DINAMICA GRUPURILOR CURS 1 1.

Dinamica grupurilor : definire Primele utilizri ale expresiei dinamica grupurilor i aparin lui Kurt Lewin, n cteva articole scrise ntre 1944 i 1947. Dinamica: acest cuvnt... desemneaz totalitatea schimbrilor adaptative care se produc n structura de ansamblu a unui grup ca urmare a unor schimbri survenite ntr-o parte oarecare a acestui grup... ntr-un grup..., se ntmpl ceva analog cu autodistribuirea forelor ntr-un cmp de fore fizice (Krech i Crutchfield, 1948, pp. 22-23, apud Neculau, 1996). Acelai termen desemneaz, n acelai timp, totalitatea cercetrilor experimentale asupra grupurilor mici i toate tehnicile de grup care constituie aanumitele mijloace de aplicare, instrumente de formare, de terapie, de animaie, de intervenie, care au n comun sprijinirea pe un grup. (Lapassade, 1970, pp. 49-50). Termenul ,,dinamica provine de la cuvntul grecesc dynamis care nseamn for, putere, micare. Dinamica grupului ar nsemna forele care acioneaz n interiorul unui grup, iar cercetarea dinamicii grupului s-ar centra asupra acestor fore: naterea lor, modificrile ulterioare, consecine etc. ntr-o prim etap, termenul desemna o tiin experimental, practicat n laborator, asupra unor grupuri reunite artificial. Cercetrile asupra dinamicii grupului urmreau: funcionarea grupului, coeziunea i comunicaiile, creativitatea grupului, conducerea. ntr-o etap secund, acelai termen desemneaz organizarea grupului i eforturile de schimbare ale indivizilor. nseamn mai puin grupul de laborator i mai mult grupurile reale, grupurile formate n snul organizaiilor. Astzi, dinamica grupurilor se constituie din dou mari pari: n primul rnd, ansamblul fenomenelor psihosociale ce se produc n grupurile primare i legile care le reglementeaz. Aceste fenomene sunt:
1

a) relaiile ce se stabilesc ntre grupul primar i mediul su; b) influena exercitat de un grup primar asupra membrilor si, pentru care constituie o realitate i o valoare, influena generatoare a unui anumit ,,climat psihologic; c) viaa afectiv a grupului i evoluia sa n diverse circumstane; d) factorii coeziunii i disociaiei. n al doilea rnd, dinamica grupului este ansamblul metodelor de aciune asupra personalitii prin grup i a metodelor de aciune a acestor grupuri asupra grupurilor mai largi. Aceasta cuprinde: a) studiul proceselor de schimbare" (atitudini, sentimente, percepii de sine i de altul) prin grup, adic a tehnicilor de manipulare a grupurilor; b) utilizarea metodelor de grup pentru tratarea tulburrilor de personalitate (metodele de psihoterapie prin grup); c) studiul schimbrilor sociale prin grupurile mici. 2. Grupul social: definiie i caracterizare general Etimologic, termenul grup nsemna n artele frumoase (Italia) mai muli indivizi, pictai sau sculptai, care formeaz un subiect (gruppo sau groppo). In general, se accept ca microgrupurile sociale prezint urmtoarele caracteristici eseniale (Cristea, 2001) : Un numr redus de membri, care face posibil o percepie interpersonal direct i reciproc, ce st la baza dezvoltrii unui sistem complex de interaciuni afective, informaionale, de influen sau acionale. Limita superioara este apreciat la cca. 20-30 membri, dincolo de care interaciunile directe de tipul faa n fa nu mai sunt posibile. Relaii afective intime i nemijlocite, manifestate sub forma de simpatie, antipatie sau indiferen sociometric; acest tip de interaciuni constituie fundalul pe care se desfoar procesele i fenomenele psihosociale de grup.
2

 Strnsa interdependen a membrilor, aprut n contextul aciunilor comune i avnd ca baz sentimentul solidaritii i coeziunii de grup. Diferenierea rolurilor ntre membrii grupului; din acest punct de vedere, grupul apare ca un sistem de distribuie a rolurilor, astfel nct funciile sale s poat fi ndeplinite n condiii optime. Existena unor scopuri i valori comune. Microgrupurile reprezint sisteme interacionale dinamice, formate dintr-un numr relativ mic de membri (2-30), care poseda urmtoarele caracteristici: (a) participa nemijlocit si constant la realizarea unei sarcini comune, impuse sau adoptate prin consens; (b) interacioneaz direct pe tot parcursul realizrii sarcini, pe baza unor valori, modele si norme comportamentale, acionale si atitudinale impuse sau/si adoptate de grup; (c) au contiina apartenenei la grup si se recunosc reciproc ca membrii ai acestuia; (d) dezvolt relaii stabile si nonntmpltoare ntre membrii si, condiionate nemijlocit de tipul de activitate pe care o desfoar n comun, respectiv de tipul de sarcina asumata. De Visscher (1991) a realizat o analiz critic a definiiilor propuse i discutate de mai muli autori. Urmtoarele caracteristici apar ca inevitabile oricui vrea s califice un conglomerat de persoane ca grup restrns: o unitate de timp i de loc, un aici i acum: asocierea spaio-temporal a persoanelor presupune o relativ proximitate, o distan interindividual minimal; semnificaie: o raiune (sau raiuni) de a fi i de a rmne mpreun; aceasta nu implic existena unor obiective identice i nu presupune nici un trecut, o motivaie sau experiene comune; de asemenea, nu este necesar s fi existat intenia de asociere, participanii putnd s fie reunii sub constrngere;
3

 o soart relativ comun: participanii vor mprti, ntr-o msur care poate fi variabil, evenimente sau experiene, precum i efectele lor; posibilitatea perceperii i a reprezentrii fiecrui membru de ctre ceilali: unii vorbesc, astfel, de grupuri fa n fa; aceasta nu nseamn totui c, de la nceput, fiecare participant are o percepie net a tuturor celorlali; o entitativitate (agregat, entitate unificatoare) rezonabil, grupalitate perceput de ctre membri i/sau de ctre persoanele exterioare grupului; posibilitatea de instaurare a unui proces interactiv efectiv: aceasta presupune ca membrii s poat comunica ntre ei, fie i nonverbal i s se influeneze reciproc; existena unor procese de interaciune individual exclude anonimatul i depersonalizarea fenomenelor de mas i induce legturi afective; o durat suficient pentru ca un eventual proces de instituionalizare s fie declanat: s-ar putea dezvolta o structur, n sensul de pattern relativ stabil de relaii, exprimat prin funcii, roluri, norme, facilitnd pe termen lung integrarea i identificarea membrilor. n acest context, grupul ar fi o mulime de indivizi, avnd cel puin una dintre urmtoarele caracteristici: (1) interaciuni directe de-a lungul unei perioade de timp mai ndelungate; (2) apartenena comun la o categorie sociala, bazat pe sex, ras ori alte atribute; (3) un destin comun, contiina identitii i a unor eluri mprtite de toi membrii grupului. Din perspectiva acestor criterii, oamenii care asist mpreuna la un concert sau care lucreaz la aparate, unii lng ceilali, ntr-o sala de fitness nu formeaz nite grupuri reale. Astfel de adunri ocazionale se numesc, de regula, colectiviti oameni care desfoar n comun o anumit activitate, dar care interacioneaz foarte puin si superficial. Dei unele procese psihosociale importante au loc numai la nivelul grupurilor propriu-zise, unele procese specifice grupurilor se petrec i la nivelul colectivitilor.
4

3. Specificul grupului social n raport cu alte forme de organizare Expresia formaiune social desemneaz o reea de indivizi care au n comun modele culturale sau subculturale, ce contribuie la stabilirea unor procese de uniformizare, pe de o parte, de redistribuire a statutelor, poziiilor i rolurilor, pe de alt parte. Printre formaiunile sociale, se pot distinge grupuri sociale, pe de o parte, colectiviti, pe de alt parte, i organizaii. Fiecare dintre aceste formaiuni face parte dintr-o societate global, formaiune social nglobant. Prin grup social se nelege o formaiune social n interiorul creia indivizii sunt n interaciune conform unor reguli fixe (criteriu obiectiv), mprtesc sentimentul de a constitui o entitate aparte (un prim criteriu subiectiv), astfel nct membrii s-ar putea recunoate ca atare (al doilea criteriu subiectiv) (De Coster, 1990, apud Neculau, 1996). Conceptul de colectivitate se aplic unor medii ai cror membri mprtesc un anume numr de norme sau principii, dar n interiorul crora interaciunea lipsete, n general: etnii, micri sociale, publice, chiar colectivele abstracte, mai ales, Statul i Biserica. Organizaiile ar putea fi definite ca artefact, formaiuni sociale pe care indivizii le-au fondat i construit n mod deliberat, n snul crora ei i amenajeaz mijloace de decizie, de execuie, de control, totul n vederea unui obiectiv specific, ce determin sensul general al interaciunilor ntre persoanele asociate n urmrirea acestui obiectiv. Specificitatea acestor formaiuni sociale depinde de importana interaciunilor interpersonale (n cazul grupurilor sociale), de slbirea sau de fragmentarea interaciunilor (n cazul colectivitilor), de caracterul deliberat al procesului asociativ (cazul organizaiilor). Societatea global nglobeaz oamenii n totalitatea lor pe un teritoriu dat.

4. Funciile i rolurile grupului social Funcia de integrare social a individului, a nevoilor i aspiraiilor sale. Orice membru al grupului i dorete s se ncadreze n viaa de grup i s se articuleze normelor pe care acesta le propune. El parcurge un proces adaptativ, realiznd un dublu efort: de ,,nvare a semnificaiilor i regulilor grupului i de transformare a acestui mediu, pentru a-l apropia de scala sa de valori. Individul este supus unui proces de socializare pn la dobndirea statutului de ,,sociabil. n grupul familial, apoi cel educativ, el nva valori, i se dezvolta potenele intelectuale, afective, morale, aici exerseaz roluri si deprinderi de a interaciona. Funcia de difereniere se manifest prin oportunitatea pe care grupul o ofer membrilor de a beneficia de ,,imaginea sa de marc, dar i de a se afirma personal. Fiecare membru al grupului are tendina de a se compara cu ceilali, de a pretinde recunoatere. Diferenierea social este modalitatea de a cuta identitatea, ocazia de a se valoriza, de a dezvolta strategii inovatoare. Grupul se prezint i ca un mijloc i loc al schimbrii. Lewin prezint grupul ca pe un cmp dinamic in care persoana, prin interaciune, dobndete experiene, intervine asupra evenimentelor, i reprezint anticipat efectele aciunilor sale, i proiecteaz viitorul. Funcia de securitate grupul ofer protecie i siguran; Rspunde nevoilor asociative i de apartenen (nevoilor psihosociale) ale omului.

Dinamica grupurilor Curs 2 1. Propietile (caracteristicile) grupului social Exista o gam larga de caracteristici prin care grupurile pot fi particularizate: a. Mrimea: numrul de membri care compun grupul. Acest parametru influeneaz sensibil ali indicatori ai grupului, innd de performan, creativitate, intimitatea relaiilor interpersonale etc. Se face distincie ntre proprieti statistice i proprieti de ordin psihologic (memorie, inteligen etc.) ale mrimii grupului. Proprietile statistice vizeaz considerarea grupului ca agregat, urmrindu-se efectele variaiilor de mrime asupra unor indicatori ca media, variabilitatea grupului, probabilitatea de a regsi o caracteristic etc. Se pare c resursele materiale cresc proporional cu mrimea, n timp ce resursele psihologice cresc proporional pn la o limit, dincolo de care adausul nu mai d efecte liniare. Cu ct grupul este mai mare, cu att cresc ansele de a ntlni extreme, divergene de opinii i atitudini, amestecul de caliti i defecte, de conformism i nonconformism. n grupurile mici (cu numr de membri spre limita inferioar - <15-20), membrii grupului pot participa, dac doresc, mai uor n mod egal la rezolvarea sarcinii. Eficiena total a grupului mic depinde mai mult i n mod mai direct de valoarea fiecrei persoane. Liderul, cel instituional, poate observa mai uor contribuia fiecrui membru. De regul, influena unui membru asupra ansamblului este mai mare. Satisfacia de participare este mai mare. Totui, n interapreciere poate exista o subiectivate mai mare. n grupurile mici cu numr de membri spre limita superioar (>15-20), principalul fenomen care apare este apariia subgrupurilor (clici informale) pentru c nu se poate interaciona cu egal intensitate cu 30 de persoane. De regul, mai ales n grupurile informale, subgrupurile tind s se ierarhizeze, mai ales cnd resursele sunt limitate. Uneori, lupta pentru ierarhie poate recurge la mijloace agresive, situaii conflictuale. Crete ns obiectivitatea n interapreciere. n acest grup, posibilitile de a participa n
1

mod egal la o sarcin sunt reduse. Acest grup creeaz condiii facilitatoare pentru chiulul /lenea social(). Capacitile membrilor sunt mai numeroase i mai diversificate, apare posibilitatea de compensare. Motivaiile sunt i ele mai diversificate i mai greu de satisfcut, posibilitatea de frustrare este mai mare. M rimea grupului este o variabila independent, iar importanta ei psihologic provine din faptul ca indivizii nu constituie simple prezente fizice n grup. Odat cu prezena lor fizic, ei aduc in grup un ansamblu de cunotine, capacitai, trebuine i motive care alimenteaz procesele de interaciune din grup. n resursele numerice ale grupului rezid resursele lui psihologice (cognitive, afective i acionale). Aceasta, n sensul c n realizarea unui anumit obiectiv, cantitatea resurselor unui grup tinde s creasc odat cu creterea numrului de membri. Cu fiecare nou membru adugat crete probabilitatea ca mcar unul dintre membrii grupului s posede capacitatea necesar rezolvrii problemei. Aceasta nu nseamn ns c diferitele aptitudini, cunotine i priceperi ale membrilor se traduc automat n efecte de grup. . Relaia acestor dou variabile, aptitudini-performane, este mediat de procesul interaciunii dintre membri, n spe de modul n care comunic i reacioneaz ceilali la soluia propus de unui dintre ei: msura n care membrii grupului sunt sensibili la propunerile partenerilor lor, vd utilitatea acestor propuneri, le neleg, le critic, le accept, le formuleaz ei nii. Creterea dimensiunilor grupului tinde s contribuie la calitatea rezolvrii numai dac aceste elemente intermediare, de ordin atitudinal i motivaional, funcioneaz n regim pozitiv. Aportul membrilor la activitatea de grup nu const, deci, numai n cunotinele i capacitile lor, ci i n trebuinele, atitudinile, interesele, cerinele, ateptrile i motivele care stau la baza comportamentului lor. Odat cu creterea dimensiunilor grupului, crete i cantitatea preteniilor, cerinelor i ateptrilor individuale. Mrimea grupului nu se afl n acelai fel de relaii cu aportul de cunotine i cu aportul de motivaii la viaa de grup: odat cu creterea numrului de membri cresc att
2

volumul resurselor i contribuiilor individuale, ct i cuantumul de motivaii i, tocmai din cauza acestui fapt, se diminueaz capacitatea grupului de a distribui membrilor satisfacii echivalente. b. Compoziia reflect caracteristicile psihosociale ale membrilor grupului, sub aspectul vrstei, sexului, etniei, nivelului de instrucie, strii civile, statutului profesional etc. n funcie de sarcini se pune problema compatibilitii membrilor sub diferite aspecte. c. Structura const din modul de configurare a relaiilor interpersonale dintre membri (relaii socioafective, de comunicare, influen, coordonare, control etc.), respectiv din distribuia rolurilor si funciilor in cadrul grupului. d. Sarcina grupului const din obiectivul care trebuie realizat n urma activitii comune a membrilor, obiectiv care are att o componenta obiectiv, ct i una subiectiv; acest parametru are o deosebita funcie structurant asupra ntregii viei de grup. e. Coeziunea este dat de ansamblul forelor care menin unitatea grupului i circumscrierea limitelor sale, fiind o rezultant a relaiilor intra- i extragrupale, caracteristicile psihosociale ale membrilor, natura sarcinii, contextul n care se desfoar activitatea de grup. f. Nivelul de integrare este expresia gradului de maturizare a relaiilor psihosociale din cadrul grupului, a gradului de elaborate a normelor i valorilor comune care structureaz viaa de grup, a msurii identificrii membrilor cu grupul din care fac parte i a participrii la diferite aspecte ale vieii colective; indirect, nivelul de integrare exprim i gradul de elaborare a contiinei colective, element de fond al coeziunii grupale. g. Vechimea grupului este dat de timpul scurs din momentul constituirii sale; prin corelare cu nivelul de integrare i performana rezult un parametru derivat, care exprim viteza de maturizare i structurare a grupului. h. Eficiena exprim sintetic parametrii calitativi i cantitativi de realizare a sarcinii, dar i pe cei care se refer la meninerea grupului i satisfacerea trebuinelor membrilor si. Fiecare dintre aceste caracteristici este condiionat att de ansamblul proceselor i fenomenelor psihosociale de grup, ct i de celelalte caracteristici. Trebuie avut n vedere c

la nivelul grupului acioneaz un sistem de determinri structurale, n care fiecare factor poate fi -succesiv sau simultan-cauz, condiie sau efect. 2. Stadiile evoluiei grupului Tuckman (1965, 1977) descrie ca stadii ale evoluiei grupului: 1. Formarea (Forming); 2. Furtuna (Storming); 3. Normarea/normativitatea (Norming); 4. Performarea (Performing); 5. Suspendarea (Adjorning). 1. Formarea. n aceast etap, relaiile se caracterizeaz prin dependen. Membrii grupului se bazeaz pe modele comportamentale cunoscute i ateapt de la lider ndrumare, direcionare. Membrii grupului doresc s fie acceptai de ctre grup i au nevoie s tie c grupul este securizant. Se evit controversele, subiectele serioase sau emoiile nu se abordeaz. Membrii se orienteaz att ctre sarcin, ct i spre ceilali. Discuiile se centreaz pe definirea scopului sarcinii, pe cum ar trebui abordat. Trecerea la etapa urmtoare se realizeaz dac fiecare membru este dispus s rite posibilitatea unui conflict. 2. Furtuna etap caracterizat de competiie i conflict la nivelul relaiilor interpersonale i de organizare la nivelul orientrii ctre sarcin. Pe msur ce membrii grupului ncearc s se organizeze pentru a realiza sarcina, conflictul apare inevitabil la nivelul relaiilor personale. Indivizii trebuie s-i adapteze emoiile, ideile, atitudinile i credinele pentru a se mula modului de organizare a grupului. Teama de a se simi expus sau teama de eec genereaz o dorina mai mare de clarificare. Se ntreab cine este responsabil i de ce, care sunt regulile, care sunt criteriile de evaluare. Acestea reflect conflicte legate de conducere, structur, putere i autoritate. Abilitatea de a asculta pare s fie cel mai important aspect ce ajut grupul s treac la urmtoarea etap.

3. Normarea/normativitatea relaiile interpersonale se caracterizeaz prin coeziune. Membrii pot recunoate contribuiile altora, sunt interesai s formeze o comunitate i s o menin, s rezolve problemele grupului. Sunt dispui s-i schimbe ideile preconcepute pe baza faptelor prezentate de ali membri. Conducerea este mprtit, clicile sunt dizolvate. Cnd membrii ncep s se cunoasc i s se identifice unul cu celalalt, nivelul de ncredere n relaiile lor interpersonale contribuie la dezvoltarea coeziunii de grup. Membrii ncep s simt c fac parte dintr-un grup i au un sentiment de uurare ca urmare a rezolvrii conflictelor interpersonale. 4. Performarea n acest etap, membrii pot lucra cu aceeai uurina att independent, in subgrupuri, ct i ca un tot unitar. Rolurile lor i aria de autoritate se modific n funcie de nevoile individului sau ale grupului. Relaiile interpersonale se caracterizeaz prin interdependen, iar domeniul sarcinii prin orientarea ctre rezolvarea de probleme. Membrii au sigurana de sine i nu mai au nevoie de aprobarea grupului. Exista unitate: identitatea grupului este complet, moralul grupului este ridicat, loialitatea este mare. Se ofer suport pentru experimentare n rezolvarea problemelor i se pune accent pe realizri. Scopul global este productivitatea, prin rezolvare de probleme i munc. 5. Suspendarea implic terminarea comportamentelor orientate ctre sarcin i dezangajare la nivelul relaiilor. Se poate exprima recunoaterea participrii i a realizrilor, apare ocazia de a-i lua rmas-bun. ncheierea vieii unui grup poate genera o anumit team, o criz minor i poate fi un moment de o mare ncrctur emoional.

Dinamica grupurilor Curs 3

1. Clasificarea grupurilor sociale Grupul mic sau grupul restrns a fost descris pt. prima data de Charles Cooley, in lucrarea Social Organization (1909), numindu-se grupuri primare. Caracteristica lor este asocia ia intima a membrilor, cooperarea si interaciunea directa, faa in faa. Ele contribuie d ecisiv la formarea naturii sociale si a idealurilor individului. Dup natura relaiilor dintre membrii componeni grupurile se pot mpri n: grup primar sau de contact i grup secundar. Cooley a descris patru tipuri de grupuri primare, pe care le-a numit ,,universale, pentru ca au aparinut tuturor timpurilor si stadiilor de dezvoltare a omenirii: 1) familia - primul ,,grup primar" pe care-l cunoate civilizaia uman; 2) grupul de joc al copiilor - caracterizat prin spontaneitate si cooperare, prin promovarea ambiiei si onoarei; 3) grupul de vecintate, exprimnd viata sociala si afectiv a ruralului (caracteristicile sale sunt autoguvernarea, generozitatea, veneraia eroilor si un acut sentiment de dreptate); 4) comunitatea de btrni, formata din indivizi care se cunosc din copilrie si adolescenta, lund adesea forma cluburilor sau societilor in care liantul este afeciunea reciproca. n cadrul grupului primar sau de contact, relaiile interindividuale sunt directe, putnd fi cuprinse nemijlocit i n ntregime de ctre individ. Fiind n contact i cunoscndu-se direct, nemijlocit, componenii grupului pot stabili ntre ei relaii personale. n grupurile primare scopurile i interesele sunt profund mprtite, existnd o orientare valoric mprtit, comun, ele constituind mediul principal de satisfacie i mplinire afectiv i n mare msur, spiritual a tuturor fiinelor umane. Mucchielli (2002) mparte, la rndul su, grupurile primare n patru categorii: 1. grupuri primare naturale (familia, satele mici, vecintile, grupul de amici); 2. grupuri primare artificiale sau ocazionale (grupul de vacan, grupul de laborator, grupul de formare); 3. grupuri primare durabile (clasa colar, clubul, banda); 4. grupuri primare momentane (grupurile de discuie, comitetele de conducere). n cazul grupurilor secundare, nu toi membrii se cunosc personal. Comunicarea are loc mai degrab prin intermediari, legturile interpersonale, intimitatea sunt reduse, iar contiina celorlali este global. Grupurile secundare au mai puin o funcie de socializare i de interiorizare a normelor i valorilor. Dei exist un interes comun, scopurile personale de baz sunt altele. Prin grupuri secundare se satisfac nevoi
1

specifice, pragmatice, de aceea ele pot fi numite i instrumentale (Baron i Byrne, 1991). De exemplu colegii de birou sau o unitate de munc reprezint grupuri primare, iar organizaia sau ntreprinderea constituie grupul secundar. Chantal Leclerc (1999) de la Universitatea Laval (Canada) a inventariat urmtoarele tipuri de grupuri restrnse: 1. grupul de sarcina, reunit pentru o ndatorire comuna (echipa de munc, un comitet de aciune, un consiliu de administraie, o asociaie); 2. grupul de formare psihosociala are ca obiectiv creterea sau formarea personala (dinamica grupului), consolidarea unei echipe, susinerea psihosociala a unei aciuni, dezvoltarea unor abiliti psihosociale, dobndirea unor experiene; 3. grupul de aciune comunitar poate avea ca obiectiv dezvoltarea locala, aciunea politica pentru aprarea drepturilor sociale ale unor categorii de populate, organizarea serviciilor comunitare; 4. grupul format la sfritul unei cercetri are o baza voluntara si reunete indivizi care au participat la realizarea unor observaii, care au discutat mpreuna rezultatele unei investigate empirice, ajungnd la reprezentarea comuna a unei realiti, care si-au confruntat reaciile si credinele. Acest tip de grup mai este cunoscut si ca grupul de cercetare-aciune; 5. grupul de nvare (clasa de elevi, grupa de studeni, grupul de formare in ntreprindere); 6. grupul de loisir este organizat pentru diferite aciuni sportive, culturale, artistice; 7. grupul de persoane dintr-o rezidena reunete indivizi intr-o ,,unitate de viaa", in interiorul unei instituii de educaie, sntate, loisir (cmin de elevi, orfelinat, casa de odihna); 8. familia este considerata primul grup de apartenena, facilitnd dobndirea celor dinti experiene sociale. E. Mayo clasifica grupurile in formale/ informale, dup gradul de instituionalizare. GRUP FORMAL GRUP INFORMAL se constituie pe baz de acte oficiale, Se constituie pe baz de interese, prealabile formrii grupului preocupri, atracie scop productiv, economic, de nvmnt scopuri psihologice, de cutare a identitii cadrul normativ este explicit i obligatoriu de promovare a unei idei, de satisfacere a unor trebuine psihologice; condus de un ef ierarhic investit oficial pot fi conduse de un lider reunoscut, acceptat Tabelul 1. Caracteristici ale grupului formal si informal Grupul formal i grupul informal (E. Mayo) implic statutul acordat legal. n grup indiferent de mrimea sa, exist aspecte i relaii oficiale, formale, reglementate prin legi, decizii, adic prin documente oficiale. Exist apoi i aspecte i relaii informale, care nu sunt reglementate prin documente oficiale, ci se nasc n mod spontan, graie
2

proceselor de interaciune. Structura formal reprezint organizarea ierarhic i funcional a grupului, reflectat n organigram (relaii funcionale). Structura formal este relativ la obiectivele grupului. Structura informal a grupului se bazeaz n primul rnd pe relaii de natur afectiv, i reprezint modul de distribuie a simpatiei i antipatiei n grup, cile prin care se manifest influena, polii de atracie i de conflict, dincolo de structura oficial. Structura informal apare n principal datorit unor mecanisme de aprare. Astfel grupa de munc adopt norme informale de producie, care oscileaz n jurul normei prescrise n mod oficial. Indivizii se protejeaz mutual i se neleg ntre ei. Acest mecanism de protecie privete att controlul i regulamentele punitive ct i activitatea stresant sau istovitoare. Este de remarcat ns c, pe lng faptul c n fiecare grup sau organizaie exist i funcioneaz formalul i informalul, n societate se ntlnesc i grupuri informale n sine, cum sunt grupurile de prietenie sau gtile de cartier. Grupurile de apartenen i grupurile de referin (R.K. Merton) fac distincia ntre cei ce sunt n interiorul unui grup i ceilali, din afara lui, dintre noi i ei. Grupul de apartenen este grupul primar cruia i aparine un individ n prezent (familia, echipa sportiv, grupul de excursioniti, corul colii). Aici, individul particip la viaa colectiv, se ptrunde treptat de normele grupului i este ancorat n sistemul de valori recunoscut de toi membrii. Apartenena la grup nu este un fapt pur administrativ, ci presupune asimilarea standardelor sale de conduit, precum i a imaginii de sine, condensate n calitile privilegiate i valorizate pe care grupul i le atribuie (Radu, 1994). Grupul de referin este grupul la care aspir individul i de la care se inspir. El ndeplinete o funcie comparativ i una normativ, individul asimilnd i transformnd valorile grupului prin propria conduit. n psihologia social, nelesul grupului de referin s-a extins, incluznd pe de o parte categorii macrosociale (clase, profesii), iar pe de alt parte, persoane ca modele refereniale (Radu, 1994). Ingroup (grupul propriu) outgroup (grupul strain/celalalt grup): aceasta distinctie apare in situatii de competitie sau conflict intre grupuri. Ordinul de mrime mparte grupurile n: 1. grupuri mari (profesiuni, clase i pturi sociale, etnii, naiuni). 2. grupuri mijlocii (de ordinul zecilor i sutelor), diferite organizaii sau instituii, grupare de strzi, 3. grupuri mici, cum ar fi familia, echipele sportive, formaii muzicale, grup de studeni. Stabilitate temporal i gradul de integralitate a intereselor sunt criterii care mpart grupurile astfel: 1. grupuri ocazionale, unde exist minime trsturi i scopuri comune, dar de foarte scurt durat (cei care particip la o cltorie, publicul de la un spectacol); 2. grupuri naturale, cu interese i scopuri comune pe termen lung (familia, un colectiv de munc).
3

Statutul ontic se refer la: 1. grupuri reale, n care membrii, chiar dac nu se cunosc nemijlocit, sunt n anumite relaii, au trsturi comune, grupul exist ca atare; 2. grupuri nominale, unde indivizii sunt adunai n grup doar pe hrtie, cu numele. Dup permeabilitatea de intrri i ieiri, avem: 1. grupurile nchise prezint avantajul de a funciona cu mai mult eficacitate chiar i n termeni temporali: scopurile sunt atinse ntr-un timp mai scurt. Plecarea prematur a unor membrii este resimit cel mai adesea dramatic de ctre grup, ceea ce poate influena dinamica proceselor de grup (recul, stagnare pentru un timp). 2. grupurile deschise admit continuu noi membri i totodat se confrunt cu plecarea timpurie a unora. Prin urmare, grupurile deschise sunt supuse schimbrii frecvente a membrilor. Avantajul grupurilor deschise este c aduc noi modele comportamentale, care ulterior vor contribui la redefinirea normelor i practicilor vechiului grup. Dezavantajul primirii continue de noi membrii este legat de inhibarea proceselor de deschidere, scderea ncrederii n promisa confidenialitate. n grupurile deschise, membrii se afl n etape diferite ale acomodrii cu procesele de grup. Jean Maisonneuve (1990) propune clasificarea grupurilor dup: funciile lor (educative, economice, culturale); formarea lor (voluntare, impuse); modul lor de accesare (deschise sau nchise).

Metode de cunoatere a grupurilor sociale Curs 2 1. Autobiografia grupurilor Una din metodele de cunoatere a grupurilor, sugerat de M. A. Bany i L. V. Johnson, este autobiografia acestuia: membrii sunt solicitai s-i aminteasc momentele mai importante din evoluia grupului lor, ntmplrile i situaiile pe care le-au trit. Se obine astfel o caracterizare a grupului, fcut chiar de membrii acestuia. Autobiografia grupului permite astfel diagnosticarea acestuia, evideniind situaia de fapt, dar are i valoare prognostic, prin anticiparea evoluiei viitoare a grupului. Se observ deschiderea membrilor spre relaii, dinamica lor, rivaliti, apariia liderului, manifestarea unor atitudini, opinii, comportamente colective. Este important s fie luate n considerare elementele constante care apar n toate autobiografiile, redactate de membrii grupului, deoarece astfel vor fi cunoscute punctele pozitive dar i cele nevralgice ale grupului. Aceasta este o metod liber de studiu, dar este preferabil s fie dirijat astfel nct s permit obinerea acelor informaii care intereseaz i sunt utile, ca de exemplu: date referitoare la compoziia grupului (numrul de membri, vrst, sex, pregtire profesional, mediu de provenien), care ofer informaii despre gradul de omogenitate/eterogenitate a grupului; indicarea momentelor mai semnificative din evoluia grupului (cele de nceput, de consolidare, conflicte); particulariti ale interaciunii i comunicrii ntre membrii grupului (caracter unilateral sau reciproc, reele i structuri de comunicare, perturbarea comunicrii); scopurile membrilor grupului i ale grupului ca ntreg (acceptarea lor, angajarea n realizarea lor); particulariti ale normelor de grup (gradul de acceptare a normelor, dac sunt bune sau rele, deviane, conformism); principalele fenomene de grup ce au avut loc sau sunt anticipate n viitorul grupului (coeziune, consens, tensiuni, divizare n subgrupuri); conducerea grupului (stilul de conducere practicat, tipul de lider, formal sau informal); structura grupului (statutul i rolul fiecruia, centralizarea sau descentralizarea grupului, relaii intergrupale); proprieti ale grupului care i acord o personalitate, o sintalitate (personalitatea grupului) (Cattell) (cooperator sau refractar, unitar sau dezbinat). Autobiografia grupului ajut la conturarea unei imagini unitare, concrete asupra grupului, asupra dinamicii i evoluiei lui.

2. Observaia sistematic a grupurilor pe baza categoriilor informaionale O metod de observaie sistematic a grupurilor se bazeaz pe categoriile informaionale. Aceast metod presupune urmrirea i consemnarea manifestrilor de comportament n diferite situaii sociale. Psihosociologul american Robert Bales (1965) ncearc s rspund la urmtoarele probleme: Ce se ntmpl n grup la nivelul microinteraciunilor dintre membri? Care este sensul i valoarea celor comunicate? Cine cu cine comunic? Ce comunic? Cum particip fiecare membru din grup i mai ales grupul n ntregul sau? Cum debuteaz i cum evolueaz comunicarea? Pornind de la varietatea comportamentelor exprimate de membrii n cadrul grupului, Bales stabilete 12 categorii interacionale, reprezentnd comportamente tipice manifeste n procesul comunicrii: 1. Manifestarea solidaritii: comportamente ce exprim solidaritatea deschis; ex: adresarea unor cuvinte agreabile grupului sau unui membru , concilierea membrilor grupului, felicitarea lor. 2. Manifestarea destinderii: diminuarea i nlturarea tensiunilor din cadrul grupului; ex: exprimarea bucuriei, a plcerii, glume, reacii de bucurie i mulumire la propunerile grupului, la glume. 3. Aprobarea pasiv: acordul dat la cele ce se discut, consimmntul la soluii, fr a fi nsoite de tendina de afirmare, de punere n valoare a celui care exprim acordul. 4. Emiterea de sugestii: sugestiile aduse de un membru al grupului cu respectarea autonomiei celorlali, orientarea discuiilor astfel nct s se ias din impas. 5. Emiterea de opinii: acte care exprim o opinie, o dorin, o valoare, care analizeaz, interpreteaz, evalueaz sarcinile sau contribuiile aduse de alii. 6. Emiterea de informaii: aducerea de informaii noi, suplimentare, care permit facilitarea nelegerii prin informaii obiective, neutre din punct de vedere afectiv. 7. Solicitarea de informaii: solicitarea de informaii noi, suplimentare, prin care se cer clarificri, confirmri, informaie neutr din punct de vedere afectiv i care nu cuprinde evaluri. 8. Solicitarea de opinii: cererea adresat membrilor grupului de a emite opinii, preri, aprecieri, evaluri, judeci de valoare. 9. Solicitarea de sugestii: cererea formulrii unor direcii de aciune, indicrii unor mijloace de rezolvare a unor situaii, fixarea unor scopuri noi. 10. Dezaprobarea pasiv: dezacord pasiv al unor membri fa de ceea ce se petrece n grup sau n faa soluiilor avansate. 11. Manifestarea tensiunii: acte care cresc anxietatea, frustrarea, sentimente de vin. 12. Manifestarea antagonismului: opoziia net deschis, dezacord activ, violent, tendina de a comanda i dirija, fr a-i psa de dorinele celorlali; agresivitate, ironie, arogan, mnie. Pentru ca observarea derulrii interaciunii dintre membrii unui grup s se realizeze optim este necesar respectarea unor condiii:
2

 plasarea observatorului astfel nct s-i permit perceperea, din fa sau din profil, a tuturor membrilor; crearea condiiilor astfel nct observatorul s identifice rapid pe fiecare membru n procesul interacional; antrenamentul evaluatorului n a ncadra corect actele interacionale observate n categoria corespunztoare; mnuirea cu uurin de ctre evaluator a unor instrumente ajuttoare: tehnica de codificare a discuiilor, ntabelarea observaiilor efectuate. Utilitatea acestei metode const n faptul c, prin intermediul ei, se pot stabili profilul comunicaional-participativ al grupului, portretul psihosocial al grupului investigat, profilul comunicaional-participativ al fiecrui membru grupului i poate ajuta la stabilirea locului i rolului fiecrui individ n cadrul grupului. Metoda poate fi utilizat pe orice fel de grup social, dar nu n orice moment al evoluiei sale, ci atunci cnd grupul analizeaz, dezbate, decide, rezolv probleme, deci n grupurile de discuie sau decizie. 3.Tehnica sociometric O alt metod de cunoatere a grupului este tehnica sociometric iniiat de Moreno (1955), psihosociologul american de origine romn, care are o larg rspndire n investigarea i cunoaterea relaiilor interpersonale dintre oameni, ndeosebi a celor afectiv simpatice, de preferin sau de respingere. Termenul sociometrie provine din termenii latini socius i metrum, care nseamn social i msurtoare. Dup cum sugereaz i rdcinile cuvntului, sociometria este o modalitate de msurare a interrelaiilor dintre oameni. Sociometria nu studiaz structura grupului formal, ierarhia oficial, dar permite autoobservarea i analiza grupurilor i poate fi utilizat, ca instrument de lucru, n grupurile de terapie sau antrenament. Sociometria este definit ca o metodologie de urmrire a energiei vectorilor din cadrul relaiilor interpersonale din grupuri. Moreno nsui definete sociometria ca un studiu matematic al proprietilor psihologice ale populaiei, tehnic experimental i rezultat obinut prin aplicarea metodelor cantitative. n cadrul unui test sociometric, alegerile se fac dup criteriile (operationalizate prin intrebarile testului) care intereseaz ntr-un anumit domeniu, loc, timp i conjunctur. Criteriul de selecie trebuie s fie mai degrab specific, dect general sau vag. Definite vag, criteriile evoc rspunsuri vagi. Cei interesai trebuie s aib o experien fa de criteriu, altfel ntrebrile nu strnesc rspunsuri importante. De asemenea trebuie s fie actual, real i nu ipotetic, exprimat simplu i ct mai exact. Explorrile sociometrice se aplic n interiorul unui grup dat: comunitate, familie, grup de lucru. Aceste explorri pot fi didactice sau orientate spre aciune.

Scopul sociometriei include: Facilitarea schimbrilor individuale sau de grup; Sporirea reciprocitii, a interaciunii sociale i a empatiei; Explorarea modelului alegerii sociale i reducerea conflictelor; Dezvluirea dinamicii deschise sau ascunse a grupului; Creterea coeziunii i productivitii grupului. Tehnica sociometric, descris de Moreno n cartea sa Who Shall Survive? din 1934, necesit respectarea unor rigori metodologice dar i capacitatea de a descifra fenomenele relevante. Testul sociometric msoar relaiile afectiv-simpatetice dintre membrii grupului. El conine ntrebri de genul: Dac ar fi s te stabileti ntr-un apartament, cu cine ai prefera s coabitezi? Dac echipa ta de munc s-ar restructura, cu cine i-ar plcea s lucrezi n continuare dintre actualii membri ai echipei? Cu cine nu iar plcea? Atunci cnd ofer instructajul, cel care aplic testul trebuie s respecte cteva cerine: motivarea aplicrii testului: li se explic membrilor grupului finalitatea aplicrii testului; ex: restructurarea grupului de munc; asigurarea caracterului confidenial al testului: rspunsurile date intereseaz, nu i numele; determinarea situaiei de alegere, care cuprinde: precizarea criteriului testului, ordinea de preferin, limitarea sau nelimitarea numrului rspunsurilor. n faza aplicrii testului, subiecilor li se cere s nu comunice ntre ei, s rspund cu sinceritate, prin nominalizri la toate ntrebrile. Sociomatricea reprezint un tabel cu dubl intrare, n care sunt consemnate toate alegerile sau respingerile emise i primite de fiecare. Sociograma reprezint redarea grafic a relaiilor afectiv-simpatetice dintre membrii grupului. Aceasta poate fi individual (red situaia relaiilor afective doar a unui singur membru al grupului) i colectiv (red situaia dintre absolut toi membrii grupului). Indicii sociometrici se calculeaz pornind fie de la datele nscrise n sociomatrice, fie de la cele ce sunt figurate n sociogram. Indicii sociometrici includ: indicele de statut sociometric Iss= alegeri primite de x / (N 1) unde N este numrul de membri ai grupului indicele de statut preferenial Isp= alegeri respingeri primite de x / (N 1) unde N este numrul de membri ai grupului indicele de putere preferenial ofer informaii despre intensitatea forei de atracie preferenial intragrupal; zonele delimitate de cercurile concentrice (5) ale sociogramei desemneaz zone prefereniale diferite: subiecii foarte populari, plasai n centru au indice de putere +3, cei populari (al doilea cerc) un indice de +2, cei acceptai (al treilea cerc) +1, cei izolai (al patrulea cerc) 0, cei respini (ultimul cerc) -1.
4

IpG = (F Ip) / N unde Ip este frecvena indicelui de putere preferenial individual, F este numarul de membri care au acelasi indice de putere prefentiala (se afla in acelasi cerc) i N numrul total de membri ai grupului indicele de stabilitate preferenial a grupului evideniaz echilibrul interpersonal realizat n cadrul grupului sau ntre membrii care intr n relaii reciproce. Cu ct un grup va avea mai multe reciprociti pozitive, cu att stabilitatea sa preferenial va fi mai mare. Isp G = (Rp Rn) /N unde Rp reprezint reciprociti pozitive, Rn reciprociti negative, iar N numrul de membri ai grupului indicele de coeziune CG = C / N (N 1) / 2 unde C este numrul alegerilor reciproce (pozitive) din cadrul grupului, iar N numrul de membri ai grupului Pe baza datelor oferite de testul sociometric se pot afla: locul individului n cadrul grupului, expansivitatea sa afectiv (cte alegeri face din grup), gradul n care preferinele unui subiect sunt cunoscute de ceilali membri ai grupului (transparena relaiilor), gradul n care un subiect confirm exact toate alegerile emise de toi ceilali membri (transptrunderea relaiilor), disonana sociometric (diferena dintre alegerea sociometric i percepia sociometric), tipurile de relaii dintre membrii grupului, reciprocitatea sau unilateralitatea relaiilor, poziia la nivel informal a liderului formal, liderul informal. Limitele metodei sociometrice constau n faptul c nu exist garania c rspunsurile sunt omogene i sincere (unele sunt spontane, altele generate de situaia de aplicare a testului), nu se sondeaz planul real al relaiilor, ci cel imaginar, dorit. De aceea este recomandat utilizarea i a altor tehnici care s completeze datele sociometrice (ex: observarea conduitelor reale, notarea frecvenei contactelor interpersonale, cercetarea structurilor de comunicare n grup). 4. Profilul psihosocial al grupului Profilul psihologic nu reprezint o metod propriu-zis de investigare, ci este o metod de reprezentare grafic a rezultatelor unor msurtori utiliznd diferite probe, pe un subiect sau pe un eantion de subieci. Acesta are menirea de a vizualiza performanele obinute de un individ la un set de probe. Profilul psihologic ofer o imagine global foarte precis asupra nivelului de dezvoltare a diferitelor funcii psihice ale individului. La fel se poate proceda ns i n cazul grupului. Mai nti este necesar stabilirea acelor particulariti ale grupului care urmeaz a fi msurate i apoi vizualizate sub forma profilului. Astfel pot fi reinute proprieti ale grupurilor mici precum: consensul (atitudini asemntoare n grup), conformismul (respectarea normelor de grup), autoorganizarea (capacitatea grupului de a se organiza singur), coeziunea (unitatea grupului),
5

 eficiena (ndeplinirea obiectivelor), autonomia (independena n raport cu alte grupuri), controlul (grupul ca mijloc de control al aciunilor membrilor si), stratificarea (ierarhizarea statutelor), permeabilitatea (cooptarea altor membri i acceptarea lor), flexibilitatea (manifestarea comportamentelor variate), omogenitatea (similaritatea psihologic i social a membrilor), tonul hedonic (plcerea apartenenei la grup), intimitatea (apropierea psihologic dintre membri), fora (tria, puterea grupului), participarea (acionarea pentru grup), stabilitatea (persistena n timp a grupului). Aceste proprieti se transform n ntrebri ce vor fi adresate membrilor grupului. ntrebrilor li se ataeaz o unitate de msur a acelor proprieti (de ex: o scal de tip Likert). Metoda ofer informaii despre orientarea general, pozitiv sau negativ, a proprietilor grupului, despre msura n care fiecare proprietate este dezvoltat n grup, indic att cauzele probabile ale unei situaii de grup, ct i unele efecte ce s-ar putea obine. Metodele de cunoatere a grupurilor sociale sunt utile n diferite situaii din viaa social: nceperea activitii cu un grup oarecare impune deinerea unor informaii despre el: sunt utile metoda autobiografiei grupului i cea a profilului psihosocial al grupului; aprecierea gradului de participare a oamenilor sau chiar a grupului ca ntreg la activitate: se poate utiliza metoda observaiei sistematice pe baza categoriilor informaionale, alturi de alte metode; aprecierea eficienei grupului n funcie de relaiile dintre membrii acestuia, de atmosfera creat i existent n grup: tehnica sociometric; seleciile sau promovarea oamenilor i situaiile de formare i reconstrucie a grupurilor sociale: stabilirea personalitii interpersonale .

Metode de activare a grupurilor sociale Curs 5

1. Metode de stimulare a analizei problemelor grupului 1.1. Metoda cazului sau studiul de caz. Caz poate fi orice situaie concret n care este vorba de contexte, detalii reale, fapte i evenimente, opinii i atitudini, astfel nct ele s dea natere la o problem ce se cere s fie analizat, neleas, diagnosticat sau rezolvat: incidente semnificative (conflicte n cadrul grupului), acumularea unor evenimente n decursul timpului (msuri luate de lider care duc la eec), situaii tensionale, dramatice (accidente produse din vina unor membri), momente de suspans profesional din viaa grupului (situaii de promovare, pedepsire a unor membri, desfiinarea unor grupuri sociale). Un caz bun trebuie s fie autentic, s presupun urgena interveniei, s fie centrat pe preocuprile subiecilor i s fie complet, adic s conin toate informaiile de care e nevoie pentru rezolvarea lui. Fazele unui studiu de caz sunt: nelegerea cazului, diagnosticarea lui, alegerea sau decizia, conceptualizarea cazului. 1.2. Jocul de rol presupune transpunerea unui individ n pielea unor personaje diverse i relaionare interuman. Aceast metod este experimental (de diagnostic) i relev gradul de difereniere la care a ajuns o cultur determinat la un individ, dar i terapeutic tinznd ctre ameliorarea relaiilor dintre oameni, crescnd astfel gradul de adaptabilitate la viaa social a grupului. Jocul de rol se poate desfura att n variant individual, ct i de grup. n cazul jocului de rol pentru grup, mai muli indivizi, care nu se cunosc ntre ei, sunt plasai ntr-o situaie care urmeaz s-i pun n relaie unii cu alii. Structura jocului de rol desfurat n grup este complex: dezghearea grupului, n vederea acceptrii jocului de rol i a angajrii n el, delimitarea situaiei i a personajelor situaiei problematice, organizarea grupului, derularea jocului i analiza lui. Metoda este utilizat ntr-o varietate de contexte: n domeniul industrial pentru ameliorarea relaiilor interpersonale, n domeniul comercial pentru optimizarea relaiilor cu clienii, n procesul educaional pentru facilitarea socializrii copiilor. 1.3. Grupurile de formare sau de antrenament (Training-group sau T-group) s-a nscut din observaiile psihosociologilor si din datele experimentale privind nevoile membrilor grupului: de recunoatere, de status social, de integrare si de afirmare. Reunii in mod artificial, membrii grupului sunt invitai sa realizeze ,,ce se intmpla", ,,ce se poate face", urmrindu-se ca, prin discuii, sa se ajute reciproc, sa se vad aa cum ii vad alii, sa ineleaga ce se ateapt din partea lor. Grupul este orientat deci spre formare reciproca, antrenament, nvare prin cooperare. T-group-ul s-a nascut in 1946, in cursul unui seminar de formare iniiat de K. Lewin. T-Group-ul (Training-Group, grupul de invatare sau de formare) s-a constituit treptat din dorinta de a intelege mai bine ce se petrece in
1

grup, care e dinamica lui, cum se realizeaza o comunicare autentica intre membrii acestuia. T-Group-ul este o inventie pedagogica, deoarece presupune constituirea unui grup care este, concomitent, atat subiect cat si obiect de experienta, fiecare participant formandu-se pe sine, invatand sa diagnosticheze functionarea grupurilor mici in vivo, in chiar grupul din care face parte, in sfarsit, achizitionand capacitatea de a se autoanaliza. Efectele pozitive ale metodei constau n faptul ca membrii grupului nva diferite lucruri despre ei nii, despre alii, despre grupuri, despre procesele de formare. Are ca scop dezvoltarea abilitatilor necesare pentru buna functionare a indivizilor in cadrul unui serviciu social/organizatii/agent economic etc. In acest tip de grupuri se deprind modalitati de ajustare la stres in conditii de laborator in care unele variabile sunt controlate, unde datele obisnuite pot fi analizate iar modalitatile eficiente de ajustare sunt incurajate si dezvoltate. Obiectivele T-Group-ului au fost formulate de K. Lewin: de a oferi participantilor posibilitatea de a trai experiente existentiale in interiorul grupului. T-Group-ul nu are o structura interna, o autoritate recunoscuta sau o anume sarcina de indeplinit; el nu este un grup de munca centrat pe realizarea a ceva anume, nici un grup de discutie centrat pe analiza, dezbaterea unei teme, pe solutionarea ei. Obiectivele T-grupului pot viza: Cresterea gradului de intelegere a evolutiei si dinamicii grupului; O mai mare intelegere a proceselor sociale subiacente ce se desfasoara in cadrul grupului; Dezvoltarea abilitatilor personale care faciliteaza eficienta grupului; Dezvoltarea abilitatilor de relaionare interpersonala; Schimbarea comportamentului propriu; Cresterea gradului de constientizare a propriilor emotii i de asumare a acestora; Marirea nivelului de intelegere asupra impactului pe care il are propriul comportament asupra celorlalti; Cresterea sensibilitatii fata de emotiile celorlalti; Dezvoltarea capacitatii de a oferi si de a primi feedback-uri; Dezvoltarea capacitatii de a invata din experienta proprie si a grupului: Dezvoltarea capacitatii de a gestiona si a utiliza conflictul Succesul in atingerea acestor obiective depinde in mare masura de disponibilitatea fiecarui participant de a-si dezvalui propiile stari afective in raport cu ceilalti participanti si de a cere feedback de la ceilalti in legatura cu propria persoana. Centrarea se face asupra invatarii individuale. Ca tehnica, T-Group-ul consta in urmatoarele: constituirea unor grupuri mici, formate din 10-12 persoane, de preferinta care nu se cunosc intre ele, de sexe, varste, pregatiri si profesiuni diferite; inmanarea unor consemne acestora, in care sunt notate pe scurt cateva instructiuni in legatura cu ceea ce vor avea de facut;
2

 instruirea observatorilor in legatura cu activitatea lor; dispunerea lor in forma de cerc in jurul membrilor din cadrul grupului de discutie; analiza referatelor observatorilor dupa terminarea sedintelor de discutie; Practicarea unei asemenea tehnici se soldeaza cu o serie de efecte pozitive atat asupra membrilor grupului de discutie, cat si asupra observatorilor. Observatorii isi pot dezvolta capacitatea de a sesiza fenomenele autentice de dinamica a grupurilor sociale. T-Group-ul are largi aplicatii in diverse domenii, cum ar fi: procesul instructive-educativ bazat pe considerarea grupului ca mediu sau ca mijloc de formare; conducerea reuniunilor, in care un rol important revine animatorilor acestora; terapia de grup, care reeduca, in principal, capacitatea de comunicare cu altii grav afectata, ca sic ea de relationare interumana, sursa importanta a dezadaptarilor. Procesul de invatare si schimbare personala pe care il implica T-grupul poate fi etapizat astfel: Dezghetarea raspunsurilor habituale la situatii: aceasta este facilitata de dorinta participantilor de a explora noi modalitati de actiune i de nondirectivitatea animatorului, care ramane tacut, oferind un minim de structura si sarcina; Schimbarea autogenerata si aleasa de catre participant; Experimentarea noilor comportamente; Intarirea noilor comportamente prin feedback pozitiv, evaluarea participantilor asupra legaturii dintre comportament si propriile dorinte, mediu suportiv i dezvoltarea increderii. Sursele schimbarii in grup includ: Autoobservarea: atentie mai mare acordata de participanti propriilor intentii, emotii, reactii; Feedback: participantii primesc informatii despre impactul pe care il au asupra celorlalti: Insight: participantii experimenteaza autocunoasterea; Autodezvaluire: participantii ofera mai multe informatii despre ei insisi celorlalti; Universalitatea experientei: participantii devin constienti de faptul ca ceilalti impartasesc aceleasi dificultati, ingrijorari; Coeziunea grupului: participantii experimenteaza increderea, acceptarea i intelegerea; Speranta: participantii ii observa pe ceilalti cum invata, cum isi ating obiectivele, cum se dezvolta; Invatarea vicarianta: participantii invata abilitati si atitudini de la ceilalti; Catharsis. Rolul animatorului consta in urmatoarele:

 Sa ajute grupul si persoanele sa analizeze si sa invete din ce se petrece in grup. El poate atrage atentia asupra situatiilor si comportamentelor din grup si poate invita grupul sa-si observe propria experienta. Sa ofere un suport teoretic, un model sau un studiu care par corelate cu ceea ce se petrece in grup. Sa incurajeze grupul sa respecte regulile ce par sa favorizeze procesul de invatare, de exemplu focalizarea pe aici si acum Sa ofere suport in dezvoltarea capacitatilor ce sustin procesul de invatare, de exemplu capacitatea de oferire a feedback-ului. Sa nu induca o structura in interactiunile participantilor, sa ramana tacut, permitand grupului sa experimenteze anxietatea generata de acceptare, influenta. Sa fie dispus sa se autodezvaluie, sa fie deschis fata de grup, sa ofere uneori feedback sau sa provoace pe cineva din grup. Sa evite sa devina prea directiv sau implicat personal. 2. Metode de stimulare a discuiilor n grupuri 2.1. Discuia progresiv sau evolutiv asigur caracterul organizat al discuiilor din cadrul grupurilor sociale. Acest tip de discuie presupune organizarea dezbaterilor i confruntrilor de idei, astfel nct s se obin progresul, evoluia de la un moment la altul, pentru ca n final s se ajung la rezolvarea problemei respective. Conductorul discuiei lanseaz problema sau tema discuiei, apoi primete toate rspunsurile i reaciile membrilor grupului, rspunznd corespunztor la ele, oblig pe membrii grupului s se angajeze total n rezolvarea problemei, centreaz reflexia colectiv asupra dezbaterii respective, orientnd-o spre ceea ce este esenial. 2.2. Pentru a facilita cunoaterea atitudinilor, opiniilor reale, ct i pentru cunoaterea influenei celor dorite, se utilizeaz discuia liber ca instrument de exteriorizare a prerilor i sentimentelor despre alte persoane sau situaii din viaa grupului. Membrii grupului sunt reunii i rugai s-i exprime sincer, deschis, ct mai lejer, fr nici o reinere, ceea ce simt sau gndesc, tot ceea ce i nemulumete sau i determin s manifeste diferite tipuri de comportament n grup. Discuia liber face publice opiniile i atitudinile membrilor grupului unii fa de alii i are ca scop concilierea opoziiilor, punerea premiselor rezolvrii tensiunilor i conflictelor din cadrul grupului. Ea este centrat pe grup, esenial fiind interaciunea dintre toi membrii grupului; de asemenea faciliteaz contientizarea cauzelor unor situaii tensionale, schimbarea opiniilor i comportamentelor, creterea coeziunii grupului. 2.3. Tehnica riscului are ca scop exprimarea tuturor riscurilor, temerilor legate de o anumit schimbare i este centrat pe reaciile membrilor grupului fa de conductor. Ea d posibilitatea testrii atitudinilor membrilor grupului fa de anumite practici i duce la clarificarea gndirii cu privire la anumite fenomene de schimbare, care urmeaz a interveni n dinamica viitoare a grupului.

2.4. Philips 6/6 este o metod de schimbare a prerilor n grupuri. Se preteaz pentru orice situaie care necesit enumerri i formulri de probleme, care urmeaz a sta n atenia organizatorilor i conductorilor grupului social. Ea presupune divizarea grupului n grupuri mici (6 persoane), asigurndu-se astfel posibilitatea tuturor membrilor de a participa la discuie. Grupurile mici i aleg cte un conductor al discuiei, cu sarcina de a coordona, de a facilita obinerea soluiilor. Apoi urmeaz discuia propriu-zis, care dureaz 6 minute, n grupurile constituite asupra temei date. 2.5. Discuia n panel evit instalarea unor stri psihologice negative n cadrul grupului, provenite din lipsa de atenie acordat tuturor membrilor grupului sau lipsa popularizrii deciziilor n rndul membrilor grupului. Ea presupune prezena unui grup de experi (57 persoane calificate i competente n tema ce urmeaz a fi discutat) care reprezint juriul, ceilali membri auditoriul i un animator sau conductor al discuiei. De obicei membrii panelului sunt plasai n form de semicerc, iar cealalt jumtate de cerc e ocupat de membrii auditorului, animatorul fiind la limita dintre juriu i auditoriu. 2.6. Focus grupul. Interviul de tip focus grup este un interviu de grup, focalizat pe o anumit tem, strict delimitat, care este condus de un moderator i face parte din categoria tehnicilor calitative de culegere a datelor pentru analiza percepiilor, motivaiilor, sentimentelor, nevoilor i opiniilor oamenilor. Aceast tehnic este o discuie de grup planificat organizat pentru obinerea percepiilor legate de o arie de interes strict delimitat, desfurat ntr-un mediu permisiv; discuia este relaxat i adesea plcut pentru participanii care i mprtesc ideile i percepiile; membrii grupului se influeneaz reciproc, rspunznd ideilor i comentariilor. Metoda i are originile n anii 30, fiind folosit de Lazarsfeld i Merton n cercetri efectuate n timpul celui de-al doilea rzboi mondial. Parametrii principali ai focus grupului: participanii au o experien specific sau o opinie pe tema delimitat de investigaie, este utilizat un ghid de interviu explicit i experienele subiective ale participanilor sunt explorate din perspectiva ntrebrilor preelaborate ale anchetei. Scopul principal al cercettorului care utilizeaz focus grupul n cadrul unei cercetri calitative de tip explorativ (Miftode, 2003) este acela de a obine informaii directe, cu valoare de opinii (Miftode, 2003) de la beneficiarii unor programe, de la membrii comunitii care sunt pui ntr-o situaie de grup pentru a-i exprima experienele, atitudinile, sentimentele fa de o anumit tem. Arii de aplicabilitate a focus grupului. El poate fi aplicat n toate domeniile vieii sociale atunci cnd se urmrete obinerea unor informaii n mod nemijlocit de la persoane. Tehnica focus grupului este una calitativ, dar care nu exclude tehnicile de tip cantitativ. Ea poate fi folosit: naintea cercetrilor i evalurilor cantitative pentru a se obine informaii exploratorii, la rafinarea instrumentelor de cercetare care vor fi folosite n culegerea datelor, pentru aprofundarea informaiilor despre o anumit tem, dup culegerea i analiza datelor cantitative, pentru interpretrea calitativa a materialului informaional cules sau independent de orice cercetare cantitativ atunci cnd ne
5

intereseaz doar opiniile, sugestiile, reaciile persoanelor selectate pentru interviul de grup. Focus grupul poate fi utilizat n evaluarea nevoilor unei comuniti, a resurselor acesteia i a modului cum membrii comunitii gndesc, simt i reacionez fa de o anumit situaie. Caracterul explorativ al focus grupului poate fi un avantaj pentru: identificarea unor probleme care nu au fost contientizate de ctre comunitate, identificarea profilului unui potenial grup int a unor servicii sociale n construcie, surprinderea percepiilor asupra unor instituii, organizaii, asupra unor servicii sociale oferite populaiei de ctre autoritile locale i/sau organizaii nonguvernamentale, evidenierea efectelor pe care le-a avut o anumit decizie la nivel comunitar privind oferirea unor faciliti pentru populaie, identificarea unui anumit serviciu social i poziionarea acestuia n registrul serviciilor oferite ctre populaie, identificarea percepiilor, opiniilor i reaciilor privind calitatea unor servicii primite de ctre membrii comunitii, testarea unor mesaje de campanie folosite n promovarea unor idei, servicii, organizaii, identificarea unor reacii, comportamente, motivaiilor ntr-o situaie real, Organizarea focus grupului. Focus grupul este o discuie de grup la care particip ntre 6 i 10 persoane. Unii cercettori consider c numrul participanilor poate fi mai mare, n funcie de tema de cercetare i gradul de implicare a moderatorului (Morgan, 1996). Se consider c numrul ideal de participani pentru un focus grup este de 8 persoane, mai ales dac se dezbate o tem cu o mare ncrctur emoional, n care persoanele participante sunt puternic implicate, este recomandat un grup mai mic, n special datorit faptului c moderatorului i este mai uor s controleze discuii cu un nivel nalt de implicare emoional ntr-un grup mai mic (Cojocaru, 2003). Organizarea focus grupului presupune: stabilirea temei de discuie stabilirea structurii grupului i a modalitilor de selectare a participanilor: Participanii trebuie s aib caracteristici comune, s alctuiasc un grup omogen n funcie de tema de discuie. Este recomandat ca persoanele participante la focus grup s nu se cunoasc ntre ele sau s nu aib contacte permanente, deoarece familiaritatea relaiilor dintre acestea afecteaz rspunsurile care vor fi date n timpul discuiilor, datorit interaciunilor cu persoanele cunoscute, evitarea unor rspunsuri sincere i introducerea unor filtre cauzate de imaginea sa n ochii celorlali. elaborarea i testarea ghidului de interviu stabilirea datei, locului i pregtirea acestuia pentru ntlnire pregtirea moderatorului, a asistentului moderator
6

 derularea focus grupului 1,5 pana la 2 ore. 3. Metode de stimulare a creativitii grupurilor 3.1. Brainstorming-ul (asaltul de idei, furtun n creier) este o metod de stimulare a creativitii grupului elaborat de A.F. Osborn. Ea presupune: un specialist n problematica creativitii; un animator al discuiilor; un grup de lucru de 8-12 membri; 4-6 observatori, cte unul la doi membri al grupului; un juriu de selecie a soluiilor, format din 3-4 persoane. Regulile ce trebuie respectate n edinele de brainstorming sunt: Imaginaia liber este binevenit, fie ea i aberant (Emitei n fraze scurte i concerte ct mai multe idei, liber, spontan, aa cum v vin n minte!). Judecata critic imediat este interzis (Eliminai orice atitudine critic fa de ideile emise, proprii sau ale altora!). Cantitatea genereaz calitatea (Emitei maxim de idei n minim de timp!). Asociaia liber de idei este recomandabil (Putei prelua i mbunti ideile altora.). 3.2. Sinectica este o metod elaborat de Gordon. Reprezint o tehnic mult mai structurat i mai specific de organizare i dirijare a imaginaiei. Sinectica propune dou mecanisme ce orienteaz imaginaia membrilor grupului: transformarea necunoscutului n familiar i transformarea familiarului n necunoscut i utilizarea mai multor tipuri de analogii. Grupul de sinectic include 4-10 persoane (optimul este de 5-7 persoane). Dintre acetia, unul are rolul de animator al discuiei, ali doi au rolul de productori de idei, iar ceilali sunt membri participani. Este recomandabil ca membrii s aib 25-40 de ani, s dispun de un nivel cultural i educaional similar, dar s aib profesii diferite, s aib anumite capaciti (fantezie, atitudine cooperatoare, ncredere n sine). 3.3. Brainwriting sau 6/3/5. Metoda const n: 6 persoane noteaz 3 soluii pe o foaie de hrtie timp de 5 minute, dup care foile se rotesc ntre participani, fiecare adugnd alte trei soluii. Metodele de activare pot fi utilizate n diverse domenii: n formare profesional, mai ales psihosocial, interpersonal; n selecia managerilor; n procesul lurii deciziilor.

STRUCTURILE GRUPULUI CURS 6

Microgrupurile sociale se constituie ca sisteme dinamice cu autoreglare in urma dezvoltrii unui ansamblu de relaii determinate intre membri, pe fondul desfurrii unor activiti comune. Desfurarea in timp a acestor relaii definesc procesele psihosociale de grup (aspectul diacronic, dinamic, discursiv al raporturilor interpersonale), iar modul de configurare a relaiilor la un moment dat definesc structurile psihosociale (aspectul sincronic al raporturilor interpersonale). Cele doua aspecte au caracter dialectic i complementar, procesele conducnd la configurarea structurilor, iar acestea la rndul lor - constituie baza desfurrii proceselor psihosociale de grup. Modul cum se manifesta in plan observaional interaciunile dintre procese i structuri reprezint fenomenologia psihosocial de grup, cea de a treia dimensiune eseniala a dinamicii grupurilor sociale. Cercetrile teoretice i experimentale evideniaz existena a patru categorii principale de structuri (respectiv procese) psihosociale de grup: structura socioafectiva (procesele prefereniale), structura comunicaiei (procesele de comunicaie), structura puterii (procesele de influen) i structura activitii (procesele de realizare a sarcinii). Dintre acestea, structurile comunicaiei, influenei i activitii pot avea att un caracter formal, determinate fiind de normele constitutive ale grupurilor instituionale, cat i un caracter informal, generate spontan in contextul interaciunii membrilor, in cadrul oricrei categorii de grupuri. Structura socioafectiva are preponderent un caracter informal, cu manifestri in cadrul oricrui tip de grup, chiar daca anumite aspecte ale structurilor formale ii pot influena modul de configurare i de manifestare. 1. Structura socioafectiva a grupului

Structura socioafectiva a grupului consta in modul de configurare a relaiilor prefereniale dintre membri la un moment dat, relaii care pot mbrca forma atraciei, respingerii sau indiferenei sociometrice. Microgrupul social ofer condiiile necesare unei structurri complexe a relaiilor afective ale membrilor si, structurare care se realizeaz in doua planuri principale, fiecare implicnd la rndul sau doua forme relativ distincte de manifestare: 1) n plan intragrupal, procesele afective mbrca att forma relaiilor prefereniale interpersonale, cat i pe aceea a tririlor afective fata de grup ca ntreg. Intre cele doua forme ale afectivitii intragrupale exista strnse intercondiionri, prima gsindu-si expresia in matricea sociometrica a grupului, iar cea de a doua la nivelul coeziunii,
1

climatului psihosocial i performanei (tema importanta pentru psihosociologia microgrupurilor). 2) n plan extragrupal, procesele afective se structureaz att in raport cu alte grupuri cu care se afla in raporturi de conexitate, cat fi in raport cu mediul social in care i desfoar activitatea, mediu constituit din organizaiile, instituiile i condiiile sociale generale care au incidena asupra vieii de grup (tema importanta pentru psihosociologia organizaiilor i psihologia mulimilor). Pentru a surprinde aspectul diacronic, evolutiv al structurii sociometrice a grupului si pentru a depasi una din limitele testului sociometric se poate utiliza PANELUL SOCIOMETRIC (teste sociometrice repetate la un interval de timp). Factorii care condiioneaz alegerile sociometrice. Alegerea sociometrica este fundamental condiionata de coninutul axiologic al relaiilor interpersonale. Din aceasta perspectiv, orice "ntlnire" sociala are un caracter implicit evaluator i valorizator, grila de valori individuale, grupale si culturale fiind cea care condiioneaz apariia "afinitilor elective". Observaiile si cercetrile confirma aceasta ipoteza, cu urmtoarea meniune: grilele i criteriile valorice care intervin cu o anumita pondere in structurarea relaiilor afective sunt la rndul lor condiionate de o serie complexa de factori motivaionali, cognitivi i conjunctural-existeniali. Grila axiologica care sta la baza alegerilor sociometrice are o "coloratura" foarte personala, sintetiznd in fapt o multitudine de factori psihoindividuali, psihosociali i socioculturali. Unele cercetri evideniaz o strns legtura intre alegerile sociometrice i efortul unui anumit membru pentru consolidarea i afirmarea grupului. Aceasta corelaie se explica prin semnificaia pe care grupul ca ntreg o are pentru fiecare dintre membri si, in urma realizrii funciei de satisfacere difereniata a trebuinelor individuale, a valorizrii membrilor in plan social si crerii unui cadru indispensabil manifestrii personalitilor. In acest context, orice efort de consolidare a grupului este convergent cu o importanta serie de factori motivaionali individuali si colectivi, ceea ce faciliteaz formarea unor relaii prefereniale pozitive fata de cei ce contribuie implicit la satisfacerea respectivelor vectori motivaionali. Factorii cei mai semnificativi care condiioneaz formarea si structurarea relaiilor prefereniale in cadrul grupurilor sunt considerai: inteligena sociala, capacitatea de comunicare interpersonala, farmecul personal, prestigiul intra- i extragrupal, altruismul si disponibilitatea de ntrajutorare, competenta i implicarea in rezolvarea problemelor cu care se confrunt grupul, statutul recunoscut in plan formal i informal. Obiectivele aplicrii tehnicii sociometrice pot viza dificulti reale cu care se confrunta grupul, dorina de optimizare a unei situaii prezente, nevoia de optimizare a climatului psihosocial si performanelor de grup, stimularea creativitii, eliminarea sau reducerea conflictelor intra sau extragrupale, identificarea cauzelor unor situaii disfuncionale conjuncturale, realizarea unor prognoze privind evoluia
2

grupului ca ntreg sau a unor raporturi interpersonale semnificative din cadrul acestuia, raporturile tensionale dintre unele subgrupuri, pregtirea grupului pentru confruntarea cu anumite situaii deosebite etc. 2. Structura comunicaiei

Att constituirea grupului ca sistem dinamic cu autoreglare cat si desfurarea activitilor care ii sunt specifice presupun un ansamblu de interaciuni sistematice intre membri, interaciuni care au loc pe fondul unui proces continuu de comunicare interpersonala. Comunicarea reprezint condiia eseniala a funcionarii oricrui sistem social i a desfurrii activitilor prin care se realizeaz sarcina constitutiva. Clasificarea formelor de comunicare intragrupal se poate face dup mai multe criterii: a). in functie de caracterul oficial, comunicarea este formala (in context organizational, intre sef si subordonat, de exemplu) si informala (desfasurata in contextul structurii informale a grupului) b) n funcie de direcia pe care se realizeaz, comunicarea se poate desfura pe orizontala, intre membri aflai la acelai nivel al structurilor formale, sau pe verticala (care poate fi ascendenta si descendenta), intre membri aflai pe paliere diferite ale structurilor formale de autoritate ale grupului. c) dup modul de implicare a participanilor in actul comunicrii, aceasta poate fi unilateral, cnd se desfoar unilateral intre sursa si receptor, sau bilaterala, cnd rolurile de emitor si receptor sunt ndeplinite succesiv de membrii participani la actul comunicrii. d) n funcie de obiectivele propuse si modul de utilizare a informaiei vehiculate, comunicaia poate fi instrumental, cnd informaia transmisa este destinata desfurrii i coordonrii activitilor de grup, sau de consum, in cazul unei comunicri interpersonale spontane, prin care se realizeaz contactul psihologie dintre membri, fr o finalitate explicita. e) dup numrul persoanelor implicate, comunicarea poate fi biunivoca, cnd se desfoar intre doi membri, sau multivoca, atunci cnd se desfoar n grup, cu participarea cvasi-simultana a mai multor membri. f) dup modalitatile folosite pentru codificarea i transmiterea informaiei, comunicarea poate fi verbala, orala sau in scris, nonverbala, prin folosirea semnelor, gesturilor, mimicii, posturii, paraverbal. Funciile comunicrii in cadrul grupurilor sociale: Asigura organizarea grupului, coordonarea activitilor de realizare a sarcinilor i rezolvarea problemelor curente.

 Faciliteaza realizarea contactului psihologic dintre membri grupului, condiie a satisfacerii trebuinelor psihologice ale acestora (de afiliere, comunicare, afeciune, manifestare a personalitii etc.). Condiioneaz constituirea i manifestarea coeziunii, prin uniformizarea valorilor, normelor, opiniilor, credinelor i atitudinilor care fundamenteaz viaa de grup. Fundamenteaz formarea palierului simbolic al vieii de grup, prin care grupul se obiectiveaz, se justifica i se manifest in plan intergrupal, organizaional si sociocultural. Faciliteaz realizarea integrrii sociale i influentei formative a grupului asupra membrilor si, precum si a influenei acestora asupra grupului, condiie a constituirii ansamblelor interacionale care dau unitate structurala si funcionala sistemului grupal. Canalele de comunicare reprezinta modalitatea sau mijlocul prin care am acces la celelalt in procesul comunicarii. Reelele de comunicare reprezinta totalitatea legturilor stabile (a canalelor) prin intermediul crora se transmit informaiile dintre membrii unui grup. Reeaua poate avea caracter formal sau informal, permanent sau temporar, activ sau latent. Numeroase cercetri au evideniat o puternica relaie intre tipul reelelor de comunicare, pe de o parte, i performana grupului, satisfacia membrilor, creativitate, eficiena leadership-ului si climatul psihosocial, pe de alta parte. Dei in funcie de numrul de membri pot fi imaginate o mare varietate de reele, acestea pot fi reduse la cteva tipuri generale: lan, cerc, stea, ramificata, mixta si completa.

STRUCTURILE GRUPULUI - continuarea CURS 7

3. Structura puterii/autoritatii Membrii unui grup se diferentiaza si dupa capacitatea de care dispun de a influenta activitatea colectiva si comportamentul celorlalti membri. Structura autoritatii exprima ierarhizarea formala sau informala a membrilor unui grup in functie de aceasta capacitate, care este conditionata de o serie complexa de factori psihoindividuali, psihosociali si situationali. Puterea poate proveni din diferite surse. French and Raven (1959) descriu 5 surse de putere sau tipuri de putere: - puterea de recompensare: influenta este obtinuta prin oferirea de recompense; puterea coercitiva: influenta este obtinuta prin aplicarea de pedepse; - puterea legitima: puterea este exercitata in baza unei investituri formale. Autoritatea formala cu care este investit un manager ii confera acestuia putere legitima. - puterea de referent: influenta este obtinuta in baza faptului ca subordonatii isi admira liderul, se identifica puternic cu acesta. Este cazul liderului charismatic. - puterea de expert: influenta este obtinuta in baza faptului ca liderul este perceput ca expert intr-un anumit domeniu. De aceea ea este dependenta de context. Primele trei tipuri de putere sunt associate cu rolurile pe care le au oamenii in organizatii formale, pe cand ultimele doua se asociaza cu calitatile psihoindividuale percepute ale persoanei. Aceasta tipologie nu epuizeaza toate tipurile de putere. Se mai poate adauga ca sursa de putere, de ex. accesul la informatie sau controlarea informatiei. Bass (1960) distinge intre puterea pozitiei si puterea personala. Puterea pozitiei include autoritate formala, control asupra recompenselor, pedepselor, informatiei, asupra mediului fizic, asupra tehnologiei si organizarii muncii. Puterea personala deriva din relatia pe care persoana o are cu ceilalti. Influenta potentiala bazata pe expertiza, prietenie, loialitate pot fi vazute ca putere personala. Cele doua tipuri de putere sunt relative independente. Frecvent autoritatea este intersanjabila (se poate schimba) cu puterea. Ele sunt insa diferite. Puterea reprezinta abilitatea de a influenta pe cineva sa faca ceva ce nu ar fi facut, iar autoritatea se refera la legitimitatea, justificarea si la dreptul de a exercita puterea. De ex.: avem puterea de a-l pedepsi pe hotul pe care il surprindem la noi in casa (daca avem forta musculara), insa nu avem autoritatea de a-l pedepsi, acesta fiind
1

dreptul sistemului juridic. Deci puterea legitima, institutionalizata devine autoritate, ce reprezinta exercitatea justificata, indreptatita si acceptata a puterii. Alti autori considera ca autoritatea nu deriva din relatia cu altii, ci reprezinta capacitatea innascuta sau dobandita de a exercita ascendenta asupra unui grup. Structura autoritarii formale (sau a puterii institutionale) corespunde organigramei institutiei careia ii apartine grupul, atributiile diferitelor pozitii fiind exercitate cu grade diferite de competenta, experienta si autoritate de catre cei care le ocupa. Cel mai important aspect care tine de exercitarea puterii si autoritatii in cadrul grupurilor se refera la raportul dintre structurile formale si cele informale ale acestora. Aceste raporturi pot fi de convergenta, divergenta, complementaritate, competitie sau conflict, cu grade diferite de intensitate si nuante in forma de manifestare. Cei mai important factori psihosociali care determina gradul de autoritate al unui membru sunt considerati urmatorii: Statutul sociometric: raportul dintre alegerile si respingerile socioafective pe care le realizeaza in cadrul grupului; acest parametru este esential in cadrul grupurilor informale. Competenta profesionala: capacitatea de rezolvare a problemelor tehnice care deriva din contextul activitatii de realizare a sarcinii; acest parametru are o pondere cu atat mai mare cu cat sarcina este mai importanta si mai dificila pentru grup si pentru membri sai. Pozitia formala in ierarhia grupului: statutul ocupat in organigrama organizatiei sau institutiei careia li apartine grupul si puterea cu care este investit de nivelul ierarhic superior. Statutul socioeconomic extragrupal: pozitia ocupata in mediul social caruia ii apartine (prin familie, instructie, sistem de relatii extragrupale, situatie materiala, domiciliu etc.). Nivelul de cultura generala: este vorba mai ales de acele zone ale culturii generate care interfereaza cu activitatea grupului, precum si cu trebuintele si sensibilitatile culturale ale membrilor sai. Accesul la informatie, initiativa si capacitatea de asumare a riscului. Cercetarile pe cele mai variate categorii de microgrupuri au evidentiat tendinta generala de dezvoltare a unei structuri de influenta informala, paralel sau in opozitie cu structurile puterii formale. 4. Structura activitatii/sarcinii Sarcina reprezinta principalul factor care orienteaza si structureaza activitatea grupului si in raport cu care se apreciaza performanta. Sarcina este definita ca un ansamblu obiectiv de cerinte, conditii si modele actionale elaborate si validate social, impuse din exterior sau adoptate prin consimtamant. Prin structura sarcinii se intelege
2

totalitatea relatiilor functionale dintre membrii grupului, relatii impuse de desfasurarea optima a activitatii de realizare a obiectivului propus. Sarcina poate fi caracterizata prin: gradul de structurare, care exprima existenta modelelor, informatiilor si strategiilor explicite de realizare practica; modul de conexare cu sarcinile altor grupuri; complexitate; durata de realizare integrala etc. Tipul sarcinii, gradul de structurare si modul de conexare la sarcinile altor grupuri sunt principalii factori care vor regla interactiunile de baza ale membrilor grupului. De aceea, analiza celorlalte structuri (comunicationale, socioafective si de influenta) trebuie sa se raporteze continuu la structura sarcinii; compatibilizarea si armonizarea acestor structuri constituie calea cea mai sigura pentru cresterea performantelor de grup. Analiza structurii sarcinii reprezinta una dintre cele mai importante etape in activitatea de "proiectare" a grupurilor, precum si in cea de diagnoza, prognoza si optimizare a dinamicii grupurilor sociale. Toate celelalte structuri, ale comunicatiei si influentei trebuie sa fie structurate astfel incit sa rezulta un indice maxim de congruenta, care este o premiza esentiala pentru obtinerea unei performante superioare. Rezolvarea sarcinii presupune un ansamblu de relatii intre membrii grupului, dintre care cele strict functionale reprezinta numai o parte. R. F. Bales evidentiaza un numar de 12 categorii de interactiuni, fiecare avand un continut specific: Aria socioafectiva pozitiva: Se arata solidar. Se arata destins Isi arata acordul Aria sarcinilor socio-operatorii: Propune directii/sugestii Exprima opinii Ofera informatie Cere informatie Solicita pareri Cere o directie/sugestii

Aria socioafectiva negativa: Dezaproba Manifesta tensiune Manifesta ostilitate Exista perechi de categorii interactionale care corespund principalelor tipuri de probleme ivite in timpul rezolvarii sarcinilor: a) probleme referitoare la informatii (Ofera informatie. Cere informatie); b) probleme de evaluare (Exprima opinii. Solicita pareri.); c) probleme de control (Propune directii. Cere o directie.); d) probleme legate de decizie (Isi arata acordul. Dezaproba.); e) probleme legate de starile de tensiune (Se arata destins. Manifesta tensiune.); f) problemele referitoare la integrare (Se arata solidar. Manifesta ostilitate.). .
3

Conform tezei lui Bales, orice grup aflat intr-o activitate de rezolvare a unei sarcini ( respectiv a unei probleme de interes comun) parcurge succesiv aceste faze, dupa reguli care conduc la un schema-tip de rezolvare. Succesiunea este urmatoarea: informare asupra problemei - sarcina; evaluarea situatiei; cautarea de solutii si influentarea reciproca pentru o anumita varianta rezolutiva; control interpersonal pin reactii afective fata de mersul discutiilor; luarea deciziei. Conceptul de congruenta a structurilor de grup este un indicator care exprima gradul de compatibilitate functionala dintre doua sau mai multe structuri psihosociale de grup: structura sarcinii, comunicatiei, influentei si socioafectiva. Cu cat un grup are un indice mai mare de congruenta a structurilor sale functionale, cu atat performanta sa este mai buna, climatul psihosocial mai favorabil, tendinta generala a unui astfel de grup fiind de evolutie pozitiva. Dimpotriva, o congruenta scazuta indica disfunctionalitati active sau latente la nivelul compatibilitatilor dintre structurile grupului. Performanta grupului va fi scazuta, tendinta generala va fi de inrautatire a climatului psihosocial si de alterare si mai accentuata a relatiilor interpersonale.

NORMALIZAREA, CONFORMISMUL, OBEDIENTA Curs 8

Influenta sociala este o actiune asimetrica, cu predominanta unilaterala, pe care o exercita asupra individului evenimentele, fenomenele mediului, dar mai ales ceilalti oameni cu care intra in contact. 1. Normalizarea Grupurile stabilesc o serie de norme reguli de conduita ale membrilor lor. Normele pot fi formale sau informale. Institutiile militare, administrative sau scolare, de exemplu, formuleaza reguli scrise de comportament, care este asteptat din partea membrilor ce intra in componenta lor. Normele informale sunt mai subtile (Cu ce sa ma imbrac? Imi pot permite sa-i dau un telefon ori sa-i fac o vizita? Cine plateste pentru una sau alta? Cine saluta primul? Cine deschide usa si cine trece primul?). Sesizarea regulilor nescrise ale unui grup poate fi o misiune care solicita mult timp si care, cateodata, da nastere la anxietate. Norma este o modalitate de evaluare ce indica un interval acceptabil si un interval inacceptabil in privinta comportamentului. Norma prescrie ce comportamente sunt acceptabile si care nu, fata de un anumit subiect. Normele prescriu comportamentul de membru al grupului; se aplic numai comportamentului nu gndurilor i sentimentelor private; se dezvolt, n special, pentru comportamentele considerate importante de membrii grupului. Normele prevd un anumit grad de libertate individual, anumite limite de variabilitate ntre care comportamentul rmne acceptabil. Nerespectarea normelor are consecinte diferite (daca este vorba de norme formale, consecintele sunt pedepse consemnate oficial avertismente, mustrari, penalizari materiale etc.; incalcarea normelor informale se asociaza cu costuri de nivel psihologic, emotional, social izolare, excludere din grup). Nu orice abatere de la norma este insa sanctionata. Exista un grad de deviere tolerata de la norma, care permite o incalcare minora a normei. Normele sunt instrumente elaborate de grup, n ncercarea sa de a maximiza ansele de succes i a micora ansele de eec; de a facilita performana grupului i a nltura obstacolele n atingerea scopurilor; de a ridica moralul (a asigura satisfacia membrilor si i a preveni discomfortul interpersonal). Performana i moralul grupului ar trebui s fie scopurile formale urmrite prin norme. Normele asigur succesul sau supravieuirea grupului, normele reflect preferinele efilor sau ale altor persoane, influente, din grup, normele reduc incertitudinea privind adecvarea comportamentului n situaii complexe; normele foreaz membrii grupului n asumarea rolurilor care ajut grupul s obin succesul ori s supravieuiasc, normele ajut grupul s-i rezolve problemele interpersonale. Studiul lui M. Sherif, privitor la efectul autocinetic, este considerat prototipul formarii unei norme in grup. Efectul autocinetic apare cand un stimul vizual nu are un
1

cadru de referinta (in intuneric deplin, un punct luminos fix apare ca o lumina ce se deplaseaza). Procedura experimentala vizeaza doua conditii in prima dintre ele, subiectul este singur cu experimentatorul, iar in a doua, se afla intr-un grup. Fiecare subiect este pus sa faca mai multe serii de evaluari, urmarindu-se ce anume se schimba in evaluarile subiectilor in situatia individuala fata de situatia de grup. In varianta individuala, in lipsa unui punct de referinta exterior, fiecare subiect stabileste un interval de variatie propriu si un punct de referinta intern sau norma (distanta pe care se deplaseaza punctul difera de la un individ la altul, dar ramane relativ constanta la acelasi individ). In a doua conditie experimentala, subiectii evaluatori, care au deja norme individuale fixate, in ciuda diferentelor initiale ale perceptiilor lor, ajung sa stabileasca o norma intrunind adeziunea tuturor. Aceasta norma este acceptata privat, dovada fiind faptul ca subiectii fac apel la ea in sedinte individuale ce urmeaza sedintelor de grup, adica atunci cand presiunea grupului lipseste. Fenomenul fundamental in situatiile de normalizare consta in inexistenta unei norme stabilite dinainte, pe care grupul ar impune-o indivizilor fara ca el insusi sa fie sensibil la pozitia acestora. Lipsa consensului majoritatii cu privire la raspunsul corect face ca membrii, nesiguri pe raspunsurile lor, sa exercite influenta unul asupra altuia si sa sfarseasca prin a adopta o norma comuna, ce intruneste adeziunea tuturor si exprima pozitia grupului fata de stimulul respectiv. Sherif considera ca factorul fundamental ce explica normalizarea consta in lipsa criteriului obiectiv pentru determinarea exactitatii judecatilor. Mecanismul ce intervine este castigarea certitudinii prin fixarea unor repere. Floyd Allport explica normalizarea prin conceptul de concesii reciproce (experiment: in prezenta altora, subiectii apreciau mirosuri respingatoare ca fiind mai putin respingatoare si mirosuri deosebit de placute ca fiind mai putin placute). Indivizii converg spre o valoare centrala pentru a evita dezacordul cu ceilalti: o judecata moderata are mai mari sanse sa intruneasca adeziunea celorlalti. 2. Conformismul Conformismul reprezinta procesul prin care grupul exercita presiuni asupra membrilor pentru a respecta normele de grup. A fi diferit de ceilalti poate avea consecinte mari in raport cu receptionarea recompenselor sau pedepselor (pierderea statutului de membru al grupului, etichetarea ca anormal). Studiul lui Solomon Asch asupra proceselor care determina gradul de independenta sau de supunere a unui membru fata de grup cand acesta exercita presiuni uniformizatoare este foarte cunoscut. Autorul prezinta subiectilor sai sarcina ca pe una de discriminare vizuala. Subiectii au de rezolvat o sarcina simpla: compararea lungimii a 3 linii cu o linie etalon pentru a identifica linia identica. Membrii grupului sunt complicii experimentatorului si dau raspunsuri gresite la trei sferturi din itemi, iar subiectul naiv raspunde in pozitie penultima. Grupul reuseste sa deformeze judecatile indivizilor, 32% dintre raspunsuri fiind gresite, fata de 0,68% raspunsuri gresite in grupul de control. Variind dimensiunea grupului (de la 1 pana la 15 complici), Asch
2

arata ca raspunsurile eronate se inmultesc de la 1 la 4 membri ai grupului ce exercita influenta, dupa aceasta limita fiind constante. O conditie esentiala este unanimitatea grupului. Influenta scade cand exista un complice instruit sa dea mereu raspunsul corect. Suportul social rupe consensul majoritar. Asch explica acest lucru prin disparitia fricii de costurile sociale ale deviantei. Efectele conformismului au fost explicate prin influenta informationala si influenta normativa. Realitatea in care traiesc oamenii nu este de multe ori clara, precis definita, ceea ce genereaza o anumita insecuritate in privinta perceperii si evaluarii ei corecte. De aceea oamenii cauta la ceilalti garantii de corectitudine pentru opiniile lor. Influenta informationala apare din incertitudinea subiectilor cu privire la raspunsul corect si din nevoia lor de a avea opinii exacte, in concordanta cu adevarul obiectiv. O sursa capabila sa exercite influenta informationala este o sursa experta sau care detine informatii ce-i lipsesc tintei. Dependenta individului de grup nu este numai informationala, ci si normativa, grupul exprimand expectante privind comportamentul adecvat in grup. Influenta este normativa atunci cand oamenii se tem de consecintele faptului de a aparea ca deviant. Ne place sa ne consideram unici, dar lipsa acordului intre noi si grupul de apartenenta poate fi foarte stresanta indivizii care deviaza de la norma de grup sunt, in general, rejectati. Aceste doua tipuri de influenta releva doua tipuri distincte de conformism : conformismul (acceptare) privat sau intern apare atunci cand persoana accepta in forul sau intim ca judecatile celorlalti sunt corecte. Aceasta presupune ca nu isi schimba doar comportamentul ca sa faca pe plac, ci si convingerile. Acest tip de conformism implica interiorizarea regulilor. conformismul public sau de complezenta nu atinge convingerile subiectului, este doar de suprafata, are rol instrumental (ajuta persoana sa obtina ceva, de exemplu acceptare din partea grupului), subiectul mimand acordul cu ceilalti, pentru a obtine un avantaj. In cazul influentei informationale, ne conformam atunci cand : situatia este ambigua (cand apar zvonurile) cand suntem nesiguri asupra raspunsurilor sau reactiei corecte intr-o situatie, atunci receptivitatea noastra la influenta celorlalti creste. este vorba despre o situatie de criza (de forta majora) nu avem timpul necesar pentru a gandi asupra cursului pe care-l vor lua evenimentele. Panica, de exemplu, inlaturand luciditatea ne face sa actionam ca o turma, facand ceea ce fac ceilalti. alta persoana este perceputa ca expert. In cazul influentei normative, urmatorii factori sunt relevanti : Puterea pe care o are grupul asupra noastra; Cat de aproape in spatiu si timp ne aflam de grupul care exercita influenta; Numarul membrilor grupului;
3

 Cat de semnificativ este grupul pentru noi, influenta normativa fiind cu atat mai puternica cu cat provine de la oameni pe care ii respectam, iubim sau veneram, intrucat exista costuri serioase pentru noi daca prin conduita noastra devianta vom pierde prietenia, dragostea sau respectul lor; Coeziunea grupului, in sensul ca aderarea la o norma este cvasiunanima; Tipul de cultura in care ne-am format; Tipul de personalitate cei cu anxietate sociala, stima de sine scazuta, care au continuu nevoie de validare externa, este probabil sa dezvolte mai frecvent acest tip de comportament. 3. Obedienta Obedienta (supunerea fata de autoritate) reprezinta conduita de ascultare si urmare a indemnurilor, ordinelor venite de la o persoana investita cu autoritate. Ca si in cazul conformismului, se poate vorbi despre obedienta ca despre o trasatura de personalitate, pe care o detinem intr-un grad mai mic sau mai mare, ca de o caracteristica indusa intr-o cultura anume unei anumite parti (clase, etnii etc.) de catre societate de exemplu, pentru femeia musulmana, obedienta fata de sot este singura conduita considerata adecvata dar si ca de un fenomen psihosocial. Experimentul lui Stanley Millgram asupra obedientei este celebru. In cadrul acestuia, experimentatorul este luat in considerare nu numai in rolul sau de instructor ce asigura o procedura, ci in rolul sau explicit de sursa de influenta. In cadrul experimentului standard, li se propunea voluntarilor sa participe (contra unei remuneratii modice) la un test menit sa studieze influenta pedepsei asupra capacitatii de memorare. Testul consta in citirea unor perechi de cuvinte pe care elevul trebuia sa le memoreze, el fiind supus apoi verificarii. Subiectul naiv este, intotdeauna profesor, iar elevul este un complice al experimentatorului, un om de varsta medie, cu infatisare simpatica. La fiecare greseala a elevului, profesorul trebuie sa-l pedepseasca pe acesta prin aplicarea unor socuri electrice, progresive, mergand de la 15 la 450 de V, esalonate fiind din 15 in 15 volti. Rezultatele au depasit asteptarile cele mai pesimiste ale studentilor, adultilor din clasele medii si chiar ale psihiatrilor, care prevazusera un soc mediu maxim de aprox. 130 de volti si un procent de obedienta de 0 %. Socul mediu maxim administrat a fost de 360 de volti, iar 62, 5% dintre subiecti s-au supus pana la capat. Explicatia acestui fenomen este legata de autoritatea experimentatorului si de reactia pe care cei mai multi dintre noi suntem conditionati sa o avem in fata autoritatii sau insemnelor sale. Dincolo de tendinta de a face pe plac celui investit cu autoritate, exista si un fenomen de plasare a responsabilitatii in afara propriei persoane, chiar daca actele ne apartin, prin justificarea ca am actionat la ordin. A primi un ordin echivaleaza deci cu exonerarea de raspundere. Milgram vorbeste de starea agentica, subiectul simtindu-se un instrument in mana autoritatii.
4

Milgram a investigat experimental diversi factori ce pot duce la diminuarea obedientei: ordinele date prin telefon de experimentator au dus la o scadere a obedientei fata de situatia in care erau trasnmise prin comunicare fata-n fata; locul de desfasurare a experimentului (intr-un spatiu ce presupune o anumita autoritate-laboratorul din Universitate- sau unul neutru din acest punct de vedereun birou dintr-un orasel de provincie; diferentele nu sunt semnificative); ordinele contradictorii ale autoritatii scad obedienta (2 cercetatori care dau ordine opuse incurajeaza independenta subiectului); relatia spatiala dintre profesor si elev (victima) (obedienta scade o data cu cresterea distantei dintre agresor si victima si pe masura ce victima devine mai impersonala).

Polarizarea de grup. Fenomenul gandirii de grup (groupthink) CURS 10

1. Polarizarea de grup Care ar fi rezultatul unei discutii in grup a unor puncte de vedere diferite? Bunul simt sugereaza doua predictii alternative: 1. deplasarea spre atitudinea medie. Dupa ce membrii grupului isi prezinta punctele lor de vedere, decizia grupului va fi un compromis general, intrucat fiecare tinde sa adopte pozitia cel mai des sustinuta. 2. inclinatia catre prudenta. Ingrijorati de ideea ca ar putea conduce grupul spre o decizie riscanta, oamenii se situeaza pe pozitii mult mai prudente atunci cand discuta problemele decizionale cu ceilalti membri ai grupului. Ideea ar fi aceea ca indivizii sunt dornici sa isi asume riscuri si sa implementeze idei originale, pe cand grupurile tind sa fie precaute si sa actioneze extrem de lent. Campul acesta de cercetare - luarea deciziei de grup - a fost inaugurat de James Stoner in 1961. El a comparat luarea deciziei in situatii care implicau riscuri de catre indivizi si de catre grupuri. In vederea acestei comparatii, Stoner a folosit dileme decizionale: subiectului individual ori membrilor grupului li se prezenta un scenariu in care evolua un personaj si li se cerea sa dea un sfat personajului respectiv in privinta alegerii pe care urma sa o faca. Contrar tuturor previziunilor, Stoner a constatat ca grupurile iau decizii mai riscante decit indivizii izolati. Schimbarea riscanta (risky shift) a fost definita ca tendinta discutiilor de grup de a produce decizii de grup mai riscante decit media opiniilor membrilor din faza de pre-discutie. Alte studii au dat rezultate ce pareau sa contrazica fenomenul risky shift, constatand ca, in cazul anumitor tipuri de probleme, grupurile au tendinta de a fi mai precaute decat indivizii, fenomen numit coutious shift (schimbare prudenta). Cercetatorii si-au dat seama ca tendinta grupurilor de a lua decizii riscante nu apare intotdeauna. Mai mult, au fost scoase la iveala situatii in care grupurile au facut alegeri mai prudente decit indivizii. Astfel, psihologii sociali au realizat ca acest fenomen de grup nu este, asa cum s-a crezut la inceput, o schimbare consistenta catre opinii mai riscante, ci mai curind o calitate a discutiilor de grup de a intari opiniile initiale ale membrilor. In 1969, Serge Moscoici si Marisa Zavalloni au propus termenul de polarizare de grup pentru tendinta discutiilor de grup de a produce decizii de grup mai extreme in raport cu media opiniilor membrilor din faza de pre-discutie, in directia favorizata de medie. Polarizarea de grup reprezinta exagerarea, prin discutii in grup, a intentiilor si a opiniilor initiale ale membrilor grupului. Risky shift in grupuri devenea astfel un caz particular al polarizarii de grup. Grupurile au calitatea de a face mai extreme ori de a intensifica opiniile membrilor in directia in care ele inclinau deja inaintea discutiei de grup. Polarizarea nu semnifica nicidecum ca discutia de grup ar imparti membrii in doua tabere. Ea corespunde gruparii
1

opiniilor la un pol (la o extrema), si anume la polul spre care opiniile membrilor tindeau in faza de pre-interactiune. Polarizarea de grup nu se restrange la deciziile care implica alegerea intre risc sau prudenta. Orice decizie de grup poate fi influentata de polarizare; cu toate acestea, fenomenul se produce mai ales atunci cand sunt in dezbatere decizii asupra unor chestiuni importante. Un experiment privind prejudecatile rasiale: intr-un studiu, elevi de liceu au raspuns la un chestionar, pe baza caruia au fost impartiti in trei categorii: indivizi cu prejudecati rasiale accentuate, medii si de mica intensitate. Dupa aceea, grupuri de elevi cu atitudini asemanatoare s-au reunit ca sa discute chestiuni rasiale; atitudinile lor au fost estimate inainte si dupa dezbaterile in grup. Polarizarea in grup s-a dovedit dramatica. Elevii cu prejudecati slabe la inceput au manifestat, in urma discutiilor, prejudecati si mai inofensive; in schimb, elevii cu prejudecati moderate sau accentuate si-au intarit prejudecatile rasiale dupa dezbaterile in grup. Grupurile determina intensificari ale atitudinilor in functie de orientarea lor initiala: pe cele favorabile le face si mai favorabile, iar pe cele negative, si mai negative. Explicatii ale fenomenului de polarizare in grup: 1. Teoria argumentelor persuasive (TAP), elaborata de Amiram Vinokur si Eugene Burnstein. Potrivit autorilor, pozitia unui individ intr-o anumita chestiune este determinata de numarul si capacitatea persuasiva a argumentelor pro si contra pe care el le actualizeza din memorie atunci cind isi formuleaza pozitia. Ei au stabilit doi factori principali ce determina capacitatea persuasiva a unui argument: validitatea si noutatea. Potrivit teoriei argumentelor persuasive, intr-o discutie de grup, indivizii fac publice argumentele pe care se bazeaza pozitia lor. Daca grupul contine indivizi cu opinii similare, atunci este probabil ca fiecare individ va auzi, pe linga argumentele familiare, citeva argumente noi in favoarea pozitiei sale. In consecinta, pozitia fiecaruia se va intari, iar pozitia grupului ca intreg se va polariza - deci va deveni mai extrema. Simpul fapt de a-i auzi pe altii repetand propriile noastre argumente (fara sa ofere elemente noi) poate fi de natura sa valideze modul nostru de gandire, dandu-ne mai multa incredere in ceea ce, la inceput, putea sa fi fost doar o slaba inclinatie. In acest fel, polarizarea in grup se intensifica atunci cand un participant enunta un argument, dupa care il aude repetat de catre alti membri ai grupului. 2. Compararea sociala.. Potrivit teoriei compararii sociale, elaborate de Leon Festinger, indivizii sunt motivati sa se perceapa si sa se prezinte pe ei insisi intr-o lumina favoabila. Pentru a reusi acest lucru, indivizii trebuie sa observe cum se prezinta ceilalti si sa-si ajusteze in consecinta auto-prezentarea. Discutia de grup indica modele de comportament dezirabile social si astfel indivizii isi schimba pozitia in directia grupului pentru a castiga aprobare si pentru a evita dezaprobarea. Polarizarea de grup se produce si numai prin simplul fapt ca membrii grupului vin in contact cu opiniile altor persoane, chiar daca ele nu sunt sustinute cu argumente. Indivizii isi formeaza conceptia despre realitatea sociala comparandu-se cu ceilalti.
2

3. Factori culturali acolo unde societatea valorizeaza asumarea riscului, la nivelul grupului deciziile vor raspunde acestui deziderat. 2. Fenomenul gandirii de grup (Groupthink) Procesele implicate de polarizarea de grup pot crea premisele unei tendinte deformatoare (bias) si mai profunde, poate chiar si mai periculoase, in luarea deciziilor in grup. Examinand decizii de grup ce au avut consecinte catastrofale (atacul japonez de la Pearl Harbour, razboiul din Vietman, invazia americana din Golful Porcilor, lansarea navetei Challenger), in 1972, intr-o carte intitulata Victime ale gandirii de grup, Janis a considerat ca ceea ce s-a intimplat in aceste situatii ilustreaza exemplar deteriorarea procesului de luare a deciziei pe care el a numit-o gandire de grup. Groupthink se refera la tendinta membrilor grupului de a ajunge la solidaritate si coeziune, tendinta care-i face sa ocoleasca orice chestiuni ce ar conduce la dispute. In astfel de cazuri, daca membrii anticipeaza contra-argumente cu privire la o anumita problema, ei evita sa ridice problema respectiva pentru a nu-i supara pe alti membri al grupului sau pentru a nu fi etichetati ca devianti, deplasati sau stupizi. Daca ei cred ca nu se poate raspunde la o intrebare, nu o pun. De aceea, ca rezultat al pornirii irationale de a mentine unanimitatea si coeziunea, deciziile grupului sunt nerealiste si lipsite de simt practic. Fenomenul gandirii de grup afecteaza aproape toate etapele procesului decizional, care sunt: Identificarea problemei- decizia presupune alegerea unei variante de actiune, care sa reprezinte solutia unei probleme; Documentare asupra problemei- culegere de informatii relevante, suficiente, recente privitoare la problema identificata; Elaborarea variantelor posibile de actiune; Analiza variantelor identificate, prin evaluarea avantajelor si dezavantajelor rezultate din aplicarea lor; Alegerea unei variante; Punerea in practica a variantei alese; Evaluarea calitatii deciziei. Una din hotaririle absurde emanate de un grup alcatuit din oameni deosebit de competenti se refera la parasutarea in 1961 in Golful Porcilor de pe coasta cubaneza, a 1400 de exilati cubanezi care fusesera pregatiti de serviciile secrete americane. Ei aveau sentimente anti-castriste si sperau sa poata rasturna regimul de la Havana. Fortele lui Castro au ucis aproape 200 si au facut prizonieri restul, silindu-i pe americani sa-i rascumpere pe o suma uriasa. Decizia cu privire la aceasta invazie fusese luata de un grup de inalti functionari americani, intre care ministri si specialisti in strategie militara si in politica externa, condusi de presedintele J.F. Kennedy. Presedintele i-a fortat pe membri sa ajunga la consens foarte repede si, ca atare, presiunile spre uniformitate au devenit puternice, facind sa dispara opiniile dizidente.
3

Janis a considerat ca termenul de gandire de grup se refera la situatii in care presiunile din grup duc la diminuarea eficientei mentale a indivizilor, la deteriorarea simtului realitatii si a judecatii morale. El afirma in 1972 ca gandirea de grup este un gen de gindire in care se angajeaza indivizii cind sunt puternic implicati intr-un grup coeziv, cind incercarile lor de a pastra unanimitatea depasesc motivatia lor de a evalua realist cursuri alternative de actiune. Ea poate sa apara in orice grup de decizie (de ex: in grupul familial ori intr-un grup de colegi care hotarasc unde isi vor petrece vacanta) atunci cind sunt intrunite urmatoarele conditii, acestea reprezentand premise ale aparitiei fenomenului: Coeziune puternica - grupurile foarte coezive au tendinte mai pronuntate de a-i respinge pe membrii cu opinii deviante; Omogenitatea membrilor grupului in privinta ideologiei si a background-ului (originii si statusului) social; Izolarea grupului de alte grupuri, persoane, experti care ar aduce informatii suplimentare si contrare opiniilor membrilor grupului; Lipsa unor proceduri temeinice de a cauta si a evalua alternativele exista deficiente la nivelul procesului decizional; Leadership directiv conducatorul grupului, in timpul procesului decizional directioneaza discutiile in anumite zone, evitandu-le pe altele; Presiunea timpului, determinind stres si convingerea ca exista putine sanse sa se gaseasca o solutie mai buna decit cea favorizata de lider ori de o alta persoana influenta. Simptome comportamentale Janis a stabilit patru simptome ale acordului prematur generat de presiunea grupului: 1. Presiunile puternice spre conformism - Presiuni spre uniformitate exista in orice grup, dar in cazul gandirii de grup, aceste presiuni devin evidente si deosebit de nocive. Nu exista toleranta pentru devierile de la opinia majoritara si in unele cazuri se iau masuri foarte dure impotriva celor ce nesocotesc consensul. 2. Auto-cenzurarea ideilor deviante - Desi se spune ca tacerea e de aur, in grupurile care iau decizii, retinerea de a manifesta dezacordul poate compromite total decizia. 3. Prezenta paznicilor mintii (mindguards) - Janis a format acest termen prin analogie cu termenul de bodyguard. Mindguard-ul protejeaza persoanele de informatia despre care el crede ca ar diminua increderea persoanei in grup si ar afecta abilitatea grupului de a formula o solutie potrivita. Paznicul mintii poate controla canalele de informatie, tinind informatia daunatoare consensului departe de grup, pierzind-o, uitand sa o mentionze sau facind-o irelevanta si nedemna de atentia grupului. Pe de alta parte, paznicii mintii incearca sa previna contaminarea cu idei deviante, indepartindu-i pe membrii dizidenti sau silindu-i sa pastreze tacerea. 4. Unanimitatea aparenta - presiunea spre uniformitate, auto-cenzurarea, actiunea paznicilor mintii conduc la un acord iluzoriu intre opinii. Erorile de judecata ale grupului sunt cauzate de patru tipuri de iluzii:
4

1. Iluzia de invulnerabilitate increderea membrilor grupului in corectitudinea deciziei luate si in absenta unor consecinte personale pentru o eventuala decizie gresita. 2. Iluzia moralitatii credinta membrilor grupului in justetea si moralitatea deciziei luate. 3. Perceptii eronate asupra out-group-ului - in general, conflictul intre grupuri conduce la/ sau este cauzat de perceptii eronate asupra grupului advers. 4. Rationalizarea colectiva - Odata ce se angajeaza intr-o actiune, indivizii incearca sa diminueze conflictul legat de alegere, evitind informatia ce infirma varianta aleasa si cautind informatie care o confirma. Consecinte ale gandirii de grup 1. Deliberare defectuoasa prin: Examinare incompleta a alternativelor; Examinare incompleta a obiectivelor; Evaluare gresita a riscurilor alternativei preferate; Refuzul reexaminarii alternativelor respinse initial; Documentare si informare superficiala; Procesare tendentioasa a informatiilor diponibile; Neglijarea elaborarii unor planuri pentru cazuri neprevazute. 2. Mare probabilitate de adoptare a unei decizii eronate Prevenirea gindirii de grup In principiu, orice incercare de a combate gindirea de grup trebuie sa se bazeze pe evitarea instituirii premature a acordului, fara a compromite coeziunea de grup. Pot fi utilizate urmatoarele strategii: a. Incurajarea exprimarii deschise a ideilor alternative. b. Leadership impartial - liderul trebuie sa refuze sa-si exprime opinia la inceputul intilnirii, sa ceara o dezaprobare reala, sa-i convinga pe ceilati ca atitudinea critica este binevenita, sa permita reunirea grupului de citeva ori fara ca el sa asiste. c. Grupuri multiple de discutie pe aceeasi tema grupul poate fi divizat in mai multe subgrupuri care discuta independent problema. d. Folosirea unui avocat al diavolului - aceasta strategie garanteaza examinarea dovezilor ce exista impotriva deciziei grupului. e. Invitarea unor experti din afara pentru a evalua decizia de grup. f. Incurajarea membrilor de a discuta cu cei apropiati lor despre decizia de grup si de a culege feed-back-uri. g. Informarea membrilor asupra fenomenului gandirii de grup, asupra cauzelor si consecintelor acestuia.