You are on page 1of 4

Aprobat prin ordinul are ca scop primirea de privilegii sau beneficii nelegitime şi care defăimează

Procurorului General nr. 192/22 din imaginea, onoarea şi prestigiul Procuraturii în societate.
octombrie 2004 c) conflict de interese - situaţia de incompatibilitate în care se află un
lucrător al organelor
Procuraturii care are un interes personal ce influenţează imparţialitatea şi
C O D II L obiectivitatea
deontologic al procurorului activităţilor sale în evaluarea, monitorizarea, realizarea şi raportarea
atribuţiilor de serviciu;
Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii, apără d) interes personal - orice avantaj pentru lucrătorul organelor
ordinea de drept drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită Procuraturii, soţul / soţia,
urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti în rude ori afini, pînă la gradul al treilea inclusiv.
condiţiile legii.
Instituirea unui comportament ireproşabil care include un ansamblu
de principii morale şi de proceduri conform standardelor etice şi de conduita 1
urmează să conştientizeze responsabilităţile care îi revin procurorului
determinate de interesele generale ale societăţii, de sarcina apărării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, valori supreme într-o
societate democratică, conformarea în activitatea sa cu exigenţele de
conduită şi etică şi promovarea imaginii, onoarei şi demnităţii Procuraturii în
societate.

1. Dispoziţii generale

1.1. Codul deontologic al procurorilor (în continuare Cod) este elaborat


în conformitate
cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, Legii cu privire la Procuratură,
Legii serviciului
public. Legii privind combaterea protecţionismului şi corupţiei,
Recomandărilor Consiliului
Europei REC(2000)iO din 11.05.2000 privind codurile de conduită pentru
funcţionarii publici şi
REC (2000)19 cu privire la rolul Procuraturii în cadrul sistemului de justiţie
penală şi stabileşte
principiile de bază ale deontologiei procurorului, restricţiile şi exigenţele
speciale faţă de
procuror, şi responsabilităţile lui, comportamentul procurorului în executarea
atribuţiilor de
serviciu şi în societate, ţinuta vestimentară adecvată statutului procurorului,
modul de organizare
şi funcţionare a Comisiei de etică a procurorilor.
1.2. în sensul prezentului Cod se definesc următoarele noţiuni:
comportament ireproşabil al procurorului - comportamentul demn şi
adecvat în societate bazat pe principiile moralităţii, eticii profesionale şi
culturii generale, calităţi acumulate de orice lucrător al organelor Procuraturii
pe parcursul vieţii, în perioada studiilor universitare, cursurilor de pregătire
profesională, precum şi în activitatea sa profesională sau reglementat prin
acte legislative sau normative, menit să asigure buna reputaţie a
procurorului precum şi funcţionarea eficientă a Procuraturii şi altor autorităţi
publice din ţară.
comportament coruptiv - acţiuni compromiţătoare care constituie o
abatere de la principiile moralităţii şi eticii profesionale şi care deviază de la
îndatoririle de serviciu ale lucrătorului organelor Procuraturii, îndreptat spre
săvîrşirea unor acţiuni interzise de actele normative pasibile de sancţionare
disciplinară, administrativă sau penală, caracterizat prin utilizarea interesată
a atribuţiilor de serviciu în scopuri personale, de grup sau corporative care
2
II. Principiile de bază ale deontologiei procurorului

2. LI magi nea de bună reputaţie a organelor Procuraturii se creează în


baza următoarelor principii:
legalităţii;
umanismului;
echităţii;
transparenţei;
e) respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului;
t) respectării onoarei şi demnităţii;
g) onestităţii;
li) imparţialităţii;
i) controlului ierarhic.

III. Restricţiile şi exigenţele de serviciu faţă de


procuror

3.1. în exerciţiul atribuţiilor de serviciu procurorul nu are dreptul de a


manifesta
comportament coruptiv, cum ar fi:
să desfăşoare activitate de antreprenoriat;
să ocupe orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii
didactice şi ştiinţifice;
să facă parte din partide şi din alte organizaţii social-politice sau să
desfăşoare activităţi cu caracter politic;
să dea preferinţe unor persoane fizice şi juridice, inclusiv a rudelor
sale apropiate la elaborarea şi emiterea de decizii;
să dea consultaţii oficiale scrise sau verbale de soluţionare a
problemelor litigioase, cu excepţia cazurilor părinţilor, soţului (soţiei),
copiilor, precum şi persoanelor aflate sub tutela şi curatela sa;
să încalce procedura, stabilită prin acte normative, de examinare şi
soluţionare a adresărilor persoanelor fizice şi juridice;
să folosească în interese personale şi de grup informaţia obţinută în
virtutea atribuţiilor sale de serviciu, dacă aceasta nu este pasibilă de
divulgare sau să caute acces la informaţiile de serviciu la care nu are
atribuţie în virtutea exercitării funcţiei;
h) să intervină în procesul de examinare a cazului care nu este
repartizat lui pentru aceasta;
i) să accepte de la persoanele fizice sau juridice recompense, cadouri
şi servicii pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
j) să obţină pentru sine şi pentru membri familiei sale credite şi
împrumuturi, să procure hîrtii de valoare, bunuri imobiliare şi alte bunuri
materiale, profitînd de situaţia sa de serviciu;
k) să folosească în interese personale, de grup şi în alte interese decît
cele de serviciu patrimoniul procuraturii, pus la dispoziţia lui pentru
exercitarea atribuţiilor de serviciu;
1) să se abţină de la orice alte fapte care ar putea compromite onoarea
şi demnitatea de procuror.
3.2. în exerciţiul funcţiei procurorul de asemenea urmează:
a) să-şi îndeplinească atribuţiile sale respectînd Constituţia, actele
legislative şi normative şi prezentul Cod;
b)să-şi asigure un grad înalt de informare profesională, intelectuala şi
alte cunoştinţe care i-ar permite exercitarea atribuţiilor sale onorabil şi cu
demnitate;
să fie onest, imparţial şi consecutiv la îndeplinirea sarcinilor care îi statului sau promovare a unor ideologii improprii unui stat cu orientare
revin aplicînd la maximum capacităţile sale cu competenţă şi înţelegere, democratică;
luînd în consideraţie doar interesul public şi circumstanţele pertinente ale g) să nu participe la jocurile de hazard, să manifeste intoleranţă faţă
cazului examinat; de comportamentul amoral, abuzul de alcool, încălcarea ordinii publice,
să fie politicos în relaţiile sale cu cetăţenii şi colegii săi pentru a nu jigni consumul de substanţe narcotice ;
onoarea şi demnitatea lor;
să evite conflictele nejustificate, potenţiale sau susceptibil aparente în
colectivele de muncă sau în relaţiile cu cetăţenii; 3
să fie responsabil la executarea indicaţiilor şi dispoziţiilor
conducătorilor ierarhic superiori;
să informeze superiorii în cazul în care i se propune să acţioneze ilegal,
în detrimentul intereselor de serviciu sau moralei publice, fapt care ar putea favoriza
comiterea unei crime şi prejudicia imaginea organelor Procuraturii sau
încălcarea prezentului Cod;
h) să informeze superiorii despre orice încălcare a prezentului Cod de
către alţi lucrători ai organelor Procuraturii;
i) sâ informeze superiorii săi în cazul apariţiei situaţiilor de conflict de
interese, în care procurorul are un interes personal de natură să influenţeze
executarea imparţială şi obiectivă a atribuţiilor de serviciu. Conflictul de
interese declarat de procurorul care urmează să fie promovat în grad sau în
funcţie sau de candidatul în funcţia de procuror urmează a fi soluţionat pînâ
la numirea în funcţiile respective sau conferirea gradului superior;
j) să întocmească actele procedurale alte documente oficiale în stricta
conformitate cu legislaţia, utilizînd cuvinte şi noţiuni ce corespund expresiilor
juridice şi cerinţelor limbii de stat, de o largă circulaţie evitînd folosirea
expresiilor cu sens ambiguu şi a tautologiilor juridice;
k) să aibă în exerciţiul funcţiei ţinuta vestimentară prevăzută de lege.
Este interzis portul uniformei în locurile de agrement;
1) să nu afişeze în birourile de serviciu portrete, tablouri, alte
imprimante ale liderilor partidelor politice sau a altor simboluri care ar
confirma apartenenţa lucrătorului organelor Procuraturii la un partid sau altul,
cu excepţia portretelor conducătorilor Republicii Moldova în exerciţiu;
m) să manifeste respect şi politeţe faţă de conducătorii ierarhic
superiori şi subalternii săi;
n) să menţină birourile de serviciu în starea corespunzătoare
destinaţiei;
o) să nu manifeste lipsă de respect faţă de lucrătorii altor organe de
drept sau autorităţi publice;
p) să respecte programul de lucru stabilit şi disciplina muncii;
q) să se conformeze la alte restricţii prevăzute de legislaţie.

IV. Restricţiile faţă de procuror în afara executării


atribuţiilor de serviciu

4.1 .în afara orelor de serviciu procurorul trebuie:


a) să dispună de un comportament ireproşabil care ar păstra şi ar
consolida încrederea populaţiei în imparţialitatea şi prestigiul activităţii
autorităţilor publice;
să manifeste politeţe faţă de toţi cetăţenii;
să respecte drepturile şi libertăţile cetăţenilor consfinţite în
Constituţie, legislaţia naţională şi normele dreptului internaţional;
d) să nu difuzeze informaţii care ar prejudicia onoarea, demnitatea şi
prestigiul
organelor Procuraturii sau a altor autorităţi publice;
e) să nu se pronunţe în public asupra chestiunilor ce ţin de politica
internă sau externă a
h) să se abţină de la comentariile acţiunilor superiorilor săi sau să departamentale.
difuzeze informaţii despre personalitatea lor fără acordul persoanelor
respective; VII. Dispoziţii finale
i) să se comporte în familie şi în societate adecvat regulilor unanim 7.1. Dispoziţiile prezentului Cod fac parte din condiţiile de muncă ale
recunoscute de conveţuire în societate, pentru a se bucura de stimă şi lucrătorului Procuraturii începînd cu momentul în care acesta a certificat
respect din partea lor şi nu a defăima titlul de procuror; faptul că a luat cunoştinţă cu prevederile Codului şi si-a asumat
j) să nu răspîndească cărticelele de vizită persoanelor întîmplătoare răspunderea să le execute.
care pot să le utilizeze pentru comiterea unor abuzuri sau alte fărădelegi;
k) să nu se folosească de legitimaţia de serviciu decît în cazurile de
exercitare a obligaţiilor şi drepturilor legale; 4
1) să se conformeze altor reguli de conduită sau restricţii legitime
privind comportamentul cetăţeanului în societate.

V. Responsabilităţile procurorului

5.1. Procurorii pot fi traşi la răspundere disciplinară pentru abaterile


disciplinare prevăzute de art. 27 al Legii cu privire la Procuratură cît şi în
cazul încălcării prevederilor prezentului Cod, pentru îndeplinirea
necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu sau săvîrşirea unor acţiuni
compromiţătoare.

5.2. în raport cu gravitatea abaterilor disciplinare pot fi aplicate prin


ordinul Procurorului
General sancţiunile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea cu privire la
Procuratură.

5.3. Pentru comiterea unei încălcări grave sau pentru săvîrşirea unor
acţiuni
compromiţătoare, procurorul este suspendat din funcţie prin ordinul
Procurorului General în
cazul în care pentru aceasta poate fi concediat,- pînă la finisarea controlului
de serviciu şi
adoptarea unei hotărîri definitive asupra cazului.

VI. Organizarea şi funcţionarea Comisiei de Etică a


procurorilor

în vederea coordonării şi monitorizării aplicării normelor de conduită


morală şi profesională în activitatea organelor Procuraturii se înfiinţează
Comisia de Etică a procurorilor (în continuare Comisia).
Componenţa Comisiei se stabileşte prin ordinul Procurorului General. In
calitate de membru al Comisiei sînt numiţi procurorii cu activitate
recunoscută în domeniu şi o purtare ireproşabilă.
6.3Atribuţiile Comisiei:
a) stabileşte alte principii etice specifice domeniului de activitate a
procurorilor;
stabileşte procedurile specifice de urmat în cazul apariţiei unei
conduite necorespunzătoare şi face propuneri de modificare sau completare a prezentului
Cod;
urmăreşte aplicarea şi respectarea de către organele Procuraturii a
dispoziţiilor referitoare la normele de conduită morală şi profesională ale
prezentului Cod;
d) examinează cazurile sesizate referitoare la încălcarea regulilor de
bună conduită şi
face recomandări de soluţionare a lor sau de aplicare a sancţiunilor;
e) exercită alte atribuţii stabilite prin actele normative

You might also like