Abordarea comportamentala versus abordarea fenomenologica a personalitatii

Cuprins: Personalitatea si caracteristicile personalitatii Factorii formatori ai personalitatii Abordarea comportamentala versus abordarea fenomenologica a personalitatii Abordarea comportamentala Abordarea fenomenologica Analiza comparativa critica/ puncte SLABE FORTE

Personalitatea si caracteristicile personalitatii Personalitatea este reprezentata de trasaturile cognitive, afective si

comportamentale, care ofera identitate si unicitate individului. Dupa Lagache (1965) caracteristicile personalitatii la sunt: unicitatea si

individualitatea,

vitalitatea,

raportarea

dinamica

ambianta,

constientizarea

componentelor personalitatii. Unitatea interna, adica faptul ca o fiinta este fidela ei insesi si ca omul este identic cu sine. Individualitatea reprezinta stabilitatea diferentelor individuale de-a lungul existentei insului. Unitatea presupune relatii functionale intre parti si intreg, dar atributul de totalitate, de intregire a personalitatii rezulta din faptul ca aceasta este o organizare dinamica a tututor componentelor structurale psihologice (functii cognitive, afective, conative), precum si cele fiziologice si morfologice Vitalitatea este generata de structurile energetice ale individului Personalitatea este o configuratie de caracter si o modalitate de comportare individuala ce determina adaptarea la mediu intr-o maniera unica Constientizarea este posibila doar de om. Fiinta umana este singura care are capacitatea de a se gandi pe sine, adica de a reflecta atat asupra sentimentului Eului trait, cat si luarea la cunostinta de sine in raport cu ceilalti Dintre caracteristicile personalitatii enumerate mai sus, una de mare importanta pentru om e constituita de unicitatea si identitatea persoanei. Pentru un om normal, acestea constituie un fapt real. Omul este capabil sa-si inteleaga actiunile, sa se puna in acord cu sine insusi, sa-si puna o amprenta pe tot ceea ce intreprinde si realizeaza, iar acest lucru ii ofera unicitate. Conform autorului Golu M., definitia care pare sa aiba circulatia cea mai mare este urmatoarea: Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala care se formeaza stadial

In ontogeneza si determina un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume si la sine Insusi. In descrierea personalitatii, Intalnim patru modele mai importante: 1) modelul analitic al trasaturilor; 2) modelul factorial (trasaturile sunt Inlocuite cu factori, numeric mai putin si mai riguros definibili); 3) modelul blocurilor functionale: blocul dinamicoenergetic (temperamentul) blocul conativ-relational (caracterul), blocul instrumental (aptitudinile), blocul de orientare si axiologic (idealuri, valori dominante); modelul BigFive, care pune la baza structurii personalitatii cinci dimensiuni: extraversia (arata capacitatea de orientare a persoanei catre exterior, modul de implicare In actiune, sociabilitatea); agreabilitatea (include diferente individuale relevate de interactiunea sociala prietenie, placere); constiinciozitatea (vizeaza, modul concret al individului de a aborda sarcinile, activitatile, problemele care apar In viata lui); stabilitatea emotionala (diferente individuale referitoare la caracteristicile structurii emotionale); cultura sau intelectul (arata diferitele caracteristici ale functiilor intelectuale (creativitate, inventivitate, deschidere la experienta). Structura si trasaturile de baza ale personalitatii se considera In principiu elaborate la varsta de 20-24 de ani o data cu trecerea de la adolescenta tarzie la maturitate. In aceasta structura si In aceste trasaturi se reflecta si se impletesc intr-un mod specific: generalul (In anumite privinte toti oamenii sunt la fel) particularul (In anumite privinte unii oameni sunt la fel) si individualul (In anumite privinte nici un om nu este la fel cu celalalt). In descrierea si analiza personalitatii se apeleaza la procedeul clasificarilor tipologice. Criteriile sunt foarte diferite prin continutul pe care-l vizeaza si prin aria de cuprindere: criterii temperamentale (personalitati introvertite si personalitati extravertite, sau: personalitati flegmatice, personalitati colerice etc.); criterii caracteriale (personalitati integre si personalitati coruptibile); criterii aptitudinale (personalitati inalt productive si eficiente, personalitati medii, personalitati slab productive si eficiente); criterii de organizare interna (personalitati mature si armonios dezvoltate, personalitati mature accentuate, personalitati imature etc.).

Identitatea ii este conferita omului prima data de catre parti, care-i pun un nume si-l integreaza intr-un anumit mediu socioeconomic si cultural, in care ei insisi traiesc. Pe masura dezvoltarii individului, atat din punct de vedere somatic, cat si psihologic, intervin instinctele pe de o parte, acestea sunt inhibate si reprimate de catre familie de existenta tabuurilor, experienta individului, precum si de libera alegere pe care acesta o face in raport cu diferinte situatii de viata, cum ar fi alegerea grupului de prieteni, alegerea locului de munca, etc. Indivizii pot suferi debusolari ale personalitatii, precum si depersonalizari. Aceste lucruri confera omului unicitate si o identitate proprie intr-o societate in care individul lupta sa iasa din anonimat. Abordarea corecta a relatiilor cu semenii si a mediului in care traieste presupune din partea fiecarui individ o raportare dinamica si adecvata la ambianta (casa, familie, loc de munca), dar si o intelegere profunda a realitatii inconjuratoare si a timpului prezent. Din punctul de vedere al lui Golu M., in psihologie, ca de altfel, si in celelalte stiinse socioumane, circula, de cele mai multe ori ca sinonime, trei termeni: individ, persoana, personalitate. La o analiza mai atenta, cei trei termeni exprima continuturi diferite. Termenul de individ desemneaza acea entitate indivizibila care este determinata biologic. El este aplicabil In descrierea si analiza nu numai a omului, ci a oricarui organism viu planta sau animal. Termenul de persoana este corespondentul, In plan social, al individului In plan biologic. El desemneaza individul uman ca entitate concreta Intr-un cadru relationl dat, asa cum este perceput de cei din jur. Termenul de personalitate este legat In sociologie, istorie, etica, filosofie de atributul valorii; In psihologie el se ia intr-o acceptiune diferita, ca desemnand modul si gradul de 28 integrare si ierarhizare sistemica a comportamentelor biologice, psihice si socioculturale la omul normal considerat Intr-un mediu social concret. Astfel, din punct de vedere semantic si operational, personalitatea este un concept integrator supraordonat, care subordoneaza toate celelalte concepte ale psihologiei, inclusiv pe cele de psihic, constiinta, comportament.

Din punct de vedere ontologic, pesonalitatea reprezinta o realitate complexa, care face obiect de studiu pentru biologia umana, pentru psihologie, pentru sociologie, pentru etica si filosofie. Psihologia se ocupa cu studiul componentei psihice si a comportamentelor mediate psihic, ale acestei realitati. Factorii formatori ai personalitatii S-au descrie o serie de factori, actionand in diverse perioade de dezvoltare, factori ce joaca un rol important in procesul de formare a personalitatii. In general, sunt luati in considerare factorii eredo-constitutionali si factorii educativi, din mediul ambiant. Ereditatea este un factor innascut si se manifesta in instinct si comportament. Sub raportul factorilor eredo-constitutionali, se vorbeste tot mai mult despre transmiterea genetica a unor trasaturi de personalitate. In secolul XX, cercetatorii au adus dovezi in sprijinul ideii ca tipul de personalitate se contureaza in functie de familie, modul de educatie, etc. In prezent insa, se considera ca exista unele trasaturi de personalitate care depind de ereditate si anume: cele care tin de modul de simtire (daca persoana este foarte impresionabila sau neimpresionabila); capacitatea de control sau lipsa controlului emotional si actional; agresivitatea, etc

Din punct de vedere genetic, aceste trasaturi au putut fi asociate cu o componenta genetica (nature). Prin educatie insa, rezulta o paleta de trasaturi de personalitate in cadrul aceleiasi familii (nurture). Evidente despre bazele genetice ale personalitatii umane au fost obtinute prin cercetarile din Europa si Statele Unite efectuate pe studii de gemeni monizigoti si pe gemeni dizigoti. Aceste studii au aratat ca gemenii monozigoti se aseamana cu mult mai mult decat gemenii dizigoti in ceea ce priveste trasaturile de personalitate, mai ales sub
5

raportul activitatii, sociabilitatii, emotivitatii si autocontrolului. Alte caracteristici, precum agresivitatea si distractibilitatea, nu par a fi determinate atat de strict din punct de vedere genetic. In urma studiilor pe gemeni (Lochlin, 1992) studii de adoptie si linkage (Clonninger, 1998) se considera ca neuroticismul si extroversia (din modelul Five Factor Model) sunt partial mostenite. De asemenea, 38% din variatiile dimensiunii evitarea traumei (din Seven Factor Model al lui Clonninger) sunt explicate prin polimorfismul locusului. Neuroticismul si evitarea traumei se asociaza cu polimorfismul genei 5HTTLPR. Alte studii insa sugereaza ca autodirectionarea si cooperarea se asociaza mai puternic decat neuroticismul si evitarea traumei cu polimorfismul 5-HTTLPR. Cu toate ca influentele genetice par sa contribuie semnificativ la variabilitatea trasaturilor personalitatii nu putem sa nu constatam ca influentele ereditare sunt impletite strans cu influentele din partea mediului ambiant, astfel ca par a fi inseparabile unele de altele. Educatia isi exercita rolul formator inca din primele momente de viata, in sanul familiei. In primii doi ani de viata, prezenta mamei este de maxima importanta pentru dezvoltarea normala a personalitatii copilului. Ea este sursa care asigura surpravietuirea copilului oferindu-i hrana, ocrotire (mama asigura formarea increderii in sine) si afectiune (mama il invata pe copil limbajul emotional si ii imprima trasaturile de afectiune specific umana). Prin cercetarile lui Conrad Lorenz (laureat al Premiului Nobel) si ale colaboratorilor sai s-a ajuns la concluzia ca multe dintre comportamentele asa-zis instinctuale sunt de fapt fixari precoce ale procesului de invatare a acestor comportamente. Acest proces se numeste imprinting, amprenta primara odata realizata fiind extrem de stabila. Fenomenul de imprinting amorseaza procesul de atasament dintre nou-nascut si adultul de referinta. La aceasta se adauga si functia de holding a mamei
6

(mama care isi tine copilul in brate si ii ofera dragoste, il consoleaza), copilul se simte astfel in siguranta, ocrotit, protejat si are incredere in mama lui. Calitatea atasamentului emotional al copilului fata de mama este extrem de importanta la varste fragede, influentand invatarea emotionala. De exemplu, copii ce nu au beneficiat de un atasament securizant dezvolta ulterior o serie de trasaturi de personalitate generatoare de disfunctii in relationarea interpersonala si sociala. Privarea de prezenta mamei are repercursiuni asupra dezvoltarii si maturizarii, poate determina tulburari de personalitate. Winnicott a aratat ca procesul de individuatie, adica de obtinere a specificului fiecarui individ, este legat de calitatea relatiei stabilite intre mama si copil in perioadele precoce ale copilariei (pana la 2 ani). Carenta afectiva a copilului il face pe acesta sa nu invete modurile afective de exprimare si sa nu poata sa foloseasca limbajul afectiv nuantat (invatarea emotionala), ci doar un limbaj emotional brutat reprezentant de furie si inhibitie. In absenta mamei, copilul sufera de o lipsa de identificare, fapt care poate sa conduca pana la dezorganizarea eului. In prima faza a copilariei, desi rolul mamei ramane foarte important, incep sa intervina si alti factori functia tatalul ca autoritate in familie, dinamica cuplului parental, rolul bunicilor, pozitia in fratrie (care influenteaza tipul de relatii pe care copilul le are cu restul membrilor familiei, gradul si natura atentiei de care beneficiaza copilul). Familia este instanta unde se invata primele reguli de conduita, copilul invata cum sa reactioneze la stimuli externi. In copilaria mijlocie, sistemul familial isi pastreaza importanta, dar paleta relationala a copilului se extinde. Ca urmare, in cadrul factorilor modelatori ai personalitatii vor interveni si cei legati de mediul scolar colegii, dascalii, precum si tovarasii de joaca. Scoala are un important rol educativ si formativ, avand in vedere ca individul intra in scoala la 7 ani si iese la 18 ani, perioada prin care trece prin copilaria mica, prepubertare, pubertate, adolescenta. Adolescenta reprezinta perioada de desprindere de modelul parental, de cautare a identitatii, de valorizare, idealizare si identificare cu exemple social, idoli, alesi din randul unor categorii foarte diverse de persoane de la frati mai mari sau prieteni, la
7

muzicieni, artisti, eroi de filme, personaje din mass-media sau din romane, pe care adolescentrul ii percepe aproape exclusiv prin prisma unei game restranse de trasaturi (calitati). Adultul tanar, la care procesul de personogeneza nu e deplin incheiat, are o paleta mult mai complexa de roluri si relatii sociale; ca urmare, factorii de mediu profesional si legaturile mai clar conturate si mai stranse cu comunitatea intra in joc ca factori de formare a personalitatii. Mediul profesional este reprezentat prin grupul de colegi care pot influenta pozitiv sau negativ comportamentul si atitudinile tanarului in cadrul regimului de responsabilitati si disciplina impuse de angajarea intr-o slujba. Alegerea optima a profesiei imprima individului optimism, incredere, satisfacerea unor dorinte (pentru unii realizarea profesionala este un vis devenit realitate). In schimb, alegerea gresita produce disconfort, nesiguranta, senzatie de inutilitate. Abordarea personalitatii comportamentala versus abordarea fenomenologica a

Abordarea comportamentala Principala paradigma a curentului comportamentalist (behaviorism) este aceea conform careia personalitatea are la baza procesul de invatare din experienta si din relatiile interpersonale. Pentru teoreticienii comportamentalismului, personalitatea este o eticheta pusa peste suma modelelor comportamentale ale individului. Autorii cei mai importanti Watson si Skinner sustin ca comportamentul uman este determinat in special de ceea ce omul a avut de invatat in viata, interactionand cu semenii sai. Interactiunile dintre comportamentul persoanei si mediul ambiant sunt, pentru Skinner, relatii functionale. In cadrul acestor relatii, un anumit comportament poate fi reintarit prin incurajare, pe cand un alt comportament poate fi diminuat sau chiar anulat prin pedeapsa. Skinner a demonstrat relatia dintre comportament si efectul comportamentului. Astfel, daca efectul unui comportament este:
8

pozitiv comportamentul respectiv se achizitioneaza si se repeta negativ comportamentul respectiv este evitat

Pana la Skinner, procesul de invatare era considerat sinonim cu conditionarea clasica. El a fost cel care a propus termenul de conditionare operanta un comportament este invatat daca efectul este benefic. Skinner a demonstrat acest lucru facand un experiment pe un soarece intr-o cusca cu doua pedale o pedala pentru mancare si cealalta pentru soc electric. Bandura este cel care va introduce conceptul de metainvatare, care se refera la invatarea observationala (prin observatie). Abordarea fenomenologica Personalitatea este determinata de modul individual in care subiectul percepe si interpreteaza realitatea. Conceptia fenomenologica mai este numita si conceptia umanistica. Se bazeaza pe asumptia potrivit careia personalitatea este determinata de viziunea unica in care fiecare individ isi faureste conceptia despre lume si viata. Cu alte cuvinte, orice comportament, chiar daca unora le-ar parea interesant sau bizar, are o semnificatie specifica pentru persoana in cauza. Printre reprezentantii de marca ai fenomenologiei se numara Carl Rogers si Abraham Maslow. Rogers isi cladeste teoria pe conceptul de self (prin intermediul caruia acesta desemna un individ), afirmand ca dezvoltarea personalitatii este ghidata de tendinta innascuta spre actualizarea self-ului. La aceasta teorie a aderat si Abraham Maslow, care considera formarea personalitatii ca o expresie a tendintei de baza a omului catre dezvoltare si actualizarea selfului. Maslow postula ca modul de perceptie si interpretare a realitatii este determinat de motivatie.

Prin motivatie sau sistem motivational, ansamblul motivatiilor potentiale, el a inteles ansamblul structurat ierarhic al trebuintelor interne modelate constitutional piramida trebuintelor, a lui Maslow: nevoia de a te realiza la potentialul maxim; nevoia de a fi respectat de ceilalti; nevoia de relatii sociale (integrare sociala si relatii afective); nevoia de siguranta; nevoi fiziologice.

Maslow a impartit indivizii in doua mari categorii: cei cu o orientare deficitara, la care apar doar primele doua niveluri de trebuinte cei cu o orientare de crestere (growth orientation). Acestia sunt persoane care pot trece peste anumite lipsuri, gasind satisfactia in asa-numitele experiente de varf: realizare profesionala, etc. Conceptualizand motivatia ca o ierarhie de trebuinte, autorul sustinea ca, pentru dezvoltarea propice a personalitatii, fiinta umana are nevoie de orientare de crestere si autodepasire motivationala. Persoanele caracterizate de o orientare deficitara ajung destul de curand la perceptia distorsionata ca viata nu are sens, ca este dezamagitoare sau plictisitoare. Oamenii care dezvolta pe parcursul vietii asemenea perceptii pot ajunge destul de frecvent la tulburari psihopatologice. Analiza comparativa critica/ puncte SLABE FORTE

Conceptia behaviorista asupra personalitatii umane, desi tindea spre surprinderea omului integral, in cele din urma recurgea la studierea unora dintre functiile particulare ale acestuia (gesturi, vorbire, obiceiuri), ajungandu-se in felul acesta la pulverizarea unitatii si integralitatii personalitatii intr-o multitudine de elemente sau parti constituante.
10

Aici regasim un punct slab al conceptiei behavioriste, respectiv limitarea la observabilitate. "Analiza functionala a diferite1or elemente luate separat da rezultate pozitive numai atunci cand ni le reprezentam (sau dind le consideram) ca verigi intermediare ale unui intreg indivizibil". Nu putem trece peste faptul ca perspectiva structural a se concentreaza aproape in exclusivitate pe studierea interioritatii personalitatii pe structurile si conditiile sale psihologice interne, pierzand din vedere sau neglijand factorii care concura la formarea ei. Chiar daca printre "factorii de personalitate" unii autori introduc si factorii de mediu, importanta i semnificatia acestora este mult diminuata: "experienta si mediul cultural nu imprumuta decat invelisul exterior" - scria Richard Meili [5]. De asemenea, valoarea factorilor de mediu este particularizata doar la anumite domenii ale vietii psihice (Cattell - la sentimente; Guilford - la trebuinte). Se explica astfel structura personalitatii, dar nu si geneza ei. Nici una dintre perspectivele de abordare a personalitatii, luata in sine, nu este capabila sa explice si sa interpreteze adecvat realitatea pe care o avem in vedere. Daca este permisa o comparalie, am putea spune ca, in perspectiva sistemica, personalitatea, vazuta mult prea de sus, apare ca o pata neagra, cu contururile clar delimitate, cu posibilitatea sesizarii a ceea ce intra sau iese din ea, dar cu imposibilitatea cunoasterii a ceea ce se intampla in interiorul ei. Totusi, posibilitalile interpretativ-explicative ale celor doua perspective de abordare a personalitatii nu sunt egale. Din punctul meu de vedere, cele doua perspective analizate, corelate intre ele, sunt mult mai apte pentru a conduce la interpretarea multilaterala si adecvata a personalitatii. Aceasta deoarece ele se integreaza, depasindu-le astfel limitele. Conform autorului Zlate, prin accentul pus pe relatia dintre interior si exterior, dintre interpersonal si intrapersonal, dintre persoana si situatie, dintre intrari, stari si iesiri, perspectiva sistemica si cea psihosociala se interinfluenteaza reciproc, imbogatindu-se una pe alta. Astfel, prin luarea ca punct de plecare - in cercetarea si actiunea practica - a personalitatii interpretate ca fiinta vie, concreta, empirica, insa tratata total, integral, perspectiva psihosociala coloreaza, amplifica valoarea perspectivei

11

sistemice, iar aceasta din urma devine mai concreta. Asadar, in masura in care perspectiva psihosociala face apel si se patrunde de castigurile metodologice ale perspectivei sistemice, iar aceasta din urma adopta o maniera mai concreta de analiza a omului, neseparat, nerupt de contextele sociale, ci integrat in ele, atunci ne putem astepta ca personalitatea umana, sa se releve atat in structura, cat si in dinamica sa autentica, atat intrapersonal, cat si interpersonal. Aceeasi modalitate complexa, dar si concreta de analiza o aduce perspectiva sistemico-psihosociala si asupra personalitatii elevilor. Aceasta nu mai apare ca un tot nediferentiat, global, ci ca unul ce dispune de subsisteme, structurate la diferite niveluri si funtionand intercorelat. Avem in vedere nu numai personalitatea afla cum se manifesta, ci si asa cum este in realitate sau cum si-o imagineaza / doreste persoana respectiva. Apoi, ne intereseaza si felul cum personalitatea noastra este vazuta (perceputa, apreciata, valorizata) de altii, comportamentul nostru fiind direct influentat de o asemenea "proiectie". In sfarsit, ne intereseaza si parerea / imaginea pe care o avem noi despre altii - ca produs al propriei noastre personalitati si deci ca element structural al ei - care intervine ca factor reglator in relatia cu acestia. Combinarea acestor fatete ale personalitatii, interrelatiile dintre ele vor conduce la structurarea diferitelor tipuri de personalitati sau la o anumita functionalitate a relatiilor interpersonale. Parerea mea personala referitoare la cele doua abordari ale personalitatii este ca acestea trebuiesc combinate pentru a putea avea valoare de aplicabilitate, practica si sociala, si pentru a fi veridice din punct de vedere stiintific, deoarece reactiile observabile ale individului trebuiesc corelate cu starile si trairile acestuia interioare, ele izvorand din aceste trairi si reactii pe care le are inauntrul sau si consider ca trebuiesc gasite modalitati si forme de a putea evalua cat mai corect personalitatea tinand cont de cat mai multi indicatori care ne pot duce la formarea unei imagini complete.

12

Bibliografie Atkinson, R.L. & Atkinson R., 2002. Introducere in psihologie, Ed. Tehnica, Bucuresti Cosman, D., 2010. Psihologie medicala, Ed. Polirom, Iasi Cretu, R.Z., 2010. Amprenta comportamentala si evaluarea personalitatii, Ed. Polirom, Iasi Golu, M., 2005. Fundamentele psihologiei, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti Zlate, M., 2004. Eul si personalitatea, Ed. Trei, Bucuresti

13