebuit s pretind latinilor, nainte de mpcare, corectia acestor greseli dogmatice. ns exact acest lucru nu l-a fcut el. Asadar reprosul fcut de ctre el latinilor nu era acela c ei greseau n credint, ci acela c exprimarea teologic si practicile bisericesti sufer de unele lipsuri. Acest lucru nu motiveaz ns o desprtire n credint, cci, asa cum se stie, scpri exist n viata fiecrei Biserici, aici pe pmnt. A doua greseal, ce a condus la definirea numelui de fotieni era aceea c ei au avut n vedere numai Conciliul din 869/870. Ei au trecut cu vederea faptul c Fotie, n a doua perioad pe scaunul patriarhal, s-a aflat n deplin comuniune cu Roma.16 Aceast lips de analiz a documentelor timpului este extrapolat de Suttner si asupra evenimentelor din 1054. Suttner afirm, ntr-o total neconcordant cu ceea ce a afirmat istoriografia Bisericii Universale n colile de Teologie Ortodox din Romnia si anume: ...la anul 1054 nu a nu a existat o excomunicare a Bisericii grecesti de ctre cea latin, precum nici o excomunicare a Bisericii latine de ctre cea greac. Bulele de excomunicare fcute atunci, fceau referire numai la anumite
14 15 16

Ibid., p. 12. Ibid., p. 13-15. Ibid., p. 16-17.

134

Teologia, 4 / 2007

persoane. Numai patriarhul si ctiva colaboratori ad personas au fost excomunicati de ctre legatii romani, iar cteva zile mai trziu patriarhul a excomunicat la fel doar ad personas, legatii romani.17 Suttner este de prere c abia la sfrsitul secolului al XIX-lea Fotie nu a mai putut fi considerat ca tap ispsitor al scindrii si astfel s-a dorit s se vad n evenimentele din 1054 nceputul unei asa numite Mari schisme. Studiul Printelui Profesor Suttner militeaz pentru o reasezare obiectiv a evenimentelor istorice n constiinta rsritenilor si apusenilor n vederea unei noi reconsiderri reciproce. Alberto Quattrucci semneaz un studiu practic care reliefeaz modalitatea Comunittii Sant Egidio de a respira cu doi plmni. Sant Egidio respir mpreun cu Occidentul si cu Orientul. n ceea ce priveste relatia cu Orientul, Quattrucci afirm c comunitatea a gsit n traditia Bisericilor orientale o surs de inspiratie, pentru rugciune si Liturghie.18 Studiul prezint ntr-o perspectiv ecumenic, usor camuflat, posibilitatea colaborrii si apropierii dintre Biserica Ortodox si Biserica RomanoCatolic. Albert Rauch ne invit de la dialog la trialog ntr-un studiu incitant n care dialogul dintre ortodocsi si catolici este extins devenind un adevrat trialog n care sunt incluse si Bisericile Reformei. Albert Rauch prezint acest studiu si prin prisma realizrilor teologice ale Institutului din Regensburg.19 La acest Trialog al Vietii si al nvtturii, doreste s contribuie, de nu mai putin de 40 de ani, Institutul pentru Bisericile Orientale din Regensburg.20 Cornel Toma analizeaz pnevmatologia Sfntului Nichita Stethatul si consecintele ei n dialogul teologic dintre ortodocsi si romano-catolici, pnevmatologie care vizeaz problematica ridicat n istoria Bisericii de adaosul Filioque. Este un studiu teologico-dogmatic cu implicatii interconfesionale si ecumenice dens, n care autorul trateaz despre prima si a doua faz a schismei pe care le plaseaz n timpul mpratului Carol
Ibid., p. 17. Alberto Quattrucci, Experienta spiritual a Comunittii Sant Egidio: a respira cu doi plmni, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 29. 19 Albert Rauch, De la Dialog la Trialog, Teologia an VIII, (2004), nr. 3, p. 36-44. 20 Ibid., p. 44.
18 17

Studii

135

cel Mare disputa dintre Fotie si teologii franci - si respectiv, n timpul evenimentelor din 1054 disputa dintre Nichita Stethatul si cardinalul Humbert. Sfnta Treime si relatiile intratrinitare ale persoanelor divine, relatia dintre Fiul si Duhul Sfnt si nvttura despre Filioque n viziunea lui Nichita Stethatul constituie osatura rsritean a acestei problematici abordate. 21 Ultimul capitol al studiului trateaz despre implicatiile ecumenice ale teologiei lui Nichita Stethatul, pozitiile nuantate ale diferitilor teologi ortodocsi n aceast problem precum si pozitiile teologilor catolici si chiar ale papei privind adaosul Filioque.22 Cornel Toma ajunge la concluzia c, unii teologi ortodocsi consider c Filioque este o nvttur gresit si astfel constituie un obstacol insurmontabil pentru realizarea unittii dintre cele dou Biserici, n timp ce o grupare a teologilor liberali sustine c Filioque este o teologumen sau doar un simplu artificiu filologic si nu poate fi un subiect de divergent23 . Din perspectiva sa, datorit adaosului Filioque cele dou Biserici nu pot s realizeze o sintez dogmatic comun minimal asa cum a fost redactat de Sinoadele de la Niceea si Constantinopol si asa cum a fost trit n cultul, imnografia si spiritualitatea Bisericii din primul mileniu crestin.24 Problematica teologic legat de adaosul Filioque este abordat dintro perspectiv triadologic ntr-o analiz a relatiei dintre Fiul si Duhul Sfnt n triadologia ortodox si romano-catolic si de Cristinel Ioja. Studiul su identific originea si dezvoltarea patristic a dou triadologii si consecintele triadologice ale adaosului Filioque. Primatul fiintei asupra Persoanelor Treimice, identificarea dintre fiinta lui Dumnezeu si energiile Sale si implicit identificarea a ceea ce este comun cu ceea ce este distinct n Treime, prin intermediul unei terminologii precare, a creat premisele n triadologia apusean pentru adaosul Filioque.25 Sunt analizate si aprofundate
21 Cornel Toma, Pnevmatologia la Nichita Stethatul si consecintele ei n dialogul teologic dintre ortodocsi si romano-catolici, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 67-73. 22 Ibid., p. 73-77. 23 Ibid., p. 77. 24 Ibid. 25 Cristinel Ioja, Relatia dintre Fiul si Duhul Sfnt n triadologia ortodox si romanocatolic, Teologia, VIII, (2004), nr. 3, p. 83.

136

Teologia, 4 / 2007

consecintele eclesiologice si sacramentale ale adaosului Filioque si continutul si interpretarea rsritean a formulei Duhul Sfnt purcede de la Tatl prin Fiul. Aceast relatie dintre Fiul si Duhul pe care o implic expresia amintit a fost solutionat ntr-o anumit msur de trei teologi bizantini: Grigorie Cipriotul, Grigorie Palama si Iosif Vrienie.26 Printele Gheorghe Petraru abordeaz o tem ecumenic si interconfesional n care dialogul dintre Ortodoxie si Roma este prezentat din perspectiva conceptiei catolice actuale despre primatul papal. El semnaleaz parcursul istoric de la Papa, ca si patriarh al Orientului crestin, la magisteriul infailibil al Suveranului pontif. ... Papa de la Roma n-a avut n antichitatea crestin dect functia eclesial de episcop al Romei.27 Studiul cuprinde si o evaluare ortodox a conceptiei ecumeniste a Bisericii Romano-Catolice.28 Printele Petraru identific mai multe raportri la primatul papal n Biserica romano-catolic: Exist o abordare conservatoare a primatului papal a multor teologi care revendic pstrarea acestuia n formularea de la Conciliul Vatican I, de fapt o tardiv absolutizare a puterii papale n contextul absolutismului monarhic al Europei prin care s-a accentuat cezaro-papismul ca si credint fat de pap n primul rnd, si fat de Hristos n al doilea rnd.29 De asemenea, exist o perspectiv reformist n care teologii propun mentinerea doctrinei Vatican I n spiritul si litera ei, ns cu promovarea mai intens a sinodalittii la toate nivelele, implicit prin nscrierea acestei situatii si confirmarea ei n dreptul canonic roman.30 O nou perspectiv const n reformularea doctrinei primatului si infailibilittii papale, n dialog ecumenic pentru a se reveni la o functie papal mai fidel Noului Testament si Bisericii primelor secole.31 Daniel Benga analizeaz urmrile schismei de la 1054 pentru dialogul teologic dintre reformatori si ortodocsi subliniind nstrinarea dintre bizantini
Ibid., p. 93. Gheorghe Petraru, Dialogul ecumenic dintre Ortodoxie si Roma n perspectiva conceptiei catolice actuale despre primatul papal, Teologia VIII, (2004), nr. 3, p. 98-99. 28 Ibid., p. 104. 29 Ibid., p. 105. 30 Ibid., p. 106. 31 Ibid.
27 26

Studii

137

si latini ntre anii 1054 si 1517.32 Vorbind despre prezenta rsritenilor n constiinta apusenilor la nceputul Reformei, Printele Benga arat c dezinteresul pentru schismaticii greci si stpnirea turceasc din Rsrit au contribuit la necunoasterea aproape total a Ortodoxiei n Apus la nceputul secolului al XVI-lea. De aceea nu este de mirare c primii reformatori luterani stiau foarte putin despre Bisericile Ortodoxe.33 Abia prin Reform, arat Printele Benga n studiul de fat, a avut loc o rentlnire a lumilor crestine. Ruptura dintre greci si latini prea la nceputul secolului al XVI-lea definitiv si irevocabil. Reforma initiat de Martin Luther n Biserica Apusean a fost cea care a redirectionat crestinismul apusean ctre nceputurile sale orientale, si implicit ctre Biserica greac.34 Punctul n care reforma lui Luther din cadrul Bisericii Apusene se ntoarce ctre schism este respingerea de ctre acesta a primatului papal ntr-o disput public n Leipzig (1519), cu Johannes Eck.35 Eck vroia s evidentieze originea divin a primatului papal subliniind totodat faptul c grecii nu erau numai schismatici, ci si cei mai mari eretici. Luther aduce urmtorul argument mpotriva celor afirmate de Eck: Biserica lui Hristos a fost ntemeiat si a cuprins multe prti ale lumii cu 20 de ani naintea nfiintrii celei din Roma. Astfel nu se poate spune c ea ar fi cap al tuturor si ar fi avut un primat de drept divin. Mai mult dect att, Biserica Greac nu a admis si nu admite pn acum ca episcopii s fie confirmati de ctre Roma. Luther era ncredintat c Sfntul Grigorie de Nazianz, Sfntul Vasile cel Mare si Sfntul Epifanie al Ciprului, mpreun cu alti episcopi greci au obtinut mntuirea, desi nu au acceptat acest articol al primatului papal. A spune c toti episcopii din Alexandria si Constantinopol, dintre care unii au fost sfinti, sunt condamnati, eretici si boemici nu este dect o mare blasfemie.36 n demersul su teologico-istoric, Printele Benga subliniaz cteva nvtturi si practici catolice nscute n intervalul dintre Schism si Reform
32 Daniel Benga, Urmrile schismei de la 1054 pentru dialogul teologic dintre reformatori si ortodocsi, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 111-113. 33 Ibid., p. 113 34 Ibid., 115. 35 Ibid., 117. 36 Ibid., p. 119-120.

138

Teologia, 4 / 2007

si combaterea lor de ctre reformatori prin apelul la Biserica greac. Dintre acestea amintim Purgatoriul si Indulgentele legate de nvttura despre Purgatoriu.37 Filioque este preluat din teologia romano-catolic de ctre reformatori si n acest punct nu s-a ajuns la nici un consens teologic ntre ortodocsi si reformatori.38 Studiul Printelui Ptuleanu si propune, dintr-o perspectiv istoric, s identifice evolutia n diversitate a crestinismului. El ajunge la urmtoarele concluzii: n primul mileniu crestin ntre Orient si Occident a predominat principiul diversittii n unitate. Biserica Romei si cea a Constantinopolului au fost pe aceeasi linie n privinta pstrrii nealterate a credintei primite de la Hristos si Apostoli. Inadvertentele dintre Est si Vest au aprut n momentul n care diversitatea liturgic, canonic, cultural, lingvistic, a evoluat spre inovatie, diferent si abatere de la normele bisericesti. Unitatea n diversitate nu exclude posibilitatea existentei diferitelor formulri n ceea ce priveste nvttura de credint, cu obligativitatea pstrrii adevrurilor de credint, cuprinse n hotrrile dogmatice care au fost de acord cu o uniformitate n privinta formulrilor adevrurilor de credint.39 n studiul Printelui Constantin Rus suntem familiarizati cu o perspectiv canonic asupra evenimentului schismei din 1054, dar si cu posibilittile de reunire a crestinismului Rsritean si Apusean. Printele Rus subliniaz de fapt, nenumratele schisme dintre apuseni si rsriteni n decursul celui dinti mileniu, artnd c anul 1054 este o concluzie inevitabil a unor lungi divergente si ndeprtri permanente dintre cele dou Biserici.40 n viziunea Printelui Profesor, posibilittile reunirii nu pot exista n afara reflectiei comune asupra crestinismului primului mileniu, asupra Bisericii nedesprtite a primului mileniu. Tot Printele Rus semneaz un studiu n care problematica ecumenic a Bisericii romanocatolice este prezentat si analizat din perspectiva dreptului canonic. Dreptul canonic este o legtur strns cu teologia, n relatiile
Ibid., p.121. Ibid., p. 123. 39 Constantin Ptuleanu, Aspecte ale evolutiei istorice a diversittii bisericesti, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 140. 40 Constantin Rus, Dezbinarea crestinttii si posibilittile de reunire. O abordare canonic, Teologia an VIII, (2004), nr. 3, p. 144.
38 37

Studii

139

interconfesionale el este deci dependent de consensul teologic. Pentru c acest consens este n curs de elaborare, dreptul canonic, n domeniul ecumenic, este legat de progresul dialogului teologic.41 Ideea reconcilierii crestine primeste n studiul Printelui Baba, argumente biblice vechi si nou testamentare. Temeiul reconcilierii n Noul Testament l constituie textul de la II Corinteni 5, 19, Dumnezeu era n Hristos, mpcnd lumea cu Sine nsusi si punnd n noi cuvntul mpcrii. O conditie a mpcrii ntre Bisericii este n viziunea Printelui Baba, iertarea si mai apoi se poate trece la realizarea unittii n credint.42 Tema studiului Printelui Rudeanu este centrat pe Marea Schism din 1054 creia ncearc s-i identifice premisele si consecintele.43 Asupra originii si consecintelor Schismei din 1054 struie si Ion Chivu.44 Alexandru Simon analizeaz implicatiile Marii Schisme din 1054 asupra credintei romnilor n Evul Mediu.45 El prezint starea Bisericilor, a ierarhilor si a oamenilor n jurul anului o mie att n Rsrit ct si n Apus, ct si credinta romnului si religia statului la trecerea dintre secolele XIII si XIV. Legitimitatea statal romneasc este pus n relatie cu ultimele eforturi de reunificare a crestinttii medievale. Alexandru Simon subliniaz, de asemenea, constientizarea romneasc a schismei la sfrsitul Evului Mediu. Emanoil Bbus surprinde relatiile complexe dintre Bizant si Occident, pe de o parte, si cele cu lumea islamic, pe de alt parte, n perioada cruciadelor. Imperiul latin care a luat nastere dup 1204 la Constantinopol a avut ca principal caracteristic numai religia. n privinta raporturilor dintre Bizant si musulmani, acestea au avut o evolutie oscilant, plecnd de la un dezinteres aproape total din partea bizantinilor si ajungnd apoi la
Idem, Dreptul canonic si dialogul ecumenic dup nvttura romano-catolic, Teologia, an III, (1999), nr. 3-4, p. 86. 42 Teodor Baba, Premisele biblice ale reconcilierii bisericesti, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 165. 43 Ioan Octavian Rudeanu, Marea schism din 1054: premise si consecinte, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 171-183. 44 Ion Chivu, The Origins and Consequences of the Great Schism. Acording to Joseph Bryennios (about 1350-1451) A Historiographic and Theological Point of View, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 184-199. 45 Alexandru Simon, Marea Schism si credinta medieval a romnilor, Teologia an VIII, (2004), nr. 3, p. 200-219.
41

140

Teologia, 4 / 2007

team sau chiar a fi preferati cruciatilor latini. Ignorati la nceput, considerati drept eretici iudeo-crestini, fr o cultur si civilizatie demn de atentia Bizantului, lumea musulman a fost descoperit mai bine n timpul cruciadelor.46 Pe aceeasi tematic a diferentei dintre latini si greci, ne prezint un studiu si Printele Ssujan, care, subliniaz anumite aprecieri diferentiate ale schismei la mijlocul secolului al XVIII-lea dintr-o perspectiv istoric. ntr-un capitol care trateaz despre identitatea confesional la mijlocul secolului al XVIII-lea n spatiul catolic central-european si transilvan, Printele Ssujan aminteste cteva ecouri ale eclesiologiei post-tridentine si reactii n spatiul ortodox rsritean si transilvan.47 Odat cu ideile iluministe din secolul al XVIII-lea se observ o trecere de la intolerant la tolerant, o schimbare de atitudine eclesiologic. Cei care sustineau toleranta erau mprtiti n diferite grupe: irenicii, care sperau ntr-o reunificare a confesiunilor crestine, mercantilistii, care din motive economice, doreau primirea n monarhia habsburgic a meseriasilor, a negustorilor si a fabricantilor protestanti, iluministii catolici, care respingeau constrngerile de constiint si n cele din urm o arip radical, pentru care toleranta se ntemeia ntr-un indiferentism religios.48 Iluminismul catolic a avut un rol foarte important n impunerea definitiv a tolerantei. Printele Ssujan prezint unele consideratii ale ministrului austriac de stat Johann Cristof Bartenstein privitoare la schisma dintre Bisericile Rsritului si Apusului. El propune, la un moment dat, Mariei Tereza, un proiect de unire a ortodocsilor cu Biserica latin a Romei. n secolul al XVII-lea problemele bisericesti au fost ntr-o strns relatie cu cele politice. Bartenstein si structureaz acest proiect n felul urmtor: necesitatea unirii, relatia dintre cele dou Biserici nainte de schism, cauzele care au determinat schisma, relatia dintre acestea dup schism, ncercrile de unire nereusite, mijloacele de promovare a unirii propuse.49
46 Emanoil Bbus, Latini si bizantini n perioada cruciadelor, Teologia an VIII, (2004), nr. 3, p. 249. 47 Mihai Ssujan, Aprecieri diferentiate ale schismei dintre latini si greci la mijlocul secolului al XVIII-lea, Teologia, An VIII, (2004), nr. 3, p. 251-255. 48 Ibid., p. 257 49 Ibid. p. 260.

Studii

141

Accentul se punea pe ceea ce era comun n principal, Bartenstein viznd si unele aspecte social-politice ale vietii supusilor monarhiei austriece.50 Tot n prezentul studiu, Printele Ssujan include si unele reflectii despre schism, mentionate ntr-un manual de istorie redactat pentru instruirea printului coregent, Iosif al II-lea. El evidentiaz modul profund n care Bartenstein prezint relatiile dintre Bisericile Rsritului si Apusului, pe fondul schismei dintre ele si a necesittii nlturrii acesteia.51 Prezentnd asemnrile dintre Bisericile Rsritului si a Apusului, Bartenstein subliniaz faptul c Bisericii latine nu trebuie s-i fie team nici pe departe de grecii neuniti si nu trebuie s adopte rezervele pe care le arat vis--vis de luterani si calvini.52 Printele Ssujan arat, n concluzie, c din cele expuse de Bartenstein reiese faptul c la acea vreme mai persistau nc, chiar dac izolat, consideratiile eclesiologice florentine despre relatia dintre cele dou Biserici rsritean si apusean, unirea dintre ele impunndu-se n chip stringent, att din motive bisericesti, ct si social politice. Unele personalitti luminate, de important major n administratia de stat austriac, ntelegeau si doreau o alt relatie ntre cele dou Biserici latin si rsritean, dect cea care s-a stabilit de fapt, de atunci nainte.53 Viorel Cherciu semneaz un studiu complex privind Schisma cea Mare ca meta-ferent a identittii Bisericii, artnd c Marea Schism a bulversat nu doar mediul intern al Bisericii, ci a zgltit ntreaga structur a umanittii ntruct repercusiunile ei s-au rsfrnt asupra constiintei universale.54 El ncearc o abordare si analiz a evenimentelor din 1054 ntr-o manier algebric care i-a n calcul fluctuatia a dou mrimi variabile ale unei ecuatii existentiale: Identitatea si Alteritatea.55 El pune nceputul dihoniei dintre Roma si Constantinopol n canonul 28 al Sinodului al IV-lea ecumenic de la Calcedon, canon care reia prevederile
Ibid., p. 268. Ibid., p. 269. 52 Ibid., p. 274. 53 Ibid. 54 Viorel Cherciu, Schisma cea Mare ca meta-ferent a identittii Bisericii, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 342. 55 Ibid.
51 50

142

Teologia, 4 / 2007

canonului 3 al Sinodului al III-lea ecumenic de la Efes, n care se precizeaz amnuntit pozitia Patriarhiei de Constantinopol fat de scaunul Romei. Deosebirile cultural-civilizatorice dintre Orient si Occident au fcut ca cele dou lumi s nregistreze conflict dup conflict.56 Identificnd si alte cauze ale schismei, Printele Cherciu struie n sintez asupra evenimentelor din 1054. Un studiu care vizeaz evenimentele din 1054 si consecintele acestora dintr-o perspectiv teologico-liturgic este semnat de Lucian Farcasiu, care, nc de la nceput prezint conceptia eclesiologic ortodox si romanocatolic si problema intercomuniunii. El plaseaz fundamentul refacerii unittii crestine si al restabilirii comuniunii sacramentale dintre apuseni si rsriteni n cultul liturgic. Cultul liturgic poate deveni un mijloc de apropiere ntre cele dou Biserici, pornind de la aprecierea c prin cult se exprim de fapt, n chip doxologic, adic prin preamrire, ntregul continut al nvtturii de credint crestin. Unitatea cultic, ce se poate exprima, desigur, ntr-o diversitate de rituri liturgice, ar conduce astfel si nspre o mrturie comun a aceluiasi adevr de credint. Tocmai de aceea, socotim c problematica refacerii comuniunii sacramentale ntre cele dou Biserici trebuie s fie abordat n chip obligatoriu din perspectiv liturgic.57 Lucian Farcasiu accentueaz raportul dintre nvttura de credint si cult n teologia ortodox, artnd c n acceptiunea ortodox, orice continut al credintei nu trebuie desprtit de experienta vie a Bisericii, manifestat n cultul liturgic. Rnduiala liturgic este n modul cel mai deplin expresie a dogmei ce nu se propune doar la nivel declarativ, ci este afirmat n chip doxologic58 Lucian Farcasiu ajunge la concluzia c pn aproape de momentul Schismei nu se fcea distinctie foarte clar ntre greci si latini n privinta riturilor liturgice si n afara ctorva scurte ntreruperi, intercomuniunea sacramental functiona n chip deplin.59 Concluzia final este c nu putem identifica o dat precis referitoare la ntreruperea
Ibid., p. 344. Lucian Farcasiu, Aspecte istorico-liturgice privitoare la comuniunea sacramental, nainte si dup Marea Schism, Teologia, an VIII, (2004), nr. 3, p. 357. 58 Ibid., p. 357-358. 59 Ibid., p. 377.
57 56

Studii

143

total a intercomuniunii sacramentale ntre rsriteni si apuseni nainte si chiar dup marea schism pn n secolul al XII-lea.60 Filip Albu semneaz un studiu privitor la ridicarea anatemelor din 7 decembrie 1965, analiznd Tomosul Patriarhal si Declaratia comun si ajungnd la concluzia optimist c acest gest de ridicare a anatemelor a fost un gest curajos, reparatoriu si de deschidere a portilor ctre drumul ce duce la revenirea n aceeasi matc a celor dou ruri. Necesitatea acestui gest nu poate fi, cred, pus la ndoial de nimeni si el e perfect justificabil din punct de vedere doctrinar. Rmne ca pe viitor gestul acesta s fie continuat prin legturile, discutiile si apropierile dintre cele dou Biserici.61 II. Aspecte ale misiunii Bisericii n paginile revistei Teologia n studiul Accente ale misiunii ortodoxe n contextul unificrii europene, Printele Ioan Tulcan, creioneaz, plecnd de la esenta misionar a Bisericii si a Evangheliei crestine, punctele esentiale ale misiunii Bisericii ntr-o lume secularizat.62 El propune, plecnd de la Unitatea si Treimea Persoanelor divine, unitatea si comuniunea popoarelor Europei si nu numai. Aceasta este tinta spre care ar trebui s se ndrepte popoarele sau natiunile Europei, spre aceast comuniune de iubire. Ortodoxia accentund att de mult n doctrina, cultul si misiunea sa realitatea lui Dumnezeu n Sfnta Treime, trebuie s urmreasc pas cu pas constituirea acestui model de comunitate uman. Mediul n care si prin care Ortodoxia si exercit misiunea ei n lume este Biserica, ca asezmnt ce promoveaz permanent unitatea lumii avnd drept model nu numai dogma Treimii Celei de o Fiint si nedesprtit, ci si dogma hristologic sintetizat n viziunea lui Iisus Hristos Pantocrator.63 Misiunea Bisericii n lume necesit n prim faz un dialog intern ntre ortodoxiile locale si mai apoi unul extern, cu lumea si cu celelalte
Ibid., 378. Filip Albu, Ridicarea anatemelor 7 decembrie 1965, Teologia an VIII, (2004), nr. 3, p. 399. 62 Pr. Conf Dr. Ioan Tulcan, Accente ale misiunii ortodoxe n contextul unificrii europene, Teologia, an VIII, (2004), nr. 4, p. 46-48. 63 Ibid., p. 52-53.
61 60

144

Teologia, 4 / 2007

confesiuni, mrturisind astfel ndejdea ei si dincolo de granitele canonice, deschiznd orizontul universalittii. Reusita misiunii Bisericii n lume tine de modul n care l mrturiseste pe Hristos ca fiind prezent n Biseric si n ntreaga creatie si de dimensiunea eshatologic pe care trebuie s o accentueze pentru a sublinia permanent, ntr-o lume secularizat, sensul transcendent al existentei lumii. Aceast viziune eshatologic nu trebuie s paralizeze eforturile conjugate ale tuturor, de a constitui n veacul acesta o lume mai uman, mai deschis spre nevoile si aspiratiile oamenilor, mai dispus spre ntelegerea, ajutorarea si solidaritatea cu cellalt.64 Tot Printele Tulcan semneaz o serie de editoriale65 ale revistei Teologia privind misiunea Bisericii n noul context al lumii. Misiunea Bisericii nu neglijeaz comunittile, neamurile, popoarele, ci le priveste pe toate ntro perspectiv hristologic, pnevmatologic si eclezial, lucrarea Bisericii avnd un caracter dinamic, scopul ei fiind introducerea mesajului crestin al Bisericii ntr-o cultur local.66

Ibid., p. 54-55. Misiunea reconciliatoare a Bisericii n pragul anului 2000, Teologia an III, (1999), nr. 3-4, p. 9-10; Doctrina social a Bisericii Ortodoxe, Teologia, an IV, (2000), nr. 3, p. 810; Misiunea crestin ca ntlnire ntre Biseric si culturi, Teologia an X, (2006), nr. 1, p. 7-9; Ortodoxia n fata modernittii, Teologia an XI, (2007), nr. 1, p. 7-8. 66 Pr. Dr. Ioan Tulcan, Misiunea crestin ca ntlnire ntre Biseric si culturi, p. 7.
65

64

Studii

145

Filip G. Albu

Contributii n domeniul omiletico catehetic aprute n revista ardean Teologia (1997-2007)

Abstract The homiletic and catechetic contributions, present in the Teologia magazine in the last decades, are used in this paperwork following some of major themes of these two disciplines of Theology: the priest and the preach the pastoral implication of the preaching; the source of preaching and teaching in Church; the language and stile of preaching; the contribution of our predecessors in the field of preaching and catechetic. Teologia1 are, dup sensul etimologic nsusi al cuvntului grecesc, ntelesul de cuvnt sau vorbire despre Dumnezeu.2 Aceasta presupune
Cuvntul Teologie nu este un termen specific crestin. El a aprut n mediul cugetrii grecesti si antice, n general, de unde a fost preluat mult mai trziu de Printii si Scriitorii Bisericesti... Despre Teologie n adevratul nteles al cuvntului putem vorbi doar n cadrul Revelatiei la Pr. Conf. dr. Ioan Tulcan, Coordonate de baz ale Teologiei ca slujire a Bisericii, n Teologia, an I, nr. 1, Arad 1997, p. 7. 2 Cmpul ei de cercetare l constituie darurile dumnezeiesti primite de sus si care arunc o lumin a sensului superior asupra lumii n general, ca si creatie a lui Dumnezeu si asupra omului n special..., Ibid., p. 8. n perspectiva patristic ns, teologia nsemna nu
1

146

Teologia, 4 / 2007

c exist unul care vorbeste, adic un emittor, iar de cealalt parte, exist unul care ascult, adic un receptor. n spatiul nostru crestin, n teologia crestin emittorul este preotul, adic cel chemat de Dumnezeu si trimis, prin Biseric, si receptorul care este orice om, devenit prin acceptarea mesajului3 transmis si Botezarea sa, un crestin. Am amintit de mesaj, iar mesajul vesteste ceva, cci caracterul esential al procesului de comunicare este reprezentat de mesaj4 . El reprezint de fapt Evanghelia, adic vestea cea bun a mntuirii lumii prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ntrupat din Fecioara Maria. Toate aceste componente amintite: Dumnezeu, Evanghelie, Biseric, Preot, Credincios, Mntuire, se subsumeaz n sfera Teologiei. Componentele descrise mai nainte, ale Teologiei, ies din sfera unor concepte sau idei, prin Propovduirea sau Predica bisericeasc. Fr Predic, Teologia nu ar prinde viat5 ! Asa se face c, n decursul formrii scolilor teologice, a aprut necesitatea unei discipline care s arate cum poate Teologia s fie mprtsit oamenilor, prin intermediul cuvntului, ordonat logic si coerent,
att discurs elaborat despre Dumnezeu, ci vorbirea cu El, realizat prin starea de rugciune. Am putea spune c acela este cu adevrat teolog, nu care descoper altora nvtturi abstracte despre Dumnezeu, ci acela care l descoper pe Hristos, Cel slsluit tainic n sufletul su curat si face roditoare aceast prezent divin, prin mplinirea, cu osteneal, a virtutilor crestine, cele care ne fac tot mai asemntori Lui. Nu acela care explic altora despre Dumnezeu, fr a tri n Duhul, este teolog, ci acela care s-a convins deplin de prezenta Lui si o face una efectiv, lucrtoare si vizibil prin viata sa, care l face pe Hristos transparent n vorbele, gesturile si faptele sale cotidiene, la Ioan-Cristinel Tesu, Teologia ntre discurs si experient, ntre vorbire si trire, n Teologia, an. VI, nr. 2, Arad 2002, p. 147-148. 3 Dac n viata social si cultural a unei societti comunicarea determin schimburi de mesaje, cunostinte, constituind sistemul si configurnd valorile, n viata spiritual comunicarea are trsturi specifice date de substanta acestei forme de manifestare uman, la Dumitru Mrcus, Cuvntul, rugciunea, comunicarea n gndirea printelui profesor Dumitru Stniloae, n Teologia, An VIII, nr. 4, Arad, 2004, p. 108. 4 Laurentia Ion, Comunicarea religioas, n Teologia, an. III, nr. 3-4, Arad 1999, p. 11. 5 Acest fapt l surprinde Sf. Apostol Pavel cnd afirm raportul dintre credint, auzire si propovduire: cum vor chema numele Aceluia n Care nc n-au crezut? i cum vor crede n Acela de Care n-au auzit? i cum vor auzi, fr propovduitor? (Romani 10, 14).

Studii

147

cu putere de penetrare n sufletele oamenilor, adic printr-o cuvntare bisericeasc, sau predic. Denumirea acestei discipline va mbrca dou forme, dup continutul pe care-l trateaz: Omiletica pentru descrierea cuvntrii sub forma omiliei sau a predicii6 , ori Catehetica pentru descrierea cuvntrii sub forma de catehez7 . La mplinirea a zece ani de existent a revistei Teologia8 , ne-am propus s evidentiem, chiar dac nu ntr-o prezentare exhaustiv, contributiile stiintifico-teologice din domeniul practic omiletico-catehetic (abordndu-le ns si pe cele din aria altor discipline, ce cuprind referiri la problematica abordat), care scot n evident lucrarea de propovduire a preotului, sub toate aspectele ei avute n vedere de aceste dou discipline. Vom cuta, deci, s fructificm continuturile de aceast factur, ntr-o structur care s urmeze cteva dintre capitolele mari ale acestor discipline. De precizat este faptul c, literatura omiletic reprodus n revista amintit, se axeaz, n principal, pe studii de specialitate, predicile si catehezele propriu-zise fiind inexistente9 , desi, n prefata primului numr, colectivul redactional a fcut precizarea c dac preotimea va simti nevoia, vor putea fi incluse si materiale omiletice si catehetice. O posibil explicatie ar fi aceea c, Facultatea beneficiaz de un spatiu rezervat
6 ntr-o formulare rapid si accesibil, omiletica este stiinta predicii [cine, cui, cum, si ce s predice (predicm)?], cu referire la activitatea preotului de explicare a Evangheliei citite, sub forma omiliei sau predicii. 7 Iar catehetica se ocup cu forma de transmitere a nvtturii de credint, n chip sistematic sau gradual. 8 n peisajul nostru romnesc, asemenea reviste au aprut, din fericire, si n perioada comunist, aducnd chiar contributii importante la dezvoltarea teologiei romnesti. E suficient s amintim aici doar revistele centrale (Studii Teologice, Ortodoxia si Biserica Ortodox Romn) si cele ale centrelor mitropolitane (Mitropolia Banatului, Mitropolia Ardealului, Mitropolia Olteniei, Mitropolia Moldovei si Sucevei, Glasul Bisericii). n perioada post revolutionar si pn n prezent, unele dintre aceste reviste au avut momente de repaus, revenind n peisaj abia de ceva vreme. La aceste nume consacrate, odat cu aparitia unor noi Facultti de Teologie n Patriarhia Romn, si-au fcut aparitia si alte reviste de acest gen. 9 Mentionm doar traducerea Predicii la Duminica Ortodoxiei, fcut de Filip Albu, dup volumul semnat de Bishop Basil of Sergievo, intitulat The light of Christ, Sermons for the Great Fast, St. Stephens Press, Basil Osborne, 1996, p. 45 53, si publicat n Teologia, An VII, nr. 3-4, Arad 2003, p. 215-220.

148

Teologia, 4 / 2007

acestui segment practic, prin ziarul, cu aparitie sptmnal, editat aici, Calea Mntuirii10 . a) Cel chemat si trimis de Biseric, spre propovduirea Evangheliei, este, asa cum am amintit, preotul, avnd ca temei nssi cuvintele lui Hristos Cel nviat, adresate Apostolilor Si: Mergnd, nvtati toate neamurile... 11 . Cuvintele acestea sunt nsotite, la Cincizecime, de mbrcarea cu putere de sus, prin pogorrea, n chip de limbi ca de foc, a Sfntului Duh peste Sfintii Apostoli12 . Prin Taina Hirotoniei, a punerii minilor13 , Sfintii Apostoli au transmis Bisericii, peste veacuri, aceast harism a slujirii sacerdotale. Aceste realitti sunt evidentiate si explicate ntr-un studiu semnat de Pr. Teodor Baba14 . Argumentele folosite aici scot n evident caracterul de slujire sacr, a preotiei, privit n toate stadiile sale: de la Cain si Abel, prin preotia levitic a Vechiul Testament, la preotia lui Hristos vesnic si netrectoare, izvorul celorlalte preotii15 . Din aceast preotie a luat nastere preotia divin a Apostolilor16 , transmis prin punerea minilor (ce se numeste preotie de succesiune apostolic), mai departe, episcopilor si preotilor Bisericii, devenind Sfnt Tain. Evocarea, chiar si pe scurt a mrturiilor scripturistice si enuntarea celor mai importante titluri ale operelor Sfintilor Printi nchinate preotiei, demonstreaz mretia si responsabilitatea acesteia. mplinirea rostului su se realizeaz prin cele trei slujiri complementare: cea nvttoreasc, cea pastoral si cea sfintitoare, prezentate pe scurt fiecare, cu ceea ce nsemn si cum se pot
10 n fiecare numr, de la reeditarea acestuia nceput cu anul 2000, exist o rubric dedicat exclusiv omiliei sau predicii la Evanghelia Duminicii, avndu-i ca autori, n mare parte, pe printii profesori ai Faculttii ardene. Sporadic, gsim si rubrici catehetice n care se tratau temele importante ale credintei noastre. 11 Evanghelia dup Matei 28, 19. Acestea arat un lucru foarte important si de cpti pentru ntelegerea rolului si rostului preotiei si propovduirii, cum c preotia crestin izvorste din Hristos, la Pr. Lect. univ. dr. Ioan C. Tesu, Preotul chip al iubirii si druirii depline, n Teologia, An. IV, nr. 1, 2001, p. 74. 12 Faptele Apostolilor cap. 2. 13 Epistola I ctre Timotei 5, 22. 14 Pr. Lect. drd. Teodor Baba, Preotul n istoria biblic, n Biseric, n familie si n societate, n Teologia, An. I, nr. 2, Arad 1997, p. 21 28. 15 Ibid., p. 22. 16 Evanghelia dup Ioan 20, 21-23.

Studii

149

realiza n fapt, n activitatea pastoral a preotului, ncheind cu un subcapitol despre pozitia preotului n familie si n societate. Pentru evaluarea noastr, ne vom opri, pe scurt, la capitolul ce surprinde latura didactic a slujirii preotesti, intitulat Preotul nvttor si lumintor al credinciosilor. Pe baza cuvintelor Mntuitorului: Voi sunteti lumina lumii!17 , autorul explic sensul clar al acestei ziceri ce indic luminarea poporului prin nvttur. Continutul nvtturii pe care trebuie s o transmit, si are obrsia n Sfnta Scriptur, ce trebuie tlcuit ca s fie nteleas si aplicat n viata credinciosilor, mai ales n contextul actual, n care tlmcirea sectar a acestei crti duce pe multi la rtcire si nstrinare de Biserica lui Hristos. Pentru o detaliere mai clar a problemei, autorul apeleaz la ndrumrile PS Antonie Plmdeal, publicate n volumul Vocatie si misiune crestin n vremea noastr18 , de unde si apelul ctre o deschidere cultural a preotului, pentru o propovduire care s tin seama de contextul vremii. b) A predica nu nseamn nimic altceva dect, a tlmci, a explica, a interpreta, a aplica, cuvntul revelat al Evangheliei la nevoile si situatiile n care se afl credinciosul ori comunitatea la un moment dat, spre ntrirea, cresterea si desvrsirea credintei lui / ei, adic a teologhisi. Cteva dintre coordonatele unei bune propovduiri le aflm din contributia Pr. lect. univ. dr. Ioan Tesu: Preotul chip al iubirii si druirii depline. Pornind de la ideea hrisostomic, autorul afirm c predica a aprut atunci cnd a disprut harisma nvierii din morti. De aceea, predica trebuie s suplineasc, prin valoarea ei, functia acestei harisme...19 . Valoarea predicii reiese, din felul n care preotul si pregteste cuvntrile sale prin meditatie si rugciune20 . Cci, vorbirea lui despre Dumnezeu nu este o simpl recitare sau repetare mecanic a unor texte scripturistice si patristice, ci este mbrcarea acestora n experienta sa duhovniceasc...21 si o predic despre Cel atotputernic si iubitor, o poezie despre viata noastr n Hristos, un cntec, asemenea cntrii liturgice,
17 18

Evanghelia dup Matei, 5, 13-14. Sibiu, 1984, p. 154-160. 19 Pr. Ioan Tesu, Preotul chip, p. 82. 20 Ibid. 21 Ibid., p. 81.

150

Teologia, 4 / 2007

despre bucuria ntlnirii cu Domnul22 . Tocmai de aceea, puterea cuvntului preotului const n aceea c el nu se propovduieste pe sine, ci Evanghelia lui Hristos, Cruia i slujeste...23 . Iar slujirea lui nvttoreasc se realizeaz nu numai la nivelul cuvntului, al rostirii ci, mai ales, prin ntruparea acelor cuvinte n viata sa, cci predica lui este ascultat si urmat n msura n care el pune n cuvintele sale suflet, inim, si pune ntreaga viat. El pecetluieste cuvintele sale cu fapte de virtute, cu pilda sa de trire crestin... (cci) preotul lui Hristos nu vorbeste doar prin cuvnt, ci si prin fapt... limbajul lui nu l constituie numai predica sau vorbirea despre Dumnezeu, pentru c vorbirea si cuvintele sunt unelte ale veacului acestuia trector, ci el vorbeste si mrturiseste, propovduieste si converteste prin sfintenia vietii lui24 . Mijlocul cel mai puternic prin care cuvintele preotului devin viata lui este rugciunea, pentru c rugciunea i este ajutor si sprijin, arm nenfruntat25 . Dar aceasta l ajut chiar si n actiunea de propovduire, deoarece, limbajul su se adap din rugciune26 , astfel c pacea si binecuvntarea caracteristice rugciunii se transfer si predicii. ntr-un alt studiu, Prea Cucernicia sa, arat care sunt calittile si diferentele dintre demagogi, oratori, filosofi adevrati, filosofi dumnezeiesti si cuvnttori dumnezeiesti 27 . Pentru a fi cuvnttor dumnezeiesc,
Ibid., p. 82. Ibid., p. 83. 24 Ibid.. Aceeasi idee, referitoare la caracterul circumscris al cuvintelor, o regsim evidentiat si n urmtoarele afirmatii referitoare la Revelatia divin: Cuvntul omenesc articulat exprim doar partial si insuficient aceast putere dumnezeiasc ce se cere trit si experiat de fpturile rationale create de Dumnezeu, la Ierom. Lect. univ. drd. Agapie Corbu, Aspecte ale Revelatiei dumnezeiesti si ale raportului omului cu ea potrivit Sfntului Grigorie de Nyssa, n Teologia, An V, nr. 1, Arad 2001, p. 61. 25 Ibid., p. 84. 26 Ibid. 27 Citndu-l pe Sf. Grigorie Sinaitul, autorul arat c cuvnttor dumnezeiesc este cel care deosebeste cele ce sunt n chip existent (cele necreate) de cele ce simplu sunt (cele create) si de cele ce nu sunt si arat ratiunile celor dinti din ratiunile celor din urm. i din ratiunile acestora vede ratiunile acelora prin insuflarea dumnezeiasc; iar lumea cunoscut si vzut, precum cea supus simturilor si vzut din cea nevzut si nesupus simturilor, asemnndu-le ntre ele, pe cea vzut n chip ca chip al celei nevzute si pe cea nevzut ca arhetip al celei vzute, la Ioan-Cristinel Tesu, Teologia ntre discurs si ..., n Teologia, an. VI, nr. 2, Arad 2002, p. 154.
23 22

Studii

151

conditia esential... este curtia moral. Cel curat vorbeste despre Dumnezeu pe msura experientei sale duhovnicesti, adic att ct i-a descoperit Dumnezeu, ca urmare a curtirii sale28 . Asadar, vorbirea sa trebuie ntrit de viata sa, nct propovduirea preotului va avea ca mijloace de propagare cuvntul su artat prin fapte29 . ntruparea acestor valente enuntate mai sus, constituite ntr-un adevrat cod de virtuti al propovduitorului, a fost realizat de Sfintii Printi ai Bisericii, ce au devenit, astfel modele de urmat, pentru cei care se angajeaz n aceast slujire preoteasc. Numeroase pagini ale revistei omagiate acum sunt nchinate, desigur, celor trei mari personalitti teologice ale veacului de aur crestin: Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gur de Aur30 . Printele Dumitru Moca ne face o descriere general a lucrrii pastorale a acestora, mentionnd si grija fat de propovduire: Sfintii Trei Ierarhi au nvtat pe credinciosi prin propovduirea cuvntului lui Dumnezeu. Toti trei au fost mari propovduitori ai cuvntului lui Dumnezeu din Sfnta Scriptur si au predicat n toate mprejurrile, dar mai ales Sfntul Ioan Gur de Aur, care rmne cel mai mare predicator al tuturor timpurilor. n cartea a cincia a tratatului Despre preotie, el se ocup de caracterul si referintele predicilor alctuite pentru multimile de credinciosi. Acestea cer o aprofundare temeinic a tuturor problemelor vietii, studiu si pregtire serioas. Omiliile si cuvntrile sale sunt model de oratorie crestin, ca si Hexaimeronul Sfntului Vasile cel Mare sau cele cinci cuvntri teologice ale Sfntului Grigorie de Nazianz. Oratoria Sfintilor
Ibid., p. 157. A vorbi din cele neexperimentate este nebunie, Ibid., p. 159. 30 Pr. Lect. univ. dr. Dumitru Moca, Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare. Grigorie de Nazianz si Ioan Gur de Aur. Importanta si actualitatea lucrrii lor pastorale, n Teologia, An V, nr. 1, Arad 2001,Teodor Baba, Sfntul Ioan Gur de Aur-interpret nentrecut al Sfintei Scripturi. Pios omagiu la 1600 de ani de la trecerea sa la Domnul, n Teologia, An XI, nr. 1, Arad 2007, p. 35-55; Constantin Rus, Tineretul crestin si lumea secular: Omilia Sfntului Vasile cel Mare despre literatura pgn, n Teologia, An VII, nr. 2, Arad 2003, p. 116-134; Pr. asist. Univ. drd. Clin Dragos, Teologie si art literar n scrierile Sfintilor Trei Ierarhi, n Teologia, An IV, nr. 2, Arad 2001, p. 127-139; NicuIoan Breda, Sfnta Scriptur si interpretarea ei n opera Sfintilor Trei Ierarhi, n Teologia, An IX, nr. 3, Arad 2005, p. 83-94.
29 28

152

Teologia, 4 / 2007

Trei Ierarhi se impune si azi ca model de creatie, de rar nivel omiletic si literar. De remarcat izvorul de la care se adap mereu predica Sfintilor Trei Ierarhi predica apostolic n general si cea paulin n special31 . Activitatea lor s-a ndreptat si spre dezvoltarea educatiei tinerilor: Sfintii Trei Ierarhi au desfsurat ca pstori si conductori de suflete un complicat si vast program de educatie. Ei au organizat n jurul Bisericii educatia crestin pentru copii si tineret, scriind fiecare cte unul sau mai multe tratate pedagogice, ajunse normative pentru catehetica ortodox. n acest sens, merit amintite Cuvntul ctre tineri al Sfntului Vasile cel Mare, Despre slava desart si cum trebuie printii s creasc copiii al Sfantului Ioan Gur de Aur32 . ntr-un studiu aparte, D-l. Alin Muresan, ne face chiar o descriere a conceptiei hrisostomice despre predic si predicator, plecnd de la pilda pe care a dat-o nsusi Sfntul Ioan Gur de Aur33 . Revenind acum la cuvntul preotului, desprindem din contributia Dlui. Dumitru Mrcus 34 cteva aspecte ce merit consemnate aici, referitoare la relatia dintre cuvnt rugciune comunicare, prin prisma printelui Dumitru Stniloae. Dac la nceputul studiului, am vorbit de termenii comunicrii, desprindem acum nuante specifice date de calitatea comunicrii (si nu doar a celei religioase). Cci latinescul comunicare a dat cuminecare35 ce trimite ctre un alt concept important comuniune. De aceea, asa cum spune Pr. Stniloae definit negativ, cuvntul nu este idee detasat, de sine stttoare, sau gnd propriu pe care mi-1 rostesc luntric sau vocal mie nsumi, ci este ntotdeauna cuvntul unei alte persoane adresat mie... ceea ce presupune nu numai contemporaneitate ntre persoanele comunicate, ci si simultaneitate de reciproc atentie si privire n fat36 . Asadar, cuvintele ntrupeaz sensuri orientate spre
Pr. Lect. univ. dr. Dumitru Moca, Sfintii Trei Ierarhi ..., n Teologia, An V, nr. 1, 2001, p. 14. 32 Ibid., p. 18. 33 Alin Muresan, Predica si predicatorul n conceptia Sfntului Ioan Gur de Aur, n Teologia, An XI, nr. 2, 2007, p. 67-87. 34 Dumitru Mrcus, Cuvntul, rugciunea, ..., n Teologia, An VIII, nr. 4, Arad, 2004, p. 107 114. 35 Ibid., p. 109. 36 Dumitru Stniloae, Trirea lui Dumnezeu n ortodoxie, Editura Dacia, ClujNapoca, 1993, p.l 13, apud. D. Mrcus, art. cit., p. 112. Sustinnd ideea prin distinctia lui
31

Studii

153

ptrunderea tainei legturii lui Dumnezeu cu oamenii, sensuri care poart omul spre Dumnezeu, sensuri care dau prezent puterii divine sustinnd acest mod de comunicare37 . De aici desprindem existenta unui limbaj propriu al propovduirii bisericesti ce trebuie s fie nduhovnicit prin viata preotului, s devin sacramental, liturgic38 . Acest lucru este afirmat si de D-na. Lizica Mihut: putem identifica un stil religios specific comunicrii religioase, cu reguli proprii de organizare a enuntului, cu expresii si cuvinte, cu unitti frazeologice distincte... Limba bisericeasc trebuie s fie accesibil credinciosilor, dar arhaismele dau culoare textului biblic si le confer o aur... subliniind ideea de continuitate, de sacru, de pstrare cu sfintenie a credintei...39 . c) Observm, asadar, importanta propovduirii dreptei credinte n actul mntuirii. Biserica a fost preocupat, nc dintru nceputurile sale, ca aceast misiune sau slujire s fie asumat cu mult responsabilitate de slujitorii ei. De aceea a si reglementat-o prin canoanele ce arat cine, unde, cnd, cum si ce se predic, atribuind un rol special episcopului locului, ca cel ce trebuie s se osteneasc permanent cu pzirea dreptei credinte. Aceast idee este dezbtut ntr-un articol semnat de Dnut Popovici40 . Autorul aduce argumente biblice si canonice din care arat c: Att epistolele pastorale, ct si canoanele Bisericii au retinut ca prim ndatorire a episcopilor, aceea de a nvta si a proteja dreapta credint de interpretri eronate, de denaturri ale adevrului primit41 . De aceea, conceptia ortodox arat c Episcopul este singurul nvttor de drept divin, numai el detine aceast putere n chip deplin... doar el poate interzice sau permite tuturor membrilor clerului si laicilor s predice credinciosilor, fie n biseric, fie n afara ei42 . Autorul arat, n final, c: activitatea
E. Brunner ntre cuvnt si ceea ce grecii numesc logos este, cuvntul din mine: ceea ce numeste Biblia cuvnt este cuvntul ctre mine! 37 Ibid., p. 113. 38 Pr. Lect. univ. dr. Ioan C. Tesu, Preotul chip..., p. 86. 39 Conf. univ. dr. Lizica Mihut, Stilurile functionale ale limbii romne. Stilul religios, n Teologia, An III, nr, 3-4, Arad, 1999, p. 33 40 Dnut Popovici, Rolul Episcopului n propovduirea cuvntului Adevrului, n Teologia, An XI, nr. 3, Arad, 2007, p. 92-112. 41 Ibid., p. 105. 42 Ibid., p. 107-108. Desigur c, acest drept se limiteaz la granitele eparhiei episcopului respectiv.

154

Teologia, 4 / 2007

nvttoreasc a ierarhului, cu toate c este poruncit scripturistic si reglementat canonic, nu trebuie nteleas ca o porunc apstoare, ci ca o chemare aleas, ca o menire luminoas, ca o datorie sfnt si ca o lucrare sinergic, care trebuie fcut cu ntelepciune, cu miestrie intelectual si entuziasm duhovnicesc, cu pricepere sfnt si mai ales cu druire jertfelnic spre slava Arhiereului vesnic, Hristos Domnul, dar si cu matur responsabilitate43 . d) Pentru ca un preot s fie pstor, un bun si iscusit nvttor, este nevoie s se narmeze cu un ntreg arsenal de cunostinte, spre a face fat mprejurrilor si situatiilor create, pentru a putea da rspunsurile potrivite si satisfctoare oricrei ntrebri, pentru a sti s ndrume, s dojeneasc unde este cazul si s zideasc sufletele credinciosilor44 . Pentru aceasta preotul are la ndemn Sfnta Scriptur si operele Sfintilor Printi, acestea fiind principalele izvoare de inspiratie pentru predica sa. Printele Felea arat rolul Scripturii n predic: Un preot cititor zilnic al Bibliei nu va fi niciodat chinuit de gndul c nu va avea ce predica asculttorilor si... Pe calea aceasta preotul scap de greutatea aflrii subiectelor de predic si de scderea de a se repeta. De aici vin apoi si alte cstiguri: predica va avea apoi un caracter documentar cci textul citit n fata asculttorilor impresioneaz mai adnc si trezeste n credinciosi dorinta de ispitire si citire a Scripturilor. n al doilea rnd, Biblia este ... arma de lupt misionar... crestin, e cartea de stiint teologic si ntelepciune sacr. n Biblie este scris ntreg programul lucrrii pastorale a preotului... . n fine, Sfnta Scriptur este baza personalittii duhovnicesti a preotului. Un bun duhovnic este un bun cititor si cunosctor al Bibliei.... Preotul ia din Biblie putere si-si sporeste harul. Paginile ei l mngie n restriste, l ntresc si-i lumineaz crrile. Aici e fntna evlaviei si a entuziasmului neistovit; aici e taina duhovniciei... Astfel, n mna preotului Sfnta Scriptur este un izvor de ndoit binecuvntare, ns cu o conditie: s fie citit zilnic si meditat cu toat rvna45 , cci
Ibid., p. 111. Pr. Lect. univ. dr. Dumitru Moca, Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare. Grigorie de Nazianz si Ioan Gur de Aur. Importanta si actualitatea lucrrii lor pastorale, n Teologia, An V, nr. 1, Arad 2001, p. 14. 45 Lucian Farcasiu, Aspecte de Teologie Liturgic si Pastoral reflectate n opera printelui profesor Ilarion V Felea, n Teologia, An VIII, nr. 4, Arad, 2004, p. 98-99.
44 43

Studii

155

Sfintele Scripturi sunt izvorul cel mai important pentru ceea ce-i folositor, dar ele ne nvat cu cuvintele pline de tain cele ce sunt mai presus de puterea de ntelegere.46 e) Locul n care apare revista Teologia si Facultatea de profil ce o editeaz si revendic o istorie ce-si are nceputul n anul 1812, odat cu deschiderea scolii Preparandiale ardene. O incursiune interesant spre acest nceput, ne ofer D-l. Anton Ilica, artndu-ne conditiile administrative ale nfiintrii Preparandiei din Arad, precum si modul de organizare a nvtmntului pedagogic n perioada 1812-1822, pregtind comunitatea romneasc si atentionnd si autorittile statale asupra pregtirii nvttorilor si clerului la nceputul secolului al XX-lea 47 . Dup demersurile fcute Curtii Imperiale, pe 15 (3) noiembrie 1812 se vor deschide, n mod festiv, cursurile acestei scoli, n prezenta Ep. Paul Avacumovici. n cuvntarea sa ierarhul arat mretia momentului: astzi este ziua de prznuire a neamului nostru, pentru c astzi nceputul mplinirii norocirii si fericirii norodului si iubitilor urmtorilor noastre se ncepe... C-i sufletul mai frumoas fiint dect trupul...48 . Primii profesori ce au predat aici au fost Dimitrie tichindeal, Constantin Diaconovici-Loga, Iosif Iorgovici si Ioan Mihut49 . Pe aceeasi linie se nscrie si articolul Pr. conf. dr. Ioan Tulcan, publicat n cel de-al doilea numr al revistei50 si care ntregeste cele aflate n articolul citat mai sus, oferind date despre ceea ce s-a ntmplat dup 1822, odat cu nfiintarea Institutului Teologic Pedagogic din Arad, si
Constantin Rus, Tineretul crestin si lumea secular: Omilia Sfntului Vasile cel Mare despre literatura pgn, n Teologia, An VII, nr. 2, Arad, 2003, p. 122. 47 Lect. univ. dr. Anton Ilica, Preparandia ardean, n Teologia, An V, nr. 1, Arad 2001, p. 20. 48 Ibid., p. 22. 49 Ibid. 50 Pr. Conf. dr. Ioan Tulcan, nvtmntul teologic ardean. Privire istoric. Perspective, n Teologia, An I, nr. 2, Arad 2007, p. 12-20. Vezi si Student Flavius Ardelean, Aspecte ale activittii Academiei Teologice din Arad n paginile revistei Biserica si coala (1925-1948), n Teologia, An I, nr. 3-4, Arad 1997, p. 69-78; Miron Erdei, Academia Teologic din Arad, pepinier de pregtire a viitorilor preoti din Eparhia Aradului n prima jumtate a veacului XX, n Teologia, An VI, nr. 1, Arad 2002, p. 29 40.
46

156

Teologia, 4 / 2007

mai apoi cu ridicarea acestuia la rangul de Academie Teologic. Interesante sunt si mentiunile referitoare la cadrele didactice ce au activat aici si disciplinele pe care le-au predat, precum si rndurile dedicate localului n care a functionat institutia teologic ardean. Pentru posteritate, autorul creioneaz si momentul renfiintrii scolii teologice ardene si revenirii sale, la propriu, n casa sa, odat cu iesirea din perioada comunist, cnd ea a fost nchis. Articolul se ncheie cu cteva deziderate exprimate de autor, ce avea la vremea aceea si functia de decan al Faculttii, pe care citindu-le acum, cei care au participat la activitatea acestei institutii universitare teologice, n deceniul marcat de prezenta revist, descoper ceea ce s-a edificat aici n acesti ani, c programul enuntat acolo a prins contur si s-a materializat, n bun parte. Contributia ierarhilor la slujirea didactic a Bisericii noastre, o adeveresc mrturiile lsate de acestia. Unul dintre acesti ierarhi este Episcopul ardean Ioan I. Papp, ce a pstorit la Arad ntre anii 19031925, cruia Miron Erdei i descrie viata si activitatea omiletic. Perioada acestuia de pstorire a coincis cu desfsurarea celui dinti rzboi mondial. Din analiza pastoralelor sale si a cuvntrilor ocazionale, putem observa cteva teme omiletice abordate: pstrarea legturii cu biserica strmoseasc, deoarece prin ea ne-am ocrotit cele mai scumpe mrgritare: limba si credinta ; credinta n Dumnezeu manifestat prin fapte; rugciunea; respectarea poruncilor; ferirea de proorocii mincinosi; ntrirea sperantelor credinciosilor dup distrugerile provocate de rzboi, cutnd s ntreasc n ei constiinta datoriei crestinesti si patriotice 51 . O tem important, creia-i rezerv mai multe referiri, e cea legat de educatia tinerilor. El explica credinciosilor si c fr lumin si nvttur nu se pot curati simturile si nu se pot nfrna moravurile rele ale omului... fr acestea curtite nu este pace si ntelegere ntre oameni... si nu poate fi ndejdea fericirii nici dincolo de mormnt... V ndemn si sftuiesc, s puneti tot mai mare pret, pe cresterea si luminarea mintii fiilor si fiicelor voastre si pe cresterea si viata moral religioas, care este
51 Miron Erdei, Viata si activitatea omiletic a episcopului Ioan I. Papp al Aradului, n Teologia, An VI, nr. 3-4, Arad, 2002, p. 77-92.

Studii

157

temelia fericirii si izvorul mngierii crestinesti... Lumina alung ntunericul si nvttura mprstie srcia52 . Un alt ierarh ardean, cruia i se creioneaz portretul omiletic, este Grigorie Comsa, ce a pstorit n orasul de pe Mures ntre anii 1925 si 1935. n doar 10 ani de episcopat si-a cstigat supranumele de episcop misionar. Mrturia scris a contemporanilor si, privitoare la felul n care episcopul Comsa predica, o scoate n evident astzi Pr. Miron Erdei: Glasul lui de tunet cutremura boltilor si zguduia vzduhul, ori de cte ori slujea sau cuvnta n uimirea asculttorilor credinciosi, sau a adversarilor legii noastre strbune. Cci era un orator temut si neobosit, care nu scpa nici un prilej spre a vesti un adevr evanghelic, ori a nfiera o rtcire omeneasc53 . Temele omiletice abordate n pastoralele si cuvntrile sale abordeaz mai multe aspecte, argumentate cu miestrie oratoric. De notat este faptul, c att pastoralele ct si n cuvntrile ocazionale se remarc printr-o extensiune redus a continutului, spre deosebire de ceilalti ierarhi ardeleni, care trdeaz o combustie interioar... ce se transform pe parcurs ntr-o puternic explozie de idei, informatii si argumentri irezistibile, chiar si pentru cel mai pasiv asculttor54 . Tema preponderent a mai tuturor pastoralelor sale se refer, direct sau indirect, la nevoia schimbrii interioare, oferind sistematic metode si mijloace conventionale accesibile tuturor pentru plinirea lor duhovniceasc55 . Cei n sarcina crora cade aceast responsabilitate pastoral sunt preotii, crora le trimite, n mod exceptional si cu totul aparte fat de ceilalti ierarhi, scrisori pastorale, cerndu-le s-si fac datoria de slujitori ai cuvntului lui Dumnezeu56 . O alt tem, ce este foarte vizibil la Comsa, priveste pericolul sectar, att pentru Biserica Ortodox ct si pentru romnii ardeleni57 . La aceasta
Ibid., p. 82-83. Miron Erdei, Viata si activitatea omiletic a Episcopului Dr. Grigorie Comsa al Aradului, n Teologia, An VII, nr. 2, Arad, 2003, p. 31. 54 Ibid., p. 32. 55 Ibid. 56 Ibid., p. 38. 57 Ibid., p. 42-44. Vezi si partea a doua a acestui studiu publicat n Teologia, An VII, nr. 3-4, Arad 2003, p. 97-114.
53 52

158

Teologia, 4 / 2007

se adaug si tematica legat de institutia familiei, ce se confrunta cu divortul si concubinajul58 . Ca si o concluzie, la cele afirmate despre Episcopul Grigorie, mentionm cuvintele Pr. Ioan Rudeanu legate de acest ierarh: n amintirea tuturor celor ce l-au cunoscut, Grigorie Comsa, a rmas o culminatie a modestiei, mbinat cu o culminatie a devotiunii n propovduirea credintei si n pstorirea dreptcredinciosilor fii duhovnicesti59 . Un alt chip de ierarh, ce a jucat, ns, un rol important n evolutia scolii transilvnene este Mitropolitul Andrei aguna60 . Studiul semnat de Pr. Alin Albu si propune s reliefeze importanta capital a operei culturale a acestuia n dezvoltarea scolii romnesti din Ardeal, urmrind liniile directoare ale programului su n relatie cu cel national, apoi motivatiile optiunii pentru forma confesional, cu origini n viziunea complex a raportului Biseric natiune educatie, si-n cele din urm multiplele semnificatii national-politice pe care le comport demersul cultural nu doar n epoc, prin prezervarea nationalittii, ci si n generatiile urmtoare, prin dezvoltarea constiintei unittii nationale61 , activitatea sa constituind un moment prometeic n viata transilvnenilor ortodocsi si totodat un timp al reformei n ntreg nvtmntul romnesc62 . Alturi de ierarhi si cu ncuviintarea acestora, n cmpul Bisericii, activeaz n toate parohiile si mnstirile preotii hirotoniti, n sarcina crora se afl si grija propovduirii. Un studiu nchinat acestor figuri predicatoriale transilvnene, pn la nceputul secolului al XX-lea, ne ofer Pr. Filip Albu63 . Avnd la baz cartea Diac. Gh. Comsa, Istoria predicei la romni,
Ibid., p. 45. Pr. lect. univ. dr. Ioan Rudeanu, Gndurile testamentare ale episcopului Grigorie Comsa, n Teologia, An IV, nr. 3, Arad, 2000, p. 80. 60 aguna s-a nftisat contemporanilor ca un neobosit lupttor pentru progresul spiritual, cultural si material al pstoritilor si, la Alin Albu, Mitropolitul Andrei aguna si scoala transilvnean. Dimensiunea national ademersului cultural sagunian, n Teologia, An IX, nr. 3, Arad, 2005, p. 70. 61 Ibid., p.70. 62 Ibid., p. 82. 63 Filip G. Albu, Figuri predicatoriale representative n Ardeal pn la nceputul sec. al XX-lea, n Teologia, An XI, nr. 3, Arad 2007, p. 210-224.
59 58

Studii

159

autorul evidentiaz mrturiile istorice privind propovduirea, ncepnd cu cele dinti, care se pstreaz din secolul XV. f) Alturi de preot, desi fr nvestitur sacramental, dar cu binecuvntarea Bisericii, se afl profesorul de religie. Acesta ajut Biserica n slujirea didactic a ei, prin catehizarea elevilor, prin ora de religie din sistemul public de nvtmnt. Calittile si aptitudinile profesorului de religie, din perspectiva personalittii optimale, se evidentiaz n articolul doamnei Aurelia Marsieu: spre deosebire de alte categorii socio-profesionale, profesorul de religie se impune a fi format cu grij, din perspectiva virtutilor modelului paideic hristic. n literatura de specialitate psiho-pedagogic, ca si n cea teologic, exist multiple referiri la competentele pe care s le detin profesorul pentru a fi eficient / productiv... Evidentiind virtutile personalittii optimale ale profesorului de religie, dup modelul slujirii aproapelui, se impune a sublinia calittile acestuia de natur spiritual: smerenia, rbdarea, blndetea, sinceritatea, evlavia, optimismul64 . Pe aceeasi linie se nscrie si contributia D-nei. Maria Ciolac65 , ce valorific, n plus, cteva contributii n domeniu, publicate de autori strini si romni66 , care propun diferite clasificri ale a(p)titudinilor profesorului67 .
64 Aurelia Marsieu, Profesorul de religie n viziunea personalittii optimale, n Teologia, An VI, nr. 1, Arad 2002, p. 73-74. 65 Mirela Ciolac, Personalitatea profesorului versus eficienta procesului de instruire. Calitti si defecte ale profesorului, n Teologia, An VI, nr. 3-4, Arad 2002, p. 49-59. 66 J. W. Getzels, P W. Jakson, H.A. Rosencranz, B. J. Biddler, R. M. Frumkin, W. H. Howil, J. B. Rochat, R. Hubert, H. Giriat, J. Thomas, I. Sulea Firu, C. Narly, G. Manco, Marylee Taylor, R. B. Cattell, D. G. Ryans, F. N. Gonoblin, R. Dotrens, M. Marchand, M. Rigaux, A. Neculau, N. Mitrofan, Stroe Marcus, Teodora David, Adriana Predescu. 67 Semnalarea unor contributii editoriale, n directia cateheticii aduce: Amalia Gavra, cu recenzia crtii Pr. dr. Constantin Eugen Jurca, Experienta duhovniceasca si cultivarea puterilor sufletesti - contributii de metodologie si pedagogie crestin, Editura Marineasa, Timisoara, 2001,375 p., n Teologia, An VIII, nr. 4, Arad, 2004, p.226, cu urmtoarele aprecieri: Ineditul lucrrii const n interferenta dintre psiho-pedagogie si educatia duhovniceasc (pedagogie crestin si metodologie catehetic), gen de abordare absent n cultura romneasc vreme de aproape o jumtate de secol. mbinnd date din diverse domenii: teologie dogmatic, catehetic, metodologie si pedagogie crestin, formare duhovniceasc, ascetic si mistic, filocalie, psihologia vrstelor, teoria educatiei, psihanaliz, psihoterapie, sociologie, etc., lucrarea deschide perspectiva unui dialog onest si extrem de util ntre teologie si stiint, n spatiul psiho-pedagogic. Ei i se altur Filip Albu cu recenzia crtii Pr. prof. dr. Vasile Gordon, Introducere n Catehetica Ortodox,

160

Teologia, 4 / 2007

Perspectiva patristic, n educarea tinerilor, este surprins de Pr. Constantin Rus, ce propune spre analiz opinia Sf. Vasile cel Mare, exprimat n Omilia sa ctre tineri, privitoare la textele literaturii pgne: Sf. Vasile doreste ca studentii si s poat citi orice carte si s se ntlneasc cu toate viclesugurile lumii fr ca s-si piard credinta. Aceast libertate ultim e conditionat de deprindere si de stpnirea de sine68 . Un rol major aici l joac profesorul. g) Lucrarea predicatorial a preotului se inspir, n primul rnd, din propovduirea Mntuitorului Iisus Hristos si din cea a Sfintilor Apostoli. Urmrind activitatea acestora din urm, cu precdere cea consemnat n paginile Sfintei Scripturi, putem deduce de aici cteva principii ale propovduirii69 valabile si astzi, desprinse din nsesi cuvintele Sfintilor Apostoli, consemnate n paginile Sfintei Scripturi. Prin studiul semnat de autorul rndurilor de fat, observm cteva dintre acestea. Pentru o cuprindere mai usoar a acestora le putem mprti n dou categorii: cele privitoare la predic, si o alta privitoare la predicator. Din prima categorie analizat, descoperim, prin prisma autorului, cteva principii: 1. necesitatea predicii pentru mntuire: Oricine va chema numele Domnului se va mntui. Dar cum vor chema numele Aceluia n Care nc n-au crezut? i cum vor crede n Acela de Care n-au auzit? i cum vor auzi, fr propovduitor? i cum vor propovdui, de nu vor fi trimisi? Prin urmare, credinta este din auzire, iar auzirea prin cuvntul lui Hristos (Romani 10, 13-17); 2. obrsia divin a predicii: Mergnd, nvtati toate neamurile ... poruncindu-le s pzeasc toate cte V-am poruncit vou. i iat Eu voi fi cu voi pn la sfrsitul veacurilor (Matei 28, 19-20);
editura Sofia, Bucuresti, 2004, 239 p., n Teologia, An IX, nr. 3, Arad, 2005, p. 259-261, ce se remarc printr-o evitare a teoretizrilor excesive a temelor, propunndu-se n schimb o abordare practic, la care se adaug si un util si binevenit ndrumtor bibliografic din peisajul publicistic romnesc si strin. 68 Constantin Rus, Tineretul crestin si ..., n Teologia, An VII, nr. 2, Arad 2003, p. 128. 69 Filip-George Albu, Principii ale propovduirii apostolice, n Teologia, An IX, nr. 3, Arad, 2005, p. 118.

Studii

161

3. principiul naturii: V-am hrnit cu lapte, nu cu bucate tari, cci nu le puteti suferi (I Corinteni 3, 2); 4. predica e legat de slujbele bisericesti: i struiau n nvttura apostolilor si n mprtsire, n frngerea pinii si n rugciuni (Faptele Apostolilor 2, 42); 5. continutul predicii apostolice: nu ne propovduim pe noi nsine ci pe Hristos (); Din a doua categorie, retinem urmtoarele caracteristici: 1. vocatie: Dumnezeu, cel ce m-a ales din pntecele maicii mele, si m-a chemat prin darul Su (Galateni 1, 15); 2. exemplul personal: cci lauda noastr este mrturia constiintei noastre, c am petrecut n laude si mai ales fat de voi, n nevinovtie (II Corinteni 1, 12). Urmnd aceeasi tematic, Pr. Constantin Rus abordeaz opera Printelui ardean si martir Ilarion V. Felea70 (1903-1961). Din predicile publicate n volumele de predici Duhul Adevrului (Arad, 1942, 528 p.) si Religia iubirii (Arad, 1946, 568 p.), ct si din cele publicate n foile religioase ale Eparhiei ardene: Biserica si coala, cu suplimentul Calea Mntuirii, se pot desprinde cteva principii de organizare a predicii71 si cteva coordonate care au cluzit activitatea predicatorial a printelui Felea72 . Principiile reliefate de autorul studiului se grupeaz astfel: 1. principiul continuittii73 revigorarea predicii bisericesti nu se poate face dect prin apelul nencetat la izvoarele predicii: Sfnta Scriptur si Sfnta Traditie;
Constantin Rus, Principii omiletice n opera printelui Ilarion Felea, n Teologia, An VII, nr. 3-4, Arad, 2003, p. 22. Contemporanii Pr. Felea au remarcat calitatea predicilor sale prin care se face legtura dintre stiinta teologic si predic, artnd cum stiinta de spre Dumnezeu si lucrrile Lui poate fi turnat n forma unor predici pentru hran sufleteasc si ntrirea constiintei ortodoxe a credinciosilor, dup mrturia Pr. L. David, Duhul adevrului (recenzie), n Renasterea, nr. 26/ 1943, p. 3, apud. Constantin Rus, Principii omiletice..., p. 23. 71 Rus, Principii omiletice..., p. 23. Pe aceeasi linie se nscrie si studiul lui Alin Marius Muresan, Principii omiletice la Sfntul Ioan Gur de Aur, n Teologia, An X, nr. 1, Arad, 2006, p. 73-92, ce descrie urmtoarele principii omiletice, desprinse din opera hrisostomic: principiul continuittii, principiul adaptrii propovduirii cuvntului, principiul actualittii propovduirii cuvntului, principiul exegetico-biblic, principiul continuittii tematice, principiul hristocentric si principiul eclesiocentric. 72 Ibid., p. 28. 73 Ibid., p. 24.
70

162

Teologia, 4 / 2007

2. principiul adaptrii propovduirii cuvntului74 propovduirea s fac o legtur mai organic si concret a nvtturilor evanghelice cu viata credinciosilor. 3. principiul actualittii propovduirii cuvntului75 decurge din cel enuntat anterior si apare sub forma predicii actuale, n care se dezbat problemele existentiale ale credinciosilor, de natur moral-social. Coordonatele ce se desprind din activitatea predicatorial a printelui Il. V. Felea scot n evident urmtoarele accente: 1. legtura predicii cu Liturghia si cu celelalte slujbe76 pe baza traditiei apostolice si patristice, prin care predica se evidentiaz ca avnd un caracter liturgic; 2. predica si apostolatul social77 legtura dintre acestea fiind impus tocmai de necesitatea Bisericii de a sluji pe credinciosi cu nevoile si aspiratiile lor; 3. predica, mijloc si metod de pastoratie78 datorit implicatiilor majore ale propovduirii n munca pastoral a preotului. Din cele prezentate pn aici, se poate lesne observa o prezent constant si valoroas a tematicii omiletice si catehetice, n paginile revistei ardene Teologia, ceea ce demonstreaz o preocupare, att din partea colegiului de redactie, ct si din partea autorilor de studii, spre acest domeniu de teologie practic. La nivel de constatare, observm c au predominat, n acesti zece ani de aparitie editorial, studiile de omiletic, fat de cele de catehetic. Cu toate acestea, credem c, toate aceste osteneli au contribuit la accentuare, cel putin, a unor aspecte din cmpul omiletico-catehetic, pentru dreapta, coerenta si prospera slujire nvttoreasc a Bisericii, n acest rstimp.

Ibid., p. 25. Ibid., p. 27. 76 Ibid., p. 28. vezi si Pr. Conf. dr. Stelian Tofan, Cuvntul lui Dumnezeu ntr-o lume secularizat cauzele nerodirii acestuia, n Teologia, An V, nr. 2, Arad, 2001, p. 25-28: Hristosul Cuvntului se descoper deplin numai n Hristosul euharistic. 77 C. Rus, Principii omiletice...., p. 31. 78 Ibid., p. 33.
75

74

Studii

163

Lucian Farcasiu

Preocupri de Teologie Liturgic n revista Teologia

Abstract The Theology magazine contains a various number of subjects, those regarding the Liturgical Theology being of important interest. Here are some of the major themes: A General View on the Orthodox Cult; Its Content and Significance and the Great Feasts and Other Major Feasts During the Liturgical Year; The History and the Theology of the Hymnography. Another interesting part of this magazine is the Patristic and Post-Patristic translations that have liturgical content, and the introduction to Liturgical Theology works as they were translated into Romanian. This analysis goal is to reveal the main trend by presenting their content and by evaluating their contribution to the development of this subject. De la aparitia revistei Teologia, n paginile sale, printre multiplele teme abordate se regsesc si deosebit de interesante studii de Teologie Liturgic. Materialul nostru va ncerca s surprind principalele directii trasate n aceste studii, prezentnd continutul lor si evalund contributia pe care o aduc la dezvoltarea acestei discipline. Precizm, dintru nceput, c materialele cu continut liturgic din paginile revistei Teologia, de care ne vom ocupa n continuare, nsumeaz un numr de 24 de studii, 2

164

Teologia, 4 / 2007

traduceri si 12 recenzii ale unor crti recent aprute, ce trateaz probleme de Teologie Liturgic. Vom prezenta n continuare lista studiilor, traducerilor si recenziilor cu continut liturgic din cuprinsul revistei Teologia, dup care vom ncerca s le mprtim n cteva segmente tematice, insistnd asupra sublinierilor pe care ele le fac n cadrul fiecrei categorii. I. Lista studiilor, traducerilor si recenziilor cu continut liturgic, prezente n paginile revistei Teologia. a. Studii 1 . Pr. Lector Dumitru Moca, Preocupri de liturgic si pastoral n revista Biserica si coala, n revista Teologia nr. 34/1997, p. 56-60. 2. Pr. Lect. Drd. Constantin Rus, Institutia diaconitelor n Biserica Ortodox si posibilitatea restaurrii ei, n rev. Teologia nr. 1-2/1998, p. 42-56. 3. Pr. Dumitru Moca, Traditia colindelor religioase de Nasterea Domnului si cultul crestin, n rev. Teologia, nr. 3-4/1999, p. 65-75 si n nr. 1/2000, p. 82-93. 4. Pr. Lect. Univ. Dr. Dumitru Moca, Srbtoarea Pastilor n Vechiul Testament. Studiu istoric liturgic, n rev. Teologia, nr. 2/ 2000, p. 62-69. 5. Prof. Farcasiu Lucian, Caracterul epifanic al cultului divin. Afirmarea unei teologii a prezentei, n rev. Teologia, nr. 1/2002, p. 41-53. 6. Prep. Univ. Farcasiu Lucian, Sfnta Liturghie de pe pmnt ca pregustare a Liturghiei vesnice, n rev. Teologia nr. 3-4/2002, p. 93104. 7. Pr. Lect. Dr. Dumitru Moca, Traditie si nnoire n slujirea liturgic-un punct de vedere, n revista Teologia nr. 1/2003, p. 46-60. 8. Prep. Univ. Farcasiu Lucian, Semnificatia liturgico-teologic a rnduielii Vecerniei, n rev. Teologia, nr. 2/2003, p. 47-57. 9. Prof. Farcasiu Lucian, Cultul liturgic. Aspecte istorice; continut si spiritualitate, n rev. Teologia nr. 2/2002, p. 54-75.

Studii

165

10. Pr. Lect. Dr. Dumitru Moca, Praznicul nltrii Sfintei Cruci. Originea si vechimea srbtorii. Studiu istoric liturgic , n rev. Teologia, nr. 2/2003, p. 72-78. 11. Prep. Univ. Farcasiu Lucian, Semnificatia teologico-liturgic a Rnduielii Utreniei, n rev. Teologia, nr. 3-4/2003, p. 115-125. 12. Prep. Univ. Drd. Lucian Farcasiu, Sfintii Trei Ierarhi chipuri ale ntruprii teologiei. Chipul lor duhovnicesc reflectat n imnografia srbtorii din 30 ianuarie, n rev. Teologia, nr. 1-2/2004, p. 110-123. 13. Asist. Univ. Drd. Lucian Farcasiu, Aspecte istorico-liturgice privitoare la comuniunea sacramental, nainte si dup Marea Schism, n rev. Teologia, nr. 3/2004, p. 353-379. 14. Asist Univ. Drd. Farcasiu Lucian, Aspecte de Teolgie Liturgic si Pastoral reflectate n opera printelui profesor Ilarion V. Felea, n rev. Teologia, nr. 4/2004, p. 76-100. 15. Asist. Univ. Drd. Cristinel Ioja, Dimensiunea cosmic a Praznicelor mprtesti, n rev. Teologia, nr. 1/2005, p. 100-147. 16. Asist. Univ. Drd. Lucian Fracasiu, Teologia treimic reflectat n imnografia Srbtorii Sfintilor Trei Ierarhi, n rev. Teologia, nr. 1/2005, p. 88-99. 17. Asist Univ. Drd. Farcasiu Lucain, Semnificatia teolgico duhovniceasc si rnduiala liturgic a duminicilor premergtoare Postului celui Mare, n rev. Teologia, nr. 2/2005, p. 48-64. 18. Asist. Univ. Drd. Lucian Fracasiu, Teologia imnografic a Praznicului Schimbrii la Fat a lui Hristos, n rev. Teologia, nr. 3/ 2005, p. 104-117. 19. Asist. Univ. Drd. Lucian Fracasiu, Teologia imnografic a Praznicului Intrrii Maicii Domnului n Biseric, n rev. Teologia nr. 4/2005, p. 168-170. 20. Lect. Univ. Drd. Farcasiu Lucian, Teologia imnografic a Praznicului Intrrii Domnului n Ierusalim, n rev. Teologia, nr. 2/ 2006, p. 103-124. 21. Pr. Drd. Lucian Petroaia, Pocint si ndreptare n imnografia Triodului, n rev. Teologia, nr. 3/2006, p. 174-194.

166

Teologia, 4 / 2007

22. Lect. Univ. Drd. Lucian Farcasiu, Praznicele mprtesti ale Mntuitorului legate de ciclul Nasterii. Consideratii istorico-liturgice, n rev. Teologia, nr. 4/2006, p. 81-100. 23. Lect. Univ. Drd. Farcasiu Lucian, Teologia Epifaniei Domnului reflectat n imnografia prznuirii sale, n rev. Teologia, nr. 1/2007, p. 239-260. 24. Lect. Univ. Drd. Farcasiu Lucian, ntruparea Sfintei Liturghii n viata si spiritualitatea poporului romn, n rev. Teologia, nr. 3/ 2007, p. 113-138. b. Traduceri 1. Taina Pastilor. Vechi Liturghii si texte patristice, traducere realizat de studentul Vlad Ciule, n rev. Teologia, nr. 1/1997. 2. Comentariu al Sfntului Nicodim Aghioritul la al doilea antifon al glasului I, traducere realizat de Ierom. Lect. Drd. Agapie Corbu, n rev. Teologia, nr. 1/2001, p. 129. c. Recenzii 1. Sfntului Efrem Sirul, reunite si publicate sub titlul Imnele Presimilor, Azimelor, Rstignirii si nvierii, Editura Deisis, Sibiu, 1999, n rev. Teologia nr. 2/2000, p. 163-164. 2. Pr. Prof. Ilie Moldovan, Adevr si preamrire n Ortodoxie. ndreptar de texte scripturistice comentate n vederea aprrii liturgice a dreptei credinte, aprut la Editura Pro Vita, Valea Plopului, Prahova, 1999, n rev. Teologia nr. 4/2000, p. 164-165. 3. Alexandre Schememann, Pentru viata lumii, trad. Pr. Prof. Dr. Aurel Jivi, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, n rev. Teologia, nr. 1/2002, p. 174-176. 4. Alexander Schememann, Introducere n teologia liturgic, trad. Rom. Ierom. Vasile Brzu, Editura Sofia, Bucuresti, 2002, n rev. Teologia nr. 1/2003, p. 176-177. 5. Maica Eliane Poirot, Sfntul Proroc Ilie n cultul bizantin, trad. de printele Adrian Lung si carmelitele din Stnceni, Editura Deisis, Sibiu, 2002, n rev. Teologia, nr. 2/2003, p. 176-180. 6. Tipiconul, Editura Bucovina istoric, Suceava, 2002, 672 p., n rev. Teologia, nr. 1-2/2004, p. 227-229.

Studii

167

7. Pr. Dr. Dumitru Moca, Srbtoarea nvierii Domnului sau a Sfintelor Pasti. Studiu istoric liturgic, Editura Universittii Aurel Vlaicu, Arad, 2003, n rev. Teologia nr. 4/2004, p. 219-225. 8. Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Traditie si nnoire n slujirea liturgic, vol. 3, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 2004, n rev. Teologia nr. 3/2005, p. 254-258. 9. Protoprezbiter Stefanos Anagnostopulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii cu ajutorul unor evenimente reale si a unor experiente din vietile sfintilor, trad. preot Victor Manolache, Editura Bizantin, Bucuresti, 2005, n rev. Teologia nr. 1/2006. 10. Andre Scrima, Biserica liturgic, traducere din limba francez, cuvnt nainte si note de Anca Manolescu, prefat de Mihail Neamtu aprut la Editura Humanitas, Bucuresti, 2005, n rev. Teologia, nr. 2/ 20006, p. 275-281. 11. Alexandre Schmemann, Biseric, lume, misiune, trad. Maria Vinteler, Editura Rentregirea, Alba Iulia, 2006, n rev. Teologia, nr. 3/ 2006, p. 292-295. 12. mprtsirea continu cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse. Mrturiile Traditiei, studiu introductiv si traducere de diac. Ioan I. Ic jr., Editura Deisis, Sibiu, 2006, n rev. Teologia nr. 1/2007, p. 283-288. Dup cum se poate lesne observa, aproape n totalitate, studiile prezentate mai sus sunt rodul cercetrii stiintifice a Printelui Lect. Univ. Dr. Dumitru Moca, titularul catedrei de Teologie Liturgic, Pastorl si Art crestin a Faculttii de Teologie din Arad, n perioada 1991-2004 si ale Lect. Univ. Drd. Lucian Farcasiu, ucenicul apropiat si mai apoi, succesorul la catedr din 2004 pn astzi, al printelui Dumitru Moca. La materialele semnate de cei doi profesori mentionati mai sus se adaug si 2 studii cu continut liturgic semnate de Pr. Prof. Dr. Constantin Rus, respectiv Lect. Univ. Dr. Cristinel Ioja, precum si 2 traduceri realizate de Ierom. Agapie Corbu, respectiv studentul Vlad Ciule.

168

Teologia, 4 / 2007

II. Principalele tematici de Teologie Liturgic tratate si dezvoltate n paginile revistei Teologia 1. Cultul divin ortodox. Continutul si semnificatia sa. a. Cultul ortodox n general. Mai multe studii semnate de profesorul Lucian Farcasiu se refer la cultul liturgic ortodox, la continutul si spiritualitatea sa. Astfel, un prim studiu intitulat n acest sens1 prezint cultul divin ca fiind viat a Bisericii. Se insist apoi asupra necesittii unei experiente a credintei, prin ncadrarea ei n Trupul Bisericii, din aceast perspectiv descoperindu-se relatia dintre dogm si cult. n continuare sunt prezentate formele cultului, precum si instituirea si evolutia istoric a cultului Bisericii pn la forma de astzi. O alt parte a studiului prezint caracteristicile de baz ale cultului liturgic ortodox, si n fine structura cultului liturgic ortodox, alctuit din cele sapte Laude, Sfintele Taine si ierurgiile. Un alt studiu, semnat tot de ctre Lucian Farcasiu, se refer la un aspect esential al cultului liturgic, si anume la caracterul su epifanic, ca afirmare a unei teologii a prezentei2 . Epifania n cultul liturgic se refer la prezentul liturgic pe care slujba l descoper precum si la dimensiunea sa eshatologic. Din aceast perspectiv este prezentat viziunea ortodox asupra semnificatei simbolului n slujba bisericeasc, urmnd aprofundrilor fcute n acest sens de marele teolog rus Alexandre Schmemann. n concluziile fcute la sfrsitul acestui studiu, Lucian Farcasiu arat c cultul divin, prin epifanismul ce-l strbate, descoper o prezent. La slujb te afli n modul cel mai real n prezenta lui Dumnezeu n sensul acesta, teologia trebuie cu necesitate s fie liturgic, adic ncadrat n dimensiunea experiabilittii Caracterul comemorativ al cultului nu poate fi privit nicicnd n mod izolat, ci doar n legtur cu caracterul lui epifanic. A privi cultul doar ca si comemorare, ca anamnez, nseamn a cdea n sfera pietismului formalist, a formei fr fond3 .
Prof. Farcasiu Lucian, Cultul liturgic. Aspecte istorice; continut si spiritualitate, n rev. Teologia nr. 3-4/2003, p. 54-75. 2 Prof. Farcasiu Lucian, Caracterul epifanic al cultului divin. Afirmarea unei teologii a prezentei, n rev. Teologia, nr. 1/2002, p. 41-53. 3 Ibid., p. 52-53.
1

Studii

169

n alte cteva studii ale sale, Lucian Farcasiu se opreste asupra semnificatiei mistico-simbolice a ctorva rnduieli bisericesti. Asa de pild, este prezentat simbolistica rnduielii Vecerniei4 . La nceputul acestui studiu este prezentat un argument, care motiveaz necesitatea unui astfel de material explicativ n ceea ce privesc rnduielile liturgice ale Bisericii: Lucrarea mntuirii o realizm numai integrati n viata Bisericii. Nu-i suficient s mrturisim credinta ortodox, cci ea se cere trit, mrturisit n chip doxologic n organismul eclesial. Slujba bisericeasc nu-i altceva dect desfsurare nencetat... a ntregii lucrri de mntuire a neamului omenesc. Slujba, prin desfsurarea ei, ne mprtseste har dumnezeiesc, anticipnd mprtia ce va s vin si pe care noi ne ostenim s o dobndim nc din timpul vietuirii pe acest pmnt. Ciclul liturgic la vietii Bisericii (ziua liturgic, perioada liturgic a anului bisericesc) nu-i ntmpltor, nici lipsit de semnificatii5 . n continuare sunt prezentate si dezvoltate temele teologice majore pe care le dezvolt slujba Vecerniei, exprimnd n fond ntreaga iconomie a mntuirii neamului omenesc: Om si cosmos, creatia, consecintele cderii n pcat. Asteptarea Rscumprtorului, Vohodul. Lumina din Lumin. ntruparea ca restaurare a creatiei czute, Iconomia mntuirii. ntre Cruce si nviere. Un alt studiu se ocup de semnificatia teologico-liturgic a rnduielii Utreniei6 . La nceput, ca introducere, se fac cteva aprecieri generale privitoare la slujba Utreniei ca restaurare liturgic a spatiului si timpului, dup care este prezentat teologia slujbei Utreniei. Dintre temele teologice ale Utreniei amintim: Starea de pcat si Rscumprarea prin Hristospartea de nceput a Utreniei si nvierea-ca restaurare a ntregului cosmos. n concluzie, Lucian Farcasiu apreciaz: ...Utrenia doxologeste taina mntuirii neamului omenesc prin venirea lui Hristos, pe de o parte, iar pe de alt parte asum timpul, momentul rsritului pentru o nou zi, nltndul spre dimensiunea sfintirii si transfigurrii lui spre ziua a opta, ziua Eshatonului, a mprtiei lui Dumnezeu7 .
4 Prep. Univ. Farcasiu Lucian, Semnificatia liturgico-teologic a rnduielii Vecerniei, n rev. Teologia, nr. 2/2003, p. 47-57. 5 Ibid., p. 48. 6 Prep. Univ. Farcasiu Lucian, Semnificatia teologico-liturgic a Rnduielii Utreniei, n rev. Teologia, nr. 3-4/2003, p. 115-125. 7 Ibid., p. 125.

170

Teologia, 4 / 2007

Alte studii ale profesorului Lucian Farcasiu au n vedere Sfnta Liturghie, centrul cultului liturgic ortodox. Asa este de pild materialul privitor la Sfnta Liturghie de pe pmnt ca pregustare a Liturghiei vesnice8 , n care autorul arat pe de o parte faptul c n spiritualitatea ortodox Sfnta Liturghie este un nesecat izvor de lumin si har, pentru ca apoi s se refere la Liturghie ca structur a unittii Bisericii, n comuniune. O alt parte a studiului se refer la Sfnta Liturghie ca fundament al spiritualittii poporului romn, artndu-se aici c nssi fondul interior al romnului de odinioar era structurat liturgic, euharistic9 . Ultima parte a studiului se refer la celebrarea euharistic ca prezent liturgic, din aceast perspectiv fiind stabilit relatia dintre Liturghia eclesial si Liturghia cosmic, precum si amestecul dintre vesnic si vremelnic. Autorul arat, n acest sens, c cel ce se mprtseste cu adevrat vrednicie aici pe pmnt (desi niciodat nu suntem ndeajuns de vrednici) cu Trupul si Sngele Mntuitorului, ncepe nc de pe acum s triasc comuniunea direct cu dumnezeirea, comuniune ce se va realiza la modul absolut la Parusie. n sensul acesta, Liturghia noastr pmnteasc e o pregustare din Viata Vesnic, o pregustare a mprtiei ce va s vin si a si venit10 . Un alt studiu privitor la Sfnta Liturghie, subliniaz ntruparea ei n viata si spiritualitatea poporului romn11 . Studiul abordeaz aceast problematic din mai multe perspective, dintre care enumerm: relatia ntre Biblie si Liturghie n viata si spiritualitatea poporului romn (de aici decurgnd relatia strns dintre Liturghie si cultura romneasc n general); Sfnta Liturghie si mrturisirea adevrului de credint. Liturghia ca prim catehism al romnului; Dimensiunea cosmic a Sfintei Liturghii reflectat n spiritualitatea si creatiile artistice ale poporului romn (participatia cosmic la iconomia mntuirii n poezia popular romneasc si sentimentul de frtietate cu fpturile); Amestecul ntre vesnic si vremelnic; fundamentul euharistic al creatiei populare romnesti; Structura
Prep. Univ. Farcasiu Lucian, Sfnta Liturghie de pe pmnt ca pregustare a Liturghiei vesnice, n rev. Teologia nr. 3-4/2002, p. 93-104. 9 Ibid., p, 98. 10 Ibid., p. 104.
8

Studii

171

euharistic a vietii romnesti. Viata poporului si Liturghia (Sfnta Liturghie din Duminici si Srbtori, structura euharistic a mesei n societatea traditional si raportarea euharistic la hran, dimensiunea comunitar a mesei, expresii euharistice n limbajul romnesc, reflectarea Sfintei Liturghii n viata social romneasc; Sfnta Liturghie si viata poporului romn n context postmodern. n acest ultim subcapitol al studiului, autorul arat c realitatea contemporan ne demonstreaz faptul c viata romnului a pierdut foarte mult din structura sa de odinioar, mai bine zis, a pierdut fundamentul euharistic pe care era structurat n societatea arhaic. n aceast situatie, apreciaz autorul, redobndirea constiintei euharistice, redescoperirea Sfintei Liturghii si pretuirea ei ca singurul izvor de viat autentic, este singurul rspuns viabil si credibil la toate provocrile si cderile din sens ale omului modern. Cu alte cuvinte, adevratul rspuns la toate aceste probleme este Hristos cel mprtsit la fiecare Sfnt Liturghie, celor ce se apropie de El: Cu fric..., cu credint si cu dragoste12 . n concluziile studiului su, Lucian Farcasiu apreciaz: Sfnta liturghie a constituit izvorul nesecat din care nencetat s-a nviorat potentialul vietii romnesti. Bine nteleas si adnc trit, Liturghia a nlesnit n primul rnd o participare larg a poporului la viata Bisericii, i-a imprimat o conceptie ortodox si i-a nlesnit exprimarea adevrurilor de credint cele mai subtile. Influenta Sfintei Liturghii s-a simtit nu numai ca fort creatoare n istoria culturii noastre, ci si la nivelul coeziunii sociale si de rezistent etnic... n contextul modernittii, Sfnta Liturghie trebuie obligatoriu redescoperit. Redobndirea constiintei euharistice, redescoperirea Sfintei Liturghii si pretuirea ei ca singurul izvor de viat autentic, este singurul rspuns viabil si credibil la toate provocrile si cderile din sens ale omului modern13 . Alt studiu semnat tot de ctre Lucian Farcasiu, prezint n acelasi context al cultului liturgic n general, semnificatia teologico-duhovniceasc si rnduiala liturgic a celor patru duminici premergtoare Postului celui
Lect. univ. drd. Farcasiu Lucian, ntruparea Sfintei Liturghii n viata si spiritualitatea poporului romn, n rev. Teologia, nr. 3/2007, p. 113-138. 12 Ibid., p. 137. 13 Ibid., p. 137-138.
11

172

Teologia, 4 / 2007

Mare14 . La nceputul studiului sunt prezentate cteva generalitti despre Triod si perioada Triodului. Aici, autorul arat c perioada aceasta, prin harul slujbelor svrsite, urmreste s-l ntoarc pe om dinspre moartea pricinuit de pcat, spre viata cea nou mpreun cu Hristos, n mprtie. n sensul acesta, Triodul devine un ghid duhovnicesc de nltare a crestinului, oferindu-i cluzirea necesar. n acelasi timp, prin ritmul liturgic pe care l creeaz, l sprijin din interior pe crestin n strdaniile sale. Asadar, aceast perioad, departe de a nsemna doar o schimbare a structurii si continutului slujbelor Bisericii, ne mbie, si mai mult dect att, ne integreaz ntr-un nou mod de existent: existenta desvrsit, rentoarcerea la modul de fiintare paradisiac a celor dinti oameni15 . n continuare este prezentat structura liturgic si semnificatia teologicoduhovniceasc a perioadei premergtoare Postului Mare. Studiul n sine este interesant prin aceea c nu se limiteaz doar la a prezenta rnduiala liturgic, rnduielile tipiconale specifice acestei perioade premergtoare nceputului Postului Mare, ci se apleac si nspre tlcuirea duhovniceasc a sensului lor. Privitor la aceiasi problematic a cultului, deosebit de interesant si de bine venit pentru contextul actual este studiul printelui Constantin Rus privitor la Institutia diaconitelor n Biserica Ortodox si posibilitatea restaurrii ei. Studiul prezint la nceputul su istoria institutiei diaconitelor, prezentnd mai apoi conditiile si Rnduiala liturgic a hirotoniei lor. Partea urmtoare a studiului are mai mult un caracter canonic, ocupnduse de caracterul si de consecintele canonice ale hirotoniei diaconitelor. Un alt capitol, deosebit de interesant, se refer la sfera de activitate a diaconitelor n trecutul Bisericii, capitolul acesta fcnd trecerea spre partea final a studiului, cea concluziv, cuprinznd recomandri pentru actiune, n contextul realittilor din Biserica de astzi. Dintre aprecierile fcute n concluzii retinem faptul c hirotonia diaconitelor a fost singurul tip al hirotoniei femeilor n Biseric, prin care s-a creat un singur oficiu feminin al clerului si o singur treapt clerical, adic oficiul si treapta
Asist. Univ. Drd. Farcasiu Lucain, Semnificatia teolgico-duhovniceasc si rnduiala liturgic a duminicilor premergtoare Postului celui Mare, n rev. Teologia nr. 2/2005, p. 48-64. 15 Ibid., p. 49-50.
14

Studii

173

diaconitelor16 . Referindu-se la posibilitatea restaurrii acestei trepte clericale, autorul studiului concluzioneaz urmtoarele: Restaurarea si ntemeierea din nou a institutiei diaconitelor n ntreaga Biseric Ortodox nu va viola n nici un fel canoanele Bisericii, deoarece aceast institutie rmne n mod potential n fort astzi, pentru c este recunoscut de trei Sinoade Ecumenice si nu a fost abrogat de nici o autoritate bisericeasc ulterioar. Pe lng aceasta, exist si astzi exemple de hirotonie a diaconitelor n mnstirile din Biserica Ortodox Greac n zilele noastre, general vorbind, dorinta de a restaura institutia diaconitelor devine mai evident. O astfel de dorint de exemplu, a fost exprimat n anul 1906 de comitetul preconciliar al Sinodului Pan-Ortodox la Bisericii Ortodoxe Ruse, iar n Grecia, de ctre Biserica Greciei, cu ocazia ntemeierii colii Diaconitelor17 . Asupra unei probleme controversate privitoare la nnoirea cultului liturgic ortodox, fr a prejudicia ns traditia dintru nceputuri a Bisericii, se opreste printele Dumitru Moca, n studiul su Traditie si nnoire n slujirea liturgic-un punct de vedere18 . Dintru nceput este subliniat relatia strns existent ntre dogm ca afirmare a adevrului de credint, si cult, ca manifestare a dogmei n dimensiunea tririi personale. Iat ce se afirm n acest sens: ntre dogm si sistemul doctrinar al unei religii, pe de o parte, si formele sale de cult, pe de alt parte, exist de regul, o strns si evident legtur de continuitate, un raport genetic, conform principiului general: lex credendi, lex orandi. Ideile de doctrin, conceptia pe care o avem despre Dumnezeu si despre raporturile noastre cu El, tind, n chip firesc, s se reflecteze si s se concretizeze n anumite forme de cult care, prin nssi natura sau structura lor, poart pecetea doctrinei care le-a inspirat19 . Se face, de asemenea, constatarea c din punctul de vedere al formelor exterioare ale cultului, Biserica Ortodox mparte formele cultului ei n dou mari categorii: unele nemodificabile, stabile,
16 Pr. Lect. Drd. Constantin Rus, Institutia diaconitelor n Biserica Ortodox si posibilitatea restaurrii ei, n rev. Teologia nr. 2/1998, p. 55. 17 Ibid., p. 55. 18 Pr. Lect. Dr. Dumitru Moca, Traditie si nnoire n slujirea liturgic-un punct de vedere, n rev. Teologia nr. 1/2003, p. 46-60. 19 Ibid., p. 48.

174

Teologia, 4 / 2007

rmnnd aceleasi si altele modificabile20 . Se precizeaz c formele modificabile ale cultului se refer la: formele fundamentale ale cultului, expresia cea mai fidel a traditiei liturgice a Bisericii, acelea care sunt legate fiintial si intim de natura religiei crestine nssi, fiind instituite chiar de Mntuitorul sau de Sfintii Apostoli, practicate de Biserica primelor trei-patru veacuri si transmise ca atare n patrimonial cultic al crestinttii ntregi, nainte de Schisma cea mare, din anul 105421 . n aceeasi msur, autorul se refer la formele modificabile ale cultului, adic cele care pot fi schimbate, dintre acestea amintind: formele externe ale cultuluiprecum: limba liturgic (melodia), modul cntrii bisericesti, locul predicii n cadrul serviciului divin, numrul si mrimea lecturilor biblice folosite n cult, repetarea unor ectenii, oficierea unor slujbe care nu sunt strict si uniform reglementate de tipic sau de practica liturgic22 . Cu toate acestea, unele afirmatii ni se par prea ndrznete si nejustificate. Asa de pild, sugestia privitoare la reducerea, simplificarea sau prescurtarea acelor slujbe a cror rnduial se afl prea mult dezvoltat si ncrcat prin efectul legii de crestere organic a cultului, nclcnd astfel principiul echilibrului liturgic, ca de exemplu slujba pavecernitei, a utreniei, a sfntului maslu si a nmormntrii. Rnduiala unor astfel de slujbe sfinte fiind ntocmit n vremuri demult apuse si pentru credinciosii care aveau si mai mult evlavie si mai mult rgaz pentru o participare de mai lung durat la serviciul divin, ar putea fi luat n discutie n vederea unor eventuale reduceri sau simplificri, mcar pentru bisericile de enorii, precizndu-se mai ndeaproape care anume prti ale ei pot fi reduse sau prescurtate23 . Oricum, nu aceasta ar fi rezolvarea la nevoile si chiar crizele spirituale, provocate de influentele secularizante ale timpului nostru, de educatia ateist si de prozelitismul sectar desfsurat cu persistent n
Ibid. Ibid. 22 Ibid., p. 53. 23 Ibid., p. 57-58. Ct vreme aceste rnduieli liturgice au fost consacrate n rnduiala Bisericii nc din perioada patristic, fiind confirmate si de practica liturgic si pstrnduse n crtile de slujb pn astzi, ntr-o form nemodificat, avnd de asemenea un continut ce tine de o alctuire patristic, astfel de sugestii privitoare la modificarea si prescurtarea lor sunt inacceptabile.
21 20

Studii

175

ultimul timp24 , cum las autorul s se nteleag, ci mai degrab pstrarea nealterat a rnduielii liturgice dintru nceputuri a Bisericii, singura care d legitimitate, pstrnd n acelasi timp identitatea ortodox, n fata tendintelor eterodoxe. b. Probleme liturgice, privitoare la cultul divin n general, prezente n lucrrile unor teologi ardeni precum si n publicatiile locale ale Eparhiei Aradului Un studiu care surprinde cteva aspecte de teologie Liturgic si pastoral, asa cum se reflect acestea n opera marelui teolog ardean Ilarion V. Felea, este semnat de Lucian Farcasiu25 . n aprecierea acestui studiu vom porni de la concluziile fcute de autorul lui: Printele Profesor Ilarion V. Felea a fost, prin excelent, profesorul de Teologie Sistematic, respectiv de Teologie Dogmatic, Teologie Moral si Ascetic si Mistic, cursurile si opera dnsului fiind abordate n acest sens. Totusi, lund n considerare legtura de totdeauna dintre dogma crestin si experierea ei n cadrul rnduielii bisericesti cultice, si parcurgnd n profunzime opera printelui, am descoperit si am semnalat aspectele liturgice si pastorale, pe care dnsul le evidentiaz, le subliniaz si le trateaz n chip deosebit. Am indicat, n sensul acesta, directiile majore ale operei printelui profesor Ilarion V. Felea, ncercnd s le tratm pe fiecare n parte n chip amnuntit si descoperind astfel o teologie adnc, abordat pe firul svrsirii ei liturgice, n slujba bisericeasc26 . Studiul n sine surprinde mai mult aspecte: cultul divin viat a Bisericii n Duhul Sfnt (relatia dogm moral cult, teologia stiint duhovniceasc, cultul liturgic-manifestare si experiere a transcendentului, fiinta si formele de manifestare a cultului divin, scopurile cultului crestin); Biserica mprtia lui Dumnezeu pe pmnt (duhul Bisericii primare, caracteristicile vietii eclesiale, Biserica chip al mprtiei Ceresti, succesiunea apostolic n Biseric); Continutul cultului crestin si sensurile acestuia (Cele apte Laude si sfintirea sau unirea cu Dumnezeu, realizat prin mprtsirea Sfintelor Taine).
Ibid., p. 59-60. Asist univ. drd. Farcasiu Lucian, Aspecte de Teologie Liturgic si Pastoral reflectate n opera printelui profesor Ilarion V. Felea, n rev. Teologia, nr. 4/2004, p. 76-100. 26 Ibid., p. 100.
25 24

176

Teologia, 4 / 2007

Un alt studiu, semnat de Printele Profesor Dr. Dumitru Moca, surprinde preocuprile de liturgic si pastoral, asa cum se reflect acestea n paginile publicatiei religioase editate de Episcopia Aradului, Biserica si coala 27 . Dintru nceput, autorul precizeaz c revista aceasta bisericeasc va consacra un spatiu considerabil preocuprilor de liturgic si pastoratie bisericeasc, asa cum au fcut-o de altfel si alte publicatii bisericesti din epoc28 , amintind n acest sens Telegraful Romn si Revista Teologic de la Sibiu si periodicul Biserica Ortodox Romn, editat de Patriarhia Romn. Privite retrospectiv, preocuprile liturgice dinainte de 1948 scot n evident efortul permanent al Bisericii ardene prin preotii si teologii si pentru mentinerea nealterat a credintei si rnduielilor ortodoxe, majoritatea problematicilor tratate fiind impuse de necesitti practice ale Bisericii din acea vreme29 . Contributiile acestea, concretizate n articolele publicate n paginile acestei publicatii si-au adus aportul la dezvoltarea Teologiei liturgice a Bisericii Ortodoxe Romne30 . Dintre preocuprile liturgice, este mentionat rubrica Chestiuni tipicale, rubric semnat de preoti din zon interesati ndeaproape de modul slujirii sfintelor slujbe, a semnificatiilor lor teologico-dogmatice fiind destinat preotilor si cntretilor bisericesti precum si tuturor bunilor crestini ortodocsi a cror viat spiritual gravita n jurul sfintelor altare si a rnduielilor bisericesti31 . Este amintit apoi un alt capitol al teologiei liturgice, reflectat n mod tangential n paginile acestei reviste, anume cel privitor la izvoarele cultului crestin, un astfel de capitol fiind deosebit de relevant pentru contextul pluriconfesional de la Arad si din vestul trii n general, avnd menirea de a face dovada concludent a legturii cultului nostru crestin ortodox cu izvoarele sale genuine: Sfnta Scriptur si traditia apostolic si patristic32 . n continuare, este remarcat rubrica Din viata
27 Pr. Lector Dumitru Moca, Preocupri de liturgic si pastoral n revista Biserica si coala, n revista Teologia nr. 3-4, 1997, p. 56. n prezentul studiu noi vom avea ns n vedere doar preocuprile de liturgic, evidentiate de materialul printelui Dumitru Moca, cele de pastoral fiind evidentiate ntr-un alt studiu. 28 Ibid. 29 Ibid. 30 Ibid., p. 57. 31 Ibid. 32 Ibid., p. 57-58.

Studii

177

liturgic, materialele publicate sub acest generic cuprinznd probleme si teme de actualitate si astzi, multe dintre ele lund pozitie mpotriva tendintei de modernizare si revizuire a serviciului divin. Autorul precizeaz c La editarea acestei rubrici amintim colaborarea unor personalitti binecunoscute n epoc, prof. Dr. Badea Ciresanu, preotul profesor Simeon iclovan de la Arad, episcopul Tit Simedrea si altii33 . Un alt capitol evidentiat este acela al abordrilor aspectelor si temelor privitoare la istoria cultului divin la romni, a valorii si importantei limbii nationale n cult, acestui vast domeniu de cercetare consacrndu-i n paginile revistei amintite cteva articole, cunoscutul istoric, preotul Dr. Gheorghe Ciuhandu34 . n concluziile asezate la sfrsitul studiului su, printele Dumitru Moca apreciaz c materialele cu continut liturgic cuprinse n paginile publicatiei Biserica si coala, au cuprins toate laturile acestei discipline a teologiei practice. Cultul liturgic si problema intercomuniunii Un studiu care vizeaz evenimentele din 1054, legate de problema Schismei celei Mari din Biserica Crestin, si de consecintele acestora dintr-o perspectiv teologico-liturgic este semnat de Lucian Farcasiu, care, nc de la nceput prezint conceptia eclesiologic ortodox si romanocatolic si problema intercomuniunii. El plaseaz fundamentul refacerii unittii crestine si al restabilirii comuniunii sacramentale dintre apuseni si rsriteni n cultul liturgic. Cultul liturgic poate deveni un mijloc de apropiere ntre cele dou Biserici, pornind de la aprecierea c prin cult se exprim de fapt, n chip doxologic, adic prin preamrire, ntregul continut al nvtturii de credint crestin. Unitatea cultic, ce se poate exprima desigur ntr-o diversitate de rituri liturgice, ar conduce astfel si nspre o mrturie comun a aceluiasi adevr de credint. Tocmai de aceea, socotim c problematica refacerii comuniunii sacramentale ntre cele dou Biserici trebuie s fie abordat n chip obligatoriu din perspectiv liturgic.35 Lucian Farcasiu accentueaz raportul dintre nvttura de credint si cult
Ibid., p. 58. Ibid. 35 Asist. Univ. Drd.Lucian Farcasiu, Aspecte istorico-liturgice privitoare la comuniunea sacramental, nainte si dup Marea Schism, n rev. Teologia, nr. 3/2004, p. 353-379.
34 33

178

Teologia, 4 / 2007

n teologia ortodox, artnd c n acceptiunea ortodox, orice continut al credintei nu trebuie desprtit de experienta vie a Bisericii, manifestat n cultul liturgic. Rnduiala liturgic este n modul cel mai deplin expresie a dogmei ce nu se propune doar la nivel declarativ, ci este afirmat n chip doxologic.36 Lucian Farcasiu ajunge la concluzia c pn aproape de momentul Schismei nu se fcea distinctie foarte clar ntre greci si latini n privinta riturilor liturgice si n afara ctorva scurte ntreruperi, intercomuniunea sacramental functiona n chip deplin37 . Concluzia final este c nu putem identifica o dat precis referitoare la ntreruperea total a intercomuniunii sacramentale ntre rsriteni si apuseni nainte si chiar dup marea schism pn n secolul al XII-lea38 . 2. Marile Praznice si srbtori din cursul anului liturgic a. Istoria si dezvoltarea Praznicelor mprtesti ale Mntuitorului si ale Maicii Domnului Dintre Praznicele mprtesti, ne oprim desigur mai nti la cele ale Mntuitorului, Praznice al cror istoric si dezvoltare este prezentat si dezvoltat n paginile revistei Teologia. Asa de pild este deosebit de interesant studiul semnat de Lucian Farcasiu, referitor la istoria si dezvoltarea Praznicelor legate de ciclul Nasterii39 . Din concluziile finale ale acestui studiu, destul de extins, retinem cteva idei de fort pe care autorul le traseaz: Dintre cele dousprezece Praznice mprtesti ale Mntuitorului si ale Maicii Domnului din cursul anului liturgic, dou dintre ele sunt legate de Praznicul Nasterii Domnului: Tierea mprejur si ntmpinarea Domnului, n sensul n care sunt prznuite ntotdeauna la o distant de timp fix de Praznicul Nasterii Domnului (la 8 si respectiv 40 de zile). Botezul Domnului st n strns legtur cu Praznicul Nasterii Mntuitorului, n msura n care n primele trei veacuri (mai precis pn aproape de sfrsitul sec. IV), Nasterea Domnului se srbtorea la aceiasi dat cu Praznicul Botezului, la 6 ianuarie, purtnd numele de Epifania sau Artarea Domnului...Cele dou Praznice a cror dat a prznuirii deriv
Ibid., p. 357-358. Ibid., p. 377. 38 Ibid., 378. 39 Lect. Univ. Drd. Lucian Farcasiu, Praznicele mprtesti ale Mntuitorului legate de ciclul Nasterii. Consideratii istorico-liturgice, n rev. Teologia, nr. 4/2006, p. 81-100.
37 36

Studii

179

din cea a srbtorii Nasterii, se prznuiau asadar pn spre sfrsitul secolului IV, prin raportare la ziua de 6 ianuarie (Tierea mprejur a Domnului, la 8 zile dup 6 ianuarie, respectiv ntmpinarea Domnului la 40 de zile dup aceast dat, la 4 februarie). Fixndu-se data Nasterii Domnului n 25 decembrie, ea a atras dup sine deplasarea datei de prznuire si a celorlalte srbtori ale Mntuitorului, anume Tierea mprejur, la 1 ianuarie, iar ntmpinarea Domnului, la 2 februarie. Genernd cronologia prznuirii acestui ciclu al Praznicelor cu dat fix, Praznicul Nasterii Domnului a devenit cel de-al doilea punct de reper din cursul anului liturgic, dup Sfintele Pasti, determinnd data prznuirii unor srbtori ale Mntuitorului, dar si ale Maicii Domnului (Bunavestire n 25 martie) si chiar ale Sfntului Ioan Boteztorul (Nasterea Sfntului Ioan Boteztorul n 24 iunie)40 . Legat de Praznicul Nasterii Mntuitorului, deosebit de interesant si de bine documentat este un alt studiu, semnat de ctre printele Dumitru Moca care prezint relatia dintre Traditia colindelor religioase de Nasterea Domnului si cultul crestin41 . Referindu-se la relatia dintre cultul liturgic al Bisericii si colinde, autorul studiului arat c mobilul lor interior, sursa lor de inspiratie este traditia, acel lex orandi lex credendi, care, n cultul Bisericii, are o nsemntate deosebit42 . Este remarcat apoi faptul c asupra colindelor romnesti, textele biblice vechitestamentare, respectiv profetiile mesianice citite n ajunul Praznicului, au manifestat o influent hotrtoare43 . De asemenea este mentionat faptul c un contact apropiat trebuie s-l fi avut colindele religioase de Nasterea Domnului cu imnografia bisericeasc a Crciunului44 . n acest sens este exemplificat cu melosul bisericesc al condacului care, sustine autorul, a servit ca tip melodiei devenit popular a colindei, dup cu versul bisericesc continutul lui teologic a servit ca model de inspiratie versului popular legat de srbtoarea sau praznicul slvit al Nasterii
Ibid., 99-100. Pr. Dumitru Moca, Traditia colindelor religioase de Nasterea Domnului si cultul crestin, n rev. Teologia, nr. 3-4/1999 si n nr. 1/2000. 42 Ibid., n rev. Teologia nr. 3-4/1999, p. 67. 43 Ibid., p. 68-69. 44 Ibid., p. 72.
41 40

180

Teologia, 4 / 2007

Domnului45 . Astfel, apreciaz autorul n finalul studiului su, nefiind altceva dect prelungiri firesti ale cntrilor de la stran, mbrcate n form popular de melozi anonimi, colindele sunt, alturi de alte creatii de geniu ale poporului nostru drept credincios o zestre de nepretuit mostenit de la naintasi46 . Un alt studiu al printelui profesor Dumitru Moca analizeaz din perspectiv istorico-liturgic originea si vechimea srbtorii nltrii Sfintei Cruci47 . Printele Dumitru Moca arat urmtoarele: Cum este firesc, originea srbtorii nltrii Sfintei Cruci este ierusalimitean. Ca si originea altor rituri si rnduieli bisericesti, obrsia ndeprtat a srbtorii trebuie cutat n traditia apostolic cristalizat la Ierusalim, cetate sfnt n care s-au desfsurat evenimentele soteriologice decisive: patimile, rstignirea, moartea si nvierea Domnului. n jurul acestei asertiuni ne ndreapt privirile izvoarele vremii, cele mai autorizate opinii ale istoricilor cultului si nu n ultimul rnd rnduielile liturgice ale srbtorii, care prin citirile, riturile si rnduielile sale, pstreaz nc notele caracteristice ale srbtorii aflrii, nltrii si artrii Sfintei Cruci la Ierusalim48 . n finalul studiului este prezentat modul prznuirii si particularitti ale slujbelor srbtorii, artnduse c Srbtoarea nltrii Sfintei Cruci si-a pstrat pn astzi importanta pe care a avut-o n Biserica Veche49 . n fine, ntr-un alt studiu al printelui Dumitru Moca este prezentat originea vechi-testamentar a Praznicului Sfintelor Pasti50 , autorul prezentnd n acest sens numele, originea, instituirea si evolutia srbtorii Pastilor n Vechiul Testament, precum si relatia existent ntre Pasti si Cincizecime n lumina mrturiilor patristice timpurii. n concluziile studiului su, printele Dumitru Moca arat c: Srbtorile Pastilor si Cincizecimii sunt fundamentul anului cultic veterotestamentar. Srbtori iudaice, ele
Ibid., n nr. 1/2000, p. 85. Ibid., p. 93. 47 Pr. Lect. Dr. Dumitru Moca, Praznicul nltrii Sfintei Cruci. Originea si vechimea srbtorii. Studiu istoric liturgic, p. 72-78. 48 Ibid., p. 73. 49 Ibid., p. 77. 50 Pr. Lect. Univ. Dr. Dumitru Moca, Srbtoarea Pastilor n Vechiul Testament. Studiu istoric liturgic, p. 62-69.
46 45

Studii

181

vor fi preluate si de crestini nu prin inertie, ci pentru c ele constituie baza biblic si liturgic indispensabil a credintei crestine, care, de altfel, le-a si dat un sens si un continut cu totul nou. Aceste constatri sugereaz faptul c Biserica crestin a conservat ideea anului liturgic si deci a unei liturghii a timpului. Ele ne arat apoi legtura dintre cultul crestin si cel iudaic, valoarea de comemorare si simbol a cultului iudaic fat de cultul crestin, care l mplineste l desvrseste51 . n cteva studii ale lect. univ. drd. Lucian Farcasiu, desi tematica abordat vizeaz teologia textului imnografic al ctorva Praznice mprtesti, se gsesc referiri la istoria si evolutia Praznicului a crui imnografie este abordat. Este vorba despre consideratiile preliminare asupra datelor istorice privitoare la Praznicul Schimbrii Domnului la Fat n Rsrit52 si de asemenea despre consideratiile istorice privitoare la Praznicul Intrrii n Biseric a Maicii Domnului53 . b. Teologia Praznicelor mprtesti, reflectat n imnografia Prznuirii lor O mare parte dintre articolele semnate de lect. univ. drd. Lucian Farcasiu abordeaz o tematic deosebit de interesant, neexplorat nc suficient n teologia romneasc, si anume aceea a teologiei textului liturgic, cu referint special la imnografia Praznicelor mprtesti, si nu numai. Astfel, unul dintre studii se refer la teologia imnografic a Praznicului Intrrii Domnului n Ierusalim. La nceputul su, sunt prezentate ca preliminarii, desfsurarea evenimentului Intrrii Domnului n Ierusalim, asa cum se reflect aceasta n imnografia Praznicului. Dintre elementele de teologie pe care le dezvolt textul imnografic si care sunt dezvoltate n cuprinsul studiului, retinem cteva aspecte: Cine-i Cel ce intr n Ierusalim?, smerenia lui Hristos Dumnezeu, nvierea lui Lazr ca anticipare a nvierii Mntuitorului, semnificatia duhovniceasc a Intrrii Mntuitorului n Ierusalim (semnificatia sederii lui Hristos pe mnz, cntarea pruncilor la
Ibid., p. 69. A se vedea n acest sens Asist. Univ. Drd. Lucian Fracasiu, Teologia imnografic a Praznicului Schimbrii la Fat a lui Hristos, n rev. Teologia, nr. 3/2005, p. 104-107. 53 A se vedea n acest sens Asist. Univ. Drd. Lucian Fracasiu, Teologia imnografic a Praznicului Intrrii Maicii Domnului n Biseric, n rev. Teologia nr. 4/2005, p. 168-170.
52 51

182

Teologia, 4 / 2007

Intrarea Domnului n Ierusalim, motivul cntrii pruncilor, semnificatia duhovniceasc a cntrii pruncilor, Intrarea n Ierusalim ca anticipare a Patimilor), Hristos Adam cel nou si mntuirea lumii (Hristos Adam cel nou, mntuirea tuturor neamurilor prin Hristos, chemarea neamurilor la Hristos. Sionul cel nou din pgni), dimensiunea eshatologic a Praznicului Intrrii Domnului n Ierusalim (Botezul crestin n chip eshatologic ca moarte si nviere mpreun cu Hristos), bucuria ntregului cosmos pentru Intrarea Mntuitorului n Ierusalim (bucurie n cer si pe pmnt, bucuria lui Adam si a Evei, bucuria neamurilor, a Sionului celui nou, ales din pgni, bucuria credinciosilor Bisericii). n finalul studiului este avansat si dezvoltat ideea c troparul Praznicului si rugciunea de binecuvntare a salciei alctuiesc de fapt sinteza ntregii teologii a Praznicului Intrrii Domnului n Ierusalim. ntr-un alt studiu, Lucian Farcasiu dezvolt teologia Pogorrii Duhului Sfnt, asa cum se reflect aceasta n imnografia prznuirii Sale de la Rusalii. Studiul are patru directii mari. Astfel, n prima parte este prezentat legtura existent ntre Praznicul Cincizecimii si srbtoarea crestin a Pogorrii Duhului Sfnt, n partea a doua este prezentat evenimentul Pogorrii Sfntului Duh ca mplinire a fgduintei Mntuitorului, n partea a treia este prezentat desfsurarea evenimentului Pogorrii Duhului Sfnt, asa cum se reflect aceasta n imnografia Praznicului, iar n ultima parte, cea mai extins ca si continut, este prezentat teologia imnografiei Praznicului Pogorri Duhului Sfnt. Dintre elementele de teologie imnografic surprinse n aceast ultim parte a studiului, retinem aspectele cele mai importante: Cincizecimea Praznicul Treimii, Duhul Sfnt Unul din Sfnta Treime, Treime si Unime n Dumnezeire, Duhul Sfnt Lumin din Lumina Sfintei Treimi, nsusirile Duhului Sfnt, trimiterea n lume a Duhului Sfnt prin Fiul, lucrarea Duhului Sfnt n Biseric si n lume, revrsarea Duhului Sfnt peste Sfintii Apostoli, prezenta Sfntului Duh n Biseric, Sfntul Duh si Taina apei si a Duhului (Botezul si Mirungerea), darurile Duhului Sfnt revrsate n Biseric, lucrarea Duhului Sfnt revrsat n lume si mntuirea ei, Pogorrea Duhului Sfnt ca mplinire a profetiilor vechi-testamentare, mplinirea profetiei lui Ioil, prefigurri vechi-testamentare ale momentului Pogorrii Duhului Sfnt (antiteza cu momentul amestecrii limbilor la Turnul Babel, Moise prototip al Pogorrii

Studii

183

Duhului Sfnt, profetul Ilie ca anticipare a Pogorrii Sfntului Duh), Bucuria credinciosilor Bisericii. Cincizecimea ca Praznic eshatologic. Un alt material, semnat tot de ctre Lucian Farcasiu, dezvolt teologia Praznicului Epifaniei Domnului, asa cum se reflect aceasta n imnografia sa54 . Studiul este structurat n dou prti mari: pe de o parte, la nceputul su este prezentat desfsurarea evenimentului teofanic al Botezului Domnului n imografia Praznicului, iar pe de alt parte este prezentat n mod amnuntit ntreaga teologie imnografic a Praznicului Botezului Domnului. Dintre elementele de teologie surprinse si dezvoltate aici enumerm: micsorarea slavei Dumnezeiesti a lui Hristos la Botezul Su n Iordan, izbvirea lui Adam si nnoirea lumii, biruinta desvrsit a lui Hristos asupra diavolului, luminarea ntregii lumi prin Hristos, ntruparea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu pentru mntuirea neamului omenesc, bucuria cosmic (spaim n cer si pe pmnt, spaima si mirarea ngerilor, spaima naintemergtorului, bucuria naintemergtorului, bucuria credinciosilor Bisericii), Botezul Domnului chip al Botezului crestin. Remarcm n acelasi sens studiul lui Lucian Farcasiu privitor la teologia Praznicului Schimbrii la fat a lui Hristos, asa cum apare dezvoltat ea n imnografia Praznicului. Dup ce la nceputul studiului sunt prezentate cteva date istorice privitoare la Praznicul Schimbrii Domnului la Fat n Rsrit, urmeaz n partea a doua descrierea liturgic a evenimentului, iar n partea a treia si cea mai extins este dezvoltat teologia Praznicului. Enumerm n continuare elementele de teologie ale Praznicului, surprinse n continutul acestei ultime prti: Hristos Dumnezeu ntrupat. Strlucirea slavei Sale Dumnezeiesti n Tabor (firea divino-uman a lui Hristos, deofiintimea Fiului cu Tatl), natura luminii lui Hristos de pe Tabor (Hristos Lumin din Lumina Sfintei Treimi, natura luminii taborice, ndumnezeirea firii umane, ca finalitate a lucrrii rscumprtoare a lui Hristos, artat la Schimbarea Domnului la Fat, schimbarea noastr luntric pentru nvrednicirea de lumina slavei lui Hristos, Schimbarea la fat a lui Hristos ca prefigurare a artrii slavei celei de-a doua veniri a Lui si a evenimentelor legate de aceasta, participarea ntregului cosmos la
54 A se vedea Lect. Univ. Drd. Lucian Farcasiu, Teologia Epifaniei Domnului reflectat n imnografia prznuirii Sale, n rev. Tologia nr. 1/2007, p. 239-260.

184

Teologia, 4 / 2007

Dumnezeirea Mntuitorului, Schimbarea la Fat chip al desvrsirii Legii celei noi a harului, Sinteza teologiei Praznicului Schimbrii la Fat a lui Hristos. Troparul. Alt studiu al lui Lucian Farcasiu este cel privitor la teologia imnografic a Praznicului Intrrii Maicii Domnului n Biseric55 . Dup ce n prima parte sunt prezentate cteva consideratii istorice privitoare la Praznicul Intrrii n Biseric a Maicii Domnului, n partea doua a sa este prezentat desfsurarea acestui eveniment, iar n partea treia, teologia imnografic a Praznicului. Dintre elementele de teologie surprinse aici amintim: prefigurarea venirii lui Hristos, Fecioara Maria mplinirea profetiilor Vechiului Testament, scopul aducerii fecioarei la Templu, curtia Maicii Sfinte, Fecioara Maria Eva cea nou, Bucuria cosmic (bucurie n cer si pe pmnt, bucuria ngerilor, bucuria oamenilor si temeiul acestei bucurii, bucuria maicilor si a fecioarelor, bucuria credinciosilor Bisericii, bucuria lui Ioachim si a Anei), sinteza teologiei Praznicului Intrrii n Biseric a Maicii Domnului. Un material valoros si extins l constituie studiul profesorului Cristinel Ioja privitor la dimensiunea cosmic a Praznicelor mprtesti56 , n care autorul aprofundeaz lucrarea de ndumnezeire a omului si a cosmosului, dimpreun cu el, lucrare care se actualizeaz n desfsurarea Praznicelor mprtesti, cci, dup cum apreciaz autorul fiecare praznic are nsemntatea lui si dezvolt o anumit particularitate n ansamblul vietii liturgice a Bisericii, ns n fiecare praznic mprtesc putem s si ntlnim, ca un leit motiv, relatiile speciale care exist ntre Dumnezeu om cosmos, relatii desvrsite n persoana lui Hristos care recapituleaz toate n Sine si pe noi cu Dumnezeu, fcnd toat creatia una57 . Dimensiunea cosmic a Praznicelor mprtesti se reflect n aceea c imnologia lor ne reveleaz o creatie vie, un cosmos nsufletit, o lume dispus spre transparent care odat cu urcarea lui Hristos spre nviere si nltare devine tot mai plin de prezenta Duhului Sfnt58 .
55 A se vedea Asist. Univ. Drd. Lucian Farcasiu, Teologia imnografic a Praznicului Intrrii Maicii Domnului n Biseric, n rev. Teologia, nr. 4/2005, p. 168-180. 56 Asist. Univ. Drd. Cristinel Ioja, Dimensiunea cosmic a Praznicelor mprtesti, n rev. Teologia, nr. 1/2005, p. 100-147. 57 Ibid., p. 103. 58 Ibid., p. 104.

Studii

185

Dintre srbtorile anului liturgic a cror imnografie este analizat din perspectiva teologiei pe care o dezvolt, retinem srbtoarea Sfintilor Trei Ierarhi, prezentat n dou studii ale profesorului Lucian Farcasiu. Astfel, un prim studiu se refer la teologia treimic reflectat n imnografia srbtorii59 . Autorul se refer mai nti la contributia Sfintilor Trei Ierarhi la elaborarea teologiei treimice, pentru ca mai apoi s prezinte actualitatea doctrinei lor trinitare. Treimea ierarhilor se reflect dup chipul Treimii din ceruri, asa explicndu-se si faptul c ei apar n imnografie ca nvttori ai Treimii celei mai presus de fire. n lupta lor de aprare a nvtturii despre Sfnta Treime, sfintii Trei Ierarhi sunt si surptorii ereziilor trinitare. n concluziile de la sfrsitul acestui studiu, autorul subliniaz urmtoarele: imnografia srbtorii Sfintilor Trei Ierarhi reflect un adnc de teologie, punctnd directiile fundamentale pe care cei Trei Sfinti Printi le-au dezvoltat n scrierile lor. Remarcm n chip deosebit ilustrarea teologiei trinitare, pe care Sfintii Ierarhi au aprofundat-o, ajungnd la fixarea ei definitiv. De altfel, teologia trinitar elaborat de cei Trei Printi rmne de o mare actualitate, constituind n acelasi timp un rspuns si o rezolvare a crizei cu care se confrunt filosofia antropologic, mai cu seam astzi. Treimea pe care Dumnezeiestii Ierarhi au cntat-o, strbate ntregul continut imnologic al prznuirii lor60 . Un al doilea studiu al lui Lucian Farcasiu privitor la Sfintii Trei Ierarhi se refer la chipul lor duhovnicesc, asa cum se reflect acesta n imnografia prznuirii lor61 . Dintre studiile care dezvolt teologia imnografiei crtilor de cult, amintim materialul deosebit de dens al printelui Lucian Petroaia, privitor la pocint si ndreptare, asa cum se reflect acestea n imnografia Triodului62 . La nceputul studiului sunt prezentate cteva consideratii preliminare privitoare la Triod, ca surs bogat pentru aprofundarea
59 Asist. Univ. Drd. Lucian Fracasiu, Teologia treimic reflectat n imnografia Srbtorii Sfintilor Trei Ierarhi, n rev. Teologia, nr. 1/2005, p. 88-99. 60 Ibid., p. 98-99. 61 Prep. Univ. Drd. Lucian Farcasiu, Sfintii Trei Ierarhi - chipuri ale ntruprii teologiei. Chipul lor duhovnicesc reflectat n imnografia srbtorii din 30 ianuarie, n rev. Teologia, nr. 1-2/2004, p.110-124. 62 Pr. Drd. Lucian Petroaia, Pocint si ndreptare n imnografia Triodului, n rev. Teologia, nr. 3/2006, p. 174-194.

186

Teologia, 4 / 2007

teologiei imnografice, si mai apoi la tema pocintei si la reflectarea ei n imnografia si rnduielile Triodului. n prima parte, este prezentat pocinta (pocinta ca si constientizare si prere de ru pentru pcat, pocinta ca si curtire de pcate si lucrare a virtutilor, pocinta ca ntoarcere, pocinta ca luminare, plnsul pentru pcat si darul lacrimilor si modelele de pocint din Triod), iar n partea a doua ndreptarea (ndreptarea ca desteptare din somn sau iesire din betie, ndreptarea ca iertare, ndreptarea ca tmduire si ndreptarea ca nviere), asa cum se reflect acestea n imnografia Triodului. La sfrsitul studiului su, printele Lucian Petroaia, concluzioneaz c ipostazele pocintei, modelele ce ni le ofer, conotatiile ndreptrii, toate prinse ntr-o minunat ntocmire imnologic, cu teme teologice de mare fort, mbie la a redescoperi Triodul63 . III. Traduceri patristice si post-patristice cu continut liturgic, prezentate n paginile revistei Teologia Dintre traducerile prezentate n paginile revistei Teologia, retinem dou dintre ele, pentru continutul lor liturgic. Astfel, prima dintre traduceri, prezint Taina Pastilor, asa cum se reflect aceasta n vechile Liturghii si n unele texte patristice64 . Traducerea aceasta are menirea s ne sprijine n crearea unei imagini de ansamblu privitoare la modul n care era nteleas n Biserica primar si n perioada patristic Taina Sfintelor Pasti, ca srbtoare si celebrare de ctre Biseric a Praznicului nnoirii si luminrii noastre prin moartea si nvierea lui Hristos. Cea de-a doua traducere cuprinde o tlcuire patristic, a Sfntului Nicodim Aghioritul, la al doilea antifon al glasului I. Traducerea propriuzis este prefatat printr-un scurt comentariu n care se arat faptul c Sfntul Nicodim a scris si lucrri cu caracter liturgic, de tlcuire a cntrilor de la slujbe. ntre acestea se numr si Scara nou, n care se comenteaz Antifoanele celor opt glasuri din Utrenia Duminicilor. Aceasta a fost scris n 1808, fiind ultima scriere iesit din minile sale... Sfntul Nicodim face cu ocazia tlcuirii fiecrui antifon o scurt istorie a
Ibid., p. 194. A se vedea n acest sens Taina Pastilor. Vechi Liturghii si texte patristice, traducere realizat de studentul Vlad Ciule, n rev. Teologia, nr. 1/1997.
64 63

Studii

187

acestuia, apoi aduce lmuriri de natur dogmatic si arat implicatiile n vita personal de rugciune a acestor nvtturi. Astfel c prin tlcuirea sa descoper ntreptrunderea fiintial dintre dogm, cult si viata personal duhovniceasc punnd toate acestea naintea cititorilor spre nsusirea lor practic65 . IV. Recenzii ale unor lucrri cu continut liturgic, prezentate n paginile revistei Teologia Dintre lucrrile liturgice prezentate n paginile revistei Teologia, ne vom opri mai nti asupra recenziilor realizate de printele profesor Dumitru Moca. Astfel o prim prezentare este aceea a lucrrii Pr. Prof. Ilie Moldovan, Adevr si preamrire n Ortodoxie. ndreptar de texte scripturistice comentate n vederea aprrii liturgice a dreptei credinte, aprut la Editura Pro Vita, Valea Plopului, Prahova, 199966 . n prezentarea lucrrii, printele Dumitru Moca precizeaz nc de la nceput c lucrarea se impune a fi semnalat preotilor si credinciosilor pentru valoarea si actualitatea problemelor pe care le abordeaz67 . Obiectul acestei lucrri l constituie aprarea liturgic a dreptei credinte n fata ereziilor vremii, a ofensivei antihristice sectare, care au proliferat si prolifereaz astzi att de repede si aduc cu sine o civilizatie a mortii, dar si o lume n care ofensiva mpotriva dreptei credinte ia caractere tot mai oculte, urmrind dezmembrarea si suprimarea vietii comunittilor traditionale (p. 5). Astfel, nu este de prisos s precizm faptul c autorul recenziei prezint nc de la nceput introducerea lucrrii n care este prezentat conceptul de aprare a credintei: n intentia de a arta c n actul liturgic aflm cea mai bun aprare a credintei...(p. 6), fiind punctate mijloacele prin care aprarea dreptei credinte se realizeaz n cultul liturgic. O alt lucrare recenzat se refer la cteva imne liturgice ale Sfntului Efrem Sirul, reunite si publicate sub titlul Imnele Presimilor, Azimelor, Rstignirii si nvierii, lucrare aprut la Editura Deisis, Sibiu, 199968 . n
65 Comentariu al Sfntului Nicodim Aghioritul la al doilea antifon al glasului I, traducere realizat de ierom. lect. drd. Agapie Corbu, n rev Teologia, nr. 1-2001, p. 129. 66 n rev. Teologia nr. 4/2000, p. 164-165. 67 Ibid., p. 165. 68 n rev. Teologia nr. 2/2000, p. 163-164.

188

Teologia, 4 / 2007

prezentarea pe care o face acestei lucrri, printele Dumitru Moca arat c ea ...este foarte important pentru continutul si tematica ei, dar si pentru faptul c aceast valoroas imnografie liturgic si pascal este putin cunoscut la noi... Cunoasterea acestor documente este foarte important. Ea ne ofer o perceptie adecvat a contextului concret al prznuirii misterului pascal n comunitatea sirian din Nisibis n mijlocul secolului IV n care a activat ca diacon si imnograf Sfntul Efrem. Pe de alt parte, citind frumoasele imne ale Sfntului Efrem putem reconstitui n mare parte izvoarele vechi, sursa de inspiratie a imnografiei liturgice a celei mai mari srbtori crestine, cristalizat de-a lungul a mai bine de un mileniu n cele dou crti de cult ale Praznicului Pastilor n Biserica Ortodox: Triodul si Penticostarul69 . O alt prezentare este aceea a lucrrii teologului rus Alexander Schememann, Introducere n teologia liturgic, trad. rom. Ierom. Vasile Brzu, Editura Sofia, Bucuresti, 200270 . La finalul prezentrii acestei lucrri, printele Dumitru Moca apreciaz c desi problematica tratat nu este nou, chestiunea tipicului, n spet teologia cultului este tratat ntr-o manier nou... Este vorba de o seam de elemente definitorii ale sintezei bizantine a cultului, luate prea putin n seam pn acum n lucrrile ce au drept obiect istoria si teologia cultului crestin71 . Tipiconul, aprut la Editura Bucovina istoric, Suceava, 2002, 672 p.72 , apare si el prezentat n paginile revistei noastre. Printele Dumitru Moca, autorul recenziei, precizeaz c prezenta lucrare reprezint varianta aghiopolit a Tipiconului, tipicul ierusalimitean spre deosebire de cel athonit. Cartea este interesant, incitant si folositoare. Ea pune la ndemna celor interesati unul din izvoarele vechi, originale ale cultului ortodox; ea ofer apoi clericilor, monahi si preoti de mir, indicatiile tipiconale necesare svrsirii corecte a sfintelor slujbe si rnduieli bisericesti; si este pe de alt parte un nepretuit izvor de moralitate si spiritualitate ortodox73 .
69 70

Ibid., p. 164. n rev. Teologia nr. 1/2003, p. 176-177. 71 Ibid., p. 177. 72 n rev. Teologia, nr. 1-2/2004, p. 227-229. 73 Ibid., p. 228.

Studii

189

Celelalte recenzii cu continut liturgic, 6 la numr, sunt realizate de lect. univ. drd. Lucian Farcasiu. Astfel, prima dintre ele este prezentarea lucrrii Maicii Eliane Poirot, Sfntul Proroc Ilie n cultul bizantin, traducere de printele Adrian Lung si carmelitele din Stnceni, Editura Deisis, Sibiu, 200274 . Autorul prezentrii subliniaz nc de la nceput faptul c lucrarea maicii Eliane Poirot ... se nscrie n peisajul publicisticii teologice de la noi ca o carte unic prin modul de abordare liturgic a personalittii marelui profet, cu o cert valoare stiintific, completnd lucrrile de specialitate n domeniu. Lucrarea ... se prezint ca un studiu amplu privind modul deosebit n care este prznuit sfntul proroc... n traditia liturgic bizantin... (P.S. Laurentiu Streza, n cuvntul introductiv al lucrrii, p. 810)75 . La sfrsitul prezentrii este apreciat faptul c cartea maicii Eliane Poirot este un model de abordare a teologiei, din perspectiva ntruprii si experierii ei eclesiale, prin intermediul rnduielii liturgice, a slujbei bisericesti76 . O alt prezentare este aceea a lucrrii Printelui Dr. Dumitru Moca, Srbtoarea nvierii Domnului sau a Sfintelor Pasti. Studiu istoric liturgic, Editura Universittii Aurel Vlaicu, Arad, 200377 . Lucrarea aceasta, precizeaz autorul recenziei, abordeaz tema fundamental a credintei crestine, anume nvierea Mntuitorului Hristos. Cartea este de fapt, rodul unei cercetri ndelungi, constituind teza de doctorat a printelui lector univ. dr. Dumitru Moca, de la catedra de Teologie Liturgic, Pastoral si Art crestin a Faculttii de Teologie din Arad, si aprofundeaz din perspectiv istorico-liturgic Taina Pastilor, asa cum se reflect ea n trirea ortodox...78 . Lucrarea prezentat, se impune asa cum apreciaz autorul recenziei la sfrsitul acesteia, ca ... o cercetare deosebit de important n domeniul Teologiei Liturgice, n ceea ce priveste srbtoarea nvierii Domnului79 . Recenzia realizat la cartea Printelui Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Traditie si nnoire n slujirea liturgic, vol. 3, aprut la Editura
74 75

n rev. Teologia, nr. 2/2003, p. 176-180. Ibid., p. 176. 76 Ibid., p. 180. 77 n rev. Teologia nr. 4/2004, p. 219-225. 78 Ibid., p. 219. 79 Ibid., p. 225.

190

Teologia, 4 / 2007

Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 2004 80 , este o alt prezentare interesant a unei lucrri ce vine s mbogteasc peisajul publicisticii teologice de la noi. La sfrsitul prezentrii lucrrii, autorul recenziei apreciaz: Ne impresioneaz paleta att de larg a problematicilor pe care printele profesor o pune n discutie precum si modul temeinic n care ofer rspunsuri autorizate acestor probleme, cunoscut fiind publicului larg competenta profesional si calitatea uman deosebit a sfintiei sale. De asemenea, actualitatea problemelor si provocrilor ce vin la adresa Bisericii din partea lumii contemporane, pe care autorul le pune n discutie, oferind rspunsuri pertinente si echilibrate impun lucrarea de fat ca pe o cercetare deosebit de actual si de valoroas n peisajul publicisticii teologice de la noi, de care slujitorii Bisericii si credinciosii vor trebui s tin seam lund-o n considerare cu cea mai mare seriozitate81 . Deosebit de interesant este si prezentarea unei alte lucrri, aceea a Protoprezbiterului Stefanos Anagnostopulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii cu ajutorul unor evenimente reale si a unor experiente din vietile sfintilor, trad. Preot Victor Manolache, aprut la Editura Bizantin, Bucuresti, 200582 . naintea prezentrii propriu-zise a lucrrii, autorul recenziei face urmtoarele aprecieri: Cateheza liturgic este una dintre marile cerinte si necesitti din Biserica noastr, ntruct tot mai mult se resimte o nstrinare a vietii noastre de ntelegerea autentic a cultului, ca s nu spunem c suntem n situatia unei nentelegeri aproape depline a ntelesului profund duhovnicesc a rnduielilor liturgice ale Bisericii. Tocmai de aceea se impune o aplecare mai mare a teologilor si a preotilor asupra explicrii acestei rnduieli a Bisericii noastre, fie la nivelul catehezelor rostite de pe amvon sau a lectiilor de religie predate la scoal, fie n scris, prin lucrri care s vizeze publicul larg, marea mas a credinciosilor, care cel mai adesea se manifest ntr-o total necunoastere a rnduielilor bisericesti, ceea ce adesea face loc obscurantismului,
80 81

n rev. Teologia nr. 3/2005, p. 254-258. Ibid., p. 258. 82 n rev. Teologia nr. 1/2006.

Studii

191

misticismului bolnav, ntr-un cuvnt, unei false evlavii83 . Apoi, cu referire la lucrarea n sine, se apreciaz c ea ... ne impresioneaz nu doar prin volumul ei, ci n primul rnd prin tratarea deosebit de riguroas, de adnc si de duhovniceasc a rnduielii centrale a ntregului nostru cult liturgic, Sfnta si Dumnezeiasca Liturghie84 . La sfrsitul prezentrii, se apreciaz c aceast carte se adreseaz deopotriv profesorilor de teologie, studentilor teologi, preotilor, dar si credinciosilor nostri care doresc s se adape n chip autentic din Hristos Izvorul Vietii. O alt recenzie prezent n paginile revistei Teologia este si lucrarea lui Andre Scrima, Biserica liturgic, traducere din limba francez, cuvnt nainte si note de Anca Manolescu, prefat de Mihail Neamtu aprut la Editura Humanitas, Bucuresti, 200585 . Autorul recenziei arat la nceputul acesteia faptul c aceast lucrare reuneste de fapt, fr a avea pretentia unei tratri unitare, cursurile printelui Andre Scrima, tinute la Institutul superior de liturghie a Universittii maronite Saint Esprit din Kaslik (Liban), ntre anii 1970-1974... fiind o reflectie despre relatia existent ntre doctrina, Liturghia si spiritualitatea ortodox. Titlul lucrrii, Biserica liturgic, desi ntr-o formulare care include pleonasmul, nu este ales deloc ntmpltor, cci el vine de fapt s demonstreze si s sublinieze faptul c Biserica n rostul ei propriu este liturgic (p. 17)86 . Ultima recenzie a unei lucrri cu continut exclusiv liturgic este aceea a volumului mprtsirea continu cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse. Mrturiile Traditiei, studiu introductiv si traducere de diac. Ioan I. Ic jr., Editura Deisis, Sibiu, 200687 . nc de la nceputul prezentrii acestei lucrri, autorul recenziei arat c: O socotim o lucrare de exceptie, n sensul n care, pe de o parte, adun mrturii inedite ale Sfintilor Printi privitoare la Taina Bisericii prin excelent, si anume la Sfnta Tain a Euharistiei si la mprtsirea ei credinciosilor Bisericii, iar pe de alt parte, si propune s traseze un rspuns (ce se poate ntrezri n paginile acestei lucrri), la att de controversata problem: deas rar mprtsire88 .
83 84

Ibid., p. 246. Ibid., p. 246. 85 n rev. Teologia, nr. 2/20006, p. 275-281. 86 Ibid., p. 275. 87 n rev. Teologia nr. 1/2007, p. 283-288. 88 Ibid., p. 283.

192

Teologia, 4 / 2007

De altfel, apreciaz n continuare autorul recenziei, problema deas rar mprtsire apare foarte provocator, mai ales n contextul vietii bisericesti actuale, cernd un obligatoriu rspuns, n sensul reafirmrii duhului, nvtturii si practicii Bisericii primare n ceea ce priveste mprtsirea euharistic89 . n afara acestor prezentri a lucrrilor cu continut liturgic, avem o alt categorie de recenzii, care desi nu au un continut exclusiv liturgic, n continutul lor se refer si la probleme liturgice. Asa avem de pild prezentarea lucrrii lui Alexandre Schmemann, Biseric, lume, misiune, trad. Maria Vinteler, aprut la Editura Rentregirea, Alba Iulia, 200690 , recenzie realizat de Cristinel Ioja. Autorul recenziei, referindu-se la continutul lucrrii, surprinde urmtoarele aspecte: n continutul prezentei lucrri, autorul sesizeaz fr menajamente criza teologiei ortodoxe, care are drept rdcini divortul dintre teologie si viata Bisericii. Divortat de acea experient, teologia actual este ntr-o permanent criz de identitate, mereu n cutare de temeiuri, presupozitii si metode a propriei identitti si de aceea e fr efect n Biseric si n lume (p. 35). Alexander Schmemann subliniaz faptul c tragedia teologic si liturgic a erei post-patristice e c slujba, cultul Bisericii, a fost deposedat de functia sa liturgic, redus fiind la simple categorii cultice (p. 196). n acest sens, problema liturgic a timpurilor noastre const n a reda Liturghiei sensul ei teologic, iar teologiei dimensiunea ei liturgic (p. 207)... De asemenea, autorul vede n criza teologiei si a Liturghiei, (p.189) sursa real a crizei generale cu care se confrunt azi Biserica ntruct lex credendi s-a nstrinat de lex orandi. Iesirea din impas ar implica o sarcin dubl: o critic liturgic a teologiei si o critic teologic a Liturghiei (p. 199)91 . O alt prezentare fcut de Cristinel Ioja este aceea a lucrrii teologului Alexandre Schememann, Pentru viata lumii, trad. Pr. Prof. Dr. Aurel Jivi, aprut la Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne92 . Desi lucrarea acesta a lui Schmemann nu este una
89 90

Ibid. n rev. Teologia, nr. 3/2006, p. 292-295. 91 Ibid., p. 294. 92 n rev. Teologia, nr. 1/2002, p. 174-176.

Studii

193

cu continut liturgic n exclusivitate, autorul, cutnd s rspund la ntrebri precum: Ce viat proclamm atunci cnd n calitatea noastr de crestini, mrturisim c Hristos a murit pentru viata lumii?, nftiseaz n pagini de o real frumusete si profunzime, conceptia crestin despre lume, adic abordarea lumii si a vietii omului n lume, care decurge din experienta liturgic a Bisericii Ortodoxe. De asemenea, autorul arat c adevrata viat crestin este altoit pe Trupul Bisericii-Hristos si primit n Tainele Bisericii93 . Cristinel Ioja arat c desi autorul nu a urmrit s scoat la lumin un tratat sistematic de teologie a traditiei liturgice ortodoxe, fiecare eseu cuprinde o mare bogtie si varietate n abordare, nsemnndu-se ca un avertisment asupra pericolelor ce pndesc crestinismul ntr-o societate secularizat. Acest avertisment lansat cu sinceritate, dar si de pe pozitii reale si ortodoxe declam renuntarea omului modern la o viziune euharistic asupra lumii si a vietii, formalismul instaurat sub influenta scolastic n tainele Bisericii, esecul structurrii timpului lipsit de dimensiunea liturgic, destelenit din duhul srbtorii si golit de perspectiva eternittii94 . V. Concluzii n paginile Revistei Teologia, pe parcursul celor 10 ani de la aparitia sa, se regsesc o multitudine de materiale cu continut liturgic. Studiile, articolele, traducerile si recenziile alctuite n acest sens se remarc printro mare rigurozitate stiintific, att ca mod de redactare, ct si ca viziune asupra problematicilor abordate. Dintre tematicile de teologie liturgic abordate retinem cteva directii majore: 1. De o abordare destul de larg se bucur problema cultului divin n general, a formei si structurii sale, precum si a problematicilor ce vizeaz intercomunuiunea. 2. O alt directie o reprezint cea privitoare la Praznicele mprtesti, la originea si evolutia lor istoric, precum si continuturile teologice profunde pe care le dezvolt imnografia prznuirii lor.
93 94

Ibid., p. 175. Ibid.

194

Teologia, 4 / 2007

3.Traducerile ce vizeaz probleme liturgice mbogtesc si ele continutul revistei, contribuind la lmurirea si la ntelegerea duhovniceasc a continuturilor cultului crestin. 4.Recenziile cu continut liturgic aseaz n fata cititorilor revistei ultimele aparitii editoriale ale celor mai importante lucrri de acest gen. 5.Studiind continutul acestor materiale liturgice ntelegem faptul c ele reprezint contributii importante la dezvoltarea acestei discipline teologice.

Studii

195

Teodor Baba

Studiul biblic vechitestamentar n paginile revistei Teologia (la mplinirea unui deceniu)
Abstract The present paper presents the themes and a summary of the contribution of the Old Testament department in the issues of Teologia during the past ten years. For a better understanding of the aim followed, we set the theological and biblical framework, which was later explained in details, dealing with the concept of the God in the Old Testament, the creation of the world and of the universe, aspects of biblical anthropology, messianism in the Old Testament, the universality of redemption reflected in the messianic prophecies . Asa cum artam n Anuarul I (1994-1995) ntr-un articol concis, Studiile biblice la scoala teologic ardean ieri si azi, la Arad, mai mult dect n alte eparhii, era necesar un nvtmnt teologic ortodox, ca s strluceasc si n eparhia aceasta soarele drepttii si ca s se cunoasc calea adevrului 1 . Avnd preoti profesori
Din circulara din 20 octombrie 1822 pentru aducerea la cunostint a Rezolutiei mprtesti n privinta deschiderii, la 1 noiembrie 1822, a colii Clericale din Arad.
1

196

Teologia, 4 / 2007

luminati, care au devenit, aproape toti, episcopi si mitropoliti, ntre care amintim pe Miron Moise Romanul, Iosif Ioan Goldis, Ioan Metianu, Ioan Ignatie Papp, Roman Ciorogariu, Vasile Vicentiu Mangra si altii, Teologia ardean a studiat materiile teologice, n frunte cu Sfnta Scriptur, n litera si spiritul ei, pe ramuri specializate, att ale Vechiului, ct si ale Noului Testament2 . n privinta importantei studierii si interpretrii corecte a Sfintei Scripturi, ilustrul predecesor si vrednicul de pomenire, titularul catedrei de Studii biblice de la Academia Teologic din Arad, Arhimandritul Dr. Iustin Suciu scria n 1932, n Cuvnt nainte la Ermineutica biblic aceste cuvinte: Ca aceast lucrare s fie o contributie la ridicarea stavilelor ce se impun n calea dreptei ntelegeri a Sfintei Scripturi, ndeosebi aici la Arad, unde suntem att de influentati de tot felul de curente n aceast privint si ct trebuie s studiem si s ne rugm pentru adevrata ei ntelegere?!3 . Temeluit pe zestrea spiritual a naintasilor, Catedra de Studii biblice a Faculttii de Teologie din Arad, n concordant cu studiile de specialitate de la celelalte facultti similare din tar si din afar, caut s dezvolte toate ramurile teologiei biblice, pentru o cunoastere aprofundat a Sfintei Scripturi4 . Astfel, att la Studiul Vechiului, ct si al Noului Testament au fost alctuite lucrri teologice biblice, articole si studii de specialitate, publicate cu deosebire n ultimii zece ani, n revista noastr academic Teologia. Rememornd un deceniu de activitate, n ceea ce m priveste, referitor doar la Studiul Vechiului Testament, amintesc numai numeric cele cinci crti de specialitate publicate n Editura Universittii Aurel Vlaicu din Arad, mai bine de cincisprezece studii n alte reviste de specialitate teologic-biblic, publicate n revista Teologia. Dintre acestea din urm la care ne referim n mod deosebit, amintesc doar pe cele la care am zbovit mai mult, dup cum urmeaz:
2 Dr. Teodor Botis, Istoria coalei normale (Preparandiei) si a Institutului Teologic Ortodox Romn din Arad, Arad, 1922, p. 525. 3 Arhim. Dr. Iustin Suciu, Ermineutica biblic, sau stiinta interpretrii Sfintei Scripturi, Arad, 1932, p. 3-4. 4 Pr. Dr. Teodor Baba, Studiile biblice la coala Teologic ardean ieri si azi, Arad, Anuar I, 1994-1995, p. 28-30.

Studii

197

Preotul n istoria biblic, n familie si n societate n Teologia, nr. 2/1997; Cteva referinte la studiile biblice n paginile revistei Biserica si coala, n Teologia, nr. 3-4/1997; Referatul biblic asupra Creatiei si implicatiile lui n actualitate, n Teologia, nr. 2/1998; Exegeza Sfintei Scripturi, preocupare major a Sfintilor Trei Ierarhi, n Teologia, nr. 12/1999; Aspecte ale Teologiei biblice la finalul celui de-al doilea mileniu crestin, n Teologia, nr. 1/2000; Venirea lui Mesia, reflectat n profetiile mesianice , n Teologia, nr. 3/2000; Frumusetea de idei religios-morale si sociale, cuprins n crtile didactice ale Vechiului Testament, n Teologia, nr. 2/2003; Universalitatea mntuirii, reliefat cu precdere n profetiile mesianice ale Vechiului Testament, n Teologia, nr. 3/2006; Pronia si iubirea divin, revrsate asupra omenirii, reliefate n Sfnta Scriptur, n Teologia, nr. 4/2006; Sfnta Scriptur mostenirea popoarelor crestine europene si a lumii ntregi, n Teologia, nr. 1/2007 si altele. Tot n paginile revistei noastre Teologia au fost cuprinse lucrrile simpozioanelor stiintifice teologice, istorice si culturale, anuale, desfsurate, ndeosebi, n luna mai, cu participare national si international. Am abordat, astfel, teme de teologie biblic vechitestamentar, n principal, care au reverberatie n Biseric, n societate, cu finalitate n actualitate si de cercetare teologico-stiintific, pentru nvtmntul teologic ortodox universitar. Tematica dezbtut a fost orientat pe urmtoarele coordonate: Cuvntul lui Dumnezeu, descoperit n Sfnta Scriptur, actul creatiei universului si omului, Profetii si Dreptii Vechiului Testament, Preotia iudaic si crestin, Iudaism si crestinism, Venirea lui Mesia, reflectat n profetiile mesianice ale Vechiului Testament, universalitatea mntuirii si altele5 .
Pr. Prof. dr. Teodor Baba, Articole si studii la specialitate biblic vechitestamentar, publicate n revista Teologia (1997-2007).
5

198

Teologia, 4 / 2007

1. Dumnezeu este Fiinta suprem, Creatorul cerului si al pmntului (Facere 1, 1-3), Unul n fiint (Deuteronom 4, 35), Ziditorul si Stpnitorul Universului, Care domneste ca Suveran absolut asupra ntregii creatiuni6 . Vechiul Testament ne relateaz mai multe teofanii, sau descoperiri ale lui Dumnezeu, dar, toate acestea, subliniaz transcendenta universal a lui Dumnezeu, Care are existenta n Sine, fr alt principiu sau alt scop7 . Numele, prin excelent, al lui Dumnezeu este: Eu sunt Cel ce sunt (Iesire 3, 11) adic principiul ntregii existente. Atributul Kados (Sfnt) cu referire la Dumnezeu denot transcendenta metafizic, n timp ce Kavod (Slav) se refer la experienta prezentei lui Dumnezeu n lume. Astfel, imnul biblic Sfnt, Sfnt, Sfnt Domnul Savaot (Isaia 6, 3) exprim natura transcendentei absolute a lui Dumnezeu si, totodat, a imanentei Sale vesnice8 . n Sfnta Scriptur, Dumnezeu este revelat ntr-un mod personificat, portretul Su fiind zugrvit cu atributele fiintei. El apare ca o voint moral, Care se angajeaz ntr-un dialog cu oamenii, Care porunceste, judec, pedepseste si rsplteste fiecruia cu dreptate. Dumnezeu este Domnul istoriei universale, El se manifest n destinul neamurilor si, ndeosebi, n istoria lui Israel9 . 2. Creatia lumi si a universului Vechiul Testament nu are un termen unitar pentru notiunea de lume, sau univers, ci pentru a exprima ideea de univers, crtile vechiului Testament au expresiile: Cerurile si pmntul sau ceruri, pmntul si adncuri (Facere 1, 1; Iesire 20, 4; Psalmul 135, 6; Iov 11, 8 s.u.). Verbul baza (a crea) este folosit exclusiv pentru a exprima Creatia divin, nereferindu-se niciodat la o anumit materie a lucrurilor pmntesti. Actul creatiei a avut loc numai prin Cuvntul lui Dumnezeu,
6 Pr. Prof. Dr. Athanasie Negoit, Teologia biblic a Vechiului Testament, Bucuresti, 2004, p. 8-10. 7 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dictionar de Teologie Ortodox, Bucuresti, 1994, p. 138140. 8 Viviane Prager et. comp., The Encyclopedia of Judaism, Editura du Cerf, 1993, p. 196-197. 9 Ibid., p. 198-200.

Studii

199

prin porunca Sa si prin Suflarea gurii Sale (Facere 1, 2; Isaia 48, 13; Psalmii 33, 6; 104, 7; 148, 5). Cerurile au fost fcute prin Cuvntul Domnului si toat ostirea Lor prin suflarea gurii Sale; Eu am fcut pmntul si am fcut pe om cu minile Mele (Psalmul 33, 6; Isaia 45, 12). Din relatarea biblic a crtii Geneza, Dumnezeu a creat lumea din nimic, cu puterea Cuvntului Su, n sase zile, iar pe om, din pmnt, n chip deosebit (cu mna Sa), druindu-i suflet viu10 . O bun parte din crtile Vechiului Testament relateaz indirect actul creatiei divine a universului, vietuitoarelor si omului, cu deosebire, crtile profetice si didactico-poetice. Profetii l zugrvesc pe Dumnezeu ca pe Creatorul Cel atotputernic, fctorul Cerului si al pmntului11 . Profetul Isaia se exprim astfel: Doamne al puterilor, Dumnezeul lui Israel, Care sezi pe heruvimi. Tu esti singurul Dumnezeu al tuturor Tu ai fcut Cerul si pmntul; Mna Mea a ntemeiat pmntul si Mna Mea a ntins cerurile (Isaia 37, 16; 48, 13), iar Ieremia relev actul creatiei la fel: Eu am fcut pmntul, pe oamenii si animalele care sunt pe pmnt, cu puterea Mea cea mare si cu bratul Meu cel ntins (Ieremia 27, 5). Minunata istorisire a creatiei din Genez 1, 1-2, 4 a gsit un ecou puternic n crtile poetice si cu deosebire n psalmi. Amintim doar crmpeie din trei psalmi (Psalmii 33, 74, 104) care sunt edificatoare n acest sens: Cerurile au fost fcute prin Cuvntul Domnului si toate puterile ceresti prin suflarea gurii Lui; a Ta este ziua si a Ta este noaptea. Tu ai asezat lumina si soarele. Tu ai statornicit toate hotarele pmntului; Tu ai asezat pmntul pe temeliile lui (Psalmul 104, 19-20). Referatul biblic asupra Creatiei lumii din nimic arat c ce exist n afar de Dumnezeu, adic Cerul si pmntul, cu vietuitoarele si omul, are un nceput, iar pentru stabilirea acestui nceput apare notiunea timpului. Termenul biblic beresit, en arche (Facere 1, 1) indic bine deosebirea dintre eternitate si temporalitate, fiindc el exprim coincidenta originii timpului cu actul creatiei, sau nasterea tuturor lucrurilor, care, mai nainte
Pr. drd. Teodor Baba, Referatul biblic asupra creatiei si implicatiile lui n actualitate, n Teologia, nr. 1-2/1998, p. 100-101. 11 Ibid., p. 102-103.
10

200

Teologia, 4 / 2007

nu erau12 . Asadar, si creatia omului s-a fcut n timp, n mod deosebit, dup chipul si asemnarea lui Dumnezeu, el fiind coroana creatiei divine, fiind asezat ca rege al ntregii naturi, zidit pentru el si pentru preamrirea lui Dumnezeu13 . 3. Cteva aspecte de antropologie vechitestamentar Actul creatiei omului este prezentat biblic n primele dou capitole din Genez (1, 26-27; 2, 7), urmnd asezarea lui n Rai, ca si luarea femeii sale Eva din coasta lui Adam (Genez 2, 15-23). Din acest referat biblic observm c Dumnezeu l-a alctuit pe om din dou elemente: din trna pmntului si din sufletul Su viu, fiind astfel compus din trup efemer si suflet nemuritor14 . Precum n Creatie, natura este subordonat spiritului, tot asa trupul este nsufletit de suflet, el stnd n slujba acestuia, pentru care scop a fost creat de Dumnezeu15 . Trupul si sufletul omenesc, care apartin unul altuia, confirm unitatea naturii umane, elucidnd astfel reciprocitatea dintre trup si suflet, simtirile si afectele fizice influentnd sufletul si invers16 . Din partea a doua a capitolului 2 al Genezei vedem c dup crearea sa, Adam convietuieste cu femeia sa Eva n grdina Raiului, n fericire si pronie divin, cu conditia ca s pzeasc porunca de a nu mnca din pomul Cunostintei binelui si rului (Genez 3, 3). La ndemnul diavolului n chip de sarpe, primii oameni au nclcat porunca divin, cznd n pcatul neascultrii, care a preschimbat conditia uman, din nemuritor n muritor si din fericirea edenic n chinurile vietii terestre (Genez 3-4). Prin cderea omului n pcat chipul lui Dumnezeu s-a alterat, mintea s-a ntunecat, viata a slbit si simtirile s-au pervertit, iar asemnarea a suferit si ea o schimbare, n sensul c a aprut dizarmonia dintre trup si suflet, ca si deprtarea omului de Dumnezeu17 .
Idem, Introducere n Studiul Vechiului Testament, Editura Universittii Aurel Vlaicu, Arad, 2005, p. 8-10. 13 Ibid., p. 13-15. 14 Idem, Antropologia Vechiului Testament, n vol. Studii antropologice crestine, Arad, 2002, p. 18-20. 15 Ibid., p. 22-23. 16 F. Senormant, Les origines de lhistoire I, Paris, 1958, p. 118-120. 17 G. Von Rad, Theologie des Alten Testaments, vol. I, Mnchen, 1957, p. 117/118.
12

Studii

201

Urmrile pcatului strmosesc constau astfel, din nclcarea poruncilor lui Dumnezeu (Deuteronom 18, 19; Isaia 1, 8), a fricii de Dumnezeu, uitarea de Dumnezeu, sau lipsa de iubire fat de El18 . Urmasii primilor oameni ns, n-au nclcat acea porunc a lui Dumnezeu, neascultndu-si natura lor fiintial, n mod constient si liber, fiindc ei nu existau atunci si nepctuind personal, ca Adam, ns au mostenit pcatul strmosesc prin descendenta lor natural din protoprintii neamului omenesc19 . Asa, precum, primul om pctuind, a avut consecinte grave n starea sa trupeasc si sufleteasc, tot cel ce se naste n lumea aceasta, prin succesiune natural, are consecinte, dac pctuieste ncontinuu20 . Ca prim urmare a pcatului neascultrii, apare starea de necazuri, suferinte si chiar moartea. Izgonirea din rai, munca grea a pmntului, nasterea copiilor n dureri, bolile, pedeapsa lui Cain, potopul lui Noe, confirm aceasta si tin mereu treaz ideea c pcatul atrage dup sine pedeapsa21 . De fapt, ntreaga istorie a poporului Israel ne arat c atunci cnd evreii mergeau pe calea lui Dumnezeu si svrseau binele, primeau rspltire cu bine, iar atunci cnd se abteau de la aceast cale, pctuind, erau lsati n mna popoarelor vecine pgne, care i asupreau22 . O problem spinoas pentru israelit, care a frmntat mult sufletele celor credinciosi, a fost problema suferintei dreptului, reliefat n cartea Iov. Din experienta vietii, poate fi vzut soarta unui nelegiuit, care nu voia s stie de Dumnezeu si Legea Sa si totusi ducea o viat de tihn si multumire, pn la o vrst naintat, pe cnd multi credinciosi triau n mizerie si necazuri, murind asupriti de cei nelegiuiti, fr s-si primeasc rsplata aici pe pmnt, pentru virtutile lor. Asemenea exemple despre fericirea nelegiuitilor si nefericirea celor buni, aici pe pmnt, a fost, de cele mai multe ori, o piatr de ncercare pentru dreptcredinciosul Vechiului Testament, dar, care, l-a ntrit, pentru dobndirea fericirii sufletului n vesnicia lui Dumnezeu23 .
Ibid., p. 119-120. Nicolae Mladin, Problema omului, n MMS, nr. 1-2/1961, p. 28-30. 20 Ibid., p. 39-41. 21 Ibid., p. 43-45. 22 G. Ricciotti, Histoire dIsrael, Paris, 1984, p. 132. 23 A. Lod, La croyance la vie future et la culte des morts dans lantiquit isralite, Paris, 1906, p. 136-139.
19 18

202

Teologia, 4 / 2007

4. Mesianismul vechitestamentar Sentinta pedepsei, rostit de Dumnezeu asupra primilor oameni, pentru svrsirea pcatului strmosesc a fost urmat de prima veste bun protoevanghelia, prin cuvintele adresate sarpelui: Vrjmsie voi pune ntre tine si ntre femeie, ntre smnta ta si smnta ei. Acela va zdrobi capul tu, iar tu i vei ntepa clciul (Genez 3, 15). Speranta venirii lui Mesia, fgduit n aceste cuvinte, a fost steaua care a condus omenirea spre limanul mntuirii, timp de mii de ani, ct ea a rtcit prin ntunericul necunostintei si bezna pcatului24 . Nostalgia paradisului pierdut a urmrit poporul ales al lui Dumnezeu, chiar si dup primirea Legii pe Muntele Sinai, cnd constiinta vinovtiei pcatului strmosesc a devenit si mai clar, iar natura uman, tot mai tentat de pcat. Speranta venirii unui Mntuitor a fost ntretinut de Dumnezeu prin profetiile mesianice presrate prin toate crtile Vechiului Testament25 . n lucrarea mea, Venirea lui Mesia, reflectat n profetiile mesianice, publicat n revista Teologia, n anul 2000, am dezbtut aceast tematic, orientnd-o pe cele trei coordonate ale crtilor istorice, didactico-poetice si profetice26 . n crtile istorice, cele mai multe profetii mesianice sunt cuprinse n Pentateuhul lui Moise, urmate de cele din crtile Regilor. n Pentateuh, amintim, mai nti, pe cele din cartea Genezei 9, 25-27; 12, 2-3; 18, 18; 22, 19; 49, 10, adresate de Dumnezeu patriarhilor Avraam, Isaac si Iacov, prin semintia crora se vor binecuvnta toate neamurile 27 . Urmeaz apoi cea din Numeri 24, 15-19 a vizionarului Balaam, n legtur cu Mesia, iesind din semintia lui Iacov: l vd, dar nu acum; l privesc, dar nu de aproape. O stea va rsri din Iacov, un toiag de crmuire se ridic din Israel... si cea din Deuteronom 18, 15-18: Le
24 Pr. Prof. Dr. Emilian Cornitescu, Persoana lui Mesia si lucrarea Sa n lumina profetiilor vechitestamentare, S.T., nr. 9-10/1985, p. 608-610. 25 Ibid., p. 612-613. 26 Pr. Lect. Univ. Drd. Teodor Baba, art. cit., Teologia, Anul IV, nr. 3/2000, p. 50-52. 27 Nicolae Neaga, Contributii la lmurirea textelor mesianice din cartea Facerii, Sibiu, 1930, p. 8-10.

Studii

203

voi ridica din mijlocul fratilor lor nu prooroc ca tine. Eu voi pune cuvintele Mele n gura Lui si El le va spune tot ce-I voi porunci Eu... . n afara Pentateuhului, prima dintre profetiile mesianice din crtile istorice este proorocia Anei, mama profetului Samuel: Domnul va judeca marginile pmntului. El va da mpratului Su si va nlta tria Unsului Su... (I Regi 2, 10), urmat de alte dou profetii din II Regi 7, 11-16 si III Regi 9, 5, referitoare la semintia lui David, din care se va naste Mesia28 . n crtile didactico-poetice, cele mai numeroase profetii mesianice sunt cuprinse n Psaltire, ncepnd cu Psalmul 2, 2 si continund cu Psalmii 16, 8-10; 35, 13-15; 69, 21; 89, 38-45; 117, 22, cu referire, n mod deosebit, la Smerenia, Patimile si Jertfa izbvitoare a lui Mesia29 . Crtile profetice, att ale celor patru profeti mari, ct si o bun parte din cele ale profetilor mici sunt presrate, n mare parte, cu profetii mesianice. Mesia Cel asteptat si binevestit de profeti n crtile lor este bine conturat ca si personalitate exceptional, cu o activitate mesianic divinouman30 . Profetul Isaia ne relateaz n cartea sa despre regatul pcii (2, 1-5), Vlstarul Domnului (4, 2-6); Nasterea lui Iisus din Fecioar (7, 14), Galileea neamurilor si Pruncul minunat (9, 1-7), Robul Domnului (40, 49), Patimile Domnului (53), strlucirea mprtiei mesianice (60) si altele. Profetul Ieremia arat c locul de ntlnirea al neamurilor este Ierusalimul (3, 14-18), Vlstarul lui David aduce mntuirea (23), vestire despre Mesia (31); la profetul Iezechiel aflm despre Vlstarul cel fraged (17, 22-24), Mesia-rege (21, 24-27), Bunul pstor (34), Sceptrul vesnic al lui David (37), Izvorul de ap vie (47, 1-13); iar profetul Daniel profeteste despre Regatul cel vesnic (2, 44-45), Fiul Omului, Cel vechi de zile (7, 914), chemarea lui Mesia (11, 1) si altele. ntre profetiile mesianice din crtile profetilor mici ne referim doar la Ioel (3, 1-2) revrsarea Sfntului Duh; Amos (9, 8-15)
Nicolae Neaga, Profetii mesianice n Vechiul Testament, Sibiu, 1929, p. 38-40. Grigorie Marcu, Dr. Ioan Frunz, Procesul Mntuitorului, Sibiu, 1935, p. 128-132. 30 Pr. Prof. Dumitru Abrudan, Mntuirea si sensul ei comunitar n scrierile profetice ale Vechiului Testament, n S.T., 1-2/1975, p. 35-38.
29 28

204

Teologia, 4 / 2007

prevestirea timpurilor viitoare; Avacum (2, 1-3) mntuirea neamurilor (cap. 3) biruinta lui Mesia; Zaharia (3, 1-10) Vlstarul Domnului; (6, 9-13) Mesia preot si rege (9, 9) intrarea triumfal a Domnului n Ierusalim (12, 10) Mesia va fi strpuns; Maleahi (1, 10-11) Jertfa Noului Testament; (3, 1-6) precursorul lui Mesia si Judecata neamurilor, la venirea Domnului 31 ; (4. 5-6) profetul Ilie, naintemergtor al lui Mesia. 5. Universalitatea mntuirii, reliefat ndeosebi n profetiile mesianice ale Vechiului Testament Mntuirea a fost pregtit n Vechiul Testament n multe feluri sin multe chipuri (Iesire 3, 7-8; Isaia 7, 14) prin dreptii si cei alesi ai lui Dumnezeu, fiind mplinit de ctre Mesia. Motivatia venirii Fiului lui Dumnezeu n lume const tocmai n cderea lui Adam si a Evei n pcatul strmosesc; venind pentru izbvirea lor si a urmasilor lor din robia pcatului, a diavolului si a mortii32 . Distinctia dintre poporul ales si celelalte neamuri, n privinta primirii mntuirii prin Mesia, poate fi considerat preferential din punct de vedere divin, dar, n acelasi timp, obisnuit din punct de vedere uman, precum se adreseaz Dumnezeu lui Avraam: ntru smnta ta se vor binecuvnta toate neamurile pmntului... (Gen. 22, 18). Att n Vechiul, ct si n Noul Testament se gsesc diferite indicii, din care putem deduce c toate popoarele, indiferent de provenient, sunt beneficiare ale primirii mntuirii prin Mesia33 . Crtile profetice ale Vechiului Testament tin treaz ideea de mntuire a poporului Israel, ca si a celorlalte popoare, care se vor ndrepta naintea lui Dumnezeu, iar n Noul Testament, Sfintele Evanghelii dovedesc aceasta prin lucrarea mntuitoare a Fiului lui Dumnezeu34 .
Ibid., p. 39-40. Pr. Prof. Nicolae Neaga, Ideea de mntuire n Vechiul Testament, n Glasul Bisericii, an XIX, nr. 9-10/1960, p. 745-747. 33 Ibid., p. 749-750. 34 Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Profetii si rolul lor n istoria mntuirii, n M.A., nr. 3-4/1983, p. 140.
32 31

Studii

205

Amintim aici doar cteva profetii vechitestamentare, n acest sens, ncepnd cu marele profet Isaia, care propag ideea, c n timpurile mesianice, toate natiunile pmntului se vor ndrepta ctre muntele Sion, n cetatea Sfnt a Ierusalimului, n acordul Noului Legmnt: Iar n scurgerea vremurilor, se va ntmpla c muntele Casei Domnului va fi ntemeiat ca cel mai nalt munte si se va nlta deasupra dealurilor si toate neamurile vor curge spre el... (Isaia 2, 2-4). Referindu-se acum direct la Mesia, profetul Isaia arat c El va da lumin si mntuire tuturor popoarelor, zicnd: Eu Domnul te-am chemat ca s dai mntuire si Te voi lua de mn, ca s fii lumin neamurilor... (Isaia 42, 5) Dup rentoarcerea iudeilor din robia babilonian (538 . d. Hr.), profetii Agheu si Zaharia vd mretia Templului nou, reconstruit (n care va intra Mesia) si prin el, convertirea popoarelor la Domnul. n viziunea profetului Zaharia, vor veni natiunile pmntului s se nchine n noul Templu din Ierusalim35 , afirmnd c multe popoare si multe neamuri vor veni, astfel, s caute pe Domnul ostirilor, la Ierusalim si s se roage Domnului... (Zaharia 8, 20-23). Ideea de mntuire a tuturor neamurilor pmntului este reflectat si n cartea Rut, ca si n cartea profetului Iona, artnd c Cuvntul lui Dumnezeu trebuie binevestit si pgnilor, pentru c mila lui Dumnezeu se revars asupra tuturor oamenilor si a vietuitoarelor... (Iona 4, 11). Selectnd doar crmpeie din Psaltire, observm c Dumnezeu I-a promis Fiului Su Mesia, c-I va da ca mostenire toate popoarele pmntului, zicnd: Cere de la Mine si-ti voi da neamurile mostenire si stpnirea Ta pn la marginile pmntului (Psalmul 2, 8). Chemarea si alegerea lui Israel, n mod deosebit, dintre toate neamurile, nu trebuie privite n mod subiectiv, pentru c paternitatea divin este aceeasi pentru toate neamurile, Dumnezeu voind binele si mntuirea tuturor36 . Astfel, mprtia lui Dumnezeu stpneste peste toate neamurile pmntului, care vor fi ndatorate s rspund cu multumire: Neam si
D. I. Petersen, Haggai, Zecharia, London, 1985, p. 150-152. Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Mntuirea n Hristos (prin ntreita slujire, ca profet, arhiereu si mprat), n Mitropolia Ardealului, nr. 10-12/1981, p. 773-775.
36 35

206

Teologia, 4 / 2007

neam vor luda lucrurile Tale si puterea Ta o vor vesti... Pomenirea multimii bunttii Tale vor gri si minunile Tale vor istorisi. Mrirea mprtiei Tale vor spune si puterea Ta vor gri... (Psalmul 140). n psalmi este evidentiat, cu precdere, aspectul de jertf al lucrrii mesianice, preciznd unele momente ale supremei druiri a lui Mesia, pentru mntuirea tuturor oamenilor. n numele lui Mesia, Psalmistul ne spune inspirat (ca n Sfnta Evanghelie) astfel: Strpuns-au minile Mele. mprstiat-au hainele Mele lorusi pentru cmasa Mea au aruncat sorti... i M-au adpat cu otet... (Ps. 68, 21-25). Jertfirea suprem pe Crucea Golgotei a Fiului lui Dumnezeu, pentru mntuirea ntregului neam omenesc este relatat n Sfintele Evanghelii, n penultimele capitole si istorisit de teologii nostri biblisti n lucrrile lor37 . mprtia mesianic a pcii, a drepttii si mntuirii universale va fiinta n eternitate38 . Astfel, vor fi desfiintate ntririle cettilor, carele si uneltele de rzboi vor fi rupte si prefcute n unelte pentru lucrarea pmntului si mestesuguri si nu se va mai nvta arta rzboiului (Isaia 2, 4; Osea 2, 20; Miheia 4, 3). Schimbarea pe care o va introduce mntuirea mesianic va fi asa de mare si extraordinar, nct noua ordine a lucrurilor se va putea numi pe bun dreptate un cer nou si un pmnt nou (Isaia 51, 16; 65, 17; 66, 22; Apocalipsa 21). Considerm, asadar, c aportul Studiului biblic vechitestamentar, bazat pe notiuni de limb ebraic este substantial pentru abordarea si aprofundarea cunoasterii teologico-biblice a Cuvntului lui Dumnezeu cuprins n Sfnta Scriptur si facilitat, pentru timpurile si conditiile vietii spirituale actuale.

Idem, Procesul Mntuitorului, Sibiu, 1995, p. 5-59. Pr. Teodor Baba, Familia n planul existentei divino-umane, n istoria biblic, n Biseric si n societate, n Teologia, nr. 2/2007, p. 62-65.
38

37

Studii

207

Adrian Murg

Studii noutestamentare aprute n revista Teologia n deceniul 1997-2007

Abstract The following material is a survey of the New Testament studies published in the journal of the Faculty of Orthodox Theology in Arad, Teologia, in its first decade of existence. Although few in number these studies make a real contribution to the advance of Romanian New Testament research. Two main directions of investigation are to be distinguished: Patristic Hermeneutics and Lukan theology. Profesorul Andrew Louth observa c n secolul al XX-lea teologia ortodox, oarecum nedumerit si nencreztoare fat de rezultatele si metodele studiului critic, si-a gsit refugiul n cercetarea istoric concentrat asupra perioadei urmtoare secolului al IV-lea, cnd traditia dogmatic se cristalizase deja1 . Aceast orientare destul de pronuntat, dublat de accesul foarte dificil la literatura de specialitate strin si de numrul mic de specialisti a fcut ca n perioada regimului comunist studiile biblice romnesti s aib parte de o dezvoltare anevoioas si restrns2 .
1 n Cuvnt nainte la cartea lui John Behr, Drumul spre Niceea, vol. 1, Editura Sofia, Bucuresti , 2004, p. 9. 2 Vezi o evaluare n detalii a strii studiilor biblice ortodoxe romnesti de la nceputul secolului al XX-lea pn n prezent la Stelian Tofan, Studiile biblice romnesti n Biserica

208

Teologia, 4 / 2007

n epoca ulterioar Revolutiei din decembrie 1989 am fost martorii unei dezvoltri de o amploare fr precedent a nvtmntului teologic, concretizat n aparitia unui numr semnificativ de facultti si publicatii de Teologie. Revista Teologia a Faculttii de Teologie din Arad este una dintre roadele liberttii de documentare si exprimare pe care au dobndit-o teologii romni, ajungnd prin osteneala si rvna initiatorilor ei un mijloc important de rspndire a rezultatelor cercetrii teologice n toate domeniile: istoric, biblic, sistematic si practic. Scopul materialului urmtor este de a prezenta contributia revistei Teologia la dezvoltarea cercetrii noutestamentare n primul su deceniu de existent (1997-2007). Trebuie s remarcm dintru nceput c n acest sector handicapul trecutului se recupereaz destul de greu, dovad fiind numrul mic de studii asupra Noului Testament publicate n revist n acest interval. n aceste conditii, n vederea unei ct mai bune edificri a cititorilor, ne permitem o prezentare a cuprinsului acestor studii, dup care vom trage cteva concluzii de ordin general. I. Studii noutestamentare publicate n revista Teologia ntre anii 1997-2007 Stelian Tofan, Autorul Epistolei ctre Evrei - o enigm a Noului Testament3 . Lucrarea aceasta, nscris n sfera isagogiei speciale, prezint sistematic si bine documentat cea mai mare dificultate pe care o comport studiul introductiv al Epistolei ctre Evrei, si anume cea a autorului ei. Desi n canon epistola i este atribuit Sfntului Pavel, diferentele de stil, de vocabular si de idei teologice fat de restul scrierilor apostolului, au ridicat nc din vechime ndoieli n mintea comentatorilor cu privire la paternitatea paulin a acesteia. Studiul ncepe cu un istoric al teoriilor legate de identitatea autorului Epistolei ctre Evrei, schitnd drumul sinuos al acesteia pn la includerea ei definitiv n canon si artnd cum explicau autorii patristici diferentele pe care ei le sesizau fat de celelalte epistole pauline.
Ortodox Romn. Specificitatea cercetrii noutestamentare, n Anuarul Uniunii Biblistilor din Romnia Cercetri biblice, anul I (2007), p. 9-93. 3 n Teologia, anul I, nr. 1 / 1997, p. 13-28.

Studii

209

n urmtoarea sectiune, Printele Profesor Tofan prezint sistematic ceea ce se poate afla despre autor din datele pe care ni le furnizeaz epistola. Din ntreg cuprinsul documentului rezult c autorul lui este un bun cunosctor al Vechiului Testament si n acelasi timp un crestin convins. El trebuie s fi fost de neam iudeu, pentru c de la nceput el se exprim ca un iudeu cnd zice Dumnezeu ne-a vorbit nou(...) n zilele acestea mai de pe urm ne-a grit nou prin Fiul (Evrei 1, 2). Aceeasi idee se desprinde si din cunoasterea foarte bun pe care autorul dovedeste c o are asupra cultului si institutiilor religioase iudaice. Sub un raport teologic, se poate constata c Epistola ctre Evrei are mai multe puncte comune cu gndirea Apostolului Pavel dect cu oricare alt scriere nepaulin a Noului Testament. Este de asemenea evidentiat absenta unor nvtturi specific pauline (ndreptarea prin credint, chemarea pgnilor la credint, nvierea mortilor) si prezenta pregnant a unei idei hristologice pe care nu o mai ntlnim n celelalte epistole, si anume arhieria lui Hristos. n final, dup evaluarea tuturor datelor, autorul se plaseaz pe o pozitie agnostic inedit n teologia biblic romneasc, afirmnd c Sf. Pavel nu poate fi autorul Epistolei ctre Evrei si c identitatea adevratului autor rmne un mister al Noului Testament. Adrian Corbu, Bazele biblice ale iconologiei Sfntului Ioan Damaschinul 4 . Pornind de la constatarea importantei icoanei - ca materializare a Ortodoxiei - si a disputelor declansate de iconoclasm - ca nalt model de teologhisire ortodox -, autorul face o observatie important legat de faptul c att iconoclastii, ct si iconodulii recurg la Sfnta Scriptur pentru a-si sustine ideile si practica. Aceasta dovedeste c n spatele ambelor pozitii se afl un anumit mod de exegez si de a privi raportul dintre Vechiul si Noul Testament. Intentia acestui studiu este de a discerne principiile ermineutice si exegetice ale Sfntului Ioan Damaschinul reflectate n scrierile sale antiiconoclaste, prin demontarea ascendent a scheletului biblic si analiza modului su de folosire n raport cu ntregul doctrinar ortodox, dar si cu nvtturile gresite pe care le combate.5
4 5

n Teologia, anul I, nr. 2 / 1997, p. 93-102. Ibid., p. 94.

210

Teologia, 4 / 2007

Rezultatele la care autorul ajunge sunt urmtoarele: 1) Ambele Testamente, ct si legtura dintre ele au un caracter hristocentric. 2) Acest hristocentrism poate fi sesizat si explicitat doar prin dobndirea duhului lui Hristos, a harului dumnezeiesc, astfel c exegeza autentic ortodox nu se poate face independent de efortul personal de sfintire. 3) Raportul dintre exegez si dogm este unul de unitate distinct. Nu se observ la Sfntul Ioan o separare a expunerii dogmatice de aparul exegetic si de concluziile lui, ci nvttura dogmatic iradiaz din textul scripturistic, iar prin exegez aceast iradiere este pus n valoare. 4) Exegeza Sfntului Ioan Damaschinul se nscrie pe urmtoarele cinci coordonate: hristocentric, pnevmatologic, soteriologic (fcut n vederea mntuirii), eshatologic si bisericeasc. Orice exegez biblic, pentru a fi ortodox, trebuie s se nscrie n aceast tabl de categorii si s se raporteze aprioric la ele ca la niste principii, dar si ca la niste forte luntrice ale procesului exegetic, care l ajut pe exeget s gseasc sinergic Adevrul n Scriptur. Agapie Corbu, Situatia social n tara Sfnt n epoca Noului Testament6 . Studiul ncepe prin sublinierea importantei cunoasterii climatului social palestinian n acea perioad, tinnd seama mai ales de faptul c n strns unire cu viata social se constituia si viata spiritual a poporului n mijlocul cruia a binevoit Dumnezeu s Se ntrupeze. Ceea ce caracterizeaz n principal societatea iudaic a vremii Noului Testament este existenta mai multor grupri numite n literatura de specialitate: partide, ordine, grupri, etc., fiecare desemnnd un numr mai mic sau mai mare de persoane care au n comun, pe de o parte, o anumit conceptie politic, iar pe de alt parte, o anumit raportare la Legea iudaic si la cult, raportare grefat ea nssi pe o teologie proprie. Toate asezmintele religioase si sociale ale iudeilor sunt orientate spre Hristos, care este plinirea Legii (Matei 5, 17 ), prin popor Legea ndeplinindu-si rolul de pedagog spre Hristos (Galateni 3, 24; Romani
6

n Teologia, anul II, nr. 1-2 / 1998, p. 57 - 63.

Studii

211

3, 31). Doar din aceast perspectiv poate fi nteleas societatea evreiasc a vremii, adic pregtit n istorie de Dumnezeu pentru ntruparea Domnului. n epoca Mntuitorului, societatea iudaic ajunsese la plinirea vremii (Galateni 4, 4). Dup o prezentare general a situatiei sociale n tara Sfnt n epoca Noului Testament, autorul enumer cele mai importante partide religioase, analizndu-le. Acestea sunt: Fariseii grupare ce se distingea printr-o foarte atent observare a regulilor de puritate levitic, fapt care i-a dus pe multi la ftrnicie, la o simpl atasare exterioar fat de Lege; Saducheii grupare interesat mai mult de politic dect de religie, si care nu accepta Legea oral si Traditia, nici nvierea sau viata vesnic si nici existenta ngerilor; Zelotii proveniti din rndul farieseilor, sustineau c tara Sfnt trebuia neaprat eliberat de umilitorul jug roman, chiar si cu vrsare de snge; Irodienii grupare atasat familiei irodiene, se afla la polul politic opus fat de zeloti Samaritenii descendenti ai colonistilor adusi pentru repopularea regatului de Nord dup anul 721 . Hr.; ei adaug la elementele iudaice revelate si unele elemente preluate de la popoarele pgne vecine. Agapie Corbu, Valente filocalice ale Noului Testament (II)7 . telul autorului este de a pune n evident anumite caracteristici ale ispitei precum si rolul acesteia n viata crestinului. ntru nceput se realizeaz dou moduri de ntelegere a ispitei, autorul fcnd deosebire ntre unii oameni, care o vd nfricostoare, si altii care o socotesc drept o binefacere. Pentru cel dinti, ispita apare asociat cu esecul, purtnd n ea gustul si vestea mortii; ea este sinonim cu cderea, teama de ispit fiind socotit ca o sor a fricii de moarte. ns pentru cei care consider ispita o binefacere, ea este un prilej de lupt, de dovedire a adevratei nclinatii a inimii si de aceea s-a spus c lupta este o cale aleas de Pronie pentru desvrsirea noastr duhovniceasc si pentru a ne confirma iubirea fat de Dumnezeu.
7

n Teologia, anul IV, nr. 1/ 2000, p. 64 - 72

212

Teologia, 4 / 2007

Dintre aspectele pe care le mai surprinde autorul, socotim necesar a mentiona: Ispita se dezvluie drept ncercare n urma creia omul capt experient; Fiind vzut ca o lupt mpotriva uneltirii diavolului (Efeseni 6, 11), ispita l determin pe atletul lui Hristos s ia n ajutor toate armele lui Dumnezeu (Efeseni 6, 13); Ispita trebuie primit cu bucurie, pentru c lupttorul lmurit fcndu-se va lua cununa vietii pe care a fgduit-o Dumnezeu celor ce l iubesc pe El (Iacov 1,12); Ispita este si o modalitate pedagogic a lui Dumnezeu prin care crestinii sunt readusi pe drumul cel bun al smereniei; Scparea pe care o aduce Dumnezeu celui n ispit nu nseamn ncetarea ispitei, ci ntrirea celui ispitit pentru a suporta ispita; Cauza principal pentru care Dumnezeu ngduie s fim ispititi este nltarea cugetului nostru si slava desart; Rbdarea n ispite este un rod al harului si este de neaprat trebuint pentru c numai asa se ntipreste n noi ungerea Duhului lui Hristos; Filozofia (iubirea de durere, de osteneal) este o modalitate ascetic de a dobndi har mai mult de la Dumnezeu si de a fi ntr-o intimitate personal mai mare cu El. Agapie Corbu, Eshatologia lucanic8 . Dup cum autorul nsusi ne spune, acest studiu se vrea un ndemn adresat teologilor de a aborda problematica complex a eshatologiei, pentru a oferi credinciosilor rspunsuri bine ntemeiate n Revelatie, la provocrile curentelor neognostice contemporane. n partea I, Preliminarii, pornind nti de la constatarea existentei unui aspect exterior al cuvntului biblic, dependent de formatia si personalitatea hagiografului, se justific studiul eshatologiei lucanice, adic a modului n care realittile ultime individuale si generale se gsesc exprimate n scrierile doctorului cel iubit (Coloseni 4, 14). Tot aici este inclus o sectiune n care sunt expuse premisele vechitestamentare ale
8

n Teologia, anul VI, nr. 2 / 2002, p. 10-27.

Studii

213

eshatologiei Sfntului Luca, reliefnd evolutia ideilor eshatologice de la un aspect preponderent individual spre unul colectiv si de la un caracter istoric spre unul spiritual. Este mentionat de asemenea trecerea de la antropologia unitar, specific scrierilor vechitestamentare mai vechi, la cea dihotomic, de inspiratie elenistic. O alt sectiune a prtii I, este dedicat principalelor directii privind eshatologia noutestamentar n cercetarea contemporan. Astfel sunt artate completrile pe care eshatologia Evangheliilor le aduce eshatologiei iudaice, care constau n caracterul duhovnicesc si luntric al mprtiei, n universalismul ei si n faptul c ea este deja inaugurat de ctre Mntuitorul Iisus Hristos, asteptnd ns desvrsirea la Parusie. Sunt de asemenea mentionate dezbaterile existente n teologia occidental asupra relatiei dintre aspectul prezent si cel viitor al eshatologiei. n partea a doua a studiului, Elemente ale eshatologiei lucanice, sunt urmrite nuantele particulare pe care Sfntul Evanghelist Luca le aduce eshatologiei Noului Testament. Astfel, el vorbeste att despre o moarte duhovniceasc, ct si despre una fizic. Apoi, sintetiznd conceptiile biblice ebraice mpreun cu cele ale filosofiei grecesti alexandrine, Sfntul Luca realizeaz o imagine foarte nuantat a iadului si a raiului, n care elementele materiale se ntreptrund cu cele spirituale. Viata omului n lumea aceasta este vzut n unitate organic cu cea din lumea de dincolo, n asa fel nct judecata particular nu face dect s consfinteasc un anumit mod de a fi pe care omul si l-a ales si l-a practicat pe pmnt. Parusia Domnului este nftisat ca un eveniment viitor, dar deja accesibil crestinilor prin darul Sfntului Duh, Sfintele Taine si ascez. Aceast experiere mistic-sacramental a viitorului eshatologic este identificat cu realitatea interioar a mprtiei cerurilor. Prin urmare viata crestinului este orientat eshatologic n sensul posibilittii si chiar a obligatiei crestinilor de a tri nc din aceast viat misterul vietii vesnice. Din acest motiv, atitudinea crestinului fat de Parusie trebuie s fie, potrivit Sfntului Luca, una de bucurie si de optimism. Agapie Corbu, Valente filocalice n Noul Testament9 . Dorinta autorului este de a surprinde legtura dintre Filocalie si Scriptur, prin
9

n Teologia, anul III, nr. 1-2 / 2002, p. 53-74.

214

Teologia, 4 / 2007

cercetarea continutului pe care l au n Noul Testament termenii ascetici, asa cum sunt acestia consacrati n scrierile neptice. Sunt cutate astfel rdcinile biblice ale scrierilor duhovnicesti, printr-un demers care parcurge invers axa timpului, mergnd de la Filocalie spre Sfnta Scriptur. Este afirmat dintru bun nceput primatul Bibliei asupra Filocaliei, pornind de la dou constatri. n primul rnd, ntre cele dou exist o relatie de generare: textul biblic aplicat, pus n viat, a dat nastere unei experiente duhovnicesti trite n Biseric, care exprim Scriptura ns fr a o epuiza. n al doilea rnd, este vorba despre caracterul normativ universal pe care l au parenezele biblice, spre deosebire de cele ale Filocaliei, care constituie o experient personal n care nu trebuie s se regseasc neaprat orice crestin. Primul termen studiat este Credinta, avnd n vedere c aceasta este socotit de ctre toti printii duhovnicesti drept principiu al tuturor celorlalte virtuti crestine. Principalele texte examinate sunt urmtoarele: Evrei 11, 1; 2 Petru 1, 5-8; Iacov 2, 14. 26; Romani 1, 17; Ioan 8, 31-32; I Timotei 3, 16. nvtturile despre credint care izvorsc din acestea sunt rezumate astfel: - credinta este prezenta n noi nsine a celor ndjduite, si mai cu seam a lui Dumnezeu, deci nu o simpl atitudine intelectual fat de un sistem doctrinar; - credinta este legat ontologic de faptele bune, care lucrate cu srguint ne duc la o adncire a cunoasterii lui Hristos Cel prezent n noi; - lucrarea din credint a faptelor bune, respectiv a poruncilor Domnului, actualizeaz n noi libertatea adus de Hristos; - credinta este nceput, mijloc si sfrsit al vietii duhovnicesti n lumea aceasta. Primit n dar, ne duce prin lucrare la experienta mereu nedeplin, dar mereu mai adnc, a vietii vesnice n Hristos Iisus; - credinta dreapt este temelia unei adevrate vieti n Duhul si a ndumnezeirii. Partea a doua a studiului se concentreaz asupra pocintei, care ocup un loc central att n scrierile nvttorilor vietii duhovnicesti, ct si n cele ale Sfintei Scripturi. Cercetarea ncepe prin cutarea semnificatiei pocintei n Vechiul Testament, si continu prin examinarea unor texte mateene (Matei 3, 1-13; 4, 17) si pauline (II Timotei 1, 13; 2, 3-10; Filipeni

Studii

215

3, 12-14; II Corinteni 7, 7-11). Din analiza fcut reies urmtoarele concluzii: - pocinta este nteleas cu sensul vechitestamentar de ntoarcere a oamenilor la acele conditii cerute de Dumnezeu pentru ca El s poat mplini legmntul fcut cu Israel si s instaureze astfel mprtia Sa pe pmnt. Aceast mprtie este identificat cu prezenta luntric a lui Hristos n credinciosi, ceea ce nseamn c pocinta este o premis necesar a acestei realitti mistice; - predica apostolic contine mereu acest nsemn la pocint, ceea ce demonstreaz centralitatea ei n viata Bisericii primare; - Sfntul Apostol Pavel vede n pocint un adevrat motor al vietii duhovnicesti, prin care se realizeaz sporirea n credint. Pocinta este pentru el o veritabil arm mpotriva diavolului (cf. II Timotei 2, 25) prin care miscm harul baptismal si l punem n lucrare. Adrian Murg, Iisus Hristos Mntuitorul n Evanghelia dup Luca10 . Pornind de la observatia c mntuirea este tema principal a scrierilor Sfntului Luca, autorul si propune prezentarea trsturilor soteriologice ale portretului lucanic al lui Iisus Hristos, referindu-se la calitatea Acestuia de Profet eshatologic, la misiunea Sa si la Patimile Sale. n prima parte a studiului, Revenirea Duhului profetic, este reliefat demnitatea profetic a Domnului Hristos, fundamentat de Sf. Luca pe raportul foarte strns al Acestuia cu Duhul Sfnt (Luca 1, 35; 3, 21-22; 4, 1. 14. 18). Revenirea Duhului profetic dup veacuri de tcere indic faptul c istoria mntuirii a intrat n faza eshatologic, n care Dumnezeu va rmne cu poporul Su pentru totdeauna, initiind n snul acestuia o nou creatie. n calitatea Sa de Profet eshatologic Iisus este agentul revelatiei ultime, Lui I se datoreaz ascultare desvrsit, iar lucrarea Lui inaugureaz mntuirea eshatologic. Lucrarea de mntuire a Domnului Iisus se desfsoar pe dou coordonate: a faptelor si a nvtturii Sale. n partea a doua, Misiunea lui Iisus, se pleac de la faptul unanim recunoscut c predica inaugural a lui Iisus (Luca 4, 16-30) are un caracter programatic pentru misiunea Sa asa cum este prezentat de Sf. Luca, si
10

n Teologia, anul VII, nr. 1 / 2003, p. 61-86.

216

Teologia, 4 / 2007

c fundalul teologic al acestei predici este legislatia anului jubileu (Levitic 25). n aceste conditii se impune termenul de slobozire, specific jubileului, ca reprezentativ pentru misiunea lui Iisus. Aceast lucrare de slobozire se actualizeaz n iertarea pcatelor si n izbvirea de influentele demonice, n care sunt cuprinse si bolile. n privinta nvtturii lui Iisus, se remarc centrarea acesteia pe mprtia lui Dumnezeu. n aceast sectiune se arat c fundalul vechitestamentar al acestui concept este stpnia lui Dumnezeu peste Israel, si c n Evanghelii mprtia apare predominant ntr-o perspectiv eshatologic. mprtia lui Dumnezeu este o perifraz pentru Dumnezeu, ceea ce nseamn c prin Iisus se produce o apropiere fr precedent ntre Dumnezeu si om, care are ca efect nceputul vindecrii lumii de urmrile deprtrii de Dumnezeu. Un fragment important este dedicat identificrii sracilor crora li se binevesteste cu precdere Evanghelia. Sracul nu este doar o persoan lipsit de resurse economice, ci este mai ales un om care nu se poate achita de exigentele sociale si religioase ale comunittii. De aceea este el este marginalizat si pus pe aceeasi treapt cu necuratii si cu pctosii. Mntuirea apare astfel ca o rsturnare a criteriilor de incluziune comunitar: cei exclusi din cercurile religioase iudaice sunt primiti n cercul ucenicilor lui Iisus. n partea a treia, Patimile lui Iisus, este dovedit semnificatia soteriologic a mortii lui Iisus, n pofida multor comentatori care afirm c Luca nu vede n aceasta un eveniment mntuitor. Sunt prezentate patru argumente: 1) n lumina Evangheliilor orice moarte, dar mai ales a martirilor, este socotit rscumprtoare; 2) Sfntul Luca accentueaz necesitatea divin a mortii lui Iisus, adic faptul c ea este integrat n planul lui Dumnezeu de mntuire, ceea ce nseamn c ea are o semnificatie soteriologic; 3) din cuvintele de instituire a sfintei Euharistii (Luca 22, 19b-20) reiese clar caracterul de ispsire al mortii lui Iisus; 4) versetul Luca 22, 37 introduce tot capitolul 53 al crtii lui Isaia ca gril de interpretare a mortii lui Iisus, rezultnd c El este Robul nevinovat Care sufer pentru pcatele poporului. Adrian Murg, Planul lui Dumnezeu n scrierile Sfntului Evanghelist Luca11 . n cuprinsul acestui studiu autorul ncearc s pun
11

n Teologia, anul IX, nr. 2 / 2005, p. 99 - 124.

Studii

217

n lumin o tem teologic fundamental pentru cele dou scrieri ale Sfntului Luca, si anume planul lui Dumnezeu de mntuire, care guverneaz, din umbr sau ftis, toate evenimentele relatate de evanghelist. Astfel, n prima parte, Prologul Evangheliei (Luca 1, 52, 52), tema Providentei divine este introdus cu ajutorul anghelofaniilor si a proorociilor care indic spre aspectul de necesitate al evenimentelor, si a afirmatiilor explicite despre faptul c Dumnezeu initiaz si conduce aceste ntmplri. Epifaniile, proorociile, aluziile la necesitatea divin si initiativa divin, prezente n aceste dou capitole, indic cu claritate faptul c planul lui Dumnezeu este fundalul pe care Sfntul Luca plaseaz istorisirea sa. El consider c toate evenimentele pe care le prezint sunt parte integrant a realizrii voii divine n istorie. n partea a doua, Restul Evangheliei, referirile la cluzirea lui Dumnezeu sunt mai rare si mai putin definite n ceea ce priveste activitatea lui Iisus. Totusi tema lucanic a planului lui Dumnezeu se reflect n micile interventii redactionale ale autorului. n centrul acestui plan, Sfntul Luca plaseaz rstignirea lui Iisus. Capitolul Cte a fcut Dumnezeu n Biserica primar ne introduce n primele capitole ale crtii Faptele Apostolilor si ne dovedeste c viata tinerei comunitti crestine din Ierusalim se desfsoar, de asemenea, sub nrurirea lui Dumnezeu. n capitolele de mijloc ale crtii, Sfntul Luca si ndreapt atentia spre o alt problem crucial: ptrunderea Evangheliei n lumea pgn, artnd cu mult insistent c aceasta a existat din vesnicie n planul lui Dumnezeu, care a ales (15, 7) si n-a fcut deosebire (15, 9). n sfrsit, n ultima parte, Cuvntrile misionare din Faptele Apostolilor, se arat Sfntul Luca dezvolt deplin tema aceasta a planului divin n relatrile despre propovduirea apostolilor. Att Sfntul Petru (4, 20), ct si Sfntul Pavel (22, 5) sunt ncredintati s vesteasc lucrurile pe care le-am auzit, iar cuvntrile lor din Faptele Apostolilor ofer indicii elocvente asupra modului n care Sfntul Luca ntelege predica apostolic drept o declarare a interventiei Providentei divine n istoria omeneasc. Pe de o parte Dumnezeu este subiectul acestor cuvntri (2, 22; 3, 13; 7, 2; 10, 34; 13, 17; 17, 24), iar pe de alt parte, constructia sintactic a

218

Teologia, 4 / 2007

acestora face s ias n evident cluzirea lui Dumnezeu asupra tuturor evenimentelor relatate. Dou elemente ale planului divin sunt subliniate n mod deosebit: rstignirea lui Iisus si misiunea pgn. Ambele evenimente puteau fi interpretate ca abateri de la planul divin asa cum era conceput acesta n diverse medii. De aceea, cu grij, Luca arat c acestea au existat de la nceput n sfatul lui Dumnezeu. n cteva episoade este prezent si dimensiunea filosofic a Proniei. Aceasta se vede cel mai bine n cuvntrile n care Sfintii tefan si Pavel atac idolatria folosind o tehnic retoric caracteristic lumii elenistice, n care idolatria era combtut pornind de la afirmarea Providentei divine. Adrian Murg, Jubileul ca fundal al predicii Mntuitorului Iisus Hristos n Nazaret (Luca 4, 16-30). Prezentul studiu si propune s scoat n evident conexiunile jubiliare ale predicii Mntuitorului Iisus Hristos n Nazaret (Luca 4, 16-30) si s evalueze consecintele teologice ale acestora mai ales n domeniul hristologiei si soteriologiei. Autorul ncepe prin a prezenta o schit a legislatiei jubileului cu principalele sale prevederi, ntre care mentioneaz: 1) returnarea terenurilor, n conformitate cu distributia mozaic, proprietarului originar sau familiei sale; 2) eliberarea sclavilor evrei; 3) anularea datoriilor; 4) necultivarea pmntului. n continuare autorul ncearc o prezentare sintetic a acelor aspecte ale Jubileului care datorit potentialului lor teologic si a bogtiei existentiale, au fost preluate de profetii de mai trziu si au dobndit n timp un caracter eshatologic. Ca teme eshatologice n legislatia jubileului sunt socotite a fi: 1) accentul social; 2) ideea de restaurare; 3) caracterul liturgic; 4) necesitatea credintei. n partea central a studiului este analizat exegetic pericopa Luca 4, 18-20 dovedind c ntr-adevr fundalul teologic si lingvistic al acesteia este codul jubiliar mbogtit cu ideile contextului crtii lui Isaia, de unde este preluat (Isaia 60, 1-2a; 58, 6). Combinatia dintre legislatia jubiliar, cu accentul su pe restaurarea religioas si socio-economic si legtura cu Ziua ispsirii, si contextul crtii lui Isaia, legat de un nou Exod si lucrarea Robului Domnului, capt un potential teologic deosebit de puternic, pe

Studii

219

care Luca l exploateaz n Evanghelie pentru a explicita Persoana si lucrarea de mntuire a lui Iisus. Astfel, El este Profetul eshatologic, asemenea lui Moise, care proclam si inaugureaz jubileul eshatologic adic mprtia lui Dumnezeu sau era mntuirii eshatologice. Fiind uns cu Duhul Sfnt, Iisus este Mesia care va revrsa darul Duhului peste Israel. Tot n virtutea acestei ungeri El este Regele davidic, care va aduce poporului bunstarea si pacea mesianic. i, n fine, El este Robul Domnului, legmnt al poporului si luminare neamurilor (Isaia 42, 2), care mplineste voia lui Dumnezeu si rscumpr pcatele poporului. n Evanghelie mntuirea jubiliar svrsit de Iisus const n special n slobozire: de puterile demonice, de boli, de pcate, de marginalizare sau excludere socio-economic. Adrian Murg, Pcatul si iertarea pcatelor, la Sfntul Evanghelist Luca12 . Pornind de la faptul c n opera Sfntului Luca mntuirea apare persistent sub chipul slobozirii sau eliberrii, autorul observ importanta n acest context a iertrii pcatelor si si propune s descifreze viziunea lucanic asupra acestei teme. Studiul este mprtit n dou prti. n prima dintre ele este analizat sensul termenului pctos asa cum apare acesta n Evanghelia a treia, si expresia acest neam viclean din Faptele Apostolilor 2, 40, pentru a afla ce ntelege Sfntul Luca prin pcat. n partea a doua, prin studiul pericopei Luca 7, 36-50 n paralel cu Luca 5, 17-26 (par. Marcu 2, 1-12), se arat cum vede Sfntul Luca iertarea pcatelor. Astfel, pcatul este, pentru Luca, o realitate universal, prezent att la nivel individual ct si comunitar. n esent, pcatul este mpotrivire fat de voia lui Dumnezeu, iesirea de sub ascultarea Sa, refuzul planului su de mntuire. Aceast atitudine eronat fat de Dumnezeu aduce umanitatea ntr-o stare de coruptie, de deriv spiritual si existential, care are ca rezultat o serie de acte pctoase culminnd cu respingerea lui Hristos. Din universalitatea pcatului rezult nevoia universal de iertare. Luca este evanghelistul care accentueaz cel mai mult faptul c iertarea pcatelor este un continut central al mntuirii pe care o aduce
12

n Teologia , anul X, nr. 3 / 2006, p. 130 - 152

220

Teologia, 4 / 2007

lumii Domnul Iisus Hristos. El preia din izvorul marcan (Marcu 2, 1-12) episodul vindecrii si iertrii slbnogului (Luca 5, 17-26), pe care l completeaz cu istoria iertrii femeii pctoase (Luca 7, 36-50). Astfel el mprtseste cu ceilalti sinoptici ideea fundamental potrivit creia Fiul Omului are putere s ierte pcatele pe pmnt (Luca 5, 24). ntrebarea retoric a crturarilor si fariseilor - Cine poate ierta pcatele dect unul Dumnezeu? (v. 21) - ne conduce spre o afirmatie hristologic capital: dac Iisus iart pcatele El este Dumnezeu; si reciproca: Iisus iart pcatele pentru c este Dumnezeu. Sintagma unul Dumnezeu rmne valabil. Cu toate c L-a socotit pe Hristos Dumnezeu, dar fr a-L confunda cu Tatl, Biserica a avut ntotdeauna o credint monoteist. Aceast pericop poate fi socotit un indiciu asupra redefinirii crestine a monoteismului iudaic, desigur fr a fi vorba de conceptualizrile triadologice ale veacurilor ulterioare. Luca 7, 36-50 confirm nvttura hristologic a pericopei slbnogului si deschide perspective mai clare ctre Faptele Apostolilor. Astfel mntuirea capt aici un accent pur spiritual, fiind echivalent, att n asteptrile femeii, ct si intentiile lui Iisus, cu iertarea pcatelor. Un aspect important, prezent si n Luca 5, 17-26, este relatia cauzal dintre credinta n Iisus si iertarea pcatelor. n ambele pericope Luca vrea s sublinieze faptul c iertarea a fost primit atunci cnd slbnogul si tovarsii si, respectiv femeia, au avut credint n Iisus, chiar nainte de ntlnirea frontal cu El. Credinta a mijlocit cu sigurant o ntlnire, ns nu la palierul trupului ci al sufletului. Acest lucru este important pentru cititorii Sfntului Luca, care nu sunt contemporani cu Iisus Cel istoric, dar care sunt ncredintati c avnd credint n El primesc prin Numele Lui iertarea pcatelor. Astfel, Sfntul Luca face un pas nainte, artnd c Iisus are putere a ierta pcatele, nu doar pe pmnt, ci si n Cer. Adrian Murg, Aspecte sociale ale activittii si nvtturii Domnului nostru Iisus Hristos reflectate n Sfnta Evanghelie dup Luca13 . n sectiunea introductiv autorul observ interesul sporit pe care Sfntul Luca l are pentru problematica social, comparativ cu ceilalti
13

n Teologia, anul X, nr. 4 / 2006, p. 117 151.

Studii

221

evanghelisti. Doctorul iubit este preocupat mereu s arate cititorului care au fost coordonatele istorice, sociale si politice pe care se desfsoar naratiunea sa. Intentia acestui studiu este de a descoperi lumea lui Luca si care sunt elementele de noutate, nregistrate de evanghelist, pe care Mntuitorul Iisus Hristos le aduce n domeniul relatiilor sociale. n partea nti, Lumea naratiunii lucanice, este radiografiat societatea palestinian a epocii Noului Testament, reliefndu-se dezechilibrele sociale majore, modul injust de distribuire a resurselor, delimitarea rigid a claselor sociale si caracterul de fatalitate - expresie neclintit a vointei divine - pe care l avea tabloul social al acelor vremuri. Este artat, de asemenea, importanta si larga rspndire a relatiilor de tip patron-client care stteau la baza dinamicii sociale si faptul c fariseii sunt prezentati ca exponenti ai folosirii religiei pentru conservarea sistemului social nedrept. n sectiunile urmtoare, intitulate Milostenia si noua structur social (Luca 11, 37-44) si Ospitalitatea si noua comunitate (Luca 14, 1-24), sunt prezentate noile realitti sociale propuse lumii de Domnul Hristos. Este vorba despre transformarea criteriilor de curtie din norme rituale n acte de solidaritate social, despre desfiintarea barierelor dintre categoriile sociale si primirea celor marginalizati n comunitatea mesianic. Se arat, de asemenea, c pentru Sfntul Luca exigentele socio-economice ale mprtiei sunt realizate n frtietatea Bisericii (Faptele Apostolilor 2, 4445; 4, 34-35), care este concretizarea deplin a noului model social inaugurat de Iisus. II. Concluzii ncercnd o privire de ansamblu asupra materialelor prezentate mai sus, putem observa c acestea se repartizeaz pe dou directii principale de cercetare. Este vorba, n primul rnd de ermineutica biblic, domeniul explorat de Prea Cuviosul Ieromonah Dr. Agapie (Adrian) Corbu cu intentia hotrt de a recupera viziunea Sfintilor Printi asupra Sfintei Scripturi si a principiilor dup care acestia o interpretau. Importanta deosebit a studiilor Printelui Agapie poate fi mai usor nteleas odat ce observm tendinta studiilor ortodoxe asupra Noului Testament de cel putin un secol ncoace de a urma cercetarea protestant si catolic de orientare conservatoare, cu riscul imediat de a confunda conservatorismul

222

Teologia, 4 / 2007

cu Ortodoxia. Redescoperirea Sfintilor Printi, cu ochiul lor critic si darul remarcabil de a discerne straturi multiple de semnificatie n textul biblic, este ceea ce ne ofer Printele Agapie. ntelegem astfel c sensul literal n sine nu este suficient. Trebuie fcut un pas nainte n demersul exegetic: transpunerea rezultatelor interpretrii ntr-o mrturie vie si dttoare de viat pentru oamenii de astzi. Cu alte cuvinte, studiul biblic ar trebui s ne conduc de la sensul literal la sensul spiritual: de la semnificatia original a fragmentului la semnificatia lui spiritual, de Cuvnt al lui Dumnezeu pentru mntuirea celor care-l primesc cu credint. A doua directie principal de cercetare este reprezentat de studiile lucanice, care, dup cum prezisese n anii 60 W. C. van Unnik14 , au devenit n ultimele decenii un adevrat centru al furtunii n cercetarea noutestamentar. Contributiile n acest domeniu i apartin preponderent lui Adrian Murg si au ca element de noutate utilizarea asa-numitei analize a redactrii pentru a pune n evident specificul lucanic asupra unor teme teologice importante. Pe lng aceste dou orientri majore, mai ntlnim contributii mai putin substantiale, din punct de vedere cantitativ, dar de o cert valoare, n domeniile spiritualittii si a isagogiei. E de remarcat n final c, n ciuda numrului lor redus, toate studiile sunt serioase, bine argumentate, bine documentate, riguroase, aducnd un aport real la aprofundarea si extinderea ariei de cercetare noutestamentar.

W. C. van Unnik, Luke-Acts, A Storm Center in Contemporary Scholarship, n L. E. Keck, J. A. Martin (ed.), Studies in Luke-Acts: Essays in Honor of Paul Schubert, Nashville / Philadelphia: Abingdon / Fortress, 1966, p. 15-32.

14

Studii

223

tefan Negreanu

Preocupri de Istorie Bisericeasc Universal n paginile revistei Teologia

Abstract The authors of the articles and studies published in The Theology magazine are also interested in the Universal History of the Church, as they present the Churchs history generally speaking, from the beginning till nowadays. The issue regarding the methodology of the Universal History research is familiar to these authors as they skilfully use historic arguments in an European context. As we focus on the Universal History of the Church, some of the topics are as following: The History of the Byzantine Empire; The Connection Between the Romanian Orthodoxy and the Universal One; Present Times in the Universal History of the Church. 1. Introducere O Biseric de traditie, att de mult legat de trecut, cum este Biserica Ortodox, nu s-ar cunoaste si nu s-ar ntelege pe sine, dac nu s-ar privi n istorie si deci, dac nu si-ar cunoaste istoria, care nu este un trecut mort, ci viata ei de acum, continuarea trecutului ei spre viitor prin momentul de tranzitie, care este prezentul. Cunoscnd ceea ce am fost, stim mai bine ce trebuie s fim.

224

Teologia, 4 / 2007

n paginile revistei Teologia, autorii articolelor si studiilor au avut preocupri de Istorie Bisericeasc Universal prezentnd istoria Bisericii n ansamblul ei, de la nceputuri pn astzi, crescnd, rspndindu-se, luptnd, cucerind, cu toate bucuriile si ntristrile destinelor pmntesti. Acestia sunt familiarizati cu problemele de metodologie a cercetrii istoriei bisericesti si au multiple abilitti atunci cnd este vorba de folosirea argumentelor istorice n context european. Materialele privitoare la Istoria Bisericii Universale publicate n revista Teologia trateaz istoria Imperiului Bizantin, legtura dintre ortodoxia romneasc si cea universal, precum si momente actuale din cadrul istoriei Bisericii universale. I - Inventarierea materialelor privitoare la Istoria Bisericii Universale, publicate n revista Teologia 1. Studii - Diac. Lect. Dr. Mihai Ssujan, ntemeierea si organizarea schitului romnesc Prodromul din muntele Athos n secolul al XIXlea, n revista Teologia nr. 1-2/1997. -Prep. tefan Negreanu, Importanta mrturiilor de cltorie n cunoasterea istoriei si spiritualittii trilor Romne, n revista Teologia nr. 2/1997, p. 77-82. -Diac. Lect. Dr. Mihai Ssujan, Politica militar si sanitar a Curtii din Viena n Transilvania n a doua jumtate a secolului al XVIII-lea, n revista Teologia nr. 1-2/1998, p. 85-92. -Prep. tefan Negreanu, Cltori strini prin trile Romne n epoca lui Mihai Viteazul, n revista Teologia nr. 1-2/ 1999, p 82-87. -Prep. Drd. tefan Negreanu, Marea invazie ttar asupra Europei, n revista Teologia nr. 3-4/1999, p. 118-123. - Pr. Lect. Dr. Ioan Rudeanu, Iancu de Hunedoara, ultimul aprtor al Bizantului, n revista Teologia nr. 1/2002, p. 86-98. -Pr. Prof. Dr. Ernst Chr. Suttner, Influenta romneasc asupra Teologiei Bisericilor de traditie bizantin n secolul al XVII-lea, n revista Teologia nr. 2/2002, p. 133-146. - Pr. Lect. Dr. Ioan O. Rudeanu, Cultura si arta bizantin n timpul mpratului Justinian, revista Teologia nr. 3-4/2002, p. 133-145.

Studii

225

-Pr. Lect. Dr. Nicu Dumitrascu, Diplomatia misionarului crestin din veacul al IV-lea, n revista Teologia nr. 3-4/2003, p. 85-96. - Pr. Lect. Dr. Ioan Rudeanu, A patra cruciad si cucerirea Constantinopolului, n revista Teologia nr. 3-4/2003, p. 186-196. - Pr. Lect. Dr. Ioan Octavian Rudeanu Traditia religioas bizantin n trile Romne, n revista Teologia nr. 1-2/2004, p. 194-205. - Pr. Prof. Dr. Ernst Christoph Suttner, Mitul despre asa numita Mare Schism de la 1054. Despre relatiile dintre Bisericile de traditie latin si greac nainte si dup pretinsul moment al schimbrii, n revista Teologia nr. 3/2004, p. 9-23. - Alberto Quattruci, Experienta spiritual a Comunittii Sant Egidio: a respira cu doi plmni, n revista Teologia nr. 3/2004, p. 23-35 - Albert Rauch, De la Dialog la Trialog, n revista Teologia nr. 3/ 2004, p. 36-44. - Pr. Lect. Dr. Daniel Benga, Urmrile Schismei de la 1054 pentru dialogul teologic dintre reformatori si ortodocsi, n revista Teologia nr. 3/2004, p. 111-129. - Pr. Lect. Dr. Ioan Octavian Rudeanu, Marea schism din 1054. Premise si consecinte, n revista Teologia nr. 3/2004, p. 171-183. - Ion Chivu, The Origins and consequences of the Great Schism according to Joseph Bryennios ( about 1350-1451), n revista Teologia nr. 3/2004, p. 185-199. - Alexandru Simion , Marea Schism si credinta medieval a romnilor, n revista Teologia nr. 3/2004, p. 200-220. - Pr. Asist. Drd. Nicu Breda, Receptarea n Apus a hotrrilor Sinodului VII Ecumenic si implicatiile actuale ale iconoclasmului, n revista Teologia nr. 3/2004, p. 221-230. - Pr. Lect. Dr. Emanoil Bbus, Latini si bizantini n perioada cruciadelor, n revista Teologia nr. 3/2004, p. 231-249. - Pr. Lect. Dr. Mihai Ssujan, Aprecieri diferentiale ale schismei dintre latini si grici la mijlocul secolului al XVIII-lea, n revista Teologia nr. 3/2004, p. 250-274. - Pr. Lect. Dr. Viorel Cherciu, Schisma cea Mare ca meta-ferent a identittii Bisericii, n revista Teologia nr. 3/2004, p. 342-352.

226

Teologia, 4 / 2007

- Asist. Drd. Filip Albu, Ridicarea anatemelor - 7 decembrie 1965, n revista Teologia nr. 3/ 2004, p. 380-399. - Marius tepelea, Crestini si evrei n Rsritul grecesc, n revista Teologia nr. 4/2004, p. 162-170. - Marius tepelea, Schit a istoriei arianiasmului, n revista Teologia nr. 3/2005. p. 237-246. - Pr. Lect. Drd. tefan Negreanu, Personalitatea patriarhului Fotie, n revista Teologia nr. 2/2006, p. 151-176. -Marius tepelea, Latinii perceputi n Imperiul Bizantin, n secolele XI-XII, revista Teologia nr. 1/2007, p. 93-105. - Pr. Lect. Drd. tefan Negreanu, Cultura teologic n Rsrit n sec. IX, revista Teologia nr. 1/2007, p. 56- 92. - Bogdan Mihai Godja, U.E. Comunitate economico-politic. Problematizri religioase, n revista Teologia nr. 2/2007, p. 237-254. 2. Note, comentarii, voci n actualitate - Pr. Conf. dr. Ioan Tulcan, Ortodoxia la sfrsitul celui de-al doilea mileniu, n revista Teologia nr. 1/1997, p. 122-124. - Gerd Stricker, Planuri sublime deceptie profund. Revista Teologia nr. 2/1997, p. 138-144,. trad. diac. lector. dr. Mihai Ssujan. - Ivan Dimitrov, Situatia Bisericii Ortodoxe n Bulgaria- Revista Teologia nr. 2/1997, p. 145-148, traducere de diac. lector dr. Mihai Ssujan. - Pr. Georges Tsetsis, Problemele relationale ale ortodocsilor cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, n revista Telogia nr. 1-2/1998, p. 129- 131, trad. Mihai Ssujan. - O declaratie a Asociatiei teologilor ortodocsi americani, n revista Teologia nr. 3-4/1998, p. 168-172, trad. Caius Cutaru. - Diac. Lect. Dr. Mihai Ssujan, Interviu cu pr. prof. Ernst Chr. Sutner, n revista Teologia, nr. 3-4/1998, p. 173-180. - Interviu cu printele Sava din Mnstirea Decani, Biserica Ortodox si masacrele din Kosovo, revista Teologia nr. 3-4/1999, p. 155-159. - Dr. Dimitri Oikonomou, Syndesmos- Organizatia Mondial a Tidnerilor Ortodocsi- un emotionant for unde tinerii ortodocsi si

Studii

227

exprim preocuprile si aspiratiile lor, n revista Teologia nr. 1/2000, p. 128-135, trad. Rzvan Surcel. - Emmanuel Koumbarelis, Care este viitorul pentru Syndesmos?, n revista Teologia nr. 1/2001, p. 136- 140, trad. de Narcis Terchet. - Ilarion Alfeiev, Ateism si ortodoxie n Rusia modern, n revista Teologia nr. 3-4/2001, p. 202-209, trad. Carmen Rosu. - Printele Alexander Schmemann vzut de printele John Meyendorff, fragment din articolul O viat ce merit a fi trit al printelui John Meyendorff, n revista Teologia nr. 1/ 2003, p. 168-173, trad. Asist. Anca Popescu. - Panaghios Hristinakis, Sfintele canoane- Fotie- schisma de la 867, n revista Teologia nr. 1/2007, p. 261-282. trad. Ioan Popovici. - ***, The International Symposium of Dogmatic Theology, n revista Teologia nr. 2/2007, p. 255-267. - Samir Khalil Samir, Crestinii n trile islamice, n revista Teologia , p. 187-194. trad. Caius Cutaru. 3.Bisericile n dialog - Pr. Conf. Dr. Ioan Tulcan, A opta sesiune de dialog teologic dintre Biserica Ortodox Romn si Biserica evanghelic din Germania, n revista Teologia nr. 3-4/1998, p. 149-156. - Diac. Lect. Dr. Mihai Ssujan, ntlnirea de dialog a tinerilor teologi, reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romne si ai Bisericii Evanghelice Luterane din Germania, n revista Teologia, nr. 3-4/ 1998, p. 157-159. - Pr. Conf. Dr. Ioan Tulcan, Seminar international cu tema Reconcilierea dinte Bisericile Europene, revista Teologia , nr. 3-4/ 1999, p. 143-149. - Diac. Lect. Dr. Mihai Ssujan, A sasea ntlnire de dialog teologic a tinerilor reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romne si ai Bisericii evanghelice Luterane din Germania, revista Teologia, nr. 3-4/1999, p. 150-154 4.tiri din lumea crestin - Revista Teologia nr. 1/ 1997, p. 134-139

228

Teologia, 4 / 2007

- Revista Teologia nr. 2/1997, p. 149-154 - Revista Teologia nr. 1-2/1998, p. 119-128 - Revista Teologia nr. 3-4/1998, p. 160-165 - Revista Teologia nr. 1-2/ 1999, p. 144-147 - Revista Teologia nr. 3-4/1999, p. 160- 165 - RevistaTeologia nr. 1/2000, p. 136- 145 - Revista Teologia nr. 1/ 2001, p. 146- 153 - Revista Teologia nr. 3-4/ 2001, p. 210- 216 II. Evenimente din cadrul Istoriei Bisericii Universale dezvoltate n revista Teologia 1.Studii privitoare la istoria Imperiului Bizantin Personalitatea mpratului Justinian este conturat si de conditiile propice exitente n vremea sa pentru dezvoltarea artei si a culturii ortodoxe, tem dezvoltat n studiul printelui Ioan Rudeanu1 . Dup ce face o legtur ntre edificiile religioase din Constantinopol, Grecia si ntregul Rsrit crestin, autorul ncheie cu cteva consideratii generale despre cultura scris, toate acestea contribuind la mbogtirea, diversificarea si dezvoltatrea creatiei culturale a Bizantului2 . ntr-un alt studiu, printele Ioan Rudeanu prezint scopurile cruciadei a IV-a cu aspectele sale negative pentru crestinismul rsritean3 . Asa cum reiese din continutul materialului, aceast cruciad a zdrnicit absolut toate ncercrile de unificare a Bisericii si a reusit s zdrobeasc spiritul imperiului4 . O nou abordare a relatiilor dintre Biserica Ortodox si cea Cotolic nainte si dup schisma din 1054 este oferit de prof. Ernst Suttner5 . Autorul afirm c s-a cutat mai mult un eveniment al rupturii dintre ortodocsi si catolici si au fost alese evenimentele de la anul 1054, desi n realitate nu a existat o excomunicare a Bisericii grecesti de cea latin,
1 Ioan O. Rudeanu, Cultura si arta bizantin n timpul mpratului Justinian, n rev. Teologia nr. 3-4/2002, p. 133- 145. 2 Ibid., p.144. 3 Ioan Rudeanu, A patra cruciad si cucerirea Constantinopolului, n rev. Teologia nr. 3-4/2003. p. 186- 196. 4 Ibid., p. 196.

Studii

229

precum nici o excomunicare a Bisericii latine de ctre cea greac. Numai patriarhul si ctiva colaboratori au fost excomunicati de ctre legatii romani, iar cteva zile mai trziu patriarhul a excomunicat doar legatii romani6 . Cele mai importante premise si consecinte ale schismei din 1054 sunt analizate n studiul pr. Ioan Rudeanu7 . ncepnd cu legturile dintre cele dou Biserici ale timpului nostru autorul dovedeste c acestea sunt pasi spre o real unitate a lumii crestine, care va forma baza unei unitti europene si chiar universale. Tot pe linia dezbaterii cauzelor si consecintelor Schismei de la 1054 se nscrie si studiul printelui Ion Chivu care prezint evenimentul prin prisma gndirii teologului Joseph Bryennios, cel care a sprijinit unirea Bisericilor8 . n final, n loc de concluzii, autorul mentioneaz unele puncte de vedere ale lui Joseph Bryennios9 . ntr-un alt material, urmrind o acceptiune teologic a icoanei, printele Nicu Breda arat implicatiile iconoclasmului n zilele noastre ca o consecint a receptrii deciziilor Sinodului VII Ecumenic n Apus, consecinte prin care icoana traditional este nteleas mai mult n dimensiunea sa artistic si mai putin ca o fereastr spre absolut10 . Acesta este motivul pentru care, n concluziile studiului su, printele Breda apreciaz c cel care vrea s contemple icoana trebuie s treac peste toate conceptele iconoclaste ale istoriei si s aib certitudinea c toti sfintii printi care au aprat icoana, au aprat trancendenta divin, care, prin icoan, face posibil coborrea lui Dumnezeu la om si nltarea omului la Dumnezeu.
Ernst Christoph Suttner, Mitul despre asa numita Mare Schism de la 1054. Despre relatiile dintre Bisericile de traditie latin si greac nainte si dup pretinsul moment al schimbrii, n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 9-23. 6 Ibid., p. 17. 7 Ioan Octavian Rudeanu, Marea schism din 1054. Premise si consecinte, n rev. Teologia nr. 3 /2004, p. 171-183. 8 Ion Chivu, The Origins and consequences of the Great Schism according to Joseph Bryennios (about 1350-1451), n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 185-199. 9 Ibid., p. 194-199. 10 Nicu Breda, Receptarea n Apus a hotrrilor Sinodului VII Ecumenic si implicatiile actuale ale iconoclasmului, n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 221-230.
5

230

Teologia, 4 / 2007

Studiul printelui Emanoil Bbus prezint relatiile care vor aprea ntre trei protagonisti ai istoriei medievale din aceast parte de lume: latinii, bizantinii si musulmanii.11 n viziunea cruciatilor, bizantinii erau considerati niste trdtori care prin calitatea lor de crestini, sunt cel mult tolerati. La fel, pentru bizantini, latinii nu erau altceva dect niste dusmani12 . Pornind de la aceast realitate, n privinta raporturilor dintre Bizant si musulmani se face afirmatia c s-a ajuns ca bizantinii s prefere ca orasul Constantinopol s fie cucerit de turci si nu de latini, chiar dac acestia erau crestini13 . Pentru o abordare n manier matematic a evenimentului de la 1054 se poate consulta studiul lui Viorel Cherciu 14 . Dup ce prezint evenimentele care au dus la Schisma cea Mare, autorul si exprim ndejdea c toate aceste evenimente vor fi sterse cu marele burete al iubirii: dac o fi sau nu, departe gndul de a sti, dar ne este aproape s credem c acea Cmas a lui Hristos rupt de Roma si de Constantinopol, nc o dat, noi o putem coase si chiar broda, si asa toti vom putea intra cu Mirele la Nunt15 . ntr-un alt studiu, printele Emanoil Bbus arat importanta mpratilor pentru rezolvarea tensiunilor dintre crestini si evrei16 , ei fiind cei care au trimis numeroase scrisori guvernatorilor si prefectilor provinciilor romane pentru a mentine un echilibru ntre relatiile dintre cettenii Imperiului.17 Alt studiu prezint tulburrile produse n Biseric de arianism, lupta pentru pstrarea adevrului de credint si formularea acestuia n opt articole la sinodul de la Niceea din anul 32518 .
Emanoil Bbus, Latini si bizantini n perioada cruciadelor, n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 231-249. 12 Ibid., p. 233-234. 13 Ibid., p. 249. 14 Viorel Cherciu, Schisma cea Mare ca meta-ferent a identittii Bisericii, n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 342-352. 15 Ibid., p. 352. 16 Marius tepelea, Crestini si evrei n Rsritul grecesc, n rev. Teologia nr. 4/ 2004, p. 162-170. 17 Ibid., p. 168-169. 18 Marius tepelea, Schit a istoriei arianiasmului, n rev. Teologia nr. 3/2005, p. 237-246.
11

Studii

231

Istoria mperiului Bizantin este marcat de personalitatea patriarhului Fotie. Cteva aspecte ale personalittii si muncii acestui mare patriarh ortodox sunt sintetizate n studiul printelui profesor tefan Negreanu.19 Autorul insist asupra modelului patriarhului Fotie pentru ntreaga lume crestin, afirmnd c n veacul trecut marele istoric apusean Francis Dvornic schimb chiar si optica apusean privitoare la acesta: vom fi din nou mai liberi s recunoastem n Fotie un mare om al Bisericii, un ilustru umanist si un crestin adevrat, destul de generos ca s-si ierte dusmanii si s fac primul pas spre mpcare20 . Unul dintre cele mai zbuciumate veacuri din viata Imperiului Bizantin, veacul al IX-lea, este prezentat ntr-un alt studiu al printelui Negreanu 21 . Prima jumtate a secolului al IX-lea a fost marcat de sfintii Nichifor Mrturisitorul si Teodor Studitul, actorii principali ai luptei mpotriva iconoclasmului.22 Personalitatea care a aureolat a doua jumtate a secolului al IX-lea este patriarhul Fotie, un sfnt al Rsritului Ortodox. Unul dintre articole insist asupra primatului si infailibilittii papale23 . Se spune aici c acesta poate fi admis doar atunci cnd sfintele canoane ale Bisericii nu mai sunt aplicate, deoarece canoanele sinoadelor ecumenice arat foarte clar c papa Romei nu este infailibil24 . Studiul prezint foarte clar cauzele care au dus la schisma dintre patriarhul Fotie al Constantinopolului si papa Nicolae I al Romei: nerecunoasterea primatului papal si introducerea n cult a numeroase inventii, insistnd mai departe asupra personalittii, activitatii si luptei patriarhului Fotie pentru nvttura cea adevrat25 .
tefan Negreanu, Personalitatea patriarhului Fotie, n rev. Teologia nr. 2/2006, p. 151-176. 20 F. Dvornik, Schisma fotian, p. 433, citat la Timothz Ware, Istoria Bis Ort, ED. Aldo Press, Bucuresti, citat la tefan Negreanu, op. cit., p. 176. 21 tefan Negreanu, Cultura teologic n Rsrit n sec. IX, n rev. Teologia nr. 1/ 2007, p. 56-92. 22 Ibid., p. 69. 23 Panaghios Hristinakis, Sfintele canoane Fotie - schisma de la 867, n rev. Teologia nr. 1/2007, p. 261-282, trad. Ioan Popovici. 24 Ibid., p. 268. 25 Ibid., p. 270.
19

232

Teologia, 4 / 2007

Un alt studiu este consacrat analizei relatiilor dintre cele dou culturi, cea rsritean si cea apusean26 . Autorul su, printele Marius tepelea spune c relatiile culturale si religioase dintre Occident si Orient nu trebuie vzute doar n alb si negru, existnd si mult gri si multe nuantri n istoria religioas a Europei medievale, apusenii si rsritenii nepunnd pret pe deosebirile religioase dintre ei dect dup primele cruciade, cnd a devenit evident o distantare a Rsritului fat de Apus.27 2. Studii care privesc interferente dintre ortodoxia romneasc si cea universal Un studiu al printelui tefan Negreanu descoper n sensul acesta al relatiilor dintre ortodoxia romneasc si cea universal, trecutul autentic prin cercetarea mrturiilor cltorilor strini n legtur cu trile Romne, deoarece acestea sunt pline de viat, tocmai prin autenticitatea, spontaneitatea si caracterul de multe ori voit impersonal al lor.28 Autorul afirm ns c toate aceste impresii de cltorie nu pot acoperi integral toat gama diversificat a problemelor care converg n analiza istoric si etnografic a vietuirii noastre ca popor29 . n dorinta contributiei la o cunoastere mai amnuntit a organizrii vietii bisericesti a monahilor romni tritori la schitul athonit Prodromul n secolul al XIX-lea, diaconul lect. dr. Mihai Ssujan a realizat un studiu, avnd ca izvor principal al ntocmirii acestuia un manuscris gsit n biblioteca schitului romnesc Prodromul din Muntele Athos, redactat de monahul Irinarh isman n anul 190630 . Este interesant n acest sens mentionarea mrturiei monahului Irinarh isman, n care acesta vorbeste despre monahii romni nduhovniciti care au trit n secolul al XIX-lea: Doamne! Ce zile bune am apucat, ce cuviosi printi, ce dragoste, ce smerenie, printi de nftisare si cu pozitie; o veacuri cum v
26 Marius tepelea, Latinii perceputi n Imperiul Bizantin, n secolele XI-XII, rev. Teologia nr. 1/2007, p. 93-105. 27 Ibid., p. 105. 28 Prep. tefan Negreanu, Importanta mrturiilor de cltorie n cunoasterea istoriei si spiritualittii trilor Romne, n rev. Teologia nr. 2/1997, p. 77-82. 29 Ibid., p. 82. 30 Diac. Lect. Dr. Mihai Ssujan, ntemeierea si organizarea schitului romnesc Prodromul din muntele Athos n secolul al XIX-lea, n rev. Teologia nr. 1-2/1997, p. 85-92.

Studii

233

strecurati pe nesimtite. Ce schimbri n ziua de astzi, reci si fr dragoste, nu caut alt dect slav desart si n interesul lor particular alt nimic duhovnicesc31 . Un alt studiu al printelui Mihai Ssujan arat importanta Transilvaniei pentru Imperiul habsburgic, Carpatii sudici si estici fiind o parte component a teritoriului sudic de granit al imperiului32 . n acest sens, este artat faptul c au fost trimise n Transilvania trupele imperiale pentru a apra interesele imperiului. Generalul acestor trupe era adevratul conductor al Transilvaniei. Autorul mentioneaz c tocmai ierarhia catolic din Transilvania nu era de acord cu noua organizare militar, mai mult din invidie fat de protejarea romnilor admisi n regimentele militare, care primeau astfel anumite drepturi33 . Printele tefan Negreanu continu cercetarea privind importanta mrturiilor de cltorie n cunoasterea istoriei si spiritualittii trilor Romne oprindu-se la epoca lui Mihai Viteazul34 . Se arat n acest sens faptul c toti cltorii strini rmn profund impresionati de frumusetea si bogtia natural a acestor tri romnesti, de fertilitatea pmntului si de numrul foarte mare de vite: nu este tar n toat lumea unde s se nmulteasc mai mult caii, boii si oile35 . Fiecare cultur, fiecare societate se aseaz pe vestigii, pe elemente care s-au sustras distrugerii. Societatea romneasc medieval e tributar n acest sens lumii bizantine. Aspecte ale acestei mosteniri sunt analizate ntr-un studiu al printelui profesor Ioan Octavian Rudeanu.36 Autorul studiului arat n acest sens faptul c trile Romne, prin credinta lor, prin
Irinarh isman, Scrierea Monastirilor Sfntului Munte Athos si vietile sfintilor aici, Tom II, 1906, manuscris aflat n biblioteca schitului romnesc Prodromul, p. 70, citat la diac. lect. dr. Mihai Ssujan, op. cit., p. 88. 32 Diac. lect. dr. Mihai Ssujan, Politica militar si sanitar a Curtii din Viena n Transilvania n a doua jumtate a secolului al XVIII-lea, n rev. Teologia nr. 1-2/1998, p. 85-92. 33 Ibid., p. 88-89. 34 Preparator tefan Negreanu, Cltori strini prin trile Romne n epoca lui Mihai Viteazul, n rev. Teologia, nr. 1-2/ 1999, p. 82-86. 35 Ibid., p. 83-84. 36 Octavian Rudeanu, Traditia religioas bizantin n trile Romne, n rev. Teologia nr. 1-2/2004, p. 194-205.
31

234

Teologia, 4 / 2007

organizarea vietii politice, de stat si religioase, fac parte din sistemul bizantin. Desigur c sunt si dosebiri, dar toate acestea contribuie la tezaurul culturii mondiale37 . Un alt studiu38 al printelui Rudeanu arat importanta domnitorului Iancu de Hunedoara pentru crestinii din Europa si nu numai. Odat cu prbusirea Constantinopolului, btrnul ostean este cel care-i opreste pe turci din drumul lor spre Europa39 . Printele Ernst Suttner prezint ntr-un studiu al su, prezentat n paginile revistei Teologia, influenta romneasc asupra Teologiei Bisericilor de traditie bizantin n secolul al XVII-lea, n contextul tensiunilor dintre ortodocsi, protestanti si catolici40 . Autorul mentioneaz faptul c dup ce romnii au repus n practic vechiul obicei de a sluji cultul n limba poporului, si n cultul altor biserici de traditie bizantin au ptruns limbile moderne41 . Pentru a ntelege raporturile dintre ortodoxia romneasc si cea universal, n epoca medieval, trebuie nteles modul n care a fost perceput schisma n spatiul romnesc. Este deosebit de interesant n acest sens studiul semnat de Alexandru Simeon42 , n care Bisericile, ierarhii si oamenii anului 1000, credinta romnilor si religia oficial la sfrsitul secolului al XIII-lea si nceputul secolului al XIV-lea, ultimele ncercri de reunuficare ale crestinismului medieval, sunt tratate ntr-o manier comparativ stiintific. ntr-un alt studiu, semnat de printele Mihai Ssujan, sunt dezbtute cteva opinii diferite de la mijlocul secolului al XVIII-lea despre schisma dintre latini si greci43 . Autorul analizeaz un document al vicecancelarului austriac Christof Bartenstein, n care acesta ncearc s arate asemnrile
Ibid., p. 204-205. Ioan Rudeanu, Iancu de Hunedoara, ultimul aprtor al Bizantului, n revista Teologia nr 1/2002, p. 86-98. 39 Ibid., p. 96. 40 Ernst Chr. Suttner, Influenta romneasc asupra Teologiei Bisericilor de traditie bizantin n secolul al 17-lea, n rev. Teologia nr. 2/2002, p. 133-146. 41 Ibid., p. 146. 42 Alexandru Simion, Marea Schism si credinta medieval a romnilor, n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 200-220. 43 Mihai Ssujan, Aprecieri diferentiale ale schismei dintre latini si greci la mijlocul secolului al XVIII-lea, n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 250-274.
38 37

Studii

235

dogmatice dintre Biserica rsritean si apusean, fr a tine seama de nvttura cea adevrat, sentimentul dominant al documentului fiind acela de tolerant44 . Trebuie precizat c aceast personalitate marcant a avut un rol decisiv n conturarea, n timp, a politicii religioase de tolerant a mpratului Iosif al II-lea fat de ortodocsii din monarhia austriac45 . 4. Alte articole si studii Un studiu al revistei Teologia 46 , semnat de printele tefan Negreanu, prezint un episod din istoria luptei omului de a reface unitatea primordial a oamenilor care foloseau la nceput o singur limb si un singur grai. De-a lungul timpului multe cpetenii de popoare au considerat c acest lucru se poate face doar prin instaurarea unui imperiu universal care s cuprind ntreaga omenire. Un astfel de vis au nutrit si hoardele ttare din stepa mongol a extremului Orient, care ntr-un interval de numai 6 ani, 1236-1241, a ngrozit ntreaga lume. Ateismul constituie o orientare la mod n actualitate. Motivele pentru care aceast realitate a caracterizat Rusia de-a lungul ultimilor o sut de ani sunt discutate de Ilarion Alfeiev47 care ntr-un material al su, pune cteva ntrebri: cum a fost posibil ca tara cunoscut drept sfnta Rusie s fie transfrmat ntr-un timp att de scurt n cel mai ateu stat din lume? Cum a fost posibil ca acelasi popopor care a nvtat religia n scoli pn la Revolutie, s distrug cu propriile mini biserici si s ard sfintele icoane n anii 20 ? El este de prere c acest lucru se datoreaz faptului c Rusia a fost botezat si nu iluminat. D n acest sens si cteva exemple: cnd, print-un decret imperial, participarea la Sfnta Liturghie nu a mai fost obligatorie pentru soldatii rusi, acestia au continuat frecventarea bisericii doar n procent de 10 %.48 Aduce o alt mrturie a mitropolitului Veniamin care spunea c nici un student de la Academia Teologic din Sankt Petersburg nu a fost s-l vad pe Sfntul Ioan de
Ibid., p. 269- 273. Ibid., p. 274. 46 Prep. Univ. Drd. tefan Negreanu, Marea invazie ttar asupra Europei, n rev. Teologia nr. 3-4/1999, p. 118- 123. 47 Ilarion Alfeiev, Ateism si ortodoxie n Rusia modern, n rev. Teologia nr. 3-4/ 2001, p. 202-209. 48 Ibid., p. 204.
45 44

236

Teologia, 4 / 2007

Kronstandt.49 n continuare el spune c n ziua de astzi, desi exist o renastere exterioar: au fost redeschise multe biserici, scoli..., nu se percepe nici o mbunttire moral n Rusia contemporan. Ateismul rus va muri, poate ntr-o zi, dar aceasta se va ntnpla atunci cnd tara nu va fi doar botezat, ci atunci cnd va fi iluminat50 . Marele teolog John Meyendorff reliefeaz ntr-un material publicat n paginile revistei Teologia, principalele perioade din viata printelui Alexander Schmemann, pornind de la ultima Liturghie slujit de acesta.51 Printele spune despre Schmemann: dect oricare alt persoan pe care am ntlnit-o vreodat, el a fost ntotdeauna capabil s recunoasc si s laude darurile vietii si s-si nteleag propriul rol ca preot si teolog si nu a ezitat niciodat s-i multumeasc lui Dumnezeu pentru aceste daruri52 . Un alt studiu, semnat de printele Nicu Dumitrascu, se subliniaz importanta diplomatiei pentru misionarul crestin, aceasta fiind una dintre calittile cele mai importante ale acestuia53 . Autorul l d pe Sfntul Vasile ca exemplu n acest sens. Astfel, se arat c Sfntul Vasile a reusit s colaboreze att cu clerul bisericesc din timpul su, ct si cu demnitarii statului. Era ferm n problemele religioase, flexibil cnd se cerea s fie asa, avnd ntotdeauna o judecat nteleapt n interesul Bisericii si al credinciosilor. Autorul insist asupra calittilor sale diplomatice, o prim dovad fiind dat de relatia cu totul special pe care o avea cu mpratul Iulian Apostatul, desi acestia mprtsesc opinii politice si religioase total contradictorii54 . III. Momente actuale din cadrul Istoriei Bisericii Universale surprinse n paginile revistei Teologia 1. Momente actuale din cadrul Istoriei Bisericii Universale surpinse n articolele traduse Un moment deosebit de important din istoria Bisericii Universale este prezentat de Gerd Stricker, si anume cel al ntlnirii ce urma s aib
Ibid., p. 204. Ibid., p. 207-208. 51 John Meyendorff ,Printele Alexander Schmemann vzut de printele John Meyendorff, fragment din articolul O viat ce merit a fi trit al printelui John Meyendorff, n rev. Teologia, nr. 1/ 2003, p. 168-173, trad. Asist. Anca Popescu. 52 Ibid., p. 168. 53 Nicu Dumitrascu, Diplomatia misionarului crestin din veacul al IV-lea, n rev. Teologia nr. 3-4/2003, p. 85-96. 54 Ibid., p. 89-90.
50 49

Studii

237

loc ntre cei trei conductori bisericesti cei mai importanti - papa Ioan Paul al II-lea, patriarhul Bartolomeos al Constantinopolului si patriarhul Alexei al II-lea al ntregii Rusii ntre 20-21 iunie 199755 . ns aceast ntlnire n-a mai avut loc. Cum s-a ajuns la acest fiasco ecumenic? Gerd Stricker apreciaz c evenimentele care au dus la esuarea ntlnirii de vrf nu pot fi reconstituite deocamdat n mod clar, ns ceea ce se poate spune este c ntistttorii bisericesti regret c un gnd mret a esuat n mod nefericit. O alt traducere, prezint opinia teologului bulgar Ivan Dimitrov, care evoc situatia Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, o Biseric care n mod particular a iesit cu greu din era comunist56 . Un alt articol, tradus de diaconul Mihai Ssujan, prezint un bilant fcut de printele George Tsetsis, preot si teolog ortodox grec, reprezentant oficial al Patriarhiei ecumenice la Consiliul Ecumenic al Bisericilor la Geneva de mai bine de 20 de ani, bilant asupra strii prezente a relatiilor dintre Bisericile ortodoxe si Consiliul Ecumenic al Bisericilor.57 El apreciaz c, desi de mai multe decenii relatiile dintre ortodocsi si Consiliul Ecumenic al Bisericilor sunt marcate de probleme, trebuie s recunoastem n mod deliberat diaconia pluridimensional a Consiliului Ecumenic al Bisericilor n favoarea bisericilor membre, ori de cte ori ele s-au aflat n nevoi si n dificultate58 . ntr-un alt material, apartinnd teologului Nicolae Lossky este prezentat o alt perspectiv asupra relatiei dintre om si Biseric n contextul ecumenismului59 . Autorul afirm c prefer s foloseasc expresia miscare ecumenic mai curnd dect cuvntul ecumenism. Cuvntul ecumenism este un cuvnt periculos, deoarece acesta sugereaz
Gerd Stricker, Planuri sublime deceptie profund, n rev. Teologia nr. 2/1997, trad. diac. lector. dr. Mihai Ssujan. 56 Ivan Dimitrov, Situatia Bisericii ortodoxe n Bulgaria, n rev. Teologia nr. 2/ 1997, p. 145-148. 57 Pr. Georges Tsetsis, Problemele relationale ale ortodocsilor cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, n rev. Telogia nr. 1-2/1998, p. 129-131, trad. Mihai Ssujan. 58 Ibid., p. 131. 59 Nicolae Lossky, Fiecare dintre noi este responsabil fat de Biseric, n rev. Teologia nr. 1-2/1998, p. 132- 138. trad. diac. Mihai Ssujan.
55

238

Teologia, 4 / 2007

o institutie n care este asezat. ns miscarea ecumenic este cutarea rdcinilor comune, a izvoarelor comune.60 ntr-un articol, semnat de dr. Dimitri Oikonomou este evidentiat rolul misionar fundamental al tinerilor ortodocsi n lumea contemporan61 . Tinerii sunt Biserica de astzi, nu cea de mine, iar Dimitri Oikonomou spune c acestia au un rol foarte important n viata Bisericii.62 n continuare mentioneaz modul n care Syndesmos, prin programele sale, i ncurajeaz pe tinerii ortodocsi la angajament religios si i ajut s devin constienti de dimensiunile morale - spirituale ale aumanittii si s triasc viata potrivit valorilor crestine.63 Rmnnd pe aceeasi linie de gndire cu autorul anterior, Emmanuel Koumbarelis pune n discutie viitorul organizatiei Syndesmos.64 Ca si Oikonomou, Koumbarelis crede c viitorul este constituit de tineri, iar misiunea acestora este de a face cunoscut adevrul n jurul lor, aceasta fiind o consecint a unittii.65 Autorul prezentului articol spune c tinerii trebuie s poarte o mrturie vie a prezentei Domnului n lume.66 Un articol care ofer o imagine de ansamblu a crestinismului n trile islamice apartine printelui Samir Khalil Samir67 . Autorul prezint islamul ca fiind o societate, cultur si religie n acelasi timp, avnd ca scop islamizarea tuturor aspectelor vietii. Astfel, cine trieste n Egipt trebuie s actioneze ca un musulman, astfel va fi exclus din societate. Un crestin ntr-o asemenea lume nu are practic niciun drept si pentru a tri alturi de ei nici nu-si d seama cnd se comport ca un musulman68 . Integrndu-se n rndul celor care au studiat problematica generat de Ortodoxie de-a lungul timpului, printele conf. dr. Ioan Tulcan se ocup
Ibid., p. 133. Dr. Dimitri Oikonomou, Syndesmos- Organizatia Mondial a Tinerilor Ortodocsi - un emotionant for unde tinerii ortodocsi si exprim preocuprile si aspiratiile lor, n rev. Teologia, nr. 1/2000, p. 128-135, trad. Rzvan Surcel. 62 Ibid., p. 131. 63 Ibid., p. 132. 64 Emmanuel Koumbarelis, Care este viitorul pentru Syndesmos?, n rev. Teologia nr. 1/2001, p. 136-140, trad. de Narcis Terchet. 65 Ibid., p. 137. 66 Ibid., p. 137. 67 ***, Crestinii n trile islamice, n rev. Teologia, p. 187-194, trad. Caius Cutaru. 68 Ibid., p. 193.
61 60

Studii

239

ntr-un articol al su de imaginea Ortodoxiei n actualitate69 . Autorul insist asupra faptului c Ortodoxia poart n ea consecintele trecerii ei prin istorie si trebuie, sub aspectul ei uman, s-si asume modul n care a rmas fidel poruncilor si nvtturilor Mntuitorului Hristos, fiind chemat la alinarea suferintelor trupesti si mai ales sufletesti ale lumii de astzi. Un alt eveniment care a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodox din Arad, n perioada 6-8 iunie, prezentat n paginile revistei Teologia, este simpozionul de teologie dogmatic cu titlul Importanta si perspectivele teologiei dogmatice ortodoxe pentru misiunea Bisericii n lumea contemporan, la care au participat episcopi si profesori de teologie dogmatic de la faculttile de teologie ortodox din tar si strintate.70 2. Studii care abordeaz problematica crestinului n actualitate O dimensiune cutremurtoare a Ortodoxiei din veacul trecut, cu repercusiuni n actualitate este prezentat ntr-un interviu cu printele Sava din Mnstirea Decani71 . Acest interviu aduce multe informatii noi ce nu au fost relatate n mass-media. Acesta afirm, c n realitate, singurii aprtori ai poporului sunt acei oameni ai Ortodoxiei si ai Bisericii, care ani ndelungati au fost nfierati ca fiind trdtori.72 Unul dintre studiile prezente n paginile revistei Teologia si semnat de Alberto Quattruci, prezint cteva date despre comunitatea Sant Egidio, fondat dup Conciliul Vatican II73 . Autorul vede aceast comunitate, din care fac parte att catolici ct si ortodocsi si protestanti, ca o mrturie despre Biserica nedesprtit.74 Un alt studiu, semnat de Albert Rauch, prezint ntlnirile dintre Est si Vest.75 Autorul afirm c dialogul dintre Biserica Catolic si Biserica
69 Pr. Conf. Dr. Ioan Tulcan, Ortodoxia la sfrsitul celui de-al doile mileniu, n rev. Teologia nr. 1/1997, p. 122-124. 70 ***, The International Symposium of Dogmatic Theology, n revista Teologia nr. 2/2007, p. 255-267. 71 Interviu printele Sava din Mnstirea Decani, Biserica ortodox si masacrele din Kosovo, n rev. Teologia , nr. 3-4/1999, p. 155-159. 72 Ibid., p. 158. 73 Alberto Quattruci, Experienta spiritual a Comunittii Sant Egidio: a respira cu doi plmni, n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 23-35. 74 Ibid., p. 26. 75 Albert Rauch, De la Dialog la Trialog, n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 36-44.

240

Teologia, 4 / 2007

Evanghelic nu este suficient, si c acest Dialog trebuie s conduc la un Trialog, n care trebuie incluse si Bisericile rsritene.76 Problema primatului papal n contextul crestinismului ecumenic actual si n contextul unei politici democratice este prezentat de printele profesor Gheorghe Petraru77 . Autoul conchide c unitatea politic n Europa nu poate fi complet fr o unitate crestin a Europei, prin aceasta vrnd s sublinieze ideea de universalitate a fiecrei biserici78 . Pe o linie de gndire ecumenic este prezentat reforma protestant (separarea crestinilor apuseni n dou confesiuni diferite), privit ca o ocazie a ntlnirii lumilor crestine79 . Prin chemarea reformatorilor spre anumite nvtturi ale Bisericii Ortodoxe, Apusul si Rsritul se ndrept spre o nou ntlnire, descoperind ceea ce mai au nc n comun80 . Desi schisma reprezint o realitate trecut, consecintele acesteia urmresc crestinul si n actualitate, de aceea, ntr-unul dintre studiile printelui Filip Albu, este prezentat evenimentul ridicrii anatemelor de ctre patriarhul Athenagoras, pentru Rsritenii ortodocsi, si Papa Paul al VI-lea pentru apusenii catolici, n anul 196581 . Autorul afirm c acest gest de ridicare a anatemelor a fost un gest curajos, reparatoriu si de deschidere a portilor ctre drumul ce duce la revenirea n aceeasi matc a celor dou ruri82 . O preocupare fundamental a crestinului este identitatea acestuia n Europa, cteva directii de receptare a statutului de crestin fiind discutate ntr-unul din studii, semnat de Bogdan Mihai Godja83 . Concluzia principal a studiului este c Europa trebuie revigorat, ns nu printr-un nou
Ibid., p. 37. Gheorghe Petraru, Dialogul ecumenic dintre Ortodoxie si Roma n perspectiva conceptiei catolice actuale despre primatul papal, n rev. Teologia nr. 3/2004, p. 97-110. 78 Ibid., p. 110. 79 Daniel Benga, Urmrile schismei de la 1054 pentru dialogul teologic dintre reformatori si ortodocsi, n rev. Teologia nr. 3/2004, p.111-129. 80 Ibid., p. 111. 81 Filip Albu, Ridicarea anatemelor - 7 decembrie 1965, n rev. Teologia nr. 3/ 2004, p. 380-399. 82 Ibid., p. 399. 83 Bogdan Mihai Godja, U.E. Comunitate economico-politic. Problematzri religioase, n rev. Teologia nr. 2/2007, p. 237-254.
77 76

Studii

241

crestinism, ori vreo alt manifestare religioas, ci prin respitualizare, prin renuntarea la simplul consumism, la birocratizarea excesiv, la materialism. Noi putem aduce un suflu nou ntre celelalte Biserici europene, prin frumusetea Ortodoxiei noastre, ce trebuie bine chivernisit84 . 3. Bisericile n dialog ntre 16-23 august au avut loc la Arad un seminar international avnd ca tem reconcilierea dintre Bisericile Europene. Au participat teologi din 11 tri, 16 Biserici si scoli teologice din Europa. S-au discutat probleme despre educatia ecumenic n Biseric, faculttile si seminariile de teologie ale Europei85 . ntre 27 septembrie - 3 octombrie 1999, tot la Arad, a avut loc o alt ntlnire de dialog, ntre reprezentanti ai Bisericii ortodoxe Romne si ai Bisericii Evanghelice Luterane din Germania cu tema: Hermeneutica Sfnta scriptur n viata comunittii crestine86 . Au fost scoase n evident preocuprile si metodele misionare, pastorale actuale ale Bisricii noastre n contextul unei lumi secularizate. Din 3 pn n 8 octombrie 1998 a avut loc la Bucuresti cea de-a opta sesiune de dialog teologic ntre BOR si EKD. Tema general a dialogului a fost slujire si mpcare. Integrarea european ca provocare adresat Bisericilor noastre.87 ntre 21-27 septembrie 1998 s-a organizat la Leipzig (Germania) a cincea ntlnire de dialog a tinerilor teologi, reprezentanti ai BOR si Bisericii Evanghelice din Germania. Tema ntlnirii de dialog a fost Liturghie dup Liturghie: Credinta trit n contextul transformrilor societtii moderne. 88
Ibid., p. 253. Pr. conf. Dr. Ioan Tulcan, Seminar international cu tema Reconcilierea dinte Bisericile Europene, rev. Teologia nr. 3-4/1999, p.143-149. 86 Mihai Ssujan, A sasea ntlnire de dialog teologic a tinerilor reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romne si ai Bisericii evanghelice Luterane din Germania, p. 150154, revista teologia , nr. 3-4/1999, p. 150-154. 87 Pr. conf. Dr. Ioan Tulcan, A opta sesiune de dialog teologic dintre Biserica Ortodox Romn si Biserica evanghelic din Germania, n rev. Teologia nr. 3-4/1998, p. 149-156. 88 Diac. lect. dr. Mihai Ssujan, ntlnirea de dialog a tinerilor teologi, reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe romne si ai Bisericii Evanghelice Luterane din Germania, n rev. Teologia nr. 3-4/1998, p. 157-159.
85 84

242

Teologia, 4 / 2007

n articolul teologului Leonide Kishkovsky Teologie sau ideologie, este prezentat opinia ferm a acestuia mpotriva reducerii teologiei la un concept.89 Este prezentat o declaratie a Asociatiei teologilor ortodocsi americani90 , n Revista Teologia nr. 3-4/1998, p. 168-172, n care se spune c rugciunea comun este necesar pentru a depsi diviziunile dintre noi. Traductorul acestui articol este Caius Cutaru. ntr-un interviu pe care l acord diaconului Mihai Ssujan cu privire la ecumenism si miscarea ecumenic, printele profesor Ernst Chr. Suttner afirm: consideratia c ecumenismul este cea mai mare erezie a secolului al XX-lea este att de eronat, nct refuz s comentez.91 4. Din lumea crestin Foarte multe evenimente care au marcat si marcheaz n continuare lumea crestin sunt prezentate n revista Teologia. Aceste stiri ne ajut s ntelegem viata Bisericii si s meditm, pe de o parte, la lucrarea lui Dumnezeu n istorie si n lume, iar pe de alt parte la viata noastr care, poate, a influentat evenimentele prezentate. Aceste prezentri sunt: - Mitropolitul Paulos Mar Gregorias din India a trecut la cele vesnice92 . - Conferint organizat n Moscova, nchinat memoriei preotului protopop martir Alexandru Men93 . - cerc vienez despre Bisericile Unirii cu Roma94 . - n Polonia Bisericile se opun impozitului bisericesc95 . - Biserica Ortodox Ucrainiean autocefal se afl n criz96 . - Ortodocsii protesteaz n Ucraina97 .
Leonide Kishkovsky Teologie sau ideologie, n rev. Teologia nr. 3-4/1998, p. 166-167, trad. Caius Cutaru. 90 ***, O declaratie a Asociatiei teologilor ortodocsi americani, n Rev Teologia nr. 3-4/1998, p. 168-172, trad. Caius Cutaru. 91 Diac. Mihai Ssujan, Interviu cu Pr. prof. Ernst Chr. Sutner, n rev. Teologia nr. 3-4/1998. p. 173-180. 92 Revista Teologia, nr. 1/1997, p. 134. 93 Ibid., p. 135. 94 Ibid., p. 135-136. 95 Ibid., p. 136-137. 96 Ibid., p. 137-139. 97 Ibid., p.139.
89

Studii

243

- Vizita unei delegatii a Bisericii Evanghelice din Germania n Rusia, n contextul atmosferei antiecumenice existente n tar98 . - Patriarhul Bulgariei Maxim protesteaz mpotriva conducerii de 99 stat . - Statistic ortodox n Estonia.100 . - Iesirea Bisericii Ortodoxe georgiene din Consiliul Ecumenic al Bisericilor101 . - Biserica Ortodox Rus se pronunt pentru nhumarea lui Lenin102 . - Clerul ortododox srb cere conducerii Bisericii Ortodoxe Srbe iesirea din Consiliul Ecumenic al Bisericilor103 . - Reuniune a comitetului director al comisiei Credint si constitutie n Istambul104 . - ntlnire ntre reprezentanti ai Patriarhiei Moscovei si Vatican n Moldova105 . - Presedintele bulgar cere demisia patriarhului Maxim106 . - Presedintele ucrainian Leonid Koutchma a lansat un apel la unitatea ortodocsilor din Ucraina107 . - Un nou arhiepiscop primat pentru Biserica Greciei108 . - Tesalonic - Consultatie interortodox asupra ecumenismului109 . - Bisericile orientale unite cu Roma- aflate n atentia Comitetului mixt catolic- ortodox din Franta110 . - Biserica Bulgar se retrage din Consiliul ecumenic al Bisericilor111 .
98 99

Revista Teologia, nr. 2/1997, p. 149-150. Ibid., p. 150-151. 100 Ibid., p. 151. 101 Ibid., p. 152. 102 Ibid., p. 153-154. 103 Ibid., 154. 104 Revista Teologia, nr. 1-2/1998, p. 119-120. 105 Ibid., p. 120-121. 106 Ibid., p. 121-122. 107 Ibid., p. 123-124. 108 Ibid., p. 125-126. 109 Ibid., p. 126-128. 110 Revista Teologia, nr. 3-4/1998, p. 160. 111 Ibid., p. 161-162.

244

Teologia, 4 / 2007

- Reuniunea Comitetului de coordonare a Comisiei internationale de dialog teologic dintre Biserica Romano- Catolic si Biserica Ortodox la Aricia ( Italia)112 . - Atitudinea patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Alexei al II-lea fat de dialogul din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor113 . - Aniversarea celor 50 de ani de la nfiintarea CEB, printr-o rugciune comun la Geneva114 . - Episcopul armean Krikorian se pronunt pentru dezvoltarea Cnsiliului Ecumenic al Bisericilor115 . - Ortodoxia n Germania si Belgia116 . - Vizita cardinalului Cassidy n Grecia117 . - Conferint mondial n Israel pe tema Ierusalim 2000118 . - Biserica ortodox din Zimbabwe119 . - Organizarea canonic a Bisericii Ortodoxe n Franta120 . - tiri din Statele Unite: un document comun ortodox-catolic despre botez121 . - tiri din Franta: comitetul de dialog protestant-ortodox 122 . - tiri din Italia, Grecia123 . - Statistic ortodox n Polonia124 . - tiri din Serbia: mnstirea Decani- loc de refugiu125 . - tiri din Ucraina: colocviu la mnstirea Lavra din Kiev126 .
112 113

Ibid., p. 163. Ibid., p. 164. 114 Ibid., p. 165. 115 Revista Teologia, nr. 1-2/1999, nr. 144. 116 Ibid., 117 Ibid., 118 Ibid., p. 145. 119 Ibid., p. 146. 120 Ibid., p. 146-147. 121 Revista Teologia, nr. 3-4/1999, p. 160. 122 Ibid., p. 161-162. 123 Ibid. 124 Ibid., p. 163. 125 Ibid., p. 163-164. 126 Ibid., p. 164-165.

Studii

245

- tiri de la Vatican: papa Ioan Paul al II-lea cere reluarea dialogului dintre Biserica Ortodox si cea Catolic127 . - Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei pledeaz pentru reconciliere n Balcani128 . - Agenda viitoare de lucru a Comisiei de dialog dintre Biserica Ortodox si CEB129 . - Arhiepiscopia greac din Statele Unite are un nou mitropolit130 . - Reuniunea celui de-al XII-lea consiliu al Bisericii Ortodoxe din America131 . - Colocviu international n Belgia consacrat rolului Sfntului Duh n cutarea unittii Bisericilor132 . - Sesiune de studii liturgice organizat la Insitutul teologic Saint Serge din Paris133 . - Romnia - Biserica Ortodox inaugureaz un spital134 . - Rusia - un bun episcop a trecut la cele vesnice135 . - Rusia - biseric pentru surdo - muti136 . - Bielorusia - Biserica catolic cere iertare pentru greselile din timpul regimului totalitar137 . - Paris - ntlnire de lucru ntre mitropolit Chiril de Smolensk si arhiepiscopul Serghie138 . - Potsdam: Reuniunea anual a sesiunii plenare a Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor139 . - Kiev: clericii si laicii ucrainieni adreseaz o petitie patriarhului ecumenic140 .
127 128

Ibid., p. 165. Revista Teologia, nr. 1/2000, p. 136-137. 129 Ibid., p. 137- 139. 130 Ibid., p. 139-141. 131 Ibid., p. 141-144. 132 Ibid., p. 144. 133 Ibid., p. 144-145. 134 Revista Teologia, nr. 1/2001, p. 146. 135 Ibid., p. 146-148. 136 Ibid., p. 148-149. 137 Ibid., p. 149-150. 138 Ibid., p. 150-151. 139 Ibid., p. 151-152. 140 Ibid., p. 153.

246

Teologia, 4 / 2007

- Viata aspr a refugiatilor afgani din Pakistan141 . - Biserica Ortodox Rus invit Biserica Ortodox Rus din diaspora la reconciliere142 . - Miscarea pentru unificarea Bisericii Ortodoxe din America143 . - Teologi ortodocsi si catoli discut pe tema Sfntului Duh144 . - Protestul crestinilor romni n ceea ce priveste parcul Dracula145 . - Rusia restrnge activitatea sectelor religioase strine146 . - Srbtorirea a 10 ani de la numirea Sanctittii Sale Bartolomeu I ca patriarh147 . - Patriarhul ortodox rus rspunde acuzatiilor aduse de biserica Ortodox Rus din afara Rusiei148 . Concluzii finale Continutul revistei Teologia este organizat ntr-un veritabil studiu de cercetare. Problemele cele mai controversate, temele cele mai diverse, perioadele cele mai critice ale istoriei bisericesti sunt tratate ntr-o manier profesionist. Nu exist afirmatii gratuite, ci fiecare articol sau studiu este nsotit de o vast documentatie, prezentat ntr-o disciplin matematic. Autorii se detaseaz de text, problemele sunt prezentate cu deplin obiectivitate, adevrurile discutate nefiind denaturate de ctre cei care au abordat diferitele teme. n acest tip de organizare a materialului pare a nu exista niciun punct slab, cu o exceptie: ceea ce lipseste este, n ciuda titlului revistei, o abordare istorico-teologic a evenimentelor. Pe bun dreptate ar trebui s ntrebm ce este istoria? Ce este un fapt istoric? Este oare un simplu fapt? Este faptul istoric o ntmplare ntmpltoare, ceva care se explic prin niste cauze, prin niste pricini imediate, de ordinul intereselor obisnuite? Nu msoar oare istoria o
141 142

Revista Teologia, nr. 3-4/2001, p. 210. Ibid., p. 210-211. 143 Ibid., p. 211-213. 144 Ibid., p. 213. 145 Ibid., p. 213-214. 146 Ibid., p. 214. 147 Ibid., p. 215. 148 Ibid., p. 215-216.

Studii

247

abatere, o derogare de la o ordine profund, adevrat a vietii? Nu sunt oare faptele acestea semnele acestei abateri? Nu cumva nu mai e realitatea cea care face adevrul, ci adevrul e acela care fureste realitatea? Cine se mai ntreb dac motivele anumitor evenimente ce au avut loc de-a lungul istoriei sunt o consecint a faptelor naintasilor, a derogrii de la niste principii, de la niste lucruri mai gingase care trebuie respectate si, evident, cunoscute? n sfrsit, dac istoria nu este cumva transcrierea, la coordonatele mari ale unei epoci, a unor evenimente, pozitive sau negative, subtile, care s-au petrecut sau se petrec n primul rnd n intimitatea inimii omenesti? De aceea consider c este nevoie de o abordare istorico-teologic a istoriei eclesiale. Pentru omul care rmne la suprafat, fr s ncerce s vad dincolo de evenimentele care au avut loc, istoria i permite s cunoasc si s nteleag cteva lucruri: cauza rzboaielor peloponesiace, evolutia care a transformat sclavia n serbie, nasterea si metamorfoza capitalismului si altele de acest fel, mereu limitate n timp si spatiu. Dar, odat recuperate aceste episoade ale evolutiei umanittii, omul nu observ mai mult ordine si mai mult sens dect am discerne n conjunctia irational a astrilor pe aparenta bolt cereasc. n concluzie, dac toate evenimentele ce se ntmpl n lume au loc cu stiinta lui Dumnezeu, noi ar trebui s le privim nu doar ca simple ntmplri, ci ca relatie a omului cu Dumnezeu si, dup cum zice psalmistul, celui bun Dumnezeu i va rsplti, iar pe cel ru l va pedepsi.

248

Teologia, 4 / 2007

Nicu Breda

Preocupri de teologie patristic reflectate n revista Teologia (1997-2007)

Resum La theologie patristiqe est une grande preocupation pour teologen.Cette preocupation est reflecte dans la multitudine des etudes publie. Le tematique est diverse: letude de specialit insume la tematique doctrinaire, morale, du spiritualit ortodoxe et la tematique practico-sociel. Les contribution dauteurs sont tres importantes pour a compri la problematique dans la theologie actuell. Teologia patristic detine un loc central n viata si mrturisirea dreptei credinte. Asa dup cum arat si prof. Stylianos G. Papadopoulos, scopul teologiei patristice este s nlesneasc, pe orice cale, interpretarea si ntelegerea n special a Sfintilor Printi si nvttori ai Bisericii, dar si a scriitorilor bisericesti n general.1 Cnd vorbim de aspectul ntelegerii si al interpretrii autorilor patristici ne referim la cteva aspecte importante care privesc viata, opera, doctrina si caracterizarea acestora.2
Cf. Prof. Dr. Stylianos G. Papadopoulos, Patrologie, vol. I , Trad. de Adrian Marinescu, Editura Bizantin, Bucuresti, 2006, p. 19. 2 n aceast privint a se vedea si manualele de patrologie romnesti ex: I. G. Coman, Patrologie, Bucuresti, 1956; Arhid. Dr. C-tin Voicu, N. Dumitrascu, Patrologie, Bucuresti, 2004.
1

Studii

249

Opera Sf. Printi si Scriitori bisericesti are o nsemntate deosebit, ntruct din aceasta distingem, n primul rnd, pe profilul lor duhovnicesc dar si putem stabili sau caracteriza doctrina pe care ei o propun. Putem spune c opera produs de ei este efectul unor motive bine determinate. n acest sens vom gsi cteva directii care au determinat scrierea lucrrilor lor. n primul rnd este vorba de propovduirea cuvntului lui Dumnezeu. Din moment ce explicau cuvntul dumnezeiesc, Sf. Printi si scriitori bisericesti teologhiseau n mod necesar. Ei analizau persoana divino-uman a lui Hristos si lucrarea Sa, lmureau lucrarea sfintitoare a Sf. Duh si de cele mai multe ori fceau comentarii la textele Sfintei Scripturi n asa fel nct credinciosii s poat cunoaste adevrul de credint si s progreseze pe scara virtutilor crestine. n al doilea rnd, ei urmreau prin scrierile lor s pun n lumin adevrul de credint, cu scopul de a combate erezia. Este cunoscut faptul c autorii patristici, fiecare la vremea sa, s-au confruntat cu numeroase probleme doctrinare, fapt care i-a determinat s ia atitudine fat de toate nvtaturile proliferate si sustinute de adversarii crestinismului. Nu trebuie uitat faptul c o mare parte a literaturii crestine si datoreaz aparitia sa si din dorinta de a da raspunsul pertinent iudaismului, elenismului, gnosticismului si lumii pgne n general. n al treilea rnd, prin opera lor autorii patristici au urmrit exprimarea experientelor dumnezeiesti. Fiind membrii ai Bisericii, care au avut de la Sf. Duh nalte si rare experieri dumnezeiesti,3 ei au considerat si au simtit nevoia s descrie aceste triri dumnezeiesti si tot procesul n general pe care l-au urmat n directia tririi acestor experieri. Nu n ultimul rnd, prin scrierile lor, ei au dorit a scoate n evident cultul si slvirea lui Dumnezeu, element constitutiv al tririi si manifestrii credintei crestine.4 Am enumerat n cele de mai sus cteva coordonate principale care motiveaz studiul teologiei patristice si implicatiile acestuia pentru viata si activitatea membrilor Bisericii lui Hristos.
Este o dovad evident a faptului c autorii patristici au mbinat trirea cu latura stiintific, lucru ce a dat nastere la valori patristice nepieritoare. 4 Despre toate aceste coordonate a se vedea mai pe larg la Prof. Dr. St. G. Papadopoulos, op. cit., p. 22-52.
3

250

Teologia, 4 / 2007

n perioada celor 10 ani de existent, revista Teologia propune celor interesati de trire si studiu profund, printre altele, aceste realitti. Se observ c studiile care au continut patristic au o pondere destul de mare, descoperind o arie destul de larg a problematicii teologice. n aceast privint, am cutat a face o mprtire sau delimitare a temelor cu continut patristic, tocmai pentru a arta c Sfintii Printi si scriitori bisericesti rmn normativi prin viata, opera si nvttura lor pentru tot ceea ce nseamn studiul teologiei, mai exact pentru toate domeniile pe care teologia le propune astazi. n acest fel s-a ajuns la o mprtire n teme cu continut doctrinar, moral, de spiritualitate, practice, abordndu-se totodat si domeniul cronologic la care se adaug diverse teme de teologie patristic. Reunite, aceste tematici au ca scop principal s fac o argumentare a acelor coordonate, prezentate n randurile de mai sus. nainte de a trece la prezentarea pe tematici a studiilor cu continut patristic, la nceput vom face o prezentare general5 a temelor de acest gen, publicate n revista amintit pe parcursul celor 10 ani de existent. A) Prezentare general 1) Vlad Vasile, Idei morale si dogmatice n capitolele introductive la tlcuirea rugciunii domnesti din lucrarea Despre rugciune a lui Origen, nr. 2 1997, p. 29-46. 2) Adrian Corbu, Bazele biblice ale iconologiei Sf. Ioan Damaschin, nr. 2, 1997, p. 93-103. 3) Daniil Stoenescu, Sf. Vasile cel Mare, om al durerilor si cunosctor al suferintei dup epistolele sale, nr. 2, 1997, p. 103-108. 4) Clin Dragos, Umanism patristic si ecumenism actual, nr. 3-4, 1998, p.84-88. 5) Idem, Dialogul, metoda de filosofare n filosofia greac, nr. 1, 2000, p. 45-47. 6) Florea Lucaci, Prezentul lui Augustin si tema ecuatiei, nr. 1, 2000, p. 57-64.
5 Prezentarea general are n vedere aparitia lucrrilor n domeniu, n ordine cronologic a aparitie revistei, deci nici pe autori si nici pe teme. Acest din urm aspect va fi canalizat n cea de-a doua parte a lucrrii de fat.

Studii

251

7) Clin Dragos, Lucrri patristice sub forma de dialog, nr. 4, 2000, p. 77-102. 8) Clin Ioan Duse, Vederea luminii dumnezeiesti dup Sfntul Simeon Noul Teolog, nr. 4, 2000, p. 102-122. 9) Dumitru Moca, Sf. Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gur de Aur. Importanta si actualitatea lucrrii lor pastorale, nr. 1, 2001, p. 11-20. 10) Agapie Corbu, Aspecte ale revelatiei dumnezeiesti si ale raportului omului cu ea potrivit Sf. Grigorie de Nyssa, nr. 1, 2001, p. 54-67. 11) Nicu Breda, Contributia specific a Sf. Teodor Studitul la teologia icoanei, nr. 1, 2001, p. 103-116. 12) tefan Buchiu, Doctrina trinitar n gndirea Sf. Grigorie Palama, nr. 2,2001, p. 32-47. 13) Clin Duse, ndumnezeirea dup Sf. Simon Noul Teolog, nr. 2, 2001, p. 81-104. 14) Clin Dragos, Teologie si arta literar n scrisorile Sf. Trei Ierarhi, nr. 2, 2001, p. 127-140. 15) Agapie Corbu, Inspiratia biblic n scrierile Sf. Grigorie de Nyssa, nr 3-4, 2001, p. 12-28. 16) Marius Telea, Spiritualitatea crestin n lumina tratatului Despre viata lui Moise sau despre desvrsirea cea dup virtute al Sf. Grigorie de Nyssa, nr. 3-4, 2001, p. 134-154. 17) Nicu Ioan Breda, Iconoclasmul si implicatiile sale actuale, nr. 3-4, 2002, p. 22-44. 18) Marius Telea, Opera social filantropic a Sf. Vasile cel Mare, nr. 3-4, 2002, p. 163-171. 19) Cristinel Ioja, Aspecte fundamentale ale hristologiei Sf. Ioan Damaschin, nr. 1, 2003, p.14-38. 20) Constantin Rus, Tineretul crestin si lumea secular: Omilia Sf. Vasile cel Mare despre literatura pagan, nr. 2, 2003, p. 116-135. 21) Nicu Breda, Elemente de teologia icoanei n opera Printelui Dumitru Stniloae, nr.1-2, 2004, p. 71-83. 22) Mircea Florin Cricovean, Sf. Vasile cel Mare, ndrumator al monahismului, nr. 1-2, 2004, p. 83-99.

252

Teologia, 4 / 2007

23) Nicu Dumitrascu, Ecumenismul Printilor Apostolici, nr. 1-2, 2004, p. 99-110. 24) Cornel Toma, Pnevmatologia la Sf. Nichita Stethatul si consecintele n dialogul teologic dintre ortodocsi si romano-catolici, nr. 3, 2004, p. 60-78. 25) Nicu Breda, Receptarea n Apus a hotrrilor sinodului VII ecumenic si implicatiile actuale ale iconoclasmului, nr. 3, 2004, p. 221-231. 26) Ioan C. Tesu, Paternitate si filiatie duhovniceasc la Sf. Simon Noul Teolog, nr. 4, 2004, p. 171-204. 27) Nicu Breda, Sf. Nichifor Mrturisitorul, aprator al cultului sfintelor icoane, nr. 1, 2005, p. 64-74. 28) Marius tepelea, Hristologia si teologia n antichitatea crestin, nr. 2, 2005, p. 199-210. 29) Adina Todea, Constiinta moral n cugetarea patristic, nr. 2, 2005, p. 210-235. 30) Nicu Breda, Sf. Scriptur si interpretarea ei n opera Sf. Trei Ierarhi, nr. 3, 2005, p. 83-93. 31) Mircea Cricovean, nvttura despre Euharistie n omiliile hrisostomice, nr. 3, 2005, p. 93-104. 32) Constantin Bju, Problematica dogmatic a epistolelor Sf. Vasile cel Mare, nr. 4, 2005, p.78-84. 33) Florin Dobrei, Sf. Vasile cel Mare, organizator al asistentei sociale, nr. 4, 2005, p.140-168. 34) Marius Mihai Ilca, Teologia iubirii n viata si scrierile despre creatie ale Sfintilor Trei Ierarhi, nr. 4, 2005, p. 181-211. 35) Constantin I. Bju, Desvrsirea crestin prin lucrarea virtutilor dup omiliile Sf. Ioan Gur de Aur la epistola a doua ctre Corinteni, nr. 1, 2006, p. 20-34. 36) Mircea Cricovean, Sf. Atanasie cel Mare al Alexandriei si Vasile cel Mare al Cezareei si Capadociei, mari Printi ai Bisericii, nr. 1, 2006, p. 59-73. 37) Alin Marius Muresan, Principii omiletice la Sf. Ioan Gur de Aur, nr. 1, 2006, p. 93-127.

Studii

253

38) Marius Ioan Slevas, Teologia Logosului n abordarea filosofiei antice si a gndirii patristice a secolului al IV-lea, nr. 1, 2006, p. 192208. 39) Adina Todea, Constiinta moral n cugetarea patristic (II), nr. 1, 2006, p. 208-233. 40) Constantin Bju, Mrturii patristice despre Taina Dumnezeiesti Euharistii, nr. 2, 2006, p. 10-17. 41) Nicu Breda, nvttura despre persoana a doua a Sf. Treimi reflectat n opera Printilor Apostolici, nr. 2, 2006, p. 34-55. 42) Mircea Cricovean, Deosebirea dintre dreapta credint si erezie dup Vicentiu de Lerrin, nr. 2, 2006, p. 55-65. 43) Nicu Breda, Teologia icoanei n viziunea Sf. Ioan Damaschin, nr. 3, 2006, p. 19-44. 44) Mircea Cricovean, Aprtor al dreptei credinte dup Vicentiu de Lerin, nr. 3, 2006, p. 44-56. 45) Nicu Breda, ntruparea Cuvntului n conceptia lui Origen, nr. 4, 2006, p. 23-41. 46) Damian Gh. Ptrascu, Protrepticile lui Platon si ale lui Clement Alexandrinul, nr. 4, 2006, p. 182-201. 47) Vlad Vasile, Rugciunea domneasc n predicile Sf. Petru Hrisologul, nr. 4, 2006, p. 228-256. 48) Alin Muresan, Predica si predicatorul n conceptia Sf. Ioan Gur de Aur, nr. 2, 2007, p. 67-88. 49) Mircea Cricovean, Epistolele Sf. Vasile cel Mare adresate ornduitorilor vietii monahale, nr. 2, 2007, p. 109-122. 50) Clin Ioan Duse, Sf. Ioan Gur de Aur propovduitor al milosteniei, nr. 2, 2007, p. 136-164. 51) Liviu Petcu, Experierea luminii dumnezeiesti la Sf. Simeon Noul Teolog, nr. 2, 2007, p. 264-194. B) Problematica tematicilor abordate Numeroasele contributii care se adap din teologia Sf. Printi au o tematic divers, care are drept scop principal s demonstreze pe de-o parte actualitatea gndirii Sf. Printi ai Bisericii, iar pe de alt parte s rspund, prin intermediul bazei patristice, problemelor puse n teologia

254

Teologia, 4 / 2007

actual. n acest sens, fiecare contributie are importanta sa deosebit n aceast problem fapt pentru care n rndurile ce urmeaz vom aborda tematic toate aceste probleme puse n discutie de autorii lor. ntru nceput ne vom referi la contributiile care au continut doctrinar ca apoi s continum cu prezentarea temelor de ordin moral, a celor cu continut practic-social si de spiritualitate ortodox, ca n cele din urm s facem referiri la o vast palet de contributii cu diverse teme. Tematica doctrinar care permite nvttura Bisericii n lumina teologiei Sf. Printi este una vast dac ne gndim la toate aspectele actualizate (revelatie, Treime, hristologie, pnevmatologie sau Sfintele Taine). Un punct important n cunoasterea adevrului de credint l constituie aspectul revelatiei divine,6 care face posibil descoperirea lui Dumnezeu creaturii sale. Teologia Sf. Grigorie de Nyssa, n aceast privint, este una gritoare urmnd s sublinieze esenta legturii omului, sau a raportului acestuia cu ea. Descoperirea lui Dumnezeu este una de maxim important pentru creatur, ea fiind dovada clar a iubirii dumnezeiesti fat de aceasta, cci numai dac Dumnezeu se reveleaz, omul se poate mntui. Dumnezeu dac l-a descoperit nseamn c si cluzeste omul n drumul spre desvrsire, punndu-i acestuia la ndemn mijloacele necesare pentru mplinirea acestui deziderat spiritual. Teologia Sf. Grigorie de Nyssa este complex n aceast privint, dac ne gndim si la aspectul inspiratiei biblice7 care face posibil cunoasterea adevrului mntuitor. Sf. Grigorie vorbeste despre aceast problem n cea de-a VII-a carte contra lui Eunomie, demonstrnd acea actiune prin care sfintii de Dumnezeu purtati sunt inspirati prin puterea Duhului. Fiind inspirat, Scriptura devine insuflat de Dumnezeu iar fundamentul inspiratiei ne d autenticitatea cuvntului lui Dumnezeu. Asa dup cum cunoastem, Dumnezeu s-a revelat omului prin iubirea mai presus de fire. Dogma trinitar, structur a iubirii supreme dup cum afirma Printele
6 Cf. Agapie Corbu, Aspecte ale revelatiei dumnezeiesti si ale raportului omului cu ea, potrivit Sf. Grigorie de Nyssa, Teologia, nr. 1, 2001, p. 54-67. 7 Idem, Inspiratia biblic n scrierile Sf. Grigorie de Nyssa, nr. 3-4, 2001, p. 14: N. Breda, Interpretarea Sf. Scripturii n opera Sf. Trei Ierarhi, nr. 3, 2005, p. 83-93.

Studii

255

Stniloae, devine o preocupare att n epoca patristic, precum si n cea post-patristic.8 Terminologia trinitar a fost amplu dezbtut n perioada patristic, n special, Printii Capadocieni avnd un rol fundamental n elaborarea sa, n perioada post-patristic gsim aceeasi preocupare profund n teologia Sf. Grigorie Palama. n aceast privint, teologia palamit a sec XIV este una care aduce un nteles plenar acestei problematici n profunzimea ei, precum si lucrrii inimii n lume prin energiile divine necreate. Dumnezeu Tatl prin Sf. Duh l face cunoscut pentru restaurarea ntregii firi umane czute. Tema cu continut hristologic devine o preocupare n aceast privint nu numai ntr-o perioad patristic, ci pe parcursul tuturor perioadelor. Un nceput n ncercarea de a stabili o nvttur despre persoana a doua a Sf. Treimi9 , l gsim la Printii Apostolici. Prin teologia lor de orgine paulin, Parintii Apostolici au demonstrat att divinitatea, ct si umanitatea Mntuitorului Iisus Hristos. n contextul ereziilor vremii lor, hristologia propus de ei devine astfel cea mai veche mrturie a traditiei crestin-biblice, bucurndu-se de un prestigiu aproape egal cu al celei cuprinse n crtile canonice10 . Chiar dac nu au elaborat o hristologie complex, Printii Apostolici rmn ca un precedent n aceast privint pentru secolele urmtoare. Asa se explic de ce hristologia devine o preocupare si a perioadei urmtoare11 . Aceast problem se exprim destul de greu n Biserica primar si nu se poate ntreprinde fr anumite greutti din interpretarea textelor crestine ale primelor secole. La toate acestea se mai adaug si influenta mediilor n care s-a rspndit crestinismul.12 Oricum nvttura hristologic avea s preia mostenirea cultural si teologic a iudaismului si a elenismului.13 n secolele II-III au
8 Cf. tefan Buchiu, Doctrina trinitar n gndirea Sf. Grigorie Palama, nr. 2, 2001, p. 32-47. 9 Vezi Nicu Breda, nvttura despre persoana a doua a Sf. Treimi reflectat n opera Printilor Apostolici, nr. 2, 2006, p. 35-55. 10 Ibidem, p. 53. 11 Marius tepelea, Hristologia si teologia n antichitatea crestin, nr. 2, 2005, p. 199-210. 12 Ibidem, p. 209. 13 Ibidem, p. 208.

256

Teologia, 4 / 2007

loc primele dezbateri trinitare si hristologice cauzate de aparitia unor erezii ce aveau sa fie respinse. Tot n aceast perioad aveau s se formuleze si primele mrturisiri de credint. Toate controversele legate de aceast problem nu se vor aplana n aceasta perioad si vor fi subiect de dezbatere si n secolele IV-V cu urmri pn n secolele VI-VIII. O nou etap n clarificarea doctrinei teologice se inaugureaz n secolul al III-lea odat cu epoca n care a trit si a activat marele dascl alexandrin, Origen14 . El si aduce o contributie deosebit n ceea ce priveste hristologia continund ceea ce Printii Apostolici si teologia de pn la el a produs n aceast privint. Origen pe lng faptul c exprima divinitatea si umanitatea lui Hristos n persoana Sa folosind pentru prima dat n teologia patristic termenul: Dumnezeu omul, El arat si consecintele ntruprii Fiului lui Dumnezeu care este de o fiint cu Tatl. Prin termenii: de o fiint si Nsctoare de Dumnezeu, Origen devine un deschiztor de drumuri pentru veacurile urmtoare. Astfel, gndirea patristic a secolului IV, dar si filosofia antic, aduce o imagine a clarificrii pe mai departe a teologiei Logosului ntrupat n istorie.15 Opera patristic a secolului IV are n centrul ei unitatea persoanei Logosului. Totul pleac de la acesta si se raporteaz la el. Este un singur Fiu identic cu sine nsusi, sunt doua firi, dar nu doi fii n Mntuitorul. Unitatea fiintei n dualitatea firilor este deosebit exprimat de Sf. Grigorie de Nazianz n Cuvntul la Nasterea Domnului precum si de Sf. Vasile cel Mare n Cuvntul la Nasterea lui Hristos. Cel din urma arat c dumnezeirea se afla n trup ca focul n fierul nrosit, nepierzndu-se, ci comunicndu-se. 16 Cu toate c filosofia a avut o influent important n gndirea Printilor din sec. IV, totusi nvttura lor este autentic crestin.17
Nicu Breda, ntruparea Cuvntului n conceptia lui Origen, nr. 4, 2006, p. 23-41. Marius Ioan Slevas, Teologia Logosului n abordarea filosofiei antice si a gndirii patristice a sec. al IV-lea, nr. 1, 2006, p. 192-208. 16 Sf. Vasile cel Mare, Cuvnt la Nasterea lui Hristos, P.G. 31, col. 1460c. 17 Marius Ioan Slevas, art. cit., p. 207. 18 Cristinel Ioja, Aspecte fundamentale ale hristologiei Sf. Ioan Damaschin, nr. 1, 2003, p. 14-38.
15 14

Studii

257

Interesul dogmei hristologice avea s fie concretizat cel mai bine de sinteza teologic a Sf. Ioan Damaschin.18 Sf. Ioan ncheie prin moartea sa n 749 cea de-a treia perioad patristic n Rsritul crestin, lsnd posterittii o sintez valoroas a ntregii teologii de pn la el. Capitolul legat de hristologie este unul de maxim important divino-uman a Mntuitorului, opera de mntuire si de fapt, faptul c hristologia damaschinian devine normativ si pentru argumentarea doctrinar a cultului sfintelor icoane. Este cunoscut faptul c Sf. Ioan Damaschin19 si ceilalti aprtori20 de dup el al cultului sfintelor icoane pe baza dogmei hristologice fundamenteaz adevrul de credint al cinstirii icoanei. Prin ntruparea Mntuitorului, icoana poate fi reprezentat pentru c zugrvim potrivit Sf. Ioan Damaschin Chipul vzut al Domnului sau reprezentm, dup expresia studit, vzutul nevzutului. Cu doctrina hristologic la baz, icoana avea s nfrng iconoclasmul bizantin,21 dar si urmrile acestuia n perioadele urmtoare.22 Alturi de dogma hristologic n multitudinea temelor doctrinare regsim si problema pnevmatologic reflectat n gndirea Sf. Nichita Stethatul.23 Vorbind despre cea de-a treia persoan a Sf. Treimi, Sf. Nichita sustine c Duhul purcede din vesnicie de la Tatl dar rmne si odihneste n Fiul. Aceast latur a pnevmatologiei, odihna sau rmnerea Duhului asupra Fiului va fi dezvoltat ulterior n Grigorie II Cipriotul, Sf. Grigorie Palama si Iosif Vrienios. Contributia n domeniul pnevmatologiei este una deosebit de valoroas fiind analizat dintr-o perspectiv a dialogului ecumenic actual.24
19 n aceast privint a se vedea cteva contributii: Adrian Corbu, Bazele bibliei ale iconologiei Sf. Ioan Damaschin, nr. 2, 1997, p. 93-103; Nicu Breda, Teologia icoanei n viziunea Sf. Ioan Damaschin, nr. 3, 2006, p.19-44. 20 Nicu Breda, Contributia specific a Sf. Teodor Studitul la teologia icoanei, nr. 1, 2001, p. 103-116, idem, Elemente de teologia icoanei n opera Printelui Dumitru Staniloae, nr. 1-2, 2004, p. 71-83, idem, Sf. Nichifor Mrturisitorul aprtor al cultului sfintelor icoane, nr. 1, 2005, p. 64-74. 21 Idem, Iconoclasmul si implicatiile sale actuale, nr. 3-4, 2002, p. 22-44. 22 Idem, Receptarea n Apus a hotrrilor sinodului VII ecumenic si implicatiile actuale ale iconoclasmului, nr. 3, 2004, p. 221-231. 23 Cornel Toma, Pnevmatologia la Sf. Nichita Stethatul si consecintele ei n dialogul teologic dintre ortodocsi si romano-catolici, nr. 3, 2004, p. 60-78. 24 Ibidem, p.73-77.

258

Teologia, 4 / 2007

i Sfintele Taine n special cea a Euharistiei25 ocupa un loc important n contributiile care primesc anumite aspecte de ordin doctrinar. Este cunoscut faptul c Taina Sf. Euharistii reprezint centrul ntregii vieti crestine, Sf. Printi aduc numeroase mrturii n aceasta privint ncepnd de la nvttura celor 12 Apostoli si continund cu Sf. Grigorie de Nyssa; Sf. Vasile cel Mare; Sf. Ioan Hrisostom; Chiril al Ierusalimului si altii. Din aceste contributii retinem dou idei principale: n primul rnd Sf. Euharistie este taina cea mare a Bisericii unde Hristos este prezent realmente26 sub chipul pinii si al vinului liturgic, iar noi ne unim cu Hristos prin mprtsire. n al doilea rnd Sfintii Printi accentueaz caracterul eclesiologic al Dumnezeiestii Euharistii pentru c aceasta nu poate fi conceput n afara Sfintei Biserici.27 Din peisajul doctrinar nu lipseste nici tema creatiei28 care este expresia evident a iubirii treimice. Scopul ntregii creatii este preamrirea lui Dumnezeu si fericirea creaturilor, iar omul coroan a creatiei prin constitutia sa psiho-fizic este chemat la asemnarea cu Dumnezeu posibil prin opera de restaurare realizat de Hristos prin jertfa suprem. n gndirea Sf. Printi regsim si unele repere de ordin moral, fapt care a determinat si aparitia unor contributii n aceast privint. Problemele de ordin moral se regsesc n jurul a dou teme importante: rugciunea domneasc29 n gndirea si practica Sf. Printi, precum si aspectul legat de constiinta moral30 n viziunea patristic.
25 Aveau dou contributii n aceast privint, Mircea Cricovean, nvttura despre Sf. Euharistie n omiliile Hrisostomice, nr. 3, 2005, p. 93-104, Constantin Bju, Mrturii patristice despre Taina Dumnezeiestii Euharistii, nr. 2, 2006, p. 10-17. 26 Este cunoscut aici realismul euharistic al Sf. Ioan Hrisostom, M. Cricovean, art. cit., p. 102. 27 Cf. Constantin Bju, art. cit., p. 16. De acelasi autor a se mai vedea si Problematica dogmatic a epistolelor Sf. Vasile cel Mare, nr. 4, 2005, p. 70-84. 28 A se vedea n aceast privint, Florea Lucaci, Prezentul lui Augustin si tema creatiei, nr. 1, 2000, p. 57-64; Marius Mihai Ilca, Teologia iubirii n viata si scrierile despre creatie ale Sf. Trei Ierarhi, nr. 4, 2005, p. 181-211. 29 n aceast privint vezi: Vasile Vlad, Idei morale si dogmatice n capitolele introductive la tlcuirea rugciunii domnesti din lucrarea Despre rugciunea lui Origen, nr. 2, 1997, p. 29-46; Idem, Rugciunea domneasc n predicile Sf. Petru Hrisologul, nr. 4, 2006, 1997, p. 228-256; idem, Rugciunea domneasc n Cuvntrile Fericitului Augustin, nr. 1, 2007, p. 150-173. 30 Adina Todea, Constiinta moral n cugetarea patristic (I), nr. 2, 2005, p. 210235; idem, Constiinta moral n cugetarea patristic (II), nr. 1, 2006, p. 208-233.

Studii

259

Vorbind de prima tem moral, cea a rugciunii, gsim elemente deosebite ale explicrii rugciunii domnesti n opera unor mari dascli ai Bisericii ca Origen, Petru Hrisologul sau Fericitul Augustin. n opera lui Origen gsim idei morale n consideratiile introductive la tlcuirea rugciunii domnesti precum si unele probleme de natur dogmatic, iar la ceilalti doi autori gsim o explicare valoroas a cererilor din rugciunea domneasc. Ideea este c ntr-un fel rugciunea Tatl nostru devine un ghid al catehumenilor care trebuiau s fie constienti de importanta rugciunii domnesti avnd n vedere harul ce li se acorda de a-L numi pe Dumnezeu Tat.31 Sub alt aspect rugciunea domneasc n gndirea augustinian face apel la iertare, depsind toate subtilittile artificiale ale retoricii, dezvluind sufletul frmntat al episcopului fat de mntuirea credinciosilor.32 n ceea ce priveste cea de-a doua tem moral reflectat n gndirea patristic, distingem cteva coordonate principale ca: extensia spatial sau despre spatialitatea moral a constiintei; cunoasterea de sine; extensia spiritual a dialogului; temporalitatea moral a constiintei; dinamica constiintei morale etc.33 Toate aceste aspecte sunt argumente cu referiri ale Sf. Printi ca Sf. Atanasie; Grigorie de Nyssa; Maxim Mrturisitorul etc., fapt care face s dea o imagine deosebit de clar a acestei probleme pentru noi cei de astzi n lumina gndirii Sfintilor Printi. O alta categorie de teme sunt de natur practic-social vrnd s analizeze pentru vremurile noastre unele aspecte cu care se confrunt viata uman avnd ca baz si aici gndirea si practica de viat a Sf. Printi. ntotdeauna Printii ai Bisericii au fost modele pentru ntreaga posteritate crestin prin viata, scrisul si slujirea lor. Dac ne gndim la Sfintii Trei Ierarhi34 avem n aceast privint o lmurire necesar. Ei au
31

Vlad Vasile, Rugciunea domneasc n predicile Sf. Petru Hrisologul, nr. 4, 2006, Idem, Rugciunea domneasc n Cuvntrile Fericitului Augustin, nr. 1, 2007, p.

p. 231.
32

172. Adina Todea, Constiinta moral (II), p. 208-220. Dumitru Moca, Sf. Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gur de Aur. Importanta si actualitatea lucrrilor pastorale, nr. 1, 2001, p. 11-20, Alin Marius Muresan, Principii omiletice la Sf. Ioan Gur de Aur, nr. 1, 2006, p. 59-73; idem, Predica si predicatorul n conceptia Sf. Ioan Gur de Aur, nr. 2, 2007, p. 67-88.
34 33

260

Teologia, 4 / 2007

nteles c numai printr-o pregtire duhovniceasc si intelectual se poate realiza chipul slujitorului desvrsit. Numai trind adevrul de credint, acesta se poate exterioriza prin lucrarea pastoral asupra pstoritilor. Concret, prin aceste dou elemente li se pot transmite acestora nvtturile care-i conduc la mntuire. Tot sub acest aspect practic marii dascli ai lumii si ierarhi au purtat o grij deosebit fat de cei tineri povtuindu-i s aleag cele bune pentru existenta lor. Gritoare este n aceast privint purtarea de grij pentru tineret a Sf. Vasile cel Mare,35 care n omilia ctre tineri, i ndruma pe acestia la alegerea valorilor nepieritoare. Sfintii Trei Ierarhi nu au rmas numai la latura teoretic, ci s-au implicat si n mod practic n viata comunittii. Asa gsim la Sf. Vasile cel Mare o activitate filantropic36 de exceptie concretizat n vasiliade, precum si o preocupare pentru unitatea dintre oameni prin virtutea milosteniei crestine.37 Sfintii Printi au pledat pentru mplinirea acestor deziderate, cci acestea duc n esent la aspectul unittii Bisericii, deoarece n gndirea lor toti oamenii sunt egali si formeaz Trupul tainic al Domnului. Cu alte cuvinte toti oamenii au dreptul s se foloseasc de bunurile date de Dumnezeu. Sf. Ioan Gur de Aur arat c nu trebuie s existe o bucurie si mai mare pentru om dect accea de a face bine celor nevoiasi si prin aceasta de a-L mprumuta pe Dumnezeu care va rsplti nsutit.38 Spiritualitatea ortodox rmne o alt preocupare care se regseste n contributiile cu continut patristic amintite n rndurile de mai sus. Ele se refer la dou mari personalitti duhovnicesti: Sf. Grigorie de Nyssa si Sf. Simeon Noul Teolog. Sf. Grigorie al Nyssei este tratat din perspectivele lucrrii sale Despre viata lui Moise.39 Aici se vorbeste de spiritualitatea crestin si treptele
Constantin Rus, Tineretul crestin si lumea secular: omilia Sf. Vasile cel Mare despre literatura pgn, nr. 2, 2003, p. 116-135. 36 Vezi Marius Telea, Opera social filantropica a Sf. Vasile cel Mare, nr. 3-4, 2002, p. 163-171 ; tot n privinta aspectului social la Sf. Vasile a mai se vedea, Florin Dobrei, Sf. Vasile cel Mare organizator al asistentei sociale, nr. 4, 2005, p. 140-168. 37 Clin Ioan Duse, Sf. Ioan Gur de Aur propovduitor al milosteniei, nr. 2, 2007, p. 136-164. 38 Ibidem, p. 163. 39 Marius Telea, Spiritualitatea crestin n lumina tratatului Despre viata lui Moise sau despre desvrsirea cea dup virtute, al Sf. Grigorie de Nyssa, nr. 3-4, 2001, p. 134-154.
35

Studii

261

acesteia n gndirea marelui Printe capadocian sugerndu-se ideea urcusului duhovnicesc care trebuie s fie o permanent a crestinului. Sf. Simeon Noul Teolog reprezint un alt reper al spiritualittii ortodoxe. nvttura si personalitatea sa a avut parte de un destin special, att n epoca n care el a trit, ct si n continuare de-a lungul istoriei pn astzi. El ne-a artat c nu poate exista adevrata teologie fr teofanie si comuniune mistic a omului cu lumina dumnezeiasc a Sfintei Treimi.40 Contributiile cu continut patristic, pe lng cele amintite n rndurile de mai sus se ncheie cu o palet divers de teme din care amintim: problematica dialogului n epoca patristic si aspectele sale41 ; aspecte ale ecumenismului crestin,42 precum si evocarea chipului unor personalitti bisericesti.43 Toate aceste contributii din urm ntregesc ntreaga palet de reflectii si nvtturi ale Sfintilor Printi actualizate n lucrrile de specialitate amintite n aceast scurt sintez.

40 Cf. Nicolae Bolea, Sf. Simeon Noul Teolog, epoca si opera sa, nr. 1, 2006, p. 50. Tot n privinta personalittii si teologiei Sf. Simeon a mai se vedea: Clin Duse, ndumnezeirea dup Sf. Simeon Noul Teolog, nr. 2, 2001 p. 81-104, de acelasi autor vezi si Vederea luminii Dumnezeiesti dup Sf. Simeon Noul Teolog, nr. 4, 2000, p. 102-122. O alt referint la Ioan C. Tesu, Paternitate si filiatie duhovniceasc la Sf. Simeon Noul Teolog, nr. 4, 2004, p. 171-204. 41 Vezi: Clin Dragos, Dialogul - metoda de filosofare n filosofia greac, nr. 1, 2000, p. 77-102, de acelasi si autor mai amintim: Teologie si art literar n scrisorile Sf. Trei Ierarhi, nr. 2, 2001, p. 127-140. 42 Nicu Dumitrascu, Ecumenismul Printilor Apostolici, nr. 1-2, 2004, p. 99-110: Clin Dragos, Umanism patristic si ecumenism actual, nr. 3-4, 1998, p. 84-88. 43 Vezi Daniil Stoenescu, Sf. Vasile cel Mare, om al durerilor si cunosctor al suferintei dup epistolele sale, nr. 2, 1997, p. 103-108; Mircea Florin Cricovean, Sf. Vasile cel Mare ndrumtor al monahismului, nr. 1-2, 2004, p. 83-99; Idem, Sf. Atanasie cel Mare al Alexandriei si Vasile cel Mare al Cezareei Capadociei - mari Printi ai Bisericii, nr. 1, 2006, p. 59-73; Idem, Deosebirea dintre dreapta credint si erezie dup Vicentiu Lerrin, nr. 2, 2006, p. 55-65; Idem, Aprtori ai dreptei credinte dup Vicentiu de Lerrin, nr. 3, 2006, p. 44-56; Damian Gh. Ptrascu, Protrepticele lui Platon si ale lui Clement Alexandrinul, nr. 4, 2006, p. 182-201.

262

Teologia, 4 / 2007

Mihai Ssujan

Studii de istorie bisericeasc a romnilor, n revista Teologia (1997-2007). Ghid bibliografic cronologic, alfabetic si tematic
Gndul entuziastilor profesori de teologie ardeni pentru evidentierea culoarelor de cercetare stiintific teologic, identificate n paginile revistei Teologia, pe parcursul anilor 1997-2007, este salutar. Poate fi surprins, n mod fericit, profilul unei publicatii stiintifice tot mai articulate, odat cu trecerea timpului, care a acordat spatii generoase si preocuprilor de istorie bisericeasc a romnilor. Lucrarea noastr se constituie n ntocmirea unui ghid bibliografic structurat cronologic, alfabetic si tematic n domeniul Istoriei Bisericii Ortodoxe Romne. Cele 56 de lucrri publicate, de-a lungul timpului, n publicatia mentionat, vizeaz teme esentiale precum: Spiritualitate, cultur si viat bisericeasc; personalitatea si activitatea pastoral, cultural si administrativ a unor ierarhi ai Bisericii noastre, monografii de protopopiate, parohii si biserici din episcopia Aradului, nvtmntul teologic si pedagogic ardean; alteritti confesionale; relatia societate - stat - Biseric; demografie istoric si istoriografie.

Studii

263

I. GHID BIBLIOGRAFIC CRONOLOGIC Eugen GLCK, Contributii noi cu privire la biografia episcopului Roman Ciorogariu, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr.1/1997, pp. 74-82. Mihai SSUJAN, Decrete ale mprtesei Maria Tereza privitoare la romnii ortodocsi si uniti din Transilvania (1744-1761), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr.1/1997, pp. 83-96. Ernst Chr. SUTTNER, Unirea bisericeasc din Transilvania 16971761. Strduinta pentru comuniune sacramental ntre Bisericile surori degenereaz n convertirea crestinilor ortodocsi la catolicism, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 2/1997, pp. 46-56. Mihai SSUJAN, Confruntri la masa conferintelor ministeriale din Viena privitoare la romnii ortodocsi din Transilvania (decembrie 1758-ianuarie 1759), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 2/ 1997, pp. 57-65. Pavel VESA, Contextul politic, bisericesc si cultural al aparitiei revistei Biserica si coala si evolutia ei, n Teologia, ISSN 1453 4789, An I, nr.3-4/1997, pp. 25-38. Melente NICA, Un colaborator al revistei Biserica si coala: prof. Eduard Gvnescu, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr.34/1997, pp. 39-50. Flavius ARDELEAN, Aspecte ale activittii Academiei Teologice din Arad, n paginile revistei Biserica si coala, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr.3-4/ 1997, pp. 69-78. Mihai SSUJAN, Alteritti n relatiile interconfesionale din Transilvania n perioada interbelic (ortodox - greco-catolic), oglindite n revista Biserica si coala, n Teologia, ISSN 1453 4789, An I, nr. 3-4 /1997, pp. 79-85. Eugen GLCK, Contributii cu privire la parohiile ortodoxe romne din Ungaria, apartintoare consistoriului din Arad (17921848), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr.1-2/1998, pp. 64-84. Mihai SSUJAN, Politica militar si sanitar a Curtii din Viena n Transilvania n a doua jumtate a sec. al XVIII-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr.1-2/1998, pp. 85-92.

264

Teologia, 4 / 2007

Dan DEMEA, Sinodalitatea n miscarea national romn contributii , n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr.1-2/1998, pp. 93-99. Daniil STOENESCU, Importanta Istoriei Vicariatului grecocatolic al Hategului a dr. Iacob Radu (Lugoj, 1913) pentru istoriografia religioas a trii Hategului, n Teologia, ISSN 1453 4789, An II, nr. 3-4/1998, pp. 28-38. Lizica MIHUt, Ecouri ale Revolutiei de la 1848 n prtile Aradului, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 3-4/1998, pp. 39-41. Alexandru ROZ, Conferinta romnilor ardeni din 12/24 aprilie 1848, prima adunare important pentru drepturi nationale a romnilor transilvneni, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 34/1998, pp. 42-48. Gheorghe FIRCZAK si Constanta Alexandrina FIRCZAK, Consideratii privind reflectarea obiectivelor Revolutiei de la 18481849 n satul transilvnean, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 3-4/1998, pp. 49-52. tefan NEGREANU, Cltori strini prin trile Romne n epoca lui Mihai Viteazul, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp. 82-86. Mihai SSUJAN, ntemeierea si organizarea schitului romnesc Prodromul din Muntele Athos n secolul al XIX-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp. 87-100. Viorel tIGU, Contributii privitoare la activitatea lui Stan Zugravul, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp. 101-106. Florin ARDELEAN, Biserica din Criscior, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp. 119-123. Mihai SSUJAN, nsemnri pe filele crtilor vechi romnesti, descoperite ntr-un muzeu bisericesc din Transilvania, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr.3-4/1999, pp. 107-121. Eugen GLUCK, Noi contributii cu privire la viata religioas si cultural a romnilor din Ungaria, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 2/2000, pp. 70-88. Mihai SSUJAN, Academia Teologic din Arad n anul scolar 1944-1945, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 2/2000, pp. 89-

Studii

265

107; Ioan Octavian RUDEANU, Gndurile testamentare ale episcopului Grigorie Comsa, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 3/2000, pp. 80-83. Eugen GLCK, Urme de viat bisericeasc n vechea eparhie a Budei, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 4/2000, pp. 122-138. Anton ILICA, Preparandia ardean, n Teologia, ISSN 1453 4789, An V, nr. 1/2001, pp. 20-25. Corneliu PDUREAN, Contributia lui Gheorghe Ciuhandu la cercetrile de demografie istoric, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 2/2001, pp. 148-153. Eugen GLCK, Frmntri legate de scaunul episcopal al Aradului n anii 1838-1853, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 3-4/2001, pp. 40-61. Corneliu PDUREAN , Izvoare demografice referitoare la comitatul Arad n sec. XIX, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 3-4/2001, pp. 84-90. Ioan Octavian RUDEANU, Parohia ortodox romn Cincis n legturile sale cu Corvinestii, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 3-4/2001, pp. 91-99. Mihai SSUJAN, Schimbare de atitudine la Conferinta ortodox din Moscova (iulie 1948), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VI, nr. 1/2002, pp. 99-115. Ernst Chr. SUTTNER, Influenta romneasc asupra Teologiei Bisericilor de traditie bizantin n secolul al XVII-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VI, nr. 2/2002, pp. 133-146. Eugen GLUCK, Precizri privind activitatea episcopului Ioan I. Papp, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 1/2003, pp. 9-13. Corneliu PDUREAN, Unele concluzii privind evolutia nuptialittii la romnii ortodocsi din orasul Arad n secolul al XIXlea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 1/2003 pp. 87-97. Pavel VESA, Protopopiatele ardene. Istoric si evolutie (17011918), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 1/2003, pp. 136-162. Mihai SSUJAN, Interventii ale Curtii tariste la Viena n favoarea ortodocsilor din monarhia austriac, n Teologia, ISSN

266

Teologia, 4 / 2007

1453 - 4789, An VII, nr. 2/2003, pp. 135-154. Melente NICA, Alexandru Gavra omul si opera n lumina unei scrisori inedite, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 2/2003, pp. 79-96. Corneliu PDUREAN, Importanta recensmntului din anul 1930 pentru studiile de demografie istoric referitoare la judetul Arad, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 2/2003, pp. 97-101. Corneliu PDUREAN, Structura etnic si confesional a judetului Arad n anul 1930, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 3-4/2003, pp. 176-185. Ioan Octavian RUDEANU, Traditia religioas bizantin n trile Romne n sec. XVI-XVIII, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 1-2/2004, pp. 194-205. Mihai SSUJAN, Relatia Stat - Biseric n gndirea mitropolitului Nicolae Blan, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr.1-2/2004, pp. 206-220. Alexandru SIMON , Marea schism si credinta medieval a romnilor, Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 3 /2004, pp. 200-220. Mihai SSUJAN, Aprecieri diferentiate dintre latini si greci la mijlocul sec. al XVIII, Telogia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 3 /2004, pp. 250-274. Pavel VESA, Controverse confesionale n Episcopia Aradului n prima jumtate a sec. al XIX-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr.3/2004, pp. 275-291. Mihai SSUJAN, Printele Dumitru Stniloae. Fragmente biografice, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 4/2004, pp. 142-161. Florin DOBREI, Biserica din Densus un monument controversat, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 1/2005, pp. 74-87. Mihai SSUJAN, Preotul, profesorul si istoricul Teodor Botis (1873-1940). Date bio-bibliografice, n Teologia, An IX, nr. 2/2005, ISSN 1453 - 4789, pp.125-155. Alin ALBU, Mitropolitul Andrei aguna si scoala transilvnean. Dimensiunea national a demersului cultural sagunian, n Teologia,

Studii

267

ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 3/2005, pp. 69-82. Mihai SSUJAN, Teodor Botis: Contributii istoriografice, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 3/2005, pp. 211-236. Nicolae BOLEA, Iconoclasmul n istoriografia romneasc, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 2/2006, pp.17-34. Marius EPPEL, Publicistica bisericeasc a lui Vasile Mangra, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 3/2006, pp. 56-64. Patricia CODU, Cuviosul Nicodim cel sfintit de la Tismana, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 4/2006, pp. 41-50. Marius EPPEL, Activitatea deputatilor ordeni n sinodul eparhial din Arad ntre 1900-1915, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 4/2006, pp. 70-80. Ioan Octavian RUDEANU, Consideratii referitoare la un vechi manuscris romnesc, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 4/ 2006, pp. 201-213. Pavel CHERESCU, Lupta lui Andrei aguna pentru mbunttirea situatiei materiale a clerului ortodox din Transilvania n deceniul absolutismului (1851-1860), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 2/2007, pp.11-29. Lia VLAD, Istoriografia Bisericii Ortodoxe si Greco-Catolice din Arad si Bihor n prima jumtate a secolului al XVIII-lea , n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 2/2007, pp.194-231. Gabriel Valeriu BASA, Foaia interesant din orstie si ilustratiile sale, lucrnd mereu n folosul natiunii (1905-1915 ; 19151916 la Bucuresti; 1917 la Cleveland S.U.A), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 3/2007, pp. 232-249. II. GHID BIBLIOGRAFIC ALFABETIC ALBU, Alin, Mitropolitul Andrei aguna si scoala transilvnean. Dimensiunea national a demersului cultural sagunian, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 3/2005, pp. 69-82. ARDELEAN, Flavius, Aspecte ale activittii Academiei Teologice din Arad, n paginile revistei Biserica si coala, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 3-4/1997, pp. 69-78. ARDELEAN, Florin, Biserica din Criscior, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp. 119-123.

268

Teologia, 4 / 2007

BASA, Gabriel Valeriu, Foaia interesant din orstie si ilustratiile sale, lucrnd mereu n folosul natiunii (1905-1915 ; 19151916 la Bucuresti; 1917 la Cleveland S.U.A), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 3/2007, pp. 232-249. BOLEA, Nicolae Iconoclasmul n istoriografia romneasc, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 2/2006, pp.17-34. CHERESCU, Pavel, Lupta lui Andrei aguna pentru mbunttirea situatiei materiale a clerului ortodox din Transilvania n deceniul absolutismului (1851-1860), n Teologia, ISSN 1453 4789, An XI, nr. 2/2007, pp.11-29. CODU, Patricia, Cuviosul Nicodim cel sfintit de la Tismana, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 4/2006, pp.41-50. DEMEA, Dan, Sinodalitatea n miscarea national romn contributii, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 1-2/1998, pp.93-99. DOBREI, Florin, Biserica din Densus un monument controversat, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 1/2005, pp. 74-87. EPPEL, Marius, Publicistica bisericeasc a lui Vasile Mangra, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 3/2006, pp.56-64. EPPEL, Marius, Activitatea deputatilor ordeni n sinodul eparhial din Arad ntre 1900-1915, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 4/2006, pp.70-80. FIRCZAK, Gheorghe si FIRCZAK, Constanta Alexandrina, Consideratii privind reflectarea obiectivelor Revolutiei de la 18481849 n satul transilvnean, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 3-4/1998, pp.49-52. GLCK, Eugen, Contributii noi cu privire la biografia episcopului Roman Ciorogariu, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 1/1997, pp. 74-82. GLCK, Eugen, Contributii cu privire la parohiile ortodoxe romne din Ungaria, apartintoare consistoriului din Arad (17921848), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 1-2/1998, pp. 64-84. GLCK, Eugen, Noi contributii cu privire la viata religioas si cultural a romnilor din Ungaria, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 2/2000, pp. 70-88. GLCK, Eugen, Urme de viat bisericeasc n vechea eparhie a Budei, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 4/2000, pp. 122-138.

Studii

269

GLCK, Eugen, Frmntri legate de scaunul episcopal al Aradului n anii 1838-1853, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 3-4/2001, pp. 40-61. GLCK, Eugen, Precizri privind activitatea episcopului Ioan I. Papp, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 1/2003, pp. 9-13. ILICA, Anton, Preparandia ardean, n Teologia, ISSN 1453 4789, An V, nr. 1/2001, pp. 20-25. MIHUt, Lizica, Ecouri ale Revolutiei de la 1848 n prtile Aradului, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 3-4/1998, pp.39-41. NEGREANU, tefan, Cltori strini prin trile Romne n epoca lui Mihai Viteazul, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp.82-86. NICA, Melente, Un colaborator al revistei Biserica si coala: prof. Eduard Gvnescu, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 34/ 1997, pp.39-50. NICA, Melente, Alexandru Gavra omul si opera n lumina unei scrisori inedite, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 2/2003, pp. 79-96. ROZ, Alexandru, Conferinta romnilor ardeni din 12/24 aprilie 1848, prima adunare important pentru drepturi nationale a romnilor transilvneni, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 34/1998, pp.42-48. PDUREAN, Corneliu, Contributia lui Gheorghe Ciuhandu la cercetrile de demografie istoric, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 2/2001, pp. 148-153. PDUREAN , Corneliu, Izvoare demografice referitoare la comitatul Arad n sec. XIX, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 3-4/2001, pp. 84-90. PDUREAN , Corneliu, Unele concluzii privind evolutia nuptialittii la romnii ortodocsi din orasul Arad n secolul al XIXlea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 1/2003 pp. 87-97. PDUREAN, Corneliu, Importanta recensmntului din anul 1930 pentru studiile de demografie istoric referitoare la judetul Arad, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 2/2003, pp. 97-101. PDUREAN , Corneliu, Structura etnic si confesional a judetului Arad n anul 1930, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII,

270

Teologia, 4 / 2007

nr. 3-4/2003, pp. 176-185. RUDEANU, Ioan Octavian, Gndurile testamentare ale episcopului Grigorie Comsa, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 3/2000, pp. 80-83. RUDEANU, Ioan Octavian, Parohia ortodox romn Cincis n legturile sale cu Corvinestii, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 3-4/2001, pp. 91-99. RUDEANU, Ioan Octavian, Traditia religioas bizantin n trile Romne n sec. XVI-XVIII, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 1-2/2004, pp. 194-205. RUDEANU, Ioan Octavian, Consideratii referitoare la un vechi manuscris romnesc, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 4/ 2006, pp.201-213. SSUJAN, Mihai, Decrete ale mprtesei Maria Tereza privitoare la romnii ortodocsi si uniti din Transilvania (1744-1761), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 1/1997, pp.83-96. SSUJAN, Mihai, Confruntri la masa conferintelor ministeriale din Viena privitoare la romnii ortodocsi din Transilvania (decembrie 1758-ianuarie 1759), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 2/1997, pp. 57-65. SSUJAN, Mihai, Alteritti n relatiile interconfesionale din Transilvania n perioada interbelic (ortodox - greco-catolic), oglindite n revista Biserica si coala, n Teologia, ISSN 1453 4789, An I, nr. 3-4 /1997, pp. 79-85. SSUJAN, Mihai, Politica militar si sanitar a Curtii din Viena n Transilvania n a doua jumtate a sec. al XVIII-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 1-2/1998, pp.85-92. SSUJAN, Mihai, ntemeierea si organizarea schitului romnesc Prodromul din Muntele Athos n secolul al XIX-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp.87-100. SSUJAN, Mihai, nsemnri pe filele crtilor vechi romnesti, descoperite ntr-un muzeu bisericesc din Transilvania, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr.3-4/1999, pp.107-121. SSUJAN, Mihai, Academia Teologic din Arad n anul scolar 1944-1945, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 2/2000, pp. 89-

Studii

271

107. SSUJAN, Mihai , Schimbare de atitudine la Conferinta ortodox din Moscova (iulie 1948), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VI, nr.1/2002, pp. 99-115. SSUJAN, Mihai, Interventii ale Curtii tariste la Viena n favoarea ortodocsilor din monarhia austriac, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 2/2003, pp. 185-199. SSUJAN, Mihai, Relatia Stat - Biseric n gndirea mitropolitului Nicolae Blan, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 1-2/2004, pp. 206-220. SSUJAN, Mihai, Aprecieri diferentiate dintre latini si greci la mijlocul sec. al XVIII, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 3/ 2004, pp.250-274. SSUJAN, Mihai, Printele Dumitru Stniloae. Fragmente biografice, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 4/2004, pp. 142-161. SSUJAN, Mihai, Preotul, profesorul si istoricul Teodor Botis (1873-1940). Date bio-bibliografice, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 2/2005, pp.125-155. SSUJAN, Mihai, Teodor Botis: Contributii istoriografice, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 3/2005, pp. 211-236. SIMON , Alexandru, Marea schism si credinta medieval a romnilor, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 3/2004, pp.200-220. STOENESCU, Daniil, Importanta Istoriei Vicariatului grecocatolic al Hategului a dr. Iacob Radu (Lugoj, 1913) pentru istoriografia religioas a trii Hategului, n Teologia, ISSN 1453 4789, An II, nr. 3-4/1998, pp.28-38. SUTTNER, Ernst Chr., Unirea bisericeasc din Transilvania 1697-1761. Strduinta pentru comuniune sacramental ntre Bisericile surori degenereaz n convertirea crestinilor ortodocsi la catolicism, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 2/1997, pp. 46-56. SUTTNER, SUTTNER, Ernst Chr., Influenta romneasc asupra Teologiei Bisericilor de traditie bizantin n secolul al XVII-lea, n

272

Teologia, 4 / 2007

Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VI, nr. 2/2002, pp. 133-146. tIGU, Viorel, Contributii privitoare la activitatea lui Stan Zugravul, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp. 101106. VESA, Pavel, Contextul politic, bisericesc si cultural al aparitiei revistei Biserica si coala si evolutia ei, n Teologia, ISSN 1453 4789, An I, nr. 3-4/ 1997, pp.25-38. VESA, Pavel, Protopopiatele ardene. Istoric si evolutie (17011918), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 1/2003, pp. 136-162. VESA, Pavel, Controverse confesionale n Episcopia Aradului n prima jumtate a sec. al XIX-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 3 /2004, pp. 275-291. VLAD, Lia, Istoriografia Bisericii Ortodoxe si Greco-Catolice din Arad si Bihor n prima jumtate a secolului al XVIII-lea , n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 2/2007, pp.194-231.

III. GHID BIBLIOGRAFIC TEMATIC III.1. SPIRITUALITATE, CULTUR I VIAt BISERICEASC Gabriel Valeriu BASA, Foaia interesant din Orstie si ilustratiile sale, lucrnd mereu n folosul natiunii (1905-1915; 19151916 la Bucuresti; 1917 la Cleveland S.U.A), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 3/2007, pp. 232-249. Studiul prezint semnificatiile ilustratiilor cuprinse n aceast revist local, la nceputul sec. al XX-lea, pentru emanciparea cultural si national a romnilor. Paginile revistei au acordat spatii generoase reprezentrii domnitorilor romni din Principatele Romne, evenimentelor din regatul Romniei si familiei regale, traditiilor, costumelor nationale, si ntregului univers traditional al localnicilor. Patricia CODU, Cuviosul Nicodim cel sfintit de la Tismana, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 4/2006, pp.41-50. Autoarea prezint un excurs biografic al Sf. Nicodim de la Tismana, prznuit n fiecare an, la 26 decembrie, n calendarul Bisericii Ortodoxe Romne. Pe baza unei bibliografii ample, se ncearc identificarea rolului cultural si spiritual pe care Sf. Nicodim l-a avut n organizarea vietii

Studii

273

monahale romnesti din tara Romneasc, n a doua jumtate a sec. al XIV-lea. Eugen, GLCK, Frmntri legate de scaunul episcopal al Aradului n anii 1838-1853, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 3-4/2001, pp. 40-61. Autorul si propune s contureze viata bisericeasc din eparhia Aradului, n timpul episcopului Gherasim Rat. Revolutia de la 1848, sinodul de la Chisinu Cris (martie-aprilie 1849) lucrrile celor dou consistoare ortodoxe din Arad si Oradea n contextul frmntrilor revolutionare, sunt cteva din temele dezvoltate care contextualizeaz desfsurarea vietii comunittilor ortodoxe romnesti din eparhia amintit. Eugen GLCK, Contributii cu privire la parohiile ortodoxe romne din Ungaria, apartintoare consistoriului din Arad (17921848), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 1-2/1998, pp. 64-84. Autorul urmreste identificarea conditiilor propice de organizare a unor parohii ortodoxe romnesti n eparhia Aradului, n contextul reglementrilor urbariale dispuse n imperiul habsburgic si relatia acestora cu consistoriul din Arad. Eugen GLCK, Noi contributii cu privire la viata religioas si cultural a romnilor din Ungaria, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 2/2000, pp. 70-88. Este prezentat configuratia demografic a romnilor din Ungaria, viata si organizarea lor bisericeasc si cultural. O atentie deosebit se acord si activittii cadrelor didactice, care au ntmpinat, adeseori, greutti, n desfsurarea lucrrii lor educative si nationale. Eugen GLCK, Urme de viat bisericeasc n vechea eparhie a Budei, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 4/2000, pp. 122-138. Utiliznd izvoare documentare inedite, autorul aduce contributii noi la conturarea tabloului etnic si confesional al ortodocsilor din vechea eparhie a Budei. Sunt reliefate conflictele nregistrate la nceputul sec. al XIX-lea, ntre ortodocsii srbi si romni si ntre ortodocsii greci si macedoromni, aceast perioad nregistrnd dorinta de autonomie etnic si organizarea bisericeasc pe criterii etnice. tefan NEGREANU, Cltori strini prin trile Romne n epoca lui Mihai Viteazul, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/

274

Teologia, 4 / 2007

1999, pp.82-86. Perioada nregistrat la sfrsitul sec. al XVI-lea si la nceputul sec. al XVII-lea cunoaste o crestere apreciabil a numrului peregrinilor strini, care s-au perindat prin trile romne, nsemnrile lor viznd starea social si economic n care se aflau romnii, traditiile etnice, limba si viata lor spiritual. Melente NICA, Un colaborator al revistei Biserica si coala: prof. Eduard Gvnescu, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 34/ 1997, pp.39-50. Studiul evidentiaz personalitatea profesorului Eduard Gvnescu si contributia sa la dezvoltarea vietii culturale ardene, prin colaborarea la revista ardean Biserica si coala, prin lucrri istorice si printr-o prezent dinamic la toate evenimentele culturale ale orasului Arad. Melente NICA, Alexandru Gavra omul si opera n lumina unei scrisori inedite, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 2/ 2003, pp. 79-96. Sunt oferite informatii referitoare la viata si opera lui Alexandru Gavra, directorul Liceului Pedagogic din Arad, n cea de-a doua jumtate a secolului al XIX-lea. Studiul prezint si o scrisoare, datat la 6 noiembrie 1882, care exprim nentelegerile dintre el si Al. Papiu Ilarian, privind tiprirea operei lui Gheorghe incai, Hronica romnilor si a mai multor neamuri. Este mentionat si puternicul sentiment nationalist al lui Gavra. Ioan Octavian RUDEANU, Traditia religioas bizantin n trile Romne n secolele XVI-XVIII, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 1-2/2004, pp. 194-205. Lucrarea este structurat n cteva subteme, care ncearc abordarea temei propuse n titlu: consideratii generale; traditii bizantine n viata politic romneasc; domnii romni si ortodoxia; trile Romne ntre Rsritul ortodox si Occidentul catolic si reformat; nvtmintele actuale desprinse din studiul traditiilor religioase bizantine n trile Romne (sec. XVI-XVIII). Ioan Octavian RUDEANU, Consideratii referitoare la un vechi manuscris romnesc, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 4/ 2006, pp.201-213. Autorul face o descriere a unui manuscris romnesc, copiat n spatiul central transilvan, de un copist din localitatea Rsinari, de lng Sibiu, pe nume Ioan Droc. Manuscrisul cuprinde o Epistolie a Domnului si

Studii

275

Mntuitorului Hristos si un calendar tradus n limba romn din limba srb. Sunt prezentate, de asemenea, si unele nsemnri scrise pe filele manuscrisului, acestea oglindind frnturi ale vietii cotidiene a credinciosilor romni din acel tinut romnesc. Mihai SSUJAN, ntemeierea si organizarea schitului romnesc Prodromul din Muntele Athos n secolul al XIX-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp.87-100. Lucrarea se bazeaz pe izvoare inedite, respectiv pe identificarea, n biblioteca schitului romnesc Prodromul din Muntele Athos, a unui manuscris ntocmit, n anul 1906, de monahul Irinarh isman de la acelasi asezmnt monahal. Manuscrisul constituie tomul II dintr-o serie de alte 23 de tomuri, referitoare la istoria mnstirilor athonite, scrise ntr-o perioad de 26 de ani (1890-1916). Sunt abordate dou subteme centrale pentru ntelegerea problematicii propuse: nceputurile vietii monahale romnesti n Muntele Athos si o analiz a actelor normative privitoare la relatia de jurisdictie stabilit ntre schitul romnesc Prodromul si mnstirea greceasc Marea Lavr. Mihai SSUJAN, nsemnri pe filele crtilor vechi romnesti, descoperite ntr-un muzeu bisericesc din Transilvania, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 3-4/1999, pp.107-121. Subiectul studiului de fat l constituie prezentarea ctorva consideratii pe marginea nsemnrilor identificate n 220 de crti vechi romnesti (majoritatea datnd din sec. XVIII-XIX) din cadrul unei colectii muzeale bisericesti din localitatea Agnita, jud. Sibiu. nsemnrile vizeaz donatii, cumprri de crti, numele detintorilor sau al celor care s-au ngrijit de legarea n piele a acestora; nume de episcopi, preoti, cantori, nvttori, studenti, elevi si soldati; evenimente familiale si sociale din viata comunittii locale; evenimente istorice-politice; evenimente meteorologice; s.a. Diversitatea nsemnrilor indic rolul complex al crtilor liturgice romnesti n secolele anterioare, ele avnd, nu doar o functie exclusiv liturgic, ci si una de cronic personal sau public a vietii cotidiene a parohiei, constituind azi, un izvor documentar inedit n cercetarea vietii spirituale, sociale si politice din trecut. Ernst Chr. SUTTNER, Influenta romneasc asupra Teologiei Bisericilor de traditie bizantin n secolul al XVII-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VI, nr. 2/2002, pp. 133-146.

276

Teologia, 4 / 2007

Este prezentat, comparativ, ortodoxia greac, romneasc si ostslav, din sec. al XVII-lea, fiind evidentiat, apoi, rolul mitropolitului Petru Movil al Kievului n dezvoltarea teologiei ortodoxe, prin deschiderea ierarhului fat de cultura modern european si prin ncercarea acestuia de a oferi rspunsuri provocrilor lumii sale, prin intermediul unei ortodoxii dinamice si creatoare. Viorel, tIGU, Contributii privitoare la activitatea lui Stan Zugravul, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp. 101-106. Autorul propune, n studiul su, un punct de vedere personal cu privire la originea transilvnean a pictorului bisericesc Stan Zugravul, raportnduse la alte articole aprute n unele reviste de cultur romnesti, din anii 1970 si 1972, care opteaz pentru o origine bntean a acestuia. Consideratiile autorului au la baz un caiet cu modele ale personajului mentionat. Este abordat si contextul cultural din spatiul romnesc de secol XVIII, cu implicatiile sale n arta bisericeasc. Pavel VESA, Contextul politic, bisericesc si cultural al aparitiei revistei Biserica si coala si evolutia ei, n Teologia, ISSN 1453 4789, An I, nr. 3-4/ 1997, pp.25-38. La mplinirea a 120 de ani de la aparitia revistei eparhiale ardene Biserica si coala (1877-1948), autorul prezint contextul politic, bisericesc si cultural al aparitiei acesteia, rezervnd loc special evolutiei publicatiei, n timp. Aparitia si programul revistei, redactorii revistei, colaboratorii revistei, tematica acesteia, aria de rspndire si relatia cu publicul, sunt punctele centrale care, prin abordarea lor, evidentiaz rolul publicatiei Biserica si coala n viata cultural a romnilor ardeni, ea fiind unicul ndrumtor al clerului si credinciosilor din cuprinsul eparhiei sub raportul vietii religios morale si culturale. III.2. IERARHI ROMNI ORTODOCI Alin ALBU, Mitropolitul Andrei aguna si scoala transilvnean. Dimensiunea national a demersului cultural sagunian, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 3/2005, pp. 69-82. Lucrarea este structurat n cteva subteme care ncearc abordarea temei propuse n titlu: aguna si programul national scolar; scoli confesionale si scoli nationale; scolile lui aguna; semnificatii national-politice ale ctitoriei

Studii

277

scolare saguniene. Pavel CHERESCU, Lupta lui Andrei aguna pentru mbunttirea situatiei materiale a clerului ortodox din Transilvania n deceniul absolutismului (1851-1860), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 2/2007, pp.11-29. n perioada absolutismului, clerul ortodox transilvnean vietuia n conditii umilitoare. Odat ajuns n parohia sa, preotul trebuia s se ntretin pe sine si familia sa din banii primiti la nunti si nmormntri sau din ce putea s cstige din munci ocazionale sau manuale pe mosia proprietarului. Pentru mbunttirea acestei stri a preotimei ortodoxe, episcopul Andrei aguna a militat, att n scris prin memorii ct si verbal, mpreun cu alti fruntasi politici ai vremii. Cu toate acestea, situatia material a clerului nu s-a mbunttit, rmnnd si n deceniul urmtor o problem ce a confruntat Biserica Ortodox Romn din Transilvania si pe vrednicul su ocrmuitor, ierarhul de vrednic pomenire Andrei aguna. Marius EPPEL, Publicistica bisericeasc a lui Vasile Mangra, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 3/2006, pp.56-64. Studiul prezint publicistica bisericeasc a viitorului mitropolit Vasile Mangra, al Transilvaniei, care a activat anterior si ca publicist sau redactor al revistelor ardene Speranta, Lumina, si Biserica si coala. Preocuprile acestuia vizeaz interpretarea Statutului Organic al Bisericii Ortodoxe din Transilvania, relatia Stat Biseric, ridicarea nivelului pastoral si intelectual al preotimii ortodoxe din comitatul Aradului, s.a. Experienta acumulat timp de patru decenii de activitate gazetreasc, la ajutat s se imprime n constiinta publicului romnesc din Transilvania si din Regatul Romniei, contribuind astfel la dezvoltarea ziaristicii romnesti din a doua jumtate a secolului al XIX-lea si primele dou decenii ale secolului al XX-lea. Eugen GLCK, Precizri privind activitatea episcopului Ioan I. Papp, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 1/2003, pp. 9-13. Este subliniat pozitia episcopului Ioan I. Papp al Aradului fat de politica de stat bisericeasc a autorittilor maghiare de la Budapesta, politic ndreptat mpotriva scolilor confesionale romnesti din Transilvania. Autorul analizeaz apoi legea nvtmntului din 1907, cu rezultate negative asupra educatiei romnesti si a Bisericii Ortodoxe

278

Teologia, 4 / 2007

Romne. Eugen GLCK, Contributii noi cu privire la biografia episcopului Roman Ciorogariu, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, enr. 1/1997, pp. 74-82. Studiul ofer informatii documentare noi cu privire la perioada anilor de studii universitare ale viitorului episcop Roman Ciorogariu, la universittile germane din Leipzig si Bonn. Ioan Octavian RUDEANU, Gndurile testamentare ale episcopului Grigorie Comsa, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 3/2000, pp. 80-83. Sunt evidentiate cteva trsturi de caracter ale ierarhului ardean Grigorie Comsa, prin prezentarea unui articol al acestuia, aprut postum, n revista Femeia satelor din Deva. Dimensiunea pastoral misionar a activittii lui Grigorie Comsa constituie ideea centrala a lucrrii de fat. III.3. MONOGRAFII DE PROTOPOPIATE, PAROHII I BISERICI Florin ARDELEAN, Biserica din Criscior, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An III, nr. 1-2/1999, pp. 119-123. ncercnd o considerare de ansamblu a picturilor bisericii din Criscior, autorul identific alturarea unor elemente apartinnd ariei de art bizantin cu altele romano gotice, aceasta fiind definitorie pentru momentul de tranzitie artistic care se nscrie n dezvoltarea picturii murale transilvnene, de la sfrsitul sec. al XIV-lea si nceputul sec. al XV-lea. Florin DOBREI, Biserica din Densus un monument controversat, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 1/2005, pp. 74-87. Sunt prezentate opiniile diferentiate ale unor istorici romni si strini cu privire la biserica din Densus. O atentie special se acord lucrrii ntocmite, n anii 1765-1767, de un ofiter austriac n regimentele de granit de la Orlat si Hateg, care considera c, la origine, bisericuta din Densus a fost un mausoleu funerar pgn. Este prezentat si analizat, de asemenea, si ansamblul arhitectural si pictural al bisericii. Ioan Octavian RUDEANU, Parohia ortodox romn Cincis n legturile sale cu Corvinestii, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 3-4/2001, pp. 91-99.

Studii

279

Se urmreste identificarea unor relatii ale cnezilor din Cincis (zona Hunedoarei) cu Iancu de Hunedoarea, de asemenea, o prezentare a tabloului arhitectural si pictural al bisericii parohiale din aceast localitate. Pavel VESA, Protopopiatele ardene. Istoric si evolutie (17011918), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 1/2003, pp. 136-162. Lucrarea prezint istoria si evolutia unittilor administrative bisericesti n episcopia Aradului ntre anii 1701 si 1918. Din cele 14 unitti administrative bisericesti care se aflau n zona analizat geografic si cronologic, existenta a doar 3 (Arad, Lipova si Ineu) continu pn astzi. Unittile administrative bisericesti din Pecica, Ndlac, Vinga si Zarand au cunoscut o existent scurt, fiind apoi dizolvate din mai multe motive. Hlmagiu a avut unitatea rspndit pe cea mai mare suprafat, cu cel mai mare numr de parohii. Astzi, n Arad mai sunt doar 4 unitti administrative bisericesti, Arad, Ineu, Lipova si Sebis, cu sediile n parohiile mentionate mai sus. III.4. NVtMNUL TEOLOGIC I PEDAGOGIC ARDEAN Flavius ARDELEAN, Aspecte ale activittii Academiei Teologice din Arad, n paginile revistei Biserica si coala, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 3-4/1997, pp. 69-78. Lucrarea se constituie n evidentierea unor evenimente mai importante din activitatea didactic si misionar a profesorilor si studentilor teologi ardeni, oglindite n revista eparhial ardean, Biserica si coala. Anton ILICA, Preparandia ardean, n Teologia, ISSN 1453 4789, An V, nr. 1/2001, pp. 20-25. Sunt prezentate conditiile administrative ale nfiintrii Preparandiei din Arad, modul de organizare a nvtmntului pedagogic romnesc n perioada 1812-1822, de asemenea, legturile de colaborare cu Institutul Teologic din Arad, nfiintat n anul 1822, Preparandia din Arad fiind cea mai veche scoal pedagogic romneasc de grad secundar din spatiul romnesc de la nceputul sec. al XIX-lea. Mihai SSUJAN, Academia Teologic din Arad n anul scolar 1944-1945, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IV, nr. 2/2000, pp. 89107.,

280

Teologia, 4 / 2007

Studiul prezint componentele esentiale care au conturat profilul nvtmntului teologic superior ardean, n acest an scolar: activitatea didactic, repartizarea materiilor de nvtmnt si numele profesorilor care le-au predat, studentii nscrisi la Academia Teologic, cursurile cu studentii, cldirea, inventarul si biblioteca Academiei, presiunile noului regim politic din Romnia asupra Academiei Teologice din Arad, si lupta profesorilor teologi ardeni pentru suprematia si prestigiul scolii lor. Informatiile oferite se bazeaz pe documentele inedite, descoperite n Arhiva Episcopiei Ortodoxe a Aradului si Hunedoarei, dovedindu-se astfel importanta cercetrii datelor arhivistice pentru conturarea mai complet a identittii culturale a unei institutii de cultur, desfiintat n mod abuziv n anul 1948 si renfiintat cu mult efort si entuziasm n anul 1991. Mihai SSUJAN, Preotul, profesorul si istoricul Teodor Botis (1873-1940). Date bio-bibliografice, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 2/2005, pp.125-155. Studiul evidentiaz personalitatea profesorului Teodor Botis si contributia sa la dezvoltarea vietii culturale ardene, n prima jumtate a sec. al XX-lea. Studiile efectuate, activitatea didactic (director si apoi rector al scolii teologice ardene ntre anii 1918-1938), slujirea pastoral si functiile ncredintate n viata cultural a orasului Arad, constituie cteva componente ale activittii sale didactice profesionale. Contributiile istoriografice si rolul pe care l-a avut n conturarea unui nvtmnt teologic superior autonom bine articulat, de asemenea, aprecierile contemporanilor cu privire la personalitatea sa, constituie subtemele urmtoare ale studiului de fat. Prin activitatea sa stiintific, didactic si de ndrumare spiritual a studentilor teologi, dasclul crturar Botis, cu un doctorat strlucit la Facultatea de teologie ortodox a Universittii din Cernuti, a reusit s impun un nalt nivel stiintific Academiei teologice din Arad, oferindu-i un loc de frunte n rndul celorlalte scoli teologice din Transilvania si din ntreaga Romnie. Aprecierile contemporanilor si dovedesc, de asemenea, n chip elocvent, stima si pretuirea de care se bucura preotul profesor Teodor Botis n lumea cultural romneasc. Mihai SSUJAN, Teodor Botis: Contributii istoriografice, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An IX, nr. 3/2005, pp. 211-236. Istoria Eparhiei Aradului la nceputul erei constitutionale, este titlul

Studii

281

unui material documentar inedit, apartinnd istoricului Teodor Botis, care reliefeaz organizarea eparhiei Aradului ntr-o perioad cronologic de scurt durat (1870-1875), dar foarte bogat n evenimente. Este perioada care inaugureaz organizarea constitutional n cadrul renfiintatei mitropolii ortodoxe romne a Transilvaniei (1864), avnd ca suport legislativ, Statutul organic al mitropolitului Andrei aguna, care, potrivit cuvintelor lui Teodor Botis, a trezit Biserica romnilor din Ungaria si Transilvania la o nou viat. Lucrarea n manuscris are ca surse istoriografice, protocoalele sedintelor sinoadelor eparhiale ardene din anii 1870-1875, unele pastorale si circulare ale ierarhilor ardeni si ale mitropolitilor Transilvaniei din aceast perioad si publicatia bisericeasc ardean Lumina. III.5. ALTERITtI CONFESIONALE: ORTODOCI - ROMANOCATOLICI - GRECO-CATOLICI Mihai SSUJAN, Alteritti n relatiile interconfesionale din Transilvania n perioada interbelic (ortodox - greco-catolic), oglindite n revista Biserica si coala, n Teologia, ISSN 1453 4789, An I, nr. 3-4 /1997, pp. 79-85. Studiul urmreste identificarea relatiei dintre cele dou Biserici romnesti ortodox si greco-catolic, oglindit n paginile revistei ardene Biserica si coala. Teme precum: efectele negative ale dezbinrii bisericesti, puncte de vedere diferentiate cu privire la unirea bisericeasc, elemente de eclesiologie, atitudinile ierarhilor ortodocsi fat de Biserica unit, acuze si reprosuri la adresa celeilalte confesiuni, consideratii ale crturarilor uniti din sec. al XIX-lea cu referire la Unirea cu Biserica Romei, atitudini mpotriva Concordatului cu Vaticanul si a Legii generale a Cultelor, chestiunea revenirii credinciosilor uniti n cadrul Bisericii ortodoxe, sunt abordate n cadrul unei analize contextuale istorice si culturale a societtii romnesti interbelice. Mihai SSUJAN, Aprecieri diferentiate dintre latini si greci la mijlocul sec. al XVIII, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 3/ 2004, pp.250-274.

282

Teologia, 4 / 2007

Studiul este structurat pe dou capitole: ntre exclusivism si tolerant. Identitate si alteritate confesional la mijlocul secolului al XVIII-lea n spatiul catolic central - european si transilvan; Consideratii ale ministrului austriac de stat Johann Christof Bartenstein privitoare la schisma dintre Bisericile Rsritului si Apusului, pe baza unui document manuscris din 29 septembrie 1753, identificat n arhivele vieneze si a unui manual de istorie redactat pentru instruirea printului coregent, Iosif al II-lea de acelasi autor. Demersul stiintific ntreprins conduce la concluzia c Johann Christof Bartenstein, aceast personalitate marcant, cu functii semnificative n aparatul de stat austriac, a avut un rol decisiv n conturarea, n timp, a politicii religioase de tolerant a mpratului Iosif al II-lea fat de ortodocsii din monarhia austriac. Alexandru SIMON, Marea schism si credinta medieval a romnilor, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 3/2004, pp.200-220. Studiul urmreste s evidentieze perceptia schismei din anul 1054, n spatiul romnesc medieval. Bisericile, ierarhii si oamenii de ambele prti ale anului o mie; Credinta romnului si religia statului la trecerea dintre secolele XIII-XIV; Legitimarea statal romneasc si ultimele eforturi de reunificare a crestinttii medievale; Schisma crestin si constientizarea ei romneasc la sfrsitul Evului Mediu; sunt capitolele care dezvolt tema anuntat, pe baza unei bibliografii romnesti si strine de specialitate, complex si bine selectat. Ernst Chr. SUTTNER, Unirea bisericeasc din Transilvania 16971761. Strduinta pentru comuniune sacramental ntre Bisericile surori degenereaz n convertirea crestinilor ortodocsi la catolicism, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 2/1997, pp. 46-56. n studiul de fat, este prezentat influenta eclesiologiei catolice n derularea evenimentelor politice-religioase din Transilvania, la sfrsitul sec. al XVII-lea si nceputul sec. al XVIII-lea, care au dus la unirea cu Biserica Romei. Discutiile privitoare la unire, nregistrate n anul 1698, care au avut, la nceput, un caracter florentin, au cunoscut o evolutie dificil. Alturi de greuttile cu caracter social, au existat si greutti de natur teologic, deoarece cardinalul Kollonich, care n calitatea sa de primat al Ungariei, avea ultimul cuvnt de spus, nu a tinut seama de

Studii

283

indicatiile congregatiei De propaganda fide, trimise din Roma, clugrilor iezuiti, ci a pretins de la mitropolitul transilvnean, primirea mrturisirii de credint tridentine. A pus la ndoial sacramentalitatea Bisericii romne ortodoxe si a trecut la rehirotonia sub conditione a mitropolitului romn. Pavel VESA, Controverse confesionale n Episcopia Aradului n prima jumtate a sec. al XIX-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 3 /2004, pp. 275-291. Existenta unei vacante episcopale pe scaunul eparhiei Aradului n perioada anilor 1815-1829 si 1830-1835, a fost exploatat de episcopul unit de Oradea, Samuil Vulcan, care a ncercat s-i atrag pe romnii ortodocsi ardeni la unirea cu Biserica Romei, implicit sub jurisdictia mitropoliei catolice din Strigoniu (Esztergom), acestia aflndu-se la acea dat, sub jurisdictia mitropoliei ortodoxe srbe din Carlovit. Autorul identific, n studiul su, mai multe situatii de conflict confesional n diferite localitti din aceast zon, trecerea fortat a unor comunitti la Biserica greco-catolic (unit) si revenirea lor ulterioar la Biserica ortodox. III.6. RELAtIA SOCIETATE - STAT BISERIC Dan DEMEA, Sinodalitatea n miscarea national romn contributii, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 1-2/1998, pp.93-99. Studiul evidentiaz semnificatia sinodalittii n conturarea autonomiei nationale a Bisericii ortodoxe romnesti din Transilvania dup crearea statului dualist Austro-Ungaria, n 1867, prin anexarea principatului romnesc la Ungaria. Sinodalitatea, ca principiu esential specific statutului sagunian, a adus avantaje si miscrii nationale a romnilor din aceast perioad. Marius EPPEL, Activitatea deputatilor ordeni n sinodul eparhial din Arad ntre 1900-1915, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 4/2006, pp.70-80. Autorul prezint unele evenimente reprezentative din viata sinodal a eparhiei Aradului n perioada anilor 1900-1915, care avea n jurisdictia ei, la acea vreme, si tinutul Bihorului. Deputatii ordeni au participat, n virtutea prevederilor regulamentare, alturi de ardeni la toate sedintele, dezbtnd urmtoarele teme esentiale pentru bunul mers legislativorganizatoric al eparhiei: verificarea si validarea alegerii deputatilor sinodali,

284

Teologia, 4 / 2007

aprobarea unor regulamente de functionare a organismelor bisericesti, comentarea dispozitiilor articolului de lege XXVII din 1907 si rezolvarea priorittilor Bisericii si a scolii confesionale n timpul primului rzboi mondial. Gheorghe FIRCZAK si Constanta Alexandrina FIRCZAK, Consideratii privind reflectarea obiectivelor Revolutiei de la 18481849 n satul transilvnean, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 3-4/1998, pp.49-52. Este prezentat rolul administratiei romnesti n perioada mentionat, n comitatul Hunedoarei, pe dimensiunea afirmrii vointei nationale a romnilor, acestia dorind s se constituie ntr-un corp politic si national autonom n Transilvania. Lizica MIHUt, Ecouri ale Revolutiei de la 1848 n prtile Aradului, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 3-4/1998, pp.39-41. Este evidentiat rolul miscrii teatrale romnesti ardene n promovarea ideilor revolutionare pasoptiste, teatrul din Arad fiind locul de desfsurare a primelor manifestri publice care au salutat izbucnirea revolutiei pasoptiste la Viena, Pesta si Bratislava. Alexandru ROZ, Conferinta romnilor ardeni din 12/24 aprilie 1848, prima adunare important pentru drepturi nationale a romnilor transilvneni, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 34/1998, pp.42-48. Conferinta din 12/24 aprilie 1848 marca nceputul ntrunirilor cu caracter national ale romnilor din Transilvania, n contextul general al revolutiilor pasoptiste europene. A fost organizat n casa fruntasului revolutionar ardean, avocatul Ioan Popovici, care avea strnse legturi cu revolutionarii romni din tara Romneasc si Moldova. Ideea de reprezentativitate romneasc si de separatie ierarhic constituie ideile centrale ale programului conferintei amintite. Mihai SSUJAN , Schimbare de atitudine la Conferinta ortodox din Moscova (iulie 1948), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VI, nr.1/2002, pp. 99-115. Se urmreste prezentarea pozitiei Bisericii Ortodoxe Romne la Conferinta ortodox din Moscova (9-18 iulie 1948), cnd Biserica Ortodox Rus a cerut tuturor Bisericilor participante la aceast conferint, s nu

Studii

285

participe, n calitate de membri, la Conferinta din Amsterdam a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, urmrindu-se, astfel, ntreruperea legturilor bisericesti cu Bisericile Apusene. Tema propriu zis este precedat de evidentierea rolului pe care Biserica Ortodox Romn l-a avut n Miscarea Ecumenic, n prima jumtate a sec. al XX-lea. A fost prezent la aproape toate manifestrile ei pn n anul 1948, aducndu-si contributia la fixarea unora din principiile sale. A gzduit congrese ecumenice si a publicat pagini ntregi, n cadrul publicatiilor bisericesti romnesti, cu privire la Miscarea ecumenic, aducndu-si, de asemenea, contributia la fixarea unora din principiile sale. Mihai SSUJAN, Decrete ale mprtesei Maria Tereza privitoare la romnii ortodocsi si uniti din Transilvania (1744-1761), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 1/1997, pp.83-96. Sunt analizate decretele imperiale trimise autorittilor de stat din Transilvania, n perioada mentionat, acestea oferind posibilitatea de a urmri modul n care Curtea din Viena a urmrit rspndirea unirii cu Biserica Romei, n principatul romnesc. Punerea n paralel a dispozitiilor imperiale cu ceea ce s-a ntmplat pe plan local, n principat, poate oferi istoricului, baza de plecare pentru a constata n ce msur, evenimentele nregistrate n Transilvania au fost reflectarea ordinelor Curtii imperiale. Mihai SSUJAN , Confruntri la masa conferintelor ministeriale din Viena privitoare la romnii ortodocsi din Transilvania (decembrie 1758-ianuarie 1759), n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An I, nr. 2/1997, pp. 57-65. Situatia unirii cu Biserica Romei n principat, la mijlocul secolului al XVIII-lea, si metodele rspndirii ei pe viitor, toleranta exercitiului religios, chestiunea jurisdictiei asupra romnilor ortodocsi si numirea unui episcop ortodox propriu pentru ei, au fost cteva din temele amplu dezbtute n cadrul conferintelor ministeriale. Unii ministri, n special, cancelarul aulic transilvan si ministrul pentru chestiunile transilvane Ulfeld, au sustinut opinia potrivit creia nainte de anul 1744, ntreg poporul romn din Transilvania, n afar de trei localitti ( Brasov, Fagaras si Sibiu), a fost unit. Acestia considerau c si dup anul 1744, majoritatea romnilor a rmas mai departe, n Biserica unit. n cadrul conferintelor ministeriale au propus toleranta religioas doar pentru acei credinciosi ortodocsi, care

286

Teologia, 4 / 2007

locuiau n cele trei localitti. n acelasi timp, au propus pedepsirea persoanelor individuale strine sau localnice care au ndemnat poporul la prsirea unirii. Cei care prsiser Biserica unit, urmau, potrivit opiniei lor, s fie readusi la unirea cu Biserica Romei prin metode misionare crestine. Au fost alti ministri, precum presedintele Deputatiei aulice ilirice, Bartenstein si cancelarul de stat Kaunitz, care au pus la ndoiala teza, care se impuse deja, la Curtea din Viena, potrivit creia ntreg poporul romn ar fi fost unit. S-au strduit s arate c si nainte de anul 1744, au existat mai multi romni neuniti dect cei din cele trei localitti amintite, si c situatia unirii a fost subred si naintea acestui an. Au propus ca acelor persoane, care dup anul 1744 s-au declarat neunite, s li se acorde toleranta religioas. Au considerat ura mpotriva neunitilor ca fiind pgubitoare unirii, criticnd msurile de constrngere confesional si propunnd metode de convertire pastorale moderate. Prin decretul din 13 iulie 1759 s-a acordat tuturor romnilor ortodocsi din principat, tolerant religioas. Numirea unui episcop ortodox pentru acestia, n anul 1761, a diminuat tensiunile confesionale. Mihai SSUJAN, Politica militar si sanitar a Curtii din Viena n Transilvania n a doua jumtate a sec. al XVIII-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An II, nr. 1-2/1998, pp.85-92. Curtea din Viena a acordat o atentie deosebit securittii interne si militare a Transilvaniei, aceasta constituind o zon de granit n sudul imperiului. Principatul trebuia s detin rolul unui bastion de aprare n fata imperiului otoman n care se aflau incluse si Moldova si tara Romneasc. Misiunea armatei imperiale prezent n principat a fost trasat mereu foarte precis si ferm de ctre Consiliul aulic de rzboi din Viena. Comandamentul militar a fost primul organ al politicii imperiale de centralizare. Generalii militari din Transilvania nu erau subordonati conducerii locale. Au fost mereu si oameni politici, amestecndu-se adesea, n chestiunile politice ale principatului. Unii dintre ei au fost n acelasi timp si guvernatori. Granita transilvan a ndeplinit si un rol sanitar. De-a lungul granitei a fost organizat un cordon sanitar pentru a ocroti principatul care se afla n monarhie de ciuma care izbucnise si se rspndea n sudul Carpatilor. Dispozitiile privitoare la interdictia trecerii granitei n perioadele de criz sanitar, au vizat si pe unii preoti romni ortodocsi,

Studii

287

care plecau sau veneau din Moldova si tara Romneasc n Transilvania. Nerespectarea dispozitiilor militare sanitare atrgea dup sine pedeapsa. Mihai SSUJAN, Interventii ale Curtii tariste la Viena n favoarea ortodocsilor din monarhia austriac, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 2/2003, pp. 185-199. Studiul ofer o prezentare cronologic a ntrevederilor dintre ambasadorul rus la Viena, Keyserling si ministrul austriac de externe, Kaunitz, si a unor dezbateri ministeriale austriece, nregistrate n anii 17571762, n contextul politicii externe a celor dou state aflate n aceast perioad, n aliant de rzboi. Dezbaterile au vizat, cu precdere, situatia confesional a ortodocsilor din monarhia austriac. Problematica ortodox a devenit un punct sensibil pe ordinea de zi a discutiilor diplomatice dintre cei doi ministri. Descoperirea, n arhivele Vienei, a unor documente inedite ofer date noi referitoare la tema mentionat. SSUJAN, Mihai, Relatia Stat - Biseric n gndirea mitropolitului Nicolae Blan, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 1-2/2004, pp. 206-220. La 10 februarie 1947, mitropolitul Nicolae Blan al Transilvaniei nainta primului ministru Petru Groza, un program de politic bisericeasc, aducnd pe aceast cale, n atentia guvernului, cteva teme de interes major pentru Biserica Ortodox Romn, ierarhul romn dorind ca acestea s fie luate n consideratie si de conducerea statului romn de atunci, n conturarea unei politici bisericesti de stat, prin care s se obtin unele avantaje politice de pe urma sprijinirii actiunilor Bisericii, cu conditia expres a respectrii, pe viitor, a autonomiei Bisericii Ortodoxe Romne n fata oricrei ingerinte externe, strine intereselor ei. Continutul acestui program, n nou puncte, este extrem de incitant si semnificativ n acelasi timp, pentru a ntelege si mai bine atitudinea pe care ierarhul transilvan a avuto fat de conducerea de stat ostil la adresa Bisericii si a ntistttorilor ei. Studiul de fat urmreste o prezentare rezumativ a punctelor si accentelor mentionate n acest asa numitul program de politic bisericeasc, permitndu-ne si un scurt comentar n acest sens. Mihai SSUJAN, Printele Dumitru Stniloae. Fragmente biografice, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VIII, nr. 4/2004, pp. 142-161.

288

Teologia, 4 / 2007

Studiul mentionat se doreste a fi o modest contributie la conturarea biografiei personalittii de exceptie a printelui profesor Dumitru Stniloae, n perioada n care a activat ca profesor si rector la Academia teologic Andreian din Sibiu (1929-1946). Sunt evidentiate momentele esentiale biografice n aceast perioad: ncadrarea n functiile de profesor suplinitor, titular provizoriu si titular definitiv la Academia Teologic din Sibiu; cererea de eliberare din functia de rector al Academiei Teologice din Sibiu; presiunile politice de stat pentru demiterea din functia de rector al Academiei Teologice din Sibiu; regretul mitropolitului Nicolae Blan cu referire la plecarea profesorului Stniloae de la Academia teologic din Sibiu; profesorul Ilarion V. Felea un posibil urmas, la catedra de Dogmatic, al profesorului Dumitru Stniloae. Documentele de arhiv, care stau la baza elaborrii studiului de fat, se dovedesc a fi, nc o dat, de semnificatie evident pentru scrierea istoriei recente a secolului XX si pentru cunoasterea vietii culturale-religioase din acest timp, n complexitatea ei. III.7. DEMOGRAFIE ISTORIC Corneliu PDUREAN, Contributia lui Gheorghe Ciuhandu la cercetrile de demografie istoric, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 2/2001, pp. 148-153. Cercetrile de demografie istoric ardean au realizat un progres important n perioada interbelic, prin lucrrile preotului si istoricului ardean Gheorghe Ciuhandu, care are meritul de fi fost primul care a sesizat raportul dintre istorie si statistic. Cercetrile sale au la baz registre de impozitare a iobagilor precum si sase conscriptii elaborate ntre 1743 si 1752 referitoare la comitatul Arad si Zrand, precum si la localittile incluse n zona regimentelor de granit. Ciuhandu are meritul de a fi stabilit si structura etnic si confesional a comitatului Arad, n perioada mentionat. Corneliu PDUREAN, Izvoare demografice referitoare la comitatul Arad n sec. XIX, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An V, nr. 3-4/2001, pp. 84-90. Sunt prezentate si analizate cinci recensminte nregistrate n monarhia austriac, (respectiv Austro-Ungaria, dup 1867), n sec. al XIX-lea, de asemenea, registrele parohiale de stare civil apartinnd confesiunilor:

Studii

289

ortodox, romano-catolic, greco-catolic, reformat, evanghelic si mozaic din Arad si unele localitti nvecinate, acestea evidentiind tabloul demografic a populatiei din aceast parte de tar, n acest timp. Corneliu PDUREAN, Unele concluzii privind evolutia nuptialittii la romnii ortodocsi din orasul Arad n secolul al XIXlea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 1/2003, pp.87-97. Sunt analizate unele aspecte privind evolutia nuptialittii la romnii ortodocsi din Arad, numrul cstoriilor mixte, precum si distributia sezonier a cstoriilor. Corneliu PDUREAN, Importanta recensmntului din anul 1930 pentru studiile de demografie istoric referitoare la judetul Arad, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 2/2003, pp. 97-101. Articolul subliniaz importanta recensmntului din anul 1930 pentru stabilirea unei structuri etnice si confesionale a districtului Arad, dup primul rzboi mondial. Recensmntul a permis si nregistrarea principalelor tendinte ale fenomenului demografic ntre cele dou rzboaie mondiale. Corneliu PDUREAN, Structura etnic si confesional a judetului Arad n anul 1930, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An VII, nr. 3-4/2003, pp. 176-185. Autorul realizeaz un studiu pe structura etnic si confesional din Arad, ncepnd cu data recensmntului din 1930. Dintr-o perspectiv etnic, se observ o crestere a ponderii romnilor n orase si o relativ diminuare a ponderii maghiarilor la sate. Din punct de vedere confesional, apare o diminuare a numrului crestinilor ortodocsi n comparatie cu datele recensmntului din 1910. Cauzele acestor schimbri sunt prezentate dea lungul studiului. III.8. ISTORIOGRAFIE Nicolae BOLEA, Iconoclasmul n istoriografia romneasc, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An X, nr. 2/2006, pp.17-34. Autorul depseste aria tematic a studiului su mentionat n titlu, abordnd o serie de subteme care vizeaz problematica iconoclasmului: sinoadele ecumenice si importanta lor pentru viata Bisericii; sinoadele ecumenice ca expresie a universalittii Bisericii; sinoadele ecumenice n cultul si iconografia Bisericii Ortodoxe; problema cinstirii icoanelor la primii

290

Teologia, 4 / 2007

crestini; criza iconoclast; teologia ortodox a icoanelor; Sfntul Ioan Damaschinul si sinodul al saptelea ecumenic; preocupri si studii de teologie istoric universal n Biserica Ortodox Romn; iconoclasmul n istoriografia romneasc. Daniil STOENESCU, Importanta Istoriei Vicariatului grecocatolic al Hategului a dr. Iacob Radu (Lugoj, 1913) pentru istoriografia religioas a trii Hategului, n Teologia, ISSN 1453 4789, An II, nr. 3-4/1998, pp.28-38. ntre lucrrile de referint privitoare la istoriografia religioas a trii Hategului, un loc important l ocup Istoria Vicariatului greco-catolic al Hategului, scris n anul 1913, n Lugoj, de dr. Iacob Radu, canonic de Lugoj si fost vicar al Hategului. Precedat n timp de ematismul istoric al Diecezei Lugojului, din 1903, Istoria Vicariatului greco-catolic al Hategului (455 pag.) se constituie ntr-un adevrat izvor scris pentru istoriografia bisericeasc a spatiului geografic, istoric, cultural si spiritual amintit. Autorul urmreste, n studiul su, prezentarea detaliat a celor zece capitole ale crtii, evidentiind componente esentiale pentru conturarea unui tablou monografic complex, care depseste granitele confesionale. Lia VLAD, Istoriografia Bisericii Ortodoxe si Greco-Catolice din Arad si Bihor n prima jumtate a secolului al XVIII-lea, n Teologia, ISSN 1453 - 4789, An XI, nr. 2/2007, pp.194-231. Sunt prezentate lucrrile istoricilor romni care vizeaz realittile istorice din partea de Vest a trii, n prima jumtatea a secolului al XVIII. ntre cele mai importante aspecte vizate se ncadreaz fenomenul uniatiei nregistrat si n aceast parte de tar si felul cum se oglindeste el n lucrrile de istorie din perioada imediat urmtoare sau mai trziu, n lucrrile istoricilor din secolul al XX-lea, laici si clerici.

291 RECENZII

Daruri de Crciun Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Editura Trinitas, Iasi, 2005, p. 1-140. Fclii de nviere Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Editura Trinitas, Iasi, 2005, p. 1-182.
n anul 2005, Editura Trinitas din Iasi a Mitropoliei Moldovei, a tiprit dou valoroase lucrri ale actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romne, Prea Fericitul Daniel, pe atunci fiind Mitropolitul Moldovei. Acestea sunt dedicate celor mai importante srbtori ale crestinttii: Nasterii Domnului si nvierii Sale. Dup cum se arat n subtitlul fiecrui volum, se caut ntelesurile celor dou mari srbtori. Initial au fost studii sau pastorale de Crciun sau de Sfintele Pasti, dar modificate si adaptate unui anume scop cunoasterii semnificatiei srbtorilor Nasterii si nvierii Domnului care s ne ndemne a fi buni crestini, fptuitori de fapte bune. Primul dintre volume se intituleaz Daruri de Crciun ntelesuri ale srbtorii Nasterii Domnului. Dup cum arat P.F. Sa n Prefat, aceste meditatii sunt daruri spirituale si hran pentru sufletul nostru n cresterea sa duhovniceasc (p. 7). Un studiu introductiv ne lmureste istoricul srbtoririi Nasterii Domnului artnd c Nasterea si Botezul Domnului s-au srbtorit n aceeasi zi, ca, apoi, treptat, cele dou srbtori crestine s se srbtoreasc separat: n 375 n Antiohia, n 379 la Constantinopol, iar n secolul al V lea la Alexandria si Ierusalim. Motivele acestei separri au fost legate de contracararea influentei cultului pgn al Soarelui si a zeului persan Mithra, legate de solstitiul de iarn care, pentru crestini avea o alt semnificatie si anume nceputul eliberrii lumii de ntunericul pcatului si a mortii (p. 10).

292

Teologia, 4 / 2007

Pregtirea Crciunului se realizeaz prin slujbe speciale, post, prin colinde. Colindul vesteste taina mntuirii lumii (p. 15). Colindul este sfnt si bun. Este sfnt fiindc binevesteste o tain sfnt (p. 16), si este bun fiindc ne ndeamn s fim buni (p. 16) cu cei din apropierea noastr. Urmeaz o serie de meditatii (pastorale) de Crciun, fiecare abordnd o anumit tem, din care cititorul poate desprinde o anumit nvttur. Crciunul din 1990 prilejuieste meditatia asupra tainei coborrii Fiului lui Dumnezeu pe pmnt aducnd darul liberttii (p. 21). Libertatea cstigat trebuie folosit n mod spiritual, noi, romnii, s fim primii n Europa n sporirea credintei n Dumnezeu (p. 25). Nasterea Domnului ne arat iubirea lui Dumnezeu pentru oameni creia noi putem s-I rspundem transformnd pestera inimii noastre n slas n care El s aduc lumina, pacea si bucuria Sa (p. 32). Scopul acestei mari srbtori este nnoirea noastr duhovniceasc, iar tinerii trebuie s nvete virtutile strmosesti, s descopere frumusetile vietii crestine (p. 37). Crciunul a fost si trebuie s rmn o srbtoare a familiei crestine, considerat de P.F. Sa coroan a creatiei divine, s devin locul n care omul ncepe s nteleag taina iubirii si binecuvntrii lui Dumnezeu (p. 52). Noi crestinii socotim anii erei crestine de la Nasterea Domnului. De atunci fiecare an este anul mntuirii (Anul 2008 este si el un an al mntuirii sau al Domnului). Vorbim de timpul mntuirii care este prezent anual si chiar zilnic timp n care trebuie s ne amintim de Dumnezeu, s fim n relatie cu El. Nasterea Domnului ne aminteste c Iisus Hristos a venit pe pmnt ca s ne arate c destinatia noastr este Cerul (destinatia noastr ultim nu este pmntul si moartea, ci cerul si viata vesnic p. 61). n acest sens, P.F. Sa ne ndeamn s regndim unii termeni ca libertate, buntate, bogtie artnd c liber cu adevrat este numai omul care iubeste pe Dumnezeu si pe semenii si (p. 69), c adevrata bogtie este buntatea din inim (p. 73). Ultima si cea mai de seam bogtie este bogtia sufletului, adic dreapta credint si buntatea inimii, milostenia, prietenia si omenia (p. 77), prin rugciune si priveghere s nlocuim rutatea si

Recenzii

293

srcia sufletului cu buntatea si bogtia spiritual pe care le aduce credinta vie n Dumnezeu (p. 78). n finalul crtii, vorbind despre Lumina din Bethleem Iisus Hristos ni-L prezint ca model al iubirii curate (p. 90), nceput al vindecrii trupului si al sufletului nostru, al vindecrii de nstrinare prin rugciune si fapte bune (p. 131). Viata lui Iisus Hristos este un model de o continu druire de Sine (p. 138) pn la Cruce si nviere. Al doilea volum Fclii de nviere ntelesuri ale Sfintelor Pasti cuprinde un buchet de luminoase nvtturi despre nvierea Domnului care lumineaz trecerea crestinului de la moarte la biruinta nvierii. La nceput suntem lmuriti cu privire la numele si istoricul srbtoririi Pastilor. n egiptean pesah nseamn trecere. Cosmic, semnific trecerea soarelui din emisfera austral la cea boreal, biruinta luminii si vietii asupra ntunericului si a mortii. n acelasi studiu introductiv este prezentat istoricul serbrii Pastelui la evrei, apoi modul de srbtorire a nvierii Domnului n primele secole crestine, modul de calculare a srbtorii nvierii Domnului. ntr-o conferint a P.F. Sale din 1992, nvierea Domnului e considerat inima Ortodoxiei, iar Biserica laborator al nvierii si anticipare a mprtiei lui Dumnezeu. nvierea lui Hristos nu este o simpl revenire la viata pmnteasc ci nceputul altei vieti, viata vesnic (p. 47), este biruinta Iubirii rstignite. nvierea Domnului ne aduce pacea si bucuria care ne vin mai ales din curtenia si sfintenia vietii (p. 63). Pastile sunt srbtoarea pregustrii luminii si vietii vesnice bucuria a toat lumea (p. 70) speranta nvierii noastre. nvierea Domnului prilejuieste ntlnirea n rugciune si fapte bune cu Hristos (p. 95), lupta si biruinta noastr asupra fortelor demonice, biruinta asupra iadului. Sfintele Pasti sunt precedate de postul de 7 sptmni, de pocint si iertare, de pregtire a bucuriei nvierii. Biserica Ortodox este deodat Biserica pocintei si a bucuriei (p. 155). Se vorbeste, de asemenea, despre smerenia Crucii si slava nvierii, despre taina legturii dintre Vinerea Patimilor si Vinerea Tmduirii (Izvorul Tmduirii) care ne arat harul vindector al lui Iisus Hristos (p. 174). Meditatiile P.F. Sale Daniel, din ambele crti cuprind ndemnuri pertinente pentru crestinii vremii noastre si mai ales pentru tineri. ntr-o

294

Teologia, 4 / 2007

lume dominat de stiint, P.F. Sa Daniel, nc de pe vremea cnd era mitropolitul Moldovei, ndemna: s reunim mai mult stiinta cu spiritualitatea, rugciunea cu ntelepciunea, cuvntul cu fapta, hrnicia cu drnicia, osteneala si agoniseala cu grija pentru sntatea sufleteasc a noastr si a celor din jurul nostru (p. 180). n contextul istoric al lumii de azi si n Lumina nvierii Domnului, noi romnii, azi pelerini prin lume, avem misiunea s artm lumina dreptei credinte si a faptelor bune pretutindeni unde ne aflm (p. 181). n sfrsit, putem afirma c cele dou crti ale P.F. Patriarh Daniel, sunt o lectur accesibil pentru orice crestini, pentru tineri n general, pentru studenti si preoti, pentru toti cei care doresc o cluz spre viata vesnic gsind rspunsuri si ndemnuri spre mai bine, spre renasterea si nvierea noastr spiritual. Pr. Ioan Octavian Rudeanu

Recenzii

295

Pr. Prof. Dr. Mircea Pcurariu, Uniatia n Transilvania n trecut si astzi, Editura Episcop Nicolae Popovici, Oradea, 2006, 78 p.
Lucrarea de fat, elaborat cu mult competent si acrivie de ctre renumitul istoric bisericesc Printele Profesor si Academician Mircea Pcurariu de la Facultatea de Teologie Ortodox Andrei aguna din Sibiu, care a aprut cu binecuvntarea Preasfintitului Printe Dr. Ioan Mihltan Episcopul Oradiei, Bihorului si Slajului, se bucur de o audient deplin motivat si justificat att n mediile cercettorilor si a istoricilor, ct si n rndurile preotilor si a credinciosilor, mai cu seam cei din Ardeal, care sunt interesati de felul n care s-a desfsurat unirea unei prti a romnilor cu Biserica Romei. Cunoastem faptul c istoriografia romneasc remarc, ntr-un mod foarte limpede, demersurile istoricilor romni dintre cei mai reprezentativi, n elucidarea acestui fenomen, cum ar fi Mitropolitul Andrei aguna, profesorii si istoricii Nicolae Densusianu, Ioan Micu Moldoveanu, Silviu Dragomir, Ioan Lupas, tefan Lupsa si Pr. Mircea Pcurariu. Mai trebuie evidentiat, aici, directia modern care a fost abordat cu precdere de ctre Nicolae Iorga cel care a subliniat efectele acestei uniri n procesul de afirmare a constiintei nationale. n cuvntul adresat cititorilor, autorul si exprim ndejdea c aceast lucrare va contribui la lmurirea opiniei publice asupra uniatiei din Transilvania si mai ales a scopurilor pe care le-a urmrit n trecut si azi. Cartea beneficiaz (si) de o Prefat semnat de tnrul istoric Sorin Cuc de la catedra de istorie a Universittii din Oradea. n partea introductiv Printele Profesor Pcurariu face cteva precizri n legtur cu

296

Teologia, 4 / 2007

ncrestinarea daco-romanilor, n care combate unele false pretentii ale istoricilor catolici cu privire la nceputurile crestinismului pe teritoriul trii noastre, apoi cu privire la jurisdictia bisericeasc asupra comunittilor nord-dunrene, limba de predicare a Evangheliei la strmosii nostri. Tot n aceast parte este prezentat, ntr-un mod succint, situatia Bisericii crestine pn la Schisma de la 1054 n care se arat c acest dureros si trist eveniment a fost generat de cauze multiple, att de natur politic, ct si religioas, care au culminat cu divergentele din secolele IX XI, din vremea Patriarhilor Fotie si Mihai Cerularie si a Papilor Nicolae I si Leon al IX lea. De asemenea, sunt prezentate urmrile acestei schisme din 1054, artndu-se c prin ncercrile de unire si n urma Cruciadei a patra relatiile tensionate dintre Rsrit si Apus s-au adncit tot mai mult. Aceast parte introductiv se ncheie cu o privire asupra fenomenului uniat din Europa Central si Orientul Apropiat precum si a rolului jucat de iezuiti n atragerea ortodocsilor la unirea cu Biserica Romei. Dup prezentarea acestor aspecte cu privire la relatiile dintre Rsrit si Apus, autorul face, n partea a doua a lucrrii, o analiz pertinent asupra ptrunderii uniatismului n rndul romnilor din Transilvania, artnd conjunctura politic care a dus la unirea unei prti a clerului si a credinciosilor de aici cu Biserica Romano-catolic. Este enuntat faptul c odat cu ocuparea acestei regiuni de ctre habsburgii catolici, raportul de forte trebuia schimbat n favoarea catolicismului, prin renfiintarea episcopiilor romano-catolice, restituirea mosiilor ctre bisericile catolice si prin readucerea iezuitilor n Transilvania. Deoarece cstigarea luteranilor si a calvinilor la catolicism era practic imposibil, iezuitii si-au ndreptat atentia spre romnii ortodocsi, care erau mai numerosi dect celelalte natiuni recepte la un loc. Sunt artate apoi actiunile venite din partea reprezentantilor Bisericii Catolice si a mpratului Leopold I prin care preotilor romni ortodocsi li se promitea c vor putea beneficia de toate drepturile clerului catolic dac se vor uni cu Biserica Romei si vor accepta primatul papal. Este prezentat actul de unire si falsurile care-l nsotesc. De asemenea este prezentat atitudinea echivoc a lui Atanasie Anghel, precum si sfrsitul lui n chinuri si remuscri sufletesti. Drama romnilor transilvneni nceput prin uniatism la 1700 va continua n 1714 prin drmarea din temelii a catedralei si a resedintei mitropolitane ortodoxe

Recenzii

297

din Alba Iulia (Blgrad), care a fost ctitorit de ctre Domnitorul Mihai Viteazul. Curtea imperial din Viena a continuat lupta mpotriva romnilor ortodocsi din Ardeal prin nfiintarea episcopiei greco-catolice de Fgras, iar biserica ortodox din acest oras ctitoria Domnitorului si Sfntului Constantin Brncoveanul, a fost declarat drept catedral episcopal. n cele ce urmeaz, Printele Mircea Pcurariu arat c urmrile actului ncheiat de Atanasie Anghel au fost dintre cele mai dureroase: sa pierdut independenta Bisericii Ortodoxe romnesti din Transilvania, iar n locul vechii Mitropolii Ortodoxe de la Alba Iulia s-a creat o episcopie unit care a ajuns n subordinea arhiepiscopului romano-catolic maghiar de Esztergom, mpratul a devenit conductorul suprem al noii biserici greco-catolice, si-a ncheiat activitatea pentru o jumtate de secol tipografia mitropolitan de la Alba Iulia, s-au rupt legturile culturale si bisericesti cu tara Romneasc si cu Mitropolia Ungrovlahiei, s-a produs mult dezbinare, ur si nencredere ntre fiii aceluiasi popor romn, care a putut fi astfel stpnit mult mai usor de ctre habsburgi, conform principiului divide et impera dup cum este consemnat la pagina 23. Autorul a considerat ca fiind necesar s abordeze si lupta pentru aprarea Ortodoxiei, optiune justificat de atitudinea maselor romnesti care n unele localitti au declarat c nu primesc preoti uniti si nu vor lua parte la slujbele religioase svrsite de ctre acestia, ba mai mult, i alungau pe cei care au trecut la unire. Ca urmare, reprezentantii acestor miscri de protest sau rscoale cum ar fi: Ieromonahul Visarion Sarai, Oprea Nicolae din Slistea Sibiului, preotul Moise Mcinic din Sibiel, Ioan Oancea, preotul Cosma din Deal si altii au fost aruncati n nchisoare, btuti pn la snge ori jefuiti de bunurile lor. Este descris apoi miscarea religioas organizat de ieromonahul Sofronie de la Cioara, care a cuprins ntreaga Transilvanie, fapt ce a determinat-o pe mprteasa Maria Tereza s-l trimit n aceste locuri pe generalul Nikolaus Adolf von Buccow cu numeroase unitti militare de cavalerie si infanterie, cu scopul de a reprima orice miscare mpotriva uniatiei, dup cum st scris n carte la paginile 25 26. Barbaria cea mai mare pe care a fcut-o generalul Buccow a fost distrugerea a zeci de mnstiri si schituri ortodoxe din aceast parte a trii, cele din lemn fiind incendiate, iar cele din piatr sau din crmid fiind drmate cu tunurile. Tot n aceast parte a lucrrii este prezentat

298

Teologia, 4 / 2007

miscarea pentru aprarea Ortodoxiei izbucnit n anul 1763 n prtile Nsudului, miscare ce a fost reprimat cu foarte mult cruzime de acelasi general de trist amintire Buccow, cnd btrnul Tnase Todoran din Bichigiu a fost frnt cu roata, iar alti ctiva trani au fost spnzurati. Din aceste motive Printele Profesor Mircea Pcurariu l consider pe generalul Buccow drept al doilea ntemeietor al Bisericii unite, fiindc nedrepttile si atrocittile au fost extrem de dure si fr tunurile si soldatii si cu care a svrsit aceste frdelegi, toate ncercrile de atragere la unirea cu Roma ar fi fost zadarnice. n alte capitole ale crtii, autorul se refer la revenirea din 1948 la Ortodoxie, la situatia Bisericii greco-catolice dup 1990, evidentiindu-se apoi datele statistice din care rezult c numrul greco-catolicilor nu depseste 1% din procentul populatiei Romniei. Cu privire la perioada post-decembrist, lucrarea prezint modul n care s-a realizat restauratia episcopilor catolici de rit grec (oriental), dar si noii ierarhi ai acestei confesiuni. Aceast parte a crtii surprinde si dificilele diferende patrimoniale si materiale dintre cele dou biserici romnesti, respectiv revendicrile confesiunii catolice de rit oriental de restituire a bunurilor detinute de biserica greco-catolic (unit cu Roma) pn n 1948, inclusiv lcasurile de cult. Fr nici o ndoial diferendele materiale si nversunarea ierarhiei celor dou biserici romnesti n aceast problem sunt efecte ale unor procese istorice care ar putea fi depsite prin recunoasterea realittilor vremurilor n care trim si nu a celor trecute. n partea a treia a lucrrii, Printele Pcurariu se opreste asupra unor probleme controversate cum ar fi problema limbii romne n cult, aportul celor dou biserici la promovarea culturii nationale, la formarea constiintei nationale romnesti si la realizarea marilor aspiratii ale romnilor transilvneni. Abordarea acestei problematici este foarte binevenit ntruct Biserica Greco-Catolic si arog toate meritele nationale si culturale doar pentru sine. ntr-un alt capitol sunt prezentate suferintele comune ale celor dou Biserici n perioada regimului comunist, deoarece si la acest capitol al suferintei, Biserica Greco-Catolic pozeaz n singura Biseric martir din Romnia. Argumentele, ntemeiate pe documente si fapte, aduse de autor mprstie toate aceste mituri si diversiuni venite din partea greco-catolicilor.

Recenzii

299

Investigarea faptelor si interpretarea lor a beneficiat de pe urma literaturii istorice si de istoria ecleziastic, autorul fiind (re)cunoscut pentru scrierile sale n domeniul istoriei bisericesti ortodoxe asa nct volumul de fat se ncheie (si) cu o selectie de texte din operele si lucrrile unor intelectuali greco-catolici din sec. al XVIII-XIX-lea, prin care sunt nc o dat evidentiate, la modul foarte sincer, rolul nefast al uniatismului n rndul romnilor transilvneni, care au fost dezbinati si nvrjbiti. Episcopul unit Inochentie Micu mrturisea, cu privire la situatia romnilor dup 1700, c unitii vd c le-a mers mai bine pn au fost cu schismaticii dect le merge acum, iar Gheoarghe incai recunostea cu privire la uniatie c unirea, mai pe urm, numai popilor a folosit. Sunt redate fragmente si din lucrrile altor crturari romni transilvneni precum Petru Maior, Simion Brnutiu, August Treboniu Laurian. Lucrarea n cauz reprezint o contributie la cunoasterea istoriei celor dou Biserici romnesti, cci autorul, care este ct se poate de obiectiv si de echilibrat n judectile sale, asa cum i st bine oricrui istoric, emite opinii ntemeiate pe reconstituirea faptelor si ofer explicatii n msur s aduc unele lmuriri necesare lumii si istoriei contemporane. Asadar, cartea Academicianului Mircea Pcurariu este de o imperioas actualitate care invit la mult luciditate, discernmnt si dreapt socoteal. Este o lucrare foarte concis, cu care ar trebui s se ntlneasc att intelectualii, ct si credinciosii n calitate de membrii ai Bisericii pentru a ntelege ct mai bine urmrile si consecintele uniatismului pentru acest popor care astzi, mai mult ca oricnd, este chemat s-si asume destinul istoric al strmosilor si. Stelian Gombos

300

Teologia, 4 / 2007

LISTA AUTORILOR

Albu, Filip, Pr. Drd., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Baba, Teodor, Pr. Dr., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Breda, Nicu, Dr., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Cutaru, Caius, Dr., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Farcasiu, Lucian, Drd., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Ioja, Cristinel, Dr., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Murg, Adrian, Dr., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Negreanu, tefan, Drd., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Rudeanu, Ioan, Dr., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Rus, Constantin, Dr., Profesor la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Ssujan, Mihai, Dr., Conferentiar la Facultatea de Teologie Ortodox Patriarhul Justinian din cadrul Universittii din Bucuresti Stavrou, Michel, Dr., Profesor la Institutul de Teologie Ortodox Saint-Serge din Paris

301

Tulcan, Ioan, Pr. Dr., Profesor la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad Vlad, Vasile, Dr., Lector la Facultatea de Teologie Ortodox din cadrul Universittii Aurel Vlaicu din Arad